Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2280 din 09.05.2017

privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului angajat în instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016
ACT EMIS DE: Ministerul Culturii si Identitatii Nationale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 374 din 19 mai 2017

SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 11 alin (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 15 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin: Articolul 1(1) Prezentul ordin stabileşte procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului angajat în instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016.(2) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute de prezentul ordin, respectiv valoarea titlului executoriu, cuprinde sumele aferente drepturilor de natură salarială, actualizate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Articolul 2(1) Structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor de credite vor transmite Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale datele aferente tranşelor stabilite potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, pe categorii de drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi pe alineatele clasificaţiei economice.(2) Pe baza datelor transmise de ordonatorii de credite, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va suplimenta bugetele instituţiilor publice şi va transfera în conturile de trezorerie deschise pe numele acestora sumele aferente plăţii tranşelor stabilite potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute la art. 1 alin. (1) din prezentul ordin se realizează eşalonat, în anul 2017 urmând a fi achitate tranşele prevăzute la art. 15 alin. (1), lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul culturii şi identităţii naţionale, Ani Cornelia Hurduc

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2280/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2280 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2280/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu