Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Norma Nr.0 din 29.04.2011

de aplicare a Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
ACT EMIS DE: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 300 din 02 mai 2011



SmartCity1


Articolul 1
(1) Registrul de evidenţă a zilierilor, denumit în continuare registru, reprezintă:a)document oficial cu regim special de evidenţă a lucrătorilor zilieri; b)sursă de date pentru elaborarea pe plan naţional a politicilor în domeniul ocupării forţei de muncă şi combaterii muncii fără forme legale, precum şi în domeniul fiscal; c)sursă administrativă de date pentru sistemul informaţional statistic cum ar fi: statistica curentă, urmărirea indicatorilor referitori la evoluţia gradului de ocupare şi al pieţei muncii, monitorizarea nivelului muncii fără forme legale, cu precădere în anumite domenii de activitate, organizarea unui sistem de anchete prin sondaj.
(2) Modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare a registrului sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Articolul 2
(1) Pentru asigurarea unei evidenţe unitare referitoare la utilizarea forţei de muncă a lucrătorilor zilieri, beneficiarul de lucrări, definit conform Legii nr. 52/2011, organizează conducerea şi ţinerea la zi a registrului.
(2) Înregistrarea în registru se face în ordine cronologică, pentru toţi zilierii cu care beneficiarul are raporturi de muncă în baza legii, conform instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 52/2011.
(3) În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2011, beneficiarul de lucrări transmite către inspectoratul teritorial de muncă o copie a registrului conţinând înregistrările din luna precedentă, certificată „conform cu originalul“.
Articolul 3
(1) Beneficiarii de lucrări care au înfiinţate sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competenţa de a încheia raporturi juridice cu zilieri, pot delega acestora şi competenţa conducerii, completării şi transmiterii către inspectoratele teritoriale de muncă a copiei registrului conform art. 2 alin. (3).
(2) Registrul se păstrează la sediul beneficiarului de lucrări şi/sau, după caz, la sediul sucursalei, agenţiei, reprezentanţei, punctului de lucru sau al altor asemenea unităţi fără personalitate juridică.
(3) Registrul va fi numerotat, parafat şi legat.
(4) Beneficiarul de lucrări răspunde de respectarea prevederilor legale privind conducerea, completarea şi păstrarea registrului, fiind responsabil de corectitudinea datelor înscrise în registru.
Articolul 4
(1) La fiecare înscriere a unui zilier în registru numele şi prenumele se înscriu cu literele mari de tipar, cu menţionarea şi a iniţialei tatălui.
(2) Denumirea beneficiarului de lucrări se înscrie în registru cu litere mari de tipar, fără prescurtări. Prescurtările permise sunt:a)S.C. - societate comercială; b)S.A. - societate pe acţiuni; c)S.R.L. - societate cu răspundere limitată; d)S.N.C. - societate în nume colectiv; e)S.C.S. - societate în comandită simplă; f)S.C.A. - societate în comandită pe acţiuni.
Articolul 5
(1) Inspectoratele teritoriale de muncă vor înainta semestrial Inspecţiei Muncii rapoarte privind evoluţia numărului de zilieri pe domenii de activitate, numărul de cazuri depistate fără forme legale, măsurile sancţionatoare dispuse în respectivele cazuri, precum şi alte informaţii solicitate de Inspecţia Muncii.
(2) Inspecţia Muncii va centraliza, la nivel naţional, datele din rapoartele inspectoratelor teritoriale de muncă şi va comunica semestrial Ministerului Muncii, Familiei, şi Protecţiei Sociale un raport, pe suport hârtie şi în format electronic, privind evoluţia numărului de zilieri pe domenii de activitate, numărul de cazuri depistate fără forme legale, precum şi măsurile sancţionatoare dispuse în respectivele cazuri.
Articolul 6Registrul se tipăreşte şi se înseriază de Imprimeria Naţională, iar distribuirea acestuia se face, la cerere şi contra cost, de Inspecţia Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă. Articolul 7
(1) Înscrierea datelor în registru se face numai cu cerneală sau pastă albastră.
(2) Orice modificare a datelor înscrise se face prin tăierea cu o linie orizontală cu cerneală sau pastă roşie şi prin înscrierea datelor corecte de asemenea cu cerneală sau pastă roşie, lăsându-se vizibilă înscrierea anterioară şi prin aplicarea ştampilei şi semnăturii beneficiarului de lucrări.
Articolul 8
(1) Înscrierea datelor se face în ordinea cronologică a utilizării zilierilor. Registrul se întocmeşte zilnic, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile zilierilor.
(2) Nu se lasă pagini şi poziţii libere între paginile registrului.
(3) Pe prima pagină a registrului se completează datele de identificare ale beneficiarului de lucrări.
Articolul 9
(1) Venitul realizat de zilieri sub forma remuneraţiei zilnice pe fiecare beneficiar de lucrări reprezintă venit asimilat salariului, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. III „Venituri din salarii“ al titlului III „Impozit pe venit“ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Zilierii datorează impozit pentru venitul realizat sub formă de remuneraţie brută zilnică. Impozitul se calculează de către fiecare din beneficiarii de lucrări prin aplicarea cotei de 16% asupra remuneraţiei brute zilnice.
(3) Calculul şi reţinerea impozitului datorat se efectuează de către beneficiarii de lucrări la data fiecărei plăţi a remuneraţiei brute zilnice.
(4) Virarea la bugetul de stat a impozitului calculat şi reţinut de fiecare beneficiar de lucrări se va efectua până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Articolul 10Prezentele norme metodologice intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.



SmartCity5

COMENTARII la Norma 0/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Norma 0 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu