Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.35 din 11.06.2014

pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 459 din 24 iunie 2014



SmartCity1

Având în vedere că, în prezent, piaţa gazelor din România se află într-un proces amplu de reorganizare, bazat pe criteriile specifice unui mediu concurenţial, transparent şi nediscriminatoriu, în concordanţă cu dezideratele Uniunii Europene de formare a unei pieţei unice europene de gaze naturale, reflectate în prevederile „Pachetul trei - energie“,ţinând seama de faptul că: drept urmare a liberalizării pieţei, aceasta a fost afectată profund de lipsa mecanismelor de tranzacţionare transparente absolut necesare funcţionării pieţei;în contextul geopolitic actual şi al conflictelor din regiune, România trebuie să asigure realizarea concomitentă a două acţiuni: menţinerea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale a cererii interne şi îndeplinirea rolului de factor de stabilitate regională în domeniul gazier, prin implicarea activă în diversificarea şi dezvoltarea rutelor şi surselor de aprovizionare cu gaze naturale;interdependenţa dintre cele două planuri de acţiune impune implementarea unui cadru legal naţional pe deplin compatibil cu cel european, astfel încât piaţa internă a României de gaze naturale să devină „integrabilă“ cu adevărat în piaţa regională şi europeană;actualul context economic impune menţinerea stabilităţii economice, precum şi a locurilor de muncă, prin impulsionarea creării rapide a unei pieţe funcţionale care să genereze un preţ competitiv la gaze naturale pentru consumatori;în vederea asigurării unui rol semnificativ a pieţei gazelor naturale din România, în contextul formării pieţei unice europene de energie şi gaze naturale, şi totodată determinarea unei valori de piaţă obiective a gazelor naturale, coroborate cu sporirea eficienţei consumului acestora într-un cadru economic sustenabil, care să îmbunătăţească climatul social şi economic, într-un context politic regional complex şi instabil,luând în considerare faptul că aspectele prezentate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 177, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins: (31) Începând cu data de 15 iulie 2014 şi până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România sau afiliaţii acestora, după caz, au obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie, destinată consumului intern, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. (32) Începând cu data de 1 martie 2015 şi până la 31 decembrie 2018, furnizorii licenţiaţi au obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţe centralizate, transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea/cumpărarea unei cantităţi minime de gaze naturale, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. 2. La articolul 194, după punctul 35 se introduce un nou punct, punctul 351, cu următorul cuprins: 351. neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare de către producătorii de gaze naturale din România, afiliaţii acestora, precum şi furnizorii licenţiaţi a obligaţiilor prevăzute la art. 177 alin. (31) şi (32); 3. La articolul 195 alineatul (1) punctul 2, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: f)cu amendă cuprinsă de la 50.000 lei la 100.000 lei, cea de la pct. 351. Articolul IIAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va emite reglementările prevăzute la art. I pct. 1 din prezenta ordonanţă de urgenţă până la data de 15 iulie 2014. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Ministrul economiei, Maricel Popa, secretar de stat Ministrul delegat pentru energie, Răzvan-Eugen Nicolescu


SmartCity5

COMENTARII la OUG 35/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 35 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 35/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu