Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1023 din 29.07.2013

pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.415/2009 privind aprobarea modelului şi conţinutului unor documente şi formulare utilizate în activitatea de inspecţie fiscală la persoane fizice
ACT EMIS DE: Agentia Nationala de Administrare Fiscala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 504 din 09 august 2013



SmartCity1


În baza prevederilor
art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. (1), ale art. 109 alin. (3) şi ale art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul IOrdinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.415/2009 privind aprobarea modelului şi conţinutului unor documente şi formulare utilizate în activitatea de inspecţie fiscală la persoane fizice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 26 august 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 3 se abrogă. 2. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4Pentru obligaţiile fiscale constatate şi stabilite suplimentar, prin acţiuni de inspecţie fiscală, la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate, organele de inspecţie fiscală au competenţa de a emite decizia de impunere. 3. Anexele nr. 3a) , 3b) , 4a) , 4b) , 5a) şi 5b) se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6. Articolul IIAnexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu-Ştefan Diaconu
ANEXA Nr. 1[Anexa nr. 3a) la Ordinul nr. 1.415/2009] DECIZIE DE IMPUNERE privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale

Nr. crt. Denumirea obligaţiei fiscale Perioada verificată (rd. 1)/ Perioada pentru calculul de accesorii (rd. 2, 3) Baza de calcul Valoarea obligaţiilor fiscale Cod cont bugetar Număr de evidenţă a plăţii
De la data Până la data
0 1 2 3 4 5 6 7
1. Impozit pe venit zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa
2. Dobânzi/ Majorări de întârziere*) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa
3. Penalităţi de întârziere **) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa

*) Se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată. **) Se va înscrie valoarea cumulată a penalităţilor de întârziere calculate conform legii, atât pentru obligaţiile suplimentare de plată cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. 5.2. Motivul de fapt ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 5.3. Temeiul de drept: act normativ: .........., articol: ....., paragraf: ....., punct: ....., literă: ..., alineat ..... 6. Data comunicării Data comunicării actului administrativ fiscal reprezintă:

data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data înscrisă de poştă la remiterea „confirmării de primire“, dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data confirmării de primire în cazul comunicării prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, în condiţiile art. 44 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 44 alin. (22) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.7. Termenul de plată Impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală, precum şi obligaţiile accesorii aferente acestuia se plătesc în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:

până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.8. Dispoziţii finale La prezenta decizie de impunere se anexează raportul de inspecţie fiscală, care, împreună cu anexele, conţine..... pagini. Organele de inspecţie fiscală stabilesc dobânzi/majorări de întârziere potrivit prevederilor art. 120 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de scadenţa obligaţiilor suplimentare de plată. Organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţi de întârziere, aplicând, conform legii, prevederile art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru debitele suplimentare cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. Pentru obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, cu scadenţă până la 1 iulie 2013, se va anexa la prezenta decizie de impunere Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu sau calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale, care cuprinde componenţa debitului suplimentar şi termenul scadent aferent fiecăruia. În conformitate cu art. 205 şi 207 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva prezentului act administrativ se poate face contestaţie, care se depune, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, sub sancţiunea decăderii. Prezenta decizie reprezintă titlu de creanţă.

Aprobat Avizat Întocmit
Conducătorul activităţii de inspecţie fiscală Şef de serviciu/ Şef de birou/ Şef de compartiment Numele şi prenumele Funcţia Semnătura
Funcţia Numele şi prenumele
Numele şi prenumele
Semnătura şi ştampila*) Semnătura

*) Ştampila se va aplica numai pentru coloana „aprobat“. Cod MFP 14.13.02.18/1.i.v, aprobat prin OPANAF nr. 1415/2009 ANEXA Nr. 2[Anexa nr. 3b) la Ordinul nr. 1.415/2009] INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE a formularului „Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ Formularul „Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ reprezintă actul administrativ fiscal emis de organele de inspecţie fiscală în aplicarea prevederilor legale privind stabilirea diferenţelor de impozit pe venit. Acesta se va completa la finalizarea unei inspecţii fiscale, ca urmare a stabilirii de obligaţii privind impozitul pe venit în sarcina unor persoane fizice, înregistrate sau neînregistrate la organul fiscal, care au desfăşurat activităţi economice supuse impozitării, pe baza constatărilor înscrise în „Raportul de inspecţie fiscală încheiat la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“. În cazul asocierilor, formularul „Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se emite pentru fiecare persoană fizică plătitoare de impozit pe venit datorat pentru veniturile proprii, în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală. Formularul „Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se întocmeşte de către organul de inspecţie fiscală, se avizează de şeful de serviciu/birou/compartiment şi se aprobă de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală din care face parte echipa de inspecţie fiscală. Informaţiile din conţinutul formularului „Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se vor completa după cum urmează: 1. „Datele de identificare ale persoanei fizice“ va cuprinde: 1.1. „Numele şi prenumele“ - se va completa cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele persoanei fizice verificate. 1.2. „Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală“, definit conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează astfel: a)pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale; b)pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.2. „Cod de înregistrare fiscală“ - se completează în situaţia în care persoanei fizice i-a fost atribuit acest cod de către organul fiscal competent pentru activităţile economice desfăşurate. 3. „Date privind domiciliul persoanei fizice“ - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet adresa unde îşi are domiciliul persoana fizică. 4. „Date privind locul de desfăşurare a activităţii“ - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet adresa locului de desfăşurare a activităţii. 5. „Date privind creanţa fiscală“ Rezultatele inspecţiei fiscale vor fi întotdeauna prezentate distinct, completându-se câte un tabel pentru fiecare an fiscal, cu următoarele informaţii: Rândul 1 coloana 1 va cuprinde denumirea obligaţiei fiscale principale „Impozitul pe venit“. Rândul 2 coloana 1 „Dobânzi/Majorări de întârziere“ - în acest rând se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar, acolo unde este cazul. Se vor înscrie şi obligaţiile fiscale accesorii aferente sumelor suplimentare, calculate de organele de inspecţie în situaţiile în care, la sfârşitul perioadei verificate, nu a fost stabilit impozit pe venit suplimentar. În acest caz, la rândul „Dobânzi/Majorări de întârziere“ în coloana „Baza de calcul“ se va înscrie impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată pe o anumită perioadă, chiar dacă în perioadele următoare acesta s-a anulat. Rândul 3 coloana 1 - „Penalităţi de întârziere“ calculate pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar. Punctul 5.1. Tabelul „Rezultatele inspecţiei fiscale privind impozitul pe venit“ va fi completat astfel: Anul verificat: - se va completa cu anul supus verificării. Rândul 1 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale „Impozit pe venit“; Rândul 1 coloana 2 se completează cu data de la care începe verificarea, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 3 se completează cu data de sfârşit a perioadei supuse verificării, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 4 se completează cu venitul net anual impozabil stabilit de organele de inspecţie fiscală. Rândul 1 coloana 5 se completează cu impozitul pe venitul anual impozabil stabilit de organele de inspecţie fiscală. Rândul 1 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru impozitul pe venit. Rândul 1 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru impozitul pe venit de plată stabilit de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 2 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Dobânzi/Majorări de întârziere“. Rândul 2 coloana 2 se completează cu data de la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 3 se completează cu data până la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 4 se completează cu suma impozitului pe venit stabilit suplimentar de plată asupra căreia se aplică cota de dobânzi/majorări de întârziere. Rândul 2 coloana 5 se completează cu suma totală a dobânzilor/majorărilor de întârziere calculate pentru sumele stabilite suplimentar de plată de inspecţia fiscală. Rândul 2 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru impozitul pe venit. Rândul 2 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru dobânzile/majorările de întârziere datorate pentru impozitul pe venit de plată stabilit de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 3 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Penalităţi de întârziere“. Rândul 3 coloana 2 se completează cu data de la care se calculează penalităţile de întârziere pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 3 se completează cu data până la care se calculează penalităţile de întârziere pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 4 se completează cu suma impozitului pe venit stabilit suplimentar de plată, asupra căreia se aplică cota de penalităţi de întârziere. Rândul 3 coloana 5 se completează cu suma totală a penalităţilor de întârziere calculate pentru sumele stabilite suplimentar de inspecţia fiscală, în cazul în care cota de penalităţi de întârziere a rămas definitivă. Rândul 3 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar aferent impozitului pe venit. Rândul 3 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru penalităţile de întârziere datorate pentru impozitul pe venit de plată stabilit de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. 5.2. „Motivul de fapt“ - se va înscrie detaliat modul în care contribuabilul a efectuat şi a tratat din punct de vedere fiscal o operaţiune cu influenţă în veniturile sau cheltuielile activităţii economice, cu prezentarea consecinţei fiscale. Motivul de fapt va fi completat şi pentru obligaţiile fiscale accesorii calculate. 5.3. „Temeiul de drept“ - se va completa detaliat încadrarea faptei constatate, cu precizarea actului normativ, a articolului, a celorlalte elemente prevăzute de lege. Temeiul de drept se va înscrie atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile calculate la aceasta. 6. „Data comunicării“ reprezintă data când decizia a fost comunicată contribuabilului şi este stabilită în funcţie de modalitatea de comunicare, în conformitate cu prevederile art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acesteia contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data înscrisă de poştă la remiterea „confirmării de primire“, dacă a fost transmisă prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data confirmării de primire în cazul comunicării prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, în condiţiile art. 44 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 44 alin. (22) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.O copie a anunţului publicitar care a fost afişat va fi anexată la decizia de impunere şi va fi transmisă împreună cu aceasta la organul fiscal competent în a cărui administrare se află persoana fizică verificată, iar o altă copie va fi anexată la exemplarul rămas la organul de inspecţie fiscală care a efectuat verificarea. 7. „Termenul de plată“. Impozitul pe venit stabilit de organele de inspecţie fiscală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestuia se plătesc în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:

până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.8. La „Dispoziţii finale“ se va completa numărul total de pagini al raportului de inspecţie fiscală care se anexează la „Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“. 8.1. Precizări pentru „Dobânzi/Majorări de întârziere“ La stabilirea valorii ce se va înscrie la „Dobânzi/Majorări de întârziere“ se vor cumula majorările de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi dobânzile calculate după această dată, acolo unde este cazul. 8.2. Precizări pentru „Penalităţi de întârziere“ La stabilirea valorii ce se va înscrie la „Penalităţi de întârziere“ vor fi cumulate penalităţile de întârziere, indiferent de modul de calcul, atât pentru debitele suplimentare cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. Pentru obligaţiile de plată scadente până la 1 iulie 2013, organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţile de întârziere prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă la data încheierii inspecţiei fiscale sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv:

obligaţiile fiscale suplimentare nu au fost stinse, iar numărul zilelor de întârziere este mai mare de 90;

obligaţiile fiscale suplimentare au fost stinse, iar cota de penalizare a rămas definitivă, în condiţiile legii.Pentru obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, care nu îndeplinesc, la data încheierii inspecţiei fiscale, condiţia legală de a calcula penalităţile de întârziere, prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală vor întocmi o listă care va fi anexată la decizia de impunere. Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale cuprinde pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie componenţa debitului suplimentar, cu termenul scadent aferent fiecăruia, şi va fi transmisă organelor fiscale de administrare, conform următorului model: Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale

Nr. crt. Denumire impozit, taxă sau contribuţie Valoarea debitului stabilit suplimentar - lei - Data scadenţei debitului suplimentar (zz.ll.aaaa)

Pentru obligaţiile de plată scadente după 1 iulie 2013, organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţile de întârziere prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Formularul „Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se va întocmi pentru fiecare plătitor de impozit pe venit, în 3 exemplare, toate cu titlu de original, câte un exemplar pentru:

organul fiscal unde persoana fizică verificată este înregistrată ca plătitoare de impozit pe venit;

echipa de inspecţie fiscală;

persoana fizică verificată. ANEXA Nr. 3[Anexa nr. 4a) la Ordinul nr. 1.415/2009] DECIZIE DE IMPUNERE pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice

Nr. crt. A Denumirea obligaţiei fiscale*) Perioada verificată/ Perioada de calcul al obligaţiilor fiscale accesorii B Obligaţie fiscală stabilită suplimentar C D E Valoare obligaţii fiscale accesorii de plată - lei - Cod cont bugetar Număr de evidenţă a plăţii
De la data Până la data F G
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
1. TVA zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa X
2. Dobânzi/ Majorări de întârziere**) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa X X X X X
3. Penalităţi de întârziere***) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa X X X X X

*) În cazul soluţionării mai multor deconturi de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare se vor completa rândurile „TVA“, „Dobânzi“ şi „Penalităţi de întârziere“ pentru fiecare decont în parte. **) Se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată. ***) Se va înscrie valoarea cumulată a penalităţilor de întârziere calculate conform legii, atât pentru obligaţiile suplimentare de plată cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. 5.2. Motivul de fapt ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............. 5.3. Temeiul de drept: act normativ: ........, articol: ....., paragraf: ....., punct: ....., literă: ....., alineat ..... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............. 6. Data comunicării Data comunicării Deciziei de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice reprezintă:

data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acesteia contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data înscrisă de poştă la remiterea „confirmării de primire“, dacă a fost transmisă prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data confirmării de primire, în cazul comunicării prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, în condiţiile art. 44 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 44 alin. (22) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.7. Termenul de plată Diferenţa de taxă pe valoarea adăugată stabilită suplimentar şi rămasă de plată, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia se plătesc în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:

până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.8. Dispoziţii finale La prezenta decizie de impunere se anexează raportul de inspecţie fiscală, care, împreună cu anexele, conţine ...... pagini. Organele de inspecţie fiscală stabilesc dobânzi/majorări de întârziere potrivit prevederilor art. 120 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de scadenţa obligaţiilor suplimentare de plată. Organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţi de întârziere, aplicând, conform legii, prevederile art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru debitele suplimentare cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. Pentru obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, cu scadenţă până la 1 iulie 2013, se va anexa la prezenta decizie de impunere Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu sau calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale, care cuprinde componenţa debitului suplimentar şi termenul scadent aferent fiecăruia. În conformitate cu art. 205 şi 207 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva prezentului act administrativ se poate face contestaţie, care se depune, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, sub sancţiunea decăderii. Prezenta decizie de impunere reprezintă titlu de creanţă.

Aprobat Avizat Întocmit
Conducătorul activităţii de inspecţie fiscală Şef de serviciu/ Şef de birou/ Şef de compartiment Numele şi prenumele Funcţia Semnătura
Funcţia Numele şi prenumele
Numele şi prenumele
Semnătura şi ştampila*) Semnătura

*) Ştampila se va aplica numai pentru coloana „aprobat“. Cod MFP 14.13.02.18/2.i.v, aprobat prin OPANAF nr. 1415/11.08.2009 ANEXA Nr. 4[Anexa nr. 4b) la Ordinul nr. 1.415/2009] INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE a formularului „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ Formularul „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ reprezintă actul administrativ fiscal emis de organele de inspecţie fiscală la finalizarea inspecţiei fiscale pentru soluţionarea cu inspecţie fiscală anticipată a decontului/deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare. Decizia de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ va cuprinde taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de organele de inspecţie fiscală împreună cu accesoriile aferente acesteia, înscrise în raportul de inspecţie fiscală încheiat la persoane fizice pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare. Formularul „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ se întocmeşte de către echipa de inspecţie fiscală, se avizează de şeful de serviciu/birou/compartiment şi se aprobă de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală de care aparţine echipa de inspecţie fiscală. Informaţiile din conţinutul formularului „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ se vor completa după cum urmează: 1. „Datele de identificare ale persoanei fizice“ va cuprinde: 1.1. „Numele şi prenumele“ - se va completa cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele persoanei fizice verificate. 1.2. „Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală“, definit conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează astfel, după caz: a)pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale; b)pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.2. „Cod de înregistrare fiscală“ - se completează cu codul atribuit de către organul fiscal competent pentru activităţile economice desfăşurate. 3. „Date privind domiciliul persoanei fizice“ - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet adresa unde îşi are domiciliul persoana fizică. 4. „Date privind locul de desfăşurare a activităţii economice“ - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet adresa locului de desfăşurare a activităţii. 5. „Soluţionarea decontului cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare“ Punctul 5.1. -Tabelul va cuprinde rezultatele inspecţiei fiscale pentru soluţionarea decontului/deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare. Acest tabel se completează numai în cazul în care inspecţia fiscală este efectuată pentru soluţionarea cel puţin a unui decont cu sumă negativă de taxă pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare cu control anticipat şi numai dacă s-a stabilit suplimentar taxă pe valoarea adăugată. În cazul în care se soluţionează mai multe deconturi cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare se va efectua o singură inspecţie fiscală pentru toate deconturile, dar pentru fiecare decont de TVA, în ordine cronologică, se vor face constatări separate, după cum urmează:

prima perioadă verificată va cuprinde intervalul de timp de la începutul perioadei neverificate până la data de sfârşit a perioadei aferente primului decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, cu respectarea încadrării în termenul legal de prescripţie;

următoarea perioadă verificată va începe de la data de sfârşit a perioadei cuprinse în ultimul decont verificat până la sfârşitul perioadei aferente următorului decont ce urmează a se verifica.Decizia de impunere va cuprinde în tabel câte un rând pentru fiecare perioadă verificată aferentă unui decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare. În acelaşi mod se va continua până la soluţionarea tuturor deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, depuse şi neverificate. În cazul soluţionării mai multor deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, decizia de impunere va cuprinde în tabelul „Soluţionarea decontului cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare“ pentru fiecare decont, după caz, câte un rând de „TVA“, „Dobânzi/Majorări de întârziere“ şi „Penalităţi de întârziere“. Rândul 1 coloana 2 va cuprinde denumirea obligaţiei fiscale principale „Taxa pe valoare adăugată“. Rândul 2 coloana 2 „Dobânzi/Majorări de întârziere“ - în acest rând se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată aferente TVA suplimentare stabilite pentru fiecare decont soluţionat, acolo unde este cazul. Se vor înscrie şi obligaţiile fiscale accesorii aferente TVA suplimentare, calculate de organele de inspecţie în situaţiile în care, la sfârşitul perioadei verificate, nu a fost stabilită o obligaţie fiscală suplimentară. În acest caz, la rândul „Dobânzi/Majorări de întârziere“, în coloana „Obligaţie fiscală stabilită suplimentar“ se va înscrie TVA suplimentară stabilită de plată pe o anumită perioadă, chiar dacă până la sfârşitul perioadei verificate aceasta nu se mai datorează. Rândul 3 coloana 2 - „Penalităţi de întârziere“ calculate pentru TVA suplimentară. Pentru fiecare dintre rândurile 1-3 organele de inspecţie vor înscrie următoarele: Rândul 1 coloana 1 se completează cu numărul şi data decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, primit pentru soluţionare cu inspecţie fiscală anticipată. Rândul 1 coloana 2 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale „Taxa pe valoare adăugată“. Rândul 1 coloana 3 se completează cu data de la care începe verificarea, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 4 se completează cu data de sfârşit a perioadei supuse verificării, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 5 se completează cu suma solicitată la rambursare şi este preluată din decontul cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, care a fost transmis pentru soluţionare cu inspecţie fiscală anticipată. Rândul 1 coloana 6 se completează cu valoarea totală a bazei impozabile asupra căreia se aplică cota de TVA pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată suplimentare. În cazul utilizării unor cote diferite de TVA se vor înscrie bazele însumate ale acestora. Rândul 1 coloana 7 se completează cu taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plată în perioada verificată. Rândul 1 coloana 8 se completează cu suma respinsă la rambursare ca urmare a inspecţiei fiscale, cu respectarea următoarelor corelaţii: a)este egală cu TVA solicitată la rambursare, dacă TVA stabilită suplimentar este mai mare sau egală cu TVA solicitată la rambursare; b)este egală cu TVA stabilită suplimentar, dacă aceasta este mai mică decât TVA solicitată la rambursare.Rândul 1 coloana 9 se completează cu suma aprobată la rambursare şi se calculează ca diferenţă dintre TVA solicitată la rambursare şi TVA respinsă la rambursare. Rândul 1 coloana 10 se completează cu diferenţa pozitivă dintre TVA stabilită suplimentar de plată şi TVA respinsă la rambursare. Rândul 1 coloana 11 nu se completează. Rândul 1 coloana 12 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru taxa pe valoarea adăugată. Rândul 1 coloana 13 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 2 coloana 1 nu se completează. Rândul 2 coloana 2 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Dobânzi/Majorări de întârziere“. Rândul 2 coloana 3 se completează cu data de la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere, care se va înscrie sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 4 - se va înscrie data până la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 5 nu se completează. Rândul 2 coloana 6 se completează cu valoarea TVA stabilită suplimentar de plată asupra căreia se aplică cota de dobânzi/majorări de întârziere. Rândul 2 coloanele 7-10 nu se completează. Rândul 2 coloana 11 se completează cu valoarea dobânzilor/majorărilor de întârziere calculate pentru fiecare perioadă în care s-a stabilit TVA datorată suplimentar. Rândul 2 coloana 12 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru dobânzile/majorările de întârziere aferente TVA. Rândul 2 coloana 13 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru dobâzile/majorările de întârziere calculate pentru taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 3 coloana 1 nu se completează. Rândul 3 coloana 2 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Penalităţi de întârziere“. Rândul 3 coloana 3 se completează cu data de la care se calculează penalităţile de întârziere, care se va înscrie sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 4 - se va înscrie data până la care se calculează penalităţile de întârziere, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 5 nu se completează. Rândul 3 coloana 6 se completează cu valoarea TVA stabilită suplimentar de plată asupra căreia se aplică cota de penalităţi de întârziere care a rămas definitivă. Rândul 3 coloanele 7-10 nu se completează. Rândul 3 coloana 11 se completează cu valoarea penalităţilor de întârziere calculate pentru fiecare perioadă în care s-a calculat TVA datorată suplimentar. Rândul 3 coloana 12 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru penalităţi de întârziere aferente TVA. Rândul 3 coloana 13 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru penalităţile de întârziere calculate pentru taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Punctul 5.2 - se va înscrie detaliat modul în care persoana fizică a desfăşurat activitatea, modul cum a tratat din punct de vedere fiscal operaţiunile şi prezentarea consecinţelor fiscale. Motivul de fapt se va înscrie atât pentru taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, cât şi pentru accesoriile aferente acesteia. Punctul 5.3 - se va înscrie detaliat încadrarea faptei constatate, cu precizarea actului normativ, a articolului, a celorlalte elemente prevăzute de lege, cu prezentarea concisă a textului de lege pentru situaţia constatată. Temeiul de drept se va înscrie atât pentru taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, cât şi pentru accesoriile aferente acesteia. Formularul „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ are rol şi de decizie de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în cazul inspecţiilor fiscale anticipate efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare, în urma cărora se stabilesc diferenţe faţă de suma solicitată. Suma aprobată la rambursare urmează procedura prevăzută la art. 116 sau 117, după caz, din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 6. „Data comunicării“ reprezintă data când actul administrativ fiscal a fost comunicat contribuabilului şi este stabilită în funcţie de modalitatea de comunicare, în conformitate cu prevederile art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data înscrisă de poştă la remiterea „confirmării de primire“, dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data confirmării de primire în cazul comunicării prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, în condiţiile art. 44 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 44 alin. (22) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.O copie a anunţului publicitar care a fost afişat va fi anexată la decizia de impunere şi va fi transmisă împreună cu aceasta la organul fiscal competent în administrarea căruia se află contribuabilul verificat, iar o altă copie va fi anexată la exemplarul rămas la organul de inspecţie fiscală care a efectuat verificarea. 7. „Termenul de plată“. Diferenţa de obligaţie fiscală stabilită suplimentar de plată, precum şi obligaţiile accesorii aferente acesteia se plătesc, în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:

până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.8. „Dispoziţii finale“ - se va completa numărul total de pagini al raportului de inspecţie fiscală care se anexează la formularul „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“. 8.1. Precizări pentru „Dobânzi/Majorări de întârziere“ La stabilirea valorii ce se va înscrie la „Dobânzi/Majorări de întârziere“ se vor cumula majorările de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi dobânzile calculate după această dată, acolo unde este cazul. 8.2. Precizări pentru „Penalităţi de întârziere“ La stabilirea valorii ce se va înscrie la „Penalităţi de întârziere“ vor fi cumulate penalităţile de întârziere, indiferent de modul de calcul, atât pentru debitele suplimentare cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. Pentru obligaţiile de plată scadente până la 1 iulie 2013, organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţile de întârziere prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă la data încheierii inspecţiei fiscale sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv:

obligaţiile fiscale suplimentare nu au fost stinse, iar numărul zilelor de întârziere este mai mare de 90;

obligaţiile fiscale suplimentare au fost stinse, iar cota de penalizare a rămas definitivă, în condiţiile legii.Pentru obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, care nu îndeplinesc, la data încheierii inspecţiei fiscale, condiţia legală de a calcula penalităţile de întârziere, prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală vor întocmi o listă care va fi anexată la decizia de impunere. Lista debitelor stabilite suplimentare de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale cuprinde pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie componenţa debitului suplimentar, cu termenul scadent aferent fiecăruia, şi va fi transmisă organelor fiscale de administrare, conform următorului model: Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale

Nr. crt. Denumire impozit, taxă sau contribuţie Valoarea debitului stabilit suplimentar - lei - Data scadenţei debitului suplimentar (zz.ll.aaaa)

Pentru obligaţiile de plată scadente după 1 iulie 2013, organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţile de întârziere prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale cuprinde pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie componenţa debitului suplimentar, cu termenul scadent aferent fiecăruia, şi va fi transmisă organelor fiscale de administrare. Formularul „Decizie de impunere pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice“ se va întocmi în 3 exemplare, toate cu titlu de original, câte un exemplar pentru:

organul fiscal în evidenţa căruia persoana fizică verificată se află înregistrată în scopuri de TVA;

echipa de inspecţie fiscală;

persoana fizică verificată. ANEXA Nr. 5[Anexa nr. 5a) la Ordinul nr. 1.415/2009] DECIZIE DE IMPUNERE privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale

3. Date privind domiciliul persoanei fizice Judeţul ........ ................ ........ ............., localitatea ........ ................ ........ ............, sectorul ..........., str. ........ ................ ................ ........... nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, cod poştal ..............., telefon ........ ..............., fax ........ ..............., e-mail ........ ................ ........ .............. 4. Date privind locul de desfăşurare a activităţii economice Judeţul ........ ................ ........ ............., localitatea ........ ................ ........ ............, sectorul ..........., str. ........ ................ ................ ........... nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, cod poştal ..............., telefon ........ ..............., fax ........ ............... 5. Date privind creanţa fiscală 5.1 Taxa pe valoarea adăugată

Nr. crt. Taxa pe valoarea adăugată/ Obligaţii fiscale accesorii Perioada verificată (rd. 1) Perioada pentru care s-au calculat obligaţii fiscale accesorii (rd. 2, 3) Baza impozabilă stabilită suplimentar - lei - TVA stabilită de plată de organele de inspecţie (rd. 1) Obligaţii fiscale accesorii - lei - Cod cont bugetar Număr de evidenţă a plăţii
De la data Până la data
0 1 2 3 4 5 6 7
1. Taxa pe valoarea adăugată zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa
2. Dobânzi/ Majorări de întârziere*) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa
3. Penalităţi de întârziere **) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa

*) Se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată. **) Se va înscrie valoarea cumulată a penalităţilor de întârziere calculate conform legii, atât pentru obligaţiile suplimentare de plată cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. 5.2. Motivul de fapt ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ 5.3. Temeiul de drept: act normativ: ........, articol: ....., paragraf: ....., punct: ....., literă: ....., alineat ..... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............ ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ 6. Alte obligaţii fiscale datorate bugetului general consolidat 6.1. Denumirea obligaţiei fiscale

Nr. crt. Denumire obligaţie fiscală/ obligaţii fiscale accesorii Perioada verificată (rd. 1) Perioada pentru care s-au calculat obligaţii fiscale accesorii (rd. 2, 3) Baza impozabilă stabilită suplimentar - lei - Obligaţie fiscală stabilită de plată/ Obligaţii fiscale accesorii - lei - Cod cont bugetar Număr de evidenţă a plăţii
De la data Până la data
0 1 2 3 4 5 6 7
1. Obligaţia fiscală principală *) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa
2. Dobânzi/ Majorări de întârziere**) zz.llaaaa zz.ll.aaaa
3. Penalităţi de întârziere ***) zz.ll.aaaa zz.ll.aaaa

*) Lista cuprinzând impozitul pe venitul din salarii stabilit suplimentar de plată, defalcat pe sediul principal şi sediile secundare, este anexată prezentei decizii de impunere. **) Se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată. ***) Se va înscrie valoarea cumulată a penalităţilor de întârziere calculate conform legii, atât pentru obligaţiile suplimentare de plată cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. 6.1.1. Motivul de fapt ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ 6.1.2. Temeiul de drept: act normativ: ...., articol: ..., paragraf: ..., punct: ...., literă: ..., alineat: .......... 7. Data comunicării: Data comunicării reprezintă data când actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului şi este stabilită în funcţie de modalitatea de comunicare, în conformitate cu prevederile

art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data înscrisă de poştă la remiterea „confirmării de primire“, dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data confirmării de primire, în cazul comunicării prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, în condiţiile art. 44 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 44 alin. (22) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.8. Termenul de plată Obligaţiile fiscale stabilite de organele de inspecţie fiscală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora se plătesc în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:

până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.9. Dispoziţii finale La prezenta decizie de impunere se anexează raportul de inspecţie fiscală, care, împreună cu anexele, conţine ..... pagini. Organele de inspecţie fiscală stabilesc dobâzi/majorări de întârziere potrivit prevederilor art. 120 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de scadenţa obligaţiilor suplimentare de plată. Organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţi de întârziere, aplicând, conform legii, prevederile art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru debitele suplimentare cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. Pentru obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, cu scadenţă până la 1 iulie 2013, se va anexa la prezenta decizie de impunere Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu sau calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale, care cuprinde componenţa debitului suplimentar şi termenul scadent aferent fiecăruia. Lista impozitului pe venitul din salarii stabilit suplimentar de plată, defalcat pe sediul principal şi sediile secundare, este anexată prezentei decizii de impunere. În conformitate cu art. 205 şi 207 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sumelor stabilite prin prezenta decizie de impunere se poate face contestaţie, care se depune, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, sub sancţiunea decăderii. Prezenta decizie de impunere reprezintă titlu de creanţă.

Aprobat Avizat Întocmit
Conducătorul activităţii de inspecţie fiscală Şef de serviciu/ Şef de birou/ Şef de compartiment Numele şi prenumele Funcţia Semnătura
Funcţia Numele şi prenumele
Numele şi prenumele
Semnătura şi ştampila*) Semnătura

*) Ştampila se va aplica numai pentru coloana „aprobat“. Cod MFP 14.13.02.18/3.i.v, aprobat prin OPANAF nr. 1415/11.08.2009 ANEXA Nr. 6[Anexa nr. 5b) la Ordinul nr. 1.415/2009] INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE a formularului „Decizie de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ Formularul „Decizie de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ reprezintă actul administrativ fiscal emis de organele de inspecţie fiscală la finalizarea inspecţiei fiscale pentru stabilirea taxei pe valoarea adăugată şi a altor obligaţii fiscale (cu excepţia impozitului pe venit) la persoana fizică sau asocierile de persoane fizice neînregistrate la organele fiscale. Decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ va cuprinde taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale suplimentare împreună cu accesoriile aferente acestora, înscrise în „Raportul de inspecţie fiscală încheiat la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale Formularul „Decizie de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se întocmeşte de către echipa de inspecţie fiscală, se avizează de şeful de serviciu/birou/compartiment şi se aprobă de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală de care aparţine echipa de inspecţie fiscală. Informaţiile din conţinutul formularului „Decizie de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se vor completa după cum urmează: 1. „Datele de identificare ale persoanei fizice“ va cuprinde: 1.1. „Numele şi prenumele“ - se va completa cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele persoanei fizice verificate. 1.2. „Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală“, definit conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează astfel, după caz: a)pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale; b)pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.2. „Cod de înregistrare fiscală“ - se completează în situaţia în care persoanei fizice i-a fost atribuit acest cod de către organul fiscal competent pentru activităţile economice desfăşurate. 3. „Date privind domiciliul persoanei fizice“ - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet adresa unde îşi are domiciliul persoana fizică. 4. „Date privind locul de desfăşurare a activităţii economice“ - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet adresa locului de desfăşurare a activităţii. 5. „Date privind creanţa fiscală“ Se va completa câte un tabel pentru fiecare obligaţie fiscală stabilită suplimentar cu următoarele informaţii: Rândul 1 coloana 1 va cuprinde denumirea obligaţiei fiscale principale. Rândul 2 coloana 1 „Dobânzi/Majorări de întârziere“ - în acest rând se va înscrie valoarea cumulată a majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată pentru fiecare obligaţie fiscală stabilită suplimentar, acolo unde este cazul. Se vor înscrie şi obligaţiile fiscale accesorii aferente sumelor suplimentare, calculate de organele de inspecţie în situaţiile în care la sfârşitul perioadei verificate nu a fost stabilită o obligaţie fiscală suplimentară. În acest caz, la rândul „Dobânzi/Majorări de întârziere“ în coloana „Baza impozabilă stabilită suplimentar“ se va înscrie obligaţia fiscală stabilită suplimentar de plată pe o anumită perioadă, chiar dacă în perioadele următoare aceasta s-a anulat. Rândul 3 coloana 1 - „Penalităţi de întârziere“ calculate pentru fiecare obligaţie fiscală stabilită suplimentar. În cazul în care se stabilesc debite suplimentare reprezentând impozitul pe venitul din salarii, valoarea va fi defalcată pe sediul principal şi sediile secundare, conform următoarei anexe: ANEXĂLista impozitului pe venitul din salarii stabilit suplimentar, defalcat pe sediul principal şi sedii secundare F.1. Sediul principal

Cod de înregistrare fiscală Suma de plată

F.2. Sediile secundare

Nr. crt. Cod de înregistrare fiscală sediu secundar Suma de plată
.......
....... ........ ................ ................ ................ ................ ........ ................ ..........

În această situaţie, Lista impozitului pe venitul din salarii, stabilit suplimentar de plată, defalcat pe sediul principal şi sediile secundare, este anexată prezentei decizii de impunere. 5.1. Tabelul va cuprinde rezultatele inspecţiei fiscale privind taxa pe valoarea adăugată şi va fi completat numai în situaţia în care, în perioada verificată, persoana fizică nu a depus niciun decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, astfel: Pentru fiecare din rândurile 1 şi 2, organele de inspecţie vor înscrie următoarele: Rândul 1 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale „Taxa pe valoare adăugată“. Rândul 1 coloana 2 se completează cu data de la care începe verificarea, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 3 se completează cu data de sfârşit a perioadei supuse verificării, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 4 se completează cu valoarea totală a bazei impozabile asupra căreia se aplică cota de TVA pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată suplimentare. În cazul utilizării unor cote diferite de TVA, se vor înscrie bazele însumate ale acestora. Rândul 1 coloana 5 se completează cu taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plată de organele de inspecţie fiscală în perioada verificată. Rândul 1 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru taxa pe valoarea adăugată. Rândul 1 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 2 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Dobânzi/Majorări de întârziere“. Rândul 2 coloana 2 se completează cu data de la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere, care se va înscrie sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 3 - se va înscrie data până la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 4 se completează cu valoarea TVA stabilită suplimentar de plată asupra căreia se aplică cota de dobânzi/majorări de întârziere. Rândul 2 coloana 5 se completează cu valoarea dobânzilor/majorărilor de întârziere. Se va înscrie valoarea cumulată a dobânzilor/majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată pentru fiecare perioadă în care s-a stabilit TVA datorată suplimentar. Rândul 2 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA. Rândul 2 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru dobâzile/majorările de întârziere calculate pentru taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 3 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Penalităţi de întârziere“. Rândul 3 coloana 2 se completează cu data de la care se calculează penalităţile de întârziere, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 3 - se va înscrie data până la care se calculează penalităţile de întârziere, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 4 se completează cu valoarea TVA stabilită suplimentar de plată de organele de inspecţie fiscală asupra căreia se aplică cota de penalităţi de întârziere care a rămas definitivă. Rândul 3 coloana 5 se completează cu valoarea penalităţilor de întârziere calculate pentru fiecare perioadă în care s-a calculat TVA datorată suplimentar. Rândul 3 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar pentru penalităţi de întârziere aferente TVA. Rândul 3 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru penalităţile de întârziere calculate pentru taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. 5.2. „Motivul de fapt“ - se va detalia activitatea economică desfăşurată de persoana fizică şi vor fi prezentate implicaţiile fiscale, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, identificate. Motivul de fapt se va înscrie atât pentru taxa pe valoarea adăugată, cât şi pentru accesoriile calculate pentru aceasta. 5.3. „Temeiul de drept“ - se va înscrie detaliat încadrarea faptei constatate, cu precizarea actului normativ, a articolului, a celorlalte elemente prevăzute de lege. Temeiul de drept se va înscrie atât pentru taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecţia fiscală, cât şi pentru accesoriile aferente acesteia. 6. „Alte obligaţii fiscale datorate bugetului general consolidat“ va cuprinde: 6.1 - se va înscrie denumirea obligaţiei fiscale. De asemenea, se va completa un tabel pentru fiecare obligaţie fiscală stabilită suplimentar cu următoarele informaţii: Tabelul va fi completat astfel: Rândul 1 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale. Rândul 1 coloana 2 se completează cu data de la care începe verificarea, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 3 se completează cu data de sfârşit a perioadei supuse verificării, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 1 coloana 4 se completează cu baza impozabilă stabilită de organele de inspecţie fiscală. Rândul 1 coloana 5 se completează cu obligaţia fiscală suplimentară stabilită de organele de inspecţie fiscală. Rândul 1 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar al obligaţiei fiscale. Rândul 1 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru obligaţiile fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 2 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Dobânzi/Majorări de întârziere“. Rândul 2 coloana 2 se completează cu data de la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere pentru obligaţia fiscală stabilită suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 3 se completează cu data până la care se calculează dobânzile/majorările de întârziere pentru obligaţia fiscală stabilită suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 2 coloana 4 se completează cu suma obligaţiei fiscale stabilite suplimentar de plată asupra căreia se aplică cota de dobânzi/majorări de întârziere. Rândul 2 coloana 5 se completează cu valoarea cumulată a dobânzilor/majorărilor de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi a dobânzilor calculate după această dată pentru sumele stabilite suplimentar de plată de inspecţia fiscală. Rândul 2 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar al obligaţiei fiscale. Rândul 2 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru majorările de întârziere aferente obligaţiei fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. Rândul 3 coloana 1 cuprinde denumirea obligaţiei fiscale accesorii „Penalităţi de întârziere“. Rândul 3 coloana 2 se completează cu data de la care se calculează penalităţile de întârziere pentru obligaţia fiscală stabilită suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 3 se completează cu data până la care se calculează penalităţile de întârziere pentru obligaţia fiscală stabilită suplimentar de plată, sub forma zz.ll.aaaa. Rândul 3 coloana 4 se completează cu suma obligaţiei fiscale suplimentare stabilită de plată asupra căreia se aplică cota de penalităţi de întârziere. Rândul 3 coloana 5 se completează cu suma totală a penalităţilor de întârziere calculate pentru sumele stabilite suplimentar de inspecţia fiscală, în cazul în care cota de penalităţi de întârziere a rămas definitivă. Rândul 3 coloana 6 se completează cu simbolul codului de cont bugetar al obligaţiei bugetare. Rândul 3 coloana 7 „Număr de evidenţă a plăţii“ - reprezintă numărul de evidenţă a plăţii pentru penalităţile de întârziere aferente obligaţiei fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală. Numărul de evidenţă a plăţii va fi generat de aplicaţia informatică, potrivit reglementărilor în vigoare. În cazul în care se stabilesc debite suplimentare reprezentând impozitul pe venitul din salarii, valoarea va fi defalcată pe sediul principal şi sediile secundare, conform anexei la prezentele instrucţiuni. 6.1.1. „Motivul de fapt“ - se vor înscrie detaliat modul în care persoana fizică a desfăşurat activitatea, tratamentul fiscal aplicat de aceasta, precum şi prezentarea consecinţelor fiscale. Motivul de fapt se va înscrie atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile aferente acesteia. 6.1.2. „Temeiul de drept“ - se va înscrie detaliat încadrarea faptei constatate, cu precizarea actului normativ, a articolului, a celorlalte elemente prevăzute de lege, cu prezentarea concisă a textului de lege pentru cazul constatat. Temeiul de drept se va înscrie atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile calculate la aceasta. Informaţiile prevăzute la pct. 6.1.1 şi 6.1.2 se vor completa pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie pentru care s-au constatat diferenţe de obligaţii fiscale şi/sau accesorii aferente acestora. 7. „Data comunicării“ actului administrativ fiscal reprezintă data stabilită în conformitate cu prevederile art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi este, în funcţie de modalitatea de comunicare, după cum urmează:

data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data înscrisă de poştă la remiterea „confirmării de primire“, dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data confirmării de primire în cazul comunicării prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, în condiţiile art. 44 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 44 alin. (22) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.O copie a anunţului publicitar care a fost afişat va fi anexată deciziei de impunere şi va fi transmisă, împreună cu aceasta, organului fiscal competent în administrarea căruia se află contribuabilul verificat, iar o altă copie va fi anexată la exemplarul rămas la organul de inspecţie fiscală care a efectuat verificarea. 8. „Termenul de plată“. Diferenţa de obligaţie fiscală stabilită suplimentar de plată, precum şi obligaţiile accesorii aferente acestora se plătesc, în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:

până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună.9. „Dispoziţii finale“ - se va completa numărul total de pagini al raportului de inspecţie fiscală care se anexează la formularul „Decizie de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“. 9.1. Precizări pentru „Dobânzi/Majorări de întârziere“ La stabilirea valorii ce se va înscrie la „Dobânzi/Majorări de întârziere“ se vor cumula majorările de întârziere calculate până la 1 iulie 2010 şi dobânzile calculate după această dată, acolo unde este cazul. 9.2. Precizări pentru „Penalităţi de întârziere“ La stabilirea valorii ce se va înscrie la „Penalităţi de întârziere“ vor fi cumulate penalităţile de întârziere, indiferent de modul de calcul, atât pentru debitele suplimentare cu scadenţă până la 1 iulie 2013, cât şi pentru cele cu scadenţă după această dată. Pentru obligaţiile de plată scadente până la 1 iulie 2013, organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţile de întârziere prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă la data încheierii inspecţiei fiscale sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv:

obligaţiile fiscale suplimentare nu au fost stinse, iar numărul zilelor de întârziere este mai mare de 90;

obligaţiile fiscale suplimentare au fost stinse, iar cota de penalizare a rămas definitivă, în condiţiile legii.Pentru obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, care nu îndeplinesc, la data încheierii inspecţiei fiscale, condiţia legală de a calcula penalităţile de întârziere, prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală vor întocmi o listă care va fi anexată la decizia de impunere. Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale cuprinde pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie componenţa debitului suplimentar, cu termenul scadent aferent fiecăruia, şi va fi transmisă organelor fiscale de administrare, conform următorului model: Lista debitelor stabilite suplimentar de inspecţia fiscală pentru care nu s-au calculat penalităţi de întârziere la data încheierii inspecţiei fiscale

Nr. crt. Denumire impozit, taxă sau contribuţie Valoarea debitului stabilit suplimentar - lei - Data scadenţei debitului suplimentar (zz.ll.aaaa)

Pentru obligaţiile de plată scadente după 1 iulie 2013, organele de inspecţie fiscală stabilesc penalităţile de întârziere prevăzute la art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Formularul „Decizie de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale“ se va întocmi în 3 exemplare, toate cu titlu de original, câte un exemplar pentru:

organul fiscal pe raza căruia persoana fizică verificată are domiciliul fiscal, potrivit legii, sau în evidenţa căruia aceasta se află înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, după caz;

echipa de inspecţie fiscală;

persoana fizică verificată.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1023/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1023 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu