ORDIN Nr. 294
din 13 aprilie 2010
privind aprobarea Ghidului
solicitantului pentru cereri de ajutor de stat si ajutor de minimis „Angajati
mai multi, mai competenti, mai sanatosi - 3 propuneri în sprijinul angajatilor
tai: Bani pentru completarea echipei; Bani pentru formare profesionala; Bani
pentru sanatatea si siguranta salariatilor" necesar implementarii
Programului operational sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013"
ACT EMIS DE: MINISTERUL
MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 10 mai 2010
Având în vedere:
- Decizia CE nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 de
adoptare a programului operaţional de ajutor comunitar din partea Fondului
Social European în conformitate cu obiectivul „Convergenţă" în
România;
- Ordinul ministrului muncii, familiei şi
egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi
finanţelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate
şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor
finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea
resurselor umane 2007-2013", cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 720/1991 privind
aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar
elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale
şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009;
- Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind
controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a
fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările
şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind
controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la
exercitarea controlului financiar preventiv, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordinul ministrului muncii, familiei şi
protecţiei sociale nr. 308/2009 privind aprobarea Schemei de ajutor de
stat pentru ocuparea forţei de muncă „Bani pentru completarea
echipei";
- Ordinul ministrului muncii, familiei şi
protecţiei sociale nr. 309/2009 privind aprobarea schemei de ajutor de
stat pentru formare profesională generală şi specifică
„Bani pentru formare profesională";
- Ordinul ministrului muncii, familiei şi
protecţiei sociale nr. 310/2009 privind aprobarea schemei de ajutor de
minimis „Bani pentru sănătatea şi siguranţa
salariaţilor",
în baza art. 12 din Hotărârea Guvernului nr.
11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi
completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi protecţiei
sociale emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Ghidul solicitantului pentru
cereri de ajutor de stat şi ajutor de minimis „Angajaţi mai
mulţi, mai competenţi, mai sănătoşi - 3 propuneri în
sprijinul angajaţilor tăi: Bani pentru completarea echipei; Bani
pentru formare profesională; Bani pentru sănătatea şi
siguranţa salariaţilor" necesar implementării
Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane
2007-2013", prevăzut în anexa*) care face parte integrantă
din prezentul ordin.
Art. 2. - Toate procedurile efectuate în temeiul
ghidului solicitantului prevăzut la art. 1 rămân valabile.
Art. 3. - Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale, prin Direcţia generală Autoritatea de
management pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea
resurselor umane", precum şi organismele intermediare responsabile cu
implementarea POSDRU vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 303 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul
pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial",
Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei
sociale,
Mihai Constantin Şeitan