Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 78 din 30 august 2010

pentru modificarea si completarea Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 614 din 31 august 2010

Având în vedere dispoziţiile art. 123 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (Tratatul) referitoare la interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la resurse financiare şi ale art. 8 din cel de-al doilea Memorandum suplimentar privind balanţa de plăţi la care autorităţile române s-au angajat,

ţinând cont de prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată, care statuează principiul supremaţiei legislaţiei europene faţă de legislaţia internă a unui stat membru,

în scopul alinierii legislaţiei interne la reglementările comunitare, ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă posibilitatea deschiderii procedurii de infringement împotriva României, conform art. 258 din Tratat, ceea ce ar putea determina, în lumina prevederilor Tratatului de la Lisabona, pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a unei hotărâri prin care poate amenda, eventual obliga statul membru la plata unor daune cominatorii pentru nerespectarea prevederilor Tratatului, ceea ce ar greva bugetul statului cu sume suplimentare,

în considerarea faptului că aceste elemente constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

2. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Cu sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul din cadrul Băncii Naţionale a României se majorează, prin derogare de la prevederile art. 39 şi 43 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, rezervele statutare ale acesteia."

Art. II. - Cu sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale ale personalului din cadrul Băncii Naţionale a României care, până la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, nu au fost virate către bugetul statului se majorează, prin derogare de la prevederile art. 39 şi 43 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, rezervele statutare ale acesteia.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 78/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 78 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 3418 2013
    We are project funder as well as financial lender. We have BG/SBLC specifically for BUY/LEASE at a leasing price of 4%+2% of face value Issuance by HSBC London and many other 25 top AA rated Bank in Europe, Middle East or USA. We also secure funding. Also We are into the provision of short term and long term business/personal loans for both small and large scale business funds. * FOR LEASING OF BG/SBLC MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M LEASING FEE = 4%+2% * FOR PURCHASE OF FRESH CUT BG/SBLC PRICE = 32%+2% MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M Kindly contact us for our procedures and be sure that we shall respond within 48hrs maximum. Intermediaries/Consultants/Brokers are welcome to bring their clients and are 100% protected. In complete confidence, we will work together for the benefits of all parties involved. Contact Name : Blaine Lorcan Contact Email: blainelorcan@gmail.com Skype:blainelorcan@gmail.com WhatsApp:+1(408)290-8281
ANONIM a comentat OUG 52 2004
    Obținerea unui împrumut legitim au fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditului necorespunzător și a garanțiilor sunt ceva de care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legitim. Dar MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria creditelor. MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditat de consiliul organizației de creditare pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali cu o dobândă de 3%. Ni s-a oferit privilegiul de a răspunde nevoilor dvs. financiare. Problema creditului nu ar trebui să te împiedice să obții împrumutul de care ai nevoie. Serviciile noastre includ următoarele: - * Împrumuturi pentru investitori *Consolidarea datoriilor * Ipoteca a doua * Împrumuturi de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Fără securitate socială și fără cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne anunțați exact ce doriți și cu siguranță vom face ca visul dvs. să devină realitate. MIDLAND CREDIT FIRM spune DA atunci când băncile dvs. spun NU. În sfârșit, finanțăm o firmă de împrumuturi la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru detalii suplimentare despre cumpărarea unui împrumut de la noi: Răspundeți imediat la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Nume companie: MIDLAND CREDIT HOME Email companie midland.credit2@gmail.com WhatsApp +1 (470) 575-0615 ID companie NMLS: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com Motto: Investiția pentru generații.
ANONIM a comentat OUG 123 2002

ANONIM a comentat Decretul 15 2020
    Bună ziua, Aveți nevoie de un împrumut rapid? Sunt Susan Benson Sunt creditor și, de asemenea, consultant financiar. Având în vedere stagnarea economică, lumea trece prin rezultatul bolii Corona-virus emergente (COVID-19), mulți oameni se confruntă cu provocări financiare premature. Și cu prezența excedentului de numerar în instituția noastră, ne propunem să accelerăm circulația banilor finanțând clienții din Europa și din afara acesteia cu un împrumut. Dacă aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o afacere, cumpărați o casă sau o mașină sau aveți nevoie de un împrumut din alte motive personale? Vreau să contactați firma mea. Furnizăm tot felul de servicii de împrumut, atât împrumuturi garantate, cât și garantate. Dacă citiți acest lucru și știți că aveți nevoie de asistență financiară, ne puteți scrie doar prin e-mail: sunshinefinancialgroupinc@gmail.com sau trimiteți-mi direct pe WhatsApp prin: +447903159998 și primiți un răspuns instantaneu. Suntem o companie globală de servicii financiare și ne-am angajat să vă ajutăm să vă îmbunătățiți obiectivele financiare pe termen lung și pe termen scurt, deoarece stabilitatea dvs. financiară este obiectivul nostru final. Caracteristici și beneficii; * Convenabilitate - Puteți solicita un împrumut oricând, oriunde. * Suma flexibilă - Decideți cât de mult doriți să împrumutați. * Finanțare rapidă rapidă - primiți împrumutul dvs. în termen de 24 de ore de la aprobare. * Rata dobânzii flexibile de 3,0%. * Rata de aprobare ridicată * Aveți șansa de a selecta data rambursării, fie săptămânal, lunar sau anual, pentru o durată de 1-30 ani. * Aplicație online simplă. * Ghid personalizat și expertiză. * Fără taxe ascunse Mulți oameni găsesc atât de dificil să obțină un împrumut de la băncile locale sau de la alte institute financiare din anumite motive. Dacă aveți nevoie într-adevăr de soluție pentru provocările dvs. financiare, scrieți-ne firmei mele, vă vom ajuta cu un împrumut. Am ajutat numeroase persoane și organizații care se confruntă cu dificultăți financiare în întreaga lume. Când aplicați cu noi, aplicați cu o companie de încredere care are grijă de nevoile dvs. financiare, prioritatea noastră maximă este stabilitatea dvs. financiară și veți fi îngrijit pe parcursul întregului proces. Pentru mai multe informații despre oferta noastră de împrumut, trimiteți-ne cererea dvs. de împrumut prin: E-mail: sunshinefinancialgroupinc@gmail.com SAU; WhatsApp: +447903159998
ANONIM a comentat Hotărârea 793 2013
    Ai nevoie de un împrumut? Căutați finanțe? Căutați un împrumut pentru a vă extinde afacerea? Cred că ai ajuns la locul potrivit. Oferim împrumuturi la dobândă scăzută. Persoanele interesate trebuie să ne contacteze Pentru răspuns imediat la cererea dvs., amabil răspundeți la aceste e-mailuri de mai jos. Aplicația Whats +918256953815 ushaservicesonline@gmail.com Vă rugăm să ne furnizați următoarele informații, dacă vă interesează. 1) Numele complet: ……… 2) Gen: ……… 3) Suma de împrumut necesară: ……… 4) Durata împrumutului: ……… 5) Țara: ……… 6) Adresa de acasă: ……… 7) Număr mobil: ……… 8) Venitul lunar: ………………… 9) Ocupatia: ........................... ) Ce site ai făcut aici despre noi ………………… Multumesc si toate cele bune. ushaservicesonline@gmail.com +918256953815

ANONIM a comentat Hotărârea 984 1990
    FOR QUICK, AFFORDABLE AND RELIABLE BUSINESS/HOME/REAL ESTATES/COMPANY/PROJECT/PERSONAL LOAN OFFER WITHOUT COST/STRESS CONTACT US TODAY VIA Call/Text +1(415)630-7138 Email drbenjaminfinance@gmail.com We are authorized financial consultants providing reliable loans to individuals and funding for business, home, personal and projects start up. Are you tired of seeking loans or are you in any financial mess. Do you have a low credit score, and you will find it difficult to get loans from banks and other financial institutions? then worry no more for we are the solution to your financial misfortune. we offer all types of loan ranging from $5,000.00 to $533,000,000.00USD with a low interest rate of 2% and loan duration of 1 to 35 years to pay back the loan secure and unsecured. Are you losing sleep at nights worrying how to get a Legit Loan Lender? If Yes worry no more for we are out here to help the less financial privileges get the loan they need to get back on their feet no matter your credit score, you can say goodbye to all your financial crisis and difficulties. Contact us on the following Call/Text +1(415)630-7138 Email drbenjaminfinance@gmail.com Do you have an unfinished project due to poor funding? Do you need money to invest in any specialty that will benefit you? BENJAMIN LOAN INVESTMENTS FINANCE aims is to provide excellent professional financial services which include the followings *1* Personal loan *2* Business loan *3* Home loan *4* Farm Loan *5* Education loan *6* Debt consolidation loan *7* Truck Loan *8* Car Loan *9* Eviction Loan *10* Equipment Loan *11* Hotels Loan *12* Refinancing Loan and many more NOTE: GET YOUR INSTANT LOAN APPROVAL 100% GUARANTEED TODAY NO MATTER YOUR CREDIT SCORE. drbenjaminfinance@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 441 1997
    O zi buna   Ai nevoie de împrumut pentru afaceri? Împrumut contractual? Împrumut de student? Împrumut pentru sănătate, Împrumut pentru a investi sau împrumut de proiect? Contactați împrumutul rapid Unicredit atât pentru împrumut, cât și pentru împrumut pe termen scurt, pentru o tranzacție rapidă, sigură și ușoară.    Informatii de contact E-mail: unicreditfastloan@gmail.com Facebook: împrumutul rapid Unicredit Instagram: Împrumut rapid Unicredit Twitter: @FastUnicredit LinkedIn: împrumutul rapid Unicredit Contactați-ne pentru serviciul dvs. de împrumut rapid.
ANONIM a comentat Ordin 2591 2018
    O zi buna, Căutați împrumut pentru afaceri, companie sau personal? Oferim tot felul de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail cu detaliile dvs. la midland.credit2@gmail.com pentru mai multe informații. Toate cele bune, Midland Credit Home Mgt
ANONIM a comentat Ordin 3418 2013
    GENUINE BANK GUARANTEE (BG) AND STANDBY LETTER OF CREDIT (SBLC) FOR BUY/LEASE AT THE BEST RATES AVAILABLE We offer certified and verifiable bank instruments via Swift Transmission from a genuine provider capable of taking up time bound transactions. FOR LEASING OF BG/SBLC MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M LEASING FEE = 4%+2% FOR PURCHASE OF FRESH CUT BG/SBLC PRICE = 32%+2% MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M Our BG/SBLC Financing can help you get your project funded, loan financing by providing you with yearly. RWA ready to close leasing with any interested client in few banking days Name : Scott james Email : Inquiry.securedfunding@gmail.com Skype: Inquiry.securedfunding@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu