Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 35 din 26 martie 2008

pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor masuri financiare pentru stimularea gradului de absorbtie a fondurilor alocate pentru agricultura

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 236 din 27 martie 2008

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autorizat să gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene conform plafoanelor anuale şi angajamentelor convenite prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Având în vedere prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul politicii agricole comune şi stabilirea altor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 28 alin. (2), care stabilesc că plăţile directe pe suprafaţă se efectuează o singură dată pe an, în intervalul cuprins între datele de 1 decembrie şi 30 iunie ale anului calendaristic următor, şi ale Regulamentului Consiliului Uniunii Europene (CE) nr. 1.290/2005 privind finanţarea politicii agricole comune, precum şi necesitatea asigurării fondurilor aferente aplicării schemelor de plăţi directe pe suprafaţă, care se acordă producătorilor agricoli,

ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ poate avea drept consecinţă limitarea sferei beneficiarilor schemelor de plăţi numai la beneficiarii schemei de plăţi naţionale directe, excluzându-i pe cei ai plăţilor naţionale directe complementare, ai schemelor de plăţi directe pentru culturi energetice şi ai schemelor de plată pentru zahăr, şi având în vedere faptul că trebuie asigurate urgent resurse financiare necesare desfăşurării activităţilor din agricultură pentru toţi beneficiarii, se impune modificarea în regim de urgenţă a cadrului legal prin măsuri apreciate ca reprezentând o situaţie extraordinară.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic. -Alineatul (3) al articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 21 decembrie 2007, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Beneficiarii plăţilor efectuate în cadrul schemelor de plăţi directe pentru agricultură sunt persoanele fizice şi/sau juridice prevăzute la art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (3), pentru plăţile care au sursă de finanţare F.E.G.A., şi la art. 8 alin. (3) pentru plăţile care au sursă de finanţare F.E.A.D.R., din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007."

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dacian Cioloş

p. Secretarul de stat al Departamentului pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu-Dordea

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

SmartCity5

COMENTARII la OUG 35/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 35 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu