Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.105 din 20.12.2017

pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1017 din 21 decembrie 2017



SmartCity1

Având în vedere că prin aplicarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se interzice păşunatul animalelor în perioada 6 decembrie-24 aprilie inclusiv pe terenurile deţinute de proprietarii animalelor sau pe cele pentru care au acordul scris al deţinătorilor acestora, impunându-se stabulaţia permanentă, fapt care determină îmbolnăviri ale ongloanelor, îmbâcsirea cojocului de lână care generează boli ale aparatului respirator, conducând astfel la pierderi majore în rândul efectivelor de animale, având în vedere că peste 80% din efectivele de ovine din România sunt reprezentate de rase autohtone, pentru care este obligatorie creşterea în sistem extensiv cu asigurarea furajelor prin păşunat şi mişcarea acestora, pe întreaga perioadă a anului, fapt ce conduce la protejarea patrimoniului zootehnic naţional,luând în considerare faptul că România deţine un efectiv important de animale prin care se asigură siguranţa alimentară pe plan intern şi care creează disponibilităţi pentru export şi ţinând cont că acest efectiv necesită un mare volum de hrană, neadoptarea prezentului act normativ conduce la producerea de însemnate pierderi de animale prin mortalităţi, ceea ce constituie o situaţie extraordinară.Prin aplicarea în continuare a interdicţiei de a păşuna pe terenul proprietate sau deţinut cu orice titlu se creează premisa renunţării la activitatea de creştere a animalelor, ceea ce conduce la depopularea spaţiului rural, la dispariţia locurilor de muncă şi la imposibilitatea asigurării hranei pentru populaţie, generând un impact social negativ.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru crescătorii de animale, pe de o parte, iar pe de altă parte, aşa cum s-a mai evidenţiat, pierderile importante în rândul efectivelor de animale şi reducerea veniturilor crescătorilor de animale determină consecinţe negative sociale şi economice.Ţinând cont de dreptul de utilizare a terenurilor de către deţinătorii acestora, care dă posibilitatea asigurării hranei animalelor domestice prin păşunat, a mişcării acestora în ferestrele iernii, pentru prevenirea degenerării genetice a populaţiilor de animale, având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va avea ca efect diminuarea efectivelor de animale şi pierderi economice însemnate pentru crescătorii de animale, ţinând cont că nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgenţă poate avea consecinţe nefavorabile atât în plan economic, cât şi în plan social, în rândul crescătorilor de animale, cu impact deosebit de grav asupra sectorului zootehnic al României, întrucât agricultura reprezintă una dintre priorităţile majore ale Guvernului,deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.ARTICOL UNICLa articolul 23 alineatul (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deţine cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deţinătorului de teren pe care se păşunează; PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul apelor şi pădurilor, Adriana-Doina Pană Viceprim-ministru, ministrul mediului, Graţiela-Leocadia Gavrilescu



SmartCity5

COMENTARII la OUG 105/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 105 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu