Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.279 din 21.12.2016

privind aprobarea Contractului-cadru pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului pentru anul 2017
ACT EMIS DE: Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 24 din 10 ianuarie 2017



SmartCity1

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5.9 şi 7.2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 793/2002 privind aprobarea acordului petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială „Conpet" - S.A. Ploieşti, cu modificările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Contractul-cadru pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului pentru anul 2017, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2(1) Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 373/2015 privind aprobarea Contractului-cadru pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului pentru anul 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 27 ianuarie 2016.Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Duţu ANEXĂCONTRACT-CADRU pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului nr. ............... din anul ............ luna ............... ziua .............. Capitolul IPărţile contractante Între ........ ........ ..............., cu sediul în ........ ........ ........., judeţul ........ ............., cod poştal .........., telefon ........ ..........., fax ........ ..........., telex ........ ..............., C.U.I. ........ ........ .........., înscrisă în registrul comerţului la nr. ........ ........., cod SIRUES ........ ........ .............., cod IBAN ........ ........ .............., deschis la ........ .............., capital social subscris şi vărsat ........ .............., reprezentată legal prin director general ........ ................ şi prin director economic ........ ............, denumită expeditor, pe de o parte, şi ........ ................ ............., cu sediul în ........ ..............., judeţul ........ ................ ................, cod poştal ........ ............, telefon ........ ................ ........ ........, fax ........ ................ ..............., telex ........ ........ ............, C.U.I. ........ ........ .........., înscrisă în registrul comerţului la nr. ........ ........ ........, cod SIRUES ........ .............., cod IBAN ........ ........ ........., deschis la ........ .............., capital social subscris şi vărsat ................, reprezentată legal prin director general ........ ............. şi director economic ........ ........., denumită transportator, pe de altă parte, s-a încheiat prezentul contract. Capitolul IIObiectul contractului Articolul 1(1) Obiectul contractului constă în prestarea serviciilor de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, după caz, de la punctele de primire la punctele de predare stabilite de părţi, respectându-se Normele privind calitatea, recepţia şi predarea ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, prevăzute în anexa nr. 1.(2) Ţiţeiul, gazolina, condensatul şi etanul pot fi, după caz, proprietatea expeditorului sau a unei terţe persoane. În toate situaţiile expeditorul acţionează şi răspunde în nume propriu pentru executarea obligaţiilor din prezentul contract.(3) Termenii utilizaţi în prezentul contract sunt definiţi în anexa nr. 2. Capitolul IIIDurata contractului Articolul 2Contractul se încheie pe o perioadă de .......... convenită de părţi. Capitolul IVPrograme de transport Articolul 3(1) Programul cantităţilor anuale şi lunare de ţiţei, gazolină, condensat şi etan ce vor fi transportate va avea la bază solicitarea depusă de expeditor şi acceptată de transportator în conformitate cu anexa nr. 3.(2) În cazul în care cantităţile prevăzute în anexa nr. 3 se modifică, transportatorul va accepta, în limita capacităţii disponibile pe destinaţia respectivă şi cu stabilirea termenului de transport, prestarea serviciilor de transport pentru cantităţile solicitate suplimentar de expeditor. Neacceptarea transportului de cantităţi suplimentare va putea fi justificată numai de lipsa capacităţii de transport disponibile şi va trebui să fie făcută în scris în termen de .... zile de la primirea solicitării de la expeditor.(3) Diminuarea cantităţilor lunare prezentate în anexele nr. 3 şi 3.1 se va face prin act adiţional, la solicitarea expeditorului, comunicată cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de începerea lunii al cărei program se diminuează. Diminuarea va avea ca obiect o cantitate reprezentând maximum 5% din programul iniţial lunar stabilit la încheierea contractului.(4) În cazul reviziilor programate, expeditorul poate solicita anularea programului de transport pentru o perioadă de maximum 45 de zile calendaristice pe an. Articolul 4(1) Expeditorul transmite cu 10 zile lucrătoare înainte de începerea lunii un program cuprinzând estimarea predării produselor pe destinaţii.(2) Expeditorul confirmă transportatorului, cu 5 zile lucrătoare înainte de începerea lunii, programul lunar de predare a produselor pe destinaţii. În lipsa acestuia sau în cazul nerespectării lui, transportatorul se obligă să reia transportul în cel mult 24 de ore de la confirmarea programului lunar de predare a produselor pe destinaţii. Articolul 5(1) Limitele maxime anuale admise drept consumuri tehnologice normate pentru activităţile de primire, depozitare, transport şi predare a ţiţeiului, gazolinei şi condensatului sunt în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, respectiv cu Ordinul ministrului de stat, ministrul economiei şi comerţului, şi al ministrului finanţelor publice nr. 615/1.654/2004 privind metodologia de aprobare a coeficienţilor maximi de consumuri tehnologice, specifici activităţilor de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport al uleiurilor minerale şi produselor petroliere tipice şi atipice din activităţile specifice industriei petroliere, şi sunt prevăzute în anexa nr. 4.(2) Determinarea consumurilor tehnologice efective se face lunar de către transportator prin balanţa (mişcarea) produselor. Articolul 6(1) În funcţie de condiţiile de operare a dotărilor transportatorului şi ca urmare a solicitării în scris a expeditorului, transportatorul poate fi de acord cu modificarea punctului de primire şi/sau predare, a sortimentelor şi a cantităţilor de ţiţei, gazolină şi condensat ce urmează să fie transportate.(2) În eventualitatea unui refuz al transportatorului, acesta va transmite expeditorului o justificare în termen de ........ zile de la data primirii cererii din partea expeditorului.(3) Transportatorul este în drept să calculeze costuri suplimentare pentru:a)transportul unor cantităţi de ţiţei, gazolină şi condensat de la alte locaţii şi/sau către alte destinaţii decât cele prevăzute în programul anual de transport pe calea ferată; b)transportul unor cantităţi de ţiţei, gazolină şi condensat suplimentare faţă de cele prevăzute în programul anual de transport pe calea ferată; c)transportul de ţiţei netratat între diverse puncte de primire şi predare agreate de părţi, la solicitarea în scris a expeditorului. (4) Costurile suplimentare apărute ca urmare a modificărilor menţionate la alin. (3) şi care constau în diferenţa dintre costurile de operare şi tariful prestaţiei prevăzut la art. 9 alin. (1) vor fi transmise de transportator pe baza documentelor justificative şi a calculaţiilor prezentate expeditorului şi facturate de transportator în baza acceptului expeditorului în termen de .......... zile de la transmitere. Expeditorul va achita factura în termen de .......... zile de la primirea ei, confirmată de documentul poştal de remitere. Capitolul VStocul de operare Articolul 7(1) În scopul realizării transportului, expeditorul are obligaţia de a pune la dispoziţia transportatorului cantităţile de ţiţei necesare constituirii stocului de operare. Stocul de operare se va determina de părţi în funcţie de capacitatea disponibilă de transport şi fluxul tehnologic disponibil pentru destinaţia solicitată, convenită de părţi de comun acord.(2) Transportatorul va putea contribui la constituirea stocului de operare cu propriul ţiţei în măsura în care nivelul stocurilor sale depăşeşte cantitatea necesară pentru asigurarea securităţii tehnologice a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului. Articolul 8(1) Expeditorul şi transportatorul îşi vor reconstitui stocurile fizice de ţiţei, gazolină, condensat şi etan lichid, proprietatea lor, având la bază cantităţile de la începutul contractului, primirile, livrările şi consumul tehnologic, atât cantitativ, cât şi calitativ.(2) În cazul în care reconstituirea cantitativă şi calitativă a stocului fizic total al produselor nu este posibilă, la sfârşitul anului, până la data de .........., se va face regularizarea cantitativă şi valorică la preţul produselor de la data facturării. Termenul de decontare a facturii de regularizare este de .......... zile de la data primirii facturii, confirmată de documentul poştal de remitere. Transportatorul/Expeditorul este îndreptăţit să pretindă penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. Acestea se calculează prin aplicarea cotei de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Capitolul VITariful şi modul de plată Articolul 9(1) Tarifele pentru prestarea serviciilor de transport al cantităţilor prevăzute în anexa nr. 3 sunt cele stabilite de autoritatea competentă în condiţiile legii. Facturarea acestor servicii se va face de către transportator decadal/săptămânal pentru cantităţile de produse efectiv predate la destinaţie, certificate de procesele-verbale de predare-primire.(2) Valoarea consumurilor tehnologice şi TVA nu sunt cuprinse în tarifele de transport al produselor.(3) Termenul de decontare care devine şi termen de scadenţă este de .......... zile de la data primirii facturii de către expeditor, confirmată de documentul poştal.(4) Plata facturilor se va face de expeditor în contul IBAN .......... deschis la Banca ........ ........... .(5) Garantarea plăţii prestaţiilor de transport, precum şi a oricăror obligaţii contractuale prevăzute a fi îndeplinite de către expeditor va fi stipulată în contractul de transport ce se va încheia între expeditor şi transportator. Forma de constituire a garanţiilor va fi negociată şi convenită de părţile contractante.(6) Refuzul total sau parţial al expeditorului de a plăti o factură emisă de transportator se va aduce la cunoştinţa acestuia în termen de .......... zile lucrătoare de la data primirii ei. În caz contrar, facturile emise sunt considerate acceptate în totalitate de expeditor.(7) Plăţile se consideră efectuate în momentul decontării contului expeditorului.(8) Transportatorul are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, reprezentând contravaloarea oricăror sume neachitate la scadenţă, indiferent de natura acestora (penalităţi de întârziere, daune-interese, cheltuieli suplimentare etc.) şi rezultând dintr-o factură acceptată în totalitate de expeditor.(9) Transportatorul are obligaţia de a notifica expeditorului tarifele ajustate, cu menţiunea că acestea se aplică de la data stabilită de autoritatea de reglementare în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile. Capitolul VIIPenalităţi şi despăgubiri Articolul 10(1) Transportatorul este îndreptăţit să pretindă penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. Acestea se calculează prin aplicarea cotei de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Transportatorul va notifica lunar expeditorului penalităţile datorate şi va emite factura în termen de 10 zile de la notificare. Penalităţile vor fi plătite în termen de 10 zile de la primirea facturii.(2) În cazul neîndeplinirii la scadenţă a oricărei obligaţii de plată certe, lichide şi exigibile rezultate din executarea prezentului contract, transportatorul va notifica expeditorului că în termen de 5 zile se va proceda la oprirea pompării până la încasarea integrală a valorii facturilor, iar eventualele consecinţe ce rezultă din această întrerupere îl privesc în exclusivitate pe expeditor.(3) Transportatorul va relua prestarea serviciului de transport în termen de maximum 24 de ore de la data la care expeditorul face dovada achitării integrale a valorii facturilor a căror neplată a generat întreruperea pompării. Articolul 11La sfârşitul anului, transportatorul va stabili cantităţile contractate şi, respectiv, cele efectiv predate la transport de către expeditor, cumulate de la începutul derulării contractului. În situaţia în care cantitatea cumulată efectiv predată de la începutul derulării contractului nu este cel puţin egală cu cea contractată cumulată de la începutul anului, transportatorul va proceda la calcularea sumei datorate de către expeditor astfel: a)în cazul în care expeditorul predă la transport o cantitate care reprezintă mai puţin de 90% din programul de transport ţiţei import, expeditorul datorează transportatorului, cu titlu de daune-interese, o sumă în cuantum de .......... euro, pentru fiecare tonă nepredată rezultând din diferenţa dintre cantitatea reprezentând 90% din programul de transport anual şi cantitatea efectiv predată în aceeaşi perioadă. Transportatorul va emite factura în ultima zi a anului, la cursul euro/lei din ziua emiterii facturii, expeditorul fiind obligat să o achite în termen de .......... zile de la primirea ei, confirmată de documentul poştal de remitere; b)în cazul în care expeditorul predă la transport o cantitate care reprezintă mai puţin de 90% din programul de transport ţiţei ţară, expeditorul datorează transportatorului, cu titlu de daune-interese, o sumă în cuantum de .......... euro, pentru fiecare tonă nepredată rezultând din diferenţa dintre cantitatea reprezentând 90% din programul de transport anual şi cantitatea efectiv predată în aceeaşi perioadă. Transportatorul va emite factura în ultima zi a anului, la cursul euro/lei din ziua emiterii facturii, expeditorul fiind obligat să o achite în termen de .......... zile de la primirea ei, confirmată de documentul poştal de remitere. Capitolul VIIIObligaţiile şi drepturile expeditorului şi transportatorului Secţiunea 1Obligaţiile şi drepturile expeditorului Articolul 12(1) Expeditorul se obligă să predea ţiţeiul, gazolina, condensatul şi etanul în condiţiile de calitate prezentate în anexa nr. 1.(2) În situaţii deosebite (timp nefavorabil, avarii la instalaţiile de tratare, lipsa dezemulsionanţilor), transportatorul va putea admite derogări de la condiţiile de calitate prevăzute în anexele A1-A3, B, C1-C4, D1-D5 la normele cuprinse în anexa nr. 1, la cererea scrisă a expeditorului, cu plata de către acesta a costurilor suplimentare generate astfel.(3) Cuantumul costurilor suplimentare de la alin. (2) va fi convenit de părţi şi va fi facturat expeditorului. Termenul de scadenţă a facturii este de .......... zile de la data primirii acesteia de către expeditor, confirmată de documentul poştal. Articolul 13(1) Expeditorul se obligă să asigure stocul de operare necesar transportului de la punctele de primire la punctele de predare a cantităţilor prevăzute în anexa nr. 3, în cazul în care transportatorul nu deţine stocuri de operare pe relaţia respectivă, conform art. 7, sau stocul de operare respectiv este proprietatea unui terţ. Cantităţile aferente stocurilor de operare respective vor fi acceptate de expeditor pe baza fundamentărilor justificative ale transportatorului.(2) La cuplarea tronsoanelor noi de conducte realizate de transportator prin programele proprii de reparaţii capitale şi modernizare, expeditorii deţinători ai stocului de operare vor completa stocul cu cantităţile de produse fundamentate de transportator în vederea reluării pompării. Articolul 14(1) În cazul unor avarii pe conductele de gazolină şi etan, expeditorul se obligă să asigure stocarea gazolinei şi etanului conform anexei nr. 5.(2) În cazul unor avarii pe conductele de ţiţei sau lucrări de reparaţii programate, expeditorul se obligă să asigure stocarea ţiţeiului în rezervoarele de recepţie pentru .......... ore. Articolul 15(1) În situaţia în care se recuperează ţiţeiul rezultat în urma avariilor, expeditorul se obligă să primească ţiţeiul transportat de transportator cu mijloace auto la punctele de primire, dacă este cazul. La predarea ţiţeiului se va încheia un proces-verbal în care se vor menţiona cantitatea şi calitatea ţiţeiului primit. În cazul în care este necesară recondiţionarea ţiţeiului, costurile aferente acestei operaţiuni se vor recupera de la transportator pe bază de documente justificative.(2) Expeditorul va emite factura pentru costurile sus-menţionate după acceptul transportatorului privind calculul sumelor datorate. Transportatorul este obligat să trimită în scris acceptul său pentru plata costurilor sus-menţionate în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării expeditorului privind plata costurilor respective; în caz contrar, costurile respective vor fi considerate ca fiind integral acceptate la plată de către transportator.(3) Factura pentru costurile respective va fi emisă de către expeditor în termen de 3 zile de la primirea acceptului transportatorului sau de la expirarea termenului de 10 zile prevăzut în alin. (2). Scadenţa de plată a facturii este de .......... zile de la primirea facturii. Expeditorul este îndreptăţit să pretindă penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. Acestea se calculează prin aplicarea cotei de 0,04% la debitul neachitat pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate. Articolul 16(1) Expeditorul se obligă să asigure efectuarea analizelor de laborator şi emiterea rapoartelor de încercare cu privire la calitatea produselor, având ca referinţă standardele prevăzute în anexele la prezentul contract, în prezenţa părţilor interesate.(2) Expeditorii care deţin laboratoare proprii au obligaţia să le doteze în mod corespunzător. Articolul 17Expeditorul se obligă să notifice transportatorului, în cazul opririlor programate, cu 30 de zile lucrătoare înainte, situaţiile în care rafinăriile şi rampele de descărcare sunt oprite. În caz contrar, expeditorul va suporta eventualele cheltuieli care sunt cauzate în totalitate din vina sa. În cazul reviziilor/reparaţiilor neprevăzute generate de opriri neprevăzute/accidentale ale instalaţiilor de prelucrare sau descărcare a ţiţeiului, expeditorul va notifica transportatorul de îndată ce acestea apar. Articolul 18Expeditorul are obligaţia să asigure la sistemele proprii de depozitare şi de măsurare cantitativă şi calitativă aflate la interfaţa expeditor/transportator, după caz: verificarea metrologică, etalonarea şi calibrarea. Aceste operaţiuni se vor efectua de firme autorizate de Biroul Român de Metrologie Legală, la termenele şi condiţiile prevăzute de legislaţia şi procedurile în domeniu. Articolul 19(1) Expeditorul este obligat să primească cu prioritate la descărcare ţiţeiul şi gazolina expediate de transportator prin rampele sale de încărcare, în cantităţile stabilite prin programul de transport.(2) Dacă din vina expeditorului se înregistrează întârzieri ale navetelor de ţiţei (la primirea navetelor pline în gară, la manevra sau la scoaterea navetelor goale din gară), iar transportatorul înregistrează întârzieri faţă de programul de transport, transportatorul va fi exonerat de răspundere, iar în cazul în care transportatorul va înregistra cheltuieli suplimentare determinate de aceste staţionări, expeditorul urmează a le suporta. Cheltuielile suplimentare vor fi transmise de transportator, pe baza documentelor justificative şi a calculaţiilor prezentate expeditorului. Expeditorul va transmite acceptul/refuzul cheltuielilor suplimentare în termen de .......... zile lucrătoare de la comunicare; în cazul în care expeditorul nu va transmite niciun răspuns în termenul sus-menţionat, cheltuielile solicitate se consideră acceptate.(3) În cazul în care expeditorul acceptă cheltuielile suplimentare sau nu transmite niciun răspuns în termenul prevăzut la alin. (2), facturarea de către transportator a cheltuielilor suplimentare se va face în .......... zile de la expirarea termenului prevăzut în alin. (2), termenul de scadenţă a facturii fiind de .......... zile de la primirea facturii.(4) Expeditorul are întreaga responsabilitate şi pentru alte situaţii generate de neasigurarea condiţiilor şi capacităţilor de descărcare a cazanelor de ţiţei şi gazolină în rampele sale de descărcare: creşteri de stocuri, blocaje etc. Articolul 20Expeditorul se obligă să achite contravaloarea serviciilor prestate, în condiţiile şi la termenele stabilite în cap. VI şi VII. Articolul 21Expeditorul are dreptul să conteste balanţa de transport al produselor în maximum .......... zile lucrătoare de la primirea acesteia. Neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut presupune că balanţa a fost acceptată. Articolul 22Expeditorul se obligă să predea la transport ţiţei din import în condiţiile specificate la art. 25. Luarea în primire a ţiţeiului în vederea transportului se face la solicitarea expeditorului sau a persoanei împuternicite de acesta, pe baza unei telefonograme, transmisă transportatorului. Această notificare va cuprinde: proprietarul ţiţeiului, numărul rezervorului, cantitatea predată pentru pompare, punctul de destinaţie şi ora la care se efectuează recepţia. Articolul 23Expeditorul şi transportatorul vor încheia convenţii de încărcare-descărcare, în conformitate cu fluxul proceselor tehnologice în rampele proprii de încărcare-descărcare. Articolul 24Expeditorul este obligat să transmită transportatorului documentele cuprinse în anexa nr. 6 la termenele stabilite în aceasta. Articolul 25Expeditorul garantează pe propria răspundere că ţiţeiul, gazolina, condensatul şi etanul nu fac obiectul unui litigiu şi că sunt libere de orice sarcini fiscale. În cazul în care expeditorul are cunoştinţă de faptul că ţiţeiul, gazolina şi condensatul, proprietatea sa sau a unui terţ, sunt grevate de sarcini sau fac obiectul unui litigiu, expeditorul are obligaţia ca de îndată să înştiinţeze transportatorul, acesta din urmă nefiind obligat să accepte transportul acestor produse. Articolul 26Expeditorul are obligaţia ca până la data de .......... octombrie a fiecărui an să prezinte transportatorului cantităţile estimative ale produselor care vor fi transportate anul următor. Articolul 27La solicitarea scrisă a transportatorului, expeditorul se obligă să recepţioneze în termen de .......... ore ţiţeiul adus la destinaţie de către transportator, dacă ţiţeiul îndeplineşte condiţiile de recepţie stipulate în contract, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere în cuantum de 0,04% din valoarea serviciului de transport al cantităţii respective, pentru fiecare oră de întârziere. Secţiunea a 2-aObligaţiile şi drepturile transportatorului Articolul 28(1) Transportatorul se obligă să transporte prin conductă cantităţile de produse prevăzute în anexa nr. 3 şi să le predea la destinaţie în cel mult .......... zile lucrătoare de la primirea acestora.(2) În cazul în care transportatorul nu predă la destinaţie produsele în cel mult .......... zile lucrătoare de la primirea acestora, din cauze neimputabile expeditorului, expeditorul este în drept să pretindă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra valorii prestaţiilor de transport neefectuate în termenul prevăzut. Acestea vor fi transmise de expeditor, pe baza documentelor justificative şi a calculaţiilor prezentate transportatorului. Transportatorul este obligat să trimită în scris acceptul său pentru plata penalităţilor de întârziere sus-menţionate în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării expeditorului privind plata sumelor respective; în caz contrar, sumele respective vor fi considerate ca fiind integral acceptate la plată de către transportator. Factura pentru penalităţile de întârziere respective va fi emisă de către expeditor în termen de 3 zile de la primirea acceptului transportatorului sau de la expirarea termenului sus-menţionat de 10 zile. Transportatorul va achita factura în termen de .......... zile de la primirea ei, confirmată de documentul poştal de remitere.(3) Pentru cazul în care ţiţeiul şi gazolina sunt transportate pe calea ferată sau combinat pe conducte şi calea ferată, părţile contractante vor conveni programe de transport şi termene compatibile cu normele de transport pe calea ferată. Articolul 29(1) Transportatorul se obligă să primească, să transporte şi să predea cantităţile zilnice de ţiţei, gazolină, condensat şi etan conform programului stabilit cu expeditorul.(2) Transportatorul răspunde de cantitatea şi calitatea (conform anexei nr. 1) ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului din momentul primirii de la expeditor şi până în momentul predării la destinaţie, influenţată de consumul tehnologic.(3) Transportatorul se obligă să asigure cazane de cale ferată goale în rampele de încărcare şi să optimizeze încărcarea şi transportul produselor astfel încât să se asigure cazane de cale ferată pline în rampele de descărcare ale expeditorului, la nivelul capacităţii acestora de descărcare, conform convenţiilor de încărcare-descărcare. Articolul 30Transportatorul se obligă să acţioneze în mod corespunzător pentru remedierea eventualelor avarii. Articolul 31Transportatorul este obligat să transmită expeditorului documentele cuprinse în anexa nr. 6 la termenele stabilite în aceasta. Articolul 32(1) Transportatorul are obligaţia să asigure la sistemele proprii de depozitare şi de măsurare cantitativă şi calitativă aflate la interfaţa expeditor/transportator, după caz: verificarea metrologică, etalonarea şi calibrarea. Aceste operaţiuni se vor efectua de firme autorizate de Biroul Român de Metrologie Legală, la termenele şi condiţiile prevăzute de legislaţia şi procedurile în domeniu. (2) Transportatorul are obligaţia, dacă deţine laboratoare proprii, să le doteze în mod corespunzător. Articolul 33(1) În termen de .......... zile lucrătoare de la încheierea lunii, precum şi la încetarea contractului din orice motiv, transportatorul va întocmi şi va prezenta expeditorului balanţa (mişcarea) produselor transportate, conform anexelor nr. 7.1 şi 7.2, având la bază procesele-verbale de predare-primire. Procesele-verbale de predare-primire se întocmesc şi se semnează de expeditor şi transportator pe baza bonurilor provizorii şi a rapoartelor de încercare.(2) În cazul în care expeditorul contestă în mod justificat balanţa, transportatorul va întocmi şi va prezenta expeditorului balanţa refăcută în termen de 4 zile lucrătoare de la primirea contestaţiei. Articolul 34Transportatorul se obligă să anunţe cu minimum 30 de zile calendaristice înainte reviziile şi reparaţiile programate pentru echipamentele şi instalaţiile de transport. Articolul 35Transportatorul va analiza toate solicitările de transport primite şi va decide înainte de data de 30 noiembrie a fiecărui an, conform condiţiilor şi procedurilor stabilite, dacă aprobă cererile primite. Decizia incluzând opţiunile selectate în mod corect şi nediscriminatoriu, cu motivarea acestora, se va notifica în scris fiecărui solicitant. Articolul 36Transportatorul nu este obligat să presteze servicii de transport al produselor atunci când: a)nu există capacitate disponibilă în conductele Sistemului naţional de transport, în raport cu programul de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului şi cu rutele solicitate. În cazul în care nu există suficientă capacitate disponibilă pentru a transporta întreaga cantitate solicitată, transportatorul va informa expeditorul, iar acesta va putea să îşi modifice cererea în mod corespunzător; b)există considerente de ordin tehnic, operaţional sau de siguranţă care ar putea afecta exploatarea Sistemului naţional de transport; c)calitatea produselor solicitate să fie transportate nu respectă:specificaţiile de calitate ale transporturilor de produse contractate; specificaţiile de pompabilitate corespunzătoare pentru conductele Sistemului naţional de transport; calitatea transporturilor de produse solicitate, cărora li s-a acordat un nivel mai înalt de prioritate în cadrul cererii; d)capacitatea disponibilă este necesară în vederea îndeplinirii unor obligaţii pentru prestarea unor servicii publice de către transportator conform legislaţiei în vigoare; e)expeditorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile financiare faţă de transportator cu privire la serviciile de transport al produselor prestate anterior şi nu prezintă garanţii sau siguranţă cu privire la obligaţiile de plată viitoare; f)expeditorul sau entitatea împuternicită de acesta nu a transmis notificarea privind luarea în primire a ţiţeiului în vederea transportului; g)expeditorul nu asigură capacităţi de descărcare la nivelul programelor stabilite, pentru cantităţile transportate pe calea ferată. Articolul 37Transportatorul are dreptul să sisteze toate operaţiunile privind prestarea serviciilor de transport în condiţiile menţionate la art. 10 alin. (2). Capitolul IXRăspunderea contractuală Articolul 38Transportatorul nu poate fi răspunzător faţă de expeditor pentru nicio întârziere, deteriorare sau pierdere a produselor pe timpul transportului, dacă respectiva întârziere, deteriorare sau pierdere a produselor a fost exclusiv cauzată de deteriorarea conductelor sau instalaţiilor sistemului de transport din vina dovedită a expeditorului. Articolul 39(1) Expeditorul are obligaţia să despăgubească transportatorul pentru orice pierdere sau cheltuială dovedită de transportator, care este din vina sa sau s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor prezentului contract.(2) Transportatorul are obligaţia să despăgubească expeditorul pentru orice pierdere sau cheltuială dovedită de expeditor, care este din vina sa ori s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor prezentului contract. Articolul 40După semnarea cumulativă a documentelor de recepţie a produselor (proces-verbal de predare-primire întocmit în baza bonului provizoriu şi raportului de încercare) la punctul de primire, răspunderea cantitativă şi calitativă trece în sarcina transportatorului până la predarea lor la rafinărie/destinaţie pe baza semnării cumulative a documentelor de recepţie (proces-verbal de predare-primire întocmit în baza bonului provizoriu şi raportului de încercare) la punctul de predare, moment în care răspunderea cantitativă şi calitativă trece în sarcina expeditorului. Fiecare parte, înainte de semnarea procesului-verbal de predare-primire, poate solicita reluarea procesului de predare-primire, dacă există suspiciuni rezonabile de eroare privind determinarea iniţială a stocului. Articolul 41Transportatorul răspunde de integritatea produselor transportate. Orice pierdere sau deteriorare a produselor transportate apărută pe parcursul executării prestaţiei de către acesta, dacă nu este din culpa exclusivă a expeditorului, se impută transportatorului. Capitolul XReclamaţii Articolul 42Părţile vor transmite în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la recepţia ţiţeiului, gazolinei, condensatului sau etanului, reclamaţiile în legătură cu calitatea acestora. Confirmarea reclamaţiei se va face prin analizarea probelor-martor sigilate şi păstrate. Neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut presupune însuşirea de către părţi a rezultatelor de la recepţia produsului. Capitolul XIClauze speciale Articolul 43(1) Prezentul contract este sub incidenţa legii române.(2) Expeditorul şi transportatorul au obligaţia ca pentru incintele proprii să încheie contracte sau convenţii privind dotarea, utilizarea instalaţiilor şi respectarea normelor în vigoare privind tehnica securităţii muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului. Articolul 44Părţile contractante se obligă să respecte confidenţialitatea prezentului contract. Articolul 45Arhivarea documentelor pe baza cărora se întocmeşte balanţa (mişcarea) de transport al produselor se face de ambele părţi, conform normelor specifice de păstrare a documentelor. Articolul 46Niciuna dintre prevederile prezentului contract nu va fi destinată stabilirii unei relaţii de subordonare între părţi, fiecare parte fiind în întregime responsabilă pentru obligaţiile care îi incumbă conform contractului. Articolul 47(1) Recepţia produselor în punctele de primire pentru predarea la transport se va face în intervalul orar 8,00-16,00 al zilei.(2) Recepţia produselor în punctele de predare pentru livrarea la destinaţie se va face în intervalul 8,00-20,00. Articolul 48Pentru ultima zi din lună, recepţiile produselor atât în punctele de primire cât şi în punctele de predare se vor face, de principiu, în intervalul 8,00-8,00. Articolul 49Părţile contractante se vor informa reciproc, în formă scrisă, cu cel puţin .......... zile înaintea luării măsurilor tehnice, organizatorice şi de restructurare cu impact asupra activităţii de transport, pentru a se pune de acord asupra activităţilor curente şi viitoare. Articolul 50Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract atrage răspunderea părţilor contractante conform dispoziţiilor legale. Articolul 51Litigiile apărute în cursul derulării acestui contract se rezolvă pe cale amiabilă, iar în caz contrar vor fi supuse spre soluţionare instanţelor de drept comun competente, în conformitate cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare. Articolul 52Orice modificare a condiţiilor prezentului contract se va face prin act adiţional însuşit de ambele părţi. Articolul 53Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă şi se comunică celeilalte părţi contractante în termen de 5 zile, iar în următoarele 15 zile trebuie transmise documentele care să ateste evenimentele respective, astfel cum au fost convenite de părţi. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate pe toată perioada în care aceasta acţionează. Îndeplinirea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuvin părţilor până la apariţia acesteia. Articolul 54Denunţarea unilaterală a contractului se poate face de către partea interesată cu un termen de preaviz de 30 de zile faţă de data la care aceasta devine operaţională. Articolul 55Anexele nr. 1, 2, 3, 3.1, 4, 5, 6, 7.1 şi 7.2 fac parte integrantă din prezentul contract. Prezentul contract a fost încheiat la data de .........., în două exemplare, cu anexe, câte unul pentru fiecare parte contractantă, şi intră în vigoare la data de ........ ................ ................ ................ . Expeditor, Director general, ........ ................ ................ ................ Director economic, ........ ................ ................ ................ Oficiul juridic, ........ ................ ................ ................ Transportator, Director general, ........ ................ ................ ................ Director economic, ........ ................ ................ ................ Oficiul juridic, ........ ................ ................ ................ ANEXA Nr. 1la contractul-cadru NORME privind calitatea, recepţia şi predarea ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului Calitatea 1. Expeditorul va prezenta la semnarea contractului fişele de calitate ale produselor ce urmează să fie transportate (anexele A1-A3, care fac parte integrantă din prezentele norme). 2. Expeditorul va prezenta la semnarea contractului fişele de securitate ale produselor ce urmează să fie transportate, conform legislaţiei în vigoare. 3. Transportatorul va preda la destinaţie produsele primite de la expeditor în parametrii de calitate cu care acestea au fost preluate, ţinându-se cont de eventualele amestecuri cu stocul de operare existent în conducte, de stocul din rezervoarele tampon (buffer) şi de stocul din rezervoarele de primire din rafinării, de abaterile admise ale determinărilor calitative, precum şi de modificările acelor parametri de calitate ce pot apărea independent de acţiunea transportatorului.4. În cazul în care pe aceeaşi conductă se transportă mai multe sortimente de ţiţei, la destinaţie se va preda sortimentul de ţiţei cel mai apropiat de cel preluat pentru pompare. Transportatorul va ţine evidenţa cronologică a pompărilor şi va transmite zilnic expeditorului programul de transport şi de livrare la destinaţie pe cantităţi şi sortimente.Condiţii de pompabilitate a)Pentru ţiţeiul din import1. Expeditorul va preda transportatorului pentru pompare ţiţei care la recepţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: temperatura de congelare trebuie să fie cu cel puţin 7°C mai mică decât temperatura solului, măsurată pe traseul conductei; viscozitatea la temperatura minimă a solului trebuie să fie maximum 80 cSt sau 11°E.2. Temperatura solului măsurată pe traseul conductei va fi comunicată zilnic de transportator expeditorului pentru ca acesta să pregătească ţiţeiul conform condiţiilor precizate la pct. 1. 3. Condiţia de omogenitate: • Pentru recepţia rezervoarelor cu ţiţei omogen (diferenţa de densitate între probele de nivel superior, mijloc şi aspiraţie se încadrează în limitele de +/-5 kg/m3) se constituie proba compusă din cele 3 probe individuale, prin amestecare proporţională determinându-se caracteristicile ţiţeiului. • Pentru recepţia rezervoarelor cu ţiţei neomogen (diferenţa de densitate între probele de nivel superior, mijloc şi aspiraţie nu se încadrează în limitele de +/-5 kg/m3) se recoltează probe punctuale de la nivelele intermediare sau echidistante, astfel încât să fie prinse toate straturile. Din probele punctuale se constituie proba compusă, la care se determină caracteristicile ţiţeiului. De asemenea, se determină densitatea şi pentru probele intermediare. • Se verifică conţinutul de apă la proba de aspiraţie care trebuie să fie de maximum 1% (condiţia de recepţie a ţiţeiului). b)Pentru ţiţeiul din ţarăPentru asigurarea pompării pe conductă a ţiţeiurilor parafinoase, acestea trebuie să îndeplinească condiţia de pompabilitate privind punctul de congelare (să fie cu cel puţin 7°C mai mic decât temperatura solului măsurată pe traseul conductei). Recepţia şi predarea a)Pentru transport pe conductă1. Primirea produselor din producţia internă de la punctele de primire se va face numai pe timpul zilei, prin recepţie la intervalele prevăzute în anexa B, care face parte integrantă din prezentele norme, întocmită de expeditor de comun acord cu transportatorul. 2. Primirea ţiţeiului din import în punctul de primire Societatea OIL TERMINAL - S.A. se face la solicitarea Societăţii OIL TERMINAL - S.A., de regulă pe timpul zilei, pe baza de telefonogramă, care trebuie să cuprindă următoarele: proprietarul ţiţeiului, numărul rezervorului, cantitatea liberă la pompare, punctul de destinaţie al transportului şi ora la care se efectuează recepţia. 3. Înainte de umplerea rezervorului în vederea recepţiei se izolează conducta de legătură dintre părţi, prin închiderea şi sigilarea ventilelor. Violarea sigiliilor atrage răspunderea legală pentru partea vinovată. 4. (1) Recepţia calitativă şi cantitativă a produselor se efectuează în rezervoarele/skidurile de măsură (unde este cazul) şi laboratoarele expeditorului sau transportatorului, cu respectarea standardelor de referinţă, prevăzute în anexele C1-C4, care fac parte integrantă din prezentele norme. (2) Tabelele de calibrare ale rezervoarelor, buletinele de verificare şi certificatele MID, după caz, aferente instrumentaţiei şi sistemelor de măsurare utilizate de părţi şi aflate la interfaţa expeditor/transportator, vor fi lizibile şi vor fi puse la dispoziţia ambelor părţii. (3) Rezervoarele trebuie să întrunească condiţiile de funcţionare privind depunerile de şlam, funcţionarea serpentinelor de încălzire cu abur (după caz) şi a conductei de scurgere a apei tehnologice, să asigure posibilitatea de sigilare a ventilelor de pe conductele tehnologice, precum şi de sigilare şi eşantionare a probelor, să fie dotate şi întreţinute conform prevederilor în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, situaţii de urgenţă şi protecţia mediului.(4) Părţile se angajează să schimbe între ele, la cerere, informaţii cu privire la datele înregistrate în sistemul automatizat de măsură si control în fiecare depozit/rafinărie aflat/aflate la interfaţa expeditor/transportator. Specialiştii celor două părţi vor conveni asupra procedurii de transmitere a informaţiilor.5. (1) În cazul în care transportatorul/expeditorul va pune în funcţiune sisteme automate de măsură a livrărilor de ţiţei (skiduri de măsură), părţile vor agrea şi vor întocmi proceduri de lucru şi măsurare în conformitate cu standardele româneşti şi/sau internaţionale, în care se va specifica modul de determinare a cantităţii de ţiţei, gazolină, condensat şi etan livrate/primite. (2) Sistemele de măsurare debit ale părţilor aflate la interfaţa expeditor/transportator trebuie să fie perfect funcţionale în cadrul regimurilor de pompare conforme condiţiilor de proiectare/ certificatelor MID, cu filtre curăţate, având sistemul de culegere şi transmitere a datelor astfel configurat şi verificat încât să poată transfera/transmite, la cerere, informaţii către sistemele informaţionale ale celeilalte părţi.(3) Expeditorul/Transportatorul va putea, în cazul în care are temeri justificate cu privire la rezultatele măsurătorilor efectuate, să conteste, să ceară repetarea operaţiunilor. 6. Transportatorul împreună cu expeditorul vor întocmi: raportul de încercare, bonul provizoriu, procesul-verbal de predare-primire, în două exemplare semnate de cele două părţi, conform anexelor D1-D5, care fac parte integrantă din prezentele norme. 7. Predarea către terţi a ţiţeiului şi gazolinei se face de către transportator numai la comunicarea scrisă a expeditorului şi cu acordul părţilor. Transportatorul va transmite procesul-verbal de predare-primire expeditorului pentru facturare. 8. În vederea recepţiei se vor eşantiona probe de către transportator în prezenţa expeditorului. 9. Din ţiţeiul recepţionat se va păstra la transportator sau expeditor, după caz, câte o probă-martor de un litru, sigilată de ambele părţi, timp de .......... zile de la recepţie, pentru analiză în caz de reclamaţie. În caz de litigiu analiza se efectuează la un laborator stabilit de comun acord de ambele părţi contractante. În situaţia în care prin analiza probei-martor reclamaţia se dovedeşte întemeiată, partea în culpă suportă consecinţele. Recipientele pentru probe vor fi asigurate de cei care păstrează probele. b)Pentru transport pe calea ferată 1. Recepţia cantitativă a ţiţeiului şi gazolinei ce se transportă pe calea ferată se poate face astfel: la rezervoare, înainte şi după transvazare în/din vagoane, respectându-se instrucţiunile în vigoare prevăzute în anexele C1 şi C2, conform protocolului convenit; la cazane, prin cântărirea vagoanelor-cisternă la plin şi la gol pe cântare electronice, aprobate metrologic, în prezenţa expeditorului şi transportatorului, întocmindu-se fişa de cântar în care se consemnează: numerele cazanelor, cantitatea brută determinată prin cântărire şi tara reală determinată prin cântărirea la gol a fiecărui vagon-cisternă.Pe baza raportului de încercare şi a fişei de cântar se întocmeşte procesul-verbal de predare-primire a ţiţeiului sau gazolinei, pentru un lot (o navetă) de cazane, care se semnează de către expeditor şi transportator. Procesul-verbal de predare-primire a ţiţeiului sau gazolinei va conţine următoarele date: cantitatea brută, determinată prin diferenţa la cântărire între gol şi plin; cantitatea totală de impurităţi (apă, sedimente, sare), determinată pe baza raportului de încercare; cantitatea netă, rezultată ca diferenţă între cantitatea brută determinată prin cântărire şi cantitatea totală de impurităţi.Când nu există posibilitatea de transvazare într-un rezervor sau cântărire pe cântar electronic, se determină volumul de ţiţei prin calibrare. Standardul de referinţă privind stabilirea cantităţii de ţiţei este SR 1165:2004. 2. Recepţia calitativă a ţiţeiului şi gazolinei se face de către expeditor, în prezenţa transportatorului, prin eşantionarea probelor manual sau prin sistemul automat, cu întocmirea raportului de încercare. Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... ANEXA A1 la norme UNITATEA ........ ........... Fişa de calitate a ţiţeiului

Sortiment Conţinut maxim în apă + impurităţi mecanice (% m/m) Cloruri Congelare păcură
A1 Vest 1 maximum 0,06 sub –15șC
A3 Vest 1 maximum 0,06 sub –15șC
A3 Rest 1 maximum 0,06 sub –15șC
A3 Selecţionat 1 maximum 0,06 sub –30șC
A3 Neselecţionat 1 maximum 0,06 sub –15șC
A3 Videle 1 maximum 0,06 sub –30șC
A3 Independenţa 1 maximum 0,06 sub –30șC
A3 Suplac 1 maximum 0,06 sub –30șC
B(Olt, Rest) 1 maximum 0,06 între –15 şi 18șC
C(Moldova, Rest) 1 maximum 0,06 peste +18șC
C Selecţionat 1 maximum 0,06 peste +18șC
C Marin 1 maximum 0,06 peste +18șC

Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... ANEXA A2 la norme UNITATEA ........ ........... Fişa de calitate a gazolinei

Caracteristica Valoarea admisă Standardele de referinţă privind metoda de încercare*)
Densitate maximum 0,650

Expeditor, ........ .......... Transportator, ........ ............ *) Conform standardelor în vigoare acceptate de părţi, aplicabile atât la primirea produsului, cât şi la predarea acestuia. Se verifică proba de la scurgere cu permanganat de potasiu. ANEXA A3 la norme UNITATEA ........ ........... Fişa de calitate a condensatului

Caracteristica Valoarea admisă Standardele de referinţă privind metoda de încercare*)
Densitate la 15°C Conţinut impurităţi: - apă - mecanice + apă Cloruri Distilare 0,651-0,800 g/cm3 maximum 1% m/m maximum 0,06% m/m la 100°C maximum 60% v/v 200°C maximum 85% v/v

Expeditor, ........ ............ Transportator, ........ ............ *) Conform standardelor în vigoare acceptate de părţi, aplicabile atât la primirea produsului, cât şi la predarea acestuia. ANEXA B la norme UNITATEA ........ ........... Puncte de predare-primire a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului şi periodicitatea predării

Nr. crt. Locaţia Punctul de predare Produsul Estimat tone/zi Perioada de recepţie
0 1 2 3 4 5

Expeditor, ........ .......... Transportator, ........ ........... ANEXA C1 la norme UNITATEA ........ ........... Lista operaţiilor care se pot efectua (după caz) la recepţia ţiţeiului din ţară

Nr. crt. Operaţiunea Standardele de referinţă privind metoda de încercare*)
1. Măsurarea stocului, temperaturii ţiţeiului din rezervor şi calculul cantităţii
2. Eşantionarea probelor
3. Determinarea densităţii
4. Determinarea conţinutului de apă
5. Determinarea conţinutului de cloruri
6. Determinarea punctului de congelare
7. Determinarea viscozităţii cinematice
8. Determinarea conţinutului de sediment

Expeditor, ........ .......... Transportator, ........ ........... *) Conform standardelor în vigoare acceptate de părţi, aplicabile atât la primirea produsului, cât şi la predarea acestuia. ANEXA C2 la norme UNITATEA ........ ........... Lista operaţiilor care se pot efectua (după caz) la recepţia gazolinei

Operaţiunea Standardele de referinţă privind metoda de încercare*)
Determinarea densităţii

Expeditor, ........ .......... Transportator, ........ ........... *) Conform standardelor în vigoare acceptate de părţi, aplicabile atât la primirea produsului, cât şi la predarea acestuia. Se verifică proba de la scurgere cu permanganat de potasiu. ANEXA C3 la norme UNITATEA........ ........... Lista operaţiilor care se pot efectua (după caz) la recepţia condensatului

Nr. crt. Operaţiunea Standardele de referinţă privind metoda de încercare*)
1. Măsurarea stocului, temperaturii ţiţeiului din rezervor şi calculul cantităţii
2. Eşantionarea probelor
3. Determinarea densităţii
4. Determinarea conţinutului de apă
5. Determinarea conţinutului de cloruri
6. Determinarea punctului de congelare
7. Determinarea viscozităţii cinematice
8. Determinarea conţinutului de sediment

Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... *) Conform standardelor în vigoare acceptate de părţi, aplicabile atât la primirea produsului, cât şi la predarea acestuia. ANEXA C4 la norme UNITATEA ........ ........... Lista operaţiilor care se pot efectua (după caz) la recepţia ţiţeiului din import

Nr. crt. Operaţiunea Standardele de referinţă privind metoda de încercare*)
1. Măsurarea stocului, temperaturii ţiţeiului din rezervor şi calculul cantităţii nete
2. Eşantionarea probelor
3. Determinarea densităţii
4. Determinarea conţinutului de apă prin metoda distilării
5. Determinarea conţinutului de cloruri
6. Determinarea punctului de congelare
7. Determinarea viscozităţii cinematice
8. Determinarea sedimentului prin extracţie
9. Determinarea conţinutului de sulf

Expeditor, ........ ........... ........ ........... Transportator, ........ .......... *) Conform standardelor în vigoare acceptate de părţi, aplicabile atât la primirea produsului, cât şi la predarea acestuia. ANEXA D1la norme Model de raport de încercare a ţiţeiului din import -UNITATEA ........ ........... Raport de încercare nr. ......... data .......... Ţiţei probă .......... din rezervor nr. .......... Predat de ........ ................ ........ ............

Caracteristici U.M. Valoarea admisă Valoarea determinată Metoda de încercare
Temperatură ţiţei în laborator °C
Densitate ţiţei la temperatura probei în laborator g/cm3
Densitate la 15°C în vid g/cm3
Densitate la 15°C în aer g/cm3
Caracteristici U.M. Valoarea admisă Valoarea determinată Metoda de încercare
Viscozitate la temperatura solului Cst.
Conţinut sulf % m/m
Temperatura de congelare °C
Conţinut impurităţi Apă % m/m
Sediment % m/m
Cloruri % m/m
Total impurităţi % m/m

Expeditor, ........ ............. Transportator, ........ .............. Model de raport de încercare a ţiţeiului din ţară -UNITATEA ........ ........... Raport de încercare nr. ......... data .......... Ţiţei probă .......... din rezervor nr. .......... Predat de ........ ................ ........ ............

Caracteristici U.M. Valoarea admisă Valoarea determinată Metoda de încercare
Temperatură ţiţei în laborator °C
Densitate ţiţei la temperatura probei în laborator g/cm3
Densitate la 15°C în vid g/cm3
Densitate la 15°C în aer g/cm3
Conţinut impurităţi Apă % m/m
Sediment % m/m
Cloruri % m/m
Total impurităţi % m/m

Expeditor, ........ ................ .............. Transportator, ........ .............. ANEXA D2la norme Model de raport de încercare a gazolinei -UNITATEA ........ ........... Raport de încercare nr. ......... data .......... Gazolină probă .......... din rezervor (tanc) nr. .......... Predat de ........ ................ ................ ........ .............

Caracteristici U.M. Valoarea admisă Valoarea determinată Metoda de încercare
Densitate g/cm3

Expeditor, ........ ........ ............ Transportator, ........ ............ ANEXA Dla norme Depozitul ........ ........ ......... Bon provizoriu nr. ........ ........ Pentru rezervorul nr. ........ ........... Rezervor plin Predător: ........ ................ ................ ................ ............... Primitor: ........ ................ ................ ................ ............... Data ........ ................ ................ ................ ........ ........... Ora ........ ................ ................ ................ ........ .............

Nr. crt. Caracteristici U.M. Valoarea determinată
1 Înălţime stoc cm
2 Temperatură rezervor °C
3 Factor corecţie volum

Am predat ........ ............... Am primit ........ ........ ......... Rezervor stoc „la golˮ Predător: ........ ................ ................ ................ ............. Primitor: ........ ................ ................ ................ ............... Data ........ ............ Ora ........ .............

Nr. crt. Caracteristici U.M. Valoarea determinată
1 Înălţime stoc cm
2 Temperatură rezervor °C
3 Factor corecţie volum

Am predat ........ .............. Am primit ........ ........ ........ ANEXA D4 la norme CONPET - S.A. Depozit ............. Sector ............... Proces-verbal de predare-primire a gazolinei nr. ...... din data ......... Predător ............. Primitor ..............

Nr. tanc sau rezervor Calibrare l/cm Datele recepţiei
Stoc Măsură Volum Cantitate [kg]
Cm Densitate Temperatură °C Litri Total Total recepţionat
Gol
Plin
Gol
Plin
Gol
Plin
Gol
Plin
Gol
Plin
Total proces-verbal:

Observaţii: ........ ................ .............. Predător, Numele ........ ........ ........ Semnătura ........ ............ Primitor, Numele ............. Semnătura .......... ANEXA D5la norme Proces-verbal de predare-primire ţiţei Predător ........ ........ .......... Primitor ........ ........ ............

Rezervor nr. ......... Măsură rezervor [cm] Temperatură rezervor [șC] Nr. raportului de încercare Densitatea 15șCaer [Kg/l] Impurităţi totale [%gr] Volum total calibrare [litri] Deplasare capac [litri] Volum total corectat [litri] Factura de corecţie volum [tab.54A] Volum brut [litri] Cantitate brută [Kg] Cantitate impurităţi [Kg] Cantitate netă [Kg]
7-8* 7 x 10; 9* x 10 5 x 11 12 x 6/100 12-13
1 2 3 4 5 6 7 8* 9* 10 11 12 13 14
Plin
Gol
Diferenţa

Observaţii ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ................ ........ ........... Conform B.P. nr. ........ ................ ................ .......... NOTE: Rubricile 8* şi 9* sunt valabile în cazul rezervoarelor cu capac plutitor.

Pentru rezervoarele cu capac plutitor 11 = 9* x 10Predător, Vizat: Primitor, ............. Inspector, ........... .......... ANEXA Nr. 2 la contractul-cadru DEFINIŢII Act adiţional - actul scris, încheiat între părţile contractante, prin care se aduc modificări sau completări contractului An calendaristic - perioada de 12 luni începând cu 1 ianuarie şi încheindu-se la 31 decembrie An contractual - perioada de 12 luni calculate de la data intrării în vigoare a contractului Balanţă - documentul care reflectă evoluţia cantităţilor de ţiţei primite, pompate şi predate pe o perioadă determinată Bon provizoriu - documentul primar de primire şi predare a ţiţeiului care atestă parametrii iniţiali (înălţimea lichidului, temperatura, densitatea, impurităţile mecanice şi conţinutul de sare), ce vor fi folosiţi ulterior pentru determinarea masei nete (kg) Contract - actul juridic încheiat între expeditor şi transportator pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului Condensat - amestec de hidrocarburi lichide, constituite din produse cu tensiune joasă de vapori, ce trebuie transportat de la punctele de primire la punctele de predare, la anumiţi parametri de presiune şi temperatură Consum tehnologic normat - cota procentuală din cantitatea primită, admisă de părţile contractante ca pierdere pe timpul transportului Consum tehnologic efectiv - cantitatea de produs determinată la inventarierea stocului, ţinându-se seama de cantităţile primite, cantităţile predate şi stocul iniţial de ţiţei Densitate - masa pe unitate de volum la 15 °C sau la 20 °C, exprimată în g/cm3 Durata contractului - perioada pentru care se încheie contractul Expeditor - persoana care, în nume propriu şi pe seama sa sau în numele şi pe seama unui terţ, încheie contractul de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului Etan - o hidrocarbură obţinută prin separarea gazelor de sondă, ce trebuie transportată sub forma lichidă de la punctul de primire la punctul de predare la anumiţi parametri de presiune şi debit Forţă majoră - evenimentul independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, apărut după încheierea contractului, care determină dispariţia bunurilor sau împiedică părţile să îşi execute obligaţiile asumate Gazolină - fracţiune petrolieră lichidă, sub presiune, cuprinzând hidrocarburi C1 ÷ C15, rezultată din degazolinarea gazelor prin diferite procedee Notificare - orice comunicare având legătură cu contractul, făcută în scris celeilalte părţi şi transmisă prin fax, e-mail sau scrisoare recomandată. Data notificării este data confirmării de primire a faxului sau data depunerii la poştă a scrisorii recomandate. Părţi contractante - expeditorul şi transportatorul Proces-verbal de predare-primire - documentul care atestă calitatea şi cantitatea ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului predate, respectiv primite Produse - ţiţei, gazolină, condensat şi etan Program de transport - programul cu cantităţile contractate de expeditor în vederea transportului Punct de primire - locul nominalizat de expeditor, în care transportatorul primeşte cantitativ şi calitativ ţiţeiul, gazolina, condensatul şi etanul Punct de predare - locul nominalizat de expeditor, în care transportatorul predă cantitativ şi calitativ ţiţeiul, gazolina, condensatul şi etanul Rafinării oprite - nefuncţionarea acestora, determinată de reviziile şi opririle prevăzute să aibă loc la instalaţiile de prelucrare şi la rampele de descărcare Raport de încercare - certificatul de calitate care atestă proprietăţile fizico-chimice ale ţiţeiului care va fi transportat Sistem naţional de transport - ansamblul actual de conducte şi staţii de pompare, precum şi instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente, care asigură transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului între punctele de primire şi punctele de predare Stoc de operare - cantitatea de produs corespunzătoare volumului interior al conductei (zestrea conductei) şi stocului mort din rezervoare care au caracter de permanenţă şi nu fac obiectul transportului. Rolul stocului de operare este acela de a asigura siguranţa tehnologică a Sistemului naţional de transport şi participă ca element accesoriu la activitatea de transport, fără de care activitatea de transport nu se poate efectua. Stoc mort din rezervor - cantitatea de produs corespunzătoare nivelului din rezervor la care nu mai poate fi pompat produsul Stoc fizic - cantitatea de ţiţei, gazolină, condensat şi etan existentă în conducte, rezervoare sau cazane de cale ferată aflată în proprietatea expeditorului şi/sau a transportatorului Şlam - deşeu periculos de natură organică şi anorganică care se separă de ţiţei şi se depune în rezervor în urma procesului de depozitare Terţ - persoană în numele şi pe seama căreia, în baza împuternicirii primite, expeditorul exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile potrivit clauzelor contractuale Transport - activitatea de primire, condiţionare, pompare şi predare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului Transportator - concesionar al Sistemului naţional de transport - persoană juridică română care efectuează primirea, depozitarea, transportul şi predarea ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului la punctele de predare. Ţiţei - amestec de hidrocarburi lichide, ce se poate încadra în sortimentele parafinos, semiparafinos şi asfaltos, ce trebuie transportat de la punctele de primire la punctele de predare, la anumiţi parametri de presiune şi temperatură Ţiţei liber la pompare - ţiţei degrevat de orice sarcini, inclusiv cele fiscale Trimestru - fiecare dintre perioadele de 3 luni consecutive în care este împărţit anul calendaristic Zestrea conductei - cantitatea de fluid, în condiţiile de presiune şi temperatură de operare, corespunzător volumului interior al ţevii, fără de care nu se poate efectua transportul pe conductă. Rolul zestrei conductei este acela de a asigura siguranţa tehnologică a Sistemului naţional de transport şi participă ca element accesoriu la activitatea de transport, fără de care activitatea de transport nu se poate efectua. Expeditor, ........ ............ Transportator, ........ ............ ANEXA Nr. 3la contractul-cadru UNITATEA ........ ........... PROGRAM DE TRANSPORT pentru anul ........ ............ tone -

Nr. crt. Punctul de primire Sortimentul Punctul de predare Total an Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.

Expeditor, ........ ............ Transportator, ........ ............ ANEXA Nr. 3.1la contractul-cadru UNITATEA ........ ........... PROGRAM DE TRANSPORT ŢIŢEI ŞI GAZOLINĂ CU CAZANE CF pentru anul ........ ........ ............

Sucursala Schela Rampa de încărcare Calitate An (tone) Medie (tone/zi) Destinaţie

Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... ANEXA Nr. 4la contractul-cadru UNITATEA ........ ........... LIMITELE MAXIME ANUALE admise drept consumuri tehnologice pentru activităţile de primire, depozitare, transport şi predare a ţiţeiului, gazolinei şi condensatului

- Ţiţei din ţară = ...............%
- Ţiţei marin = ...............%
- Ţiţei din import = ...............%
- Gazolină = ...............%
- Condensat = ...............%

Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... ANEXA Nr. 5la contractul-cadru UNITATEA ........ ........... SITUAŢIA privind spaţiul de depozitare a gazolinei şi a etanului în caz de avarii

Nr. crt. Produsul Zona de producţie Punctul de primire (tone) Spaţiu depozitare

Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... ANEXA Nr. 6la contractul-cadru UNITATEA ........ ........... LISTA cuprinzând documentele şi termenele de transmitere

Nr. crt. Denumirea documentului Termenul de transmitere Întocmit de .....
1. Predarea ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid a doua zi a decadei transportator
2. Program de predare a produselor destinate prelucrării 10 zile lucrătoare înainte de începerea lunii expeditor
3. Graficul lunar al transportului ţiţeiului şi gazolinei cu cazane de cale ferată cel mai târziu pe data de 5 pentru luna următoare expeditor
4 Graficul anual al transportului ţiţeiului şi gazolinei cu cazane de cale ferată cel mai târziu pe data de 15 noiembrie pentru anul următor expeditor
5 Balanţa de transport al ţiţeiului şi gazolinei cu cazane de cale ferată lunară şi cumulat an a opta zi lucrătoare a lunii următoare transportator
6. Raport de sinteză privind activitatea de transport al ţiţeiului pe conductă şi cale ferată zilnic (telefon/fax) transportator
7. Balanţa de transport al produselor, lunară şi la schimbarea preţului produselor şi cumulat an a opta zi lucrătoare a lunii următoare transportator
8. Graficul de încărcare şi sosire la destinaţie a navetelor de cale ferată săptămânal transportator

Expeditor, ........ ........... Transportator, ........ ........... ANEXA Nr. 7.1la contractul-cadru MIŞCARE ţiţei, gazolină, condensat şi etan în perioada

Nr. crt. Locaţia A1 Vest A3 Vest A3 Rest A3 Selecţionat A3 Neselecţionat A3 Videle A3 Independenţa A3 Suplac B Oltenia B Rest C Selecţionat C Moldova C Marin C Rest Total Condensat Gazolină Etan
Stoc 1
Primiri
Primiri+stoc 1
Transfer 1
Total intrări
Total livrări
Terţi
Nr. crt. Locaţia A1 Vest A3 Vest A3 Rest A3 Selecţionat A3 Neselecţionat A3 Videle A3 Independenţa A3 Suplac B Oltenia B Rest C Selecţionat C Moldova C Marin C Rest Total Condensat Gazolină Etan
Pierderi
Transfer gazolină
Transfer 2
Total ieşiri
Stoc 2 Conpet
Stoc 2 Terţi

Transportator, ........ ............ ANEXA Nr. 7.2la contractul-cadru MIŞCAREA (BALANŢA) ţiţeiului transportat pe reţeaua de conducte pentru ţiţeiul din import

Luna [kg] Cumulat an [kg]
Stoc iniţial
Primit de la Societatea OIL TERMINAL - S.A.
Primit + Stoc
Transfer
Total intrări
Livrat la Rafinăria ........ ................
Consum tehnologic efectiv
Total ieşiri
Stoc final

Transportator, ........ ........ .............


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 279/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 279 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 279/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu