Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LISTA Nr

LISTA   Nr. 0 din 12 noiembrie 2010

In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 758 din 12 noiembrie 2010



Inainte de orice comentariu, îmi menţin concluzia că, prin angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în timp ce acesta se afla în dezbaterea Senatului în calitate de Cameră decizională după ce anterior fusese adoptat de Camera Deputaţilor prin votul final, s-a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi, respectiv Guvernul României şi Parlamentul României, prin Senatul României.

1. In ceea ce priveşte noţiunea de conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că acesta presupune „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor".

Sub acest aspect, trebuie să acceptăm ideea că un atare conflict între autorităţile statului poate exista, dovada cea mai concludentă fiind aceea că însăşi Constituţia îl prevede.

2. Actul juridic al angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale îl constituie Hotărârea Guvernului trimisă Parlamentului, prin scrisoarea din 13 octombrie 2010; Guvernul României a adresat la 13 octombrie o scrisoare Parlamentului României, prin care a hotărât să îşi angajeze răspunderea asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, angajare întemeiată pe dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie. Apreciez însă că nu actul în sine al angajării răspunderii Guvernului a declanşat conflictul juridic de natură constituţională între cele două autorităţi, ci modalităţile şi împrejurările concrete în care a fost exprimat (la momentul angajării, proiectul Legii educaţiei naţionale fusese adoptat de către Camera Deputaţilor, prin votul final al deputaţilor, iar la Senat parcursese o parte importantă din procedură).

De altfel, a admite că actul angajării răspunderii Guvernului ar declanşa, de principiu, un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern ar însemna să admitem că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie sunt inaplicabile, fapt de neacceptat într-o democraţie.

3. Pe de altă parte, angajarea răspunderii Guvernului nu poate fi catalogată ca fiind neconstituţională pentru că, pe de o parte, are temei constituţional [art. 114 alin. (1) din Constituţie], iar, pe de altă parte, neconstituţionalitatea poate purta asupra unei legi, asupra unui tratat sau asupra unui regulament al celor două Camere etc. în niciun caz însă nu poate purta asupra unui proiect de lege (în speţă, angajarea răspunderii Guvernului viza un proiect de lege), sau asupra unui act juridic unilateral, cum a fost Hotărârea Guvernului de angajare a răspunderii pe proiectul Legii educaţiei naţionale, chiar dacă acest act juridic ar avea caracter normativ.

De aceea, Curtea trebuia să se pronunţe asupra cererii Preşedintelui Senatului (astfel cum rezultă din chiar petitul acţiunii), şi anume „de a soluţiona conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvern, ca autoritate publică a puterii executive, pe de altă parte, conflict declanşat prin oprirea procesului legislativ de la Senat cu proiectul Legii educaţiei naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect".

Curtea trebuia să se pronunţe, de asemenea, chiar în dispozitivul deciziei, şi pe solicitarea preşedintelui Senatului formulată în finalul sesizării, şi nu să trateze această solicitare în considerentele deciziei. Solicitarea, chiar dacă nu figura ca un capăt distinct de cerere, nu putea fi ignorată, citez: „rog Curtea Constituţională să constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Parlament cu privire la proiectul Legii educaţiei naţionale şi să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii" (subl. ns.)

Din compararea celor două texte (petitul acţiunii şi solicitarea din finalul sesizării) rezultă, în accepţiunea autorului, că soluţionarea conflictului presupune, pe de o parte, constatarea existenţei conflictului şi, pe de altă parte, obligarea Guvernului de a renunţa la procedura angajării răspunderii.

Sub acest aspect, trebuie subliniat însă că sintagma „soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice" din cuprinsul art. 146 lit. e) din Constituţie are un alt înţeles decât în dreptul comun, chiar dacă şi Curtea Constituţională este o instanţă, şi anume o instanţă de contencios constituţional.

In dreptul comun, pornind chiar de la dispoziţiile art. 1-4 din titlul I al Codului de procedură civilă - Competenţa după materie, se poate observa că legiuitorul foloseşte sintagma „judecă... toate procesele şi cererile...", ceea ce semnifică, pe de o parte, că într-o cauză determinată judecătorul de drept comun spune dreptul (dă dreptate uneia sau alteia din părţi), iar, pe de altă parte, obligă una din părţi la o anumită conduită - să dea, să facă sau să nu facă ceva.

In atribuţiile instanţei de contencios constituţional, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 146 din Constituţie, nu poate fi identificată nicio situaţie în care Curtea să poată obliga o autoritate la o anume conduită, fiind lipsită în acest sens de prerogativa executării silite.

Prin urmare, soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională nu presupune obligarea de către Curte a uneia sau alteia dintre părţi la o anumită conduită. In considerentele deciziei, Curtea însăşi recunoaşte că cererea prin care se solicită obligarea Guvernului de a renunţa la procedura angajării răspunderii excedează competenţei sale. Se şi poate observa că după sesizarea Curţii Constituţionale de către preşedintele Senatului, Parlamentul, prin Birourile celor două Camere, au permis Guvernului să îşi angajeze răspunderea, fixând şi data prezentării proiectului de lege de către Guvern, iar Guvernul a şi uzat de această permisiune, angajându-şi practic răspunderea.

Această împrejurare poate conduce şi la concluzia atenuării conflictului între cele două autorităţi, motiv pentru care, în dispozitivul deciziei sus-menţionate nu trebuia să figureze sintagma „angajarea răspunderii este neconstituţională şi a declanşat un conflict", ci doar constatarea declanşării şi existenţei conflictului prin angajarea răspunderii Guvernului.

De altfel, în cuprinsul acţiunii, autorul sesizării nu solicită Curţii să constate că „angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul Legii educaţiei naţionale este neconstituţională".

O atare solicitare nici nu ar fi fost posibilă, dat fiind că, aşa cum am arătat mai înainte, nu angajarea răspunderii în sine a Guvernului pe proiectul unei legi este neconstituţională, ci doar produsul acestei angajări - proiectul legii care, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului, devine lege prin parcurgerea procedurilor parlamentare.

Judecător,

Petre Lăzăroiu


SmartCity5

COMENTARII la Lista 0/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Lista 0 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Lista 0/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu