Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2921 din 12.10.2016

pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii
ACT EMIS DE: Agentia Nationala de Administrare Fiscala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 850 din 26 octombrie 2016



SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile art. 82 alin. (7) şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Procedura de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii, prevăzută în anexa nr. 1. Articolul 2Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare: a)„Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale", cod M.F.P. 14.13.02.10, prevăzută în anexa nr. 2a); b)„Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale", cod M.F.P. 14.13.07.10, prevăzută în anexa nr. 2b). Articolul 3Caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare a formularelor menţionate la art. 2 sunt prevăzute în anexa nr. 3. Articolul 4Înregistrarea fiscală a unui contribuabil, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, se consideră valabilă începând cu data comunicării deciziei prevăzute la art. 2 lit. a). Articolul 5Referirile la Codul de procedură fiscală reprezintă trimiteri la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 7La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 714/2012 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 23 mai 2012. Articolul 8Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile fiscale subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,Eugen-Dragoş DoroşANEXA Nr. 1PROCEDURA de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii A. Dispoziţii generale 1. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuţii în domeniul înregistrării fiscale din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate. 2. Prin organ fiscal central competent, în sensul prezentei proceduri, se înţelege: a)organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul - în cazul contribuabililor care au domiciliu fiscal; b)organul fiscal în a cărui rază teritorială se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale - în cazul contribuabililor care nu au domiciliu fiscal; c)organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul permanent/sediul permanent desemnat - în cazul contribuabililor nerezidenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României prin sedii permanente; d)organul fiscal stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - pentru contribuabilii nerezidenţi pentru care s-au stabilit competenţe speciale de administrare ale organului fiscal central; e)organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul secundar - în cazul sediilor secundare care au obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii.3. Prezenta procedură se aplică persoanelor fizice, persoanelor juridice, precum şi entităţilor fără personalitate juridică, ce au obligaţia depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală, conform legii, precum şi sediilor secundare care au obligaţia înregistrării ca plătitori de impozit pe venituri din salarii, conform legii, denumite, în continuare, contribuabili. 4. Prezenta procedură nu se aplică persoanelor fizice care deţin cod numeric personal şi sunt supuse impozitului pe venit, cu excepţia persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. B. Procedura privind înregistrarea, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui contribuabil, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii 1. În sensul prezentei proceduri, înregistrarea fiscală a contribuabililor se realizează de către organul fiscal competent: a)din oficiu, pe baza constatărilor proprii ale acestuia; b)la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale.2. Dacă înregistrarea fiscală se realizează din oficiu, pe baza constatărilor unor compartimente cu atribuţii de administrare fiscală, aceste compartimente transmit compartimentului de specialitate o solicitare motivată, însoţită de copii de pe documentele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de conducătorul compartimentului solicitant. 3. Dacă înregistrarea fiscală se realizează din oficiu, pe baza constatărilor organelor de inspecţie fiscală, acestea transmit compartimentului de specialitate o solicitare motivată, însoţită de copii de pe actele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de conducătorul organului de inspecţie fiscală. 4. Dacă înregistrarea fiscală se realizează la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, aceste autorităţi transmit organului fiscal competent o solicitare motivată, însoţită de copii de pe documentele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de conducătorul autorităţii solicitante şi trebuie să conţină atât dovada faptului că contribuabilul a cărui înregistrare fiscală este solicitată este subiect al unui raport juridic fiscal, cât şi toate elementele de identificare ale acestuia: denumire/nume şi prenume, adresă şi, după caz, cod numeric personal. Dacă se solicită înregistrarea fiscală a unor sedii secundare trebuie comunicate şi datele de identificare ale contribuabilului care le-a înfiinţat: denumire, cod de identificare fiscală, domiciliul fiscal. 5. În cazul în care autoritatea care administrează creanţe fiscale nu transmite dovada că contribuabilul a cărui înregistrare fiscală este solicitată este subiect al unui raport juridic fiscal şi/sau transmite datele de identificare incomplete, organul fiscal central competent respinge cererea. Organul fiscal central competent comunică autorităţii solicitante respingerea motivată a cererii. 6.1. În cazul în care înregistrarea fiscală are la bază: a)constatări proprii ale organelor de administrare fiscală; b)solicitări ale altor organe care administrează creanţe fiscale,compartimentul de specialitate întocmeşte notificarea prevăzută în anexa nr. 2b) la ordin, care se semnează de conducătorul unităţii fiscale. Notificarea se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală. Notificarea reprezintă şi invitaţie în vederea audierii contribuabilului. 6.2. Exemplarul al doilea al notificării, care se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului, se semnează de către persoanele implicate potrivit competenţelor stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare şi prin prezenta procedură. 7. Nu se emit notificări, în cazul în care înregistrarea fiscală a contribuabilului are la bază: a)constatări ale organelor de inspecţie fiscală; b)hotărâri judecătoreşti definitive/definitive şi irevocabile transmise de instanţele judecătoreşti, prin care se dispune înscrierea unor fapte în cazierul fiscal al persoanelor fizice nerezidente, neînregistrate fiscal în România. 8. În cazul în care, în termenul prevăzut de notificare, contribuabilul depune declaraţia de înregistrare fiscală, procedura se sistează prin referat motivat, înregistrarea fiscală efectuându-se în baza declaraţiei contribuabilului. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal central competent. 9. În cazul în care, în termenul prevăzut de notificare, contribuabilul prezintă organului fiscal central competent documente din care rezultă că nu are obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală, compartimentul de specialitate analizează documentaţia depusă şi întocmeşte un referat prin care propune sistarea procedurii de înregistrare fiscală a contribuabilului. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal central competent. Sistarea procedurii de înregistrare fiscală se aduce de îndată la cunoştinţa contribuabilului. 10. După expirarea termenului prevăzut de notificare, compartimentul de specialitate, în baza datelor deţinute, întocmeşte un referat prin care propune înregistrarea fiscală a contribuabilului respectiv, dacă: a)contribuabilul nu se prezintă în urma notificării; b)documentele prevăzute la pct. 9, prezentate de contribuabil, ca urmare a notificării, nu justifică sistarea procedurii de înregistrare fiscală.11. Referatul, prin care se propune înregistrarea fiscală a contribuabilului, se întocmeşte şi pentru contribuabilul care se încadrează în una din situaţiile prevăzute la pct. 7. 12. Referatul trebuie să conţină, în mod obligatoriu, toate datele de identificare ale contribuabilului care urmează să fie înregistrat fiscal, motivaţia înregistrării fiscale şi, după caz, obligaţiile declarative care vor fi înscrise în vectorul fiscal. 13.1. În baza referatului, compartimentul de specialitate întocmeşte Decizia privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2a) la ordin. Referatul şi decizia privind înregistrarea fiscală, însoţite de documentaţia care a stat la baza înregistrării fiscale a contribuabilului, se înaintează spre aprobare conducătorului unităţii fiscale. Decizia se întocmeşte în 2 exemplare, dintre care un exemplar se comunică contribuabilului, potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală. 13.2. Exemplarul al doilea al deciziei, care se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului, se semnează de către persoanele implicate potrivit competenţelor stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare şi prin prezenta procedură. 14. Data înregistrării fiscale a contribuabilului este data comunicării Deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale. 15. Înainte de comunicarea Deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, compartimentul de specialitate verifică dacă respectivul contribuabil a depus declaraţie de înregistrare fiscală, după expirarea termenului prevăzut în notificare. 16. În cazul în care contribuabilul depune declaraţia de înregistrare fiscală până la data comunicării Deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, compartimentul de specialitate întocmeşte un referat prin care propune desfiinţarea deciziei şi sistarea procedurii. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal central competent. Înregistrarea fiscală se efectuează în baza declaraţiei de înregistrare fiscală a contribuabilului. 17. În termen de două zile lucrătoare de la data comunicării Deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, compartimentul de specialitate întocmeşte certificatul de înregistrare fiscală, care se semnează de către conducătorul unităţii fiscale şi se comunică contribuabilului, potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală. 18. Odată cu înregistrarea fiscală a contribuabilului se aplică şi sancţiunile pentru nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiei de înregistrare fiscală, conform prevederilor legale în vigoare. 19. Dacă înregistrarea fiscală s-a realizat la solicitarea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, după comunicarea Deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, compartimentul de specialitate comunică şi autorităţii solicitante codul de înregistrare fiscală atribuit respectivului contribuabil, precum şi data înregistrării fiscale. 20. Documentele care au stat la baza înregistrării fiscale, precum şi actele administrative şi procedurale emise de organul fiscal central în aplicarea procedurii se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. ANEXA Nr. 2a)

Sigla D.G.R.F.P.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Direcţia generală regională a finanţelor publice ........ ............. Unitatea fiscală........ ................ .......... Nr. ......./ ........ Adresa: Tel.: ........... Fax: ........... E-mail: .......... Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale Denumire/Nume, prenume ........ ................ ................ ........ ............... Adresa: localitate ........ ........ ............., str. ........ ................ ......... nr. ........, bl. ......, ap. ...., et. ..........., judeţ/sector ........ ........ ............, ţara ........ ................ ................ .......... În baza prevederilor art. 82 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), şi a Referatului privind înregistrarea fiscală nr. ............ din data (zz/ll/aaaa) ......./......./.........., vă comunicăm următoarele: Potrivit informaţiilor şi documentelor deţinute de organul fiscal/comunicate de ........ ................ ................ ................ ............ (altă autoritate), aveaţi obligaţia să vă înregistraţi fiscal, potrivit dispoziţiilor art. 82 din Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 82 alin. (7) din Codul de procedură fiscală aţi fost înregistrat fiscal din oficiu/la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale şi vi s-a atribuit codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ........ ............. . Înregistrarea fiscală produce efecte începând cu data comunicării prezentei decizii. De la data înregistrării fiscale aveţi următoarele obligaţii declarative înscrise în vectorul fiscal ........ ................ ............... . Obligaţiile declarative înscrise în vectorul fiscal pot fi modificate şi completate prin depunerea, la organul fiscal central competent, a unei declaraţii de menţiuni. Motivaţia înregistrării fiscale: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............ ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .............. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispoziţiile art. 272 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, în termen de 45 de zile de la data comunicării acesteia, potrivit art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ. Conducătorul unităţii fiscale, Numele şi prenumele ........ ................ ......... Semnătura şi ştampila unităţii ........ ............. Întocmit, Numele şi prenumele ........ ................ ........ ........ Funcţia ........ ................ ................ ........ ............. Semnătura ........ ................ ................ ................ cod M.F.P. 14.13.02.10 www.anaf.ro ANEXA Nr. 2b)

Sigla D.G.R.F.P.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Direcţia generală regională a finanţelor publice ........ ............. Unitatea fiscală........ ................ .......... Nr. ......./ ........ Adresa: Tel.: ........... Fax: .......... E-mail: .......... Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale Către: Denumire/Nume, prenume ........ ................ ................ ........ ............... Adresa: localitate ........ ........ ..............., str. ........ ........ ............. nr. ......., bl. ......, ap. ..., et. ....., judeţ/sector ........ ................ .........., ţara ........ ................ ........ ......... Potrivit prevederilor art. 82 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aveaţi obligaţia să solicitaţi înregistrarea fiscală. Având în vedere prevederile art. 9 din Codul de procedură fiscală, vă rugăm ca, în termen de 5 zile de la primirea prezentei notificări, să vă prezentaţi la sediul nostru pentru a depune declaraţia de înregistrare fiscală sau pentru a ne prezenta documente din care să rezulte că nu aveţi obligaţia înregistrării fiscale. În cazul în care nu depuneţi declaraţia de înregistrare fiscală sau nu prezentaţi organului fiscal documentele care să justifice că nu aveţi obligaţia de înregistrare fiscală, organul fiscal va proceda la înregistrarea fiscală, conform legii. Conducătorul unităţii fiscale, Numele şi prenumele ........ ................ ................ ............ Semnătura şi ştampila unităţii ........ ................ ................ Întocmit, Numele şi prenumele ........ ................ .............. Funcţia ........ ................ ................ ........ ........... Semnătura ........ ................ ................ ................ cod M.F.P. 14.13.07.10 ANEXA Nr. 3Caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare a formularelor www.anaf.ro 1. „Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale" 1.1. Denumire: „Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale" 1.2. Cod MFP: 14.13.02.10 1.3. Format: A4/t1 1.4. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă; se utilizează echipament informatic pentru editare.1.5. U/M: o filă. 1.6. Se difuzează gratuit. 1.7. Se utilizează pentru înregistrarea fiscală. 1.8. Se întocmeşte în: 2 exemplare; de: organul fiscal competent. 1.9. Circulă: - originalul la contribuabil; - copia la organul fiscal. 1.10. Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. 2. „Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale" 2.1. Denumire: „Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale" 2.2. Cod MFP: 14.13.07.10 2.3. Format: A4/t1 2.4. Caracteristici de tipărire: - pe o singură faţă; se utilizează echipament informatic pentru editare.2.5. U/M: o filă. 2.6. Se difuzează gratuit. 2.7. Se utilizează pentru notificarea contribuabililor care au obligaţia înregistrării fiscale. 2.8. Se întocmeşte în: 2 exemplare; de: organul fiscal competent. 2.9. Circulă: - originalul la contribuabil; - copia la organul fiscal. 2.10. Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2921/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2921 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2921/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu