ORDIN Nr. 2839
din 14 decembrie 2010
pentru aprobarea Normelor
metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2010
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 851 din 20 decembrie 2010
In baza prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ale art. 80 alin. (2) şi art. 84 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 39
alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Normele
metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2010, prevăzute
în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Direcţiile care au atribuţii în execuţia
bugetară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia generală de
administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi unităţile lor
subordonate vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor
prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
privind încheierea exerciţiului bugetar al anului
2010
CAPITOLUL I
Incasarea veniturilor bugetare
1.1. Sumele aferente
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor obligaţii către bugetul general
consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2010, se achită
de către persoanele juridice şi fizice prin virament potrivit programului
stabilit de instituţiile de credit sau unităţile Trezoreriei Statului, după
caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie
încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului până la data de 31
decembrie 2010.
Instituţiile de credit vor lua
măsuri pentru asigurarea decontării tuturor ordinelor de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume
datorate bugetului general consolidat, prezentate de către clienţii acestora,
potrivit programului stabilit de Banca Naţională a României şi de prezentele
norme metodologice, astfel încât, până la data de 31 decembrie 2010, sumele
respective să fie încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului.
1.2. (1) Impozitele, taxele, contribuţiile
şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către contribuabili, cu
termene scadente până la finele anului 2010, pot fi achitate în numerar până la
data de 31 decembrie 2010, inclusiv, la casieriile unităţilor Trezoreriei
Statului sau ale instituţiilor publice beneficiare, după caz.
(2) Instituţiile de credit vor stabili, în cursul lunii
decembrie 2010, programul unităţilor din subordine astfel încât persoanele fizice să aibă posibilitatea să îşi
achite la termen obligaţiile către bugetul de stat, bugetele locale sau către
alte bugete, potrivit convenţiilor încheiate în acest scop cu unităţile
subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice, cu autorităţile administraţiei
publice locale sau cu alte instituţii publice, după caz.
1.3. Sumele încasate în numerar
de către instituţiile publice sau de către agenţii fiscali, reprezentând
venituri bugetare ori venituri proprii ale bugetelor instituţiilor publice, vor
fi depuse în conturile de venituri bugetare sau de disponibilităţi, după caz,
cărora acestea se cuvin până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv. Eventualele
venituri încasate în numerar de către instituţiile publice în data de 31
decembrie 2010 se depun în conturile corespunzătoare de venituri bugetare sau
de disponibilităţi deschise la unităţile Trezoreriei Statului, în data de 3
ianuarie 2011, şi se înregistrează ca venituri ale anului 2010.
1.4. (1) Instituţiile publice
care încasează venituri datorate bugetului de stat, bugetelor locale sau
bugetului asigurărilor sociale de stat, după caz, în conturile 50.32
„Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat", 50.33 „Disponibil
din sume colectate pentru bugetele locale" şi 50.34 „Disponibil din sume
colectate pentru bugetul asigurărilor sociale de stat" au obligaţia să
vireze veniturile respective la subdiviziunile de venituri ale bugetelor cărora
acestea se cuvin, până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.
(2) Eventualele sume încasate în conturile prevăzute la
alin. (1) în data de 31 decembrie 2010 se virează în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului
de stat, bugetelor locale şi bugetului asigurărilor sociale de stat, după caz,
pe data de 3 ianuarie 2011 şi reprezintă venituri ale bugetului de stat,
bugetelor locale şi bugetului asigurărilor sociale de stat, după caz, pe anul
2010.
1.5. Sumele în numerar încasate
în data de 31 decembrie 2010 de unităţile Trezoreriei Statului care nu
funcţionează cu casierii-tezaur se depun, la finele zilei, la instituţia de
credit la care acestea îşi au deschis contul de disponibil, în genţi de
numerar, sau la cea mai apropiată unitate a Trezoreriei Statului cu tezaur din
judeţ, după caz, şi se înregistrează în contul 13 „Casa tranzitorie".
1.6. (1) In cursul lunii
decembrie 2010, organele fiscale competente vor lua măsurile necesare pentru
clarificarea şi distribuirea, până la finele anului, în conturile corespunzătoare
de venituri bugetare, a tuturor sumelor încasate în conturile unice
reprezentând obligaţii fiscale prevăzute prin Ordinul preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.294/2007 privind impozitele,
contribuţiile şi alte sume reprezentând creanţe fiscale care se plătesc de
contribuabili într-un cont unic, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Sumele încasate în data de 31 decembrie 2010, în contul 20.47.01.01 „Venituri ale bugetului de stat - Sume încasate
pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire" şi în
contul 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor
speciale, în curs de distribuire", se distribuie de către organele fiscale
competente, în data de 3 ianuarie 2011, şi se transferă în aceeaşi zi de către
unităţile Trezoreriei Statului în conturile corespunzătoare de venituri
bugetare, ca operaţiuni ale anului 2010, cu data de 31 decembrie 2010.
(3) Eventualele sume încasate
în conturile unice, rămase neclarificate la finele anului 2010, pot fi
distribuite/compensate din oficiu de către organele fiscale competente în
conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală nr. 1.314/2007 pentru aprobarea Metodologiei de
distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a
obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, cu modificările şi
completările ulterioare, până la data de 10 ianuarie 2011, cu data operaţiunii
31 decembrie 2010. La data de 10 ianuarie 2011, după efectuarea
distribuirilor/compensărilor din oficiu, eventualele sume rămase în soldul
contului 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor
speciale, în curs de distribuire" vor fi transferate de organele fiscale
în contul 22.47.03.02 „Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat -
Contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor
pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
încasate în contul unic, în curs de distribuire". După efectuarea acestei
operaţiuni, contul 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi
fondurilor speciale, în curs de distribuire" nu poate prezenta sold.
(4) Pentru operaţiunile
prevăzute la alin. (3) organele fiscale competente vor transmite unităţilor
Trezoreriei Statului fişiere distincte, purtând data de 31 decembrie 2010, care
vor fi înregistrate de unităţile Trezoreriei Statului ca operaţiuni ale anului 2010.
(5) La finele anului 2010, în
conturile 20.47.01.01 „Venituri ale bugetului de stat - Sume încasate pentru
bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire" şi 22.47.03.02
„Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat - Contribuţii către
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi
bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate încasate în
contul unic, în curs de distribuire" pot rămâne numai sumele virate în
cuantum mai mare decât suma obligaţiilor fiscale datorate, după efectuarea
tuturor operaţiunilor de distribuire, inclusiv de compensare din oficiu.
1.7. (1) Veniturile bugetare
încasate în numerar de către unităţile vamale în data de 31 decembrie 2010 şi
cele încasate în perioada 1-2 ianuarie 2011 se depun la unităţile Trezoreriei
Statului pe data de 3 ianuarie 2011, pe bază de chitanţe pentru încasarea de
impozite, taxe şi contribuţii întocmite distinct pentru data de 31 decembrie
2010 şi, respectiv, pentru perioada 1-2 ianuarie 2011.
(2) Sumele depuse în numerar
pentru data de 31 decembrie 2010 se înregistrează ca venituri bugetare ale
anului 2010, cu data de 31 decembrie 2010, iar sumele depuse pentru perioada
1-2 ianuarie 2011 se înregistrează ca venituri bugetare ale anului 2011, cu data de 3 ianuarie 2011.
1.8. (1) Organele fiscale vor
lua măsuri pentru distribuirea, potrivit legii, până la finele anului 2010 a
sumelor încasate în conturile 50.59 „Disponibil din sume încasate din
valorificarea bunurilor mobile şi imobile în procesul de executare silită de
unităţile administrativ-teritoriale", 50.67 „Disponibil din sume încasate
din valorificarea bunurilor mobile şi imobile în procesul de executare
silită", 50.86.01 „Disponibil din executarea silită a creanţelor stabilite
în alte state membre ale Uniunii Europene", 50.86.02 „Disponibil din
executarea silită a creanţelor stabilite în România şi recuperate în alte state
membre ale Uniunii Europene", 50.86.03 „Disponibil din executarea silită a
creanţelor aferente plăţilor efectuate din fonduri comunitare şi din fonduri de
cofinanţare aferente acestora", 50.86.04 „Disponibil din
executări/restituiri fond de risc", 50.86.05 „Disponibil din sume încasate
din cesiunea creanţelor fiscale", 50.86.06 „Disponibil din recuperarea
sumelor plătite de la bugetul de stat în baza
prevederilor art. 11 din OUG nr. 135/2007,
individualizate în titluri de creanţă" şi 50.86.07 „Disponibil din
executarea silită a debitelor reprezentând prejudicii aduse pădurii, conform
Legii nr. 46/2008".
(2) Eventualele disponibilităţi
rămase nedistribuite, la finele anului 2010, în conturile prevăzute la alin. (1)
se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
CAPITOLUL II
Incheierea execuţiei
bugetare la instituţiile publice
2.1. (1) Ordonatorii principali de credite finanţaţi din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat şi bugetele fondurilor speciale vor deschide şi vor repartiza credite
bugetare instituţiilor din subordine, până cel mai târziu la data de 23 decembrie 2010 inclusiv, asigurându-se astfel timpul necesar efectuării cheltuielilor până la finele anului.
Eventualele retrageri de credite bugetare vor fi efectuate până la data de 24 decembrie 2010 inclusiv.
După data de 23 decembrie 2010, pot fi deschise credite
bugetare numai pentru operaţiuni privind serviciul datoriei publice, pentru
operaţiuni finanţate prin suplimentarea creditelor bugetare din Fondul de
rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, Fondul naţional de dezvoltare şi din
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pe bază de hotărâri ale
Guvernului aprobate ulterior acestei date, sau pentru acţiuni urgente aprobate
de ministrul finanţelor publice.
(2) Creditele bugetare neutilizate la data de 31
decembrie 2010 sunt anulate de drept conform prevederilor art. 61 alin. (3) din
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare.
2.2. Ordonatorii principali de
credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului
asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate pot prezenta Ministerului Finanţelor Publice cererile
pentru deschiderea de credite bugetare aferente lunii ianuarie 2011, începând
cu data de 28 decembrie 2010.
2.3. In cazul neaprobării Legii bugetului de stat pe
anul 2011 şi, respectiv, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 cu cel puţin 3 zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar al anului 2010, deschiderea creditelor bugetare din bugetele
prevăzute la pct. 2.2 se efectuează în conformitate cu prevederile art. 37 din
Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
2.4. (1) După aprobarea Legii bugetului de stat pe anul
2011 şi, respectiv, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011
şi până la definitivarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi
cheltuielilor bugetelor respective, ordonatorii principali de credite ai
bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului
asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate pot deschide credite bugetare, pe baza bugetelor de
venituri şi cheltuieli aprobate la nivel de an.
(2) Cererile pentru deschiderea
de credite bugetare vor fi prezentate Ministerului Finanţelor Publice însoţite
de adrese, prin care ordonatorii principali de credite confirmă că bugetele
proprii şi bugetele la nivel de an ale ordonatorilor de credite subordonaţi,
cărora li se repartizează creditele bugetare deschise, au fost aprobate.
(3) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor prevăzute la alin. (1) care nu au aprobat bugetele proprii şi
bugetele ordonatorilor de credite subordonaţi, la nivel de an, pot deschide şi
pot repartiza credite bugetare aferente lunii ianuarie 2011 numai pentru
cheltuieli privind plata drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, cheltuieli cu transmiterea şi plata
drepturilor de asigurări şi asistenţă socială, rambursări de credite interne şi externe, plăţi de dobânzi,
comisioane şi alte costuri aferente acestora, contribuţii şi cotizaţii la
organisme internaţionale, cofinanţarea şi prefinanţarea programelor finanţate
din fonduri externe.
2.5. (1) Instituţiile şi
autorităţile publice autonome, instituţiile publice finanţate integral din
venituri proprii, instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat
şi bugetele fondurilor speciale, după caz, ale căror bugete de venituri şi
cheltuieli nu sunt aprobate până la finele anului 2010, pot efectua cheltuieli
în anul 2011, până la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, în cadrul
limitelor lunare de cheltuieli care nu pot depăşi, de regulă, 1/12 din
prevederile bugetului anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite,
temeinic justificate de către ordonatorul de credite.
(2) In cazul în care creditele bugetare propuse în
proiectele de buget pe anul 2011 ale instituţiilor publice prevăzute la alin.
(1) sunt mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare de cheltuieli
se stabilesc la nivelul a 1/12 din sumele propuse în
proiectul de buget.
2.6. (1) Ordonatorii principali
de credite ai bugetelor locale pot prezenta unităţilor Trezoreriei Statului
cererile pentru deschiderea/retragerea de credite bugetare până la data de 24
decembrie 2010. După această dată pot fi efectuate deschideri de credite bugetare
numai pe baza unei justificări fundamentate, semnate de ordonatorul principal
de credite, cu aprobarea conducătorului unităţii Trezoreriei Statului la care
sunt deschise conturile de venituri şi cheltuieli ale
bugetului local.
(2) Cererile pentru deschiderea
creditelor bugetare din bugetul local aferente lunii ianuarie 2011 pot fi
prezentate unităţilor Trezoreriei Statului începând cu data de 28 decembrie
2010.
(3) Până la expirarea perioadei
de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului de stat pe anul 2011 în
Monitorul Oficial al României, Partea I, cererile privind deschiderea de credite bugetare din bugetele
locale se întocmesc la nivelul necesităţilor de finanţare aferente perioadei
pentru care se solicită creditele respective. In cazul în care bugetele locale
nu se aprobă în intervalul de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului
de stat pe anul 2011 în Monitorul Oficial al României, Partea I, după expirarea acestui interval,
finanţarea cheltuielilor unităţilor administrativ-teritoriale şi unităţilor din subordinea acestora se
efectuează în condiţiile
prevederilor art. 39 alin. (7) şi (71) din Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, cu
modificările şi completările ulterioare.
2.7. Instituţiile publice care
au acordat avansuri pentru realizarea unor acţiuni şi categorii de cheltuieli
finanţate din fonduri publice vor lua măsuri pentru recuperarea şi justificarea
acestora de către contractori sau alţi beneficiari de avansuri, în conformitate
cu prevederile art. 52 alin. (7), (71), (8), (9) şi (10) din Legea nr.
500/2002, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 54 alin. (8),
(9), (91), (92), (10) şi (11) ale art. 54 din Legea nr. 273/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.
264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli,
criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din
fonduri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2.8. Sumele de mandat primite de instituţiile publice
de la alte instituţii publice sau de la operatori economici vor fi lichidate
până cel mai târziu la data de 30 decembrie 2010 inclusiv, iar sumele rămase
neutilizate vor fi restituite unităţilor de la care au fost primite. In conturile
50.05 „Sume de mandat şi în depozit" şi 50.06 „Sume de mandat şi în
depozit ale instituţiilor publice de subordonare locală" pot fi menţinute
sume, la finele anului 2010, numai pentru cazurile prevăzute în anexa nr. 2
care face parte integrantă din prezentele norme metodologice; menţinerea
acestor sume nu este obligatorie.
2.9. (1) Instituţiile publice
finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale au obligaţia de a analiza componenţa
sumelor aflate în soldul tuturor conturilor de disponibilităţi deschise pe
numele acestora şi de a dispune restituirea, până la finele anului 2010, a
sumelor care nu se justifică a fi reţinute în conturile
respective, astfel:
a) sumele primite în anul 2010 de la alte instituţii
publice şi pentru care legislaţia în vigoare nu prevede reportarea la finele
anului se restituie până la data de 30 decembrie 2010 în conturile din care
acestea au fost încasate;
b) sumele primite anterior
anului 2010 de la alte instituţii publice şi pentru care legislaţia în vigoare
nu prevede reportarea la finele anului se restituie până la data de 30
decembrie 2010 în conturile stabilite prin Ordinul ministrului economiei şi
finanţelor nr. 1.199/2008 privind normele metodologice de aplicare a
prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar;
c) sumele primite anterior anului 2010 de la instituţii publice desfiinţate, rămase fără destinaţie de utilizare,
se virează, până la data de 30 decembrie 2010, în contul de venituri ale
bugetului de stat 20.36.01.50 „Venituri ale bugetului de stat - Alte
venituri";
d) sumele încasate necuvenit se restituie până la data de 30 decembrie 2010 în conturile din care au
fost încasate, cu excepţia sumelor care au fost încasate necuvenit de la alte
instituţii publice anterior anului 2010 şi pentru care restituirea se
efectuează în conturile stabilite prin Ordinul ministrului economiei şi
finanţelor nr. 1.199/2008;
e) eventualele sume cuvenite bugetelor componente ale
bugetului general consolidat, care au fost încasate eronat în conturile de
disponibilităţi, se virează până la data de 30 decembrie 2010 în conturile de
venituri ale bugetelor cărora acestea se cuvin. Eventualele sume cuvenite
bugetului de stat pentru care nu poate fi stabilită subdiviziunea de venituri
bugetare la care acestea se cuvin se virează în contul de venituri ale
bugetului de stat 20.36.01.50 „Venituri ale bugetului
de stat - Alte venituri";
f) sumele aflate în litigiu se
păstrează în conturile de disponibilităţi până la definitivarea cauzelor.
Prevederile privind regularizarea sumelor din conturile
de disponibilităţi prevăzute la lit. a)-e) se pot completa, dacă este cazul, şi
cu prevederile art. 75 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv „orice sumă care se cuvine statului se face venit la
bugetul de stat dacă legea nu prevede altfel".
(2) Prevederile alin. (1) se
aplică şi instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri
proprii, pentru sumele aflate în soldul conturilor de disponibilităţi, altele
decât cele prin care acestea îşi gestionează bugetele proprii de venituri şi
cheltuieli.
(3) Operaţiunile de restituire a sumelor din conturile
de disponibilităţi prevăzute la alin. (1) şi (2) vor continua şi în cursul
anului 2011, inclusiv prin modificarea actelor normative constitutive, în cazul
în care dispoziţiile legale în vigoare nu mai corespund
cu cele valabile la data primirii în cont a sumelor respective.
2.10. (1) Disponibilităţile instituţiilor publice
provenite din contravaloarea în lei a ajutoarelor externe, fondurile externe
nerambursabile de preaderare pentru finanţarea unor obiective, precum şi
disponibilităţile din fondurile publice destinate cofinanţării acestora, rămase
la finele anului 2010 în conturile structurilor de implementare, se reportează
din oficiu. Sumele destinate cofinanţării fondurilor externe nerambursabile de
preaderare care se utilizează/se achită către beneficiari de către structurile
de implementare direct din conturile de cheltuieli bugetare, rămase neutilizate
la finele anului 2010, pot fi rezervate la finele anului în conturi de
disponibilităţi deschise pe numele structurilor de implementare la unităţile
Trezoreriei Statului.
(2) Sumele rămase la finele exerciţiului bugetar al
anului 2010 în conturile de disponibilităţi ale structurilor de implementare şi
reportate în anul următor se utilizează de acestea în anul 2011, în
conformitate cu acordurile încheiate cu partenerii externi şi cu prevederile
bugetului anului în care au fost aprobate şi din care au fost alocate sumele
respective.
2.11. (1) Disponibilităţile din fondurile externe
nerambursabile postaderare şi fondurile publice destinate finanţării/cofinanţării/prefinanţării
acestora, rămase la sfârşitul anului bugetar în conturile Autorităţii de
certificare şi plată, ale unităţilor de plată, precum şi ale beneficiarilor de
proiecte aprobate spre finanţare, se reportează în anul 2011 şi se utilizează
cu aceeaşi destinaţie.
(2) In categoria disponibilităţilor prevăzute la alin.
(1) nu se includ creditele bugetare deschise şi neutilizate de către
beneficiarii finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.
(3) Autorităţile de management/Autoritatea de
certificare şi plată virează în conturile deschise pe numele liderilor de
parteneriat atât sumele aferente prefinanţării, cât şi cele aferente
rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului şi
restituirii contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, până cel mai
târziu la data de 28 decembrie 2010, astfel încât până la finele anului sumele
respective să poată fi virate de către liderii de parteneriat în conturile corespunzătoare
de venituri bugetare sau de disponibilităţi cărora se cuvin, după caz.
2.12. Disponibilităţile din
fonduri destinate proiectelor NSIP rămase în contul 50.48 „Disponibil pentru
proiecte NSIP" se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi
destinaţie.
2.13. (1) Donaţiile şi sponsorizările în lei cu care au
fost majorate în cursul anului bugetele de venituri şi cheltuieli ale
instituţiilor publice şi în limita cărora nu au fost dispuse plăţi se transferă
de către instituţiile publice beneficiare în contul 50.07 „Disponibil din
donaţii şi sponsorizări rămase neutilizate la finele anului" până la data
de 31 decembrie 2010.
(2) Donaţiile şi/sau sponsorizările primite în cursul
lunii decembrie 2010, cu care nu mai pot fi majorate
bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor
publice şi, în consecinţă, nu mai pot fi utilizate până la finele anului
bugetar, se încasează de către instituţiile publice beneficiare în contul 50.05
„Sume de mandat şi în depozit" deschis la unităţile Trezoreriei Statului
sau în contul de valută deschis la bancă, după caz.
(3) Donaţiile şi sponsorizările rămase neutilizate la
finele anului în conturile în valută sau în conturile prevăzute la alin. (1) şi
(2) se reportează în anul următor şi se utilizează conform prevederilor
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor
băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile
publice.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în
soldul contului 50.05 „Sume de mandat şi în depozit" nu pot rămâne sume
reprezentând donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice încasate de
instituţiile publice, conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr.
1.810/2010 pentru aprobarea Precizărilor privind modul de încasare a fondurilor
băneşti primite sub formă de donaţii pentru diminuarea efectelor crizei
economice, sumele astfel încasate fiind virate, cel târziu la data de 30
decembrie 2010, în contul 20.37.01.02 „Venituri ale bugetului de stat - Donaţii
pentru diminuarea efectelor crizei economice".
2.14. Soldurile conturilor 50.72 „Disponibil din Fondul
naţional pentru dezvoltare regională" şi 50.73 „Disponibil din fonduri
publice ale agenţiilor de dezvoltare regională şi birourilor regionale pentru
cooperare transfrontalieră" rămase la finele anului 2010 se reportează în
anul următor.
2.15. Instituţiile publice fără personalitate juridică
au obligaţia de a vira, până la data de 30 decembrie 2010, în conturile
instituţiilor publice cu personalitate juridică ierarhic superioare sumele
aflate în soldul conturilor de disponibilităţi prin care îşi derulează
operaţiunile.
2.16. (1) Instituţiile publice vor lua măsurile
necesare pentru restituirea, până la data de 30 decembrie 2010, în conturile
din care au fost acordate, a acreditivelor în lei deschise pentru achiziţii de
bunuri, rămase neutilizate. Cu sumele restituite vor fi reconstituite plăţile
de casă, la subdiviziunile de cheltuieli bugetare de la
care acestea au fost constituite.
(2) Acreditivele în valută deschise de către
instituţiile publice pentru decontarea achiziţiilor intracomunitare sau a altor
achiziţii externe de bunuri, în curs de derulare, şi comisioanele în valută
aferente acestora se menţin în continuare până la lichidarea contractelor
încheiate. Sumele în valută rămase nefolosite după terminarea contractelor se
schimbă în lei prin instituţiile de credit de la care acestea au fost procurate,
în termen de 5 zile de la încheierea achiziţiilor, iar contravaloarea în lei se
restituie la bugetele din care acestea s-au constituit, în conturile
corespunzătoare de cheltuieli bugetare, la titlul de cheltuieli 85 „Plăţi
efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent" sau în
conturile de disponibilităţi, după caz, deschise la unităţile Trezoreriei
Statului.
2.17. (1) Valuta achiziţionată de către instituţiile
publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale
pentru efectuarea de cheltuieli, rămasă neutilizată, se schimbă în lei până la
data de 29 decembrie 2010 prin instituţiile de credit prin care aceasta a fost
achiziţionată, iar cu contravaloarea în lei se reconstituie plăţile de casă, la
subdiviziunile corespunzătoare de cheltuieli.
Până la acelaşi termen, instituţiile publice menţionate
mai sus vor schimba în lei sumele reprezentând venituri bugetare încasate în
valută, prin instituţiile de credit prin care acestea au fost încasate, sumele
respective urmând a fi virate în conturile bugetelor cărora se cuvin, deschise
la unităţile Trezoreriei Statului.
(2) Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) pot
păstra, la finele anului 2010, în conturile deschise la instituţii de credit
numai valuta procurată pentru: rambursarea la extern a ratelor la împrumuturi
externe guvernamentale care nu au fost preluate spre administrare de Ministerul
Finanţelor Publice potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, şi plata
dobânzilor sau comisioanelor aferente acestora, cu termene scadente până la
data de 10 ianuarie 2011; donaţiile sau sponsorizările primite în valută din
care se efectuează plăţi în valută, conform prevederilor Ordinului ministrului
finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003; acordarea avansurilor cuvenite
personalului pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar,
personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, precum şi pentru
personalul forţelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului
statului român, cu plecare până la data de 10 ianuarie 2011.
2.18. (1) Instituţiile publice şi activităţile
finanţate integral din venituri proprii pot păstra, la finele anului, în
conturi deschise la instituţii de credit, valuta cumpărată pentru achitarea
obligaţiilor de plată în valută cu termene scadente până la data de 10 ianuarie
2011.
(2) Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) pot
păstra, la finele anului, în conturi deschise la instituţii de credit,
donaţiile şi sponsorizările sau alte sume încasate potrivit legii în valută,
care se schimbă în lei la termenele stabilite de ordonatorii de credite sau în
acordurile de finanţare, după caz.
2.19. Garanţiile în valută depuse la unităţile vamale,
aflate în conturi deschise la instituţii de credit, se reportează în anul
următor pentru a fi utilizate în scopul pentru care au fost constituite.
2.20. (1) Disponibilităţile în
valută procurate din credite bugetare rămase la finele anului 2010 în conturile
reprezentanţelor diplomatice şi comerciale ale României din străinătate se
reportează în anul următor şi se regularizează cu bugetul de stat, de către
Ministerul Afacerilor Externe şi de către celelalte ministere care finanţează
cheltuieli de această natură, în termen de 45 de zile, atât pentru
reprezentanţele din Europa, cât şi pentru reprezentanţele de pe celelalte
continente.
Contravaloarea în lei a sumelor
în valută existente la data de 31 decembrie 2010, calculată la cursul de schimb
valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru data efectuării
operaţiunii de regularizare, se virează de către Ministerul Afacerilor Externe
şi de către celelalte ministere, din creditele bugetare aprobate pentru anul
2011, în contul corespunzător de cheltuieli bugetare, titlul 85 „Plăţi
efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", deschis la
Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
(2) Taxele consulare încasate
în valută pentru serviciile prestate în străinătate, rămase la finele anului
2010 în conturile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, se virează,
până la data de 7 ianuarie 2011, în contul de valută deschis pe seama
Ministerului Afacerilor Externe la instituţii de credit. In termen de 5 zile
lucrătoare de la încasare, Ministerul Afacerilor Externe virează echivalentul
în lei al taxelor consulare la bugetul de stat în contul 20.33.01.02 „Venituri ale bugetului de stat - Taxe consulare".
(3) Disponibilităţile rezultate din garanţiile pentru
contracte de închiriere privind spaţiile de lucru şi locuinţele de serviciu din
cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale
româneşti din străinătate, recuperate în anul 2010 şi rămase neutilizate la
finele anului, se restituie la bugetul de stat până la data de 15 ianuarie
2011, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
96/2010 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Ministerul Afacerilor
Externe va lua măsuri pentru recuperarea până la finele anului 2010 de la
misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti
din străinătate a eventualelor garanţii recuperate, rămase în conturile
acestora.
2.21. (1) Disponibilităţile instituţiilor publice
finanţate integral din venituri proprii, precum şi disponibilităţile rezultate
din execuţia bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii,
rămase la finele anului 2010 în soldul conturilor 50.25 „Disponibil al
instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale finanţate integral
din venituri proprii", 50.28 „Disponibil al instituţiilor publice ale dministraţiei publice locale finanţate
integral din venituri proprii", 50.03 „Disponibil din venituri proprii ale
ministerelor şi instituţiilor publice de subordonare centrală" şi 50.04
„Disponibil din venituri proprii ale instituţiilor publice de subordonare
locală", după caz, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
(2) Autorităţile deliberative pot hotărî, în condiţiile
art. 70 alin. (3) şi art. 71 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, cu modificările
şi completările ulterioare, preluarea ca venit la bugetul local, în contul
21.36.02.05 „Venituri ale bugetelor locale - Vărsăminte din veniturile şi/sau
disponibilităţile instituţiilor publice", a excedentelor rezultate din
execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate integral din
venituri proprii, existente la finele anului 2010 în soldul contului 50.28
„Disponibil al instituţiilor publice ale administraţiei publice locale
finanţate integral din venituri proprii", precum şi a excedentelor rezultate
din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate
integral din venituri proprii, existente în soldul contului 50.04 „Disponibil
din venituri proprii ale instituţiilor publice de subordonare locală",
deschise pe numele instituţiilor publice şi serviciilor publice subordonate.
2.22. (1) Excedentele rezultate
din execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, după caz, rămase după
rezervarea în conturile prevăzute în Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
1.661 bis/2003 a donaţiilor şi sponsorizărilor neutilizate la finele anului
2010 şi a sumelor reprezentând prefinanţări şi avansuri acordate pentru
derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare
se regularizează la finele anului 2010 cu bugetele respective, în limita
sumelor primite de la aceste bugete, după cum urmează:
- subvenţiile care au fost acordate direct de către
ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale se restituie, până la data de 29
decembrie 2010, în conturile acestora, din care sumele respective au fost
primite, deschise la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti;
- subvenţiile care au fost acordate de către
ordonatorii secundari de credite se restituie în conturile acestora deschise la
unităţile Trezoreriei Statului, până la data de 30 decembrie 2010.
(2) Disponibilităţile rămase în contul instituţiilor
publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele
locale, după caz, după efectuarea operaţiunilor de regularizare în limita
subvenţiilor primite, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
2.23. Sumele rămase neutilizate în contul 50.47
„Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie specială" deschis pe
numele instituţiilor sanitare publice, determinate ca diferenţă între sumele
primite cu destinaţie specială de la bugetul de stat, din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii şi de la bugetele locale şi plăţile de casă efectuate
pe destinaţiile pentru care acestea au fost alocate, se restituie integral la bugetele din care au fost
primite până la data de 30 decembrie 2010, cu excepţia celor care reprezintă
prefinanţări sau avansuri acordate pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare.
2.24. (1) Disponibilităţile
aflate în soldul conturilor 50.41 „Disponibil din activitatea sanitară conform
Legii nr. 95/2006" şi 50.24 „Disponibil al Fondului de dezvoltare a
spitalului" se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1),
disponibilităţile provenind din sume alocate de la bugetul de stat şi din
veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii aflate în soldul contului
50.41.01 „Disponibil din sume încasate potrivit art. 19 alin. (4) din Legea nr.
95/2006", deschis pe numele spitalelor publice din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale se regularizează cu bugetele din care sumele
respective au fost încasate, până la data de 29 decembrie 2010.
2.25. (1) Instituţiile de
învăţământ superior de stat aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului, finanţate în condiţiile Legii
învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, reportează, în anul următor, disponibilităţile rămase în contul
50.46 „Disponibil pentru finanţarea activităţii de bază a instituţiilor de
învăţământ superior".
(2) Fondurile primite de
instituţiile prevăzute la alin. (1) în contul 50.47 „Disponibil din alocaţii
bugetare cu destinaţie specială", reprezentând sume alocate de la bugetul
de stat pentru burse, alte forme de protecţie socială şi pentru realizarea unor
obiective de investiţii, precum şi cele reprezentând prefinanţări sau avansuri
acordate pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile postaderare, rămase neutilizate la finele anului 2010, se
reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.
Celelalte alocaţii de la bugetul de stat rămase
neutilizate la finele anului 2010 în soldul contului 50.47 „Disponibil din
alocaţii bugetare cu destinaţie specială" se restituie de instituţiile de
învăţământ superior, până cel mai târziu la data de 10 ianuarie 2011, la
bugetul de stat pe anul 2011, în contul corespunzător de cheltuieli bugetare,
la titlul 85 „Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul
curent", deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a
Municipiului Bucureşti.
(3) Instituţiile publice de învăţământ superior
publică, potrivit legii, indicatorii sintetici ai execuţiei bugetare anuale
potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din
prezentele norme metodologice.
2.26. Instituţiile publice,
altele decât cele prevăzute la pct. 2.23 şi 2.25, care au gestionat sume de la
bugetul de stat prin contul 50.47 „Disponibil din alocaţii bugetare cu
destinaţie specială" au obligaţia de a vira sumele rămase neutilizate în
contul instituţiilor publice ierarhic superioare de la care au fost încasate
sumele respective, până la data de 29 decembrie 2010, dacă legea nu prevede
altfel. Ordonatorii secundari de credite care au acordat sume primite de la
bugetul de stat în contul 50.47 „Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie
specială", deschis pe numele ordonatorilor de credite terţiari din
subordine, au obligaţia de a restitui sumele returnate de aceştia în contul
ordonatorilor de credite principali, în termen de maximum două zile lucrătoare
de la încasare, astfel:
- sumele care se restituie în anul 2010 se virează în contul de cheltuieli bugetare din care au fost încasate;
- sumele care se restituie în anul 2011 se virează în
contul corespunzător de cheltuieli bugetare, titlul 85 „Plăţi efectuate în anii
precedenţi şi recuperate în anul curent", deschis la Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
2.27. Instituţiile publice de
cultură şi persoanele juridice de drept privat din domeniul culturii care
beneficiază de alocaţii de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz,
restituie până la data de 30
decembrie 2010 sumele neutilizate, potrivit prevederilor legale în domeniu şi
obligaţiilor stabilite prin contracte.
Cu sumele restituite ordonatorii principali şi
secundari de credite, după caz, vor reconstitui plăţile de casă pe anul 2010 în
conturile din care au fost acordate alocaţiile respective.
2.28. (1) Structurile sportive
şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român au obligaţia să restituie sumele rămase
neutilizate din alocaţiile primite de la bugetul de stat, prin virarea acestor
sume în contul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din
care sumele respective au fost încasate. Această operaţiune se efectuează până
la data de 30 decembrie 2010.
Sumele de restituit se stabilesc ca diferenţe între
transferurile primite şi totalul plăţilor de casă efectuate pentru finanţarea
programelor sportive, potrivit contractelor privind finanţarea programelor
sportive aprobate pe anul 2010, încheiate în conformitate cu prevederile art.
69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod
corespunzător şi în situaţia în care finanţarea programelor sportive s-a
asigurat din alocaţii primite din bugetele altor ordonatori de credite.
2.29. (1) Sumele reprezentând
contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate colectate, în
condiţiile pct. 2 alin. (6) din Normele de aplicare a prevederilor titlului XI „Finanţarea unor cheltuieli de
sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului
finanţelor publice nr. 577/909/2006, aflate în soldul conturilor 51.14.10.03
„Disponibil din accize încasate din vânzarea produselor din tutun, conform art.
363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.13 „Disponibil din
accize încasate în vamă din importul de produse din tutun, conform art. 363
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.02 „Disponibil din
accize încasate din vânzarea de alcool, distilate şi băuturi alcoolice conform
art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.12 „Disponibil
din accize încasate în vamă din importul de alcool, distilate şi băuturi
alcoolice, conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006" şi
51.16.10.05 „Disponibil din taxa asupra unor activităţi dăunătoare sănătăţii şi
din publicitatea lor conform art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
95/2006", se transferă, la data de 29 decembrie 2010, de către unităţile
Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 „Disponibil din venituri proprii ale
ministerelor şi instituţiilor de subordonare centrală, pentru finanţarea unor
cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006", deschis pe numele
autorităţilor de sănătate publică judeţene şi, respectiv, a municipiului
Bucureşti.
(2) La data de 30 decembrie
2010, autorităţile de sănătate publică judeţene şi, respectiv, a municipiului
Bucureşti virează sumele colectate în contul 50.03.20 „Disponibil din venituri
proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centrală, pentru
finanţarea unor cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006" în
acelaşi cont deschis pe numele Ministerului Sănătăţii, la Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
(3) Eventualele sume încasate în perioada 29-31 decembrie 2010 în conturile 51.14.10.03 „Disponibil
din accize încasate din vânzarea produselor din tutun, conform art. 363 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.13 „Disponibil din accize
încasate în vamă din importul de produse din tutun, conform art. 363 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.02 „Disponibil din accize
încasate din vânzarea de alcool, distilate şi băuturi alcoolice conform art.
363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.12 „Disponibil din
accize încasate în vamă din importul de alcool, distilate şi băuturi alcoolice,
conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006" şi 51.16.10.05
„Disponibil din taxa asupra unor activităţi dăunătoare sănătăţii şi din
publicitatea lor conform art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006"
se transferă de către unităţile Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 „Disponibil din venituri
proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centrală, pentru
finanţarea unor cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006", deschis
pe numele autorităţilor de sănătate publică judeţene şi, respectiv, a
municipiului Bucureşti, la data de 10 ianuarie 2011, şi se înregistrează ca
operaţiuni ale anului 2010, cu data de 31 decembrie 2010.
(4) Sumele încasate de
autorităţile de sănătate publică judeţene şi, respectiv, a municipiului
Bucureşti în contul 50.03.20 „Disponibil din venituri proprii ale ministerelor
şi instituţiilor de subordonare centrală, pentru finanţarea unor cheltuieli de
sănătate conform Legii nr. 95/2006", în conformitate cu prevederile alin.
(3), se virează în contul deschis pe numele Ministerului Sănătăţii, la
Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti,
odată cu virarea contribuţiilor colectate pentru perioada 1-14 ianuarie 2011,
ca operaţiuni ale anului 2011.
2.30. (1) Sumele reprezentând taxă pe poluare pentru
autovehicule, înregistrate în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09
„Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", se virează la data
de 31 decembrie 2010 de către unităţile Trezoreriei Statului în contul 50.17
„Disponibil din Fondul pentru mediu", deschis pe numele Administraţiei
Fondului pentru Mediu la Trezoreria Statului Sector 6.
(2) Eventualele sume încasate în contul 51.16.10.09 „Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule" în
data de 31 decembrie 2010 se virează la data de 3 ianuarie 2011 în contul 50.17
„Disponibil din Fondul pentru mediu", deschis pe numele Administraţiei
Fondului pentru Mediu, şi se înregistrează ca operaţiuni ale anului 2010, cu
data de 31 decembrie 2010.
2.31. (1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a lua
măsurile necesare pentru achitarea creanţelor stabilite prin titluri executorii
în sarcina instituţiilor publice pe care le conduc din sumele aprobate prin
bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează
obligaţia de plată respectivă, în conformitate cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu
completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) In cazul în care unităţile Trezoreriei Statului, în
calitate de terţ poprit, au efectuat plata sumelor aferente creanţelor stabilite
prin titluri executorii de la alte subdiviziuni de cheltuieli bugetare decât
cele la care se încadrează obligaţiile de plată respective, ordonatorii de
credite bugetare vor dispune efectuarea regularizărilor corespunzătoare, pe
bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 30
decembrie 2010.
(3) In cadrul perioadei de
indisponibilizare a creditelor bugetare deschise sau a conturilor de
disponibilităţi de 15 zile, prevăzută de lege, ordonatorii de credite pot
solicita unităţilor Trezoreriei Statului indisponibilizarea altor
disponibilităţi sau credite bugetare deschise decât cele la care a fost
înfiinţată poprirea, până la data de 30 decembrie 2010.
(4) Creditele bugetare poprite aflate în cadrul
perioadei de indisponibilizare, la data de 31
decembrie 2010, se transferă, la această dată, de către unităţile Trezoreriei
Statului din conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare în următoarele
conturi de disponibilităţi:
- 50.63.01 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare
centrală finanţate integral de la bugetul de stat sau de la celelalte bugete,
din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii", în cazul
instituţiilor publice de subordonare centrală finanţate integral de la bugetul
de stat sau de la celelalte bugete;
- 50.64.01 „Disponibil al instituţiilor publice
finanţate integral de la bugetul local, din sume indisponibilizate pe bază de
titluri executorii", în cazul instituţiilor publice finanţate integral de
la bugetul local.
(5) Operaţiunile prevăzute la alin. (4) se realizează
după efectuarea de către instituţiile publice a regularizărilor cu bugetul de
stat sau cu celelalte bugete, în limita subvenţiilor primite de la acestea, în
condiţiile legii.
(6) Sumele indisponibilizate în conturile prevăzute la
alin. (4) se achită de către unităţile Trezoreriei Statului din aceste conturi,
în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de indisponibilizare de 15 zile
calendaristice, prevăzută de lege, în contul indicat de executorul judecătoresc
sau executorul fiscal, după caz.
2.32. Eventualele plăţi dispuse de instituţiile publice
la finele anului 2010, aferente unor cheltuieli angajate, lichidate,
ordonanţate şi plătite în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul anului
2010 şi care sunt returnate în anul 2011 ca urmare a unor erori de completare a
ordinelor de plată, pot fi reinitiate la plată din conturile în care sumele
respective au fost încasate, fără afectarea bugetului anului 2011.
2.33. In situaţia în care ordonatorii principali de
credite au alocat sume din Fondul naţional de dezvoltare ordonatorilor de
credite din subordine, aceştia au obligaţia de a restitui sumele aferente
sarcinilor care nu mai pot fi realizate până la finele anului bugetar ori care
sunt amânate, în conturile ordonatorilor principali de credite din care sumele
au fost primite, sau de a solicita ordonatorilor principali de credite
retragerea creditelor bugetare respective, după caz, până la data de 24
decembrie 2010, astfel încât
creditele bugetare rămase disponibile să poată fi anulate potrivit prevederilor
art. 61 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
CAPITOLUL III
Regularizări financiare cu bugetul de stat şi
bugetele locale
de către regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale şi alte structuri de drept public
3.1. (1) Regiile autonome, societăţile ori companiile
naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2010 de
subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, după
caz, au obligaţia de a verifica, pe baza deconturilor anuale, dacă alocaţiile
bugetare primite sunt justificate, iar în cazul în care se constată că s-au
primit sume în plus, acestea vor fi restituite bugetului de stat sau bugetelor
locale pe anul 2011, după
caz, în conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare din care au fost
primite, la titlul 85 „Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul
curent", până la data de 31 ianuarie 2011, dacă legea nu prevede altfel.
Ordonatorii de credite au obligaţia de a comunica operatorilor economici cărora
le-au acordat subvenţii sau transferuri conturile de cheltuieli bugetare în
care se restituie sumele alocate în plus.
(2) Ordonatorii principali de credite din bugetele
cărora s-au acordat în anul 2010 subvenţii sau transferuri regiilor autonome,
societăţilor ori companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, după caz, au
obligaţia să verifice până la data de 31 ianuarie 2011, pe baza deconturilor
anuale, dacă subvenţiile sau transferurile acordate sunt justificate şi să
dispună restituirea eventualelor sume încasate în plus, în conformitate cu
legislaţia specifică acordării alocaţiilor bugetare respective.
(3) Regiile autonome, societăţile ori companiile
naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2010 de
subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi nu restituie sumele primite
în plus în termenul prevăzut la alin. (1) au obligaţia de a declara la organul
fiscal competent subvenţiile sau transferurile primite de la bugetul de stat,
neregularizate şi nerestituite în termenul legal, până la data de 25 februarie
2011, în conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul
bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi
completările ulterioare.
3.2. (1) In aplicarea prevederilor art. 26 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea
bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu
modificările şi completările ulterioare, taxa pe valoarea adăugată, dedusă
potrivit legii pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii finanţate
de la bugetul de stat sau de la bugetele locale şi neutilizată până la data de
31 decembrie 2010, se virează de către operatorii economici la bugetul de stat
sau la bugetele locale, după caz, în conturile de cheltuieli bugetare din care
au fost încasate sumele pentru finanţarea obiectivelor respective, la titlul 85
„Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", până la
data de 31 ianuarie 2011.
(2) Ordonatorii de credite au obligaţia de a comunica
operatorilor economici cărora le-au acordat sume de la bugetul de stat sau
bugetele locale aferente obiectivelor de investiţii proprii conturile de
cheltuieli bugetare în care se restituie taxa pe valoarea adăugată.
3.3. Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale care au beneficiat în anul 2010 de sume alocate de la bugetul de
stat, în baza prevederilor art. 15 din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr.
11/2010, cu modificările şi completările ulterioare, reportează la finele
anului 2010 sumele rămase neutilizate, urmând a le utiliza în anul 2011 cu
aceeaşi destinaţie, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare.
3.4. Regiile autonome, societăţile comerciale sau
companiile naţionale, după caz, cărora li s-au preluat credite neperformante
pentru investiţii, în baza Legii nr. 7/1992, au obligaţia să ramburseze
creditele respective din resursele financiare destinate finanţării
investiţiilor rămase disponibile la finele anului 2010.
Rambursarea sumelor cuvenite statului se efectuează în
contul 50.18 „Disponibil din sumele încasate din reactivarea şi rambursarea
obligaţiilor rezultate din aplicarea Legii nr. 7/1992", deschis la
unităţile Trezoreriei Statului ale municipiilor reşedinţă de judeţ, pe numele
Ministerului Finanţelor Publice.
Instituţiile de credit în a căror evidenţă sunt înregistrate
credite neperformante, precum şi organele de control ale Ministerului
Finanţelor Publice vor verifica la operatorii economici neradiaţi din registrul
comerţului, în termen de 90 de zile de la data încheierii şi depunerii
bilanţului contabil pe anul 2010, posibilităţile de reactivare a debitelor prin
identificarea şi preluarea unor noi surse disponibile în contul creditelor
neperformante.
CAPITOLUL IV
Incheierea execuţiei bugetelor locale şi operaţiuni specifice unităţilor
administrativ-teritoriale
4.1. (1) Primăriile sectoarelor
municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru virarea soldului contului 50.83
„Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei", până la data
de 31 decembrie 2010, în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, deschis la Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
(2) Veniturile bugetare încasate în contul 50.83
„Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei" în data de 31 decembrie 2010 se virează de primăriile sectoarelor municipiului
Bucureşti, cu ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul
bugetului Consiliului General al Municipiului Bucureşti 21 „Veniturile
bugetului local", la subcapitolele corespunzătoare de venituri bugetare,
deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului
Bucureşti, pe data de 3 ianuarie 2011, şi se înregistrează în conturile
bugetelor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al Municipiului
Bucureşti ca operaţiuni ale anului 2010, cu data de 31 decembrie 2010.
4.2. Instituţiile publice care au încasat în anul 2010
sume din bugetul propriu al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz,
în contul 50.26 „Disponibil din bugetul consiliului judeţean/Consiliului
General al Municipiului Bucureşti", vor restitui cu ordin de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) sumele rămase disponibile, la finele anului, în
conturile din care acestea au fost primite, până la data de 30 decembrie 2010.
4.3. Eventualele sume rămase neutilizate la finele
anului 2010 în contul 50.02.10 „Disponibil provenit din fondul de rulment al
instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare locală, pentru efectuarea
de investiţii" şi, respectiv, în contul 50.02.43 „Disponibil din fondul de
rulment pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile postaderare" se restituie de către titularii contului, până
la data de 30 decembrie 2010, în contul 50.39 „Disponibil din fondul de rulment
constituit la nivelul unităţii administrativ-teritoriale".
4.4. (1) Disponibilităţile rămase la finele anului 2010
în soldul conturilor 50.58 „Disponibil al fondului de risc", 50.77
„Disponibil din fonduri externe nerambursabile primite de unităţile
administrativ-teritoriale şi instituţiile sau serviciilor publice din
subordinea acestora", 50.80 „Disponibil din împrumuturi externe ale
unităţilor administrativ-teritoriale şi serviciilor publice din subordinea
acestora" şi 50.81 „Disponibil din împrumuturi interne contractate de
unităţile administrativ-teritoriale şi serviciile publice din subordinea
acestora" se reportează în anul următor şi se utilizează pe destinaţiile
stabilite de prevederile legale în vigoare.
(2) Disponibilităţile rămase la finele anului 2010 în
soldul conturilor 50.40 „Disponibil din taxe speciale", 50.42 „Disponibil
din sume reprezentând amortizarea mijloacelor fixe deţinute de serviciile
publice de interes local" şi 50.71 „Disponibil din depozite speciale
constituite pentru construcţii de locuinţe" se transferă de unităţile
administrativ-teritoriale, la data de 3 ianuarie 2011, în contul 82.98.02
„Excedent". In ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT)
întocmite pentru efectuarea operaţiunii de transfer, la rubrica „Data emiterii" se va înscrie data de 3 ianuarie 2011.
(3) Inregistrarea de către unităţile Trezoreriei
Statului a ordinelor de plată pentru Trezoreria Statului (OPT, întocmite de
unităţile administrativ-teritoriale conform prevederilor alin. (2), se efectuează
cu data de 3 ianuarie 2011, ca operaţiuni ale anului 2011.
4.5. (1) Donaţiile şi sponsorizările primite de
unităţile administrativ-teritoriale, rămase neutilizate la finele anului 2010,
se transferă pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) din
contul corespunzător de cheltuieli bugetare în contul 50.07 „Disponibil din
donaţii şi sponsorizări rămase neutilizate la finele anului", până la data
de 30 decembrie 2010.
Cuantumul donaţiilor şi sponsorizărilor rămase
neutilizate se determină ca diferenţă între sumele încasate din donaţii şi
sponsorizări în contul de venituri ale bugetului local 21.37.02.01 „Donaţii şi
sponsorizări" şi plăţile efectuate în limita acestora de la capitolele de
cheltuieli corespunzătoare, potrivit clauzelor din actele de
donaţie/sponsorizare.
(2) La ordinul de plată pentru Trezoreria Statului
(OPT) prin care se face transferul donaţiilor/sponsorizărilor în contul 50.07
„Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase neutilizate la finele
anului", deschis la Trezoreria Statului, unităţile
administrativ-teritoriale vor anexa Contul de execuţie a donaţiilor/
sponsorizărilor primite şi utilizate în anul 2010, întocmit conform modelului
prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare şi
utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile
publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661
bis/2003. Soldul donaţiilor şi/sau sponsorizărilor rămase neutilizate la finele
anului 2010, înscris în Contul de execuţie a donaţiilor/sponsorizărilor primite
şi utilizate în anul 2010, trebuie să coincidă cu suma care se transferă, până
la data de 30 decembrie 2010, în contul 50.07 „Disponibil din donaţii şi
sponsorizări rămase neutilizate la finele anului".
(3) Utilizarea în anul 2011 a
donaţiilor/sponsorizărilor rămase neutilizate la finele anului 2010 se
efectuează din contul 50.07 „Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului", pe destinaţiile stabilite de transmiţător,
şi se evidenţiază la subdiviziunile de cheltuieli bugetare înscrise la nr. crt.
3 „Soldul donaţiilor şi/sau sponsorizărilor rămase neutilizate la finele
anului" din anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare
şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi
sponsorizărilor de către instituţiile publice, aprobate prin Ordinul
ministrului finanţelor publice nr. 1661 bis/2003, întocmită la transferarea
soldului.
(4) Donaţiile şi/sau sponsorizările rămase neutilizate
la finele anului bugetar în conturile în valută deschise la instituţii de
credit pe numele unităţilor administrativ-teritoriale se utilizează în anul
următor din acelaşi cont, pe destinaţiile stabilite de transmiţător.
(5) Donaţiile şi/sau
sponsorizările primite în cursul lunii decembrie 2010, cu care nu mai pot fi
majorate bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi, în consecinţă, nu mai pot fi utilizate în cursul
anului 2010, vor fi încasate de către acestea în contul 50.06 „Sume de mandat
şi în depozit ale instituţiilor publice de subordonare locală" deschis la
unităţile Trezoreriei Statului sau în contul de valută deschis la instituţia de
credit, după caz, urmând ca virarea sumelor respective în contul de venituri
bugetare corespunzător şi majorarea creditelor bugetare, în scopul efectuării
de cheltuieli, să se realizeze în primele 10 zile ale anului 2011.
4.6. (1) In conturile 50.75.01 „Disponibil din cote
defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale", 50.75.02 „Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit
pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susţinerea programelor de
dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care
necesită cofinanţare locală" şi, respectiv, 50.75.03 „Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit
pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susţinerea programelor cu
finanţare externă, care necesită cofinanţare locală", deschise la unităţile
Trezoreriei Statului pe numele direcţiilor generale ale finanţelor publice
judeţene şi a municipiului Bucureşti, pot rămâne la finele anului 2010
următoarele sume:
a) cotele defalcate din impozitul pe venit încasate în
plus şi nerepartizate prin hotărâre a consiliului judeţean sau a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, după caz;
b) cotele defalcate din impozitul pe venit cu care nu
au mai fost alimentate bugetele unităţilor administrativ-teritoriale care nu au
respectat încadrarea în numărul maxim de posturi conform prevederilor art. III
alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi
pentru stabilirea unor măsuri financiare.
(2) Sumele rămase la finele anului 2010 în soldul
conturilor prevăzute la alin. (1) se reportează în anul următor şi vor fi
alocate bugetelor locale, astfel:
a) sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) vor fi alocate
în anul 2011, în conformitate cu hotărârile consiliului judeţean sau ale
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, şi în limita sumelor
care vor fi aprobate în bugetele locale pe anul 2011;
b) sumele prevăzute la alin. (1) lit. b) vor fi alocate
bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru care a fost sistată alimentarea în anul 2010, ca
urmare a prevederilor art. III alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 63/2010, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, numai după
intrarea acestora în legalitate.
4.7. Cotele defalcate din impozitul pe venit, calculate asupra sumelor reprezentând impozit pe venit
încasat în luna decembrie 2010, se defalcă în primele 5 zile lucrătoare ale
anului 2011, la nivelul procentelor valabile pentru anul 2010.
4.8. (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor încasate
în bugetele locale, în anul 2010, peste nivelul plăţilor de casă efectuate
potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul
20.11.01.01 „Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor" din care aceste sume
au fost încasate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT),
până la data de 30 decembrie 2010. La ordinele de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT) prin care se efectuează regularizarea, autorităţile
administraţiei publice locale vor anexa conturile de execuţie ale cheltuielilor
suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor pe anul
2010, întocmite astfel:
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a
sistemului de protecţie a copilului;
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a
centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap;
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată aferente finanţării cheltuielilor prevăzute la
art. 5 alin. (1) lit. b)-g) din Legea nr. 11/2010, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor,
municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, încasate în bugetele
locale în anul 2010 peste nivelul plăţilor de casă efectuate potrivit legii din
acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.02 „Sume defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate
la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului
Bucureşti" din care aceste sume au fost încasate, pe bază de ordine de
plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 30 decembrie 2010. La
ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează
regularizarea, autorităţile administraţiei publice locale vor anexa conturile
de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2010, întocmite astfel:
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile,
sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin
lege, precum şi contribuţiile aferente acestora din instituţiile de învăţământ
preuniversitar de stat;
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor cu ajutorul
social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi
combustibili petrolieri;
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată aferente finanţării cheltuielilor prevăzute la
art. 5 alin. (4) lit. b)-c) şi lit. e)-g) din Legea nr. 11/2010, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municipiului Bucureşti
şi al sectoarelor acestuia, încasate în bugetele locale în anul 2010 peste
nivelul plăţilor de casă efectuate, potrivit legii, din acestea, se restituie
la bugetul de stat în contul 20.11.01.02 „Sume defalcate din taxa pe
valoarea adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor şi Municipiului Bucureşti" din care aceste sume au fost
încasate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la
data de 30 decembrie 2010. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului
(OPT) prin care se efectuează regularizarea vor fi anexate conturile de
execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din
taxa pe valoarea adăugată pe anul 2010, întocmite astfel:
- un cont de execuţie distinct
pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi
salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente
acestora din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat;
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor cu ajutorul
social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi
combustibili petrolieri;
- un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată aferente celorlalte cheltuieli prevăzute la art.
5 alin. (4) din Legea nr. 11/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanţării cheltuielilor privind
drumurile judeţene şi comunale, încasate în bugetele locale în anul 2010 peste
nivelul plăţilor de casă efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la
bugetul de stat în contul 20.11.01.05 „Sume defalcate din taxa pe valoarea
adăugată pentru drumuri" din care aceste sume au fost încasate, pe bază de
ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 30 decembrie
2010. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se
efectuează regularizarea, autorităţile administraţiei publice locale vor anexa
conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2010.
(5) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea Programului de dezvoltare a
infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, încasate în bugetele
locale în anul 2010 peste nivelul plăţilor de casă efectuate potrivit legii din
acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.07 „Sume defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru dezvoltarea infrastructurii şi a bazelor
sportive din spaţiul rural" din care aceste sume au fost încasate, pe bază
de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 30
decembrie 2010. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care
se efectuează regularizarea, autorităţile administraţiei publice locale vor
anexa conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din
sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2010.
4.9. (1) Eventualele sume defalcate din taxa pe
valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, virate în conturile
bugetelor locale peste nivelul sumelor repartizate, se restituie până la data
de 30 decembrie 2010 în contul 20.11.01.06 „Sume defalcate din taxa pe valoarea
adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale".
(2) Unităţile administrativ-teritoriale care nu se
încadrează în numărul maxim de posturi conform prevederilor art. III alin. (9)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, până la data de 31 decembrie
2010, nu mai beneficiază de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru echilibrarea bugetelor locale care au fost sistate în condiţiile legii
în cursul anului 2010.
4.10. Sumele defalcate din taxa
pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate unităţilor
administrativ-teritoriale prin hotărâri ale Guvernului din Fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea cheltuielilor de natura
investiţiilor, rămase neutilizate la finele anului 2010, şi care se reflectă în
excedentul bugetului local şi, respectiv, în fondul de rulment, vor fi
utilizate în anul 2011 cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost
acordate, în cadrul secţiunii de dezvoltare.
4.11. Nu se supun operaţiunilor de regularizare, la
finele anului, cu bugetul de stat următoarele categorii de sume defalcate din
taxa pe valoarea adăugată:
a) sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru echilibrarea bugetelor locale, alocate potrivit anexei nr. 7 la Legea
nr. 11/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia sumelor
prevăzute la pct. 4.9;
b) sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată
pentru echilibrarea bugetelor locale suplimentate pe bază de hotărâri ale
Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, dacă prin
hotărârile Guvernului nu se prevede altfel.
4.12 (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor
locale care au primit în cursul anului 2010 subvenţii de la bugetul de stat,
bugetul asigurărilor pentru şomaj sau alte bugete restituie, până la data de 30
decembrie 2010, sumele rămase neutilizate la finele anului, în conturile
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor din care acestea au fost
încasate, dacă prin legislaţia specifică acordării subvenţiilor respective nu
se prevăd termene de rambursare anterioare acestei date.
Sumele care se restituie se determină ca diferenţă
între subvenţiile primite, înregistrate la subcapitolele de venituri: 42.02.01
„Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare",
42.02.05 „Planuri şi regulamente de urbanism", 42.02.10 „Finanţarea
acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie
de locuinţă", 42.02.12 „Subvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor
de locuit", 42.02.13 „Subvenţii pentru finanţarea programelor multianuale
prioritare de mediu şi gospodărire a apelor", 42.02.14 „Finanţarea unor
cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar",
42.02.15 „Subvenţii primite din Fondul naţional de dezvoltare",
42.02.16.01 „Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru
finanţarea aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii în urgenţă
în sănătate", 42.02.16.02 „Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru
finanţarea reparaţiilor capitale în sănătate", 42.02.16.03 „Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale
pentru finanţarea altor investiţii în sănătate", 42.02.17 „Subvenţii
pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale",
42.02.18.01 „Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către
bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii
în urgenţă în sănătate", 42.02.18.02 „Subvenţii din veniturile proprii ale
Ministerului Sănătăţii către bugetele locale pentru finanţarea reparaţiilor
capitale în sănătate", 42.02.18.03 „Subvenţii din veniturile proprii ale
Ministerului Sănătăţii către bugetele locale pentru finanţarea altor investiţii
în sănătate", 42.02.19 „Subvenţii către bugetele locale pentru finanţarea
programului multianual de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor de
investiţii publice finanţate prin Programul operaţional regional
2007-2013", 42.02.21 „Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu
handicap", 42.02.28 „Subvenţii primite din Fondul de intervenţie",
42.02.29 „Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar", 42.02.32
„Subvenţii pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la
combustibili", 42.02.33 „Sprijin financiar la constituirea familiei",
42.02.34 „Subvenţii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu
lemne, cărbuni, combustibili petrolieri", 42.02.35 „Subvenţii din bugetul
de stat pentru finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale",
42.02.36 „Subvenţii pentru acordarea trusoului pentru nou-născuţi",
42.02.37 „Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru
finanţarea programelor de electrificare", 42.02.40 „Subvenţii de la
bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de
investiţii în turism", 42.02.41 „Subvenţii din bugetul de stat pentru
finanţarea sănătăţii", 42.02.44 „Subvenţii din bugetul de stat pentru
finanţarea camerelor agricole", 42.02.46 „Subvenţii de la bugetul de stat
către bugetele locale pentru achitarea obligaţiilor restante ale centralelor de
termoficare" şi 43.02.04 „Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru
şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea
temporară a forţei de muncă
şi subvenţionarea locurilor de muncă", şi plăţile de casă efectuate în
limita acestora.
In acest scop, unităţile administrativ-teritoriale
prezintă unităţilor Trezoreriei Statului la care au conturile deschise ordine
de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) întocmite distinct pentru restituirea
către bugetele respective a fiecărui tip de subvenţie primită, la care se
anexează contul de execuţie al cheltuielilor efectuate din subvenţiile primite
în anul 2010, pe baza căruia are loc operaţiunea de regularizare. Restituirea
sumelor se efectuează din conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului
local în conturile din care subvenţiile respective au fost primite.
(2) Sumele rămase neutilizate la subdiviziunile de venituri
bugetare 42.02.09.01 „Finanţarea subprogramului privind pietruirea,
reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local
clasate", 42.02.09.02 „Finanţarea subprogramului privind alimentarea cu
apă a satelor", 42.02.09.03 „Finanţarea subprogramului privind canalizarea
şi epurarea apelor uzate" se restituie în contul Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Turismului din care sumele respective au fost primite, în
condiţiile şi la termenele stabilite în Ordinul ministrului dezvoltării regionale
şi turismului nr. 1.564/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 pentru aprobarea Programului
privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes
judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea
apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu
resurse turistice.
(3) Subvenţiile de la bugetul de stat către bugetele
locale, necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile postaderare, evidenţiate la subcapitolul de venituri: 42.02.20
„Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii
derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN)
postaderare", 42.02.42 „Sume primite de administraţiile locale în cadrul
programelor FEGA implementate de APIA" şi 42.02.45 „Sume primite de
administraţiile locale în cadrul programelor finanţate din Fondul Social
European", se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în
anul 2011 cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, în
cadrul secţiunii de dezvoltare, până la finalizarea proiectelor respective.
4.13. (1) Sumele acordate ca prefinanţări şi avansuri
aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare
beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local,
rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi vor fi
utilizate în anul 2011 cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de
dezvoltare.
(2) Sumele acordate sub formă de avans promotorilor de
proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care au calitatea de
ordonatori de credite ai bugetului local, rămase neutilizate la finele
exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se
utilizează în anul 2011 cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de
dezvoltare.
4.14. In cazul în care operaţiunile de regularizare
prevăzute la pct. 4.8 şi 4.12 determină gol temporar de casă al bugetului
local, unităţile Trezoreriei Statului, pe baza ordinelor de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) întocmite de către unităţile
administrativ-teritoriale, vor transfera suma corespunzătoare golului de casă
astfel creat, din contul 50.39 „Disponibil din fondul de rulment constituit la
nivelul unităţii administrativ-teritoriale" în contul de venituri ale
bugetului local 21.40.02.11 „Venituri ale bugetelor locale - Sume din fondul de
rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă".
4.15. Stabilirea rezultatului
execuţiei bugetului local
După efectuarea operaţiunilor de regularizare cu
bugetul de stat şi celelalte bugete, prevăzute de prezentele norme
metodologice, autorităţile administraţiei publice locale împreună cu unităţile
Trezoreriei Statului vor stabili rezultatul execuţiei bugetelor locale la
finele anului, potrivit următorului mecanism:
4.15.1. In situaţia în care veniturile bugetului local,
exclusiv cele evidenţiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11
„Venituri ale bugetelor locale - Sume din fondul de rulment pentru acoperirea
golurilor temporare de casă", sunt mai mari decât cheltuielile bugetului
local:
a) Reîntregirea fondului de rulment al unităţilor
administrativ-teritoriale cu sumele repartizate din acesta, în cursul anului
2010, pentru acoperirea golurilor temporare de casă Operaţiunea se efectuează de ordonatorii principali de credite ai
bugetelor locale, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT),
prin care se virează suma corespunzătoare din contul de venituri ale bugetului
local 21.40.02.11 „Venituri ale bugetelor locale - Sume din fondul de rulment
pentru acoperirea golurilor temporare de casă" în contul 50.39 „Disponibil
din fondul de rulment constituit la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale".
b) Inchiderea de către
unităţile Trezoreriei Statului a conturilor de venituri şi cheltuieli ale
bugetelor locale, prin contul de excedent:
82.98.02
|
„Excedent"
|
=
|
24
|
„Cheltuielile bugetelor locale"
(analitice pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare)
|
21
|
„Veniturile bugetelor
locale"(analitice pe
subdiviziunile clasificaţiei
bugetare)
|
=
|
82.98.02
|
„Excedent"
|
c) Utilizarea cu prioritate a excedentului din exerciţiul
curent al bugetului local pentru rambursarea eventualelor împrumuturi restante,
plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri aferente acestora.
Operaţiunea se efectuează de ordonatorii principali de
credite ai bugetelor locale, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT), până la data de 31 decembrie 2010, în limita soldului creditor
al contului 82.98.02 „Excedent", şi se evidenţiază de către unităţile
Trezoreriei Statului astfel:
82.98.02
|
„Excedent"
|
=
|
61.01
|
„Cont corespondent al trezoreriei statului - decontări interbancare de mică valoare" sau
|
|
|
|
61.02
|
„Cont corespondent al trezoreriei statului - decontări interbancare de mare
valoare"
|
d) Excedentul din exerciţiul curent al bugetului local
rămas după efectuarea operaţiunii prevăzute la lit. c) se utilizează pentru
constituirea fondului de rulment, scop în care ordonatorii principali de
credite ai bugetelor locale vor vira suma respectivă din contul 82.98.02
„Excedent" în contul 50.39 „Disponibil din fondul de rulment constituit la
nivelul unităţilor administrativ-teritoriale".
4.15.2. In situaţia în care veniturile bugetului local,
exclusiv cele evidenţiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11
„Venituri ale bugetelor locale - Sume din fondul de rulment pentru acoperirea
golurilor temporare de casă", sunt mai mici decât cheltuielile bugetului
local:
a) Inchiderea conturilor de
venituri şi cheltuieli ale bugetului local, prin contul de deficit:
a.1) Inchiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului
local
82.99.02
|
„Deficit"
|
=
|
24
|
„Cheltuielile bugetelor locale" (analitice pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare)
|
a.2) Inchiderea contului de venituri al bugetului local
21.40.02.11 „Sume din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare
de casă" (reîntregirea fondului de rulment al unităţilor administrativ-teritoriale cu sumele repartizate din
acesta în cursul anului 2010 pentru acoperirea golurilor temporare de casă)
21.40.02.11 „Sume din fondul de
rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă"
|
=
|
50.39
|
„Disponibil din fondul de rulment constituit la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale"
|
a.3) Inchiderea conturilor de venituri ale bugetului
local (exclusiv contul 21.40.02.11 „Sume din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de
casă")
21
|
„Veniturile bugetelor locale"
(analitice pe subdiviziunile
clasificaţiei
bugetare)
|
=
|
82.99.02
|
„Deficit"
|
b) Acoperirea definitivă a deficitului rezultat din
execuţia curentă a bugetului local, din fondul de rulment propriu al unităţilor
administrativ-teritoriale, astfel:
b.1) Până la data de 7 ianuarie 2011, consiliile
locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, au
obligaţia de a aproba acoperirea definitivă din fondul de rulment a deficitului
bugetului propriu pe anul 2010.
b.2) Pe baza hotărârii consiliilor locale, judeţene şi
a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ordonatorii principali de
credite ai bugetelor locale respective întocmesc ordine de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) pentru acoperirea definitivă a deficitului bugetului
local din fondul de rulment. Suma corespunzătoare deficitului înregistrat se
virează din contul 50.39 „Disponibil din fondul de rulment constituit la
nivelul unităţii administrativ-teritoriale" în contul 82.99.02
„Deficit".
4.16. Operaţiunile de încheiere a execuţiei bugetelor
locale prevăzute la pct. 4.15 se efectuează în primele 5 zile lucrătoare ale
lunii ianuarie 2011, cu data de 31 decembrie 2010. La data de 31 decembrie
2010, contul 50.39 „Disponibil din fondul de rulment constituit la nivelul
unităţii administrativ-teritoriale" prezintă sold.
4.17.(1) Dobânzile de plătit aferente
disponibilităţilor contului 50.39 „Disponibil din fondul de rulment constituit
la nivelul unităţii administrativ-teritoriale" şi depozitelor constituite
din acesta, calculate la finele lunii decembrie 2010, cu termen de plată în
prima zi lucrătoare a lunii ianuarie 2011, se virează la data de 3 ianuarie
2011 în conturile respective.
(2) Pentru depozitele constituite din disponibilităţile
fondului de rulment, cu scadenţă în anul 2011, dobânda se calculează până la
data de 31 decembrie 2010, cu rata dobânzii la vedere, şi se virează în data de
3 ianuarie 2011 în contul de disponibilităţi din care au provenit sumele.
(3) La data de 3 ianuarie 2011, după efectuarea
operaţiunilor prevăzute la alin. (2), sumele aflate în depozitele constituite
din fondul de rulment se transferă de unităţile Trezoreriei Statului în contul
50.39 „Disponibil din fondul de rulment constituit la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale", ca operaţiune a anului 2011.
4.18. După finalizarea operaţiunilor de închidere a
bugetelor locale şi efectuarea operaţiunilor prevăzute la pct. 4.17, unităţile
Trezoreriei Statului vor transfera pe bază de notă contabilă, în contul
82.98.02 „Excedent", sumele aflate în soldul contului 50.39 „Disponibil
din fondul de rulment constituit la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale", ca operaţiune a anului 2011.
4.19. Excedentul bugetelor locale reflectat, începând
cu anul 2011, în contul 82.98.02 „Excedent" se utilizează, în baza
hotărârilor autorităţilor deliberative, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1)
din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
4.20. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor
locale vor lua măsuri pentru stingerea datoriilor de plată restante sau cu
termen de plată 31 decembrie 2010, având în vedere constrângerile prevăzute de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, ce se vor aplica începând cu
anul financiar 2011.
CAPITOLUL V
Incheierea execuţiei bugetului asigurărilor sociale
de stat şi
sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Unităţile pe seama cărora a fost deschis contul 25 „Cheltuielile
bugetului asigurărilor sociale de stat" la nivelul unităţilor Trezoreriei
Statului din cadrul administraţiilor finanţelor publice ale oraşelor şi
municipiilor (altele decât cele reşedinţă de judeţ) transferă, până la data de
29 decembrie 2010, plăţile de casă înregistrate în acest cont, cu ordin de
plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul 25 „Cheltuielile bugetului
asigurărilor sociale de stat" deschis pe seama casei judeţene de pensii.
La ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) se anexează contul de
execuţie bugetară pe subdiviziunile clasificaţiei bugetului asigurărilor
sociale de stat pe baza căruia se vor înregistra plăţile de casă în
contabilitatea casei judeţene de pensii.
5.1. Inchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli
ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
5.1.1. La data de 11 ianuarie 2011, unităţile
Trezoreriei Statului închid conturile de venituri şi cheltuieli ale sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, operaţiune
efectuată cu data de 31 decembrie 2010.
Conturile de venituri şi cheltuieli ale sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se închid prin
debitul/creditul contului 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale", după caz, şi se codifică
astfel: simbol cont 81.01; cod capitol 98.03.04 pentru excedent şi, respectiv, 99.03.04 pentru deficit.
In cazul Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate
Publică a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi cheltuieli deschise
pe numele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale se
închid prin contul 81.01.0000 „Excedent/Deficit curent al sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2010".
Operaţiunile contabile ce se efectuează în
contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului sunt următoarele:
- pentru închiderea conturilor
de venituri ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă si boli
profesionale:
%
|
=
|
81.01
|
„Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"
|
22.20.03.04.01
|
„Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
datorate de angajatori"
|
22.20.03.04.02
|
„Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale pentru şomeri pe durata practicii profesionale"
|
22.21.03.06
|
„Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale datorate de alte persoane fizice care
încheie asigurare"
|
22.30.03.07
|
„Alte venituri pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale"
|
22.31.03.06
|
„Venituri din dobânzi ale sistemului de
asigurări de accidente de
muncă şi boli profesionale"
|
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale
sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale:
81.01
|
„Excedent/Deficit al sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"
|
=
|
25.69.03
|
„Asigurări şi asistenţă socială pentru
accidente de muncă şi boli profesionale"
|
NOTĂ:
- Operaţiunile de mai sus se efectuează pe bază de notă
contabilă.
- Contul 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale" se deschide la
nivelul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului.
La Trezoreria Statului Sector 5, contul 81.01
„Excedent/ Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale" se deschide pe codurile fiscale ale Casei de Pensii a
Municipiului Bucureşti şi Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi
Recuperare a Capacităţii de Muncă, astfel:
- 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale al Casei de Pensii a
Municipiului Bucureşti", cod capitol bugetar, cod fiscal;
- 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale al Institutului Naţional de
Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă", cod capitol bugetar, cod fiscal.
5.1.2. Pentru operaţiunile efectuate la pct. 5.1.1, în
contul 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale", unităţile Trezoreriei Statului eliberează
titularilor extrase de cont împreună cu documentele justificative.
5.2. Inchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli
ale bugetului asigurărilor sociale de stat
5.2.1. La data de 11 ianuarie 2011, unităţile operative
ale Trezoreriei Statului, inclusiv Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate
Publică a Municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului
Bucureşti încheie, în contabilitatea proprie, execuţia bugetului asigurărilor
sociale de stat reflectată în conturile 25 „Cheltuielile bugetului asigurărilor
sociale de stat" şi conturile 22 „Veniturile bugetului asigurărilor
sociale de stat" şi care nu au făcut obiectul operaţiunilor de închidere
prevăzute la pct. 5.1.1 şi 5.2.4, inclusiv contul 22.47.03.02 „Venituri ale
bugetului asigurărilor sociale de stat - contribuţii către bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de
distribuire".
Conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului
asigurărilor sociale de stat se închid prin
debitul/creditul contului 81.02 „Excedent/Deficit al
bugetului asigurărilor sociale de stat", după caz, care se deschide pe
numele caselor de pensii, şi se codifică astfel: simbol cont 81.02; cod capitol
98.03.03 pentru excedent şi, respectiv, 99.03.03 pentru deficit.
La Trezoreria Statului Sector 5, contul 81.02
„Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" se deschide
pe codurile fiscale ale Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti şi
Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de
Muncă, astfel:
- 81.02 „Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor
sociale de stat al Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti", cod capitol
bugetar, cod fiscal;
- 81.02 „Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat al Institutului Naţional de Expertiză
Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă", cod capitol bugetar, cod
fiscal.
5.2.2. Operaţiunile contabile ce se efectuează în
contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de
venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat care nu au
făcut obiectul operaţiunilor de închidere prevăzute la pct. 5.1.1 sunt
următoarele:
- pentru închiderea conturilor de venituri ale
bugetului asigurărilor sociale de stat:
22
|
„Veniturile bugetului asigurărilor
sociale de stat"
|
=
|
81.02
|
„Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat"
|
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale
bugetului asigurărilor sociale de stat:
81.02
|
„Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat"
|
=
|
25
|
„Cheltuielile bugetului asigurărilor
sociale de stat"
|
5.2.3. Pentru operaţiunile
înregistrate în contul 81.02 „Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor
sociale de stat", unităţile Trezoreriei Statului eliberează titularilor
extrase de cont împreună cu documentele justificative.
5.2.4. In cazul Activităţii de Trezorerie şi
Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi
cheltuieli deschise pe numele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale se închid, la data de 18 ianuarie 2011, prin contul
81.02.0000 „Excedent/Deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat
pe anul 2010".
5.3. Dispoziţii comune pentru sistemul de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi bugetul asigurărilor sociale
de stat
5.3.1. La data de 12 ianuarie
2011, unităţile operative ale Trezoreriei Statului virează/încasează soldul
conturilor 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente
de muncă şi boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 „Excedent/Deficit al
bugetului asigurărilor sociale de stat" în/din contul 81.01
„Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale" şi, respectiv, 81.02 „Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat", deschise la trezoreria municipiului
reşedinţă de judeţ pe numele casei judeţene de pensii. Această operaţiune se
efectuează cu data de 31 decembrie 2010, iar la ordinul de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) prin care se virează/transferă excedentul sau
deficitul, după caz, se anexează în copie extrasele contului 81.01.98.03.04 sau
81.01.99.03.04 şi, respectiv, 81.02.98.03.03 sau 81.02.99.03.03, deschise la
nivelul trezoreriilor operative, care constituie document justificativ pentru
închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor
sociale de stat în contabilitatea proprie a caselor judeţene de pensii.
Casele judeţene de pensii au obligaţia de a verifica
extrasele conturilor 81.01.98.03.04, 81.01.99.03.04, 81.02.98.03.03 şi
81.02.99.03.03, deschise la nivelul trezoreriilor operative, şi de a sesiza
activităţile de trezorerie şi contabilitate publică judeţene asupra
eventualelor iregularităţi, până la data de 13 ianuarie 2011, în scopul
efectuării regularizărilor care se impun.
5.3.2. Transferarea rezultatului execuţiei sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 în contul Casei Naţionale de Pensii
şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale
5.3.2.1. Până la data de 12 ianuarie 2011, Casa de
Pensii a Municipiului Bucureşti îşi transferă rezultatul execuţiei sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 în contul propriu deschis la Trezoreria Statului Sector 3, prin
virarea/încasarea în/din contul respectiv a tuturor soldurilor conturilor 81.01
„Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale" şi 81.02 „Excedent/Deficit
al bugetului asigurărilor sociale de stat", pe care le are deschise la
sectoarele municipiului Bucureşti. In ordinele de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT), la rubrica „Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie
2010.
5.3.2.2. La data de 17 ianuarie
2011, casele judeţene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi
Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă
transferă rezultatul execuţiei sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale şi bugetului asigurărilor sociale de stat
înregistrate, la finele anului 2010, în contul 81.01.0000 „Excedent/Deficit
curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale pe anul 2010" şi, respectiv, 81.02.0000 „Excedent/Deficit
curent al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010", deschis pe
numele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale la
Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti,
astfel:
- soldul creditor al contului
81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 „Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat" se virează în contul Casei Naţionale de Pensii
şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu ordin de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT);
- soldul debitor al contului
81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 „Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat" se transferă, cu ordin de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT), din contul Casei Naţionale de Pensii şi Alte
Drepturi de Asigurări Sociale.
In ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT),
la rubrica „Data emiterii" se va înscrie 31
decembrie 2010.
5.4. (1) Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale centralizează, în perioada 13-14 ianuarie 2011, soldul
execuţiei de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat, înregistrat la
unităţile Trezoreriei Statului, iar în cazul în care se înregistrează excedent,
acesta se regularizează cu bugetul de stat în limita subvenţiilor primite în
anul 2010 de la bugetul de stat. Operaţiunea se efectuează de către Casa
Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu ordin de plată
pentru Trezoreria Statului (OPT), la data de 17 ianuarie 2011, ca operaţiune a
anului 2010, prin virarea sumei corespunzătoare din contul 22.42.03.24 „Subvenţii primite de bugetul asigurărilor
sociale de stat" în contul 23.56.01.51 „Transferuri din bugetul de stat
către bugetul asigurărilor sociale de stat", deschis la Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
(2) In cazul în care se înregistrează deficit, acesta
se preia la data de 19 ianuarie 2011 de către Casa Naţională de Pensii şi Alte
Drepturi de Asigurări Sociale, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT), în contul propriu 81.02.99.03.03 „Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat".
(3) In ordinele de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează operaţiunile prevăzute la
alin. (1) şi (2), la rubrica „Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie
2010.
5.5. La data de 19 ianuarie 2011, excedentul sau
deficitul sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale înregistrat în contul 81.01.0000 „Excedent/Deficit
curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale pe anul 2010" se virează/se preia de către Casa Naţională de
Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, pe bază de ordin de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 81.01.98.03.04 „Excedent al
sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale".
In ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT),
la rubrica „Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2010.
CAPITOLUL VI
Incheierea execuţiei sistemului asigurărilor pentru
şomaj şi a
Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
6.1. Inchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli
ale Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
6.1.1. La data de 11 ianuarie 2011, unităţile
Trezoreriei Statului închid conturile de venituri şi cheltuieli ale Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale, operaţiune efectuată cu data de 31 decembrie 2010.
Conturile de venituri şi cheltuieli ale Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale se închid prin debitul/creditul
contului 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariale", după caz, şi se codifică astfel: simbol cont 86.01;
cod capitol 98.04.11 pentru excedent şi, respectiv, 99.04.11 pentru deficit.
In cazul Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate
Publică a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi cheltuieli deschise
pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă se închid prin
contul 86.01.0000 „Excedent/Deficit curent al Fondului de garantare pentru
plata creanţelor salariale pe anul 2010".
Operaţiunile contabile ce se efectuează în
contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului sunt următoarele:
- pentru închiderea conturilor de venituri ale Fondului
de garantare pentru plata creanţelor salariale:
%
|
=
|
86.01
|
„Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor
salariale"
|
28.20.04.06
|
„Contribuţia angajatorilor la Fondul de
garantare pentru plata creanţelor salariale"
|
28.31.04.04
|
„Venituri din dobânzi la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale"
|
28.36.04.12
|
„Alte venituri la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale"
|
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale
Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale:
86.01
|
„Excedent/Deficit al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale"
|
=
|
29.64.04
|
„Cheltuielile Fondului de garantare
pentru plata creanţelor salariale"
|
NOTE:
- Operaţiunile de mai sus se efectuează pe bază de notă
contabilă.
- Contul 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale" se deschide la nivelul
unităţilor operative ale Trezoreriei Statului.
6.1.2. Pentru operaţiunile
efectuate la pct. 6.1.1 în contul 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale", unităţile Trezoreriei
Statului eliberează titularilor extrase de cont împreună cu documentele
justificative.
6.2. Inchiderea conturilor de
venituri şi cheltuieli ale sistemului asigurărilor pentru şomaj
6.2.1. La data de 11 ianuarie 2011, unităţile operative
ale Trezoreriei Statului, inclusiv Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate
Publică a Municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului
Bucureşti, încheie în contabilitatea proprie execuţia bugetului sistemului
asigurărilor pentru şomaj reflectată în conturile 29 „Cheltuielile bugetului
asigurărilor pentru şomaj" şi conturile 28 „Veniturile bugetului
asigurărilor pentru
şomaj", care nu au făcut obiectul operaţiunilor de închidere prevăzute la
pct. 6.1.1 şi 6.2.4.
Conturile de venituri şi cheltuieli ale sistemului
asigurărilor pentru şomaj se închid prin debitul/creditul contului 86.02
„Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj", după caz, care
se deschide la nivelul trezoreriilor operative pe numele agenţiilor teritoriale
pentru ocuparea forţei de muncă, şi se codifică astfel: simbol cont 86.02; cod
capitol 98.04.10 pentru excedent şi, respectiv,
99.04.10 pentru deficit.
6.2.2. Operaţiunile contabile ce se efectuează în
contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de
venituri şi cheltuieli ale sistemului asigurărilor pentru şomaj care nu au
făcut obiectul operaţiunilor de închidere prevăzute la pct. 6.1.1 sunt
următoarele:
- pentru închiderea conturilor de venituri ale
sistemului asigurărilor pentru şomaj:
28
|
„Veniturile bugetului asigurărilor
pentru şomaj"
|
=
|
86.02
|
„Excedent/Deficit al sistemului
asigurărilor pentru şomaj"
|
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale
sistemului asigurărilor pentru şomaj:
86.02
|
„Excedent / Deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj"
|
=
|
29
|
„Cheltuielile bugetului asigurărilor
pentru şomaj"
|
6.2.3. Pentru operaţiunile
înregistrate în contul 86.02 „Excedent/Deficit al bugetului sistemului
asigurărilor pentru şomaj", unităţile Trezoreriei Statului eliberează
titularilor extrase de cont împreună cu documentele justificative.
6.2.4. In cazul Activităţii de Trezorerie şi
Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi
cheltuieli deschise pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă se închid, la data de 18 ianuarie 2011, prin contul 86.02.0000
„Excedent/Deficit curent al sistemului asigurărilor pentru şomaj pe anul
2010".
6.3. Dispoziţii comune sistemului asigurărilor pentru
şomaj şi Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
6.3.1. La data de 12 ianuarie
2011, unităţile operative ale Trezoreriei Statului virează/încasează soldul
conturilor 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 „Excedent/Deficit al sistemului
asigurărilor pentru şomaj", în/din contul 86.01 „Excedent/Deficit al
Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv,
86.02 „Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj", deschise
la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ pe numele agenţiei teritoriale
pentru ocuparea forţei de muncă. Această operaţiune se efectuează cu data de 31
decembrie 2010, iar la ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin
care se virează/transferă excedentul sau deficitul, după caz, se anexează în
copie extrasele contului 86.01.98.04.11 sau 86.01.99.04.11 şi, respectiv, 86.02.98.04.10
sau 86.02.99.04.10, deschise la nivelul trezoreriilor operative, care
constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri şi
cheltuieli ale bugetului asigurărilor pentru şomaj în contabilitatea proprie a
agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.
Agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă
au obligaţia de a verifica extrasele conturilor 86.01.98.04.11, 86.01.99.04.11
şi, respectiv, 86.02.98.04.10, 86.02.99.04.10, deschise la nivelul
trezoreriilor operative, şi de a sesiza activităţile de trezorerie şi
contabilitate publică judeţene asupra eventualelor iregularităţi, până la data
de 13 ianuarie 2011, în scopul efectuării regularizărilor care se impun.
6.3.2. Transferarea rezultatului execuţiei sistemului
asigurărilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare pentru plata creanţelor
salariale pe anul 2010 în contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă
6.3.2.1. Până la data de 12 ianuarie 2011, Agenţia
pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Municipiului Bucureşti îşi transferă
rezultatul execuţiei sistemului asigurărilor pentru şomaj şi, respectiv,
Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2010 în
conturile proprii deschise la Trezoreria Statului Sector 5, prin
virarea/încasarea în/din conturile 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02
„Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj" a tuturor
soldurilor conturilor 86 pe care le are deschise la sectoarele municipiului
Bucureşti şi, respectiv, la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică
a Municipiului Bucureşti.
In ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT),
la rubrica „Data emiterii" se înscrie 31 decembrie 2010.
6.3.2.2. La data 17 ianuarie 2011,
agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă transferă rezultatul
execuţiei sistemului asigurărilor pentru şomaj şi, respectiv, rezultatul
execuţiei Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale înregistrate,
la finele anului 2010, în conturile 86.01.0000 „Excedent/Deficit al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2010" şi, respectiv,
86.02.0000 „Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj pe anul
2010", deschise pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului
Bucureşti, astfel:
- soldul creditor al conturilor
86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor
salariale" şi/sau 86.02 „Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor
pentru şomaj" se virează în contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea
Forţei de Muncă, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT);
- soldul debitor al conturilor 86.01 „Excedent/Deficit
al Fondului de garantare pentru plata creanţelor
salariale" şi, respectiv, 86.02 „Excedent/Deficit al sistemului
asigurărilor pentru şomaj" se transferă cu ordin de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT) din contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei
de Muncă.
In ordinele de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT), la rubrica „Data emiterii" se înscrie 31
decembrie 2010.
6.4. In funcţie de rezultatul execuţiei de casă a
bugetului asigurărilor pentru şomaj înregistrat după efectuarea operaţiunilor
prevăzute la pct. 6.3.2.2, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
efectuează, până la data de 19 ianuarie 2011, următoarele operaţiuni:
6.4.1. In cazul
Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
Excedentul sau deficitul înregistrat în contul
86.01.0000 „Excedent/Deficit curent al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2010" de Fondul de
garantare pentru plata creanţelor salariale se virează/se preia de către
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe bază de ordin de plată
pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 86.01.98.04.11
„Excedent al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale".
6.4.2. In cazul
sistemului asigurărilor pentru şomaj
Excedentul sau deficitul înregistrat în contul
86.02.0000 „Excedent/Deficit curent al sistemului
asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010" de sistemul asigurărilor pentru
şomaj se virează/se preia de către Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din
contul propriu 86.02.98.04.10 „Excedent al sistemul asigurărilor pentru
şomaj".
6.4.3. In ordinele de plată pentru Trezoreria Statului
(OPT) prin care se efectuează operaţiunile prevăzute la pct. 6.4.1 şi 6.4.2, la
rubrica „Data emiterii" se va înscrie 31decembrie 2010. Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti înregistrează
ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prezentate de Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă ca operaţiuni ale anului 2010.
CAPITOLUL VII
Incheierea execuţiei bugetului Fondului naţional
unic de
asigurări sociale de sănătate
7.1. Subvenţiile primite de bugetul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat, rămase
neutilizate, se restituie până la data de 6 ianuarie
2011 în contul de cheltuieli al bugetului de stat din care acestea au fost
încasate.
Sumele care se restituie se determină ca diferenţă
între subvenţiile primite în contul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
nr. 26.42.05.26 „Subvenţii primite de bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate" şi plăţile efectuate pe destinaţiile pentru
care acestea au fost aprobate.
Restituirea se efectuează din contul 26.42.05.26
„Subvenţii primite de bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" în contul Ministerului Sănătăţii 23.66.01.51 „Sănătate -
Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", deschis la
Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, pe
bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în care la rubrica
„Data emiterii" se va înscrie data de 31 decembrie 2010.
7.2. Subvenţiile primite de bugetul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate din veniturile proprii ale Ministerului
Sănătăţii, rămase neutilizate, se restituie până la data de 6 ianuarie 2011 în
contul din care acestea au fost încasate. In ordinul de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT), la rubrica „Data emiterii" se va înscrie data de 31
decembrie 2010.
Sumele care se restituie se
determină ca diferenţă între sumele primite în contul Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate nr. 26.43.05.12 „Sume alocate din veniturile proprii ale
Ministerului Sănătăţii" şi plăţile efectuate pe destinaţiile pentru care
acestea au fost aprobate.
7.3. In conformitate cu prevederile art. 256 alin. (41) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu
modificările şi completările ulterioare, în anul 2010 nu se constituie fond de
rezervă din veniturile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
7.4. (1) La data de 11 ianuarie 2011, unităţile
Trezoreriei Statului încheie în contabilitatea proprie execuţia bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate reflectată în conturile
26 „Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" şi 27 „Cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate" prin debitul/creditul contului 87
„Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate", după caz, care se deschide pe numele caselor de asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casei Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Casei
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti, după caz.
Contul 87 „Excedent/Deficit al bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate" se codifică astfel: simbol
cont sintetic 87; cod capitol 98.05 pentru excedent şi, respectiv, 99.05 pentru
deficit; codul fiscal al casei de asigurări sociale de sănătate judeţene sau a
municipiului Bucureşti, Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii şi Casei Asigurărilor de Sănătate a
Apărării, Ordinii Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, după caz.
(2) Inchiderea conturilor de venituri şi de cheltuieli
ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate deschise
pe numele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, se efectuează
prin debitul/creditul contului 87.0000 „Excedent/Deficit curent al bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010", deschis
pe numele acesteia.
7.5. La data de 12 ianuarie
2011, unităţile operative ale Trezoreriei Statului virează/încasează soldul
contului 87 „Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate" în/din contul 87 „Excedent/Deficit al bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate", deschis la
trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ pe numele casei de asigurări sociale
de sănătate judeţene. Această operaţiune se efectuează cu data de 31 decembrie
2010, iar la ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se
virează/se transferă excedentul sau deficitul, după caz, se anexează, în copie,
extrasele contului 87.98.05 sau 87.99.05, după caz, deschise la nivelul
unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, care constituie document
justificativ pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în
contabilitatea proprie a caselor de asigurări sociale de sănătate judeţene.
7.6. (1) Conturile de venituri
ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, deschise
la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi, respectiv, al Activităţii de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, pentru marii contribuabili
şi pentru contribuabilii mijlocii, se închid prin creditul contului 87
„Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" deschis pe numele Casei de Asigurări Sociale de Sănătate a
Municipiului Bucureşti. Fac excepţie de la aceste prevederi veniturile
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate colectate de
către Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, care se închid prin creditul
contului 87 „Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate" deschis pe numele acestora.
(2) Până la data de 12 ianuarie 2011, Casa de Asigurări
Sociale de Sănătate a Municipiului Bucureşti îşi transferă rezultatul execuţiei
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010
în contul propriu deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică
a Municipiului Bucureşti, prin virarea/încasarea în/din contul respectiv a
tuturor soldurilor conturilor 87 „Excedent/Deficit al bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate" pe care le are deschise la
sectoarele municipiului Bucureşti. In ordinele de plată pentru Trezoreria
Statului (OPT), la rubrica „Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie
2010.
7.7. Operaţiunile contabile ce se efectuează în
contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de
venituri şi cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate sunt următoarele:
- pentru închiderea conturilor de venituri ale
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:
26
|
„Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"
|
=
|
87
|
„Excedent/Deficit al bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate"
|
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:
87
|
„Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"
|
|
27
|
„Cheltuielile bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate"
|
7.8. La data de 17 ianuarie 2011, casele de asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Casa Asigurărilor
de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii
Judecătoreşti transferă rezultatul execuţiei bugetului Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate înregistrat, la finele anului 2010, în contul
87.0000 „Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pe anul 2010" deschis pe numele Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate, la Activitatea de Trezorerie şi
Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, astfel:
- soldul creditor al contului 87 „Excedent/Deficit al
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" se virează
în contul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu ordin de plată pentru
Trezoreria Statului (OPT);
- soldul debitor al contului 87 „Excedent/Deficit al
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" se
transferă cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate.
7.9. (1) In cazul în care în
urma colectării sumelor în contul 87.0000 „Excedent/Deficit al bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010"
rezultă excedent, suma respectivă se virează de Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) în contul 87.98.05
„Excedent al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate".
(2) In cazul în care în urma
colectării sumelor în contul 87.0000 „Excedent/Deficit al bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010" rezultă
deficit, acesta se preia de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe
bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) în contul propriu
87.99.05 „Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate".
(3) Operaţiunile prevăzute la
alin. (1) şi (2) se efectuează până la data de 19 ianuarie 2011, la rubrica
„Data emiterii" din ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT)
înscriindu-se data de 31 decembrie 2010.
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale
8.1. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului nu
calculează dobândă la excedentele aferente bugetului asigurărilor pentru şomaj
şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi
la disponibilităţile înregistrate în contul 50.49 „Disponibil din fondul de rezervă", aferente anului 2010
şi existente în conturile deschise la unităţile Trezoreriei
Statului în primele zile ale anului 2011.
8.2. La finele anului 2010 este
interzisă reţinerea oricăror sume provenite din Fondul naţional de dezvoltare
la dispoziţia Guvernului în conturi de disponibilităţi.
8.3. Unităţile Trezoreriei Statului vor elibera
instituţiilor publice cu conturi deschise la acestea extrase de cont cu
operaţiunile efectuate până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv şi vor
solicita acestora confirmarea scrisă a concordanţei soldurilor conturilor de
credite bugetare deschise şi repartizate, de cheltuieli bugetare şi de
disponibilităţi cu cele din evidenţa proprie, până la data de 7 ianuarie 2011.
In cazul în care nu se respectă acest termen, unităţile Trezoreriei Statului nu
vor efectua plăţi din conturile instituţiilor respective.
8.4. Instituţiile publice au obligaţia ca în primele 5
zile lucrătoare ale lunii ianuarie a anului 2011 să confirme unităţilor
Trezoreriei Statului la care au conturile deschise soldurile conturilor de
credite bugetare deschise şi repartizate, de cheltuieli bugetare şi de
disponibilităţi. Eventualele diferenţe între soldurile conturilor din
contabilitatea instituţiilor publice şi cea a unităţilor Trezoreriei Statului
vor fi clarificate operativ, fiind interzisă încheierea execuţiei bugetare, la
finele anului 2010, cu diferenţe.
8.5. Instituţiile publice au obligaţia de a prezenta
unităţilor Trezoreriei Statului la care au conturile deschise „Situaţia
fluxurilor de trezorerie" pentru obţinerea vizei privind exactitatea
plăţilor nete de casă efectuate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, precum şi a
soldurilor conturilor de disponibilităţi, după caz, pentru asigurarea
concordanţei datelor din contabilitatea instituţiei publice cu cele din
contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului.
Ordonatorii principali şi secundari de credite vor
centraliza datele din situaţiile fluxurilor de trezorerie pe anul 2010 primite
de la instituţiile publice din subordine, numai dacă acestea sunt vizate de
unităţile Trezoreriei Statului.
8.6. Nerespectarea prevederilor prezentelor norme
metodologice, în cazul în care nu au caracter de infracţiune, se sancţionează
cu amendă contravenţională, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care se
aplică de organele abilitate în acest scop.
8.7. Programul calendaristic pentru efectuarea prin
unităţile Trezoreriei Statului a principalelor operaţiuni de încheiere a
exerciţiului bugetar al anului 2010 este prevăzut în anexa nr. 1, care face
parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANEXA Nr. 1 la normele metodologice
PROGRAM CALENDARISTIC
pentru efectuarea prin unităţile Trezoreriei
Statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2010
Nr. crt.
|
Denumirea operaţiunilor
|
Data-limită
pentru efectuarea operaţiunilor
|
I. Operaţiuni
în numerar
|
1.
|
Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice
deschise la unităţile Trezoreriei Statului pentru achitarea drepturilor
salariale şi a drepturilor de asigurări şi asistenţă socială
|
până la 30 decembrie 2010
|
Nr. crt.
|
Denumirea operaţiunilor
|
Data-limită pentru efectuarea
operaţiunilor
|
2.
|
Ridicarea de sume în numerar din conturile instituţiilor publice
pentru plăţi de volum redus şi urgente necesare bunei funcţionări a acestora
|
până la 30 decembrie 2010
|
3.
|
Depunerea încasărilor în numerar ale unităţilor vamale - din
perioada 31 decembrie 2010-2 ianuarie 2011
|
3 ianuarie 2011
|
4.
|
Depunerea la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului a sumelor
în numerar aflate în casieriile proprii ale instituţiilor publice
|
până la 31 decembrie 2010, ora 10,30
|
5.
|
Achitarea la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri în numerar
|
până la 31 decembrie 2010, ora 10,30
|
II. Operaţiuni
de încasări şi plăţi prin virament *
|
1.
|
Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care
instituţiile publice dispun plăţi către beneficiari cu conturi deschise la
unităţi ale Trezoreriei Statului din alte judeţe, inclusiv pentru plăţi între
trezorerii ale municipiului Bucureşti
|
până la 31 decembrie 2010, ora 10,00
|
2.
|
Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care
instituţiile publice dispun plăţi către beneficiari cu conturi deschise la
instituţii de credit
|
până la 30 decembrie 2010, ora 10,30
|
3.
|
Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care
operatorii economici dispun plăţi către beneficiari cu conturi deschise la
unităţi ale Trezoreriei Statului din alte judeţe sau la trezorerii diferite
din municipiul Bucureşti
|
până la 31 decembrie 2010, ora 10,00
|
4.
|
Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care
instituţiile publice sau operatorii economici dispun plăţi către beneficiari
cu conturi deschise la aceeaşi unitate a Trezoreriei Statului sau la unităţi
ale Trezoreriei Statului din cadrul aceluiaşi judeţ
|
până la 31 decembrie 2010, ora 10,30
|
5.
|
Prezentarea de către instituţiile publice sau operatorii
economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând
impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, care se achită la unitatea
Trezoreriei Statului la care îşi au contul deschis sau la unităţi ale
Trezoreriei Statului din cadrul aceluiaşi judeţ
|
până la 31 decembrie 2010, ora 10,30
|
6.
|
Prezentarea de către operatorii economici, la unităţile
Trezoreriei Statului, a documentelor de transferare a disponibilităţilor în
conturi deschise la instituţii de credit
|
până la 30 decembrie 2010, ora 10,30 (pentru plăţi de mică/mare
valoare)
|
III. Operaţiuni derulate de instituţii publice
|
1.
|
Deschiderea, repartizarea şi retragerea
creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat
şi bugetele fondurilor speciale
|
|
|
- ordonatorii principali
|
23 decembrie 2010
|
|
- ordonatorii secundari
|
28 decembrie 2010
|
|
- retragerile de credite
|
24 decembrie 2010
|
2.
|
Virarea în conturile instituţiilor ierarhic superioare a
disponibilităţilor rămase în conturile instituţiilor publice fără
personalitate juridică
|
30 decembrie 2010
|
3.
|
Lichidarea şi decontarea operaţiunilor de mandat
|
30 decembrie 2010
|
4.
|
Recuperarea echivalentului în lei al
sumelor în valută achiziţionate din credite bugetare
|
29 decembrie 2010
|
5.
|
Virarea în conturile bugetelor cărora se cuvin a echivalentului
în lei al sumelor în valută încasate de instituţiile publice, reprezentând
venituri bugetare
|
29 decembrie 2010
|
6.
|
Restituirea de către instituţiile publice a subvenţiilor şi
transferurilor primite de la bugetul de stat
|
29-30 decembrie 2010
|
IV. Inchiderea execuţiei bugetelor
locale
|
1.
|
Regularizarea subvenţiilor primite de bugetele locale de la
bugetul de stat şi de la alte bugete
|
30 decembrie 2010
|
2.
|
Stabilirea şi repartizarea excedentelor
bugetelor locale şi acoperirea eventualelor deficite
ale acestora
|
în primele 5 zile lucrătoare ale lunii ianuarie 2011
|
* Termenele prevăzute la pct. 1-5 pot fi depăşite numai
cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.
Nr. crt.
|
Denumirea operaţiunilor
|
Data-limită pentru efectuarea
operaţiunilor
|
V. Inchiderea execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat şi
sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
|
1.
|
Virarea/Încasarea de către unităţile operative ale Trezoreriei
Statului a soldului contului 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale" şi 81.02
„Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" în/din
contul 81.01 „Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 „Excedent/Deficit al
bugetului asigurărilor sociale de stat" deschise pe numele caselor
judeţene de pensii
|
12 ianuarie 2011 (ca operaţiune a anului 2010)
|
2.
|
Virarea/Încasarea de către casele teritoriale de pensii a
rezultatului execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat şi sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale în contul Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale
|
17 ianuarie 2011 (ca operaţiune a anului 2010)
|
VI. Inchiderea execuţiei
sistemului asigurărilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariate
|
1.
|
Virarea/Încasarea de către unităţile operative ale Trezoreriei
Statului a soldului conturilor 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de
garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02
„Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru şomaj" în/din
conturile 86.01 „Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 „Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru
şomaj" deschise pe numele agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă
judeţene
|
12 ianuarie 2011 (ca operaţiune a anului 2010)
|
2.
|
Virarea/Încasarea de către agenţiile teritoriale pentru ocuparea
forţei de muncă a rezultatului execuţiei bugetului asigurărilor pentru şomaj
şi, respectiv, a rezultatului execuţiei Fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariale în contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă
|
17 ianuarie 2011 (ca operaţiune a anului 2010)
|
VII. Inchiderea
execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
|
1.
|
Virarea/Încasarea de către unităţile
operative ale Trezoreriei Statului a soldului contului 87 „Excedent/Deficit
al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"
în/din contul 87 „Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate" deschis pe numele casei de asigurări
sociale de sănătate judeţene
|
12 ianuarie 2011 (ca operaţiune a anului 2010)
|
2.
|
Virarea/Încasarea de către casele de asigurări sociale de
sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate
a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii
Judecătoreşti a rezultatului execuţiei bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate în contul Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate
|
17 ianuarie 2011 (ca operaţiune a anului 2010)
|
ANEXA Nr. 2 la normele metodologice
LISTA
cuprinzând operaţiunile pentru care unele instituţii
publice pot păstra sume la finele anului 2010 în
contul „Sume de mandat şi în depozit"
deschis la Trezoreria Statului
Nr. crt.
|
Denumirea operaţiunilor
|
Instituţiile care efectuează
operaţiunile
|
1.
|
Garanţiile vamale, inclusiv drepturile vamale achitate în avans,
precum şi sumele consemnate de persoanele fizice la unităţile vamale
|
unităţile vamale
|
2.
|
Cotizaţii pentru sport reţinute de la personal, contribuţii ale
cadrelor pentru hrană şi acţiuni social-culturale
|
unităţile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi
siguranţă naţională
|
3.
|
Drepturi băneşti ale persoanelor lipsite
de libertate, păstrate de penitenciare
|
penitenciare
|
4.
|
Drepturi de personal, burse şi pensii, alocaţii pentru copii,
alocaţii pentru şomaj, ajutoare la trecerea în rezervă, retragere sau
pensionare, ordonanţate, dar neridicate în cursul anului de către persoanele
beneficiare
|
instituţii publice
|
Nr. crt.
|
Denumirea operaţiunilor
|
Instituţiile care efectuează
operaţiunile
|
5.
|
Sume depuse în numerar de angajaţi, reprezentând contribuţia la
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj,
pentru personalul aflat în misiune permanentă în străinătate
|
ordonatorii principali de credite
|
6.
|
Garanţii depuse de operatorii economici
la instituţiile publice pentru participarea la licitaţii, inclusiv taxa de
participare şi contravaloarea caietelor de sarcini, precum şi garanţiile de
bună execuţie încasate în numerar de către instituţiile publice şi depuse în
contul deschis la unităţile Trezoreriei Statului
|
instituţii publice
|
7.
|
Operaţiuni de mandat efectuate din sumele puse la dispoziţie de
către operatorii economici care nu pot fi restituite până la finele anului
|
instituţii publice
|
8.
|
Donaţii şi sponsorizări primite de instituţiile publice, în luna
decembrie 2010, cu care nu s-au mai putut majora bugetele de venituri şi
cheltuieli şi nu au mai putut fi utilizate în anul 2010
|
instituţii publice
|
9.
|
Taxe pentru Monitorul Oficial al României şi taxa judiciară de
timbru
|
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi unităţile
subordonate
|
10.
|
Sume încasate de la personal,
reprezentând cotizaţii pentru sindicat
|
instituţii publice
|
11.
|
Suma egală cu amenda achitată de cei cărora li s-a aplicat
sancţiunea contravenţională în condiţiile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi
completările ulterioare
|
Autoritatea Rutieră Română
|
12.
|
Subvenţii reţinute în condiţiile art. 19 alin. (5) din Legea nr.
334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor
electorale, republicată
|
Autoritatea Electorală Permanentă
|
13.
|
Sume reţinute de la angajaţi, reprezentând popriri asigurătorii
|
instituţii publice
|
NOTĂ:
Păstrarea de către instituţiile publice prevăzute în
prezenta anexă de sume în contul „Sume de mandat şi în depozit", la finele
anului, nu este obligatorie.
ANEXA Nr. 3 la normele metodologice
Instituţia de învăţământ superior
.....................................................................................................
INDICATORI SINTETICI
ai execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pe
anul 2010
1.
|
Venituri totale,
din care:
- venituri încasate pe bază de contract instituţional şi contract complementar, încheiate cu
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
|
mii lei
|
2.
|
Cheltuieli totale, din care:
|
mii lei
|
|
a) cheltuieli curente, din care:
|
mii lei
|
|
- cheltuieli de personal
|
mii lei
|
|
b) cheltuieli de capital
|
mii lei
|
3.
|
Ponderea sumelor încasate din contractele încheiate cu Ministerul
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în venituri totale
|
|
4.
|
Grad de acoperire a cheltuielilor din alte surse decât cele
provenite pe bază de contract, încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului
|
%
|
5.
|
Cost mediu pe student echivalent =
cheltuieli pentru activitatea de bază/numărul de studenţi echivalenţi
|
lei/student echivalent
|