Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 1342 din 24 august 2010

privind modul de stabilire a tarifelor de practicare a vanatorii

ACT EMIS DE: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 619 din 2 septembrie 2010

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 185.154 din 9 iunie 2010 al Direcţiei generale de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestieră,

ţinând cont de Avizul Consiliului Naţional de Vânătoare nr. 2 din 27 iulie 2010,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (4) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului şi pădurilor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Pentru organizarea şi practicarea vânătorii pe teritoriul României, potrivit legii, fiecare gestionar de fond cinegetic care autorizează acţiuni de vânătoare stabileşte, prin decizie a organelor de conducere, tarife proprii, cotizaţii şi cotizaţii suplimentare pe care le percepe vânătorilor, organizatorilor acţiunilor de vânătoare sau propriilor membri vânători, după caz, pe fondurile cinegetice pe care le gestionează.

(2) Veniturile realizate de fiecare gestionar de fonduri cinegetice din acţiunile de vânătoare se raportează structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, până la data de 15 iunie a fiecărui an, pentru sezonul de vânătoare încheiat.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

a) Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 117/2001 pentru aprobarea Listei cuprinzând tarifele minime care se percep de la vânători străini pentru acţiuni de vânătoare în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 17 august 2001;

b)  Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 164/2001 pentru aprobarea nivelului tarifelor minime care se percep de la vânători români pentru acţiuni de vânătoare în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 17 august 2001;

c)  Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de stabilire a tarifelor care se practică de gestionarii fondurilor de vânătoare pentru acţiuni de vânătoare cu vânători români, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 11 septembrie 2001;

d)  Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 203/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de stabilire a tarifelor care se practică pentru acţiunile de vânătoare realizate în România cu vânători străini, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 11 septembrie 2001.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului şi pădurilor,

Laszlo Borbely

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1342/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1342 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu