Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

MOTIUNE Nr

MOTIUNE   Nr. 2 din 16 septembrie 2008

Promisiuni si minciuni - „Sprijinul" acordat agricultorilor de  Guvernul T?riceanu

ACT EMIS DE: SENATUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 660 din 19 septembrie 2008

Senatul adoptă prezenta moţiune simplă.

Guvernul Tăriceanu prezintă un bilanţ negativ în agricultură. Există o nemulţumire crescândă faţă de modul în care actuala guvernare a tratat problemele vitale ale agriculturii româneşti: preţul mic al grâului, nepăsarea faţă de depozitarea recoltei, situaţia dezastruoasă a sistemului de irigaţii, preţul mare al motorinei pentru agricultură, acordarea târzie a banilor pentru plăţile directe destinate anului 2007.

Amploarea eşecului Guvernului în acest domeniu se reflectă în faptul că, după 20 de luni de la aderarea la Uniunea Europeană, nu s-a acordat nicio sumă din fondurile europene de dezvoltare rurală şi pescuit, ba, mai mult, s-a ajuns până la sistarea plăţilor efectuate prin Programul SAPARD, aspect pe care autorităţile române au încercat să îl ascundă opiniei publice.

In cei 4 ani de guvernare de dreapta, Partidul Social Democrat a intervenit, printr-un număr de 5 moţiuni simple şi 4 moţiuni de cenzură, în domeniul agriculturii, la care se adaugă sute de interpelări şi întrebări parlamentare, pentru a determina Guvernul să acorde agricultorilor drepturile prevăzute atât de legislaţia europeană, cât şi de cea românească.

Guvernul a ignorat permanent semnalele de alarmă ale Partidului Social Democrat şi ale patronatelor şi sindicatelor din agricultură şi doar în urma presiunilor acestora a acceptat să majoreze plafonul rezervei de grâu de panificaţie cu 400.000 de tone. Cu toate acestea, stocul este insuficient pentru reglarea pieţei, fiind necesară stocarea unei cantităţi de cel puţin 2 milioane de tone. Nu este asigurată depozitarea recoltei de grâu, iar preţurile oferite agricultorilor sunt foarte mici, sub 0,4 lei/kg.

Deşi culturile de porumb şi floarea-soarelui au început să fie compromise de secetă, nu s-au luat măsuri pentru acordarea sumelor destinate irigaţiilor, fiind consumate, până în prezent, numai 28% din fondurile anuale destinate acestui sector.

In ceea ce priveşte acciza la motorină, în loc să stabilească o acciză de 21 euro/1.000 I pentru agricultură, aşa cum este prevăzută în Directiva Consiliului 2003/96/CE, Guvernul a stabilit o acciză de 80,971 euro/1.000 I, motivând că România nu este în măsură să distribuie motorina marcată, cu acciză redusă, pentru agricultură. In realitate, această măsură a Guvernului nu a redus preţul motorinei.

Deşi au trecut 8 luni din acest an, în multe sectoare subvenţiile acordate au reprezentat sub 50% din volumul anual: 10,5% la producţia vegetală, 47% în zootehnie, 39% la creditul agricol pentru producţie.

Acestea sunt numai câteva exemple care ilustrează nepăsarea şi eşecul Guvernului în domeniul agriculturii.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat solicită Guvernului României, domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, personal, să ia următoarele măsuri de urgenţă, în vederea asigurării recoltei din acest an şi a redresării sectorului agricol, măsuri care se regăsesc şi în propuneri legislative adoptate de Senatul României:

1.  acordarea unui sprijin financiar de 700 lei/ha pentru asigurarea necesarului de motorină, seminţe, pesticide şi îngrăşăminte pentru culturile agricole din toamna anului 2008;

2.  asigurarea depozitării recoltei de grâu din acest an şi actualizarea în regim de urgenţă a legislaţiei care prevede înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, strict necesar pentru reglementarea pieţei cerealelor. Actul normativ a fost anunţat şi promis de premierul Tăriceanu pe data de 4 august a.c, însă Ministerul Economiei şi Finanţelor se opune adoptării actului, motivând că ar contraveni prevederilor Codului fiscal;

3.  prevederea pe anul 2009 a cel puţin 4% din produsul intern brut pentru agricultură, în vederea acordării în întregime a ajutoarelor de la buget şi a sumelor prevăzute din fonduri europene şi naţionale pentru proiectele de dezvoltare rurală şi pescuit;

4.  acordarea din fonduri publice a 20-30% din volumul creditelor destinate producţiei din sectorul vegetal şi zootehnie.

Suntem convinşi că aceste propuneri şi recomandări, care vizează în mod realist redresarea sectorului agricol, vor găsi ecoul necesar, iar Guvernul va înţelege necesitatea aplicării lor în regim de urgenţă.

Aceasta este ultima modalitate de a le asigura agricultorilor români un câştig just din recolta acestui an şi de a pregăti corespunzător recoltele viitoare.

Această moţiune simplă a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 septembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 157 alin. (1) din Regulamentul Senatului.

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

SmartCity5

COMENTARII la Motiune 2/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Motiune 2 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Motiune 2/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu