ORDIN Nr.
113130 din 6 noiembrie 2006
pentru punerea in aplicare a
Normelor privind activele admise sa acopere rezervele tehnice brute pentru
asiguratorul care practica activitatea de asigurari generale, dispersia
activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute, precum si coeficientul de
lichiditate
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 960 din 29 noiembrie 2006
In temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr.
32/2000 privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,
potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor din 2 noiembrie 2006, prin care s-au adoptat Normele privind activele admise să acopere
rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de
asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice
brute, precum şi coeficientul de lichiditate,
preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
emite următorul ordin:
Art. 1. - Se pun în aplicare Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru
asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia
activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, cuprinse în anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va intra în vigoare la data de
1 ianuarie 2007.
Art. 3. - La data intrării în
vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele acte normative:
a) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nr. 3.110/2003 pentru
punerea în aplicare a Normelor privind categoriile de active admise să acopere
rezervele tehnice ale asigurătorului care practică asigurări generale, reguli
de dispersie a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
770 din 3 noiembrie 2003;
b) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nr. 3.109/2005 pentru punerea în aplicare
a Normelor privind rezervele tehnice pentru
asigurările generale, activele admise să le acopere şi dispersia activelor
admise să acopere rezervele tehnice brute, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 615 din 15 iulie 2005.
Art. 4. - Direcţia generală
stabilitate financiară şi actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
ANEXĂ
NORME
privind activele admise să acopere rezervele tehnice
brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor
admise să acopere rezervele tehnice brute, precum si coeficientul de
lichiditate
ARTICOLUL 1
(1) La investirea activelor
admise să acopere rezervele tehnice brute se va ţine seama de tipul de
activitate desfăşurată de asigurător, astfel încât să se asigure randamentul,
siguranţa şi tranzacţionabilitatea investiţiilor, societatea de asigurare asigurând
dispersia activelor respective.
(2) Societăţile de asigurare
trebuie să îşi acopere rezervele tehnice brute cu active congruente în
conformitate cu prevederile art. 6.
(3) Pentru activităţile
desfăşurate în statele membre, activele admise să acopere rezervele tehnice
brute trebuie localizate pe teritoriul acestora.
ARTICOLUL 2
Categoriile de active admise să acopere rezervele
tehnice brute sunt:
A. Investiţii:
(i) titluri de stat şi bonuri de tezaur emise de statele membre;
(ii) titluri emise de autorităţi ale administraţiei publice locale;
(iii) obligaţiuni şi
alte instrumente ale pieţei monetare şi de capital, asimilate acestora,tranzacţionate pe o
piaţă supravegheată;
(iv) acţiuni şi alte participaţii cu randament variabil,asimilate
acestora, tranzacţionate pe o piaţă supravegheată;
(v) unităţi în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi alte fonduri de
investiţii;
(vi) depozite şi conturi curente la instituţii de
credit;
(vii) terenuri, construcţii în proprietatea
societăţilor;
(viii) împrumuturi.
B. Creanţe:
(i) creanţe de la asiguraţi şi intermediari
rezultând din operaţiuni de
asigurare
directe şi acceptări în
reasigurare;
(ii) partea din rezervele tehnice aferente
contractelor cedate în reasigurare;
(iii) dobânzi de încasat aferente activelor admise să acopere rezervele tehnice brute.
C. Altele:
(i) active corporale, altele decât
terenuri şi construcţii;
(ii) cheltuieli de achiziţie reportate;
(iii) disponibilităţi în casierie.
ARTICOLUL 3
In evaluarea activelor admise
să acopere rezervele tehnice brute se vor respecta următoarele reguli:
a) activele admise să acopere rezervele tehnice brute
se evaluează la valoarea netă, respectiv fără includerea cheltuielilor de
achiziţie;
b) activele admise să acopere
rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe bază prudenţială, avându-se în
vedere orice nerealizări viitoare. Activele corporale, altele decât terenurile
sau construcţiile, pot fi admise să acopere rezervele tehnice brute numai dacă
sunt evaluate pe baza amortizării prudenţiale;
c) împrumuturile acordate, în condiţiile legii,
societăţilor, statului sau organizaţiilor internaţionale, autorităţilor locale
ori regionale şi persoanelor fizice pot fi admise să acopere rezervele tehnice
brute numai dacă există suficiente garanţii cu privire la securitatea acestora,
bazate pe situaţia celui împrumutat, ipoteci, garanţii bancare, garanţii
acordate de societăţi de asigurare sau alte forme de garanţii;
d) valoarea creanţelor admise să acopere rezervele
tehnice brute trebuie calculată pe bază prudenţială, avându-se în vedere orice
pierderi viitoare. Creanţele de la asiguraţi şi intermediari rezultând din
operaţiuni de asigurare directe şi acceptări în reasigurare pot fi acceptate ca
acoperire pentru rezervele de primă brute, până la nivelul acestora şi numai în
măsura în care nu sunt restante de mai mult de 3 luni;
e) în cazul în care o filială a asigurătorului
administrează parţial sau în totalitate investiţiile asigurătorului, la
aplicarea prevederilor art. 1-4 se va ţine seama de activele filialei, tratamentul activelor altor
filiale ale asigurătorului fiind similar;
f) cheltuielile de achiziţie reportate pot fi
acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice numai în măsura în care metoda
de calcul al acestora este compatibilă cu calculul rezervelor de primă;
g) terenurile şi construcţiile pot fi acceptate ca
acoperire pentru rezervele tehnice brute numai în măsura în care asigurătorul
face dovada proprietăţii acestora şi sunt libere de sarcini. Actul doveditor al
proprietăţii va fi transmis odată cu situaţiile financiare aferente
exerciţiului financiar 2006, urmând
ca la fiecare raportare ulterioară asigurătorul să declare pe propria
răspundere dacă au intervenit sau nu modificări în ceea ce priveşte situaţia
proprietăţii;
h) construcţiile admise să acopere rezervele tehnice
brute de reasigurare vor fi asigurate împotriva tuturor riscurilor la care sunt
expuse, cel puţin la nivelul valorii luate în considerare la acoperirea
rezervelor tehnice brute, în baza unei asigurări distincte încheiate cu un alt
asigurător, sau vor fi autoasigurate cu condiţia cedării riscului în
reasigurare, în proporţie de cel puţin 70%, unor societăţi de reasigurare de pe piaţa internaţională.
ARTICOLUL 4
Reguli privind dispersia
activelor admise să acopere rezervele tehnice brute
(1) Asigurătorul care
practică activitatea de asigurări generale poate investi maximum:
1. 50% din rezervele tehnice
brute în acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente ale pieţei de capital
tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi supravegheată, precum şi titluri de
participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, cu
respectarea pct. 2;
2. 5% din rezervele tehnice
brute în acţiuni şi alte titluri negociabile tratate ca acţiuni, obligaţiuni,
titluri de credit şi alte instrumente ale pieţei monetare sau de capital,
precum şi titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori
mobiliare emise de aceeaşi entitate;
3. 40% din rezervele tehnice brute în terenuri şi construcţii, cu respectarea pct. 4;
4. 10% din rezervele tehnice
brute într-un teren sau o clădire ori într-un număr de terenuri sau clădiri
suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o
singură investiţie;
5. 90% din rezervele tehnice
brute în depozite şi disponibilităţi la instituţii de credit, dar nu mai mult
de 25% din rezervele tehnice
brute într-o singură instituţie de credit;
6. 10% din rezervele tehnice
brute în active corporale, altele decât terenuri şi clădiri;
7. 3% din rezervele tehnice
brute în disponibilităţi în casierie;
8. 1% din rezervele tehnice
brute pentru fiecare împrumut, altele decât împrumuturile acordate
instituţiilor de credit, societăţilor de asigurare şi societăţilor de
investiţii dintr-un stat membru, dar nu mai mult de 5%
din rezervele tehnice brute în total împrumuturi.
(2) In cazul categoriilor de
active admise să acopere rezervele tehnice brute, altele decât cele prevăzute
la alin. (1), pentru care nu
s-au prevăzut limite maxime, la investirea acestora asigurătorul va respecta
următoarele reguli:
1. activele care acoperă
rezervele tehnice brute trebuie să fie diversificate şi dispersate într-o
astfel de manieră încât să nu existe o utilizare excesivă a unei anumite
categorii de active, a unei pieţe de investiţii sau a unei investiţii;
2. investiţiile în anumite
tipuri de active, care prezintă un risc ridicat fie datorită naturii activului,
fie datorită stării în care se află emitentul, trebuie restricţionate la un
nivel prudential;
3. limitările la anumite
categorii de active trebuie să ţină seama de tratamentul reasigurărilor în
calculul rezervelor tehnice;
4. în cazul în care o
filială a asigurătorului administrează parţial sau în totalitate investiţiile
asigurătorului, la aplicarea prevederilor art. 2-4 se va ţine seama de activele filialei, tratamentul activelor altor
filiale ale asigurătorului fiind similar;
5. când activele deţinute
includ împrumuturi sau obligaţiuni emise de anumite instituţii de credit,
aplicând principiile prevăzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor va ţine seama de activele deţinute de respectivele instituţii de
credit. Acest tratament poate fi aplicat doar atunci când instituţia de credit
are sediul central într-un stat membru, este deţinută în întregime de
respectivul stat membru şi/sau de autorităţile locale din statul respectiv şi
activitatea sa în conformitate cu statutul constă în acordarea prin
intermediari a împrumuturilor garantate de stat sau autorităţile locale ori a
împrumuturilor acordate organismelor aflate în strânsă legătură cu statul sau
autorităţile locale.
ARTICOLUL 5
Coeficientul de lichiditate
(1) Coeficientul de
lichiditate reprezintă raportul dintre activele lichide şi obligaţiile pe
termen scurt ale asigurătorului faţă de asiguraţi.
(2) Activele lichide sunt:
a) titlurile de stat şi obligaţiunile emise de
autorităţile administraţiei publice locale;
b) depozitele bancare;
c) disponibilităţile în conturi curente şi casierie;
d) valorile mobiliare tranzacţionate
pe pieţe reglementate şi supravegheate, în următoarele condiţii:
- în limita a 5% din totalul
valorilor mobiliare emise de aceeaşi entitate;
- în calculul activelor
lichide obligaţiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,75;
- în calculul activelor
lichide acţiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,50;
e) titlurile de participare la organisme de plasament
colectiv în valori mobiliare (OPCVM), ponderate cu un coeficient de 0,90, în
limita a maximum 20% din activul net pentru fiecare fond.
(3) Activele prevăzute la
alin. (2) lit. d) şi e) vor fi
luate în calcul în limita a 50% din totalul activelor
lichide.
(4) Activele lichide grevate de sarcini nu sunt luate
în considerare la calculul coeficientului de lichiditate.
(5) Obligaţiile asigurătorului
faţă de asiguraţi, pe termen scurt, sunt reprezentate de rezerva de daune
brută.
(6) Asigurătorii au obligaţia
de a avea coeficientul de lichiditate pentru activitatea de asigurări generale
de cel puţin 1.
(7) Pentru activităţile
desfăşurate în statele membre, activele lichide trebuie localizate pe
teritoriul acestora.
ARTICOLUL 6
Reguli de congruenţă
(1) Acolo unde garanţia
prevăzută în contract este exprimată într-o anumită monedă, angajamentele
asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în acea monedă.
(2) Acolo unde garanţia
prevăzută în contract nu este exprimată într-o anumită monedă, angajamentele
asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în moneda ţării în care este
prezent riscul. Totuşi, societăţile de asigurare pot opta pentru moneda în care
sunt încasate primele, dacă există un cadru adecvat adoptării unei astfel de
soluţii. Acest lucru este posibil în cazul în care, din momentul intrării în
vigoare a contractului, este puţin probabil ca o daună să fie plătită în moneda
în care este încasată prima şi nu în moneda ţării în care este prezent riscul.
(3) Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor poate autoriza asigurătorul ca acesta să ia în considerare, în
vederea asigurării riscului, moneda pe care acesta o utilizează, în
conformitate cu experienţa dobândită, sau, în lipsa experienţei, moneda ţării
în care asigurătorul îşi are sediul central, pentru contractele care acoperă
riscurile cuprinse în clasele 4, 5, 6, 7, 11, 12 şi 13 (numai
răspunderea civilă a producătorilor), iar pentru contractele care acoperă
riscuri cuprinse în alte clase pentru care, în funcţie de natura riscurilor,
asigurarea riscului se va face într-o altă monedă decât cea care ar rezulta în
urma aplicării procedurilor de mai sus.
(4) Acolo unde s-a raportat o
daună către un asigurător care poate fi plătită într-o anumită monedă, alta
decât cea care rezultă din aplicarea procedurilor menţionate mai sus,
angajamentele asigurătorului vor fi plătite în acea monedă şi, în special, în
moneda stabilită de instanţa judecătorească sau printr-o înţelegere încheiată
între asigurător şi asigurat.
(5) Acolo unde este sesizată o
daună, exprimată într-o monedă cunoscută dinainte de către asigurător, dar care
este diferită de moneda care rezultă din aplicarea procedurilor de mai sus,
angajamentele asigurătorului pot fi plătite în acea monedă.
(6) Societăţile de asigurare
pot să nu îşi acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacă prin
aplicarea procedurilor de mai sus rezultă obligaţia acestora ca pentru a
respecta principiul de congruenţă să păstreze activele într-o valută care să nu
depăşească mai mult de 7% din activele exprimate în
alte valute.
(7) In cazul în care
angajamentele pot fi plătite într-o monedă, alta decât moneda unui stat membru,
dacă investiţiile în acea monedă sunt reglementate, dacă moneda este supusă
unor restricţii de transfer sau dacă, din motive similare, moneda nu este
potrivită pentru a acoperi
rezervele tehnice, societăţile de asigurare nu sunt obligate să respecte
principiul de congruenţă.
(8) Societăţile de asigurare
pot deţine active care nu sunt congruente, pentru a acoperi o sumă care să nu
depăşească mai mult de 20% din
obligaţiile lor într-o anumită valută.
(9) In cazul în care
obligaţiile şi activele sunt exprimate în moneda unui
stat membru, ele sunt considerate a fi exprimate în euro.
ARTICOLUL 7
Active care nu sunt utilizate în acoperirea
rezervelor tehnice brute
Prevederile art. 1 -4 nu se
aplică activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice
brute. Asigurătorii care practică activitatea de asigurări generale sunt liberi
să hotărască asupra activelor respective, mobile sau imobile, care se includ în
activele lor totale.
ARTICOLUL 8
Nu vor fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice aferente asigurărilor generale plasamentele în instituţii
de credit sau în societăţi de investiţii care nu mai derulează operaţiuni
curente în legătură cu obiectul lor de activitate şi/sau care sub orice formă
şi-au încetat activitatea şi/sau nu şi-au respectat obligaţiile faţă de terţi.
ARTICOLUL 9
Categoriile de active menţionate la art. 2 sunt admise să acopere rezervele tehnice
brute numai în situaţia în care acestea nu sunt grevate de sarcini.
ARTICOLUL 10
Nerespectarea prevederilor prezentelor
norme se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind
societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi
completările ulterioare.
ARTICOLUL 11
Prezentele norme transpun art. 20, 21, 22 şi 26 din
Directiva 92/49/CEE şi anexa 1 la Directiva
88/357/CEE.