Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.79 din 04.12.2012

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 824 din 07 decembrie 2012



SmartCity1

Luând în considerare faptul că în cadrul spitalelor clinice judeţene de urgenţă funcţionează unităţi SMURD,având în vedere rezultatele remarcabile în salvarea vieţii, obţinute prin utilizarea sistemului de acordare a asistenţei de urgenţă cu elicopterele aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi necesitatea extinderii aplicării acestuia la nivel naţional, iar accesul în mediul rural pentru salvarea vieţii şi pentru intervenţiile de urgenţă este foarte dificil, în condiţiile în care Ministerul Administraţiei şi Internelor poate executa aceste misiuni umanitare de salvare a vieţii cu unul dintre elicopterele echipate medical pe care le are în administrare, fără afectarea celorlalte misiuni specifice,ţinând cont de necesitatea acoperirii la nivel naţional a României, precum şi a degrevării elicopterelor operate în prezent de parcurgerea unor distanţe mari pentru intervenţii, scopul implicării Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Sănătăţii în aceste activităţi fiind unul strict umanitar, de asigurare a intervenţiilor rapide pentru salvarea vieţii şi pentru a veni în sprijinul comunităţii, se impune adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legislativ necesar pentru desfăşurarea acestor activităţi care vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 22 decembrie 2003, aprobată prin Legea nr. 40/2004, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Titlul se modifică şi va avea următorul cuprins: Ordonanţă de urgenţă privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicoptere destinate serviciilor aeromedicale de urgenţă şi pentru simplificarea procedurilor de desemnare ale unităţilor sanitare ca operatori medicali 2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) Se aprobă modul de operare, funcţionare şi finanţare a asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, reglementat prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(2) Elicopterele prevăzute la alin. (1) sunt destinate serviciilor aeromedicale de urgenţă.(3) Desemnarea altor operatori medicali se realizează prin hotărâre a Guvernului la propunerile ministrului sănătăţii şi ale ministrului administraţiei şi internelor, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă fiind aplicabile în mod corespunzător. 3. La articolul 4, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)operator medical - unitate sanitară care organizează şi răspunde de desfăşurarea asistenţei medicale acordate prin utilizarea elicopterelor echipate medical aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi destinate executării misiunilor umanitare; 4. La articolul 4, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: f)serviciu aeromedical - serviciu de intervenţie publică integrată de importanţă strategică, asigurat de echipe integrate de urgenţă, specializate în asistenţa de urgenţă, având ca operator aerian unic structurile de aviaţie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale. 5. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Din bugetul Ministerului Sănătăţii se asigură fondurile necesare pentru transportul de organe şi transportul personalului specializat pentru transplant de organe, precum şi pentru realizarea infrastructurii necesare operării şi hangarării elicopterului al cărui operator medical este Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în cadrul programelor de sănătate. Articolul IIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 22 decembrie 2003, aprobată prin Legea nr. 40/2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul sănătăţii, Raed Arafat Ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa p. Ministrul delegat pentru administraţie, Constantin Cătălin Chiper, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu


SmartCity5

COMENTARII la OUG 79/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 79 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu