Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2810 din 26.08.2019

pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 711 din 29 august 2019



SmartCity1

În temeiul art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, prevăzute la cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Eugen Orlando TeodoroviciBucureşti, 26 august 2019.Nr. 2.810.ANEXĂPROCEDURĂ de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei Articolul 1Sfera de aplicare
(1) Prezenta procedură se aplică debitorilor, persoane juridice de drept public sau privat, care: a)se află în stare de dificultate financiară; şi b)înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion lei, nestinse până la data emiterii certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal central, precum şi obligaţii bugetare accesorii indiferent de cuantumul acestora.
(2) Obligaţiile bugetare care pot face obiectul restructurării reprezintă sumele de orice fel care se cuvin bugetului general consolidat constând în obligaţii fiscale, precum şi obligaţii bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidenţa organului fiscal central competent în vederea recuperării.
(3) Nu fac obiect al restructurării următoarele obligaţii bugetare:a)obligaţiile bugetare care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, urmează a fi compensate potrivit art. 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget; b)obligaţiile bugetare stabilite prin acte administrative care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ încetează după data aprobării planului de restructurare şi comunicarea deciziei de înlesnire la plată, debitorul poate solicita includerea în înlesnirea la plată a obligaţiilor bugetare ce au făcut obiectul suspendării sau luarea altor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile bugetare individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile accesorii aferente; c)obligaţiile bugetare principale şi accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat.
(4) Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (3) lit. b), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligaţiilor bugetare prin depunerea unei cereri de renunţare la efectele suspendării actului administrativ fiscal.
(5) Debitorii prevăzuţi la alin. (1) se află în dificultate financiară în cazul în care:a)nu au posibilitatea să achite obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, precum şi obligaţiile bugetare accesorii; b)nu se încadrează în condiţiile de a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală.
(6) Fac excepţie de la procedura prevăzută la alin. (1):a)instituţiile publice, definite potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora; b)unităţile administrativ-teritoriale definite potrivit prevederilor art. 5 lit. pp) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv comunele, oraşele, municipiile şi judeţele.
(7) Prin persoane juridice de drept public se înţeleg persoanele juridice înfiinţate prin lege sau prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege, cum ar fi regii autonome, companii/societăţi naţionale etc..
(8) Prin persoane juridice de drept privat se înţeleg persoanele juridice constituite în mod liber în una dintre formele prevăzute de lege, cum ar fi societăţile înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) În categoria debitorilor prevăzuţi la alin. (1) se includ şi debitorii care se află în administrare specială potrivit Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi operatorii economici din industria naţională de apărare care sunt autorizaţi şi înscrişi în registrul unic al operatorilor economici şi al capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare potrivit Legii nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 2Modul de restructurare a obligaţiilor bugetare
(1) Restructurarea obligaţiilor bugetare poate fi constituită din una sau mai multe măsuri, respectiv: a)înlesniri la plata obligaţiilor bugetare. Prin înlesniri la plata obligaţiilor bugetare, în sensul cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, denumită în continuare ordonanţă, se înţelege plata eşalonată a obligaţiilor bugetare principale, precum şi amânarea la plată a accesoriilor şi/sau a unei cote din obligaţiile bugetare principale, în vederea anulării; b)conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale; c)stingerea obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului; d)anularea unor obligaţii bugetare principale.
(2) Măsurile de restructurare sunt propuse prin planul de restructurare, din care una este obligatoriu înlesnirea la plata obligaţiilor bugetare prevăzută la alin. (1) lit. a).
Articolul 3Condiţii care trebuie îndeplinite de debitor până la aprobarea restructurării obligaţiilor bugetare
(1) Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţă, respectiv:a)să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală; b)să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent; c)să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. Debitorul care se află în procedura insolvenţei până la data de 30 septembrie 2019 şi doreşte restructurarea obligaţiilor bugetare poate notifica organul fiscal cu privire la intenţia sa, cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să iasă din procedura insolvenţei; d)să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare; e)să fie îndeplinite obligaţiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală; f)să îndeplinească testul creditorului privat prudent.
(2) În vederea accesării măsurilor de restructurare, debitorul depune la organul fiscal competent o notificare privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare până la data de 30 septembrie 2019, sub sancţiunea decăderii. Aceasta poate fi depusă astfel:a)la registratura organului fiscal central competent; b)prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(3) În vederea întocmirii planului de restructurare şi a testului creditorului privat prudent prevăzute de ordonanţă, debitorul se adresează unui expert independent.
(4) Expertul independent prevăzut la alin. (3) poate fi orice persoană juridică sau fizică care îndeplineşte condiţiile legale pentru efectuarea de expertize. Acesta urmează să efectueze o analiză referitoare la situaţia debitorului şi problemele structurale cu care acesta se confruntă şi să întocmească planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent.
(5) În sensul alin. (4), expertul independent poate fi şi un grup de experţi. Grupul de experţi, cu acordul debitorului, desemnează expertul responsabil cu realizarea monitorizării debitorului şi a întocmirii raportului periodic sau intermediar privind stadiul implementării măsurilor incluse în planul de restructurare.
(6) După întocmirea planului de restructurare şi a testului creditorului privat prudent, debitorul depune la organul fiscal competent o cerere prin care solicită restructurarea obligaţiilor bugetare la care anexează planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent. Modalitatea de depunere a cererii este cea prevăzută la alin. (2).
(7) Până la depunerea cererii prevăzută la alin. (6) trebuie achitate următoarele obligaţii bugetare:a)obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 şi data depunerii cererii; b)obligaţiile bugetare principale şi accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat înscrise în certificatul de atestare fiscală emis potrivit art. 4; c)obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale între data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 4 şi data depunerii cererii de restructurare; d)obligaţiile bugetare declarate suplimentar de debitor şi/sau stabilite de organul fiscal prin decizie între data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 4 şi data depunerii cererii de restructurare.
(8) În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare măsura de anulare a unui cuantum de maximum 50% inclusiv, din totalul obligaţiilor bugetare principale, pe lângă sumele plătite conform alin. (7), trebuie să achite până la data depunerii cererii prevăzute la alin. (6) şi următoarele obligaţii bugetare:a)5% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată, pentru anularea unui cuantum de maximum 30% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale; b)10% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată, pentru anularea unui cuantum cuprins între 30% şi 40% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale; c)15% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată, pentru anularea unui cuantum cuprins între 40% şi 50% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale.
(9) În situaţia în care debitorul optează pentru restructurarea obligaţiilor bugetare prin măsura conversiei în acţiuni, înainte de depunerea solicitării de restructurare, organul fiscal de administrare analizează împreună cu debitorul îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 5 alin. (12) lit. a)-c). În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, organul fiscal emite un acord de principiu pe care îl comunică debitorului; în caz contrar această măsură nu poate fi prevăzută în planul de restructurare.
(10) În situaţia în care debitorul optează pentru restructurarea obligaţiilor bugetare prin măsura dării în plată, înainte de depunerea solicitării de restructurare, Comisia constituită potrivit art. 5 alin. (19) analizează împreună cu debitorul îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 263 din Codul de procedură fiscală. În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, Comisia emite un acord de principiu pe care îl comunică debitorului şi organului fiscal de administrare; în caz contrar această măsură nu poate fi prevăzută în planul de restructurare.
Articolul 4Procedura aplicată de organul fiscal competent în vederea eliberării certificatului de atestare fiscală
(1) Ca urmare a depunerii notificării prevăzute la art. 3 din ordonanţă, organul fiscal competent procedează astfel:a)verifică dacă debitorul se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţă. În cazul în care debitorul se încadrează în una dintre aceste situaţii, organul fiscal competent înştiinţează debitorul cu privire la faptul că nu poate beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare; b)verifică dacă debitorul şi-a îndeplinit obligaţiile declarative potrivit vectorului fiscal. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste obligaţii, organul fiscal competent înştiinţează debitorul cu privire la această situaţie şi îl îndrumă în vederea îndeplinirii obligaţiilor declarative în termen de maximum 10 zile lucrătoare. După expirarea acestui termen, organul fiscal emite şi comunică decizie de impunere din oficiu, conform procedurii legale; c)efectuează stingerile, compensările şi orice alte operaţiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligaţiilor bugetare ce pot forma obiect al restructurării; d)emite şi comunică debitorului, după caz, deciziile de calcul accesorii în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare care pot face obiectul restructurării. Aceste decizii se emit şi se comunică debitorului ori de câte ori se eliberează un nou certificat de atestare fiscală; e)eliberează din oficiu certificatul de atestare fiscală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării, şi îl comunică debitorului. Termenul se prelungeşte în mod corespunzător cu termenul prevăzut la lit. b). Odată cu certificatul de atestare fiscală, organul fiscal central comunică debitorului o anexă care conţine condiţiile ce trebuie îndeplinite de debitor până la aprobarea restructurării obligaţiilor bugetare prevăzute la art. 3 alin. (1), (7) şi (8).
(2) Certificatul de atestare fiscală prevăzut la alin. (1) lit. e) cuprinde următoarele secţiuni:a)secţiunea A „Obligaţii bugetare existente în evidenţa organului fiscal central"; b)secţiunea B „Obligaţii bugetare care nu pot face obiectul restructurării"; c)secţiunea C „Obligaţii bugetare nete ce pot face obiectul restructurării".
(3) La secţiunea A se înscriu:a)obligaţiile bugetare principale individualizate pe fiecare tip de impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat. În cazul debitorilor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se înscriu obligaţiile bugetare principale ale debitorului, precum şi impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare; b)obligaţiile bugetare accesorii defalcate pe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi în cadrul acestora pe accesorii. În cazul debitorilor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se înscriu obligaţiile bugetare accesorii ale debitorului, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente impozitului pe venitul din salarii datorate de fiecare dintre sediile sale secundare; c)sumele reprezentând amenzi de orice fel administrate de organul fiscal central; d)sumele reprezentând creanţe bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale competente, potrivit legii.
(4) La secţiunea B se înscriu:a)obligaţii bugetare principale şi obligaţii bugetare accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat; b)suma totală din decontul/deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare în curs de soluţionare. Se vor menţiona obligaţiile bugetare de natura celor prevăzute la secţiunea A, a căror compensare urmează a fi înregistrată la data emiterii deciziei prin care a fost aprobată suma de rambursat; c)obligaţiile bugetare existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, cu excepţia celor care au făcut obiectul înlesnirii a cărei valabilitate a fost pierdută, în cazul certificatelor de atestare fiscală emise în scopul menţinerii valabilităţii înlesnirii la plată; d)obligaţii fiscale existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (9) din ordonanţă, precum şi a ratelor neachitate, în cazul certificatelor de atestare fiscală emise în scopul modificării înlesnirii la plată.
(5) La secţiunea C, care reprezintă diferenţa dintre obligaţiile bugetare cuprinse la secţiunea A şi obligaţiile bugetare cuprinse la secţiunea B, se înscriu obligaţiile bugetare nete ce pot face obiectul restructurării sau sume rămase nestinse care au făcut obiectul înlesnirii sau amânării la plată a căror valabilitate a fost pierdută, în cazul menţinerii valabilităţii înlesnirilor la plată. Acestea se individualizează pe fiecare tip de impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv obligaţiile bugetare accesorii. Pentru debitorii care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal potrivit legii se înscriu obligaţiile bugetare nete ale debitorului, precum şi impozitul pe venitul din salarii net datorat de fiecare dintre sediile sale secundare.
(6) Nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală sumele reprezentând obligaţii bugetare stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici sumele reprezentând amenzi contravenţionale pentru care s-au formulat plângeri în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) În situaţia debitorilor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, în certificatul de atestare fiscală eliberat de către organul fiscal competent în administrarea debitorului se înscriu obligaţiile debitorului, impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare, precum şi totalul obligaţiilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
(8) În cazul în care există neconcordanţe între sumele înscrise în certificatul de atestare fiscală şi evidenţa contabilă a debitorului, organul fiscal competent are obligaţia clarificării acestora cu debitorul. După punerea de acord, organul fiscal competent întocmeşte în două exemplare un proces-verbal de punere de acord, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(9) Odată cu întocmirea procesului-verbal de punere de acord se eliberează, în două exemplare, un nou certificat de atestare fiscală, care va cuprinde obligaţiile bugetare ce pot forma obiectul restructurării. Un exemplar al procesului-verbal de punere de acord şi al certificatului de atestare fiscală se comunică debitorului, iar un exemplar al acestora se arhivează de către organul fiscal competent.
(10) Termenul de clarificare a neconcordanţelor şi de eliberare a unui nou certificat de atestare fiscală este de cel mult 5 zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală iniţial.
(11) După eliberarea certificatului de atestare fiscală, obligaţiile bugetare ce pot face obiectul restructurării se marchează în evidenţa pe plătitor pentru a nu fi stinse până la data depunerii solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare.
(12) În situaţia în care după eliberarea certificatului de atestare fiscală şi până la data depunerii solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare au fost stinse toate obligaţiile prevăzute la art. 4 alin. (6) lit. b) pct. (i) din ordonanţă, organul fiscal demarchează obligaţiile bugetare ce pot face obiectul restructurării pentru a putea fi stinse, caz în care se eliberează, din oficiu, un nou certificat de atestare fiscală, cu excepţia situaţiei în care planul de restructurare prevede şi achitarea obligaţiilor bugetare în procentele prevăzute la art. 3 alin. (8). Certificatul de atestare fiscală este comunicat debitorului în vederea ajustării planului de restructurare, dacă acesta nu a fost deja ajustat. În acest caz se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (11), urmând ca obligaţiile bugetare din acest certificat de atestare fiscală să fie demarcate la începutul celui de-al doilea an al înlesnirii.
(13) În situaţia în care debitorul a depus notificare şi nu solicită restructurarea obligaţiilor bugetare în termenul prevăzut la art. 22 din ordonanţă, organul fiscal competent demarchează obligaţiile bugetare ce puteau face obiectul restructurării, în termen de 5 zile de la împlinirea acestuia.
Articolul 5Procedura aplicată de organul fiscal competent în vederea soluţionării cererii de restructurare a obligaţiilor bugetare
(1) Debitorul depune la organul fiscal competent solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare, împreună cu planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent.
(2) După primirea cererii, organul fiscal competent analizează solicitarea debitorului şi întocmeşte un referat prin care verifică condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi f) şi la art. 5 alin. (3) din ordonanţă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4. Din punctul de vedere al posibilităţii acordării eşalonării la plată, organul fiscal verifică toate condiţiile prevăzute de art. 186 din Codul de procedură fiscală. În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 186 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală referitoare la dificultatea generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi capacitatea financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată, aceasta se analizează prin raportare la disponibilităţile băneşti ale debitorului aşa cum rezultă din planul de restructurare pentru întreaga perioadă propusă în plan, în raport cu tipul de eşalonare la care s-ar încadra acest debitor, respectiv cu graficul de eşalonare posibil de întocmit. Se consideră că debitorul nu poate accesa eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală, dacă disponibilităţile băneşti ale acestuia, aşa cum sunt ele prezentate în planul de restructurare pe perioada respectivă, nu permit susţinerea unei eşalonări la plată potrivit Codului de procedură fiscală. În cazul debitorilor care au beneficiat de eşalonarea obligaţiilor bugetare, potrivit Codului de procedură fiscală, care şi-a pierdut valabilitatea şi pentru care nu se mai poate acorda o nouă eşalonare, potrivit condiţiilor de acordare stabilite de Codul de procedură fiscală, nu mai este necesară verificarea condiţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţă.
(3) În cazul în care organul fiscal competent constată, prin referatul menţionat la alin. (2), îndeplinirea condiţiilor, emite decizie de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5. În caz contrar, se emite decizie de respingere a solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.
(4) În situaţia în care organul fiscal competent constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. b) sau c) din ordonanţă, acesta solicită efectuarea corecţiilor. În situaţia în care aceste corecţii nu sunt efectuate în termen de 30 de zile de la data solicitării, organul fiscal competent emite, în termen de 3 zile de la data împlinirii acestui termen, decizie de respingere a solicitării de restructurare fără a fi afectat dreptul debitorului de a depune o nouă cerere de restructurare în termenul prevăzut la art. 22 din ordonanţă.
(5) Concomitent cu decizia de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare, organul fiscal emite şi comunică debitorului: a)decizie de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7. Graficul de plată stabilit în planul de restructurare cuprinde rate lunare şi face parte integrantă din decizia de înlesnire la plată; b)decizie de amânare la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor datorate de debitor aferente obligaţiilor bugetare principale care constituie obiect al restructurării la plată, cu excepţia obligaţiilor accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat, care trebuie plătite potrivit art. 4 alin. (6) lit. b) pct. (i) şi (ii) din ordonanţă. Se emite această decizie şi în situaţia în care obligaţiile bugetare principale prevăzute la art. 1 alin. (1), (3) şi (4) din ordonanţă sunt stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. Modelul acestei decizii este prevăzut în anexa nr. 8; c)decizie de amânare la plată a obligaţiilor bugetare principale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9, propuse a fi anulate, în cazul în care planul de restructurare conţine măsura de înlesnire la plată combinată cu măsura de anulare, în parte, a unor obligaţii bugetare principale; d)decizia privind obligaţiile fiscale accesorii. Obligaţiile bugetare accesorii calculate şi datorate în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală prevăzut la art. 4 şi data aprobării planului de restructurare se marchează în evidenţa pe plătitor pentru a nu fi stinse.
(6) În situaţia debitorilor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, decizia prevăzută la alin. (5) lit. a) cuprinde în anexă graficele de plată, separat pentru debitor şi separat pentru fiecare dintre sediile sale secundare, iar deciziile prevăzute la alin. (5) lit. b), c) şi d) se emit separat pentru debitor şi separat pentru fiecare dintre sediile sale secundare, conform planului de restructurare. Aceste decizii se comunică debitorului care a înfiinţat sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii.
(7) În primul an al înlesnirii, sumele prevăzute la art. 4 alin. (6) lit. b) pct. (ii) din ordonanţă se achită până la sfârşitul primului an de înlesnire.
(8) În cel de-al doilea an al înlesnirii, suma aferentă unui procent de 10% din obligaţiile bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată se împarte în rate lunare egale. Această sumă poate fi achitată şi în rate lunare diferenţiate cu menţiunea că fiecare din acestea nu pot fi mai mici de 10% din cuantumul unei rate lunare egale.
(9) Cuantumul obligaţiilor bugetare care trebuie achitate începând cu cel de-al treilea an al înlesnirii la plată se împarte în mod egal pe anii de înlesnire rămaşi până la finalizarea înlesnirii la plată. În fiecare an al înlesnirii la plată, ratele pot fi egale sau diferenţiate cu menţiunea că fiecare din acestea nu pot fi mai mici de 10% din cuantumul unei rate lunare egale.
(10) Anul de înlesnire în sensul ordonanţei se calculează începând cu data comunicării deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale.
(11) În situaţia în care planul de restructurare conţine şi măsura conversiei în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale, aceasta trebuie îndeplinită în maximum un an de la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare de către organul fiscal competent.
(12) Pentru realizarea conversiei în acţiuni trebuie respectate următoarele condiţii:a)se aplică societăţilor la care statul este acţionar integral sau majoritar; b)pot face obiectul conversiei în acţiuni obligaţiile fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, datorate şi neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne şi externe garantate de stat şi a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne şi externe de către stat. c)respectarea procedurilor privind ajutorul de stat; d)contribuabilii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni se aprobă prin hotărâre a Guvernului; e)conversia în acţiuni se realizează numai cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, în condiţiile legii şi conform prevederilor actelor constitutive; f)conversia obligaţiilor se face la valoarea nominală a acţiunilor, iar data stingerii acestora este data realizării conversiei.
(13) Prevederile art. 264 din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.
(14) După verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (12) şi (13), organul fiscal central operează în evidenţele fiscale stingerea obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul conversiei.
(15) În cazul în care planul de restructurare prevede măsura de stingere a obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, aceasta trebuie îndeplinită în maximum un an de la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare de către organul fiscal competent.
(16) Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea procedurii de dare în plată:a)pot face obiectul dării în plată bunurile imobile proprietatea debitorului reprezentând construcţie şi teren aferent, precum şi terenuri fără construcţii, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent şi care nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii; b)existenţa unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că bunurile respective urmează a fi destinate uzului şi interesului public cu condiţia menţinerii acestuia pe o perioadă de 5 ani de la data preluării în administrare. Instituţia publică solicitantă a bunului imobil trebuie să justifice uzul şi interesul public şi să prevadă în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli sumele destinate amenajării sau a unor eventuale investiţii pentru utilizarea acestuia şi care să fie aprobate de ordonatorul principal de credite al acesteia; c)pot face obiectul dării în plată creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la sursă a drepturilor vamale şi a altor creanţe transmise spre colectare organului fiscal central care nu se fac venit la bugetul de stat; d)data stingerii creanţelor bugetare prin dare în plată este data procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil.
(17) Prevederile art. 263 din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.
(18) În situaţia în care planul de restructurare prevede măsura de stingere a obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, comisia constituită la nivelul organului fiscal în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din ordonanţă analizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 263 din Codul de procedură fiscală.
(19) Comisia prevăzută la alin. (18) se constituie din:a)directorul general din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - preşedinte; b)şef administraţie din cadrul administraţiilor finanţelor publice judeţene/directorul general adjunct administrare venituri din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - vicepreşedinte; c)şef administraţie adjunct colectare persoane juridice din cadrul administraţiilor finanţelor publice judeţene/directorul general adjunct inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - vicepreşedinte; d)şef administraţie adjunct inspecţie fiscală din cadrul administraţiilor finanţelor publice judeţene/director general adjunct inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - vicepreşedinte; e)şef serviciu/birou juridic din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - membru; f)şef serviciu/birou, compartiment executare silită persoane juridice din cadrul administraţiilor finanţelor publice judeţene/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - membru; g)şef serviciu/birou, compartiment evidenţă analitică pe plătitori persoane juridice din cadrul administraţiilor finanţelor publice judeţene/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - membru.
(20) O persoană din cadrul serviciului/biroului/ compartimentului de evidenţă plătitori persoane juridice, desemnată de conducătorul administraţiilor finanţelor publice judeţene/Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili asigură secretariatul tehnic al comisiei.
(21) Comisia prevăzută la alin. (19) este condusă de preşedinte. În cazul în care preşedintele Comisiei nu este prezent, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de către vicepreşedintele Comisiei, care are funcţia de şef administraţie din cadrul administraţiilor finanţelor publice judeţene/directorul general adjunct administrare venituri din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
(22) În cazul absenţei oricărui membru al Comisiei, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de către înlocuitorul său de drept.
(23) Comisia pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, îşi desfăşoară activitatea în şedinţe de lucru. Comisia se va întruni ori de câte ori este cazul, la convocarea preşedintelui acesteia, comunicată prin grija Secretariatului tehnic.
(24) Cererile prezentate în cadrul şedinţei de lucru vor fi analizate de Comisie având în vedere documentaţia depusă în susţinerea acestora.
(25) Comisia va decide modul de soluţionare a cererilor debitorilor pe baza documentaţiei depuse şi în conformitate cu dispoziţiile legale. Asupra celor discutate şi hotărâte de Comisie se încheie, prin grija Secretariatului tehnic al Comisiei, un proces-verbal.
(26) Procesul-verbal se semnează de toţi membrii prezenţi ai Comisiei sau de înlocuitorii de drept ai acestora.
(27) Comisia este legal constituită dacă sunt prezenţi cel puţin patru membri, cu prezenţa obligatorie a preşedintelui sau a vicepreşedintelui care îndeplineşte atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia.
(28) În situaţia în care membrii Comisiei au opinii divergente privind modul de soluţionare a cererii, acestea vor trebui să fie motivate şi se vor consemna în procesul-verbal ca opinii separate.
(29) Comisia decide legal asupra modului de soluţionare a cererilor, cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
(30) În situaţia în care se înregistrează egalitate între numărul de voturi pentru şi numărul de voturi împotrivă, preşedintele Comisiei are drept de decizie.
(31) Comisia are următoarele atribuţii:a)analizarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe bugetare, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile care fac obiectul procedurii de dare în plată, având în vedere următoarele date şi documente:1. documentaţia care însoţeşte cererea de stingere a obligaţiilor bugetare prin dare în plată; 2. impactul reglementărilor legale în vigoare privind retrocedarea proprietăţii, în măsura în care acesta poate fi prevăzut; 3. cheltuielile necesare, după caz, estimate de către instituţia solicitantă a bunului imobil ce urmează a fi trecut în proprietatea publică a statului, pentru transformarea acestuia în sediu sau spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii; 4. eficienţa aplicării acestei modalităţi de stingere a creanţelor bugetare, rezultată din compararea creanţelor bugetare stinse prin această modalitate, la care se adaugă eventualele cheltuieli de amenajare - refuncţionalizare, cu cheltuielile necesare unei noi construcţii sau achiziţii; b)solicitarea completării documentaţiei în susţinerea cererii cu alte date şi documente, pe care le consideră necesare în fundamentarea solicitării debitorului şi luarea deciziei; c)deciderea modului de soluţionare a fiecărei cereri prin aprobarea sau respingerea acesteia. Comisia poate respinge cererile debitorilor în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt de uz sau de interes public sau poate revoca decizia de aprobare a cererii de dare în plată formulate de debitor, cu înştiinţarea acestuia, în cazurile prevăzute de Codul de procedură fiscală; d)soluţionarea contestaţiilor persoanelor care se consideră lezate în drepturile lor prin emiterea deciziilor de aprobare/respingere ori revocare a cererilor de dare în plată formulate de debitori.
(32) Deciziile Comisiei se semnează de preşedintele acesteia sau de vicepreşedintele prevăzut la alin. (21), după caz, şi sunt alcătuite din trei părţi: preambul, temei legal şi dispozitiv. Deciziile se emit, de regulă, în 5 exemplare, cu valoare de original, care sunt semnate de preşedintele ori vicepreşedintele Comisiei, după caz. Unul dintre exemplare se va arhiva de către Secretariatul tehnic. Acesta va fi semnat de toţi membrii sau înlocuitorii de drept ai membrilor Comisiei, prezenţi în şedinţa Comisiei. În cazul în care bunurile imobile pentru care Comisia a decis trecerea în proprietatea publică a statului urmează a fi preluate în administrare de mai multe instituţii publice solicitante, pentru fiecare dintre acestea se emite câte o decizie.
(33) Decizia se comunică astfel:a)1 exemplar debitorului; b)1 exemplar al deciziei organului fiscal competent, în vederea emiterii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi de stingere a creanţelor bugetare; c)1 exemplar sau mai multe exemplare ordonatorului principal de credite al instituţiei solicitante, în vederea emiterii hotărârii Guvernului privind darea în administrare a imobilului respectiv, în termenul de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil, prevăzut la art. 263 din Codul de procedură fiscală, şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului; d)1 exemplar sau mai multe exemplare, în cazul în care sunt mai multe instituţii publice solicitante; e)1 exemplar Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în vederea urmăririi înscrierii imobilului respectiv în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
(34) Cererea debitorului prevăzută la alin. (31) lit. a) va cuprinde în mod obligatoriu date referitoare la:a)datele de identificare ale debitorului; b)date privind structura capitalului social, a asociaţilor ori a acţionariatului, după caz, precum şi volumul şi natura creanţelor bugetare; c)menţiunea că în volumul creanţelor bugetare nu sunt cuprinse şi creanţe cu reţinere la sursă; d)titlurile executorii în temeiul cărora sunt urmărite prin executare silită bunurile imobile care fac obiectul cererii, dacă este cazul; e)bunurile imobile, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a statului, denumirea, datele de identificare a acestora, precum şi o scurtă descriere şi menţiunea respectării obiectului dării în plată potrivit Codului de procedură fiscală; f)menţiunea debitorului referitoare la taxarea sau scutirea cu/de TVA a operaţiunii de transfer al proprietăţii bunului imobil prin dare în plată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; g)menţiunea cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective; h)acordul expres al debitorului privind preţul de evaluare al bunurilor imobile, stabilit de experţi evaluatori independenţi; i)în cazul debitorului valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu ultimele reglementări legale în vigoare; j)menţiunea debitorului că a luat cunoştinţă despre valoarea la care se face stingerea creanţelor fiscale stabilită prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 51/2019 pentru stabilirea valorii de stingere a creanţelor fiscale prin operaţiunea de dare în plată; k)menţiunea debitorului că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii, cu precizarea documentelor doveditoare; l)menţiunea debitorului că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi şi/sau nu sunt închiriate, concesionate, arendate; m)acceptul debitorului cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil, determinată potrivit lit. j), este mai mare decât creanţa bugetară pentru care se solicită stingerea prin dare în plată; n)semnătura reprezentantului legal al debitorului persoană juridică.
(35) La cererea de dare în plată se anexează următoarele documente:a)copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului; b)extras de carte funciară, în original, emis în condiţiile legii, la data depunerii cererii, de biroul de carte funciară din cadrul oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială se află bunul imobil, din care să rezulte că acesta nu este grevat de drepturi reale şi de alte sarcini; c)raportul de evaluare întocmit de un expert independent privind bunurile imobile care fac obiectul dării în plată; d)documentul emis de instituţiile abilitate, din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii; e)copii de pe fişa mijlocului fix şi de pe balanţa analitică a mijloacelor fixe; f)certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului din care să rezulte că pe numele debitorului nu sunt înscrise menţiuni cu privire la declararea stării de insolvenţă; g)acordul Ministerului Muncii, Familiei şi Justiţiei Sociale ori al Ministerului Sănătăţii, după caz, referitor la stingerea prin dare în plată a contribuţiilor sociale care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale ori bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după caz; h)declaraţie pe propria răspundere a debitorului din care să rezulte că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi şi/sau nu sunt închiriate ori concesionate, închiriate, arendate; i)declaraţie pe propria răspundere a debitorului potrivit căreia bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii; j)declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că la data depunerii cererii bunurile imobile care fac obiectul solicitării de dare în plată sunt proprietate a debitorului.
(36) Comisia hotărăşte, prin decizie, asupra modului de soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor bugetare.
(37) În cazul în care organul fiscal constată că debitorul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 186 din Codul de procedură fiscală, soluţionează cererea de restructurare potrivit dispoziţiilor art. 184-209 din acelaşi act normativ, prin emiterea acordului de principiu privind eşalonarea la plată sau a deciziei de eşalonare la plată, după caz, în funcţie de tipul eşalonării la plată. Concomitent cu decizia de eşalonare la plată, organul fiscal emite şi decizia de respingere a solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare. În cazul în care s-a emis acordul de principiu, decizia de respingere a solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare se emite după împlinirea termenului de 30 de zile în care debitorul trebuie să constituie garanţiile, indiferent dacă se emite decizie de eşalonare la plată sau decizie de respingere a eşalonării la plată.
Articolul 6Condiţii care trebuie îndeplinite de debitor pe perioada derulării planului de restructurare Pe perioada derulării planului de restructurare, debitorul are următoarele obligaţii: a)să îndeplinească măsurile prevăzute în planul de restructurare în temenele stabilite prin acesta. În cazul în care nu respectă termenele din planul de restructurare, debitorul trebuie să respecte termenul suplimentar acordat de persoana desemnată, să efectueze supravegherea acestuia sau să prezinte un plan de restructurare ajustat dacă măsurile nu pot fi implementate din cauze obiective; b)să respecte obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (5) din ordonanţă; c)să ofere clarificări organului fiscal competent cu privire la raportul depus de expertul independent sau cu privire la măsurile ori soluţiile propuse de persoana/persoanele care efectuează supravegherea; d)să achite sumele prevăzute la art. 4 alin. (6) lit. b) pct. (ii) din ordonanţă până la sfârşitul primului an de înlesnire; e)să respecte condiţiile de menţinere a valabilităţii prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din ordonanţă; f)să actualizeze testul creditorului privat prudent în cazul prezentării unui plan de restructurare ajustat. Articolul 7Procedura aplicată de organul fiscal competent pe perioada derulării înlesnirilor la plată a obligaţiilor bugetare
(1) Pe perioada derulării planului de restructurare, organul fiscal competent urmăreşte îndeplinirea condiţiilor de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată a obligaţiilor bugetare, prevăzute la art. 4 alin. (6), la art. 9 alin. (3) şi la art. 14 alin. (2) din ordonanţă.
(2) După comunicarea deciziei de înlesnire la plata obligaţiilor bugetare, pentru obligaţiile prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. e) din ordonanţă, organul fiscal competent comunică în toate cazurile somaţia, potrivit legii, în scopul urmăririi îndeplinirii condiţiei de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată. Pe perioada înlesnirii la plată, organul fiscal competent nu continuă procedura de executare silită după emiterea acestei somaţii.
(3) În cazul în care se constată neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent emite decizia de constatare a pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10, precum şi decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor/amânării la plată a obligaţiilor bugetare principale, după caz, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 11, respectiv anexa nr. 12.
(4) În situaţia debitorilor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, înlesnirile la plată îşi pierd valabilitatea la data la care nu sunt respectate, în mod corespunzător, condiţiile prevăzute la alin. (1), indiferent de faptul că titularul obligaţiei este debitorul sau unul dintre sediile sale secundare. Prevederile art. 5 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
(5) În scopul efectuării stingerii, vechimea sumelor reprezentând rate rămase nestinse ca urmare a pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată a obligaţiilor bugetare este data pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată.
(6) Pentru menţinerea înlesnirii la plată a cărei valabilitate a fost pierdută, pentru modificarea înlesnirii la plată, precum şi pentru orice alte operaţiuni privind procedura de acordare şi de urmărire a derulării înlesnirilor la plată se aplică în mod corespunzător prevederile Procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 90/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) În cazul în care se constată pierderea valabilităţii înlesnirii la plată, debitorul poate depune cerere de menţinere a valabilităţii acesteia, la care ataşează noul grafic de plată, de două ori într-un an calendaristic sau într-o fracţiune de an calendaristic, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data deciziei de constatare a pierderii valabilităţii înlesnirii la plată. În caz contrar, planul de restructurare eşuează, iar organul fiscal competent emite decizia de eşuare a planului de restructurare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 16.
(8) În situaţia în care cererea prevăzută la alin. (7) se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii înlesnirii, planul de restructurare se menţine.
(9) În situaţia în care sumele care au făcut obiectul înlesnirii la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de finalizare a înlesnirii la plată, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 13.
Articolul 8Procedura de monitorizare a debitorului
(1) Pe perioada derulării planului de restructurare, expertul independent efectuează o monitorizare permanentă a realizării măsurilor incluse în acesta. În acest sens emite un raport trimestrial privind stadiul implementării măsurilor din planul de restructurare, pe care îl transmite atât debitorului, cât şi organului fiscal competent, în primele 10 zile ale primei luni din trimestrul următor celui de raportare.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) conţine informaţii cu privire la:a)modul de îndeplinire a fiecărei măsuri prevăzute în planul de restructurare, precum şi modul de respectare a termenelor de realizare a măsurilor; b)motivele pentru care măsurile nu pot fi realizate în termenele stabilite prin planul de restructurare şi necesită o perioadă suplimentară pentru realizarea acestora sau pentru prezentarea unui plan de restructurare ajustat; c)motivele pentru care nu pot fi realizate măsurile de restructurare ale debitorului şi de restructurare a obligaţiilor bugetare, fapt ce conduce la eşuarea planului de restructurare; d)orice alte informaţii relevante.
(3) Organul fiscal competent poate solicita clarificări cu privire la rapoartele depuse de expertul independent sau îi poate solicita acestuia întocmirea unor rapoarte intermediare în situaţia în care constată abateri în realizarea măsurilor din planul de restructurare.
(4) Ori de câte ori se impune o ajustare a planului de restructurare, aceasta se întocmeşte de expertul independent.
(5) Debitorul poate înlocui expertul independent care a întocmit planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent, în cazul în care acesta nu mai poate efectua monitorizarea debitorului privind realizarea măsurilor de restructurare sau nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de prezentul articol. În acest ultim caz, înlocuirea se face la propunerea persoanei/persoanelor desemnate cu supravegherea debitorului.
Articolul 9Procedura de supraveghere a debitorului
(1) Pe perioada implementării măsurilor incluse în planul de restructurare, organul fiscal competent instituie un regim de supraveghere a debitorului cu privire la:a)respectarea prevederilor din planul de restructurare; b)respectarea măsurilor de restructurare din planul de restructurare.
(2) Pentru realizarea acestui regim de supraveghere, conducătorul organului fiscal competent desemnează una sau mai multe persoane din cadrul compartimentelor de executare silită.
(3) În situaţia în care sunt nominalizate mai multe persoane pentru supravegherea debitorului, doar una dintre acestea este desemnată pentru atribuţia prevăzută la art. 7 alin. (4) lit. b) din ordonanţă.
(4) În cazul în care persoanele desemnate să efectueze supravegherea constată abateri de la implementarea planului de restructurare care reprezintă elemente de risc, acestea pot propune instituirea de măsuri asigurătorii potrivit Codului de procedură fiscală.
(5) Persoanele desemnate să efectueze supravegherea au obligaţia:a)să analizeze raportul privind stadiul implementării măsurilor incluse în planul de restructurare, întocmit de expertul independent, b)să discute cu acesta asupra conţinutului raportului; c)să notifice debitorul şi să îi acorde un termen în raport cu natura şi complexitatea măsurii, în situaţia în care constată că măsurile de restructurare ale debitorului, prevăzute la art. 4 alin. (5) din ordonanţă, inclusiv măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare prevăzute la art. 4 alin. (2) din ordonanţă, cu excepţia înlesnirilor la plată, nu sunt realizate în termenele prevăzute în planul de restructurare. În raport cu natura şi complexitatea măsurii, termenul poate fi prelungit pentru motive justificate, dar nu mai mult de 6 luni de la data constatării, în vederea realizării acesteia sau pentru prezentarea unui plan de restructurare ajustat; d)să propună debitorului înlocuirea expertului independent care a întocmit planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent, în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 8; e)să propună eşuarea planului de restructurare în situaţia în care măsurile de restructurare a debitorului, inclusiv măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare, cu excepţia înlesnirilor la plată, nu sunt implementate la termenele stabilite în plan şi după notificarea debitorului potrivit art. 9 alin. (2) din ordonanţă, acesta nu prezintă un plan de restructurare ajustat sau nu realizează măsurile în termenul stabilit de persoana/persoanele care supraveghează debitorul. Planul de restructurare eşuează şi în situaţia în care înlesnirea la plată îşi pierde valabilitatea şi nu poate fi menţinută potrivit prevederilor art. 14 din ordonanţă, conform constatărilor organului fiscal competent. f)să propună finalizarea planului de restructurare, în situaţia în care măsurile de restructurare a debitorului, inclusiv măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare au fost realizate; g)să propună măsuri asigurătorii, potrivit Codului de procedură fiscală, în situaţia în care constată abateri în implementarea planului de restructurare.
Articolul 10Finalizarea planului de restructurare a obligaţiilor bugetare
(1) Organul fiscal competent, pe baza propunerii supraveghetorului prevăzute la art. 9 alin. (5) lit. f), emite decizia de finalizare a planului de restructurare a obligaţiilor bugetare împreună cu decizia de anulare a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii amânate la plată şi le comunică debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală. Modelele deciziei de finalizare a planului de restructurare a obligaţiilor bugetare, precum şi a deciziei de anulare a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii amânate la plată sunt prevăzute în anexele nr. 14 şi 15.
(2) Odată cu deciziile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent scade din evidenţa fiscală obligaţiile bugetare accesorii calculate şi datorate în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data aprobării planului de restructurare, marcate potrivit art. 5 alin. (5) lit. d) prin întocmirea unui referat şi a unui borderou de adăugare/scădere a obligaţiilor fiscale.
Articolul 11Eşecul planului de restructurare
(1) Organul fiscal competent, pe baza propunerii supraveghetorului menţionate la art. 9 alin. (5) lit. e), emite decizia de eşuare a planului de restructurare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 16 şi se aplică în mod corespunzător prevederile art. 21 din ordonanţă.
(2) Eşecul planului de restructurare atrage şi pierderea valabilităţii înlesnirii la plată.
Articolul 12Solicitarea deschiderii procedurii insolvenţei
(1) Organul fiscal competent are obligaţia solicitării deschiderii procedurii insolvenţei în situaţiile reglementate la art. 21 din ordonanţă.
(2) În termen de 60 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 22 din ordonanţă, organul fiscal competent are obligaţia să analizeze debitorii care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, cu excepţiile prevăzute de ordonanţă şi care nu au depus solicitarea de restructurare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei şi să solicite deschiderea procedurii insolvenţei potrivit legii.
Articolul 13Dispoziţii finale
(1) Organele fiscale competente în administrarea obligaţiilor fiscale ce fac obiectul înlesnirilor la plată organizează evidenţa înlesnirilor la plată şi urmăresc modul de respectare a acestora.
(2) Formularele prevăzute în anexele prezentei proceduri se editează de către organele fiscale competente utilizând sau nu, după caz, sistemul informatic.
(3) Anexele nr. 1-16 fac parte integrantă din prezenta procedură.
ANEXA Nr. 1la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ ................ ........ .............. Nr. ........ ........ ......../........ ........ ............... CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂ Ca urmare a Notificării nr ........ ........ ........ din data de ........ ........, se certifică prin prezenta că: Denumirea/Numele şi prenumele ........ ................ ................ ........ .............. Adresa: ........ ................ ................ .......... Înregistrat la registrul comerţului la nr. ........ ................ ................ ........ .............. Codul de identificare fiscală ........ ............. A. Obligaţii bugetare existente în evidenţa organului fiscal central Figurează în evidenţa fiscală cu următoarele obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018, precum şi cu obligaţii bugetare accesorii aferente acestora, existente în sold la data eliberării prezentului certificat de atestare fiscală: lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

B. Obligaţii bugetare care nu pot face obiectul restructurării a)obligaţii bugetare principale şi obligaţii bugetare accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat:lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţie bugetară accesorie
0 1 2 3 4
1. Ajutor de stat de recuperat

b)Suma totală de ........ ............ din Decontul/Deconturile cu sumă negativă de T.V.A. cu opţiune de rambursare nr. .......... din data de ..............2, în curs de soluţionare, din care se vor compensa:2 Se vor menţiona numărul şi data tuturor deconturilor cu sumă negativă de T.V.A. cu opţiune de rambursare în curs de soluţionare.lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

c)obligaţii bugetare existente în sold la data eliberării prezentului certificat, cu excepţia celor care au făcut obiectul înlesnirii la plată a cărei valabilitate a fost pierdută33 Se completează în cazul menţinerii valabilităţii înlesnirii la plată pentru aplicarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

d)obligaţii bugetare existente în sold la data eliberării prezentului certificat, de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (9) din ordonanţă, precum şi a ratelor neachitate4:4 Se completează în cazul modificării deciziei de înlesnire la plată pentru aplicarea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

C. Obligaţii bugetare nete ce pot face obiectul restructurării lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

Prezentul certificat de atestare fiscală se eliberează în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare ce pot forma obiect al restructurării în conformitate cu prevederile cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............. Semnătura şi ştampila unităţii ........... ANEXA Nr. 2la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ ................ ................ ........ Nr. ........ ........ ............../........ ........ .......... CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂ pentru contribuabilii care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii Ca urmare a Notificării nr ........ ........ ........... din data de ........ ................, se certifică prin prezenta că: Denumirea/Numele şi prenumele ........ ................ ................ ........ .............. Adresa: ........ ................ ................ .......... Înregistrat la registrul comerţului la nr. ........ ................ ................ ................ ........ Codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ................ ........ A. Obligaţii bugetare existente în evidenţa organului fiscal central a)Figurează în evidenţa fiscală cu următoarele obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018, precum şi cu obligaţii bugetare accesorii aferente acestora2, existente în sold la data eliberării prezentului certificat de atestare fiscală:2 Sunt cuprinse şi obligaţiile bugetare accesorii pentru care debitul este stins.

A1. - sediu principal: - lei -
Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total A1
Total general (Total A1 + Total A2)
A2. - impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare: - lei -
Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligaţia fiscală
Total, din care: Obligaţie fiscală principală Obligaţii fiscale accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total A2

b)Figurează în evidenţa fiscală cu următoarele obligaţii bugetare principale şi accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 ianuarie 2019 până la data eliberării prezentului certificat de atestare fiscală.

Sediu principal - lei -
Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

B. Obligaţii bugetare care nu pot face obiectul restructurării a)obligaţii bugetare principale şi obligaţii bugetare accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat:lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţie bugetară accesorie
0 1 2 3 4
1. Ajutor de stat de recuperat

b)Suma totală de ........ ................din Decontul/Deconturile cu sumă negativă de T.V.A. cu opţiune de rambursare nr. ............. din data de ..............3, în curs de soluţionare, din care se vor compensa:3 Se vor menţiona numărul şi data tuturor deconturilor cu sumă negativă de T.V.A. cu opţiune de rambursare în curs de soluţionare.lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total general

c)obligaţii bugetare existente în sold la data eliberării prezentului certificat, cu excepţia celor care au făcut obiectul înlesnirii la plată a cărei valabilitate a fost pierdută4c.1) sediu principal: 4 Se completează în cazul menţinerii valabilităţii înlesnirii la plată pentru aplicarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total c.1
Total general (Total c.1 + Total c.2)

c.2) impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare: lei -

Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligaţia fiscală
Total, din care: Obligaţie fiscală principală Obligaţii fiscale accesorii
Majorări de întârziere/Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.......
Total c.2

d)obligaţii bugetare existente în sold la data eliberării prezentului certificat, de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (9) din ordonanţă, precum şi a ratelor neachitate5:d.1) sediu principal: 5 Se completează în cazul modificării deciziei de înlesnire la plată pentru aplicarea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.........
Total d.1
Total general (Total d.1 + Total d.2)

d.2) impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare: lei -

Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligaţia fiscală
Total, din care: Obligaţie fiscală principală Obligaţii fiscale accesorii
Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
........
Total d.2

C. Obligaţii bugetare nete ce pot face obiectul restructurării C1. sediu principal: lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.........
Total C1
Total general (Total C1 + Total C2)

C2. impozit pe venitul din salarii datorat de sediile secundare: lei -

Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală al sediului secundar Obligaţia fiscală
Total, din care: Obligaţie fiscală principală Obligaţii fiscale accesorii
Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
........
Total C2

Prezentul certificat de atestare fiscală se eliberează în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare ce pot forma obiect al restructurării în conformitate cu prevederile cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ................ ................ ................ ........ Semnătura şi ştampila unităţii ........ ................ ................ ................ ......... ANEXA Nr. 3la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ ................ ................ ........ Nr. ........ ................ ............./........ ........... PROCES-VERBAL de punere de acord încheiat astăzi, .........../.........../................, la sediul unităţii fiscale Subsemnatul(a), ........ ................ ................ ................ ........ ........., având funcţia de ........ ................ ........... în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului ........ ................ ........ ........., am procedat la clarificarea neconcordanţelor existente între sumele înscrise în Certificatul de atestare fiscală nr. ........ ............. din data de ........ ........ .......... şi sumele din evidenţa contabilă a debitorului ........ ................ ................ ................2 2 Se menţionează denumirea debitorului. Drept urmare, am constatat că acesta figurează în evidenţa fiscală cu următoarele obligaţii fiscale cuprinse în Certificatul de atestare fiscală nr. ........ ........ din data de ........ ........ .............,3 care pot face obiectul restructurării:3 Se menţionează numărul şi data certificatului de atestare fiscală eliberat după punerea de acord a sumelor. lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare Obligaţia bugetară
Total, din care: Obligaţie bugetară principală Obligaţii bugetare accesorii
Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7 3 4 5 6 7
1.
2.
.........
Total general

Alte menţiuni: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............ Obiecţiile debitorului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ Debitor, ........ ................ ................ ......... Avizat, Şeful serviciului/biroului/compartimentului, ........ ................ ................ .......... ANEXA Nr. 4la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ ................ ........ ............... Nr. ........ ........ ........../........ ........ .............. Aprobat/data ........ ............... Conducătorul unităţii fiscale Semnătura REFERAT Subsemnatul(a), ........ ................ ................ ................ ........, având funcţia de ........ ................ ............... în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului ........ ................ ........ ............, ca urmare a solicitării formulate prin Cererea nr. ........ ......... din data de ........ ............ depusă de contribuabilul ........ ................ ........ ..........., cod de identificare fiscală ........ ........ ..........., înregistrată la organul fiscal sub nr. ............... din data de ........ ............., precum şi a Certificatului de atestare fiscală nr. ........ ........... din data de ........ ........, am procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei şi am constatat următoarele: Secţiunea A - Condiţii pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare

I. Condiţii care trebuie îndeplinite de debitor: Modul de respectare a condiţiilor
a) să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;  Da  Nu
b) să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;  Da  Nu
c) să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare;  Da  Nu
d) să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;  Da  Nu
e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală;  Da  Nu
f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent;  Da  Nu
II. Alte condiţii:  Da  Nu
a) planul de restructurare conţine următoarele elemente2:  Da  Nu
a1) cauzele şi amploarea dificultăţii financiare a debitorului, precum şi măsurile luate de debitor pentru depăşirea acestora;  Da  Nu
a2) situaţia patrimonială a debitorului;  Da  Nu
a3) cauzele pentru care debitorul nu poate beneficia de eşalonarea la plată conform Codului de procedură fiscală;  Da  Nu
a4) măsurile de restructurare a debitorului şi modalităţile prin care debitorul înţelege să depăşească starea de dificultate financiară, cu termene clare de implementare;  Da  Nu
a5) măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare, precum şi prezentarea indicatorilor economico-financiari relevanţi care să demonstreze restaurarea viabilităţii debitorului;  Da  Nu
a6) planul de restructurare este aprobat de adunarea generală a acţionarilor, asociaţilor sau de asociatul unic, după caz;  Da  Nu
b) măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare respectă următoarele condiţii3:  Da  Nu
b1) restructurarea obligaţiilor bugetare este constituită din una sau mai multe măsuri, din care una dintre măsuri este reprezentată de înlesnirile la plata obligaţiilor bugetare;  Da  Nu
b2) măsura de anulare prevede anularea unor obligaţii bugetare principale, cu excepţia celor reprezentând ajutor de stat de recuperat, în cuantum de maximum 50% din totalul acestora;  Da  Nu

2 Se bifează „da" în cazul în care toate condiţiile de la pct. a1)-a5) sunt bifate cu „da". Se bifează „nu" în cazul în care cel puţin una din condiţiile de la pct. a1)-a5) sunt bifate cu „nu". 3 Se bifează „da" în cazul în care toate condiţiile de la pct. b1)-b3) sunt bifate cu „da". Se bifează „nu" în cazul în care cel puţin una din condiţiile de la pct. b1)-b3) sunt bifate cu „nu".

I. Condiţii care trebuie îndeplinite de debitor: Modul de respectare a condiţiilor
b3) pentru măsura înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare, planul de restructurare prevede următoarele:  Da  Nu
b3.1) perioada de maximum 7 ani4 pentru înlesnirea la plată, cuantumul şi termenele de plată a ratelor stabilite prin graficul de plată;  Da  Nu
b3.2) sunt achitate până la data depunerii solicitării de restructurare următoarele sume:  Da  Nu
b3.2.1) obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 şi data depunerii solicitării de restructurare;  Da  Nu
b3.2.2) obligaţiile bugetare principale şi accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat înscrise în certificatul de atestare fiscală;  Da  Nu
b3.2.3) obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data depunerii solicitării de restructurare, cu excepţia celor incluse în decizia de înlesnire potrivit art. 11 sau a celor care formează obiect al unei alte măsuri de restructurare;  Da  Nu
b3.2.4) obligaţiile bugetare declarate suplimentar de debitor şi/sau stabilite de organul fiscal prin decizie între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data depunerii solicitării de restructurare;  Da  Nu
b4) pentru măsura anulării debitorul trebuie să achite, până la data depunerii solicitării de restructurare, următoarele sume5:  5% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată pentru anularea unui cuantum de maximum 30% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale;  10% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată pentru anularea unui cuantum cuprins între 30% şi 40% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale;  15% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată pentru anularea unui cuantum cuprins între 40% şi 50% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale.  Da  Nu
c) debitorul nu a depus cel mult două cereri de modificare a deciziei de înlesnire la plată într-un an calendaristic sau, după caz, fracţie de an calendaristic6  Da  Nu
d) înlesnirea la plată nu şi-a pierdut valabilitatea şi debitorul nu a solicitat menţinerea acesteia de două ori într-un an calendaristic sau fracţie de an calendaristic7  Da  Nu

Secţiunea B - Concluzii a)Se propune respingerea pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la secţiunea A lit. ........ ........ ............ . b)Se propune aprobarea eşalonării la plată pe o perioadă de ........ ........ ........... luni, pentru următoarele obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ........ ........ ............, reprezentând:lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare principale Suma
0 1 2
1.
2.
........
Total general

c)Se propune aprobarea amânării la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale care constituie obiect al restructurării, existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ........ ........ .............. lei, reprezentând:lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei fiscale Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 3 4 5
1.
2.
........
Total general

4 Perioada poate fi prelungită cu maximum 3 ani în cazul modificării deciziei de înlesnire la plată. 5 Se bifează una dintre situaţii. 6 Se completează în situaţia aplicării prevederilor art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale 7 Se completează în situaţia aplicării prevederilor art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. d)Se propune aprobarea amânării la plată a unui cuantum8: - de maximum 30% inclusiv;  - cuprins între 30% şi 40% inclusiv;  - cuprins între 40% şi 50% inclusiv, din totalul obligaţiilor bugetare principale, existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ........ ........ ........ lei, reprezentând: lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare principale Suma
0 1 2
1.
2.
........
Total general

e)conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale în sumă de ........ ................ ............... lei, reprezentând:lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare principale Suma
0 1 2
1.
2.
........
Total general

Măsura trebuie îndeplinită în maximum un an de la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. f)stingerea obligaţiilor bugetare principale în sumă de ........ ................ ...........lei, prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, reprezentând:lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare principale Suma
0 1 2
1.
2.
........
Total general

Măsura trebuie îndeplinită în maxim un an de la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. De asemenea anexăm la prezentul referat documentele doveditoare ale îndeplinirii/neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei. Întocmit ........ ................ ................ ......... Avizat, Şef serviciu/birou/compartiment, ........ ................ ................ ......... Avizat, Şef administraţie adjunct colectare/ Director general adjunct administrare venituri, ........ ................ ................ ........ ............... 8 Se bifează una din situaţiile descrise. ANEXA Nr. 5 la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ .............. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............... În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, având în vedere solicitarea dumneavoastră formulată prin Cererea nr. ......... din data de ..........., înregistrată la organul fiscal cu nr. .............. din data de ........ ........ ........, precum şi Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de ........ ..........., luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, se emite următoarea decizie: Se aprobă restructurarea obligaţiilor bugetare, potrivit Planului de restructurare nr. .........., aprobat în data de ........ ......... . Măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare propuse în planul de restructurare sunt următoarele: a)eşalonarea la plată pe o perioadă de ....... luni a obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ........ ......... lei; b)amânarea la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale care constituie obiect al restructurării, existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ............... lei; c)amânarea la plată a unui cuantum2: - de maximum 30% inclusiv;  - cuprins între 30% şi 40% inclusiv;  - cuprins între 40% şi 50% inclusiv, din totalul obligaţiilor bugetare principale, existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ............... lei; d)conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale în sumă de ........ ................ lei, care trebuie îndeplinită în maximum un an de la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare de către organul fiscal competent; e)stingerea obligaţiilor bugetare principale în sumă de ........ ........ ............ lei, prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, care trebuie îndeplinită în maximum un an de la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare de către organul fiscal competent.Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............. Semnătura şi ştampila unităţii ........... 1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. 2 Se bifează una din situaţiile descrise. ANEXA Nr. 6la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de respingere a solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............... În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, având în vedere solicitarea dumneavoastră formulată prin Cererea nr. .......... din data de .............., înregistrată la organul fiscal cu nr. .............. din data de ........ ........ ........, precum şi Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de .............., luând în considerare că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, se respinge solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare. Motivele de fapt pentru care se respinge solicitarea dumneavoastră: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... Temeiul de drept: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........ Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............. Semnătura şi ştampila unităţii ........... ANEXA Nr. 7 la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............... În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, având în vedere solicitarea dumneavoastră formulată prin Cererea nr. ......... din data de ..........., înregistrată la organul fiscal sub nr. .............. din data de ........ ........ ........, precum şi Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de ........ ..........., luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, se emite următoarea decizie: Se acordă eşalonarea la plată pe o perioadă de ....... luni a obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ..............., reprezentând: lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare principale Suma
0 1 2
1.
2.
........
Total general

Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de înlesnire din graficul de plată, care face parte integrantă din prezenta decizie, sunt cele stabilite în planul de restructurare. Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............. Semnătura şi ştampila unităţii .......... ANEXA Nr. 8la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de amânare la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ .............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............. Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, având în vedere Cererea nr. ......... din data de ..........., înregistrată la organul fiscal cu nr. .............. din data de ........ ........ ........, precum şi Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de .............., luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, se emite următoarea decizie: Se acordă amânarea la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale care constituie obiect al restructurării, existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ............... lei, reprezentând: lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei fiscale Majorări de întârziere/ Dobânzi Penalităţi de întârziere Penalităţi de nedeclarare Alte accesorii
0 1 2 3 4 5
1.
2.
........
Total general

Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............. Semnătura şi ştampila unităţii ........... ANEXA Nr. 9la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de amânare la plată a obligaţiilor bugetare principale Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ .............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............. Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, având în vedere Cererea nr. ......... din data de .............., înregistrată la organul fiscal cu nr. .............. din data de ........ ........ ........, precum şi Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de .............., luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, se emite următoarea decizie: Se acordă amânarea la plată a unui cuantum2:2 Se bifează una din situaţiile descrise.  - de maximum 30% inclusiv;  - cuprins între 30% şi 40% inclusiv;  - cuprins între 40% şi 50% inclusiv, din totalul obligaţiilor bugetare principale, existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de ............... lei, reprezentând: lei -

Nr. crt. Denumirea obligaţiei bugetare principale Suma
0 1 2
1.
2.
........
Total general

Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............. Semnătura şi ştampila unităţii ........... ANEXA Nr. 10la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de constatare a pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ .............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............. Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că înlesnirea la plată, aprobată prin Decizia de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ........ ......... din data de ........ ............, şi-a pierdut valabilitatea, începând cu data de ............... Suma rămasă de plată din eşalonare este în cuantum de ........ ........... Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale şi temeiul de drept:  nu a declarat obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termen de plată ........ .............., pentru care termenul maxim de declarare a fost data de ........ .............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termen de plată ........ ................ pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare cu termen de plată ........ ................, pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat diferenţele de obligaţii bugetare rezultate din declaraţii rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, potrivit art. 9 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat cuantumul ratei din data de ........ ..............., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei/până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată, potrivit art. 9 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ......... din data de ........ ........, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei/până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată, potrivit art. 9 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 8 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, în cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. ........... din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .............. din data de ........ ............., obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .............. din data de ........ ............., obligaţiile bugetare stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26 în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, potrivit art. 9 alin. (3) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  a intrat în procedura insolvenţei, potrivit art. 9 alin. (3) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  a intrat în dizolvare, potrivit art. 9 alin. (3) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a informat/comunicat, în timp util, persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea data, ora şi locul la care au avut loc şedinţele adunării generale a acţionarilor/asociaţilor/consiliului de administraţie sau alte asemenea şedinţe privind managementul debitorului, precum şi documentele care au fost supuse dezbaterii, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a permis accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea în toate locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea, la solicitarea expresă a acesteia/acestora, în condiţiile Codului de procedură fiscală, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a permis accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea la toate documentele primite de debitor sau care emană de la debitor, inclusiv contracte, oferte sau alte acte, precum şi de a efectua copii de pe documentele solicitate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a informat expertul independent şi persoana/persoanele care efectuează supravegherea despre întârzierile în implementarea măsurilor stabilite în planul de restructurare, cauzele acestora, precum şi soluţiile ce urmau a fi luate potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile fiscale în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .......... din data de ........ ................, obligaţiile datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de restructurarea obligaţiilor bugetare, potrivit art. 9 alin. (3) lit. l) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare în sumă de ........ ................ , în termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării Deciziei de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare nr. ......... din data de ........ ................, potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Consecinţele pierderii valabilităţii înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ......... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii ............. ANEXA Nr. 11la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de pierdere a valabilităţii amânării la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ .............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............. Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că amânarea la plată, aprobată prin Decizia de amânare la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor nr. ........ .......... din data de........ ..........., şi-a pierdut valabilitatea, începând cu data de ........ ......... Suma rămasă de plată din amânare este în cuantum de ........ ........... Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilităţii amânării la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor şi temeiul de drept:  nu a declarat obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termen de plată ........ .............., pentru care termenul maxim de declarare a fost data de ........ .............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termen de plată ........ ................ pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare cu termen de plată ........ ................, pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat diferenţele de obligaţii bugetare rezultate din declaraţii rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, potrivit art. 9 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat cuantumul ratei din data de ........ ..............., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei/până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată, potrivit art. 9 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. .......... din data de ........ ........, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei/până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată, potrivit art. 9 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 8 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, în cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. ........... din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .............. din data de ........ ............., obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .............. din data de ........ ............., obligaţiile bugetare stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26 în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, potrivit art. 9 alin. (3) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  a intrat în procedura insolvenţei, potrivit art. 9 alin. (3) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  a intrat în dizolvare, potrivit art. 9 alin. (3) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a informat/comunicat, în timp util, persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea data, ora şi locul la care au avut loc şedinţele adunării generale a acţionarilor/asociaţilor/consiliului de administraţie sau alte asemenea şedinţe privind managementul debitorului, precum şi documentele care au fost supuse dezbaterii, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a permis accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea în toate locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea, la solicitarea expresă a acesteia/acestora, în condiţiile Codului de procedură fiscală, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a permis accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea la toate documentele primite de debitor sau care emană de la debitor, inclusiv contracte, oferte sau alte acte, precum şi de a efectua copii de pe documentele solicitate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a informat expertul independent şi persoana/persoanele care efectuează supravegherea despre întârzierile în implementarea măsurilor stabilite în planul de restructurare, cauzele acestora, precum şi soluţiile ce urmau a fi luate potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile fiscale în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .......... din data de ........ ................, obligaţiile datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de restructurarea obligaţiilor bugetare, potrivit art. 9 alin. (3) lit. l) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare în sumă de ........ ................, în termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării Deciziei de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare nr. ......... din data de ........ ................, potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Consecinţele pierderii valabilităţii amânării la plată a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ......... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii ............. ANEXA Nr. 12la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor bugetare principale Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ .............. Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............. Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ............... Adresa: ........ ................ ................ ........ .......... Codul de identificare fiscală ........ ........ ............ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că amânarea la plată, aprobată prin Decizia de amânare la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ........ .......... din data de ........ ..........., şi-a pierdut valabilitatea, începând cu data de ........ ......... Suma rămasă de plată din amânare este în cuantum de ........ ........... Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor bugetare principale şi temeiul de drept: □ nu a declarat obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termen de plată ........ .............., pentru care termenul maxim de declarare a fost data de ........ .............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal competent cu termen de plată ........ ................ pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare cu termen de plată ........ ................, pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat diferenţele de obligaţii bugetare rezultate din declaraţii rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, potrivit art. 9 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat cuantumul ratei din data de ........ ..............., pentru care termenul maxim de achitare a fost data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei/până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată, potrivit art. 9 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. .......... din data de ........ ........., în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei/până la finalizarea înlesnirii la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată, potrivit art. 9 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 8 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, în cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. ........... din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .............. din data de ........ ............., obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .............. din data de ........ ............., obligaţiile bugetare stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea Deciziei de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. ............. din data de ........ ............., potrivit art. 9 alin. (3) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26 în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, potrivit art. 9 alin. (3) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  a intrat în procedura insolvenţei, potrivit art. 9 alin. (3) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  a intrat în dizolvare, potrivit art. 9 alin. (3) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a informat/comunicat, în timp util, persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea data, ora şi locul la care au avut loc şedinţele adunării generale a acţionarilor/asociaţilor/consiliului de administraţie sau alte asemenea şedinţe privind managementul debitorului, precum şi documentele care au fost supuse dezbaterii, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a permis accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea în toate locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea, la solicitarea expresă a acesteia/acestora, în condiţiile Codului de procedură fiscală, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a permis accesul persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea la toate documentele primite de debitor sau care emană de la debitor, inclusiv contracte, oferte sau alte acte, precum şi de a efectua copii de pe documentele solicitate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a informat expertul independent şi persoana/persoanele care efectuează supravegherea despre întârzierile în implementarea măsurilor stabilite în planul de restructurare, cauzele acestora, precum şi soluţiile ce urmau a fi luate potrivit art. 9 alin. (3) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile fiscale în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării Înştiinţării de plată nr. .......... din data de ........ ................, obligaţiile datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de restructurarea obligaţiilor bugetare, potrivit art. 9 alin. (3) lit. l) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale;  nu a achitat obligaţiile bugetare în sumă de ........ ................, în termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării Deciziei de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare nr. ......... din data de ........ ................, potrivit art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Consecinţele pierderii valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor bugetare principale: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii ............. ANEXA Nr. 13la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de finalizare a înlesnirii la plată Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ................ ................ Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ........ ............... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ................ ........ ......... Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ........ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că înlesnirea la plată, aprobată prin Decizia de înlesnire la plată a obligaţiilor bugetare principale nr. .............. din data de .............., a fost finalizată la data de........ ............ întrucât sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate condiţiile de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată prevăzute la art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Consecinţele finalizării înlesnirii la plată: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii ............. ANEXA Nr. 14la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de finalizare a planului de restructurare a obligaţiilor bugetare Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ................ ................ Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ........ ............... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ................ ........ ......... Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ........ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că planul de restructurare a obligaţiilor bugetare nr. .........., aprobat în data de ........ ..........., a fost finalizat la data de ................, potrivit propunerii supraveghetorului, întrucât au fost realizate măsurile de restructurare ale debitorului, precum şi măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare prevăzute de Cap.I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Consecinţele finalizării planului de restructurare a obligaţiilor bugetare: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ........ ............... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii ............. ANEXA Nr. 15la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de anulare a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii amânate la plată Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ................ ................ Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ........ ............... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ................ ........ ......... Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ........ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că suma de ........ ........... lei, reprezentând obligaţii bugetare principale care constituie obiect al restructurării, amânată la plată prin Decizia nr. .............. din data de ............., precum şi suma de ........ ............... lei, reprezentând dobânzi, penalităţi şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţii bugetare principale care constituie obiect al restructurării, amânată la plată prin Decizia nr. ................ din data de ........ ............., se anulează la data de............, întrucât planul de restructurare a obligaţiilor bugetare nr. .........., aprobat în data de ........ ..........., a fost finalizat. Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii ............. ANEXA Nr. 16la procedură MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală1 ........ ................ ................ ........ ..............1 Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ .............. Nr. .........../............... DECIZIE de eşuare a planului de restructurare Datele de identificare a debitorului Denumirea ........ ................ ................ ................ ................ Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ........ ............... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........ ................ ........ ......... Adresa: ........ ................ ................ ................ ........ ............. Codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ........ În temeiul prevederilor cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, vă comunicăm că, potrivit propunerii supraveghetorului, planul de restructurare nr. ............, aprobat în data de ........ ..........., a eşuat începând cu data de ................, Motivele de fapt pentru care s-a constatat eşuarea planului de restructurare: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............ Consecinţele eşuării planului de restructurare: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... Menţiuni privind audierea contribuabilului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei. Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........ ............... Semnătura şi ştampila unităţii .............



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2810/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2810 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2810/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu