ORDIN Nr. 1692
din 7 iulie 2006
privind aprobarea formatului
Buletinului procedurilor de insolventa si a continutului-cadru al citatiilor,
comunicarilor, hotararilor judecatoresti, convocarilor, notificarilor si al
altor acte care se publica in acesta si al dovezii privind indeplinirea procedurii
de citare, comunicare, convocare si notificare
ACT EMIS DE:
MINISTERUL JUSTITIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 615 din 17 iulie 2006
Având în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr. 149/2004 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării
judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă
asupra acestei proceduri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, cu modificările
ulterioare, şi dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr.
460/2005 privind conţinutul, etapele, condiţiile de finanţare, publicare şi
distribuire a Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 474 din 3 iunie 2005,
în conformitate cu dispoziţiile
art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din
21 aprilie 2006,
în temeiul prevederilor din Hotărârea Guvernului nr.
83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările ulterioare,
ministrul justiţiei emite
următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă formatul Buletinului procedurilor
de insolvenţă, prevăzut în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - Se aprobă formatul şi conţinutul-cadru ale
citaţiilor, comunicărilor şi hotărârilor judecătoreşti care se publică în
Buletinul procedurilor de insolvenţă, după deschiderea procedurii de
insolvenţă, prevăzute în anexele nr. 2.1-2.15*) care fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 3. - Se aprobă formatul şi conţinutul-cadru ale
convocărilor şi notificărilor care se publică în Buletinul procedurilor de
insolvenţă, după deschiderea procedurii de insolvenţă, prevăzute în anexele nr.
3.1-3.8*) care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4. - Se aprobă formatul şi conţinutul-cadru ale
altor acte care se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă, după
deschiderea procedurii de insolvenţă, prevăzute în anexele nr. 4.1-4.8*) care
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5. - Se aprobă formatul şi conţinutul-cadru ale
dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare,
notificare a documentelor care se publică în Buletinul procedurilor de
insolvenţă, după deschiderea procedurii
de insolvenţă, prevăzute în anexele nr. 5.1 şi 5.2*) care fac parte integrantă
din prezentul ordin.
Art. 6. - Instanţele judecătoreşti,
judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii numiţi şi Oficiul Naţional
al Registrului Comerţului vor lua măsurile necesare în vederea ducerii la
îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se aplică de la data intrării
în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21
aprilie 2006.
Art. 8. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.188/C/2005 privind
aprobarea formatului Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi
faliment şi conţinutului-cadru al citaţiilor, convocărilor, notificărilor, comunicărilor
care se publică în acesta şi al dovezii privind îndeplinirea procedurii de
citare, convocare, notificare şi comunicare, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 807 din 6 septembrie 2005.
Art. 9. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României,Partea I.
p. Ministrul justiţiei,
Katalin-Barbara Kibedi,
secretar de stat
*) Anexele nr. 1, 2.1-2.15, 3.1-3.8, 4.1-4.8, 5.1 şi
5.2 sunt reproduse în facsimil.
Anexa nr. 1 - formatul Buletinului procedurilor de
insolvenţă

MINISTERUL JUSTIŢIEI
OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI
BULETINUL
PROCEDURILOR DE INSOLVENŢĂ

¦ Citaţii
¦ Comunicări
¦ Hotărâri judecătoreşti
¦ Convocări
¦ Notificări
¦ Alte documente emise în cadrul procedurii de
insolvenţă, conform Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei
Nr. 1-........../.........../............
SUMAR
Index firme supuse procedurii de insolvenţă
Pag. Pag.
Judeţul Alba
2-3 Judeţul..............................
Secţiunea I - Comercianţi (alfabetic) 2
...........................................
Secţiunea II - Societăţi agricole (alfabetic) 2
...........................................
Secţiunea III - Cooperative agricole
(alfabetic) 2 ...........................................
Secţiunea IV -
Asociaţii (alfabetic) 3
...........................................
Secţiunea V -
Fundaţii 3
...........................................
Secţiunea VI - Alte persoane juridice
de drept privat care
desfăşoară şi
activităţi
economice (alfabetic)
3 ...........................................
Judeţul Arad................................................ Judeţul................................................
....................................................................
............................................................

Judeţul Argeş.............................................. Judeţul................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
Judeţul Bacău............................................... Judeţul................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
Judeţul Bihor............................................... Judeţul................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
Judeţul Bistriţa -Năsăud.............................
Judeţul................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
....................................................................
............................................................
Judeţul ALBA
Secţiunea I - Comercianţi
1. Firma 1
cod de identificare fiscală (CUI) : 99999
1.1. Acte emise de
instanţe judecătoreşti
1.1.1. Citaţii
……………..
după caz. însoţite de :
recursuri, opoziţii,
contestaţii, alte documente
1.1.2. Comunicări şi/sau Hotărâri Judecătoreşti
......................
1.1.3. Alte acte de procedură
.....................
1.2. Acte emise de administratori judiciari /
lichidatori judiciari
1.2.1. Convocări
.....................
1.2.2. Notificări
.....................
1.2.3. Alte acte de procedură
Secţiunea II - Societăţi agricole
1. Firma 1
.....................
Secţiunea III -
Cooperative agricole
1. Firma 1
.....................
Secţiunea IV - Asociaţii
1. Firma 1
.....................
Secţiunea V - Fundaţii
1. Firma 1
.....................
Secţiunea VI - Alte
persoane
juridice de drept privat care
desfăşoară şi activităţi economice
1. Firma 1
.....................
Judeţul ARAD
Secţiunea I - Comercianţi
1. Firma 1
cod de identificare fiscală (CUI): 99999
1.1. Acte emise de instanţele judecătoreşti
1.1.1. Citaţii
.....................
după caz, însoţite de :
recursuri, opoziţii,
contestaţii, alte documente
1.1.2. Comunicări şi/sau Hotărâri Judecătoreşti
.....................
1.1.3. Alte acte de procedură
.....................
1.2. Acte emise de administratori judiciari /
lichidatori judiciari
1.2.1. Convocări
.....................
1.2.2. Notificări
.....................
1.2.3. Alte acte de procedură
Secţiunea II - Societăţi agricole
1. Firma 1
.....................
Secţiunea III -
Cooperative agricole
1. Firma 1
.....................
Secţiunea IV - Asociaţii
1. Firma 1
.....................
Secţiunea V - Fundaţii
1. Firma 1
.....................
Secţiunea VI - Alte
persoane
juridice de drept privat care
desfăşoară şi activităţi economice
1. Firma 1
.....................
EDITOR: MINISTERUL JUSTIŢIEI - OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI

B-dul Unirii nr. 74, Bl.J3b, Tr.II+III, sect. 3, RO03837,
Bucureşti, Tel. (+40-21)3160804, fax (+40-21) 3160803,3160807, Înregistrat ca
operator date personale sub nr. 1350
E-mail: onre@onre.ro, Internet: vvvvvv.onre.ro,
website www.onre.ro, www.buletinulinsolventei.ro
Cod de identificare fiscală: 14942091.1BAN:
RO46TREZ7005025XXX000276, deschis la DTCPMB
Tiparul : Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Buletinul Procedurilor de Insolvenţă
nr....../..........conţine........pagini. Preţul:......lei
ISSN...............
Anexa nr. 2.1. - citaţie
ROMÂNIA
Tribunalul /Curtea de Apel.............
Secţia..................................................
Str.
.....................................................
Dosar............../...................................
Termen: ............................................
CITAŢIE
emisă la: ziua......luna......anul..........
|_|1)......................................................................................................................../
(denumirea persoanei
juridice / numele şi prenumele persoanei fizice)
Sediul social/
Domiciliul..........................................................................
Cod de identificare fiscală
.......................................................................
|_| 2)........................................................................................................................
(lista anexă)
este chemat/sunt chemaţi la această instanţă, camera.......................................,
completul..........................., în ziua de ...,
luna ............., anul................, ora.....,
în calitate de......................................în
proces cu ...............................................
cu sediul social/domiciliul
în..............................................................................,
Cod de identificare fiscală..................................................., număr de
ordine în
registrul comerţului / registrul societăţilor agricole
/ registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/
alte registre......./.................../...........,
pentru.....................................
(obiect cauză)
..............................................................................................................................
Odată cu prezenta se comunică şi următoarele
acte:............................................
..............................................................................................................................
Până la termen sunteţi obligat a depune taxă judiciară
de timbru, în sumă de
.....................................
lei, şi timbru judiciar, în sumă de...........................
lei,
sub sancţiunea anulării cererii.
Cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru
judecată, aveţi obligaţia de a
depune întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din
dreptul de a propune probe şi de
a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.
Parafa preşedintelui instanţei,
(semnătura şi ştampila)
Grefier,
1) Se completează în cazul în care este un singur destinatar;
2) Se completează în cazul în care sunt mai mulţi destinatari.
Anexa nr. 2.2. - comunicare
ROMÂNIA
Tribunalul / Curtea de Apel.............
Secţia...................................................
Str........................................................
Dosar............../....................................
COMUNICARE
încheiere |_|
sentinţă civilă |_| decizie civilă |_| alte documente
|_|
nr................., emisă la: ziua......,
luna......, anul..........
Către,
|_| 1)....................................................................................................................../
(denumirea persoanei
juridice /numele şi prenumele persoanei fizice)
Sediul social/
Domiciliul..........................................................................
Cod de identificare
fiscală........................................................................
|_|2)..................................................................................................................
(lista anexă)
Se comunică, alăturat,
copia încheierii / sentinţei civile / deciziei civile
nr................................din data
de....................................., pronunţată în
dosarul
nr......../....................., de Tribunalul/Curtea
de Apel...........................................,
Secţia................................................., privind
debitorul......................................
cu sediul social/domiciliul
în...............................................................................,
cod de identificare fiscală..................................................., număr
de ordine în
registrul comerţului / registrul societăţilor agricole
/ registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/ alte
registre......./.................../...........
Parafa preşedintelui instanţei,
(semnătura şi ştampila)
Grefier,
1) Se completează în
cazul în care este un singur destinatar;
2) Se completează în
cazul în care sunt mai mulţi destinatari.
Anexa nr. 2.3. - încheiere de deschidere a
procedurii generale / simplificate de insolventă la cererea debitorului
TRIBUNALUL___________
SECŢIA_________________
DOSAR NR._______/______
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de__________
Judecător-sindic__________________
Grefier_________________________
Pe rol soluţionarea cererii
formulată de debitorul...................cu sediul social / domiciliul
în................,cod de identificare fiscală................, nr. de ordine
în registrul comerţului / registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi fundatiilor/alte
registre............ pentru deschiderea procedurii generale/simplificate de
insolventă.
La apelul nominal au
răspuns................/lipsit...............
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a acordat
cuvântul pe fond.
Reprezentantul debitorului.........................
JUDECĂTORUL -SINDIC
Asupra cererii de faţă,
Constatând că la data de
................. debitorul................, cu sediul social / domiciliul
în................a solicitat a fi supus procedurii generale/simplificate de
insolventă, manifestându-şi intenţia de a-şi reorganiza activitatea/ de a-şi
lichida averea;
Constatând că debitorul se
află în încetare de plăti la data de .......... şi că pasivul său exigibil
este de.............lei.
Constatând că sunt
îndeplinite condiţiile art. 27-30/art. 1 alin. 2 din Legea privind procedura
insolvenţei se va admite cererea debitorului şi, în temeiul art. 32 alin. 1
din Legea privind procedura de insolventă , se va constata că debitorul este
în încetare de plăţi şi se va deschide procedura generală/simplificată de
insolventă împotriva sa. In consecinţă, se vor dispune şi măsurile imediate
prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată de
debitorul............ , cu sediul social / domiciliul
în................ pentru deschiderea procedurii
generale/simplificate de insolventă.
In temeiul art.32 alin 1
din Legea privind procedura de insolventă ,
Dispune deschiderea procedurii generale/simplificate de insolventă împotriva
debitorului............... cu sediul social / domiciliul în................
In temeiul art.34/art. 107
din Legea privind procedura de insolventă.
Numeşte administrator
judiciar/lichidator judiciar pe.................(nume/prenume) , cu sediul
social /domiciliul în.............., cod de identificare
fiscală..............., număr de ordine în tabloul
administratorilor/lichidatorilor judiciari........................ care va
îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20/art.25 din lege, cu o retribuţie de.......................lei.
In temeiul art.61/art. 107
din Legea privind procedura de insolventă.
Dispune notificarea deschiderii procedurii
debitorului.................., asociaţilor, actionarilor,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe
lângă Tribunalul...................., Registrul societăţilor agricole / Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor / alte
registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolventă, în vederea efectuării
menţiunii în temeiul art.61/art. 108 din Legea privind procedura de
insolventă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere administratorului
judiciar/lichidatorului judiciar prevederile art.
252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul
comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar.
Fixează termenul limită
pentru depunerea creanţelor la..............
Fixează termenul limită
pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului
preliminar al creanţelor la...................
Fixează termenul pentru
soluţionarea eventualelor contestaţii la................şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor
la....................
|
Anexa nr. 2.3. - încheiere de deschidere a procedurii
generale / simplificate de insolvenţă la cererea debitorului
Fixează data şedinţei
adunării creditorilor la data de............ ora......la
sediul..............şi convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea
notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul
judiciar/lichidator judiciar.
In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolventă.
Dispune deschiderea de către
debitor a unui cont la o unitate bancară................din care vor fi
suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen
de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul
judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont
special de depozit bancar.
Definitivă. Cu recurs, în
termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa
publică de la.......................
Tribunalul,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.4. - sentinţă de deschidere a procedurii
insolvenţei, la cererea creditorilor fără contestaţie formulată de debitor
TRIBUNALUL___________
SECŢIA_________________
DOSAR NR.________/_____
SENTINŢA COMERCIALĂ NR.____________
Şedinţa publică din data de___________________
Judecător-sindic___________________________
Grefier___________________________________
Pe rol, examinarea cererii
creditorului.....................................cu sediul social/domiciliul
în .......................,cod de identificare
fiscală .......................nr. de ordine în registrul comerţului /
registrul societăţilor agricole/ registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre..........pentru
deschiderea procedurii insolventei împotriva
debitorului...................................................domiciliul /sediul social .......................cod
de identificare fiscală......................................număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole /registrul asociaţiilor si fundaţiilor/ alte
registre........................................
La apelul nominal au răspuns
................/lipsit...............
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care s-a trecut la soluţionarea cererii.
JUDECĂTORUL -SINDIC
Constatând că cererea
formulată la............... de creditorul ............,
având ca obiect deschiderea procedurii insolventei ,
a fost comunicată debitorului la data de............si că nu s-a formulat
contestaţie, potrivit art.33 alin. 6 din Legea
privind procedura insolventei,
Constatând că debitorul se
află în încetare de plăti, stare de fapt dovedită
cu...........................
Constatând că, creditorul
are o creanţă comercială, certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitorului
în cuantum de ......................lei dovedită cu..................
Constatând că sunt
îndeplinite condiţiile legii,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată de
creditorul....................cu sediul social /
domiciliul în..................... pentru deschiderea procedurii insolventei
împotriva
debitorului...............................................................
In temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura
insolventei.
Dispune deschiderea procedurii insolventei împotriva debitorului................................ cu
sediul social / domiciliul
în.............................................................................................................
In temeiul art. 34 din Legea privind procedura
insolventei,
Numeşte administrator
judiciar pe......................................................cod de identificare fiscală
...............................număr de ordine în
tabloul ...............................................................care
va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din
lege, cu o retribuţie de.......................lei.
In temeiul art. 61 din Legea privind procedura
insolventei.
Dispune notificarea
deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului
Comerţului /Registrului Societăţilor Agricole / Registrului Asociaţiilor si
Fundaţiilor / altor registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , în
vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura
insolventei,
Fixează termenul limită
pentru depunerea creanţelor la..............
Fixează termenul limită
pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului
preliminar al creanţelor la...................
Fixează termenul pentru
soluţionarea eventualelor contestaţii la.....................şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la....................
Fixează data şedinţei
adunării creditorilor la data de............ ora......la sediul...............................
şi convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea
notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar.
|
Anexa nr. 2.4. -sentinţă de deschidere a procedurii
insolvenţei, la cererea creditorilor fără contestaţie formulată de debitor
In temeiul art. 4 din Legea privind procedura
insolventei,
Dispune deschiderea de către
debitor a unui cont bancar la Banca.............din care vor fi suportate
cheltuielile aferente
procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în
caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul
judiciar.
Definitivă. Cu recurs în 10
zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa
publică de la.......................
Tribunalul,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.5. - sentinţa de deschidere a procedurii
insolvenţei la cererea creditorilor cu contestaţie formulată de debitor
TRIBUNALUL____________
SECŢIA__________________
DOSAR NR._________/_____
SENTINŢA COMERCIALĂ NR________
Şedinţa publică din data de_______________
Judecător-sindic________________________
Grefier_______________________________
Pe rol derularea
procedurii prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei şi soluţionarea
cererii creditorului........................................, cu sediul
social / domiciliul ..........................................., cod de identificare fiscală...................................,
număr de ordine in registrul comerţului / registrul societăţilor agricole /
registrul asociaţiilor si fundaţiilor
/ alte registre..............................pentru deschiderea procedurii
insolvenţei (procedura generală) împotriva
debitorului......................................., cu sediul social /
domiciliul ....................................., cod de identificare fiscala
......................., număr de ordine in
registrul comerţului / registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor
si fundaţiilor/ alte
registre.......................şi a contestaţiei formulată de debitor, în
contradictoriu cu creditorul...................
La apelul nominal au
răspuns .............../lipsit...................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral
al cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a
acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul creditorului....................
Reprezentantul debitorului.....................
JUDECĂTORUL- SINDIC
Asupra cererilor de faţă,
......................................................................................................................................................
Fiind îndeplinite
condiţiile legii, se va respinge contestaţia debitorului, se va admite
cererea creditorului şi, în temeiul art. 33 alin 4 din Legea privind
procedura insolvenţei, se va constata că debitorul este în stare de
insolventă si se va deschide procedura insolvenţei împotriva acestuia.In
consecinţă, se vor dispune şi măsurile imediate prevăzute de lege.
Constatând că lista
creditorilor a fost întocmită şi depusă........................, fiind
îndeplinite condiţiile legale, se va desemna Comitetul creditorilor şi se vor stabili atribuţiile
acestuia,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge contestaţia
formulată de debitorul..................................,
cu sediul social/ domiciliul ...............................
Admite cererea formulată
de creditorul..................., cu sediul social /
domiciliul...................... pentru deschiderea procedurii
insolvenţei (procedura generală) împotriva
debitorului........................, în contradictoriu cu creditorul...................................................
In temeiul art. 33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune deschiderea
procedurii insolvenţei împotriva debitorului
.........................................
In temeiul art. 34 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Numeşte administrator
judiciar pe.........................cu sediul social
/ domiciliul.........................,
cod de identificare fiscala................, nr. de ordine în
registru, tabloul practicienilor în insolventă ...........care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din
lege........ cu o retribuţie lunară de.............lei.
In temeiul art. 61 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune notificarea deschiderii procedurii
debitorului........................., creditorilor
şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul...................../ registrului societăţilor agricole / registrului
asociaţiilor si fundaţiilor/ altor registre, în vederea efectuării menţiunii, prin publicarea
în Buletinul procedurilor de insolventă.
In temeiul art. 62 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Fixează termenul limită
pentru inregistrarea cererilor pentru admiterea creanţelor la................
|
Anexa nr. 2.5. - sentinţa de deschidere a procedurii
insolvenţei la cererea creditorilor cu contestaţie formulată de debitor
Fixează termenul limită
pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului
preliminar al creanţelor la..................
Fixează termenul pentru soluţionarea
eventualelor contestaţii la.....................şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la.......................
Fixează data şedinţei
adunării creditorilor la data de .................. ora.......... la
sediul...........şi convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea
notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar.
Dispune deschiderea de către
debitor a unui cont bancar la Banca................................din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în
termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de
către administratorul judiciar.
In temeiul art. 16 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei.
Desemnează comitetul
creditorilor debitorului.........................., format din următorii creditori
..............................cu sediul social /
domiciliul..........................., cod de identificare
fiscala................., număr de ordine in registrul comerţului / registrul societăţilor
agricole / registrul asociaţiilor si fundaţiilor/ alte
registre...............
Stabileşte următoarele
atribuţii pentru Comitetul creditorilor:
|_| atribuţiile prevăzute
la art.l7 .................
|_| alte atribuţii:__________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Definitivă. Cu recurs în 10
zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa
publică de la.................
Tribunal, Grefier,
|
Anexa nr. 2.6. - încheiere de desemnare a comitetului
creditorilor
TRIBUNALUL______________
SECŢIA____________________
DOSAR NR.___________/_____
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de ______
Judecător-sindic ______________
Grefier ______________________
Pe rol derularea procedurii prevăzute de Legea privind procedura
insolventei privind pe debitorul ...................,
cu sediul social/domiciliul în ............, cod de identificare fiscală.................., număr de ordine în registrul
comerţului /registrul societăţilor
agricole / registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte
registre:................, şi desemnarea din oficiu a Comitetului creditorilor.
La apelul nominal au lipsit părţile care
nu au fost citate.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care s-a trecut la
desemnarea comitetului creditorilor.
JUDECĂTORUL - SINDIC
Constatând că a fost depus tabelul preliminar al creanţelor
împotriva debitorului.................................,
în temeiul art. 16 alin. 1 şi 2 din Legea privind
procedura insolventei, se va desemna comitetul creditorilor
debitorului.........................................., având următoarea
componentă: denumire /nume şi prenume creditor care
face parte din comitetul creditorilor..........................., cu sediul
social/ domiciliul...................., cod de
identificare fiscală.......................,număr de ordine în registrul
comerţului / registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor /alte registre: ...........................cu atribuţiile
prevăzute de art. 17 alin. 1 din Legea privind procedura insolventei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
In temeiul art. 16 alin. 1 şi 2 din Legea privind procedura insolventei,
Desemnează comitetul creditorilor debitorului...................format
din următorii creditori...................
Dă în sarcina comitetului creditorului atribuţiile prevăzute la
art. 17 alin 1 şi alte atribuţii.....................
Definitivă. Cu recurs în termen de 10 de
zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi.........................
Tribunalul,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.7. - încheiere de admitere a planului de
reorganizare
TRIBUNALUL_______________
SECŢIA_____________________
DOSAR NR.___________/______
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de____________
Judecător-sindic_____________________
Grefier____________________________
Pe rol derularea procedurii prevăzute de Legea privind procedura
insolventei şi examinarea cererii formulate de ........... cu domiciliul / sediul
social...................., cod de identificare fiscală..................,
număr de ordine in registrul comerţului /registrul societăţilor agricole /
registrul asociaţiilor si fundaţiilor / alte registre..........., pentru
admiterea planului de reorganizare a
debitorului__________,cu domiciliul / sediul social .................., cod de identificare fiscală............................, număr de ordine in registrul comerţului / registrul
societăţilor agricole / registrul asociaţiilor si fundaţiilor / alte registre...........în contradictoriu cu ..............., cu
domiciliul / sediul social.................., cod de
identificare fiscală............, număr de ordine in registrul comerţului /
registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor si fundaţiilor /
alte registre..............
La apelul nominal au răspuns__________/lipsit_________
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după
care au fost audiate părţile prezente, şi anume:
Administratorul judiciar__________, cu
domiciliul /sediul social.................., cod de identificare fiscală
..............,număr de ordine in tabloul administratorilor..................
Debitorul_______________________
Comitetul creditorilor ___________, cu domiciliul / sediul
social.........................., cod de
identificare fiscală............, număr de ordine in registrul comerţului / registrul societăţilor agricole
/ registrul asociaţiilor si fundaţiilor / alte registre...........
Administratorul special__________, cu domiciliul / sediul social
.........................., cod de identificare fiscală......................, număr de ordine in registrul comerţului /
registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor si fundaţiilor /
alte registre....................
JUDECĂTORUL-SINDIC
Constatând că planul de reorganizare a activităţii debitorului a fost depus de__________________cu respectarea prevederilor art.98
alin. (3) din Legea privind procedura insolventei,
Constatând că s-a respectat termenul de depunere a planului,
Constatând că planul cuprinde toate informaţiile cuprinse în art.
95 din Legea privind procedura insolventei,
Constatând că planul denotă şanse obiective de
reorganizare/confirmate de expert_____________, cu domiciliul / sediul social.................., cod de
identificare fiscală...................., număr de ordine in registrul
comerţului / registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor si fundaţiilor / alte
registre................... (după caz).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
In temeiul art. 98 din Legea privind procedura insolventei.
Admite planul de reorganizare a
activităţii debitorului______________ propus
de_____________;
Dispune convocarea adunării creditorilor şi debitorului la data
de___________ în vederea supunerii planului la vot;
Dispune convocarea la şedinţa de votare a
planului a debitorului şi a administratorului judiciar,
Dispune publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi în
două ziare cu largă răspândire a unui anunţ referitor la propunerea planului, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan şi a faptului
că este admisibilă votarea
prin scrisoare cu legalizarea semnăturii creditorului de către notarul
public, comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la Tribunal cu cel puţin 5 zile înainte de data
fixată pentru exprimarea votului;
Fixează termenul pentru confirmarea planului la data de __________
Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi________.
Tribunal,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.8. - sentinţa de închidere a procedurii
reorganizării debitorului ca urmare a realizării planului de reorganizare
TRIBUNALUL_______________
SECŢIA_____________________
DOSAR NR.____________/_____
SENTINŢĂ COMERCIALĂ NR._________
Şedinţa publică din data de. _______________
Judecător-sindic ________________________
Grefier._______________________________
Pe rol derularea procedurii prevăzute
de Legea privind procedura insolvenţei şi examinarea cererii formulate de administratorul
judiciar............. având domiciliul / sediul social în........, cod de
identificare fiscală................ numărul de ordine în tabloul
administratorilor..............................
/debitorul........................având domiciliul / sediul social în........................, cod de identificare
fiscală........................,
numărul de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole /
registrul asociaţiilor şi fundaţiilor / alte
registre.......................................
Pentru închiderea procedurii, în
temeiul art. 132 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei
La apelul nominal au
răspuns................../lipsit...................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei,
după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul
pe fond.
Administratorul judiciar..............
Debitorul........................
Comitetul creditorilor reprezentat
prin.................., sediul social / domiciliul......................,
cod de identificare fiscală
........................................., numărul de ordine în registrul
comerţului / registrul societăţilor
agricole / registrul asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre................................
JUDECĂTORUL- SINDIC
Constatând că la data
de........................... administratorul judiciar ............./
debitorul ....................a solicitat sa se dispună închiderea procedurii, ca urmare a realizării planului
de reorganizare propus de .................. şi confirmat prin sentinţa nr....... din.............şi stingerii
întregului pasiv conform planului,
Constatând că s-a întocmit
raportul asupra situaţiei financiare şi din aceasta rezultă că termenul de
realizare a planului a
expirat la data de ........... iar, la scadentele prevăzute în plan toate
creanţele şi celelalte obligaţii au fost stinse,
In temeiul art. 132 alin. 1
din Legea privind procedura insolvenţei, se va dispune închiderea procedurii
de reorganizare judiciară a debitorului....................,
Se va descărca
administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, conform
art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei,
Se va constata descărcat
debitorul de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte
de confirmarea planului şi valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de
confirmarea planului şi valoarea prevăzută în plan, conform art. 137 alin. 3
din Legea privind procedura insolvenţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată
de...................
In temeiul art. 132 alin. 1
din Legea privind procedura insolvenţei,
Dispune închiderea
procedurii reorganizării debitorului........................cu
domiciliul / sediul social în....................... ca urmare a realizării
planului propus de........................., confirmat prin sentinţa
nr...............din.........................
In temeiul art. 136 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Descarcă pe administratorul
judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
In temeiul art. 137 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Constată descărcat
debitorul de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte
de confirmarea planului şi valoarea prevăzută în plan.
In temeiul art. 135 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune notificarea
prezentei sentinţe debitorului, administratorului special, creditorilor,
direcţiei teritoriale a finanţelor
publice, oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul ..............., registrului
societăţilor agricole,registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau alte
registre, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul
procedurilor de insolvenţă.
|
Anexa nr. 2.8. - sentinţa de închidere a procedurii
reorganizării debitorului ca urmare a realizării planului de reorganizare
Dispune afişarea
dispozitivului sentinţei la uşa tribunalului.
Definitivă.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa
publică astăzi..............
Judecător-sindic,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.9. - sentinţa de deschidere a procedurii
falimentului
TRIBUNALUL____________
SECŢIA__________________
DOSAR NR_________/_____
SENTINŢA COMERCIALĂ NR._______
Şedinţa publică din data de______________
Judecător-sindic ______________________
Grefier______________________________
Pe rol derularea procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei şi examinarea cererii
formulate de administratorul
judiciar......................................, cu domiciliul/sediul social
..................................................cod de identificare fiscală.................................număr de ordine în tabloul
administratorilor:.....................pentru deschiderea procedurii
falimentului în temeiul art. 107 din Legea privind procedura insolvenţei, în
contradictoriu cu
debitorul...........................cu domiciliul/sediul
social..................................................cod de identificare fiscală........................... număr de ordine în registrul comerţului / registrul societăţilor
agricole / registrul asociaţiilor
şi fundaţiilor /alte registre:..................... şi creditorii
............................................. (cu comitetul
creditorilor, dacă există), cu domiciliul/sediul social
.................................................., cod de identificare fiscală.................................,
număr de ordine în registrul comerţului / registrul societăţilor agricole /
registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor /alte registre:.................................
La apelul nominal au răspuns
................/lipsit...............
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care s-a acordat cuvântul părţilor prezente.
Administratorul judiciar....................
Creditorul (sau comitetul
creditorilor)..................
Debitorul...............................
JUDECĂTORUL-SINDIC
Constatând că în cadrul
procedurii insolvenţei deschisă împotriva debitorului..............prin
încheierea pronunţată în
şedinţa publică din data de.............../sentinţa numărul ..........din
data de............
|_| debitorul şi-a declarat intenţia de
a intra în procedura simplificată, în faliment ori nu şi-a declarat intenţia
de reorganizare,
si
nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un
plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a
fost acceptat şi confirmat;
|_| debitorul şi-a declarat intenţia de
reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de
acesta nu a fost acceptat şi confirmat,
si
nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un
plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a
fost acceptat şi confirmat,
|_| obligaţiile de plată şi celelalte
sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin planul
confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării
aduce pierderi averii sale;
|_| a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului
în falimentul, potrivit art.54 alin 3 sau art. 60 alin 3 din Legea privind
procedura insolvenţei
|_| debitorul nu s-a conformat
planului de reorganizare şi există cerere de intrare în faliment din partea [administratorului
judiciar/ comitetului creditorilor/ debitorului prin administratorul special];
|_| desfăşurarea activităţii aduce
pierderi averii debitorilor şi există cerere de intrare în faliment din partea [ administratorului judiciar/ comitetului
creditorilor/ debitorului prin administratorul special];
|
Anexa nr. 2.9. - sentinţa de deschidere a procedurii
falimentului
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii
falimentului, potrivit:
|_| art. 107 lit. A
|_| art. 107 lit. B
|_| art. 107 lit. C
|_| art. 107 lit. D
|_| art. 105
ca unică soluţie pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea administratorului
judiciar................
In temeiul
|_| art. 107 lit. A
|_| art. 107 lit. B
|_| art. 107 lit. C
|_| art. 107 lit. D
|_| art. 105
din Legea privind procedura insolvenţei;
Dispune începerea procedurii falimentului debitorului......................
In temeiul art. 107 alin 2
din Legea privind procedura insolvenţei.
Desemnează lichidator
pe..............................cu domiciliul/sediul în........................,
cod de identificare
fiscală..............................................
nr. de ordine în tabloul lichidatorilor:
...........................
cu o retribuţie de................, care va îndeplini atribuţiile
prevăzute de art. 25
In temeiul art. 107 alin.2
din Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune dizolvarea
societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
Fixează termenul maxim de
predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi
operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la................
Dispune predarea către
lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului
definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii.
Dispune notificarea
deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi
oficiului registrului comerţului
de pe lângă tribunalul................sau registrului societăţilor agricole /
registrului asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea
în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Fixează termenul limită
pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la................
Fixează termenul limită
pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea,
afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la................
Fixează termenul limită
pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii
la................
Fixează termenul pentru
soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii
la................
Fixează termenul limită
pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor
la ............
In temeiul art. 113 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune sigilarea bunurilor
din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.
Definitivă. Cu recurs în 10
zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa
publică de la................
Judecător-sindic,
Grefier,
|
Poate fi desemnat ca lichidator chiar administratorul
judiciar din cauză, care va prelua noile atribuţii.
Anexa nr. 2.10. -sentinţa de închidere a
procedurii-art. 132 aîin(2) din Legea privind procedura insolvenţei cu
lichidare parţială
TRIBUNALUL_____________
SECŢIE___________________
DOSAR NR._______/________
SENTINŢĂ COMERCIALĂ NR.________
Şedinţa publică din data de_______________
Judecător-sindic________________________
Grefier_______________________________
Pe rol derularea procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei şi examinarea cererii
formulate de
lichidator......................................... cu domiciliul/sediul
social............................ ...................................,cod
de identificare fiscală....................................nr. de ordine în
tabloul lichidatorilor :................................,desemnat să
administreze procedura falimentului debitorului
....................................... cu domiciliul / sediul
social................................................................, cod de identificare
fiscală................................................număr de ordine în
registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor
şi fundaţiilor/alte registre:......................................................
pentru închiderea procedurii, în temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind
procedura insolvenţei; în contradictoriu cu
debitorul şi comitetul creditorilor compus
din.........................................., prin
reprezentant............................................,cu
domiciliul/sediul social ......................................,
cod de identificare
fiscală......................................., număr de ordine in registrul
comerţului / registrul societăţilor agricole /registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte
registre.......................................
La apelul nominal au răspuns................../lipsit................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care s-a acordat cuvântul părţilor prezente.
Lichidator....................................................................
Debitorul......................................................................
Comitetul creditorilor reprezentat
prin...........................
JUDECĂTORUL - SINDIC
Constatând că la data
de..........................lichidatorul...................................................desemnat
să administreze procedura falimentului debitorului a solicitat să
se dispună închiderea procedurii, ca urmare a stingerii întregului pasiv prin
distribuirea sumelor obţinute din lichidarea parţială a averii debitorului;
Constatând că s-a întocmit
raportul de lichidare care cuprinde date privind: situaţia debitorului la
data deschiderii procedurii, etapele desfăşurate în cursul procedurii,
bunurile din averea debitorului ce au fost lichidate, situaţia sumelor
obţinute din lichidarea bunurilor, situaţia sumelor obţinute din încasarea
creanţelor debitorului, cheltuielile de administrare a procedurii, stingerea
pasivului debitorului, bunurile râmase în averea debitorului după stingerea
pasivului;
Constatând că averea
debitorului a fost parţial lichidată, că s-au achitat toate creanţele,
conform tabelului definitiv consolidat al creanţelor, şi toate cheltuielile
de administrare a procedurii, dovada plăţilor fiind făcută cu înscrisurile
depuse;
Constatând că, în cadrul
procedurii, lichidarea bunurilor rămase, nu se mai justifică.
In temeiul art. 132 alin.2
din Legea privind procedura insolvenţei, se va dispune închiderea procedurii
falimentului debitorului.........................................................................................................
Se va descărca lichidatorul
de orice îndatoriri şi responsabilităţi, conform art. 136 din Legea
privind procedura insolvenţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
In temeiul art. 132 al.2 din
Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune închiderea procedurii falimentului
debitorului.......................................................
cu domiciliul /sediul social
în.................................................................
Dispune radierea debitorului
din registrul comerţului / registrul societăţilor agricole / registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor
/ alte registre.
In temeiul art. 135 din Legea
privind procedura insolvenţei.
|
Anexa nr. 2.10. -sentinţa de închidere a procedurii
-art. 132 alin(2) din Legea privind procedura insolventei cu lichidare parţială
Dispune notificarea
prezentei sentinţe debitorului,tuturor
creditorilor, administratorului special,direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul
.........................., registrul societăţilor agricole /registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/ alte registre pentru efectuarea
menţiunii de radiere precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de
insolvenţă.
Dispune afişarea
dispozitivului sentinţei la uşa tribunalului.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă
publică astăzi ............................
Judecător-sindic,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.11. -
sentinţa de închidere a procedurii- art. 132 alin(2) din Legea privind
procedura insolventei cu lichidare totală
TRIBUNALUL_____________
SECŢIA___________________
DOSAR NR________/_______
SENTINŢA COMERCIALĂ NR________
Şedinţa publică din data de_______________
Judecător-sindic_______________________
Grefier______________________________
Pe rol derularea procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei şi examinarea cererii
formulate de
lichidatorul....................................................................., cu domiciliul/sediul social
....................................... cod de identificare fiscală .........................................
număr de ordine în tabloul lichidatorilor :...............................................desemnat
să administreze procedura falimentului debitorului
.................cu domiciliul/sediul social .......................... cod de identificare fiscală.......................... număr
de ordine în registrul comerţului / registrul
societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor /alte registre:.......................pentru închiderea
procedurii, în temeiul art.132 alin 2 din Legea privind procedura
insolvenţei,
La apelul nominal au
răspuns.................../lipsit................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care s-a acordat cuvântul părţilor prezente.
Lichidatorul.................................................................
Debitorul......................................................................
Comitetul creditorilor reprezentat
prin...................cu domiciliul/sediul social.................... cod de
identificare fiscală..........număr de ordine în
registrul comerţului / registrul societăţilor agricole / registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre:..........
JUDECĂTORUL - SINDIC
Constatând că la data
de......................lichidatorul
..................................desemnat să administreze procedura falimentului
debitorului.................................., a solicitat să se dispună
închiderea procedurii, ca urmare a aprobării raportului final de lichidare şi a distribuirii
tuturor sumelor obţinute;
Constatând că s-a întocmit
raportul final de lichidare şi bilanţul general, care au fost aprobate prin
încheierea din.................,
conform art. 129 din Legea privind procedura insolvenţei, că toate bunurile
din averea debitorului au fost lichidate şi toate sumele au fost distribuite conform Raportului
asupra fondurilor obţinute din vânzare bunurilor şi recuperarea de creanţe şi
a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăţilor fiind făcută cu
înscrisurile depuse la dosarul cauzei;
In temeiul art. 132 alin.2
din Legea privind procedura insolvenţei se va dispune închiderea procedurii
falimentului şi radierea debitorului din registrul comerţului/ registrul
societăţilor agricole/ registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre.
Se va descărca lichidatorul
de orice îndatoriri şi responsabilităţi, conform art. 136 din Legea privind
procedura insolvenţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată
de....................................
In temeiul art. 132 alin.2
din Legea privind procedura insolvenţei.
Dispune închiderea procedurii falimentului
debitorului............ cu domiciliul/sediul
social în......................;
Dispune radierea debitorului
din registrul comerţului/ registrul societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre;
In temeiul art.136 din Legea
privind procedura insolvenţei.
Descarcă pe lichidatorul de
orice îndatoriri şi responsabilităţi.
In temeiul art. 135 din
Legea privind procedura insolvenţei,
Dispune notificarea
prezentei sentinţe debitorului, creditorului, administratorului special,
Direcţiei Teritoriale a Finanţelor
Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ......................., Registrul
Societăţilor Agricole,Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor şi alte registre,
pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum
şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Definitivă. Cu recurs în
termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă
publică astăzi............................
Judecător-sindic,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.12.- sentinţa de închidere a procedurii
- art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei
TRIBUNALUL____________
SECŢIA__________________
DOSAR NR.______/________
SENTINŢA COMERCIALĂ NR.________
Şedinţa publică din data de_______________
Judecător-sindic________________________
Grefier_______________________________
Pe rol derularea procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei şi examinarea cererii
formulată de administratorul/ lichidatorul judiciar,de semnat să administreze
procedura insolvenţei debitorului, pentru închiderea procedurii, în temeiul
art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, în contradictoriu
cu debitorul ................................................. cu domiciliul
/sediul social...................................................................cod de identificare
fiscală............................ nr. de ordine în
registrul comerţului / registrul societăţilor
agricole /registrul asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre :
.............................................
La apelul nominal au
răspuns.................../lipsit...................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care s-a acordat cuvântul părţilor prezente.
Administratorul/ lichidatorul judiciar....................cu
domiciliul / sediul social.......................
cod de identificare fiscală..............................
nr. de ordine în tabloul administrator / lichidator
judiciar...................................
Debitorul......................................................................
Comitetul creditorilor reprezentat
prin........................., cu domiciliul /sediul social ..............
.................cod de identificare
fiscală.....................număr de ordine în registrul comerţului
/registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre :................................
JUDECĂTORUL - SINDIC
Constatând că la data
de.............administratorul judiciar / lichidatorul judiciar...................... desemnat să administreze procedura insolvenţei
debitorului..........................................a solicitat să se
dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei
bunurilor în averea debitorului/ insuficienţei
bunurilor/neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea
cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura
concursuală a fost deschisă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din
data de ............../sentinţa nr.......... din data de.................;
Constatând că s-au întocmit şi
comunicat notificările în condiţiile art. 61 din Legea privind procedura
insolvenţei,
Constatând că notificarea a
fost publicată şi în ziarul.......................din
data de....................., conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenţei,
In temeiul art. 131 din legea
privind procedura insolvenţei va dispune încheierea procedurii insolvenţei şi
radierea debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
In temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei,
Dispune închiderea
procedurii insolvenţei debitorului cu sediul
în..................................;
Dispune radierea debitorului
din registrul comerţului /registrul societăţilor agricole /registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre.
In temeiul art. 136 din Legea
privind procedura insolvenţei.
Descarcă pe administratorul
judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
In temeiul art. 135 din Legea
privind procedura insolvenţei.
|
Anexa nr. 2.12.-
sentinţa de închidere a procedurii - art. 131 din Legea privind procedura
insolvenţei
Dispune notificarea
prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului
special, Direcţiei Teritoriale
a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă
Tribunalul......................... sau Registrului Societăţilor Agricole, Registrului Asociaţiilor şi
Fundaţiilor /altor registre pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi
publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare
Pronunţată în şedinţă publică
astăzi..................................
Judecător-sindic,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.13. - sentinţa de închidere a procedurii
şi revocare a încheierii de deschidere a procedurii - art. 134 alin. (1) din Legea
privind procedura insolvenţei
TRIBUNALUL____________
SECŢIA__________________
DOSAR NR._______/_______
SENTINŢA COMERCIALĂ NR._______
Şedinţa publică din data de______________
Judecător-sindic_______________________
Grefier______________________________
Pe rol derularea procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei şi examinarea cererii
formulate de administratorul judiciar,desemnat să administreze procedura
insolvenţei debitorului, pentru închiderea procedurii, în temeiul art. 134 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, în contradictoriu cu debitorul
............................................cu domiciliul/sediul social ..........................................................cod
de identificare fiscală ..................număr de ordine în registrul comerţului / registrul
societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte
registre::.....................
La apelul nominal au răspuns....................../lipsit..................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care s-a acordat cuvântul părţilor prezente.
Administratorul judiciar........................
domiciliul/sediul
social.......................................................... cod de identificare fiscală................................... număr de
ordine în tabloul administratorilor:........................
Debitorul........................................................................
JUDECĂTORUL - SINDIC
Constatând că la data de.....................administratorul judiciar...................desemnat să administreze procedura insolvenţei debitorului.....................................................
a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a nedepunerii nici unei cereri de admitere a creanţei
în termenul prevăzut pentru înregistrarea cererilor de creanţă;
Constatând că procedura
concursuală a fost deschisă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din
data de..............
Constatând că s-au făcut şi
comunicat notificările în condiţiile art. 61 din lege;
Constatând că notificarea a
fost publicată şi în ziarul....................din data de......., conform
art. 61 alin. 3 din lege;
Constatând că la expirarea
termenului pentru depunerea declaraţiilor de creanţe nici un creditor nu şi-a
declarat creanţa;
In temeiul art. 134 alin. 1
din Legea privind procedura insolvenţei;se va dispune închiderea procedurii
concursuale, ca urmare a lipsei pasivului, scopul
procedurii fiind inexistent.
Totodată, se va revoca
hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitorului, încheierea din
data de ............... şi
se va descărca administratorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
In temeiul art. 134 alin. 1
din Legea privind procedura insolvenţei;
Dispune închiderea
procedurii insolvenţei debitorului cu sediul
în .................şi revocarea încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei debitorului, din
data...............
In temeiul art. 136 din Legea
privind procedura insolvenţei,
Descarcă
pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
In temeiul art. 135 din Legea
privind procedura insolvenţei,
Dispune notificarea
prezentei sentinţe debitorului, administratorului special, direcţiei
teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul................................., Registrul
Societăţilor Agricole, Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor şi alte registre, precum şi publicarea în
Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Dispune afişarea
dispozitivului sentinţei la uşa tribunalului.
Definitivă. Cu recurs în 10
zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă
publică astăzi..................................
Judecător-sindic,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.14. -sentinţă comercială/încheiere -
formular standard
TRIBUNALUL____________
SECŢIA__________________
DOSAR NR._______/_______
SENTINŢĂ COMERCIALĂ/ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de_______________
Judecător-sindic________________________
Grefier_______________________________
Pe rol derularea procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolventei şi soluţionarea ................pentru ............................. formulată de..................., în calitate
de......................cu sediul social / domiciliul în ................, cod de identificare
fiscală................, nr. de ordine în registrul comerţului / registrul
societăţilor agricole /registrul asociaţiilor şi fundatiilor/alte
registre............
La apelul nominal au răspuns
................/lipsit...............
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a acordat
cuvântul pe fond.
Reprezentantul
debitoarei.................................................................cu
domiciliul / sediul social ...................................cod
de identificare fiscală ..................................................
număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundatiilor / alte
registre ............................
JUDECĂTORUL-SINDIC
Asupra cererii de faţă,
Constatând
că...........................................................................................................................
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
In temeiul art.........din Legea privind procedura
insolventei,
Dispune....................................................................................................................................
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa
publică de la.......................
Tribunalul,
Grefier,
|
Anexa nr. 2.15. - decizie comercială - formular standard
INSTANŢA_______________
SECŢIA__________________
DOSAR NR.________/______
DECIZIE COMERCIALĂ NR._______
Şedinţa publică din data de____________
Judecător-sindic_____________________
Grefier____________________________
Pe rol
soluţionarea................pentru................................. formulată
de..................., în calitate de
......................cu sediul social/ domiciliul
în..........................., cod de identificare fiscală................, nr. de ordine în registrul comerţului
/ registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi
fundatiilor/alte registre...........................
La apelul nominal au răspuns
................................................/lipsit...............................................
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al
cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a acordat
cuvântul pe fond.
Reprezentantul
debitoarei.................................... cu domiciliul/sediul
social.................................
cod de identificare fiscală.......................................
număr de ordine în registrul comerţului / registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor /alte registre......................................
JUDECĂTORUL -SINDIC
Asupra cererii de faţă,
Constatând
că...........................................................................................................................
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
In temeiul art.........din Legea privind procedura
insolventei.
Dispune....................................................................................................................................
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
Definitivă. Cu recurs în
termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică
de la.......................
Tribunalul,
Grefier,
|
Anexa nr. 3.1. - convocare adunare creditori
CONVOCARE ADUNAREA CREDITORILOR
Număr:__________________________
Data emiterii:_____________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar
_________________/ Anul____________________Tribunal_________ ____________________________Secţia______________Judecător sindic_________
_____________________________________________________________________
2. Creditori:
Listă anexă *)
3.1. Debitor:
_____________________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală__________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________ _____________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre__________________________________
Tel/Fax_______________________E-mail__________________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume, prenume sau denumirea)
Cod de identificare fiscală______________Domiciliul/Sediul social
(stradă, număr, bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)______________________________________
_____________________________________________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole / registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre___________________Tel/Fax_______ ________________
E-mail_______________________________________________________După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special persoană juridică_____________
_____________________________________________________________________
4. Administrator judiciar / Lichidator judiciar :
_____________________________________________________________________
(nume si prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_______________________________Domiciliul / Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________
_____________________________________________________________________
Număr de înscriere în tabloul practicienilor în insolvenţă
_______________________
Tel/Fax_______________________________________________E-mail__________
________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar / lichidator
judiciar persoană juridică___________________________________
5.Subscrisa/Subsemnatul(a)_____________________________________________,
în calitate de administrator judiciar / lichidator judiciar al
debitorului______________ ________________,conform
sentinţei comerciale nr.____________, încheierii din data de
(ziua/luna/anul)_________/__________/_________pronunţată de Tribunalul ________________________,
secţia______________, în dosarul______/_________, în
temeiul art. 14 şi următoarele din Legea privind procedura insolvenţei
|_| din oficiu
|_| la cererea:
|_| creditorilor care
deţin creanţe în valoare de peste 30% din valoarea
însumată a acestora.
|_| comitetului Creditorilor
*) Lista anexă cu creditorii va cuprinde următoarele
date de identificare: nume şi prenume /denumire; Cod de identificare fiscală (cod numeric personal, cod unic de înregistrare,
cod de înregistrare fiscală); Număr de ordine în registrul comerţului
/registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre; Domiciliul
/sediul social (stradă, număr, bloc, apartament,localitate, sector judeţ); Telefon /Fax; e-mail.
Anexa nr. 3.1. - convocare adunare creditori
CONVOACĂ ADUNAREA CREDITORILOR DEBITORULUI:_____________________
Adunarea creditorilor va avea loc la
(sediul)_________________________________ _______________________
Adresa (stradă,număr,localitate,sector,judeţ)_________________________________ ______________________
Data (ziua/luna/anul)_______/______/______
Ora _______/_______
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin
împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată sau, în cazul creditorilor
bugetari şi a celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de
conducătorul unităţii.
Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea
prin care se exprimă votul, semnată de creditor,semnătura fiind legalizată de
notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în
format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura
electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, poate fi
comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la administratorul judiciar
/lichidator judiciar, cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului.
Creditorii cu titluri de valoare la purtător vor depune
originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.
ORDINEA DE ZI:
|_| alegerea sau numirea comitetului
creditorilor;
|_| analiza rapoartelor întocmite de comitetul creditorilor;
|_| alegerea unui administrator judiciar
care să înlocuiască administratorul judiciar numit de judecătorul-sindic;
|_| prezentarea raportului trimestrial;
|_| aprobarea raportului privind vânzarea în bloc prin modalitatea:
|_|
negocierii directe către un cumpărător identificat, cu precizarea
condiţiilor minime, ale
contractului, cum ar fi preţul şi modalitatea de
plată;
|_| negocierii
directe, fără cumpărător identificat, cu precizarea preţului
minim propus;
|_| licitaţie.
|_| aprobarea propunerii de vânzare
directă;
|_| aprobarea raportului final întocmit de lichidator;
|_| alte
menţiuni:________________________________________________________
_____________________________________________________________________
INFORMAŢII SUPLIMENTARE:**
- Raportul privind vânzarea în bloc a
bunurilor debitorului şi procesul verbal al şedinţei comitetului creditorilor
privind raportul au fost depuse la grefa Tribunalului .................cu sediul în
(stradă,număr,localitate,sector,judeţ)..................., unde pot fi
studiate de orice persoană interesată.
- Creditorii pot formula obiecţiuni la raportul final cu cel puţin
10 zile înainte de data convocării Pentru alte informaţii suplimentare, vă
puteţi adresa:
- administratorului judiciar;
- lichidatorului judiciar;
- Comitetului Creditorilor.
Semnătura:
__________________________________________________________
(nume, prenume sau denumire administrator
judiciar/lichidator judiciar)
__________________________________________________________
(Numele si prenumele
reprezentantului legal al administratorului judiciar/lichidatorului judiciar
persoană juridică)
Semnătura (şi
ştampila):______________________________
**Informaţiile suplimentare vor
fi menţionate în mod expres în funcţie de ordinea de zi stabilită
Anexa nr. 3.2. - convocare comitet creditori
CONVOCARE COMITETUL CREDITORILOR
Număr:__________________________
Data emiterii:_____________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar _________________/ Anul____________________Tribunal_________ ________________Secţia______________Judecător
sindic ____________________ ____________________
2. Creditori:
Listă anexă *)
3.1. Debitor:____________________________________________________Cod
de
(nume si prenume sau
denumire)
identificare fiscală__________________________
Domiciliul/sediul social (stradă, număr, bloc, apartament,
localitate, sector, judeţ)___
_____________________________________________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre_______________________________________
Tel/Fax____________________________________E-mail_____________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
_____________________Cod de identificare
fiscală___________________________
(nume şi prenume sau denumirea)
Domiciliul/Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)______
_____________________________________________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_________________________ _______________Tel/Fax__________________________________________E-mail
______________________După caz: Nume şi prenume
reprezentant administrator special persoană juridică_________________________________________________
________________________
4. Administrator judiciar / Lichidator judiciar : ____________________________
__________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_______________________________Domiciliul / Sediul social
(stradă,număr,bloc, apartament,localitate,sector,judeţ)____________________ ________________________________Număr
de înscriere în tabloul practicienilor în
insolvenţă ___________________________
Tel/Fax__________________________ E-mail_____________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar/ lichidator
judiciar persoană juridică___________________________________
5. Subscrisa/Subsemnatul(a)
___________________________________________________________,
în calitate de administrator judiciar / lichidator judiciar al
debitorului______________ __________________________________________,conform sentinţei comerciale nr.
____________, încheierii din data de (ziua/luna/anul)________/_________
/_______ pronunţată
deTribunalul________________________, secţia_________________, în dosarul______/_________, în temeiul art. 15 şi
următoarele din Legea privind
procedura insolvenţei.
CONVOACĂ COMITETUL CREDITORILOR
DEBITORULUI:
_________________________________________
(nume si prenume sau denumire)
Şedinţa comitetului creditorilor va avea loc la ( sediul)
________________________ __________________________
Adresa
(stradă,număr,localitate,sector,judeţ)_________________________________ __________________________
Data (ziua/luna/anul)______/______/________
Ora _______/________
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin
împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată sau, în cazul creditorilor
bugetari şi a celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de
conducătorul unităţii.
*)Lista anexă cu creditorii va cuprinde următoarele date de
identificare: nume şi prenume /denumire; Cod de identificare fiscală (cod numeric personal, cod unic de
înregistrare, cod de înregistrare fiscală); Număr de ordine în registrul
comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre; Domiciliul /sediul social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ);
Telefon /Fax; e-mail.
Anexa nr. 3.2. - convocare comitet creditori
Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea
prin care se exprimă votul, semnată de creditor,semnătura fiind legalizată de
notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în
format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura
electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, poate fi
comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la administratorul judiciar
/lichidator judiciar, cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului.
ORDINEA DE ZI:
|_| analiza oportunităţii introducerii
unei cereri adresată judecătorului-sindic şi având ca obiect ridicarea
dreptului de administrare al debitorului;
|_| solicitarea autorizării din partea
judecătorului-sindic în vederea anulării unor transferuri cu caracter patrimonial
(făcute de debitor în frauda creditorilor), acţiuni care nu au fost introduse de administratorul judiciar/lichidator judiciar;
|_| dezbaterea raportului administratorului judiciar /
lichidatorului judiciar;
|_| aprobarea actelor , operaţiunilor şi
plăţilor care depăşesc condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente;
|_| alte
probleme:___________________________________________________
INFORMAŢII SUPLIMENTARE:
Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa:
- administratorului judiciar;
- lichidatorului judiciar.
Semnătura:
__________________________________________________
(Nume, prenume sau denumire administrator
judiciar/lichidator judiciar)
__________________________________________________
(Numele şi prenumele reprezentantului legal al
administratorului judiciar/lichidatorului judiciar persoană juridică)
Semnătura (şi ştampila)_______________________________
Anexa nr. 3.3. - notificare privind deschiderea
procedurii insolvenţei
NOTIFICARE PRIVIND
DESCHIDEREA PROCEDURII DE INSOLVENTĂ
Nr.:___________________________
Data emiterii :_________________
1. Date privind dosarul: Număr dosar
___________Anul___________Tribunal
________________________Secţia_______________________Judecător sindic _______________________________________
2. Arhiva/registratura instanţei:
Adresa(stradă,număr,localitate,sector,judeţ)______________________________________________________
Număr de telefon________________________________________programul arhivei/ registraturii instanţei_________________________
3.1. Debitor:__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală__________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector judeţ)_____________________ _____________________________________________Număr
de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________________________________________
Tel/Fax_______________________E-mail__________________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea )
Cod de identificare
fiscală__________________________Domiciliul/Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament, localitate, sector,judeţ)_________________________ _____________________________________________________________După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre_______________________________________
Tel/Fax__________________________E-mail_______________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
__________________________________________
4. Creditor:*)
Listă anexă:
5. Administrator judiciar:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament, localitate,sector, judeţ)____________________
_____________________________________________________________________
Număr de înscriere în tabloul practicienilor în
insolvenţă_______________________
Tel/Fax__________________________E-mail_______________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar persoană
juridică____________ ____________________________________
6.Subscrisa/Subsemnatul(a):____________________________________________,
în calitate de administrator judiciar al debitorului_____________________________,
conform sentinţei comerciale nr.____________, încheierii din data
de (ziua/luna/anul) _________/__________/________pronunţată de Tribunalul____________________,
secţia______________, în dosarul______/_________, în temeiul art. 61 alin. (1)
şi/sau alin. (2) şi art. 62,
alin.(l) şi urm. din Legea privind procedura insolvenţei, coroborate cu art. 32
alin. (1) şi art. 28, alin. (1) sau, după caz, art. 33 alin. (4) sau alin. (6),
art. 35 şi art. 28, alin.(2) din acelaşi act normativ
NOTIFICĂ
7. Deschiderea procedurii insolvenţei împotriva
debitorului_________prin sentinţa comercială nr._________/ încheierea din datade (ziua/luna/anul)_____/ _____ /_____ pronunţată
de Tribunalul_____________________________, secţia______________,
în dosarul______/_________.
7.1. Debitorul___________________________________are obligaţia ca
în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute la
art. 28 alin.(l) din Legea privind procedura insolvenţei.
7.2. Creditorii debitorului_____________________________trebuie să
procedeze la înscrierea la masa credală a acestuia prin depunerea cererii de admitere a creanţei
în condiţiile următoare:
7.2.1. Termenul pentru depunerea cererii de admitere a creanţei
Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a
creanţelor asupra averii debitorului este (ziua/luna/anul)______/_____/______
*)Lista anexă cu creditorii va cuprinde următoarele
date de identificare: nume şi prenume /denumire ; Cod de identificare
fiscală(cod numeric personal, cod unic de înregistrare, cod de înregistrare
fiscală) ; Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre; Domiciliul /sediul social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ);
Telefon /Fax ; e-mail.
Anexa nr. 3.3. - notificare privind deschiderea
procedurii insolvenţei
In temeiul art. 76 alin.(l) din Legea
privind procedura insolvenţei, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până
la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele
pe care le deţineţi împotriva debitorului.
7.2.2. Alte termene stabilite prin hotărârea de deschidere a procedurii :
Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea
şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este
(ziua/luna/anul) _____/_____/_____.
Termenul limită pentru introducerea eventualelor contestaţii la
tabelul preliminar (ziua/luna/anul) _____/_____/_____
Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii formulate
împotriva tabelului preliminar al creanţelor este (ziua/luna/anul) _____/_____/_____
Termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al
creanţelor este (ziua/luna/anul) _____/_____/_____
**) Termenul
limită de depunere a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii
prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei este (ziua/luna/anul) _____/_____/ _____
8. Adunarea creditorilor:
Se notifică faptul că prima Adunare a
creditorilor va avea loc la:
Adresa (stradă,număr, localitate,sector,judeţ)
_____________________________________
Data (ziua/luna/anul) _____/_____/_____
Ora ____________
având ca ordine de zi:
|_| prezentarea situaţiei debitorului;
|_| desemnarea/confirmarea/ înlocuirea Comitetului
creditorilor;
|_| confirmarea/ înlocuirea administratorului
judiciar;
|_| alte menţiuni.
9. Comitetul creditorilor***):
Componenţa Comitetului creditorilor este:
1. _____________________________
2. _____________________________
3. _____________________________
4. _____________________________
5. _____________________________
6. _____________________________
7. _____________________________
10. Deschiderea
procedurii insolvenţei se notifică Oficiului registrului comerţului de pe lângă
tribunalul_________________/ registrului societăţilor agricole / registrului
asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre pentru efectuarea menţiunii.
INFORMAŢII
SUPLIMENTARE:
© In vederea înscrierii la masa credală este necesar să se
completeze şi să se transmită la tribunal „Cererea de înscriere a creanţei în tabelul preliminar" cu
respectarea dispoziţiilor art. 65 alin(l) din Legea privind procedura
insolvenţei.
© Cererea de înscrierea creanţei în tabelul
preliminar va fi însoţită de documentele justificative ale creanţei şi actele
care atestă constituirea de
garanţii, în copii certificate.
© Cererea de înscriere a creanţei şi documentele care o însoţesc
vor fi depuse la dosar sau transmise prin poştă pe adresa instanţei, în
dublu exemplar, unul pentru a fi comunicat
administratorului judiciar şi unul pentru a rămâne la dosar, cu menţiunea
că exemplarul pentru administratorul judiciar poate fi comunicat în
mod direct acestuia, prin poştă.
© Toate înscrisurile depuse la dosar pot fi consultate la arhiva
Tribunalului.
Cererea va fi însoţită de dovada plătii taxei judiciare de timbru
în sumă de_________ lei şi de
un timbru judiciar de_________lei.
Restricţii pentru creditori:
De la data deschiderii procedurii se
suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea
creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale (art.36 din Legea privind
procedura insolvenţei).
11. Semnătura:
____________________________________________________
(Numele şi prenumele sau denumirea administratorului judiciar)
____________________________________________________
(Numele şi prenumele reprezentantului administratorului judiciar
persoană juridică)
Semnătura (şi ştampila):______________________
_____________________
**) Se va
menţiona în situaţia în care cererea introductivă este formulată de debitor, în
condiţiile art. 32 din Legea privind procedura insolvenţei
***) Listă
anexă conţinând membrii comitetului creditorilor (nume şi prenume / denumire)
Anexa nr. 3.4. - notificare raport privind propunerea
de intrare în faliment prin procedura simplificată
NOTIFICARE PRIVIND PROPUNEREA DE INTRARE ÎN FALIMENT
PRIN PROCEDURA SIMPLIFICATĂ
Număr:_________________________
Data emiterii:___________________
1. Date privind dosarul: Nr. dosar
____________anul_______________Tribunalul
_______________Secţia__________________Judecătorul sindic_______________
2. Arhiva/registratura instanţei:Adresa
(stradă,număr,localitate,sectorjudeţ)______ _____________________________________________________________________Număr
de telefon_____________________________________________
Programul arhivei/registraturii
instanţei_____________________________
2.1. Debitor:__________________________________________________________
(nume si prenume sau
denumire)
Cod de identificare
fiscală_______________________________Domiciliul / Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament, localitate,sector,judeţ)____________________ _____________________________________________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_____________________________
Tel/Fax_________________E-mail________________________________________
2.2. Administrator special al debitorului__________________________________
(nume si prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală________________________________Domiciliul
/ Sediul social(stradă,număr,bloc,apartament, localitate,sector,
judeţ)____________________ ________________________________,
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului/registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre________________________________________________
Tel/Fax_________________________E-mail________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
___________________________________________
3. Creditorul care a formulat cererea de deschidere a procedurii
insolvenţei. _____________________________________________________________________
(nume si prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală______________________________Domiciliul / Sediul social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,
sector,judeţ)___________________ ______________________________________Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre_____________________
Tel/Fax____________________E-mail:___________________________________
4. Administrator judiciar :_____________________________________________
(nume si
prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală________________________________Domiciliul / Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)
____________________ ____________________________________________________________________
Număr de înscriere în tabloul practicienilor în insolvenţă ______________________
_________________________Tel/Fax________________________________________________E-mail_____________________________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar
persoană juridică____________
_____________________________________________________________________
5. Subscrisa/Subsemnatul(a):____________________________________________
în calitate de administrator judiciar al
debitorului______________________________
conform sentinţei comerciale nr._________,încheierii din data de (ziua/luna/anul) _____/______/______pronunţată
de Tribunalul ____________, Secţia ___________, în dosarul______/_______, în temeiul art. 54 din Legea privind procedura insolvenţei.
NOTIFICĂ
--Raportul privind propunerea de intrare în faliment
prin procedura simplificată a debitorului, la data de (ziua/luna/anul) ______/_______/______.
-- Alte
menţiuni:________________________________________________
____________________________________________________________________,
Anexa nr. 3.4. - notificare raport privind propunerea de intrare în
faliment prin procedura simplificată
INFORMAŢII SUPLIMENTARE:
-- Propunerea privind intrarea în faliment prin procedura simplificată urmează a fi supusă de judecătorul sindic
dezbaterii într-o şedinţă publică, care va avea loc în maxim 20 de zile de la
primirea raportului părţilor mai sus menţionate.
-- Pentru alte
informaţii suplimentare vă puteţi adresa administratorului
judiciar.
Semnătura:
_____________________________________________
(Nume, prenume sau denumire administrator judiciar)
_____________________________________________
Numele şi prenumele reprezentantului legal al
administratorului
judiciar persoana juridică.
Semnătura (şi ştampila):______________________________
Anexa nr. 3.5 - anunţ privind raportul asupra cauzelor
şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă
ANUNŢ PRIVIND RAPORTUL ASUPRA CAUZELOR ŞI
ÎMPREJURĂRILOR CARE AU CONDUS LA APARIŢIA STĂRII DE INSOLVENŢĂ
Număr:_____________________
Data emiterii:_________________
1. Date privind dosarul:Număr dosar
___________/Anul___________Tribunal __________________Secţia__________Judecător
sindic ______________________
2.1. Debitor:_________________________________________________________
(nume si
prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală__________________________________Domiciliul/sediul
social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________ _________________________________Număr
de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre
_______________________________________________________
Tel/Fax_________________________E-mail_______________________________
2.2. Administrator special:_____________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea)
Cod de identificare
fiscală________________________________Domiciliul/Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)___________________ __________________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre
______________________________________________________________________________________________
Tel/Fax__________________E-mail______________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
___________________________________________
3. Administrator judiciar:______________________________________________
(nume
si prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală__________________________________Domiciliul/sediul
social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector judeţ)_____________________
_____________________________________________________________________
Număr de înscriere în tabloul practicienilor în insolvenţă_______________________
Tel/Fax____________________E-mail_____________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar persoană
juridică____________
________________________________________________
4. Subscrisa/Subsemnatul(a)____________________________________________
în calitate de administrator judiciar al debitorului_____________________________,
conform sentinţei comerciale nr.___________,
încheierii din data de (ziua/luna/anul) _____/______/______pronunţată de Tribunalul ____________, Secţia____________, de judecătorul-sindic în dosarul_______________, în temeiul art. 59
din Legea privind procedura
insolvenţei
ANUNŢĂ
-- Raportul asupra
cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia
stării de insolvenţă a debitorului _________________a fost depus la grefa Tribunalului şi la
registrul comerţului de pe lângă Tribunalul_____________ /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre şi a fost comunicat debitorului, la data de (ziua/luna/anul) _____/
_____/_____
-- In cuprinsul raportului s-a propus intrarea în
faliment a debitorului _________________________, în
procedura generală.Astfel, conform prevederilor legale în vederea trecerii la
procedura falimentului este necesară aprobarea raportului privind propunerea de
intrare in faliment. In acest sens, a fost stabilită şedinţa adunării
creditorilor la data de (ziua/luna/anul) _____/_______/_____ora_______la sediul
____________________din_________________________________________
-- Se convoacă adunarea
creditorilor la data de (ziua/luna/anul) _____/______/______la
sediul______________________,din (adresa debitorului)
_____________________________________________________________________în vederea
aprobării propunerii de intrare în faliment în
procedură generală şi a punctului de vedere al comitetului creditorilor asupra
acesteia.
-- Alte menţiuni:
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Anexa nr. 3.5 - anunţ privind raportul asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă
INFORMATII SUPLIMENTARE:
-- Consultarea raportului
privind propunerea de intrare in faliment a debitorului, se va face la sediul
administratorului judiciar _______________________ ________________, pe
cheltuiala solicitantului.
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin
împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată sau, în cazul creditorilor
bugetari şi a celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de
conducătorul unităţii.
Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea
prin care se exprimă votul, semnată de creditor,semnătura fiind legalizată de
notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în
format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura
electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, poate fi
comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la administratorul judiciar
/lichidator judiciar, cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului.
Creditorii cu titluri de valoare la purtător vor depune
originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.
-- Pentru alte
informaţii suplimentare vă puteţi adresa administratorului judiciar .
Semnătura:
___________________________________________
(nume, prenume sau denumire administrator judiciar)
___________________________________________
(Numele şi prenumele reprezentantului legal al
administratorului judiciar persoană juridică)
Semnătura (şi ştampila):____________________________
Anexa nr. 3.6. - anunţ privind
admiterea planului de reorganizare
ANUNŢ PRIVIND PLANUL DE REORGANIZARE
Nr.:_________________________
Data emiterii:________________
1. Date privind dosarul:Număr dosar ___________/
Anul___________Tribunal ________________Secţia__________________Judecător
sindic ________________
2.1. Debitor:__________________________________________________________
(nume si
prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală__________________________________Domiciliul/sediul
social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________ _____________________________________Număr
de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre________
_______________________________________________________
Tel/Fax____________________E-mail_____________________________________
2.2. Administrator special:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea)
Cod de identificare fiscală________________________________________________
Domiciliul/Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)
_____________________________________________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre________________________________
Tel/Fax__________________E-mail_______________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
____________________________________________________________________
3. Administrator judiciar:______________________________________________
(nume si prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală__________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector judeţ)_____________________ ______________________________________________Număr
de înscriere în tabloul practicienilor în insolvenţă_________________________________________
__________________________Tel/Fax_____________________________________
E-mail___________________________Nume şi
prenume reprezentant administrator judiciar persoană juridică________________________________________________
4. Subscrisa/Subsemnatul(a):___________________________________________,
în calitate de administrator judiciar al
debitorului_____________________________, în
insolvenţă, conform încheierii/sentinţei comerciale
nr. _____________,din data de (ziua/luna/anul) / /____, pronunţată de Tribunalul _______________, Secţia
______________, în dosarul________/________, în temeiul art. 99 alin.(2) din Legea privind procedura insolvenţei
ANUNŢĂ
|_|In cadrul şedinţei din data
(ziua/luna/anul) / /____judecătorul-sindic a admis planul de reorganizare propus de _______________________, în calitate de debitor /administrator
judiciar / creditor , cu privire la reorganizarea
activităţii debitorului .
Se convoacă adunarea creditorilor la data de
(ziua/luna/anul)____________________, având ca ordine de zi votarea planului de reorganizare propus.
|_| Confirmarea planului de reorganizare de
către judecătorul sindic va avea loc la data de (ziua/luna/anul) / /___*)
|_| Alte
menţiuni______________________________________________________.
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin
împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată sau, în cazul creditorilor
bugetari şi a celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de
conducătorul unităţii.
Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea
prin care se exprimă votul, semnată de creditor,semnătura fiind legalizată de
notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în
format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura
electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, poate fi
comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la administratorul judiciar
/lichidator judiciar, cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului.
Creditorii cu titluri de valoare la purtător vor depune
originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru
exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.
* data de confirmare
a planului de reorganizare nu va depăşi 15 zile de la data exprimării votului
asupra planului de către creditori
Anexa nr. 3.6. - anunţ privind admiterea planului de reorganizare
INFORMA ŢII SUPLIMENTARE
--Planul de reorganizare propus
poate fi consultat de orice persoană interesată la sediul
debitorului_______________, din
_____________________________, pe cheltuiala solicitantului.
--Pentru informaţii
suplimentare vă puteţi adresa administratorului judiciar.
Semnătura:
__________________________________________
(nume, prenume sau denumire administrator judiciar)
__________________________________________
(Numele şi prenumele reprezentantului legal al
administratorului judiciar persoană juridică)
Semnătura (şi ştampila):______________________________
Anexa nr. 3.7. -notificare deschidere procedură de
faliment
NOTIFICAREA DESCHIDERII
PROCEDURII DE FALIMENT
Nr.:__________________________
Data emiterii:______________________
1. Date privind dosarul:Număr dosar _______________/an____________Tribunal
___________________Secţia________________ Judecător sindic ______________
________________________
2. Arhiva/registratura
instanţei:Adresa
(stradă,număr,localitate,sector,judeţ)
____________________________________________________________________
Număr de telefon______________________________________Programul
arhivei/ registraturii
instanţei_________________________
3.1. Debitor:__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală__________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________ _____________________________Număr
de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor/alte registre________________
_____________________________________________________________________
Tel/Fax______________________E-mail___________________________________
3.2. Administrator
special:______________________________________________
(nume,
prenume sau denumirea)
Cod de identificare fiscală________________________________________________ Domiciliul/Sediul
social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ) ___________________________________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_________________________
Tel/Fax___________________E-mail______________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
__________________________________________
4. Creditor: *)
Listă anexă:
5. Lichidator judiciar:__________________________________________________
(nume
si prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală__________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector judeţ)_____________________ _________________________________Număr
de înscriere în tabloul practicienilor în insolvenţă__________________________________________________________
Tel/Fax_____________________E-mail____________________________________
Nume şi prenume reprezentant lichidator judiciar persoană juridică_______________
_________________________________
6. Subscrisa/Subsemnatul (a):__________________________________________,
în calitate de lichidator judiciar al
debitorului________________________________,
conform sentinţei comerciale nr._______________, încheierii din
data de (ziua/luna/
anul)________/_________/________pronunţată de Tribunalul__________________,
secţia______________, în dosarul_________/_______, în temeiul art. 108 alin (1)
şi art.109 alin (1 )şi (2) din Legea privind procedura insolvenţei.
NOTIFICĂ
7. Intrarea debitorului în procedura de faliment având în vedere că:
|_| debitorul deşi şi-a declarat intenţia
de reorganizare nu a depus un plan;
|_| debitorul nu şi-a declarat intenţia de
a intra în reorganizare şi nici o parte din cele îndreptăţite nu a depus un
plan de reorganizare;
|_| nici unul din planurile propuse nu a
fost acceptat şi confirmat;
|_| obligaţiile de plată şi celelalte
sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul
confirmat;
|_| activitatea debitorului în decursul
reorganizării aduce pierderi averii sale;
|_| a fost aprobat raportul
administratorului judiciar prin care s-a propus intrarea debitorului în
faliment, conform Sentinţei comerciale
nr.__________/ Incheierii din data de (ziua/luna/anul)_______/______/________pronunţată
în dosarul menţionat mai sus
7.1. Debitorul________________are obligaţia
ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul
cauzei documentele prevăzute
la art. 28 ahn.(l) din Legea privind procedura insolvenţei.
*) Lista anexă cu creditorii va cuprinde
următoarele date de identificare: nume şi prenume /denumire; Cod de
identificare fiscală (cod
numeric personal, cod unic de înregistrare, cod de înregistrare fiscală); Număr
de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre; Domiciliul /sediul social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ); Telefon
/Fax ; e-mail.
Anexa nr. 3.7. -notificare deschidere procedură de faliment
7.2. Creditorii debitorului __________________________________, inclusiv cei care au înregistrat creanţe împotriva debitorului în perioada de observaţie sau ulterior, în
perioada de reorganizare şi până la deschiderea procedurii falimentului,
trebuie să procedeze la înscrierea la masa credală a acestuia, prin depunerea
cererii de admitere a creanţei în condiţiile următoare:
7.2.1. Termenul pentru depunerea cererii de admitere a creanţei
Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a
creanţelor în tabelul suplimentar al creanţelor este (ziua/luna/anul)______/______/______
In temeiul art. 76 din Legea privind procedura insolvenţei,
nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage
decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva
debitorului.
7.2.2. Alte termene stabilite prin
sentinţa de intrare in faliment:
Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea
şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor
este(ziua/luna/anul)______/______/_______
Termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii formulate
împotriva tabelului suplimentar al creanţelor este (ziua/luna/anul) ______/______/______
Termenul pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al
creanţelor este (ziua/luna/ anul)______/_______/______
8. Deschiderea procedurii de faliment se notifică
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul_________________/
registrului societăţilor agricole / registrului asociaţiilor şi fundaţiilor /
alte registre pentru efectuarea menţiunii.
INFORMATII SUPLIMENTARE:
© In vederea înscrierii la masa credală
este necesar să se completeze şi să se transmită la Tribunal „Cererea de
înscriere a creanţei în
tabelul preliminar" cu respectarea dispoziţiilor art. 65 alin(l) din Legea
privind procedura insolvenţei.
© Cererea de înscrierea creanţei în tabelul preliminar va fi
însoţită de documentele justificative ale creanţei şi actele care atestă constituirea de garanţii, în copii
certificate.
© Cererea de înscriere a creanţei şi documentele care o însoţesc
vor fi depuse la dosar sau transmise prin poştă pe
adresa instanţei, în dublu
exemplar, unul pentru a fi comunicat
lichidatorului judiciar şi unul pentru a rămâne la dosar, cu menţiunea că
exemplarul pentru lichidatorul judiciar poate fi comunicat în mod
direct acestuia, prin poştă.
© Toate înscrisurile depuse la dosar pot fi consultate la arhiva
Tribunalului.
Cererea va fi însoţită de dovada plăţii taxei judiciare de timbru
în sumă de ________________lei şi de un timbru judiciar de ________________lei.
Restricţii pentru creditori:
De la data deschiderii
procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru
realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale (art.36 din Legea
privind procedura insolvenţei).
9. Semnătură
______________________________________________
(Nume şi prenume sau denumirea
lichidatorului judiciar)
______________________________________________
(Numele şi prenumele reprezentantului lichidatorului judiciar
persoană juridică)
Semnătura (şi ştampila):__________________________
Anexa nr. 3.8. - notificare
depunere plan de distribuire şi raportul asupra fondurilor obţinute din
lichidarea şi din încasarea de creanţe
NOTIFICARE PRIVIND PLANUL DE DISTRIBUIRE ŞI RAPORTUL
ASUPRA FONDURILOR OBŢINUTE DIN LICHIDAREA ŞI DIN ÎNCASAREA DE CREANŢE
Nr.:_________________________
Data emiterii:_________________
1. Date privind dosarul:Număr dosar _________________/Anul
___________ Tribunal
___________________________Secţia_____________ Judecător sindic
_______________________
2.Creditori:
Listă anexă *)
3.1.Debitor:___________________________________________________________
(nume si prenume sau
denumire)
Cod de identificare
fiscală__________________________________Domiciliul/sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________ _____________________________________Număr
de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre________
_____________________________________________________________________
Tel/Fax_________________E-mail________________________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume, prenume sau denumirea)
Cod de identificare
fiscală_________________________________Domiciliul/Sediul social (stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)_____________________ ___________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre________________________________
Tel/Fax_________________E-mail________________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică____ ______________________________________
4.Lichidator judiciar :__________________________________________________
(nume si
prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală________________________________Domiciliul / Sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sector,judeţ)____________________ _____________________________________________Număr
de înscriere în tabloul practicienilor în insolvenţă _______________________________________________
Tel/Fax____________________E-mail_____________________________________
Nume şi prenume reprezentant lichidator judiciar persoană
juridică_______________
________________________________________
Subscrisa/Subsemnatul(a):_______________________________________________________,
în calitate de lichidator judiciar însărcinat cu
conducere în tot a activităţii debitorului, prin sentinţa comerciala
nr.___________Incheierea din data de (ziua/luna/anul)___________pronunţată de
Tribunalul__________________, Secţia ______________, în dosarul________/________, prin care s-a deschis procedura prevăzută de Legea privind procedura insolvenţei,
împotriva debitorului__________ ___________________, în
temeiul art. 122 alin. (2) şi următoarele din Legea
privind procedura insolvenţei,
NOTIFICĂ
La data de (ziua/luna/anul) / /____, lichidatorul judiciar a înregistrat la grefa Tribunalului
_____________planul de distribuire şi raportul asupra fondurilor obţinute din
lichidare şi din încasarea de creanţe.
Alte
menţiuni____________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
*) Lista anexă cu creditorii va cuprinde următoarele
date de identificare: nume şi prenume /denumire; Cod de identificare fiscală (cod numeric personal, cod unic
de înregistrare, cod de înregistrare fiscală); Număr de ordine în registrul
comerţului
/ registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor/alte registre; Domiciliul /sediul social
(stradă,număr,bloc,apartament,localitate,sectorjudeţ) ; Telefon/Fax
; e-mail.
Anexa nr. 3.8. - notificare depunere plan de distribuire şi
raportul asupra fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea de creanţe
INFORMA ŢII SUPLIMENTARE:
O copie de pe raportul asupra fondurilor obţinute din
lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi de pe planul de distribuire
între creditori urmează a fi afişate la uşa tribunalului la data de (ziua/luna/anul) ______/______/______,
Oricare creditor sau comitetul creditorilor poate
formula contestaţii la raport şi la plan în termen de 15 zile de la afişare.
O copie de pe contestaţie se comunică, de urgenţă,
lichidatorului judiciar. Pentru alte informaţii suplimentare vă puteţi adresa
lichidatorului judiciar.
Semnătura:
_______________________________________
(nume, prenume sau denumire lichidator judiciar)
_______________________________________
(Numele şi prenumele reprezentantului legal al
lichidatorului judiciar persoană juridică)
Semnătură (şi ştampilă):______________________________
Anexa nr.4.1.- opoziţie împotriva încheierii de
deschidere a procedurii insolvenţei la cererea debitorului
OPOZIŢIE ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII DE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA
DEBITORULUI
Nr.:______________________
Data emiterii:___________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar__________________ anul___________Tribunal
__________________ Secţia _____________________Judecător sindic_____________________________
2. Arhiva/registratura
instanţei:Adresa_________________________________
Număr de telefon_____________________________Programul arhivei/registraturii instanţei___________________
3.1. Debitor: _____________________________________________________
(nume
şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală______________________________Domiciliul/sediul
social____________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________________
Tel/Fax______________________________E-mail_______________________Cont
bancar_______________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume
si prenume sau denumirea)
Cod de identificare fiscală________________________________________________
Domiciliul/Sediul
social_________________________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre________________________________ ___________________
Tel/Fax______________________E-mail___________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică __________________________________
4. Creditor: __________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală________________________________________________
Domiciliul/sediul
social__________________________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________________
Tel/Fax____________________E-mail_____________________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al
creditorului____________________________ Cont
bancar_______________________
5. Administrator judiciar:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_______________________________________________
Domiciliul/sediul social_________________________________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în insolvenţă____________________________ ________________________________
Tel/Fax______________________E-mail___________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar persoană
juridică____________ ________________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa_________________________________în
calitate de
(denumirea creditorului)
creditor al_______________________________, reprezentat legal
prin___________
(denumirea debitorului)
_____________________cu sediul profesional*_______________________,
cu
(nume şi prenume/denumire reprezentant legal) (al
avocatului)
sediul ales în**__________________________, în temeiul art. 32
alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei,
formulează prezenta
OPOZIŢIE
împotriva Incheierii pronunţată de judecătorul-sindic
în dosarul numărul ___________ an ___________
în data de______/______/______, prin care a fost
deschisă procedura insolvenţei împotriva debitorului___________________________
şi prin care se solicita***:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
7. Motivarea opoziţiei:
Motivarea în fapt şi în drept a opoziţiei la încheierea de
deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului ________________ _____________este prezentată în anexă în
număr de__________file.
*Se completează când este
reprezentat prin avocat
**Se completează dacă creditorul
care formulează opoziţia are domiciliul/sediul social în străinătate, la sediul
ales din România urmând să i se facă toate comunicările privind cauza;
***Se completează obiectul
cererii (text)
Anexa nr.4.1.- opoziţie
împotriva încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei la cererea
debitorului
8. Probe
In susţinerea prezentei, solicităm administrarea următoarelor
probe:
|_| înscrisuri
|_| alte probe
In acest sens, depunem următoarele documente
justificative:
|_| extras de cont
|_| alte înscrisuri (opis pentru înscrisuri)
în număr de________________file.
9. Cheltuieli de judecată şi judecarea în lipsă
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm cheltuieli de judecată în sumă de____________lei,pentru care depunem
următoarele documente justificative:___________________________________________________________
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm judecarea în lipsă.
10. Număr de exemplare depuse:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi
unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă.*****
11. Semnătură:
________________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al creditorului)
________________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al creditorului şi ştampila)
****Opţional
*****Comunicarea cu debitorul
şi cu administratorul judiciar se realizează prin publicare în Buletinul
procedurilor de insolvenţă
Anexa nr.4.1.- opoziţie împotriva încheierii de
deschidere a procedurii insolvenţei la cererea debitorului
anexă
MOTIVAREA ÎN FAPT ŞI DREPT A OPOZIŢIEI
Număr dosar ______________anul_________Tribunal
________________________ Secţia
________________________Judecător sindic__________________________
Creditor care a formulat opoziţia: _______________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. MOTIVAREA ÎN FAPT
(text)
2. MOTIVAREA ÎN DREPT
(text)
Semnătură:
________________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al
creditorului)
________________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al creditorului şi
ştampila
Anexa nr.4.2. - recurs împotriva hotărârii
judecătoreşti pronunţată de judecătorul sindic
RECURS
Nr.:______________________
Data emiterii:_____________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar ____________ anul__________Tribunal
_____________________ Secţia _____________________ Judecător sindic
__________________________
2. Arhiva/registratura instanţei: Adresa
_______________________________
Număr de telefon______________________________Programul arhivei/registraturii instanţei__________________
3.1. Debitor: ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social _______________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________________
Tel/Fax_____________________________E-mail_______________________Cont
bancar______________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea)
Cod de identificare fiscală____________________________Domiciliul/Sediul
social ______________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_________________________ __________________
Tel/Fax___________________E-mail______________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică __________________________________
4. Creditor: ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social ____________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor agricole/registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________________
Tel/Fax_________________E-mail________________________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al
creditorului____________________________ Cont bancar_______________________
5. Administrator judiciar/lichidator judiciar:______________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social _______________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în insolvenţă____________________________ __________________________________
Tel/Fax__________________E-mail_______________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar /lichidator
judiciar persoană juridică____________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa__________________________________în
calitate de
________________reprezentat legal prin__________________________________cu
(nume şi prenume/denumire reprezentant legal)
sediul profesional _______________________, cu sediul ales în**_______________
(al avocatului)
________________________________, în
temeiul art. 8 din Legea privind procedura insolvenţei, formulează prezentul
RECURS
împotriva Sentinţei numărul___________/Incheierii din data de_____/_____/_____ pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul numărul_______an_______, prin
care se solicită:
|_| admiterea recursului şi pe
fond__________________________________________
|_| casarea sentinţei nr.__________sau
încheierii din data de______/______/______şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond
|_| altele ____________________________________________________
7. Motivarea recursului
Motivarea în fapt şi în drept a recursului la Sentinţa/ Incheierea de deschidere a procedurii
insolvenţei împotriva debitorului _____________________________
___________________________________este prezentată în
anexă în număr de __________file.
*Se completează când este
reprezentat prin avocat
**Se completează dacă
recurentul care formulează recursul are domiciliul/sediul social în
străinătate, la sediul ales din România urmând să i se facă toate comunicările
privind cauza;
Anexa nr.4.2. - recurs împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţată
de judecătorul sindic
8. Probe
In susţinerea prezentei solicităm administrarea următoarelor probe:
|_| înscrisuri
|_| alte probe
In acest sens, depunem următoarele documente justificative:
|_| extras de cont
|_| alte înscrisuri (opis pentru înscrisuri)
în număr de__________file
9. Cheltuieli de judecată şi judecarea în lipsă***
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm cheltuieli de judecată în sumă de____________lei,pentru care depunem
următoarele documente
justificative:________________________________________________________.
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm judecarea în lipsă.
10. Număr de exemplare depuse****:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi
unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
11. Semnătură:
______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului
legal al recurentului)
____________________________
(Semnătura reprezentantului legal al recurentului şi ştampila)
***Opţional
****Comunicarea se realizează
prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă
Anexa nr.4.2. - recurs împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţată de judecătorul sindic
anexă
MOTIVAREA ÎN FAPT ŞI DREPT A RECURSULUI
Număr dosar
_______________anul__________Tribunal_______________________ Secţia _________________________Judecător
sindic_________________________
Recurent* : ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Intimat : ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. MOTIVAREA ÎN FAPT
(text)
2. MOTIVAREA ÎN DREPT
(text)
Semnătură:
______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al recurentului)
______________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al recurentului şi ştampila)
*Persoana care a formulat recursul
**Persoana cu care se judecă în
contradictoriu
Anexa nr.4.3. - contestaţie împotriva măsurilor luate de
administratorul/lichidatorul judiciar
CONTESTAŢIE
Nr.:____________________
Data emiterii :___________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar _______________an___________Tribunal
_______________________ Secţia
__________________________Judecător sindic________________________
2. Arhiva/registratura instanţei: Adresa ___________________________________
Număr de telefon_____________________________________Programul
arhivei / registraturii
instanţei__________________
3.1. Debitor: ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social_______________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________________
Tel/Fax_____________________________E-mail_______________________Cont
bancar______________________________
3.2. Administrator special ______________________________________________
(nume
si prenume sau denumirea )
Cod de identificare
fiscală___________________________Domiciliul/Sediul social ______________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre________________________________
Tel/Fax__________________E-mail_______________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică _________________________________
4. Creditor: ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social_______________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________________
Tel/Fax_________________E-mail_______________________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al
creditorului_______________________Cont
bancar_______________________
5. Administrator judiciar/lichidator judiciar:______________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social _______________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în insolvenţă___________________________
Tel/Fax__________________E-mail_______________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar /lichidator
judiciar persoană juridică____________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa_______________________________în
calitate de __________________________________,reprezentat legal
prin_______________ _______________________cu sediul
profesional____________________________,
(nume şi prenume/denumire reprezentant
legal) (al avocatului)
cu sediul ales în** ___________________________, în temeiul |_|
art. 21alin. (2)/|_| art. 75alin. (1)/|_| art. 122alin. (3) din Legea privind procedura insolvenţei, formulează prezenta
CONTESTAŢIE
Impotriva: |_| măsurilor luate de administratorul/lichidatorul judiciar, conform
raportului lunar din data de_____/_____/_____/
|_| măsurii de trecere a
unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabloul
definitiv al creanţelor
|_| raportului asupra
fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de
creanţe şi a planului de
distribuire între creditori, afişate în copie la uşa
instanţei la data de_____/_____/_____
7. Motivarea contestaţiei
Motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei este prezentată în
anexă în număr de __________file
8. Probe
In susţinerea prezentei solicităm administrarea următoarelor probe:
|_| înscrisuri
|_| alte probe
*Se completează când este reprezentat prin avocat
**Se completează dacă creditorul care
formulează contestaţia are domiciliul/sediul social în străinătate, la sediul
ales din România urmând să i se facă toate comunicările privind cauza;
Anexa nr.4.3. - contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul/lichidatorul judiciar
In acest sens, depunem următoarele documente
justificative:
|_| extras de cont
|_| alte înscrisuri (opis pentru înscrisuri)
în număr de__________file
9. Cheltuieli de judecată şi judecarea în lipsă***
In temeiul art._______alin.____din Codul de
procedură civilă solicităm cheltuieli de judecată în sumă
de____________lei,pentru care depunem următoarele documente
justificative________________________________________________________.
In temeiul art._______ alin.____din Codul
de procedură civilă solicităm judecarea în lipsă.
10. Număr de exemplare depuse**** :
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi
unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
11. Semnătură:
______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentant legal al contestatorului)
______________________________________________
(Semnătură reprezentant legal al contestatorului şi ştampila)
***Opţional
****Comunicarea se realizează
prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă
Anexa nr.4.3. - contestaţie împotriva măsurilor luate
de administratorul/lichidatorul judiciar
anexă
MOTIVAREA ÎN FAPT ŞI DREPT A CONTESTAŢIEI
Număr dosar _______________anul__________Tribunal _____________________ Secţia
_______________________Judecător sindic___________________________
Contestator*
:________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Intimat** :__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. MOTIVAREA ÎN FAPT
(text)
2. MOTIVAREA ÎN DREPT
(text)
Semnătură:
______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al
contestatorului)
______________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al contestatorului
şi ştampila)
*Persoana care a formulat contestaţia
**Persoana cu care se judecă în
contradictoriu
***In cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la prezenta
Anexa nr.4.4. - contestaţie împotriva tabelului
preliminar/suplimentar al creanţelor
CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA TABELULUI PRELIMINAR/SUPLIMENTAR AL CREANŢELOR
Nr.:___________________________
Data emiterii :_____________________
1. Date privind dosarul:
Număr
dosar_______________anul___________Tribunal______________________
Secţia____________________Judecător sindic_______________________________
2. Arhiva/registratura instanţei:Adresa
__________________________________
Număr de telefon_______________________Programul
arhivei/registraturii instanţei __________________
3.1. Debitor: _________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social _______________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________________
Tel/Fax _____________________________E-mail
_______________________Cont bancar______________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea )
Cod de identificare
fiscală____________________________Domiciliul/Sediul social ______________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________
Tel/Fax _____________________E-mail _________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică __________________________________
4. Creditor: ________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social _______________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________________
Tel/Fax ____________________E-mail
____________________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al
creditorului____________________________ Cont bancar _______________________
5. Administrator judiciar/lichidator judiciar:______________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social _______________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în
insolvenţă____________________________
Tel/Fax ______________________E-mail
__________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar /lichidator
judiciar persoană juridică_____________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa___________________________________în
calitate de________________________________________________,reprezentat legal
prin ___________________________________cu sediul profesional_________________
(nume şi prenume/denumire
reprezentant legal)
____________________________________, cu sediul ales
în**_________________
(al avocatului)
____________în temeiul |_| art. 73/ |_| art. 108 din Legea privind
procedura insolvenţei, formulează prezenta
CONTESTAŢIE
Cu privire la creanţa înscrisă în tabelul preliminar / suplimentar
al creanţelor sub aspectul:
|_| legitimităţii
|_| cuantumului creanţei
|_| felului creanţei
|_| garanţiei creanţei
|_| ordinii de prioritate
*Se completează când este
reprezentat prin avocat
**Se completează dacă
creditorul care formulează contestaţia are domiciliul/sediul social în
străinătate, la sediul ales din România urmând să i se facă toate comunicările
privind cauza;
Anexa nr.4.4. - contestaţie împotriva
tabelului preliminar/suplimentar al creanţelor
7. Valoarea totală solicitată a creanţei ______________ ______________
(negarantată) (garantată)
______________ ______________ (RON)
(prioritară) (Total)
O parte a creanţei este |_| Sub condiţie_____________|_| Scadentă_____________
|_| Nescadenţă_____________ (RON)
7.1.*** Creanţă garantată._______________________RON
Prioritate solicitată: |_| Art. 121
pct. 2
Valoarea garanţiei____________________________RON
7.2.****Creanţă
chirografară_____________________RON
Prioritate solicitată: |_| Art. 123 pct. 7 |_| Art. 123 pct. 8
|_| Art. 123 pct. 9
7.3.*****Creanţe prioritare
chirografare______________RON
Rangul creanţei chirografare prioritare: |_| art. 123 pct. 3
|_| art. 123 pct. 4
|_| art. 123 pct. 5
|_| art. 123 pct. 6
8. Valoarea totală acceptată a creanţei ______________ ______________
(negarantată) (garantată)
______________ ______________ (RON)
(prioritară) (Total)
O parte a creanţei este |_| Sub condiţie______________|_| Scadentă______________ |_|Nescadentă______________ (RON)
9. Motivarea contestaţiei
Motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei este prezentată în
anexă în număr de _______ file
10. Probe
In susţinerea prezentei solicităm administrarea următoarelor probe:
|_| înscrisuri
|_| alte probe
In acest sens, depunem următoarele documente justificative:
|_| sentinţa civilă definitivă,
irevocabilă şi învestită cu formula executorie
|_| contracte comerciale, facturi fiscale,
avize de expediţie
|_| contractele prin care sunt constituite
garanţiile imobiliare/mobiliare
|_| alte înscrisuri relevante
în număr de__________file
11. Cheltuieli de judecată şi judecarea în lipsă******
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm cheltuieli de judecată în sumă de______________lei,pentru care
depunem următoarele documente
justificative___________________________________________________________.
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm judecarea în lipsă.
12. Număr de exemplare depuse*******:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care
unul pentru instanţă şi unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de
insolvenţă.
13. Semnătură:
______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentant legal al contestatorului)
______________________________________________
(Semnătură reprezentant legal al contestatorului şi ştampila)
***Se completează dacă o parte
a creanţei este garantată
****Se completează dacă o parte
a creanţei este chirografară
*****Se completează dacă o
parte a creanţei este prioritară chirografară
******Opţional
*******Comunicarea se
realizează prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă
Anexa nr.4.4. - contestaţie împotriva tabelului
preliminar/suplimentar al creanţelor
anexă
MOTIVAREA ÎN FAPT ŞI DREPT A CONTESTAŢIEI
Număr dosar _______________anul__________Tribunal
____________________ Secţia
____________________Judecător sindic _____________________________
Contestator* :
________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Intimat** :
__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. MOTIVAREA ÎN FAPT
(text)***
2. MOTIVAREA ÎN DREPT
(text)***
Semnătură:
______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al
contestatorului)
______________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al contestatorului
şi ştampila)
*Persoana care a formulat
contestaţia
**Persoana cu care se judecă în
contradictoriu
***In cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la prezenta
Anexa nr. 4.5. - Cerere de ridicare a suspendării
acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor şi
valorificarea bunului supus garanţiei
CERERE DE RIDICARE A SUSPENDĂRII ACŢIUNILOR
JUDICIARE ŞI EXTRAJUDICIARE PENTRU REALIZAREA CREANŢELOR ASUPRA DEBITORULUI ŞI
VALORIFICAREA IMEDIATĂ A BUNULUI SUPUS GARANŢIEI
Nr.:______________________________
Data emiterii :_____________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar____________anul__________Tribunal
_______________________ Secţia_________________________ Judecător sindic________________________
2. Arhiva/registratura instanţei: Adresa__________________________________
Număr de telefon _______________________Programul
arhivei/registraturii instanţei ___________________
3.1. Debitor: ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social ____________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________________
Tel/Fax _____________________________E-mail
_______________________Cont bancar______________________________
3.2. Administrator
special:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea )
Cod de identificare
fiscală____________________________Domiciliul/Sediul social
______________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre________________________________
Tel/Fax _____________________E-mail
___________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică __________________________________
4. Creditor: ____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social _______________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre______________________________________
Tel/Fax ______________________E-mail
__________________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al creditorului____________________________ Cont bancar_______________________
5. Administrator judiciar/lichidator judiciar:______________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social __________________________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în
insolvenţă______________________Tel/Fax
____________________E-mail ________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar /lichidator
judiciar persoană juridică
_______________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa_________________________________în
calitate de
(denumirea
creditorului)
creditor al________________________________, reprezentat legal
prin__________
(denumirea debitorului)
____________________________cu sediul
profesional*____________________, cu
(nume şi prenume/denumire reprezentant legai) (al avocatului)
sediul ales în** ___________________________, în temeiul:
|_| art. 39 alin 1 lit. A, lit. a) -
obiectul garanţiei nu prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita
planului de reorganizare propus;
|_| art. 39 alin 1 lit.A, lit. b) -
obiectul garanţiei face parte dintr-un ansamblu funcţional, iar prin
desprinderea şi vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se
diminuează;
|_| art. 39 alin 1 lit.B, lit. a) - nu
există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul
garanţiei, din cauza diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei
unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă;
|_| art. 39 alin 1 lit.B, lit. b) - nu
există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul
garanţiei, din cauza diminuării valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu
rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor
de orice fel la o creanţă garantată cu rang superior;
|_| art. 39 alin 1 lit.B, lit. c) - nu
există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul
garanţiei, din cauza lipsei unei asigurări a obiectului garanţiei împotriva
riscului pieirii sau deteriorării, formulează prezenta
*Se completează când este
reprezentat prin avocat
**Se completează dacă
creditorul care formulează cererea are domiciliul/sediul social în străinătate,
la sediul ales din România urmând să i se facă toate comunicările privind
procesul
Anexa nr. 4.5. - Cerere de ridicare a suspendării
acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor şi
valorificarea bunului supus garanţiei
CERERE DE RIDICARE A SUSPENDĂRII ACŢIUNILOR
JUDICIARE ŞI EXTRAJUDICIARE PENTRU REALIZAREA CREANŢELOR ASUPRA DEBITORULUI ŞI VALORIFICAREA URMĂTOARELOR
BUNURI:
- |_| gaj
|_|mobile__________________
- |_| ipotecă
__________________ garantate cu: -
|_| drept de retentie
__________________ - |_| alte garanţii
- |_| gaj
|_|imobile__________________
- |_| ipotecă
__________________ garantate cu:
- |_| drept de retenţie
__________________ - |_| alte garanţii
7. Motivarea cererii
Motivarea în fapt şi în drept a cererii şi raportul de evaluare a
bunului / bunurilor a căror valorificare se solicită sunt prezentate în anexă,
în număr de________file.
8. Probe
In susţinerea prezentei, solicităm administrarea următoarelor
probe:
|_| înscrisuri
|_| alte probe
In acest sens, depunem următoarele documente justificative:
|_|______________
|_|______________
în număr de_______________file.
9. Cheltuieli de judecată şi judecarea în lipsă***
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm cheltuieli de judecată în sumă de______________lei,pentru care
depunem următoarele documente
justificative___________________________________________________________
In temeiul art._______ alin.____din Codul de procedură civilă
solicităm judecarea în lipsă.
10. Număr de exemplare depuse:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi
unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de rnsolvenţa.****
11. Semnătură:
_______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al creditorului)
_______________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al creditorului şi ştampila)
***Opţional
****Comunicarea cu debitorul şi
cu administratorul judiciar se realizează prin publicare în Buletinul
procedurilor de insolvenţă
Anexa nr. 4.5. - Cerere de ridicare a suspendării
acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor şi
valorificarea bunului supus garanţiei
anexă
MOTIVAREA ÎN FAPT ŞI DREPT A CERERII DE RIDICARE A
SUSPENDĂRII ACŢIUNILOR JUDICIARE ŞI EXTRAJUDICIARE PENTRU REALIZAREA CREANŢELOR
ASUPRA DEBITORULUI ŞI VALORIFICAREA IMEDIATĂ A BUNULUI SUPUS GARANŢIEI
Număr dosar________________anul__________Tribunal
_____________________ Secţia
_______________________Judecător sindic
__________________________
Creditor care a formulat
cererea:________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. MOTIVAREA ÎN FAPT
(text)
2. MOTIVAREA ÎN DREPT
(text)
Semnătură:
_______________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al
creditorului)
_______________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al creditorului
şi ştampila)
Anexa nr.4.6. - cerere de ridicare a dreptului de
administrare şi pentru intrarea în procedura de
faliment
CERERE DE RIDICARE A DREPTULUI DE ADMINISTRARE
ŞI PENTRU INTRAREA ÎN PROCEDURA DE FALIMENT
Nr.:_________________________
Data emiterii :__________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar ______________ anul___________Tribunal
____________________ Secţia _____________________ Judecător sindic___________________________
2. Arhiva/registratura instanţei: Adresa
_________________________________
Număr de telefon_________________________Programul
arhivei/registraturii instanţei___________________
3.1. Debitor: _____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală___________________________Domiciliul/sediul
social __________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________________
Tel/Fax__________________________E-mail_____________________Cont
bancar _______________________________
3.2. Administrator special:_____________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/Sediul
social _______________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre________________________________
Tel/Fax_______________________E-mail__________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică __________________________________
4. Creditor (reprezentantul comitetului creditorilor):_______________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social ________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul societăţilor
agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre__________________________________
Tel/Fax____________________E-mail________________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al creditorului___________________________ Cont bancar______________________
5. Administrator judiciar:_______________________________________Cod
de
(nume si
prenume sau denumire)
identificare fiscală___________________
Domiciliul/sediul
social_____________________________Nr. de ordine în tabloul practicienilor în
insolvenţă_________
Tel/Fax_____________________E-mail____________________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar persoană
juridică ____________ ______________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa____________________________________________
(nume
şi prenume/denumirea persoanei care formulează cererea)
în calitate de administrator judiciar/reprezentant al comitetului
creditorilor/ administrator special al
_________________________________________________,
(denumirea
debitorului
reprezentat legal prin___________________________________________,
cu sediul
(nume si prenume/denumire
reprezentant
legal)
profesional*_______________________, cu sediul ales în**
________________
(al avocatului)
_________________________ în dosarul
numărul__________/an_______,
înregistrat pe rolul Tribunalului__________________________________ formulează prezenta
CERERE DE RIDICARE A DREPTULUI DE ADMINISTRARE ŞI PENTRU INTRAREA ÎN PROCEDURA DE FALIMENT
prin care vă rugăm :1. |_| să dispuneţi ridicarea
dreptului de administrare al
debitorului ca urmare a faptului că:
|_| activitatea pe care o desfăşoară în cadrul procedurii
generează
pierderi continue;
|_|
realizarea unui plan raţional de activitate este foarte puţin
probabilă;
|_| nu
respectă prevederile planului de reorganizare.
si
2. |_| să dispuneţi începerea procedurii falimentului împotriva
debitorului mai sus menţionat, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de
intrare în procedura falimentului, potrivit
|_| art. 107 lit. A,
a) din Legea privind procedura insolvenţei, debitorul şi-a declarat intenţia de
a intra în procedura simplificată;
|_| art. 107 lit. A,
b) din Legea privind procedura insolvenţei, debitorul nu şi-a declarat intenţia
de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a
contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de
judecătorul sindic;
*Se completează când este reprezentat prin
avocat
**Se completează dacă creditorul care
formulează opoziţia are domiciliul/sediul social în străinătate, la sediul ales
din România urmând să i se facă toate comunicările privind procesul
Anexa nr.4.6. - cerere de ridicare a
dreptului de administrare şi pentru intrarea în procedura de faliment
|_| art. 107 lit. A, c) din
Legea privind procedura insolvenţei, nici unul dintre celelalte subiecte de
drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute
la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi
confirmat;
|_| art. 107 lit. B, din
Legea privind procedura insolvenţei, debitorul şi-a declarat intenţia de
reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de
acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
|_| art. 107 lit. C, din
Legea privind procedura insolvenţei, obligaţiile de plată şi celelalte sarcini
asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau
desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce
pierderii averii sale;
|_| art. 107 lit. D, din
Legea privind procedura insolvenţei, a fost aprobat raportul administratorului
judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului
în falimentul, potrivit art. 54 alin. (5), sau art. 60 alin. (3).
7. Motivarea în fapt şi în drept a
cererii este prezentată în anexă, în număr de
_________file.
8. Probe
In susţinerea prezentei, solicităm administrarea următoarelor
probe:
|_| înscrisuri
|_| alte probe
In acest sens, depunem următoarele documente
justificative:
|_|__________________________
|_|__________________________, în număr
de________________file.
9. Număr de exemplare depuse:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi unul pentru a fi publicat în Buletinul
procedurilor de insolvenţă.***
10. Semnătură:
__________________________________________________________
(numele si prenumele reprezentant legal al persoanei care a formulat
cererea)
__________________________________________________________
(semnătură reprezentant legal al persoanei care a formulat cererea
si stampilă)
***Comunicarea cu debitorul şi
cu administratorul judiciar se realizează prin publicare în Buletinul
procedurilor de insolvenţă
Anexa nr.4.6. - cerere de ridicare a dreptului de
administrare şi pentru intrarea în procedura de faliment
anexă
MOTIVAREA ÎN FAPT ŞI DREPT A CERERII DE RIDICARE A
DREPTULUI DE ADMINISTRARE ŞI PENTRU INTRAREA ÎN
PROCEDURA DE FALIMENT
Număr dosar ____________anul_________Tribunal
________________________ Secţia
_______________________Judecător sindic___________________________
Persoana care a formulat cererea:________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. MOTIVAREA ÎN FAPT
(text)
2. MOTIVAREA ÎN DREPT
(text)
Semnătură:
__________________________________________________________
(numele si prenumele reprezentant legal al persoanei care a formulat
cererea)
__________________________________________________________
(semnătură reprezentant legai al
persoanei care a formulat cererea si stampilă)
Anexa nr. 4.7. - plan de reorganizare
DEPUNERE PLAN DE REORGANIZARE
Nr.:___________________________
Data emiterii:_________________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
___________________________Judecător sindic_______________________
2. Arhiva/registratura instanţei: Adresa___________________________________
Număr de telefon_______________________Programul
arhivei/registraturii instanţei __________________
3.1. Debitor:__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare fiscală___________________________Domiciliul/sediul social ______________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre____________________________________
Tel/Fax____________________________E-mail_______________________Cont
bancar___________________________________
3.2. Administrator special:_____________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea )
Cod de identificare fiscală___________________________Domiciliul/Sediul
social ______________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre_______________________________
Tel/Fax_____________________E-mail____________________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
______________________________________
4. Creditor :__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală_____________________________Domiciliul/sediul social ___________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre___________________________________
Tel/Fax_____________________E-mail________________________Cont
bancar _________________________
Nume şi prenume reprezentant legal al creditorului____________________________
5. Administrator judiciar /lichidator judiciar:______________________________
(nume şi prenume
sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social ___________________________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în insolvenţă______________________Tel/Fax
____________________E-mail_______________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar /lichidator
judiciar persoană juridică
________________________________
6. Subsemnatul(a)/Subscrisa____________________________________________
(nume şi prenume/denumirea persoanei care depune pianul de
reorganizare)
în calitate de______________________________, reprezentat legal
prin___________
(nume şi prenume sau denumirea)
____________________________cu sediul profesional**
_____________________,
(nume şi prenume/denumire reprezentant legal)
(al avocatului)
cu sediul ales în***__________________________,
în temeiul art. 94 alin. (1) şi art. 98 alin. (1) din Legea privind procedura
insolvenţei, comunică planul
de reorganizare a activităţii debitorului________________________, astfel
întocmit, în anexă, în număr de_________file.
7. In temeiul art. 98 alin. (2) din
Legea privind procedura insolvenţei, câte o copie de pe planul propus va fi
depusă la grefa tribunalului______________________
şi la oficiul registrul comerţului de pe lângă tribunalul _____________ sau,
după caz, la
registrul societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor/alte registre________, iar judecătorul-sindic va convoca o şedinţă, în termen de 20 de zile de la
înregistrarea planului de reorganizare la tribunal, la care vor fi citaţi cei
care au propus planul şi debitorul prin administrator special, administratorul
judiciar, comitetul creditorilor, în care planul de reorganizare va fi admis
sau respins de judecătorul-sindic,după audierea
persoanelor citate.
8. Număr de exemplare depuse:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi
unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă.****
9. Semnătură:
______________________________________________________
(numele şi prenumele reprezentant legal al persoanei care a depus
planul de reorganizare
______________________________________________________
(semnătură reprezentant legal al persoanei care a depus planul de
reorganizare şi ştampilă)
*Se completează în situaţia în
care planul de reorganizare este propus de creditor / creditori
**Se completează când este
reprezentat prin avocat
***Se completează dacă persoana
are domiciliul/sediul social în străinătate, la sediul ales din România urmând
să i se facă toate comunicările privind cauza;
****Comunicarea cu debitorul şi
cu administratorul judiciar se realizează prin publicare în Buletinul
procedurilor de insolvenţă
Anexa nr. 4.7. - plan de reorganizare
anexă
PLAN DE REORGANIZARE A DEBITORULUI_________________________
Număr dosar _______________anul__________Tribunal
______________________ Secţia
______________________Judecător sindic____________________________
Persoana care a propus planul (debitor, administrator judiciar,
creditor): ____________________________________________________________
(nume
şi prenume sau denumire) Debitor:____________________________________________________
(nume
şi prenume sau denumire)
1. Perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi
specificul activităţii debitorului, cu mijloacele Financiare disponibile şi cu
cererea pieţei faţă de oferta debitorului.
(text)*
2. Măsuri concordante cu interesele creditorilor şi ale membrilor
sau asociaţilor/ acţionarilor,
precum şi cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de
selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi directorilor.
(text)*
3. Programul de plată a creanţelor.
(text)*
4. Termenul de executare a planului de reorganizare.
(text)*
5. Categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate în sensul
legii.
(text)*
6. Tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate.
(text)*
7. Descărcarea de răspundere a debitorului, membrilor grupului de
interes economic, a asociaţiilor din societăţile în nume colectiv şi a
asociaţilor comanditaţi din societăţile în comandită.
(text)*
8. Despăgubiri care urmează a fi oferite titularilor tuturor
categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi
primită prin distribuire în caz de faliment.
(text)
9. Măsuri adecvate pentru punerea planului de reorganizare în
practică.
9.1. Păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a
conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor
din averea sa, cu supravegherea activităţii sale de către un administrator
desemnat în condiţiile legii.
(text)*
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la plan
Anexa nr. 4.7. - plan de reorganizare
9.2. Obţinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării
planului şi sursele de provenienţă ale acestora.
(text)*
9.3. Transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii
debitorului către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituite
anterior sau ulterior confirmării planului.
(text)*
9.4. Fuziunea debitorului.
(text)*
9.5. Lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii
debitorului, separat sau în bloc, libere de orice sarcini,
sau distribuirea acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe
care aceştia le au faţă de averea debitorului.
(text)*
9.6. Modificarea sau stingerea garanţiilor reale, cu acordarea
obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanţii sau protecţii
echivalente.
(text)*
9.7. Prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei
dobânzii, penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului sau
a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale.
(text)*
9.8. Modificarea actului constitutiv al debitorului.
(text)*
9.9. Emiterea de titluri de valoare.
(text)*
9.10. Inserarea în actul constitutiv al debitorului a unor
prevederi:
9.10.1. de prohibire a emiterii de acţiuni fără drept de vot.
(text)*
9.10.2. de determinare, în cazul diferitelor categorii de
acţiuni ordinare, a unei distribuţii corespunzătoare a votului între aceste
categorii.
(text)*
9.10.3. în cazul categoriilor de acţiuni preferenţiale cu
dividend prioritar faţă de alte categorii de acţiuni, de reglementare
satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentând categoriile de acţiuni
respective în ipoteza neonorării obligaţiei de plată a dividendelor.
(text)
10. Modificarea actului constitutiv al debitorului, fără acordul
statutar al membrilor sau asociaţilor/acţionarilor acestuia, în cazul planului
de reorganizare propus de creditori.
(text)*
11. Obligaţia administratorului judiciar de a solicita, pe
cheltuiala debitorului, înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de
modificare a actului constitutiv al debitorului, fără acordul statutar al
membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului şi de a publica în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, hotărârea judecătorului sindic de
confirmare a planului de reorganizare.
(text)*
*în cazul în care sunt redate reprezentări grafice, acestea se vor
anexa la plan
**Se va menţiona numai în situaţia în care
planul de reorganizare cuprinde măsurile de la punctul 10
Anexa nr. 4.7. - plan de reorganizare
12. Categoriile de creanţe chirografare
care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate
desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi.
(text)*
13. Alte menţiuni.
(text)*
Semnătură:
______________________________________________________
(numele şi prenumele reprezentantului legal al
persoanei care a propus planul)
______________________________________________________
(Semnătura reprezentantului legal al persoanei care
a propus planul)
*în cazul în care sunt redate reprezentări grafice, acestea se vor anexa la plan
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procedura de insolvenţă
DEPUNERE RAPOARTE ÎNTOCMITE DE ADMINISTRATORUL
JUDICIAR / LICHIDATORUL JUDICIAR ÎN PROCEDURA GENERALĂ DE INSOLVENŢĂ
Nr.:_________________
Data emiterii:_________
1. Date privind dosarul:
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
___________________________Judecător sindic_______________________
2. Arhiva/registratura instanţei: Adresa ___________________________________
Număr de telefon_______________________Programul arhivei/registraturii instanţei __________________
3.1. Debitor:__________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cod de identificare
fiscală___________________________Domiciliul/sediul social ______________________________________
Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte
registre____________________________________
Tel/Fax_________________________E-mail______________________Cont
bancar ___________________________________
3.2. Administrator special:______________________________________________
(nume şi prenume sau denumirea )
Cod de identificare
fiscală___________________________Domiciliul/Sediul social
______________________________________
După caz: Număr de ordine în registrul comerţului /registrul
societăţilor agricole/ registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre________________________________
Tel/Fax__________________________E-mail_______________________________
După caz: Nume şi prenume reprezentant administrator special
persoană juridică
______________________________________
4. Administrator judiciar/lichidator judiciar:______________________________
(nume şi prenume
sau denumire)
Cod de identificare fiscală_____________________________Domiciliul/sediul
social ___________________________________________
Nr. de ordine în tabloul practicienilor în insolvenţă_____________________ Tel/Fax
____________________E-mail_____________________________
Nume şi prenume reprezentant administrator judiciar /lichidator
judiciar persoană juridică
_______________________________
5. Subsemnatul(a)/Subscrisa ____________________________________________
(nume şi prenume/denumirea persoanei care depune
raportul)
în calitate de______________________________, al debitorului_________________
(administrator special /
administrator judiciar /lichidator judiciar)
____________reprezentat legal
prin**______________________________________
(nume şi prenume/denumire reprezentant legal al
administratorului judiciar / lichidatorului judiciar)
In temeiul:
|_| art. 20 lit. a) şi art. 54
alin. (l)
|_| art. 20 lit. b) şi art. 59 alin. (1)
|_| art. 21 alin. 1
|_| art. 106 alin. 1 :din Legea privind procedura insolvenţei
|_| art. 117 alin. 1
|_| art. 122 alin. 1
|_| art. 129 alin. 1
comunică:
|_| Raportul administratorului
judiciar privind propunerea de intrare în procedura simplificată (30 zile)
|_| Raportul asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au dus la apariţia stări de insolvenţă (60 zile)
|_| Raportul lunar privind descrierea
modului de îndeplinire a atribuţiilor şi justificarea cheltuielilor efectuate
în condiţiile art. 121 alin. (1) şi art. 123
|_| Raportul trimestrial privind situaţiile
financiare ale debitorului
|_| Raportul privind modalitatea de vânzare
în bloc a bunurilor sau creanţelor debitorului
|_| Raportul asupra fondurilor obţinute din
lichidare şi din încasarea creanţelor şi planul de
distribuire
|_| Raportul final şi bilanţul general
astfel întocmit(e), în anexă, în număr de__________file.
*raportul trimestrial poate fi
depus şi de debitor prin administrator special
**se va completa în situaţia în
care administratorul judiciar / lichidatorul judiciar este persoană juridică
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procedura de insolvenţă
6. Număr de exemplare depuse:
Depunem prezenta în 2 exemplare, din care unul pentru instanţă şi unul pentru a fi publicat în Buletinul procedurilor de
insolvenţă.***
7. Semnătură:
___________________________________________
(numele si prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul si stampilă)
***Comunicarea cu debitorul şi
cu administratorul judiciar se realizează prin publicare în Buletinul procedurilor
de insolvenţă
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procedura de insolvenţă
anexă
RAPORTUL ADMINISTRATORULUI JUDICIAR PRIVIND
PROPUNEREA DE INTRARE ÎN PROCEDURA SIMPLIFICATĂ A DEBITORULUI________
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
________________________ Secţia
___________________________Judecător sindic_______________________
Temei juridic: art. 20 lit. (a) şi art. 54 alin. (1) din Legea
privind procedura insolvenţei Administrator
judiciar:_______________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Menţiuni privind propunerea de intrare a debitorului în procedura
simplificata sau de continuare a perioadei de observaţie din procedura
generală:
(text)*
Menţiuni privind încadrarea debitorului în criteriile prevăzute la
art. 1 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei, privind intrarea în
procedura simplificată :
(text)*
Alte menţiuni:
(text)*
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi ştampila )
*în cazul în care sunt redate reprezentări grafice, acestea se vor
anexa la raport
**în această situaţie se vor anexa şi
documentele justificative
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar în procedura de
insolvenţă
anexă
RAPORTUL ASUPRA CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR CARE AU DUS LA APARIŢIA
STĂRII DE INSOLVENŢĂ A DEBITORULUI____________
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
____________________________Judecător sindic______________________
Temei juridic: art. 20 lit. (b) şi art. 59 alin. (1) din Legea
privind procedura insolvenţei
Administrator judiciar/lichidator
judiciar:________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei
debitorului cu menţiunea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă:
(text)*
Posibilitatea reală de reorganizare efectivă a activităţii
debitorului:
(text)*
Motivele care nu permit reorganizarea debitorului şi propunerea planului de intrare a debitorului în faliment:
(text)*
Alte menţiuni:
(text)*
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi ştampila )
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la raport
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procedura de insolvenţă
anexă
RAPORT LUNAR PRIVIND DESCRIEREA MODULUI DE
ÎNDEPLINIRE A ATRIBUŢIILOR ŞI JUSTIFICAREA CHELTUIELILOR EFECTUATE ÎN
CONDIŢIILE ART. 121 ALIN. (1) ŞI ART. 123 DIN LEGEA PRIVIND PROCEDURA
INSOLVENŢEI PENTRU DEBITORUL___________________
Număr dosar
____________anul__________Tribunal _________________________
Secţia ____________________________Judecător sindic______________________
Temei juridic: art. 121 alin. (1) şi art. 123 din Legea privind
procedura insolvenţei Administrator
judiciar:________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:_____________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Menţiuni privind descrierea
modului în care administratorul judiciar s-a achitat de atribuţiile sale:
(text)*
Menţiuni privind justificarea cheltuielilor efectuate în condiţiile
art. 121 alin. (1) şi art. 123 din Legea privind procedura insolvenţei:
(text)*
Alte menţiuni:
(text)*
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei
care depune raportul şi ştampila)
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la raport
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procedura de insolvenţă
anexă
RAPORT TRIMESTRIAL PRIVIND SITUAŢIILE FINANCIARE ALE
DEBITORULUI___________________
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
____________________________Judecător sindic______________________
Temei juridic: art. 106 alin. (1) din Legea
privind procedura insolvenţei Administrator
judiciar:________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Administrator
special:_________________________________________________
Situaţia financiară a debitorului:
(text)*
Situaţia cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activităţii
debitorului:
(text)*
Măsurile luate de debitor şi/sau administratorul judiciar şi
efectele acestora:
(text)*
Alte menţiuni:
(text)*
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care
depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi ştampila)
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la raport
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în
procedura de insolvenţă
anexă
RAPORT PRIVIND MODALITĂŢILE DE VÂNZARE ÎN BLOC A
BUNURILOR SAU CREANŢELOR DEBITORULUI_____________
Număr dosar ____________anul__________Tribunal _________________________ Secţia
____________________________ Judecător
sindic______________________
Temei juridic: art. 117 alin. (1) din Legea privind procedura
insolvenţei
Lichidator
judiciar:____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. Bunurile ce urmează a fi vândute împreună:
(text)*
2. Descrierea bunurilor:
(text)*
3. Evaluarea bunurilor:
(text)*
4. Sarcinile de care, eventual, sunt grevate bunurile:
(text)*
5. Modalităţi de vânzare:
5.1. Vânzare prin negociere directă către un cumpărător
deja identificat, cu precizarea condiţiilor minime ale contractului
(preţul şi modalitatea de plată):
(text)*
5.2. Vânzare prin negociere directă fără cumpărător identificat, cu
precizarea preţului propus:
(text)*
5.3. Vânzarea la licitaţie:
(text)*
6. Identificarea imobilului prin situaţia de pe teren şi prin
datele din registrele de publicitate imobiliară, sarcinile de care este grevat,
pasul de supraofertare şi data până la care, în caz de aprobare a vânzării,
sunt acceptate supraoferte :
(text)
7. Alte menţiuni:
(text)*
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi
ştampila)
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la raport
**se menţionează în cazul
vânzării directe
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar în procedura de insolvenţă
anexă
RAPORT ASUPRA
FONDURILOR OBŢINUTE DIN LICHIDARE ŞI DIN ÎNCASAREA CREANŢELOR ŞI PLANUL DE
DISTRIBUIRE PENTRU DEBITORUL_______________________
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
____________________________Judecător sindic______________________
Temei juridic: art. 122 alin. (1) din Legea privind procedura
insolvenţei
Lichidator
judiciar:____________________________________________________
(nume şi prenume
sau denumire)
Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. Menţiuni privind fondurile obţinute din lichidare:
(text)*
2. Menţiuni privind fondurile obţinute din încasarea de creanţe:
(text)*
3. Menţiuni privind plata retribuţiei lichidatorului judiciar:
(text)*
4. Menţiuni privind plata cheltuielilor prevăzute la art. 123 pct.
1 din Legea privind procedura insolvenţei:
(text)*
5. Alte menţiuni:
(text)*
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi
ştampila)
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la raport
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de
administratorul judiciar sau lichidatorul
judiciar în procedura de insolvenţă
PLAN DE DISTRIBUIRE ÎNTRE CREDITORI
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
____________________________Judecător sindic______________________
Temei juridic: art. 122 alin. (1) din Legea privind procedura
insolvenţei
Lichidator judiciar:____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. Creanţe reprezentând creditele, cu dobânzile şi
cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea
procedurii, precum şi creanţe rezultând din continuarea activităţii
debitorului după deschiderea procedurii
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
2. Creanţe izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni
anterioare deschiderii procedurii
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
3. Creanţele bugetare
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
4. Creanţe reprezentând sumele datorate de către debitor unor
terţi în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de
plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
5. Creantele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic
pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană
fizică
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar în procedura de insolventă
6. Creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi
dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse,prestări de
servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
7. Alte creanţe chirografare
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
8. Creanţele subordonate
|
8.1. Creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un
asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv
din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de
către un membru al grupului de interes economic
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
8.2. Creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
9. Menţiuni privind:
|
9.1 Sumele proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe
sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
9.2. Sumele proporţionale, datorate proprietarilor de titluri la
ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au
prezentat
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
Anexa nr. 4.8. - rapoarte întocmite de administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar în procedura de insolventă
9.3. Sumele proporţionale, datorate creanţelor admise provizoriu
|
Nr. crt.
|
Creditor
|
Valoare creanţă acceptată
|
Sumă distribuită
|
Observaţii
|
|
|
|
|
|
9.4. Rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale
averii debitorului:
(text*)
10. Alte menţiuni:
(text*)
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi
ştampila)
*în cazul în care sunt redate
reprezentări grafice, acestea se vor anexa la raport
**în cazul distribuirilor parţiale
Anexa nr. 4.8. - rapoarte
întocmite de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procedura de
insolvenţă
anexă
RAPORT FINAL* PRIVIND DEBITORUL______________________________
Număr dosar ____________anul__________Tribunal
_________________________ Secţia
____________________________Judecător sindic______________________
Temei juridic: art. 129 alin. (1) din Legea privind procedura insolvenţei
Lichidator
judiciar:____________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire) Debitor:______________________________________________________________
(nume şi prenume sau denumire)
1. Menţiuni:
(text)
Semnătură:
___________________________________________
(numele şi prenumele persoanei care depune raportul)
___________________________________________
(semnătura persoanei care depune raportul şi
ştampila)
*raportul final va fi însoţit
de situaţiile financiare finale, care vor fi întocmite în conformitate cu
dispoziţiile legale
**în cazul în care sunt redate reprezentări
grafice, acestea se vor anexa la raport
Anexa nr. 5.1. - dovada de îndeplinire a procedurii de
citare/comunicare/notificare / convocare -exemplar 1
Exemplar 1 *)
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Sediul..........................................
DOVADĂ PRIVIND ÎNDEPLINIREA PROCEDURII DE
CITARE |_| COMUNICARE |_| NOTIFICARE |_| CONVOCARE |_|
nr................., emisă la:
ziua......, luna......, anul..........
Către,
..........................................................................................................................................
(după caz: instanţa judecătorească sau filiala Uniunii Naţionale a
Practicienilor în Insolvenţă)
Sediul ....................................................................................
Prin prezenta, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului,
reprezentat de Director
General.........................................................................,
având de publicat în Buletinul
procedurilor de insolvenţă citaţia / comunicarea /notificarea /
convocarea / hotărârea
judecătorească / alte acte, nr...........................,
din data (zzllaaaa) ........./........../.........
emisă de......................................................................................................................
(după caz: instanţa
judecătorească, administratorul judiciar sau lichidatorul numit)
în dosarul nr............, înregistrat pe
rolul Tribunalului / Curţii de apel .........................,
Secţia..........................., cu termen de judecată la data de .............., privind
debitorul.............., cu sediul social / domiciliul
în........................................................,
cod de identificare fiscală......................, număr de ordine
în registrul comerţului /
registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor / alte registre
....../............/........./......
Certifică faptul că
..........................................................................................................................................
(după caz: citaţia,
notificarea, convocarea, hotărârea judecătorească, alte acte)
este publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr............din
data de .............
Director General,
(semnătura şi stampila)
Consilier juridic,
*) Exemplarul 1 se comunică,
după caz, la instanţa judecătorească sau administratorului /lichidatorului judiciar numit
Anexa nr. 5.2. - dovada de îndeplinire a procedurii de
citare/comunicare/notificare/ convocare -exemplar 2
Exemplar 2 *)
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Sediul.........................................
DOVADĂ PRIVIND ÎNDEPLINIREA PROCEDURII DE
CITARE |_| COMUNICARE |_| NOTIFICARE |_| CONVOCARE |_|
nr................., emisă la: ziua......luna......anul..........
Către,
..........................................................................................................................................
(după caz, instanţa judecătorească sau filiala Uniunii Naţionale a
Practicienilor în Insolvenţă)
Sediul
....................................................................................
Prin prezenta, Oficiul Naţional
al Registrului Comerţului, reprezentat de Director General ............................, având de publicat
în Buletinul procedurilor de insolvenţă
citaţia / comunicarea / notificarea / convocarea / hotărârea judecătorească /
alte acte, nr......................................................................
din data (zzllaaaa)............./............/.............emisă de....................................................
..........................................................................................................................................
(după caz: instanţa judecătorească, administratorul judiciar sau
lichidatorul numit)
în dosarul nr..........., înregistrat pe rolul Tribunalului / Curţii de apel ...................,
Secţia..........................., cu termen de judecată la data de .............., privind
debitorul........................., cu sediul social / domiciliul
în............................................,
cod de identificare
fiscală......................, număr de ordine în registrul comerţului /
registrul societăţilor agricole / registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor / alte registre
....../............/........./......
Certifică faptul că
..........................................................................................................................................
(după caz: citaţia,
notificarea, convocarea, hotărârea judecătorească, alte acte)
este publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr...........din data de ...........
Director General,
(semnătura şi ştampila)
Consilier juridic,
*) Exemplarul 2 se arhivează la dosarul debitorului şi conţine pe
verso confirmarea de primire.
Anexa nr. 5.2. - dovada de îndeplinire a procedurii de
citare/comunicare/notificare/ convocare -exemplar 2
(Verso)
CONFIRMARE DE PRIMIRE
Denumire..........................................................................................................................
(Instanţa judecătoreacă / filiala
Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă)
prin....................................................................................................................................
(numele şi prenumele persoanei care
primeşte dovada de îndeplinire a procedurii de
citare / comunicare /notificare/convocare,
serie şi număr act de identificare, calitate)
azi ................., confirmă primirea dovezii privind
îndeplinirea
procedurii de citare/comunicare/notificare/convocare, emisă la:
ziua... luna... anul.....de către Oficiul Naţional
al Registrului Comerţului
privind publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă
nr.....din data
de................a..................................,
nr...........din data de............... emis
(documentul în
cauză)
în dosarul nr......................., înregistrat pe rolul
Tribunalului / Curţii de
Apel.........., Secţia........., cu termen la data
de....................
Semnătura de primire**
*Data primirii dovezii de citare / comunicare /
notificare / convocare.
**Semnătura de primire (
ştampila )