Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 51 din 6 iunie 2007

privind darea unei parti dintr-un imobil in folosinta gratuita a Ambasadei Frantei la Bucuresti

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 415 din 21 iunie 2007

Ambasada Franţei la Bucureşti a solicitat punerea la dispoziţie a unei părţi dintr-un imobil, situat în oraşul Otopeni, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării, în scopul realizării unui nou sediu pentru Liceul „Anna de Noailles".

Având în vedere că edificarea acestei instituţii este necesară pentru realizarea de urgenţă a continuităţii educării tinerilor,

luând în considerare relaţiile de cooperare internaţională stabilite între cele două state, precum şi onorarea angajamentelor asumate prin acord bilateral,

recunoscând necesitatea finalizării lucrărilor fără întârziere astfel încât procesul de învăţământ să se desfăşoare în bune condiţii, Ambasada Franţei dorind ca unele activităţi cu titlu provizoriu să înceapă în septembrie 2007,

se impune ca măsurile necesare implementării deciziei de punere la dispoziţie să fie luate imediat.

Lipsa acestor măsuri ar avea consecinţe grave asupra calităţii procesului educaţional. Totodată, timpul rămas până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare nu permite adoptarea unei legi în acest sens, nici măcar cu procedura de urgenţă prevăzută de art. 76 alin. (3) din Constituţia României, republicată, până în luna septembrie 2007.

Ţinând cont de faptul că elementele sus-menţionate determină o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgenţă,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - Se aprobă trecerea unei părţi dintr-un imobil, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării în domeniul privat ai statului şi în administrarea Ministerului Apărării.

Art. 2. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă darea imobilului prevăzut la art. 1 în folosinţa gratuită a Ambasadei Franţei la Bucureşti, în vederea construirii unui nou sediu pentru Liceul „Anna de Noailles", pe durata existenţei construcţiei cu această destinaţie.

(2) Dreptul de folosinţă gratuită încetează dacă imobilul nu este folosit în conformitate cu destinaţia sa.

Art. 3. - Predarea-preluarea imobilului dat în folosinţă gratuită potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul apărării,

Teodor Viorel Meleşcanu

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,

Lăszlo Borbely

Ministrul afacerilor externe,

Adrian Mihai Cioroianu

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXA

DATELE DE IDENTIFICARE

ale părţii din imobilul care se dă în folosinţa gratuită a Ambasadei Franţei la Bucureşti

Adresa

Situaţia juridică a imobilului

Codul de clasificare din inventarul bunurilor

aflate în administrarea Ministerului Apărării, care alcătuiesc domeniul public al statului

Caracteristicile tehnice ale imobilului

Localitatea Otopeni, judeţul Ilfov

Proprietar: statul român, în administrarea Ministerului Apărării

-  imobil 2690 - parţial

-  cod 8.29.09

-  nr. M.F. 103653

Pavilionul B:

-  Suprafaţa construită = 1.592 m2

-  Suprafaţa desfăşurată = 2.096 m2

-  Suprafaţa totală a terenului, inclusiv construcţiile = 1,44 ha

SmartCity5

COMENTARII la OUG 51/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 51 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu