Legea Nr.287 din 27.07.2009

LEGEA Nr. 287/2009*)*) Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 ÅŸi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 ÅŸi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.privind Codul civil

TITLUL PRELIMINAR Despre legea civilă**)**) DispoziÅ£iile de punere în aplicare a titlului preliminar sunt cuprinse în art. 8 din Legea nr. 71/2011.
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Izvoarele dreptului civil	Art. 1. - (1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
	(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanÅ£ele, iar în lipsa acestora, dispoziÅ£iile legale privitoare la situaÅ£ii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziÅ£ii, principiile generale ale dreptului.
	(3) În materiile reglementate prin lege, uzanÅ£ele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.
	(4) Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.
	(5) Partea interesată trebuie să facă dovada existenÅ£ei ÅŸi a conÅ£inutului uzanÅ£elor. UzanÅ£ele publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.
	(6) În sensul prezentului cod, prin uzanÅ£e se înÅ£elege obiceiul (cutuma) ÅŸi uzurile profesionale.
Obiectul şi conţinutul Codului civil	Art. 2. - (1) Dispoziţiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
	(2) Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale.
Aplicarea generală a Codului civil	Art. 3. - (1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
	(2) Sunt consideraÅ£i profesioniÅŸti toÅ£i cei care exploatează o întreprindere.
	(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Aplicarea prioritară a tratatelor internaÅ£ionale privind drepturile omului	Art. 4. - (1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziÅ£iile privind drepturile ÅŸi libertăţile persoanelor vor fi interpretate ÅŸi aplicate în concordanţă cu ConstituÅ£ia, DeclaraÅ£ia Universală a Drepturilor Omului, pactele ÅŸi celelalte tratate la care România este parte.
	(2) Dacă există neconcordanÅ£e între pactele ÅŸi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, ÅŸi prezentul cod, au prioritate reglementările internaÅ£ionale, cu excepÅ£ia cazului în care prezentul cod conÅ£ine dispoziÅ£ii mai favorabile.
Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene	Art. 5. - În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părÅ£ilor.
CAPITOLUL II Aplicarea legii civile
Aplicarea în timp a legii civile	Art. 6. - (1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.
	(2) Actele ÅŸi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârÅŸite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârÅŸirii ori producerii lor.

	(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziÅ£iilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziÅ£iilor legii noi.
	(4) PrescripÅ£iile, decăderile ÅŸi uzucapiunile începute ÅŸi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziÅ£iilor legale care le-au instituit.
	(5) DispoziÅ£iile legii noi se aplică tuturor actelor ÅŸi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârÅŸite după intrarea sa în vigoare, precum ÅŸi situaÅ£iilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
	(6) DispoziÅ£iile legii noi sunt de asemenea aplicabile ÅŸi efectelor viitoare ale situaÅ£iilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea ÅŸi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaÅ£ie, adopÅ£ie ÅŸi obligaÅ£ia legală de întreÅ£inere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, ÅŸi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaÅ£ii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.
Teritorialitatea legii civile	Art. 7. - (1) Actele normative adoptate de autorităţile ÅŸi instituÅ£iile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altfel.
	(2) Actele normative adoptate, în condiÅ£iile legii, de autorităţile ÅŸi instituÅ£iile administraÅ£iei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială.
Extrateritorialitatea legii civile	Art. 8. - În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face Å£inându-se seama de normele de drept internaÅ£ional privat cuprinse în cartea a VII-a din prezentul cod.
CAPITOLUL III Interpretarea ÅŸi efectele legii civile
Interpretarea legii	Art. 9. - (1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială.
	(2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
	(3) Interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii.
Interzicerea analogiei	Art. 10. - Legile care derogă de la o dispoziÅ£ie generală, care restrâng exerciÅ£iul unor drepturi civile sau care prevăd sancÅ£iuni civile se aplică numai în cazurile expres ÅŸi limitativ prevăzute de lege.
Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri	Art. 11. - Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.
Libertatea de a dispune	Art. 12. - (1) Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
	(2) Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil.
Renunţarea la drept	Art. 13. - Renunţarea la un drept nu se prezumă.
Buna-credinţă	Art. 14. - (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îÅŸi exercite drepturile ÅŸi să îÅŸi execute obligaÅ£iile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică ÅŸi bunele moravuri.
	(2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.
Abuzul de drept	Art. 15. - Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv ÅŸi nerezonabil, contrar bunei-credinÅ£e.
Vinovăţia	Art. 16. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârÅŸite cu intenÅ£ie sau din culpă.
	(2) Fapta este săvârÅŸită cu intenÅ£ie când autorul prevede rezultatul faptei sale ÅŸi fie urmăreÅŸte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deÅŸi nu îl urmăreÅŸte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat.
	(3) Fapta este săvârÅŸită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deÅŸi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acÅ£ionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.
	(4) Atunci când legea condiÅ£ionează efectele juridice ale unei fapte de săvârÅŸirea sa din culpă, condiÅ£ia este îndeplinită ÅŸi dacă fapta a fost săvârÅŸită cu intenÅ£ie.

Eroarea comună ÅŸi invincibilă	Art. 17. - (1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuÅŸi.
	(2) Cu toate acestea, când cineva, împărtăşind o credinţă comună ÅŸi invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanÅ£a judecătorească, Å£inând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, faţă de cel aflat în eroare, aceleaÅŸi efecte ca ÅŸi când ar fi valabil, afară de cazul în care desfiinÅ£area lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu.
	(3) Eroarea comună şi invincibilă nu se prezumă.
	(4) DispoziÅ£iile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciară ÅŸi nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.
CAPITOLUL IV Publicitatea drepturilor, a actelor ÅŸi a faptelor juridice
Obiectul publicităţii ÅŸi modalităţile de realizare	Art. 18. - (1) Drepturile, actele ÅŸi faptele privitoare la starea ÅŸi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparÅ£in acestora, precum ÅŸi orice alte raporturi juridice sunt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege.
	(2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de GaranÅ£ii Reale Mobiliare, denumită în cuprinsul prezentului cod ÅŸi arhivă, prin registrul comerÅ£ului, precum ÅŸi prin alte forme de publicitate prevăzute de lege.
Condiţiile de publicitate	Art. 19. - (1) Procedura şi condiţiile de publicitate se stabilesc prin lege.
	(2) Îndeplinirea formalităţii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este lipsită de capacitatea de exerciÅ£iu.
	(3) Orice renunÅ£are sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum ÅŸi orice clauză penală sau altă sancÅ£iune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise.
	(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Efectele publicităţii	Art. 20. - (1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum ÅŸi a oricărui alt raport juridic supus publicităţii, stabileÅŸte rangul acestora ÅŸi, dacă legea prevede în mod expres, condiÅ£ionează constituirea sau efectele lor juridice.
	(2) Între părÅ£i sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele juridice, precum ÅŸi orice alte raporturi juridice produc efecte depline, chiar dacă nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
	(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile ÅŸi condiÅ£iile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea terÅ£ilor dobânditori de bună-credinţă.
	(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescripÅ£iei extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
PrezumÅ£iile	Art. 21. - (1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condiÅ£iile legii.
	(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Lipsa publicităţii. SancÅ£iuni	Art. 22. - (1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicităţii sunt inopozabile terÅ£ilor, afară de cazul în care se dovedeÅŸte că aceÅŸtia le-au cunoscut pe altă cale.
	(2) Atunci când legea prevede că simpla cunoaÅŸtere de fapt nu suplineÅŸte lipsa de publicitate, absenÅ£a acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de terÅ£ul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicităţii.
	(3) În toate cazurile însă, simpla cunoaÅŸtere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineÅŸte lipsa de publicitate faţă de alte persoane decât terÅ£ul care, în fapt, le-a cunoscut.
Concursul dintre formele de publicitate	Art. 23. - Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelaÅŸi timp unor formalităţi de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinÅ£e de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.
Consultarea registrelor publice	Art. 24. - Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condiÅ£iile legii, să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situaÅ£ie juridică ÅŸi să obÅ£ină extrase sau copii certificate de pe acestea.

CARTEA I Despre persoane*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii I sunt cuprinse în art. 13-19 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I Dispoziţii generale
Subiectele de drept civil	Art. 25. - (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice ÅŸi persoanele juridice.
	(2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
	(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiÅ£iile cerute de lege, este titulară de drepturi ÅŸi de obligaÅ£ii civile.
RecunoaÅŸterea drepturilor ÅŸi libertăţilor civile	Art. 26. – Drepturile ÅŸi libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum ÅŸi drepturile ÅŸi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite ÅŸi garantate de lege.
Cetăţenii străini ÅŸi apatrizii	Art. 27. - (1) Cetăţenii străini ÅŸi apatrizii sunt asimilaÅ£i, în condiÅ£iile legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveÅŸte drepturile ÅŸi libertăţile lor civile.
	(2) Asimilarea se aplică în mod corespunzător ÅŸi persoanelor juridice străine.
Capacitatea civilă	Art. 28. - (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.
	(2) Orice persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu.
Limitele capacităţii civile	Art. 29. - (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciÅ£iu, decât în cazurile ÅŸi condiÅ£iile expres prevăzute de lege.
	(2) Nimeni nu poate renunÅ£a, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciÅ£iu.
Egalitatea în faÅ£a legii civile	Art. 30. - Rasa, culoarea, naÅ£ionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenÅ£a politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum ÅŸi orice altă situaÅ£ie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.
Patrimoniul. Mase patrimoniale ÅŸi patrimonii de afectaÅ£iune	Art. 31. - (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile ÅŸi datoriile ce pot fi evaluate în bani ÅŸi aparÅ£in acesteia.
	(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaÅ£iuni numai în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege.
	(3) Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.
Transferul intrapatrimonial	Art. 32. - (1) În caz de diviziune sau afectaÅ£iune, transferul drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiaÅŸi patrimoniu, se face cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute de lege ÅŸi fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.
	(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor dintro masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.
Patrimoniul profesional individual	Art. 33. - (1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se stabileÅŸte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiÅ£iilor de formă ÅŸi de publicitate prevăzute de lege.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică în mod corespunzător ÅŸi în cazul măririi sau micÅŸorării patrimoniului profesional individual.
	(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conformitate cu dispoziÅ£iile art. 1.941-1.948, dacă prin lege nu se dispune altfel.

TITLUL II Persoana fizică
CAPITOLUL I Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECŢIUNEA 1 Capacitatea de folosinţă
Noţiune	Art. 34. - Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.
Durata capacităţii de folosinţă	Art. 35. - Capacitatea de folosinţă începe la naÅŸterea persoanei ÅŸi încetează odată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului conceput	Art. 36. - Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepÅ£iune, însă numai dacă el se naÅŸte viu. DispoziÅ£iile art. 412 referitoare la timpul legal al concepÅ£iunii sunt aplicabile.
SECŢIUNEA a 2-a Capacitatea de exerciţiu
NoÅ£iune	Art. 37. - Capacitatea de exerciÅ£iu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
Începutul capacităţii de exerciÅ£iu	Art. 38. - (1) Capacitatea de exerciÅ£iu deplină începe la data când persoana devine majoră.
	(2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
SituaÅ£ia minorului căsătorit	Art. 39. - (1) Minorul dobândeÅŸte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciÅ£iu.
	(2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciÅ£iu.
Capacitatea de exerciÅ£iu anticipată	Art. 40. - Pentru motive temeinice, instanÅ£a de tutelă poate recunoaÅŸte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciÅ£iu. În acest scop, vor fi ascultaÅ£i ÅŸi părinÅ£ii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, ÅŸi avizul consiliului de familie.
Capacitatea de exerciÅ£iu restrânsă	Art. 41. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciÅ£iu restrânsă.
	(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviinÅ£area părinÅ£ilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, ÅŸi cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă. ÎncuviinÅ£area sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
	(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum ÅŸi acte de dispoziÅ£ie de mică valoare, cu caracter curent ÅŸi care se execută la data încheierii lor.
Regimul unor acte ale minorului	Art. 42. - (1) Minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviinÅ£area părinÅ£ilor sau a tutorelui, precum ÅŸi cu respectarea dispoziÅ£iilor legii speciale, dacă este cazul.
	(2) În acest caz, minorul exercită singur drepturile ÅŸi execută tot astfel obligaÅ£iile izvorâte din aceste acte ÅŸi poate dispune singur de veniturile dobândite.
Lipsa capacităţii de exerciÅ£iu	Art. 43. - (1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciÅ£iu:
	a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
	b) interzisul judecătoresc.
	(2) Pentru cei care nu au capacitate de exerciÅ£iu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanÅ£ii lor legali, în condiÅ£iile prevăzute de lege. DispoziÅ£iile art. 42 alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(3) Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciÅ£iu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum ÅŸi actele de dispoziÅ£ie de mică valoare, cu caracter curent ÅŸi care se execută la momentul încheierii lor.
	(4) Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute ÅŸi de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.

SancÅ£iune	Art. 44. - (1) Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) ÅŸi la art. 43 alin. (3), precum ÅŸi actele făcute de tutore fără autorizarea instanÅ£ei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
	(2) Cel lipsit de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă poate invoca ÅŸi singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din punerea sub interdicÅ£ie judecătorească.
Frauda comisă de incapabil	Art. 45. - Simpla declaraÅ£ie că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanÅ£a, la cererea părÅ£ii induse în eroare, poate menÅ£ine contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancÅ£iune civilă adecvată.
Regimul nulităţii	Art. 46. - (1) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdicţie judecătorească incapacitatea acestuia.
	(2) AcÅ£iunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, precum ÅŸi de ocrotitorul legal.
	(3) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanÅ£ei de tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acÅ£iunii în anulare.
Limitele obligaÅ£iei de restituire	Art. 47. - Persoana lipsită de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă nu este obligată la restituire decât în limita folosului realizat. DispoziÅ£iile art. 1.635-1.649 se aplică în mod corespunzător.
Confirmarea actului anulabil	Art. 48. - Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul minorităţii, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalităţilor cerute pentru încheierea lui valabilă. În timpul minorităţii, confirmarea actului anulabil se poate face numai în condiÅ£iile art. 1.263 ÅŸi 1.264.
SECŢIUNEA a 3-a Declararea judecătorească a morţii
Cazul general	Art. 49. - (1) În cazul în care o persoană este dispărută ÅŸi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puÅ£in 2 ani de la data primirii ultimelor informaÅ£ii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.
	(2) Dacă data primirii ultimelor informaÅ£ii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteÅŸte de la sfârÅŸitul lunii în care s-au primit ultimele informaÅ£ii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârÅŸitul anului calendaristic.
Cazuri speciale	Art. 50. - (1) Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaÅ£iile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăţeÅŸte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puÅ£in 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariÅ£ia.
	(2) Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc dispariÅ£ia nu poate fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziÅ£iile art. 49 alin. (2).
	(3) Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deÅŸi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aÅŸtepta împlinirea vreunui termen de la dispariÅ£ie.
Procedura de declarare a morţii	Art. 51. - Soluţionarea cererii de declarare a morţii se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Data prezumată a morÅ£ii celui dispărut	Art. 52. - (1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morÅ£ii. Dacă hotărârea nu arată ÅŸi ora morÅ£ii, se socoteÅŸte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morÅ£ii.
	(2) În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz.
	(3) InstanÅ£a judecătorească poate rectifica data morÅ£ii stabilită potrivit dispoziÅ£iilor alin. (1) ÅŸi (2), dacă se dovedeÅŸte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data morÅ£ii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare.

PrezumÅ£ie	Art. 53. - Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
Anularea hotărârii de declarare a morÅ£ii	Art. 54. - (1) Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea.
	(2) Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispoziÅ£iilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii ÅŸtia ori trebuia să ÅŸtie că persoana declarată moartă este în viaţă.
Descoperirea certificatului de deces	Art. 55. - Orice persoană interesată poate cere oricând anularea hotărârii declarative de moarte, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui declarat mort.
Plata făcută moÅŸtenitorilor aparenÅ£i	Art. 56. - Plata făcută moÅŸtenitorilor legali sau legatarilor unei persoane, care reapare ulterior hotărârii declarative de moarte, este valabilă ÅŸi liberatorie, dacă a fost făcută înainte de radierea din registrul de stare civilă a menÅ£iunii privitoare la deces, cu excepÅ£ia cazului în care cel care a făcut plata a cunoscut faptul că persoana declarată moartă este în viaţă.
Drepturile moÅŸtenitorului aparent	Art. 57. - MoÅŸtenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată decedată prin hotărâre judecătorească este în viaţă păstrează posesia bunurilor ÅŸi dobândeÅŸte fructele acestora, cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.
CAPITOLUL II Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune
Drepturi ale personalităţii	Art. 58. - (1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
	(2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
Atributele de identificare	Art. 59. - Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reÅŸedinţă, precum ÅŸi la o stare civilă, dobândite în condiÅ£iile legii.
Dreptul de a dispune de sine însuÅŸi	Art. 60. - Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăşi, dacă nu încalcă drepturile ÅŸi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
SECŢIUNEA a 2-a Drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice
Garantarea drepturilor inerente fiinÅ£ei umane	Art. 61. - (1) ViaÅ£a, sănătatea ÅŸi integritatea fizică ÅŸi psihică a oricărei persoane sunt garantate ÅŸi ocrotite în mod egal de lege.
	(2) Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.
Interzicerea practicii eugenice	Art. 62. - (1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.
	(2) Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor.
IntervenÅ£iile asupra caracterelor genetice	Art. 63. - (1) Sunt interzise orice intervenÅ£ii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendenÅ£ei persoanei, cu excepÅ£ia celor care privesc prevenirea ÅŸi tratamentul maladiilor genetice.
	(2) Este interzisă orice intervenÅ£ie având drept scop crearea unei fiinÅ£e umane genetic identice unei alte fiinÅ£e umane vii sau moarte, precum ÅŸi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare.
	(3) Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.
Inviolabilitatea corpului uman	Art. 64. - (1) Corpul uman este inviolabil.
	(2) Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică ÅŸi psihică. Nu se poate aduce atingere integrităţii fiinÅ£ei umane decât în cazurile ÅŸi în condiÅ£iile expres ÅŸi limitativ prevăzute de lege.

Examenul caracteristicilor genetice	Art. 65. - (1) Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare ÅŸtiinÅ£ifică, efectuate în condiÅ£iile legii.
	(2) Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în scopuri medicale ori de cercetare ÅŸtiinÅ£ifică, efectuate în condiÅ£iile legii.
Interzicerea unor acte patrimoniale	Art. 66. - Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.
IntervenÅ£iile medicale asupra unei persoane	Art. 67. - Nicio persoană nu poate fi supusă experienÅ£elor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenÅ£ii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ÅŸtiinÅ£ifică decât în cazurile ÅŸi în condiÅ£iile expres ÅŸi limitativ prevăzute de lege.
Prelevarea ÅŸi transplantul de la persoanele în viaţă	Art. 68. - (1) Prelevarea ÅŸi transplantul de organe, Å£esuturi ÅŸi celule de origine umană de la donatori în viaţă se fac exclusiv în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil ÅŸi expres al acestora ÅŸi numai după ce au fost informaÅ£i, în prealabil, asupra riscurilor intervenÅ£iei. În toate cazurile, donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării.
	(2) Se interzice prelevarea de organe, Å£esuturi ÅŸi celule de origine umană de la minori, precum ÅŸi de la persoanele aflate în viaţă, lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în afara cazurilor expres prevăzute de lege.
Sesizarea instanÅ£ei judecătoreÅŸti	Art. 69. - La cererea persoanei interesate, instanÅ£a poate lua toate măsurile necesare pentru a împiedica sau a face să înceteze orice atingere ilicită adusă integrităţii corpului uman, precum ÅŸi pentru a dispune repararea, în condiÅ£iile prevăzute la art. 252-256, a daunelor materiale ÅŸi morale suferite.
SECŢIUNEA a 3-a Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane
Dreptul la libera exprimare	Art. 70. - (1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare.
	(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile ÅŸi limitele prevăzute la art. 75.
Dreptul la viaţa privată	Art. 71. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
	(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaÅ£a intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reÅŸedinÅ£a sau corespondenÅ£a sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
	(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenÅ£ei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum ÅŸi a informaÅ£iilor din viaÅ£a privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la demnitate	Art. 72. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.
	(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei ÅŸi reputaÅ£iei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la propria imagine	Art. 73. - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
	(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. DispoziÅ£iile art. 75 rămân aplicabile.
Atingeri aduse vieţii private	Art. 74. - Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:
	a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
	b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârÅŸită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoÅŸtinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
	c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaÅ£iu privat, fără acordul acesteia;
	d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaÅ£iu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
	e) Å£inerea vieÅ£ii private sub observaÅ£ie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
	f) difuzarea de ÅŸtiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaÅ£a intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

	g) difuzarea de materiale conÅ£inând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum ÅŸi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanÅ£e în legătură cu boala ÅŸi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
	h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
	i) difuzarea sau utilizarea corespondenÅ£ei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reÅŸedinÅ£a, precum ÅŸi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparÅ£in sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Limite	Art. 75. - (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secÅ£iune atingerile care sunt permise de lege sau de convenÅ£iile ÅŸi pactele internaÅ£ionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
	(2) Exercitarea drepturilor ÅŸi libertăţilor constituÅ£ionale cu bună-credinţă ÅŸi cu respectarea pactelor ÅŸi convenÅ£iilor internaÅ£ionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secÅ£iune.
PrezumÅ£ia de consimţământ	Art. 76. - Când însuÅŸi cel la care se referă o informaÅ£ie sau un material le pune la dispoziÅ£ia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoÅŸtinţă că îÅŸi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Prelucrarea datelor personale	Art. 77. - Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de legea specială.
SECŢIUNEA a 4-a Respectul datorat persoanei şi după decesul său
Respectul datorat persoanei decedate	Art. 78. - Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său.
Interzicerea atingerii memoriei persoanei decedate	Art. 79. - Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaÅŸi condiÅ£ii ca ÅŸi imaginea ÅŸi reputaÅ£ia persoanei aflate în viaţă.
Respectarea voinÅ£ei persoanei decedate	Art. 80. - (1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii ÅŸi poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiÅ£i de capacitate de exerciÅ£iu sau al celor cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă este necesar ÅŸi consimţământul scris al părinÅ£ilor sau, după caz, al tutorelui.
	(2) În lipsa unei opÅ£iuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinÅ£a soÅ£ului, părinÅ£ilor, descendenÅ£ilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziÅ£ia primarului comunei, oraÅŸului, municipiului sau al sectorului municipiului BucureÅŸti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va Å£ine seama de apartenenÅ£a confesională a persoanei decedate.
Prelevarea de la persoanele decedate	Art. 81. - Prelevarea de organe, Å£esuturi ÅŸi celule umane, în scop terapeutic sau ÅŸtiinÅ£ific, de la persoanele decedate se efectuează numai în condiÅ£iile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vieÅ£ii, al persoanei decedate sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil ÅŸi expres dat, în ordine, de soÅ£ul supravieÅ£uitor, de părinÅ£i, de descendenÅ£i ori, în sfârÅŸit, de rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
CAPITOLUL III Identificarea persoanei fizice SECÅ¢IUNEA 1 Numele
Dreptul la nume	Art. 82. - Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii.
Structura numelui	Art. 83. - Numele cuprinde numele de familie ÅŸi prenumele.
Dobândirea numelui	Art. 84. - (1) Numele de familie se dobândeÅŸte prin efectul filiaÅ£iei ÅŸi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în condiÅ£iile prevăzute de lege.
	(2) Prenumele se stabileÅŸte la data înregistrării naÅŸterii, pe baza declaraÅ£iei de naÅŸtere. Este interzisă înregistrarea de către ofiÅ£erul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole ÅŸi a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică ÅŸi bunele moravuri ori interesele copilului, după caz.

	(3) Numele de familie ÅŸi prenumele copilului găsit, născut din părinÅ£i necunoscuÅ£i, precum ÅŸi cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziÅ£ia primarului comunei, oraÅŸului, municipiului sau al sectorului municipiului BucureÅŸti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în condiÅ£iile legii speciale.
Schimbarea numelui pe cale administrativă	Art. 85. - Cetăţenii români pot obÅ£ine, în condiÅ£iile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie ÅŸi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.
SECŢIUNEA a 2-a Domiciliul şi reşedinţa
Dreptul la domiciliu ÅŸi reÅŸedinţă	Art. 86. - (1) Cetăţenii români au dreptul să îÅŸi stabilească ori să îÅŸi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reÅŸedinÅ£a, în Å£ară sau în străinătate, cu excepÅ£ia cazurilor anume prevăzute de lege.
	(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaÅŸi timp decât un singur domiciliu ÅŸi o singură reÅŸedinţă, chiar ÅŸi atunci când deÅ£ine mai multe locuinÅ£e.
Domiciliul	Art. 87. - Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor ÅŸi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îÅŸi are locuinÅ£a principală.
ReÅŸedinÅ£a	Art. 88. - ReÅŸedinÅ£a persoanei fizice este în locul unde îÅŸi are locuinÅ£a secundară.
Stabilirea şi schimbarea domiciliului	Art. 89. - (1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.
	(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenÅ£ia de a avea acolo locuinÅ£a principală.
	(3) Dovada intenÅ£iei rezultă din declaraÅ£iile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraÅ£ii, din orice alte împrejurări de fapt.
PrezumÅ£ia de domiciliu	Art. 90. - (1) ReÅŸedinÅ£a va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.
	(2) În lipsă de reÅŸedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaÅŸte, la locul unde acea persoană se găseÅŸte.
Dovada	Art. 91. - (1) Dovada domiciliului ÅŸi a reÅŸedinÅ£ei se face cu menÅ£iunile cuprinse în cartea de identitate.
	(2) În lipsa acestor menÅ£iuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reÅŸedinÅ£ei nu va putea fi opusă altor persoane.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reÅŸedinÅ£a a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Domiciliul minorului ÅŸi al celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească	Art. 92. - (1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciÅ£iu în condiÅ£iile prevăzute de lege este la părinÅ£ii săi sau la acela dintre părinÅ£i la care el locuieÅŸte în mod statornic.
	(2) În cazul în care părinÅ£ii au domicilii separate ÅŸi nu se înÅ£eleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanÅ£a de tutelă, ascultându-i pe părinÅ£i, precum ÅŸi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide Å£inând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreÅŸti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieÅŸte în mod statornic.
	(3) Prin excepÅ£ie, în situaÅ£iile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi ÅŸi la o instituÅ£ie de ocrotire.
	(4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinÅ£ii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum ÅŸi domiciliul persoanei puse sub interdicÅ£ie judecătorească este la reprezentantul legal.
Cazuri speciale	Art. 93. - Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinÅ£ilor săi ÅŸi supus unor măsuri de protecÅ£ie specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la instituÅ£ia, la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament.
Domiciliul persoanei puse sub curatelă	Art. 94. - În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îl reprezinte.
Domiciliul la curatorul special	Art. 95. - Dacă a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemaÅ£i la moÅŸtenire au domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îi reprezinte.

Domiciliul profesional	Art. 96. - Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul ÅŸi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveÅŸte obligaÅ£iile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc.
Domiciliul ales	Art. 97. - (1) PărÅ£ile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaÅ£iilor născute din acel act.
	(2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.
SECŢIUNEA a 3-a Actele de stare civilă
Starea civilă	Art. 98. - Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie ÅŸi societate, prin calităţile strict personale care decurg din actele ÅŸi faptele de stare civilă.
Dovada stării civile	Art. 99. - (1) Starea civilă se dovedeÅŸte prin actele de naÅŸtere, căsătorie ÅŸi deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum ÅŸi prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
	(2) Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice ÅŸi fac dovada, până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofiÅ£erului de stare civilă ÅŸi, până la proba contrară, pentru celelalte menÅ£iuni.
	(3) Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
	(4) Dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit o anumită stare civilă a unei persoane, iar printr-o hotărâre judecătorească ulterioară este admisă o acÅ£iune prin care s-a contestat starea civilă astfel stabilită, prima hotărâre îÅŸi pierde efectele la data rămânerii definitive a celei de a doua hotărâri.
Anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă	Art. 100. - (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă ÅŸi a menÅ£iunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreÅŸti definitive.
	(2) Rectificarea actelor de stare civilă ÅŸi a menÅ£iunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziÅ£iei primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.
	(3) Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată ÅŸi o acÅ£iune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
	(4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum ÅŸi înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum ÅŸi înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.
Înscrierea menÅ£iunilor pe actul de stare civilă	Art. 101. - Anularea, completarea, modificarea ÅŸi rectificarea unui act de stare civilă sau a unei menÅ£iuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă ori, după caz, prin dispoziÅ£ie a primarului, se înscriu numai prin menÅ£iune pe actul de stare civilă corespunzător. În acest scop, hotărârea judecătorească rămasă definitivă se comunică de îndată, din oficiu, de către instanÅ£a care s-a pronunÅ£at ultima asupra fondului.
Actele întocmite de un ofiÅ£er de stare civilă necompetent	Art. 102. - Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuÅ£iile de ofiÅ£er de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi.
Alte mijloace de dovadă a stării civile	Art. 103. - Starea civilă se poate dovedi, înaintea instanÅ£ei judecătoreÅŸti, prin orice mijloace de probă, dacă:
	a) nu au existat registre de stare civilă;
	b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte;
	c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă;
	d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

TITLUL III Ocrotirea persoanei fizice CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Interesul persoanei ocrotite	Art. 104. - (1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileÅŸte numai în interesul acesteia.
	(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se Å£ină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-ÅŸi exercita drepturile ÅŸi de a-ÅŸi îndeplini obligaÅ£iile cu privire la persoana ÅŸi bunurile sale.
Persoanele ocrotite	Art. 105. - Sunt supuÅŸi unor măsuri speciale de ocrotire minorii ÅŸi cei care, deÅŸi capabili, din cauza bătrâneÅ£ii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îÅŸi administreze bunurile ÅŸi nici să îÅŸi apere interesele în condiÅ£ii corespunzătoare.
Măsurile de ocrotire	Art. 106. - (1) Ocrotirea minorului se realizează prin părinÅ£i, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecÅ£ie specială anume prevăzute de lege.
	(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicÅ£ie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiÅ£iile prevăzute de prezentul cod.
InstanÅ£a de tutelă	Art. 107. - (1) Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenÅ£a instanÅ£ei de tutelă ÅŸi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanÅ£a de tutelă.
	(2) În toate cazurile, instanÅ£a de tutelă soluÅ£ionează de îndată aceste cereri.
Ocrotirea persoanei prin tutelă	Art. 108. - (1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutelă se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în condiÅ£iile prezentului cod, precum ÅŸi de către consiliul de familie, ca organ consultativ.
	(2) Consiliul de familie poate fi constituit de către instanţa de tutelă numai la cererea persoanelor interesate.
	(3) În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atribuÅ£iile acestuia vor fi exercitate de către instanÅ£a de tutelă.
Ocrotirea persoanei prin curatelă	Art. 109. - Ocrotirea persoanei fizice prin curatelă are loc numai în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege.
CAPITOLUL II Tutela minorului SECÅ¢IUNEA 1 Deschiderea tutelei
Cazurile de instituire	Art. 110. - Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinÅ£i sunt, după caz, decedaÅ£i, necunoscuÅ£i, decăzuÅ£i din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteÅŸti, puÅŸi sub interdicÅ£ie judecătorească, dispăruÅ£i ori declaraÅ£i judecătoreÅŸte morÅ£i, precum ÅŸi în cazul în care, la încetarea adopÅ£iei, instanÅ£a hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.
Persoanele obligate să înÅŸtiinÅ£eze instanÅ£a de tutelă	Art. 111. - Au obligaÅ£ia ca, de îndată ce află de existenÅ£a unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute la art. 110, să înÅŸtiinÅ£eze instanÅ£a de tutelă:
	a) persoanele apropiate minorului, precum ÅŸi administratorii ÅŸi locatarii casei în care locuieÅŸte minorul;
	b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morÅ£ii unei persoane, precum ÅŸi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
	c) instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
	d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Tutorele
Persoana care poate fi numită tutore	Art. 112. –- (1) Poate fi tutore o persoană fizică sau soÅ£ul ÅŸi soÅ£ia, împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezentul cod.
	(2) În cazul în care în situaÅ£ia prevăzută la art. 110 se află mai mulÅ£i minori care sunt fraÅ£i sau surori, se numeÅŸte, de regulă, un singur tutore.

Persoanele care nu pot fi numite tutore	Art. 113. - (1) Nu poate fi tutore:
	a) minorul, persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau cel pus sub curatelă;
	b) cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;
	c) cel căruia i s-a restrâns exerciÅ£iul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum ÅŸi cel cu rele purtări reÅ£inute ca atare de către o instanţă judecătorească;
	d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiÅ£iile art. 158;
	e) cel aflat în stare de insolvabilitate;
	f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei;
	g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morÅ£ii, autoritatea părintească.
	(2) Dacă una dintre împrejurările prevăzute la alin. (1) survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeaÅŸi procedură ca ÅŸi la numirea lui.
Desemnarea tutorelui de către părinte	Art. 114. - (1) Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.
	(2) Desemnarea făcută de părintele care în momentul morÅ£ii era decăzut din drepturile părinteÅŸti sau pus sub interdicÅ£ie judecătorească este lipsită de efecte.
	(3) Desemnarea făcută în condiÅ£iile prezentului articol poate fi revocată oricând de către părinte, chiar ÅŸi printr-un înscris sub semnătură privată.
	(4) Înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită tutore se va înscrie în registrul prevăzut la art. 1.046 sau la art. 2.033, după caz.
	(5) Notarul public sau instanţa de tutelă, după caz, are obligaţia să verifice la registrele prevăzute la alin. (4) dacă persoana desemnată pentru a fi tutore nu a fost revocată.
Desemnarea mai multor tutori	Art. 115. - În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo preferinţă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei ÅŸi care îÅŸi exprimă dorinÅ£a de a fi tutore, instanÅ£a de tutelă va hotărî Å£inând seama de condiÅ£iile lor materiale, precum ÅŸi de garanÅ£iile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Măsuri provizorii	Art. 116. - (1) Cel chemat la tutelă în conformitate cu dispoziÅ£iile art. 114 nu poate fi înlăturat de către instanţă fără acordul său decât dacă se află în vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 113 sau dacă prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate.
	(2) În cazul în care cel chemat la tutelă este numai temporar împiedicat în exercitarea atribuÅ£iilor ce i-au fost conferite, instanÅ£a de tutelă, după încetarea împiedicării, îl numeÅŸte tutore la cererea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la deschiderea tutelei. Până atunci, instanÅ£a desemnează un tutore provizoriu.
	(3) După trecerea celor 6 luni, dacă persoana desemnată nu a cerut numirea sa ca tutore, cel numit provizoriu tutore rămâne să îndeplinească în continuare sarcinile tutelei până la numirea unui tutore în condiÅ£iile art. 118.
GaranÅ£ii	Art. 117. - La numirea sau, după caz, în timpul tutelei, instanÅ£a de tutelă poate hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să dea garanÅ£ii reale sau personale, dacă interesele minorului cer o astfel de măsură. În acest caz, ea stabileÅŸte potrivit cu împrejurările felul ÅŸi întinderea garanÅ£iilor.
Numirea tutorelui de către instanÅ£a de tutelă	Art. 118. - În lipsa unui tutore desemnat, instanÅ£a de tutelă numeÅŸte cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, Å£inând seama, după caz, de relaÅ£iile personale, de apropierea domiciliilor, de condiÅ£iile materiale ÅŸi de garanÅ£iile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
Procedura de numire	Art. 119. - (1) Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanÅ£a de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2).
	(2) Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.
	(3) În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanÅ£a de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin. (1), cu consultarea consiliului de familie.

	(4) Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui ÅŸi se afiÅŸează la sediul instanÅ£ei de tutelă ÅŸi la primăria de la domiciliul minorului.
	(5) Drepturile ÅŸi îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării încheierii de numire.
	(6) Între timp, instanÅ£a de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar să numească un curator special.
Refuzul continuării tutelei	Art. 120. - (1) Cel numit tutore este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei.
	(2) Poate refuza continuarea tutelei:
	a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniÅ£i;
	b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;
	c) cel care creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii;
	d) cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.
Înlocuirea tutorelui	Art. 121. - Dacă vreuna dintre împrejurările prevăzute la art. 120 alin. (2) survine în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adresează instanÅ£ei de tutelă, care va hotărî de urgenţă. Până la soluÅ£ionarea cererii sale de înlocuire, el este obligat să continue exercitarea atribuÅ£iilor.
Caracterul personal al tutelei	Art. 122. - (1) Tutela este o sarcină personală.
	(2) Cu toate acestea, instanÅ£a de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, Å£inând seama de mărimea ÅŸi compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părÅ£i a acestuia să fie încredinÅ£ată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
Gratuitatea tutelei	Art. 123. - (1) Tutela este o sarcină gratuită.
	(2) Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraÅ£ie al cărei cuantum va fi stabilit de instanÅ£a de tutelă, cu avizul consiliului de familie, Å£inând seama de munca depusă în administrarea averii ÅŸi de starea materială a minorului ÅŸi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. InstanÅ£a de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneraÅ£ie, potrivit împrejurărilor.
SECÅ¢IUNEA a 3-a Consiliul de familie
Rolul consiliului de familie	Art. 124. - (1) Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îÅŸi exercită drepturile ÅŸi îÅŸi îndeplineÅŸte îndatoririle cu privire la persoana ÅŸi bunurile minorului.
	(2) În cazul ocrotirii minorului prin părinÅ£i, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecÅ£ie specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie.
Membrii consiliului de familie	Art. 125. - (1) InstanÅ£a de tutelă poate constitui un consiliu de familie, compus din 3 rude sau afini, Å£inând seama de gradul de rudenie ÅŸi de relaÅ£iile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite ÅŸi alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinÅ£ii minorului sau care manifestă interes pentru situaÅ£ia acestuia.
	(2) SoÅ£ul ÅŸi soÅ£ia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiaÅŸi consiliu de familie.
	(3) În aceleaÅŸi condiÅ£ii, instanÅ£a de tutelă numeÅŸte ÅŸi 2 supleanÅ£i.
	(4) Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile consiliului de familie	Art. 126. - DispoziÅ£iile art. 113, art. 120 alin. (1) ÅŸi alin. (2) lit. d), art. 121 ÅŸi 147 se aplică în mod corespunzător ÅŸi membrilor consiliului de familie.
Modificarea consiliului de familie	Art. 127. - În afară de cazul prevăzut la art. 131, alcătuirea consiliului de familie nu se poate modifica în timpul tutelei, afară numai dacă interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau dacă, prin moartea ori dispariÅ£ia unuia dintre membri, ar fi necesară completarea.
Constituirea consiliului de familie	Art. 128. - (1) În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care îndeplinesc condiÅ£iile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către instanÅ£a de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunoÅŸtinţă despre situaÅ£ia minorului.
	(2) Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora.
	(3) Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în condiÅ£iile art. 264.

FuncÅ£ionarea consiliului de familie	Art. 129. - (1) Consiliul de familie este convocat cu cel puÅ£in 10 zile înainte de data întrunirii de către tutore, din propria iniÅ£iativă sau la cererea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani sau a instanÅ£ei de tutelă. Cu acordul tuturor membrilor consiliului de familie, convocarea se poate face ÅŸi mai devreme de împlinirea termenului de 10 zile dinainte de data întrunirii. În toate cazurile, prezenÅ£a tuturor membrilor consiliului de familie acoperă neregularitatea convocării.
	(2) Cei convocaÅ£i sunt obligaÅ£i să se prezinte personal la locul indicat în actul de convocare. În cazul în care aceÅŸtia nu se pot prezenta, ei pot fi reprezentaÅ£i de persoane care sunt rude sau afini cu părinÅ£ii minorului, dacă aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. SoÅ£ii se pot reprezenta reciproc.
	(3) ÅžedinÅ£ele consiliului de familie se Å£in la domiciliul minorului. În cazul în care convocarea a fost făcută la solicitarea instanÅ£ei de tutelă, ÅŸedinÅ£a se Å£ine la sediul acesteia.
AtribuÅ£ii	Art. 130. - (1) Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instanÅ£ei de tutelă, ÅŸi ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative ÅŸi deciziile se iau în mod valabil cu votul majorităţii membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă.
	(2) La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dispoziÅ£iile art. 264 fiind aplicabile în mod corespunzător.
	(3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate ÅŸi consemnate într-un registru special constituit, care se Å£ine de unul dintre membrii consiliului, desemnat în acest scop de instanÅ£a de tutelă.
	(4) Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Încheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai răspunderea tutorelui. DispoziÅ£iile art. 155 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Înlocuirea consiliului de familie	Art. 131. - Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile formulate potrivit prezentului cod instanÅ£a a hotărât de cel puÅ£in două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie.
Imposibilitatea constituirii consiliului de familie	Art. 132. - Dacă în cazul prevăzut la art. 131 nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, ca ÅŸi în cazul contrarietăţii de interese dintre minor ÅŸi toÅ£i membrii consiliului de familie ÅŸi supleanÅ£i, tutorele poate cere instanÅ£ei de tutelă autorizaÅ£ia de a exercita singur tutela.
SECÅ¢IUNEA a 4-a Exercitarea tutelei
§1. DispoziÅ£ii generale
Exercitarea tutelei în interesul minorului	Art. 133. - Tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce priveÅŸte persoana, cât ÅŸi bunurile acestuia.
ConÅ£inutul tutelei	Art. 134. - (1) Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor.
	(2) El este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea ÅŸi dezvoltarea lui fizică ÅŸi mentală, educarea, învăţătura ÅŸi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
Tutela exercitată de ambii soÅ£i	Art. 135. - (1) În cazul în care tutori sunt 2 soÅ£i, aceÅŸtia răspund împreună pentru exercitarea atribuÅ£iilor tutelei. DispoziÅ£iile privind autoritatea părintească sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(2) În cazul în care unul dintre soÅ£i introduce acÅ£iunea de divorÅ£, instanÅ£a, din oficiu, va înÅŸtiinÅ£a instanÅ£a de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.
§2. Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului
Avizul consiliului de familie	Art. 136. - Măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul consiliului de familie, cu excepţia măsurilor care au caracter curent.
Domiciliul minorului	Art. 137. - (1) Minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu autorizarea instanţei de tutelă minorul poate avea şi o reşedinţă.
	(2) Prin excepÅ£ie de la prevederile alin. (1), tutorele poate încuviinÅ£a ca minorul să aibă o reÅŸedinţă determinată de educarea ÅŸi pregătirea sa profesională. În acest caz, instanÅ£a de tutelă va fi de îndată încunoÅŸtinÅ£ată de tutore.

Felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale	Art. 138. - (1) Felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviinÅ£area instanÅ£ei de tutelă.
	(2) InstanÅ£a de tutelă nu poate, împotriva voinÅ£ei minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, să schimbe felul învăţăturii acestuia, hotărâtă de părinÅ£i sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei.
Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani	Art. 139. - InstanÅ£a de tutelă nu poate hotărî fără ascultarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, dispoziÅ£iile art. 264 fiind aplicabile.
§3. Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
Inventarul bunurilor minorului	Art. 140. - (1) După numirea tutorelui ÅŸi în prezenÅ£a acestuia ÅŸi a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanÅ£ei de tutelă va verifica la faÅ£a locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instanÅ£ei de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la numirea tutorelui de către instanÅ£a de tutelă.
	(2) Cu prilejul inventarierii, tutorele ÅŸi membrii consiliului de familie sunt Å£inuÅ£i să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanÅ£ei de tutelă, creanÅ£ele, datoriile sau alte pretenÅ£ii pe care le au faţă de minor. DeclaraÅ£iile vor fi consemnate în procesul-verbal de inventariere.
	(3) Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creanÅ£ele sau pretenÅ£iile proprii faţă de minori, nu le-au declarat, deÅŸi au fost somaÅ£i să le declare, sunt prezumaÅ£i că au renunÅ£at la ele. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deÅŸi au fost somaÅ£i să le declare, pot fi îndepărtaÅ£i din funcÅ£ie.
	(4) CreanÅ£ele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, soÅ£ul, o rudă în linie dreaptă ori fraÅ£ii sau surorile acestora pot fi plătite voluntar numai cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă.
Actele făcute în lipsa inventarului	Art. 141. - Înainte de întocmirea inventarului, tutorele nu poate face, în numele minorului, decât acte de conservare ÅŸi acte de administrare ce nu suferă întârziere.
Administrarea bunurilor minorului	Art. 142. - (1) Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile minorului. În acest scop, tutorele acÅ£ionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor minorului, dispoziÅ£iile titlului V din cartea a III-a aplicându-se în mod corespunzător, afară de cazul în care prin prezentul capitol se dispune altfel.
	(2) Nu sunt supuse administrării bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit decât dacă testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispoziÅ£ie sau, după caz, numit de către instanÅ£a de tutelă.
Reprezentarea minorului	Art. 143. - Tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlineÅŸte vârsta de 14 ani.
Regimul juridic al actelor de dispoziÅ£ie	Art. 144. - (1) Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaÅ£ii ÅŸi nici să garanteze obligaÅ£ia altuia. Fac excepÅ£ie darurile obiÅŸnuite, potrivite cu starea materială a minorului.
	(2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie ÅŸi autorizarea instanÅ£ei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărÅ£eală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunÅ£e la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum ÅŸi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare.
	(3) Actele făcute cu încălcarea dispoziÅ£iilor prevăzute la alin. (1) ÅŸi (2) sunt anulabile. În aceste cazuri, acÅ£iunea în anulare poate fi exercitată de tutore, de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum ÅŸi de către procuror, din oficiu sau la sesizarea instanÅ£ei de tutelă.
	(4) Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie ÅŸi fără autorizarea instanÅ£ei de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum ÅŸi cele devenite nefolositoare pentru minor.
Autorizarea instanÅ£ei de tutelă	Art. 145. - (1) InstanÅ£a de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.
	(2) Autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condiÅ£iile de încheiere a actului.
	(3) În caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul părÅ£ilor, prin licitaÅ£ie publică sau în alt mod.
	(4) În toate cazurile, instanÅ£a de tutelă poate indica tutorelui modul în care se întrebuinÅ£ează sumele de bani obÅ£inute.

ÎncuviinÅ£area ÅŸi autorizarea actelor minorului care a împlinit vârsta de 14 ani	Art. 146. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviinÅ£area scrisă a tutorelui sau, după caz, a curatorului.
	(2) Dacă actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmează să îl încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă ÅŸi cu avizul consiliului de familie, va fi necesară atât autorizarea acesteia, cât ÅŸi avizul consiliului de familie.
	(3) Minorul nu poate să facă donaÅ£ii, altele decât darurile obiÅŸnuite potrivit stării lui materiale, ÅŸi nici să garanteze obligaÅ£ia altuia.
	(4) Actele făcute cu încălcarea dispoziÅ£iilor alin. (1)-(3) sunt anulabile, dispoziÅ£iile art. 144 alin. (3) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Interzicerea unor acte juridice	Art. 147. - (1) Este interzisă, sub sancÅ£iunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soÅ£ul, o rudă în linie dreaptă ori fraÅ£ii sau surorile tutorelui, pe de o parte, ÅŸi minor, pe de altă parte.
	(2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitaÅ£ie publică un bun al minorului, dacă are o garanÅ£ie reală asupra acestui bun ori îl deÅ£ine în coproprietate cu minorul, după caz.
Suma anuală necesară pentru întreÅ£inerea minorului	Art. 148. - (1) Consiliul de familie stabileÅŸte suma anuală necesară pentru întreÅ£inerea minorului ÅŸi administrarea bunurilor sale ÅŸi poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă. Decizia consiliului de familie se aduce la cunoÅŸtinţă, de îndată, instanÅ£ei de tutelă.
	(2) Cheltuielile necesare pentru întreÅ£inerea minorului ÅŸi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, instanÅ£a de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul părÅ£ilor sau prin licitaÅ£ie publică.
	(3) Obiectele ce au valoare afectivă pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vândute decât în mod excepÅ£ional.
	(4) Dacă minorul este lipsit de bunuri ÅŸi nu are părinÅ£i sau alte rude care sunt obligate prin lege să îi acorde întreÅ£inere ori aceasta nu este suficientă, minorul are dreptul la asistenţă socială, în condiÅ£iile legii.
Constituirea de depozite bancare	Art. 149. - (1) Sumele de bani care depăşesc nevoile întreÅ£inerii minorului ÅŸi ale administrării bunurilor sale, precum ÅŸi instrumentele financiare se depun, pe numele minorului, la o instituÅ£ie de credit indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor.
	(2) Tutorele poate dispune de aceste sume şi instrumente financiare numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de tutelă, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la alin. (3).
	(3) Cu toate acestea, el nu va putea folosi, în niciun caz, sumele de bani ÅŸi instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) pentru încheierea, pe numele minorului, a unor tranzacÅ£ii pe piaÅ£a de capital, chiar dacă ar fi obÅ£inut autorizarea instanÅ£ei de tutelă.
	(4) Tutorele poate depune la o instituÅ£ie de credit ÅŸi sumele necesare întreÅ£inerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat ÅŸi pot fi ridicate de tutore, fără autorizarea instanÅ£ei de tutelă.
Cazurile de numire a curatorului special	Art. 150. - (1) Ori de câte ori între tutore ÅŸi minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanÅ£a de tutelă va numi un curator special.
	(2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviinÅ£ează, instanÅ£a de tutelă va numi un curator special.
	(3) Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanÅ£a de tutelă.
SECŢIUNEA a 5-a Controlul exercitării tutelei
Controlul instanÅ£ei de tutelă	Art. 151. - (1) InstanÅ£a de tutelă va efectua un control efectiv ÅŸi continuu asupra modului în care tutorele ÅŸi consiliul de familie îÅŸi îndeplinesc atribuÅ£iile cu privire la minor ÅŸi bunurile acestuia.
	(2) În îndeplinirea activităţii de control, instanÅ£a de tutelă va putea cere colaborarea autorităţilor administraÅ£iei publice, a instituÅ£iilor ÅŸi serviciilor publice specializate pentru protecÅ£ia copilului sau a instituÅ£iilor de ocrotire, după caz.

Darea de seamă	Art. 152. - (1) Tutorele este dator să prezinte anual instanÅ£ei de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum ÅŸi despre administrarea bunurilor acestuia.
	(2) Darea de seamă se va prezenta instanÅ£ei de tutelă în termen de 30 de zile de la sfârÅŸitul anului calendaristic.
	(3) Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanÅ£a de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăşi însă 3 ani.
	(4) În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instanÅ£ei de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum ÅŸi despre administrarea bunurilor acestuia.
Descărcarea tutorelui	Art. 153. - InstanÅ£a de tutelă va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului ÅŸi la cheltuielile făcute cu întreÅ£inerea acestuia ÅŸi cu administrarea bunurilor sale ÅŸi, dacă sunt corect întocmite ÅŸi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui.
Interzicerea dispensei de a da socoteală	Art. 154. - Dispensa de a da socoteală acordată de părinţi sau de o persoană care ar fi făcut minorului o liberalitate este considerată ca nescrisă.
Plângerea împotriva tutorelui	Art. 155. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum ÅŸi toÅ£i cei prevăzuÅ£i la art. 111 pot face plângere la instanÅ£a de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.
	(2) Plângerea se soluÅ£ionează de urgenţă, prin încheiere executorie, de către instanÅ£a de tutelă, cu citarea părÅ£ilor ÅŸi a membrilor consiliului de familie. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanÅ£a de tutelă consideră că este necesar.
SECÅ¢IUNEA a 6-a Încetarea tutelei
Cazurile de încetare	Art. 156. - (1) Tutela încetează în cazul în care nu se mai menÅ£ine situaÅ£ia care a dus la instituirea tutelei, precum ÅŸi în cazul morÅ£ii minorului.
	(2) FuncÅ£ia tutorelui încetează prin moartea acestuia, prin îndepărtarea de la sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.
Moartea tutorelui	Art. 157. - (1) În cazul morÅ£ii tutorelui, moÅŸtenitorii săi sau orice altă persoană dintre cele prevăzute la art. 111 au datoria de a înÅŸtiinÅ£a, de îndată, instanÅ£a de tutelă.
	(2) Până la numirea unui nou tutore, moÅŸtenitorii vor prelua sarcinile tutelei. Dacă sunt mai mulÅ£i moÅŸtenitori, aceÅŸtia pot desemna, prin procură specială, pe unul dintre ei să îndeplinească în mod provizoriu sarcinile tutelei.
	(3) Dacă moÅŸtenitorii sunt minori, înÅŸtiinÅ£area instanÅ£ei de tutelă se poate face de orice persoană interesată, precum ÅŸi de cele prevăzute la art. 111. În acest caz, moÅŸtenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanÅ£a de tutelă va numi de urgenţă un curator special, care poate fi executorul testamentar.
Îndepărtarea tutorelui	Art. 158. - În afară de alte cazuri prevăzute de lege, tutorele este îndepărtat dacă săvârÅŸeÅŸte un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum ÅŸi dacă nu îÅŸi îndeplineÅŸte în mod corespunzător sarcina.
Numirea curatorului special	Art. 159. - Până la preluarea funcÅ£iei de către noul tutore, în cazurile prevăzute la art. 157 ÅŸi 158, instanÅ£a de tutelă poate numi un curator special.
Darea de seamă generală	Art. 160. - (1) La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz, moÅŸtenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instanÅ£ei de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeaÅŸi îndatorire ÅŸi în caz de îndepărtare de la tutelă.
	(2) Dacă funcÅ£ia tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă generală va fi întocmită de moÅŸtenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor moÅŸtenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data acceptării moÅŸtenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanÅ£a de tutelă. În cazul în care nu există moÅŸtenitori ori aceÅŸtia sunt în imposibilitate de a acÅ£iona, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanÅ£a de tutelă, în termenul stabilit de aceasta.
	(3) Darea de seamă generală va trebui să cuprindă situaÅ£iile veniturilor ÅŸi cheltuielilor pe ultimii ani, să indice activul ÅŸi pasivul, precum ÅŸi stadiul în care se află procesele minorului.
	(4) InstanÅ£a de tutelă îl poate constrânge pe cel obligat să facă darea de seamă generală, potrivit dispoziÅ£iilor art. 163.

Predarea bunurilor	Art. 161. - Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moÅŸtenitorilor acestuia sau noului tutore de către tutore, moÅŸtenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, în lipsă, de curatorul special numit potrivit dispoziÅ£iilor art. 160 alin. (2).
Descărcarea de gestiune	Art. 162. - (1) După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, instanţa de tutelă va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.
	(2) Chiar dacă instanţa de tutelă a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa sa.
	(3) Tutorele care înlocuieÅŸte un alt tutore are obligaÅ£ia să ceară acestuia, chiar ÅŸi după descărcarea de gestiune, repararea prejudiciilor pe care le-a cauzat minorului din culpa sa, sub sancÅ£iunea de a fi obligat el însuÅŸi de a repara aceste prejudicii.
Amenda civilă	Art. 163. - (1) În cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 120 alin. (2), tutorele poate fi sancÅ£ionat cu amendă civilă, în folosul statului, care nu poate depăşi valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetată de cel mult 3 ori, la interval de câte 7 zile, după care se va numi un alt tutore.
	(2) De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplineÅŸte defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăşi 3 salarii medii pe economie.
	(3) Amenda civilă se aplică de către instanÅ£a de tutelă, prin încheiere executorie.
CAPITOLUL III Ocrotirea interzisului judecătoresc
CondiÅ£ii	Art. 164. - (1) Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaÅ£iei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicÅ£ie judecătorească.
	(2) Pot fi puÅŸi sub interdicÅ£ie judecătorească ÅŸi minorii cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă.
Persoanele care pot cere punerea sub interdicÅ£ie	Art. 165. - InterdicÅ£ia poate fi cerută de persoanele prevăzute la art. 111, care este aplicabil în mod corespunzător.
Desemnarea tutorelui	Art. 166. - Orice persoană care are capacitatea deplină de exerciÅ£iu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana ÅŸi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicÅ£ie judecătorească. DispoziÅ£iile art. 114 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Numirea unui curator special	Art. 167. - În caz de nevoie ÅŸi până la soluÅ£ionarea cererii de punere sub interdicÅ£ie judecătorească, instanÅ£a de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea ÅŸi reprezentarea celui a cărui interdicÅ£ie a fost cerută, precum ÅŸi pentru administrarea bunurilor acestuia.
Procedura	Art. 168. - Soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Opozabilitatea interdicÅ£iei	Art. 169. - (1) InterdicÅ£ia îÅŸi produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
	(2) Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terÅ£e persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicÅ£ie pe altă cale.
Numirea tutorelui	Art. 170. - Prin hotărârea de punere sub interdicÅ£ie, instanÅ£a de tutelă numeÅŸte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească. DispoziÅ£iile art. 114-120 se aplică în mod corespunzător.
Aplicarea regulilor de la tutelă	Art. 171. - Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică ÅŸi în cazul tutelei celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel.
Actele încheiate de cel pus sub interdicÅ£ie judecătorească	Art. 172. - Actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdicÅ£ie judecătorească, altele decât cele prevăzute la art. 43 alin. (3), sunt anulabile, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.
Înlocuirea tutorelui	Art. 173. - (1) Tutorele celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.
	(2) Pentru motive temeinice tutorele poate cere înlocuirea sa ÅŸi înaintea împlinirii termenului de 3 ani.

ObligaÅ£iile tutorelui	Art. 174. - (1) Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdicÅ£ie judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea ÅŸi a-i îmbunătăţi condiÅ£iile de viaţă. În acest scop, se vor întrebuinÅ£a veniturile ÅŸi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească.
	(2) InstanÅ£a de tutelă, luând avizul consiliului de familie ÅŸi consultând un medic de specialitate, va hotărî, Å£inând seama de împrejurări, dacă cel pus sub interdicÅ£ie judecătorească va fi îngrijit la locuinÅ£a lui sau într-o instituÅ£ie sanitară.
	(3) Când cel pus sub interdicÅ£ie judecătorească este căsătorit, va fi ascultat ÅŸi soÅ£ul acestuia.
Liberalităţile primite de descendenÅ£ii interzisului judecătoresc	Art. 175. - Din bunurile celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească, descendenÅ£ii acestuia pot fi gratificaÅ£i de către tutore, cu avizul consiliului de familie ÅŸi cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.
Minorul pus sub interdicÅ£ie judecătorească	Art. 176. - (1) Minorul care, la data punerii sub interdicÅ£ie judecătorească, se afla sub ocrotirea părinÅ£ilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. DispoziÅ£iile art. 174 sunt aplicabile ÅŸi situaÅ£iei prevăzute în prezentul alineat.
	(2) Dacă la data când minorul devine major acesta se află încă sub interdicÅ£ie judecătorească, instanÅ£a de tutelă numeÅŸte un tutore.
	(3) În cazul în care, la data punerii sub interdicÅ£ie judecătorească, minorul se afla sub tutelă, instanÅ£a de tutelă va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore.
Ridicarea interdicÅ£iei judecătoreÅŸti	Art. 177. - (1) Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicÅ£ia, instanÅ£a judecătorească va pronunÅ£a ridicarea ei.
	(2) Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.
	(3) Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicÅ£iei judecătoreÅŸti îÅŸi produce efectele de la data când a rămas definitivă.
	(4) Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiÅ£iile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL IV Curatela
Cazuri de instituire	Art. 178. - În afară de cazurile prevăzute de lege, instanÅ£a de tutelă poate institui curatela:
	a) dacă, din cauza bătrâneÅ£ii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deÅŸi capabilă, nu poate, personal, să îÅŸi administreze bunurile sau să îÅŸi apere interesele în condiÅ£ii corespunzătoare ÅŸi, din motive temeinice, nu îÅŸi poate numi un reprezentant sau un administrator;
	b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deÅŸi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
	c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;
	d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.
Competenţa instanţei de tutelă	Art. 179. - Instanţa de tutelă competentă este:
	a) în cazul prevăzut la art. 178 lit. a), instanÅ£a de la domiciliul persoanei reprezentate;
	b) în cazul prevăzut la art. 178 lit. b), fie instanÅ£a de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanÅ£a de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;
	c) în cazurile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d), instanÅ£a de la ultimul domiciliu din Å£ară al celui lipsă ori al celui dispărut.
Persoana care poate fi numită curator	Art. 180. - (1) Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exerciÅ£iu ÅŸi care este în măsură să îndeplinească această sarcină.
	(2) Când cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator, aceasta va fi numită cu prioritate. Numirea poate fi înlăturată numai pentru motive temeinice, dispoziÅ£iile art. 114-120 aplicându-se în mod corespunzător.

Efectele curatelei	Art. 181. - În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă.
Procedura de instituire	Art. 182. - (1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111.
	(2) Curatela nu se poate institui decât cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat.
	(3) Numirea curatorului se face de instanÅ£a de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului ÅŸi se afiÅŸează la sediul instanÅ£ei de tutelă, precum ÅŸi la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
ConÅ£inutul curatelei	Art. 183. - (1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat, cu excepÅ£ia cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanÅ£a de tutelă va hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile ÅŸi obligaÅ£iile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
	(2) Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanÅ£a de tutelă poate stabili limitele mandatului ÅŸi poate da instrucÅ£iuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.
Înlocuirea curatorului	Art. 184. - (1) Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.
	(2) Pentru motive temeinice curatorul poate cere înlocuirea sa ÅŸi înaintea împlinirii termenului de 3 ani.
Încetarea curatelei	Art. 185. - Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanÅ£a de tutelă la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevăzuÅ£i la art. 111.
DispoziÅ£ii speciale	Art. 186. - DispoziÅ£iile prezentului capitol nu se aplică ÅŸi curatorului special prevăzut la art. 150, 159 ÅŸi 167. În aceste din urmă cazuri, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile stabilite de lege în sarcina tutorelui se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi curatorului special.
TITLUL IV Persoana juridică CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Elementele constitutive	Art. 187. - Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare ÅŸi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit ÅŸi moral, în acord cu interesul general.
Calitatea de persoană juridică	Art. 188. - Sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum ÅŸi orice alte organizaÅ£ii legal înfiinÅ£ate care, deÅŸi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiÅ£iile prevăzute la art. 187.
Categorii de persoane juridice	Art. 189. - Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.
Persoana juridică de drept privat	Art. 190. - Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege.
Persoana juridică de drept public	Art. 191. - (1) Persoanele juridice de drept public se înfiinÅ£ează prin lege.
	(2) Prin excepÅ£ie de la dispoziÅ£iile alin. (1), în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înfiinÅ£a prin acte ale autorităţilor administraÅ£iei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Regimul juridic aplicabil	Art. 192 - Persoanele juridice legal înfiinÅ£ate se supun dispoziÅ£iilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum ÅŸi celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Efectele personalităţii juridice	Art. 193. - (1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil ÅŸi răspunde pentru obligaÅ£iile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
	(2) Nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credinţă calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreÅŸte ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.

CAPITOLUL II ÎnfiinÅ£area persoanei juridice SECÅ¢IUNEA 1 DispoziÅ£ii comune
Modurile de înfiinÅ£are	Art. 194. - (1) Persoana juridică se înfiinÅ£ează:
	a) prin actul de înfiinÅ£are al organului competent, în cazul autorităţilor ÅŸi al instituÅ£iilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum ÅŸi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinÅ£are trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituÅ£ia publică este persoană juridică;
	b) prin actul de înfiinÅ£are al celor care o constituie, autorizat, în condiÅ£iile legii;
	c) în orice alt mod prevăzut de lege.
	(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinÅ£are se înÅ£elege actul de constituire a persoanei juridice ÅŸi, după caz, statutul acesteia.
Durata persoanei juridice	Art. 195. - Persoana juridică se înfiinÅ£ează pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Nulitatea persoanei juridice
Cauzele de nulitate	Art. 196. - (1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanÅ£a judecătorească numai atunci când:
	a) lipseÅŸte actul de înfiinÅ£are sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaÅ£iile anume prevăzute de lege;
	b) toÅ£i fondatorii sau asociaÅ£ii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoanei juridice;
	c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
	d) lipseÅŸte autorizaÅ£ia administrativă necesară pentru înfiinÅ£area acesteia;
	e) actul de înfiinÅ£are nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
	f) actul de înfiinÅ£are nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaÅ£ilor ori capitalul social subscris ÅŸi vărsat;
	g) s-au încălcat dispoziÅ£iile legale privind patrimoniul iniÅ£ial sau capitalul social minim, subscris ÅŸi vărsat;
	h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege;
	i) au fost nesocotite alte dispoziÅ£ii legale imperative prevăzute sub sancÅ£iunea nulităţii actului de înfiinÅ£are a persoanei juridice.
	(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sancţionează cu nulitatea absolută.
Aspectele speciale privind regimul nulităţii	Art. 197. - (1) Nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în termen de un an de la data înregistrării sau înfiinţării acesteia, după caz.
	(2) Nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în faÅ£a primei instanÅ£e de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată.
Efectele nulităţii	Art. 198. - (1) De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv ÅŸi intră în lichidare.
	(2) Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii se numesc ÅŸi lichidatorii.
	(3) Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în toate registrele publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz, menÅ£ionată.
	(4) În toate cazurile, fondatorii sau asociaÅ£ii răspund, în condiÅ£iile legii, pentru obligaÅ£iile persoanei juridice care s-au născut în sarcina acesteia de la data înfiinţării ei ÅŸi până la data notării în registrele publice a hotărârii judecătoreÅŸti prevăzute la alin. (3).
Regimul actelor juridice încheiate cu terÅ£ii	Art. 199. - (1) Constatarea sau, după caz, declararea nulităţii nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, după caz.
	(2) Nici persoana juridică ÅŸi nici fondatorii sau asociaÅ£ii nu pot opune terÅ£ilor nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedeÅŸte că aceÅŸtia cunoÅŸteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului.

SECÅ¢IUNEA a 3-a Înregistrarea persoanei juridice
Înregistrarea persoanei juridice	Art. 200. - (1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.
	(2) Prin înregistrare se înÅ£elege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinÅ£ate, după caz.
	(3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.
ObligaÅ£ia de verificare a documentelor publicate	Art. 201. - Persoana juridică este obligată să verifice identitatea dintre textul actului constitutiv sau al statutului ÅŸi textul depus la registrul public ÅŸi cel apărut întro publicaÅ£ie oficială. În caz de neconcordanţă, terÅ£ii pot opune persoanei juridice oricare dintre aceste texte, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunoÅŸteau textul depus la registru.
Lipsa înregistrării	Art. 202. - (1) Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înfiinÅ£ată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
	(2) Dacă însă înregistrarea este cerută numai pentru opozabilitate faţă de terÅ£i, actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terÅ£ilor, în afară de cazul în care se face dovada că aceÅŸtia cunoÅŸteau că publicitatea nu a fost îndeplinită.
Răspunderea pentru neefectuarea formalităţilor de înregistrare	Art. 203. - Fondatorii, reprezentanÅ£ii persoanei juridice supuse înregistrării, precum ÅŸi primii membri ai organelor de conducere, de administrare ÅŸi de control ale acesteia răspund nelimitat ÅŸi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi trebuiau să fie cerute de aceste persoane.
Înregistrarea modificărilor aduse actului de înfiinÅ£are	Art. 204. - DispoziÅ£iile art. 200-203 sunt aplicabile ÅŸi în cazul înregistrării modificărilor aduse actului de înfiinÅ£are a persoanei juridice, realizate cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute de lege sau de actul de înfiinÅ£are a acesteia, după caz.
CAPITOLUL III Capacitatea civilă a persoanei juridice SECŢIUNEA 1 Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
Data dobândirii capacităţii de folosinţă	Art. 205. - (1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi ÅŸi obligaÅ£ii de la data înregistrării lor.
	(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi ÅŸi obligaÅ£ii, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înfiinÅ£are, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinÅ£e prevăzute de lege.
	(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiinÅ£are, să dobândească drepturi ÅŸi să îÅŸi asume obligaÅ£ii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
	(4) Fondatorii, asociaÅ£ii, reprezentanÅ£ii ÅŸi orice alte persoane care au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat ÅŸi solidar faţă de terÅ£i pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziÅ£iilor alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor ÅŸi produc efecte depline.
ConÅ£inutul capacităţii de folosinţă	Art. 206. - (1) Persoana juridică poate avea orice drepturi ÅŸi obligaÅ£ii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparÅ£ine decât persoanei fizice.
	(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
	(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziÅ£iilor alin. (1) ÅŸi (2) este lovit de nulitate absolută.
Desfăşurarea activităţilor autorizate	Art. 207. - (1) În cazul activităţilor care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naÅŸte numai din momentul obÅ£inerii autorizaÅ£iei respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(2) Actele ÅŸi operaÅ£iunile săvârÅŸite fără autorizaÅ£iile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat ÅŸi solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancÅ£iuni prevăzute de lege.

Capacitatea de a primi liberalităţi	Art. 208. - Prin excepÅ£ie de la prevederile art. 205 alin. (3) ÅŸi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiÅ£iile dreptului comun, de la data actului de înfiinÅ£are sau, în cazul fundaÅ£iilor testamentare, din momentul deschiderii moÅŸtenirii testatorului, chiar ÅŸi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Capacitatea de exerciÅ£iu ÅŸi funcÅ£ionarea persoanei juridice §1. Capacitatea de exerciÅ£iu
Data dobândirii capacităţii de exerciÅ£iu	Art. 209. - (1) Persoana juridică îÅŸi exercită drepturile ÅŸi îÅŸi îndeplineÅŸte obligaÅ£iile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
	(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acÅ£ioneze, în raporturile cu terÅ£ii, individual sau colectiv, în numele ÅŸi pe seama persoanei juridice.
	(3) Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.
Lipsa organelor de administrare	Art. 210. - (1) Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor ÅŸi îndeplinirea obligaÅ£iilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop.
	(2) Actele juridice încheiate de către fondatori sau de către persoanele desemnate cu depăşirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiinÅ£area persoanei juridice, precum ÅŸi actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridică în condiÅ£iile gestiunii de afaceri.
	(3) Cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal Å£inut faţă de terÅ£i dacă aceasta nu se înfiinÅ£ează ori dacă nu îÅŸi asumă obligaÅ£ia contractată, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de această obligaÅ£ie.
Incapacităţi ÅŸi incompatibilităţi	Art. 211. - (1) Nu pot face parte din organele de administrare ÅŸi de control ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă, cei decăzuÅ£i din dreptul de a exercita o funcÅ£ie în cadrul acestor organe, precum ÅŸi cei declaraÅ£i prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcÅ£ie.
	(2) Actele încheiate cu încălcarea dispoziÅ£iilor alin. (1) sunt anulabile. Acestea nu pot fi anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din aceste organe sunt incapabile ori incompatibile, după caz, sau pentru că acestea au fost numite cu încălcarea dispoziÅ£iilor legale ori statutare, dacă nu s-a produs o vătămare.
§2. FuncÅ£ionarea persoanei juridice
Actele emise de organele persoanei juridice	Art. 212. - (1) Hotărârile ÅŸi deciziile luate de organele de conducere ÅŸi administrare în condiÅ£iile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă.
	(2) Faţă de terÅ£i hotărârile ÅŸi deciziile luate în condiÅ£iile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege, în afară de cazul în care se face dovada că aceÅŸtia leau cunoscut pe altă cale.
ObligaÅ£iile membrilor organelor de administrare	Art. 213. - Membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie să acÅ£ioneze în interesul acesteia, cu prudenÅ£a ÅŸi diligenÅ£a cerute unui bun proprietar.
Separarea patrimoniilor	Art. 214. - (1) Membrii organelor de administrare au obligaţia să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul persoanei juridice şi propriul lor patrimoniu.
	(2) Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terÅ£i, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaÅ£iile pe care le obÅ£in în virtutea funcÅ£iei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaÅ£i în acest scop de către cei care i-au numit.
Contrarietatea de interese	Art. 215. - (1) Este anulabil actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, soÅ£ul, ascendenÅ£ii sau descendenÅ£ii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act ÅŸi dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru.
	(2) Atunci când cel care face parte din organele de administrare ale persoanei juridice ori una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) are interes într-o problemă supusă hotărârii acestor organe, trebuie să înÅŸtiinÅ£eze persoana juridică ÅŸi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la aceasta. În caz contrar, el răspunde pentru daunele cauzate persoanei juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obÅ£ine majoritatea cerută.

Nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice	Art. 216. - (1) Hotărârile ÅŸi deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiÅ£ie de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă ÅŸi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ÅŸedinţă, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc ÅŸedinÅ£a, după caz.
	(2) Administratorii nu pot însă ataca hotărârea privitoare la revocarea lor din funcÅ£ie. Ei au numai dreptul de a fi despăgubiÅ£i, dacă revocarea a fost nejustificată sau intempestivă ÅŸi au suferit astfel un prejudiciu.
	(3) Cererea de anulare se soluÅ£ionează în camera de consiliu de către instanÅ£a competentă în circumscripÅ£ia căreia persoana juridică îÅŸi are sediul, în contradictoriu cu persoana juridică în cauză, reprezentată prin administratori. Hotărârea instanÅ£ei este supusă numai apelului.
	(4) Dacă hotărârea este atacată de toÅ£i administratorii, persoana juridică este reprezentată în justiÅ£ie de persoana desemnată de preÅŸedintele instanÅ£ei dintre membrii persoanei juridice, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată până când organul de conducere competent, convocat în acest scop, va alege o altă persoană.
	(5) Hotărârea definitivă de anulare va fi menÅ£ionată în registrul public în care este înregistrată persoana juridică, fiind opozabilă de la această dată faţă de orice persoană, inclusiv faţă de membrii acelei persoane juridice.
	(6) Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acÅ£iunea în constatarea nulităţii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. DispoziÅ£iile alin. (3)-(5) rămân aplicabile.
	(7) Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.
Suspendarea actelor atacate	Art. 217. - (1) Odată cu intentarea acÅ£iunii în anulare, reclamantul poate cere instanÅ£ei, pe cale de ordonanţă preÅŸedinÅ£ială, suspendarea executării actelor atacate.
	(2) Pentru a încuviinÅ£a suspendarea, instanÅ£a îl poate obliga pe reclamant să depună o cauÅ£iune, în condiÅ£iile legii.
Participarea la circuitul civil	Art. 218. - (1) Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseÅŸi.
	(2) În raporturile cu terÅ£ii, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeÅŸte că terÅ£ii o cunoÅŸteau la data încheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie dovada cunoaÅŸterii acestui fapt.
	(3) Clauzele sau dispoziÅ£iile actului de constituire ori ale statutului, precum ÅŸi hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.
Răspunderea pentru fapte juridice	Art. 219. - (1) Faptele licite sau ilicite săvârÅŸite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuÅ£iile sau cu scopul funcÅ£iilor încredinÅ£ate.
	(2) Faptele ilicite atrag ÅŸi răspunderea personală ÅŸi solidară a celor care le-au săvârÅŸit, atât faţă de persoana juridică, cât ÅŸi faţă de terÅ£i.
Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice	Art. 220. - (1) AcÅ£iunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor ÅŸi a altor persoane care au acÅ£ionat în calitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de către aceÅŸtia prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, aparÅ£ine, în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea cerută de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare.
	(2) Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute la alin. (1) nu figurează pe ordinea de zi.
	(3) Organul de conducere competent desemnează cu aceeaÅŸi majoritate persoana însărcinată să exercite acÅ£iunea în justiÅ£ie.
	(4) Dacă s-a hotărât introducerea acÅ£iunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept ÅŸi organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor.
	(5) În cazul în care acÅ£iunea se introduce împotriva directorilor angajaÅ£i în baza unui alt contract decât a unui contract individual de muncă, aceÅŸtia sunt suspendaÅ£i de drept din funcÅ£ie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreÅŸti.

§3. DispoziÅ£ii speciale
Răspunderea persoanelor juridice de drept public	Art. 221. - Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organele lor, în aceleaÅŸi condiÅ£ii ca persoanele juridice de drept privat.
IndependenÅ£a patrimonială	Art. 222. - Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaÅ£iilor acesteia din urmă ÅŸi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Statul ÅŸi unităţile administrativ- teritoriale	Art. 223. - (1) În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi ÅŸi obligaÅ£ii, statul participă prin Ministerul FinanÅ£elor Publice, afară de cazul în care legea stabileÅŸte un alt organ în acest sens.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător ÅŸi unităţilor administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege.
Răspunderea civilă a statului ÅŸi a unităţilor administrativ-teritoriale	Art. 224. - (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaÅ£iile organelor, autorităţilor ÅŸi instituÅ£iilor publice care sunt persoane juridice ÅŸi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaÅ£iile statului.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător ÅŸi unităţilor administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligaÅ£iile organelor, instituÅ£iilor ÅŸi serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.
CAPITOLUL IV Identificarea persoanei juridice
NaÅ£ionalitatea persoanei juridice	Art. 225. - Sunt de naÅ£ionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România.
Denumirea persoanei juridice	Art. 226. - (1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiÅ£iile legii, prin actul de constituire sau prin statut.
	(2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei ÅŸi celelalte atribute de identificare.
Sediul persoanei juridice	Art. 227. - (1) Sediul persoanei juridice se stabileÅŸte potrivit actului de constituire sau statutului.
	(2) În funcÅ£ie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanÅ£ele sale teritoriale ÅŸi punctele de lucru. DispoziÅ£iile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Schimbarea denumirii ÅŸi sediului	Art. 228. - Persoana juridică poate să îÅŸi schimbe denumirea sau sediul, în condiÅ£iile prevăzute de lege.
Dovada denumirii ÅŸi sediului	Art. 229. - (1) În raporturile cu terÅ£ii, dovada denumirii ÅŸi a sediului persoanei juridice se face cu menÅ£iunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
	(2) În lipsa acestor menÅ£iuni, stabilirea sau schimbarea denumirii ÅŸi a sediului nu va putea fi opusă altor persoane.
Alte atribute de identificare	Art. 230. - În funcÅ£ie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea ÅŸi alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerÅ£ului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare ÅŸi alte elemente de identificare, în condiÅ£iile legii.
MenÅ£iuni obligatorii	Art. 231. - Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea ÅŸi sediul, precum ÅŸi alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancÅ£iunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate.
CAPITOLUL V Reorganizarea persoanei juridice
NoÅ£iune	Art. 232. - Reorganizarea persoanei juridice este operaÅ£iunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice ÅŸi care are ca efecte înfiinÅ£area, modificarea ori încetarea acestora.
Modurile de reorganizare	Art. 233. - (1) Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare.
	(2) Reorganizarea se face cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute pentru dobândirea personalităţii juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.

Fuziunea	Art. 234. - Fuziunea se face prin absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.
Efectele fuziunii	Art. 235. - (1) În cazul absorbÅ£iei, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.
	(2) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinÅ£ate.
Divizarea	Art. 236. - (1) Divizarea poate fi totală sau parţială.
	(2) Divizarea totală se face prin împărÅ£irea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înfiinÅ£ează prin divizare.
	(3) Divizarea parÅ£ială constă în desprinderea unei părÅ£i din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe, ÅŸi în transmiterea acestei părÅ£i către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înfiinÅ£ează în acest mod.
Efectele divizării	Art. 237. - (1) Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporÅ£ie.
	(2) În cazul divizării parÅ£iale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde ÅŸi se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se înfiinÅ£ează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este proporÅ£ională cu partea transmisă.
	(3) În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja existente sau care se înfiinÅ£ează în acest mod, împărÅ£irea patrimoniului între persoana juridică faţă de care s-a făcut desprinderea ÅŸi persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispoziÅ£iilor alin. (2), iar între persoanele juridice dobânditoare, împărÅ£irea părÅ£ii desprinse se va face potrivit dispoziÅ£iilor alin. (1), ce se vor aplica în mod corespunzător.
Întinderea răspunderii în caz de divizare	Art. 238. - (1) În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde:
	a) pentru obligaÅ£iile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral;
	b) pentru celelalte obligaÅ£ii ale persoanei juridice divizate, proporÅ£ional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligaÅ£iilor prevăzute la lit. a).
	(2) Dacă o persoană juridică înfiinÅ£ată în condiÅ£iile art. 194 alin. (1) lit. a) este supusă divizării, prin actul de reorganizare se va putea stabili ÅŸi un alt mod de repartizare a obligaÅ£iilor decât acela prevăzut în prezentul articol.
Repartizarea contractelor în caz de divizare	Art. 239. - În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea dispoziÅ£iilor art. 206 alin. (2), art. 237 ÅŸi 238, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putinţă.
Încetarea unor contracte	Art. 240. - (1) În cazul contractelor încheiate în considerarea calităţii persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îÅŸi încetează efectele, cu excepÅ£ia cazului în care părÅ£ile au stipulat expres contrariul sau menÅ£inerea ori repartizarea contractului este condiÅ£ionată de acordul părÅ£ii interesate.
	(2) Dacă menÅ£inerea sau repartizarea contractului este condiÅ£ionată de acordul părÅ£ii interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înÅŸtiinÅ£ată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-ÅŸi da ori nu consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înÅŸtiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menÅ£inere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare.
Transformarea persoanei juridice	Art. 241. - (1) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică îÅŸi încetează existenÅ£a, concomitent cu înfiinÅ£area, în locul ei, a unei alte persoane juridice.
	(2) În cazul transformării, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile persoanei juridice care ÅŸi-a încetat existenÅ£a se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinÅ£ate, cu excepÅ£ia cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel. În aceste din urmă cazuri, dispoziÅ£iile art. 239, 240 ÅŸi 243 rămân aplicabile.
Data transmiterii drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor	Art. 242. - (1) În cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor se realizează atât între părÅ£i, cât ÅŸi faţă de terÅ£i, numai prin înregistrarea operaÅ£iunii ÅŸi de la data acesteia.

	(2) În ceea ce priveÅŸte celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează atât între părÅ£i, cât ÅŸi faţă de terÅ£i, numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilanÅ£ului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidenÅ£ei ÅŸi a repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum ÅŸi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege.
	(3) În cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate ÅŸi celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situaÅ£ii însoÅ£it, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou-înfiinÅ£ate.
OpoziÅ£ii	Art. 243. - (1) Actele prin care s-a hotărât reorganizarea pot fi atacate, dacă prin lege nu se dispune altfel, prin opoziÅ£ie, de către creditori ÅŸi orice alte persoane interesate, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoÅŸtinţă de aprobarea reorganizării, dar nu mai târziu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării acesteia de către organul competent, potrivit legii.
	(2) OpoziÅ£ia suspendă executarea faţă de oponenÅ£i până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreÅŸti, în afară de cazul în care persoana juridică debitoare face dovada executării obligaÅ£iilor sau oferă garanÅ£ii acceptate de creditori ori încheie cu aceÅŸtia un acord pentru plata datoriilor.
	(3) OpoziÅ£ia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părÅ£ilor, de către instanÅ£a competentă.
	(4) Hotărârea pronunÅ£ată asupra opoziÅ£iei este supusă numai apelului.
CAPITOLUL VI Încetarea persoanei juridice SECÅ¢IUNEA 1 DispoziÅ£ii generale
Modurile de încetare	Art. 244. - Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinÅ£are ori printrun alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Dizolvarea persoanei juridice
Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat	Art. 245. - Persoanele juridice de drept privat se dizolvă:
	a) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;
	b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;
	c) dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuinÅ£ate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat;
	d) prin hotărârea organelor competente ale acestora;
	e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Dizolvarea persoanelor juridice de drept public	Art. 246. - Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile ÅŸi în condiÅ£iile anume prevăzute de lege.
OpoziÅ£ii	Art. 247. - În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opoziÅ£ie, dispoziÅ£iile art. 243 aplicându-se în mod corespunzător.
Lichidarea	Art. 248. - (1) Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării activului ÅŸi a plăţii pasivului.
	(2) Persoana juridică îÅŸi păstrează capacitatea civilă pentru operaÅ£iunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia.
	(3) Dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declanÅŸează procedura lichidării.
DestinaÅ£ia bunurilor rămase după lichidare	Art. 249. - (1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinaÅ£ia stabilită în actul de constituire sau statut ori destinaÅ£ia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare.

	(2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri luate în condiÅ£iile alin. (1), precum ÅŸi în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanÅ£a competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puÅ£in 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorÅ£i.
	(3) În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum ÅŸi în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiÅ£iile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, oraÅŸului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile.
	(4) În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după lichidare are loc la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire ÅŸi hotărârea judecătorească rămasă definitivă, în cazurile prevăzute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, după caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea în cartea funciară. În cazul bunurilor imobile, dispoziÅ£iile art. 1.244 ÅŸi cele în materie de carte funciară rămân aplicabile.
SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii speciale
DesfiinÅ£area unor persoane juridice	Art. 250. - (1) Persoanele juridice înfiinÅ£ate de către autorităţile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiinÅ£ate prin hotărârea organului care le-a înfiinÅ£at.
	(2) În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile persoanei juridice desfiinÅ£ate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporÅ£ional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, Å£inându-se însă seama ÅŸi de natura obligaÅ£iilor respective.
Data încetării personalităţii juridice	Art. 251. - (1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
	(2) Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinÅ£e prevăzute de lege.
TITLUL V Apărarea drepturilor nepatrimoniale
Ocrotirea personalităţii umane	Art. 252. - Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.
Mijloace de apărare	Art. 253. - (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninÅ£ate poate cere oricând instanÅ£ei:
	a) interzicerea săvârÅŸirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
	b) încetarea încălcării ÅŸi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
	c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârÅŸite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
	(2) Prin excepÅ£ie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanÅ£a poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) ÅŸi c).
	(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanÅ£ei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
	a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
	b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
	(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaÅ£ie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acÅ£iune este supus prescripÅ£iei extinctive.

Apărarea dreptului la nume	Art. 254. - (1) Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instanţei judecătoreşti recunoaşterea dreptului său la acel nume.
	(2) De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său poate să ceară oricând instanÅ£ei judecătoreÅŸti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime.
	(3) DispoziÅ£iile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi apărării dreptului la pseudonim, ales în condiÅ£iile legii.
Măsuri provizorii	Art. 255. - (1) Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acÅ£iuni ilicite, actuale sau iminente ÅŸi că această acÅ£iune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanÅ£ei judecătoreÅŸti luarea unor măsuri provizorii.
	(2) InstanÅ£a judecătorească poate să dispună în special:
	a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
	b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
	(3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanÅ£a judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a acÅ£iunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acÅ£iunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, ÅŸi dacă măsura luată de instanţă nu apare ca fiind disproporÅ£ionată în raport cu prejudiciile cauzate. DispoziÅ£iile art. 253 alin. (2) rămân aplicabile.
	(4) InstanÅ£a soluÅ£ionează cererea potrivit dispoziÅ£iilor privitoare la ordonanÅ£a preÅŸedinÅ£ială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acÅ£iunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa ÅŸi termenul în care acÅ£iunea în fond trebuie să fie introdusă, sub sancÅ£iunea încetării de drept a acelei măsuri. DispoziÅ£iile alin. (6) sunt aplicabile.
	(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părÅ£ii adverse, instanÅ£a îl poate obliga pe reclamant să dea o cauÅ£iune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancÅ£iunea încetării de drept a măsurii dispuse.
	(6) Măsurile luate potrivit prezentului articol anterior introducerii acÅ£iunii în justiÅ£ie pentru apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept, dacă reclamantul nu a sesizat instanÅ£a în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.
	(7) Reclamantul este Å£inut să repare, la cererea părÅ£ii interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă acÅ£iunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă uÅŸoară, instanÅ£a, în raport cu circumstanÅ£ele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
	(8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanÅ£a va dispune eliberarea cauÅ£iunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părÅ£ilor. Cererea se judecă potrivit dispoziÅ£iilor privitoare la ordonanÅ£a preÅŸedinÅ£ială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauÅ£iunii, instanÅ£a va fixa un termen în vederea introducerii acÅ£iunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancÅ£iunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauÅ£iune.
Decesul titularului dreptului nepatrimonial	Art. 256. - (1) AcÅ£iunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate, de către soÅ£ul supravieÅ£uitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum ÅŸi de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.
	(2) Acţiunea pentru restabilirea integrităţii memoriei unei persoane decedate poate fi pornită de cei prevăzuţi la alin. (1).
Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice	Art. 257. - Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.

CARTEA a II-a Despre familie*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii a II-a sunt cuprinse în art. 24-51 din Legea nr. 71/2011. TITLUL I DispoziÅ£ii generale
Familia	Art. 258. - (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimÅ£ită între soÅ£i, pe egalitatea acestora, precum ÅŸi pe dreptul ÅŸi îndatorirea părinÅ£ilor de a asigura creÅŸterea ÅŸi educarea copiilor lor.
	(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
	(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice ÅŸi sociale, încheierea căsătoriei, precum ÅŸi dezvoltarea ÅŸi consolidarea familiei.
	(4) În sensul prezentului cod, prin soÅ£i se înÅ£elege bărbatul ÅŸi femeia uniÅ£i prin căsătorie.
Căsătoria	Art. 259. - (1) Căsătoria este uniunea liber consimÅ£ită între un bărbat ÅŸi o femeie, încheiată în condiÅ£iile legii.
	(2) Bărbatul ÅŸi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
	(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.
	(4) CondiÅ£iile de încheiere ÅŸi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod.
	(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morÅ£ii unuia dintre soÅ£i.
	(6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorÅ£, în condiÅ£iile legii.
Egalitatea în drepturi a copiilor	Art. 260. - Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faÅ£a legii cu cei din căsătorie, precum ÅŸi cu cei adoptaÅ£i.
Îndatorirea părinÅ£ilor	Art. 261. - PărinÅ£ii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creÅŸtere ÅŸi educare a copiilor lor minori.
RelaÅ£iile dintre părinÅ£i ÅŸi copii	Art. 262. - (1) Copilul nu poate fi separat de părinÅ£ii săi fără încuviinÅ£area acestora, cu excepÅ£ia cazurilor prevăzute de lege.
	(2) Copilul care nu locuieÅŸte la părinÅ£ii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceÅŸtia. ExerciÅ£iul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiÅ£iile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului	Art. 263. - (1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
	(2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părÅ£ile să recurgă la metodele de soluÅ£ionare a conflictelor pe cale amiabilă.
	(3) Procedurile referitoare la relaÅ£iile dintre părinÅ£i ÅŸi copii trebuie să garanteze că dorinÅ£ele ÅŸi interesele părinÅ£ilor referitoare la copii pot fi aduse la cunoÅŸtinÅ£a autorităţilor ÅŸi că acestea Å£in cont de ele în hotărârile pe care le iau.
	(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului ÅŸi relaÅ£iile de familie să nu fie afectate.
	(5) În sensul prevederilor legale privind protecÅ£ia copilului, prin copil se înÅ£elege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani ÅŸi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciÅ£iu, potrivit legii.
Ascultarea copilului	Art. 264. - (1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat ÅŸi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluÅ£ionarea cauzei.
	(2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere ÅŸi a primi orice informaÅ£ie, potrivit cu vârsta sa, de a-ÅŸi exprima opinia ÅŸi de a fi informat asupra consecinÅ£elor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum ÅŸi asupra consecinÅ£elor oricărei decizii care îl priveÅŸte.
	(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată.
	(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta ÅŸi cu gradul său de maturitate.
	(5) DispoziÅ£iile legale speciale privind consimţământul sau prezenÅ£a copilului, în procedurile care îl privesc, precum ÅŸi prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile.

InstanÅ£a competentă	Art. 265. - Toate măsurile date prin prezenta carte în competenÅ£a instanÅ£ei judecătoreÅŸti, toate litigiile privind aplicarea dispoziÅ£iilor prezentei cărÅ£i, precum ÅŸi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenÅ£a instanÅ£ei de tutelă. DispoziÅ£iile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător.
TITLUL II Căsătoria CAPITOLUL I Logodna
Încheierea logodnei	Art. 266. - (1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.
	(2) DispoziÅ£iile privind condiÅ£iile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepÅ£ia avizului medical ÅŸi a autorizării instanÅ£ei de tutelă.
	(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi ÅŸi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
	(4) Încheierea căsătoriei nu este condiÅ£ionată de încheierea logodnei.
	(5) Logodna se poate încheia doar între bărbat ÅŸi femeie.
Ruperea logodnei	Art. 267. - (1) Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.
	(2) Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă.
	(3) Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
Restituirea darurilor	Art. 268. - (1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepÅ£ia darurilor obiÅŸnuite.
	(2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.
	(3) ObligaÅ£ia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.
Răspunderea pentru ruperea logodnei	Art. 269. - (1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum ÅŸi pentru orice alte prejudicii cauzate.
	(2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condiÅ£iile alin. (1).
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 270. - Dreptul la acÅ£iune întemeiat pe dispoziÅ£iile art. 268 ÅŸi 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.
CAPITOLUL II Încheierea căsătoriei SECÅ¢IUNEA 1 CondiÅ£iile de fond pentru încheierea căsătoriei
Consimţământul la căsătorie	Art. 271. - Căsătoria se încheie între bărbat ÅŸi femeie prin consimţământul personal ÅŸi liber al acestora.
Vârsta matrimonială	Art. 272. - (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soÅ£i au împlinit vârsta de 18 ani.
	(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinÅ£area părinÅ£ilor săi sau, după caz, a tutorelui ÅŸi cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă în a cărei circumscripÅ£ie minorul îÅŸi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinÅ£i refuză să încuviinÅ£eze căsătoria, instanÅ£a de tutelă hotărăşte ÅŸi asupra acestei divergenÅ£e, având în vedere interesul superior al copilului.
	(3) Dacă unul dintre părinÅ£i este decedat sau se află în imposibilitate de a-ÅŸi manifesta voinÅ£a, încuviinÅ£area celuilalt părinte este suficientă.
	(4) De asemenea, în condiÅ£iile art. 398, este suficientă încuviinÅ£area părintelui care exercită autoritatea părintească.
	(5) Dacă nu există nici părinÅ£i, nici tutore care să poată încuviinÅ£a căsătoria, este necesară încuviinÅ£area persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteÅŸti.

Bigamia	Art. 273. - Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.
Interzicerea căsătoriei între rude	Art. 274. - (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum ÅŸi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
	(2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanÅ£a de tutelă în a cărei circumscripÅ£ie îÅŸi are domiciliul cel care cere încuviinÅ£area. InstanÅ£a se va putea pronunÅ£a pe baza unui aviz medical special dat în acest sens.
	(3) În cazul adopÅ£iei, dispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) sunt aplicabile atât între cei care au devenit rude prin adopÅ£ie, cât ÅŸi între cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopÅ£iei.
Interzicerea căsătoriei între tutore ÅŸi persoana minoră	Art. 275. - Căsătoria este oprită între tutore ÅŸi persoana minoră care se află sub tutela sa.
Alienaţia şi debilitatea mintală	Art. 276. - Este interzis să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal.
Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria	Art. 277. - (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
	(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaÅŸi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
	(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaÅŸi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
	(4) DispoziÅ£iile legale privind libera circulaÅ£ie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene ÅŸi SpaÅ£iului Economic European rămân aplicabile.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Formalităţile pentru încheierea căsătoriei
Comunicarea stării de sănătate	Art. 278. - Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soÅ£i nu declară că ÅŸi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. DispoziÅ£iile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli rămân aplicabile.
Locul încheierii căsătoriei	Art. 279. - (1) Căsătoria se celebrează de către ofiÅ£erul de stare civilă, la sediul primăriei.
	(2) Prin excepÅ£ie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiÅ£er de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îÅŸi au reÅŸedinÅ£a viitorii soÅ£i, cu obligativitatea înÅŸtiinţării primăriei de domiciliu sau de reÅŸedinţă a viitorilor soÅ£i, în vederea publicării.
DeclaraÅ£ia de căsătorie	Art. 280. - (1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal declaraÅ£ia de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
	(2) În cazurile prevăzute de lege, declaraÅ£ia de căsătorie se poate face ÅŸi în afara sediului primăriei.
	(3) Atunci când viitorul soÅ£ este minor, părinÅ£ii sau, după caz, tutorele vor face personal o declaraÅ£ie prin care încuviinÅ£ează încheierea căsătoriei. DispoziÅ£iile art. 272 alin. (5) rămân aplicabile.
	(4) Dacă unul dintre viitorii soÅ£i, părinÅ£ii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaraÅ£ia la primăria în a cărei rază teritorială îÅŸi au domiciliul sau reÅŸedinÅ£a, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
ConÅ£inutul declaraÅ£iei de căsătorie	Art. 281. - (1) În declaraÅ£ia de căsătorie, viitorii soÅ£i vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie ÅŸi vor menÅ£iona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum ÅŸi regimul matrimonial ales.
	(2) Odată cu declaraÅ£ia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei.
Alegerea numelui de familie	Art. 282. - Viitorii soÅ£i pot conveni să îÅŸi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soÅ£ poate să îÅŸi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Publicitatea declaraÅ£iei de căsătorie	Art. 283. - (1) În aceeaÅŸi zi cu primirea declaraÅ£iei de căsătorie, ofiÅ£erul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afiÅŸarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei ÅŸi pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria ÅŸi, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soÅ£ îÅŸi are domiciliul sau reÅŸedinÅ£a.

	(2) Extrasul din declaraÅ£ia de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soÅ£i ÅŸi, după caz, încuviinÅ£area părinÅ£ilor sau a tutorelui, precum ÅŸi înÅŸtiinÅ£area că orice persoană poate face opoziÅ£ie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării.
	(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afiÅŸarea declaraÅ£iei de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării, cât ÅŸi data încheierii căsătoriei.
	(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului BucureÅŸti, al oraÅŸului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinÅ£eze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3).
Reînnoirea declaraÅ£iei de căsătorie	Art. 284. - În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afişării declaraÅ£iei de căsătorie sau dacă viitorii soÅ£i doresc să modifice declaraÅ£ia iniÅ£ială, trebuie să se facă o nouă declaraÅ£ie de căsătorie ÅŸi să se dispună publicarea acesteia.
OpoziÅ£ia la căsătorie	Art. 285. - (1) Orice persoană poate face opoziÅ£ie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinÅ£e ale legii nu sunt îndeplinite.
	(2) OpoziÅ£ia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază.
Refuzul celebrării căsătoriei	Art. 286. - OfiÅ£erul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opoziÅ£iilor primite sau a informaÅ£iilor pe care le deÅ£ine, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite condiÅ£iile prevăzute de lege.
Celebrarea căsătoriei	Art. 287. - (1) Viitorii soÅ£i sunt obligaÅ£i să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-ÅŸi da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenÅ£a a 2 martori, în faÅ£a ofiÅ£erului de stare civilă.
	(2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiÅ£erul de stare civilă poate celebra căsătoria ÅŸi în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte condiÅ£ii menÅ£ionate la alin. (1).
	(3) Persoanele care aparÅ£in minorităţilor naÅ£ionale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiÅ£ia ca ofiÅ£erul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.
Martorii la căsătorie	Art. 288. - (1) Martorii atestă faptul că soÅ£ii ÅŸi-au exprimat consimţământul potrivit art. 287.
	(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum ÅŸi cei care din cauza unei deficienÅ£e psihice sau fizice nu sunt apÅ£i să ateste faptele prevăzute la alin. (1).
	(3) Martorii pot fi şi rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soţi.
Momentul încheierii căsătoriei	Art. 289. - Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soÅ£i, ofiÅ£erul de stare civilă îi declară căsătoriÅ£i.
CAPITOLUL III Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei
Actul de căsătorie	Art. 290. - După încheierea căsătoriei, ofiÅ£erul de stare civilă întocmeÅŸte, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soÅ£i, de cei 2 martori ÅŸi de către ofiÅ£erul de stare civilă.
Formalităţile privind regimul matrimonial	Art. 291. - OfiÅ£erul de stare civilă face menÅ£iune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligaÅ£ia ca, din oficiu ÅŸi de îndată, să comunice la registrul prevăzut la art. 334 alin. (1), precum ÅŸi, după caz, notarului public care a autentificat convenÅ£ia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.
Dovada căsătoriei	Art. 292. - (1) Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.
	(2) Cu toate acestea, în situaÅ£iile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.
CAPITOLUL IV Nulitatea căsătoriei SECŢIUNEA 1 Nulitatea absolută a căsătoriei
Cazurile de nulitate absolută	Art. 293. - (1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziÅ£iilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 ÅŸi art. 287 alin. (1).
	(2) În cazul în care soÅ£ul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit ÅŸi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soÅ£ul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.

Lipsa vârstei matrimoniale	Art. 294. - (1) Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută.
	(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreÅŸti, ambii soÅ£i au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soÅ£ia a născut ori a rămas însărcinată.
Căsătoria fictivă	Art. 295. - (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.
	(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreÅŸti, a intervenit convieÅ£uirea soÅ£ilor, soÅ£ia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
Persoanele care pot invoca nulitatea absolută	Art. 296. - Orice persoană interesată poate introduce acÅ£iunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce acÅ£iunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu excepÅ£ia cazului în care ar acÅ£iona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdicÅ£ie.
SECŢIUNEA a 2-a Nulitatea relativă a căsătoriei
Lipsa încuviinţărilor cerute de lege	Art. 297. - (1) Este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviinţările sau autorizarea prevăzute la art. 272 alin. (2), (4) ÅŸi (5).
	(2) Anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinÅ£are era necesară. DispoziÅ£iile art. 46 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Viciile de consimţământ	Art. 298. - (1) Căsătoria poate fi anulată la cererea soÅ£ului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violenţă.
	(2) Eroarea constituie viciu de consimţământ numai atunci când priveÅŸte identitatea fizică a viitorului soÅ£.
Lipsa discernământului	Art. 299. - Este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ.
ExistenÅ£a tutelei	Art. 300. - Căsătoria încheiată între tutore ÅŸi persoana minoră aflată sub tutela sa este anulabilă.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 301. - (1) Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni.
	(2) În cazul prevăzut la art. 297, termenul curge de la data la care cei a căror încuviinÅ£are sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoÅŸtinţă de aceasta.
	(3) În cazul nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, termenul curge de la data încetării violenÅ£ei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului.
	(4) În cazul prevăzut la art. 300, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.
Caracterul personal al acÅ£iunii	Art. 302. - Dreptul la acÅ£iunea în anulare nu se transmite moÅŸtenitorilor. Cu toate acestea, dacă acÅ£iunea a fost pornită de către unul dintre soÅ£i, ea poate fi continuată de către oricare dintre moÅŸtenitorii săi.
Acoperirea nulităţii	Art. 303. - (1) În cazurile prevăzute la art. 272 alin. (2), (4) ÅŸi (5), anulabilitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreÅŸti, sau obÅ£inut încuviinţările ÅŸi autorizarea cerute de lege.
	(2) Căsătoria nu poate fi anulată dacă soÅ£ii au convieÅ£uit timp de 6 luni de la data încetării violenÅ£ei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale.
	(3) În toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soÅ£i au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soÅ£ia a născut ori a rămas însărcinată.
SECŢIUNEA a 3-a Efectele nulităţii căsătoriei
Căsătoria putativă	Art. 304. - (1) SoÅ£ul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaÅ£ia unui soÅ£ dintr-o căsătorie valabilă.
	(2) În situaÅ£ia prevăzută la alin. (1), raporturile patrimoniale dintre foÅŸtii soÅ£i sunt supuse, prin asemănare, dispoziÅ£iilor privitoare la divorÅ£.
SituaÅ£ia copiilor	Art. 305. - (1) Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinÅ£a copiilor, care păstrează situaÅ£ia de copii din căsătorie.
	(2) În ceea ce priveÅŸte drepturile ÅŸi obligaÅ£iile dintre părinÅ£i ÅŸi copii se aplică, prin asemănare, dispoziÅ£iile privitoare la divorÅ£.

Opozabilitatea hotărârii judecătoreÅŸti	Art. 306. - (1) Hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terÅ£elor persoane, în condiÅ£iile legii. DispoziÅ£iile art. 291, 334 ÅŸi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(2) Nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terÅ£e persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soÅ£i, în afară de cazul în care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege cu privire la acÅ£iunea în constatarea nulităţii ori în anulare sau terÅ£ul a cunoscut, pe altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei. DispoziÅ£iile art. 291, 334 ÅŸi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător ÅŸi publicităţii acÅ£iunii în constatarea nulităţii sau în anularea căsătoriei.
CAPITOLUL V Drepturile ÅŸi îndatoririle personale ale soÅ£ilor
Reglementarea raporturilor personale dintre soţi	Art. 307. - Dispoziţiile prezentului capitol se aplică raporturilor personale dintre soţi, oricare ar fi regimul lor matrimonial.
Luarea deciziilor de către soÅ£i	Art. 308. - SoÅ£ii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveÅŸte căsătoria.
Îndatoririle soÅ£ilor	Art. 309. - (1) SoÅ£ii îÅŸi datorează reciproc respect, fidelitate ÅŸi sprijin moral.
	(2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.
Independenţa soţilor	Art. 310. - Un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ.
Schimbarea numelui de familie	Art. 311. - (1) SoÅ£ii sunt obligaÅ£i să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei.
	(2) Dacă soÅ£ii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun ÅŸi l-au declarat potrivit dispoziÅ£iilor art. 281, unul dintre soÅ£i nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimţământul celuilalt soÅ£.
CAPITOLUL VI Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile patrimoniale ale soÅ£ilor SECÅ¢IUNEA 1 DispoziÅ£ii comune §1. Despre regimul matrimonial în general
Regimurile matrimoniale	Art. 312. - (1) Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională.
	(2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Efectele regimului matrimonial	Art. 313. - (1) Între soÅ£i, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei.
	(2) Faţă de terÅ£i, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceÅŸtia l-au cunoscut pe altă cale.
	(3) Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soÅ£ii să fie consideraÅ£i, în raport cu terÅ£ii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriÅ£i sub regimul matrimonial al comunităţii legale.
Mandatul convenÅ£ional	Art. 314. - Un soÅ£ poate să dea mandat celuilalt soÅ£ să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Mandatul judiciar	Art. 315. - (1) În cazul în care unul dintre soÅ£i se află în imposibilitate de a-ÅŸi manifesta voinÅ£a, celălalt soÅ£ poate cere instanÅ£ei de tutelă încuviinÅ£area de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunÅ£ată se stabilesc condiÅ£iile, limitele ÅŸi perioada de valabilitate a acestui mandat.
	(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soÅ£ul reprezentat nu se mai află în situaÅ£ia prevăzută la alin. (1) sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.
	(3) DispoziÅ£iile art. 346 ÅŸi 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Actele de dispoziÅ£ie care pun în pericol grav interesele familiei	Art. 316. - (1) În mod excepÅ£ional, dacă unul dintre soÅ£i încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soÅ£ poate cere instanÅ£ei de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se depăşi în total 2 ani. Hotărârea de încuviinÅ£are a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz.
	(2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoreÅŸti sunt anulabile. Dreptul la acÅ£iune se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de la data când soÅ£ul vătămat a luat cunoÅŸtinţă de existenÅ£a actului.
	(3) DispoziÅ£iile art. 346 ÅŸi 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
IndependenÅ£a patrimonială a soÅ£ilor	Art. 317. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soÅ£ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soÅ£ sau cu terÅ£e persoane.
	(2) Fiecare soÅ£ poate să facă singur, fără consimţământul celuilalt, depozite bancare, precum ÅŸi orice alte operaÅ£iuni în legătură cu acestea.
	(3) În raport cu instituÅ£ia de credit, soÅ£ul titular al contului are, chiar ÅŸi după desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel.
Dreptul la informare	Art. 318. - (1) Fiecare soÅ£ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile ÅŸi datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanÅ£ei de tutelă.
	(2) InstanÅ£a poate să îl oblige pe soÅ£ul celui care a sesizat-o sau pe orice terÅ£ să furnizeze informaÅ£iile cerute ÅŸi să depună probele necesare în acest sens.
	(3) TerÅ£ii pot să refuze furnizarea informaÅ£iilor cerute atunci când, potrivit legii, refuzul este justificat de păstrarea secretului profesional.
	(4) Atunci când informaÅ£iile solicitate de un soÅ£ pot fi obÅ£inute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt soÅ£, refuzul acestuia de a le solicita naÅŸte prezumÅ£ia relativă că susÅ£inerile soÅ£ului reclamant sunt adevărate.
Încetarea regimului matrimonial	Art. 319. - (1) Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.
	(2) În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, în condiÅ£iile legii.
Lichidarea regimului matrimonial	Art. 320. - În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînÅ£elegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.
§2. LocuinÅ£a familiei
NoÅ£iune	Art. 321. - (1) LocuinÅ£a familiei este locuinÅ£a comună a soÅ£ilor sau, în lipsă, locuinÅ£a soÅ£ului la care se află copiii.
	(2) Oricare dintre soÅ£i poate cere notarea în cartea funciară, în condiÅ£iile legii, a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
Regimul unor acte juridice	Art. 322. - (1) Fără consimţământul scris al celuilalt soÅ£, niciunul dintre soÅ£i, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinÅ£ei familiei ÅŸi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinÅ£a acesteia.
	(2) De asemenea, un soÅ£ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau decorează locuinÅ£a familiei ÅŸi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soÅ£.
	(3) În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt soÅ£ poate să sesizeze instanÅ£a de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului.
	(4) SoÅ£ul care nu ÅŸi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoÅŸtinţă despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
	(5) În lipsa notării locuinÅ£ei familiei în cartea funciară, soÅ£ul care nu ÅŸi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt soÅ£, cu excepÅ£ia cazului în care terÅ£ul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuinţă a familiei.

	(6) DispoziÅ£iile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (2).
Drepturile soÅ£ilor asupra locuinÅ£ei închiriate	Art. 323. - (1) În cazul în care locuinÅ£a este deÅ£inută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soÅ£ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie.
	(2) DispoziÅ£iile art. 322 sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(3) În caz de deces al unuia dintre soÅ£i, soÅ£ul supravieÅ£uitor continuă exercitarea dreptului său locativ, dacă nu renunţă în mod expres la acesta, în termenul prevăzut la art. 1.834.
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere	Art. 324. - (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinÅ£ei de către ambii soÅ£i ÅŸi aceÅŸtia nu se înÅ£eleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soÅ£i, Å£inând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei ÅŸi de posibilităţile locative proprii ale foÅŸtilor soÅ£i.
	(2) SoÅ£ul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soÅ£ o indemnizaÅ£ie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare întro altă locuinţă, cu excepÅ£ia cazului în care divorÅ£ul a fost pronunÅ£at din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaÅ£ia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soÅ£ului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.
	(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului ÅŸi produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
	(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar ÅŸi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soÅ£i, atribuirea beneficiului locuinÅ£ei conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.
§3. Cheltuielile căsătoriei
ContribuÅ£ia soÅ£ilor	Art. 325. - (1) SoÅ£ii sunt obligaÅ£i să îÅŸi acorde sprijin material reciproc.
	(2) Ei sunt obligaÅ£i să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenÅ£ie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.
	(3) Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă.
Munca în gospodărie	Art. 326. - Munca oricăruia dintre soÅ£i în gospodărie ÅŸi pentru creÅŸterea copiilor reprezintă o contribuÅ£ie la cheltuielile căsătoriei.
Veniturile din profesie	Art. 327. - Fiecare soÅ£ este liber să exercite o profesie ÅŸi să dispună, în condiÅ£iile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligaÅ£iilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.
Dreptul la compensaÅ£ie	Art. 328. - SoÅ£ul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soÅ£ poate obÅ£ine o compensaÅ£ie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaÅ£iei de sprijin material ÅŸi ale obligaÅ£iei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.
§4. Alegerea regimului matrimonial
ConvenÅ£ia matrimonială	Art. 329. - Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenÅ£ii matrimoniale.
Încheierea convenÅ£iei matrimoniale	Art. 330. - (1) Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, convenÅ£ia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părÅ£ilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială ÅŸi având conÅ£inut predeterminat.
	(2) ConvenÅ£ia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei.
	(3) ConvenÅ£ia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părÅ£i sau, în lipsă, de la data încheierii ei.
SimulaÅ£ia convenÅ£iei matrimoniale	Art. 331. - Actul secret, prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege, produce efecte numai între soÅ£i ÅŸi nu poate fi opus terÅ£ilor de bunăcredinţă.

Obiectul convenÅ£iei matrimoniale	Art. 332. - (1) Prin convenÅ£ia matrimonială nu se poate deroga, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, de la dispoziÅ£iile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege.
	(2) De asemenea, convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.
Clauza de preciput	Art. 333. - (1) Prin convenÅ£ie matrimonială se poate stipula ca soÅ£ul supravieÅ£uitor să preia fără plată, înainte de partajul moÅŸtenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deÅ£inute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soÅ£i sau numai în favoarea unuia dintre ei.
	(2) Clauza de preciput nu este supusă raportului donaÅ£iilor, ci numai reducÅ£iunii, în condiÅ£iile art. 1.096 alin. (1) ÅŸi (2).
	(3) Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunităţii, bunurile ce fac obiectul clauzei.
	(4) Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieÅ£ii soÅ£ilor, când soÅ£ul beneficiar a decedat înaintea soÅ£ului dispunător ori când aceÅŸtia au decedat în acelaÅŸi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni.
	(5) Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.
Publicitatea convenÅ£iei matrimoniale	Art. 334. - (1) Pentru a fi opozabile terÅ£ilor, convenÅ£iile matrimoniale se înscriu în Registrul naÅ£ional notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii.
	(2) După autentificarea convenÅ£iei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei, potrivit art. 291, notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al convenÅ£iei la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face menÅ£iune pe actul de căsătorie, la registrul menÅ£ionat la alin. (1), precum ÅŸi la celelalte registre de publicitate, în condiÅ£iile alin. (4).
	(3) DispoziÅ£iile alin. (2) nu exclud dreptul oricăruia dintre soÅ£i de a solicita îndeplinirea formalităţilor de publicitate.
	(4) Å¢inând seama de natura bunurilor, convenÅ£iile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerÅ£ului, precum ÅŸi în alte registre de publicitate prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităţilor de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul menÅ£ionat la alin. (1).
	(5) Orice persoană, fără a fi Å£inută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul menÅ£ionat la alin. (1) ÅŸi poate solicita, în condiÅ£iile legii, eliberarea de extrase certificate.
Inopozabilitatea convenÅ£iei matrimoniale	Art. 335. - (1) ConvenÅ£ia matrimonială nu poate fi opusă terÅ£ilor cu privire la actele încheiate de aceÅŸtia cu unul dintre soÅ£i, decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terÅ£ii au cunoscut-o pe altă cale.
	(2) De asemenea, convenÅ£ia matrimonială nu poate fi opusă terÅ£ilor cu privire la actele încheiate de aceÅŸtia cu oricare dintre soÅ£i înainte de încheierea căsătoriei.
Modificarea convenÅ£iei matrimoniale	Art. 336. - ConvenÅ£ia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute la art. 330 ÅŸi 332. DispoziÅ£iile art. 334 ÅŸi 335 sunt aplicabile.
Încheierea convenÅ£iei matrimoniale de către minor	Art. 337. - (1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenÅ£ie matrimonială numai cu încuviinÅ£area ocrotitorului său legal ÅŸi cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă.
	(2) În lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la alin. (1), convenÅ£ia încheiată de minor poate fi anulată în condiÅ£iile art. 46, care se aplică în mod corespunzător.
	(3) AcÅ£iunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei.
Nulitatea convenÅ£iei matrimoniale	Art. 338. - În cazul în care convenÅ£ia matrimonială este nulă sau anulată, între soÅ£i se aplică regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terÅ£ii de bună-credinţă.

SECÅ¢IUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale
Bunurile comune	Art. 339. - Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soÅ£i sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soÅ£ilor.
Bunurile proprii	Art. 340. - Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
	a) bunurile dobândite prin moÅŸtenire legală, legat sau donaÅ£ie, cu excepÅ£ia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
	b) bunurile de uz personal;
	c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
	d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaÅ£iilor sale ÅŸi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
	e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ÅŸtiinÅ£ifice sau literare, schiÅ£ele ÅŸi proiectele artistice, proiectele de invenÅ£ii ÅŸi alte asemenea bunuri;
	f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
	g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum ÅŸi bunul dobândit în schimbul acestora;
	h) fructele bunurilor proprii.
Veniturile din muncă ÅŸi cele asimilate acestora	Art. 341. - Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale ÅŸi altele asemenea, precum ÅŸi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanÅ£a privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.
Regimul juridic al bunurilor proprii	Art. 342. - Fiecare soÅ£ poate folosi, administra ÅŸi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiÅ£iile legii.
Dovada bunurilor soţilor	Art. 343. - (1) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
	(2) Dovada că un bun este propriu se poate face între soÅ£i prin orice mijloc de probă. În cazul prevăzut la art. 340 lit. a), dovada se face în condiÅ£iile legii.
	(3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmeÅŸte un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părÅ£ile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.
Formalităţile de publicitate	Art. 344. - Oricare dintre soÅ£i poate cere să se facă menÅ£iune în cartea funciară ori, după caz, în alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenenÅ£a unui bun la comunitate.
Actele de conservare, de folosinţă ÅŸi de administrare	Art. 345. - (1) Fiecare soÅ£ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soÅ£. Cu toate acestea, schimbarea destinaÅ£iei bunului comun nu se poate face decât prin acordul soÅ£ilor.
	(2) De asemenea, fiecare soÅ£ poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum ÅŸi acte de dobândire a bunurilor comune.
	(3) DispoziÅ£iile art. 322 rămân aplicabile.
	(4) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, soÅ£ul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soÅ£, fără a fi afectate drepturile dobândite de terÅ£ii de bună-credinţă.
Actele de înstrăinare ÅŸi de grevare	Art. 346. - (1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soÅ£i.
	(2) Cu toate acestea, oricare dintre soÅ£i poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate. DispoziÅ£iile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
	(3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obiÅŸnuite.

Nulitatea relativă	Art. 347. - (1) Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soÅ£, atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil.
	(2) TerÅ£ul dobânditor care a depus diligenÅ£a necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulităţii. DispoziÅ£iile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
Aportul de bunuri comune	Art. 348. - Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăţi, asociaÅ£ii sau fundaÅ£ii, în condiÅ£iile legii.
Regimul aporturilor	Art. 349. - (1) Sub sancÅ£iunea prevăzută la art. 347, niciunul dintre soÅ£i nu poate singur, fără consimţământul scris al celuilalt soÅ£, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părÅ£i sociale ori, după caz, de acÅ£iuni. În cazul societăţilor comerciale ale căror acÅ£iuni sunt tranzacÅ£ionate pe o piaţă reglementată, soÅ£ul care nu ÅŸi-a dat consimţământul scris la întrebuinÅ£area bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soÅ£, fără a fi afectate drepturile dobândite de terÅ£i.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), calitatea de asociat este recunoscută soÅ£ului care a aportat bunul comun, dar părÅ£ile sociale sau acÅ£iunile sunt bunuri comune. SoÅ£ul asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate ÅŸi poate realiza singur transferul părÅ£ilor sociale ori, după caz, al acÅ£iunilor deÅ£inute.
	(3) Calitatea de asociat poate fi recunoscută ÅŸi celuilalt soÅ£, dacă acesta ÅŸi-a exprimat voinÅ£a în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soÅ£i are calitatea de asociat pentru părÅ£ile sociale sau acÅ£iunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului, dacă, prin convenÅ£ie, soÅ£ii nu au stipulat alte cote-părÅ£i. PărÅ£ile sociale sau acÅ£iunile ce revin fiecăruia dintre soÅ£i sunt bunuri proprii.
DispoziÅ£ii testamentare	Art. 350. - Fiecare soÅ£ poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri.
Datoriile comune ale soţilor	Art. 351. - Soţii răspund cu bunurile comune pentru:
	a) obligaÅ£iile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;
	b) obligaÅ£iile pe care le-au contractat împreună;
	c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;
	d) repararea prejudiciului cauzat prin însuÅŸirea, de către unul dintre soÅ£i, a bunurilor aparÅ£inând unui terÅ£, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soÅ£ilor.
Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune	Art. 352. - (1) În măsura în care obligaÅ£iile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soÅ£ii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei.
	(2) SoÅ£ul care a plătit datoria comună în condiÅ£iile alin. (1) are un drept de retenÅ£ie asupra bunurilor celuilalt soÅ£ până la acoperirea integrală a creanÅ£elor pe care acesta i le datorează.
Urmărirea bunurilor comune	Art. 353. - (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.
	(2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soÅ£ului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanÅ£ei sale.
	(3) Bunurile astfel împărÅ£ite devin bunuri proprii.
Urmărirea veniturilor din profesie	Art. 354. - Veniturile din muncă ale unui soţ, precum şi cele asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soţ, cu excepţia celor prevăzute la art. 351 lit. c).
Lichidarea regimului comunităţii	Art. 355. - (1) La încetarea comunităţii, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.
	(2) Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinÅ£a bunurilor, cât ÅŸi în privinÅ£a obligaÅ£iilor.
	(3) Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soÅ£i, lichidarea se face între soÅ£ul supravieÅ£uitor ÅŸi moÅŸtenitorii soÅ£ului decedat. În acest caz, obligaÅ£iile soÅ£ului decedat se divid între moÅŸtenitori proporÅ£ional cu cotele ce le revin din moÅŸtenire.

Efectele încetării regimului comunităţii	Art. 356. - Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foÅŸtii soÅ£i rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părÅ£i ce revine fiecăruia.
Lichidarea comunităţii. Partajul	Art. 357. - (1) În cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soÅ£i preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune ÅŸi la regularizarea datoriilor.
	(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soÅ£, pe baza contribuÅ£iei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât ÅŸi la îndeplinirea obligaÅ£iilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soÅ£ii au avut o contribuÅ£ie egală.
	(3) DispoziÅ£iile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Partajul în timpul regimului comunităţii	Art. 358. - (1) În timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărÅ£ite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînÅ£elegere.
	(2) Prevederile art. 357 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
	(3) Bunurile atribuite fiecărui soÅ£ prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărÅ£ite rămân bunuri comune.
	(4) Regimul comunităţii nu încetează decât în condiÅ£iile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărÅ£ite potrivit acestui articol.
ConvenÅ£iile contrare regimului comunităţii legale	Art. 359. - Orice convenÅ£ie contrară dispoziÅ£iilor prezentei secÅ£iuni este lovită de nulitate absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunităţii convenÅ£ionale.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Regimul separaţiei de bunuri
Regimul bunurilor	Art. 360. - (1) Fiecare dintre soÅ£i este proprietar exclusiv în privinÅ£a bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum ÅŸi a celor pe care le dobândeÅŸte în nume propriu după această dată.
	(2) Prin convenÅ£ie matrimonială, părÅ£ile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcÅ£ie de masa de bunuri achiziÅ£ionate de fiecare dintre soÅ£i în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanÅ£a de participare. Dacă părÅ£ile nu au convenit altfel, creanÅ£a de participare reprezintă jumătate din diferenÅ£a valorică dintre cele două mase de achiziÅ£ii nete ÅŸi va fi datorată de către soÅ£ul a cărui masă de achiziÅ£ii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.
Inventarul bunurilor mobile	Art. 361. - (1) La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeÅŸte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire .
	(2) Se poate întocmi un inventar ÅŸi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaÅ£iei de bunuri.
	(3) În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terÅ£i, inventarul se anexează la convenÅ£ia matrimonială, supunându-se aceloraÅŸi formalităţi de publicitate ca ÅŸi convenÅ£ia matrimonială.
	(4) În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparÅ£ine soÅ£ului posesor.
	(5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiÅ£ii de formă pentru validitate ori unor cerinÅ£e de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineÅŸte formele cerute de lege.
Bunurile proprietate comună pe cote-părÅ£i	Art. 362. - (1) Bunurile dobândite împreună de soÅ£i aparÅ£in acestora în proprietate comună pe cote-părÅ£i, în condiÅ£iile legii.
	(2) Dovada coproprietăţii se face în condiÅ£iile art. 361, care se aplică în mod corespunzător.
FolosinÅ£a bunurilor celuilalt soÅ£	Art. 363. - (1) SoÅ£ul care se foloseÅŸte de bunurile celuilalt soÅ£ fără împotrivirea acestuia din urmă are obligaÅ£iile unui uzufructuar, cu excepÅ£ia celor prevăzute la art. 723, 726 ÅŸi 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soÅ£ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.
	(2) Dacă unul dintre soÅ£i încheie singur un act prin care dobândeÅŸte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparÅ£inând celuilalt soÅ£, acesta din urmă poate alege, în proporÅ£ia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziÅ£ionat ÅŸi a pretinde daune-interese de la soÅ£ul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soÅ£ul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepÅ£ia cazului în care terÅ£ul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziÅ£ionat de către soÅ£ul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soÅ£.

Răspunderea pentru obligaÅ£iile personale	Art. 364. - (1) Niciunul dintre soÅ£i nu poate fi Å£inut de obligaÅ£iile născute din acte săvârÅŸite de celălalt soÅ£.
	(2) Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
Dreptul de retenÅ£ie	Art. 365. - La încetarea regimului separaÅ£iei de bunuri, fiecare dintre soÅ£i are un drept de retenÅ£ie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Regimul comunităţii convenţionale
Domeniul de aplicare	Art. 366. - Regimul comunităţii convenÅ£ionale se aplică atunci când, în condiÅ£iile ÅŸi limitele prevăzute în prezenta secÅ£iune, se derogă, prin convenÅ£ie matrimonială, de la dispoziÅ£iile privind regimul comunităţii legale.
Obiectul convenÅ£iei matrimoniale	Art. 367. - În cazul în care se adoptă comunitatea convenÅ£ională, convenÅ£ia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
	a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepÅ£ia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) ÅŸi c);
	b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenÅ£ia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepÅ£ia obligaÅ£iilor prevăzute la art. 351 lit. c);
	c) obligativitatea acordului ambilor soÅ£i pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soÅ£i se află în imposibilitate de a-ÅŸi exprima voinÅ£a sau se opune în mod abuziv, celălalt soÅ£ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinÅ£area prealabilă a instanÅ£ei de tutelă;
	d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
	e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 368. - În măsura în care prin convenÅ£ie matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunităţii convenÅ£ionale se completează cu dispoziÅ£iile legale privind regimul comunităţii legale.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Modificarea regimului matrimonial
§1. Modificarea convenÅ£ională
CondiÅ£ii	Art. 369. - (1) După cel puÅ£in un an de la încheierea căsătoriei, soÅ£ii pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute de lege pentru încheierea convenÅ£iilor matrimoniale.
	(2) DispoziÅ£iile art. 291, 334, 335 ÅŸi 361 sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(3) Creditorii prejudiciaÅ£i prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot formula acÅ£iunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz, de când au luat cunoÅŸtinţă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale.
	(4) Creditorii prevăzuÅ£i la alin. (3) pot invoca oricând, pe cale de excepÅ£ie, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor.
§2. Modificarea judiciară
SeparaÅ£ia judiciară de bunuri	Art. 370. - (1) Dacă regimul matrimonial al soÅ£ilor este cel al comunităţii legale sau convenÅ£ionale, instanÅ£a, la cererea unuia dintre soÅ£i, poate pronunÅ£a separaÅ£ia de bunuri, atunci când celălalt soÅ£ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.
	(2) Totodată, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 357.
	(3) DispoziÅ£iile art. 291, 334, 335 ÅŸi 361 se aplică în mod corespunzător.
Efectele între soÅ£i	Art. 371. - (1) SeparaÅ£ia de bunuri pronunÅ£ată de către instanţă face ca regimul matrimonial anterior să înceteze, iar soÅ£ilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut la art. 360-365.

	(2) Între soÅ£i, efectele separaÅ£iei se produc de la data formulării cererii, cu excepÅ£ia cazului în care instanÅ£a, la cererea oricăruia dintre ei, dispune ca aceste efecte să li se aplice de la data despărÅ£irii în fapt.
Efectele faţă de terÅ£i	Art. 372. - (1) Creditorii soÅ£ilor nu pot cere separaÅ£ia de bunuri, dar pot interveni în cauză.
	(2) DispoziÅ£iile art. 369 alin. (3) ÅŸi (4) se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VII
Desfacerea căsătoriei
SECÅ¢IUNEA 1
Cazurile de divorţ
§1. DispoziÅ£ii generale
Motive de divorţ	Art. 373. - Divorţul poate avea loc:
	a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
	b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soÅ£i sunt grav vătămate ÅŸi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
	c) la cererea unuia dintre soÅ£i, după o separare în fapt care a durat cel puÅ£in 2 ani;
	d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
§2. DivorÅ£ul prin acordul soÅ£ilor pe cale judiciară
Condiţii	Art. 374. - (1) Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.
	(2) Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie.
	(3) InstanÅ£a este obligată să verifice existenÅ£a consimţământului liber ÅŸi neviciat al fiecărui soÅ£.
§3. DivorÅ£ul prin acordul soÅ£ilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială
CondiÅ£ii	Art. 375. - (1) Dacă soÅ£ii sunt de acord cu divorÅ£ul ÅŸi nu au copii minori, născuÅ£i din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaÅ£i, ofiÅ£erul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinÅ£e comune a soÅ£ilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soÅ£ilor, eliberându-le un certificat de divorÅ£, potrivit legii.
	(2) DivorÅ£ul prin acordul soÅ£ilor poate fi constatat de notarul public ÅŸi în cazul în care există copii minori născuÅ£i din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaÅ£i, dacă soÅ£ii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorÅ£, exercitarea autorităţii părinteÅŸti de către ambii părinÅ£i, stabilirea locuinÅ£ei copiilor după divorÅ£, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat ÅŸi fiecare dintre copii, precum ÅŸi stabilirea contribuÅ£iei părinÅ£ilor la cheltuielile de creÅŸtere, educare, învăţătură ÅŸi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soÅ£ilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteÅŸti sau cel privind stabilirea locuinÅ£ei copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5).
	(3) DispoziÅ£iile art. 374 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Procedura	Art. 376. - (1) Cererea de divorÅ£ se depune de soÅ£i împreună. OfiÅ£erul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea ÅŸi le acordă un termen de reflecÅ£ie de 30 de zile.
	(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică.
	(3) La expirarea acestui termen, soÅ£ii se prezintă personal, iar ofiÅ£erul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soÅ£ii stăruie să divorÅ£eze ÅŸi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber ÅŸi neviciat.
	(4) Dacă soÅ£ii stăruie în divorÅ£, ofiÅ£erul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorÅ£ fără să facă vreo menÅ£iune cu privire la culpa soÅ£ilor.

	(5) DispoziÅ£iile art. 383 alin. (1) ÅŸi (3) se aplică în mod corespunzător. Dacă soÅ£ii nu se înÅ£eleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorÅ£ ori, în cazul prevăzut la art. 375 alin. (2), asupra exercitării în comun a drepturilor părinteÅŸti, ofiÅ£erul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziÅ£ie de respingere a cererii de divorÅ£ ÅŸi îndrumă soÅ£ii să se adreseze instanÅ£ei de judecată, potrivit prevederilor art. 374.
	(6) SoluÅ£ionarea cererilor privind alte efecte ale divorÅ£ului asupra cărora soÅ£ii nu se înÅ£eleg este de competenÅ£a instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
MenÅ£iunea în actul de căsătorie	Art. 377. - (1) Când cererea de divorÅ£ este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofiÅ£erul de stare civilă, după emiterea certificatului de divorÅ£, face cuvenita menÅ£iune în actul de căsătorie.
	(2) În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială soÅ£ii au avut ultima locuinţă comună, ofiÅ£erul de stare civilă emite certificatul de divorÅ£ ÅŸi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menÅ£iune în actul de căsătorie.
	(3) În cazul constatării divorÅ£ului de către notarul public, acesta emite certificatul de divorÅ£ ÅŸi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menÅ£iune în actul de căsătorie.
Refuzul ofiÅ£erului de stare civilă sau notarului public	Art. 378. - (1) Dacă nu sunt îndeplinite condiÅ£iile art. 375, ofiÅ£erul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea de divorÅ£.
	(2) Împotriva refuzului ofiÅ£erului de stare civilă sau notarului public nu există cale de atac, dar soÅ£ii se pot adresa cu cererea de divorÅ£ instanÅ£ei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege.
	(3) Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiţerului de stare civilă sau notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ, oricare dintre soţi se poate adresa, pe cale separată, instanţei competente.
§4. DivorÅ£ul din culpă
CondiÅ£ii	Art. 379. - (1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorÅ£ul se poate pronunÅ£a dacă instanÅ£a stabileÅŸte culpa unuia dintre soÅ£i în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soÅ£i, instanÅ£a poate pronunÅ£a divorÅ£ul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorÅ£. Dacă culpa aparÅ£ine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
	(2) În ipoteza prevăzută de art. 373 lit. c), divorÅ£ul se pronunţă din culpa exclusivă a soÅ£ului reclamant, cu excepÅ£ia situaÅ£iei în care pârâtul se declară de acord cu divorÅ£ul, când acesta se pronunţă fără a se face menÅ£iune despre culpa soÅ£ilor.
Continuarea acÅ£iunii de divorÅ£	Art. 380. - (1) În situaÅ£ia prevăzută la art. 379 alin. (1), dacă soÅ£ul reclamant decedează în timpul procesului, moÅŸtenitorii săi pot continua acÅ£iunea de divorÅ£.
	(2) AcÅ£iunea continuată de moÅŸtenitori este admisă numai dacă instanÅ£a constată culpa exclusivă a soÅ£ului pârât.
§5. DivorÅ£ul din cauza stării sănătăţii unui soÅ£
CondiÅ£iile divorÅ£ului	Art. 381. - În cazul prevăzut la art. 373 lit. d), desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menÅ£iune despre culpa soÅ£ilor.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Efectele divorţului
§1. Data desfacerii căsătoriei
Data desfacerii căsătoriei	Art. 382. - (1) Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunÅ£at divorÅ£ul a rămas definitivă.
	(2) Prin excepţie, dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, potrivit art. 380, căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului.
	(3) În cazul prevăzut de art. 375, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorÅ£.

§2. Efectele divorÅ£ului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soÅ£i
Numele de familie după căsătorie	Art. 383. - (1) La desfacerea căsătoriei prin divorÅ£, soÅ£ii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. InstanÅ£a ia act de această înÅ£elegere prin hotărârea de divorÅ£.
	(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soÅ£i sau de interesul superior al copilului, instanÅ£a poate să încuviinÅ£eze ca soÅ£ii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înÅ£elegeri între ei.
	(3) Dacă nu a intervenit o înÅ£elegere sau dacă instanÅ£a nu a dat încuviinÅ£area, fiecare dintre foÅŸtii soÅ£i poartă numele dinaintea căsătoriei.
Drepturile soÅ£ului divorÅ£at	Art. 384. - (1) DivorÅ£ul este considerat pronunÅ£at împotriva soÅ£ului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria.
	(2) SoÅ£ul împotriva căruia a fost pronunÅ£at divorÅ£ul pierde drepturile pe care legea sau convenÅ£iile încheiate anterior cu terÅ£ii le atribuie acestuia.
	(3) Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divorÅ£ului prin acordul soÅ£ilor.
§3. Efectele divorÅ£ului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soÅ£i
I. Efecte cu privire la regimul matrimonial
Încetarea regimului matrimonial	Art. 385. - (1) În cazul divorÅ£ului, regimul matrimonial încetează între soÅ£i la data introducerii cererii de divorÅ£.
	(2) Cu toate acestea, oricare dintre soÅ£i sau amândoi, împreună, în cazul divorÅ£ului prin acordul lor, pot cere instanÅ£ei de divorÅ£ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaÅ£iei în fapt.
	(3) Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător ÅŸi în cazul divorÅ£ului prevăzut de art. 375.
Actele încheiate în frauda celuilalt soÅ£	Art. 386. - (1) Actele menÅ£ionate la art. 346 alin. (2), precum ÅŸi actele din care se nasc obligaÅ£ii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soÅ£i după data introducerii cererii de divorÅ£ sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soÅ£.
	(2) DispoziÅ£iile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
Opozabilitatea faţă de terÅ£i	Art. 387. - (1) Hotărârea judecătorească prin care s-a pronunÅ£at divorÅ£ul ÅŸi, după caz, certificatul de divorÅ£ prevăzut la art. 375 sunt opozabile faţă de terÅ£i, în condiÅ£iile legii.
	(2) DispoziÅ£iile art. 291, 334 ÅŸi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în cazul prevăzut la art. 375.
II. Dreptul la despăgubiri
Acordarea despăgubirilor	Art. 388. - Distinct de dreptul la prestaÅ£ia compensatorie prevăzut la art. 390, soÅ£ul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soÅ£ului vinovat să îl despăgubească. InstanÅ£a de tutelă soluÅ£ionează cererea prin hotărârea de divorÅ£.
III. ObligaÅ£ia de întreÅ£inere între foÅŸtii soÅ£i
ObligaÅ£ia de întreÅ£inere	Art. 389. - (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligaÅ£ia de întreÅ£inere între soÅ£i încetează.
	(2) SoÅ£ul divorÅ£at are dreptul la întreÅ£inere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreÅ£inere ÅŸi atunci când incapacitatea se iveÅŸte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
	(3) ÎntreÅ£inerea datorată potrivit dispoziÅ£iilor alin. (2) se stabileÅŸte până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale ÅŸi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreÅ£inere, împreună cu întreÅ£inerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
	(4) Când divorÅ£ul este pronunÅ£at din culpa exclusivă a unuia dintre soÅ£i, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) ÅŸi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
	(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaÅ£ia de întreÅ£inere încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit.

IV. Prestaţia compensatorie
CondiÅ£iile prestaÅ£iei compensatorii	Art. 390. - (1) În cazul în care divorÅ£ul se pronunţă din culpa exclusivă a soÅ£ului pârât, soÅ£ul reclamant poate beneficia de o prestaÅ£ie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorÅ£ul l-ar determina în condiÅ£iile de viaţă ale celui care o solicită.
	(2) PrestaÅ£ia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puÅ£in 20 de ani.
	(3) SoÅ£ul care solicită prestaÅ£ia compensatorie nu poate cere de la fostul său soÅ£ ÅŸi pensie de întreÅ£inere, în condiÅ£iile art. 389.
Stabilirea prestaÅ£iei compensatorii	Art. 391. - (1) PrestaÅ£ia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei.
	(2) La stabilirea prestaÅ£iei compensatorii se Å£ine seama atât de resursele soÅ£ului care o solicită, cât ÅŸi de mijloacele celuilalt soÅ£ din momentul divorÅ£ului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum ÅŸi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta ÅŸi starea de sănătate a soÅ£ilor, contribuÅ£ia la creÅŸterea copiilor minori pe care a avut-o ÅŸi urmează să o aibă fiecare soÅ£, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri ÅŸi altele asemenea.
Forma prestaÅ£iei compensatorii	Art. 392. - (1) PrestaÅ£ia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparÅ£in debitorului.
	(2) Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată.
	(3) Renta ÅŸi uzufructul se pot constitui pe toată durata vieÅ£ii celui care solicită prestaÅ£ia compensatorie sau pentru o perioadă mai scurtă, care se stabileÅŸte prin hotărârea de divorÅ£.
GaranÅ£ii	Art. 393. - InstanÅ£a, la cererea soÅ£ului creditor, îl poate obliga pe soÅ£ul debitor să constituie o garanÅ£ie reală sau să dea cauÅ£iune pentru a asigura executarea rentei.
Modificarea prestaÅ£iei compensatorii	Art. 394. - (1) InstanÅ£a poate mări sau micÅŸora prestaÅ£ia compensatorie, dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului ÅŸi resursele creditorului.
	(2) În cazul în care prestaÅ£ia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în funcÅ£ie de rata inflaÅ£iei.
Încetarea prestaÅ£iei compensatorii	Art. 395. - PrestaÅ£ia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soÅ£i, prin recăsătorirea soÅ£ului creditor, precum ÅŸi atunci când acesta obÅ£ine resurse de natură să îi asigure condiÅ£ii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei.
§4. Efectele divorÅ£ului cu privire la raporturile dintre părinÅ£i ÅŸi copiii lor minori
Raporturile dintre părinÅ£ii divorÅ£aÅ£i ÅŸi copiii lor minori	Art. 396. - (1) InstanÅ£a de tutelă hotărăşte, odată cu pronunÅ£area divorÅ£ului, asupra raporturilor dintre părinÅ£ii divorÅ£aÅ£i ÅŸi copiii lor minori, Å£inând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum ÅŸi, dacă este cazul, de învoiala părinÅ£ilor, pe care îi ascultă.
	(2) Dispoziţiile art. 264 sunt aplicabile.
Exercitarea autorităţii părinteÅŸti de către ambii părinÅ£i	Art. 397. - După divorÅ£, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinÅ£i, afară de cazul în care instanÅ£a decide altfel.
Exercitarea autorităţii părinteÅŸti de către un singur părinte	Art. 398. - (1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanÅ£a hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinÅ£i.
	(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
Exercitarea autorităţii părinteÅŸti de către alte persoane	Art. 399. - (1) În mod excepÅ£ional, instanÅ£a de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituÅ£ie de ocrotire. Acestea exercită drepturile ÅŸi îndatoririle care revin părinÅ£ilor cu privire la persoana copilului.
	(2) InstanÅ£a stabileÅŸte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinÅ£i în comun sau de către unul dintre ei.

LocuinÅ£a copilului după divorÅ£	Art. 400. - (1) În lipsa înÅ£elegerii dintre părinÅ£i sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanÅ£a de tutelă stabileÅŸte, odată cu pronunÅ£area divorÅ£ului, locuinÅ£a copilului minor la părintele cu care locuieÅŸte în mod statornic.
	(2) Dacă până la divorÅ£ copilul a locuit cu ambii părinÅ£i, instanÅ£a îi stabileÅŸte locuinÅ£a la unul dintre ei, Å£inând seama de interesul său superior.
	(3) În mod excepÅ£ional, ÅŸi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanÅ£a poate stabili locuinÅ£a acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituÅ£ie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului ÅŸi îndeplinesc toate actele obiÅŸnuite privind sănătatea, educaÅ£ia ÅŸi învăţătura sa.
Drepturile părintelui separat de copil	Art. 401. - (1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinÅ£ii separaÅ£i de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
	(2) În caz de neînÅ£elegere între părinÅ£i, instanÅ£a de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.
Stabilirea contribuÅ£iei părinÅ£ilor	Art. 402. - (1) InstanÅ£a de tutelă, prin hotărârea de divorÅ£, stabileÅŸte contribuÅ£ia fiecărui părinte la cheltuielile de creÅŸtere, educare, învăţătură ÅŸi pregătire profesională a copiilor.
	(2) DispoziÅ£iile titlului V privind obligaÅ£ia de întreÅ£inere se aplică în mod corespunzător.
Modificarea măsurilor luate cu privire la copil	Art. 403. - În cazul schimbării împrejurărilor, instanÅ£a de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile ÅŸi îndatoririle părinÅ£ilor divorÅ£aÅ£i faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinÅ£i sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituÅ£iei de ocrotire, a instituÅ£iei publice specializate pentru protecÅ£ia copilului sau a procurorului.
Raporturile dintre părinÅ£i ÅŸi copiii lor minori în alte cazuri	Art. 404. - În cazul prevăzut la art. 293 alin. (2), instanÅ£a hotărăşte asupra raporturilor dintre părinÅ£i ÅŸi copiii lor minori, dispoziÅ£iile art. 396-403 fiind aplicabile în mod corespunzător.
TITLUL III
Rudenia
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Noţiune	Art. 405. - (1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
	(2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adopÅ£ia încheiată în condiÅ£iile prevăzute de lege.
Rudenia în linie dreaptă sau colaterală	Art. 406. - (1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenÅ£ei unei persoane dintr-o altă persoană ÅŸi poate fi ascendentă sau descendentă.
	(2) Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
	(3) Gradul de rudenie se stabileÅŸte astfel:
	a) în linie dreaptă, după numărul naÅŸterilor: astfel, copiii ÅŸi părinÅ£ii sunt rude de gradul întâi, nepoÅ£ii ÅŸi bunicii sunt rude de gradul al doilea;
	b) în linie colaterală, după numărul naÅŸterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun ÅŸi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraÅ£ii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuÅŸa ÅŸi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Afinitatea	Art. 407. - (1) Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ.
	(2) Rudele soÅ£ului sunt, în aceeaÅŸi linie ÅŸi acelaÅŸi grad, afinii celuilalt soÅ£.

CAPITOLUL II
Filiaţia
SECÅ¢IUNEA 1
Stabilirea filiaţiei
§1. DispoziÅ£ii generale
Modurile de stabilire a filiaÅ£iei	Art. 408. - (1) FiliaÅ£ia faţă de mamă rezultă din faptul naÅŸterii; ea se poate stabili ÅŸi prin recunoaÅŸtere sau prin hotărâre judecătorească.
	(2) Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
	(3) FiliaÅ£ia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileÅŸte prin recunoaÅŸtere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.
Dovada filiaÅ£iei	Art. 409. - (1) FiliaÅ£ia se dovedeÅŸte prin actul de naÅŸtere întocmit în registrul de stare civilă, precum ÅŸi cu certificatul de naÅŸtere eliberat pe baza acestuia.
	(2) În cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de naÅŸtere ÅŸi prin actul de căsătorie al părinÅ£ilor, trecute în registrele de stare civilă, precum ÅŸi prin certificatele de stare civilă corespunzătoare.
Posesia de stat	Art. 410. - (1) Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaÅ£ie ÅŸi rudenie dintre copil ÅŸi familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări:
	a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creÅŸterea ÅŸi educarea sa, iar copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său;
	b) copilul este recunoscut de către familie, în societate ÅŸi, când este cazul, de către autorităţile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
	c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.
	(2) Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.
Posesia de stat conformă cu actul de naÅŸtere	Art. 411. - (1) Nicio persoană nu poate reclama o altă filiaÅ£ie faţă de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de naÅŸtere ÅŸi posesia de stat conformă cu acesta.
	(2) Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de naştere.
	(3) Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiaÅ£ii cu orice mijloc de probă.
Timpul legal al concepÅ£iunii	Art. 412. - (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta ÅŸi a o sută optzecea zi dinaintea naÅŸterii copilului este timpul legal al concepÅ£iunii. El se calculează zi cu zi.
	(2) Prin mijloace de probă ÅŸtiinÅ£ifice se poate face dovada concepÅ£iunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
Domeniul de aplicare	Art. 413. - Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplicabile şi persoanei majore a cărei filiaţie este cercetată.
§2. PrezumÅ£ia de paternitate
PrezumÅ£ia de paternitate	Art. 414. - (1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soÅ£ul mamei.
	(2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
§3. RecunoaÅŸterea copilului
Felurile recunoaÅŸterii	Art. 415. - (1) Dacă naÅŸterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinÅ£i necunoscuÅ£i, mama îl poate recunoaÅŸte pe copil.
	(2) Copilul conceput ÅŸi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
	(3) După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.

Formele recunoaÅŸterii	Art. 416. - (1) RecunoaÅŸterea poate fi făcută prin declaraÅ£ie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament.
	(2) Dacă recunoaÅŸterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menÅ£iunea corespunzătoare în registrele de stare civilă.
	(3) Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
RecunoaÅŸterea de către minorul necăsătorit	Art. 417. - Minorul necăsătorit îl poate recunoaÅŸte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoaÅŸterii.
Nulitatea absolută a recunoaşterii	Art. 418. - Recunoaşterea este lovită de nulitate absolută dacă:
	a) a fost recunoscut un copil a cărui filiaÅ£ie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaÅ£ia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaÅŸterea este valabilă;
	b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
	c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoaşterii	Art. 419. - (1) Recunoaşterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.
	(2) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune începe să curgă de la data încetării violenÅ£ei ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Contestarea recunoaÅŸterii de filiaÅ£ie	Art. 420. - (1) RecunoaÅŸterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând ÅŸi de orice persoană interesată.
	(2) Dacă recunoaÅŸterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenÅ£ii acestuia, dovada filiaÅ£iei este în sarcina autorului recunoaÅŸterii sau a moÅŸtenitorilor săi.
§4. AcÅ£iuni privind filiaÅ£ia
I. Contestarea filiaţiei
AcÅ£iunea în contestaÅ£ia filiaÅ£iei	Art. 421. - (1) Orice persoană interesată poate contesta oricând, prin acÅ£iune în justiÅ£ie, filiaÅ£ia stabilită printr-un act de naÅŸtere ce nu este conform cu posesia de stat.
	(2) În acest caz, filiaÅ£ia se dovedeÅŸte prin certificatul medical constatator al naÅŸterii, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiaÅ£iei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilităţii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.
	(3) Cu toate acestea, dovada filiaÅ£iei nu se face prin martori decât în cazul prevăzut la art. 411 alin. (3) sau atunci când există înscrisuri care fac demnă de crezare acÅ£iunea formulată.
II. AcÅ£iunea în stabilirea filiaÅ£iei faţă de mamă
AcÅ£iunea în stabilirea maternităţii	Art. 422. - În cazul în care, din orice motiv, dovada filiaÅ£iei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naÅŸterii ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naÅŸterii, filiaÅ£ia faţă de mamă se poate stabili printr-o acÅ£iune în stabilirea maternităţii, în cadrul căreia pot fi administrate orice mijloace de probă.
Regimul juridic al acÅ£iunii în stabilirea maternităţii	Art. 423. - (1) Dreptul la acÅ£iunea în stabilirea filiaÅ£iei faţă de mamă aparÅ£ine copilului ÅŸi se porneÅŸte, în numele acestuia, de către reprezentantul său legal.
	(2) AcÅ£iunea poate să fie pornită sau, după caz, continuată ÅŸi de moÅŸtenitorii copilului, în condiÅ£iile legii.
	(3) AcÅ£iunea poate fi introdusă ÅŸi împotriva moÅŸtenitorilor pretinsei mame.
	(4) Dreptul la acţiune este imprescriptibil.
	(5) Dacă însă copilul a decedat înainte de a introduce acÅ£iunea, moÅŸtenitorii săi pot să o introducă în termen de un an de la data decesului.
III. AcÅ£iunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei
Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească	Art. 424. - Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaÅŸte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
AcÅ£iunea în stabilirea paternităţii	Art. 425. - (1) AcÅ£iunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparÅ£ine copilului ÅŸi se porneÅŸte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.
	(2) Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată ÅŸi de moÅŸtenitorii copilului, în condiÅ£iile legii.

	(3) AcÅ£iunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită ÅŸi împotriva moÅŸtenitorilor pretinsului tată.
PrezumÅ£ia filiaÅ£iei faţă de pretinsul tată	Art. 426. - (1) Paternitatea se prezumă dacă se dovedeÅŸte că pretinsul tată a convieÅ£uit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepÅ£iunii.
	(2) PrezumÅ£ia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeÅŸte că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 427. - (1) Dreptul la acÅ£iunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieÅ£ii copilului.
	(2) DispoziÅ£iile art. 423 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Despăgubiri	Art. 428. - (1) Mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate din:
	a) cheltuielile naÅŸterii ÅŸi ale lehuziei;
	b) cheltuielile făcute cu întreÅ£inerea ei în timpul sarcinii ÅŸi în perioada de lehuzie.
	(2) Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar ÅŸi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunÅ£area hotărârii privind stabilirea paternităţii.
	(3) Dreptul la acÅ£iune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la naÅŸterea copilului.
	(4) Mama nu poate cere aceste despăgubiri dacă nu a formulat şi acţiune pentru stabilirea paternităţii.
	(5) În afara cheltuielilor prevăzute la alin. (1), mama ÅŸi moÅŸtenitorii ei au dreptul la despăgubiri pentru orice alte prejudicii, potrivit dreptului comun.
IV. Acţiuni privind filiaţia faţă de tatăl din căsătorie
AcÅ£iunea în tăgada paternităţii	Art. 429. - (1) AcÅ£iunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soÅ£ul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum ÅŸi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată ÅŸi de moÅŸtenitorii acestora, în condiÅ£iile legii.
	(2) AcÅ£iunea se introduce de către soÅ£ul mamei împotriva copilului; când acesta este decedat, acÅ£iunea se porneÅŸte împotriva mamei sale ÅŸi, dacă este cazul, a altor moÅŸtenitori ai săi.
	(3) Dacă soÅ£ul este pus sub interdicÅ£ie, acÅ£iunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă, de un curator numit de instanÅ£a judecătorească.
	(4) Mama sau copilul poate introduce acÅ£iunea împotriva soÅ£ului. Dacă acesta este decedat, acÅ£iunea se porneÅŸte împotriva moÅŸtenitorilor lui.
	(5) Tatăl biologic poate introduce acÅ£iunea împotriva soÅ£ului mamei ÅŸi a copilului. Dacă aceÅŸtia sunt decedaÅ£i, acÅ£iunea se porneÅŸte împotriva moÅŸtenitorilor.
Tăgada paternităţii de către soÅ£ul mamei	Art. 430. - (1) SoÅ£ul mamei poate introduce acÅ£iunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soÅ£ul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumÅ£ia nu corespunde realităţii.
	(2) Termenul nu curge împotriva soÅ£ului pus sub interdicÅ£ie judecătorească ÅŸi, chiar dacă acÅ£iunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de soÅ£ în termen de 3 ani de la data ridicării interdicÅ£iei.
	(3) Dacă soÅ£ul a murit înainte de împlinirea termenul menÅ£ionat la alin. (1), fără a porni acÅ£iunea, aceasta poate fi pornită de către moÅŸtenitori în termen de un an de la data decesului.
Tăgada paternităţii de către mamă	Art. 431. - (1) AcÅ£iunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de către mamă în termen de 3 ani de la data naÅŸterii copilului.
	(2) DispoziÅ£iile art. 429 alin. (3) ÅŸi art. 430 alin. (2) ÅŸi (3) se aplică în mod corespunzător.
Tăgada paternităţii de către pretinsul tată biologic	Art. 432. - (1) AcÅ£iunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copil.
	(2) Dreptul la acÅ£iune nu se prescrie în timpul vieÅ£ii tatălui biologic. Dacă acesta a decedat, acÅ£iunea poate fi formulată de moÅŸtenitorii săi în termen de cel mult un an de la data decesului.
	(3) DispoziÅ£iile art. 429 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Tăgada paternităţii de către copil ÅŸi de către moÅŸtenitori	Art. 433. - (1) AcÅ£iunea în tăgada paternităţii se porneÅŸte de copil, în timpul minorităţii sale, prin reprezentantul său legal.
	(2) Dreptul la acÅ£iune nu se prescrie în timpul vieÅ£ii copilului.
	(3) DispoziÅ£iile art. 423 alin. (5) ÅŸi art. 429 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Contestarea filiaÅ£iei faţă de tatăl din căsătorie	Art. 434. - Orice persoană interesată poate cere, oricând, instanÅ£ei să constate că nu sunt întrunite condiÅ£iile pentru ca prezumÅ£ia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.
V. Dispoziţii comune privind acţiunile referitoare la filiaţie
FiliaÅ£ia legal stabilită	Art. 435. - (1) Atât timp cât o legătură de filiaÅ£ie legal stabilită nu a fost contestată în justiÅ£ie, nu se poate stabili, pe nicio cale, o altă filiaÅ£ie.
	(2) DispoziÅ£iile art. 99 alin. (4) rămân aplicabile.
Citarea părinÅ£ilor ÅŸi a copilului	Art. 436. - PărinÅ£ii ÅŸi copilul vor fi citaÅ£i în toate cauzele referitoare la filiaÅ£ie, chiar ÅŸi atunci când nu au calitatea de reclamant sau de pârât.
Inadmisibilitatea renunţării	Art. 437. - (1) În acÅ£iunile privitoare la filiaÅ£ie nu se poate renunÅ£a la drept.
	(2) De asemenea, cel care introduce o acÅ£iune privitoare la filiaÅ£ie în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdicÅ£ie judecătorească, precum ÅŸi copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de acÅ£iune nu pot renunÅ£a la judecarea ei.
SituaÅ£ia copilului	Art. 438. - (1) Prin hotărârea de admitere a acÅ£iunii instanÅ£a se pronunţă ÅŸi cu privire la stabilirea numelui copilului, exercitarea autorităţii părinteÅŸti ÅŸi obligaÅ£ia părinÅ£ilor de a-l întreÅ£ine pe copil.
	(2) În cazul în care admite o acÅ£iune în contestarea filiaÅ£iei, instanÅ£a poate stabili, dacă este cazul, modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.
AcÅ£iunea formulată în caz de moÅŸtenire vacantă	Art. 439. - În cazul în care, potrivit legii, o acÅ£iune privitoare la filiaÅ£ie poate fi pornită împotriva moÅŸtenitorilor, iar moÅŸtenirea este vacantă, acÅ£iunea poate fi introdusă împotriva comunei, oraÅŸului sau, după caz, municipiului de la locul deschiderii moÅŸtenirii. Citarea în proces a renunţătorilor, dacă există, este obligatorie.
Efectele stabilirii filiaÅ£iei asupra unui proces penal	Art. 440. - În cazul infracÅ£iunilor a căror calificare presupune existenÅ£a unui raport de filiaÅ£ie care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunÅ£ată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiaÅ£ie.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator
Regimul filiaÅ£iei	Art. 441. - (1) Reproducerea umană asistată medical cu terÅ£ donator nu determină nicio legătură de filiaÅ£ie între copil ÅŸi donator.
	(2) În acest caz, nicio acÅ£iune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului.
	(3) PărinÅ£i, în sensul dat de prezenta secÅ£iune, nu pot fi decât un bărbat ÅŸi o femeie sau o femeie singură.
CondiÅ£ii	Art. 442. - (1) PărinÅ£ii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terÅ£ donator trebuie să îÅŸi dea consimţământul în prealabil, în condiÅ£ii care să asigure deplina confidenÅ£ialitate, în faÅ£a unui notar public care să le explice, în mod expres, consecinÅ£ele actului lor cu privire la filiaÅ£ie.
	(2) Consimţământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorÅ£ sau al separaÅ£iei în fapt, survenite anterior momentului concepÅ£iunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate medical. El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în faÅ£a medicului chemat să asigure asistenÅ£a pentru reproducerea cu terÅ£ donator.
Contestarea filiaţiei	Art. 443. - (1) Nimeni nu poate contesta filiaţia copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical şi nici copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.
	(2) Cu toate acestea, soÅ£ul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în condiÅ£iile legii, dacă nu a consimÅ£it la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terÅ£ donator.
	(3) În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispoziÅ£iile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile.
Răspunderea tatălui	Art. 444. - Cel care, după ce a consimÅ£it la reproducerea asistată medical cu terÅ£ donator, nu recunoaÅŸte copilul astfel născut în afara căsătoriei răspunde faţă de mamă ÅŸi faţă de copil. În acest caz, paternitatea copilului este stabilită pe cale judecătorească în condiÅ£iile art. 411 ÅŸi 423.

Confidenţialitatea informaţiilor	Art. 445. - (1) Orice informaţii privind reproducerea umană asistată medical sunt confidenţiale.
	(2) Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de informaÅ£ii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenÅ£ilor acesteia, instanÅ£a poate autoriza transmiterea lor, în mod confidenÅ£ial, medicului sau autorităţilor competente.
	(3) De asemenea, oricare dintre descendenÅ£ii persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, dacă faptul de a fi privat de informaÅ£iile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.
Raporturile dintre tată şi copil	Art. 446. - Tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil născut prin concepţiune naturală.
Reguli aplicabile	Art. 447. - Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, regimul său juridic, asigurarea confidenţialităţii informaţiilor care ţin de aceasta, precum şi modul de transmitere a lor se stabilesc prin lege specială.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Situaţia legală a copilului
Egalitatea în drepturi a copiilor	Art. 448. - Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaÅ£ie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte ÅŸi rudele acestuia, aceeaÅŸi situaÅ£ie ca ÅŸi aceea a unui copil din căsătorie.
Numele copilului din căsătorie	Art. 449. - (1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor săi.
	(2) Dacă părinÅ£ii nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabileÅŸte prin acordul părinÅ£ilor ÅŸi se declară, odată cu naÅŸterea copilului, la serviciul de stare civilă.
	(3) În lipsa acordului părinÅ£ilor, instanÅ£a de tutelă hotărăşte ÅŸi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naÅŸterea.
Numele copilului din afara căsătoriei	Art. 450. - (1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinÅ£i faţă de care filiaÅ£ia a fost mai întâi stabilită.
	(2) În cazul în care filiaÅ£ia a fost stabilită ulterior ÅŸi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinÅ£ilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care ÅŸi-a stabilit filiaÅ£ia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinÅ£i, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naÅŸterea. În lipsa acordului părinÅ£ilor se aplică dispoziÅ£iile art. 449 alin. (3).
	(3) În cazul în care copilul ÅŸi-a stabilit filiaÅ£ia în acelaÅŸi timp faţă de ambii părinÅ£i, se aplică în mod corespunzător dispoziÅ£iile art. 449 alin. (2) ÅŸi (3).
CAPITOLUL III
Adopţia
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 451. - AdopÅ£ia este operaÅ£iunea juridică prin care se creează legătura de filiaÅ£ie între adoptator ÅŸi adoptat, precum ÅŸi legături de rudenie între adoptat ÅŸi rudele adoptatorului.
Principiile adopţiei	Art. 452. - Adopţia este supusă cumulativ următoarelor principii:
	a) interesul superior al copilului;
	b) necesitatea de a asigura creÅŸterea ÅŸi educarea copilului într-un mediu familial;
	c) continuitatea creÅŸterii ÅŸi educării copilului, Å£inându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă ÅŸi culturală;
	d) celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopÅ£iei.
Adopţia internaţională	Art. 453. - Condiţiile şi procedura adopţiei internaţionale, ca şi efectele acesteia asupra cetăţeniei copilului se stabilesc prin lege specială.
Procedura adopÅ£iei	Art. 454. - (1) AdopÅ£ia se încuviinÅ£ează de către instanÅ£a de tutelă, dacă este în interesul superior al copilului ÅŸi sunt îndeplinite toate celelalte condiÅ£ii prevăzute de lege.
	(2) Procedura adopţiei este reglementată prin lege specială.

SECÅ¢IUNEA a 2-a
Condiţiile de fond ale adopţiei
§1. Persoanele care pot fi adoptate
Vârsta adoptatului	Art. 455. - (1) Copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciÅ£iu.
	(2) Cu toate acestea, poate fi adoptată, în condiÅ£iile legii, ÅŸi persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciÅ£iu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreÅŸte să o adopte.
Pluralitatea de adoptaÅ£i - fraÅ£i ÅŸi surori	Art. 456. - AdopÅ£ia fraÅ£ilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.
Interzicerea adopÅ£iei între fraÅ£i	Art. 457. - AdopÅ£ia între fraÅ£i, indiferent de sex, este interzisă.
SituaÅ£ia soÅ£ilor	Art. 458. - AdopÅ£ia a 2 soÅ£i sau foÅŸti soÅ£i de către acelaÅŸi adoptator sau familie adoptatoare, precum ÅŸi adopÅ£ia între soÅ£i sau foÅŸti soÅ£i sunt interzise.
§2. Persoanele care pot adopta
Capacitatea şi starea de sănătate	Art. 459. - Persoanele care nu au capacitate deplină de exerciţiu, precum şi persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta.
DiferenÅ£a de vârstă	Art. 460. - (1) Adoptatorul trebuie să fie cu cel puÅ£in 18 ani mai în vârstă decât adoptatul.
	(2) Pentru motive temeinice, instanÅ£a de tutelă poate încuviinÅ£a adopÅ£ia chiar dacă diferenÅ£a de vârstă dintre adoptat ÅŸi adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai puÅ£in de 16 ani.
CondiÅ£iile morale ÅŸi materiale	Art. 461. - (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanÅ£iile morale ÅŸi condiÅ£iile materiale necesare creÅŸterii, educării ÅŸi dezvoltării armonioase a copilului.
	(2) Îndeplinirea condiÅ£iilor prevăzute la alin. (1) se atestă de către autorităţile competente, potrivit legii speciale.
AdopÅ£ia simultană sau succesivă	Art. 462. - (1) Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan ÅŸi nici succesiv, cu excepÅ£ia cazului în care sunt soÅ£ ÅŸi soÅ£ie.
	(2) Cu toate acestea, o nouă adopÅ£ie poate fi încuviinÅ£ată atunci când:
	a) adoptatorul sau soÅ£ii adoptatori au decedat; în acest caz, adopÅ£ia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreÅŸti de încuviinÅ£are a noii adopÅ£ii;
	b) adopÅ£ia anterioară a încetat din orice alt motiv.
	(3) Două persoane de acelaÅŸi sex nu pot adopta împreună.
§3. Consimţământul la adopÅ£ie
Persoanele care consimt la adopÅ£ie	Art. 463. - (1) Pentru încheierea unei adopÅ£ii este necesar consimţământul următoarelor persoane:
	a) părinÅ£ii fireÅŸti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinÅ£i fireÅŸti sunt decedaÅ£i, necunoscuÅ£i, declaraÅ£i morÅ£i sau dispăruÅ£i ori puÅŸi sub interdicÅ£ie, în condiÅ£iile legii;
	b) adoptatul care a împlinit 10 ani;
	c) adoptatorul sau, după caz, soÅ£ii din familia adoptatoare, când aceÅŸtia adoptă împreună;
	d) soÅ£ul celui care adoptă, cu excepÅ£ia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-ÅŸi manifesta voinÅ£a.
	(2) Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obÅ£inerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.
SituaÅ£ii speciale privind consimţământul părinÅ£ilor	Art. 464. - (1) Dacă unul dintre părinÅ£ii fireÅŸti este necunoscut, mort, declarat mort, precum ÅŸi dacă se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-ÅŸi manifesta voinÅ£a, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinÅ£i se află în una dintre aceste situaÅ£ii, adopÅ£ia se poate încheia fără consimţământul lor
	(2) Părintele sau părinÅ£ii decăzuÅ£i din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti ori cărora li sa aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteÅŸti păstrează dreptul de a consimÅ£i la adopÅ£ia copilului. În aceste cazuri, consimţământul celui care exercită autoritatea părintească este ÅŸi el obligatoriu.

	(3) Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopÅ£ia aceluiaÅŸi copil de către soÅ£ul său. Consimţământul părinÅ£ilor fireÅŸti nu mai este necesar în acest caz.
Libertatea consimţământului părinÅ£ilor	Art. 465. - PărinÅ£ii fireÅŸti ai copilului sau, după caz, tutorele trebuie să consimtă la adopÅ£ie în mod liber, necondiÅ£ionat ÅŸi numai după ce au fost informaÅ£i în mod corespunzător asupra consecinÅ£elor adopÅ£iei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine.
Darea ÅŸi revocarea consimţământului părinÅ£ilor	Art. 466. - (1) Consimţământul la adopÅ£ie al părinÅ£ilor fireÅŸti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naÅŸterii copilului.
	(2) Consimţământul dat în condiÅ£iile alin. (1) poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui.
Refuzul părinÅ£ilor de a-ÅŸi da consimţământul	Art. 467. - În mod excepÅ£ional, instanÅ£a de tutelă poate trece peste refuzul părinÅ£ilor fireÅŸti sau, după caz, al tutorelui de a consimÅ£i la adopÅ£ie, dacă se dovedeÅŸte, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv ÅŸi instanÅ£a apreciază că adopÅ£ia este în interesul superior al copilului, Å£inând seama ÅŸi de opinia acestuia, dată în condiÅ£iile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.
CondiÅ£iile exprimării consimţământului	Art. 468. - CondiÅ£iile în care îÅŸi exprimă consimţământul persoanele chemate să consimtă la adopÅ£ie sunt reglementate prin lege specială.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Efectele adopţiei
Data adopÅ£iei	Art. 469. - AdopÅ£ia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreÅŸti prin care a fost încuviinÅ£ată.
Efectele asupra rudeniei	Art. 470. - (1) Prin adopÅ£ie se stabilesc filiaÅ£ia dintre adoptat ÅŸi cel care adoptă, precum ÅŸi legături de rudenie între adoptat ÅŸi rudele adoptatorului.
	(2) Raporturile de rudenie încetează între adoptat ÅŸi descendenÅ£ii săi, pe de o parte, ÅŸi părinÅ£ii fireÅŸti ÅŸi rudele acestora, pe de altă parte.
	(3) Când adoptator este soÅ£ul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc ÅŸi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Raporturile dintre adoptator ÅŸi adoptat	Art. 471. - (1) Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile ÅŸi îndatoririle părintelui faţă de copilul său firesc.
	(2) În cazul în care cel care adoptă este soÅ£ul părintelui firesc al adoptatului, drepturile ÅŸi îndatoririle părinteÅŸti se exercită de către adoptator ÅŸi părintele firesc căsătorit cu acesta.
	(3) Adoptatul are faţă de adoptator drepturile ÅŸi îndatoririle pe care le are orice persoană faţă de părinÅ£ii săi fireÅŸti.
Decăderea adoptatorului din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti	Art. 472. - Dacă adoptatorul este decăzut din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti, instanÅ£a de tutelă, Å£inând seama de interesul superior al copilului, poate să instituie tutela sau una dintre măsurile de protecÅ£ie prevăzute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziÅ£iile art. 264 fiind aplicabile.
Numele adoptatului	Art. 473. - (1) Copilul adoptat dobândeÅŸte prin adopÅ£ie numele de familie al celui care adoptă.
	(2) Dacă adopÅ£ia se face de către 2 soÅ£i ori de către soÅ£ul care adoptă copilul celuilalt soÅ£, iar soÅ£ii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în care soÅ£ii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaÅ£i să declare instanÅ£ei care încuviinÅ£ează adopÅ£ia numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă soÅ£ii nu se înÅ£eleg, hotărăşte instanÅ£a. DispoziÅ£iile art. 264 rămân aplicabile.
	(3) Pentru motive temeinice, instanÅ£a, încuviinÅ£ând adopÅ£ia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare ÅŸi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
	(4) În cazul adopÅ£iei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt soÅ£, soÅ£ul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soÅ£, dat în faÅ£a instanÅ£ei care încuviinÅ£ează adopÅ£ia.
	(5) Pe baza hotărârii definitive de încuviinÅ£are a adopÅ£iei, serviciul de stare civilă competent întocmeÅŸte, în condiÅ£iile legii, un nou act de naÅŸtere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuÅ£i ca fiind părinÅ£ii săi fireÅŸti. Vechiul act de naÅŸtere se păstrează, menÅ£ionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

InformaÅ£iile cu privire la adopÅ£ie	Art. 474. - InformaÅ£iile cu privire la adopÅ£ie sunt confidenÅ£iale. Modul în care adoptatul este informat cu privire la adopÅ£ie ÅŸi la familia sa de origine, precum ÅŸi regimul juridic general al informaÅ£iilor privind adopÅ£ia se stabilesc prin lege specială.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Încetarea adopÅ£iei
Încetarea adopÅ£iei	Art. 475. - AdopÅ£ia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale.
Desfacerea adopÅ£iei	Art. 476. - (1) AdopÅ£ia este desfăcută de drept în cazul prevăzut la art. 462 alin. (2) lit. a).
	(2) De asemenea, adopÅ£ia poate fi desfăcută în cazul în care faţă de adoptat este necesară luarea unei măsuri de protecÅ£ie prevăzute de lege, dacă desfacerea adopÅ£iei este în interesul superior al copilului. În acest caz, adopÅ£ia se consideră desfăcută la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreÅŸti prin care se dispune măsura de protecÅ£ie, în condiÅ£iile legii.
Desfacerea adopÅ£iei la cererea adoptatorului	Art. 477. - (1) AdopÅ£ia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaÅ£a lor sau a ascendenÅ£ilor ori descendenÅ£ilor lor, precum ÅŸi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puÅ£in 2 ani.
	(2) Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopÅ£ia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moÅŸtenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.
	(3) AdopÅ£ia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului numai după ce adoptatul a dobândit capacitate deplină de exerciÅ£iu, în condiÅ£iile legii, chiar dacă faptele au fost săvârÅŸite anterior acestei date.
Desfacerea adopţiei la cererea adoptatului	Art. 478. - Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul sa făcut vinovat faţă de adoptat de faptele prevăzute la art. 477.
Anularea adopÅ£iei	Art. 479. - (1) AdopÅ£ia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei ÅŸi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă.
	(2) AcÅ£iunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenÅ£ei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopÅ£iei.
Nulitatea absolută a adopÅ£iei	Art. 480. - (1) Sunt nule adopÅ£ia fictivă, precum ÅŸi cea încheiată cu încălcarea condiÅ£iilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancÅ£ionează cu nulitatea relativă.
	(2) AdopÅ£ia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
	(3) AcÅ£iunea în constatarea nulităţii adopÅ£iei poate fi formulată de orice persoană interesată.
MenÅ£inerea adopÅ£iei	Art. 481. - InstanÅ£a poate respinge cererea privind nulitatea dacă menÅ£inerea adopÅ£iei este în interesul celui adoptat. Acesta este întotdeauna ascultat, dispoziÅ£iile art. 264 aplicându-se în mod corespunzător.
Efectele încetării adopÅ£iei	Art. 482. - (1) La încetarea adopÅ£iei, părinÅ£ii fireÅŸti ai copilului redobândesc drepturile ÅŸi îndatoririle părinteÅŸti, cu excepÅ£ia cazului când instanÅ£a hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protecÅ£ie a copilului, în condiÅ£iile legii.
	(2) De asemenea, adoptatul redobândeÅŸte numele de familie ÅŸi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinÅ£area adopÅ£iei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanÅ£a poate încuviinÅ£a ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopÅ£ie.
	(3) Adoptatul este întotdeauna ascultat în condiÅ£iile art. 264.
TITLUL IV
Autoritatea părintească
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Autoritatea părintească	Art. 483. - (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi ÅŸi îndatoriri care privesc atât persoana, cât ÅŸi bunurile copilului ÅŸi aparÅ£in în mod egal ambilor părinÅ£i.
	(2) PărinÅ£ii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, ÅŸi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, Å£inând cont de vârsta ÅŸi de gradul său de maturitate. (3) Ambii părinÅ£i răspund pentru creÅŸterea copiilor lor minori.

Durata autorităţii părinteÅŸti	Art. 484. - Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeÅŸte capacitatea deplină de exerciÅ£iu.
Îndatorirea de respect	Art. 485. - Copilul datorează respect părinÅ£ilor săi indiferent de vârsta sa.
NeînÅ£elegerile dintre părinÅ£i	Art. 486. - Ori de câte ori există neînÅ£elegeri între părinÅ£i cu privire la exerciÅ£iul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteÅŸti, instanÅ£a de tutelă, după ce îi ascultă pe părinÅ£i ÅŸi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziÅ£iile art. 264 fiind aplicabile.
CAPITOLUL II
Drepturile ÅŸi îndatoririle părinteÅŸti
ConÅ£inutul autorităţii părinteÅŸti	Art. 487. - PărinÅ£ii au dreptul ÅŸi îndatorirea de a creÅŸte copilul, îngrijind de sănătatea ÅŸi dezvoltarea lui fizică, psihică ÅŸi intelectuală, de educaÅ£ia, învăţătura ÅŸi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuÅŸirilor ÅŸi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea ÅŸi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaÅŸte acestuia.
Îndatoririle specifice	Art. 488. - (1) PărinÅ£ii au îndatorirea de a creÅŸte copilul în condiÅ£ii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală ÅŸi socială în mod armonios.
	(2) În acest scop, părinÅ£ii sunt obligaÅ£i:
	a) să coopereze cu copilul ÅŸi să îi respecte viaÅ£a intimă, privată ÅŸi demnitatea;
	b) să prezinte ÅŸi să permită informarea ÅŸi lămurirea copilului despre toate actele ÅŸi faptele care l-ar putea afecta ÅŸi să ia în considerare opinia acestuia;
	c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;
	d) să coopereze cu persoanele fizice ÅŸi persoanele juridice cu atribuÅ£ii în domeniul îngrijirii, educării ÅŸi formării profesionale a copilului.
Măsurile disciplinare	Art. 489. - Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinÅ£i decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum ÅŸi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoÅ£ională a copilului.
Drepturile părintelui minor	Art. 490. - (1) Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile ÅŸi îndatoririle părinteÅŸti cu privire la persoana copilului.
	(2) Drepturile ÅŸi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiÅ£iile legii.
Religia copilului	Art. 491. - (1) PărinÅ£ii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiÅ£iile legii, Å£inând seama de opinia, vârsta ÅŸi de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
	(2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îÅŸi aleagă liber confesiunea religioasă.
Numele copilului	Art. 492. - PărinÅ£ii aleg prenumele ÅŸi, când este cazul, numele de familie al copilului, în condiÅ£iile legii.
Supravegherea copilului	Art. 493. - PărinÅ£ii au dreptul ÅŸi îndatorirea de supraveghere a copilului minor.
RelaÅ£iile sociale ale copilului	Art. 494. - PărinÅ£ii sau reprezentanÅ£ii legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondenÅ£a ÅŸi legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. NeînÅ£elegerile se soluÅ£ionează de către instanÅ£a de tutelă, cu ascultarea copilului, în condiÅ£iile art. 264.
Înapoierea copilului de la alte persoane	Art. 495. - (1) PărinÅ£ii pot cere oricând instanÅ£ei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl Å£ine fără drept.
	(2) InstanÅ£a de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului.
	(3) Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
Locuinţa copilului	Art. 496. - (1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.
	(2) Dacă părinÅ£ii nu locuiesc împreună, aceÅŸtia vor stabili, de comun acord, locuinÅ£a copilului.

	(3) În caz de neînÅ£elegere între părinÅ£i, instanÅ£a de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială ÅŸi ascultându-i pe părinÅ£i ÅŸi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. DispoziÅ£iile art. 264 rămân aplicabile.
	(4) LocuinÅ£a copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinÅ£ilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.
	(5) Părintele la care copilul nu locuieÅŸte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinÅ£a acestuia. InstanÅ£a de tutelă poate limita exerciÅ£iul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Schimbarea locuinÅ£ei copilului	Art. 497. - (1) Dacă afectează exerciÅ£iul autorităţii sau al unor drepturi părinteÅŸti, schimbarea locuinÅ£ei copilului, împreună cu părintele la care locuieÅŸte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.
	(2) În caz de neînÅ£elegere între părinÅ£i, hotărăşte instanÅ£a de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială ÅŸi ascultându-i pe părinÅ£i. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziÅ£iile art. 264 fiind aplicabile.
Schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale	Art. 498. - (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinÅ£ilor să îÅŸi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinÅ£a necesară desăvârÅŸirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.
	(2) Dacă părinţii se opun, copilul poate sesiza instanţa de tutelă, iar aceasta hotărăşte pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
ObligaÅ£ia de întreÅ£inere	Art. 499. - (1) Tatăl ÅŸi mama sunt obligaÅ£i, în solidar, să dea întreÅ£inere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum ÅŸi educaÅ£ia, învăţătura ÅŸi pregătirea sa profesională.
	(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinÅ£ii au obligaÅ£ia de a-i asigura condiÅ£iile necesare pentru creÅŸterea, educarea ÅŸi pregătirea sa profesională.
	(3) PărinÅ£ii sunt obligaÅ£i să îl întreÅ£ină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
	(4) În caz de neînÅ£elegere, întinderea obligaÅ£iei de întreÅ£inere, felul ÅŸi modalităţile executării, precum ÅŸi contribuÅ£ia fiecăruia dintre părinÅ£i se stabilesc de instanÅ£a de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
IndependenÅ£a patrimonială	Art. 500. - Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului ÅŸi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moÅŸtenire ÅŸi la întreÅ£inere.
Administrarea bunurilor copilului	Art. 501. - (1) PărinÅ£ii au dreptul ÅŸi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum ÅŸi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinÅ£a aceste acte, după caz.
	(2) După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îÅŸi exercită drepturile ÅŸi îÅŸi execută obligaÅ£iile singur, în condiÅ£iile legii, însă numai cu încuviinÅ£area părinÅ£ilor ÅŸi, după caz, a instanÅ£ei de tutelă.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 502. - (1) Drepturile ÅŸi îndatoririle părinÅ£ilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleaÅŸi cu cele ale tutorelui, dispoziÅ£iile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.
	(2) Cu toate acestea, nu se întocmeÅŸte inventarul prevăzut la art. 140, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
CAPITOLUL III
Exercitarea autorităţii părinteşti
Modul de exercitare a autorităţii părinteÅŸti	Art. 503. - (1) PărinÅ£ii exercită împreună ÅŸi în mod egal autoritatea părintească.
	(2) Faţă de terÅ£ii de bună-credinţă, oricare dintre părinÅ£i, care îndeplineÅŸte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor ÅŸi îndeplinirea îndatoririlor părinteÅŸti, este prezumat că are ÅŸi consimţământul celuilalt părinte.
Exercitarea autorităţii părinteÅŸti în caz de divorÅ£	Art. 504. - Dacă părinÅ£ii sunt divorÅ£aÅ£i, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziÅ£iilor referitoare la efectele divorÅ£ului în raporturile dintre părinÅ£i ÅŸi copii.
Copilul din afara căsătoriei	Art. 505. - (1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaÅ£ie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinÅ£i, autoritatea părintească se exercită în comun ÅŸi în mod egal de către părinÅ£i, dacă aceÅŸtia convieÅ£uiesc.
	(2) Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

	(3) Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei este obligată să dispună asupra modului de exercitare a autorităţii părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
Învoiala părinÅ£ilor	Art. 506. - Cu încuviinÅ£area instanÅ£ei de tutelă părinÅ£ii se pot înÅ£elege cu privire la exercitarea autorităţii părinteÅŸti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecÅ£ie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziÅ£iile art. 264 fiind aplicabile.
Exercitarea autorităţii părinteÅŸti de către un singur părinte	Art. 507. - Dacă unul dintre părinÅ£i este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicÅ£ie, decăzut din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-ÅŸi exprima voinÅ£a, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
CAPITOLUL IV
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti
CondiÅ£ii	Art. 508. - (1) InstanÅ£a de tutelă, la cererea autorităţilor administraÅ£iei publice cu atribuÅ£ii în domeniul protecÅ£iei copilului, poate pronunÅ£a decăderea din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti dacă părintele pune în pericol viaÅ£a, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenÅ£a gravă în îndeplinirea obligaÅ£iilor părinteÅŸti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
	(2) Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părinţilor şi pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.
Întinderea decăderii	Art. 509. - (1) Decăderea din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti este totală ÅŸi se întinde asupra tuturor copiilor născuÅ£i la data pronunţării hotărârii.
	(2) Cu toate acestea, instanÅ£a poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteÅŸti ori la anumiÅ£i copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creÅŸterea, educarea, învăţătura ÅŸi pregătirea profesională a copiilor.
ObligaÅ£ia de întreÅ£inere	Art. 510. - Decăderea din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti nu scuteÅŸte părintele de obligaÅ£ia sa de a da întreÅ£inere copilului.
Instituirea tutelei	Art. 511. - În cazul în care, după decăderea din exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti, copilul se află în situaÅ£ia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinÅ£i, se instituie tutela.
Redarea exerciÅ£iului drepturilor părinteÅŸti	Art. 512. - (1) InstanÅ£a redă părintelui exerciÅ£iul drepturilor părinteÅŸti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciÅ£iul acestora ÅŸi dacă părintele nu mai pune în pericol viaÅ£a, sănătatea ÅŸi dezvoltarea copilului.
	(2) Până la soluÅ£ionarea cererii, instanÅ£a poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
TITLUL V
ObligaÅ£ia de întreÅ£inere
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Caracterul legal al obligaÅ£iei de întreÅ£inere	Art. 513. - ObligaÅ£ia de întreÅ£inere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condiÅ£iile cerute de lege.
Caracterul personal al obligaÅ£iei de întreÅ£inere	Art. 514. - (1) ObligaÅ£ia de întreÅ£inere are caracter personal.
	(2) Ea se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligaÅ£iei de întreÅ£inere, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(3) Dreptul la întreÅ£inere nu poate fi cedat ÅŸi nu poate fi urmărit decât în condiÅ£iile prevăzute de lege.
Inadmisibilitatea renunţării la întreÅ£inere	Art. 515. - Nimeni nu poate renunÅ£a pentru viitor la dreptul său la întreÅ£inere.
CAPITOLUL II
Persoanele între care există obligaÅ£ia de întreÅ£inere ÅŸi ordinea în care aceasta se datorează
Subiectele obligaÅ£iei de întreÅ£inere	Art. 516. - (1) ObligaÅ£ia de întreÅ£inere există între soÅ£ ÅŸi soÅ£ie, rudele în linie dreaptă, între fraÅ£i ÅŸi surori, precum ÅŸi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) privind obligaÅ£ia de întreÅ£inere între rudele în linie dreaptă, precum ÅŸi între fraÅ£i ÅŸi surori sunt aplicabile ÅŸi în cazul adopÅ£iei.
	(3) ObligaÅ£ia de întreÅ£inere există între foÅŸtii soÅ£i, în condiÅ£iile prevăzute de lege.

ÎntreÅ£inerea copilului de către soÅ£ul părintelui său	Art. 517. - (1) SoÅ£ul care a contribuit la întreÅ£inerea copilului celuilalt soÅ£ este obligat să presteze întreÅ£inere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinÅ£ii săi fireÅŸti au murit, sunt dispăruÅ£i ori sunt în nevoie.
	(2) La rândul său, copilul poate fi obligat să dea întreÅ£inere celui care l-a întreÅ£inut astfel timp de 10 ani.
ObligaÅ£ia de întreÅ£inere aparÅ£inând moÅŸtenitorilor	Art. 518. - (1) MoÅŸtenitorii persoanei care a fost obligată la întreÅ£inerea unui minor sau care i-a dat întreÅ£inere fără a avea obligaÅ£ia legală sunt Å£inuÅ£i, în măsura valorii bunurilor moÅŸtenite, să continue întreÅ£inerea, dacă părinÅ£ii minorului au murit, sunt dispăruÅ£i sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreÅ£inut este minor.
	(2) În cazul în care sunt mai mulÅ£i moÅŸtenitori, obligaÅ£ia este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreÅ£inerea minorului proporÅ£ional cu valoarea bunurilor moÅŸtenite.
Ordinea de plată a întreÅ£inerii	Art. 519. - ÎntreÅ£inerea se datorează în ordinea următoare:
	a) soÅ£ii ÅŸi foÅŸtii soÅ£i îÅŸi datorează întreÅ£inere înaintea celorlalÅ£i obligaÅ£i;
	b) descendentul este obligat la întreÅ£inere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulÅ£i descendenÅ£i sau mai mulÅ£i ascendenÅ£i, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
	c) fraÅ£ii ÅŸi surorile îÅŸi datorează întreÅ£inere după părinÅ£i, însă înaintea bunicilor.
ÎntreÅ£inerea în cazul desfacerii adopÅ£iei	Art. 520. - După încetarea adopÅ£iei, adoptatul poate cere întreÅ£inere numai de la rudele sale fireÅŸti sau, după caz, de la soÅ£ul său.
Pluralitatea de debitori	Art. 521. - (1) În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute la art. 516 sunt obligate să întreÅ£ină aceeaÅŸi persoană, ele vor contribui la plata întreÅ£inerii, proporÅ£ional cu mijloacele pe care le au.
	(2) Dacă părintele are drept la întreÅ£inere de la mai mulÅ£i copii, el poate, în caz de urgenţă, să pornească acÅ£iunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreÅ£inerea se poate întoarce împotriva celorlalÅ£i obligaÅ£i pentru partea fiecăruia.
ObligaÅ£ia subsidiară	Art. 522. - În cazul în care cel obligat în primul rând la întreÅ£inere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanÅ£a de tutelă le poate obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreÅ£inere să o completeze, în ordinea stabilită la art. 519.
Divizibilitatea întreÅ£inerii	Art. 523. - Când cel obligat nu poate presta, în acelaÅŸi timp, întreÅ£inere tuturor celor îndreptăţiÅ£i să o ceară, instanÅ£a de tutelă, Å£inând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreÅ£inerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreÅ£inerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. În acest caz, instanÅ£a hotărăşte, totodată, modul în care se împarte întreÅ£inerea între persoanele care urmează a o primi.
CAPITOLUL III
CondiÅ£iile obligaÅ£iei de întreÅ£inere
Creditorul întreÅ£inerii	Art. 524. - Are drept la întreÅ£inere numai cel care se află în nevoie, neputânduse întreÅ£ine din munca sau din bunurile sale.
Dreptul la întreÅ£inere al minorului	Art. 525. - (1) Minorul care cere întreÅ£inere de la părinÅ£ii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreÅ£ine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
	(2) Cu toate acestea, în cazul în care părinÅ£ii n-ar putea presta întreÅ£inerea fără aÅŸi primejdui propria lor existenţă, instanÅ£a de tutelă poate încuviinÅ£a ca întreÅ£inerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepÅ£ia celor de strictă necesitate.
Comportamentul necorespunzător	Art. 526. - (1) Nu poate pretinde întreÅ£inere acela care s-a făcut vinovat faţă de cel obligat la întreÅ£inere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri.
	(2) Acela care se află în stare de nevoie din culpa sa poate cere numai întreÅ£inerea de strictă necesitate.
Debitorul întreÅ£inerii	Art. 527. - (1) Poate fi obligat la întreÅ£inere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
	(2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreÅ£inerea se Å£ine seama de veniturile ÅŸi bunurile acestuia, precum ÅŸi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaÅ£ii ale sale.
Dovada stării de nevoie	Art. 528. - Starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreÅ£inere, precum ÅŸi mijloacele celui care datorează întreÅ£inere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

CAPITOLUL IV
Stabilirea ÅŸi executarea obligaÅ£iei de întreÅ£inere
Cuantumul întreÅ£inerii	Art. 529. - (1) ÎntreÅ£inerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere ÅŸi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
	(2) Când întreÅ£inerea este datorată de părinte, ea se stabileÅŸte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii ÅŸi o jumătate pentru 3 sau mai mulÅ£i copii.
	(3) Cuantumul întreÅ£inerii datorate copiilor, împreună cu întreÅ£inerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
Modalităţile de executare	Art. 530. - (1) ObligaÅ£ia de întreÅ£inere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului ÅŸi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură ÅŸi pregătire profesională.
	(2) Dacă obligaÅ£ia de întreÅ£inere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanÅ£a de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreÅ£inere, stabilită în bani.
	(3) Pensia de întreÅ£inere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreÅ£inere. DispoziÅ£iile art. 529 alin. (2) ÅŸi (3) rămân aplicabile.
Modificarea ÅŸi încetarea pensiei de întreÅ£inere	Art. 531. - (1) Dacă se iveÅŸte o schimbare în ceea ce priveÅŸte mijloacele celui care prestează întreÅ£inerea ÅŸi nevoia celui care o primeÅŸte, instanÅ£a de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micÅŸora pensia de întreÅ£inere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.
	(2) Pensia de întreÅ£inere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcÅ£ie de rata inflaÅ£iei.
Data de la care se datorează pensia de întreÅ£inere	Art. 532. - (1) Pensia de întreÅ£inere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
	(2) Cu toate acestea, pensia poate fi acordată ÅŸi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.
Plata pensiei de întreÅ£inere	Art. 533. - (1) Pensia de întreÅ£inere se plăteÅŸte în rate periodice, la termenele convenite de părÅ£i sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.
	(2) Chiar dacă creditorul întreÅ£inerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întreÅ£inerea este datorată în întregime pentru acea perioadă.
	(3) De asemenea, părÅ£ile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanÅ£a de tutelă poate hotărî ca întreÅ£inerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreÅ£inere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreÅ£inerea, în măsura în care debitorul întreÅ£inerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaÅ£ii.
Restituirea întreÅ£inerii nedatorate	Art. 534. - Dacă, din orice motiv, se dovedeÅŸte că întreÅ£inerea prestată, de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreÅŸti, nu era datorată, cel care a executat obligaÅ£ia poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligaÅ£ia să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
CARTEA a III-a
Despre bunuri*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii a III-a sunt cuprinse în art. 55-82 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I
Bunurile ÅŸi drepturile reale în general
CAPITOLUL I
Despre bunuri în general
SECŢIUNEA 1 Despre distincţia bunurilor
Noţiune	Art. 535. - Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.
Bunurile mobile ÅŸi imobile	Art. 536. - Bunurile sunt mobile sau imobile.

Bunurile imobile	Art. 537. - Sunt imobile terenurile, izvoarele ÅŸi cursurile de apă, plantaÅ£iile prinse în rădăcini, construcÅ£iile ÅŸi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele ÅŸi alte instalaÅ£ii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum ÅŸi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent.
Bunurile care rămân sau devin imobile	Art. 538. - (1) Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinÅ£ate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaÅŸi formă, precum ÅŸi părÅ£ile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaÅŸate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.
	(2) Materialele aduse pentru a fi întrebuinÅ£ate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această destinaÅ£ie.
Bunurile mobile	Art. 539. - (1) Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.
	(2) Sunt bunuri mobile ÅŸi undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum ÅŸi energia de orice fel produse, captate ÅŸi transmise, în condiÅ£iile legii, de orice persoană ÅŸi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.
Bunurile mobile prin anticipaÅ£ie	Art. 540. - (1) Bogăţiile de orice natură ale solului ÅŸi subsolului, fructele neculese încă, plantaÅ£iile ÅŸi construcÅ£iile încorporate în sol devin mobile prin anticipaÅ£ie, atunci când, prin voinÅ£a părÅ£ilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor.
	(2) Pentru opozabilitate faţă de terÅ£i, este necesară notarea în cartea funciară.
Universalitatea de fapt	Art. 541. - (1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege.
	(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.
Regulile aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor	Art. 542. - (1) Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile ÅŸi drepturile reale asupra acestora.
	(2) Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.
Bunurile fungibile ÅŸi bunurile nefungibile	Art. 543. - (1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
	(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaÅ£ii.
	(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.
Bunurile consumptibile ÅŸi bunurile neconsumptibile	Art. 544. - (1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.
	(2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuinÅ£are obiÅŸnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanÅ£ei.
	(3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuinÅ£area.
Bunurile divizibile ÅŸi bunurile indivizibile	Art. 545. - (1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.
	(2) Bunurile care nu pot fi împărÅ£ite în natură fără a li se schimba destinaÅ£ia sunt bunuri indivizibile.
	(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.
Bunurile principale ÅŸi bunurile accesorii	Art. 546. - (1) Bunul care a fost destinat, în mod stabil ÅŸi exclusiv, întrebuinţării economice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare.
	(2) Destinaţia comună poate să fie stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.
	(3) Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situaÅ£ia juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal.
	(4) Încetarea calităţii de bun accesoriu nu poate fi însă opusă unui terÅ£ care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
	(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi înlătură această calitate.
	(6) Drepturile unui terÅ£ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.

SECÅ¢IUNEA a 2-a
Produsele bunurilor
Produsele bunurilor	Art. 547. - Produsele bunurilor sunt fructele ÅŸi productele.
Fructele	Art. 548. - (1) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanţa acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale şi civile. Fructele civile se numesc şi venituri.
	(2) Fructele naturale sunt produsele directe ÅŸi periodice ale unui bun, obÅ£inute fără intervenÅ£ia omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producÅ£ia ÅŸi sporul animalelor.
	(3) Fructele industriale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.
	(4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor ÅŸi dividendele.
Productele	Art. 549. - Productele sunt produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră şi altele asemenea.
Dobândirea fructelor ÅŸi a productelor	Art. 550. - (1) Fructele ÅŸi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel.
	(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale ÅŸi industriale se dobândeÅŸte la data separării de bunul care le-a produs.
	(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeÅŸte zi cu zi.
	(4) Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru producerea şi perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor.
	(5) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi reÅ£inute până la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacă furnizează o garanÅ£ie îndestulătoare.
CAPITOLUL II
Drepturile reale în general
Drepturile reale	Art. 551. - Sunt drepturi reale:
	1. dreptul de proprietate;
	2. dreptul de superficie;
	3. dreptul de uzufruct;
	4. dreptul de uz;
	5. dreptul de abitaţie;
	6. dreptul de servitute;
	7. dreptul de administrare;
	8. dreptul de concesiune;
	9. dreptul de folosinţă;
	10. drepturile reale de garanţie;
	11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.
Formele de proprietate	Art. 552. - Proprietatea este publică sau privată.
Proprietatea privată	Art. 553. - (1) Sunt obiect al proprietăţii private toate bunurile de uz sau de interes privat aparÅ£inând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului ÅŸi al unităţilor administrativ-teritoriale.
	(2) MoÅŸtenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală ÅŸi intră în domeniul privat al comunei, oraÅŸului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Imobilele cu privire la care s-a renunÅ£at la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraÅŸ sau municipiu, după caz, ÅŸi intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.

	(3) MoÅŸtenirile vacante ÅŸi imobilele menÅ£ionate la alin. (2), aflate în străinătate, se cuvin statului român.
	(4) Bunurile obiect al proprietăţii private, indiferent de titular, sunt ÅŸi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite ÅŸi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.
Proprietatea publică	Art. 554. - (1) Bunurile statului ÅŸi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraÅ£ia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice, însă numai dacă au fost legal dobândite de către acestea.
	(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziÅ£iile aplicabile dreptului de proprietate privată se aplică ÅŸi dreptului de proprietate publică, însă numai în măsura în care sunt compatibile cu acesta din urmă.
TITLUL II
Proprietatea privată
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECÅ¢IUNEA 1
ConÅ£inutul, întinderea ÅŸi stingerea dreptului de proprietate privată
ConÅ£inutul dreptului de proprietate privată	Art. 555. - (1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi ÅŸi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut ÅŸi perpetuu, în limitele stabilite de lege.
	(2) În condiÅ£iile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi ÅŸi dezmembrăminte, după caz.
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată	Art. 556. - (1) Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.
	(2) Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
	(3) Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată şi prin voinţa proprietarului, cu excepţiile prevăzute de lege.
Dobândirea dreptului de proprietate	Art. 557. - (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiÅ£iile legii, prin convenÅ£ie, moÅŸtenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile ÅŸi al fructelor, prin ocupaÅ£iune, tradiÅ£iune, precum ÅŸi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.
	(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.
	(3) Prin lege se pot reglementa ÅŸi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.
	(4) Cu excepÅ£ia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeÅŸte prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispoziÅ£iilor prevăzute la art. 888.
Riscul pieirii bunului	Art. 558. - Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost asumat de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.
Întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor	Art. 559. - (1) Proprietatea terenului se întinde ÅŸi asupra subsolului ÅŸi a spaÅ£iului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.
	(2) Proprietarul poate face, deasupra ÅŸi în subsolul terenului, toate construcÅ£iile, plantaÅ£iile ÅŸi lucrările pe care le găseÅŸte de cuviinţă, în afară de excepÅ£iile stabilite de lege, ÅŸi poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este Å£inut să respecte, în condiÅ£iile ÅŸi în limitele determinate de lege, drepturile terÅ£ilor asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor ÅŸi apelor subterane, lucrărilor ÅŸi instalaÅ£iilor subterane ÅŸi altora asemenea.
	(3) Apele de suprafaţă ÅŸi albiile acestora aparÅ£in proprietarului terenului pe care se formează sau curg, în condiÅ£iile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de asemenea, dreptul de a apropria ÅŸi de a utiliza, în condiÅ£iile legii, apa izvoarelor ÅŸi a lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum ÅŸi apele pluviale.
ObligaÅ£ia de grăniÅ£uire	Art. 560. - Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaÅ£i să contribuie la grăniÅ£uire prin reconstituirea hotarului ÅŸi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Dreptul de îngrădire	Art. 561. - Orice proprietar poate să îÅŸi îngrădească proprietatea, suportând, în condiÅ£iile legii, cheltuielile ocazionate.
Stingerea dreptului de proprietate	Art. 562. - (1) Dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin neuz. El poate fi însă dobândit de altul prin uzucapiune sau într-un alt mod, în cazurile ÅŸi condiÅ£iile anume determinate de lege.
	(2) Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunÅ£a, prin declaraÅ£ie autentică, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, înscris în cartea funciară. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condiÅ£iile legii, a declaraÅ£iei de renunÅ£are.
	(3) Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă ÅŸi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar ÅŸi expropriator. În caz de divergenţă asupra cuantumului despăgubirilor, acesta se stabileÅŸte pe cale judecătorească.
	(4) Nu pot fi supuse confiscării decât bunurile destinate sau folosite pentru săvârÅŸirea unei infracÅ£iuni ori contravenÅ£ii sau cele rezultate din acestea.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Apărarea dreptului de proprietate privată
AcÅ£iunea în revendicare	Art. 563. - (1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deÅ£ine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
	(2) Dreptul la acÅ£iunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepÅ£ia cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
	(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiÅ£iile legii, este pe deplin recunoscut.
	(4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acÅ£iunea în revendicare este opozabilă ÅŸi poate fi executată ÅŸi împotriva terÅ£ului dobânditor, în condiÅ£iile Codului de procedură civilă.
AcÅ£iunea negatorie	Art. 564. - (1) Proprietarul poate intenta acÅ£iunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său.
	(2) Dreptul la acţiunea negatorie este imprescriptibil.
Proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară	Art. 565. - În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Efectele admiterii acÅ£iunii în revendicare	Art. 566. - (1) Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleaÅŸi condiÅ£ii, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.
	(2) Posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, ÅŸi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.
	(3) Proprietarul poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut.
	(4) Cheltuielile utile se restituie, la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(5) De asemenea, proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea ÅŸi culegerea fructelor sau a productelor.
	(6) Pârâtul are un drept de retenÅ£ie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea ÅŸi culegerea acestora, cu excepÅ£ia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanÅ£ie îndestulătoare.
	(7) Dreptul de retenÅ£ie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.
	(8) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are dreptul de a-ÅŸi însuÅŸi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.
	(9) DispoziÅ£iile alin. (3), (4) ÅŸi (8) se aplică numai în acele situaÅ£ii în care cheltuielile nu se concretizează într-o lucrare nouă, caz în care sunt incidente dispoziÅ£iile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare artificiale.

CAPITOLUL II
Accesiunea
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune	Art. 567. - Prin accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipeÅŸte cu bunul ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel.
Formele accesiunii	Art. 568. - Accesiunea este naturală, când unirea sau încorporarea este urmarea unui eveniment natural, ori artificială, când rezultă din fapta proprietarului ori a unei alte persoane.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Accesiunea imobiliară naturală
Aluviunile	Art. 569. - Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului riveran, numai dacă ele se formează treptat.
Terenul lăsat de apele curgătoare	Art. 570. - Proprietarul fondului riveran dobândeÅŸte, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras treptat de la ţărmul respectiv.
Terenul lăsat de apele stătătoare	Art. 571. - (1) Proprietarul terenului înconjurat de heleÅŸteie, iazuri, canale ÅŸi alte asemenea ape stătătoare nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea temporară a acestor ape sub înălÅ£imea de scurgere.
	(2) Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândeÅŸte niciun drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
Avulsiunea	Art. 572. - Proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o porÅ£iune de mal din teren, alipind-o la terenul altui proprietar riveran, nu pierde dreptul de proprietate asupra părÅ£ii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data faptului.
Albiile râurilor, insulele ÅŸi prundiÅŸurile	Art. 573. - (1) Albiile râurilor aparÅ£in proprietarilor riverani, cu excepÅ£ia acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietăţii publice.
	(2) Insulele ÅŸi prundiÅŸurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei.
	(3) Dacă insula aparÅ£ine proprietarilor riverani ÅŸi trece peste jumătatea apei, fiecare dintre ei are dreptul de proprietate asupra părÅ£ii de insulă ce se întinde spre el pornind de la jumătatea apei.
Dreptul de proprietate asupra insulelor nou-formate	Art. 574. - În cazul în care o apă curgătoare, formându-ÅŸi un braÅ£ nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, el rămâne proprietar asupra insulei astfel create.
Albiile părăsite de apele curgătoare	Art. 575. - Albia părăsită de o apă curgătoare care ÅŸi-a format un nou curs va avea regimul juridic stabilit în legea specială.
Accesiunea naturală asupra animalelor	Art. 576. - (1) Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declaraÅ£iei făcute la primărie de către proprietarul terenului.
	(2) Porumbeii, iepurii, peÅŸtii ÅŸi alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar aparÅ£in acestuia cât timp rămân pe fond, cu excepÅ£ia cazului în care trecerea a fost provocată prin fraudă sau prin artificii.
	(3) Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul roiului nu îl urmăreÅŸte sau încetează să îl urmărească timp de două zile.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Accesiunea imobiliară artificială
§1. DispoziÅ£ii comune
Dobândirea lucrării de către proprietarul imobilului	Art. 577. - (1) ConstrucÅ£iile, plantaÅ£iile ÅŸi orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.
	(2) Când lucrarea este realizată de proprietarul imobilului cu materialele sale sau cu materialele altuia, dreptul de proprietate asupra lucrării se naÅŸte în favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.
Categoriile de lucrări	Art. 578. - (1) Lucrările pot fi autonome sau adăugate, cu caracter durabil sau provizoriu.

	(2) Lucrările autonome sunt construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări cu caracter de sine stătător realizate asupra unui imobil.
	(3) Lucrările adăugate nu au caracter de sine stătător. Ele pot fi:
	a) necesare, atunci când în lipsa acestora imobilul ar pieri sau s-ar deteriora;
	b) utile, atunci când sporesc valoarea economică a imobilului;
	c) voluptuare, atunci când sunt făcute pentru simpla plăcere a celui care le-a realizat, fără a spori valoarea economică a imobilului.
PrezumÅ£iile în favoarea proprietarului imobilului	Art. 579. - (1) Orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa ÅŸi că este a lui, până la proba contrară.
	(2) Proba contrară se poate face când s-a constituit un drept de superficie, când proprietarul imobilului nu ÅŸi-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în alte cazuri prevăzute de lege.
§2. Realizarea lucrării cu materialele altuia
Regimul juridic	Art. 580. - (1) În cazul în care a realizat lucrarea cu materialele altuia, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desfiinÅ£area acesteia ÅŸi nici la restituirea materialelor întrebuinÅ£ate.
	(2) Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum ÅŸi la repararea, în condiÅ£iile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.
§3. Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia
Lucrările autonome cu caracter durabil efectuate cu bună-credinţă	Art. 581. - În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:
	a) să ceară instanÅ£ei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor ÅŸi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării; sau
	b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Lucrările autonome cu caracter durabil efectuate cu rea-credinţă	Art. 582. - (1) În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de rea-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:
	a) să ceară instanÅ£ei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor ÅŸi a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; sau
	b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiinţarea acesteia; sau
	c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
	(2) DesfiinÅ£area lucrării se face, cu respectarea dispoziÅ£iilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este Å£inut totodată să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinţă.
§4. Realizarea unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia
Lucrările adăugate necesare	Art. 583. - (1) Proprietarul imobilului dobândeÅŸte dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare din momentul efectuării acesteia, plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă imobilul nu mai există.
	(2) În cazul în care lucrarea a fost efectuată cu rea-credinţă, din suma datorată de proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului diminuată cu costurile necesare obÅ£inerii acestora.
Lucrările adăugate utile	Art. 584. - (1) În cazul în care autorul lucrării utile este de bună-credinţă, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării din momentul efectuării acesteia, cu plata, la alegerea sa:
	a) a valorii materialelor ÅŸi a manoperei; sau
	b) a sporului de valoare adus imobilului.
	(2) În cazul în care autorul lucrării utile este de rea-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:
	a) să devină proprietarul lucrării, în funcÅ£ie de regimul acesteia, cu sau fără înscriere în cartea funciară, după caz, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie jumătate din valoarea materialelor ÅŸi a manoperei, fie jumătate din sporul de valoare adus imobilului; sau

	b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiinÅ£area acesteia, cu repunerea imobilului în situaÅ£ia anterioară ÅŸi plata de daune-interese.
	(3) În ambele cazuri, când valoarea lucrării este considerabilă, proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului să îl cumpere la valoarea de circulaÅ£ie pe care imobilul ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Lucrările adăugate voluptuare	Art. 585. - (1) În cazul lucrării voluptuare, proprietarul imobilului are dreptul:
	a) să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară ÅŸi fără nicio obligaÅ£ie către autorul lucrării;
	b) să ceară obligarea autorului de rea-credinţă al lucrării la desfiinÅ£area acesteia, cu readucerea imobilului în situaÅ£ia anterioară ÅŸi plata de daune-interese.
	(2) Autorul de bună-credinţă al lucrării poate să o ridice înainte de restituirea imobilului către proprietar, cu condiÅ£ia de a readuce imobilul în situaÅ£ia anterioară.
§5. ÎnÅ£elesul unor termeni
Buna-credinţă a autorului lucrării	Art. 586. - (1) Autorul lucrării este de bună-credinţă dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărÅ£ii funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară ÅŸi nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.
	(2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna-credinţă cel care construieÅŸte în lipsa sau cu nerespectarea autorizaÅ£iilor cerute de lege.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) sunt aplicabile ÅŸi autorului lucrării care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia.
§6. DispoziÅ£ii speciale
Lucrările realizate parÅ£ial asupra imobilului autorului	Art. 587. - (1) În cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună-credinţă parÅ£ial asupra imobilului autorului ÅŸi parÅ£ial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urmă poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea contribuÅ£iei fiecăruia.
	(2) Dacă lucrarea a fost realizată cu rea-credinţă, proprietarul terenului vecin poate opta între a cere ridicarea lucrării de pe teren, cu obligarea autorului acesteia la plata de daune-interese, dacă este cazul, ÅŸi a cere înscrierea în cartea funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor. La stabilirea cotelor-părÅ£i se va Å£ine seama de valoarea terenului proprietarului vecin ÅŸi de jumătate din valoarea contribuÅ£iei autorului lucrării.
	(3) În caz de neînÅ£elegere între părÅ£i, instanÅ£a de judecată va stabili valoarea contribuÅ£iei fiecăreia la imobilul rezultat, respectiv a cotelor-părÅ£i din dreptul de proprietate.
Lucrările provizorii	Art. 588. - Când lucrarea are caracter provizoriu, în absenÅ£a unei înÅ£elegeri contrare, autorul ei va fi obligat să o desfiinÅ£eze, cu respectarea dispoziÅ£iilor legale în materie, ÅŸi, dacă este de rea-credinţă, să plătească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinţă.
Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară	Art. 589. - Ori de câte ori dobândirea dreptului de proprietate, exclusivă sau pe cote-părÅ£i, este condiÅ£ionată, potrivit reglementărilor din prezenta secÅ£iune, de înscrierea în cartea funciară, înscrierea se face în temeiul convenÅ£iei părÅ£ilor, încheiată în formă autentică, sau, după caz, al hotărârii judecătoreÅŸti.
Dreptul autorului lucrării la ridicarea materialelor	Art. 590. - (1) Până la data încheierii convenÅ£iei sau a introducerii acÅ£iunii de către cel îndreptăţit la înscrierea în cartea funciară, autorul lucrării îÅŸi poate ridica materialele.
	(2) Dacă lucrarea a fost efectuată cu rea-credinţă, autorul acesteia va putea fi obligat, dacă este cazul, la plata de daune-interese.
Regulile privind exercitarea dreptului autorului lucrării la indemnizaÅ£ie	Art. 591. - (1) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune al autorului lucrării privind plata indemnizaÅ£iei nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să deÅ£ină imobilul.
	(2) Autorul lucrării de bună-credinţă are un drept de ipotecă legală asupra imobilului pentru plata indemnizaÅ£iei ÅŸi poate cere înscrierea dreptului de ipotecă în baza convenÅ£iei încheiate în formă autentică sau a unei hotărâri judecătoreÅŸti, potrivit dispoziÅ£iilor art. 589.

Regulile privind obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului	Art. 592. - (1) Ori de câte ori proprietarul optează pentru obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului, în absenÅ£a înÅ£elegerii părÅ£ilor, proprietarul poate cere instanÅ£ei judecătoreÅŸti stabilirea preÅ£ului ÅŸi pronunÅ£area unei hotărâri care să Å£ină loc de contract de vânzare-cumpărare.
	(2) Proprietarul iniţial al imobilului are un drept de ipotecă legală asupra acestuia pentru plata preţului de către autorul lucrării.
Pasivitatea proprietarului pe durata realizării lucrării	Art. 593. - Autorul de rea-credinţă al lucrării nu poate să opună proprietarului terenului pasivitatea pe care ar fi vădit-o pe durata realizării lucrării.
Autorul lucrării care foloseÅŸte materialele altuia	Art. 594. - Dacă nu sunt îndeplinite condiÅ£iile legale pentru dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă, cel care realizează o lucrare asupra imobilului altuia folosind materialele unui terÅ£ este obligat la plata contravalorii materialelor, precum ÅŸi la repararea, în condiÅ£iile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.
Stabilirea indemnizaÅ£iei sau a despăgubirii	Art. 595. - Ori de câte ori, în aplicarea unei dispoziÅ£ii din prezenta secÅ£iune, instanÅ£a este învestită să stabilească întinderea indemnizaÅ£iei sau a despăgubirii, ea va Å£ine seama de valoarea de circulaÅ£ie a bunului calculată la data hotărârii judecătoreÅŸti.
Cazurile speciale de accesiune	Art. 596. - (1) Titularul dreptului de superficie ori al altui drept real asupra imobilului altuia care îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate asupra acelui imobil va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile reglementate pentru proprietarul imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului real.
	(2) DispoziÅ£iile art. 582 ÅŸi art. 587 alin. (2) se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi lucrărilor autonome cu caracter durabil efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate asupra acelui imobil.
	(3) Pentru lucrările adăugate efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea lucrării realizate asupra acelui imobil se aplică, în mod corespunzător, dispoziÅ£iile art. 716, în lipsa unei prevederi contrare.
Lucrările efectuate de un detentor precar	Art. 597. - Lucrările făcute de un detentor precar sunt supuse, în mod corespunzător, regulilor aplicabile autorului de rea-credinţă.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Accesiunea mobiliară
Accesiunea mobiliară	Art. 598. - (1) Bunul mobil produs cu materialele altuia aparÅ£ine celui care l-a confecÅ£ionat sau, după caz, proprietarului materialelor, în funcÅ£ie de raportul dintre manoperă ÅŸi valoarea materialelor, determinat la data confecÅ£ionării bunului.
	(2) Proprietarul bunului datorează despăgubiri egale cu valoarea manoperei sau, după caz, cu valoarea materialelor.
Raportul dintre valoarea manoperei ÅŸi valoarea materialelor	Art. 599. - În toate cazurile în care valoarea materialelor este egală cu manopera sau există o diferenţă nesemnificativă, proprietatea asupra bunului este comună ÅŸi se exercită în condiÅ£iile secÅ£iunii a 2-a a cap. IV din prezentul titlu.
Unirea a două bunuri mobile	Art. 600. - În cazul în care se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiÅ£i, fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său.
Regulile aplicabile în cazul imposibilităţii de separare a bunurilor unite	Art. 601. - Dacă nu se poate obÅ£ine separarea bunurilor mobile unite sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziÅ£iile art. 598 ÅŸi 599.
CAPITOLUL III
Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată
SECÅ¢IUNEA 1
Limite legale
§1. DispoziÅ£ii comune
Interesul public ÅŸi interesul privat	Art. 602. - (1) Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.
	(2) Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desfiinÅ£ate temporar prin acordul părÅ£ilor. Pentru opozabilitate faţă de terÅ£i este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

Regulile privind protecţia mediului şi buna vecinătate	Art. 603. - Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
§2. Folosirea apelor
Regulile privind curgerea firească a apelor	Art. 604. - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în niciun fel curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior.
	(2) Dacă această curgere cauzează prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia poate cere autorizarea justiÅ£iei spre a face pe fondul său lucrările necesare schimbării direcÅ£iei apelor, suportând toate cheltuielile ocazionate.
	(3) La rândul său, proprietarul fondului superior este obligat să nu efectueze nicio lucrare de natură să agraveze situaÅ£ia fondului inferior.
Regulile privind curgerea provocată a apelor	Art. 605. - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea provocată de proprietarul fondului superior sau de alte persoane, aÅŸa cum este cazul apelor care Å£âÅŸnesc pe acest din urmă fond datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un ÅŸanÅ£.
	(2) În acest caz, proprietarul fondului superior este obligat să aleagă calea ÅŸi mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii minime fondului inferior, rămânând dator la plata unei despăgubiri juste ÅŸi prealabile către proprietarul acestui din urmă fond.
	(3) DispoziÅ£iile prezentului articol nu se aplică atunci când pe fondul inferior se află o construcÅ£ie, împreună cu grădina ÅŸi curtea aferentă, sau un cimitir.
Cheltuielile referitoare la irigaÅ£ii	Art. 606. - (1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale ÅŸi artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru captarea apei.
	(2) DispoziÅ£iile art. 605 alin. (2) ÅŸi (3) se aplică în mod corespunzător.
ObligaÅ£ia proprietarului căruia îi prisoseÅŸte apa	Art. 607. - (1) Proprietarul căruia îi prisoseÅŸte apa pentru necesităţile curente este obligat ca, în schimbul unei juste ÅŸi prealabile compensaÅ£ii, să ofere acest surplus pentru proprietarul care nu ÅŸi-ar putea procura apa necesară pentru fondul său decât cu o cheltuială excesivă.
	(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligaÅ£ia prevăzută la alin. (1) pretinzând că ar putea acorda surplusului de apă o altă destinaÅ£ie decât satisfacerea necesităţilor curente. El poate însă cere despăgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu condiÅ£ia de a dovedi existenÅ£a reală a destinaÅ£iei pretinse.
ÎntrebuinÅ£area izvoarelor	Art. 608. - (1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinÅ£are izvorului ce ar exista pe fondul său, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior.
	(2) Proprietarul fondului pe care se află izvorul nu poate să îi schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente.
Despăgubirile datorate proprietarului fondului pe care se află izvorul	Art. 609. - (1) Proprietarul fondului pe care se află izvorul poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările efectuate, a secat, a micşorat ori a alterat apele sale.
	(2) Dacă starea de fapt o permite, proprietarul fondului poate pretinde restabilirea situaÅ£iei anterioare atunci când apa era indispensabilă pentru exploatarea fondului său.
	(3) În cazul în care izvorul se întinde pe două fonduri învecinate, dispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) se aplică în mod corespunzător, Å£inând seama de întinderea izvorului pe fiecare fond.
Regulile speciale privind folosirea apelor	Art. 610. - DispoziÅ£iile prezentului paragraf se completează cu reglementările speciale în materia regimului apelor.
§3. Picătura streÅŸinii
Picătura streÅŸinii	Art. 611. - Proprietarul este obligat să îÅŸi facă streaÅŸina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

§4. DistanÅ£a ÅŸi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcÅ£ii, lucrări ÅŸi plantaÅ£ii
DistanÅ£a minimă în construcÅ£ii	Art. 612. - Orice construcÅ£ii, lucrări sau plantaÅ£ii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanÅ£e minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanÅ£a minimă se poate face prin acordul părÅ£ilor exprimat printr-un înscris autentic.
DistanÅ£a minimă pentru arbori	Art. 613. - (1) În lipsa unor dispoziÅ£ii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiÅ£i la o distanţă de cel puÅ£in 2 metri de linia de hotar, cu excepÅ£ia acelora mai mici de 2 metri, a plantaÅ£iilor ÅŸi a gardurilor vii.
	(2) În caz de nerespectare a distanÅ£ei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălÅ£imea cuvenită, a arborilor, plantaÅ£iilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
	(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparÅ£inând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum ÅŸi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.
§5. Vederea asupra proprietăţii vecinului
Fereastra sau deschiderea în zidul comun	Art. 614. - Nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor.
DistanÅ£a minimă pentru fereastra de vedere	Art. 615. - (1) Este obligatorie păstrarea unei distanÅ£e de cel puÅ£in 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparÅ£inând proprietarului vecin ÅŸi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.
	(2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.
	(3) DistanÅ£a se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe faÅ£a zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. DistanÅ£a, ÅŸi în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar ÅŸi până la această linie.
Fereastra de lumină	Art. 616. - DispoziÅ£iile art. 615 nu exclud dreptul proprietarului de a-ÅŸi deschide, fără limită de distanţă, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.
§6. Dreptul de trecere
Dreptul de trecere	Art. 617. - (1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
	(2) Trecerea trebuie să se facă în condiÅ£ii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puÅ£ine prejudicii.
	(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândeÅŸte un alt acces la calea publică.
Exercitarea dreptului de trecere în situaÅ£ii speciale	Art. 618. - (1) Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintrun alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.
	(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică ÅŸi cu plata dublului despăgubirii.
Întinderea ÅŸi modul de stabilire a dreptului de trecere	Art. 619. - Întinderea ÅŸi modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înÅ£elegerea părÅ£ilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosinţă continuă pe timp de 10 ani.
PrescripÅ£ia acÅ£iunii în despăgubire ÅŸi restituirea despăgubirii încasate	Art. 620. - (1) Termenul de prescripÅ£ie pentru dreptul la acÅ£iunea în despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere.
	(2) În cazul în care încetează dreptul de trecere, proprietarul fondului aservit este dator să restituie despăgubirea încasată, cu deducerea pagubei suferite în raport cu durata efectivă a dreptului de trecere.

§7. Alte limite legale
Dreptul de trecere pentru utilităţi	Art. 621. - (1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reÅ£elelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaÅŸi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor ÅŸi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum ÅŸi a oricăror alte instalaÅ£ii sau materiale cu acelaÅŸi scop.
	(2) Această obligaÅ£ie subzistă numai pentru situaÅ£ia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
	(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie ÅŸi prealabilă.
	(4) Clădirile, curÅ£ile ÅŸi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte ÅŸi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.
Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări	Art. 622. - (1) De asemenea, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum ÅŸi accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor ÅŸi culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul.
	(2) Dispoziţiile art. 621 alin. (2) sunt aplicabile.
Dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie	Art. 623. - (1) Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a redobândi posesia unui bun al său, ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost înÅŸtiinÅ£at în prealabil.
	(2) În toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la o justă despăgubire pentru prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesie, precum ÅŸi pentru cele pe care bunul le-a cauzat fondului.
Starea de necesitate	Art. 624. - (1) În cazul în care o persoană a folosit sau a distrus un bun al altuia pentru a se apăra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, proprietarul bunului are dreptul să ceară o despăgubire echitabilă numai de la cel care a fost salvat.
	(2) Nu poate pretinde nicio despăgubire proprietarul care a provocat sau a favorizat apariţia pericolului.
Reguli speciale	Art. 625. - Îngrădirile cuprinse în prezenta secÅ£iune se completează cu dispoziÅ£iile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile ÅŸi construcÅ£iile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul naÅ£ional-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum ÅŸi altele asemenea.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Limite convenţionale
Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice	Art. 626. - Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice, dacă nu încalcă ordinea publică ÅŸi bunele moravuri.
Clauza de inalienabilitate. CondiÅ£ii. Domeniu de aplicare	Art. 627. - (1) Prin convenÅ£ie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani ÅŸi dacă există un interes serios ÅŸi legitim. Termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului.
	(2) Dobânditorul poate fi autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.
	(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. În contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezumă, până la proba contrară.
	(4) Clauza de inalienabilitate este subînÅ£eleasă în convenÅ£iile din care se naÅŸte obligaÅ£ia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.
	(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilităţii.
CondiÅ£ii de opozabilitate	Art. 628. - (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze decât dacă este valabilă ÅŸi îndeplineÅŸte condiÅ£iile de opozabilitate.
	(2) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.

	(3) În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru dobândirea proprietăţii prin posesia de bună-credinţă.
	(4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract cu titlu gratuit, ea este opozabilă ÅŸi creditorilor anteriori ai dobânditorului.
	(5) Neîndeplinirea condiÅ£iilor de opozabilitate nu îl lipseÅŸte pe beneficiarul clauzei de inalienabilitate de dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului care nu se conformează acestei obligaÅ£ii.
SancÅ£iunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate	Art. 629. - (1) Înstrăinătorul poate să ceară rezoluÅ£iunea contractului în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobânditor.
	(2) Atât înstrăinătorul, cât ÅŸi terÅ£ul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.
	(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, cât timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Limite judiciare
Depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii	Art. 630. - (1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaÅ£iile de vecinătate, instanÅ£a de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum ÅŸi la restabilirea situaÅ£iei anterioare atunci când acest lucru este posibil.
	(2) În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanÅ£a va putea încuviinÅ£a desfăşurarea acelei activităţi. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri.
	(3) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanÅ£a poate să încuviinÅ£eze, pe cale de ordonanţă preÅŸedinÅ£ială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 631. - DispoziÅ£iile prezentului capitol se aplică ori de câte ori, în temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire prevăzut de lege, dreptul de proprietate privată are 2 sau mai mulÅ£i titulari.
Formele proprietăţii comune	Art. 632. - (1) Formele proprietăţii comune sunt următoarele:
	a) proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea);
	b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).
	(2) Coproprietatea poate fi obişnuită sau forţată.
	(3) Coproprietatea forÅ£ată nu poate înceta prin partaj judiciar.
PrezumÅ£ia de coproprietate	Art. 633. - Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrară.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Coproprietatea obişnuită
Întinderea cotelor-părÅ£i	Art. 634. - (1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părÅ£i din dreptul de proprietate ÅŸi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaÅ£ie contrară.
	(2) Cotele-părÅ£i sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.
Repartizarea beneficiilor ÅŸi a sarcinilor între coproprietari	Art. 635. - Coproprietarii vor împărÅ£i beneficiile ÅŸi vor suporta sarcinile coproprietăţii, proporÅ£ional cu cota lor parte din drept.
Exercitarea în comun a dreptului de folosinţă	Art. 636. - (1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinaÅ£ia ÅŸi nu aduce atingere drepturilor celorlalÅ£i coproprietari.

	(2) Cel care, împotriva voinÅ£ei celorlalÅ£i proprietari, exercită în mod exclusiv folosinÅ£a bunului comun poate fi obligat la despăgubiri.
Fructele bunului comun	Art. 637. - Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte din drept.
Dreptul la restituirea cheltuielilor	Art. 638. - (1) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii sau culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către coproprietari, în proporÅ£ie cu cotele lor părÅ£i.
	(2) Fructele naturale sau fructele industriale ale bunului comun însuÅŸite de un coproprietar fac parte din masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori înstrăinate sau nu au pierit ÅŸi pot fi identificate distinct. În caz contrar, coproprietarul interesat are dreptul la despăgubiri, cu excepÅ£ia cazului în care fructele au pierit în mod fortuit. Dreptul la acÅ£iunea în despăgubiri este supus prescripÅ£iei, potrivit dreptului comun.
	(3) Dreptul de a reclama fructele civile ale bunului comun însuÅŸite de un coproprietar este supus prescripÅ£iei, potrivit dreptului comun.
Modul de folosire a bunului comun	Art. 639. - Modul de folosire a bunului comun se stabileÅŸte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînÅ£elegere, prin hotărâre judecătorească.
Actele de conservare	Art. 640. - Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari.
Actele de administrare ÅŸi de dispoziÅ£ie	Art. 641. - (1) Actele de administrare, precum încheierea sau denunÅ£area unor contracte de locaÅ£iune, cesiunile de venituri imobiliare ÅŸi altele asemenea, cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce deÅ£in majoritatea cotelor-părÅ£i.
	(2) Actele de administrare care limitează în mod substanÅ£ial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalÅ£i coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia.
	(3) Coproprietarul sau coproprietarii interesaÅ£i pot cere instanÅ£ei să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-ÅŸi exprima voinÅ£a sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menÅ£inerii utilităţii sau valorii bunului.
	(4) Orice acte juridice de dispoziÅ£ie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare ÅŸi locaÅ£iunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum ÅŸi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseÅ£area bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziÅ£ie.
SancÅ£iunile	Art. 642. - (1) Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimÅ£it, expres ori tacit, la încheierea actului.
	(2) Coproprietarului vătămat i se recunoaÅŸte dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acÅ£iunile posesorii împotriva terÅ£ului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.
AcÅ£iunile în justiÅ£ie	Art. 643. - (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiÅ£ie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acÅ£iune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acÅ£iunii în revendicare.
	(2) Hotărârile judecătoreÅŸti pronunÅ£ate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreÅŸti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalÅ£i coproprietari.
	(3) Când acÅ£iunea nu este introdusă de toÅ£i coproprietarii, pârâtul poate cere instanÅ£ei de judecată introducerea în cauză a celorlalÅ£i coproprietari în calitate de reclamanÅ£i, în termenul ÅŸi condiÅ£iile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Contractele de administrare a coproprietăţii	Art. 644. - (1) Se poate deroga de la dispoziÅ£iile art. 635, 636, 641 ÅŸi art. 642 alin. (1) printr-un contract de administrare a coproprietăţii încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor.
	(2) În cazul în care oricare dintre coproprietari denunţă contractul de administrare, acesta îÅŸi încetează existenÅ£a, rămânând aplicabile regulile din prezenta secÅ£iune.

	(3) În cazul în care, printre bunurile aflate în coproprietate, se află ÅŸi bunuri imobile, contractele de administrare a coproprietăţii ÅŸi declaraÅ£iile de denunÅ£are a acestora vor fi notate în cartea funciară, la cererea oricăruia dintre coproprietari.
Regulile aplicabile în cazul cotitularilor altor drepturi reale	Art. 645. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se aplică în mod corespunzător ÅŸi în cazul exercitării împreună, de către două sau mai multe persoane, a unui alt drept real principal.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Coproprietatea forţată
§1. DispoziÅ£ii comune
Cazurile de coproprietate forÅ£ată	Art. 646. - Se află în coproprietate forÅ£ată:
	1. bunurile prevăzute la art. 649, 660, 687 şi 1.141;
	2. bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile ÅŸi izvoarele;
	3. bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaÅ£ii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinÅ£e sau alte asemenea bunuri;
	4. orice alt bun comun prevăzut de lege.
Regimul juridic general	Art. 647. - (1) Fiecare coproprietar poate exercita folosinţa bunului comun, cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari.
	(2) Când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai odată cu exercitarea dreptului de dispoziÅ£ie asupra bunului principal.
	(3) Cheltuielile pentru întreÅ£inerea ÅŸi conservarea bunului comun se suportă în mod proporÅ£ional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar. Când bunul comun are caracter accesoriu, în absenÅ£a unei convenÅ£ii contrare, cota-parte din drept a fiecărui coproprietar se stabileÅŸte în funcÅ£ie de întinderea bunului principal.
§2. Coproprietatea asupra părÅ£ilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente
I. Părţile comune
NoÅ£iune	Art. 648. - (1) Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenÅ£ial există spaÅ£ii cu destinaÅ£ie de locuinţă sau cu altă destinaÅ£ie având proprietari diferiÅ£i, părÅ£ile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaÅ£iilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forÅ£ată.
	(2) PărÅ£ile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spaÅ£iile locative, care constituie bunurile principale în sensul art. 546.
PărÅ£ile comune	Art. 649. - (1) Sunt considerate părÅ£i comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:
	a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaÅ£a construită, cât ÅŸi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaÅ£iei construcÅ£iei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obiÅŸnuite;
	b) fundaţia, curtea interioară, structura, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune, acoperişul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele;
	c) instalaÅ£iile de apă ÅŸi canalizare, electrice, de telecomunicaÅ£ii, de încălzire ÅŸi de gaze de la branÅŸament/racord până la punctul de distribuÅ£ie către părÅ£ile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum ÅŸi alte asemenea părÅ£i;
	d) alte bunuri care, potrivit legii sau voinÅ£ei părÅ£ilor, sunt în folosinţă comună.
	(2) CoÅŸurile de fum ÅŸi de aerisire, precum ÅŸi spaÅ£iile pentru spălătorii ÅŸi uscătorii sunt considerate părÅ£i comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilităţi în conformitate cu proiectul clădirii.
Atribuirea în folosinţă exclusivă a părÅ£ilor comune	Art. 650. - (1) PărÅ£ile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalÅ£i coproprietari.

	(2) Decizia de atribuire în folosinţă exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor ÅŸi al cotelor-părÅ£i. În clădirile unde sunt constituite asociaÅ£ii de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu aceeaÅŸi majoritate.
Actele juridice privind cotele-părÅ£i	Art. 651. - Cota-parte din dreptul de proprietate asupra părÅ£ilor comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spaÅ£iului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părÅ£i nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spaÅ£iului care constituie bunul principal.
Stabilirea cotelor-părÅ£i	Art. 652. - În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare existente în titlurile de proprietate, cotele-părÅ£i se stabilesc prin raportarea suprafeÅ£ei utile a fiecărui spaÅ£iu locativ la totalul suprafeÅ£ei utile a spaÅ£iilor locative din clădire.
II. Drepturile şi obligaţiile coproprietarilor
Exercitarea dreptului de folosinţă	Art. 653. - Fiecare coproprietar poate folosi, în condiÅ£iile acordului de asociere, atât spaÅ£iul care constituie bunul principal, cât ÅŸi părÅ£ile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalÅ£i proprietari ÅŸi fără a schimba destinaÅ£ia clădirii. În lipsa acordului de asociere, dispoziÅ£iile art. 647 rămân aplicabile.
Cheltuielile legate de întreÅ£inerea, repararea ÅŸi exploatarea părÅ£ilor comune	Art. 654. - (1) În lipsa unor prevederi legale sau înÅ£elegeri contrare, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreÅ£inerea, repararea ÅŸi exploatarea părÅ£ilor comune, în proporÅ£ie cu cota sa parte.
	(2) Cu toate acestea, cheltuielile legate de părÅ£ile comune folosite exclusiv de către unii dintre coproprietari cad în sarcina acestora din urmă.
ObligaÅ£ia de conservare a clădirii	Art. 655. - Proprietarul este obligat să asigure întreÅ£inerea spaÅ£iului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună.
ObligaÅ£ia de a permite accesul în spaÅ£iile care constituie bunurile principale	Art. 656. - (1) Coproprietarii sunt obligaÅ£i să permită accesul în spaÅ£iile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii ÅŸi întreÅ£inerii părÅ£ilor comune.
	(2) În această situaÅ£ie, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despăgubiÅ£i de către asociaÅ£ia de proprietari sau, după caz, de către proprietarul în interesul căruia au fost efectuate lucrările.
Regulile aplicabile în cazul distrugerii clădirii	Art. 657. - (1) În cazul în care clădirea a fost distrusă în întregime ori într-o proporÅ£ie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înÅ£elegeri contrare, să solicite vânzarea la licitaÅ£ie publică a terenului ÅŸi a materialelor de construcÅ£ie care au rezultat.
	(2) În caz de distrugere a unei părÅ£i mai mici decât cea prevăzută la alin. (1), coproprietarii vor contribui la refacerea părÅ£ilor comune, proporÅ£ional cu cotele-părÅ£i. Dacă unul sau mai mulÅ£i coproprietari refuză sau nu pot să participe la refacere, ei sunt obligaÅ£i să cedeze celorlalÅ£i coproprietari cotele lor părÅ£i din dreptul de proprietate. PreÅ£ul se stabileÅŸte de părÅ£i ori, în caz de neînÅ£elegere, de către instanÅ£a judecătorească.
Încetarea destinaÅ£iei folosinÅ£ei comune	Art. 658. - (1) Încetarea destinaÅ£iei de folosinţă comună pentru părÅ£ile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor.
	(2) În acest caz, devin aplicabile dispoziÅ£iile privitoare la coproprietatea obiÅŸnuită ÅŸi temporară. Cu toate acestea, înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza dacă există o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor.
	(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) ÅŸi (2), coproprietarii care nu au votat ori, după caz, s-au opus la înstrăinare sau ipotecare au dreptul la o despăgubire justă stabilită pe cale convenÅ£ională ori, în caz de neînÅ£elegere, pe cale judecătorească.
	(4) Constatarea încetării destinaÅ£iei de folosinţă comună pentru aceste părÅ£i se face prin hotărâre a adunării generale a asociaÅ£iei de proprietari adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor.
	(5) Imobilul, respectiv partea din imobil care rezultă din încetarea destinaÅ£iei folosinÅ£ei comune se înscrie în mod corespunzător în cartea funciară pe baza documentaÅ£iei cadastrale întocmite în acest scop.
III. Asociaţia de proprietari
Constituirea asociaÅ£iilor de proprietari	Art. 659. - În cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul ansamblurilor rezidenÅ£iale formate din locuinÅ£e individuale, amplasate izolat, înÅŸiruit sau cuplat, în care există proprietăţi comune ÅŸi proprietăţi individuale, se constituie asociaÅ£ia de proprietari, care se organizează ÅŸi funcÅ£ionează în condiÅ£iile legii.

§3. Coproprietatea asupra despărÅ£iturilor comune
PrezumÅ£ia de coproprietate asupra despărÅ£iturilor comune	Art. 660. - (1) Zidul, ÅŸanÅ£ul, precum ÅŸi orice altă despărÅ£itură între două fonduri sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în condiÅ£iile legii.
	(2) DispoziÅ£iile art. 651 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Semnele de necomunitate	Art. 661. - (1) Există semn de necomunitate a zidului atunci când culmea acestuia este dreaptă ÅŸi perpendiculară spre un fond ÅŸi înclinată spre celălalt fond. Zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată coama zidului.
	(2) Există semn de necomunitate a ÅŸanÅ£ului atunci când pământul este aruncat ori înălÅ£at exclusiv pe o parte a ÅŸanÅ£ului. ÅžanÅ£ul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pământul.
	(3) Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari.
ObligaÅ£ia de construire a despărÅ£iturilor comune	Art. 662. - (1) Oricare dintre vecini îi poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărÅ£ituri comune.
	(2) În lipsa unor dispoziÅ£ii legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, înălÅ£imea zidului comun se stabileÅŸte de părÅ£i, dar fără a depăşi 2 metri, socotindu-se ÅŸi coama zidului.
Cheltuielile de întreÅ£inere ÅŸi reparare a despărÅ£iturilor comune	Art. 663. - (1) Coproprietarii sunt Å£inuÅ£i să suporte cheltuielile ocazionate de întreÅ£inerea ÅŸi repararea despărÅ£iturii comune, proporÅ£ional cu dreptul fiecăruia.
	(2) Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de întreÅ£inere ÅŸi reparare, renunÅ£ând la dreptul său de proprietate asupra despărÅ£iturii comune, dispoziÅ£iile în materie de carte funciară fiind aplicabile. Coproprietarul nu va putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o construcÅ£ie sprijinită de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărÅ£iturii comune.
ConstrucÅ£iile ÅŸi instalaÅ£iile aflate în legătură cu zidul comun	Art. 664. - (1) Oricare dintre coproprietari are dreptul să sprijine construcÅ£ii ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligaÅ£ia de a lăsa 6 centimetri spre celălalt coproprietar ÅŸi fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini construcÅ£iile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun.
	(2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul său până în jumătatea zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însuÅŸi grinzi ori să construiască un coÅŸ de fum în acelaÅŸi loc.
ÎnălÅ£area zidului comun	Art. 665. - (1) Oricare dintre coproprietari poate să înalÅ£e zidul, cu îndatorirea de a suporta singur cheltuielile de înălÅ£are peste limita zidului comun, precum ÅŸi cheltuielile de reparare a părÅ£ii comune a zidului ca urmare a înălţării acestuia.
	(2) În cazul în care zidul nu poate rezista înălţării, proprietarul care doreÅŸte să facă această înălÅ£are este dator să reconstruiască zidul în întregime luând din fondul său suprafaÅ£a pentru a asigura grosimea necesară zidului nou-ridicat.
	(3) Vecinul care nu a contribuit la înălÅ£are poate dobândi coproprietatea, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor ÅŸi manoperei folosite, precum ÅŸi, dacă este cazul, jumătate din valoarea terenului întrebuinÅ£at pentru îngroÅŸarea zidului.
Dobândirea coproprietăţii asupra despărÅ£iturilor	Art. 666. - Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărÅ£iturii comune poate dobândi un drept de coproprietate asupra despărÅ£iturii, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor ÅŸi manoperei folosite ÅŸi, după caz, jumătate din valoarea terenului pe care despărÅ£itura a fost construită. DispoziÅ£iile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Proprietatea comună în devălmăşie
Proprietatea comună în devălmăşie	Art. 667. - Există proprietate în devălmăşie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparÅ£ine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părÅ£i determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.
Regulile aplicabile proprietăţii devălmaÅŸe	Art. 668. - (1) Dacă se naÅŸte prin efectul legii, proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziÅ£iilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale.

	(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în devălmăşie este un act juridic, dispoziÅ£iile privitoare la regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Partajul
Imprescriptibilitatea acÅ£iunii de partaj	Art. 669. - Încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Felurile partajului	Art. 670. - Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condiÅ£iile legii.
ÎmpărÅ£eala părÅ£ilor comune ale clădirilor	Art. 671. - (1) Partajul este inadmisibil în cazurile prevăzute de secÅ£iunile a 3-a ÅŸi a 4-a din prezentul capitol, precum ÅŸi în alte cazuri prevăzute de lege.
	(2) Cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părÅ£ilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părÅ£i încetează de a mai fi destinate folosinÅ£ei comune.
	(3) În cazul proprietăţii periodice ÅŸi în celelalte cazuri de coproprietate forÅ£ată, partajul este posibil numai prin bună învoială.
ConvenÅ£iile privitoare la suspendarea partajului	Art. 672. - ConvenÅ£iile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, convenÅ£iile trebuie încheiate în formă autentică ÅŸi supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
Suspendarea pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească	Art. 673. - InstanÅ£a sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunÅ£area partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalÅ£i coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanÅ£a, la cererea părÅ£ii interesate, va reveni asupra măsurii.
CondiÅ£iile speciale privind capacitatea de exerciÅ£iu	Art. 674. - Dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciÅ£iu ori are capacitate de exerciÅ£iu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanÅ£ei de tutelă, precum ÅŸi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.
Inadmisibilitatea partajului în cazul uzucapiunii	Art. 675. - Partajul poate fi cerut chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, în condiÅ£iile legii.
Regulile privitoare la modul de împărÅ£ire	Art. 676. - (1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporÅ£ional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.
	(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
	a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
	b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînÅ£elegere, la licitaÅ£ie publică, în condiÅ£iile legii, ÅŸi distribuirea preÅ£ului către coproprietari proporÅ£ional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Datoriile născute în legătură cu bunul comun	Art. 677. - (1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor născute în legătură cu coproprietatea ÅŸi care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc partajul.
	(2) Suma necesară pentru stingerea acestor obligaÅ£ii va fi preluată, în lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, din preÅ£ul vânzării bunului comun cu ocazia partajului ÅŸi va fi suportată de către coproprietari proporÅ£ional cu cota-parte a fiecăruia.
Executarea silită privitoare la bunul comun	Art. 678. - (1) Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanÅ£ei împărÅ£eala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părÅ£ii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
	(2) În cazul vânzării silite a unei cote-părÅ£i din dreptul de proprietate asupra unui bun, executorul judecătoresc îi va notifica pe ceilalÅ£i coproprietari cu cel puÅ£in două săptămâni înainte de data stabilită pentru vânzare, înÅŸtiinÅ£ându-i despre ziua, ora ÅŸi locul licitaÅ£iei. La preÅ£ egal, coproprietarii vor fi preferaÅ£i la adjudecarea cotei-părÅ£i.
	(3) Creditorii care au un drept de garanÅ£ie asupra bunului comun ori cei a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul, în mâinile oricui s-ar găsi, atât înainte, cât ÅŸi după partaj.

	(4) ConvenÅ£iile de suspendare a împărÅ£elii pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de naÅŸterea creanÅ£elor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate în cazul bunurilor imobile ÅŸi s-au îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.
Drepturile creditorilor personali ai coproprietarului	Art. 679. - (1) Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor ÅŸi fără să se Å£ină seama de opoziÅ£ia pe care au făcut-o, precum ÅŸi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) sunt aplicabile ÅŸi în cazul creditorilor care au un drept de garanÅ£ie asupra bunului comun ori al celor a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia.
Efectele juridice ale partajului	Art. 680. - (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărÅ£elii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreÅŸti.
	(2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.
Opozabilitatea unor acte juridice	Art. 681. - Actele încheiate, în condiÅ£iile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile ÅŸi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului.
Strămutarea garanţiilor	Art. 682. - Garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj.
GaranÅ£ia pentru evicÅ£iune ÅŸi vicii ascunse	Art. 683. - (1) Coproprietarii îÅŸi datorează, în limita cotelor-părÅ£i, garanÅ£ie pentru evicÅ£iune ÅŸi vicii ascunse, dispoziÅ£iile legale privitoare la obligaÅ£ia de garanÅ£ie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător.
	(2) Fiecare este obligat să îl despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicÅ£iunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta, proporÅ£ional, de către ceilalÅ£i coproprietari, inclusiv de coproprietarul prejudiciat.
	(3) Coproprietarii nu datorează garanÅ£ie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârÅŸite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiÅ£i prin actul de partaj.
DesfiinÅ£area partajului	Art. 684. - (1) Partajul prin bună învoială poate fi desfiinÅ£at pentru aceleaÅŸi cauze ca ÅŸi contractele.
	(2) Partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută.
	(3) Partajul este însă valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.
Înstrăinarea bunurilor atribuite	Art. 685. - Nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite.
Regulile aplicabile bunurilor aflate în coproprietate ÅŸi în devălmăşie	Art. 686. - Prevederile prezentei secÅ£iuni sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul său, precum ÅŸi celor aflate în devălmăşie.
CAPITOLUL V
Proprietatea periodică
Proprietatea periodică	Art. 687. - DispoziÅ£iile prezentului capitol se aplică, în absenÅ£a unei reglementări speciale, ori de câte ori mai multe persoane exercită succesiv ÅŸi repetitiv atributul folosinÅ£ei specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.
Temeiul proprietăţii periodice	Art. 688. - Proprietatea periodică se naÅŸte în temeiul unui act juridic, dispoziÅ£iile în materie de carte funciară aplicându-se în mod corespunzător.
Valabilitatea actelor încheiate de coproprietar	Art. 689. - (1) În privinÅ£a intervalului de timp ce îi revine, orice coproprietar poate încheia, în condiÅ£iile legii, acte precum închirierea, vânzarea, ipotecarea ÅŸi altele asemenea.

	(2) Actele de administrare sau de dispoziÅ£ie privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp sunt inopozabile titularului cotei-părÅ£i respective. DispoziÅ£iile art. 642 alin. (2) ÅŸi art. 643 se aplică în mod corespunzător.
	(3) În raporturile cu terÅ£ii cocontractanÅ£i de bună-credinţă, actele de administrare sau de dispoziÅ£ie menÅ£ionate la alin. (2) sunt anulabile.
Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile coproprietarilor	Art. 690. - (1) Fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare, în aÅŸa fel încât să nu împiedice ori să nu îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalÅ£i coproprietari. Pentru reparaÅ£iile mari, coproprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalÅ£i coproprietari.
	(2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanÅ£a bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalÅ£i coproprietari.
	(3) La încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul coproprietarului îndreptăţit să îl folosească în următorul interval.
	(4) Coproprietarii pot încheia un contract de administrare, dispoziÅ£iile art. 644 alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
ObligaÅ£ia de despăgubire ÅŸi excluderea	Art. 691. - (1) Nerespectarea obligaÅ£iilor prevăzute în prezentul capitol atrage plata de despăgubiri.
	(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea proprietăţii periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat.
	(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalţi coproprietari sau un terţ cumpără cota-parte a celui exclus.
	(4) În acest scop, se va pronunÅ£a, mai întâi, o încheiere de admitere în principiu a cererii de excludere, prin care se va stabili că sunt îndeplinite condiÅ£iile excluderii, încheiere care va putea fi atacată cu recurs pe cale separată.
	(5) După rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, în absenÅ£a înÅ£elegerii părÅ£ilor, se va stabili preÅ£ul vânzării silite pe bază de expertiză. După consemnarea preÅ£ului la instituÅ£ia de credit stabilită de instanţă, se va pronunÅ£a hotărârea care va Å£ine loc de contract de vânzare-cumpărare.
	(6) După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, dobânditorul îÅŸi va putea înscrie dreptul în cartea funciară, iar transmiţătorul va putea să ridice suma consemnată la instituÅ£ia de credit stabilită de instanţă.
Încetarea proprietăţii periodice	Art. 692. - Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară în temeiul dobândirii de către o singură persoană a tuturor cotelor-părÅ£i din dreptul de proprietate periodică, precum ÅŸi în alte cazuri prevăzute de lege.
TITLUL III
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată
CAPITOLUL I
Superficia
NoÅ£iune	Art. 693. - (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcÅ£ie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeÅŸte un drept de folosinţă.
	(2) Dreptul de superficie se dobândeÅŸte în temeiul unui act juridic, precum ÅŸi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. DispoziÅ£iile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
	(3) Superficia se poate înscrie ÅŸi în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcÅ£ia ori a transmis terenul ÅŸi construcÅ£ia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.
	(4) În situaÅ£ia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunţării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui terÅ£ pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.
Durata dreptului de superficie	Art. 694. - Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.

Întinderea ÅŸi exercitarea dreptului de superficie	Art. 695. - (1) Dreptul de superficie se exercită în limitele ÅŸi în condiÅ£iile actului constitutiv. În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitată de suprafaÅ£a de teren pe care urmează să se construiască ÅŸi de cea necesară exploatării construcÅ£iei sau, după caz, de suprafaÅ£a de teren aferentă ÅŸi de cea necesară exploatării construcÅ£iei edificate.
	(2) În cazul prevăzut la art. 693 alin. (3), în absenÅ£a unei stipulaÅ£ii contrare, titularul dreptului de superficie nu poate modifica structura construcÅ£iei. El o poate însă demola, dar cu obligaÅ£ia de a o reconstrui în forma iniÅ£ială.
	(3) În cazul în care superficiarul modifică structura construcÅ£iei, proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situaÅ£ia anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescripÅ£ie de 3 ani este suspendată până la expirarea duratei superficiei.
	(4) Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp construcÅ£ia există, dreptul de folosinţă asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcÅ£iei.
AcÅ£iunea confesorie de superficie	Art. 696. - (1) AcÅ£iunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar ÅŸi a proprietarului terenului.
	(2) Dreptul la acţiune este imprescriptibil.
Evaluarea prestaÅ£iei superficiarului	Art. 697. - (1) În cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părÅ£ile nu au prevăzut alte modalităţi de plată a prestaÅ£iei de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaÅ£a liberă, Å£inând seama de natura terenului, de destinaÅ£ia construcÅ£iei în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum ÅŸi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinÅ£ei.
	(2) În caz de neînÅ£elegere între părÅ£i, suma datorată proprietarului terenului va fi stabilită pe cale judecătorească.
Cazurile de încetare a superficiei	Art. 698. - Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară, pentru una dintre următoarele cauze:
	a) la expirarea termenului;
	b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;
	c) prin pieirea construcÅ£iei, dacă există stipulaÅ£ie expresă în acest sens;
	d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Efectele încetării superficiei prin expirarea termenului	Art. 699. - (1) În cazul prevăzut la art. 698 lit. a), în absenÅ£a unei stipulaÅ£ii contrare, proprietarul terenului dobândeÅŸte dreptul de proprietate asupra construcÅ£iei edificate de superficiar prin accesiune, cu obligaÅ£ia de a plăti valoarea de circulaÅ£ie a acesteia de la data expirării termenului.
	(2) Când construcÅ£ia nu exista în momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decât aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea constructorului să cumpere terenul la valoarea de circulaÅ£ie pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat construcÅ£ia. Constructorul poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcÅ£ia clădită pe teren ÅŸi repune terenul în situaÅ£ia anterioară.
	(3) În absenÅ£a unei înÅ£elegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului, dezmembrămintele consimÅ£ite de superficiar se sting în momentul încetării dreptului de superficie. Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept asupra sumei primite de la proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (1), se extind de drept asupra terenului în cazul prevăzut la alin. (2) teza I sau se strămută de drept asupra materialelor în cazul prevăzut la alin. (2) teza a II-a.
	(4) Ipotecile constituite cu privire la teren pe durata existenÅ£ei superficiei nu se extind cu privire la întregul imobil în momentul încetării dreptului de superficie în cazul prevăzut la alin. (1). Ele se strămută de drept asupra sumei de bani primite de proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (2) teza I sau se extind de drept cu privire la întregul teren în cazul prevăzut la alin. (2) teza a II-a.
Efectele încetării superficiei prin consolidare	Art. 700. - (1) În cazul în care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare, în absenÅ£a unei stipulaÅ£ii contrare, dezmembrămintele consimÅ£ite de superficiar se menÅ£in pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai târziu de împlinirea termenului iniÅ£ial al superficiei.

	(2) Ipotecile născute pe durata existenÅ£ei superficiei se menÅ£in fiecare în funcÅ£ie de obiectul asupra căruia s-au constituit.
Efectele încetării superficiei prin pieirea construcÅ£iei	Art. 701. - (1) În cazul stingerii dreptului de superficie prin pieirea construcÅ£iei, drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede altfel.
	(2) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata existenÅ£ei dreptului de superficie se menÅ£in asupra dreptului de proprietate reîntregit.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 702. - DispoziÅ£iile prezentului capitol sunt aplicabile ÅŸi în cazul plantaÅ£iilor, precum ÅŸi al altor lucrări autonome cu caracter durabil.
CAPITOLUL II
Uzufructul
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 703. - Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane ÅŸi de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanÅ£a.
Constituirea uzufructului	Art. 704. - (1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege, dispoziÅ£iile în materie de carte funciară fiind aplicabile.
	(2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.
AcÅ£iunea confesorie de uzufruct	Art. 705. - DispoziÅ£iile art. 696 alin. (1) se aplică uzufructului în mod corespunzător.
Obiectul uzufructului	Art. 706. - Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea.
Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufructului	Art. 707. - Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum ÅŸi asupra a tot ce se uneÅŸte sau se încorporează în acesta.
Durata uzufructului	Art. 708. - (1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.
	(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăşirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.
	(3) Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.
	(4) Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar
§1. Drepturile uzufructuarului ÅŸi ale nudului proprietar
Drepturile uzufructuarului	Art. 709. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, uzufructuarul are folosinÅ£a exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.
Fructele naturale şi industriale	Art. 710. - Fructele naturale şi industriale percepute după constituirea uzufructului aparţin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.
Fructele civile	Art. 711. - Fructele civile se cuvin uzufructuarului proporÅ£ional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.
Cvasiuzufructul	Art. 712. - Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, ÅŸi bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligaÅ£ia de a restitui bunuri de aceeaÅŸi cantitate, calitate ÅŸi valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.
Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile	Art. 713. - (1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor.
	(2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.

	(3) Uzufructuarul poate să dispună, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfârÅŸitul uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la această din urmă dată.
Cesiunea uzufructului	Art. 714. - (1) În absenÅ£a unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar, dispoziÅ£iile în materie de carte funciară fiind aplicabile.
	(2) Uzufructuarul rămâne dator exclusiv faţă de nudul proprietar numai pentru obligaÅ£iile născute înainte de cesiune. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul ÅŸi cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligaÅ£iilor faţă de nudul proprietar.
	(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator faţă de nudul proprietar pentru toate obligaÅ£iile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispoziÅ£iile legale din materia fideiusiunii.
	(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, până la împlinirea termenului iniÅ£ial sau până la decesul uzufructuarului iniÅ£ial.
Contractele de locaÅ£iune	Art. 715. - (1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul primit în uzufruct.
	(2) LocaÅ£iunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară, sunt opozabile proprietarului sau moÅŸtenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului prin decesul sau, după caz, încetarea existenÅ£ei juridice a uzufructuarului, până la împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la încetarea uzufructului.
	(3) Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar ÅŸi înscrise în cartea funciară înainte de expirarea contractelor iniÅ£iale sunt opozabile proprietarului ÅŸi moÅŸtenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un an, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În niciun caz, locaÅ£iunile nu pot dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.
	(4) În cazul în care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locaÅ£iunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului.
Lucrările ÅŸi îmbunătăţirile	Art. 716. - (1) La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu excepÅ£ia celor necesare, sau pentru îmbunătăţirile aduse unui bun mobil, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului.
	(2) Dacă lucrările sau îmbunătăţirile au fost făcute fără încuviinÅ£area proprietarului, acesta poate cere obligarea uzufructuarului la ridicarea lor ÅŸi la readucerea bunului în starea în care i-a fost încredinÅ£at.
	(3) Uzufructuarul va putea cere o indemnizaÅ£ie echitabilă pentru lucrările necesare adăugate. De asemenea, el va putea cere o indemnizaÅ£ie echitabilă ÅŸi pentru celelalte lucrări adăugate sau pentru îmbunătăţirile făcute cu încuviinÅ£area proprietarului, dacă prin acestea s-a sporit valoarea bunului.
	(4) În cazul lucrărilor autonome făcute de uzufructuar asupra unui bun imobil, vor fi aplicabile, în mod corespunzător, în lipsă de stipulaÅ£ie sau dispoziÅ£ie legală contrară, dispoziÅ£iile din materia accesiunii imobiliare artificiale.
Exploatarea pădurilor tinere	Art. 717. - (1) Dacă uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea ÅŸi câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de proprietar în conformitate cu dispoziÅ£iile legale, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părÅ£ile lăsate netăiate în timpul uzufructului.
	(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din uzufruct decât cu obligaÅ£ia uzufructuarului de a se conforma dispoziÅ£iilor legale în ce priveÅŸte înlocuirea lor.
Exploatarea pădurilor înalte	Art. 718. - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispoziÅ£iilor legale ÅŸi folosinÅ£ei obiÅŸnuite a proprietarului, să exploateze părÅ£ile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleÅŸi pe toată suprafaÅ£a fondului.
	(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalÅ£i; va putea însă întrebuinÅ£a, pentru a face reparaÅ£iile la care este obligat, arbori căzuÅ£i accidental; în acest scop poate chiar să taie arborii trebuincioÅŸi, cu îndatorirea însă de a constata, în prezenÅ£a nudului proprietar, această trebuinţă.

Alte drepturi ale uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului	Art. 719. - Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea folosinÅ£ei obiÅŸnuite a proprietarului, în limitele dispoziÅ£iilor legale.
Dreptul asupra pomilor fructiferi	Art. 720. - Pomii fructiferi ce se usucă ÅŸi cei căzuÅ£i accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu alÅ£ii.
Dreptul asupra carierelor de piatră ÅŸi de nisip aflate în exploatare	Art. 721. - În condiÅ£iile legii, uzufructuarul se foloseÅŸte întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatră ÅŸi de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.
SituaÅ£ia carierelor de piatră ÅŸi de nisip nedeschise ÅŸi a comorilor	Art. 722. - Uzufructuarul nu are niciun drept asupra carierelor nedeschise încă ÅŸi nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi în timpul uzufructului.
§2. ObligaÅ£iile uzufructuarului ÅŸi ale nudului proprietar
Inventarierea bunurilor	Art. 723. - (1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile ÅŸi constatarea stării în care se află imobilele, cu excepÅ£ia cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.
	(2) Inventarul se întocmeÅŸte numai în prezenÅ£a nudului proprietar ori după notificarea acestuia.
Respectarea destinaÅ£iei bunurilor	Art. 724. - În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este Å£inut să respecte destinaÅ£ia dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepÅ£ia cazului în care se asigură o creÅŸtere a valorii bunului sau cel puÅ£in nu se prejudiciază în niciun fel interesele proprietarului.
Răspunderea uzufructuarului pentru prejudicii	Art. 725. - Uzufructuarul este obligat să îl despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct.
Constituirea garanÅ£iei pentru îndeplinirea obligaÅ£iilor uzufructuarului	Art. 726. - (1) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, uzufructuarul este obligat să depună o garanÅ£ie pentru îndeplinirea obligaÅ£iilor sale.
	(2) Sunt scutiÅ£i să depună garanÅ£ie vânzătorul ÅŸi donatorul care ÅŸi-au rezervat dreptul de uzufruct.
	(3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garanÅ£ie, instanÅ£a poate dispune depunerea unei garanÅ£ii sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, pune în pericol drepturile nudului proprietar.
Numirea administratorului	Art. 727. - (1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garanÅ£ie, instanÅ£a, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor ÅŸi va dispune ca fructele civile încasate ÅŸi sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale ÅŸi industriale percepute să fie depuse la o instituÅ£ie de credit aleasă de părÅ£i. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.
	(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosinţă ÅŸi depunerea sumelor la o instituÅ£ie de credit aleasă de părÅ£i. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.
	(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinÅ£ei sale sau familiei sale, cu obligaÅ£ia de a le restitui la stingerea uzufructului.
Întârzierea în depunerea garanÅ£iei	Art. 728. - Întârzierea în depunerea garanÅ£iei nu afectează dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.
Modul de suportare a reparaÅ£iilor de către uzufructuar ÅŸi nudul proprietar	Art. 729. - (1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaÅ£iile de întreÅ£inere a bunului.
	(2) ReparaÅ£iile mari sunt în sarcina nudului proprietar.
	(3) Sunt reparaÅ£ii mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun ÅŸi care implică o cheltuială excepÅ£ională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea construcÅ£iilor privind structura de rezistenţă, zidurile interioare ÅŸi/sau exterioare, acoperiÅŸul, instalaÅ£iile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.
	(4) ReparaÅ£iile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când sunt determinate de neefectuarea reparaÅ£iilor de întreÅ£inere.
Efectuarea reparaÅ£iilor mari	Art. 730. - (1) Uzufructuarul este obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze pe nudul proprietar despre necesitatea reparaÅ£iilor mari.
	(2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparaÅ£iile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea lor până la sfârÅŸitul anului în curs, actualizată la data plăţii.

Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit	Art. 731. - Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sunt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori dintr-un caz fortuit.
Uzufructul cu titlu particular	Art. 732. - Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat, iar dacă le va plăti, are acţiune contra nudului proprietar.
Suportarea sarcinilor ÅŸi a cheltuielilor în caz de litigiu	Art. 733. - (1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile ÅŸi cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinÅ£a bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.
	(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.
ÎnÅŸtiinÅ£area nudului proprietar	Art. 734. - Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunoÅŸtinÅ£a nudului proprietar orice uzurpare a fondului ÅŸi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancÅ£iunea obligării la plata de daune-interese.
Suportarea sarcinilor ÅŸi a cheltuielilor proprietăţii	Art. 735. - (1) Cheltuielile ÅŸi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar. (2) Atunci când sarcinile ÅŸi cheltuielile proprietarului au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar când uzufructul este cu titlu oneros, nudul proprietar datorează acestuia ÅŸi dobânda legală.
ObligaÅ£iile în caz de pieire a turmei	Art. 736. - (1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.
	(2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele de prăsilă.
§3. DispoziÅ£ii speciale
Opozabilitatea uzufructului asupra creanÅ£elor	Art. 737. - Uzufructul asupra unei creanÅ£e este opozabil terÅ£ilor în aceleaÅŸi condiÅ£ii ca ÅŸi cesiunea de creanţă ÅŸi cu îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile în cazul uzufructului asupra creanÅ£elor	Art. 738. - (1) Uzufructuarul are dreptul să încaseze capitalul ÅŸi să perceapă dobânzile creanÅ£ei ÅŸi să îndeplinească toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creanţă poate face toate actele de dispoziÅ£ie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.
	(2) După plata creanţei, uzufructul continuă asupra capitalului, cu obligaţia uzufructuarului de a-l restitui creditorului la stingerea uzufructului.
	(3) Uzufructuarul suportă toate cheltuielile ÅŸi sarcinile referitoare la dobânzi.
Uzufructul rentei viagere	Art. 739. - Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului său, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor încasate cu anticipaÅ£ie.
Dreptul de a spori capitalul	Art. 740. - (1) Dreptul de a spori capitalul care face obiectul uzufructului, cum ar fi cel de a dobândi valori mobiliare, aparÅ£ine nudului proprietar, iar uzufructuarul are numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobândite.
	(2) Dacă nudul proprietar cedează dreptul său, bunul dobândit în urma înstrăinării este predat uzufructuarului, care va da socoteală la sfârÅŸitul uzufructului.
Dreptul de vot	Art. 741. - (1) Dreptul de vot aferent unei acţiuni sau altei valori mobiliare, unei părţi indivize, unei cote-părţi din dreptul de proprietate sau oricărui alt bun aparţine uzufructuarului.
	(2) Cu toate acestea, aparÅ£ine nudului proprietar votul care are ca efect modificarea substanÅ£ei bunului principal, cum ar fi capitalul social sau bunul deÅ£inut în coproprietate, ori schimbarea destinaÅ£iei acestui bun sau încetarea societăţii, reorganizarea ori încetarea persoanei juridice sau, după caz, a unei întreprinderi.
	(3) Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte condiÅ£ii decât cele prevăzute la alin. (1) ÅŸi (2) nu este opozabilă terÅ£ilor, afară de cazul în care aceÅŸtia au cunoscut-o în mod expres.
Dreptul la dividende	Art. 742. - Dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în condiÅ£iile legii, de adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilită prin hotărârea adunării generale.
ObligaÅ£ia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar	Art. 743. - (1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteÅŸte datoriile aferente masei patrimoniale sau părÅ£ii din masa patrimonială date în uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nicio dobândă.
	(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteÅŸte datoriile prevăzute la alin. (1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească el însuÅŸi sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plăteÅŸte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului.
	(3) Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal este obligat să achite, în proporÅ£ie cu obiectul uzufructului ÅŸi fără niciun drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligaÅ£ii de întreÅ£inere sau, după caz, rente viagere.

Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului	Art. 744. - Dacă plata datoriilor nu se va face în modul prevăzut la art. 743, creditorii pot să urmărească bunurile date în uzufruct.
Uzufructul fondului de comerÅ£	Art. 745. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, uzufructuarul unui fond de comerÅ£ nu poate să dispună de bunurile ce îl compun. În situaÅ£ia în care dispune de aceste bunuri are obligaÅ£ia de a le înlocui cu altele similare ÅŸi de valoare egală.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Stingerea uzufructului
Cazurile de stingere a uzufructului	Art. 746. - (1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin:
	a) moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalităţii juridice;
	b) ajungerea la termen;
	c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar ÅŸi de nud proprietar se întrunesc în aceeaÅŸi persoană;
	d) renunţarea la uzufruct;
	e) neuzul timp de 10 de ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul uzufructului unei creanÅ£e.
	(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, după caz, încetarea existenÅ£ei juridice a uzufructuarului chiar dacă termenul nu s-a împlinit.
	(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispoziÅ£iile în materie de carte funciară.
Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosinţă	Art. 747. - (1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinÅ£a bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.
	(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile ÅŸi pot oferi garanÅ£ii pentru viitor.
	(3) InstanÅ£a poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinÅ£ei bunului de către nudul proprietar, cu obligaÅ£ia acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanÅ£a poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.
Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului	Art. 748. - (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părÅ£ii rămase.
	(2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terÅ£ sau, după caz, asupra indemnizaÅ£iei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului. DispoziÅ£iile art. 712 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL III
Uzul şi abitaţia
Dreptul de uz	Art. 749. - Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia ÅŸi de a-i culege fructele naturale ÅŸi industriale numai pentru nevoile proprii ÅŸi ale familiei sale.
Dreptul de abitaÅ£ie	Art. 750. - Titularul dreptului de abitaÅ£ie are dreptul de a locui în locuinÅ£a nudului proprietar împreună cu soÅ£ul ÅŸi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaÅ£ia, precum ÅŸi cu părinÅ£ii ori alte persoane aflate în întreÅ£inere.
Constituirea uzului ÅŸi a abitaÅ£iei	Art. 751. - Uzul ÅŸi abitaÅ£ia se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.
Limitele dreptului de uz ÅŸi abitaÅ£ie	Art. 752. - Dreptul de uz ori de abitaÅ£ie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.
ObligaÅ£ia uzuarului ÅŸi a titularului dreptului de abitaÅ£ie	Art. 753. - (1) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaÅ£ie este îndreptăţit să perceapă toate fructele naturale ÅŸi industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe întreaga locuinţă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură ÅŸi reparaÅ£iile de întreÅ£inere întocmai ca ÅŸi uzufructuarul.
	(2) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaÅ£ie nu este îndreptăţit să perceapă decât o parte din fructe ori să ocupe decât o parte din locuinţă, va suporta cheltuielile de cultură sau de întreÅ£inere în proporÅ£ie cu partea de care se foloseÅŸte.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 754. - DispoziÅ£iile prezentului capitol se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la uzufruct.
CAPITOLUL IV
Servituţile
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Noţiune	Art. 755. - (1) Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.
	(2) Utilitatea rezultă din destinaÅ£ia economică a fondului dominant sau constă întro sporire a confortului acestuia.

Constituirea servituÅ£ii	Art. 756. - Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, dispoziÅ£iile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.
AcÅ£iunea confesorie de servitute	Art. 757. - DispoziÅ£iile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
Constituirea servituÅ£ii în vederea utilităţii viitoare	Art. 758. - Servitutea se poate constitui în vederea unei utilităţi viitoare a fondului dominant.
ObligaÅ£iile în sarcina proprietarului fondului aservit	Art. 759. - (1) Prin actul de constituire se pot impune în sarcina proprietarului fondului aservit anumite obligaÅ£ii pentru asigurarea uzului ÅŸi utilităţii fondului dominant.
	(2) În acest caz, sub condiÅ£ia notării în cartea funciară, obligaÅ£ia se transmite dobânditorilor subsecvenÅ£i ai fondului aservit.
Servituţile aparente şi neaparente	Art. 760. - (1) Servituţile sunt aparente sau neaparente.
	(2) Servituţile aparente sunt acelea a căror existenţă este atestată de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o uşă, o fereastră, un apeduct.
	(3) ServituÅ£ile neaparente sunt acelea a căror existenţă nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumită înălÅ£ime.
Servituţile continue şi necontinue	Art. 761. - (1) Servituţile sunt continue sau necontinue.
	(2) Servituţile continue sunt acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi.
	(3) Servituţile necontinue sunt acelea pentru a căror existenţă este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.
Servituţile pozitive şi negative	Art. 762. - (1) Servituţile sunt pozitive sau negative.
	(2) Servituţile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere.
	(3) Servituţile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat să se abţină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului său de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.
Dobândirea servituÅ£ii prin uzucapiune	Art. 763. - Prin uzucapiune tabulară poate fi dobândită orice servitute, iar prin uzucapiune extratabulară pot fi dobândite numai servituÅ£ile pozitive.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 764. - Modul de exerciÅ£iu al servituÅ£ii se dobândeÅŸte în aceleaÅŸi condiÅ£ii ca ÅŸi dreptul de servitute.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile proprietarilor
Regulile privind exercitarea ÅŸi conservarea servituÅ£ii	Art. 765. - (1) În lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate măsurile ÅŸi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările pentru a exercita ÅŸi conserva servitutea.
	(2) Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrări revin celor 2 proprietari, proporÅ£ional cu avantajele pe care le obÅ£in, în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciÅ£iul servituÅ£ii sunt necesare ÅŸi profită inclusiv fondului aservit.
Exonerarea de răspundere	Art. 766. - În toate cazurile în care cheltuielile lucrărilor necesare pentru exercitarea ÅŸi conservarea servituÅ£ilor revin proprietarului fondului aservit, acesta se va putea exonera de obligaÅ£ie renunÅ£ând la dreptul de proprietate asupra fondului aservit în întregime sau asupra părÅ£ii din fondul aservit necesare pentru exercitarea servituÅ£ii în favoarea proprietarului fondului dominant. DispoziÅ£iile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
Schimbarea locului de exercitare a servituÅ£ii	Art. 767. - (1) Proprietarul fondului aservit este obligat să se abÅ£ină de la orice act care limitează ori împiedică exerciÅ£iul servituÅ£ii. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituÅ£ii în alt loc.
	(2) Dacă are un interes serios ÅŸi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituÅ£ii rămâne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant.
Obligaţia de a nu agrava situaţia fondului aservit	Art. 768. - Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situaţia fondului aservit şi nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servituţii.
Exercitarea servituÅ£ii în caz de împărÅ£ire a fondurilor	Art. 769. - (1) Dacă fondul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul ÅŸi utilitatea fiecărei părÅ£i, fără ca situaÅ£ia fondului aservit să poată fi agravată.
	(2) Dacă fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul ÅŸi utilitatea fondului dominant, pe toate părÅ£ile rezultate din împărÅ£ire, sub rezerva prevederilor art. 768.

	(3) Cu toate acestea, dacă servitutea este exercitată pentru uzul ÅŸi utilitatea exclusivă a uneia dintre părÅ£ile despărÅ£ite din fondul dominant ori nu se poate exercita decât pe una dintre părÅ£ile despărÅ£ite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte părÅ£i se stinge.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Stingerea servituţilor
Cauzele de stingere a servituţilor	Art. 770. - (1) Servituţile se sting pe cale principală prin radierea lor din cartea funciară pentru una dintre următoarele cauze:
	a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă acelaÅŸi proprietar;
	b) renunţarea proprietarului fondului dominant;
	c) ajungerea la termen;
	d) răscumpărarea;
	e) imposibilitatea definitivă de exercitare;
	f) neuzul timp de 10 de ani;
	g) dispariţia oricărei utilităţi a acestora.
	(2) Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
Stingerea servituţii prin neuz	Art. 771. - (1) Termenul de 10 de ani prevăzut la art. 770 alin. (1) lit. f) curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data primului act contrar servituţilor continue.
	(2) Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar profită şi celorlalţi coproprietari, respectiv nudului proprietar.
Răscumpărarea servituÅ£ii de trecere	Art. 772. - (1) Servitutea de trecere va putea fi răscumpărată de proprietarul fondului aservit dacă există o disproporÅ£ie vădită între utilitatea care o procură fondului dominant ÅŸi inconvenientele sau deprecierea provocată fondului aservit.
	(2) În caz de neînÅ£elegere între părÅ£i, instanÅ£a poate suplini consimţământul proprietarului fondului dominant. La stabilirea preÅ£ului de răscumpărare, instanÅ£a va Å£ine cont de vechimea servituÅ£ii ÅŸi de schimbarea valorii celor două fonduri.
TITLUL IV
Fiducia
NoÅ£iune	Art. 773. - Fiducia este operaÅ£iunea juridică prin care unul sau mai mulÅ£i constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanÅ£ii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulÅ£i fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi ÅŸi obligaÅ£ii din patrimoniile fiduciarilor.
Izvoarele fiduciei	Art. 774. - (1) Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică. Ea trebuie să fie expresă.
	(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispoziÅ£iile prezentului titlu, în măsura în care nu cuprinde dispoziÅ£ii contrare.
InterdicÅ£ia liberalităţii indirecte	Art. 775. - Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului.
PărÅ£ile contractului de fiducie	Art. 776. - (1) Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie.
	(2) Pot avea calitatea de fiduciari în acest contract numai instituÅ£iile de credit, societăţile de investiÅ£ii ÅŸi de administrare a investiÅ£iilor, societăţile de servicii de investiÅ£ii financiare, societăţile de asigurare ÅŸi de reasigurare legal înfiinÅ£ate.
	(3) De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici şi avocaţii, indiferent de forma de exercitare a profesiei.
Beneficiarul fiduciei	Art. 777. - Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terţă persoană.
Reprezentarea intereselor constituitorului	Art. 778. - În absenÅ£a unei stipulaÅ£ii contrare, constituitorul poate, în orice moment, să desemneze un terÅ£ care să îi reprezinte interesele în executarea contractului ÅŸi care să îi exercite drepturile născute din contractul de fiducie.

Conţinutul contractului de fiducie	Art. 779. - Contractul de fiducie trebuie să menţioneze, sub sancţiunea nulităţii absolute:
	a) drepturile reale, drepturile de creanţă, garanţiile şi orice alte drepturi patrimoniale transferate;
	b) durata transferului, care nu poate depăşi 33 de ani începând de la data încheierii sale;
	c) identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
	d) identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
	e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puţin regulile care permit determinarea acestora;
	f) scopul fiduciei ÅŸi întinderea puterilor de administrare ÅŸi de dispoziÅ£ie ale fiduciarului ori ale fiduciarilor.
Înregistrarea fiscală	Art. 780. - (1) Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, contractul de fiducie ÅŸi modificările sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.
	(2) Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate, în condiÅ£iile prevăzute de lege, sub aceeaÅŸi sancÅ£iune, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraÅ£iei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora se află imobilul, dispoziÅ£iile de carte funciară rămânând aplicabile.
	(3) Desemnarea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este precizat chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeaÅŸi sancÅ£iune, printr-un act scris înregistrat în aceleaÅŸi condiÅ£ii.
	(4) Dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor cerinÅ£e speciale de formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerinÅ£elor legale. În aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea sancÅ£iunilor administrative prevăzute de lege.
Opozabilitatea fiduciei	Art. 781. - (1) Fiducia este opozabilă terÅ£ilor de la data menÅ£ionării sale în Arhiva Electronică de GaranÅ£ii Reale Mobiliare.
	(2) Înscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a garanÅ£iilor reale imobiliare, care fac obiectul contractului de fiducie se face ÅŸi în cartea funciară, pentru fiecare drept în parte.
Precizarea calităţii fiduciarului	Art. 782. - (1) Când fiduciarul acÅ£ionează în contul masei patrimoniale fiduciare, el poate să facă menÅ£iune expresă în acest sens, cu excepÅ£ia cazurilor în care acest lucru este interzis prin contractul de fiducie.
	(2) De asemenea, când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi a căror transmitere este supusă publicităţii, în registrul de publicitate fiduciarul poate solicita să se menÅ£ioneze denumirea fiduciarului ÅŸi calitatea în care acÅ£ionează.
	(3) În toate cazurile în care constituitorul sau beneficiarul solicită acest lucru în conformitate cu contractul de fiducie, fiduciarul va trebui să îÅŸi precizeze calitatea în care acÅ£ionează. În caz contrar, dacă actul este păgubitor pentru constituitor, se va considera că actul a fost încheiat de fiduciar în nume propriu.
ObligaÅ£ia de a da socoteală	Art. 783. - Contractul de fiducie trebuie să cuprindă condiÅ£iile în care fiduciarul dă socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligaÅ£iilor sale. De asemenea, fiduciarul trebuie să dea socoteală, la intervale precizate în contractul de fiducie, beneficiarului ÅŸi reprezentantului constituitorului, la cererea acestora.
Puterile ÅŸi remunerarea fiduciarului	Art. 784. - (1) În raporturile cu terÅ£ii, se consideră că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, acÅ£ionând ca un veritabil ÅŸi unic titular al drepturilor în cauză, cu excepÅ£ia cazului în care se dovedeÅŸte că terÅ£ii aveau cunoÅŸtinţă de limitarea acestor puteri.
	(2) Fiduciarul va fi remunerat potrivit înÅ£elegerii părÅ£ilor, iar în lipsa acesteia, potrivit regulilor care cârmuiesc administrarea bunurilor altuia.
InsolvenÅ£a fiduciarului	Art. 785. - Deschiderea procedurii insolvenÅ£ei împotriva fiduciarului nu afectează masa patrimonială fiduciară.
Limitarea răspunderii în funcÅ£ie de separaÅ£ia maselor patrimoniale	Art. 786. - (1) Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condiÅ£iile legii, de titularii de creanÅ£e născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o garanÅ£ie reală asupra bunurilor acestuia ÅŸi a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat ÅŸi de ceilalÅ£i creditori ai constituitorului, însă numai în temeiul hotărârii judecătoreÅŸti definitive de admitere a acÅ£iunii prin care a fost desfiinÅ£at sau a devenit inopozabil, în orice mod, cu efect retroactiv, contractul de fiducie.

	(2) Titularii creanÅ£elor născute în legătură cu bunurile din masa patrimonială fiduciară nu pot urmări decât aceste bunuri, cu excepÅ£ia cazului în care, prin contractul de fiducie, s-a prevăzut obligaÅ£ia fiduciarului sau/ÅŸi a constituitorului de a răspunde pentru o parte sau pentru tot pasivul fiduciei. În acest caz, va fi urmărit mai întâi activul masei patrimoniale fiduciare, iar apoi, dacă este necesar, bunurile fiduciarului sau/ÅŸi ale constituitorului, în limita ÅŸi în ordinea prevăzute în contractul de fiducie.
Răspunderea fiduciarului pentru prejudiciile cauzate	Art. 787. - Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în patrimoniul său.
Înlocuirea fiduciarului	Art. 788. - (1) Dacă fiduciarul nu îÅŸi îndeplineÅŸte obligaÅ£iile sau pune în pericol interesele care i-au fost încredinÅ£ate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul poate cere în justiÅ£ie înlocuirea fiduciarului.
	(2) Până la soluÅ£ionarea cererii de înlocuire, constituitorul, reprezentantul său sau, în lipsa acestora, beneficiarul va numi un administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare. În cazul în care constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul desemnează concomitent un administrator provizoriu, va prevala desemnarea făcută de constituitorul ori de reprezentantul său legal.
	(3) Mandatul administratorului provizoriu încetează în momentul înlocuirii fiduciarului sau în momentul respingerii definitive a cererii de înlocuire. SoluÅ£ionarea cererii de înlocuire a fiduciarului se realizează de urgenţă ÅŸi cu precădere.
	(4) Numirea noului fiduciar şi a administratorului provizoriu poate fi dispusă de instanţa de judecată numai cu acordul acestora.
	(5) În cazul în care instanÅ£a de judecată a numit un nou fiduciar, acesta va avea toate drepturile ÅŸi obligaÅ£iile prevăzute în contractul de fiducie.
	(6) Constituitorul, reprezentatul acestuia, noul fiduciar sau administratorul provizoriu poate să înregistreze această modificare a fiduciei, aplicându-se în mod corespunzător dispoziÅ£iile art. 780 ÅŸi 781. Înlocuirea fiduciarului se produce numai după această înregistrare.
DenunÅ£area, modificarea ÅŸi revocarea contractului de fiducie	Art. 789. - (1) Cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie poate fi denunÅ£at unilateral de către constituitor.
	(2) După acceptarea de către beneficiar, contractul nu poate fi modificat sau revocat de către părÅ£i ori denunÅ£at unilateral de către constituitor decât cu acordul beneficiarului sau, în absenÅ£a acestuia, cu autorizarea instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
Încetarea contractului de fiducie	Art. 790. - (1) Contractul de fiducie încetează prin împlinirea termenului sau prin realizarea scopului urmărit când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului.
	(2) El încetează, de asemenea, în cazul în care toÅ£i beneficiarii renunţă la fiducie, iar în contract nu s-a precizat cum vor continua raporturile fiduciare într-o asemenea situaÅ£ie. DeclaraÅ£iile de renunÅ£are sunt supuse aceloraÅŸi formalităţi de înregistrare ca ÅŸi contractul de fiducie. Încetarea se produce la data finalizării formalităţilor de înregistrare pentru ultima declaraÅ£ie de renunÅ£are.
	(3) Contractul de fiducie încetează ÅŸi în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenÅ£ei împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice.
Efectele încetării contractului de fiducie	Art. 791. - (1) Când contractul de fiducie încetează, masa patrimonială fiduciară existentă în acel moment se transferă la beneficiar, iar în absenÅ£a acestuia, la constituitor.
	(2) Contopirea masei patrimoniale fiduciare în patrimoniul beneficiarului sau al constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare.
TITLUL V
Administrarea bunurilor altuia
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Calitatea de administrator al bunurilor altuia	Art. 792. - (1) Persoana care este împuternicită, prin legat sau convenÅ£ie, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparÅ£ine are calitatea de administrator al bunurilor altuia.
	(2) Împuternicirea prin legat produce efecte dacă este acceptată de administratorul desemnat.
	(3) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor altuia, cu excepÅ£ia cazului în care legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete impun aplicarea unui alt regim juridic de administrare.
	(4) Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

RemuneraÅ£ia administratorului	Art. 793. - (1) Cu excepÅ£ia cazului în care, potrivit legii, actului constitutiv sau înÅ£elegerii ulterioare a părÅ£ilor ori împrejurărilor concrete, administrarea se realizează cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remuneraÅ£ie stabilită prin actul constitutiv sau prin înÅ£elegerea ulterioară a părÅ£ilor, prin lege ori, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. În acest ultim caz, se va Å£ine seama de uzanÅ£e ÅŸi, în lipsa unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.
	(2) Persoana care acÅ£ionează fără a avea acest drept sau fără a fi autorizată în acest sens nu are dreptul la remuneraÅ£ie, rămânând aplicabile, dacă este cazul, regulile de la gestiunea de afaceri.
Domeniul de aplicare	Art. 794. - În absenÅ£a unor dispoziÅ£ii legale speciale, prevederile prezentului titlu se aplică în toate cazurile de administrare a bunurilor altuia.
CAPITOLUL II
Formele de administrare
SECÅ¢IUNEA 1
Administrarea simplă
NoÅ£iune	Art. 795. - Persoana împuternicită cu administrarea simplă este Å£inută să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum ÅŸi actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaÅ£iei lor obiÅŸnuite.
AtribuÅ£iile administratorului	Art. 796. - (1) Cel împuternicit cu administrarea simplă este Å£inut să culeagă fructele bunurilor ÅŸi să exercite drepturile aferente administrării acestora.
	(2) Administratorul încasează creanÅ£ele administrate, eliberând în mod valabil chitanÅ£ele corespunzătoare, ÅŸi exercită drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are în administrare, precum dreptul de vot, de conversie ÅŸi de răscumpărare.
MenÅ£inerea destinaÅ£iei bunurilor	Art. 797. - Administratorul este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinaÅ£ia acestora, cu excepÅ£ia cazului în care este autorizat de către beneficiar sau, în caz de împiedicare a acestuia, de către instanÅ£a judecătorească.
Investirea sumelor de bani	Art. 798. - (1) Administratorul este obligat să investească sumele de bani aflate în administrarea sa în conformitate cu dispoziÅ£iile prezentului titlu referitoare la plasamentele considerate sigure.
	(2) Administratorul poate, totodată, să modifice investiÅ£iile efectuate anterior dobândirii de către acesta a calităţii sale ori efectuate de el însuÅŸi în calitate de administrator.
Autorizarea actelor de dispoziÅ£ie	Art. 799. - (1) Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea să înstrăineze cu titlu oneros bunul sau să îl greveze cu o garanÅ£ie reală, atunci când este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori menÅ£inerea modului de folosinţă potrivit destinaÅ£iei obiÅŸnuite a bunului, numai cu autorizarea beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia ori în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
	(2) Un bun supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate poate fi înstrăinat fără această autorizare.
	(3) Când administrarea are ca obiect o masă patrimonială sau un patrimoniu, administratorul poate să înstrăineze un bun individual determinat sau să îl greveze cu o garanÅ£ie reală ori de câte ori este necesar pentru buna administrare a universalităţii. În celelalte cazuri, este necesară autorizarea prealabilă a beneficiarului sau, după caz, a instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
	(4) Încheierea actului de înstrăinare în lipsa autorizării prealabile cerute potrivit prezentului articol atrage, în cazul în care cauzează prejudicii, obligaÅ£ia de reparare integrală ÅŸi reprezintă motiv de înlocuire a administratorului.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Administrarea deplină
AtribuÅ£iile administratorului	Art. 800. - Persoana împuternicită cu administrarea deplină este Å£inută să conserve ÅŸi să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectaÅ£iunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.
Întinderea puterilor administratorului	Art. 801. - Pentru aducerea la îndeplinire a obligaÅ£iilor sale, administratorul va putea să înstrăineze, cu titlu oneros, bunurile sau să le greveze cu un drept real ori chiar să le schimbe destinaÅ£ia, precum ÅŸi să efectueze orice alte acte necesare sau utile, inclusiv orice formă de investiÅ£ie.

CAPITOLUL III
Regimul juridic al administrării
SECÅ¢IUNEA 1
Obligaţiile administratorului faţă de beneficiar
Limitele răspunderii administratorului	Art. 802. - (1) Administratorul bunurilor altuia acÅ£ionează numai în limitele puterilor ce îi sunt conferite ÅŸi este Å£inut, în exercitarea atribuÅ£iilor sale, să respecte obligaÅ£iile ce îi incumbă potrivit legii, actului constitutiv sau înÅ£elegerii ulterioare a părÅ£ilor.
	(2) Administratorul nu va fi răspunzător pentru pieirea bunurilor pricinuită de forţa majoră, vechimea sau natura perisabilă a bunurilor ori de folosirea obişnuită şi autorizată a acestora.
ObligaÅ£ia de diligenţă, onestitate ÅŸi loialitate	Art. 803. - (1) Administratorul trebuie să acÅ£ioneze cu diligenÅ£a pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
	(2) Administratorul trebuie, totodată, să acÅ£ioneze cu onestitate ÅŸi loialitate în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului sau a scopului urmărit.
Evitarea conflictului de interese	Art. 804. - (1) Administratorul nu îÅŸi poate exercita atribuÅ£iile în interesul său propriu sau al unei terÅ£e persoane.
	(2) Administratorul este obligat să evite apariÅ£ia unui conflict între interesul său propriu ÅŸi obligaÅ£iile sale de administrator.
	(3) În măsura în care administratorul însuÅŸi este ÅŸi beneficiar, acesta este Å£inut să îÅŸi exercite atribuÅ£iile în interesul comun al tuturor beneficiarilor, prin acordarea unui tratament egal interesului său ÅŸi celui al celorlalÅ£i beneficiari.
AnunÅ£area conflictului de interese	Art. 805. - Administratorul este obligat să îl anunÅ£e de îndată pe beneficiar despre orice interes pe care l-ar avea într-o anumită activitate ÅŸi care este de natură să îl pună într-o situaÅ£ie de conflict de interese, precum ÅŸi drepturile pe care le-ar putea invoca împotriva beneficiarului sau a bunurilor administrate, indicând, după caz, natura ÅŸi valoarea drepturilor respective, cu excepÅ£ia intereselor ÅŸi drepturilor născute din actul constitutiv al administrării.
InterdicÅ£ia dobândirii de drepturi în legătură cu bunurile administrate	Art. 806. - (1) În timpul exercitării calităţii sale, administratorul nu va putea deveni parte la niciun contract având ca obiect bunurile administrate sau să dobândească, altfel decât prin succesiune, orice fel de drepturi asupra bunurilor respective sau împotriva beneficiarului.
	(2) Prin excepÅ£ie de la dispoziÅ£iile alin. (1), administratorul va putea încheia actele menÅ£ionate, cu împuternicirea expresă a beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia sau în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
SeparaÅ£ia bunurilor administrate	Art. 807. - Administratorul este obligat să Å£ină o evidenţă a bunurilor sale proprii distinctă de cea a bunurilor preluate în administrare. Această obligaÅ£ie subzistă ÅŸi în cazul în care, la preluarea bunurilor beneficiarului administrării, nu a fost întocmit un inventar.
InterdicÅ£ia folosirii bunurilor administrate în interes propriu	Art. 808. - În absenÅ£a acordului beneficiarului sau a împuternicirii conferite prin lege, prin actul constitutiv ori prin înÅ£elegerea ulterioară a părÅ£ilor, administratorul este obligat a nu folosi în propriul său avantaj bunurile administrate, precum ÅŸi datele sau informaÅ£iile care îi parvin în virtutea administrării.
InterdicÅ£ia actelor de dispoziÅ£ie cu titlu gratuit	Art. 809. - Administratorul nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt încredinÅ£ate, cu excepÅ£ia cazului în care interesul unei bune administrări o impune.
Dreptul de a reprezenta în justiÅ£ie	Art. 810. - Administratorul poate sta în justiÅ£ie pentru orice cerere sau acÅ£iune referitoare la administrarea bunurilor ÅŸi poate interveni în orice cerere sau acÅ£iune având drept obiect bunurile administrate.
ImparÅ£ialitatea administratorului	Art. 811. - Dacă există mai mulÅ£i beneficiari, concomitenÅ£i sau succesivi, administratorul este Å£inut să acÅ£ioneze cu imparÅ£ialitate, Å£inând cont de drepturile ÅŸi interesele fiecăruia dintre ei.
Atenuarea răspunderii administratorului	Art. 812. - În aprecierea limitelor răspunderii administratorului ÅŸi a despăgubirilor datorate de acesta, instanÅ£a judecătorească va putea reduce întinderea acestora, Å£inând cont de circumstanÅ£ele asumării administrării sau de caracterul gratuit al serviciului administratorului.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
ObligaÅ£iile administratorului ÅŸi ale beneficiarului în raporturile cu terÅ£ii
Răspunderea personală a administratorului	Art. 813. - (1) Administratorul care, în limitele puterilor conferite, îÅŸi asumă obligaÅ£ii în numele beneficiarului sau al fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară, nu va fi Å£inut personal răspunzător faţă de terÅ£ii contractanÅ£i.

	(2) Administratorul este personal răspunzător faţă de terÅ£ii cu care contractează dacă se obligă în nume propriu, sub rezerva drepturilor deÅ£inute de aceÅŸtia împotriva beneficiarului sau, după caz, a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.
Răspunderea personală a administratorului în cazul depăşirii puterilor conferite	Art. 814. - Administratorul care îÅŸi depăşeÅŸte puterile este Å£inut personal faţă de terÅ£ii cu care a contractat, în măsura în care aceÅŸtia nu au cunoscut faptul depăşirii puterilor ori beneficiarul nu a ratificat în mod expres sau tacit actul încheiat de administrator cu depăşirea puterilor conferite.
Depăşirea puterilor încredinÅ£ate mai multor persoane	Art. 815. - (1) Se consideră o depăşire a puterilor conferite fapta administratorului de a exercita în mod individual atribuÅ£iile pe care trebuie să le exercite împreună cu altcineva.
	(2) Prin excepÅ£ie de la prevederile alin. (1), nu constituie o încălcare a puterilor exercitarea acestora într-un mod mai avantajos decât acela care îi era impus prin actul de împuternicire.
Limitarea răspunderii beneficiarului faţă de terÅ£i	Art. 816. - (1) Beneficiarul răspunde faţă de terÅ£i pentru prejudiciile pricinuite în mod culpabil de administrator în exercitarea atribuÅ£iilor sale numai până la concurenÅ£a câÅŸtigului obÅ£inut.
	(2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, în cazul masei patrimoniale fiduciare.
Administratorul aparent	Art. 817. - Orice persoană care, având capacitate deplină de exerciÅ£iu, creează aparenÅ£a despre o altă persoană că este administratorul bunurilor sale va fi Å£inută de toate contractele pe care această din urmă persoană le încheie cu terÅ£ii de bună-credinţă.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Inventar, garanţii şi asigurare
Izvorul obligaÅ£iei privind inventarul, garanÅ£iile ÅŸi asigurarea	Art. 818. - (1) Administratorul nu este obligat să facă inventarul, să subscrie o poliţă de asigurare sau să furnizeze o altă garanÅ£ie pentru buna executare a îndatoririlor sale, în absenÅ£a unei clauze a actului constitutiv, a înÅ£elegerii ulterioare a părÅ£ilor, a unei dispoziÅ£ii legale contrare sau a unei hotărâri judecătoreÅŸti pronunÅ£ate la cererea beneficiarului sau a oricărei persoane interesate.
	(2) În cazul în care o asemenea obligaÅ£ie a fost stabilită în sarcina administratorului prin lege sau prin hotărâre judecătorească, administratorul va putea solicita instanÅ£ei judecătoreÅŸti, pentru motive temeinice, să fie dispensat de îndeplinirea ei.
Criteriile pentru aprecierea motivelor temeinice	Art. 819. - (1) În soluÅ£ionarea cererilor prevăzute la art. 818, instanÅ£a judecătorească va Å£ine seama de valoarea bunurilor, de situaÅ£ia părÅ£ilor, precum ÅŸi de alte circumstanÅ£e.
	(2) InstanÅ£a nu va putea admite cererea de stabilire a obligaÅ£iei administratorului privind inventarul, garanÅ£iile sau asigurarea, dacă pe această cale s-ar încălca o clauză contrară din actul constitutiv sau din înÅ£elegerea ulterioară a părÅ£ilor.
Cuprinsul inventarului	Art. 820. - (1) În cazurile în care administratorul este obligat să întocmească un inventar, acesta trebuie să cuprindă o enumerare completă a bunurilor încredinÅ£ate sau a conÅ£inutului masei patrimoniale ori a patrimoniului supus administrării.
	(2) Inventarul conÅ£ine, ori de câte ori este cazul:
	a) datele de identificare a bunurilor imobile ÅŸi descrierea bunurilor mobile, cu indicarea valorii acestora, iar în cazul unei universalităţi de bunuri mobile, o identificare corespunzătoare a universalităţii respective;
	b) identificarea sumelor de bani;
	c) lista instrumentelor financiare.
	(3) De asemenea, în cazul administrării unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu, inventarul cuprinde lista datoriilor ÅŸi se încheie cu o recapitulaÅ£ie a activului ÅŸi pasivului.
	(4) Administratorul are obligaÅ£ia să notifice beneficiarului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data ÅŸi locul întocmirii inventarului.
	(5) Inventarul se întocmeÅŸte fie prin înscris autentic, fie prin înscris sub semnătură privată cuprinzând data ÅŸi locul întocmirii ÅŸi semnat de autor ÅŸi de beneficiar, iar în absenÅ£a acestuia din urmă, de 2 martori. Constatările cu privire la care beneficiarul nu a făcut obiecÅ£iuni au deplină forţă probantă faţă de acesta din urmă.
Bunurile de uz personal	Art. 821. - În măsura în care patrimoniul administrat cuprinde bunuri de uz personal ale titularului sau, după caz, ale defunctului, în inventar se face o menÅ£iune de ordin general cu privire la acestea, descriindu-se doar obiectele de îmbrăcăminte, înscrisurile personale, bijuteriile sau obiectele de uz curent a căror valoare individuală depăşeÅŸte echivalentul în lei al sumei de 100 euro.

Starea bunurilor indicate în inventar	Art. 822. - Bunurile indicate în inventar sunt prezumate a fi în bună stare la data întocmirii acestuia, cu excepÅ£ia cazului în care inventarul cuprinde o menÅ£iune contrară agreată de beneficiar sau, în absenÅ£a acordului beneficiarului, menÅ£iunea este însoÅ£ită de un document doveditor.
Comunicarea şi contestarea inventarului	Art. 823. - (1) O copie a inventarului va fi predată de administrator persoanei care l-a desemnat şi beneficiarului, precum şi oricărei alte persoane interesate despre care acesta are cunoştinţă.
	(2) Inventarul poate fi făcut public numai în cazurile ÅŸi potrivit procedurii prevăzute de lege.
	(3) Orice persoană interesată poate contesta în justiÅ£ie inventarul sau oricare dintre menÅ£iunile conÅ£inute de acesta ÅŸi va putea solicita întocmirea unui nou inventar, cu participarea unui expert judiciar.
Asigurarea facultativă	Art. 824. - (1) Chiar în absenÅ£a unei obligaÅ£ii stabilite prin lege, prin actul constitutiv sau prin înÅ£elegerea părÅ£ilor ori prin hotărâre judecătorească, administratorul poate asigura bunurile încredinÅ£ate împotriva riscurilor obiÅŸnuite, precum furtul sau incendiul, pe cheltuiala beneficiarului sau a patrimoniului fiduciar.
	(2) Administratorul poate subscrie totodată o poliţă de asigurare profesională pentru buna executare a obligaţiilor sale.
	(3) Cheltuielile prilejuite de asigurarea prevăzută la alin. (2) sunt în sarcina beneficiarului sau a patrimoniului fiduciar, în cazul în care administrarea este efectuată cu titlu gratuit.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Administrarea colectivă şi delegarea
Adoptarea hotărârilor	Art. 825. - În cazul în care sunt desemnate mai multe persoane în calitate de administratori, dacă legea sau actul de desemnare nu prevede altfel, hotărârile se iau prin voinÅ£a majorităţii acestora.
Adoptarea hotărârilor în situaÅ£ii speciale	Art. 826. - (1) Administratorii vor putea efectua în mod individual acte de conservare.
	(2) În cazul în care nu se pot lua hotărâri în mod valabil din cauza opunerii constante a unora dintre administratori, celelalte acte de administrare a bunurilor altuia vor putea fi făcute, în caz de urgenţă, cu autorizarea instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
	(3) În măsura în care neînÅ£elegerile dintre administratori persistă, iar administrarea este serios afectată, instanÅ£a va putea dispune, la solicitarea oricărei persoane interesate, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
	a) stabilirea unui mecanism simplificat de adoptare a hotărârilor;
	b) repartizarea atribuÅ£iilor între administratori;
	c) conferirea votului decisiv, în caz de paritate de voturi, unuia dintre administratori;
	d) înlocuirea administratorului sau, după caz, a administratorilor cărora le este imputabilă situaÅ£ia creată.
Răspunderea solidară	Art. 827. - (1) Administratorii sunt răspunzători în mod solidar pentru îndeplinirea atribuÅ£iilor lor.
	(2) Cu toate acestea, în cazul în care atribuÅ£iile sunt repartizate prin lege, actul de desemnare sau hotărâre judecătorească, iar repartizarea a fost respectată, fiecare administrator este răspunzător doar pentru partea sa de administrare.
PrezumÅ£ia de aprobare a hotărârilor	Art. 828. - (1) Se prezumă că administratorul a aprobat toate hotărârile adoptate de ceilalÅ£i administratori ÅŸi va răspunde pentru acestea în solidar cu ei în măsura în care nu s-a opus în momentul adoptării hotărârii ÅŸi nu a notificat această opoziÅ£ie beneficiarului într-un termen rezonabil.
	(2) Se prezumă că administratorul a aprobat hotărârea adoptată în absenÅ£a sa în măsura în care nu îÅŸi face cunoscută opoziÅ£ia celorlalÅ£i administratori ÅŸi beneficiarului într-un termen rezonabil de la data la care a luat cunoÅŸtinţă de hotărârea respectivă.
	(3) Administratorul nu va răspunde în situaÅ£ia în care nu a putut, pentru motive temeinice, să notifice opoziÅ£ia sa în condiÅ£iile alin. (1).
Delegarea	Art. 829. - (1) Administratorul îÅŸi poate delega parÅ£ial atribuÅ£iile sau poate împuternici un terÅ£ să îl reprezinte la încheierea unui act determinat.
	(2) Administratorul nu poate delega unei terÅ£e persoane administrarea generală sau exerciÅ£iul unei puteri discreÅ£ionare, cu excepÅ£ia cazului în care delegarea se face către un coadministrator.
	(3) Administratorul răspunde pentru faptele celui substituit în măsura în care beneficiarul nu a autorizat în mod expres substituirea, iar în cazul în care autorizarea există, răspunde numai pentru lipsa de diligenţă în alegerea ÅŸi îndrumarea înlocuitorului.

Răspunderea reprezentantului administratorului	Art. 830. - (1) Actele prin care reprezentantul administratorului a încălcat prevederile actului de desemnare sau uzanÅ£ele sunt inopozabile beneficiarului.
	(2) De asemenea, beneficiarul se poate îndrepta împotriva reprezentantului administratorului pentru prejudiciile suferite, chiar dacă era autorizat expres să încredinÅ£eze reprezentarea.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Plasamentele considerate sigure
Categoriile de plasamente considerate sigure	Art. 831. - Sunt prezumate a fi sigure plasamentele stabilite periodic de Banca NaÅ£ională a României ÅŸi de Comisia NaÅ£ională a Valorilor Mobiliare.
Limitele prudenÅ£iale ale efectuării plasamentelor	Art. 832. - (1) Administratorul hotărăşte cu privire la efectuarea plasamentelor în funcÅ£ie de randament ÅŸi de creÅŸterea estimată a valorii. Administratorul va căuta să realizeze un portofoliu diversificat, care să producă venituri fixe ÅŸi, respectiv, variabile, într-o proporÅ£ie stabilită în funcÅ£ie de conjunctura economică.
	(2) Administratorul nu va putea achiziÅ£iona mai mult de 5% din acÅ£iunile aceleiaÅŸi societăţi comerciale ÅŸi nici nu va putea achiziÅ£iona acÅ£iuni, obligaÅ£iuni sau alte valori mobiliare ale unei persoane juridice care nu ÅŸi-a îndeplinit obligaÅ£ia de plată a dividendelor ori dobânzilor sau acorda împrumuturi persoanei juridice respective.
Plasarea sumelor de bani	Art. 833. - (1) Administratorul va putea depozita sumele de bani care îi sunt încredinÅ£ate la o instituÅ£ie de credit sau de asigurare ori la un organism de plasament colectiv, în măsura în care depozitul este rambursabil la vedere sau în urma unui aviz de maximum 30 de zile.
	(2) Administratorul va putea efectua totodată depuneri pe perioade mai lungi în măsura în care acestea sunt garantate integral de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar sau, după caz, de Fondul de protejare a asiguraÅ£ilor.
	(3) În lipsa garanÅ£iei prevăzute la alin. (2), administratorul nu va putea efectua depuneri pe perioade mai lungi, cu excepÅ£ia cazului în care instanÅ£a îl autorizează în acest sens ÅŸi în conformitate cu regulile determinate de aceasta.
Menţinerea plasamentelor anterioare	Art. 834. - (1) Administratorul va putea menţine plasamentele existente la data preluării funcţiei chiar dacă acestea nu sunt considerate sigure.
	(2) Administratorul va putea totodată să deÅ£ină valori mobiliare care le înlocuiesc pe cele deÅ£inute anterior ca urmare a reorganizării, lichidării sau fuziunii persoanei juridice emitente.
ObligaÅ£ia de reparare a prejudiciului pentru plasamentele nesigure	Art. 835. - (1) Se prezumă că un administrator acÅ£ionează prudent dacă îÅŸi îndeplineÅŸte atribuÅ£iile în conformitate cu prevederile prezentei secÅ£iuni. (2) Administratorul care efectuează un alt plasament decât cele menÅ£ionate la art. 831 ÅŸi care nu a fost autorizat expres de către beneficiar va fi Å£inut să repare prejudiciul rezultat fără a se Å£ine seama de existenÅ£a vreunei culpe.
ObligaÅ£ia administratorului de a-ÅŸi arăta calitatea	Art. 836. - (1) Administratorul trebuie să indice calitatea sa ÅŸi persoana beneficiarului pentru plasamentele făcute în cursul administrării.
	(2) În caz contrar, plasamentul ÅŸi profitul aferent vor reveni tot beneficiarului. Dacă plasamentele sunt nerentabile, administratorul va acoperi personal pierderile cauzate beneficiarului.
SECÅ¢IUNEA a 6-a
Repartiţia profiturilor şi a pierderilor
RepartiÅ£ia profitului ÅŸi a pierderilor	Art. 837. - (1) RepartiÅ£ia profitului ÅŸi a pierderilor între beneficiarul fructelor ÅŸi cel al capitalului se va realiza în conformitate cu prevederile actului constitutiv.
	(2) În lipsa unei indicaÅ£ii exprese în act, repartiÅ£ia se face echitabil, Å£inând seama de obiectul administrării, de circumstanÅ£ele care au dat naÅŸtere la administrare, precum ÅŸi de practicile contabile general acceptate.
Debitarea contului de venituri	Art. 838. - (1) Contul de venituri se va debita cu sumele reprezentând următoarele cheltuieli ÅŸi alte cheltuieli de natură similară, în următoarea ordine:
	a) impozitele şi taxele plătite, aferente bunurilor administrate;
	b) jumătate din remuneraÅ£ia administratorului ÅŸi din cheltuielile rezonabile efectuate de acesta pentru administrarea comună a capitalului ÅŸi a dobânzilor;
	c) primele de asigurare, costurile reparaţiilor minore, precum şi celelalte cheltuieli obişnuite ale administrării;
	d) cheltuielile efectuate pentru conservarea drepturilor beneficiarului fructelor ÅŸi jumătate din costurile prilejuite de descărcarea judiciară de gestiune, în măsura în care instanÅ£a judecătorească nu dispune altfel;
	e) costurile amortizării bunurilor, cu excepÅ£ia celor utilizate în scop personal de către beneficiar.

	(2) Administratorul va putea repartiza cheltuielile importante pe o perioadă de timp rezonabilă, pentru a menţine veniturile la un nivel constant.
Debitarea contului de capital	Art. 839. - (1) Contul de capital se va debita cu sumele reprezentând cheltuieli care nu sunt trecute în debitul contului de venituri, precum cheltuielile referitoare la investiÅ£iile de capital, înstrăinarea de bunuri, conservarea drepturilor beneficiarului capitalului sau a dreptului de proprietate a bunurilor administrate.
	(2) Contul de capital se va debita totodată cu sumele reprezentând taxe ÅŸi impozite plătite asupra câÅŸtigurilor din capital, chiar ÅŸi atunci când legea specială le califică impozite pe venit.
Momentul naÅŸterii dreptului beneficiarului la venitul net	Art. 840. - Beneficiarul fructelor este îndreptăţit la venitul net rezultat din administrarea bunurilor începând cu data prevăzută în actul constitutiv sau, în lipsa unei asemenea date, de la momentul începerii administrării ori, după caz, al decesului testatorului.
Dobândirea fructelor	Art. 841. - (1) Când beneficiarul este proprietarul bunului frugifer, fructele se dobândesc potrivit regulilor prevăzute la art. 550 alin. (2) ÅŸi (3). În cazul în care beneficiarul este o terţă persoană, se aplică în mod corespunzător regulile prevăzute la art. 710 ÅŸi 711.
	(2) Dividendele ÅŸi distribuÅ£iile unei persoane juridice se datorează de la data indicată în hotărârea de distribuÅ£ie sau, în lipsa acesteia, de la data hotărârii respective. Beneficiarul nu va avea dreptul la plata dividendelor stabilite ulterior momentului încetării dreptului său.
SECÅ¢IUNEA a 7-a
Darea de seamă anuală
ObligaÅ£ia privind darea de seamă	Art. 842. - Cel puÅ£in o dată pe an administratorul îi va prezenta beneficiarului o dare de seamă a gestiunii sale.
Conţinutul şi auditarea dării de seamă	Art. 843. - (1) Darea de seamă trebuie să cuprindă toate informaţiile necesare verificării exactităţii acesteia.
	(2) La cererea persoanei interesate, darea de seamă poate fi auditată de către un expert independent.
	(3) În cazul în care administratorul se opune auditării, persoana interesată poate să solicite instanÅ£ei judecătoreÅŸti desemnarea unui expert independent pentru a verifica darea de seamă.
Darea de seamă în ipoteza în care sunt mai mulÅ£i administratori	Art. 844. - Dacă sunt mai mulÅ£i administratori, aceÅŸtia vor întocmi o singură dare de seamă, cu excepÅ£ia cazului în care atribuÅ£iile lor au fost repartizate prin lege, prin actul constitutiv sau de către instanÅ£a judecătorească, iar această repartizare a fost respectată.
Examinarea registrelor	Art. 845. - Administratorul este obligat să îi permită beneficiarului, în orice moment, examinarea registrelor ÅŸi a documentelor justificative ce au legătură cu gestiunea sa.
CAPITOLUL IV
Încetarea administrării
SECÅ¢IUNEA 1
Cauzele de încetare
Cazurile de încetare	Art. 846. - Administrarea încetează:
	a) prin stingerea dreptului beneficiarului asupra bunurilor administrate;
	b) prin expirarea termenului sau împlinirea condiÅ£iei stipulate în actul constitutiv;
	c) prin îndeplinirea scopului administrării sau prin încetarea cauzei care a dat naÅŸtere administrării;
	d) prin denunÅ£area de către beneficiar a actului de desemnare, ca urmare a solicitării comunicate administratorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de a restitui bunurile de îndată;
	e) prin înlocuirea administratorului de către beneficiar sau de către instanÅ£a judecătorească, la cererea altei persoane interesate;
	f) prin decesul, punerea sub interdicţie judecătorească, renunţarea administratorului ori supunerea acestuia la procedura insolvenţei;
	g) prin punerea sub interdicÅ£ie judecătorească a beneficiarului sau supunerea acestuia la procedura insolvenÅ£ei, în măsura în care aceasta afectează bunurile administrate.

Notificarea renunţării	Art. 847. - (1) Administratorul poate renunÅ£a la atribuÅ£iile sale, pe baza notificării adresate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, beneficiarului ÅŸi, după caz, celorlalÅ£i administratori sau persoanei împuternicite să desemneze un înlocuitor.
	(2) Notificarea va cuprinde un termen de preaviz rezonabil, care să îi permită beneficiarului să numească un alt administrator sau să preia el însuÅŸi administrarea bunurilor. În caz contrar, administratorul va repara prejudiciul cauzat prin renunÅ£area sa intempestivă.
	(3) Renunţarea administratorului produce efecte de la data expirării termenului de preaviz.
Moartea sau punerea sub interdicţie a administratorului	Art. 848. - (1) Moartea sau punerea sub interdicţie a administratorului va fi comunicată beneficiarului şi, după caz, celorlalţi administratori, de către moştenitorii acestuia sau executorul testamentar ori de către tutorele administratorului.
	(2) MoÅŸtenitorii, executorul testamentar ÅŸi tutorele, după caz, sunt obligaÅ£i să întreprindă, în privinÅ£a oricărei afaceri începute, orice măsură imediată care este necesară pentru prevenirea producerii unei pierderi, precum ÅŸi să dea socoteală ÅŸi să predea bunurile către persoana îndreptăţită.
ObligaÅ£iile asumate ulterior încetării administrării	Art. 849. - (1) ObligaÅ£iile asumate faţă de terÅ£i, ulterior încetării administrării, de un administrator de bună-credinţă sunt pe deplin valabile ÅŸi îl obligă pe beneficiar sau, după caz, pe fiduciar.
	(2) Prevederile alin. (1) se aplică ÅŸi în cazul obligaÅ£iilor asumate de administrator ulterior încetării administrării, atunci când aceasta este o consecinţă necesară sau o măsură necesară pentru prevenirea pierderilor.
	(3) Beneficiarul sau fiduciarul este de asemenea Å£inut de obligaÅ£iile asumate faţă de terÅ£ii care nu au cunoscut faptul încetării administrării.
	(4) Fiduciarul răspunde numai în limitele activului masei patrimoniale fiduciare.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Darea de seamă şi predarea bunurilor
Darea de seamă finală	Art. 850. - (1) La încetarea raporturilor de administrare, administratorul va prezenta o dare de seamă finală beneficiarului ÅŸi, după caz, administratorului înlocuitor sau celorlalÅ£i administratori. În cazul încetării simultane a raporturilor de administrare ale mai multor administratori, aceÅŸtia vor prezenta o singură dare de seamă, cu excepÅ£ia cazului în care atribuÅ£iile acestora sunt separate.
	(2) Darea de seamă va cuprinde toate datele necesare pentru a permite verificarea exactităţii sale. Registrele şi celelalte documente justificative vor putea fi consultate de persoanele interesate.
	(3) Acceptarea dării de seamă de către beneficiar îl descarcă pe administrator.
Descărcarea judiciară de gestiune	Art. 851. - (1) În cazul în care oricare dintre beneficiari nu acceptă darea de seamă, administratorul poate cere instanÅ£ei judecătoreÅŸti să o încuviinÅ£eze.
	(2) Ori de câte ori se consideră necesar, instanÅ£a judecătorească va dispune efectuarea unei expertize de specialitate.
Locul predării bunurilor	Art. 852. - În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, administratorul predă bunurile administrate la locul unde se găsesc acestea.
Întinderea obligaÅ£iei de restituire	Art. 853. - (1) Administratorul este obligat să predea tot ce a primit în exercitarea atribuÅ£iilor sale, chiar dacă plata primită de la terÅ£ este nedatorată beneficiarului sau, după caz, fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.
	(2) Administratorul este, de asemenea, obligat să restituie orice profit sau orice alt avantaj patrimonial realizat în folos personal prin utilizarea, fără permisiune, a datelor ÅŸi a informaÅ£iilor obÅ£inute în virtutea calităţii sale.
	(3) Administratorul care a folosit, fără permisiune, un bun este obligat să îl indemnizeze pe beneficiar sau, după caz, pe fiduciar, în contul masei patrimoniale fiduciare cu echivalentul folosinÅ£ei bunului.
Suportarea cheltuielilor administrării	Art. 854. - (1) Cheltuielile administrării, inclusiv cele ocazionate de prezentarea dării de seamă ÅŸi de predarea bunurilor, sunt în sarcina beneficiarului sau, după caz, a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.
	(2) În cazul renunţării, denunţării actului de desemnare sau al înlocuirii administratorului, beneficiarul ori fiduciarul, în contul masei patrimoniale fiduciare, are în sarcină, pe lângă cheltuielile menÅ£ionate la alin. (1), ÅŸi plata remuneraÅ£iei cuvenite administratorului în raport cu durata activităţii sale.
Data curgerii dobânzilor	Art. 855. - (1) Administratorul datorează dobânzi asupra soldului de la data acceptării ori a încuviinţării judiciare a dării de seamă sau, după caz, de la data notificării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc prevăzut de lege.

	(2) Beneficiarul sau fiduciarul, pentru masa patrimonială fiduciară, datorează dobânzi pentru sumele cuvenite administratorului doar de la punerea în întârziere potrivit alin. (1).
Deducerea remuneraÅ£iei	Art. 856. - (1) Administratorul poate deduce din soldul administrării remuneraÅ£ia care îi este datorată de beneficiar sau de fiduciar, în contul masei patrimoniale fiduciare, pentru activitatea sa.
	(2) Administratorul are drept de retenÅ£ie asupra bunului administrat până la plata integrală a datoriei faţă de el.
Solidaritatea beneficiarilor	Art. 857. - În caz de pluralitate de beneficiari, aceÅŸtia sunt Å£inuÅ£i solidar la îndeplinirea obligaÅ£iilor faţă de administrator.
TITLUL VI
Proprietatea publică
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
DefiniÅ£ia dreptului de proprietate publică	Art. 858. - Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparÅ£ine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraÅ£ia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiÅ£ia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.
Obiectul proprietăţii publice. Delimitarea de domeniul privat	Art. 859. - (1) Constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege organică.
	(2) Celelalte bunuri care aparÅ£in statului ori unităţilor administrativ-teritoriale fac parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.
Domeniul public naţional, judeţean şi local	Art. 860. - (1) Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public naţional, judeţean sau, după caz, local.
	(2) Delimitarea dintre domeniul public naÅ£ional, judeÅ£ean ÅŸi local se face în condiÅ£iile legii.
	(3) Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale ÅŸi invers se face în condiÅ£iile legii.
Caracterele dreptului de proprietate publică	Art. 861. - (1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
	(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz ÅŸi nu poate fi dobândită de terÅ£i prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
	(3) În condiÅ£iile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă ÅŸi pot fi concesionate ori închiriate.
Limitele exercitării dreptului de proprietate publică	Art. 862. - (1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.
	(2) Incompatibilitatea se constată prin acordul dintre titularul proprietăţii publice ÅŸi persoana interesată sau, în caz de divergenţă, pe cale judecătorească.
	(3) În aceste cazuri, persoana interesată are dreptul la o justă ÅŸi promptă despăgubire din partea titularului proprietăţii publice.
Cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publică	Art. 863. - Dreptul de proprietate publică se dobândeÅŸte: a) prin achiziÅ£ie publică, efectuată în condiÅ£iile legii;
	b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiÅ£iile legii;
	c) prin donaÅ£ie sau legat, acceptat în condiÅ£iile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinÅ£a dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
	d) prin convenÅ£ie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinÅ£a dobânditorului, devine de uz ori de interes public;

	e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condiÅ£iile legii;
	f) prin alte moduri stabilite de lege.
Stingerea dreptului de proprietate publică	Art. 864. - Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute de lege.
Apărarea dreptului de proprietate publică	Art. 865. - (1) ObligaÅ£ia apărării în justiÅ£ie a proprietăţii publice revine titularului. (2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaÅ£i:
	a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică;
	b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiÅ£iile prevăzute de Codul de procedură civilă.
	(3) DispoziÅ£iile art. 563 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL II
Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice	Art. 866. - Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Dreptul de administrare
Constituirea dreptului de administrare	Art. 867. - (1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeÅ£ean sau, după caz, a consiliului local.
	(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) controlează modul de exercitare a dreptului de administrare.
Exercitarea dreptului de administrare	Art. 868. - (1) Dreptul de administrare aparţine regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local.
	(2) Titularul dreptului de administrare poate folosi ÅŸi dispune de bunul dat în administrare în condiÅ£iile stabilite de lege ÅŸi, dacă este cazul, de actul de constituire.
Stingerea dreptului de administrare	Art. 869. - Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis, în condiÅ£iile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit.
Apărarea dreptului de administrare	Art. 870. - (1) Apărarea în justiÅ£ie a dreptului de administrare revine titularului dreptului.
	(2) DispoziÅ£iile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Dreptul de concesiune
ConÅ£inutul dreptului de concesiune	Art. 871. - (1) Concesionarul are dreptul ÅŸi, în acelaÅŸi timp, obligaÅ£ia de exploatare a bunului, în schimbul unei redevenÅ£e ÅŸi pentru o durată determinată, cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute de lege ÅŸi a contractului de concesiune.
	(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică.
	(3) Procedura de concesionare, precum ÅŸi încheierea, executarea ÅŸi încetarea contractului de concesiune sunt supuse condiÅ£iilor prevăzute de lege.
Exercitarea dreptului de concesiune	Art. 872. - (1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, concesionarul nu poate înstrăina ÅŸi nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii ÅŸi care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii.
	(2) Fructele, precum ÅŸi, în limitele prevăzute de lege ÅŸi în actul de constituire, productele bunului concesionat revin concesionarului.
	(3) În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din partea concedentului, în condiÅ£iile legii ÅŸi ale contractului de concesiune.

Apărarea dreptului de concesiune	Art. 873. - (1) Apărarea în justiÅ£ie a dreptului de concesiune revine concesionarului.
	(2) DispoziÅ£iile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Dreptul de folosinţă cu titlu gratuit
ConÅ£inutul ÅŸi limitele dreptului de folosinţă cu titlu gratuit	Art. 874. - (1) Dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituÅ£iilor de utilitate publică.
	(2) În lipsa unor dispoziÅ£ii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază de fructele civile ale bunului.
	(3) DispoziÅ£iile privind constituirea ÅŸi încetarea dreptului de administrare se aplică în mod corespunzător.
Apărarea dreptului de folosinţă cu titlu gratuit	Art. 875. - (1) Apărarea în justiÅ£ie a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit revine titularului dreptului.
	(2) DispoziÅ£iile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
TITLUL VII
Cartea funciară
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Scopul şi obiectul cărţii funciare	Art. 876. - (1) Cartea funciară descrie imobilele şi arată drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri.
	(2) În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară ÅŸi alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
	(3) Prin imobil, în sensul prezentului titlu, se înÅ£elege una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosinţă, cu sau fără construcÅ£ii, aparÅ£inând aceluiaÅŸi proprietar, situate pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale ÅŸi care sunt identificate printr-un număr cadastral unic.
Drepturile tabulare	Art. 877. - Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, se modifică ÅŸi se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară.
Obiectul drepturilor tabulare	Art. 878. - (1) Obiectul drepturilor tabulare este imobilul, definit la art. 876 alin. (3), care după înscrierea în cartea funciară nu mai poate să fie modificat decât cu respectarea regulilor de carte funciară.
	(2) AceeaÅŸi carte funciară nu poate cuprinde decât un singur imobil.
	(3) Mai mulÅ£i proprietari nu pot fi înscriÅŸi în aceeaÅŸi carte funciară decât dacă se află în coproprietate pe cote-părÅ£i ori în devălmăşie.
Modificarea imobilului înscris în cartea funciară	Art. 879. - (1) Imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri, dacă mai multe imobile alăturate se unesc într-un singur imobil sau dacă se adaugă o parte dintr-un imobil la un alt imobil ori, după caz, se măreÅŸte întinderea acestuia.
	(2) De asemenea, imobilul înscris în cartea funciară se modifică ÅŸi prin dezlipiri, dacă se desparte o parte din imobil sau se micÅŸorează întinderea acestuia.
	(3) Alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini nu se poate face decât cu consimţământul titularilor acelor sarcini. Refuzul titularilor sarcinilor nu trebuie să fie abuziv, el putând fi cenzurat de către instanÅ£a judecătorească.
	(4) Dacă însă creditorii ipotecari consimt la alipirea sau, după caz, atât la dezlipirea, cât ÅŸi la alipirea imobilului grevat la un alt imobil, în lipsă de convenÅ£ie contrară, ipotecile vor lua rang după cele ce grevează imobilul la care s-a făcut alipirea.
	(5) OperaÅ£iunile de modificare a imobilului înscris în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material ÅŸi nu implică niciun transfer de proprietate.
Înscrierile în caz de alipire sau dezlipire	Art. 880. - (1) În caz de alipire sau dezlipire, imobilele rezultate se vor transcrie în cărÅ£i funciare noi, cu menÅ£ionarea noului număr cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciară sau, după caz, vechile cărÅ£i funciare se vor închide, fără a se mai putea redeschide pentru alte înscrieri.
	(2) Dacă întregul imobil înscris în cartea funciară a fost transcris, aceasta se va închide ÅŸi nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.

Felurile înscrierilor	Art. 881. - (1) Înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie ÅŸi notarea.
	(2) Intabularea ÅŸi înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
	(3) Înscrierea provizorie ÅŸi notarea se fac numai în cazurile anume prevăzute de lege.
Înscrierea drepturilor reale afectate de modalităţi	Art. 882. - (1) Drepturile reale sub condiÅ£ie suspensivă sau rezolutorie nu se intabulează. Ele se pot însă înscrie provizoriu.
	(2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalităţii se va putea arăta atât în cuprinsul intabulării, cât ÅŸi al înscrierii provizorii.
Cercetarea cărÅ£ii funciare	Art. 883. - (1) Orice persoană, fără a fi Å£inută să justifice vreun interes, poate cerceta orice carte funciară, precum ÅŸi celelalte documente cu care aceasta se întregeÅŸte, potrivit legii. Mapa cu înscrisurile care au stat la baza efectuării înscrierilor în cartea funciară poate fi consultată de orice persoană interesată, cu respectarea dispoziÅ£iilor legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ÅŸi libera circulaÅ£ie a acestor date.
	(2) La cerere, se vor elibera extrase sau copii certificate, conforme cu exemplarul original aflat în arhivă.
	(3) Nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunoÅŸtinţă de existenÅ£a vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară sau, după caz, a unei cereri de înscriere înregistrate la biroul de cadastru ÅŸi publicitate imobiliară.
Procedura de înscriere	Art. 884. - Procedura de înscriere în cartea funciară se va stabili prin lege specială.
CAPITOLUL II
Înscrierea drepturilor tabulare
Dobândirea ÅŸi stingerea drepturilor reale asupra imobilelor	Art. 885. - (1) Sub rezerva unor dispoziÅ£ii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părÅ£i, cât ÅŸi faţă de terÅ£i, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.
	(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenÅ£ei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.
	(3) Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terÅ£e persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane, cu excepÅ£ia cazurilor anume prevăzute de lege.
	(4) Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă sau, după caz, consimţământul titularului.
Modificarea drepturilor reale asupra imobilelor	Art. 886. - Modificarea unui drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea sau stingerea drepturilor reale, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Dobândirea unor drepturi reale fără înscriere	Art. 887. - (1) Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moÅŸtenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum ÅŸi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
	(2) Cu toate acestea, în cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului nu a fost în prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor putea fi opuse terÅ£ilor dobânditori de bună-credinţă.
	(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), titularul drepturilor astfel dobândite nu va putea însă dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut înscrierea.
CondiÅ£ii de înscriere	Art. 888. - Înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreÅŸti rămase definitivă, a certificatului de moÅŸtenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.
RenunÅ£area la dreptul de proprietate	Art. 889. - (1) Proprietarul poate renunÅ£a la dreptul său printr-o declaraÅ£ie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru ÅŸi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului.
	(2) În acest caz, comuna, oraÅŸul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziÅ£iilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.

	(3) În situaÅ£ia bunurilor grevate de sarcini reale, unitatea administrativ-teritorială care a preluat bunul este Å£inută în limita valorii bunului.
Data producerii efectelor înscrierilor	Art. 890. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, înscrierile în cartea funciară îÅŸi vor produce efectele de la data înregistrării cererilor, Å£inându-se însă cont de data, ora ÅŸi minutul înregistrării acestora în toate cazurile în care cererea a fost depusă personal, prin mandatar ori notar public sau, după caz, comunicată prin telefax, poÅŸtă electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului ÅŸi confirmarea primirii cererii de înscriere cu toate documentele justificative.
	(2) În cazul drepturilor de ipotecă, ordinea înregistrării cererilor va determina ÅŸi rangul acestora.
	(3) Dacă mai multe cereri s-au primit în aceeaÅŸi zi prin poÅŸtă sau curier, drepturile de ipotecă vor avea acelaÅŸi rang, iar celelalte drepturi vor dobândi numai provizoriu rang egal, urmând ca instanÅ£a să se pronunÅ£e, la cererea oricărei persoane interesate, asupra rangului ÅŸi, dacă va fi cazul, asupra radierii înscrierii nevalabile.
	(4) În cazul în care două sau mai multe drepturi au primit provizoriu rang egal, potrivit dispoziÅ£iilor alin. (3), va fi preferat, indiferent de data certă a titlurilor aflate în concurs, cel care a fost pus în posesia bunului sau, după caz, cel faţă de care debitorul ÅŸi-a executat cel dintâi obligaÅ£iile ce îi incumbă, cu excepÅ£ia drepturilor de ipotecă care vor avea acelaÅŸi rang. În situaÅ£ia în care niciunul din dobânditori n-a fost pus în posesia bunului sau, după caz, debitorul nu ÅŸi-a executat obligaÅ£iile faţă de niciunul dintre ei, va fi preferat cel care a sesizat cel dintâi instanÅ£a de judecată în temeiul dispoziÅ£iilor prezentului articol.
	(5) DispoziÅ£iile alin. (3) ÅŸi (4) se aplică ÅŸi atunci când, în aceeaÅŸi zi, o cerere de înscriere a fost depusă ori comunicată în condiÅ£iile alin. (1), iar alta primită prin poÅŸtă sau curier.
Conflictul dintre terÅ£ii dobânditori de la un autor comun	Art. 891. - În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptăţite să dobândească, prin acte încheiate cu acelaÅŸi autor, drepturi asupra aceluiaÅŸi imobil care se exclud reciproc, cel care ÅŸi-a înscris primul dreptul va fi socotit titularul dreptului tabular, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a săvârÅŸit înscrierea în cartea funciară.
SituaÅ£ia terÅ£ului dobânditor de rea-credinţă	Art. 892. - (1) Cel care a fost îndreptăţit, printr-un act juridic valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul său poate cere radierea din cartea funciară a unui drept concurent sau, după caz, acordarea de rang preferenÅ£ial faţă de înscrierea efectuată de altă persoană, însă numai dacă sunt întrunite următoarele 3 condiÅ£ii:
	a) actul juridic în temeiul căruia se solicită radierea sau acordarea rangului preferenÅ£ial să fie anterior aceluia în baza căruia terÅ£ul ÅŸi-a înscris dreptul;
	b) dreptul reclamantului ÅŸi cel al terÅ£ului dobânditor să provină de la un autor comun;
	c) înscrierea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de terÅ£ul dobânditor prin violenţă sau viclenie, după caz.
	(2) Radierea sau acordarea rangului preferenÅ£ial poate fi cerută ÅŸi dacă violenÅ£a ori viclenia a provenit de la o altă persoană decât terÅ£ul dobânditor, dar numai dacă acesta din urmă a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască această împrejurare la data încheierii contractului în baza căruia a dobândit dreptul intabulat în folosul său.
	(3) Dreptul la acÅ£iune se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terÅ£ a dreptului în folosul său.
Persoanele împotriva cărora se poate face înscrierea drepturilor tabulare	Art. 893. - Înscrierea unui drept real se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;
	b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, ÅŸi-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.
Înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice succesive	Art. 894. - În cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă îndreptăţit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită, odată cu înscrierea acestuia, ÅŸi înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate, după caz.
Înscrierile întemeiate pe obligaÅ£iile defunctului	Art. 895. - Înscrierile întemeiate pe obligaÅ£iile defunctului se vor putea săvârÅŸi ÅŸi după ce dreptul a fost înscris pe numele moÅŸtenitorului, însă numai în măsura în care moÅŸtenitorul este Å£inut de aceste obligaÅ£ii.
AcÅ£iunea în prestaÅ£ie tabulară	Art. 896. - (1) În cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu îÅŸi execută obligaÅ£iile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanÅ£ei judecătoreÅŸti să dispună înscrierea; dreptul la acÅ£iune este prescriptibil în condiÅ£iile legii.

	(2) Dacă acÅ£iunea în prestaÅ£ie tabulară a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească se va înscrie, din oficiu, ÅŸi împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare.
Efectele acÅ£iunii în prestaÅ£ie tabulară faţă de terÅ£ul dobânditor de rea-credinţă	Art. 897. - (1) AcÅ£iunea în prestaÅ£ie tabulară se va putea îndrepta ÅŸi împotriva terÅ£ului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terÅ£ului dobânditor, iar acesta a fost de rea-credinţă la data încheierii actului.
	(2) Dreptul la acÅ£iune împotriva terÅ£ului se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către acesta a dreptului în folosul său, cu excepÅ£ia cazului în care dreptul la acÅ£iune al reclamantului contra antecesorului tabular s-a prescris mai înainte.
Înscrierea provizorie	Art. 898. - În afara altor cazuri prevăzute de lege, înscrierea provizorie în cartea funciară se va putea cere:
	1. dacă dreptul real dobândit este afectat de o condiÅ£ie suspensivă ori rezolutorie sau dacă priveÅŸte ori grevează o construcÅ£ie viitoare; în cazul înscrierii provizorii având ca obiect o construcÅ£ie viitoare, justificarea acesteia se face în condiÅ£iile legii;
	2. dacă, în temeiul unei hotărâri care nu este încă definitivă, partea căzută în pretenÅ£ii a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garanÅ£ie ipotecară;
	3. dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca;
	4. dacă se dobândeÅŸte un drept tabular înscris provizoriu;
	5. dacă ambele părÅ£i consimt doar pentru efectuarea unei înscrieri provizorii.
Efectele înscrierii provizorii	Art. 899. - (1) Înscrierea provizorie are ca efect dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular de la data înregistrării cererii, sub condiÅ£ia ÅŸi în măsura justificării ei.
	(2) Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu consimţământul celui împotriva căruia s-a efectuat înscrierea provizorie, dat în formă autentică, sau în temeiul unei hotărâri judecătoreÅŸti definitive. În acest din urmă caz, dispoziÅ£iile art. 896 ÅŸi 897 se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi acÅ£iunii în justificare tabulară.
	(3) Justificarea radierii dreptului de ipotecă se face în temeiul hotărârii judecătoreÅŸti de validare rămase definitivă, al consimţământului creditorului dat în formă autentică, al procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc prin care se constată acceptarea plăţii sau, după caz, al încheierii întocmite de acesta prin care se constată efectuarea plăţii, rămasă definitivă.
	(4) Justificarea unei înscrieri provizorii îÅŸi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor care s-au făcut condiÅ£ionat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei ÅŸi a tuturor înscrierilor care s-au făcut condiÅ£ionat de justificarea ei.
PrezumÅ£ia existenÅ£ei sau inexistenÅ£ei unui drept tabular	Art. 900. - (1) Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
	(2) Dacă un drept real s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.
	(3) Dovada contrară se poate face numai în cazurile prevăzute la art. 887, precum ÅŸi pe calea acÅ£iunii în rectificare.
Dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular	Art. 901. - (1) Sub rezerva unor dispoziÅ£ii legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credinţă vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară.
	(2) TerÅ£ul dobânditor este considerat de bună-credinţă numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiÅ£ii:
	a) nu a fost înregistrată nicio acÅ£iune prin care se contestă cuprinsul cărÅ£ii funciare;
	b) din cuprinsul cărÅ£ii funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane; ÅŸi
	c) nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărţii funciare.
	(3) DispoziÅ£iile prezentului articol sunt aplicabile ÅŸi terÅ£ului care a dobândit cu bună-credinţă un drept de ipotecă în temeiul unui act juridic încheiat cu titularul de carte funciară ori cu succesorul său în drepturi, după caz.
	(4) DispoziÅ£iile prezentului articol nu pot fi însă opuse de o parte contractantă celeilalte ÅŸi nici de succesorii lor universali sau cu titlu universal, după caz.
CAPITOLUL III
Notarea unor drepturi, fapte ÅŸi raporturi juridice
Actele sau faptele supuse notării	Art. 902. - (1) Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terÅ£elor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeÅŸte că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaÅŸtere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, dispoziÅ£iile art. 890-892, 896 ÅŸi 897 se aplică în mod corespunzător.

	(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară:
	1. punerea sub interdicţie judecătorească şi ridicarea acestei măsuri;
	2. cererea de declarare a morÅ£ii unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a morÅ£ii ÅŸi cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătoreÅŸti de declarare a morÅ£ii;
	3. calitatea de bun comun a unui imobil;
	4. convenÅ£ia matrimonială, precum ÅŸi modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
	5. destinaţia unui imobil de locuinţă a familiei;
	6. locaţiunea şi cesiunea de venituri;
	7. aportul de folosinţă la capitalul social al unei societăţi;
	8. interdicÅ£ia convenÅ£ională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
	9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
	10. dreptul de a revoca sau denunţa unilateral contractul;
	11. pactul comisoriu şi declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere unilaterală a contractului;
	12. antecontractul şi pactul de opţiune;
	13. dreptul de preempţiune născut din convenţii;
	14. intenÅ£ia de a înstrăina sau de a ipoteca;
	15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanţii reale asupra creanţei ipotecare;
	16. deschiderea procedurii insolvenÅ£ei, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei măsuri, precum ÅŸi închiderea acestei proceduri;
	17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
	18. acÅ£iunea în prestaÅ£ie tabulară, acÅ£iunea în justificare ÅŸi acÅ£iunea în rectificare;
	19. acÅ£iunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acÅ£iunea în partaj, acÅ£iunile în desfiinÅ£area actului juridic pentru nulitate, rezoluÅ£iune ori alte cauze de ineficacitate, acÅ£iunea revocatorie, precum ÅŸi orice alte acÅ£iuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
	20. punerea în miÅŸcare a acÅ£iunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârÅŸită printr-o faptă prevăzută de legea penală.
	(3) În sensul prezentului articol, prin terÅ£i se înÅ£elege orice persoană care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.
Actele sau faptele care pot fi notate în cartea funciară	Art. 903. - Se vor putea nota în cartea funciară, fără însă ca opozabilitatea faţă de terÅ£i să depindă de această înscriere:
	1. incapacitatea sau restrângerea, prin efectul legii, a capacităţii de exerciÅ£iu ori de folosinţă;
	2. declaraÅ£ia de utilitate publică în vederea exproprierii unui imobil;
	3. orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul ÅŸi care sunt prevăzute în acest scop de lege.
Notarea intenÅ£iei de a înstrăina sau de a ipoteca	Art. 904. - (1) Proprietarul unui imobil poate cere ca intenÅ£ia sa de a înstrăina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătând în acest din urmă caz ÅŸi suma ce corespunde obligaÅ£iei garantate.
	(2) Dacă înstrăinarea sau ipotecarea se realizează în termen de 3 luni de la notarea intenÅ£iei de a înstrăina sau de a ipoteca, dreptul înscris va avea rangul notării.
Pierderea efectului notării	Art. 905. - (1) Notarea intenÅ£iei de a înstrăina sau de a ipoteca îÅŸi pierde efectul prin trecerea unui termen de 3 luni de la data înregistrării cererii.
	(2) Anul, luna ÅŸi ziua în care notarea îÅŸi pierde efectul vor fi menÅ£ionate atât în notare, cât ÅŸi în încheierea ce a dispus-o.
Notarea antecontractelor ÅŸi a pactelor de opÅ£iune	Art. 906. - (1) Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta se poate nota în cartea funciară, dacă promitentul este înscris în cartea funciară ca titularul dreptului care face obiectul promisiunii, iar antecontractul, sub sancÅ£iunea respingerii cererii de notare, prevede termenul în care urmează a fi încheiat contractul. Notarea se poate efectua oricând în termenul stipulat în antecontract pentru executarea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la expirarea lui.
	(2) Promisiunea se va putea radia, dacă cel îndreptăţit nu a cerut instanÅ£ei pronunÅ£area unei hotărâri care să Å£ină loc de contract, în termen de 6 luni de la trecerea termenului fixat pentru încheierea lui sau dacă, între timp, imobilul a fost definitiv adjudecat în cadrul vânzării silite de către un terÅ£ care nu este Å£inut să răspundă de obligaÅ£iile promitentului.
	(3) Radierea se va dispune din oficiu, dacă, până la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la alin. (2), n-a fost cerută înscrierea dreptului care a făcut obiectul promisiunii, cu excepÅ£ia cazului când cel îndreptăţit a cerut notarea în cartea funciară a acÅ£iunii prevăzute la alin. (2). De asemenea, promisiunea se va radia din oficiu în toate cazurile când, până la încheierea contractului amintit mai sus ori până la soluÅ£ionarea definitivă a acÅ£iunii prevăzute la alin. (2), imobilul a fost definitiv adjudecat în cadrul vânzării silite de către un terÅ£ care nu este Å£inut să răspundă de obligaÅ£iile promitentului.

	(4) DispoziÅ£iile prezentului articol se aplică prin asemănare ÅŸi pactelor de opÅ£iune notate în cartea funciară. În aceste cazuri, dacă, până la expirarea termenului stipulat în contract pentru exercitarea opÅ£iunii, beneficiarul pactului nu solicită, în baza declaraÅ£iei de opÅ£iune ÅŸi a dovezii comunicării sale către cealaltă parte, intabularea dreptului ce urmează a fi dobândit, se va dispune din oficiu radierea pactului înscris în folosul său.
CAPITOLUL IV
Rectificarea înscrierilor de carte funciară
NoÅ£iune	Art. 907. - (1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaÅ£ia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
	(2) Prin rectificare se înÅ£elege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.
	(3) SituaÅ£ia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaÅŸtere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraÅ£ie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunÅ£ată împotriva acestuia, prin care s-a admis acÅ£iunea de fond. AcÅ£iunea de fond poate fi, după caz, o acÅ£iune în anulare, rezoluÅ£iune, reducÅ£iune sau orice altă acÅ£iune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.
Rectificarea intabulării sau înscrierii provizorii	Art. 908. - (1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:
	1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinÅ£at, în condiÅ£iile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;
	2. dreptul înscris a fost greÅŸit calificat;
	3. nu mai sunt întrunite condiÅ£iile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
	4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanţă cu situaÅ£ia juridică reală a imobilului.
	(2) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraÅ£ia autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.
	(3) Când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea celui îndreptăţit, odată cu consimţământul dat în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării, ÅŸi înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanÅ£ei să dispună înscrierea în cartea funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instanÅ£ei de judecată va suplini consimţământul la înscriere al părÅ£ii care are obligaÅ£ia de a preda înscrisurile necesare rectificării.
	(4) AcÅ£iunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acÅ£iunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât ÅŸi împotriva terÅ£ilor dobânditori, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, în condiÅ£iile prevăzute la art. 909, cu excepÅ£ia acÅ£iunii întemeiate pe dispoziÅ£iile alin. (1) pct. 3 ÅŸi 4, care nu poate fi pornită împotriva terÅ£ilor care ÅŸi-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credinţă ÅŸi printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărÅ£ii funciare.
Termenele de exercitare a acÅ£iunii în rectificare	Art. 909. - (1) Sub rezerva prescripÅ£iei dreptului la acÅ£iunea în fond, acÅ£iunea în rectificare este imprescriptibilă faţă de dobânditorul nemijlocit, precum ÅŸi faţă de terÅ£ul care a dobândit cu rea-credinţă dreptul înscris în folosul său. Dacă acÅ£iunea de fond introdusă pe cale separată a fost admisă, acÅ£iunea în rectificare este, de asemenea, imprescriptibilă atât împotriva celor care au fost chemaÅ£i în judecată, cât ÅŸi împotriva terÅ£ilor care au dobândit un drept real după ce acÅ£iunea de fond a fost notată în cartea funciară.
	(2) Faţă de terÅ£ele persoane care au dobândit cu bună-credinţă un drept real prin donaÅ£ie sau legat cu titlu particular, acÅ£iunea în rectificare, sub rezerva prescripÅ£iei dreptului la acÅ£iunea de fond, nu se va putea introduce decât în termen de 5 ani, socotiÅ£i de la înregistrarea cererii lor de înscriere.
	(3) De asemenea, sub rezerva prescripÅ£iei dreptului la acÅ£iunea în fond, acÅ£iunea în rectificare, întemeiată exclusiv pe dispoziÅ£iile art. 908 alin. (1) pct. 1 ÅŸi 2, se va putea îndrepta ÅŸi împotriva terÅ£elor persoane care ÅŸi-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credinţă ÅŸi printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărÅ£ii funciare. În aceste cazuri, termenul va fi de 3 ani, socotiÅ£i de la data înregistrării cererii de înscriere

	formulate de către dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, cu excepÅ£ia cazului când încheierea, prin care s-a ordonat înscrierea care face obiectul acÅ£iunii în rectificare, a fost comunicată celui îndreptăţit, caz în care termenul va fi de un an de la comunicarea acesteia.
	(4) Termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt termene de decădere.
Efectele admiterii acÅ£iunii în rectificare	Art. 910. - (1) Hotărârea prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce atingere drepturilor înscrise în folosul celor care nu au fost părÅ£i în cauză.
	(2) Dacă însă acÅ£iunea în rectificare a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească de admitere se va înscrie, din oficiu, ÅŸi împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare, care se va radia odată cu dreptul autorului lor.
Rectificarea notării în cartea funciară	Art. 911. - (1) În lipsa consimţământul titularului, orice persoană interesată va putea cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art. 908, precum ÅŸi ori de câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.
	(2) Rectificarea se va încuviinÅ£a în temeiul unei hotărâri judecătoreÅŸti definitive; dreptul la acÅ£iune este imprescriptibil.
	(3) DispoziÅ£iile art. 910 rămân aplicabile.
Radierea drepturilor condiÅ£ionale	Art. 912. - (1) Dreptul afectat de o condiÅ£ie suspensivă se va radia din oficiu, dacă nu se dovedeÅŸte îndeplinirea condiÅ£iei care afectează dreptul, în termen de 5 ani de la înscriere.
	(2) Tot astfel se va radia condiÅ£ia rezolutorie, dacă nu s-a cerut, în temeiul ei, radierea dreptului înscris sub o asemenea modalitate, timp de 10 ani de la înscriere.
Îndreptarea erorilor materiale	Art. 913. - Erorile materiale săvârÅŸite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. DispoziÅ£iile art. 909-911 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Modificarea descrierii imobilului	Art. 914. - Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea menÅ£iunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinaÅ£ia sau suprafaÅ£a acestuia, în condiÅ£iile legii.
Răspunderea pentru Å£inerea defectuoasă a cărÅ£ii funciare	Art. 915. - (1) Cel prejudiciat printr-o faptă săvârÅŸită, chiar din culpă, în păstrarea ÅŸi administrarea cărÅ£ii funciare va putea cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului teritorial de cadastru ÅŸi publicitate imobiliară de la locul situării imobilului ÅŸi a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acÅ£iunilor ÅŸi căilor de atac prevăzute de lege.
	(2) Dreptul la acÅ£iune se prescrie într-un termen de un an, socotit din ziua în care cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când s-a săvârÅŸit fapta prin care s-a cauzat prejudiciul. PrescripÅ£ia este suspendată prin exercitarea acÅ£iunilor ÅŸi căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei păgubitoare.
TITLUL VIII
Posesia
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 916. - (1) Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneÅŸte ÅŸi care se comportă ca un proprietar.
	(2) DispoziÅ£iile prezentului titlu se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi în privinÅ£a posesorului care se comportă ca un titular al altui drept real, cu excepÅ£ia drepturilor reale de garanÅ£ie.
Exercitarea posesiei	Art. 917. - (1) Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane.
	(2) Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesia prin reprezentantul lor legal.
Cazurile care nu constituie posesie	Art. 918. - (1) Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum:
	a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
	b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, faţă de nuda proprietate;

	c) fiecare coproprietar, în proporÅ£ie cu cotele-părÅ£i ce revin celorlalÅ£i coproprietari;
	d) orice altă persoană care, deÅ£inând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpâneÅŸte cu îngăduinÅ£a acestuia.
	(2) Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile ÅŸi limitele prevăzute de lege.
PrezumÅ£ia de posesie ÅŸi prezumÅ£ia de proprietate	Art. 919. - (1) Până la proba contrară, acela care stăpâneÅŸte bunul este prezumat posesor.
	(2) DetenÅ£ia precară, odată dovedită, este prezumată că se menÅ£ine până la proba intervertirii sale.
	(3) Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepÅ£ia imobilelor înscrise în cartea funciară.
Intervertirea precarităţii în posesie	Art. 920. - (1) Intervertirea detenÅ£iei precare în posesie nu se poate face decât în următoarele cazuri:
	a) dacă detentorul precar încheie cu bună-credinţă un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât cu proprietarul bunului;
	b) dacă detentorul precar săvârÅŸeÅŸte împotriva posesorului acte de rezistenţă neechivoce în privinÅ£a intenÅ£iei sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului;
	c) dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr-un act translativ de proprietate cu titlu particular, cu condiÅ£ia ca dobânditorul să fie de bună-credinţă.
	(2) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dobânditorul este de bună-credinţă dacă înscrie dreptul în folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărÅ£ii funciare. În celelalte cazuri, este de bună-credinţă dobânditorul care nu cunoÅŸtea ÅŸi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a celui de la care a dobândit bunul.
Încetarea posesiei	Art. 921. - Posesia încetează prin:
	a) transformarea sa în detenÅ£ie precară;
	b) înstrăinarea bunului;
	c) abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declaraÅ£iei de renunÅ£are la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil;
	d) pieirea bunului;
	e) trecerea bunului în proprietate publică;
	f) înscrierea dreptului de proprietate al comunei, oraÅŸului sau municipiului, după caz, conform art. 889 alin. (2);
	g) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.
CAPITOLUL II
Viciile posesiei
Viciile posesiei	Art. 922. - (1) În afara situaÅ£iilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât posesia utilă.
	(2) Nu este utilă posesia discontinuă, tulburată sau clandestină. Până la proba contrară, posesia este prezumată a fi utilă.
Discontinuitatea	Art. 923. - Posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitenÅ£e anormale în raport cu natura bunului.
ViolenÅ£a	Art. 924. - Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.
Clandestinitatea	Art. 925. - Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.
Invocarea viciilor posesiei	Art. 926. - (1) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată.
	(2) Numai persoana faţă de care posesia este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.
Încetarea viciilor posesiei	Art. 927. - Posesia viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.
CAPITOLUL III
Efectele posesiei
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Uzucapiunea ÅŸi dobândirea fructelor	Art. 928. - În condiÅ£iile prezentului capitol, posesorul poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, după caz, asupra fructelor produse de acesta.

Bunurile care nu pot fi uzucapate	Art. 929. - Nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie, au fost declarate prin lege inalienabile.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Uzucapiunea imobiliară
Uzucapiunea extratabulară	Art. 930. - (1) Dreptul de proprietate asupra unui imobil ÅŸi dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, dacă:
	a) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, ÅŸi-a încetat existenÅ£a;
	b) a fost înscrisă în cartea funciară declaraÅ£ia de renunÅ£are la proprietate;
	c) imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.
	(2) În toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă ÅŸi-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terţă persoană să îÅŸi fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.
Uzucapiunea tabulară	Art. 931. - (1) Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credinţă a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată.
	(2) Este suficient ca buna-credinţă să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere ÅŸi în momentul intrării în posesie.
Curgerea termenului uzucapiunii	Art. 932. - (1) În cazurile prevăzute la art. 930 alin. (1) lit. a) ÅŸi b), termenul uzucapiunii nu începe să curgă înainte de data decesului sau, după caz, a încetării existenÅ£ei juridice a proprietarului, respectiv înainte de data înscrierii declaraÅ£iei de renunÅ£are la proprietate, chiar dacă intrarea în posesie s-a produs la o dată anterioară.
	(2) Viciile posesiei suspendă cursul uzucapiunii.
JoncÅ£iunea posesiilor	Art. 933. - (1) Fiecare posesor este considerat că începe în persoana sa o nouă posesie, indiferent dacă bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular.
	(2) Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesie cu aceea a autorului său.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 934. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la prescripÅ£ia extinctivă.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă
PrezumÅ£ia de titlu de proprietate	Art. 935. - Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.
Opozabilitatea faţă de terţi	Art. 936. - Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, posesia de bună-credinţă a bunului mobil asigură opozabilitatea faţă de terţi a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă	Art. 937. - (1) Persoana care, cu bună-credinţă, încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă.
	(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credinţă, dacă acÅ£iunea este intentată, sub sancÅ£iunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului.
	(3) Dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obiÅŸnuit bunuri de acelaÅŸi fel ori dacă a fost adjudecat la o licitaÅ£ie publică, iar acÅ£iunea în revendicare a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani, posesorul de bună-credinţă poate reÅ£ine bunul până la indemnizarea sa integrală pentru preÅ£ul plătit vânzătorului.
	(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.
	(5) DispoziÅ£iile prezentului articol se aplică în mod corespunzător ÅŸi în legătură cu dobândirea dreptului de uzufruct ÅŸi a dreptului de uz asupra unui bun mobil.
Buna-credinţă	Art. 938. - (1) Este de bună-credinţă posesorul care nu cunoÅŸtea ÅŸi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului.
	(2) Buna-credinţă trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.

Dobândirea bunului mobil în temeiul uzucapiunii	Art. 939. - Acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, în alte condiÅ£ii decât cele prevăzute în prezenta secÅ£iune, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii. DispoziÅ£iile art. 932 alin. (2), art. 933 ÅŸi 934 se aplică în mod corespunzător.
Posesia titlurilor la purtător	Art. 940. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se aplică ÅŸi titlurilor la purtător, în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Ocupaţiunea
Dobândirea bunului prin ocupaÅ£iune	Art. 941. - (1) Posesorul unui lucru mobil care nu aparÅ£ine nimănui devine proprietarul acestuia, prin ocupaÅ£iune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă aceasta se face în condiÅ£iile legii.
	(2) Sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum ÅŸi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice, peÅŸtele ÅŸi resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de pădure, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale ÅŸi aromatice ÅŸi altele asemenea.
	(3) Lucrurile mobile de valoare foarte mică sau foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public, inclusiv pe un drum public sau într-un mijloc de transport în comun, sunt considerate lucruri abandonate.
Proprietatea bunului găsit	Art. 942. - (1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
	(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliÅ£ie din localitatea în care a fost găsit. Acesta are obligaÅ£ia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziÅ£iile privitoare la depozitul necesar.
	(3) Organul de poliţie va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un anunţ privitor la pierderea bunului, cu menţionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.
Proprietatea asupra bunului găsit în loc public	Art. 943. - Dacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de proces-verbal, persoanei care deÅ£ine un titlu, altul decât titlul de proprietate publică, asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, această persoană este obligată să îl predea, pe bază de proces-verbal, organelor de poliÅ£ie din localitate. În acelaÅŸi termen, anunÅ£ul menÅ£ionat la art. 942 alin. (3) se va afiÅŸa la locul unde a fost găsit bunul.
Vânzarea bunului găsit	Art. 944. - Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea sa tinde să îi diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitaÅ£ie publică, conform legii. În acest caz, drepturile ÅŸi obligaÅ£iile legate de bun se vor exercita în legătură cu preÅ£ul obÅ£inut în urma vânzării.
Restituirea bunului găsit către proprietar	Art. 945. - (1) Bunul sau preÅ£ul obÅ£inut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sancÅ£iunea decăderii, în termenul prevăzut la art. 942 alin. (2) teza a II-a, însă nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului.
	(2) De asemenea, în cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din preÅ£ sau din valoarea actuală a bunului. ObligaÅ£ia de plată a recompensei nu există în cazul prevăzut la art. 943, dacă găsitorul este persoana care deÅ£ine spaÅ£iul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia.
	(3) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă ÅŸi recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanÅ£a judecătorească.
	(4) Dacă bunul ori preÅ£ul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fără stăpân ÅŸi remis găsitorului pe bază de proces-verbal. În acest caz, găsitorul dobândeÅŸte dreptul de proprietate prin ocupaÅ£iune. Dovada ocupaÅ£iunii se poate face prin procesul-verbal menÅ£ionat sau prin orice alt mijloc de probă.
	(5) Dacă găsitorul refuză să preia bunul sau preÅ£ul, acesta revine comunei, oraÅŸului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit ÅŸi intră în domeniul privat al acestuia.
Drepturile asupra tezaurului găsit	Art. 946. - (1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privinÅ£a căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar.
	(2) Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit într-un bun imobil sau întrun bun mobil aparÅ£ine, în cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului mobil în care a fost descoperit ÅŸi descoperitorului.
	(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile culturale, calificate astfel potrivit legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări arheologice sistematice, şi nici acelor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietăţii publice.

Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 947. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se aplică în mod corespunzător ÅŸi persoanelor care, pe un alt temei, au dreptul la restituirea bunului pierdut.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Dobândirea fructelor prin posesia de bună-credinţă
CondiÅ£iile dobândirii fructelor bunului posedat	Art. 948. - (1) Posesorul de bună-credinţă dobândeÅŸte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat.
	(2) Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credinţă se menÅ£ine la data scadenÅ£ei acestora.
	(3) În cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, buna-credinţă se apreciază în raport cu condiÅ£iile cerute terÅ£ilor dobânditori pentru a respinge acÅ£iunea în rectificare.
	(4) În celelalte cazuri, posesorul este de bună-credinţă atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaÅŸte ÅŸi nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască. Buna-credinţă încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute.
	(5) Posesorul de rea-credinţă trebuie să restituie fructele percepute, precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.
CAPITOLUL IV
Acţiunile posesorii
AcÅ£iunile posesorii	Art. 949. - (1) Cel care a posedat un bun cel puÅ£in un an poate solicita instanÅ£ei de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptăţit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
	(2) Exerciţiul acţiunilor posesorii este recunoscut şi detentorului precar.
Persoanele împotriva cărora se pot introduce acÅ£iunile posesorii	Art. 950. - (1) AcÅ£iunile posesorii pot fi introduse ÅŸi împotriva proprietarului. (2) AcÅ£iunea posesorie nu poate fi însă introdusă împotriva persoanei faţă de care există obligaÅ£ia de restituire a bunului.
Termenul de exercitare a acÅ£iunii posesorii	Art. 951. - (1) În caz de tulburare ori de deposedare, paÅŸnică sau violentă, acÅ£iunea se introduce în termenul de prescripÅ£ie de un an de la data tulburării sau deposedării.
	(2) Dacă tulburarea ori deposedarea este violentă, acţiunea poate fi introdusă şi de cel care exercită o posesie viciată, indiferent de durata posesiei sale.
Luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat	Art. 952. - (1) Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesia unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei construcÅ£ii, tăierea unor arbori ori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat, posesorul poate să ceară luarea măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea lucrărilor.
	(2) Până la soluÅ£ionarea cererii, posesorul ori, după caz, cealaltă persoană poate fi obligată la plata unei cauÅ£iuni, lăsate la aprecierea instanÅ£ei, numai în următoarele situaÅ£ii:
	a) dacă instanÅ£a dispune, în mod provizoriu, deplasarea lucrului ori încetarea lucrărilor, cauÅ£iunea se stabileÅŸte în sarcina posesorului, astfel încât să se poată repara prejudiciul ce s-ar cauza pârâtului prin această măsură;
	b) dacă instanÅ£a încuviinÅ£ează menÅ£inerea lucrului în starea sa actuală ori continuarea lucrărilor, cauÅ£iunea se stabileÅŸte în sarcina pârâtului astfel încât să se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situaÅ£iei anterioare.
CARTEA a IV-a
Despre moÅŸtenire ÅŸi liberalităţi*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii a IV-a sunt cuprinse în art. 91-98 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I
DispoziÅ£ii referitoare la moÅŸtenire în general
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 953. - MoÅŸtenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.

Deschiderea moÅŸtenirii	Art. 954. - (1) MoÅŸtenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.
	(2) MoÅŸtenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.
	(3) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moÅŸtenirea se deschide la locul din Å£ară aflat în circumscripÅ£ia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiÅ£ia ca în această circumscripÅ£ie să existe cel puÅ£in un bun imobil al celui care lasă moÅŸtenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moÅŸtenirii este în circumscripÅ£ia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiÅ£ia ca în această circumscripÅ£ie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moÅŸtenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moÅŸtenirii este în circumscripÅ£ia notarului public celui dintâi sesizat.
	(4) DispoziÅ£iile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfăşurării procedurii succesorale este instanÅ£a judecătorească.
Felurile moÅŸtenirii	Art. 955. - (1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moÅŸtenire legală, în măsura în care cel care lasă moÅŸtenirea nu a dispus altfel prin testament.
	(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală.
Actele juridice asupra moÅŸtenirii nedeschise	Art. 956. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moÅŸteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moÅŸtenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moÅŸtenirii.
CAPITOLUL II
Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni
Capacitatea de a moşteni	Art. 957. - (1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile.
	(2) Dacă, în cazul morÅ£ii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieÅ£uit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moÅŸteni una pe alta.
Nedemnitatea de drept	Art. 958. - (1) Este de drept nedemnă de a moşteni:
	a) persoana condamnată penal pentru săvârÅŸirea unei infracÅ£iuni cu intenÅ£ia de al ucide pe cel care lasă moÅŸtenirea;
	b) persoana condamnată penal pentru săvârÅŸirea, înainte de deschiderea moÅŸtenirii, a unei infracÅ£iuni cu intenÅ£ia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moÅŸtenirea ar fi fost deschisă la data săvârÅŸirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaÅ£ia la moÅŸtenire a făptuitorului.
	(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menÅ£ionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripÅ£ia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.
	(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanÅ£a de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreÅŸti din care rezultă nedemnitatea.
Nedemnitatea judiciară	Art. 959. - (1) Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:
	a) persoana condamnată penal pentru săvârÅŸirea, cu intenÅ£ie, împotriva celui care lasă moÅŸtenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
	b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
	c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moÅŸtenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
	(2) Sub sancÅ£iunea decăderii, orice succesibil poate cere instanÅ£ei judecătoreÅŸti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moÅŸtenirii. Introducerea acÅ£iunii constituie un act de acceptare tacită a moÅŸtenirii de către succesibilul reclamant.
	(3) Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moÅŸtenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

	(4) Atunci când condamnarea pentru faptele menÅ£ionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripÅ£ia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariÅ£ia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moÅŸtenirii.
	(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) ÅŸi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moÅŸtenirii.
	(6) Comuna, oraÅŸul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moÅŸtenirii poate introduce acÅ£iunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu excepÅ£ia autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alÅ£i succesibili. DispoziÅ£iile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Efectele nedemnităţii	Art. 960. - (1) Nedemnul este înlăturat atât de la moÅŸtenirea legală, cât ÅŸi de la cea testamentară.
	(2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.
	(3) Actele de conservare, precum ÅŸi actele de administrare, în măsura în care profită moÅŸtenitorilor, încheiate între nedemn ÅŸi terÅ£i, sunt valabile. De asemenea, se menÅ£in ÅŸi actele de dispoziÅ£ie cu titlu oneros încheiate între nedemn ÅŸi terÅ£ii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărÅ£ii funciare fiind însă aplicabile.
Înlăturarea efectelor nedemnităţii	Art. 961. - (1) Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moÅŸtenirea. Fără o declaraÅ£ie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârÅŸirea faptei care atrage nedemnitatea.
	(2) Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graÅ£iere sau prin prescripÅ£ia executării pedepsei penale.
Vocaţia la moştenire	Art. 962. - Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.
TITLUL II
Moştenirea legală
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
MoÅŸtenitorii legali	Art. 963. - (1) MoÅŸtenirea se cuvine, în ordinea ÅŸi după regulile stabilite în prezentul titlu, soÅ£ului supravieÅ£uitor ÅŸi rudelor defunctului, ÅŸi anume descendenÅ£ilor, ascendenÅ£ilor ÅŸi colateralilor acestuia, după caz.
	(2) DescendenÅ£ii ÅŸi ascendenÅ£ii au vocaÅ£ie la moÅŸtenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
	(3) În lipsa moÅŸtenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraÅŸului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moÅŸtenirii.
Principiile generale ale devoluÅ£iunii legale a moÅŸtenirii	Art. 964. - (1) Rudele defunctului vin la moÅŸtenire în următoarea ordine: a) clasa întâi: descendenÅ£ii;
	b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi;
	c) clasa a treia: ascendenţii ordinari;
	d) clasa a patra: colateralii ordinari.
	(2) Dacă în urma dezmoÅŸtenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moÅŸtenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiÅ£iile pentru a moÅŸteni.
	(3) Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moÅŸtenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepÅ£ia cazurilor pentru care legea dispune altfel.
	(4) Între rudele din aceeaÅŸi clasă ÅŸi de acelaÅŸi grad, moÅŸtenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL II
Reprezentarea succesorală
NoÅ£iune	Art. 965. - Prin reprezentare succesorală, un moÅŸtenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moÅŸtenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moÅŸtenirii.

Domeniul de aplicare	Art. 966. - (1) Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului.
	(2) În limitele prevăzute la alin. (1) ÅŸi dacă sunt îndeplinite condiÅ£iile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanÅ£ii sunt rude de acelaÅŸi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.
CondiÅ£ii	Art. 967. - (1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moÅŸteni, precum ÅŸi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moÅŸtenirii.
	(2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moÅŸtenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiÅ£iile generale pentru a-l moÅŸteni pe acesta.
	(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.
Efectul general al reprezentării succesorale	Art. 968. - (1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moÅŸtenirea se împarte pe tulpină.
	(2) Prin tulpină se înÅ£elege:
	- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moÅŸtenirea sau este reprezentat la moÅŸtenire;
	- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moÅŸtenirea sau este reprezentat la moÅŸtenire.
	(3) Dacă aceeaÅŸi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenÅ£ilor de acelaÅŸi grad din aceeaÅŸi ramură împărÅ£indu-se între ei în mod egal.
Efectul particular al reprezentării succesorale	Art. 969. - (1) Copiii nedemnului concepuÅ£i înainte de deschiderea moÅŸtenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moÅŸtenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moÅŸtenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moÅŸtenirea lui în concurs cu alÅ£i copii ai săi, concepuÅ£i după deschiderea moÅŸtenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul ÅŸi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.
	(2) Raportul se face potrivit dispoziÅ£iilor prevăzute în secÅ£iunea a 2-a a cap. IV din titlul IV al prezentei cărÅ£i.
CAPITOLUL III
MoÅŸtenitorii legali
SECÅ¢IUNEA 1
Soţul supravieţuitor
CondiÅ£ii	Art. 970. - SoÅ£ul supravieÅ£uitor îl moÅŸteneÅŸte pe soÅ£ul decedat dacă, la data deschiderii moÅŸtenirii, nu există o hotărâre de divorÅ£ definitivă.
VocaÅ£ia la moÅŸtenire a soÅ£ului supravieÅ£uitor	Art. 971. - (1) SoÅ£ul supravieÅ£uitor este chemat la moÅŸtenire în concurs cu oricare dintre clasele de moÅŸtenitori legali.
	(2) În absenÅ£a persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moÅŸtenire, soÅ£ul supravieÅ£uitor culege întreaga moÅŸtenire.
Cota succesorală a soÅ£ului supravieÅ£uitor	Art. 972. - (1) Cota soÅ£ului supravieÅ£uitor este de: a) un sfert din moÅŸtenire, dacă vine în concurs cu descendenÅ£ii defunctului;
	b) o treime din moÅŸtenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenÅ£i privilegiaÅ£i, cât ÅŸi cu colaterali privilegiaÅ£i ai defunctului;
	c) o jumătate din moÅŸtenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenÅ£i privilegiaÅ£i, fie numai cu colaterali privilegiaÅ£i ai defunctului;
	d) trei sferturi din moÅŸtenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenÅ£i ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.
	(2) Cota soÅ£ului supravieÅ£uitor în concurs cu moÅŸtenitori legali aparÅ£inând unor clase diferite se stabileÅŸte ca ÅŸi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
	(3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaÅ£ia unui soÅ£ supravieÅ£uitor, cota stabilită potrivit alin. (1) ÅŸi (2) se împarte în mod egal între acestea.
Dreptul de abitaÅ£ie al soÅ£ului supravieÅ£uitor	Art. 973. - (1) SoÅ£ul supravieÅ£uitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaÅ£ie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moÅŸtenirii, dacă această casă face parte din bunurile moÅŸtenirii.

	(2) Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.
	(3) Oricare dintre moÅŸtenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaÅ£ie, dacă locuinÅ£a nu este necesară în întregime soÅ£ului supravieÅ£uitor, fie schimbarea obiectului abitaÅ£iei, dacă pune la dispoziÅ£ia soÅ£ului supravieÅ£uitor o altă locuinţă corespunzătoare.
	(4) Dreptul de abitaÅ£ie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moÅŸtenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soÅ£ului supravieÅ£uitor.
	(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaÅ£ie reglementat prin prezentul articol se soluÅ£ionează de către instanÅ£a competentă să judece partajul moÅŸtenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.
Dreptul special de moÅŸtenire al soÅ£ului supravieÅ£uitor	Art. 974. - Când nu vine în concurs cu descendenÅ£ii defunctului, soÅ£ul supravieÅ£uitor moÅŸteneÅŸte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul ÅŸi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinÅ£ei comune a soÅ£ilor.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Descendenţii defunctului
Dreptul de moÅŸtenire al descendenÅ£ilor	Art. 975. - (1) DescendenÅ£ii sunt copiii defunctului ÅŸi urmaÅŸii lor în linie dreaptă la nesfârÅŸit.
	(2) DescendenÅ£ii defunctului înlătură moÅŸtenitorii din celelalte clase ÅŸi vin la moÅŸtenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie. DispoziÅ£iile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
	(3) În concurs cu soÅ£ul supravieÅ£uitor, descendenÅ£ii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moÅŸtenire.
	(4) MoÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire care li se cuvine descendenÅ£ilor se împarte între aceÅŸtia în mod egal, când vin la moÅŸtenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moÅŸtenire prin reprezentare succesorală.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
Vocaţia la moştenire a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi	Art. 976. - (1) Ascendenţii privilegiaţi sunt tatăl şi mama defunctului.
	(2) Colateralii privilegiaÅ£i sunt fraÅ£ii ÅŸi surorile defunctului, precum ÅŸi descendenÅ£ii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
	(3) AscendenÅ£ii privilegiaÅ£i ÅŸi colateralii privilegiaÅ£i vin la moÅŸtenire dacă descendenÅ£ii nu îndeplinesc condiÅ£iile necesare pentru a moÅŸteni. DispoziÅ£iile art. 963 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
ÎmpărÅ£irea moÅŸtenirii între soÅ£ul supravieÅ£uitor, ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i ÅŸi colateralii privilegiaÅ£i	Art. 977. - (1) Dacă soÅ£ul supravieÅ£uitor vine la moÅŸtenire în concurs atât cu ascendenÅ£i privilegiaÅ£i, cât ÅŸi cu colaterali privilegiaÅ£i ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moÅŸtenire.
	(2) Dacă soÅ£ul supravieÅ£uitor vine la moÅŸtenire în concurs fie numai cu ascendenÅ£i privilegiaÅ£i, fie numai cu colaterali privilegiaÅ£i ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moÅŸtenire.
ÎmpărÅ£irea moÅŸtenirii între ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i ÅŸi colateralii privilegiaÅ£i	Art. 978. - MoÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită ascendenÅ£ilor privilegiaÅ£i ÅŸi colateralilor privilegiaÅ£i se împarte între aceÅŸtia în funcÅ£ie de numărul ascendenÅ£ilor privilegiaÅ£i care vin la moÅŸtenire, după cum urmează:
	a) în cazul în care la moÅŸtenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaÅ£i, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
	b) în cazul în care la moÅŸtenire vin 2 părinÅ£i, aceÅŸtia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiaÅ£i, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
AbsenÅ£a ascendenÅ£ilor privilegiaÅ£i sau a colateralilor privilegiaÅ£i	Art. 979. - (1) În cazul în care colateralii privilegiaÅ£i nu îndeplinesc condiÅ£iile necesare pentru a moÅŸteni, ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i vor culege moÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită clasei a doua.
	(2) În cazul în care ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i nu îndeplinesc condiÅ£iile necesare pentru a moÅŸteni, colateralii privilegiaÅ£i vor culege moÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită clasei a doua.
ÎmpărÅ£irea moÅŸtenirii între ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i	Art. 980. - MoÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită ascendenÅ£ilor privilegiaÅ£i se împarte între aceÅŸtia în mod egal.
ÎmpărÅ£irea moÅŸtenirii între colateralii privilegiaÅ£i	Art. 981. - (1) MoÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită colateralilor privilegiaÅ£i se împarte între aceÅŸtia în mod egal.

	(2) În cazul în care colateralii privilegiaÅ£i vin la moÅŸtenire prin reprezentare succesorală, moÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină.
	(3) În cazul în care colateralii privilegiaÅ£i sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă ÅŸi cea paternă. În cadrul fiecărei linii, sunt aplicabile dispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2).
	(4) În ipoteza prevăzută la alin. (3), colateralii privilegiaÅ£i care sunt rude cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din moÅŸtenire ce li se cuvine.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
ASCENDENÅ¢II ORDINARI
Dreptul de moÅŸtenire al ascendenÅ£ilor ordinari	Art. 982. - (1) AscendenÅ£ii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepÅ£ia părinÅ£ilor acestuia.
	(2) AscendenÅ£ii ordinari vin la moÅŸtenire dacă descendenÅ£ii, ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i ÅŸi colateralii privilegiaÅ£i nu îndeplinesc condiÅ£iile necesare pentru a moÅŸteni. DispoziÅ£iile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
	(3) AscendenÅ£ii ordinari vin la moÅŸtenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
	(4) În concurs cu soÅ£ul supravieÅ£uitor, ascendenÅ£ii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moÅŸtenire.
	(5) MoÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită ascendenÅ£ilor ordinari de acelaÅŸi grad se împarte între aceÅŸtia în mod egal.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Colateralii ordinari
Dreptul de moÅŸtenire al colateralilor ordinari	Art. 983. - (1) Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepÅ£ia colateralilor privilegiaÅ£i.
	(2) Colateralii ordinari vin la moÅŸtenire dacă descendenÅ£ii, ascendenÅ£ii privilegiaÅ£i, colateralii privilegiaÅ£i ÅŸi ascendenÅ£ii ordinari nu îndeplinesc condiÅ£iile necesare pentru a moÅŸteni. DispoziÅ£iile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
	(3) Colateralii ordinari vin la moÅŸtenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
	(4) În concurs cu soÅ£ul supravieÅ£uitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moÅŸtenire.
	(5) MoÅŸtenirea sau partea din moÅŸtenire cuvenită colateralilor ordinari de acelaÅŸi grad se împarte între aceÅŸtia în mod egal.
TITLUL III
Liberalităţile
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii preliminare
NoÅ£iune ÅŸi categorii	Art. 984. - (1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
	(2) Nu se pot face liberalităţi decât prin donaÅ£ie sau prin legat cuprins în testament.
DonaÅ£ia	Art. 985. - DonaÅ£ia este contractul prin care, cu intenÅ£ia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părÅ£i, numită donatar.
Legatul	Art. 986. - Legatul este dispoziÅ£ia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulÅ£i legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracÅ£iune din acesta sau anumite bunuri determinate.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Capacitatea în materie de liberalităţi
Capacitatea de folosinţă	Art. 987. - (1) Orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea.
	(2) CondiÅ£ia capacităţii de a dispune prin liberalităţi trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul îÅŸi exprimă consimţământul.

	(3) CondiÅ£ia capacităţii de a primi o donaÅ£ie trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă donaÅ£ia.
	(4) CondiÅ£ia capacităţii de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moÅŸtenirii testatorului.
Lipsa capacităţii depline de exerciÅ£iu a dispunătorului	Art. 988. - (1) Cel lipsit de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepÅ£ia cazurilor prevăzute de lege.
	(2) Sub sancÅ£iunea nulităţii relative, nici chiar după dobândirea capacităţii depline de exerciÅ£iu persoana nu poate dispune prin liberalităţi în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanÅ£a de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situaÅ£ia în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului.
Desemnarea beneficiarului liberalităţii	Art. 989. - (1) Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel puÅ£in să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice.
	(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.
	(3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terţ.
	(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terÅ£ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător.
Incapacităţile speciale	Art. 990. - (1) Sunt anulabile liberalităţile făcute medicilor, farmaciÅŸtilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.
	(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
	a) liberalităţile făcute soÅ£ului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaÅ£i;
	b) liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalităţii, dispunătorul nu are soÅ£ ÅŸi nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaÅ£i.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) sunt aplicabile ÅŸi în privinÅ£a preoÅ£ilor sau a altor persoane care acordau asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.
	(4) Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripÅ£ie a dreptului la acÅ£iunea în anulare curge de la data la care moÅŸtenitorii au luat cunoÅŸtinţă de existenÅ£a liberalităţii.
	(5) În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar acÅ£iunea în anularea donaÅ£iei poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s-a restabilit.
Incapacităţile speciale în materia legatelor	Art. 991. - Sunt anulabile legatele în favoarea: a) notarului public care a autentificat testamentul;
	b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
	c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1.043 alin. (2) ÅŸi art. 1.047 alin. (3);
	d) agenÅ£ilor instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1.047;
	e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului.
Simulaţia	Art. 992. - (1) Sancţiunea nulităţii relative prevăzute la art. 988 alin. (2), art. 990 şi 991 se aplică şi liberalităţilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse.
	(2) Sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenÅ£ii, descendenÅ£ii ÅŸi soÅ£ul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum ÅŸi ascendenÅ£ii ÅŸi descendenÅ£ii soÅ£ului acestei persoane.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Substituţiile fideicomisare
NoÅ£iune	Art. 993. - DispoziÅ£ia prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii ÅŸi să le transmită unui terÅ£, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.

SubstituÅ£ia fideicomisară	Art. 994. - (1) O liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în obligaÅ£ia instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalităţii ÅŸi de a le transmite, la decesul său, substituitului desemnat de dispunător.
	(2) Instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziÅ£iile din prezentul cod referitoare la fiduciar.
	(3) Incapacităţile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi, în raport cu instituitul ÅŸi cu substituitul.
Efectele cu privire la bunuri	Art. 995. - (1) Sarcina prevăzută la art. 994 produce efecte numai cu privire la bunurile care au constituit obiectul liberalităţii ÅŸi care la data decesului instituitului pot fi identificate ÅŸi se află în patrimoniul său.
	(2) Atunci când liberalitatea are ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte ÅŸi asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc.
	(3) Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleaÅŸi formalităţi. În cazul imobilelor, sarcina este supusă notării în cartea funciară.
Drepturile substituitului	Art. 996. - (1) Drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului.
	(2) Substituitul dobândeÅŸte bunurile care constituie obiectul liberalităţii ca efect al voinÅ£ei dispunătorului.
	(3) Substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaÅ£iei de administrare ÅŸi de transmitere a bunurilor.
GaranÅ£iile ÅŸi asigurările	Art. 997. - În vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constituirea de garanÅ£ii ÅŸi încheierea unor contracte de asigurare.
Imputarea sarcinii asupra cotităţii disponibile	Art. 998. - Dacă instituitul este moÅŸtenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu poate încălca rezerva sa succesorală.
Acceptarea donaţiei după decesul dispunătorului	Art. 999. - Oferta de donaţie făcută substituitului poate fi acceptată de acesta şi după decesul dispunătorului.
Ineficacitatea substituÅ£iei	Art. 1.000. - Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renunţă la beneficiul liberalităţii, bunul revine instituitului, cu excepÅ£ia cazului în care s-a prevăzut că bunul va fi cules de moÅŸtenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Liberalităţile reziduale
NoÅ£iune	Art. 1.001. - Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaÅ£iile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă.
Dreptul de dispoziÅ£ie al instituitului	Art. 1.002. - Liberalitatea reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte cu titlu oneros ÅŸi nici să reÅ£ină bunurile ori sumele obÅ£inute în urma încheierii acestora.
Interdicţia de a dispune cu titlu gratuit	Art. 1.003. - (1) Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalităţi reziduale.
	(2) Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donaÅ£ie. Cu toate acestea, atunci când este moÅŸtenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au constituit obiectul donaÅ£iilor imputate asupra rezervei sale succesorale.
Independenţa patrimonială a instituitului	Art. 1.004. - Instituitul nu este ţinut să dea socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia.
Aplicarea regulilor substituţiei fideicomisare	Art. 1.005. - Dispoziţiile prevăzute la art. 995, art. 996 alin. (2), art. 997, 999 şi 1.000 sunt aplicabile liberalităţilor reziduale.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Revizuirea condiţiilor şi sarcinilor
Domeniul de aplicare	Art. 1.006. - Dacă, din cauza unor situaÅ£ii imprevizibile ÅŸi neimputabile beneficiarului, survenite acceptării liberalităţii, îndeplinirea condiÅ£iilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condiÅ£iilor.
SoluÅ£ionarea cererii de revizuire	Art. 1.007. - (1) Cu respectarea, pe cât posibil, a voinÅ£ei dispunătorului, instanÅ£a de judecată sesizată cu cererea de revizuire poate să dispună modificări cantitative sau calitative ale condiÅ£iilor sau ale sarcinilor care afectează liberalitatea ori să le grupeze cu acelea similare provenind din alte liberalităţi.
	(2) InstanÅ£a de judecată poate autoriza înstrăinarea parÅ£ială sau totală a obiectului liberalităţii, stabilind ca preÅ£ul să fie folosit în scopuri conforme cu voinÅ£a dispunătorului, precum ÅŸi orice alte măsuri care să menÅ£ină pe cât posibil destinaÅ£ia urmărită de acesta.

Înlăturarea efectelor revizuirii	Art. 1.008. - Dacă motivele care au determinat revizuirea condiÅ£iilor sau a sarcinilor nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii.
SECÅ¢IUNEA a 6-a
Dispoziţii speciale
Clauzele considerate nescrise	Art. 1.009. - (1) Este considerată nescrisă clauza prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor.
	(2) De asemenea, este considerată nescrisă dispoziÅ£ia testamentară prin care se prevede dezmoÅŸtenirea ca sancÅ£iune pentru încălcarea obligaÅ£iilor prevăzute la alin. (1) sau pentru contestarea dispoziÅ£iilor din testament care aduc atingere drepturilor moÅŸtenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.
Confirmarea liberalităţilor	Art. 1.010. - Confirmarea unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor.
CAPITOLUL II
Donaţia
SECÅ¢IUNEA 1
Încheierea contractului
Forma donaÅ£iei	Art. 1.011. - (1) DonaÅ£ia se încheie prin înscris autentic, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
	(2) Nu sunt supuse dispoziţiei alin. (1) donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale.
	(3) Bunurile mobile care constituie obiectul donaÅ£iei trebuie enumerate ÅŸi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute a donaÅ£iei.
	(4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepÅ£ia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinÅ£e al părÅ£ilor, însoÅ£it de tradiÅ£iunea bunului.
Înregistrarea donaÅ£iei autentice	Art. 1.012. - În scop de informare a persoanelor care justifică existenÅ£a unui interes legitim, notarul care autentifică un contract de donaÅ£ie are obligaÅ£ia să înscrie de îndată acest contract în registrul naÅ£ional notarial, Å£inut în format electronic, potrivit legii. DispoziÅ£iile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
Formarea contractului	Art. 1.013. - (1) Oferta de donaÅ£ie poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoÅŸtinţă de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării.
	(2) Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. MoÅŸtenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.
	(3) Oferta de donaţie făcută unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu se acceptă de către reprezentantul legal.
	(4) Oferta de donaÅ£ie făcută unei persoane cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta, cu încuviinÅ£area ocrotitorului legal.
Promisiunea de donaţie	Art. 1.014. - (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, promisiunea de donaţie este supusă formei autentice.
	(2) În caz de neexecutare din partea promitentului, promisiunea de donaÅ£ie nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut ÅŸi avantajele pe care le-a acordat terÅ£ilor în considerarea promisiunii.
Principiul irevocabilităţii	Art. 1.015. - (1) DonaÅ£ia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinÅ£a sa.
	(2) Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:
	a) este afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului;
	b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaÅ£ie;
	c) conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;

	d) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privinÅ£a acestei părÅ£i.
Întoarcerea convenÅ£ională	Art. 1.016. - (1) Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât ÅŸi descendenÅ£ii săi ar predeceda donatorului.
	(2) În cazul în care donaÅ£ia are ca obiect bunuri supuse unor formalităţi de publicitate, atât dreptul donatarului, cât ÅŸi dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalităţi.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Efectele donaţiei
Răspunderea donatorului	Art. 1.017. - În executarea donaÅ£iei, dispunătorul răspunde numai pentru dol ÅŸi culpă gravă.
GaranÅ£ia contra evicÅ£iunii	Art. 1.018. - (1) Donatorul nu răspunde pentru evicÅ£iune decât dacă a promis expres garanÅ£ia sau dacă evicÅ£iunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o ÅŸi nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului.
	(2) În cazul donaÅ£iei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru evicÅ£iune ca ÅŸi vânzătorul.
Garanţia contra viciilor ascunse	Art. 1.019. - (1) Donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat.
	(2) TotuÅŸi, dacă a cunoscut viciile ascunse ÅŸi nu le-a adus la cunoÅŸtinÅ£a donatarului la încheierea contractului, donatorul este Å£inut să repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii.
	(3) În cazul donaÅ£iei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru viciile ascunse ca ÅŸi vânzătorul.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Revocarea donaţiei
§1. DispoziÅ£ii comune
Cauzele de revocare	Art. 1.020. - Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.
Modul de operare	Art. 1.021. - Revocarea pentru ingratitudine ÅŸi pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept.
Revocarea promisiunii de donaţie	Art. 1.022. - (1) Promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă anterior executării sale se iveşte unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute la art. 1023.
	(2) De asemenea, promisiunea de donaÅ£ie se revocă de drept ÅŸi atunci când, anterior executării sale, situaÅ£ia materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.
§2. Revocarea pentru ingratitudine
Cazuri	Art. 1.023. - DonaÅ£ia se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
	a) dacă donatarul a atentat la viaÅ£a donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ÅŸtiind că alÅ£ii intenÅ£ionează să atenteze, nu l-a înÅŸtiinÅ£at;
	b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator;
	c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, Å£inându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donaÅ£iei.
Cererea de revocare	Art. 1.024. - (1) Dreptul la acÅ£iunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ÅŸtiut că donatarul a săvârÅŸit fapta de ingratitudine.
	(2) AcÅ£iunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acÅ£iunii, aceasta poate fi continuată împotriva moÅŸtenitorilor.

	(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moÅŸtenitorii donatorului, cu excepÅ£ia cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar. De asemenea, moÅŸtenitorii pot introduce acÅ£iunea în revocare în termen de un an de la data morÅ£ii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.
	(4) Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.
Efectele generale ale revocării	Art. 1.025. - (1) În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură a bunului donat nu este posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluÅ£ionării cauzei.
	(2) În urma revocării donaÅ£iei pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care le-a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a donaÅ£iei.
Efectele speciale ale revocării	Art. 1.026. - Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privinÅ£a drepturilor reale asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terÅ£ii de bună-credinţă ÅŸi nici asupra garanÅ£iilor constituite în favoarea acestora. În cazul bunurilor supuse unor formalităţi de publicitate, dreptul terÅ£ului trebuie să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în registrele de publicitate aferente.
§3. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii
AcÅ£iunile în caz de neexecutare a sarcinii	Art. 1.027. - (1) Dacă donatarul nu îndeplineÅŸte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donaÅ£iei.
	(2) În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terÅ£, acesta poate cere numai executarea sarcinii.
	(3) Dreptul la acÅ£iunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donaÅ£iei se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.
Întinderea obligaÅ£iei de executare	Art. 1.028. - Donatarul este Å£inut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.
Efecte	Art. 1.029. - Când donaÅ£ia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispoziÅ£iilor art. 1.648.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
DonaÅ£iile făcute viitorilor soÅ£i în vederea căsătoriei ÅŸi donaÅ£iile între soÅ£i
Caducitatea donaÅ£iilor	Art. 1.030. - DonaÅ£iile făcute viitorilor soÅ£i sau unuia dintre ei, sub condiÅ£ia încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.
Revocabilitatea donaÅ£iei între soÅ£i	Art. 1.031. - Orice donaÅ£ie încheiată între soÅ£i este revocabilă numai în timpul căsătoriei.
Nulitatea donaÅ£iei între soÅ£i	Art. 1.032. - Nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donaÅ£iei făcute soÅ£ului de rea-credinţă.
DonaÅ£iile simulate	Art. 1.033. - (1) Este lovită de nulitate orice simulaÅ£ie în care donaÅ£ia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaÅ£iilor între soÅ£i.
	(2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moÅŸtenire acesta ar avea vocaÅ£ie în momentul donaÅ£iei ÅŸi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.
CAPITOLUL III
Testamentul
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 1.034. - Testamentul este actul unilateral, personal ÅŸi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.
ConÅ£inutul testamentului	Art. 1.035. - Testamentul conÅ£ine dispoziÅ£ii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum ÅŸi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziÅ£ii sau chiar ÅŸi în lipsa unor asemenea dispoziÅ£ii, testamentul poate să conÅ£ină dispoziÅ£ii referitoare la partaj, revocarea dispoziÅ£iilor testamentare anterioare, dezmoÅŸtenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moÅŸtenitorilor legali ÅŸi alte dispoziÅ£ii care produc efecte după decesul testatorului.

Testamentul reciproc	Art. 1.036. - Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaÅŸi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terÅ£.
Proba testamentului	Art. 1.037. - (1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenÅ£a ÅŸi conÅ£inutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.
	(2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terÅ£, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieÅ£ii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariÅ£ia, valabilitatea formei ÅŸi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Consimţământul testatorului	Art. 1.038. - (1) Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ ÅŸi consimţământul său nu a fost viciat.
	(2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârÅŸite de beneficiarul dispoziÅ£iilor testamentare ÅŸi nici nu au fost cunoscute de către acesta.
Interpretarea testamentului	Art. 1.039. - (1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile ÅŸi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
	(2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci.
	(3) Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaÅ£ia creanÅ£ei sale.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Formele testamentului
Formele testamentului ordinar	Art. 1.040. - Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.
Testamentul olograf	Art. 1.041. - Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat ÅŸi semnat de mâna testatorului.
Deschiderea testamentului olograf	Art. 1.042. - (1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
	(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiÅ£iile legii speciale, la deschiderea ÅŸi validarea testamentului olograf ÅŸi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului ÅŸi starea în care se găseÅŸte se constată prin proces-verbal.
	(3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.
	(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înÅ£elegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.
Testamentul autentic	Art. 1.043. - (1) Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.
	(2) Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.
Întocmirea testamentului autentic	Art. 1.044. - (1) Testatorul îÅŸi dictează dispoziÅ£iile în faÅ£a notarului, care se îngrijeÅŸte de scrierea actului ÅŸi apoi i-l citeÅŸte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menÅ£ionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îÅŸi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar.
	(2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă.
	(3) Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar.
Autentificarea în situaÅ£ii particulare	Art. 1.045. - (1) În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menÅ£iune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeÅŸte, menÅ£iunea astfel făcută Å£inând loc de semnătură. MenÅ£iunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenÅ£a a 2 martori, această formalitate suplinind absenÅ£a semnăturii testatorului.
	(2) DeclaraÅ£ia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ÅŸtiutori de carte, se va da în scris în faÅ£a notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menÅ£iunii „consimt la prezentul act, pe care l-am citit“.
	(3) Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraÅ£ia de voinţă se va lua prin interpret, dispoziÅ£iile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

	(4) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea de autentificare.
Înregistrarea testamentului autentic	Art. 1.046. - În scop de informare a persoanelor care justifică existenÅ£a unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaÅ£ia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naÅ£ional notarial Å£inut în format electronic, potrivit legii. InformaÅ£ii cu privire la existenÅ£a unui testament se pot da numai după decesul testatorului.
Testamentele privilegiate	Art. 1.047. - (1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaÅ£ii speciale:
	a) în faÅ£a unui funcÅ£ionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepÅ£ionale;
	b) în faÅ£a comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieÅŸte, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraÅŸi condiÅ£ii;
	c) în faÅ£a comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieÅŸte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forÅ£elor armate ale României ÅŸi nu se poate adresa unui notar public;
	d) în faÅ£a directorului, medicului ÅŸef al instituÅ£iei sanitare sau a medicului ÅŸef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faÅ£a medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituÅ£ie sanitară în care notarul public nu are acces.
	(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenÅ£a a 2 martori.
	(3) Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator ÅŸi de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menÅ£iune despre cauza care l-a împiedicat să semneze.
	(4) Dispoziţiile alin. (3) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
	(5) Prevederile art. 1.042 se aplică în mod corespunzător ÅŸi în privinÅ£a testamentului privilegiat.
Caducitatea testamentelor privilegiate	Art. 1.048. - (1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze.
	(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică dispoziţiei testamentare prin care se recunoaşte un copil.
Testamentul sumelor şi valorilor depozitate	Art. 1.049. - (1) Dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii.
	(2) InstituÅ£iile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreÅŸti ori a certificatului de moÅŸtenitor care constată valabilitatea dispoziÅ£iei testamentare ÅŸi calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport ÅŸi reducÅ£iune fiind aplicabile.
	(3) InstituÅ£iile de credit au obligaÅ£ia ca, la instituirea de către clienÅ£ii acestora a unei dispoziÅ£ii testamentare, să comunice, de îndată, menÅ£iunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1.046.
Conversiunea formei testamentare	Art. 1.050. - Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineÅŸte condiÅ£iile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Revocarea voluntară a testamentului
Revocarea voluntară expresă	Art. 1.051. - (1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.
	(2) Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat.
	(3) Revocarea expresă a testamentului făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naÅ£ional notarial prevăzut la art. 1.046.
Revocarea voluntară tacită	Art. 1.052. - (1) Testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator.
	(2) Distrugerea, ruperea sau ÅŸtergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de asemenea revocarea, cu condiÅ£ia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă.

	(3) Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conÅ£ine dispoziÅ£ii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior.
Retractarea revocării	Art. 1.053. - (1) DispoziÅ£ia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament.
	(2) Retractarea unei dispoziÅ£ii revocatorii înlătură efectele revocării, cu excepÅ£ia cazului în care testatorul ÅŸi-a manifestat voinÅ£a în sens contrar sau dacă această intenÅ£ie a testatorului rezultă din împrejurările concrete. DispoziÅ£iile art. 1.051 alin. (3) rămân aplicabile.
	(3) Retractarea unei dispoziÅ£ii revocatorii făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naÅ£ional notarial prevăzut la art. 1.046.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Legatul
§1. Categorii de legate
Clasificarea legatelor	Art. 1.054. - (1) Legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
	(2) Legatul poate fi pur şi simplu, cu termen, sub condiţie sau cu sarcină.
Legatul universal	Art. 1.055. - Legatul universal este dispoziÅ£ia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaÅ£ie la întreaga moÅŸtenire.
Legatul cu titlu universal	Art. 1.056. - (1) Legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii.
	(2) Prin fracÅ£iune a moÅŸtenirii se înÅ£elege:
	a) fie proprietatea unei cote-părţi din aceasta;
	b) fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părÅ£i din moÅŸtenire;
	c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părÅ£i din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienÅ£a lor.
Legatul cu titlu particular	Art. 1.057. - Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular.
§2. Efectele legatelor
Fructele bunurilor ce constituie obiectul legatului	Art. 1.058. - Legatarul are dreptul la fructele bunurilor moÅŸtenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moÅŸtenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privinÅ£a sa, cu excepÅ£ia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună-credinţă.
Drepturile legatarului cu titlu particular	Art. 1.059. - (1) Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeÅŸte proprietatea acestuia de la data deschiderii moÅŸtenirii.
	(2) Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanÅ£e asupra moÅŸtenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie.
Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular	Art. 1.060. - (1) Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăşi valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor.
	(2) Valoarea bunurilor lăsate prin legat şi a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii moştenirii.
Accesoriile bunului care constituie obiectul unui legat cu titlu particular	Art. 1.061. - (1) Bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseÅŸte la data deschiderii moÅŸtenirii. (2) Legatul cuprinde ÅŸi dreptul la acÅ£iunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terÅ£ după întocmirea testamentului.
	(3) Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creÅŸteri cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziÅ£ionarea altor bunuri în cadrul unei universalităţi se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată.
Legatul rentei viagere sau al unei creanÅ£e de întreÅ£inere	Art. 1.062. - Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreÅ£inere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moÅŸtenirii.
Legatul alternativ	Art. 1.063. - În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui Å£inut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terÅ£.

Legatul bunului altuia	Art. 1.064. - (1) Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparÅ£ine unei alte persoane decât testatorul ÅŸi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moÅŸtenirii, atunci se aplică dispoziÅ£iile prezentului articol.
	(2) Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a ÅŸtiut că bunul nu este al său, legatul este anulabil.
	(3) În cazul în care testatorul a ÅŸtiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moÅŸtenirii.
Legatul conjunctiv	Art. 1.065. - (1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaÅŸi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.
	(2) În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalÅ£i legatari.
	(3) Prevederile alin. (2) se aplică ÅŸi atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Cheltuielile predării legatului	Art. 1.066. - În lipsa unei dispoziÅ£ii testamentare sau legale contrare, cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moÅŸtenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale.
Dreptul de preferinţă al creditorilor moştenirii faţă de legatari	Art. 1.067. - (1) Creditorii moştenirii au dreptul să fie plătiţi cu prioritate faţă de legatari.
	(2) Dacă legatele cu titlu particular depăşesc activul net al moÅŸtenirii, ele vor fi reduse în măsura depăşirii, la cererea creditorilor moÅŸtenirii sau a celui care este obligat să le execute.
	(3) În cazul în care, fără a se cunoaÅŸte anumite datorii sau sarcini ale moÅŸtenirii, a fost executat un legat, moÅŸtenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus.
§3. Ineficacitatea legatelor
Revocarea voluntară a legatului	Art. 1.068. - (1) Legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului.
	(2) Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimÅ£ită de către testator, chiar dacă este afectată de modalităţi, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat.
	(3) Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:
	a) este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei testatorului; ori
	b) înstrăinarea reprezintă o donaÅ£ie în favoarea beneficiarului legatului ÅŸi nu s-a făcut sub condiÅ£ii sau cu sarcini substanÅ£ial diferite de acelea care afectează legatul.
	(4) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.
Revocarea judecătorească	Art. 1.069. - (1) Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinÅ£ei testatorului, eficacitatea legatului este condiÅ£ionată de executarea sarcinii.
	(2) Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată ÅŸi pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
	a) dacă legatarul a atentat la viaÅ£a testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ÅŸtiind că alÅ£ii intenÅ£ionează să atenteze, nu l-a înÅŸtiinÅ£at;
	b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 1.070. - Dreptul la acÅ£iunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moÅŸtenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată.
Caducitatea legatului	Art. 1.071. - Orice legat devine caduc atunci când:
	a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moÅŸtenirii;
	b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moÅŸtenirii;
	c) legatarul este nedemn;
	d) legatarul renunţă la legat;

	e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiÅ£iei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
	f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu Å£in de voinÅ£a testatorului, în timpul vieÅ£ii testatorului sau înaintea împlinirii condiÅ£iei suspensive ce afectează legatul.
DestinaÅ£ia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace	Art. 1.072. - Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau desfiinţării pentru nerealizarea condiÅ£iei suspensive ori pentru îndeplinirea condiÅ£iei rezolutorii profită moÅŸtenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micÅŸorate sau, după caz, înlăturate prin existenÅ£a legatului sau care aveau obligaÅ£ia să execute legatul.
Regimul legatului-sarcină	Art. 1.073. - Cu excepÅ£ia cazului prevăzut la art. 1.071 lit. f), caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terÅ£ nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. MoÅŸtenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligaÅ£i să execute legatul-sarcină.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
DezmoÅŸtenirea
NoÅ£iune	Art. 1.074. - (1) DezmoÅŸtenirea este dispoziÅ£ia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moÅŸtenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulÅ£i dintre moÅŸtenitorii săi legali.
	(2) DezmoÅŸtenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moÅŸtenire a unuia sau mai multor moÅŸtenitori legali ÅŸi indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulÅ£i legatari.
Efectele	Art. 1.075. - (1) În cazul dezmoÅŸtenirii soÅ£ului supravieÅ£uitor, moÅŸtenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moÅŸtenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soÅ£ului supravieÅ£uitor ca urmare a dezmoÅŸtenirii.
	(2) Dacă, în urma dezmoÅŸtenirii, pe lângă soÅ£ul supravieÅ£uitor, vin la moÅŸtenire atât cel dezmoÅŸtenit, cât ÅŸi acela care beneficiază de dezmoÅŸtenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soÅ£ului supravieÅ£uitor ÅŸi a cotei celui dezmoÅŸtenit.
	(3) Atunci când, în urma dezmoÅŸtenirii, un moÅŸtenitor primeÅŸte o cotă inferioară cotei sale legale, moÅŸtenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoÅŸtenit.
	(4) Dacă, în urma dezmoÅŸtenirii, o persoană este înlăturată total de la moÅŸtenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moÅŸtenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moÅŸtenitorilor subsecvenÅ£i.
	(5) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.
Nulitatea	Art. 1.076. - (1) Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege.
	(2) Termenul de prescripÅ£ie a dreptului la acÅ£iunea în anulare curge de la data la care cei dezmoÅŸteniÅ£i au luat cunoÅŸtinţă de dispoziÅ£ia testamentară prin care au fost înlăturaÅ£i de la moÅŸtenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moÅŸtenirii.
SECÅ¢IUNEA a 6-a
Execuţiunea testamentară
Desemnarea ÅŸi misiunea executorului	Art. 1.077. - (1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziÅ£iilor testamentare. Executorul testamentar poate fi desemnat ÅŸi de către un terÅ£ determinat prin testament.
	(2) Dacă au fost desemnaÅ£i mai mulÅ£i executori testamentari, oricare dintre ei poate acÅ£iona fără concursul celorlalÅ£i, cu excepÅ£ia cazului în care testatorul a dispus altfel sau le-a împărÅ£it atribuÅ£iile.
	(3) Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială.
Capacitatea executorului	Art. 1.078. - Persoana lipsită de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă nu poate fi executor testamentar.
Dreptul de administrare	Art. 1.079. - (1) Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moÅŸtenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept.

	(2) Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.
	(3) Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanÅ£a de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an.
Puterile executorului	Art. 1.080. - (1) Executorul testamentar:
	a) va cere, în condiÅ£iile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moÅŸtenitori sunt ÅŸi minori, persoane puse sub interdicÅ£ie judecătorească sau dispărute;
	b) va stărui a se face inventarul bunurilor moÅŸtenirii în prezenÅ£a sau cu citarea moÅŸtenitorilor;
	c) va cere instanÅ£ei să încuviinÅ£eze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. InstanÅ£a va putea încuviinÅ£a vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moÅŸtenitori rezervatari;
	d) va depune diligenÅ£e pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaÅ£ie, pentru a apăra validitatea sa;
	e) va plăti datoriile moÅŸtenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviinÅ£area instanÅ£ei;
	f) va încasa creanÅ£ele moÅŸtenirii.
	(2) Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moştenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toţi moştenitorii.
Transmiterea execuţiunii	Art. 1.081. - (1) Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise.
	(2) Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcÅ£ii determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcÅ£ie.
ObligaÅ£ia de a da socoteală ÅŸi răspunderea executorului	Art. 1.082. - (1) La sfârÅŸitul fiecărui an ÅŸi la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moÅŸtenitori rezervatari. Această obligaÅ£ie se transmite moÅŸtenitorilor executorului.
	(2) Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziÅ£iilor testamentare.
	(3) Dacă au fost desemnaÅ£i mai mulÅ£i executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepÅ£ia cazului în care testatorul le-a împărÅ£it atribuÅ£iile ÅŸi fiecare dintre ei s-a limitat la misiunea încredinÅ£ată.
RemuneraÅ£ia executorului	Art. 1.083. - Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remuneraÅ£ie în sarcina moÅŸtenirii.
Suportarea cheltuielilor	Art. 1.084. - Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor sale sunt în sarcina moÅŸtenirii.
Încetarea execuÅ£iunii	Art. 1.085. - ExecuÅ£iunea testamentară poate înceta:
	a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
	b) prin renunÅ£are în forma unei declaraÅ£ii autentice notariale;
	c) prin decesul executorului testamentar;
	d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;
	e) prin revocarea de către instanţă a executorului testamentar care nu îÅŸi îndeplineÅŸte misiunea ori o îndeplineÅŸte în mod necorespunzător;
	f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanÅ£a decide prelungirea termenului.
CAPITOLUL IV
Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive
SECÅ¢IUNEA 1
Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă
NoÅ£iunea de rezervă succesorală	Art. 1.086. - Rezerva succesorală este partea din bunurile moÅŸtenirii la care moÅŸtenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinÅ£ei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoÅŸteniri.
Moştenitorii rezervatari	Art. 1.087. - Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.
Întinderea rezervei succesorale	Art. 1.088. - Rezerva succesorală a fiecărui moÅŸtenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenÅ£a liberalităţilor sau dezmoÅŸtenirilor, i sar fi cuvenit ca moÅŸtenitor legal.
NoÅ£iunea de cotitate disponibilă	Art. 1.089. - Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moÅŸtenirii care nu este rezervată prin lege ÅŸi de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi.

Cotitatea disponibilă specială a soÅ£ului supravieÅ£uitor	Art. 1.090. - (1) Liberalităţile neraportabile făcute soÅ£ului supravieÅ£uitor, care vine la moÅŸtenire în concurs cu alÅ£i descendenÅ£i decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moÅŸtenire ÅŸi nici partea descendentului care a primit cel mai puÅ£in.
	(2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menÅ£ionat la alin. (1) a fost dezmoÅŸtenit direct, iar de această dezmoÅŸtenire ar beneficia soÅ£ul supravieÅ£uitor.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Reducţiunea liberalităţilor excesive
Stabilirea rezervei succesorale ÅŸi a cotităţii disponibile	Art. 1.091. - (1) Valoarea masei succesorale, în funcÅ£ie de care se determină rezerva succesorală ÅŸi cotitatea disponibilă, se stabileÅŸte astfel:
	a) determinarea activului brut al moÅŸtenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moÅŸtenirii;
	b) determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;
	c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea.
	(2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data deschiderii moÅŸtenirii a bunurilor donate, Å£inându-se însă cont de starea lor în momentul donaÅ£iei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaÅ£ie. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se Å£ine seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se Å£ine cont de valoarea, la data deschiderii moÅŸtenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu ÅŸi de starea lor la momentul dobândirii. TotuÅŸi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaÅ£ia nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaÅ£iei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului ÅŸi data deschiderii moÅŸtenirii.
	(3) Nu se va Å£ine seama în stabilirea rezervei de darurile obiÅŸnuite, de donaÅ£iile remuneratorii ÅŸi, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreÅ£inerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenÅ£ilor, a părinÅ£ilor sau a soÅ£ului ÅŸi nici de cheltuielile de nuntă.
	(4) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soÅ£ul supravieÅ£uitor este prezumată a fi donaÅ£ie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaÅ£iei sau în schimbul întreÅ£inerii pe viaţă ori a unei rente viagere. PrezumÅ£ia operează numai în favoarea descendenÅ£ilor, ascendenÅ£ilor privilegiaÅ£i ÅŸi a soÅ£ului supravieÅ£uitor ai defunctului, dacă aceÅŸtia nu au consimÅ£it la înstrăinare.
	(5) Rezerva succesorală ÅŸi cotitatea disponibilă se calculează în funcÅ£ie de valoarea stabilită potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se Å£ine seama de cei care au renunÅ£at la moÅŸtenire, cu excepÅ£ia celor obligaÅ£i la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2).
Modul de operare	Art. 1.092. - După deschiderea moÅŸtenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducÅ£iunii, la cerere.
Persoanele care pot cere reducţiunea	Art. 1.093. - Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.
Căile de realizare a reducÅ£iunii	Art. 1.094. - (1) ReducÅ£iunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesaÅ£i.
	(2) În lipsa unei asemenea învoieli, reducÅ£iunea poate fi invocată în faÅ£a instanÅ£ei de judecată pe cale de excepÅ£ie sau pe cale de acÅ£iune, după caz.
	(3) În cazul pluralităţii de moÅŸtenitori rezervatari, reducÅ£iunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o ÅŸi profită numai acestuia.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 1.095. - (1) Dreptul la acÅ£iunea în reducÅ£iune a liberalităţilor excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moÅŸtenirii sau, după caz, de la data la care moÅŸtenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor.
	(2) În cazul liberalităţilor excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moÅŸtenitorii rezervatari, termenul de prescripÅ£ie începe să curgă de la data când au cunoscut existenÅ£a acestora ÅŸi caracterul lor excesiv.
	(3) Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv.

Ordinea reducÅ£iunii	Art. 1.096. - (1) Legatele se reduc înaintea donaÅ£iilor.
	(2) Legatele se reduc toate deodată ÅŸi proporÅ£ional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate.
	(3) DonaÅ£iile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.
	(4) DonaÅ£iile concomitente se reduc toate deodată ÅŸi proporÅ£ional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donaÅ£ii vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donaÅ£ii.
	(5) Dacă beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare.
Efectele reducÅ£iunii	Art. 1.097. - (1) ReducÅ£iunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desfiinÅ£area donaÅ£iilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.
	(2) Întregirea rezervei, ca urmare a reducÅ£iunii, se realizează în natură.
	(3) ReducÅ£iunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moÅŸtenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum ÅŸi atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.
	(4) Când donaÅ£ia supusă reducÅ£iunii a fost făcută unui moÅŸtenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donaÅ£iei, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeÅŸte cotitatea disponibilă.
	(5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducÅ£iunii reprezintă mai puÅ£in de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducÅ£iunea necesară întregirii rezervei celorlalÅ£i moÅŸtenitori rezervatari se va face prin luare mai puÅ£in sau prin echivalent bănesc.
	(6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părÅ£ii din bun care depăşeÅŸte cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptăţiÅ£i au cerut reducÅ£iunea.
ReducÅ£iunea unor liberalităţi speciale	Art. 1.098. - (1) Dacă donaÅ£ia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaÅ£ie sau o rentă ori întreÅ£inere viageră, moÅŸtenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducÅ£iunea potrivit dreptului comun.
	(2) Dacă moÅŸtenitorii rezervatari nu se înÅ£eleg asupra opÅ£iunii, reducÅ£iunea se va face potrivit dreptului comun.
Imputarea liberalităţilor	Art. 1.099. - (1) Dacă beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra cotităţii disponibile, iar dacă o depăşeşte, este supusă reducţiunii.
	(2) Dacă gratificatul este moştenitor rezervatar şi liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotităţii disponibile. Dacă este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul şi, dacă o depăşeşte, este supus reducţiunii.
	(3) Dacă gratificatul este moÅŸtenitor rezervatar ÅŸi liberalitatea este supusă raportului, ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotităţii disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotităţii disponibile. În toate cazurile, dacă se depăşeÅŸte cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducÅ£iunii.
	(4) Dacă există mai multe liberalităţi, imputarea se face potrivit alin. (1)-(3), Å£inând seama ÅŸi de ordinea reducÅ£iunii liberalităţilor excesive.
TITLUL IV Transmisiunea şi partajul moştenirii CAPITOLUL I Transmisiunea moştenirii SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
NoÅ£iunile de opÅ£iune succesorală ÅŸi de succesibil	Art. 1.100. - (1) Cel chemat la moÅŸtenire în temeiul legii sau al voinÅ£ei defunctului poate accepta moÅŸtenirea sau poate renunÅ£a la ea.
	(2) Prin succesibil se înÅ£elege persoana care îndeplineÅŸte condiÅ£iile prevăzute de lege pentru a putea moÅŸteni, dar care nu ÅŸi-a exercitat încă dreptul de opÅ£iune succesorală.

Caracterele juridice ale opţiunii	Art. 1.101. - Sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate.
VocaÅ£ia multiplă la moÅŸtenire	Art. 1.102. - (1) MoÅŸtenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaÅ£ii la moÅŸtenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opÅ£iune distinct.
	(2) Legatarul chemat la moÅŸtenire ÅŸi ca moÅŸtenitor legal îÅŸi va putea exercita opÅ£iunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deÅŸi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moÅŸtenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar.
Termenul de opÅ£iune succesorală	Art. 1.103. - (1) Dreptul de opÅ£iune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moÅŸtenirii.
	(2) Termenul de opţiune curge:
	a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;
	b) de la data înregistrării morÅ£ii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreÅŸti de declarare a morÅ£ii celui care lasă moÅŸtenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morÅ£ii sau hotărârea de declarare a morÅ£ii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;
	c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moÅŸtenirii;
	d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaÅ£ia sa la moÅŸtenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moÅŸtenirii.
	(3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea ÅŸi repunerea în termenul de prescripÅ£ie extinctivă.
Prorogarea termenului	Art. 1.104. - (1) În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opÅ£iune succesorală, termenul de opÅ£iune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere.
	(2) Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moÅŸtenitor, cu excepÅ£ia cazului în care a acceptat moÅŸtenirea.
Retransmiterea dreptului de opÅ£iune	Art. 1.105. - (1) MoÅŸtenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opÅ£iune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opÅ£iune privind moÅŸtenirea autorului lor.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renunţă profită celorlalÅ£i moÅŸtenitori ai autorului său.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Acceptarea moÅŸtenirii
Libertatea acceptării moştenirii	Art. 1.106. - Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine.
Acceptarea moÅŸtenirii de către creditori	Art. 1.107. - Creditorii succesibilului pot accepta moÅŸtenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanÅ£ei lor.
Felurile acceptării	Art. 1.108. - (1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
	(2) Acceptarea este expresă când succesibilul îÅŸi însuÅŸeÅŸte explicit titlul sau calitatea de moÅŸtenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
	(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moÅŸtenitor.
Înregistrarea actelor de acceptare	Art. 1.109. - În situaÅ£ia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraÅ£ia de acceptare se va înscrie în registrul naÅ£ional notarial, Å£inut în format electronic, potrivit legii.
Actele cu valoare de acceptare tacită	Art. 1.110. - (1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
	a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moÅŸtenirii;
	b) renunÅ£area, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moÅŸtenitori determinaÅ£i;
	c) renunÅ£area la moÅŸtenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoÅŸtenitorilor sau moÅŸtenitorilor subsecvenÅ£i.

	(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.
	(3) Actele de conservare, supraveghere ÅŸi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul ÅŸi-a însuÅŸit prin ele calitatea de moÅŸtenitor.
	(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moÅŸtenirii.
DeclaraÅ£ia de neacceptare	Art. 1.111. - Succesibilul care intenÅ£ionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaÅ£ia acceptării moÅŸtenirii, dar care doreÅŸte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraÅ£ie autentică notarială.
PrezumÅ£ia de renunÅ£are	Art. 1.112. - (1) Este prezumat, până la proba contrară, că a renunÅ£at la moÅŸtenire succesibilul care, deÅŸi cunoÅŸtea deschiderea moÅŸtenirii ÅŸi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiÅ£iile legii, nu acceptă moÅŸtenirea în termenul prevăzut la art. 1.103. CitaÅ£ia trebuie să cuprindă, sub sancÅ£iunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, ÅŸi precizarea că, dacă succesibilul nu îÅŸi exercită dreptul de a accepta moÅŸtenirea în termenul prevăzut la art. 1.103, va fi prezumat că renunţă la moÅŸtenire.
	(2) PrezumÅ£ia de renunÅ£are operează numai dacă citaÅ£ia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puÅ£in 30 de zile înainte de expirarea termenului de opÅ£iune succesorală.
Reducerea termenului de opÅ£iune	Art. 1.113. - (1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanÅ£a preÅŸedinÅ£ială, să îÅŸi exercite dreptul de opÅ£iune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanÅ£a judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.
	(2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanÅ£a judecătorească este considerat că a renunÅ£at la moÅŸtenire.
Efectele acceptării	Art. 1.114. - (1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.
	(2) Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.
	(3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile ÅŸi sarcinile moÅŸtenirii. Prin excepÅ£ie, el răspunde pentru pasivul moÅŸtenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:
	a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
	b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moÅŸtenire culeasă de către testator ÅŸi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;
	c) celelalte bunuri ale moÅŸtenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor ÅŸi sarcinilor moÅŸtenirii.
	(4) În cazul înstrăinării bunurilor moÅŸtenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaÅ£iei pot fi afectate stingerii datoriilor ÅŸi sarcinilor moÅŸtenirii.
Întocmirea inventarului	Art. 1.115. - (1) Succesibilii, creditorii moÅŸtenirii ÅŸi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moÅŸtenirii.
	(2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii.
	(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor ÅŸi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanÅ£a de judecată competentă.
Procesul-verbal de inventariere	Art. 1.116. - (1) Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea ÅŸi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moÅŸtenirii.
	(2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menţiona separat.
	(3) În inventar se cuprind menÅ£iuni privind pasivul succesoral.

	(4) Bunurile moÅŸtenirii care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află ÅŸi a motivului pentru care se găsesc acolo.
	(5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare ÅŸi va fi depus în depozit la biroul notarului public.
	(6) Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflaÅ£i la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de 2 martori.
Măsurile speciale de conservare a bunurilor	Art. 1.117. - (1) Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode.
	(2) Poate fi numit custode, cu acordul tuturor celor interesaÅ£i, unul dintre succesibili, iar în caz contrar, o altă persoană aleasă de către notar.
	(3) În cazul în care conservarea bunurilor moÅŸtenirii necesită anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu încuviinÅ£area notarului, de către custodele prevăzut la alin. (1) sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor.
	(4) Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază de proces-verbal semnat de notar ÅŸi de custode sau curator. Dacă predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face menÅ£iune în procesul-verbal, un exemplar al acestuia predându-se custodelui sau curatorului.
	(5) Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile ÅŸi să dea socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.
	(6) Oricine se consideră vătămat prin inventarul întocmit sau prin măsurile de conservare ÅŸi administrare luate de notarul public poate face plângere la instanÅ£a judecătorească competentă.
Măsurile speciale privind sumele de bani ÅŸi alte valori	Art. 1.118. - (1) Dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o instituÅ£ie specializată, făcându-se menÅ£iune despre aceasta ÅŸi în procesul-verbal de inventariere.
	(2) Din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moÅŸtenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul ÅŸi gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare pentru:
	a) întreÅ£inerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;
	b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;
	c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea ÅŸi administrarea bunurilor moÅŸtenirii.
Acceptarea forÅ£ată	Art. 1.119. - (1) Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaÅ£ie supusă raportului ori reducÅ£iunii este considerat că a acceptat moÅŸtenirea, chiar dacă anterior renunÅ£ase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse ÅŸi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donaÅ£ia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.
	(2) MoÅŸtenitorul aflat în situaÅ£ia prevăzută la alin. (1) este Å£inut să plătească datoriile ÅŸi sarcinile moÅŸtenirii proporÅ£ional cu cota sa din moÅŸtenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.
SECŢIUNEA a 3-a Renunţarea la moştenire
Forma renunţării	Art. 1.120. - (1) Renunţarea la moştenire nu se presupune, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1.112 şi art. 1.113 alin. (2).
	(2) DeclaraÅ£ia de renunÅ£are se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice ÅŸi oficiile consulare ale României, în condiÅ£iile ÅŸi limitele prevăzute de lege.
	(3) Pentru informarea terÅ£ilor, declaraÅ£ia de renunÅ£are se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naÅ£ional notarial, Å£inut în format electronic, potrivit legii.
Efectele renunţării	Art. 1.121. - (1) Succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor.
	(2) Partea renunţătorului profită moÅŸtenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moÅŸtenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moÅŸtenirea.

RenunÅ£area frauduloasă	Art. 1.122. - (1) Creditorii succesibilului care a renunÅ£at la moÅŸtenire în frauda lor pot cere instanÅ£ei revocarea renunţării în ceea ce îi priveÅŸte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunÅ£area.
	(2) Admiterea acÅ£iunii în revocare produce efectele acceptării moÅŸtenirii de către succesibilul debitor numai în privinÅ£a creditorului reclamant ÅŸi în limita creanÅ£ei acestuia.
Revocarea renunţării	Art. 1.123. - (1) În tot cursul termenului de opÅ£iune, renunţătorul poate revoca renunÅ£area, dacă moÅŸtenirea nu a fost deja acceptată de alÅ£i succesibili care au vocaÅ£ie la partea care i-ar reveni, dispoziÅ£iile art. 1.120 aplicându-se în mod corespunzător.
	(2) Revocarea renunţării valorează acceptare, bunurile moÅŸtenirii fiind preluate în starea în care se găsesc ÅŸi sub rezerva drepturilor dobândite de terÅ£i asupra acelor bunuri.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 1.124. - Dreptul la acÅ£iunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acÅ£iune a cunoscut cauza de nulitate relativă.
SECÅ¢IUNEA a 4-a Sezina
NoÅ£iune	Art. 1.125. - Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moÅŸtenitorilor sezinari ÅŸi dreptul de a administra acest patrimoniu ÅŸi de a exercita drepturile ÅŸi acÅ£iunile defunctului.
Moştenitorii sezinari	Art. 1.126. - Sunt moştenitori sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.
Dobândirea sezinei de către moÅŸtenitorii legali nesezinari	Art. 1.127. - (1) MoÅŸtenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moÅŸtenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moÅŸtenirii.
	(2) Până la intrarea în stăpânirea de fapt a moÅŸtenirii, moÅŸtenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moÅŸtenitor.
Intrarea legatarului universal sau cu titlu universal în stăpânirea moÅŸtenirii	Art. 1.128. - (1) Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moÅŸtenirii de la moÅŸtenitorii rezervatari. Dacă asemenea moÅŸtenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moÅŸtenirii prin eliberarea certificatului de moÅŸtenitor.
	(2) Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moÅŸtenirii de la moÅŸtenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal intrat în stăpânirea moÅŸtenirii ori de la moÅŸtenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moÅŸtenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moÅŸtenitor. Dacă asemenea moÅŸtenitori nu există sau refuză, legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moÅŸtenirii prin eliberarea certificatului de moÅŸtenitor.
Predarea legatului cu titlu particular	Art. 1.129. - Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului din ziua în care acesta i-a fost predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanţă a cererii de predare.
SECŢIUNEA a 5-a Petiţia de ereditate
Persoanele care pot obÅ£ine recunoaÅŸterea calităţii de moÅŸtenitor	Art. 1.130. - MoÅŸtenitorul cu vocaÅ£ie universală sau cu titlu universal poate obÅ£ine oricând recunoaÅŸterea calităţii sale de moÅŸtenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moÅŸtenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral.
Efectele recunoaÅŸterii calităţii de moÅŸtenitor	Art. 1.131. - (1) RecunoaÅŸterea calităţii de moÅŸtenitor îl obligă pe deÅ£inătorul fără titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevăzute la art. 1.635-1.649.
	(2) În privinÅ£a actelor juridice încheiate între deÅ£inătorul fără titlu al bunurilor succesorale ÅŸi terÅ£i, dispoziÅ£iile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
SECÅ¢IUNEA a 6-a Certificatul de moÅŸtenitor
Noţiune	Art. 1.132. - Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.

Efecte	Art. 1.133. - (1) Certificatul de moÅŸtenitor face dovada calităţii de moÅŸtenitor, legal sau testamentar, precum ÅŸi dovada dreptului de proprietate al moÅŸtenitorilor acceptanÅ£i asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
	(2) În vederea stabilirii componenÅ£ei patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial.
Nulitatea	Art. 1.134. - Cei care se consideră vătămaÅ£i în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moÅŸtenitor pot cere instanÅ£ei judecătoreÅŸti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia ÅŸi stabilirea drepturilor lor, conform legii.
CAPITOLUL II Moştenirea vacantă
Noţiune	Art. 1.135. - (1) Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea este vacantă.
	(2) Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moÅŸtenirii ÅŸi nu există moÅŸtenitori legali ori vocaÅ£ia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moÅŸtenire rămasă neatribuită este vacantă.
Administrarea provizorie a bunurilor moÅŸtenirii	Art. 1.136. - (1) Cât timp moÅŸtenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate să numească un curator special al moÅŸtenirii, pentru apărarea drepturilor moÅŸtenitorului eventual, având drepturile ÅŸi îndatoririle de administrare prevăzute la art. 1.117 alin. (3)-(5).
	(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), acÅ£iunile împotriva moÅŸtenirii se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.
	(3) Dacă există indicii că moÅŸtenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent încunoÅŸtinÅ£ează ÅŸi organul care reprezintă comuna, oraÅŸul sau, după caz, municipiul.
Somarea succesibililor	Art. 1.137. - (1) Dacă în termen de un an ÅŸi 6 luni de la deschiderea moÅŸtenirii nu s-a înfăţiÅŸat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toÅ£i succesibilii, printr-o publicaÅ£ie făcută la locul deschiderii moÅŸtenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum ÅŸi într-un ziar de largă circulaÅ£ie, pe cheltuiala moÅŸtenirii, să se înfăţiÅŸeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.
	(2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaÅ£ie, notarul va constata că moÅŸtenirea este vacantă.
Dreptul de a culege moÅŸtenirea vacantă	Art. 1.138. - MoÅŸtenirile vacante revin comunei, oraÅŸului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moÅŸtenirii ÅŸi intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziÅ£ie testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moÅŸtenirii, urmăreÅŸte să înlăture această regulă.
Intrarea în stăpânirea moÅŸtenirii vacante ÅŸi răspunderea pentru pasiv	Art. 1.139. - (1) Comuna, oraÅŸul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moÅŸtenirii de îndată ce toÅ£i succesibilii cunoscuÅ£i au renunÅ£at la moÅŸtenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137, dacă niciun moÅŸtenitor nu este cunoscut. MoÅŸtenirea se dobândeÅŸte retroactiv de la data deschiderii sale.
	(2) Comuna, oraÅŸul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moÅŸtenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.
DesfiinÅ£area vacanÅ£ei moÅŸtenirii	Art. 1.140. - Dacă, deÅŸi s-a constatat vacanÅ£a moÅŸtenirii, există moÅŸtenitori, atunci aceÅŸtia pot exercita petiÅ£ia de ereditate împotriva comunei, oraÅŸului sau, după caz, municipiului.
CAPITOLUL III Amintirile de familie
Bunurile care constituie amintiri de familie	Art. 1.141. - (1) Constituie amintiri de familie bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei acesteia.
	(2) Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenÅ£a purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decoraÅ£iile, armele de colecÅ£ie, portretele de familie, documentele, precum ÅŸi orice alte bunuri cu semnificaÅ£ie morală deosebită pentru respectiva familie.
Regimul juridic al amintirilor de familie	Art. 1.142. - (1) MoÅŸtenitorii pot ieÅŸi din indiviziune cu privire la bunurile care constituie amintiri de familie numai prin partaj voluntar.
	(2) În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în indiviziune.

	(3) Pe durata indiviziunii, prin acordul moÅŸtenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea instanÅ£ei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul ori mai mulÅ£i dintre moÅŸtenitori sau în locul convenit de ei.
	(4) MoÅŸtenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deÅ£ine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaÅ£iune fără acordul unanim al coindivizarilor.
CAPITOLUL IV Partajul succesoral şi raportul SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale referitoare la partajul succesoral
Starea de indiviziune	Art. 1.143. - (1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. MoÅŸtenitorul poate cere oricând ieÅŸirea din indiviziune, chiar ÅŸi atunci când există convenÅ£ii sau clauze testamentare care prevăd altfel.
	(2) DispoziÅ£iile art. 669-686 se aplică ÅŸi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.
Partajul voluntar	Art. 1.144. - (1) Dacă toÅ£i moÅŸtenitorii sunt prezenÅ£i ÅŸi au capacitate de exerciÅ£iu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma ÅŸi prin actul pe care părÅ£ile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenÅ£ia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
	(2) Dacă nu sunt prezenÅ£i toÅ£i moÅŸtenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicÅ£ie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moÅŸtenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecÅ£ia persoanelor lipsite de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.
Măsuri conservatorii	Art. 1.145. - Bunurile moÅŸtenirii pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii, în tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în condiÅ£iile legii.
SECŢIUNEA a 2-a Raportul donaţiilor
NoÅ£iune	Art. 1.146. - (1) Raportul donaÅ£iilor este obligaÅ£ia pe care o au între ei soÅ£ul supravieÅ£uitor ÅŸi descendenÅ£ii defunctului care vin efectiv ÅŸi împreună la moÅŸtenirea legală de a readuce la moÅŸtenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moÅŸtenirea.
	(2) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară din partea donatorului, cei menÅ£ionaÅ£i la alin. (1) sunt obligaÅ£i la raport numai dacă ar fi avut vocaÅ£ie concretă la moÅŸtenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaÅ£iei.
Scutirea de raport a renunţătorului la moÅŸtenirea legală	Art. 1.147. - (1) În caz de renunÅ£are la moÅŸtenirea legală, descendentul sau soÅ£ul supravieÅ£uitor nu mai are obligaÅ£ia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile.
	(2) Prin stipulaÅ£ie expresă în contractul de donaÅ£ie, donatarul poate fi obligat la raportul donaÅ£iei ÅŸi în cazul renunţării la moÅŸtenire. În acest caz, donatarul va readuce la moÅŸtenire numai valoarea bunului donat care depăşeÅŸte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moÅŸtenitor legal.
Persoanele care pot cere raportul donaÅ£iei	Art. 1.148. - Dreptul de a cere raportul îl au numai descendenÅ£ii ÅŸi soÅ£ul supravieÅ£uitor, precum ÅŸi, pe cale oblică, creditorii personali ai acestora.
Caracterul personal al obligaţiei de raport	Art. 1.149. - (1) Moştenitorul datorează raportul numai pentru donaţiile pe care lea primit personal de la donator.
	(2) Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la moÅŸtenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donaÅ£ia făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moÅŸtenirea acestuia din urmă.
	(3) Descendentul care vine la moÅŸtenire prin reprezentare succesorală este obligat să raporteze donaÅ£ia primită de la defunct de către ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l-a moÅŸtenit pe acesta din urmă.
Excepţiile de la obligaţia de raport	Art. 1.150. - (1) Nu sunt supuse raportului:
	a) donaÅ£iile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaÅ£ie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi;

	b) donaÅ£iile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepÅ£ia cazului în care se dovedeÅŸte că cel care a lăsat moÅŸtenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
	c) darurile obiÅŸnuite, donaÅ£iile remuneratorii ÅŸi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreÅ£inerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenÅ£ilor, a părinÅ£ilor sau a soÅ£ului ÅŸi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moÅŸtenirea nu a dispus altfel;
	d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moÅŸtenirii ÅŸi echivalentul bănesc al folosinÅ£ei exercitate de donatar asupra bunului donat.
	(2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaÅ£ii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este Å£inut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaÅ£ia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaÅ£ia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaÅ£ia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeÅŸte cuantumul total al primelor plătite de donatar.
Modul de efectuare a raportului	Art. 1.151. - (1) Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă dispoziÅ£ia care impune donatarului raportul în natură.
	(2) Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului ÅŸi nu l-a grevat cu o sarcină reală ÅŸi nici nu la dat în locaÅ£iune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.
	(3) Raportul prin echivalent se poate realiza prin preluare, prin imputaÅ£ie sau în bani.
	(4) Raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către moÅŸtenitorii îndreptăţiÅ£i la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeaÅŸi natură ÅŸi calitate cu cele care au format obiectul donaÅ£iei, Å£inând seama de cotele succesorale ale fiecăruia.
	(5) În cazul raportului prin imputaÅ£ie, valoarea donaÅ£iei se scade din partea moÅŸtenitorului obligat la raport.
	(6) În cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la dispoziÅ£ia celorlalÅ£i moÅŸtenitori o sumă de bani care reprezintă diferenÅ£a dintre valoarea bunului donat ÅŸi partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.
Căile de realizare a raportului	Art. 1.152. - (1) Raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.
	(2) Raportul cerut de unul dintre moÅŸtenitori profită ÅŸi celorlalÅ£i moÅŸtenitori îndreptăţiÅ£i să solicite raportul, cu excepÅ£ia celor care au renunÅ£at în mod expres la raport.
Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent	Art. 1.153. - (1) În vederea efectuării raportului prin echivalent, se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecăţii, Å£inându-se însă cont de starea lui în momentul donaÅ£iei, din care se scade valoarea, la momentul judecăţii, a sarcinilor asumate prin contractul de donaÅ£ie.
	(2) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se Å£ine seama de valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se Å£ine cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu ÅŸi de starea lui la momentul dobândirii. TotuÅŸi, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale, înlocuirea bunului nu este luată în considerare.
	(3) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaÅ£iei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului ÅŸi data realizării raportului.
Ameliorările ÅŸi degradările bunului donat în cazul raportului în natură	Art. 1.154. - (1) Donatarul are dreptul să recupereze, proporÅ£ional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum ÅŸi cu lucrările autonome necesare ÅŸi utile până la data raportului.
	(2) Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.
	(3) Donatarul poate reÅ£ine bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care creanÅ£a lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează potrivit alin. (2).

SECÅ¢IUNEA a 3-a Plata datoriilor
Plata pasivului. ExcepÅ£iile de la divizarea de drept a pasivului moÅŸtenirii	Art. 1.155. - (1) MoÅŸtenitorii universali ÅŸi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor ÅŸi sarcinilor moÅŸtenirii proporÅ£ional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.
	(2) Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creanÅ£e provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moÅŸtenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moÅŸtenirii pot cere să fie plătiÅ£i din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri.
	(3) Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:
	a) obligaţia este indivizibilă;
	b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;
	c) obligaÅ£ia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanÅ£ie reală, caz în care moÅŸtenitorul care primeÅŸte bunul afectat garanÅ£iei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moÅŸtenirii se reduce corespunzător;
	d) unul dintre moÅŸtenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaÅ£ia. În acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalÅ£i moÅŸtenitori constituie o liberalitate, supusă reducÅ£iunii dacă este cazul.
SituaÅ£ia creditorilor personali ai moÅŸtenitorilor	Art. 1.156. - (1) Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moÅŸtenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moÅŸtenirii.
	(2) Creditorii personali ai moÅŸtenitorilor ÅŸi orice persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenÅ£i la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.
	(3) CeilalÅ£i moÅŸtenitori pot obÅ£ine respingerea acÅ£iunii de partaj introduse de către creditor, plătind datoria în numele ÅŸi pe seama moÅŸtenitorului debitor.
	(4) Creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligaÅ£i să dovedească frauda copărtaÅŸilor numai dacă, deÅŸi au cerut să fie prezenÅ£i, partajul s-a realizat în lipsa lor ÅŸi fără să fi fost convocaÅ£i. În toate celelalte cazuri, acÅ£iunea în revocarea partajului rămâne supusă dispoziÅ£iilor art. 1.562.
	(5) Din bunurile moÅŸtenirii atribuite la partaj, precum ÅŸi din cele care le iau locul în patrimoniul moÅŸtenitorului, creditorii moÅŸtenirii vor fi plătiÅ£i cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moÅŸtenitorului.
	(6) DispoziÅ£iile alin. (5) sunt aplicabile ÅŸi legatarilor cu titlu particular ori de câte ori obiectul legatului nu constă într-un bun individual determinat.
Regresul între moÅŸtenitori. Insolvabilitatea unuia dintre moÅŸtenitori	Art. 1.157. - (1) MoÅŸtenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanÅ£iei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa are drept de regres împotriva celorlalÅ£i moÅŸtenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar ÅŸi atunci când moÅŸtenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.
	(2) Când unul dintre moÅŸtenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul moÅŸtenirii se împarte între toÅ£i ceilalÅ£i în proporÅ£ie cu cotele succesorale ale fiecăruia.
	(3) MoÅŸtenitorul are dreptul de a cere plata creanÅ£elor pe care le are faţă de moÅŸtenire de la ceilalÅ£i moÅŸtenitori, ca orice alt creditor al moÅŸtenirii. În privinÅ£a părÅ£ii din datorie care îi revine ca moÅŸtenitor, dispoziÅ£iile art. 1.620-1.624 sunt aplicabile.
Raportul datoriilor	Art. 1.158. - (1) Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin.
	(2) Dacă moÅŸtenitorul are mai multe datorii faţă de moÅŸtenire care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moÅŸtenirii, aceste datorii se sting proporÅ£ional prin raport în limita părÅ£ii respective.
	(3) Raportul nu operează în privinÅ£a creanÅ£ei pe care un moÅŸtenitor o are faţă de moÅŸtenire. Însă moÅŸtenitorul care este atât creditor, cât ÅŸi debitor al moÅŸtenirii se poate prevala de compensaÅ£ia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiÅ£iile acesteia.
	(4) Prin acordul tuturor moÅŸtenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza ÅŸi înainte de partajul succesoral.
Titlurile executorii obÅ£inute împotriva defunctului	Art. 1.159. - Titlurile executorii obÅ£inute împotriva defunctului pot fi executate ÅŸi împotriva moÅŸtenitorilor săi, în condiÅ£iile prevăzute de Codul de procedură civilă.

SECÅ¢IUNEA a 4-a Partajul de ascendent
Subiecte	Art. 1.160. - AscendenÅ£ii pot face partajul bunurilor lor între descendenÅ£i.
Forme	Art. 1.161. - (1) Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice.
	(2) Partajul realizat prin donaÅ£ie nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente.
Cuprins	Art. 1.162. - Dacă în partajul de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile moÅŸtenirii, bunurile necuprinse se vor partaja conform legii.
Ineficacitate	Art. 1.163. - (1) Este lovit de nulitate absolută partajul în care nu s-au cuprins toÅ£i descendenÅ£ii care îndeplinesc condiÅ£iile pentru a veni la moÅŸtenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu se aplică partajului în care nu a fost inclus un descendent care vine la moÅŸtenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă.
	(3) Dacă prin partajul de ascendent se încalcă rezerva succesorală a vreunui descendent sau a soÅ£ului supravieÅ£uitor, sunt aplicabile dispoziÅ£iile privitoare la reducÅ£iunea liberalităţilor excesive.
CARTEA a V-a Despre obligaÅ£ii*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii a V-a sunt cuprinse în art. 102-189 din Legea nr. 71/2011. TITLUL I DispoziÅ£ii generale
ConÅ£inutul raportului obligaÅ£ional	Art. 1.164. - ObligaÅ£ia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este Å£inut să procure o prestaÅ£ie creditorului, iar acesta are dreptul să obÅ£ină prestaÅ£ia datorată.
Izvoarele obligaÅ£iilor	Art. 1.165. - ObligaÅ£iile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum ÅŸi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naÅŸterea unei obligaÅ£ii.
TITLUL II Izvoarele obligaţiilor CAPITOLUL I Contractul SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
Noţiune	Art. 1.166. - Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Regulile aplicabile contractelor	Art. 1.167. - (1) Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol.
	(2) Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt prevăzute în prezentul cod sau în legi speciale.
Regulile aplicabile contractelor nenumite	Art. 1.168. - Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.
Libertatea de a contracta	Art. 1.169. - PărÅ£ile sunt libere să încheie orice contracte ÅŸi să determine conÅ£inutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică ÅŸi de bunele moravuri.
Buna-credinţă	Art. 1.170. - PărÅ£ile trebuie să acÅ£ioneze cu bună-credinţă atât la negocierea ÅŸi încheierea contractului, cât ÅŸi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaÅ£ie.

SECÅ¢IUNEA a 2-a Diferite categorii de contracte
Contractul sinalagmatic ÅŸi contractul unilateral	Art. 1.171. - Contractul este sinalagmatic atunci când obligaÅ£iile născute din acesta sunt reciproce ÅŸi interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaÅ£ii în sarcina ambelor părÅ£i.
Contractul cu titlu oneros ÅŸi contractul cu titlu gratuit	Art. 1.172. - (1) Contractul prin care fiecare parte urmăreÅŸte să îÅŸi procure un avantaj în schimbul obligaÅ£iilor asumate este cu titlu oneros.
	(2) Contractul prin care una dintre părÅ£i urmăreÅŸte să procure celeilalte părÅ£i un beneficiu, fără a obÅ£ine în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit.
Contractul comutativ ÅŸi contractul aleatoriu	Art. 1.173. - (1) Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existenÅ£a drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor părÅ£ilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.
	(2) Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voinÅ£a părÅ£ilor, oferă cel puÅ£in uneia dintre părÅ£i ÅŸansa unui câÅŸtig ÅŸi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor ÅŸi incert.
Contractul consensual, solemn sau real	Art. 1.174. - (1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real.
	(2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părÅ£ilor.
	(3) Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege.
	(4) Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.
Contractul de adeziune	Art. 1.175. - Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esenÅ£iale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părÅ£i, pentru aceasta sau ca urmare a instrucÅ£iunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Contractul-cadru	Art. 1.176. - (1) Contractul-cadru este acordul prin care părÅ£ile convin să negocieze, să încheie sau să menÅ£ină raporturi contractuale ale căror elemente esenÅ£iale sunt determinate de acesta.
	(2) Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul ÅŸi volumul prestaÅ£iilor, precum ÅŸi, dacă este cazul, preÅ£ul acestora sunt precizate prin convenÅ£ii ulterioare.
Contractul încheiat cu consumatorii	Art. 1.177. - Contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale ÅŸi, în completare, dispoziÅ£iilor prezentului cod.
SECÅ¢IUNEA a 3-a Încheierea contractului §1. DispoziÅ£ii preliminare
Libertatea formei	Art. 1.178. - Contractul se încheie prin simplul acord de voinÅ£e al părÅ£ilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.
Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului	Art. 1.179. - (1) Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt:
	1. capacitatea de a contracta;
	2. consimţământul părÅ£ilor;
	3. un obiect determinat ÅŸi licit;
	4. o cauză licită şi morală.
	(2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancÅ£iunea prevăzută de dispoziÅ£iile legale aplicabile.
§2. Capacitatea părÅ£ilor
Capacitatea părÅ£ilor	Art. 1.180. - Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege ÅŸi nici oprită să încheie anumite contracte.
Reguli aplicabile	Art. 1.181. - Regulile privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate în principal în cartea I.
§3. Consimţământul I. Formarea contractului
Încheierea contractului	Art. 1.182. - (1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părÅ£i sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.
	(2) Este suficient ca părÅ£ile să se pună de acord asupra elementelor esenÅ£iale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinÅ£ează determinarea acestora unei alte persoane.

	(3) În condiÅ£iile prevăzute la alin. (2), dacă părÅ£ile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost încredinÅ£ată determinarea lor nu ia o decizie, instanÅ£a va dispune, la cererea oricăreia dintre părÅ£i, completarea contractului, Å£inând seama, după împrejurări, de natura acestuia ÅŸi de intenÅ£ia părÅ£ilor.
Buna-credinţă în negocieri	Art. 1.183. - (1) PărÅ£ile au libertatea iniÅ£ierii, desfăşurării ÅŸi ruperii negocierilor ÅŸi nu pot fi Å£inute răspunzătoare pentru eÅŸecul acestora.
	(2) Partea care se angajează într-o negociere este Å£inută să respecte exigenÅ£ele bunei-credinÅ£e. PărÅ£ile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaÅ£ii.
	(3) Este contrară exigenÅ£elor bunei-credinÅ£e, între altele, conduita părÅ£ii care iniÅ£iază sau continuă negocieri fără intenÅ£ia de a încheia contractul.
	(4) Partea care iniÅ£iază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-credinÅ£e răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părÅ£i. Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va Å£ine seama de cheltuielile angajate în vederea negocierilor, de renunÅ£area de către cealaltă parte la alte oferte ÅŸi de orice împrejurări asemănătoare.
ObligaÅ£ia de confidenÅ£ialitate în negocierile precontractuale	Art. 1.184. - Când o informaÅ£ie confidenÅ£ială este comunicată de către o parte în cursul negocierilor, cealaltă parte este Å£inută să nu o divulge ÅŸi să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă se încheie sau nu contractul. Încălcarea acestei obligaÅ£ii atrage răspunderea părÅ£ii în culpă.
Elementele de care depinde încheierea contractului	Art. 1.185. - Atunci când, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea.
Momentul ÅŸi locul încheierii contractului	Art. 1.186. - (1) Contractul se încheie în momentul ÅŸi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoÅŸtinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile.
	(2) De asemenea, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârÅŸeÅŸte un act sau un fapt concludent, fără a-l înÅŸtiinÅ£a pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părÅ£i, al uzanÅ£elor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.
Forma ofertei ÅŸi a acceptării	Art. 1.187. - Oferta ÅŸi acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului.
Oferta de a contracta	Art. 1.188. - (1) O propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conÅ£ine suficiente elemente pentru formarea contractului ÅŸi exprimă intenÅ£ia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.
	(2) Oferta poate proveni de la persoana care are iniÅ£iativa încheierii contractului, care îi determină conÅ£inutul sau, după împrejurări, care propune ultimul element esenÅ£ial al contractului.
	(3) DispoziÅ£iile art. 1.182-1.203 se aplică în mod corespunzător ÅŸi atunci când împrejurările în care se încheie contractul nu permit identificarea ofertei sau a acceptării.
Propunerea adresată unor persoane nedeterminate	Art. 1.189. - (1) Propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau intenÅ£ie de negociere.
	(2) Cu toate acestea, propunerea valorează ofertă dacă aceasta rezultă astfel din lege, din uzanÅ£e ori, în mod neîndoielnic, din împrejurări. În aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane nedeterminate produce efecte numai dacă este făcută în aceeaÅŸi formă cu oferta însăşi sau într-o modalitate care permite să fie cunoscută în aceeaÅŸi măsură cu aceasta.
Solicitarea de oferte	Art. 1.190. - Solicitarea de a formula oferte, adresată uneia sau mai multor persoane determinate, nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta.
Oferta irevocabilă	Art. 1.191. - (1) Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o menÅ£ină un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în temeiul acordului părÅ£ilor, al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conÅ£inutului ofertei ori al uzanÅ£elor.
	(2) Declaraţia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.
Termenul de acceptare	Art. 1.192. - Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la destinatar.
Oferta fără termen adresată unei persoane absente	Art. 1.193. - (1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane care nu este prezentă, trebuie menÅ£inută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o analizeze ÅŸi să expedieze acceptarea.
	(2) Revocarea ofertei nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte ca ofertantul să primească acceptarea sau, după caz, înaintea săvârÅŸirii actului ori faptului care, potrivit prevederilor art. 1.186 alin. (2), determină încheierea contractului.

	(3) Ofertantul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei înaintea expirării termenului prevăzut la alin. (1).
Oferta fără termen adresată unei persoane prezente	Art. 1.194. - (1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane prezente rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de îndată.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică ÅŸi în cazul ofertei transmise prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare la distanţă.
Caducitatea ofertei	Art. 1.195. - (1) Oferta devine caducă dacă:
	a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, în termenul prevăzut la art. 1.193 alin. (1);
	b) destinatarul o refuză.
	(2) Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun.
Acceptarea ofertei	Art. 1.196. - (1) Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, ÅŸi ajunge în termen la autorul ofertei. DispoziÅ£iile art. 1.186 rămân aplicabile.
	(2) Tăcerea sau inacÅ£iunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părÅ£ilor, din practicile statornicite între acestea, din uzanÅ£e sau din alte împrejurări.
Acceptarea necorespunzătoare a ofertei	Art. 1.197. - (1) Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când:
	a) cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;
	b) nu respectă forma cerută anume de ofertant;
	c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
	(2) Răspunsul destinatarului, exprimat potrivit alin. (1), poate fi considerat, după împrejurări, ca o contraofertă.
Acceptarea tardivă	Art. 1.198. - (1) Acceptarea tardivă produce efecte numai dacă autorul ofertei îl înÅŸtiinÅ£ează de îndată pe acceptant despre încheierea contractului.
	(2) Acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu îl înÅŸtiinÅ£ează despre aceasta de îndată.
Retragerea ofertei sau a acceptării	Art. 1.199. - Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea.
Comunicarea ofertei, acceptării ÅŸi revocării	Art. 1.200. - (1) Oferta, acceptarea, precum ÅŸi revocarea acestora produc efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoÅŸtinţă de ele din motive care nu îi sunt imputabile.
	(2) Comunicarea acceptării trebuie făcută prin mijloace cel puÅ£in la fel de rapide ca cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul părÅ£ilor, din practicile statornicite între acestea sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă contrariul.
Clauze externe	Art. 1.201. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, părţile sunt ţinute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere.
Clauze standard	Art. 1.202. - (1) Sub rezerva prevederilor art. 1.203, dispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se aplică în mod corespunzător ÅŸi atunci când la încheierea contractului sunt utilizate clauze standard.
	(2) Sunt clauze standard stipulaÅ£iile stabilite în prealabil de una dintre părÅ£i pentru a fi utilizate în mod general ÅŸi repetat ÅŸi care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte.
	(3) Clauzele negociate prevalează asupra clauzelor standard.
	(4) Atunci când ambele părÅ£i folosesc clauze standard ÅŸi nu ajung la o înÅ£elegere cu privire la acestea, contractul se încheie totuÅŸi pe baza clauzelor convenite ÅŸi a oricăror clauze standard comune în substanÅ£a lor, cu excepÅ£ia cazului în care una dintre părÅ£i notifică celeilalte părÅ£i, fie anterior momentului încheierii contractului, fie ulterior ÅŸi de îndată, că nu intenÅ£ionează să fie Å£inută de un astfel de contract.
Clauze neuzuale	Art. 1.203. - Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunÅ£a unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaÅ£iilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părÅ£i decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepÅ£ii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenÅ£a instanÅ£elor judecătoreÅŸti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

II. Valabilitatea consimţământului
CondiÅ£ii	Art. 1.204. - Consimţământul părÅ£ilor trebuie să fie serios, liber ÅŸi exprimat în cunoÅŸtinţă de cauză.
Lipsa discernământului	Art. 1.205. - (1) Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie ÅŸi numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputinţă de a-ÅŸi da seama de urmările faptei sale.
	(2) Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicÅ£ie poate fi anulat dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicÅ£ie existau ÅŸi erau îndeobÅŸte cunoscute.
III. Viciile consimţământului
Cazuri	Art. 1.206. - (1) Consimţământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenţă.
	(2) De asemenea, consimţământul este viciat în caz de leziune.
Eroarea	Art. 1.207. - (1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esenÅ£ială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte ÅŸtia sau, după caz, trebuia să ÅŸtie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenÅ£ial pentru încheierea contractului.
	(2) Eroarea este esenţială:
	1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
	2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaÅ£iei sau asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenÅ£iale de către părÅ£i în absenÅ£a căreia contractul nu s-ar fi încheiat;
	3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenÅ£a căreia contractul nu s-ar fi încheiat.
	(3) Eroarea de drept este esenÅ£ială atunci când priveÅŸte o normă juridică determinantă, potrivit voinÅ£ei părÅ£ilor, pentru încheierea contractului.
	(4) Eroarea care priveÅŸte simplele motive ale contractului nu este esenÅ£ială, cu excepÅ£ia cazului în care prin voinÅ£a părÅ£ilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.
Eroarea nescuzabilă	Art. 1.208. - (1) Contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligenÅ£e rezonabile.
	(2) Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispoziÅ£iilor legale accesibile ÅŸi previzibile.
Eroarea asumată	Art. 1.209. - Nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.
Eroarea de calcul	Art. 1.210. - Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenÅ£ială pentru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părÅ£i.
Eroarea de comunicare sau de transmitere	Art. 1.211. - DispoziÅ£iile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător ÅŸi atunci când eroarea poartă asupra declaraÅ£iei de voinţă ori când declaraÅ£ia a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă.
Invocarea erorii cu bună-credinţă	Art. 1.212. - Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigenţelor bunei-credinţe.
Adaptarea contractului	Art. 1.213. - (1) Dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreÅŸte să execute ori execută contractul aÅŸa cum acesta fusese înÅ£eles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aÅŸa cum l-a înÅ£eles această din urmă parte.
	(2) În acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înÅ£eles contractul ÅŸi înainte ca aceasta să fi obÅ£inut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înÅ£eles de partea aflată în eroare.
	(3) Dacă declaraÅ£ia a fost făcută ÅŸi comunicată părÅ£ii aflate în eroare în termenul prevăzut la alin. (2) sau contractul a fost executat, dreptul de a obÅ£ine anularea este stins ÅŸi notificarea prevăzută la alin. (2) este considerată lipsită de efecte.

Dolul	Art. 1.214. - (1) Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părÅ£i ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
	(2) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenÅ£ială.
	(3) Contractul este anulabil ÅŸi atunci când dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părÅ£i.
	(4) Dolul nu se presupune.
Dolul comis de un terÅ£	Art. 1.215. - (1) Partea care este victima dolului unui terÅ£ nu poate cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului.
	(2) Independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.
Violenţa	Art. 1.216. - (1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terţ.
	(2) Există violenţă când temerea insuflată este de aÅŸa natură încât partea ameninÅ£ată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaÅ£a, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav ÅŸi iminent.
	(3) ViolenÅ£a poate atrage anularea contractului ÅŸi atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soÅ£ul, soÅ£ia, ascendenÅ£ii ori descendenÅ£ii părÅ£ii al cărei consimţământ a fost viciat.
	(4) În toate cazurile, existenÅ£a violenÅ£ei se apreciază Å£inând seama de vârsta, starea socială, sănătatea ÅŸi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenÅ£a, precum ÅŸi de orice altă împrejurare ce a putut influenÅ£a starea acestuia la momentul încheierii contractului.
Ameninţarea cu exerciţiul unui drept	Art. 1.217. - Constituie violenţă şi temerea insuflată prin ameninţarea cu exerciţiul unui drept făcută cu scopul de a obţine avantaje injuste.
Starea de necesitate	Art. 1.218. - Contractul încheiat de o parte aflată în stare de necesitate nu poate fi anulat decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare.
Temerea reverenÅ£iară	Art. 1.219. - Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violenţă, nu atrage anularea contractului.
ViolenÅ£a săvârÅŸită de un terÅ£	Art. 1.220. - (1) ViolenÅ£a atrage anularea contractului ÅŸi atunci când este exercitată de un terÅ£, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat cunoÅŸtea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violenÅ£a săvârÅŸită de către terÅ£.
	(2) Independent de anularea contractului, autorul violenţei răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.
Leziunea	Art. 1.221. - (1) Există leziune atunci când una dintre părÅ£i, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoÅŸtinÅ£e a celeilalte părÅ£i, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaÅ£ie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaÅ£ii.
	(2) ExistenÅ£a leziunii se apreciază ÅŸi în funcÅ£ie de natura ÅŸi scopul contractului.
	(3) Leziunea poate exista ÅŸi atunci când minorul îÅŸi asumă o obligaÅ£ie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obÅ£ine din contract ori la ansamblul circumstanÅ£elor.
SancÅ£iune	Art. 1.222. - (1) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaÅ£iilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.
	(2) Cu excepÅ£ia cazului prevăzut de art. 1.221 alin. (3), acÅ£iunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeÅŸte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaÅ£ia promisă sau executată de partea lezată. DisproporÅ£ia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.
	(3) În toate cazurile, instanÅ£a poate să menÅ£ină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanÅ£e sau, după caz, o majorare a propriei obligaÅ£ii. DispoziÅ£iile art. 1.213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 1.223. - (1) Dreptul la acÅ£iunea în anulare sau în reducerea obligaÅ£iilor pentru leziune se prescrie în termen de un an de la data încheierii contractului.
	(2) Anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale de excepÅ£ie când dreptul la acÅ£iune este prescris.
Inadmisibilitatea leziunii	Art. 1.224. - Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege.

§4. Obiectul contractului
Obiectul contractului	Art. 1.225. - (1) Obiectul contractului îl reprezintă operaÅ£iunea juridică, precum vânzarea, locaÅ£iunea, împrumutul ÅŸi altele asemenea, convenită de părÅ£i, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor contractuale.
	(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.
	(3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.
Obiectul obligaţiei	Art. 1.226. - (1) Obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează debitorul.
	(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi licit.
Imposibilitatea iniÅ£ială a obiectului obligaÅ£iei	Art. 1.227. - Contractul este valabil chiar dacă, la momentul încheierii sale, una dintre părÅ£i se află în imposibilitate de a-ÅŸi executa obligaÅ£ia, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel.
Bunurile viitoare	Art. 1.228. - În lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta ÅŸi asupra bunurilor viitoare.
Bunurile care nu sunt în circuitul civil	Art. 1.229. - Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaÅ£ii contractuale.
Bunurile care aparÅ£in altuia	Art. 1.230. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terÅ£ pot face obiectul unei prestaÅ£ii, debitorul fiind obligat să le procure ÅŸi să le transmită creditorului sau, după caz, să obÅ£ină acordul terÅ£ului. În cazul neexecutării obligaÅ£iei, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate.
Determinarea calităţii obiectului	Art. 1.231. - Atunci când nu poate fi stabilită potrivit contractului, calitatea prestaÅ£iei sau a obiectului acesteia trebuie să fie rezonabilă sau, după împrejurări, cel puÅ£in de nivel mediu.
Determinarea obiectului de către un terÅ£	Art. 1.232. - (1) Atunci când preÅ£ul sau orice alt element al contractului urmează să fie determinat de un terÅ£, acesta trebuie să acÅ£ioneze în mod corect, diligent ÅŸi echidistant.
	(2) Dacă terÅ£ul nu poate sau nu doreÅŸte să acÅ£ioneze ori aprecierea sa este în mod manifest nerezonabilă, instanÅ£a, la cererea părÅ£ii interesate, va stabili, după caz, preÅ£ul sau elementul nedeterminat de către părÅ£i.
Determinarea preÅ£ului între profesioniÅŸti	Art. 1.233. - Dacă un contract încheiat între profesioniÅŸti nu stabileÅŸte preÅ£ul ÅŸi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părÅ£ile au avut în vedere preÅ£ul practicat în mod obiÅŸnuit în domeniul respectiv pentru aceleaÅŸi prestaÅ£ii realizate în condiÅ£ii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preÅ£, un preÅ£ rezonabil.
Raportarea la un factor de referinţă	Art. 1.234. - Atunci când, potrivit contractului, preÅ£ul se determină prin raportare la un factor de referinţă, iar acest factor nu există, a încetat să mai existe ori nu mai este accesibil, el se înlocuieÅŸte, în absenÅ£a unei convenÅ£ii contrare, cu factorul de referinţă cel mai apropiat.
§5. Cauza
NoÅ£iune	Art. 1.235. - Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Condiţii	Art. 1.236. - (1) Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.
	(2) Cauza este ilicită când este contrară legii ÅŸi ordinii publice.
	(3) Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.
Frauda la lege	Art. 1.237. - Cauza este ilicită ÅŸi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.
SancÅ£iune	Art. 1.238. - (1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepÅ£ia cazului în care contractul a fost greÅŸit calificat ÅŸi poate produce alte efecte juridice.
	(2) Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.
Proba cauzei	Art. 1.239. - (1) Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută.
	(2) ExistenÅ£a unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară.

§6. Forma contractului
Formele de exprimare a consimţământului	Art. 1.240. - (1) VoinÅ£a de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
	(2) VoinÅ£a poate fi manifestată ÅŸi printr-un comportament care, potrivit legii, convenÅ£iei părÅ£ilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanÅ£elor, nu lasă nicio îndoială asupra intenÅ£iei de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Forma scrisă	Art. 1.241. - Înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forÅ£a probantă prevăzută de lege.
SancÅ£iune	Art. 1.242. - (1) Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.
	(2) Dacă părÅ£ile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteÅŸte valabil chiar dacă forma nu a fost respectată.
Modificarea contractului	Art. 1.243. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condiÅ£iilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.
Forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară	Art. 1.244. - În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, convenÅ£iile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.
Forma contractelor electronice	Art. 1.245. - Contractele care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse condiÅ£iilor de formă prevăzute de legea specială.
SECÅ¢IUNEA a 4-a Nulitatea contractului §1. DispoziÅ£ii generale
Nulitatea	Art. 1.246. - (1) Orice contract încheiat cu încălcarea condiÅ£iilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancÅ£iune.
	(2) Nulitatea poate fi absolută sau relativă.
	(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor.
	(4) Prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici suprimate cauze de nulitate. Orice convenţie sau clauză contrară este considerată nescrisă.
Nulitatea absolută	Art. 1.247. - (1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziÅ£ii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
	(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.
	(3) Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
	(4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.
Nulitatea relativă	Art. 1.248. - (1) Contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziÅ£ii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.
	(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziÅ£ia legală încălcată.
	(3) Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească.
	(4) Contractul anulabil este susceptibil de confirmare.
PrescripÅ£ia	Art. 1.249. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acÅ£iune, fie pe cale de excepÅ£ie.
	(2) Nulitatea relativă poate fi invocată pe cale acÅ£iune numai în termenul de prescripÅ£ie stabilit de lege. Cu toate acestea, partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar ÅŸi după împlinirea termenului de prescripÅ£ie a dreptului la acÅ£iunea în anulare.
§2. Cauzele de nulitate
Cauzele de nulitate absolută	Art. 1.250. - Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum ÅŸi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.
Cauzele de nulitate relativă	Art. 1.251. - Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziÅ£iile legale privitoare la capacitatea de exerciÅ£iu, când consimţământul uneia dintre părÅ£i a fost viciat, precum ÅŸi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

PrezumÅ£ia de nulitate relativă	Art. 1.252. - În cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil.
Nulitatea virtuală	Art. 1.253. - În afara cazurilor în care legea prevede sancÅ£iunea nulităţii, contractul se desfiinÅ£ează ÅŸi atunci când sancÅ£iunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziÅ£iei legale încălcate să fie atins.
§3. Efectele nulităţii
DesfiinÅ£area contractului ÅŸi a actelor subsecvente	Art. 1.254. - (1) Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.
	(2) DesfiinÅ£area contractului atrage, în condiÅ£iile legii, ÅŸi desfiinÅ£area actelor subsecvente încheiate în baza lui.
	(3) În cazul în care contractul este desfiinÅ£at, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaÅ£iile primite, potrivit prevederilor art. 1.639-1.647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.
Nulitatea parÅ£ială	Art. 1.255. - (1) Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri ÅŸi care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor, esenÅ£iale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat.
	(2) În cazul în care contractul este menÅ£inut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispoziÅ£iile legale aplicabile.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (2) se aplică în mod corespunzător ÅŸi clauzelor care contravin unor dispoziÅ£ii legale imperative ÅŸi sunt considerate de lege nescrise.
Nulitatea contractului plurilateral	Art. 1.256. - În cazul contractelor cu mai multe părÅ£i în care prestaÅ£ia fiecărei părÅ£i este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinÅ£a uneia dintre părÅ£i nu atrage desfiinÅ£area în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esenÅ£ială pentru existenÅ£a contractului.
Daunele-interese. Reducerea prestaÅ£iilor	Art. 1.257. - În caz de violenţă sau dol, cel al cărui consimţământ este viciat are dreptul de a pretinde, în afară de anulare, ÅŸi daune-interese sau, dacă preferă menÅ£inerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaÅ£iei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
Repararea prejudiciului în cazul nulităţii contractului încheiat în formă autentică	Art. 1.258. - În cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuÅŸi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiÅ£iile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Refacerea contractului nul	Art. 1.259. - Contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu respectarea tuturor condiÅ£iilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În toate cazurile, contractul refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu ÅŸi pentru trecut.
Conversiunea contractului nul	Art. 1.260. - (1) Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuÅŸi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiÅ£iile de fond ÅŸi de formă prevăzute de lege.
	(2) Cu toate acestea, dispoziÅ£iile alin. (1) nu se aplică dacă intenÅ£ia de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părÅ£i la data încheierii contractului.
§4. Validarea contractului
Cauzele de validare	Art. 1.261. - (1) Contractul afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperită.
	(2) Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege.
Confirmarea contractului	Art. 1.262. - (1) Confirmarea unui contract anulabil rezultă din voinţa, expresă sau tacită, de a renunţa la dreptul de a invoca nulitatea.
	(2) Voinţa de a renunţa trebuie să fie certă.
CondiÅ£iile confirmării	Art. 1.263. - (1) Un contract anulabil poate fi confirmat dacă în momentul confirmării condiÅ£iile sale de validitate sunt întrunite.
	(2) Persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai cunoscând cauza de nulitate ÅŸi, în caz de violenţă, numai după încetarea acesteia.
	(3) Persoana chemată de lege să încuviinÅ£eze actele minorului poate, în numele ÅŸi în interesul acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviinÅ£area sa ori să confirme contractul atunci când această încuviinÅ£are era suficientă pentru încheierea valabilă a acestuia.
	(4) DispoziÅ£iile alin. (3) se aplică în mod corespunzător ÅŸi în cazul actelor încheiate fără autorizarea instanÅ£ei de tutelă.

	(5) În lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaÅ£ia să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată.
	(6) Cel care trebuie să confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare prin care partea interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să exercite acÅ£iunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sancÅ£iunea decăderii din dreptul de a cere anularea contractului.
Cuprinsul actului confirmativ	Art. 1.264. - Pentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza ÅŸi natura obligaÅ£iei ÅŸi să facă menÅ£iune despre motivul acÅ£iunii în anulare, precum ÅŸi despre intenÅ£ia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acÅ£iune.
Efectele confirmării	Art. 1.265. - (1) Confirmarea îÅŸi produce efectele din momentul încheierii contractului ÅŸi atrage renunÅ£area la mijloacele ÅŸi excepÅ£iile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite ÅŸi conservate de terÅ£ii de bună-credinţă.
	(2) Când fiecare dintre părÅ£i poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părÅ£i o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părÅ£i.
	(3) Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol sau violenţă nu implică prin ea însăşi renunÅ£area la dreptul de a cere daune-interese.
SECÅ¢IUNEA a 5-a Interpretarea contractului
Interpretarea după voinţa concordantă a părţilor	Art. 1.266. - (1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.
	(2) La stabilirea voinÅ£ei concordante se va Å£ine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părÅ£i, de practicile statornicite între acestea ÅŸi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.
Interpretarea sistematică	Art. 1.267. - Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înÅ£elesul ce rezultă din ansamblul contractului.
Interpretarea clauzelor îndoielnice	Art. 1.268. - (1) Clauzele susceptibile de mai multe înÅ£elesuri se interpretează în sensul ce se potriveÅŸte cel mai bine naturii ÅŸi obiectului contractului.
	(2) Clauzele îndoielnice se interpretează Å£inând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părÅ£i, de sensul atribuit în general clauzelor ÅŸi expresiilor în domeniu ÅŸi de uzanÅ£e.
	(3) Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
	(4) Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părÅ£ile ÅŸi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiÅ£i.
	(5) Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.
Regulile subsidiare de interpretare	Art. 1.269. - (1) Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.
	(2) StipulaÅ£iile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus.
SECÅ¢IUNEA a 6-a Efectele contractului §1. Efectele între părÅ£i
ForÅ£a obligatorie	Art. 1.270. - (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părÅ£ile contractante.
	(2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părÅ£ilor ori din cauze autorizate de lege.
Impreviziunea	Art. 1.271. - (1) PărÅ£ile sunt Å£inute să îÅŸi execute obligaÅ£iile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creÅŸterii costurilor executării propriei obligaÅ£ii, fie datorită scăderii valorii contraprestaÅ£iei.
	(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepÅ£ionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaÅ£iei, instanÅ£a poate să dispună:
	a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părÅ£i pierderile ÅŸi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
	b) încetarea contractului, la momentul ÅŸi în condiÅ£iile pe care le stabileÅŸte.

	(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
	a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
	b) schimbarea împrejurărilor, precum ÅŸi întinderea acesteia nu au fost ÅŸi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
	c) debitorul nu ÅŸi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor ÅŸi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că ÅŸi-ar fi asumat acest risc;
	d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil ÅŸi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile ÅŸi echitabile a contractului.
ConÅ£inutul contractului	Art. 1.272. - (1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar ÅŸi la toate urmările pe care practicile statornicite între părÅ£i, uzanÅ£ele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.
	(2) Clauzele obiÅŸnuite într-un contract se subînÅ£eleg, deÅŸi nu sunt stipulate în mod expres.
Constituirea şi transferul drepturilor reale	Art. 1.273. - (1) Drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen.
	(2) Fructele bunului sau dreptului transmis se cuvin dobânditorului de la data transferului proprietăţii bunului ori, după caz, a cesiunii dreptului, afară de cazul în care prin lege sau prin voinÅ£a părÅ£ilor se dispune altfel.
	(3) DispoziÅ£iile în materie de carte funciară, precum ÅŸi dispoziÅ£iile speciale referitoare la transferul anumitor categorii de bunuri mobile rămân aplicabile.
Riscul în contractul translativ de proprietate	Art. 1.274. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaÅ£iei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaÅ£iei de predare pierde dreptul la contraprestaÅ£ie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie.
	(2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit ÅŸi dacă obligaÅ£ia de predare ar fi fost executată la timp.
Transmiterea succesivă a unui bun mobil	Art. 1.275. - (1) Dacă cineva a transmis succesiv către mai multe persoane proprietatea unui bun mobil corporal, cel care a dobândit cu bună-credinţă posesia efectivă a bunului este titular al dreptului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară.
	(2) Este de bună-credinţă dobânditorul care, la data intrării în posesie, nu a cunoscut ÅŸi nici nu putea să cunoască obligaÅ£ia asumată anterior de înstrăinător.
	(3) Dacă niciunul dintre dobânditori nu a obÅ£inut posesia efectivă a bunului mobil corporal ÅŸi creanÅ£a fiecăruia de predare a bunului este exigibilă, va fi preferat cel care a sesizat cel dintâi instanÅ£a de judecată.
DenunÅ£area unilaterală	Art. 1.276. - (1) Dacă dreptul de a denunÅ£a contractul este recunoscut uneia dintre părÅ£i, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a început.
	(2) În contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar ÅŸi după începerea executării contractului, însă denunÅ£area nu produce efecte în privinÅ£a prestaÅ£iilor executate sau care se află în curs de executare.
	(3) Dacă s-a stipulat o prestaÅ£ie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaÅ£ia este executată.
	(4) DispoziÅ£iile prezentului articol se aplică în lipsă de convenÅ£ie contrară.
Contractul pe durată nedeterminată	Art. 1.277. - Contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunÅ£at unilateral de oricare dintre părÅ£i cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice clauză contrară sau stipularea unei prestaÅ£ii în schimbul denunţării contractului se consideră nescrisă.
Pactul de opÅ£iune	Art. 1.278. - (1) Atunci când părÅ£ile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declaraÅ£ie de voinţă, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraÅ£ie se consideră o ofertă irevocabilă ÅŸi produce efectele prevăzute la art. 1.191.
	(2) Dacă părţile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanţă prin ordonanţă preşedinţială, cu citarea părţilor.
	(3) Pactul de opÅ£iune trebuie să conÅ£ină toate elementele contractului pe care părÅ£ile urmăresc să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opÅ£iunii.
	(4) Contractul se încheie prin exercitarea opÅ£iunii în sensul acceptării de către beneficiar a declaraÅ£iei de voinţă a celeilalte părÅ£i, în condiÅ£iile convenite prin pact.
	(5) Atât pactul de opÅ£iune, cât ÅŸi declaraÅ£ia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul pe care părÅ£ile urmăresc să îl încheie.

Promisiunea de a contracta	Art. 1.279. - (1) Promisiunea de a contracta trebuie să conÅ£ină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părÅ£ile nu ar putea executa promisiunea.
	(2) În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese.
	(3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanÅ£a, la cererea părÅ£ii care ÅŸi-a îndeplinit propriile obligaÅ£ii, poate să pronunÅ£e o hotărâre care să Å£ină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerinÅ£ele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(4) ConvenÅ£ia prin care părÅ£ile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract nu constituie promisiune de a contracta.
§2. Efectele faţă de terÅ£i I. DispoziÅ£ii generale
Relativitatea efectelor contractului	Art. 1.280. - Contractul produce efecte numai între părÅ£i, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Opozabilitatea efectelor contractului	Art. 1.281. - Contractul este opozabil terÅ£ilor, care nu pot aduce atingere drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor născute din contract. TerÅ£ii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepÅ£ia cazurilor prevăzute de lege.
Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor către succesori	Art. 1.282. - (1) La moartea unei părţi, drepturile şi obligaţiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal, dacă din lege, din stipulaţia părţilor ori din natura contractului nu rezultă contrariul.
	(2) Drepturile, precum ÅŸi, în cazurile prevăzute de lege, obligaÅ£iile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părÅ£ilor.
II. Promisiunea faptei altuia
Efecte	Art. 1.283. - (1) Cel care se angajează la a determina un terÅ£ să încheie sau să ratifice un act este Å£inut să repare prejudiciul cauzat dacă terÅ£ul refuză să se oblige sau, atunci când s-a obligat ÅŸi ca fideiusor, dacă terÅ£ul nu execută prestaÅ£ia promisă.
	(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligaţiei terţului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului.
	(3) IntenÅ£ia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.
III. Stipulaţia pentru altul
Efecte	Art. 1.284. - (1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terÅ£.
	(2) Prin efectul stipulaÅ£iei, beneficiarul dobândeÅŸte dreptul de a cere direct promitentului executarea prestaÅ£iei.
CondiÅ£iile privind terÅ£ul beneficiar	Art. 1.285. - Beneficiarul trebuie să fie determinat sau, cel puÅ£in, determinabil la data încheierii stipulaÅ£iei ÅŸi să existe în momentul în care promitentul trebuie să îÅŸi execute obligaÅ£ia. În caz contrar, stipulaÅ£ia profită stipulantului, fără a agrava însă sarcina promitentului.
Acceptarea stipulaţiei	Art. 1.286. - (1) Dacă terţul beneficiar nu acceptă stipulaţia, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată.
	(2) StipulaÅ£ia poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent. StipulaÅ£ia poate fi acceptată ÅŸi după decesul stipulantului sau al promitentului.
Revocarea stipulaÅ£iei	Art. 1.287. - (1) Stipulantul este singurul îndreptăţit să revoce stipulaÅ£ia, creditorii sau moÅŸtenitorii săi neputând să o facă. Stipulantul nu poate însă revoca stipulaÅ£ia fără acordul promitentului dacă acesta din urmă are interesul să o execute.
	(2) Revocarea stipulaÅ£iei produce efecte din momentul în care ajunge la promitent. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profită stipulantului sau moÅŸtenitorilor acestuia, fără a agrava însă sarcina promitentului.
Mijloacele de apărare ale promitentului	Art. 1.288. - Promitentul poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe contractul care cuprinde stipulaÅ£ia.

IV. Simulaţia
Efecte între părÅ£i	Art. 1.289. - (1) Contractul secret produce efecte numai între părÅ£i ÅŸi, dacă din natura contractului ori din stipulaÅ£ia părÅ£ilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.
	(2) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părÅ£i dacă nu îndeplineÅŸte condiÅ£iile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
Efecte faţă de terÅ£i	Art. 1.290. - (1) Contractul secret nu poate fi invocat de părÅ£i, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ÅŸi nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terÅ£ilor care, întemeindu-se cu bună-credinţă pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.
	(2) TerÅ£ii pot invoca împotriva părÅ£ilor existenÅ£a contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.
Raporturile cu creditorii	Art. 1.291. - (1) ExistenÅ£a contractului secret nu poate fi opusă de părÅ£i creditorilor dobânditorului aparent care, cu bună-credinţă, au notat începerea urmăririi silite în cartea funciară sau au obÅ£inut sechestru asupra bunurilor care au făcut obiectul simulaÅ£iei.
	(2) Dacă există un conflict între creditorii înstrăinătorului aparent ÅŸi creditorii dobânditorului aparent, sunt preferaÅ£i cei dintâi, în cazul în care creanÅ£a lor este anterioară contractului secret.
Proba simulaÅ£iei	Art. 1.292. - Dovada simulaÅ£iei poate fi făcută de terÅ£i sau de creditori cu orice mijloc de probă. PărÅ£ile pot dovedi ÅŸi ele simulaÅ£ia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.
Actele unilaterale	Art. 1.293. - DispoziÅ£iile referitoare la simulaÅ£ie se aplică în mod corespunzător ÅŸi actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului ÅŸi destinatarul său.
Actele nepatrimoniale	Art. 1.294. - Dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor juridice nepatrimoniale.
SECÅ¢IUNEA a 7-a Reprezentarea
Temeiul reprezentării	Art. 1.295. - Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz.
Efecte	Art. 1.296. - Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat ÅŸi cealaltă parte.
Nearătarea calităţii de reprezentant	Art. 1.297. - (1) Contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terÅ£ul contractant nu cunoÅŸtea ÅŸi nici nu ar fi trebuit sa cunoască faptul că reprezentantul acÅ£iona în această calitate, îi obligă numai pe reprezentant ÅŸi pe terÅ£, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(2) Cu toate acestea, dacă reprezentantul, atunci când contractează cu terÅ£ul în limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul acesteia, terÅ£ul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite ÅŸi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului.
Capacitatea părÅ£ilor	Art. 1.298. - În cazul reprezentării convenÅ£ionale, atât reprezentatul, cât ÅŸi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată.
Viciile de consimţământ	Art. 1.299. - Contractul este anulabil atunci când consimţământul reprezentantului este viciat. Dacă însă viciul de consimţământ priveÅŸte elemente stabilite de reprezentat, contractul este anulabil numai dacă voinÅ£a acestuia din urmă a fost viciată.
Buna-credinţă	Art. 1.300. - (1) Afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de reprezentat, buna sau reaua-credinţă, cunoaÅŸterea sau necunoaÅŸterea unei anumite împrejurări se apreciază în persoana reprezentantului.
	(2) Reprezentatul de rea-credinţă nu poate invoca niciodată buna-credinţă a reprezentantului.
Forma împuternicirii	Art. 1.301. - Împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie.
Justificarea puterii de a reprezenta	Art. 1.302. - Contractantul poate întotdeauna cere reprezentantului să facă dovada puterilor încredinÅ£ate de reprezentat ÅŸi, dacă reprezentarea este cuprinsă întrun înscris, să îi remită o copie a înscrisului, semnată pentru conformitate.

Conflictul de interese	Art. 1.303. - Contractul încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului, atunci când conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului.
Contractul cu sine însuÅŸi ÅŸi dubla reprezentare	Art. 1.304. - (1) Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuÅŸi, în nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepÅ£ia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică ÅŸi în cazul dublei reprezentări.
Încetarea împuternicirii	Art. 1.305. - Puterea de reprezentare încetează prin renunÅ£area de către reprezentant la împuternicire sau prin revocarea acesteia de către reprezentat.
Modificarea ÅŸi revocarea împuternicirii	Art. 1.306. - Modificarea ÅŸi revocarea împuternicirii trebuie aduse la cunoÅŸtinÅ£a terÅ£ilor prin mijloace corespunzătoare. În caz contrar, acestea nu sunt opozabile terÅ£ilor decât dacă se dovedeÅŸte că aceÅŸtia le cunoÅŸteau ori puteau să le cunoască în momentul încheierii contractului.
Alte cauze de încetare a puterii de a reprezenta	Art. 1.307. - (1) Puterea de a reprezenta încetează prin decesul sau incapacitatea reprezentantului ori a reprezentatului, dacă din convenÅ£ie ori din natura afacerii nu rezultă contrariul.
	(2) Dacă reprezentantul sau reprezentatul este persoană juridică, puterea de a reprezenta încetează la data la care persoana juridică îÅŸi încetează existenÅ£a.
	(3) În cazul deschiderii procedurii insolvenÅ£ei asupra reprezentantului sau reprezentatului, puterea de a reprezenta încetează în condiÅ£iile prevăzute de lege.
	(4) Încetarea puterii de a reprezenta nu produce efecte în privinÅ£a terÅ£ilor care, în momentul încheierii contractului, nu cunoÅŸteau ÅŸi nici nu trebuiau să cunoască această împrejurare.
ObligaÅ£iile reprezentantului la încetarea împuternicirii	Art. 1.308. - (1) La încetarea puterilor încredinÅ£ate, reprezentantul este obligat să restituie reprezentatului înscrisul care constată aceste puteri.
	(2) Reprezentantul nu poate reÅ£ine acest înscris drept garanÅ£ie a creanÅ£elor sale asupra reprezentatului, dar poate să ceară o copie a înscrisului, certificată de reprezentat, cu menÅ£iunea că puterea de reprezentare a încetat.
Lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare	Art. 1.309. - (1) Contractul încheiat de persoana care acÅ£ionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat ÅŸi terÅ£.
	(2) Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terÅ£ul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta ÅŸi că acÅ£ionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terÅ£ul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.
Răspunderea reprezentantului	Art. 1.310. - Cel care încheie un contract în calitate de reprezentant, neavând împuternicire ori depăşind limitele puterilor care i-au fost încredinÅ£ate, răspunde pentru prejudiciile cauzate terÅ£ului contractant care s-a încrezut, cu bună-credinţă, în încheierea valabilă a contractului.
Ratificarea	Art. 1.311. - (1) În cazurile prevăzute la art. 1.309, cel în numele căruia s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
	(2) TerÅ£ul contractant poate, printr-o notificare, să acorde un termen rezonabil pentru ratificare, după a cărui împlinire contractul nu mai poate fi ratificat.
Efectele ratificării	Art. 1.312. - Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terÅ£i între timp.
Transmisiunea facultăţii de a ratifica	Art. 1.313. - Facultatea de a ratifica se transmite moştenitorilor.
DesfiinÅ£area contractului înaintea ratificării	Art. 1.314. - TerÅ£ul contractant ÅŸi cel care a încheiat contractul în calitate de reprezentant pot conveni desfiinÅ£area contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.
SECÅ¢IUNEA a 8-a Cesiunea contractului
NoÅ£iune	Art. 1.315. - (1) O parte poate să îÅŸi substituie un terÅ£ în raporturile născute dintrun contract numai dacă prestaÅ£iile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta.
	(2) Sunt exceptate cazurile anume prevăzute de lege.
Forma cesiunii	Art. 1.316. - Cesiunea contractului ÅŸi acceptarea acesteia de către contractantul cedat trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat.

Momentul cesiunii	Art. 1.317. - (1) Dacă o parte a consimÅ£it în mod anticipat ca partea cealaltă să îÅŸi poată substitui un terÅ£ în raporturile născute din contract, cesiunea produce efecte faţă de acea parte din momentul în care substituirea îi este notificată ori, după caz, din momentul în care o acceptă.
	(2) În cazul în care toate elementele contractului rezultă dintr-un înscris în care este cuprinsă clauza „la ordin“ sau o altă menÅ£iune echivalentă, dacă prin lege nu se prevede altfel, girarea înscrisului produce efectul substituirii giratarului în toate drepturile ÅŸi obligaÅ£iile girantului.
	(3) DispoziÅ£iile în materie de carte funciară, precum ÅŸi dispoziÅ£iile referitoare la transferul ori publicitatea anumitor categorii de bunuri mobile rămân aplicabile.
Liberarea cedentului	Art. 1.318. - (1) Cedentul este liberat de obligaÅ£iile sale faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îÅŸi produce efectele faţă de acesta.
	(2) În cazul în care a declarat că nu îl liberează pe cedent, contractantul cedat se poate îndrepta împotriva acestuia atunci când cesionarul nu îÅŸi execută obligaÅ£iile. În acest caz, contractantul cedat trebuie, sub sancÅ£iunea pierderii dreptului de regres împotriva cedentului, să îi notifice neexecutarea obligaÅ£iilor de către cesionar, în termen de 15 zile de la data neexecutării sau, după caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutării.
ExcepÅ£iile contractantului cedat	Art. 1.319. - Contractantul cedat poate opune cesionarului toate excepÅ£iile ce rezultă din contract. Contractantul cedat nu poate invoca însă faţă de cesionar vicii de consimţământ, precum ÅŸi orice apărări sau excepÅ£ii născute din raporturile sale cu cedentul decât dacă ÅŸi-a rezervat acest drept atunci când a consimÅ£it la substituire.
Obligaţia de garanţie	Art. 1.320. - (1) Cedentul garantează validitatea contractului.
	(2) Atunci când cedentul garantează executarea contractului, acesta va fi Å£inut ca un fideiusor pentru obligaÅ£iile contractantului cedat.
SECÅ¢IUNEA a 9-a Încetarea contractului
Cauzele de încetare	Art. 1.321. - Contractul încetează, în condiÅ£iile legii, prin executare, acordul de voinţă al părÅ£ilor, denunÅ£are unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiÅ£iei, imposibilitate fortuită de executare, precum ÅŸi din orice alte cauze prevăzute de lege.
Efectele încetării	Art. 1.322. - La încetarea contractului părÅ£ile sunt liberate de obligaÅ£iile asumate. Ele pot fi însă Å£inute la repararea prejudiciilor cauzate ÅŸi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaÅ£iilor primite în urma încheierii contractului.
Restituirea prestaţiilor	Art. 1.323. - Restituirea prestaţiilor primite se face potrivit dispoziţiilor art. 1.635-1.649.
CAPITOLUL II Actul juridic unilateral SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
Noţiune	Art. 1.324. - Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului său.
Regimul juridic	Art. 1.325. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziÅ£iile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.
Actele unilaterale supuse comunicării	Art. 1.326. - (1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului ÅŸi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
	(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.
	(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoÅŸtinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.
SECŢIUNEA a 2-a Actul unilateral ca izvor de obligaţii
Promisiunea unilaterală	Art. 1.327. - (1) Promisiunea unilaterală făcută cu intenÅ£ia de a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor.
	(2) Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.

	(3) Dacă autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră făcută pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligaÅ£iei ÅŸi cu împrejurările în care a fost asumată.
Promisiunea publică de recompensă	Art. 1.328. - (1) Cel care promite în mod public o recompensă în schimbul executării unei prestaÅ£ii este obligat să facă plata, chiar dacă prestaÅ£ia a fost executată fără a se cunoaÅŸte promisiunea.
	(2) Dacă prestaÅ£ia a fost executată de mai multe persoane împreună, recompensa se împarte între ele, potrivit contribuÅ£iei fiecăreia la obÅ£inerea rezultatului, iar dacă aceasta nu se poate stabili, recompensa se împarte în mod egal.
	(3) Atunci când prestaÅ£ia a fost executată separat de mai multe persoane, recompensa se cuvine aceleia care a comunicat cea dintâi rezultatul.
Revocarea promisiunii publice de recompensă	Art. 1.329. - (1) Promisiunea poate fi revocată în aceeaÅŸi formă în care a fost făcută publică sau într-o formă echivalentă.
	(2) Revocarea nu produce efecte faţă de cel care, mai înainte de publicarea ei, a executat prestaÅ£ia.
	(3) Dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, autorul promisiunii datorează o despăgubire echitabilă, care nu va putea depăşi recompensa promisă, celor care înainte de publicarea revocării au făcut cheltuieli în vederea executării prestaÅ£iei. Cu toate acestea, promitentul nu datorează despăgubiri, dacă dovedeÅŸte că rezultatul cerut nu putea fi obÅ£inut.
	(4) Dreptul la acÅ£iunea în despăgubire se prescrie în termen de un an de la data publicării revocării.
CAPITOLUL III Faptul juridic licit SECÅ¢IUNEA 1 Gestiunea de afaceri
CondiÅ£ii	Art. 1.330. - (1) Există gestiune de afaceri atunci când, fără să fie obligată, o persoană, numită gerant, gestionează în mod voluntar ÅŸi oportun afacerile altei persoane, numită gerat, care nu cunoaÅŸte existenÅ£a gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale.
	(2) Cel care, fără să ÅŸtie, lucrează în interesul altuia nu este Å£inut de obligaÅ£iile ce îi revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptăţit la restituire potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
	(3) Nu există gestiune de afaceri atunci când cel care administrează afacerile unei alte persoane acÅ£ionează cu intenÅ£ia de a o gratifica.
ObligaÅ£ia de înÅŸtiinÅ£are	Art. 1.331. - Gerantul trebuie să îl înÅŸtiinÅ£eze pe gerat despre gestiunea începută de îndată ce acest lucru este posibil.
Continuarea gestiunii	Art. 1.332. - Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută până când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi ori până când geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moÅŸtenitorii acestuia sunt în măsură să o preia.
Continuarea gestiunii de către moÅŸtenitorii gerantului	Art. 1.333. - MoÅŸtenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt Å£inuÅ£i să continue afacerile începute de acesta din urmă, în aceleaÅŸi condiÅ£ii ca ÅŸi gerantul.
DiligenÅ£a datorată de gerant	Art. 1.334. - (1) Gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligenÅ£a pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
	(2) Când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenÅ£ie sau din culpă gravă.
ObligaÅ£iile gerantului	Art. 1.335. - La încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea socoteală geratului ÅŸi să îi remită acestuia toate bunurile obÅ£inute cu ocazia gestiunii.
Actele încheiate de gerant	Art. 1.336. - (1) Gerantul care acÅ£ionează în nume propriu este Å£inut faţă de terÅ£ii cu care a contractat, fără a limita dreptul oricăruia dintre aceÅŸtia de a se regresa împotriva geratului.
	(2) Atunci când acÅ£ionează în numele geratului, gerantul nu este Å£inut faţă de terÅ£ii cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat faţă de aceÅŸtia.
ObligaÅ£iile geratului	Art. 1.337. - (1) Atunci când condiÅ£iile gestiunii de afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum ÅŸi, în limita sporului de valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate, ÅŸi să îl despăgubească pentru prejudiciul pe care, fără culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii.

	(2) Geratul trebuie să execute ÅŸi obligaÅ£iile născute din actele necesare ÅŸi utile care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant.
	(3) Caracterul necesar sau util al actelor şi cheltuielilor se apreciază la momentul la care gerantul le-a făcut.
	(4) În vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de a cere instanÅ£ei, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura prevăzută de lege pentru ordonanÅ£a preÅŸedinÅ£ială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în condiÅ£iile legii.
Împotrivirea beneficiarului gestiunii	Art. 1.338. - (1) Cel care începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască împotrivirea titularului afacerii, poate cere numai restituirea cheltuielilor necesare. În acest caz, instanÅ£a, la cererea titularului afacerii, poate acorda un termen pentru executarea obligaÅ£iei de restituire.
	(2) Cel care ignoră împotrivirea titularului este răspunzător pentru prejudiciile cauzate chiar ÅŸi din cea mai uÅŸoară culpă.
Gestiunea inoportună	Art. 1.339. - Actele ÅŸi cheltuielile care, fără a fi necesare sau utile, au fost efectuate pe perioada gestiunii îl obligă pe gerat la restituire numai în măsura în care i-au procurat vreun avantaj.
Ratificarea gestiunii	Art. 1.340. - În privinÅ£a actelor juridice, gestiunea ratificată produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat.
SECŢIUNEA A 2-A Plata nedatorată
Noţiune	Art. 1.341. - (1) Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.
	(2) Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri.
	(3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenÅ£ia de a stinge o datorie proprie.
Plata primită cu bună-credinţă de creditor	Art. 1.342. - (1) Restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plăţii, cel care a primit-o cu bună-credinţă a lăsat să se împlinească termenul de prescripÅ£ie ori s-a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunÅ£at la garanÅ£iile creanÅ£ei.
	(2) În acest caz, cel care a plătit are drept de regres împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogaÅ£iei legale în drepturile creditorului plătit.
Restituirea plăţii anticipate	Art. 1.343. - Ceea ce debitorul a plătit înainte de împlinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decât atunci când plata s-a făcut prin dol sau violenţă. De asemenea, este supusă restituirii ÅŸi plata făcută înainte de îndeplinirea condiÅ£iei suspensive.
Reguli aplicabile restituirii	Art. 1.344. - Restituirea plăţii nedatorate se face potrivit dispoziţiilor art. 1.635-1.649.
SECÅ¢IUNEA a 3-a Îmbogăţirea fără justă cauză
CondiÅ£ii	Art. 1.345. - Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi Å£inut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.
Îmbogăţirea justificată	Art. 1.346. - Îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă:
	a) din executarea unei obligaţii valabile;
	b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit;
	c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal ÅŸi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenÅ£ia de a gratifica.
CondiÅ£iile ÅŸi întinderea restituirii	Art. 1.347. - (1) Restituirea nu este datorată decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanÅ£ei.
	(2) Cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituire, în condiÅ£iile prevăzute la art. 1.639 ÅŸi următoarele.
Caracterul subsidiar	Art. 1.348. - Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acÅ£iune pentru a obÅ£ine ceea ce îi este datorat.

CAPITOLUL IV Răspunderea civilă SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
Răspunderea delictuală	Art. 1.349. - (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune ÅŸi să nu aducă atingere, prin acÅ£iunile ori inacÅ£iunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
	(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
	(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum ÅŸi de ruina edificiului.
	(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.
Răspunderea contractuală	Art. 1.350. - (1) Orice persoană trebuie să îÅŸi execute obligaÅ£iile pe care le-a contractat.
	(2) Atunci când, fără justificare, nu îÅŸi îndeplineÅŸte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părÅ£i ÅŸi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiÅ£iile legii.
	(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părÅ£i nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
SECŢIUNEA a 2-a Cauze exoneratoare de răspundere
ForÅ£a majoră ÅŸi cazul fortuit	Art. 1.351. - (1) Dacă legea nu prevede altfel sau părÅ£ile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.
	(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.
	(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut ÅŸi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
	(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat ÅŸi în caz de forţă majoră.
Fapta victimei sau a terÅ£ului	Art. 1.352. - Fapta victimei înseÅŸi ÅŸi fapta terÅ£ului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forÅ£ei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenÅ£iei părÅ£ilor, cazul fortuit este exonerator de răspundere.
ExerciÅ£iul drepturilor	Art. 1.353. - Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciÅ£iul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepÅ£ia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Alte cauze de exonerare	Art. 1.354. - Victima nu poate obÅ£ine repararea prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat ajutor în mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit decât dacă dovedeÅŸte intenÅ£ia sau culpa gravă a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat să răspundă.
Clauze privind răspunderea	Art. 1.355. - (1) Nu se poate exclude sau limita, prin convenÅ£ii sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârÅŸită cu intenÅ£ie sau din culpă gravă.
	(2) Sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o simplă imprudenţă sau neglijenţă, bunurilor victimei.
	(3) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condiÅ£iile legii.
	(4) DeclaraÅ£ia de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea însăşi, renunÅ£area victimei la dreptul de a obÅ£ine plata despăgubirilor.
AnunÅ£uri privitoare la răspundere	Art. 1.356. - (1) Un anunÅ£ care exclude sau limitează răspunderea contractuală, indiferent dacă este adus ori nu la cunoÅŸtinÅ£a publicului, nu are niciun efect decât dacă acela care îl invocă face dovada că cel prejudiciat cunoÅŸtea existenÅ£a anunÅ£ului la momentul încheierii contractului.
	(2) Printr-un anunÅ£ nu poate fi exclusă sau limitată răspunderea delictuală pentru prejudiciile cauzate victimei. Un asemenea anunÅ£ poate avea însă valoarea semnalării unui pericol, fiind aplicabile, după împrejurări, dispoziÅ£iile art. 1.371 alin. (1).

SECŢIUNEA a 3-a Răspunderea pentru fapta proprie
CondiÅ£iile răspunderii	Art. 1.357. - (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârÅŸită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
	(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei	Art. 1.358. - Pentru aprecierea vinovăţiei se va Å£ine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum ÅŸi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.
Repararea prejudiciului constând în vătămarea unui interes	Art. 1.359. - Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat ÅŸi când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios ÅŸi, prin felul în care se manifestă, creează aparenÅ£a unui drept subiectiv.
Legitima apărare	Art. 1.360. - (1) Nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu.
	(2) Cu toate acestea, va putea fi obligat la plata unei indemnizaÅ£ii adecvate ÅŸi echitabile cel care a săvârÅŸit o infracÅ£iune prin depăşirea limitelor legitimei apărări.
Starea de necesitate	Art. 1.361. - Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
ObligaÅ£ia terÅ£ului de reparare a prejudiciului	Art. 1.362. - Dacă, în cazurile prevăzute la art. 1.360 alin. (2) ÅŸi art. 1.361, fapta păgubitoare a fost săvârÅŸită în interesul unei terÅ£e persoane, cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Divulgarea secretului comercial	Art. 1.363. - O persoană se poate exonera de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind că divulgarea a fost impusă de împrejurări grave ce priveau sănătatea sau siguranÅ£a publică.
Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege	Art. 1.364. - Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să îÅŸi dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârÅŸite în asemenea împrejurări.
Efectele hotărârii penale	Art. 1.365. - InstanÅ£a civilă nu este legată de dispoziÅ£iile legii penale ÅŸi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveÅŸte existenÅ£a prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.
Răspunderea minorului ÅŸi a celui pus sub interdicÅ£ie judecătorească	Art. 1.366. - (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicÅ£ie judecătorească nu răspunde de prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedeÅŸte discernământul său la data săvârÅŸirii faptei.
	(2) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedeÅŸte că a fost lipsit de discernământ la data săvârÅŸirii faptei.
Răspunderea altor persoane lipsite de discernământ	Art. 1.367. - (1) Cel care a cauzat un prejudiciu nu este răspunzător dacă în momentul în care a săvârÅŸit fapta păgubitoare era într-o stare, chiar vremelnică, de tulburare a minÅ£ii care l-a pus în neputinţă de a-ÅŸi da seama de urmările faptei sale.
	(2) Cu toate acestea, cel care a cauzat prejudiciul este răspunzător, dacă starea vremelnică de tulburare a minÅ£ii a fost provocată de el însuÅŸi, prin beÅ£ia produsă de alcool, de stupefiante sau de alte substanÅ£e.
ObligaÅ£ia subsidiară de indemnizare a victimei	Art. 1.368. - (1) Lipsa discernământului nu îl scuteÅŸte pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizaÅ£ii către victimă ori de câte ori nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea.
	(2) IndemnizaÅ£ia va fi stabilită într-un cuantum echitabil, Å£inându-se seama de starea patrimonială a părÅ£ilor.
Răspunderea altor persoane	Art. 1.369. - (1) Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună ÅŸtiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică ÅŸi în privinÅ£a celui care, în orice fel, a împiedicat ori a întârziat chemarea în judecată a autorului faptei ilicite.
Imposibilitatea de individualizare a autorului faptei ilicite	Art. 1.370. - Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă.
Vinovăţia comună. Pluralitatea de cauze	Art. 1.371. - (1) În cazul în care victima a contribuit cu intenÅ£ie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deÅŸi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi Å£inut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică ÅŸi în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta săvârÅŸită de autor, cu intenÅ£ie sau din culpă, cât ÅŸi forÅ£a majoră, cazul fortuit ori fapta terÅ£ului pentru care autorul nu este obligat să răspundă.
SECŢIUNEA a 4-a Răspunderea pentru fapta altuia
Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicÅ£ie	Art. 1.372. - (1) Cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreÅŸti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicÅ£ie răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urme persoane.
	(2) Răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie.
	(3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedeÅŸte că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinÅ£ilor sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care ÅŸi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciÅ£iul autorităţii părinteÅŸti.
Răspunderea comitenÅ£ilor pentru prepuÅŸi	Art. 1.373. - (1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuÅŸii săi ori de câte ori fapta săvârÅŸită de aceÅŸtia are legătură cu atribuÅ£iile sau cu scopul funcÅ£iilor încredinÅ£ate.
	(2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcÅ£ia, supravegherea ÅŸi controlul asupra celui care îndeplineÅŸte anumite funcÅ£ii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
	(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeÅŸte că victima cunoÅŸtea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârÅŸirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acÅ£ionat fără nicio legătură cu atribuÅ£iile sau cu scopul funcÅ£iilor încredinÅ£ate.
CorelaÅ£ia formelor de răspundere pentru fapta altei persoane	Art. 1.374. - (1) PărinÅ£ii nu răspund dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerinÅ£ele răspunderii persoanei care avea obligaÅ£ia de supraveghere a minorului.
	(2) Nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde pentru fapta prejudiciabilă săvârÅŸită de minorul care avea calitatea de prepus. Cu toate acestea, în cazul în care comitentul este părintele minorului care a săvârÅŸit fapta ilicită, victima are dreptul de a opta asupra temeiului răspunderii.
SECŢIUNEA a 5-a Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale	Art. 1.375. - Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri	Art. 1.376. - (1) Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) sunt aplicabile ÅŸi în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întruneÅŸte, faţă de ceilalÅ£i, condiÅ£iile forÅ£ei majore.
NoÅ£iunea de pază	Art. 1.377. - În înÅ£elesul dispoziÅ£iilor art. 1.375 ÅŸi 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziÅ£ii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul ÅŸi supravegherea asupra animalului sau a lucrului ÅŸi se serveÅŸte de acesta în interes propriu.
Răspunderea pentru ruina edificiului	Art. 1.378. - Proprietarul unui edificiu sau al unei construcÅ£ii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părÅ£i din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreÅ£inere sau a unui viciu de construcÅ£ie.
Alte cazuri de răspundere	Art. 1.379. - (1) Cel care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.
	(2) Dacă, în cazul prevăzut la alin. (1), sunt îndeplinite ÅŸi condiÅ£iile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, victima are un drept de opÅ£iune în vederea reparării prejudiciului.
Cauze de exonerare	Art. 1.380. - În cazurile prevăzute la art. 1.375, 1.376, 1.378 ÅŸi 1.379 nu există obligaÅ£ie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseÅŸi ori a unui terÅ£ sau este urmarea unui caz de forţă majoră.

SECÅ¢IUNEA a 6-a Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Obiectul reparaţiei	Art. 1.381. - (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.
	(2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
	(3) Dreptului la reparaÅ£ie îi sunt aplicabile, de la data naÅŸterii sale, toate dispoziÅ£iile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea ÅŸi stingerea obligaÅ£iilor.
Răspunderea solidară	Art. 1.382. - Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.
Raporturile dintre debitori	Art. 1.383. - Între cei care răspund solidar, sarcina reparaÅ£iei se împarte proporÅ£ional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenÅ£ia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărÅ£i sarcina reparaÅ£iei, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.
Dreptul de regres	Art. 1.384. - (1) Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepÅ£ia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
	(2) Când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, Ministerul FinanÅ£elor Publice se va întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, potrivit legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu.
	(3) Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce ÅŸi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeÅŸte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde ÅŸi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul.
	(4) În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuÅ£ii la cauzarea prejudiciului.
Întinderea reparaÅ£iei	Art. 1.385. - (1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(2) Se vor putea acorda despăgubiri ÅŸi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.
	(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câÅŸtigul pe care în condiÅ£ii obiÅŸnuite el ar fi putut să îl realizeze ÅŸi de care a fost lipsit, precum ÅŸi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
	(4) Dacă fapta ilicită a determinat ÅŸi pierderea ÅŸansei de a obÅ£ine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaÅ£ia va fi proporÅ£ională cu probabilitatea obÅ£inerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, Å£inând cont de împrejurări ÅŸi de situaÅ£ia concretă a victimei.
Formele reparaÅ£iei	Art. 1.386. - (1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaÅ£iei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaÅ£ia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părÅ£ilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.
	(2) La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului.
	(3) Dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestaţii periodice.
	(4) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micÅŸorat ori a încetat.
Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii	Art. 1.387. - (1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiÅ£iile art. 1.388 ÅŸi 1.389, după caz, echivalentul câÅŸtigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală ÅŸi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum ÅŸi orice alte prejudicii materiale.
	(2) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câÅŸtigului din muncă se acordă, Å£inându-se seama ÅŸi de sporirea nevoilor de viaţă ale celui prejudiciat, sub formă de prestaÅ£ii băneÅŸti periodice. La cererea victimei, instanÅ£a va putea acorda despăgubirea, pentru motive temeinice, sub forma unei sume globale.
	(3) În toate cazurile, instanÅ£a va putea acorda celui păgubit o despăgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente.

Stabilirea pierderii ÅŸi a nerealizării câÅŸtigului din muncă	Art. 1.388. - (1) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câÅŸtigului din muncă se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, Å£inându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.
	(2) Cu toate acestea, dacă cel păgubit face dovada posibilităţii obÅ£inerii unui venit din muncă mai mare în baza unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare, se va Å£ine seama în stabilirea despăgubirii de aceste venituri.
	(3) Dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională ÅŸi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.
Vătămarea minorului	Art. 1.389. - (1) Dacă cel care a suferit vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii este un minor, despăgubirea stabilită potrivit prevederilor art. 1.388 alin. (1) va fi datorată de la data când, în mod normal, minorul ÅŸi-ar fi terminat pregătirea profesională pe care o primea.
	(2) Până la acea dată, dacă minorul avea un câÅŸtig la momentul vătămării, despăgubirea se va stabili pe baza câÅŸtigului de care a fost lipsit, iar dacă nu avea un câÅŸtig, potrivit dispoziÅ£iilor art. 1.388, care se aplică în mod corespunzător. Această din urmă despăgubire va fi datorată de la data când minorul a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru a putea fi parte într-un raport de muncă.
Persoana îndreptăţită la despăgubire în caz de deces	Art. 1.390. - (1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiÅ£i, potrivit legii, la întreÅ£inere din partea celui decedat.
	(2) Cu toate acestea, instanÅ£a, Å£inând seama de împrejurări, poate acorda despăgubire ÅŸi celui căruia victima, fără a fi obligată de lege, îi presta întreÅ£inere în mod curent.
	(3) La stabilirea despăgubirii se va Å£ine seama de nevoile celui păgubit, precum ÅŸi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care sa acordat despăgubirea. DispoziÅ£iile art. 1.387-1.389 se aplică în mod corespunzător.
Repararea prejudiciului nepatrimonial	Art. 1.391. - (1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată ÅŸi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială ÅŸi socială.
	(2) InstanÅ£a judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenÅ£ilor, descendenÅ£ilor, fraÅ£ilor, surorilor ÅŸi soÅ£ului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum ÅŸi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenÅ£a unui asemenea prejudiciu.
	(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacÅ£ie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
	(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziÅ£iilor prezentului articol, nu trece la moÅŸtenitori. AceÅŸtia îl pot însă exercita, dacă acÅ£iunea a fost pornită de defunct.
	(5) DispoziÅ£iile art. 253-256 rămân aplicabile.
Cheltuieli de îngrijire a sănătăţii. Cheltuieli de înmormântare	Art. 1.392. - Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
Despăgubirea în raport cu ajutorul ÅŸi pensia	Art. 1.393. - (1) Dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparaÅ£ia este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeÅŸte ajutorul ori pensia.
	(2) Cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată sau, după caz, refuzată celui păgubit, instanÅ£a nu îl poate obliga pe cel chemat să răspundă decât la o despăgubire provizorie, în condiÅ£iile dispoziÅ£iilor art. 1.387 alin. (3).
Prorogarea termenului prescripÅ£iei	Art. 1.394. - În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripÅ£ii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripÅ£ie a răspunderii penale se aplică ÅŸi dreptului la acÅ£iunea în răspundere civilă.
Suspendarea prescripÅ£iei	Art. 1.395. - PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori prin decesul unei persoane este suspendată până la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul asigurărilor sociale, celui îndreptăţit la reparaÅ£ie.

TITLUL III Modalităţile obligaţiilor CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Categorii de obligaţii	Art. 1.396. - (1) Obligaţiile pot fi pure şi simple, obligaţii simple sau afectate de modalităţi.
	(2) Obligaţiile pure şi simple nu sunt susceptibile de modalităţi.
Obligaţii simple	Art. 1.397. - (1) Obligaţia simplă nu este afectată de termen sau condiţie şi poate fi executată imediat, din proprie iniţiativă sau la cererea creditorului.
	(2) ObligaÅ£ia este simplă, iar nu condiÅ£ională, dacă eficacitatea sau desfiinÅ£area ei depinde de un eveniment care, fără ca părÅ£ile să ÅŸtie, avusese deja loc în momentul în care debitorul s-a obligat sub condiÅ£ie.
Obligaţii afectate de modalităţi	Art. 1.398. - Obligaţiile pot fi afectate de termen sau condiţie.
CAPITOLUL II Condiţia
Obligaţia condiţională	Art. 1.399. - Este afectată de condiţie obligaţia a cărei eficacitate sau desfiinţare depinde de un eveniment viitor şi nesigur.
CondiÅ£ia suspensivă	Art. 1.400. - CondiÅ£ia este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligaÅ£iei.
CondiÅ£ia rezolutorie	Art. 1.401. - (1) CondiÅ£ia este rezolutorie atunci când îndeplinirea ei determină desfiinÅ£area obligaÅ£iei.
	(2) Până la proba contrară, condiÅ£ia se prezumă a fi rezolutorie ori de câte ori scadenÅ£a obligaÅ£iilor principale precedă momentul la care condiÅ£ia s-ar putea îndeplini.
CondiÅ£ia imposibilă, ilicită sau imorală	Art. 1.402. - CondiÅ£ia imposibilă, contrară legii sau bunelor moravuri este considerată nescrisă, iar dacă este însăşi cauza contractului, atrage nulitatea absolută a acestuia.
Condiţia pur potestativă	Art. 1.403. - Obligaţia contractată sub o condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu produce niciun efect.
Constatarea îndeplinirii condiÅ£iei	Art. 1.404. - (1) Îndeplinirea condiÅ£iei se apreciază după criteriile stabilite de părÅ£i sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări.
	(2) Când obligaÅ£ia este contractată sub condiÅ£ia producerii unui eveniment într-un anumit termen, condiÅ£ia este socotită neîndeplinită dacă termenul s-a împlinit fără ca evenimentul să se producă. În lipsa unui termen, condiÅ£ia se consideră neîndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va produce.
	(3) Atunci când obligaÅ£ia este contractată sub condiÅ£ia că un eveniment nu se va produce într-un anumit termen, condiÅ£ia se consideră îndeplinită dacă este sigur că evenimentul nu se va produce. În lipsa unui termen, condiÅ£ia nu se consideră îndeplinită decât atunci când este sigur că evenimentul nu se va produce.
	(4) Partea interesată poate cere oricând instanÅ£ei să constate îndeplinirea sau neîndeplinirea condiÅ£iei.
Determinarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiÅ£iei	Art. 1.405. - (1) CondiÅ£ia se consideră îndeplinită dacă debitorul obligat sub această condiÅ£ie împiedică realizarea ei.
	(2) CondiÅ£ia se consideră neîndeplinită dacă partea interesată de îndeplinirea condiÅ£iei determină, cu rea-credinţă, realizarea evenimentului.
RenunÅ£area la condiÅ£ie	Art. 1.406. - (1) Partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiÅ£ia este liberă să renunÅ£e unilateral la aceasta atât timp cât condiÅ£ia nu s-a îndeplinit.
	(2) Renunţarea la condiţie face ca obligaţia să fie simplă.
Efectele îndeplinirii condiÅ£iei	Art. 1.407. - (1) CondiÅ£ia îndeplinită este prezumată a produce efecte retroactiv, din momentul încheierii contractului, dacă din voinÅ£a părÅ£ilor, natura contractului ori dispoziÅ£iile legale nu rezultă contrariul.
	(2) În cazul contractelor cu executare continuă sau succesivă afectate de o condiÅ£ie rezolutorie, îndeplinirea acesteia, în lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, nu are niciun efect asupra prestaÅ£iilor deja executate.
	(3) Atunci când condiÅ£ia suspensivă produce efecte retroactive, în caz de îndeplinire, debitorul este obligat la executare ca ÅŸi cum obligaÅ£ia ar fi fost simplă. Actele încheiate de proprietarul sub condiÅ£ie suspensivă sunt valabile ÅŸi, în cazul îndeplinirii condiÅ£iei, produc efecte de la data încheierii lor.
	(4) Atunci când condiÅ£ia rezolutorie produce efecte retroactive, în caz de îndeplinire, fiecare dintre părÅ£i este obligată să restituie celeilalte prestaÅ£iile pe care lea primit în temeiul obligaÅ£iei ca ÅŸi cum aceasta nu ar fi existat niciodată. DispoziÅ£iile privitoare la restituirea prestaÅ£iilor se aplică în mod corespunzător.

Transmiterea obligaÅ£iei condiÅ£ionale	Art. 1.408. - (1) ObligaÅ£ia afectată de condiÅ£ie este transmisibilă, drepturile dobânditorului fiind însă supuse aceleiaÅŸi condiÅ£ii.
	(2) ObligaÅ£ia afectată de condiÅ£ie se poate prelua, dispoziÅ£iile art. 1.599-1.608 aplicându-se în mod corespunzător.
Actele conservatorii	Art. 1.409. - Creditorul poate, chiar înainte de îndeplinirea condiÅ£iei, să facă orice acte de conservare a dreptului său.
Fructele culese înaintea îndeplinirii condiÅ£iei	Art. 1.410. - În lipsă de stipulaÅ£ie sau prevedere legală contrară, fructele culese ori încasate înaintea îndeplinirii condiÅ£iei se cuvin proprietarului sub condiÅ£ie rezolutorie.
CAPITOLUL III Termenul
ObligaÅ£ia afectată de termen	Art. 1.411. - (1) ObligaÅ£ia este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor ÅŸi sigur.
	(2) Termenul poate fi stabilit de părţi sau de instanţă ori prevăzut de lege.
Categorii de termene	Art. 1.412. - (1) Termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadenÅ£a obligaÅ£iei.
	(2) Termenul este extinctiv atunci când, la împlinirea lui, obligaÅ£ia se stinge.
Beneficiul termenului	Art. 1.413. - (1) Termenul profită debitorului, afară de cazul când din lege, din voinÅ£a părÅ£ilor sau din împrejurări rezultă că a fost stipulat în favoarea creditorului sau a ambelor părÅ£i.
	(2) Cel ce are beneficiul exclusiv al termenului poate renunÅ£a oricând la acesta, fără consimţământul celeilalte părÅ£i.
Efectul termenului suspensiv	Art. 1.414. - Ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea acestuia, dar ceea ce s-a executat de bunăvoie ÅŸi în cunoÅŸtinţă de cauză înainte de împlinirea termenului nu este supus restituirii.
Stabilirea judiciară a termenului	Art. 1.415. - (1) Atunci când părÅ£ile convin să amâne stabilirea termenului sau lasă uneia dintre ele sarcina de a-l stabili ÅŸi când, după o durată rezonabilă de timp, termenul nu a fost încă stabilit, instanÅ£a poate, la cererea uneia dintre părÅ£i, să fixeze termenul Å£inând seama de natura obligaÅ£iei, de situaÅ£ia părÅ£ilor ÅŸi de orice alte împrejurări.
	(2) InstanÅ£a poate, de asemenea, să fixeze termenul atunci când, prin natura sa, obligaÅ£ia presupune un termen ÅŸi nu există nicio convenÅ£ie prin care acesta să poată fi determinat.
	(3) Cererea pentru stabilirea termenului se soluÅ£ionează potrivit regulilor aplicabile ordonanÅ£ei preÅŸedinÅ£iale, fiind supusă prescripÅ£iei, care începe să curgă de la data încheierii contractului.
Calculul termenelor	Art. 1.416. - Calculul termenelor, indiferent de durata ÅŸi izvorul lor, se face potrivit regulilor stabilite în titlul III din cartea a VI-a.
Decăderea din beneficiul termenului	Art. 1.417. - (1) Debitorul decade din beneficiul termenului dacă se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvenţă declarată în condiÅ£iile legii, precum ÅŸi atunci când, cu intenÅ£ie sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapta sa garanÅ£iile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garanÅ£iile promise.
	(2) În sensul prevederilor alin. (1), starea de insolvabilitate rezultă din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, faţă de valoarea totală a datoriilor exigibile. Dacă prin lege nu se prevede altfel, această stare se constată de instanţă, care, în acest scop, poate Å£ine seama de anumite împrejurări, precum dispariÅ£ia intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanÅŸarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită ÅŸi altele asemenea.
	(3) Decăderea din beneficiul termenului poate fi cerută ÅŸi atunci când, din culpa sa, debitorul ajunge în situaÅ£ia de a nu mai satisface o condiÅ£ie considerată esenÅ£ială de creditor la data încheierii contractului. În acest caz, este necesar să se fi stipulat expres caracterul esenÅ£ial al condiÅ£iei ÅŸi posibilitatea sancÅ£iunii decăderii, precum ÅŸi să fi existat un interes legitim pentru creditor să considere condiÅ£ia respectivă drept esenÅ£ială.
Exigibilitatea anticipată	Art. 1.418. - RenunÅ£area la termen sau decăderea din beneficiul termenului face ca obligaÅ£ia să devină de îndată exigibilă.
Inopozabilitatea decăderii din termen	Art. 1.419. - Decăderea din beneficiul termenului a unui debitor, chiar solidar, nu este opozabilă celorlalţi codebitori.
Nerealizarea evenimentului	Art. 1.420. - Dacă un eveniment pe care părÅ£ile îl consideră ca fiind un termen nu se realizează, obligaÅ£ia devine exigibilă în ziua în care evenimentul ar fi trebuit în mod normal să se producă. În acest caz, sunt aplicabile prevederile prezentului capitol.

TITLUL IV Obligaţiile complexe CAPITOLUL I Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
Categorii	Art. 1.421. - Obligaţiile pot fi divizibile sau indivizibile.
ObligaÅ£ia divizibilă	Art. 1.422. - (1) ObligaÅ£ia este divizibilă între mai mulÅ£i debitori atunci când aceÅŸtia sunt obligaÅ£i faţă de creditor la aceeaÅŸi prestaÅ£ie, dar fiecare dintre ei nu poate fi constrâns la executarea obligaÅ£iei decât separat ÅŸi în limita părÅ£ii sale din datorie.
	(2) ObligaÅ£ia este divizibilă între mai mulÅ£i creditori atunci când fiecare dintre aceÅŸtia nu poate să ceară de la debitorul comun decât executarea părÅ£ii sale din creanţă.
PrezumÅ£ia de egalitate	Art. 1.423. - Dacă prin lege ori prin contract nu se dispune altfel, debitorii unei obligaÅ£ii divizibile sunt Å£inuÅ£i faţă de creditor în părÅ£i egale. Această regulă se aplică, în mod similar, ÅŸi în privinÅ£a creditorilor.
PrezumÅ£ia de divizibilitate. ExcepÅ£ii	Art. 1.424. - ObligaÅ£ia este divizibilă de plin drept, cu excepÅ£ia cazului în care indivizibilitatea a fost stipulată în mod expres ori obiectul obligaÅ£iei nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materială sau intelectuală.
Efectele obligaÅ£iei indivizibile	Art. 1.425. - (1) ObligaÅ£ia indivizibilă nu se divide între debitori, între creditori ÅŸi nici între moÅŸtenitorii acestora.
	(2) Fiecare dintre debitori sau dintre moÅŸtenitorii acestora poate fi constrâns separat la executarea întregii obligaÅ£ii ÅŸi, respectiv, fiecare dintre creditori sau dintre moÅŸtenitorii acestora poate cere executarea integrală.
Solidaritatea ÅŸi indivizibilitatea	Art. 1.426. - (1) Solidaritatea debitorilor sau creditorilor nu atrage, prin ea însăşi, indivizibilitatea obligaÅ£iilor.
	(2) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, creditorii ÅŸi debitorii unei obligaÅ£ii indivizibile nu sunt legaÅ£i solidar.
Divizibilitatea obligaÅ£iei între moÅŸtenitori	Art. 1.427. - ObligaÅ£ia divizibilă prin natura ei care nu are decât un singur debitor ÅŸi un singur creditor trebuie să fie executată între aceÅŸtia ca ÅŸi cum ar fi indivizibilă, însă ea rămâne divizibilă între moÅŸtenitorii fiecăruia dintre ei.
Executarea în natură	Art. 1.428. - Când executarea obligaÅ£iei indivizibile are loc în natură, fiecare creditor nu poate cere ÅŸi primi prestaÅ£ia datorată decât în întregime.
Restituirea prestaÅ£iilor	Art. 1.429. - ObligaÅ£ia de restituire a prestaÅ£iilor efectuate în temeiul unei obligaÅ£ii indivizibile este divizibilă, afară de cazul în care indivizibilitatea obligaÅ£iei de restituire rezultă din chiar natura ei.
Daunele-interese	Art. 1.430. - (1) Obligaţia de a executa prin echivalent o obligaţie indivizibilă este divizibilă.
	(2) Daunele-interese suplimentare nu pot fi cerute decât debitorului vinovat de neexecutarea obligaÅ£iei. Ele se cuvin creditorilor numai în proporÅ£ie cu partea din creanţă ce revine fiecăruia dintre ei.
ExistenÅ£a mai multor creditori	Art. 1.431. - (1) Creditorii ÅŸi debitorii unei obligaÅ£ii indivizibile nu sunt prezumaÅ£i a-ÅŸi fi încredinÅ£at reciproc puterea de a acÅ£iona pentru ceilalÅ£i în privinÅ£a creanÅ£ei.
	(2) NovaÅ£ia, remiterea de datorie, compensaÅ£ia ori confuziunea consimÅ£ită sau care operează faţă de un creditor nu stinge obligaÅ£ia decât pentru partea din creanţă ce revine acestuia. Faţă de ceilalÅ£i creditori, debitorul rămâne obligat pentru tot.
	(3) Debitorul care a plătit celorlalÅ£i creditori este îndreptăţit să primească de la aceÅŸtia echivalentul părÅ£ii din obligaÅ£ie cuvenite creditorului care a consimÅ£it la stingerea creanÅ£ei sau faţă de care aceasta a operat.
ExistenÅ£a mai multor debitori	Art. 1.432. - (1) NovaÅ£ia, remiterea de datorie, compensaÅ£ia ori confuziunea consimÅ£ită sau care operează în privinÅ£a unui debitor stinge obligaÅ£ia indivizibilă ÅŸi îi liberează pe ceilalÅ£i debitori, aceÅŸtia rămânând însă Å£inuÅ£i să plătească celui dintâi echivalentul părÅ£ilor lor.
	(2) Creditorul poate să ceară oricăruia dintre debitori executarea întregii obligaÅ£ii, oricare ar fi partea din obligaÅ£ie ce revine acestuia. Creditorul poate, de asemenea, să ceară ca toÅ£i debitorii să efectueze plata în acelaÅŸi timp.
	(3) Debitorul chemat în judecată pentru totalitatea obligaÅ£iei poate cere un termen pentru a-i introduce în cauză pe ceilalÅ£i debitori, cu excepÅ£ia cazului în care prestaÅ£ia nu poate fi realizată decât de cel chemat în judecată, care, în acest caz, poate fi obligat să execute singur întreaga prestaÅ£ie, având însă drept de regres împotriva celorlalÅ£i debitori.
	(4) Punerea în întârziere a unuia dintre debitori, de drept sau la cererea creditorului, nu produce efecte împotriva celorlalÅ£i debitori.
	(5) Îndată ce cauza indivizibilităţii încetează, obligaÅ£ia devine divizibilă.

Prescripţia	Art. 1.433. - (1) Suspendarea prescripţiei faţă de unul dintre creditorii sau debitorii unei obligaţii indivizibile produce efecte şi faţă de ceilalţi.
	(2) Tot astfel, întreruperea prescripÅ£iei în privinÅ£a unuia dintre creditorii sau debitorii unei obligaÅ£ii indivizibile produce efecte ÅŸi faţă de ceilalÅ£i.
CAPITOLUL II ObligaÅ£iile solidare SECÅ¢IUNEA 1 ObligaÅ£iile solidare între creditori
Solidaritatea dintre creditori	Art. 1.434. - (1) ObligaÅ£ia solidară conferă fiecărui creditor dreptul de a cere executarea întregii obligaÅ£ii ÅŸi de a da chitanţă liberatorie pentru tot.
	(2) Executarea obligaÅ£iei în beneficiul unuia dintre creditorii solidari îl liberează pe debitor în privinÅ£a celorlalÅ£i creditori solidari.
Izvorul solidarităţii	Art. 1.435. - Solidaritatea dintre creditori nu există decât dacă este stipulată în mod expres.
Reprezentarea reciprocă a creditorilor	Art. 1.436. - (1) Creditorii solidari sunt prezumaÅ£i a-ÅŸi fi încredinÅ£at reciproc puterea de a acÅ£iona pentru gestionarea ÅŸi satisfacerea interesului lor comun.
	(2) Orice acte prin care unul dintre creditorii solidari ar consimÅ£i la reducerea ori înlăturarea drepturilor, accesoriilor sau beneficiilor creanÅ£ei ori ar prejudicia în orice alt mod interesele celorlalÅ£i creditori sunt inopozabile acestora din urmă.
	(3) Hotărârea judecătorească obÅ£inută de unul dintre creditori împotriva debitorului comun profită ÅŸi celorlalÅ£i creditori.
	(4) Hotărârea judecătorească pronunÅ£ată în favoarea debitorului comun nu poate fi invocată ÅŸi împotriva creditorilor care nu au fost parte în proces.
Alegerea debitorului	Art. 1.437. - Debitorul poate plăti, la alegerea sa, oricăruia dintre creditorii solidari, liberându-se astfel faţă de toÅ£i, însă numai atât timp cât niciunul dintre creditori nu l-a urmărit în justiÅ£ie. În acest din urmă caz, debitorul nu se poate libera decât plătind creditorului reclamant.
CompensaÅ£ia	Art. 1.438. - Debitorul poate opune unui creditor solidar compensaÅ£ia care a operat în raport cu un alt creditor solidar, însă numai în proporÅ£ie cu partea din creanţă ce revine acestuia din urmă.
Confuziunea	Art. 1.439. - Dacă unul dintre creditorii solidari dobândeÅŸte ÅŸi calitatea de debitor, confuziunea nu stinge creanÅ£a solidară decât în proporÅ£ie cu partea din creanţă ce îi revine acelui creditor. CeilalÅ£i creditori solidari îÅŸi păstrează dreptul de regres împotriva creditorului în persoana căruia a operat confuziunea, proporÅ£ional cu partea din creanţă ce îi revine fiecăruia dintre ei.
Remiterea de datorie	Art. 1.440. - Remiterea de datorie consimÅ£ită de unul dintre creditorii solidari nu îl liberează pe debitor decât pentru partea din creanţă ce îi revine acelui creditor.
PrescripÅ£ia	Art. 1.441. - (1) Suspendarea prescripÅ£iei în folosul unuia dintre creditorii solidari poate fi invocată ÅŸi de către ceilalÅ£i creditori solidari.
	(2) Întreruperea prescripÅ£iei în privinÅ£a unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari.
Divizibilitatea obligaÅ£iei între moÅŸtenitori	Art. 1.442. - ObligaÅ£ia în favoarea unui creditor solidar se împarte de drept între moÅŸtenitorii săi.
SECÅ¢IUNEA a 2-a ObligaÅ£iile solidare între debitori §1. DispoziÅ£ii generale
Solidaritatea dintre debitori	Art. 1.443. - ObligaÅ£ia este solidară între debitori atunci când toÅ£i sunt obligaÅ£i la aceeaÅŸi prestaÅ£ie, astfel încât fiecare poate să fie Å£inut separat pentru întreaga obligaÅ£ie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalÅ£i faţă de creditor.
Obligaţiile solidare afectate de modalităţi	Art. 1.444. - Există solidaritate chiar dacă debitorii sunt obligaţi sub modalităţi diferite.
Izvoarele solidarităţii	Art. 1.445. - Solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părÅ£i ori este prevăzută de lege.
PrezumÅ£ie de solidaritate	Art. 1.446. - Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligaÅ£ii contractate în exerciÅ£iul activităţii unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

§2. Efectele solidarităţii în raporturile dintre creditor ÅŸi debitorii solidari I. Efectele principale în raporturile dintre creditor ÅŸi debitorii solidari
Drepturile creditorului	Art. 1.447. - (1) Creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune.
	(2) Urmărirea pornită contra unuia dintre debitorii solidari nu îl împiedică pe creditor să se îndrepte împotriva celorlalÅ£i codebitori. Debitorul urmărit poate însă cere introducerea în cauză a celorlalÅ£i codebitori.
ExcepÅ£ii ÅŸi apărări contra creditorului comun	Art. 1.448. - (1) Debitorul solidar poate să opună creditorului toate mijloacele de apărare care îi sunt personale, precum ÅŸi pe cele care sunt comune tuturor codebitorilor. El nu poate însă folosi mijloacele de apărare care sunt pur personale altui codebitor.
	(2) Debitorul solidar care, prin fapta creditorului, este lipsit de o garanÅ£ie sau de un drept pe care ar fi putut să îl valorifice prin subrogaÅ£ie este liberat de datorie până la concurenÅ£a valorii acelor garanÅ£ii sau drepturi.
PrescripÅ£ia	Art. 1.449. - (1) Suspendarea ÅŸi întreruperea prescripÅ£iei faţă de unul dintre debitorii solidari produc efecte ÅŸi faţă de ceilalÅ£i codebitori.
	(2) Întreruperea prescripÅ£iei faţă de un moÅŸtenitor al debitorului solidar nu produce efecte faţă de ceilalÅ£i codebitori decât pentru partea acelui moÅŸtenitor, chiar dacă este vorba despre o creanţă ipotecară.
CompensaÅ£ia	Art. 1.450. - (1) CompensaÅ£ia nu operează între creditor ÅŸi un debitor solidar decât în limita părÅ£ii din datorie ce revine acestuia din urmă.
	(2) În acest caz, ceilalÅ£i codebitori nu sunt Å£inuÅ£i solidar decât pentru partea rămasă din datorie după ce a operat compensaÅ£ia.
Remiterea de datorie	Art. 1.451. - (1) Remiterea de datorie consimÅ£ită unuia dintre debitorii solidari nu îi liberează pe ceilalÅ£i codebitori, cu excepÅ£ia cazului în care creditorul declară aceasta în mod expres sau remite de bunăvoie debitorului originalul înscrisului sub semnătură privată constatator al creanÅ£ei. Dacă unui codebitor îi este remis originalul înscrisului autentic constatator al creanÅ£ei, creditorul poate dovedi că nu a consimÅ£it remiterea de datorie decât în privinÅ£a acelui debitor.
	(2) Dacă remiterea de datorie s-a făcut numai în favoarea unuia dintre codebitorii solidari, ceilalÅ£i rămân Å£inuÅ£i solidar faţă de creditor, dar cu scăderea părÅ£ii din datorie pentru care a operat remiterea. Cu toate acestea, ei continuă să răspundă pentru tot atunci când, la data remiterii de datorie, creditorul ÅŸi-a rezervat în mod expres această posibilitate, caz în care ceilalÅ£i codebitori îÅŸi păstrează dreptul de regres împotriva debitorului beneficiar al remiterii de datorie.
Confuziunea	Art. 1.452. - Confuziunea îi liberează pe ceilalÅ£i codebitori solidari pentru partea aceluia care reuneÅŸte în persoana sa calităţile de creditor ÅŸi debitor al obligaÅ£iei solidare.
RenunÅ£area la solidaritate	Art. 1.453. - (1) RenunÅ£area la solidaritate în privinÅ£a unuia dintre codebitorii solidari nu afectează existenÅ£a obligaÅ£iei solidare în raport cu ceilalÅ£i. Codebitorul solidar care beneficiază de renunÅ£area la solidaritate rămâne Å£inut pentru partea sa atât faţă de creditor, cât ÅŸi faţă de ceilalÅ£i codebitori în cazul regresului acestora din urmă.
	(2) Renunţarea la solidaritate trebuie să fie expresă.
	(3) De asemenea, creditorul renunţă la solidaritate atunci când:
	a) fără a-ÅŸi rezerva beneficiul solidarităţii în raport cu debitorul solidar care a făcut plata, menÅ£ionează în chitanţă că plata reprezintă partea acestuia din urmă din obligaÅ£ia solidară. Dacă plata are ca obiect numai o parte din dobânzi, renunÅ£area la solidaritate nu se întinde ÅŸi asupra dobânzilor neplătite ori asupra capitalului decât dacă plata separată a dobânzilor, astfel menÅ£ionată în chitanţă, se face timp de 3 ani;
	b) îl cheamă în judecată pe unul dintre codebitorii solidari pentru partea acestuia, iar cererea având acest obiect este admisă.
II. Efectele secundare în raporturile dintre creditor ÅŸi debitorii solidari
Imposibilitatea executării obligaÅ£iei în natură	Art. 1.454. - (1) Atunci când executarea în natură a unei obligaÅ£ii devine imposibilă din fapta unuia sau mai multor debitori solidari sau după ce aceÅŸtia au fost puÅŸi personal în întârziere, ceilalÅ£i codebitori nu sunt liberaÅ£i de obligaÅ£ia de a-i plăti creditorului prin echivalent, însă nu răspund de daunele-interese suplimentare care i s-ar cuveni.
	(2) Creditorul nu poate cere daune-interese suplimentare decât codebitorilor solidari din a căror culpă obligaÅ£ia a devenit imposibil de executat în natură, precum ÅŸi celor care se aflau în întârziere atunci când obligaÅ£ia a devenit imposibil de executat.

Efectele hotărârii judecătoreÅŸti	Art. 1.455. - (1) Hotărârea judecătorească pronunÅ£ată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat faţă de ceilalÅ£i codebitori.
	(2) Hotărârea judecătorească pronunÅ£ată în favoarea unuia dintre codebitorii solidari profită ÅŸi celorlalÅ£i, cu excepÅ£ia cazului în care s-a întemeiat pe o cauză ce putea fi invocată numai de acel codebitor.
§3. Efectele solidarităţii în raporturile dintre debitori
Regresul între codebitori	Art. 1.456. - (1) Debitorul solidar care a executat obligaÅ£ia nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului.
	(2) PărÅ£ile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenÅ£ie, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul.
Insolvabilitatea codebitorilor	Art. 1.457. - (1) Pierderea ocazionată de insolvabilitatea unuia dintre codebitorii solidari se suportă de către ceilalÅ£i codebitori în proporÅ£ie cu partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei.
	(2) Cu toate acestea, creditorul care renunţă la solidaritate sau care consimte o remitere de datorie în favoarea unuia dintre codebitori suportă partea din datorie ce ar fi revenit acestuia.
Mijloacele de apărare ale debitorului urmărit	Art. 1.458. - Debitorul urmărit pentru partea sa din datoria plătită poate opune codebitorului solidar care a făcut plata toate mijloacele de apărare comună pe care acesta din urmă nu le-a opus creditorului. Acesta poate, de asemenea, să opună codebitorului care a executat obligaÅ£ia mijloacele de apărare care îi sunt personale, însă nu ÅŸi pe acelea care sunt pur personale altui codebitor.
Solidaritatea contractată în interesul unui codebitor	Art. 1.459. - Dacă obligaÅ£ia solidară este contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori sau rezultă din fapta unuia dintre ei, acesta este Å£inut singur de întreaga datorie faţă de ceilalÅ£i codebitori, care, în acest caz, sunt consideraÅ£i, în raport cu acesta, fideiusori.
Divizibilitatea obligaÅ£iei solidare între moÅŸtenitori	Art. 1.460. - ObligaÅ£ia unui debitor solidar se împarte de drept între moÅŸtenitorii acestuia, afară de cazul în care obligaÅ£ia este indivizibilă.
CAPITOLUL III Obligaţiile alternative şi facultative SECŢIUNEA 1 Obligaţiile alternative
ObligaÅ£ia alternativă	Art. 1.461. - (1) ObligaÅ£ia este alternativă atunci când are ca obiect două prestaÅ£ii principale, iar executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor de întreaga obligaÅ£ie.
	(2) ObligaÅ£ia rămâne alternativă chiar dacă, la momentul la care se naÅŸte, una dintre prestaÅ£ii era imposibil de executat.
Alegerea prestaÅ£iei	Art. 1.462. - (1) Alegerea prestaÅ£iei prin care se va stinge obligaÅ£ia revine debitorului, cu excepÅ£ia cazului în care este acordată în mod expres creditorului.
	(2) Dacă partea căreia îi aparÅ£ine alegerea prestaÅ£iei nu îÅŸi exprimă opÅ£iunea în termenul care îi este acordat în acest scop, alegerea prestaÅ£iei va aparÅ£ine celeilalte părÅ£i.
Limitele alegerii	Art. 1.463. - Debitorul nu poate executa ÅŸi nici nu poate fi constrâns să execute o parte dintr-o prestaÅ£ie ÅŸi o parte din cealaltă.
Alegerea prestaÅ£iei de către debitor	Art. 1.464. - (1) Debitorul care are alegerea prestaÅ£iei este obligat, atunci când una dintre prestaÅ£ii a devenit imposibil de executat chiar din culpa sa, să execute cealaltă prestaÅ£ie.
	(2) Dacă, în acelaÅŸi caz, ambele prestaÅ£ii devin imposibil de executat, iar imposibilitatea cu privire la una dintre prestaÅ£ii este cauzată de culpa debitorului, acesta este Å£inut să plătească valoarea prestaÅ£iei care a devenit ultima imposibil de executat.
Alegerea prestaÅ£iei de către creditor	Art. 1.465. - În cazul în care alegerea prestaÅ£iei revine creditorului:
	a) dacă una dintre prestaţii a devenit imposibil de executat, fără culpa vreuneia dintre părţi, creditorul este obligat să o primească pe cealaltă;
	b) dacă creditorului îi este imputabilă imposibilitatea de executare a uneia dintre prestaÅ£ii, el poate fie să pretindă executarea celeilalte prestaÅ£ii, despăgubindu-l pe debitor pentru prejudiciile cauzate, fie să îl libereze pe acesta de executarea obligaÅ£iei;
	c) dacă debitorului îi este imputabilă imposibilitatea de a executa una dintre prestaÅ£ii, creditorul poate cere fie despăgubiri pentru prestaÅ£ia imposibil de executat, fie cealaltă prestaÅ£ie;

	d) dacă debitorului îi este imputabilă imposibilitatea de a executa ambele prestaÅ£ii, creditorul poate cere despăgubiri pentru oricare dintre acestea.
Stingerea obligaÅ£iei	Art. 1.466. - ObligaÅ£ia se stinge dacă toate prestaÅ£iile devin imposibil de executat fără culpa debitorului ÅŸi înainte ca acesta să fi fost pus în întârziere.
Pluralitatea de prestaÅ£ii	Art. 1.467. - DispoziÅ£iile acestei secÅ£iuni se aplică în mod corespunzător în cazul în care obligaÅ£ia alternativă are ca obiect mai mult de două prestaÅ£ii principale.
SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile facultative
Regim juridic	Art. 1.468. - (1) ObligaÅ£ia este facultativă atunci când are ca obiect o singură prestaÅ£ie principală de care debitorul se poate însă libera executând o altă prestaÅ£ie determinată.
	(2) Debitorul este liberat dacă, fără culpa sa, prestaţia principală devine imposibil de executat.
TITLUL V Executarea obligaţiilor CAPITOLUL I Plata SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 1.469. - (1) ObligaÅ£ia se stinge prin plată atunci când prestaÅ£ia datorată este executată de bunăvoie.
	(2) Plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestaÅ£ii care constituie obiectul însuÅŸi al obligaÅ£iei.
Temeiul plăţii	Art. 1.470. - Orice plată presupune o datorie.
Plata obligaÅ£iei naturale	Art. 1.471. - Restituirea nu este admisă în privinÅ£a obligaÅ£iilor naturale care au fost executate de bunăvoie.
SECŢIUNEA a 2-a Subiectele plăţii
Persoanele care pot face plata	Art. 1.472. - Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terÅ£ în raport cu acea obligaÅ£ie.
Plata făcută de un incapabil	Art. 1.473. - Debitorul care a executat prestaÅ£ia datorată nu poate cere restituirea invocând incapacitatea sa la data executării.
Plata obligaÅ£iei de către un terÅ£	Art. 1.474. - (1) Creditorul este dator să refuze plata oferită de terÅ£ dacă debitorul l-a încunoÅŸtinÅ£at în prealabil că se opune la aceasta, cu excepÅ£ia cazului în care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor.
	(2) În celelalte cazuri, creditorul nu poate refuza plata făcută de un terÅ£ decât dacă natura obligaÅ£iei sau convenÅ£ia părÅ£ilor impune ca obligaÅ£ia să fie executată numai de debitor.
	(3) Plata făcută de un terÅ£ stinge obligaÅ£ia dacă este făcută pe seama debitorului. În acest caz, terÅ£ul nu se subrogă în drepturile creditorului plătit decât în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege.
	(4) DispoziÅ£iile prezentului capitol privind condiÅ£iile plăţii se aplică în mod corespunzător atunci când plata este făcută de un terÅ£.
Persoanele care pot primi plata	Art. 1.475. - Plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convenţional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească.
Plata făcută unui incapabil	Art. 1.476. - Plata făcută unui creditor care este incapabil de a o primi nu liberează pe debitor decât în măsura în care profită creditorului.
Plata făcută unui terÅ£	Art. 1.477. - (1) Plata făcută unei alte persoane decât cele menÅ£ionate la art. 1.475 este totuÅŸi valabilă dacă:
	a) este ratificată de creditor;
	b) cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei;
	c) a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanÅ£e liberatorii semnate de creditor.
	(2) Plata făcută în alte condiÅ£ii decât cele menÅ£ionate la alin. (1) stinge obligaÅ£ia numai în măsura în care profită creditorului.

Plata făcută unui creditor aparent	Art. 1.478. - (1) Plata făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.
	(2) Creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor plata primită, potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestaţiilor.
Plata bunurilor indisponibilizate	Art. 1.479. - Plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri ori a unei opoziÅ£ii formulate, în condiÅ£iile legii, pentru a opri efectuarea plăţii de către debitor nu îi împiedică pe creditorii care au obÅ£inut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.
SECŢIUNEA a 3-a Condiţiile plăţii
DiligenÅ£a cerută în executarea obligaÅ£iilor	Art. 1.480. - (1) Debitorul este Å£inut să îÅŸi execute obligaÅ£iile cu diligenÅ£a pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel.
	(2) În cazul unor obligaÅ£ii inerente unei activităţi profesionale, diligenÅ£a se apreciază Å£inând seama de natura activităţii exercitate.
ObligaÅ£iile de mijloace ÅŸi obligaÅ£iile de rezultat	Art. 1.481. - (1) În cazul obligaÅ£iei de rezultat, debitorul este Å£inut să procure creditorului rezultatul promis.
	(2) În cazul obligaÅ£iilor de mijloace, debitorul este Å£inut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
	(3) Pentru a stabili dacă o obligaÅ£ie este de mijloace sau de rezultat se va Å£ine seama îndeosebi de:
	a) modul în care obligaÅ£ia este stipulată în contract;
	b) existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului;
	c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
	d) influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.
ObligaÅ£ia de a preda bunuri individual determinate	Art. 1.482. - (1) Debitorul unui bun individual determinat este liberat prin predarea acestuia în starea în care se afla la momentul naÅŸterii obligaÅ£iei.
	(2) Dacă însă, la data executării, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis ori cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în mod liber, obligaÅ£ia debitorului nu se stinge, dispoziÅ£iile art. 1.230 aplicându-se în mod corespunzător.
ObligaÅ£ia de a strămuta proprietatea	Art. 1.483. - (1) ObligaÅ£ia de a strămuta proprietatea implică ÅŸi obligaÅ£iile de a preda lucrul ÅŸi de a-l conserva până la predare.
	(2) În ceea ce priveÅŸte imobilele înscrise în cartea funciară, obligaÅ£ia de a strămuta proprietatea o cuprinde ÅŸi pe aceea de a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea înscrierii.
Cedarea drepturilor sau acÅ£iunilor	Art. 1.484. - Dacă bunul a pierit, s-a pierdut sau a fost scos din circuitul civil, fără culpa debitorului, acesta este dator să cedeze creditorului drepturile sau acÅ£iunile în despăgubire pe care le are cu privire la bunul respectiv.
ObligaÅ£ia de a preda un bun	Art. 1.485. - ObligaÅ£ia de a preda un bun individual determinat o cuprinde ÅŸi pe aceea de a-l conserva până la predare.
ObligaÅ£ia de a da bunuri de gen	Art. 1.486. - Dacă obligaÅ£ia are ca obiect bunuri de gen, debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate. El nu este însă liberat decât prin predarea unor bunuri de calitate cel puÅ£in medie.
Obligaţia de a constitui o garanţie	Art. 1.487. - Cel care este ţinut să constituie o garanţie, fără ca modalitatea şi forma acesteia să fie determinate, poate oferi, la alegerea sa, o garanţie reală sau personală ori o altă garanţie suficientă.
Obligaţia de a da o sumă de bani	Art. 1.488. - (1) Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.
	(2) Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obiÅŸnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată.
	(3) Cu toate acestea, creditorul care acceptă în condiÅ£iile alin. (2) un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu condiÅ£ia ca acesta să fie onorat.
Dobânzile sumelor de bani	Art. 1.489. - (1) Dobânda este cea convenită de părÅ£i sau, în lipsă, cea stabilită de lege.
	(2) Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.

Plata parţială	Art. 1.490. - (1) Creditorul poate refuza să primească o executare parţială, chiar dacă prestaţia ar fi divizibilă.
	(2) Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul executării parÅ£iale sunt în sarcina debitorului, chiar ÅŸi atunci când creditorul acceptă o asemenea executare.
Plata făcută cu bunul altuia	Art. 1.491. - (1) Atunci când, în executarea obligaÅ£iei sale, debitorul predă un bun care nu îi aparÅ£ine sau de care nu poate dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat decât dacă se angajează să execute prestaÅ£ia datorată cu un alt bun de care acesta poate dispune.
	(2) Creditorul de bună-credinţă poate însă restitui bunul primit ÅŸi solicita, dacă este cazul, daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit.
Darea în plată	Art. 1.492. - (1) Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaÅ£ie decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaÅ£iei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaÅ£ia se stinge atunci când noua prestaÅ£ie este efectuată.
	(2) Dacă prestaÅ£ia oferită în schimb constă în transferul proprietăţii sau al unui alt drept, debitorul este Å£inut de garanÅ£ia contra evicÅ£iunii ÅŸi de garanÅ£ia contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepÅ£ia cazului în care creditorul preferă să ceară prestaÅ£ia iniÅ£ială ÅŸi repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanÅ£iile oferite de terÅ£i nu renasc.
Cesiunea de creanţă în locul executării	Art. 1.493. - (1) Atunci când, în locul prestaÅ£iei iniÅ£iale, este cedată o creanţă, obligaÅ£ia se stinge în momentul satisfacerii creanÅ£ei cedate. DispoziÅ£iile art. 1.568-1.584 sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(2) Dacă, potrivit înÅ£elegerii părÅ£ilor, obligaÅ£ia în locul căreia debitorul îÅŸi cedează propria creanţă se stinge încă de la data cesiunii, dispoziÅ£iile art. 1.586 sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepÅ£ia cazului în care creditorul preferă să ceară prestaÅ£ia iniÅ£ială.
Locul plăţii	Art. 1.494. - (1) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaÅ£iei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părÅ£i ori al uzanÅ£elor:
	a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii;
	b) obligaÅ£ia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului;
	c) celelalte obligaÅ£ii se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului.
	(2) Partea care, după încheierea contractului, îÅŸi schimbă domiciliul sau, după caz, sediul determinat, potrivit prevederilor alin. (1), ca loc al plăţii, suportă cheltuielile suplimentare pe care această schimbare le cauzează.
Data plăţii	Art. 1.495. - (1) În lipsa unui termen stipulat de părÅ£i sau determinat în temeiul contractului, al practicilor statornicite între acestea ori al uzanÅ£elor, obligaÅ£ia trebuie executată de îndată.
	(2) InstanÅ£a poate stabili un termen atunci când natura prestaÅ£iei sau locul unde urmează să se facă plata o impune.
Plata anticipată	Art. 1.496. - (1) Debitorul este liber să execute obligaÅ£ia chiar înaintea scadenÅ£ei dacă părÅ£ile nu au convenit contrariul ori dacă aceasta nu rezultă din natura contractului sau din împrejurările în care a fost încheiat.
	(2) Cu toate acestea, creditorul poate refuza executarea anticipată dacă are un interes legitim ca plata să fie făcută la scadenţă.
	(3) În toate cazurile, cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul executării anticipate a obligaÅ£iei sunt în sarcina debitorului.
Data plăţii prin virament bancar	Art. 1.497. - Dacă plata se face prin virament bancar, data plăţii este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii.
Cheltuielile plăţii	Art. 1.498. - Cheltuielile plăţii sunt în sarcina debitorului, în lipsă de stipulaÅ£ie contrară.
SECŢIUNEA a 4-a Dovada plăţii
Mijloace de dovadă	Art. 1.499. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plăţii se face cu orice mijloc de probă.
ChitanÅ£a liberatorie	Art. 1.500. - (1) Cel care plăteÅŸte are dreptul la o chitanţă liberatorie, precum ÅŸi, dacă este cazul, la remiterea înscrisului original al creanÅ£ei.
	(2) Cheltuielile întocmirii chitanÅ£ei sunt în sarcina debitorului, în lipsă de stipulaÅ£ie contrară.
	(3) În cazul în care creditorul refuză, în mod nejustificat, să elibereze chitanÅ£a, debitorul are dreptul să suspende plata.

PrezumÅ£ia executării prestaÅ£iei accesorii	Art. 1.501. - ChitanÅ£a în care se consemnează primirea prestaÅ£iei principale face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaÅ£iilor accesorii.
PrezumÅ£ia executării prestaÅ£iilor periodice	Art. 1.502. - ChitanÅ£a dată pentru primirea uneia dintre prestaÅ£iile periodice care fac obiectul obligaÅ£iei face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaÅ£iilor devenite scadente anterior.
Remiterea înscrisului original al creanÅ£ei	Art. 1.503. - (1) Remiterea voluntară a înscrisului original constatator al creanÅ£ei, făcută de creditor către debitor, unul din codebitori sau fideiusor, naÅŸte prezumÅ£ia stingerii obligaÅ£iei prin plată. Proba contrară revine celui interesat să dovedească stingerea obligaÅ£iei pe altă cale.
	(2) Dacă înscrisul original remis voluntar este întocmit în formă autentică, creditorul are dreptul să probeze că remiterea s-a făcut pentru un alt motiv decât stingerea obligaÅ£iei.
	(3) Se prezumă, până la proba contrară, că intrarea persoanelor menÅ£ionate la alin. (1) în posesia înscrisului original al creanÅ£ei s-a făcut printr-o remitere voluntară din partea creditorului.
Plata prin virament bancar	Art. 1.504. - (1) Dacă plata se face prin virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor ÅŸi vizat de instituÅ£ia de credit plătitoare prezumă efectuarea plăţii, până la proba contrară.
	(2) Debitorul are oricând dreptul să solicite instituÅ£iei de credit a creditorului o confirmare, în scris, a efectuării plăţii prin virament. Această confirmare face dovada plăţii.
Liberarea garanÅ£iilor	Art. 1.505. - Dacă părÅ£ile nu au convenit că garanÅ£iile vor asigura executarea unei alte obligaÅ£ii, creditorul care a primit plata trebuie să consimtă la liberarea bunurilor afectate de garanÅ£iile reale constituite pentru satisfacerea creanÅ£ei sale, precum ÅŸi să restituie bunurile deÅ£inute în garanÅ£ie, dacă este cazul.
SECŢIUNEA a 5-a Imputaţia plăţii
Imputaţia plăţii făcută prin acordul părţilor	Art. 1.506. - (1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor.
	(2) În lipsa acordului părÅ£ilor, se aplică dispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni.
ImputaÅ£ia făcută de debitor	Art. 1.507. - (1) Debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de acelaÅŸi fel are dreptul să indice, atunci când plăteÅŸte, datoria pe care înÅ£elege să o execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor ÅŸi, la urmă, asupra capitalului.
	(2) Debitorul nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibilă cu preferinţă faţă de o datorie scadentă, cu excepÅ£ia cazului în care s-a prevăzut că debitorul poate plăti anticipat.
	(3) În cazul plăţii efectuate prin virament bancar, debitorul face imputaÅ£ia prin menÅ£iunile corespunzătoare consemnate de el pe ordinul de plată.
ImputaÅ£ia făcută de creditor	Art. 1.508. - (1) În lipsa unei indicaÅ£ii din partea debitorului, creditorul poate, întrun termen rezonabil după ce a primit plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se va imputa. Creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile ori litigioase.
	(2) Atunci când creditorul remite debitorului o chitanţă liberatorie, el este dator să facă imputaÅ£ia prin acea chitanţă.
ImputaÅ£ia legală	Art. 1.509. - (1) Dacă niciuna dintre părÅ£i nu face imputaÅ£ia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:
	a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă;
	b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puÅ£ine garanÅ£ii;
	c) imputaÅ£ia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
	d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum ÅŸi, în egală măsură, garantate ÅŸi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;
	e) în lipsa tuturor criteriilor menÅ£ionate la lit. a)-d), imputaÅ£ia se va face proporÅ£ional cu valoarea datoriilor.
	(2) În toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată ÅŸi executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor ÅŸi penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenÅ£ei acestora, ÅŸi, în final, asupra capitalului, dacă părÅ£ile nu convin altfel.

SECÅ¢IUNEA a 6-a Punerea în întârziere a creditorului
Cazuri de punere în întârziere a creditorului	Art. 1.510. - Creditorul poate fi pus în întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu îÅŸi poate executa obligaÅ£ia.
Efectele punerii în întârziere a creditorului	Art. 1.511. - (1) Creditorul pus în întârziere preia riscul imposibilităţii de executare a obligaÅ£iei, iar debitorul nu este Å£inut să restituie fructele culese după punerea în întârziere.
	(2) Creditorul este Å£inut la repararea prejudiciilor cauzate prin întârziere ÅŸi la acoperirea cheltuielilor de conservare a bunului datorat.
Drepturile debitorului	Art. 1.512. - Debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala ÅŸi riscurile creditorului, liberându-se astfel de obligaÅ£ia sa.
Procedură	Art. 1.513. - Procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii este prevăzută de Codul de procedură civilă.
Vânzarea publică	Art. 1.514. - (1) Dacă natura bunului face imposibilă consemnarea, dacă bunul este perisabil sau dacă depozitarea lui necesită costuri de întreÅ£inere ori cheltuieli considerabile, debitorul poate porni vânzarea publică a bunului ÅŸi poate consemna preÅ£ul, notificând în prealabil creditorului ÅŸi primind încuviinÅ£area instanÅ£ei judecătoreÅŸti.
	(2) Dacă bunul este cotat la bursă sau pe o altă piaţă reglementată, dacă are un preÅ£ curent sau are o valoare prea mică faţă de cheltuielile unei vânzări publice, instanÅ£a poate încuviinÅ£a vânzarea bunului fără notificarea creditorului.
Retragerea bunului consemnat	Art. 1.515. - Debitorul are dreptul să retragă bunul consemnat cât timp creditorul nu a declarat că acceptă consemnarea sau aceasta nu a fost validată de instanţă. CreanÅ£a renaÅŸte cu toate garanÅ£iile ÅŸi toate celelalte accesorii ale sale din momentul retragerii bunului.
CAPITOLUL II Executarea silită a obligaţiilor SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
Drepturile creditorului	Art. 1.516. – (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă ÅŸi la timp a obligaÅ£iei.
	(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îÅŸi execută obligaÅ£ia ÅŸi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa ÅŸi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
	1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;
	2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;
	3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
Neexecutarea imputabilă creditorului	Art. 1.517. - O parte nu poate invoca neexecutarea obligaÅ£iilor celeilalte părÅ£i în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acÅ£iune sau omisiune.
Răspunderea debitorului	Art. 1.518. - (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, debitorul răspunde personal de îndeplinirea obligaÅ£iilor sale.
	(2) Răspunderea debitorului poate fi limitată numai în cazurile ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege.
Răspunderea pentru fapta terţilor	Art. 1.519. - Dacă părţile nu convin altfel, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se foloseşte pentru executarea obligaţiilor contractuale.
Răspunderea terÅ£ilor	Art. 1.520. - Creditorul poate urmări ÅŸi bunurile care aparÅ£in terÅ£ilor, dacă acestea sunt afectate pentru plata datoriilor debitorului ori au făcut obiectul unor acte juridice care au fost revocate ca fiind încheiate în frauda creditorului.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Punerea în întârziere a debitorului
Moduri	Art. 1.521. - Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului.
Punerea în întârziere de către creditor	Art. 1.522. - (1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaÅ£iei, fie prin cererea de chemare în judecată.

	(2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.
	(3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, Å£inând seama de natura obligaÅ£iei ÅŸi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligaÅ£ia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării.
	(4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda executarea propriei obligaÅ£ii, poate cere daune-interese, însă nu poate exercita celelalte drepturi prevăzute la art. 1.516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi dacă debitorul îl informează că nu va executa obligaÅ£iile în termenul stabilit sau dacă, la expirarea termenului, obligaÅ£ia nu a fost executată.
	(5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaÅ£ia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaÅ£ia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.
Întârzierea de drept în executarea obligaÅ£iei	Art. 1.523. - (1) Debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect.
	(2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum ÅŸi atunci când:
	a) obligaÅ£ia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deÅŸi exista urgenţă;
	b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaÅ£iei sau când a încălcat o obligaÅ£ie de a nu face;
	c) debitorul ÅŸi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenÅ£ia de a nu executa obligaÅ£ia sau când, fiind vorba de o obligaÅ£ie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îÅŸi execute obligaÅ£ia în mod repetat;
	d) nu a fost executată obligaÅ£ia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciÅ£iul activităţii unei întreprinderi;
	e) obligaÅ£ia se naÅŸte din săvârÅŸirea unei fapte ilicite extracontractuale.
	(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) ÅŸi (2), dacă obligaÅ£ia devine scadentă după decesul debitorului, moÅŸtenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului desemnat în condiÅ£iile art. 1.136.
	(4) Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Orice declaraÅ£ie sau stipulaÅ£ie contrară se consideră nescrisă.
Oferta de executare	Art. 1.524. - Debitorul nu este în întârziere dacă a oferit, când se cuvenea, prestaÅ£ia datorată, chiar fără a respecta formalităţile prevăzute la art. 1.510-1.515, însă creditorul a refuzat, fără temei legitim, să o primească.
Efectele întârzierii debitorului	Art. 1.525. - Debitorul răspunde, de la data la care se află în întârziere, pentru orice pierdere cauzată de un caz fortuit, cu excepÅ£ia situaÅ£iei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de însăşi executarea obligaÅ£iei.
Cazul obligaÅ£iilor solidare	Art. 1.526. - (1) Notificarea prin care creditorul pune în întârziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte ÅŸi în privinÅ£a celorlalÅ£i.
	(2) Notificarea făcută de unul dintre creditorii solidari produce, tot astfel, efecte ÅŸi în privinÅ£a celorlalÅ£i creditori.
SECÅ¢IUNEA a 3-a Executarea silită în natură
Dreptul la executarea în natură	Art. 1.527. - (1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaÅ£ia în natură, cu excepÅ£ia cazului în care o asemenea executare este imposibilă.
	(2) Dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum ÅŸi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă.
Executarea obligaÅ£iei de a face	Art. 1.528. - (1) În cazul neexecutării unei obligaÅ£ii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuÅŸi ori să facă să fie executată obligaÅ£ia.
	(2) Cu excepÅ£ia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înÅŸtiinÅ£ează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.
Executarea obligaÅ£iei de a nu face	Art. 1.529. - În cazul neexecutării obligaÅ£iei de a nu face, creditorul poate cere instanÅ£ei încuviinÅ£area să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaÅ£iei, pe cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin hotărâre judecătorească.

SECÅ¢IUNEA a 4-a Executarea prin echivalent §1. DispoziÅ£ii generale
Dreptul la daune-interese	Art. 1.530. - Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.
§2. Prejudiciul I. Evaluarea prejudiciului
Repararea integrală	Art. 1.531. - (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
	(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor ÅŸi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se Å£ine seama ÅŸi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
	(3) Creditorul are dreptul ÅŸi la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Caracterul cert al prejudiciului	Art. 1.532. - (1) La stabilirea daunelor-interese se Å£ine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe.
	(2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei ÅŸanse de a obÅ£ine un avantaj poate fi reparat proporÅ£ional cu probabilitatea obÅ£inerii avantajului, Å£inând cont de împrejurări ÅŸi de situaÅ£ia concretă a creditorului.
	(3) Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată.
Previzibilitatea prejudiciului	Art. 1.533. - Debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenÅ£ionată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar ÅŸi în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinÅ£a directă ÅŸi necesară a neexecutării obligaÅ£iei.
Prejudiciul imputabil creditorului	Art. 1.534. - (1) Dacă, prin acÅ£iunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziÅ£ie se aplică ÅŸi atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor.
	(2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă.
Daunele moratorii în cazul obligaÅ£iilor băneÅŸti	Art. 1.535. - (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părÅ£i sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
	(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.
	(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Daunele moratorii în cazul obligaÅ£iilor de a face	Art. 1.536. - În cazul altor obligaÅ£ii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaÅ£iei, cu excepÅ£ia cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaÅ£iei.
Dovada prejudiciului	Art. 1.537. - Dovada neexecutării obligaÅ£iei nu îl scuteÅŸte pe creditor de proba prejudiciului, cu excepÅ£ia cazului în care prin lege sau prin convenÅ£ia părÅ£ilor se prevede altfel.
II. Clauza penală şi arvuna
Clauza penală	Art. 1.538. - (1) Clauza penală este aceea prin care părÅ£ile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaÅ£ie în cazul neexecutării obligaÅ£iei principale.
	(2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaÅ£iei principale, fie clauza penală.

	(3) Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită.
	(4) Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.
	(5) DispoziÅ£iile privitoare la clauza penală sunt aplicabile convenÅ£iei prin care creditorul este îndreptăţit ca, în cazul rezoluÅ£iunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parÅ£ială făcută de acesta din urmă. Sunt exceptate dispoziÅ£iile privitoare la arvună.
Cumulul penalităţii cu executarea în natură	Art. 1.539. - Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaÅ£iei principale, cât ÅŸi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaÅ£iilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaÅ£iei principale, cât ÅŸi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaÅ£iei.
Nulitatea clauzei penale	Art. 1.540. - (1) Nulitatea obligaţiei principale o atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu o atrage pe aceea a obligaţiei principale.
	(2) Penalitatea nu poate fi cerută atunci când executarea obligaÅ£iei a devenit imposibilă din cauze neimputabile debitorului.
Reducerea cuantumului penalităţii	Art. 1.541. - (1) InstanÅ£a nu poate reduce penalitatea decât atunci când:
	a) obligaÅ£ia principală a fost executată în parte ÅŸi această executare a profitat creditorului;
	b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părÅ£i la încheierea contractului.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară obligaÅ£iei principale.
	(3) Orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă.
ObligaÅ£ia principală indivizibilă	Art. 1.542. - Atunci când obligaÅ£ia principală este indivizibilă, fără a fi solidară, iar neexecutarea acesteia rezultă din fapta unuia dintre codebitori, penalitatea poate fi cerută fie în totalitate celui care nu a executat, fie celorlalÅ£i codebitori, fiecăruia pentru partea sa. AceÅŸtia păstrează dreptul de regres în contra celui care a provocat neexecutarea.
ObligaÅ£ia principală divizibilă	Art. 1.543. - (1) Atunci când obligaÅ£ia principală este divizibilă, penalitatea este, de asemenea, divizibilă, fiind suportată numai de codebitorul care este vinovat de neexecutare ÅŸi numai pentru partea de care acesta este Å£inut.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu se aplică atunci când clauza penală a fost stipulată pentru a împiedica o plată parÅ£ială, iar unul dintre codebitori a împiedicat executarea obligaÅ£iei în totalitate. În acest caz, întreaga penalitate poate fi cerută acestuia din urmă, iar de la ceilalÅ£i codebitori numai proporÅ£ional cu partea fiecăruia din datorie, fără a limita regresul acestora împotriva celui care nu a executat obligaÅ£ia.
Arvuna confirmatorie	Art. 1.544. - (1) Dacă, la momentul încheierii contractului, o parte dă celeilalte, cu titlu de arvună, o sumă de bani sau alte bunuri fungibile, în caz de executare arvuna trebuie imputată asupra prestaÅ£iei datorate sau, după caz, restituită.
	(2) Dacă partea care a dat arvuna nu execută obligaÅ£ia fără justificare, cealaltă parte poate declara rezoluÅ£iunea contractului, reÅ£inând arvuna. Atunci când neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealaltă parte poate declara rezoluÅ£iunea contractului ÅŸi poate cere dublul acesteia.
	(3) Creditorul obligaÅ£iei neexecutate poate însă opta pentru executare sau pentru rezoluÅ£iunea contractului ÅŸi repararea prejudiciului potrivit dreptului comun.
Arvuna penalizatoare	Art. 1.545. - Dacă în contract este stipulat expres dreptul uneia dintre părÅ£i sau dreptul ambelor părÅ£i de a se dezice de contract, cel care denunţă contractul pierde arvuna dată sau, după caz, trebuie să restituie dublul celei primite.
Restituirea arvunei	Art. 1.546. - Arvuna se restituie când contractul încetează din cauze ce nu atrag răspunderea vreuneia dintre părÅ£i.
§3. Vinovăţia debitorului
Vinovăţia debitorului	Art. 1.547. - Debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă.
Prezumţia de culpă	Art. 1.548. - Culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

SECŢIUNEA a 5-a Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor
Dreptul la rezoluţiune sau reziliere	Art. 1.549. - (1) Dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin.
	(2) RezoluÅ£iunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părÅ£i a obligaÅ£iei nu atrage rezoluÅ£iunea contractului faţă de celelalte părÅ£i, cu excepÅ£ia cazului în care prestaÅ£ia neexecutată trebuia, după circumstanÅ£e, să fie considerată esenÅ£ială.
	(3) Dacă nu se prevede altfel, dispoziÅ£iile referitoare la rezoluÅ£iune se aplică ÅŸi în cazul rezilierii.
Modul de operare	Art. 1.550. - (1) RezoluÅ£iunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită.
	(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părÅ£ile au convenit astfel, rezoluÅ£iunea poate opera de plin drept.
Reducerea prestaÅ£iilor	Art. 1.551. - (1) Creditorul nu are dreptul la rezoluÅ£iune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate. În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat. Orice stipulaÅ£ie contrară este considerată nescrisă.
	(2) El are însă dreptul la reducerea proporÅ£ională a prestaÅ£iei sale dacă, după împrejurări, aceasta este posibilă.
	(3) Dacă reducerea prestaÅ£iilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune-interese.
RezoluÅ£iunea unilaterală	Art. 1.552. - (1) RezoluÅ£iunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părÅ£ile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaÅ£ia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
	(2) DeclaraÅ£ia de rezoluÅ£iune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripÅ£ie prevăzut de lege pentru acÅ£iunea corespunzătoare acestora.
	(3) În toate cazurile, declaraÅ£ia de rezoluÅ£iune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terÅ£ilor.
	(4) Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).
Pactul comisoriu	Art. 1.553. - (1) Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaÅ£iile a căror neexecutare atrage rezoluÅ£iunea sau rezilierea de drept a contractului.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluÅ£iunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării.
	(3) Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condiÅ£iile în care pactul comisoriu operează.
Efectele rezoluÅ£iunii ÅŸi ale rezilierii	Art. 1.554. - (1) Contractul desfiinÅ£at prin rezoluÅ£iune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este Å£inută, în acest caz, să restituie celeilalte părÅ£i prestaÅ£iile primite.
	(2) RezoluÅ£iunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluÅ£ionarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluÅ£iune.
	(3) Contractul reziliat încetează doar pentru viitor.
SECŢIUNEA a 6-a Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale
Ordinea executării obligaÅ£iilor	Art. 1.555. - (1) Dacă din convenÅ£ia părÅ£ilor sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligaÅ£iile pot fi executate simultan, părÅ£ile sunt Å£inute să le execute în acest fel.
	(2) În măsura în care executarea obligaÅ£iei unei părÅ£i necesită o perioadă de timp, acea parte este Å£inută să execute contractul prima, dacă din convenÅ£ia părÅ£ilor sau din împrejurări nu rezultă altfel.

ExcepÅ£ia de neexecutare	Art. 1.556. - (1) Atunci când obligaÅ£iile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părÅ£i nu execută sau nu oferă executarea obligaÅ£iei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaÅ£ii, afară de cazul în care din lege, din voinÅ£a părÅ£ilor sau din uzanÅ£e rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.
	(2) Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor ÅŸi Å£inând seama de mica însemnătate a prestaÅ£iei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinÅ£e.
Imposibilitatea de executare	Art. 1.557. - (1) Atunci când imposibilitatea de executare este totală ÅŸi definitivă ÅŸi priveÅŸte o obligaÅ£ie contractuală importantă, contractul este desfiinÅ£at de plin drept ÅŸi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. DispoziÅ£iile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(2) Dacă imposibilitatea de executare a obligaÅ£iei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaÅ£ii ori poate obÅ£ine desfiinÅ£area contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluÅ£iunii sunt aplicabile în mod corespunzător.
CAPITOLUL III Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului SECŢIUNEA 1 Măsurile conservatorii
Măsurile conservatorii	Art. 1.558. - Creditorul poate să ia toate măsurile necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale, precum asigurarea dovezilor, îndeplinirea unor formalităţi de publicitate ÅŸi informare pe contul debitorului, exercitarea acÅ£iunii oblice ori luarea unor măsuri asigurătorii.
Măsurile asigurătorii	Art. 1.559. - Principalele măsuri asigurătorii sunt sechestrul ÅŸi poprirea asigurătorie. Măsurile asigurătorii se iau în conformitate cu dispoziÅ£iile Codului de procedură civilă.
SECŢIUNEA a 2-a Acţiunea oblică
NoÅ£iune	Art. 1.560. - (1) Creditorul a cărui creanţă este certă ÅŸi exigibilă poate să exercite drepturile ÅŸi acÅ£iunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.
	(2) Creditorul nu va putea exercita drepturile ÅŸi acÅ£iunile care sunt strâns legate de persoana debitorului.
	(3) Cel împotriva căruia se exercită acÅ£iunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului.
Efectele admiterii acÅ£iunii oblice	Art. 1.561. - Hotărârea judecătorească de admitere a acÅ£iunii oblice profită tuturor creditorilor, fără nicio preferinţă în favoarea creditorului care a exercitat acÅ£iunea.
SECŢIUNEA a 3-a Acţiunea revocatorie
NoÅ£iune	Art. 1.562. - (1) Dacă dovedeÅŸte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îÅŸi creează sau îÅŸi măreÅŸte o stare de insolvabilitate.
	(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terÅ£ul contractant ori cel care a primit plata cunoÅŸtea faptul că debitorul îÅŸi creează sau îÅŸi măreÅŸte starea de insolvabilitate.
Condiţii privitoare la creanţă	Art. 1.563. - Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.
Termen de prescripÅ£ie	Art. 1.564. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acÅ£iune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
Efectele admiterii acÅ£iunii	Art. 1.565. - (1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât faţă de creditorul care a introdus acÅ£iunea, cât ÅŸi faţă de toÅ£i ceilalÅ£i creditori care, putând introduce acÅ£iunea, au intervenit în cauză. AceÅŸtia vor avea dreptul de a fi plătiÅ£i din preÅ£ul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferinţă existente între ei.
	(2) TerÅ£ul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acÅ£iunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acÅ£iunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanÅ£ei pe care s-a întemeiat acÅ£iunea, dispoziÅ£iile privitoare la publicitatea ÅŸi efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.

TITLUL VI Transmisiunea ÅŸi transformarea obligaÅ£iilor CAPITOLUL I Cesiunea de creanţă SECÅ¢IUNEA 1 Cesiunea de creanţă în general
NoÅ£iune	Art. 1.566. - (1) Cesiunea de creanţă este convenÅ£ia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terÅ£.
	(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică:
	a) transferului creanÅ£elor în cadrul unei transmisiuni universale sau cu titlu universal;
	b) transferului titlurilor de valoare şi altor instrumente financiare, cu excepţia dispoziţiilor secţiunii a 2-a din prezentul capitol.
Felurile cesiunii	Art. 1.567. - (1) Cesiunea de creanţă poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
	(2) Dacă cesiunea este cu titlu gratuit, dispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se completează în mod corespunzător cu cele din materia contractului de donaÅ£ie.
	(3) Dacă cesiunea este cu titlu oneros, dispoziÅ£iile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele din materia contractului de vânzare-cumpărare sau, după caz, cu cele care reglementează orice altă operaÅ£iune juridică în cadrul căreia părÅ£ile au convenit să se execute prestaÅ£ia constând în transmiterea unei creanÅ£e.
Transferul drepturilor	Art. 1.568. - (1) Cesiunea de creanţă transferă cesionarului:
	a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanÅ£a cedată;
	b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.
	(2) Cu toate acestea, cedentul nu poate să predea cesionarului, fără acordul constituitorului, posesia bunului luat în gaj. În cazul în care constituitorul se opune, bunul gajat rămâne în custodia cedentului.
Creanţe care nu pot fi cedate	Art. 1.569. - (1) Nu pot face obiectul unei cesiuni creanţele care sunt declarate netransmisibile de lege.
	(2) CreanÅ£a ce are ca obiect o altă prestaÅ£ie decât plata unei sume de bani poate fi cedată numai dacă cesiunea nu face ca obligaÅ£ia să fie, în mod substanÅ£ial, mai oneroasă.
Clauza de inalienabilitate	Art. 1.570. - (1) Cesiunea care este interzisă sau limitată prin convenÅ£ia cedentului cu debitorul nu produce efecte în privinÅ£a debitorului decât dacă:
	a) debitorul a consimţit la cesiune;
	b) interdicÅ£ia nu este expres menÅ£ionată în înscrisul constatator al creanÅ£ei, iar cesionarul nu a cunoscut ÅŸi nu trebuia să cunoască existenÅ£a interdicÅ£iei la momentul cesiunii;
	c) cesiunea priveşte o creanţă ce are ca obiect o sumă de bani.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu limitează răspunderea cedentului faţă de debitor pentru încălcarea interdicÅ£iei de a ceda creanÅ£a.
Cesiunea parÅ£ială	Art. 1.571. - (1) CreanÅ£a privitoare la o sumă de bani poate fi cedată în parte.
	(2) CreanÅ£a ce are ca obiect o altă prestaÅ£ie nu poate fi cedată în parte decât dacă obligaÅ£ia este divizibilă, iar cesiunea nu face ca aceasta să devină, în mod substanÅ£ial, mai oneroasă pentru debitor.
CreanÅ£e viitoare	Art. 1.572. - (1) În caz de cesiune a unei creanÅ£e viitoare, actul trebuie să cuprindă elementele care permit identificarea creanÅ£ei cedate.
	(2) CreanÅ£a se consideră transferată din momentul încheierii contractului de cesiune.
Forma cesiunii	Art. 1.573. - (1) Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului.
	(2) Consimţământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanÅ£a este legată în mod esenÅ£ial de persoana creditorului.

Predarea înscrisului constatator al creanÅ£ei	Art. 1.574. - (1) Cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanÅ£ei aflat în posesia sa, precum ÅŸi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.
	(2) În caz de cesiune parÅ£ială a creanÅ£ei, cesionarul are dreptul la o copie legalizată a înscrisului constatator al creanÅ£ei, precum ÅŸi la menÅ£ionarea cesiunii, cu semnătura părÅ£ilor, pe înscrisul original. Dacă cesionarul dobândeÅŸte ÅŸi restul creanÅ£ei, devin aplicabile dispoziÅ£iile alin. (1).
Efectele cesiunii înainte de notificare	Art. 1.575. - (1) Cesiunea de creanţă produce efecte între cedent ÅŸi cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primeÅŸte cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului.
	(2) Cesionarul poate, în aceleaÅŸi împrejurări, să facă acte de conservare cu privire la dreptul cedat.
Dobânzile scadente ÅŸi neîncasate	Art. 1.576. - Dacă nu s-a convenit altfel, dobânzile ÅŸi orice alte venituri aferente creanÅ£ei, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii.
Costuri suplimentare	Art. 1.577. - Debitorul are dreptul să fie despăgubit de cedent şi de cesionar pentru orice cheltuieli suplimentare cauzate de cesiune.
Comunicarea ÅŸi acceptarea cesiunii	Art. 1.578. - (1) Debitorul este Å£inut să plătească cesionarului din momentul în care:
	a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
	b) primeÅŸte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanÅ£a cedată ÅŸi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parÅ£iale, trebuie indicată ÅŸi întinderea cesiunii.
	(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
	(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
	(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
	(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.
Opozabilitatea cesiunii unei universalităţi de creanÅ£e	Art. 1.579. - Cesiunea unei universalităţi de creanÅ£e, actuale sau viitoare, nu este opozabilă terÅ£ilor decât prin înscrierea cesiunii în arhivă. Cu toate acestea, cesiunea nu este opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei.
Comunicarea odată cu cererea de chemare în judecată	Art. 1.580. - Atunci când cesiunea se comunică odată cu acÅ£iunea intentată împotriva debitorului, acesta nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată dacă plăteÅŸte până la primul termen, afară de cazul în care, la momentul comunicării cesiunii, debitorul se afla deja în întârziere.
Opozabilitatea cesiunii faţă de fideiusor	Art. 1.581. - Cesiunea nu este opozabilă fideiusorului decât dacă formalităţile prevăzute pentru opozabilitatea cesiunii faţă de debitor au fost îndeplinite ÅŸi în privinÅ£a fideiusorului însuÅŸi.
Efectele cesiunii între cesionar ÅŸi debitorul cedat	Art. 1.582. - (1) Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoÅŸtinţă de existenÅ£a altor cesiuni, precum ÅŸi orice altă cauză de stingere a obligaÅ£iilor survenită înainte de acel moment.
	(2) Debitorul poate, de asemenea, să opună cesionarului plata pe care el însuÅŸi ori fideiusorul său a făcut-o cu bună-credinţă unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalităţile cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului ÅŸi terÅ£ilor.
	(3) În cazul în care cesiunea i-a devenit opozabilă prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensaÅ£ia pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul.
Cesiuni succesive	Art. 1.583. - (1) Atunci când cedentul a transmis aceeaÅŸi creanţă mai multor cesionari succesivi, debitorul se liberează plătind în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a acceptat-o mai întâi printr-un înscris cu dată certă.
	(2) În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaÅŸi creanÅ£e este preferat cel care ÅŸi-a înscris mai întâi cesiunea la arhivă, indiferent de data cesiunii sau a comunicării acesteia către debitor.
Efectele cesiunii parÅ£iale între cesionarii creanÅ£ei	Art. 1.584. - În cazul unei cesiuni parÅ£iale, cedentul ÅŸi cesionarul sunt plătiÅ£i proporÅ£ional cu valoarea creanÅ£ei fiecăruia dintre ei. Această regulă se aplică în mod corespunzător cesionarilor care dobândesc împreună aceeaÅŸi creanţă.

Obligaţia de garanţie	Art. 1.585. - (1) Dacă cesiunea este cu titlu oneros, cedentul are, de drept, obligaţia de garanţie faţă de cesionar.
	(2) Astfel, cedentul garantează existenÅ£a creanÅ£ei în raport cu data cesiunii, fără a răspunde ÅŸi de solvabilitatea debitorului cedat. Dacă cedentul s-a obligat expres să garanteze pentru solvabilitatea debitorului cedat, se prezumă, în lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, că s-a avut în vedere numai solvabilitatea de la data cesiunii.
	(3) Răspunderea pentru solvabilitatea debitorului cedat se întinde până la concurenÅ£a preÅ£ului cesiunii, la care se adaugă cheltuielile suportate de cesionar în legătură cu cesiunea.
	(4) De asemenea, dacă cedentul cunoÅŸtea, la data cesiunii, starea de insolvabilitate a debitorului cedat, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziÅ£iile legale privind răspunderea vânzătorului de rea-credinţă pentru viciile ascunse ale bunului vândut.
	(5) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, cedentul cu titlu gratuit nu garantează nici măcar existenÅ£a creanÅ£ei la data cesiunii.
Răspunderea cedentului pentru evicÅ£iune	Art. 1.586. - (1) În toate cazurile, cedentul răspunde dacă, prin fapta sa proprie, singură ori concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeÅŸte creanÅ£a în patrimoniul său ori nu poate să o facă opozabilă terÅ£ilor.
	(2) Într-un asemenea caz, întinderea răspunderii cedentului se determină potrivit dispoziÅ£iilor art. 1.585 alin. (4).
SECŢIUNEA a 2-a Cesiunea unei creanţe constatate printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător
NoÅ£iune ÅŸi feluri	Art. 1.587. - (1) CreanÅ£ele încorporate în titluri nominative, la ordin ori la purtător nu se pot transmite prin simplul acord de voinţă al părÅ£ilor.
	(2) Regimul titlurilor menţionate la alin. (1), precum şi al altor titluri de valoare se stabileşte prin lege specială.
Modalităţi de transmitere	Art. 1.588. - (1) În cazul titlurilor nominative, transmisiunea se menÅ£ionează atât pe înscrisul respectiv, cât ÅŸi în registrul Å£inut pentru evidenÅ£a acestora.
	(2) Pentru transmiterea titlurilor la ordin este necesar girul, efectuat potrivit dispoziÅ£iilor aplicabile în materia cambiilor.
	(3) CreanÅ£a încorporată într-un titlu la purtător se transmite prin remiterea materială a titlului. Orice stipulaÅ£ie contrară se consideră nescrisă.
Mijloace de apărare	Art. 1.589. - (1) Debitorul nu poate opune deÅ£inătorului titlului alte excepÅ£ii decât cele care privesc nulitatea titlului, cele care reies neîndoielnic din cuprinsul acestuia, precum ÅŸi cele care pot fi invocate personal împotriva deÅ£inătorului.
	(2) Cu toate acestea, deÅ£inătorul care a dobândit titlul în frauda debitorului nu se poate prevala de dispoziÅ£iile alin. (1).
Plata creanÅ£ei	Art. 1.590. - Debitorul care a emis titlul la purtător este Å£inut să plătească creanÅ£a constatată prin acel titlu oricărui deÅ£inător care îi remite titlul, cu excepÅ£ia cazului în care i s-a comunicat o hotărâre judecătorească prin care este obligat să refuze plata.
Punerea în circulaÅ£ie fără voia emitentului	Art. 1.591. - Debitorul care a emis titlul la purtător rămâne Å£inut faţă de orice deÅ£inător de bună-credinţă, chiar dacă demonstrează că titlul a fost pus în circulaÅ£ie împotriva voinÅ£ei sale.
AcÅ£iunea deÅ£inătorului deposedat în mod nelegitim	Art. 1.592. - Cel care a fost deposedat în mod nelegitim de un titlu la purtător nu îl poate împiedica pe debitor să plătească creanÅ£a celui care îi prezintă titlul decât prin comunicarea unei hotărâri judecătoreÅŸti. În acest caz, instanÅ£a se va pronunÅ£a pe cale de ordonanţă preÅŸedinÅ£ială.
CAPITOLUL II Subrogaţia
Felurile subrogaÅ£iei	Art. 1.593. - (1) Oricine plăteÅŸte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta.
	(2) Subrogaţia poate fi convenţională sau legală.
	(3) SubrogaÅ£ia convenÅ£ională poate fi consimÅ£ită de debitor sau de creditor. Ea trebuie să fie expresă ÅŸi, pentru a fi opusă terÅ£ilor, trebuie constatată prin înscris.
SubrogaÅ£ia consimÅ£ită de creditor	Art. 1.594. - (1) SubrogaÅ£ia este consimÅ£ită de creditor atunci când, primind plata de la un terÅ£, îi transmite acestuia, la momentul plăţii, toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului.
	(2) SubrogaÅ£ia operează fără consimţământul debitorului. Orice stipulaÅ£ie contrară se consideră nescrisă.

SubrogaÅ£ia consimÅ£ită de debitor	Art. 1.595. - (1) SubrogaÅ£ia este consimÅ£ită de debitor atunci când acesta se împrumută spre a-ÅŸi plăti datoria ÅŸi, pe această cale, transmite împrumutătorului drepturile creditorului faţă de care avea datoria respectivă.
	(2) SubrogaÅ£ia este valabilă numai dacă actul de împrumut ÅŸi chitanÅ£a de plată a datoriei au dată certă, în actul de împrumut se declară că suma a fost împrumutată spre a se plăti datoria, iar în chitanţă se menÅ£ionează că plata a fost făcută cu banii împrumutaÅ£i de noul creditor.
	(3) SubrogaÅ£ia consimÅ£ită de debitor are loc fără consimţământul creditorului iniÅ£ial, în lipsă de stipulaÅ£ie contrară.
SubrogaÅ£ia legală	Art. 1.596. - În afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogaÅ£ia se produce de drept:
	a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plăteÅŸte unui creditor care are un drept de preferinţă, potrivit legii;
	b) în folosul dobânditorului unui bun care îl plăteÅŸte pe titularul creanÅ£ei însoÅ£ite de o garanÅ£ie asupra bunului respectiv;
	c) în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alÅ£ii sau pentru alÅ£ii, are interes să stingă datoria;
	d) în folosul moÅŸtenitorului care plăteÅŸte din bunurile sale datoriile succesiunii;
	e) în alte cazuri stabilite de lege.
Efectele subrogaÅ£iei	Art. 1.597. - (1) SubrogaÅ£ia îÅŸi produce efectele din momentul plăţii pe care terÅ£ul o face în folosul creditorului.
	(2) SubrogaÅ£ia produce efecte împotriva debitorului principal ÅŸi a celor care au garantat obligaÅ£ia. AceÅŸtia pot opune noului creditor mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului iniÅ£ial.
SubrogaÅ£ia parÅ£ială	Art. 1.598. - (1) În caz de subrogaÅ£ie parÅ£ială, creditorul iniÅ£ial, titular al unei garanÅ£ii, poate exercita drepturile sale pentru partea neplătită din creanţă cu preferinţă faţă de noul creditor.
	(2) Cu toate acestea, în cazul în care creditorul iniÅ£ial s-a obligat faţă de noul creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogaÅ£ia, cel din urmă este preferat.
CAPITOLUL III Preluarea datoriei SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
Condiţii	Art. 1.599. - Obligaţia de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie poate fi transmisă de debitor unei alte persoane:
	a) fie printr-un contract încheiat între debitorul iniÅ£ial ÅŸi noul debitor, sub rezerva dispoziÅ£iilor art. 1.605;
	b) fie printr-un contract încheiat între creditor ÅŸi noul debitor, prin care acesta din urmă îÅŸi asumă obligaÅ£ia.
Efecte	Art. 1.600. - Prin încheierea contractului de preluare a datoriei, noul debitor îl înlocuieÅŸte pe cel vechi, care, dacă nu s-a stipulat altfel ÅŸi sub rezerva art. 1.601, este liberat.
Insolvabilitatea noului debitor	Art. 1.601. - Debitorul iniÅ£ial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă se dovedeÅŸte că noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimÅ£it la preluare, fără a cunoaÅŸte această împrejurare.
Accesoriile creanÅ£ei	Art. 1.602. - (1) Creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată.
	(2) Preluarea datoriei nu are niciun efect asupra existenÅ£ei garanÅ£iilor creanÅ£ei, afară de cazul când acestea nu pot fi despărÅ£ite de persoana debitorului.
	(3) Cu toate acestea, obligaţia fideiusorului sau a terţului care a constituit o garanţie pentru realizarea creanţei se va stinge dacă aceste persoane nu şi-au dat acordul la preluare.
Mijloacele de apărare	Art. 1.603. - (1) Dacă din contract nu rezultă altfel, noul debitor poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorul iniÅ£ial, în afară de compensaÅ£ie sau orice altă excepÅ£ie personală a acestuia din urmă.
	(2) Noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare întemeiate pe raportul juridic dintre noul debitor ÅŸi debitorul iniÅ£ial, chiar dacă acest raport a fost motivul determinant al preluării.

Ineficacitatea preluării datoriei	Art. 1.604. - (1) Când contractul de preluare este desfiinÅ£at, obligaÅ£ia debitorului iniÅ£ial renaÅŸte, cu toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobândite de terÅ£ii de bună-credinţă.
	(2) Creditorul poate, de asemenea, cere daune-interese celui ce a preluat datoria, afară numai dacă acesta din urmă dovedeşte că nu poartă răspunderea desfiinţării contractului şi a prejudiciilor suferite de creditor.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Preluarea datoriei prin contract încheiat cu debitorul
Acordul creditorului	Art. 1.605. - Preluarea datoriei convenită cu debitorul îÅŸi va produce efectele numai dacă creditorul îÅŸi dă acordul.
Comunicarea preluării	Art. 1.606. - (1) Oricare dintre contractanÅ£i poate comunica creditorului contractul de preluare, cerându-i să îÅŸi dea acordul.
	(2) Creditorului nu i se poate cere acordul cât timp nu a primit comunicarea.
	(3) Cât timp creditorul nu ÅŸi-a dat acordul, contractanÅ£ii pot modifica sau denunÅ£a contractul.
Termenul de acceptare	Art. 1.607. - (1) Contractantul care comunică preluarea datoriei creditorului îi poate stabili un termen rezonabil pentru răspuns.
	(2) Dacă ambii contractanÅ£i au comunicat creditorului preluarea datoriei, stabilind termene diferite, răspunsul urmează să fie dat în termenul care se împlineÅŸte cel din urmă.
	(3) Preluarea datoriei este considerată refuzată dacă creditorul nu a răspuns în termen.
ObligaÅ£iile terÅ£ului	Art. 1.608. - (1) Cât timp creditorul nu ÅŸi-a dat acordul sau dacă a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligaÅ£ia.
	(2) Creditorul nu dobândeÅŸte un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor, cu excepÅ£ia cazului în care se face dovada că părÅ£ile contractante au voit altfel.
CAPITOLUL IV Novaţia
NoÅ£iune ÅŸi feluri	Art. 1.609. - (1) NovaÅ£ia are loc atunci când debitorul contractează faţă de creditor o obligaÅ£ie nouă, care înlocuieÅŸte ÅŸi stinge obligaÅ£ia iniÅ£ială.
	(2) De asemenea, novaÅ£ia se produce atunci când un debitor nou îl înlocuieÅŸte pe cel iniÅ£ial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaÅ£ia iniÅ£ială. În acest caz, novaÅ£ia poate opera fără consimţământul debitorului iniÅ£ial.
	(3) NovaÅ£ia are loc ÅŸi atunci când, ca efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui iniÅ£ial, faţă de care debitorul este liberat, stingându-se astfel obligaÅ£ia veche.
Proba novaÅ£iei	Art. 1.610. - NovaÅ£ia nu se prezumă. IntenÅ£ia de a nova trebuie să fie neîndoielnică.
GaranÅ£iile creanÅ£ei novate	Art. 1.611. - (1) Ipotecile care garantează creanÅ£a iniÅ£ială nu vor însoÅ£i noua creanţă decât dacă aceasta s-a prevăzut în mod expres.
	(2) În cazul novaÅ£iei prin schimbarea debitorului, ipotecile legate de creanÅ£a iniÅ£ială nu subzistă asupra bunurilor debitorului iniÅ£ial fără consimţământul acestuia din urmă ÅŸi nici nu se strămută asupra bunurilor noului debitor fără acordul său.
	(3) Atunci când novaÅ£ia operează între creditor ÅŸi unul dintre debitorii solidari, ipotecile legate de vechea creanţă nu pot fi transferate decât asupra bunurilor codebitorului care contractează noua datorie.
Mijloacele de apărare	Art. 1.612. - Atunci când novaÅ£ia are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului iniÅ£ial ÅŸi nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva creditorului, cu excepÅ£ia situaÅ£iei în care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea absolută a actului din care s-a născut obligaÅ£ia iniÅ£ială.
Efectele novaÅ£iei asupra debitorilor solidari ÅŸi fideiusorilor	Art. 1.613. - (1) NovaÅ£ia care operează între creditor ÅŸi unul dintre debitorii solidari îi liberează pe ceilalÅ£i codebitori cu privire la creditor. NovaÅ£ia care operează cu privire la debitorul principal îi liberează pe fideiusori.
	(2) Cu toate acestea, atunci când creditorul a cerut acordul codebitorilor sau, după caz, al fideiusorilor ca aceÅŸtia să fie Å£inuÅ£i de noua obligaÅ£ie, creanÅ£a iniÅ£ială subzistă în cazul în care debitorii sau fideiusorii nu îÅŸi exprimă acordul.
Efectele novaÅ£iei asupra creditorilor solidari	Art. 1.614. - NovaÅ£ia consimÅ£ită de un creditor solidar nu este opozabilă celorlalÅ£i creditori decât pentru partea din creanţă ce revine acelui creditor.

TITLUL VII Stingerea obligaţiilor CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Moduri de stingere a obligaţiilor	Art. 1.615. - Obligaţiile se sting prin plată, compensaţie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum şi prin alte moduri expres prevăzute de lege.
CAPITOLUL II Compensaţia
NoÅ£iune	Art. 1.616. - Datoriile reciproce se sting prin compensaÅ£ie până la concurenÅ£a celei mai mici dintre ele.
CondiÅ£ii	Art. 1.617. - (1) CompensaÅ£ia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide ÅŸi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, ÅŸi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaÅŸi natură.
	(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.
	(3) Oricare dintre părÅ£i poate renunÅ£a, în mod expres ori tacit, la compensaÅ£ie.
Cazuri în care compensaÅ£ia este exclusă	Art. 1.618. - CompensaÅ£ia nu are loc atunci când:
	a) creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi;
	b) datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
	c) are ca obiect un bun insesizabil.
Termenul de graÅ£ie	Art. 1.619. - Termenul de graÅ£ie acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensaÅ£iei.
ImputaÅ£ia	Art. 1.620. - Atunci când mai multe obligaÅ£ii susceptibile de compensaÅ£ie sunt datorate de acelaÅŸi debitor, regulile stabilite pentru imputaÅ£ia plăţii se aplică în mod corespunzător.
Fideiusiunea	Art. 1.621. - (1) Fideiusorul poate opune în compensaÅ£ie creanÅ£a pe care debitorul principal o dobândeÅŸte împotriva creditorului obligaÅ£iei garantate.
	(2) Debitorul principal nu poate, pentru a se libera faţă de creditorul său, să opună compensaţia pentru ceea ce acesta din urmă datorează fideiusorului.
Efectele compensaÅ£iei faţă de terÅ£i	Art. 1.622. - (1) CompensaÅ£ia nu are loc ÅŸi nici nu se poate renunÅ£a la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terÅ£.
	(2) Astfel, debitorul care, fiind terÅ£ poprit, dobândeÅŸte o creanţă asupra creditorului popritor nu poate opune compensaÅ£ia împotriva acestuia din urmă.
	(3) Debitorul care putea să opună compensaÅ£ia ÅŸi care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terÅ£ilor, de privilegiile sau de ipotecile creanÅ£ei sale.
Cesiunea sau ipoteca asupra unei creanÅ£e	Art. 1.623. - (1) Debitorul care acceptă pur ÅŸi simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanÅ£ei consimÅ£ită de creditorul său unui terÅ£ nu mai poate opune acelui terÅ£ compensaÅ£ia pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului iniÅ£ial înainte de acceptare.
	(2) Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit opozabilă, nu împiedică decât compensaÅ£ia datoriilor creditorului iniÅ£ial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabilă.
CAPITOLUL III Confuziunea
NoÅ£iune	Art. 1.624. - (1) Atunci când, în cadrul aceluiaÅŸi raport obligaÅ£ional, calităţile de creditor ÅŸi debitor se întrunesc în aceeaÅŸi persoană, obligaÅ£ia se stinge de drept prin confuziune.
	(2) Confuziunea nu operează dacă datoria ÅŸi creanÅ£a se găsesc în acelaÅŸi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
Confuziunea şi ipoteca	Art. 1.625. - (1) Ipoteca se stinge prin confuziunea calităţilor de creditor ipotecar şi de proprietar al bunului ipotecat.
	(2) Ea renaşte dacă creditorul este evins din orice cauză independentă de el.
Fideiusiunea	Art. 1.626. - Confuziunea ce operează prin reunirea calităţilor de creditor şi debitor profită fideiusorilor. Cea care operează prin reunirea calităţilor de fideiusor şi creditor ori de fideiusor şi debitor principal nu stinge obligaţia principală.

Efectele confuziunii faţă de terÅ£i	Art. 1.627. - Confuziunea nu aduce atingere drepturilor dobândite anterior de terÅ£i în legătură cu creanÅ£a stinsă pe această cale.
Desfiinţarea confuziunii	Art. 1.628. - Dispariţia cauzei care a determinat confuziunea face să renască obligaţia cu efect retroactiv.
CAPITOLUL IV Remiterea de datorie
NoÅ£iune	Art. 1.629. - (1) Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe debitor de obligaÅ£ia sa.
	(2) Remiterea de datorie este totală, dacă nu se stipulează contrariul.
Feluri	Art. 1.630. - (1) Remiterea de datorie poate fi expresă sau tacită.
	(2) Ea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului prin care aceasta se realizează.
Dovada	Art. 1.631. - Dovada remiterii de datorie se face în condiÅ£iile art. 1.499.
GaranÅ£ii	Art. 1.632. - RenunÅ£area expresă la un privilegiu sau la o ipotecă făcută de creditor nu prezumă remiterea de datorie în privinÅ£a creanÅ£ei garantate.
Fideiusiunea	Art. 1.633. - (1) Remiterea de datorie făcută debitorului principal liberează pe fideiusor, ca şi pe oricare alte persoane ţinute pentru el.
	(2) Remiterea de datorie consimÅ£ită în favoarea fideiusorului nu liberează pe debitorul principal.
	(3) Dacă remiterea de datorie este convenită cu unul dintre fideiusori, ceilalÅ£i rămân obligaÅ£i să garanteze pentru tot, cu includerea părÅ£ii garantate de acesta, numai dacă au consimÅ£it expres la exonerarea lui.
	(4) PrestaÅ£ia pe care a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligaÅ£ia de garanÅ£ie se impută asupra datoriei, profitând, în proporÅ£ia valorii acelei prestaÅ£ii, atât debitorului principal, cât ÅŸi celorlalÅ£i fideiusori.
CAPITOLUL V Imposibilitatea fortuită de executare
NoÅ£iune. CondiÅ£ii	Art. 1.634. - (1) Debitorul este liberat atunci când obligaÅ£ia sa nu mai poate fi executată din cauza unei forÅ£e majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
	(2) Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligaÅ£iei din cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.
	(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligaÅ£iei se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcÅ£ie de durata ÅŸi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.
	(4) Dovada imposibilităţii de executare revine debitorului.
	(5) Debitorul trebuie să notifice creditorului existenÅ£a evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligaÅ£iilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor întrun termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.
	(6) Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.
TITLUL VIII Restituirea prestaţiilor CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Cauzele restituirii	Art. 1.635. - (1) Restituirea prestaÅ£iilor are loc ori de câte ori cineva este Å£inut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinÅ£at ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaÅ£ii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.

	(2) Ceea ce a fost prestat în temeiul unei cauze viitoare, care nu s-a înfăptuit, este, de asemenea, supus restituirii, afară numai dacă cel care a prestat a făcut-o ÅŸtiind că înfăptuirea cauzei este cu neputinţă sau, după caz, a împiedicat cu ÅŸtiinţă realizarea ei.
	(3) Obligaţia de restituire beneficiază de garanţiile constituite pentru plata obligaţiei iniţiale.
Persoana îndreptăţită la restituire	Art. 1.636. - Dreptul de restituire aparÅ£ine celui care a efectuat prestaÅ£ia supusă restituirii sau, după caz, unei alte persoane îndreptăţite, potrivit legii.
Formele restituirii	Art. 1.637. - (1) Restituirea se face în natură sau prin echivalent.
	(2) Restituirea prestaţiilor are loc chiar dacă, potrivit legii, nu sunt datorate daune-interese.
Restituirea pentru cauză ilicită	Art. 1.638. - PrestaÅ£ia primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii.
CAPITOLUL II Modalităţile de restituire
Restituirea în natură	Art. 1.639. - Restituirea prestaÅ£iilor se face în natură, prin înapoierea bunului primit.
Restituirea prin echivalent	Art. 1.640. - (1) Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din cauza imposibilităţii sau a unui impediment serios ori dacă restituirea priveÅŸte prestarea unor servicii deja efectuate, restituirea se face prin echivalent.
	(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), valoarea prestaÅ£iilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit ceea ce trebuie să restituie.
Pieirea sau înstrăinarea bunului	Art. 1.641. - În cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului supus restituirii, debitorul obligaÅ£iei de restituire este Å£inut să plătească valoarea bunului, considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcÅ£ie de cea mai mică dintre aceste valori. Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaÅ£ia de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcÅ£ie de valoarea cea mai mare.
Pieirea fortuită a bunului	Art. 1.642. - Dacă bunul supus restituirii a pierit fortuit, debitorul obligaÅ£iei de restituire este liberat de această obligaÅ£ie, însă el trebuie să cedeze creditorului, după caz, fie indemnizaÅ£ia încasată pentru această pieire, fie, atunci când nu a încasat-o încă, dreptul de a primi această indemnizaÅ£ie. Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaÅ£ia de restituire provine din culpa sa, el nu este liberat de restituire decât dacă dovedeÅŸte că bunul ar fi pierit ÅŸi în cazul în care, la data pieirii, ar fi fost deja predat creditorului.
Pierderea parÅ£ială	Art. 1.643. - (1) Dacă bunul ce face obiectul restituirii a suferit o pierdere parÅ£ială, cum este o deteriorare sau o altă scădere de valoare, cel obligat la restituire este Å£inut să îl indemnizeze pe creditor, cu excepÅ£ia cazului în care pierderea rezultă din folosinÅ£a normală a bunului sau dintr-o împrejurare neimputabilă debitorului.
	(2) Atunci când cauza restituirii este imputabilă creditorului, bunul ce face obiectul restituirii trebuie înapoiat în starea în care se găseÅŸte la momentul introducerii acÅ£iunii, fără despăgubiri, afară de cazul când această stare este cauzată din culpa debitorului restituirii.
Cheltuielile privitoare la bun	Art. 1.644. - Dreptul la rambursarea cheltuielilor făcute cu bunul ce face obiectul restituirii este supus regulilor prevăzute în materia accesiunii pentru posesorul de bună-credinţă sau, dacă cel obligat la restituire este de rea-credinţă ori cauza restituirii îi este imputabilă, regulilor prevăzute în materia accesiunii pentru posesorul de rea-credinţă.
Restituirea fructelor ÅŸi a contravalorii folosinÅ£ei bunului	Art. 1.645. - (1) Dacă a fost de bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeÅŸte fructele produse de bunul supus restituirii ÅŸi suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizaÅ£ie pentru folosinÅ£a bunului, cu excepÅ£ia cazului în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaÅ£iei ÅŸi a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.
	(2) Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este Å£inut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească ÅŸi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinÅ£a pe care bunul i-a putut-o procura.
Cheltuielile restituirii	Art. 1.646. - (1) Cheltuielile restituirii sunt suportate de părţi proporţional cu valoarea prestaţiilor care se restituie.
	(2) Cheltuielile restituirii se suportă integral de cel care este de rea-credinţă ori din a cărui culpă contractul a fost desfiinţat.

Restituirea prestaÅ£iilor de către incapabili	Art. 1.647. - (1) Persoana care nu are capacitate de exerciÅ£iu deplină nu este Å£inută la restituirea prestaÅ£iilor decât în limita folosului realizat, apreciat la data cererii de restituire. Sarcina probei acestei îmbogăţiri incumbă celui care solicită restituirea.
	(2) Ea poate fi Å£inută la restituirea integrală atunci când, cu intenÅ£ie sau din culpă gravă, a făcut ca restituirea să fie imposibilă.
CAPITOLUL III Efectele restituirii faţă de terţi
Actele de înstrăinare	Art. 1.648. - (1) Dacă bunul supus restituirii a fost înstrăinat, acÅ£iunea în restituire poate fi exercitată ÅŸi împotriva terÅ£ului dobânditor, sub rezerva regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile ori, după caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune.
	(2) Dacă asupra bunului supus restituirii au fost constituite drepturi reale, dispoziÅ£iile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
SituaÅ£ia altor acte juridice	Art. 1.649. - În afara actelor de dispoziÅ£ie prevăzute la art. 1.648, toate celelalte acte juridice făcute în favoarea unui terÅ£ de bună-credinţă sunt opozabile adevăratului proprietar sau celui care are dreptul la restituire. Contractele cu executare succesivă, sub condiÅ£ia respectării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă efecte pe durata stipulată de părÅ£i, dar nu mai mult de un an de la data desfiinţării titlului constituitorului.
TITLUL IX Diferite contracte speciale CAPITOLUL I Contractul de vânzare SECÅ¢IUNEA 1 DispoziÅ£ii generale §1. Domeniul de aplicare
NoÅ£iune	Art. 1.650. - (1) Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preÅ£ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.
	(2) Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Aplicarea unor reguli de la vânzare	Art. 1.651. - DispoziÅ£iile prezentului capitol privind obligaÅ£iile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaÅ£iilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaÅ£ii în general nu rezultă altfel.
§2. Cine poate cumpăra sau vinde
Principiul capacităţii	Art. 1.652. - Pot cumpăra sau vinde toţi cei cărora nu le este interzis prin lege.
Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase	Art. 1.653. - (1) Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaÅ£ii, notarii publici, consilierii juridici ÅŸi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenÅ£a instanÅ£ei judecătoreÅŸti în a cărei circumscripÅ£ie îÅŸi desfăşoară activitatea.
	(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
	a) cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau coproprietari, după caz;
	b) cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanÅ£e care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios;
	c) cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneÅŸte bunul în legătură cu care există dreptul litigios.
	(3) Dreptul este litigios dacă există un proces început ÅŸi neterminat cu privire la existenÅ£a sau întinderea sa.
Alte incapacităţi de a cumpăra	Art. 1.654. - (1) Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică:
	a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaÅ£i să le vândă; excepÅ£ia prevăzută la art. 1.304 alin. (1) rămâne aplicabilă;
	b) părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă;

	c) funcÅ£ionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă, executorii, precum ÅŸi alte asemenea persoane, care ar putea influenÅ£a condiÅ£iile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează.
	(2) Încălcarea interdicÅ£iilor prevăzute la alin. (1) lit. a) ÅŸi b) se sancÅ£ionează cu nulitatea relativă, iar a celei prevăzute la lit. c) cu nulitatea absolută.
Incapacităţi de a vinde	Art. 1.655. - (1) Persoanele prevăzute la art. 1.654 alin. (1) nu pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii pentru un preÅ£ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică în mod corespunzător ÅŸi contractelor în care, în schimbul unei prestaÅ£ii promise de persoanele prevăzute la art. 1.654 alin. (1), cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani.
Inadmisibilitatea acÅ£iunii în anulare	Art. 1.656. - Cei cărora le este interzis să cumpere ori să vândă nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele persoanei ocrotite.
§3. Obiectul vânzării
Bunurile ce pot fi vândute	Art. 1.657. - Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenÅ£ie ori testament.
Vânzarea unui bun viitor	Art. 1.658. - (1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeÅŸte proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În privinÅ£a construcÅ£iilor, sunt aplicabile dispoziÅ£iile corespunzătoare în materie de carte funciară.
	(2) În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândeÅŸte proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este Å£inut să plătească daune-interese.
	(3) Când bunul se realizează numai parÅ£ial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinÅ£area vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a preÅ£ului. AceeaÅŸi soluÅ£ie se aplică ÅŸi în cazul prevăzut la alin. (2) atunci când genul limitat sa realizat numai parÅ£ial ÅŸi, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parÅ£ială a bunului sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este Å£inut să plătească daune-interese.
	(4) Atunci când cumpărătorul ÅŸi-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului limitat, după caz, el rămâne obligat la plata preÅ£ului.
	(5) În sensul prezentului articol, bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinaÅ£iei în vederea căreia a fost încheiat contractul.
Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte	Art. 1.659. - Dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun efect. Dacă bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu cunoÅŸtea acest fapt în momentul vânzării poate cere fie anularea vânzării, fie reducerea corespunzătoare a preÅ£ului.
CondiÅ£ii ale preÅ£ului	Art. 1.660. - (1) PreÅ£ul constă într-o sumă de bani.
	(2) Acesta trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil.
PreÅ£ul determinabil	Art. 1.661. - Vânzarea făcută pe un preÅ£ care nu a fost determinat în contract este valabilă dacă părÅ£ile au convenit asupra unei modalităţi prin care preÅ£ul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de data plăţii ÅŸi care nu necesită un nou acord de voinţă al părÅ£ilor.
Determinarea preţului de către un terţ	Art. 1.662. - (1) Preţul poate fi determinat şi de către una sau mai multe persoane desemnate potrivit acordului părţilor.
	(2) Atunci când persoanele astfel desemnate nu determină preÅ£ul în termenul stabilit de părÅ£i sau, în lipsă, în termen de 6 luni de la încheierea contractului, la cererea părÅ£ii interesate, preÅŸedintele judecătoriei de la locul încheierii contractului va desemna, de urgenţă, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert pentru determinarea preÅ£ului. RemuneraÅ£ia expertului se plăteÅŸte în cote egale de către părÅ£i.
	(3) Dacă preÅ£ul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea contractului, vânzarea este nulă, afară de cazul în care părÅ£ile au convenit un alt mod de determinare a preÅ£ului.
Determinarea preÅ£ului în funcÅ£ie de greutatea lucrului vândut	Art. 1.663. - Când preÅ£ul se determină în funcÅ£ie de greutatea lucrului vândut, la stabilirea cuantumului său nu se Å£ine seama de greutatea ambalajului.

Lipsa determinării exprese a preÅ£ului	Art. 1.664. - (1) PreÅ£ul vânzării este suficient determinat dacă poate fi stabilit potrivit împrejurărilor.
	(2) Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obiÅŸnuit, se prezumă că părÅ£ile au avut în vedere preÅ£ul practicat în mod obiÅŸnuit de vânzător.
	(3) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, vânzarea unor bunuri al căror preÅ£ este stabilit pe pieÅ£e organizate este presupusă a se fi încheiat pentru preÅ£ul mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piaÅ£a cea mai apropiată de locul încheierii contractului. Dacă această zi a fost nelucrătoare, se Å£ine seama de ultima zi lucrătoare.
PreÅ£ul fictiv ÅŸi preÅ£ul derizoriu	Art. 1.665. - (1) Vânzarea este anulabilă atunci când preÅ£ul este stabilit fără intenÅ£ia de a fi plătit.
	(2) De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preÅ£ul este într-atât de disproporÅ£ionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părÅ£ile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Cheltuielile vânzării	Art. 1.666. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt în sarcina cumpărătorului.
	(2) Măsurarea, cântărirea ÅŸi cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare ÅŸi transport de la locul executării sunt în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.
	(3) În absenÅ£a unei clauze contrare, cheltuielile aferente operaÅ£iunilor de plată a preÅ£ului sunt în sarcina cumpărătorului.
Cheltuielile predării	Art. 1.667. - În lipsa uzanÅ£elor sau a unei stipulaÅ£ii contrare, dacă bunul trebuie transportat dintr-un loc în altul, vânzătorul trebuie să se ocupe de expediere pe cheltuiala cumpărătorului. Vânzătorul este liberat când predă bunul transportatorului ori expeditorului. Cheltuielile de transport sunt în sarcina cumpărătorului.
§4. Pactul de opÅ£iune privind contractul de vânzare ÅŸi promisiunea de vânzare
Pactul de opÅ£iune privind contractul de vânzare	Art. 1.668. - (1) În cazul pactului de opÅ£iune privind un contract de vânzare asupra unui bun individual determinat, între data încheierii pactului ÅŸi data exercitării opÅ£iunii sau, după caz, aceea a expirării termenului de opÅ£iune nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului.
	(2) Atunci când pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de opÅ£iune se notează în cartea funciară.
	(3) Dreptul de opÅ£iune se radiază din oficiu dacă până la expirarea termenului de opÅ£iune nu s-a înscris o declaraÅ£ie de exercitare a opÅ£iunii, însoÅ£ită de dovada comunicării sale către cealaltă parte.
Promisiunea de vânzare ÅŸi promisiunea de cumpărare	Art. 1.669. - (1) Când una dintre părÅ£ile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunÅ£area unei hotărâri care să Å£ină loc de contract, dacă toate celelalte condiÅ£ii de validitate sunt îndeplinite.
	(2) Dreptul la acÅ£iune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz.
	(4) În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligaÅ£ia promitentului se consideră stinsă.
PreÅ£ul promisiunii	Art. 1.670. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din preÅ£ul convenit.
§5. ObligaÅ£iile vânzătorului I. DispoziÅ£ii generale
Interpretarea clauzelor vânzării	Art. 1.671. - Clauzele îndoielnice în contractul de vânzare se interpretează în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii ÅŸi contractelor de adeziune.
ObligaÅ£iile principale ale vânzătorului	Art. 1.672. - Vânzătorul are următoarele obligaÅ£ii principale:
	1. să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;
	2. să predea bunul;
	3. să îl garanteze pe cumpărător contra evicÅ£iunii ÅŸi viciilor bunului.

II. Transmiterea proprietăţii sau a dreptului vândut
ObligaÅ£ia de a transmite dreptul vândut	Art. 1.673. - (1) Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut.
	(2) Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândeÅŸte toate drepturile ÅŸi acÅ£iunile accesorii ce au aparÅ£inut vânzătorului.
	(3) Dacă legea nu dispune altfel, dispoziÅ£iile referitoare la transmiterea proprietăţii se aplică în mod corespunzător ÅŸi atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât dreptul de proprietate.
Transmiterea proprietăţii	Art. 1.674. - Cu excepÅ£ia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinÅ£a părÅ£ilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preÅ£ul nu a fost plătit încă.
Opozabilitatea vânzării	Art. 1.675. - În cazurile anume prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terÅ£ilor decât după îndeplinirea formalităţilor de publicitate respective.
Strămutarea proprietăţii imobilelor	Art. 1.676. - În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziÅ£iilor de carte funciară.
Radierea drepturilor stinse	Art. 1.677. - Vânzătorul este obligat să radieze din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse.
Vânzarea bunurilor de gen	Art. 1.678. - Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
Vânzarea în bloc a bunurilor	Art. 1.679. - Dacă însă mai multe bunuri sunt vândute în bloc ÅŸi pentru un preÅ£ unic ÅŸi global, proprietatea se strămută cumpărătorului îndată ce contractul sa încheiat, chiar dacă bunurile nu au fost individualizate.
Vânzarea după mostră sau model	Art. 1.680. - La vânzarea după mostră sau model, proprietatea se strămută la momentul predării bunului.
Vânzarea pe încercate	Art. 1.681. - (1) Vânzarea este pe încercate atunci când se încheie sub condiÅ£ia suspensivă ca, în urma încercării, bunul să corespundă criteriilor stabilite la încheierea contractului ori, în lipsa acestora, destinaÅ£iei bunului, potrivit naturii sale.
	(2) Dacă durata încercării nu a fost convenită ÅŸi din uzanÅ£e nu rezultă altfel, condiÅ£ia se consideră îndeplinită în cazul în care cumpărătorul nu a declarat că bunul este nesatisfăcător în termen de 30 de zile de la predarea bunului.
	(3) În cazul în care prin contractul de vânzare părÅ£ile au prevăzut că bunul vândut urmează să fie încercat, se prezumă că s-a încheiat o vânzare pe încercate.
Vânzarea pe gustate	Art. 1.682. - (1) Vânzarea sub rezerva ca bunul să corespundă gusturilor cumpărătorului se încheie numai dacă acesta a făcut cunoscut acordul său în termenul convenit ori statornicit prin uzanÅ£e. În cazul în care un asemenea termen nu există, se aplică dispoziÅ£iile art. 1.681 alin. (2).
	(2) Dacă bunul vândut se află la cumpărător, iar acesta nu se pronunţă în termenul prevăzut la alin. (1), vânzarea se consideră încheiată la expirarea termenului.
Vânzarea bunului altuia	Art. 1.683. - (1) Dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terÅ£, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător.
	(2) ObligaÅ£ia vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului.
	(3) Dacă din lege sau din voinÅ£a părÅ£ilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar.
	(4) În cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluÅ£iunea contractului, restituirea preÅ£ului, precum ÅŸi, dacă este cazul, daune-interese.
	(5) Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună ÅŸi ulterior nu asigură transmiterea proprietăţii întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea preÅ£ului proporÅ£ional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluÅ£iunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ÅŸtiut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.
	(6) În cazurile prevăzute la alin. (4) ÅŸi (5), întinderea daunelor-interese se stabileÅŸte, în mod corespunzător, potrivit art. 1.702 ÅŸi 1.703. Cu toate acestea, cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoÅŸtea că bunul nu aparÅ£inea în întregime vânzătorului nu poate să solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau voluptuare.

Rezerva proprietăţii	Art. 1.684. - StipulaÅ£ia prin care vânzătorul îÅŸi rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a preÅ£ului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat. Această stipulaÅ£ie nu poate fi însă opusă terÅ£ilor decât după îndeplinirea formalităţilor de publicitate cerute de lege, după natura bunului.
III. Predarea bunului
NoÅ£iune	Art. 1.685. - Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziÅ£ia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă ÅŸi neîngrădită a posesiei.
Întinderea obligaÅ£iei de predare	Art. 1.686. - (1) ObligaÅ£ia de a preda bunul se întinde ÅŸi la accesoriile sale, precum ÅŸi la tot ce este destinat folosinÅ£ei sale perpetue.
	(2) Vânzătorul este, de asemenea, obligat să predea titlurile ÅŸi documentele privitoare la proprietatea sau folosinÅ£a bunului.
	(3) În cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligaÅ£ia de predare chiar dacă lotul din care făceau parte bunurile respective a pierit în totalitate, afară numai dacă lotul era anume prevăzut în convenÅ£ie.
Predarea bunului imobil	Art. 1.687. - Predarea imobilului se face prin punerea acestuia la dispoziÅ£ia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului.
Predarea bunului mobil	Art. 1.688. - Predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care îi permite cumpărătorului preluarea în orice moment.
Locul predării	Art. 1.689. - Predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se afla în momentul încheierii contractului, dacă nu rezultă altfel din convenÅ£ia părÅ£ilor ori, în lipsa acesteia, din uzanÅ£e.
Starea bunului vândut	Art. 1.690. - (1) Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului.
	(2) Cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor.
	(3) Dacă în urma verificării se constată existenÅ£a unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul ÅŸi-a executat obligaÅ£ia prevăzută la alin. (1).
	(4) Cu toate acestea, în privinÅ£a viciilor ascunse, dispoziÅ£iile art. 1.707-1.714 rămân aplicabile.
Dezacordul asupra calităţii	Art. 1.691. - (1) În cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziÅ£ie, preÅŸedintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligaÅ£iei de predare, la cererea oricăreia dintre părÅ£i, va desemna de îndată un expert în vederea constatării.
	(2) Prin aceeaÅŸi hotărâre se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.
	(3) Dacă păstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului, în condiÅ£iile stabilite de instanţă.
	(4) Hotărârea de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare celeilalte părÅ£i sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceÅŸtia se află întro localitate situată în circumscripÅ£ia judecătoriei care a pronunÅ£at hotărârea. În caz contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.
Fructele bunului vândut	Art. 1.692. - Dacă nu s-a convenit altfel, fructele bunului vândut se cuvin cumpărătorului din ziua dobândirii proprietăţii.
Momentul predării	Art. 1.693. - În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce preÅ£ul este plătit. Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părÅ£ile sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.
Refuzul de a preda bunul	Art. 1.694. - (1) Dacă obligaÅ£ia de plată a preÅ£ului este afectată de un termen ÅŸi, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil ori garanÅ£iile acordate vânzătorului sau diminuat, vânzătorul poate suspenda executarea obligaÅ£iei de predare cât timp cumpărătorul nu acordă garanÅ£ii îndestulătoare că va plăti preÅ£ul la termenul stabilit.
	(2) Dacă însă, la data încheierii contractului, vânzătorul cunoÅŸtea insolvabilitatea cumpărătorului, atunci acesta din urmă păstrează beneficiul termenului, dacă starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat în mod substanÅ£ial.

IV. Garanţia contra evicţiunii
CondiÅ£iile garanÅ£iei contra evicÅ£iunii	Art. 1.695. - (1) Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicÅ£iunii care l-ar împiedica total sau parÅ£ial în stăpânirea netulburată a bunului vândut.
	(2) GaranÅ£ia este datorată împotriva evicÅ£iunii ce rezultă din pretenÅ£iile unui terÅ£ numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării ÅŸi care nu a fost adus la cunoÅŸtinÅ£a cumpărătorului până la acea dată.
	(3) De asemenea, garanÅ£ia este datorată împotriva evicÅ£iunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării.
Excepţia de garanţie	Art. 1.696. - Acela care este obligat să garanteze contra evicţiunii nu poate să evingă.
Indivizibilitatea obligaÅ£iei de garanÅ£ie	Art. 1.697. - ObligaÅ£ia de garanÅ£ie contra evicÅ£iunii este indivizibilă între debitori.
Modificarea sau înlăturarea convenÅ£ională a garanÅ£iei	Art. 1.698. - (1) PărÅ£ile pot conveni să extindă sau să restrângă obligaÅ£ia de garanÅ£ie. Acestea pot chiar conveni să îl exonereze pe vânzător de orice garanÅ£ie contra evicÅ£iunii.
	(2) StipulaÅ£ia prin care obligaÅ£ia de garanÅ£ie a vânzătorului este restrânsă sau înlăturată nu îl exonerează pe acesta de obligaÅ£ia de a restitui preÅ£ul, cu excepÅ£ia cazului în care cumpărătorul ÅŸi-a asumat riscul producerii evicÅ£iunii.
Limitele clauzei de nerăspundere pentru evicÅ£iune	Art. 1.699. - Chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanÅ£ie, el răspunde totuÅŸi de evicÅ£iunea cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, le-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulaÅ£ie contrară este considerată nescrisă.
RezoluÅ£iunea contractului	Art. 1.700. - (1) Cumpărătorul poate cere rezoluÅ£iunea vânzării dacă a fost evins de întregul bun sau de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut evicÅ£iunea, el nu ar mai fi încheiat contractul.
	(2) Odată cu rezoluţiunea, cumpărătorul poate cere restituirea preţului şi repararea prejudiciului suferit.
Restituirea preÅ£ului	Art. 1.701. - (1) Vânzătorul este Å£inut să înapoieze preÅ£ul în întregime chiar dacă, la data evicÅ£iunii, valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din neglijenÅ£a cumpărătorului, fie prin forţă majoră.
	(2) Dacă însă cumpărătorul a obÅ£inut un beneficiu în urma deteriorărilor cauzate bunului, vânzătorul are dreptul să scadă din preÅ£ o sumă corespunzătoare acestui beneficiu.
	(3) Dacă lucrul vândut are, la data evicÅ£iunii, o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preÅ£ul vânzării, sporul de valoare acumulat până la data evicÅ£iunii.
Întinderea daunelor-interese	Art. 1.702. - (1) Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:
	a) valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui care la evins;
	b) cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins, precum ÅŸi în procesul de chemare în garanÅ£ie a vânzătorului;
	c) cheltuielile încheierii ÅŸi executării contractului de către cumpărător;
	d) pierderile suferite ÅŸi câÅŸtigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicÅ£iunii.
	(2) De asemenea, vânzătorul este Å£inut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile.
	(3) Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicÅ£iunii la data încheierii contractului, el este dator să ramburseze cumpărătorului ÅŸi cheltuielile făcute pentru efectuarea ÅŸi, după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare.
Efectele evicÅ£iunii parÅ£iale	Art. 1.703. - În cazul în care evicÅ£iunea parÅ£ială nu atrage rezoluÅ£iunea contractului, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preÅ£ proporÅ£ională cu valoarea părÅ£ii de care a fost evins ÅŸi, dacă este cazul, să plătească daune-interese. Pentru stabilirea întinderii daunelor-interese, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 1.702.
Înlăturarea evicÅ£iunii de către cumpărător	Art. 1.704. - Atunci când cumpărătorul a păstrat bunul cumpărat plătind terÅ£ului evingător o sumă de bani sau dându-i un alt bun, vânzătorul este liberat de urmările garanÅ£iei, în primul caz prin rambursarea către cumpărător a sumei plătite cu dobânda legală calculată de la data plăţii, iar în al doilea caz prin plata valorii bunului dat, precum ÅŸi, în ambele cazuri, a tuturor cheltuielilor aferente.

Chemarea în judecată a vânzătorului	Art. 1.705. - (1) Cumpărătorul chemat în judecată de un terÅ£ care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să îl cheme în cauză pe vânzător. În cazul în care nu a făcut-o, fiind condamnat printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, pierde dreptul de garanÅ£ie dacă vânzătorul dovedeÅŸte că existau motive suficiente pentru a se respinge cererea.
	(2) Cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul terÅ£ului pierde dreptul de garanÅ£ie, afară de cazul în care dovedeÅŸte că nu existau motive suficiente pentru a împiedica evicÅ£iunea.
Beneficiarii garanÅ£iei	Art. 1.706. - Vânzătorul este obligat să garanteze contra evicÅ£iunii faţă de orice dobânditor subsecvent al bunului, fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.
V. GaranÅ£ia contra viciilor bunului vândut
CondiÅ£ii	Art. 1.707. - (1) Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micÅŸorează în asemenea măsură întrebuinÅ£area sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preÅ£ mai mic.
	(2) Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent.
	(3) Garanţia este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.
	(4) Vânzătorul nu datorează garanÅ£ie contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoÅŸtea la încheierea contractului.
	(5) În vânzările silite nu se datorează garanÅ£ie contra viciilor ascunse.
Modificarea sau înlăturarea convenÅ£ională a garanÅ£iei	Art. 1.708. - (1) Dacă părÅ£ile nu au convenit altfel, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, chiar ÅŸi atunci când nu le-a cunoscut.
	(2) Clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă în privinÅ£a viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului.
DenunÅ£area viciilor	Art. 1.709. - (1) Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoÅŸtinÅ£a vânzătorului într-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu împrejurările, sub sancÅ£iunea decăderii din dreptul de a cere măsura prevăzută la art. 1.710 alin. (1) lit. d).
	(2) În cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil corporal, termenul prevăzut la alin. (1) este de două zile lucrătoare.
	(3) Atunci când viciul apare în mod gradual, termenele prevăzute la alin. (1) încep să curgă din ziua în care cumpărătorul îÅŸi dă seama de gravitatea ÅŸi întinderea viciului.
	(4) Vânzătorul care a tăinuit viciul nu poate invoca prevederile prezentului articol.
Efectele garanÅ£iei	Art. 1.710. - (1) În temeiul obligaÅ£iei vânzătorului de garanÅ£ie contra viciilor, cumpărătorul poate obÅ£ine, după caz:
	a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
	b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaÅŸi fel, însă lipsit de vicii;
	c) reducerea corespunzătoare a preţului;
	d) rezoluÅ£iunea vânzării.
	(2) La cererea vânzătorului, instanÅ£a, Å£inând seama de gravitatea viciilor ÅŸi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum ÅŸi de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură prevăzută la alin. (1) decât cea solicitată de cumpărător.
Viciile care nu afectează toate bunurile vândute	Art. 1.711. - (1) Dacă numai unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii ÅŸi acestea pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, iar instanÅ£a dispune rezoluÅ£iunea în condiÅ£iile art. 1.710, contractul se desfiinÅ£ează numai în parte.
	(2) RezoluÅ£iunea contractului, în ceea ce priveÅŸte bunul principal, atrage rezoluÅ£iunea lui ÅŸi în privinÅ£a bunului accesoriu.
Întinderea garanÅ£iei	Art. 1.712. - (1) În situaÅ£ia în care la data încheierii contractului vânzătorul cunoÅŸtea viciile bunului vândut, pe lângă una dintre măsurile prevăzute la art. 1.710, vânzătorul este obligat la plata de daune-interese, pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, dacă este cazul.
	(2) Atunci când vânzătorul nu cunoÅŸtea viciile bunului vândut ÅŸi s-a dispus una dintre măsurile prevăzute la art. 1.710 alin. (1) lit. c) ÅŸi d), el este obligat să restituie cumpărătorului doar preÅ£ul ÅŸi cheltuielile făcute cu prilejul vânzării, în tot sau în parte, după caz.

Pierderea sau deteriorarea bunului	Art. 1.713. - Pierderea sau deteriorarea bunului, chiar prin forţă majoră, nu îl împiedică pe cumpărător să obÅ£ină aplicarea măsurilor prevăzute la art. 1.710 alin. (1).
GaranÅ£ia pentru lipsa calităţilor convenite	Art. 1.714. - DispoziÅ£iile privitoare la garanÅ£ia contra viciilor ascunse se aplică ÅŸi atunci când bunul vândut nu corespunde calităţilor convenite de către părÅ£i.
GaranÅ£ia în cazul vânzării după mostră sau model	Art. 1.715. - În cazul vânzării după mostră sau model, vânzătorul garantează că bunul are calităţile mostrei sau modelului.
VI. Garanţia pentru buna funcţionare
CondiÅ£iile garanÅ£iei pentru buna funcÅ£ionare	Art. 1.716. - (1) În afară de garanÅ£ia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcÅ£ionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecÅ£iuni ivite înăuntrul termenului de garanÅ£ie, să repare bunul pe cheltuiala sa.
	(2) Dacă reparaÅ£ia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeÅŸte timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut. În lipsa unui termen prevăzut în contract sau în legea specială, durata maximă a reparaÅ£iei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului.
	(3) Dacă vânzătorul nu înlocuieÅŸte bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preÅ£ul primit în schimbul înapoierii bunului.
DefecÅ£iunea imputabilă cumpărătorului	Art. 1.717. - GaranÅ£ia nu va fi datorată dacă vânzătorul dovedeÅŸte că defecÅ£iunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit sau a păstrat bunul. Comportamentul cumpărătorului se apreciază ÅŸi luându-se în considerare instrucÅ£iunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător.
Comunicarea defecÅ£iunii	Art. 1.718. - (1) Sub sancÅ£iunea decăderii din dreptul de garanÅ£ie, cumpărătorul trebuie să comunice defecÅ£iunea înainte de împlinirea termenului de garanÅ£ie. Dacă această comunicare nu a putut fi făcută în termenul de garanÅ£ie, din motive obiective, cumpărătorul are obligaÅ£ia să comunice defecÅ£iunea într-un termen rezonabil de la data expirării termenului de garanÅ£ie.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător ÅŸi în cazul în care vânzătorul a garantat că bunul vândut va păstra un timp determinat anumite calităţi.
§6. ObligaÅ£iile cumpărătorului
Plata preţului şi primirea bunului	Art. 1.719. - Cumpărătorul are următoarele obligaţii principale:
	a) să preia bunul vândut;
	b) să plătească preÅ£ul vânzării.
Locul ÅŸi data plăţii preÅ£ului	Art. 1.720. - (1) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească preÅ£ul la locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului ÅŸi de îndată ce proprietatea este transmisă.
	(2) Dacă la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, în lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, plata preÅ£ului se face la locul care rezultă din uzanÅ£e sau, în lipsa acestora, la locul destinaÅ£iei.
Dobânzi asupra preÅ£ului	Art. 1.721. - În cazul în care nu s-a convenit altfel, cumpărătorul este Å£inut să plătească dobânzi asupra preÅ£ului din ziua dobândirii proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase.
Suspendarea plăţii preÅ£ului	Art. 1.722. - (1) Cumpărătorul care află de existenÅ£a unei cauze de evicÅ£iune este îndreptăţit să suspende plata preÅ£ului până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă o garanÅ£ie corespunzătoare.
	(2) Cumpărătorul nu poate suspenda plata preÅ£ului dacă a cunoscut pericolul evicÅ£iunii în momentul încheierii contractului sau dacă în contract s-a prevăzut că plata se va face chiar în caz de tulburare.
Garantarea creanÅ£ei preÅ£ului	Art. 1.723. - Pentru garantarea obligaÅ£iei de plată a preÅ£ului, în cazurile prevăzute de lege vânzătorul beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut.
SancÅ£iunea neplăţii preÅ£ului	Art. 1.724. - Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptăţit să obÅ£ină fie executarea silită a obligaÅ£iei de plată, fie rezoluÅ£iunea vânzării, precum ÅŸi, în ambele situaÅ£ii, daune-interese, dacă este cazul.

Punerea de drept în întârziere	Art. 1.725. - (1) În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere cu privire la îndeplinirea obligaÅ£iilor sale dacă, la scadenţă, nici nu a plătit preÅ£ul ÅŸi nici nu a preluat bunul.
	(2) În cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privinÅ£a preluării lor, atunci când nu le-a preluat în termenul convenit, chiar dacă preÅ£ul a fost plătit, sau atunci când a solicitat predarea, fără să fi plătit preÅ£ul.
Executarea directă	Art. 1.726. - (1) Când cumpărătorul unui bun mobil nu îÅŸi îndeplineÅŸte obligaÅ£ia de preluare sau de plată, vânzătorul are facultatea de a depune lucrul vândut întrun depozit, la dispoziÅ£ia ÅŸi pe cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.
	(2) Vânzarea se va face prin licitaÅ£ie publică sau chiar pe preÅ£ul curent, dacă lucrul are un preÅ£ la bursă sau în târg ori stabilit de lege, de către o persoană autorizată de lege pentru asemenea acte ÅŸi cu dreptul pentru vânzător la plata diferenÅ£ei dintre preÅ£ul convenit la prima vânzare ÅŸi cel efectiv obÅ£inut, precum ÅŸi la daune-interese.
	(3) Dacă vânzarea are ca obiect bunuri fungibile supuse unui preÅ£ curent în sensul alin. (2), iar contractul nu a fost executat din culpa vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a cumpăra bunuri de acelaÅŸi gen pe cheltuiala vânzătorului, prin intermediul unei persoane autorizate.
	(4) Cumpărătorul are dreptul de a pretinde diferenÅ£a dintre suma ce reprezintă cheltuielile achiziÅ£ionării bunurilor ÅŸi preÅ£ul convenit cu vânzătorul, precum ÅŸi la daune-interese, dacă este cazul.
	(5) Partea care va exercita dreptul prevăzut de prezentul articol are obligaÅ£ia de a încunoÅŸtinÅ£a de îndată cealaltă parte despre aceasta.
Restituirea bunului mobil	Art. 1.727. - (1) Atunci când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit preÅ£ul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezoluÅ£iunea fără punere în întârziere ÅŸi să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului ÅŸi nu a suferit transformări.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă acÅ£iunea în restituire nu a fost introdusă în condiÅ£iile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalÅ£i creditori ai cumpărătorului efectele rezoluÅ£iunii ulterioare a contractului pentru neplata preÅ£ului. DispoziÅ£iile art. 1.648 sau ale art. 1.649, după caz, rămân aplicabile.
Punerea de drept în întârziere	Art. 1.728. - Atunci când vânzarea are ca obiect un bun imobil ÅŸi s-a stipulat că în cazul în care nu se plăteÅŸte preÅ£ul la termenul convenit cumpărătorul este de drept în întârziere, acesta din urmă poate să plătească ÅŸi după expirarea termenului cât timp nu a primit declaraÅ£ia de rezoluÅ£iune din partea vânzătorului.
Efectele rezoluÅ£iunii faţă de terÅ£i	Art. 1.729. - RezoluÅ£iunea vânzării unui imobil are efecte faţă de terÅ£i în condiÅ£iile stabilite la art. 909 ÅŸi 910.
§7. Dreptul de preempÅ£iune
NoÅ£iune ÅŸi domeniu	Art. 1.730. - (1) În condiÅ£iile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempÅ£iune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun.
	(2) Dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel.
	(3) Titularul dreptului de preempÅ£iune care a respins o ofertă de vânzare nu îÅŸi mai poate exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta se consideră respinsă dacă nu a fost acceptată în termen de cel mult 10 zile, în cazul vânzării de bunuri mobile, sau de cel mult 30 de zile, în cazul vânzării de bunuri imobile. În ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea ofertei către preemptor.
Vânzarea către un terÅ£ a bunurilor supuse preempÅ£iunii	Art. 1.731. - Vânzarea bunului cu privire la care există un drept de preempÅ£iune legal sau convenÅ£ional se poate face către un terÅ£ numai sub condiÅ£ia suspensivă a neexercitării dreptului de preempÅ£iune de către preemptor.
CondiÅ£iile exercitării dreptului de preempÅ£iune	Art. 1.732. - (1) Vânzătorul este obligat să notifice de îndată preemptorului cuprinsul contractului încheiat cu un terÅ£. Notificarea poate fi făcută ÅŸi de acesta din urmă.
	(2) Această notificare va cuprinde numele ÅŸi prenumele vânzătorului, descrierea bunului, sarcinile care îl grevează, termenii ÅŸi condiÅ£iile vânzării, precum ÅŸi locul unde este situat bunul.
	(3) Preemptorul îÅŸi poate exercita dreptul prin comunicarea către vânzător a acordului său de a încheia contractul de vânzare, însoÅ£ită de consemnarea preÅ£ului la dispoziÅ£ia vânzătorului.
	(4) Dreptul de preempÅ£iune se exercită, în cazul vânzării de bunuri mobile, în termen de cel mult 10 zile, iar în cazul vânzării de bunuri imobile, în termen de cel mult 30 de zile. În ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea către preemptor a notificării prevăzute la alin. (1).

Efectele exercitării preempÅ£iunii	Art. 1.733. - (1) Prin exercitarea preempÅ£iunii, contractul de vânzare se consideră încheiat între preemptor ÅŸi vânzător în condiÅ£iile cuprinse în contractul încheiat cu terÅ£ul, iar acest din urmă contract se desfiinÅ£ează retroactiv. Cu toate acestea, vânzătorul răspunde faţă de terÅ£ul de bună-credinţă pentru evicÅ£iunea ce rezultă din exercitarea preempÅ£iunii.
	(2) Clauzele contractului încheiat cu terÅ£ul având drept scop să împiedice exercitarea dreptului de preempÅ£iune nu produc efecte faţă de preemptor.
Concursul dintre preemptori	Art. 1.734. - (1) În cazul în care mai mulÅ£i titulari ÅŸi-au exercitat preempÅ£iunea asupra aceluiaÅŸi bun, contractul de vânzare se consideră încheiat:
	a) cu titularul dreptului legal de preempÅ£iune, atunci când se află în concurs cu titulari ai unor drepturi convenÅ£ionale de preempÅ£iune;
	b) cu titularul dreptului legal de preempÅ£iune ales de vânzător, când se află în concurs cu alÅ£i titulari ai unor drepturi legale de preempÅ£iune;
	c) dacă bunul este imobil, cu titularul dreptului convenÅ£ional de preempÅ£iune care a fost mai întâi înscris în cartea funciară, atunci când acesta se află în concurs cu alÅ£i titulari ai unor drepturi convenÅ£ionale de preempÅ£iune;
	d) dacă bunul este mobil, cu titularul dreptului convenÅ£ional de preempÅ£iune având data certă cea mai veche, atunci când acesta se află în concurs cu alÅ£i titulari ai unor drepturi convenÅ£ionale de preempÅ£iune.
	(2) Orice clauză care contravine prevederilor alin. (1) este considerată nescrisă.
Pluralitate de bunuri vândute	Art. 1.735. - (1) Atunci când preempÅ£iunea se exercită în privinÅ£a unui bun cumpărat de terÅ£ împreună cu alte bunuri pentru un singur preÅ£, vânzătorul poate pretinde de la preemptor numai o parte proporÅ£ională din acest preÅ£.
	(2) În cazul în care s-au vândut ÅŸi alte bunuri decât acela supus preempÅ£iunii, dar care nu puteau fi despărÅ£ite de acesta fără să îl fi păgubit pe vânzător, exercitarea dreptului de preempÅ£iune nu se poate face decât dacă preemptorul consemnează preÅ£ul stabilit pentru toate bunurile vândute.
ScadenÅ£a obligaÅ£iei de plată a preÅ£ului	Art. 1.736. - Atunci când în contractul încheiat cu terÅ£ul s-au acordat termene de plată a preÅ£ului, preemptorul nu se poate prevala de aceste termene.
Notarea dreptului de preempÅ£iune asupra unui imobil	Art. 1.737. - (1) Dreptul convenÅ£ional de preempÅ£iune în legătură cu un imobil se notează în cartea funciară.
	(2) Dacă o asemenea notare a fost făcută, acordul preemptorului nu este necesar pentru ca acela care a cumpărat sub condiÅ£ie suspensivă să îÅŸi poată înscrie dreptul în cartea funciară, în temeiul contractului de vânzare încheiat cu proprietarul. Înscrierea se face sub condiÅ£ia suspensivă ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii prin care s-a dispus înscrierea, preemptorul să nu notifice biroului de carte funciară dovada consemnării preÅ£ului la dispoziÅ£ia vânzătorului.
	(3) Notificarea făcută în termen biroului de carte funciară înlocuieÅŸte comunicarea prevăzută la art. 1.732 alin. (3) ÅŸi are aceleaÅŸi efecte. În temeiul acestei notificări, preemptorul poate cere radierea din cartea funciară a dreptului terÅ£ului ÅŸi înscrierea dreptului său.
	(4) Dacă preemptorul nu a făcut notificarea în termen, dreptul de preempÅ£iune se stinge ÅŸi se radiază din oficiu din cartea funciară.
Exercitarea dreptului de preempÅ£iune în cadrul executării silite	Art. 1.738. - În cazul în care bunul face obiectul urmăririi silite sau este scos la vânzare silită cu autorizarea judecătorului-sindic, dreptul de preempÅ£iune se exercită în condiÅ£iile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Caractere ale dreptului de preempţiune	Art. 1.739. - Dreptul de preempţiune este indivizibil şi nu se poate ceda.
Stingerea dreptului convenÅ£ional de preempÅ£iune	Art. 1.740. - Dreptul convenÅ£ional de preempÅ£iune se stinge prin moartea preemptorului, cu excepÅ£ia situaÅ£iei în care a fost constituit pe un anume termen. În acest din urmă caz, termenul se reduce la 5 ani de la data constituirii, dacă a fost stipulat un termen mai lung.
SECÅ¢IUNEA a 2-a Vânzarea bunurilor imobile §1. Reguli speciale aplicabile vânzării imobilelor
Vânzarea imobilelor fără indicarea suprafeÅ£ei	Art. 1.741. - Atunci când se vinde un imobil determinat, fără indicarea suprafeÅ£ei, pentru un preÅ£ total, nici cumpărătorul ÅŸi nici vânzătorul nu pot cere rezoluÅ£iunea ori modificarea preÅ£ului pe motiv că suprafaÅ£a este mai mică ori mai mare decât au crezut.
Vânzarea unei suprafeÅ£e dintr-un teren mai mare	Art. 1.742. - Atunci când se vinde, cu un anumit preÅ£ pe unitatea de măsură, o anumită suprafaţă dintr-un teren mai mare, a cărei întindere sau amplasare nu este determinată, cumpărătorul poate cere strămutarea proprietăţii numai după măsurarea ÅŸi delimitarea suprafeÅ£ei vândute.

Vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeÅ£ei	Art. 1.743. - (1) Dacă, în vânzarea unui imobil cu indicarea suprafeÅ£ei ÅŸi a preÅ£ului pe unitatea de măsură, suprafaÅ£a reală este mai mică decât cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vânzătorului să îi dea suprafaÅ£a convenită. Atunci când cumpărătorul nu cere sau vânzătorul nu poate să transmită această suprafaţă, cumpărătorul poate obÅ£ine fie reducerea corespunzătoare a preÅ£ului, fie rezoluÅ£iunea contractului dacă, din cauza diferenÅ£ei de suprafaţă, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat.
	(2) Dacă însă suprafaÅ£a reală se dovedeÅŸte a fi mai mare decât cea stipulată, iar excedentul depăşeÅŸte a douăzecea parte din suprafaÅ£a convenită, cumpărătorul va plăti suplimentul de preÅ£ corespunzător sau va putea obÅ£ine rezoluÅ£iunea contractului. Atunci când însă excedentul nu depăşeÅŸte a douăzecea parte din suprafaÅ£a convenită, cumpărătorul nu poate obÅ£ine rezoluÅ£iunea, dar nici nu este dator să plătească preÅ£ul excedentului.
Termenul de exercitare a acÅ£iunii estimatorii sau în rezoluÅ£iune	Art. 1.744. - AcÅ£iunea vânzătorului pentru suplimentul de preÅ£ ÅŸi aceea a cumpărătorului pentru reducerea preÅ£ului sau pentru rezoluÅ£iunea contractului trebuie să fie intentate, sub sancÅ£iunea decăderii din drept, în termen de un an de la încheierea contractului, afară de cazul în care părÅ£ile au fixat o dată pentru măsurarea imobilului, caz în care termenul de un an curge de la acea dată.
Vânzarea a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia	Art. 1.745. - Când prin acelaÅŸi contract s-au vândut două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia ÅŸi pentru un singur preÅ£, dacă întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai mică, se va face compensaÅ£ia între valoarea surplusului ÅŸi valoarea lipsei, iar acÅ£iunea, fie pentru suplimentul de preÅ£, fie pentru scăderea sa, nu poate fi introdusă decât potrivit regulilor prevăzute la art. 1.743 ÅŸi 1.744. RezoluÅ£iunea contractului este supusă în acest caz dreptului comun.
§2. Vânzarea terenurilor forestiere
Vânzarea terenurilor forestiere	Art. 1.746. - Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempÅ£iune al coproprietarilor sau vecinilor.
SECÅ¢IUNEA a 3-a Vânzarea moÅŸtenirii
NoÅ£iune ÅŸi formă	Art. 1.747. - (1) În sensul prezentei secÅ£iuni, prin moÅŸtenire se înÅ£elege dreptul de a culege o moÅŸtenire deschisă sau o cotă din aceasta.
	(2) Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute a contractului, vânzarea unei moÅŸteniri se încheie în formă autentică.
GaranÅ£ia	Art. 1.748. - Dacă nu specifică bunurile asupra cărora se întind drepturile sale, vânzătorul unei moÅŸteniri garantează numai calitatea sa de moÅŸtenitor, afară de cazul când părÅ£ile au înlăturat expres ÅŸi această garanÅ£ie.
ObligaÅ£iile vânzătorului	Art. 1.749. - Dacă nu s-a convenit altfel, vânzătorul este obligat să remită cumpărătorului toate fructele pe care le-a cules ÅŸi toate plăţile primite pentru creanÅ£ele moÅŸtenirii până la momentul încheierii contractului, preÅ£ul bunurilor vândute din moÅŸtenire ÅŸi orice bun care înlocuieÅŸte un bun al moÅŸtenirii.
ObligaÅ£iile cumpărătorului	Art. 1.750. - Dacă nu s-a convenit altfel, cumpărătorul este Å£inut să ramburseze vânzătorului sumele plătite de acesta din urmă pentru datoriile ÅŸi sarcinile moÅŸtenirii, precum ÅŸi sumele pe care moÅŸtenirea i le datorează acestuia din urmă.
Răspunderea pentru datoriile moÅŸtenirii	Art. 1.751. - Vânzătorul rămâne răspunzător pentru datoriile moÅŸtenirii vândute.
Bunurile de familie	Art. 1.752. - (1) Înscrisurile sau portretele de familie, decoraÅ£iile sau alte asemenea bunuri, care nu au valoare patrimonială însemnată, dar care au pentru vânzător o valoare afectivă, se prezumă a nu fi cuprinse în moÅŸtenirea vândută.
	(2) Dacă aceste bunuri au valoare patrimonială însemnată, vânzătorul care nu ÅŸi le-a rezervat expres datorează cumpărătorului preÅ£ul lor la data vânzării.
Formalităţi de publicitate	Art. 1.753. - (1) Cumpărătorul unei moÅŸteniri nu dobândeÅŸte drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în moÅŸtenire decât potrivit regulilor privitoare la cartea funciară.
	(2) El nu poate opune terÅ£elor persoane dobândirea altor drepturi cuprinse în moÅŸtenire decât dacă a îndeplinit formalităţile cerute de lege pentru a face opozabilă dobândirea fiecăruia dintre aceste drepturi.
Alte forme de înstrăinare a moÅŸtenirii	Art. 1.754. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se aplică ÅŸi altor forme de înstrăinare, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit, a unei moÅŸteniri. În privinÅ£a înstrăinărilor cu titlu gratuit se aplică în mod corespunzător ÅŸi dispoziÅ£iile privitoare la donaÅ£ii.

SECÅ¢IUNEA a 4-a Alte varietăţi de vânzare §1. Vânzarea cu plata preÅ£ului în rate ÅŸi rezerva proprietăţii
Rezerva proprietăţii ÅŸi riscurile	Art. 1.755. - Atunci când, într-o vânzare cu plata preÅ£ului în rate, obligaÅ£ia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândeÅŸte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preÅ£; riscul bunului este însă transferat cumpărătorului de la momentul predării acestuia.
Neplata unei singure rate din preÅ£	Art. 1.756. - În lipsa unei înÅ£elegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este mai mare de o optime din preÅ£, nu dă dreptul la rezoluÅ£iunea contractului, iar cumpărătorul păstrează beneficiul termenului pentru ratele succesive.
RezoluÅ£iunea contractului	Art. 1.757. - (1) Când a obÅ£inut rezoluÅ£iunea contractului pentru neplata preÅ£ului, vânzătorul este Å£inut să restituie toate sumele primite, dar este îndreptăţit să reÅ£ină, pe lângă alte daune-interese, o compensaÅ£ie echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător.
	(2) Atunci când s-a convenit ca sumele încasate cu titlu de rate să rămână, în tot sau în parte, dobândite de vânzător, instanÅ£a va putea totuÅŸi reduce aceste sume, aplicându-se în mod corespunzător dispoziÅ£iile referitoare la reducerea de către instanţă a cuantumului clauzei penale.
	(3) Prevederile alin. (2) se aplică ÅŸi în cazul contractului de leasing, precum ÅŸi al celui de locaÅ£iune, dacă, în acest ultim caz, se convine ca la încetarea contractului proprietatea bunului să poată fi dobândită de locatar după plata sumelor convenite.
§2. Vânzarea cu opÅ£iune de răscumpărare
NoÅ£iune ÅŸi condiÅ£ii	Art. 1.758. - (1) Vânzarea cu opÅ£iune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiÅ£ie rezolutorie prin care vânzătorul îÅŸi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului.
	(2) Opţiunea de răscumpărare nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare de 5 ani. Dacă s-a stabilit un termen mai mare, acesta se reduce de drept la 5 ani.
Exercitarea opÅ£iunii	Art. 1.759. - (1) Exercitarea opÅ£iunii de răscumpărare de către vânzător se poate face numai dacă acesta restituie cumpărătorului preÅ£ul primit ÅŸi cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare ÅŸi realizarea formalităţilor de publicitate.
	(2) Exercitarea opÅ£iunii îl obligă pe vânzător la restituirea către cumpărător a cheltuielilor pentru ridicarea ÅŸi transportul bunului, a cheltuielilor necesare, precum ÅŸi a celor utile, însă în acest din urmă caz numai în limita sporului de valoare.
	(3) În cazul în care vânzătorul nu exercită opÅ£iunea în termenul stabilit, condiÅ£ia rezolutorie care afecta vânzarea este considerată a nu se fi îndeplinit, iar dreptul cumpărătorului se consolidează.
Efecte	Art. 1.760. - (1) Efectele vânzării cu opÅ£iune de răscumpărare se stabilesc potrivit dispoziÅ£iilor privitoare la condiÅ£ia rezolutorie, care se aplică în mod corespunzător. Cu toate acestea, vânzătorul este Å£inut de locaÅ£iunile încheiate de cumpărător înaintea exercitării opÅ£iunii, dacă au fost supuse formalităţilor de publicitate, dar nu mai mult de 3 ani din momentul exercitării.
	(2) Vânzătorul care intenÅ£ionează să exercite opÅ£iunea de răscumpărare trebuie să îi notifice pe cumpărător, precum ÅŸi pe orice subdobânditor căruia dreptul de opÅ£iune îi este opozabil ÅŸi faţă de care doreÅŸte să îÅŸi exercite acest drept.
	(3) În termen de o lună de la data notificării, vânzătorul trebuie să consemneze sumele menÅ£ionate la art. 1.759 alin. (1), la dispoziÅ£ia cumpărătorului sau, după caz, a terÅ£ului subdobânditor, sub sancÅ£iunea decăderii din dreptul de a exercita opÅ£iunea de răscumpărare.
Bunul nepartajat	Art. 1.761. - (1) În cazul vânzării cu opÅ£iune de răscumpărare ce are ca obiect o cotă dintr-un bun, partajul trebuie cerut ÅŸi în raport cu vânzătorul dacă acesta nu ÅŸi-a exercitat încă opÅ£iunea.
	(2) Vânzătorul care nu ÅŸi-a exercitat opÅ£iunea de răscumpărare în cadrul partajului decade din dreptul de opÅ£iune, chiar ÅŸi atunci când bunul este atribuit, în tot sau în parte, cumpărătorului.
SancÅ£iune	Art. 1.762. - (1) În cazul în care diferenÅ£a dintre preÅ£ul răscumpărării ÅŸi preÅ£ul plătit pentru vânzare depăşeÅŸte nivelul maxim stabilit de lege pentru dobânzi, preÅ£ul răscumpărării va fi redus la preÅ£ul plătit pentru vânzare.
	(2) Prevederile alin. (1) se aplică ÅŸi vânzărilor în care vânzătorul se obligă să răscumpere bunul vândut.

CAPITOLUL II Contractul de schimb
NoÅ£iune	Art. 1.763. - Schimbul este contractul prin care fiecare dintre părÅ£i, denumite copermutanÅ£i, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.
Aplicabilitatea dispoziÅ£iilor de la vânzare	Art. 1.764. - (1) DispoziÅ£iile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi schimbului.
	(2) Fiecare dintre părÅ£i este considerată vânzător, în ceea ce priveÅŸte bunul pe care îl înstrăinează, ÅŸi cumpărător, în ceea ce priveÅŸte bunul pe care îl dobândeÅŸte.
Cheltuielile schimbului	Art. 1.765. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, părÅ£ile suportă în mod egal cheltuielile pentru încheierea contractului de schimb.
CAPITOLUL III Contractul de furnizare
NoÅ£iune	Art. 1.766. - (1) Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri ÅŸi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor ÅŸi să plătească preÅ£ul lor.
	(2) În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaÅ£iei principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor.
	(3) Dacă prin acelaÅŸi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât ÅŸi furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcÅ£ie de obligaÅ£ia caracteristică ÅŸi cea accesorie.
Transmiterea dreptului de proprietate. Preluarea ÅŸi predarea bunurilor	Art. 1.767. - (1) Proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora. Beneficiarul are obligaÅ£ia să preia bunurile la termenele ÅŸi în condiÅ£iile prevăzute în contract.
	(2) Preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se constată cantitatea şi calitatea acestora.
	(3) Când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele recepÅ£ionate sunt socotite predate beneficiarului pe data predării lor către cărăuÅŸ.
PreÅ£ul produselor sau serviciilor	Art. 1.768. - (1) PreÅ£ul datorat de beneficiar este cel prevăzut în contract sau în lege.
	(2) Dacă în cursul executării contractului se modifică reglementarea legală a preÅ£ului sau mecanismului de determinare a acestuia, între părÅ£i va continua să se aplice preÅ£ul sau mecanismul de determinare a acestuia stabilit iniÅ£ial în contract, dacă legea nu prevede expres contrariul.
	(3) Dacă legea prevede expres că preÅ£ul sau modalitatea de determinare pe care le stabileÅŸte se va aplica ÅŸi contractelor în curs, fiecare dintre părÅ£i poate denunÅ£a contractul în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Pe durata celor 30 de zile părÅ£ile vor aplica preÅ£ul stabilit prin contract.
Subcontractarea	Art. 1.769. - (1) Furnizorul poate subcontracta furnizarea bunurilor sau serviciilor către o terţă persoană, cu excepÅ£ia cazurilor în care contractul are un caracter strict personal sau natura contractului nu permite.
	(2) Există subcontractare ori de câte ori produsul sau serviciul care face obiectul contractului de furnizare este în fapt furnizat, în tot sau în parte, de către un terÅ£ cu care furnizorul a subcontractat în acest scop.
Răspunderea furnizorului principal. Dreptul de regres al acestuia	Art. 1.770. - În cazul subcontractării, executarea contractului de furnizare rămâne sub supravegherea furnizorului ÅŸi acesta răspunde faţă de beneficiar pentru calitatea produselor ÅŸi a serviciilor furnizate de terÅ£ul subcontractant, având însă drept de regres împotriva acestuia.
Aplicabilitatea dispoziÅ£iilor de la vânzare	Art. 1.771. - DispoziÅ£iile prezentului capitol se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziÅ£iile privitoare la contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul de furnizare.
CAPITOLUL IV Contractul de report
NoÅ£iune	Art. 1.772. - (1) Contractul de report este acela prin care reportatorul cumpără de la reportat cu plata imediată titluri de credit ÅŸi valori mobiliare circulând în comerÅ£ ÅŸi se obligă, în acelaÅŸi timp, să revândă reportatului titluri sau valori mobiliare de aceeaÅŸi specie, la o anumită scadenţă, în schimbul unei sume determinate.

	(2) Contractul de report se încheie prin remiterea titlurilor sau valorilor mobiliare, iar dacă acestea sunt nominative, prin îndeplinirea formalităţilor necesare pentru transmiterea lor.
Drepturi accesorii	Art. 1.773. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, drepturile accesorii conferite de titlurile ÅŸi valorile mobiliare date în report, precum dobânzile ÅŸi dividendele ajunse la scadenţă în timpul duratei reportului, se cuvin reportatorului.
ObligaÅ£ia reportatorului de a exercita opÅ£iunea	Art. 1.774. - (1) Reportatorul este obligat să exercite opÅ£iunea pe seama reportatului în timpul reportului, dacă titlurile acordă un asemenea drept, în condiÅ£iile legii speciale.
	(2) Reportatul trebuie să pună la dispoziÅ£ia reportatorului fondurile necesare, cu cel puÅ£in 3 zile înainte de scadenÅ£a termenului de opÅ£iune. Dacă reportatul nu îndeplineÅŸte această obligaÅ£ie, reportatorul trebuie să vândă dreptul de opÅ£iune în numele ÅŸi pe seama reportatului.
Efectuarea de vărsăminte asupra titlurilor	Art. 1.775. - Dacă în timpul reportului urmează a se efectua vărsăminte în contul titlurilor ÅŸi valorilor mobiliare care fac obiectul reportului, reportatul trebuie să pună la dispoziÅ£ia reportatorului sumele necesare, cu cel puÅ£in 3 zile înainte de scadenÅ£a vărsămintelor. În caz contrar, reportatorul poate proceda la lichidarea silită a contractului.
Lichidarea reportului. Lichidarea diferenÅ£elor ÅŸi reînnoirea reportului	Art. 1.776. - (1) Lichidarea reportului se va face înăuntrul celei de a doua zile de lucru ce urmează scadenÅ£ei.
	(2) Dacă la scadenÅ£a termenului reportului părÅ£ile lichidează diferenÅ£ele, făcând plata, ÅŸi reînnoiesc reportul asupra unor titluri sau valori mobiliare ce diferă prin calitatea sau specia lor ori pe un alt preÅ£, atunci se consideră că părÅ£ile au încheiat un nou contract.
CAPITOLUL V Contractul de locaÅ£iune SECÅ¢IUNEA 1 DispoziÅ£ii generale §1. Cuprinsul contractului
NoÅ£iune	Art. 1.777. - LocaÅ£iunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părÅ£i, numite locatar, folosinÅ£a unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preÅ£, denumit chirie.
Felurile locaÅ£iunii	Art. 1.778. - (1) LocaÅ£iunea bunurilor imobile ÅŸi aceea a bunurilor mobile se numeÅŸte închiriere, iar locaÅ£iunea bunurilor agricole poartă denumirea de arendare.
	(2) DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni sunt aplicabile, în mod corespunzător, închirierii locuinÅ£elor ÅŸi arendării, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru aceste contracte.
	(3) Locaţiunea spaţiilor destinate exercitării activităţii unui profesionist este supusă prevederilor prezentei secţiuni, precum şi dispoziţiilor art. 1.824 şi 1.828-1.831.
Bunurile ce pot face obiectul locaÅ£iunii	Art. 1.779. - Toate bunurile, atât mobile cât ÅŸi imobile, pot face obiectul locaÅ£iunii, dacă dintr-o prevedere legală sau din natura lor nu rezultă contrariul.
PreÅ£ul locaÅ£iunii	Art. 1.780. - (1) Chiria poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaÅ£ii.
	(2) DispoziÅ£iile privitoare la stabilirea preÅ£ului vânzării sunt aplicabile, în mod corespunzător, ÅŸi chiriei.
Încheierea contractului de locaÅ£iune	Art. 1.781. - Contractul de locaÅ£iune se consideră încheiat îndată ce părÅ£ile au convenit asupra bunului ÅŸi preÅ£ului.
LocaÅ£iuni succesive	Art. 1.782. - În situaÅ£ia unor locaÅ£iuni succesive ale căror perioade se suprapun fie ÅŸi parÅ£ial, conflictul dintre locatari se rezolvă:
	a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, în favoarea locatarului care ÅŸia notat dreptul în cartea funciară, dispoziÅ£iile art. 902 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător;
	b) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, în favoarea locatarului care a îndeplinit cel dintâi aceste formalităţi;
	c) în cazul celorlalte bunuri, în favoarea locatarului care a intrat cel dintâi în folosinÅ£a bunului, dispoziÅ£iile art. 1.275 aplicându-se în mod corespunzător.
Durata maximă a locaÅ£iunii	Art. 1.783. - LocaÅ£iunile nu se pot încheia pentru o perioadă mai mare de 49 de ani. Dacă părÅ£ile stipulează un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 49 de ani.

Incapacităţi	Art. 1.784. - (1) DispoziÅ£iile privitoare la incapacităţile prevăzute la art. 1.654 ÅŸi 1.655 sunt aplicabile, în mod corespunzător, ÅŸi locaÅ£iunii.
	(2) De asemenea, sunt aplicabile, prin analogie, ÅŸi dispoziÅ£iile art. 1.653, inclusiv atunci când există litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce urmează a face obiectul locaÅ£iunii.
	(3) Dacă legea nu dispune altfel, locaÅ£iunile încheiate de persoanele care, potrivit legii, nu pot face decât acte de administrare nu vor depăşi 5 ani.
LocaÅ£iunea fără durată determinată	Art. 1.785. - Dacă în contract părÅ£ile nu au arătat durata locaÅ£iunii, fără a-ÅŸi fi dorit să contracteze pe o durată nedeterminată, în lipsa uzanÅ£elor, locaÅ£iunea se consideră încheiată:
	a) pentru un an, în cazul locuinÅ£elor nemobilate sau spaÅ£iilor pentru exercitarea activităţii unui profesionist;
	b) pe durata corespunzătoare unităţii de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor mobile ori în acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;
	c) pe durata locaÅ£iunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziÅ£ia locatarului pentru folosinÅ£a unui imobil.
§2. ObligaÅ£iile locatorului
Obligaţiile principale ale locatorului	Art. 1.786. - Locatorul este ţinut, chiar fără vreo stipulaţie expresă:
	a) să predea locatarului bunul dat în locaÅ£iune;
	b) să menÅ£ină bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaÅ£iunii;
	c) să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii.
Predarea bunului	Art. 1.787. - Locatorul este obligat să predea bunul împreună cu toate accesoriile sale în stare corespunzătoare utilizării acestuia.
Sarcina reparaÅ£iilor	Art. 1.788. - (1) Locatorul este obligat să efectueze toate reparaÅ£iile care sunt necesare pentru a menÅ£ine bunul în stare corespunzătoare de întrebuinÅ£are pe toată durata locaÅ£iunii, conform destinaÅ£iei stabilite potrivit art. 1.799.
	(2) Sunt în sarcina locatarului reparaÅ£iile locative, a căror necesitate rezultă din folosinÅ£a obiÅŸnuită a bunului.
	(3) Dacă, după încheierea contractului, se iveÅŸte nevoia unor reparaÅ£ii care sunt în sarcina locatorului, iar acesta din urmă, deÅŸi încunoÅŸtinÅ£at, nu începe să ia de îndată măsurile necesare, reparaÅ£iile pot fi făcute de locatar. În acest caz, locatorul este dator să plătească, în afara sumelor avansate de locatar, dobânzi socotite de la data efectuării cheltuielilor.
	(4) În caz de urgenţă, locatarul îl poate înÅŸtiinÅ£a pe locator ÅŸi după începerea reparaÅ£iilor, dobânzile la sumele avansate neputând curge decât de la data înÅŸtiinţării.
Asigurarea folosinÅ£ei	Art. 1.789. - Locatorul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinÅ£a liniÅŸtită ÅŸi utilă a bunului, fiind dator să se abÅ£ină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.
GaranÅ£ia contra viciilor	Art. 1.790. - (1) Locatorul garantează contra tuturor viciilor lucrului care împiedică sau micÅŸorează folosirea lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului ÅŸi fără a Å£ine seama dacă ele existau dinainte ori au survenit în cursul locaÅ£iunii.
	(2) Locatorul nu răspunde pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului ÅŸi pe care locatarul nu le-a reclamat în condiÅ£iile art. 1.690 alin. (3). Locatorul poate fi obligat la despăgubiri pentru prejudiciile pe care viciile aparente le cauzează vieÅ£ii, sănătăţii sau integrităţii corporale a locatarului.
Efectele garanÅ£iei contra viciilor	Art. 1.791. - (1) Dacă locatorul nu înlătură viciile în cel mai scurt termen, locatarul are dreptul la o scădere proporÅ£ională a chiriei. În cazul în care viciile sunt atât de grave încât, dacă le-ar fi cunoscut, locatarul nu ar fi luat bunul în locaÅ£iune, el poate rezilia contractul, în condiÅ£iile legii.
	(2) Atunci când aceste vicii aduc vreun prejudiciu locatarului, locatorul poate fi obligat ÅŸi la daune-interese, în afară de cazul când dovedeÅŸte că nu le-a cunoscut ÅŸi că, potrivit împrejurărilor, nu era dator să le cunoască.
GaranÅ£ia pentru lipsa calităţilor convenite	Art. 1.792. - DispoziÅ£iile privitoare la garanÅ£ia contra viciilor ascunse se aplică ÅŸi atunci când bunul dat în locaÅ£iune nu corespunde calităţilor convenite de către părÅ£i.
Tulburările de fapt	Art. 1.793. - Locatorul nu este Å£inut să îl garanteze pe locatar de tulburarea cauzată prin fapta unui terÅ£ care nu pretinde vreun drept asupra bunului, afară numai dacă tulburările începute înaintea predării bunului îl împiedică pe locatar să îl preia, caz în care dispoziÅ£iile art. 1.794 alin. (2) sunt aplicabile.

Tulburările de drept	Art. 1.794. - (1) Dacă un terÅ£ pretinde vreun drept asupra bunului dat în locaÅ£iune, locatorul este dator să îl apere pe locatar chiar ÅŸi în lipsa unei tulburări de fapt. Dacă locatarul este lipsit în tot sau în parte de folosinÅ£a bunului, locatorul trebuie să îl despăgubească pentru toate prejudiciile suferite din această cauză.
	(2) Indiferent de gravitatea tulburării, dacă i-a comunicat-o locatorului, fără ca acesta să o înlăture de îndată, locatarul poate cere o scădere proporÅ£ională a chiriei. Dacă tulburarea este atât de gravă încât, dacă ar fi cunoscut-o, locatarul nu ar fi contractat, el poate rezilia contractul în condiÅ£iile legii.
	(3) Locatarul care, la încheierea contractului, cunoÅŸtea cauza de evicÅ£iune nu are dreptul la daune-interese.
Introducerea în proces a locatorului	Art. 1.795. - (1) Dacă locatarul este chemat în judecată de un terÅ£ care pretinde un drept asupra bunului închiriat, inclusiv un drept de servitute, ÅŸi există riscul pierderii, în tot sau în parte, a folosinÅ£ei bunului, el are dreptul să ceară introducerea în proces a locatorului, în condiÅ£iile Codului de procedură civilă.
	(2) Locatarul va fi Å£inut să îl despăgubească pe locator de toate prejudiciile suferite ca urmare a necomunicării tulburării de către locatar. El nu va fi însă Å£inut la despăgubiri dacă dovedeÅŸte că locatorul nu ar fi avut câÅŸtig de cauză sau că, având cunoÅŸtinţă de tulburare, nu a acÅ£ionat.
§3. ObligaÅ£iile locatarului
Obligaţiile principale	Art. 1.796. - Locatarul are următoarele obligaţii principale:
	a) să ia în primire bunul dat în locaÅ£iune;
	b) să plătească chiria în cuantumul ÅŸi la termenul stabilite prin contract;
	c) să folosească bunul cu prudenţă şi diligenţă;
	d) să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de locaÅ£iune.
Data plăţii chiriei	Art. 1.797. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, locatarul este obligat să plătească chiria la termenele stabilite potrivit uzanÅ£elor.
	(2) Dacă nu există uzanÅ£e ÅŸi în lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, chiria se plăteÅŸte după cum urmează:
	a) în avans pentru toată durata contractului, dacă aceasta nu depăşeÅŸte o lună;
	b) în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, dacă durata locaÅ£iunii este mai mare de o lună, dar mai mică de un an;
	c) în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, dacă durata locaÅ£iunii este de cel puÅ£in un an.
Caracterul executoriu	Art. 1.798. - Contractele de locaÅ£iune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale, precum ÅŸi cele încheiate în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele ÅŸi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.
ObligaÅ£iile privind folosirea bunului	Art. 1.799. - Locatarul este obligat să folosească bunul luat în locaÅ£iune cu prudenţă ÅŸi diligenţă, potrivit destinaÅ£iei stabilite prin contract sau, în lipsă, potrivit celei prezumate după anumite împrejurări, cum ar fi natura bunului, destinaÅ£ia sa anterioară ori cea potrivit căreia locatarul îl foloseÅŸte.
Schimbarea formei ori destinaÅ£iei bunului. Folosirea abuzivă	Art. 1.800. - Dacă locatarul modifică bunul ori îi schimbă destinaÅ£ia sau dacă îl întrebuinÅ£ează astfel încât îl prejudiciază pe locator, acesta din urmă poate cere daune-interese ÅŸi, după caz, rezilierea contractului.
ÎnÅŸtiinÅ£area locatorului despre nevoia de reparaÅ£ii	Art. 1.801. - Locatarul este obligat, sub sancÅ£iunea plăţii de daune-interese ÅŸi a suportării oricăror alte cheltuieli, să îi notifice de îndată locatorului necesitatea efectuării reparaÅ£iilor care sunt în sarcina acestuia din urmă.
ReparaÅ£iile locative	Art. 1.802. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, reparaÅ£iile de întreÅ£inere curentă sunt în sarcina locatarului.
Lipsa de folosinţă în caz de reparaÅ£ii urgente	Art. 1.803. - (1) Dacă în timpul locaÅ£iunii bunul are nevoie de reparaÅ£ii care nu pot fi amânate până la sfârÅŸitul locaÅ£iunii sau a căror amânare ar expune bunul pericolului de a fi distrus, locatarul va suporta restrângerea necesară a locaÅ£iunii cauzată de aceste reparaÅ£ii.
	(2) Dacă totuşi reparaţiile durează mai mult de 10 zile, preţul locaţiunii va fi scăzut proporţional cu timpul şi cu partea bunului de care locatarul a fost lipsit.
	(3) Dacă reparaÅ£iile sunt de aÅŸa natură încât, în timpul executării lor, bunul devine impropriu pentru întrebuinÅ£area convenită, locatarul poate rezilia contractul.
ObligaÅ£ia de a permite examinarea bunului	Art. 1.804. - Locatarul este obligat să permită examinarea bunului de către locator la intervale de timp rezonabile în raport cu natura ÅŸi destinaÅ£ia bunului, precum ÅŸi de către cei care doresc să îl cumpere sau care, la încetarea contractului, doresc să îl ia în locaÅ£iune, fără însă ca prin aceasta să i se cauzeze o stânjenire nejustificată a folosinÅ£ei bunului.

§4. SublocaÅ£iunea ÅŸi cesiunea contractului de locaÅ£iune
Dreptul de a subcontracta ÅŸi de a ceda contractul	Art. 1.805. - Locatarul poate să încheie o sublocaÅ£iune, totală sau parÅ£ială, ori chiar să cedeze locaÅ£iunea, în tot sau în parte, unei alte persoane, dacă această facultate nu i-a fost interzisă în mod expres. Cu toate acestea, dacă bunul este mobil, sublocaÅ£iunea ori cesiunea nu este permisă decât cu acordul scris al locatorului.
InterdicÅ£ia sublocaÅ£iunii ÅŸi a cesiunii	Art. 1.806. - (1) InterdicÅ£ia de a încheia o sublocaÅ£iune o include ÅŸi pe aceea de a ceda locaÅ£iunea. InterdicÅ£ia de a ceda locaÅ£iunea nu o include pe aceea de a încheia o sublocaÅ£iune.
	(2) InterdicÅ£ia de a încheia o sublocaÅ£iune priveÅŸte atât sublocaÅ£iunea totală, cât ÅŸi pe cea parÅ£ială. InterdicÅ£ia de a ceda locaÅ£iunea priveÅŸte atât cesiunea totală, cât ÅŸi pe cea parÅ£ială.
Efectele sublocaÅ£iunii. AcÅ£iuni împotriva sublocatarului	Art. 1.807. - (1) În caz de neplată a chiriei cuvenite în temeiul locaÅ£iunii, locatorul îl poate urmări pe sublocatar până la concurenÅ£a chiriei pe care acesta din urmă o datorează locatarului principal. Plata anticipată a chiriei către locatarul principal nu poate fi opusă locatorului.
	(2) Locatorul îÅŸi păstrează dreptul prevăzut la alin. (1) atunci când creanÅ£a având ca obiect chiria datorată în temeiul sublocaÅ£iunii a fost cedată.
	(3) Locatorul poate, de asemenea, să se îndrepte direct împotriva sublocatarului pentru a-l constrânge la executarea celorlalte obligaÅ£ii asumate prin contractul de sublocaÅ£iune.
Efectele cesiunii locaÅ£iunii	Art. 1.808. - (1) Prin cesiunea contractului de locaÅ£iune de către locatar, cesionarul dobândeÅŸte drepturile ÅŸi este Å£inut de obligaÅ£iile locatarului izvorâte din contractul de locaÅ£iune.
	(2) DispoziÅ£iile privind cesiunea contractului se aplică în mod corespunzător.
§5. Expirarea termenului ÅŸi tacita relocaÅ£iune
Expirarea termenului	Art. 1.809. - (1) Contractul de locaÅ£iune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părÅ£i sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înÅŸtiinÅ£are prealabilă.
	(2) În privinÅ£a obligaÅ£iei de restituire a bunului dat în locaÅ£iune, contractul încheiat pe durată determinată ÅŸi constatat prin înscris autentic constituie, în condiÅ£iile legii, titlu executoriu la expirarea termenului.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (2) se aplică în mod corespunzător ÅŸi contractului încheiat pe perioadă determinată prin înscris sub semnătură privată ÅŸi înregistrat la organul fiscal competent.
Tacita relocaÅ£iune	Art. 1.810. - (1) Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să deÅ£ină bunul ÅŸi să îÅŸi îndeplinească obligaÅ£iile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locaÅ£iune, în condiÅ£iile celei vechi, inclusiv în privinÅ£a garanÅ£iilor.
	(2) Noua locaÅ£iune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenÅ£ia părÅ£ilor nu se prevede altfel.
§6. Înstrăinarea bunului dat în locaÅ£iune
Opozabilitatea contractului de locaÅ£iune faţă de dobânditor	Art. 1.811. - Dacă bunul dat în locaÅ£iune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului, după cum urmează:
	a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaÅ£iunea a fost notată în cartea funciară;
	b) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locaÅ£iunii este anterioară datei certe a înstrăinării;
	c) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, dacă locatarul a îndeplinit aceste formalităţi;
	d) în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosinÅ£a locatarului.
Încetarea locaÅ£iunii în caz de înstrăinare	Art. 1.812. - (1) Dacă părÅ£ile convin astfel, locaÅ£iunea încetează în cazul înstrăinării bunului dat în locaÅ£iune.
	(2) Cu toate acestea, locaÅ£iunea rămâne opozabilă dobânditorului chiar ÅŸi după ce locatarului i s-a notificat înstrăinarea, pentru un termen de două ori mai mare decât cel care s-ar fi aplicat notificării denunţării contractului, conform prevederilor art. 1.816 alin. (2).

	(3) Locatarul căruia i s-a comunicat încetarea contractului cu respectarea prevederilor alin. (2) nu are drept la despăgubire nici împotriva locatorului, nici împotriva dobânditorului.
Raporturile dintre locatar ÅŸi dobânditor	Art. 1.813. - (1) În cazurile prevăzute la art. 1.811, dobânditorul se subrogă în toate drepturile ÅŸi obligaÅ£iile locatorului care izvorăsc din locaÅ£iune.
	(2) Locatorul iniÅ£ial rămâne răspunzător pentru prejudiciile cauzate locatarului anterior înstrăinării.
Efectele garanÅ£iilor constituite de locatar	Art. 1.814. - Când locatarul bunului înstrăinat a dat garanÅ£ii locatorului pentru îndeplinirea obligaÅ£iilor sale, dobânditorul se subrogă în drepturile izvorând din aceste garanÅ£ii, în condiÅ£iile legii.
Cesiunea ÅŸi plata anticipată a chiriei	Art. 1.815. - Plata anticipată a chiriei sau cesiunea creanÅ£ei privind chiria nu poate fi opusă dobânditorului decât dacă în privinÅ£a acestora au fost îndeplinite, înainte ca înstrăinarea să devină opozabilă locatarului, formalităţile de publicitate prin înscrierea la arhivă sau, după caz, în cartea funciară, în funcÅ£ie de obiectul locaÅ£iunii, ori dacă plata anticipată sau cesiunea a fost cunoscută de dobânditor pe altă cale.
§7. Încetarea contractului
Denunţarea contractului	Art. 1.816. - (1) Dacă locaţiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare dintre părţi poate denunţa contractul prin notificare.
	(2) Notificarea făcută cu nerespectarea termenului de preaviz stabilit de lege sau, în lipsă, de uzanÅ£e nu produce efecte decât de la împlinirea acelui termen.
	(3) La împlinirea termenului de preaviz, obligaÅ£ia de restituire a bunului devine exigibilă, iar contractul de locaÅ£iune încheiat în condiÅ£iile prevăzute la art. 1.809 alin. (2) sau (3), după caz, constituie, în condiÅ£iile legii, titlu executoriu cu privire la această obligaÅ£ie.
Rezilierea locaÅ£iunii	Art. 1.817. - Atunci când, fără justificare, una dintre părÅ£ile contractului de locaÅ£iune nu îÅŸi execută obligaÅ£iile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul de a rezilia locaÅ£iunea, cu daune-interese, dacă este cazul, potrivit legii
Imposibilitatea folosirii bunului	Art. 1.818. - (1) Dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi folosit potrivit destinaÅ£iei stabilite, locaÅ£iunea încetează de drept.
	(2) Dacă imposibilitatea folosirii bunului este numai parÅ£ială, locatarul poate, după împrejurări, să ceară fie rezilierea locaÅ£iunii, fie reducerea proporÅ£ională a chiriei.
	(3) Atunci când bunul este doar deteriorat, locaÅ£iunea continuă, fiind aplicabile dispoziÅ£iile art. 1.788.
	(4) În toate cazurile în care imposibilitatea totală sau parÅ£ială de folosire a bunului este fortuită, locatarul nu are drept la daune-interese.
DesfiinÅ£area titlului locatorului	Art. 1.819. - (1) DesfiinÅ£area dreptului care permitea locatorului să asigure folosinÅ£a bunului închiriat determină încetarea de drept a contractului de locaÅ£iune.
	(2) Cu toate acestea, locaÅ£iunea va continua să producă efecte ÅŸi după desfiinÅ£area titlului locatorului pe durata stipulată de părÅ£i, fără a se depăşi un an de la data desfiinţării titlului locatorului, însă numai dacă locatarul a fost de bună-credinţă la încheierea locaÅ£iunii.
Moartea locatorului sau a locatarului	Art. 1.820. - (1) LocaÅ£iunea nu încetează prin moartea locatorului sau a locatarului.
	(2) Cu toate acestea, în cazul locaÅ£iunii cu durată determinată, moÅŸtenitorii locatarului pot denunÅ£a contractul în termen de 60 de zile de la data la care au luat cunoÅŸtinţă de moartea locatarului ÅŸi existenÅ£a locaÅ£iunii.
Restituirea bunului	Art. 1.821. - (1) La încetarea locaÅ£iunii, locatarul este obligat să restituie bunul luat în locaÅ£iune în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.
	(2) Până la proba contrară, locatarul este prezumat că a primit bunul în stare corespunzătoare de întrebuinÅ£are potrivit destinaÅ£iei stabilite.
	(3) Restituirea bunurilor mobile luate în locaÅ£iune se face în locul în care au fost predate.
Răspunderea locatarului pentru bunul închiriat	Art. 1.822. - (1) Locatarul răspunde pentru degradarea bunului închiriat în timpul folosinÅ£ei sale, inclusiv cea cauzată de incendiu, dacă nu dovedeÅŸte că a survenit fortuit.

	(2) El răspunde inclusiv pentru degradarea cauzată de membrii familiei sale, de sublocatarul său, ca ÅŸi de fapta altor persoane cărora le-a îngăduit în orice mod folosirea, deÅ£inerea sau accesul la bun.
Îmbunătăţirile făcute de locatar	Art. 1.823. - (1) Locatorul are dreptul de a păstra lucrările adăugate ÅŸi autonome efectuate asupra bunului pe durata locaÅ£iunii ÅŸi nu poate fi obligat la despăgubiri decât dacă locatarul a efectuat lucrările cu acordul prealabil al locatorului.
	(2) Dacă lucrările au fost efectuate fără acordul prealabil al locatorului, acesta poate alege să ceară locatarului aducerea bunului în starea iniÅ£ială, precum ÅŸi plata de despăgubiri pentru orice pagubă ar fi cauzată bunului de către locatar.
	(3) În cazul în care nu a avut acordul prealabil al locatorului, locatarul nu poate invoca, în niciun caz, dreptul de retenÅ£ie.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Reguli particulare în materia închirierii locuinÅ£elor
Închirierea făcută fără determinarea duratei	Art. 1.824. - (1) Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei ÅŸi nu s-a convenit altfel, chiriaÅŸul poate denunÅ£a contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), locatorul poate denunÅ£a contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de:
	a) 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
	b) 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
DenunÅ£area închirierii încheiate pe durată determinată	Art. 1.825. - (1) Dacă închirierea este pe durată determinată, locatarul poate denunÅ£a unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puÅ£in 60 de zile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
	(2) În cazul în care închirierea este pe durată determinată, iar în contract s-a prevăzut că locatorul poate denunÅ£a unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, acestei denunţări i se aplică termenul de preaviz prevăzut la art. 1.824 alin. (2).
Clauze nescrise	Art. 1.826. - Este considerată nescrisă orice clauză în temeiul căreia:
	a) chiriaÅŸul este obligat să încheie o asigurare cu un asigurător impus de locator;
	b) se prevede răspunderea solidară sau indivizibilă a chiriaÅŸilor din apartamente diferite situate în acelaÅŸi imobil, în cazul degradării elementelor de construcÅ£ii ÅŸi a instalaÅ£iilor, obiectelor ÅŸi dotărilor aferente părÅ£ilor comune ale imobilului;
	c) chiriaÅŸul se obligă să recunoască sau să plătească în avans, cu titlu de reparaÅ£ii locative, sume stabilite pe baza estimărilor făcute exclusiv de locator;
	d) locatorul este îndreptăţit să diminueze sau să suprime, fără contraprestaÅ£ie echivalentă, prestaÅ£iile la care s-a obligat prin contract.
Vicii care ameninţă sănătatea ori integritatea corporală	Art. 1.827. - (1) Dacă imobilul închiriat, prin structură sau prin starea sa, constituie o primejdie gravă pentru sănătatea celor care lucrează sau locuiesc în el, chiriaÅŸul, chiar dacă a renunÅ£at la acest drept, va putea rezilia contractul de închiriere, în condiÅ£iile legii.
	(2) ChiriaÅŸul are dreptul ÅŸi la daune-interese dacă, la data încheierii contractului, nu a cunoscut viciile bunului.
Dreptul de preferinţă al chiriaÅŸului la închiriere	Art. 1.828. - (1) La încheierea unui nou contract de închiriere a locuinÅ£ei, chiriaÅŸul are, la condiÅ£ii egale, drept de preferinţă. El nu are însă acest drept atunci când nu ÅŸia executat obligaÅ£iile născute în baza închirierii anterioare.
	(2) DispoziÅ£iile referitoare la exercitarea dreptului de preempÅ£iune în materia vânzării sunt aplicabile în mod corespunzător.
Folosirea părÅ£ilor ÅŸi instalaÅ£iilor comune ale clădirii	Art. 1.829. - (1) În clădirile cu mai multe apartamente, chiriaÅŸii au dreptul de a întrebuinÅ£a părÅ£ile ÅŸi instalaÅ£iile de folosinţă comună ale clădirii potrivit cu destinaÅ£ia fiecăreia.
	(2) ChiriaÅŸii sunt obligaÅ£i să contribuie la cheltuielile pentru iluminarea, încălzirea, curăţarea părÅ£ilor ÅŸi instalaÅ£iilor de folosinţă comună, precum ÅŸi la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileÅŸte în sarcina lor.
Rezilierea contractului	Art. 1.830. - (1) În cazul în care, fără justificare, una dintre părÅ£ile contractului de închiriere nu îÅŸi execută obligaÅ£iile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul la rezilierea contractului.

	(2) De asemenea, locatorul poate cere instanÅ£ei rezilierea contractului de închiriere ÅŸi în cazul în care chiriaÅŸul, membrii familiei sale sau alte persoane cărora acesta din urmă le-a îngăduit, în orice mod, folosirea, deÅ£inerea sau accesul în locuinţă fie au un comportament care face imposibilă convieÅ£uirea cu celelalte persoane care locuiesc în acelaÅŸi imobil sau în imobile aflate în vecinătate, fie împiedică folosirea normală a locuinÅ£ei sau a părÅ£ilor comune.
Evacuarea chiriaÅŸului	Art. 1.831. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriaÅŸului se face în baza unei hotărâri judecătoreÅŸti.
	(2) ChiriaÅŸul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinÅ£ei, precum ÅŸi la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată.
Alte persoane care locuiesc împreună cu chiriaÅŸul	Art. 1.832. - (1) În lipsa unei interdicÅ£ii stipulate în acest sens, ÅŸi alte persoane pot locui împreună cu chiriaÅŸul, caz în care vor fi Å£inute solidar cu acesta, pe durata folosinÅ£ei exercitate, pentru oricare dintre obligaÅ£iile izvorâte din contract.
	(2) Încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere, precum ÅŸi hotărârea judecătorească de evacuare a chiriaÅŸului sunt de drept opozabile ÅŸi se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreună cu chiriaÅŸul.
Subînchirierea ÅŸi cesiunea contractului de închiriere	Art. 1.833. - ChiriaÅŸul poate ceda contractul de închiriere a locuinÅ£ei sau subînchiria locuinÅ£a numai cu acordul scris al locatorului, caz în care, în lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, cesionarul, respectiv sublocatarul răspunde solidar cu chiriaÅŸul pentru obligaÅ£iile asumate faţă de locator prin contractul de închiriere.
Decesul chiriaÅŸului	Art. 1.834. - (1) Contractul de închiriere a locuinÅ£ei încetează în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului chiriaÅŸului.
	(2) DescendenÅ£ii ÅŸi ascendenÅ£ii chiriaÅŸului au dreptul, în termenul prevăzut la alin. (1), să opteze pentru continuarea contractului de închiriere până la expirarea duratei acestuia, dacă sunt menÅ£ionaÅ£i în contract ÅŸi dacă au locuit împreună cu chiriaÅŸul. DispoziÅ£iile art. 323 alin. (3) sunt aplicabile în privinÅ£a soÅ£ului supravieÅ£uitor.
	(3) Persoanele prevăzute la alin. (2), care au cerut continuarea contractului, desemnează de comun acord persoana sau persoanele care semnează contractul de închiriere în locul chiriaÅŸului decedat. În cazul în care aceÅŸtia nu ajung la un acord în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului chiriaÅŸului, desemnarea se face de către locator.
	(4) Subînchirierea consimÅ£ită de chiriaÅŸ încetează la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă locaÅ£iunea nu continuă în condiÅ£iile alin. (2). În acest ultim caz, persoana desemnată potrivit alin. (3) semnează contractul de subînchiriere în locul chiriaÅŸului decedat.
LocuinÅ£e cu destinaÅ£ie specială	Art. 1.835. - Regimul închirierii prevăzut de legea specială pentru locuinÅ£ele sociale, locuinÅ£ele de necesitate, locuinÅ£ele de serviciu, locuinÅ£ele de intervenÅ£ie ÅŸi locuinÅ£ele de protocol se întregeÅŸte cu prevederile prezentului cod.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Reguli particulare în materia arendării
Bunuri ce pot fi arendate	Art. 1.836. - Pot fi arendate orice bunuri agricole, cum ar fi:
	a) terenurile cu destinaÅ£ie agricolă, ÅŸi anume terenuri agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, arbuÅŸtii fructiferi, plantaÅ£iile de hamei ÅŸi duzi, păşunile împădurite, terenurile ocupate cu construcÅ£ii ÅŸi instalaÅ£ii agrozootehnice, amenajările piscicole ÅŸi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice, platformele ÅŸi spaÅ£iile de depozitare care servesc nevoilor producÅ£iei agricole ÅŸi terenurile neproductive care pot fi amenajate ÅŸi folosite pentru producÅ£ia agricolă;
	b) animalele, construcţiile de orice fel, maşinile, utilajele şi alte asemenea bunuri destinate exploatării agricole.
Arendarea făcută pe durată nedeterminată	Art. 1.837. - Dacă durata nu este determinată, arendarea se consideră a fi făcută pentru toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care se încheie contractul.
CondiÅ£ii de formă	Art. 1.838. - (1) Contractul de arendare trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.

	(2) Sub sancÅ£iunea unei amenzi civile stabilite de instanÅ£a de judecată pentru fiecare zi de întârziere, arendaÅŸul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special Å£inut de secretarul consiliului local.
	(3) Când bunurile arendate sunt situate în raza teritorială a mai multor consilii locale, câte un exemplar al contractului se depune la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile arendate.
	(4) DispoziÅ£iile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
	(5) Toate cheltuielile legate de încheierea, înregistrarea ÅŸi publicitatea contractului de arendare revin arendaÅŸului.
Schimbarea categoriei de folosinţă	Art. 1.839. - ArendaÅŸul poate schimba categoria de folosinţă a terenului arendat numai cu acordul prealabil dat în scris de către proprietar ÅŸi cu respectarea dispoziÅ£iilor legale în vigoare.
Asigurarea bunurilor arendate	Art. 1.840. - ArendaÅŸul este obligat, chiar în lipsă de stipulaÅ£ie expresă, să asigure bunurile agricole pentru riscul pierderii recoltei ori al pieirii animalelor din cauza unor calamităţi naturale.
Reducerea arendei stabilite în bani în cazul pieirii recoltei	Art. 1.841. - (1) Atunci când, pe durata arendării, întreaga recoltă a unui an sau cel puÅ£in o jumătate din ea a pierit fortuit, arendaÅŸul poate cere reducerea proporÅ£ională a arendei dacă aceasta a fost stabilită într-o cantitate determinată de produse agricole, într-o sumă de bani determinată sau într-o sumă de bani determinabilă în funcÅ£ie de valoarea unei cantităţi determinate de produse agricole.
	(2) Dacă arendarea este făcută pe mai mulÅ£i ani, reducerea nu se va stabili decât la sfârÅŸitul arendării, când se va face o compensare a recoltelor tuturor anilor de folosinţă.
ExcepÅ£ii	Art. 1.842. - (1) ArendaÅŸul nu poate obÅ£ine reducerea arendei în cazul în care pieirea recoltei a avut loc după ce a fost culeasă.
	(2) Reducerea arendei nu va putea fi cerută nici atunci când cauza pagubei era cunoscută la data încheierii contractului.
Riscul pieirii fructelor în cazul în care arenda se plăteÅŸte în fructe	Art. 1.843. - (1) Atunci când arenda este stabilită într-o cotă din fructe sau într-o sumă de bani determinabilă în funcÅ£ie de valoarea unei astfel de cote, pieirea fortuită, în tot sau în parte, a fructelor de împărÅ£it este suportată proporÅ£ional ÅŸi nu dă niciuneia dintre părÅ£i acÅ£iune în despăgubire împotriva celeilalte.
	(2) Dacă însă pieirea s-a produs după culegerea fructelor ÅŸi una dintre părÅ£i întârzie în mod culpabil predarea sau recepÅ£ia lor, cota cuvenită acesteia se reduce cu fructele pierdute, iar cota celeilalte părÅ£i se consideră ca ÅŸi cum nu ar fi survenit nicio pierdere, afară numai dacă fructele ar fi pierit chiar dacă predarea ÅŸi recepÅ£ia fructelor se făceau la timp.
Plata arendei în fructe	Art. 1.844. - Atunci când arenda se plăteÅŸte în fructe, în lipsa altui termen prevăzut în contract, arendaÅŸul este de drept în întârziere pentru predarea lor de la data culegerii, iar arendatorul este de drept în întârziere pentru recepÅ£ie de la data la care a fost notificat în scris de către arendaÅŸ.
Caracterul executoriu	Art. 1.845. - Contractele de arendare încheiate în formă autentică, precum ÅŸi cele înregistrate la consiliul local constituie, în condiÅ£iile legii, titluri executorii pentru plata arendei la termenele ÅŸi în modalităţile stabilite în contract.
Cesiunea arendării	Art. 1.846. - Cu acordul scris al arendatorului, arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare soţului care participă la exploatarea bunurilor arendate sau descendenţilor săi majori.
Interdicţia subarendării	Art. 1.847. - (1) Nu sunt permise oficiile de arendaşi.
	(2) Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Reînnoirea arendării	Art. 1.848. - (1) Contractul de arendare se reînnoieÅŸte de drept, pentru aceeaÅŸi durată, dacă niciuna dintre părÅ£i nu a comunicat cocontractantului, în scris, refuzul său cu cel puÅ£in 6 luni înainte de expirarea termenului, iar în cazul terenurilor cu destinaÅ£ie agricolă, cu cel puÅ£in un an.
	(2) Dacă durata contractului de arendare este de un an sau mai scurtă, termenele de refuz al reînnoirii prevăzute la alin. (1) se reduc la jumătate.
Dreptul de preempţiune	Art. 1.849. - Arendaşul are drept de preempţiune cu privire la bunurile agricole arendate, care se exercită potrivit art. 1.730-1.739.
Cazuri speciale de încetare a contractului	Art. 1.850. - Contractul de arendare încetează prin decesul, incapacitatea sau falimentul arendaÅŸului.

CAPITOLUL VI
Contractul de antrepriză
SECÅ¢IUNEA 1
Reguli comune privind contractul de antrepriză
§1. DispoziÅ£ii generale
NoÅ£iune	Art. 1.851. - (1) Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preÅ£.
	(2) DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni sunt aplicabile, în mod corespunzător, ÅŸi antreprizei pentru lucrări de construcÅ£ii, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest contract.
Contractul de subantrepriză	Art. 1.852. - (1) Prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredinÅ£a unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părÅ£i ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale.
	(2) În raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă.
	(3) Subantrepriza este supusă dispoziţiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză.
Incapacităţi	Art. 1.853. - DispoziÅ£iile art. 1.655 alin. (1) se aplică în mod corespunzător ÅŸi contractului de antrepriză.
PreÅ£ul	Art. 1.854. - (1) PreÅ£ul antreprizei poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaÅ£ii.
	(2) Preţul trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil.
	(3) Atunci când contractul nu cuprinde clauze referitoare la preÅ£, beneficiarul datorează preÅ£ul prevăzut de lege ori calculat potrivit legii sau, în lipsa unor asemenea prevederi legale, preÅ£ul stabilit în raport cu munca depusă ÅŸi cheltuielile necesare pentru executarea lucrării ori prestarea serviciului, avându-se în vedere ÅŸi uzanÅ£ele existente.
Delimitarea faţă de vânzare	Art. 1.855. - Contractul este de vânzare, iar nu de antrepriză, atunci când, potrivit intenÅ£iei părÅ£ilor, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere ÅŸi valoarea bunurilor furnizate.
AcÅ£iunea directă a lucrătorilor	Art. 1.856. - În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acÅ£iune directă împotriva beneficiarului, până la concurenÅ£a sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acÅ£iunii.
§2. ObligaÅ£iile părÅ£ilor
Procurarea, păstrarea ÅŸi întrebuinÅ£area materialelor	Art. 1.857. - (1) Dacă din lege sau din contract nu rezultă altfel, antreprenorul este obligat să execute lucrarea cu materialele sale.
	(2) Antreprenorul care lucrează cu materialele sale răspunde pentru calitatea acestora, potrivit dispoziÅ£iilor de la contractul de vânzare.
	(3) Antreprenorul căruia beneficiarul i-a încredinÅ£at materialele este obligat să le păstreze ÅŸi să le întrebuinÅ£eze potrivit destinaÅ£iei lor, conform regulilor tehnice aplicabile, să justifice modul în care acestea au fost întrebuinÅ£ate ÅŸi să restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea lucrării.
Informarea beneficiarului	Art. 1.858. - Antreprenorul este obligat să îl informeze fără întârziere pe beneficiar dacă normala executare a lucrării, trăinicia ei sau folosirea potrivit cu destinaÅ£ia acesteia ar fi primejduită din cauza:
	a) materialelor procurate sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului, beneficiarul le-a pus la dispoziţie;
	b) instrucţiunilor necorespunzătoare date de beneficiar;
	c) existenÅ£ei sau ivirii unor împrejurări pentru care antreprenorul nu este Å£inut să răspundă.
Neluarea măsurilor necesare de către beneficiar	Art. 1.859. - (1) În cazul în care beneficiarul, deÅŸi a fost înÅŸtiinÅ£at de către antreprenor în condiÅ£iile art. 1.858, nu ia măsurile necesare într-un termen potrivit cu împrejurările, antreprenorul poate rezilia contractul sau poate continua executarea acestuia pe riscul beneficiarului, notificându-l în acest sens.

	(2) Cu toate acestea, dacă lucrarea ar fi de natură să ameninţe sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor, antreprenorul este obligat să ceară rezilierea contractului, sub sancţiunea de a prelua riscul şi de a răspunde pentru prejudiciile cauzate inclusiv terţilor.
Pieirea lucrării înainte de recepÅ£ie	Art. 1.860. - (1) Dacă anterior recepÅ£iei lucrarea piere ori se deteriorează din cauze neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialul este dator să o refacă pe cheltuiala sa ÅŸi cu respectarea condiÅ£iilor ÅŸi termenelor iniÅ£iale, Å£inând seama, dacă este cazul, de regulile privind suspendarea fortuită a executării obligaÅ£iei.
	(2) Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta este Å£inut să suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. În celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea sau deteriorarea nu este imputabilă antreprenorului.
	(3) DispoziÅ£iile prezentului articol nu sunt aplicabile atunci când pieirea sau deteriorarea are loc după recepÅ£ia lucrării, situaÅ£ie în care antreprenorul rămâne răspunzător, dacă este cazul, în temeiul garanÅ£iei contra viciilor ÅŸi pentru calităţile convenite.
Controlul executării lucrării	Art. 1.861. - Beneficiarul are dreptul ca, pe propria sa cheltuială, să controleze lucrarea în cursul executării ei, fără a-l stânjeni în mod nejustificat pe antreprenor, precum ÅŸi să îi comunice acestuia observaÅ£iile sale.
RecepÅ£ia lucrării	Art. 1.862. - (1) De îndată ce a primit comunicarea prin care antreprenorul îl înÅŸtiinÅ£ează că lucrarea este finalizată, beneficiarul are obligaÅ£ia ca, într-un termen rezonabil potrivit naturii lucrării ÅŸi uzanÅ£elor din domeniu, să o verifice ÅŸi, dacă aceasta corespunde condiÅ£iilor stabilite prin contract, să o recepÅ£ioneze, precum ÅŸi, atunci când este cazul, să o ridice.
	(2) Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socoteÅŸte recepÅ£ionată fără rezerve.
	(3) Beneficiarul care a recepţionat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităţilor convenite.
GaranÅ£ia contra viciilor ÅŸi pentru calităţile convenite	Art. 1.863. - Antreprenorul datorează garanÅ£ie contra viciilor lucrării ÅŸi pentru calităţile convenite, potrivit dispoziÅ£iilor privind garanÅ£ia contra viciilor lucrului vândut, care se aplică în mod corespunzător.
Exigibilitatea preÅ£ului	Art. 1.864. - (1) Atunci când obiectul contractului este o lucrare, beneficiarul este obligat să îi plătească antreprenorului preÅ£ul la data ÅŸi locul recepÅ£iei întregii lucrări, dacă prin lege sau contract nu se prevede altfel.
	(2) În cazul în care lucrarea a pierit ori s-a deteriorat înainte de recepÅ£ie, fără vina beneficiarului, antreprenorul nu are dreptul la preÅ£ atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori deteriorarea a avut o altă cauză decât viciile materialului dat de beneficiar. În acest caz, contractul rămâne în fiinţă, fiind aplicabile dispoziÅ£iile art. 1.860.
PreÅ£ul estimat	Art. 1.865. - (1) Atunci când, cu ocazia încheierii contractului, preÅ£ul lucrărilor sau al serviciilor a făcut obiectul unei estimări, antreprenorul trebuie să justifice orice creÅŸtere a preÅ£ului.
	(2) Beneficiarul nu este Å£inut să plătească această creÅŸtere decât în măsura în care ea rezultă din lucrări sau servicii care nu puteau fi prevăzute de către antreprenor la momentul încheierii contractului.
PreÅ£ul stabilit în funcÅ£ie de valoarea lucrărilor sau serviciilor	Art. 1.866. - Dacă preÅ£ul este stabilit în funcÅ£ie de valoarea lucrărilor executate, a serviciilor prestate sau a bunurilor furnizate, antreprenorul este Å£inut, la cererea beneficiarului, să îi dea socoteală despre stadiul lucrărilor, despre serviciile deja prestate ÅŸi despre cheltuielile deja efectuate.
PreÅ£ul forfetar	Art. 1.867. - (1) Atunci când contractul este încheiat pentru un preÅ£ global, beneficiarul trebuie să plătească preÅ£ul convenit ÅŸi nu poate cere o diminuare a acestuia, motivând că lucrarea sau serviciul a necesitat mai puÅ£ină muncă ori a costat mai puÅ£in decât s-a prevăzut.
	(2) Tot astfel, antreprenorul nu poate pretinde o creştere a preţului pentru motive opuse celor menţionate la alin. (1).
	(3) PreÅ£ul forfetar rămâne neschimbat, cu toate că s-au adus modificări cu privire la condiÅ£iile de executare iniÅ£ial prevăzute, dacă părÅ£ile nu au convenit altfel.

Vânzarea bunurilor neridicate în termen	Art. 1.868. - (1) Dacă antreprenorul s-a obligat să execute o lucrare cu materialul beneficiarului sau să presteze un serviciu cu privire la un bun pe care beneficiarul i la predat în acest scop, iar acesta din urmă nu ridică bunul în termen de 6 luni socotit din ziua convenită pentru recepÅ£ie sau, când lucrarea ori serviciul s-a finalizat mai târziu, de la data finalizării, antreprenorul, după ce l-a înÅŸtiinÅ£at în scris pe beneficiar, are dreptul să vândă bunul cu diligenÅ£a unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului.
	(2) După reÅ£inerea preÅ£ului lucrării ÅŸi a cheltuielilor de vânzare, antreprenorul va consemna diferenÅ£a la dispoziÅ£ia beneficiarului.
	(3) DispoziÅ£iile prezentului articol nu sunt aplicabile în cazul în care beneficiarul introduce împotriva antreprenorului o acÅ£iune întemeiată pe neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrării.
Ipoteca legală	Art. 1.869. - Pentru garantarea plăţii preÅ£ului datorat pentru lucrare, antreprenorul beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită ÅŸi conservată în condiÅ£iile legii.
§3. Încetarea contractului
Decesul beneficiarului	Art. 1.870. - Decesul beneficiarului nu determină încetarea contractului decât dacă aceasta face imposibilă sau inutilă executarea sa.
Decesul antreprenorului sau incapacitatea sa de a executa contractul	Art. 1.871. - (1) În cazul în care antreprenorul decedează sau devine, fără culpa sa, incapabil de a finaliza lucrarea sau de a presta serviciul, contractul încetează dacă a fost încheiat în considerarea aptitudinilor personale ale antreprenorului.
	(2) Beneficiarul este ţinut să recepţioneze partea deja executată, dacă o poate folosi.
	(3) De asemenea, în cazul prevăzut la alin. (1), beneficiarul este obligat să plătească, în proporÅ£ie cu preÅ£ul convenit, valoarea lucrărilor efectuate ÅŸi a cheltuielilor făcute în vederea finalizării lucrării, însă numai în măsura în care aceste lucrări ÅŸi cheltuieli îi sunt de folos.
	(4) Beneficiarul are dreptul, cu condiÅ£ia de a plăti o indemnizaÅ£ie adecvată, să ceară predarea materialelor pregătite ÅŸi a planurilor pe cale de a fi puse în executare, dispoziÅ£iile legale privitoare la drepturile de proprietate intelectuală rămânând aplicabile.
RezoluÅ£iunea sau rezilierea contractului imputabilă antreprenorului	Art. 1.872. - Beneficiarul are dreptul să obÅ£ină rezilierea sau, după caz, rezoluÅ£iunea contractului în cazurile în care, fără justificare:
	a) respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;
	b) lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit ÅŸi într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate ÅŸi nu schimbă pentru viitor modul de executare a lucrării sau serviciului;
	c) nu se execută alte obligaÅ£ii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului.
RezoluÅ£iunea sau rezilierea contractului imputabilă beneficiarului	Art. 1.873. - Dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligaÅ£ii, antreprenorul este îndreptăţit să obÅ£ină rezoluÅ£iunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă este cazul.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii
Noţiune	Art. 1.874. - Prin contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii, antreprenorul se obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizaţiei de construire.
ObligaÅ£ii accesorii ale beneficiarului	Art. 1.875. - (1) Beneficiarul este obligat să permită antreprenorului, în măsura în care este necesară pentru executarea lucrării, folosirea căilor de acces, a instalaÅ£iilor proprii de alimentare cu apă ÅŸi a altor utilităţi ce deservesc imobilul.
	(2) Beneficiarul este obligat să obÅ£ină toate autorizaÅ£iile cerute de lege pentru executarea lucrării. În vederea executării acestei obligaÅ£ii, antreprenorul trebuie să coopereze cu beneficiarul, furnizându-i informaÅ£iile necesare pe care le deÅ£ine sau pe care ar trebui să le deÅ£ină în considerarea specializării sale.
Controlul executării lucrărilor	Art. 1.876. - (1) În cursul executării contractului, beneficiarul are dreptul ca, fără a stânjeni activitatea normală a antreprenorului, să controleze stadiul de execuÅ£ie, calitatea ÅŸi aspectul lucrărilor efectuate ÅŸi ale materialelor întrebuinÅ£ate, precum ÅŸi orice alte aspecte referitoare la îndeplinirea de către antreprenor a obligaÅ£iilor sale contractuale.

	(2) Beneficiarul comunică antreprenorului constatările ÅŸi instrucÅ£iunile sale în scris, dacă nu s-a convenit altfel.
	(3) La finalizarea acelei părÅ£i din lucrare ce urmează a fi acoperită prin executarea ulterioară a altor lucrări sau prin montarea unor elemente de construcÅ£ii, antreprenorul ÅŸi beneficiarul sunt obligaÅ£i să constate împreună existenÅ£a părÅ£ii finalizate ÅŸi conformitatea acesteia cu dispoziÅ£iile legale ÅŸi clauzele contractului. În acest scop, dacă nu s-a convenit altfel, antreprenorul îl convoacă pe beneficiar la locul executării lucrării înăuntrul unui termen rezonabil, a cărui întindere se stabileÅŸte, potrivit uzanÅ£elor existente, în raport cu natura lucrării ÅŸi locul situării acesteia. În cazul în care beneficiarul nu se prezintă la termenul comunicat în scris sau pe altă cale convenită de către părÅ£i, antreprenorul poate întocmi singur actul de constatare a lucrării ce urmează a fi acoperită.
Împrejurări care împiedică executarea lucrărilor	Art. 1.877. - (1) În cazul în care, în cursul executării contractului, constată greÅŸeli sau lipsuri în lucrările de proiectare în temeiul cărora s-a încheiat contractul, antreprenorul este obligat să comunice de îndată beneficiarului ÅŸi proiectantului constatările sale, împreună cu propunerile de remediere, în măsura în care acestea intră în domeniul pregătirii sale profesionale, precum ÅŸi să ceară beneficiarului să ia măsurile corespunzătoare.
	(2) Dacă beneficiarul, luând ÅŸi avizul proiectantului, nu comunică de îndată măsurile luate pentru înlăturarea greÅŸelilor sau lipsurilor semnalate ori dacă măsurile luate nu sunt corespunzătoare, antreprenorul poate să suspende executarea lucrărilor, înÅŸtiinÅ£ându-i de îndată despre aceasta pe beneficiar ÅŸi proiectant.
RecepÅ£ia lucrărilor. Riscul contractului	Art. 1.878. - (1) După finalizarea construcÅ£iei, se va proceda, în condiÅ£iile legii, la recepÅ£ia provizorie la terminarea lucrării, urmată de recepÅ£ia finală.
	(2) Riscurile trec asupra beneficiarului de la data recepţiei provizorii la terminarea lucrării.
Răspunderea pentru vicii	Art. 1.879. - (1) Termenele de garanţie contra viciilor lucrării sunt cele stabilite de legea specială.
	(2) Arhitectul sau inginerul este exonerat de răspunderea pentru viciile lucrării numai dacă dovedeÅŸte că acestea nu rezultă din deficienÅ£e ale expertizelor sau planurilor pe care le-a furnizat ÅŸi, dacă este cazul, din vreo lipsă de diligenţă în coordonarea sau supravegherea lucrărilor.
	(3) Antreprenorul este exonerat de răspundere numai dacă dovedeÅŸte că viciile rezultă din deficienÅ£e ale expertizelor sau planurilor arhitectului ori ale inginerului ales de către beneficiar. Subantreprenorul nu este exonerat decât dacă dovedeÅŸte că viciile rezultă din deciziile antreprenorului sau din expertizele ori planurile arhitectului sau ale inginerului.
	(4) Fiecare dintre părÅ£ile prevăzute la alin. (2) ÅŸi (3) poate fi exonerată de răspundere dacă dovedeÅŸte că aceste vicii rezultă din deciziile impuse de beneficiar în alegerea solului sau a materialelor ori în alegerea subantreprenorilor, a experÅ£ilor sau a metodelor de construire. Exonerarea de răspundere nu operează atunci când aceste vicii, deÅŸi puteau să fie prevăzute în cursul executării lucrării, nu au fost notificate beneficiarului. Prevederile art. 1.859 rămân aplicabile.
Începutul prescripÅ£iei privind răspunderea pentru vicii	Art. 1.880. - (1) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune pentru vicii aparente începe să curgă de la data recepÅ£iei finale sau, după caz, a împlinirii termenului acordat antreprenorului prin procesul-verbal de recepÅ£ie finală, pentru înlăturarea viciilor constatate.
	(2) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune pentru viciile lucrării de proiectare începe să curgă odată cu prescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune pentru viciile lucrărilor executate de antreprenor, afară numai dacă viciile lucrărilor de proiectare au fost descoperite mai înainte, caz în care prescripÅ£ia va începe să curgă de la data descoperirii acestora.
CAPITOLUL VII
Contractul de societate
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 1.881. - (1) Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi ÅŸi să contribuie la aceasta prin aporturi băneÅŸti, în bunuri, în cunoÅŸtinÅ£e specifice sau prestaÅ£ii, cu scopul de a împărÅ£i beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.

	(2) Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.
	(3) Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică.
CondiÅ£ii de validitate	Art. 1.882. - (1) Poate fi asociat orice persoană fizică sau persoană juridică, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Un soÅ£ nu poate deveni asociat prin aportarea de bunuri comune decât cu consimţământul celuilalt soÅ£, dispoziÅ£iile art. 349 aplicându-se în mod corespunzător.
	(2) Orice societate trebuie să aibă un obiect determinat ÅŸi licit, în acord cu ordinea publică ÅŸi bunele moravuri.
	(3) Fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneÅŸti, în bunuri, în prestaÅ£ii sau cunoÅŸtinÅ£e specifice.
Regimul aporturilor	Art. 1.883. - (1) În cazul unei societăţi cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societăţii, iar în cazul unei societăţi fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaÅ£ilor, afară de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinÅ£a lor comună.
	(2) În cazul aportului unor bunuri imobile sau, după caz, al altor drepturi reale imobiliare, contractul se încheie în formă autentică.
	(3) Transferul drepturilor asupra bunurilor aportate este supus formelor de publicitate prevăzute de lege. Dacă înscrierea dreptului în registrele de publicitate a fost făcută înainte de data înmatriculării societăţii, transferul drepturilor este, în toate cazurile, afectat de condiÅ£ia dobândirii personalităţii juridice.
Forma contractului	Art. 1.884. - (1) Contractul de societate se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
	(2) Sub sancÅ£iunea nulităţii absolute, contractul prin care se înfiinÅ£ează o societate cu personalitate juridică trebuie încheiat în formă scrisă ÅŸi trebuie să prevadă asociaÅ£ii, aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea ÅŸi sediul societăţii.
Durata societăţii	Art. 1.885. - (1) Durata societăţii este nedeterminată, dacă prin contract nu se prevede altfel.
	(2) AsociaÅ£ii pot prelungi durata societăţii, înainte de expirarea acesteia.
Răspunderea asociaÅ£ilor fondatori ÅŸi a primilor administratori	Art. 1.886. - (1) AsociaÅ£ii fondatori ÅŸi primii administratori numiÅ£i prin contract răspund solidar pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea unei condiÅ£ii de formă a contractului de societate sau a unei formalităţi necesare pentru constituirea societăţii ori, dacă este cazul, pentru dobândirea personalităţii juridice de către aceasta.
	(2) În cazul modificării contractului, dispoziÅ£iile alin. (1) se aplică administratorilor cu drept de reprezentare a societăţii aflaÅ£i în funcÅ£ie la data modificării, respectiv la data la care ar fi trebuit să se îndeplinească formalităţile referitoare la această modificare.
Domeniul de aplicare	Art. 1.887. - (1) Prezentul capitol constituie dreptul comun în materia societăţilor.
	(2) Legea poate reglementa diferite tipuri de societăţi în considerarea formei, naturii sau obiectului de activitate.
Formele societare	Art. 1.888. - După forma lor, societăţile pot fi:
	a) simple;
	b) în participaÅ£ie;
	c) în nume colectiv;
	d) în comandită simplă;
	e) cu răspundere limitată;
	f) pe acţiuni;
	g) în comandită pe acÅ£iuni;
	h) cooperative;
	i) alt tip de societate anume reglementat de lege.
Dobândirea personalităţii juridice	Art. 1.889. - (1) Prin contractul de societate sau printr-un act separat, asociaÅ£ii pot conveni constituirea unei societăţi cu personalitate juridică, cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute de lege. În acest caz, răspunderea lor pentru datoriile sociale este subsidiară, nelimitată ÅŸi solidară, dacă prin lege nu se dispune altfel.

	(2) Dacă, potrivit voinÅ£ei asociaÅ£ilor, societatea urmează să aibă personalitate juridică, indiferent de obiectul de activitate, ea poate fi constituită numai în forma ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de legea specială care îi conferă personalitate juridică.
	(3) Societatea dobândeÅŸte personalitate juridică prin ÅŸi de la data înmatriculării în registrul comerÅ£ului, dacă prin lege nu se dispune altfel.
	(4) Până la data dobândirii personalităţii juridice, raporturile dintre asociaÅ£i sunt guvernate de regulile aplicabile societăţii simple.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Societatea simplă
§1. Încheierea contractului de societate
Condiţii de formă	Art. 1.890. - Contractul de societate nu este supus unor formalităţi speciale, cu excepţia celor prevăzute la art. 1.884 alin. (1) şi celor care rezultă din natura bunurilor ce constituie aport.
Modificarea contractului de societate	Art. 1.891. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară sau dacă prin lege nu se dispune altfel, modificarea contractului de societate se face cu respectarea dispoziÅ£iilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă.
Personalitatea juridică	Art. 1.892. - (1) Societatea simplă nu are personalitate juridică.
	(2) Dacă asociaÅ£ii doresc dobândirea personalităţii juridice, prin actul de modificare a contractului de societate vor indica, în mod expres, forma juridică a acesteia ÅŸi vor pune de acord toate clauzele sale cu dispoziÅ£iile legale aplicabile societăţii nouînfiinÅ£ate.
	(3) În cazul prevăzut la alin. (2) dobândirea personalităţii juridice se face fără a se dispune dizolvarea societăţii simple. AsociaÅ£ii ÅŸi societatea nou-înfiinÅ£ată răspund solidar ÅŸi indivizibil pentru toate datoriile societăţii născute înainte de dobândirea personalităţii juridice.
Societăţile de fapt	Art. 1.893. - Societăţile supuse condiÅ£iei înmatriculării conform legii ÅŸi rămase neînmatriculate, precum ÅŸi societăţile de fapt sunt asimilate societăţilor simple.
§2. Efectele contractului de societate
I. Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile asociaÅ£ilor între ei
Formarea capitalului social	Art. 1.894. - (1) AsociaÅ£ii contribuie la formarea capitalului social al societăţii, prin aporturi băneÅŸti sau în bunuri, după caz.
	(2) Capitalul social subscris se divide în părÅ£i egale, numite părÅ£i de interes, care se distribuie asociaÅ£ilor proporÅ£ional cu aporturile fiecăruia, dacă prin lege sau contractul de societate nu se prevede altfel.
	(3) AsociaÅ£ii se pot obliga la aport în prestaÅ£ii sau în cunoÅŸtinÅ£e specifice, cu titlu de aport societar. În schimbul acestui aport, asociaÅ£ii participă, potrivit actului constitutiv, la împărÅ£irea beneficiilor ÅŸi suportarea pierderilor, precum ÅŸi la luarea deciziilor în societate.
Realizarea aporturilor	Art. 1.895. - (1) Fiecare dintre asociaţi răspunde faţă de societate şi faţă de ceilalţi asociaţi pentru vărsarea aporturilor la care s-a obligat.
	(2) Drepturile conferite de părÅ£ile de interes sunt suspendate până la vărsarea aporturilor la capitalul social.
Aportul în bunuri	Art. 1.896. - (1) Aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se efectuează prin transferul drepturilor asupra acestora ÅŸi predarea efectivă a bunurilor în stare de funcÅ£ionare potrivit destinaÅ£iei sociale.
	(2) Asociatul care aportează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care aportează folosinÅ£a răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui locator faţă de locatar.
	(3) Aporturile constând în bunuri fungibile sau consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport în folosinţă, ci devin, în toate cazurile, proprietatea asociaÅ£ilor, chiar dacă în contractul de societate nu s-a stipulat aceasta în mod expres.
Aportul în bunuri incorporale	Art. 1.897. - (1) Asociatul care aportează o creanţă răspunde pentru existenÅ£a creanÅ£ei la momentul aportului ÅŸi încasarea acesteia la scadenţă, fiind obligat să acopere cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă ÅŸi orice alte daune ce ar rezulta, dacă creanÅ£a nu se încasează în tot sau în parte.

	(2) Asociatul care aportează acÅ£iuni sau părÅ£i sociale emise de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător.
	(3) Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerÅ£ răspunde potrivit alin. (1).
Aportul în numerar	Art. 1.898. - Asociatul care a subscris ca aport o sumă de bani datorează în caz de neexecutare suma la care s-a obligat, dobânda legală de la scadenţă ÅŸi orice alte daune care ar rezulta, fiind de drept pus în întârziere.
Aporturile în prestaÅ£ii ÅŸi cunoÅŸtinÅ£e specifice	Art. 1.899. - (1) Aportul în prestaÅ£ii sau cunoÅŸtinÅ£e specifice este datorat în mod continuu, atât timp cât asociatul care s-a obligat la acesta este membru al societăţii, iar asociatul este Å£inut faţă de societate pentru toate câÅŸtigurile realizate din activităţile care fac obiectul aportului.
	(2) Aporturile în prestaÅ£ii sau cunoÅŸtinÅ£e specifice se efectuează prin desfăşurarea de către asociatul care s-a obligat a unor activităţi concrete ÅŸi prin punerea la dispoziÅ£ia societăţii a unor informaÅ£ii, pentru realizarea obiectului acesteia, în modalităţile ÅŸi condiÅ£iile stabilite prin contractul de societate.
	(3) Neexecutarea aportului în prestaÅ£ii sau cunoÅŸtinÅ£e specifice dă loc numai la o acÅ£iune în excludere cu daune-interese, dacă este cazul.
Regimul părţilor de interes	Art. 1.900. - (1) Părţile de interes sunt indivizibile.
	(2) PărÅ£ile de interes plătite sau vărsate în întregime dau drept de vot în adunarea asociaÅ£ilor, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
	(3) Când o parte de interes devine proprietatea comună a mai multor persoane, acestea sunt obligate să desemneze un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor sociale aferente.
	(4) Cât timp o parte de interes este proprietatea comună a mai multor persoane, acestea răspund în mod solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate.
Transmiterea părÅ£ilor de interes	Art. 1.901. - (1) Transmiterea părÅ£ilor de interes se face în limitele ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege ÅŸi de contractul de societate. Transmiterea părÅ£ilor de interes către persoane din afara societăţii este permisă cu consimţământului tuturor asociaÅ£ilor. PărÅ£ile de interes se pot transmite ÅŸi prin moÅŸtenire, dacă prin contract nu se dispune altfel.
	(2) Orice asociat poate răscumpăra, substituindu-se în drepturile dobânditorului, părÅ£ile de interes dobândite cu titlu oneros de un terÅ£ fără consimţământul tuturor asociaÅ£ilor, în termen de 60 de zile de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască cesiunea. Dacă mai mulÅ£i asociaÅ£i exercită concomitent acest drept, părÅ£ile de interes se alocă proporÅ£ional cu cota de participare la profit.
	(3) În cazul prevăzut la alin. (2) ÅŸi ori de câte ori legea impune cesiunea părÅ£ilor de interes, valoarea acestora este stabilită de un expert agreat de părÅ£ile cesiunii sau, în lipsa unui acord, de către instanţă.
	(4) Cesiunea cu titlu gratuit a părÅ£ilor de interes este asimilată unei cesiuni cu titlu oneros ÅŸi dă loc la aplicarea dispoziÅ£iilor alin. (2) ÅŸi (3). În privinÅ£a formei, cesiunea cu titlu gratuit este supusă regimului juridic al donaÅ£iei.
Participarea la profit ÅŸi pierderi	Art. 1.902. - (1) Participarea la profitul societăţii implică ÅŸi contribuÅ£ia la pierderile societăţii, în condiÅ£iile prevăzute de contractul de societate, ale prezentului capitol sau ale legii speciale aplicabile, după caz.
	(2) Partea fiecărui asociat la profituri ÅŸi pierderi este proporÅ£ională cu aportul său la capitalul social, dacă nu s-a convenit altfel. Partea la profituri ÅŸi pierderi a asociatului al cărui raport constă în prestaÅ£ii sau cunoÅŸtinÅ£e specifice este egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic, dacă nu s-a convenit altfel.
	(3) AsociaÅ£ii pot participa la câÅŸtig în proporÅ£ie diferită de contribuÅ£ia la pierderi, cu condiÅ£ia ca astfel de diferenÅ£e să fie rezonabile potrivit cu împrejurările ÅŸi să fie expres prevăzute în contract.
	(4) Când contractul stabileÅŸte numai partea de câÅŸtig, aceeaÅŸi proporÅ£ie are loc ÅŸi cât priveÅŸte pierderile.
	(5) Orice clauză prin care un asociat este exclus de la împărÅ£irea beneficiilor sau de la participarea la pierderi este considerată nescrisă.
	(6) Prin excepÅ£ie de la art. 1.881 alin. (2), asociatul al cărui aport constă în prestaÅ£ii sau cunoÅŸtinÅ£e specifice este scutit, în măsura corespunzătoare acestui aport, de a participa la pierderi, dacă această scutire a fost prevăzută în mod expres în contractul de societate.

Obligaţia de neconcurenţă	Art. 1.903. - (1) Asociatul nu poate face concurenţă societăţii pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane şi nici nu poate face pe socoteala sa ori pe socoteala altuia vreo operaţiune care ar putea fi păgubitoare pentru societate.
	(2) Asociatul nu poate lua parte pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane la o activitate care ar conduce la privarea societăţii de bunurile, prestaţiile sau cunoştinţele specifice la care asociatul s-a obligat.
	(3) Beneficiile rezultând din oricare dintre activităţile interzise potrivit alin. (1) ÅŸi (2) se cuvin societăţii, iar asociatul este Å£inut pentru orice daune ce ar putea rezulta.
Folosirea bunurilor sociale	Art. 1.904. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, fiecare asociat poate folosi bunurile sociale în interesul societăţii, potrivit cu destinaÅ£ia acestora ÅŸi fără să stânjenească drepturile celorlalÅ£i asociaÅ£i.
	(2) Asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalÅ£i asociaÅ£i, întrebuinÅ£ează bunurile sociale în folosul său sau al unei alte persoane este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat ÅŸi să acopere daunele ce ar putea rezulta.
Folosirea fondurilor comune	Art. 1.905. - (1) Niciun asociat nu poate lua din fondurile comune mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să se facă în interesul societăţii.
	(2) Asociatul care încalcă dispoziÅ£iile alin. (1) este răspunzător de sumele luate ÅŸi de toate daunele-interese ce ar putea rezulta.
	(3) Prin contractul de societate se poate stipula că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume de bani pentru cheltuielile lor particulare.
DistribuÅ£ia plăţii datoriilor debitorului comun	Art. 1.906. - În cazul în care un debitor comun plăteÅŸte o parte din datoriile sale faţă de societate ÅŸi faţă de asociat, având aceeaÅŸi scadenţă, asociatul în mâinile căruia s-a făcut plata va aloca suma primită stingerii creanÅ£ei sale ÅŸi creanÅ£ei societare, proporÅ£ional cu raportul dintre acestea.
Cheltuielile făcute pentru societate	Art. 1.907. - (1) Asociatul are dreptul la rambursarea cheltuielilor pe care le-a făcut pentru societate ÅŸi de a fi indemnizat pentru obligaÅ£iile sau pierderile pe care lea asumat sau suferit acÅ£ionând de bună-credinţă în interesul societăţii.
	(2) Asociatul nu poate compensa cheltuielile şi pierderile prevăzute la alin. (1) cu datoriile sale faţă de societate şi nici paguba cauzată societăţii din culpa sa cu foloasele pe care i le-a adus prin diferite operaţiuni.
	(3) Este interzisă compensarea între datoria unui terÅ£ faţă de societate ÅŸi creanÅ£a acestuia asupra unui asociat.
Asocierea asupra drepturilor sociale ÅŸi cedarea acestora	Art. 1.908. - (1) Un asociat îÅŸi poate asocia o terţă persoană la drepturile sale sociale fără consimţământul celorlalÅ£i asociaÅ£i, dar persoana respectivă nu va putea deveni asociat al societăţii fără consimţământul celorlalÅ£i asociaÅ£i, care trebuie dat în condiÅ£iile dispoziÅ£iilor art. 1.901.
	(2) Asociatul nu poate ceda, fără consimţământul tuturor celorlalÅ£i asociaÅ£i, drepturile sale sociale, sub sancÅ£iunea aplicării prevederilor art. 1.901 alin. (2) ÅŸi (3).
	(3) Asociatul nu poate garanta în niciun fel obligaÅ£iile personale sau ale vreunui terÅ£ cu drepturile sociale, fără consimţământul tuturor asociaÅ£ilor, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute a garanÅ£iei.
	(4) Asociatul unei societăţi cu durată nedeterminată nu poate cere, înainte de încetarea societăţii, restituirea sau contravaloarea părÅ£ii care i se cuvine din bunurile comune ale societăţii, afară de cazul retragerii sau excluderii sale.
Promisiunea asupra drepturilor sociale	Art. 1.909. - Orice promisiune făcută de un asociat de a ceda, vinde, garanta în orice fel sau de a renunÅ£a la drepturile sale sociale îi conferă beneficiarului acesteia numai dreptul la daunele ce ar rezulta din neexecutare.
Hotărârile privind societatea	Art. 1.910. - (1) AsociaÅ£ii, chiar lipsiÅ£i de dreptul de administrare, au dreptul să participe la luarea hotărârilor colective ale adunării asociaÅ£ilor.
	(2) Hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea voturilor asociaÅ£ilor, dacă prin contract sau prin lege nu se stabileÅŸte altfel.
	(3) Prin excepÅ£ie de la prevederile alin. (2), hotărârile privind modificarea contractului de societate sau numirea unui administrator unic se iau cu consimţământul tuturor asociaÅ£ilor.
	(4) ObligaÅ£iile unui asociat nu pot fi mărite fără consimţământul acestuia.
	(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este considerată nescrisă.

Adoptarea hotărârilor	Art. 1.911. - (1) Hotărârile sunt adoptate de asociaÅ£ii reuniÅ£i în adunarea asociaÅ£ilor. Contractul poate prevedea modul de convocare ÅŸi desfăşurare a acesteia, iar în lipsă, hotărârea poate fi adoptată ÅŸi prin consultarea scrisă a acestora.
	(2) Hotărârile pot, de asemenea, rezulta din consimţământul tuturor asociaÅ£ilor exprimat în actul încheiat de societate.
Contestarea hotărârilor	Art. 1.912. - (1) Asociatul nemulÅ£umit de o hotărâre luată cu majoritate o poate contesta la instanÅ£a judecătorească, în termen de 15 zile de la data la care a fost luată, dacă a fost prezent, ÅŸi de la data comunicării, dacă a fost lipsă. Dacă hotărârea nu i-a fost comunicată, termenul curge de la data la care a luat cunoÅŸtinţă de aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data la care a fost luată hotărârea.
	(2) Termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
II. Administrarea societăţii
Numirea administratorilor	Art. 1.913. - (1) Numirea administratorilor, modul de organizare a acestora, limitele mandatului, precum şi orice alt aspect legat de administrarea societăţii se stabilesc prin contract sau prin acte separate.
	(2) Administratorii pot fi asociaÅ£i sau neasociaÅ£i, persoane fizice ori persoane juridice, române sau străine.
	(3) Dacă prin contract nu se dispune altfel, societatea este administrată de asociaÅ£i, care au mandat reciproc de a administra unul pentru altul în interesul societăţii. OperaÅ£iunea făcută de oricare dintre ei este valabilă ÅŸi pentru partea celorlalÅ£i, chiar fără a le fi luat consimţământul în prealabil.
	(4) Oricare dintre ei se poate opune, în scris, operaÅ£iunii mai înainte ca ea să fie încheiată.
	(5) OpoziÅ£ia nu produce însă efecte faţă de terÅ£ii de bună-credinţă.
Limitele ÅŸi revocarea mandatului de administrator	Art. 1.914. - (1) Administratorul, în absenÅ£a opoziÅ£iei asociaÅ£ilor, poate face orice act de administrare în interesul societăţii.
	(2) Administratorul poate fi revocat potrivit regulilor de la contractul de mandat, dacă nu se prevede altfel în contractul de societate.
	(3) Clauzele care limitează puterile de administrare conferite de lege nu sunt opozabile faţă de terţii de bună-credinţă.
Răspunderea administratorilor	Art. 1.915. - (1) Administratorii răspund personal faţă de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societăţii.
	(2) Dacă mai mulÅ£i administratori au lucrat împreună, răspunderea este solidară. Cu toate acestea, în privinÅ£a raporturilor dintre ei, instanÅ£a poate stabili o răspundere proporÅ£ională cu culpa fiecăruia la săvârÅŸirea faptei cauzatoare de prejudicii.
Pluralitatea de administratori	Art. 1.916. - Când sunt mai mulÅ£i administratori, fără ca prin împuternicire să se determine puterile fiecăruia sau să fie obligaÅ£i să lucreze împreună, fiecare poate administra singur în interesul societăţii, cu bună-credinţă. Dacă împuternicirea stipulează să lucreze împreună, niciunul dintre ei nu poate face actele de administrare fără ceilalÅ£i, chiar dacă aceÅŸtia ar fi în imposibilitate de a acÅ£iona.
Adoptarea deciziilor	Art. 1.917. - Dacă s-a stipulat că administratorii decid cu unanimitate sau cu majoritate, după caz, aceÅŸtia nu pot efectua acte de administrare decât împreună, cu excepÅ£ia cazurilor de forţă majoră, când absenÅ£a unei decizii ar putea cauza o pagubă gravă societăţii.
Drepturile asociaţilor care nu sunt administratori	Art. 1.918. - (1) Actele de administrare a societăţii şi cele de dispoziţie asupra bunurilor acesteia sunt interzise asociaţilor care nu au calitatea de administrator, sub sancţiunea acoperirii daunelor ce ar putea rezulta. Drepturile terţilor de bună-credinţă nu sunt afectate.
	(2) Dacă legea nu prevede altfel, oricare dintre asociaÅ£i are dreptul de a consulta registrele ÅŸi situaÅ£iile financiare ale societăţii, de a lua cunoÅŸtinţă de operaÅ£iunile acesteia ÅŸi de a consulta orice document al societăţii, fără a stânjeni operaÅ£iunile societăţii ÅŸi a afecta drepturile celorlalÅ£i asociaÅ£i.
	(3) Administratorii vor întocmi un raport anual cu privire la mersul societăţii, care va fi comunicat asociaÅ£ilor. Oricare dintre aceÅŸtia poate solicita dezbaterea raportului de către toÅ£i asociaÅ£ii, caz în care administratorii sunt obligaÅ£i să convoace reunirea asociaÅ£ilor la sediul social pentru acest scop.

	(4) Orice clauză contractuală contrară dispoziţiilor prezentului articol este considerată nescrisă.
Reprezentarea în justiÅ£ie	Art. 1.919. - (1) Societatea este reprezentată prin administratorii cu drept de reprezentare sau, în lipsa numirii, prin oricare dintre asociaÅ£i, dacă nu s-a stipulat prin contract dreptul de reprezentare numai pentru unii dintre aceÅŸtia.
	(2) Societatea stă în justiÅ£ie sub denumirea prevăzută în contract sau cea înregistrată, în mod legal, după caz, dacă prin lege nu se prevede altfel. TerÅ£ii de bună-credinţă se pot prevala de oricare dintre acestea.
III. Obligaţiile asociaţilor faţă de terţi
ObligaÅ£iile faţă de creditorii societăţii	Art. 1.920. - (1) În executarea obligaÅ£iilor faţă de creditorii societăţii, fiecare asociat răspunde cu propriile sale bunuri proporÅ£ional cu aportul său la patrimoniul social, numai în cazul în care creditorul social nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociaÅ£ilor.
	(2) Creditorul personal al unui asociat, în măsura în care nu s-a putut îndestula din bunurile proprii ale acestuia, va putea cere, după caz, să se înapoieze sau să se despartă ÅŸi să se atribuie debitorului său partea ce se cuvine acestuia din bunurile comune ale asociaÅ£ilor, cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziÅ£iilor art. 1.929.
Răspunderea asociaÅ£ilor aparenÅ£i	Art. 1.921. - (1) Orice persoană care pretinde că este asociat sau creează terÅ£ilor deliberat o aparenţă convingătoare în acest sens răspunde faţă de terÅ£ii de bună-credinţă întocmai ca un asociat.
	(2) Societatea nu va răspunde faţă de terÅ£ul astfel indus în eroare decât dacă i-a dat motive suficiente pentru a-l considera pe pretinsul asociat drept asociat sau în cazul în care, cunoscând manoperele pretinsului asociat, nu ia măsurile rezonabile pentru a împiedica inducerea terÅ£ului în eroare.
Răspunderea asociaţilor oculţi	Art. 1.922. - Asociaţii oculţi răspund faţă de terţii de bună-credinţă ca şi ceilalţi asociaţi.
InterdicÅ£ia emiterii instrumentelor financiare	Art. 1.923. - (1) Societatea nu poate emite instrumente financiare, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute atât a actelor încheiate în acest scop, cât ÅŸi a instrumentelor financiare emise, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
	(2) AsociaÅ£ii, chiar neadministratori, răspund solidar, în subsidiar, în raport cu societatea, pentru orice daune s-ar cauza terÅ£ilor de bună-credinţă prejudiciaÅ£i prin încălcarea interdicÅ£iei prevăzute la alin. (1).
ObligaÅ£iile administratorilor faţă de terÅ£i	Art. 1.924. - Administratorii societăţii vor informa terÅ£ii asupra puterilor lor înainte de încheierea actului cu aceÅŸtia.
§3. Pierderea calităţii de asociat
Cazuri generale	Art. 1.925. - Pierderea calităţii de asociat are loc prin cesiunea părÅ£ilor în societate, executarea silită a acestora, moartea, încetarea personalităţii juridice, falimentul, punerea sub interdicÅ£ie judecătorească, retragerea ÅŸi excluderea din societate.
Retragerea din societatea cu durată nedeterminată	Art. 1.926. - Asociatul unei societăţi cu durată nedeterminată sau al cărei contract prevede dreptul de retragere se poate retrage din societate, notificând societatea cu un preaviz rezonabil, dacă este de bună-credinţă ÅŸi retragerea sa în acel moment nu produce o pagubă iminentă societăţii.
Retragerea din societatea cu durată determinată	Art. 1.927. - (1) Asociatul unei societăţi cu durată determinată sau având un obiect care nu se poate înfăptui decât într-un anumit timp se poate retrage pentru motive temeinice, cu acordul majorităţii celorlalÅ£i asociaÅ£i, dacă prin contract nu se prevede altfel.
	(2) Dacă acordul nu este întrunit, asociatul se poate adresa instanÅ£ei, care, hotărând asupra retragerii, va aprecia legitimitatea ÅŸi temeinicia motivelor, oportunitatea retragerii în raport cu împrejurările ÅŸi buna-credinţă a părÅ£ilor. În toate cazurile, asociatul este Å£inut să acopere daunele ce ar putea rezulta din retragerea sa.
Excluderea din societate	Art. 1.928. - La cererea unui asociat, instanÅ£a judecătorească, pentru motive temeinice, poate hotărî excluderea din societate a oricăruia dintre asociaÅ£i.
Drepturile asociatului exclus	Art. 1.929. - (1) Un asociat care îÅŸi pierde calitatea altfel decât prin cesiune sau executarea silită a părÅ£ilor sale în societate poate obÅ£ine valoarea părÅ£ilor sale de la data încetării calităţii de asociat, iar ceilalÅ£i asociaÅ£i sunt Å£inuÅ£i să îi plătească imediat ce aceasta a fost stabilită, cu dobânda legală de la data încetării calităţii de asociat.
	(2) În cazul în care părÅ£ile nu convin asupra valorii părÅ£ilor de interes, aceasta se va stabili de către instanţă în condiÅ£iile art. 1.901 alin. (3).

§4. Încetarea contractului de societate ÅŸi dizolvarea societăţii
Cazurile generale de încetare	Art. 1.930. - (1) Sub rezerva unor dispoziÅ£ii legale speciale, contractul încetează ÅŸi societatea se dizolvă prin:
	a) realizarea obiectului societăţii sau imposibilitatea neîndoielnică a realizării acestuia;
	b) consimţământul tuturor asociaÅ£ilor;
	c) hotărârea instanÅ£ei, pentru motive legitime ÅŸi temeinice;
	d) împlinirea duratei societăţii, cu excepÅ£ia cazului în care se aplică dispoziÅ£iile art. 1.931;
	e) nulitatea societăţii;
	f) alte cauze stipulate în contractul de societate.
	(2) Societatea care intră în dizolvare se lichidează.
Prelungirea tacită a contractului de societate	Art. 1.931. - Societatea este tacit prorogată atunci când, cu toate că durata sa a expirat, aceasta continuă să execute operaÅ£iunile sale, iar asociaÅ£ii continuă să iniÅ£ieze operaÅ£iuni ce intră în obiectul său ÅŸi să se comporte ca asociaÅ£i. Prorogarea operează pe o durată de un an, continuând din an în an, de la data expirării duratei, dacă sunt îndeplinite aceleaÅŸi condiÅ£ii.
Nulitatea societăţii	Art. 1.932. - (1) Nulitatea societăţii poate rezulta exclusiv din încălcarea dispoziÅ£iilor imperative ale prezentului capitol, stipulate sub sancÅ£iunea nulităţii, sau din nesocotirea condiÅ£iilor generale de validitate a contractelor, dacă legea specială nu prevede altfel.
	(2) Este considerată nescrisă orice clauză contractuală contrară unei dispoziÅ£ii imperative din prezentul capitol a cărei încălcare nu este sancÅ£ionată cu nulitatea societăţii.
Regimul nulităţii	Art. 1.933. - (1) Nulitatea se acoperă ÅŸi nu va fi constatată sau declarată în cazul în care cauza nulităţii a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond în faÅ£a instanÅ£ei de judecată.
	(2) InstanÅ£a, sesizată cu o cerere în constatarea sau declararea nulităţii, este obligată să pună în discuÅ£ia părÅ£ilor posibilitatea de remediere a cauzelor de nulitate care afectează contractul de societate ÅŸi să fixeze un termen util pentru acoperirea nulităţii, chiar dacă părÅ£ile se împotrivesc.
	(3) Dreptul la acÅ£iune, cu excepÅ£ia nulităţii pentru obiectul ilicit al societăţii, se prescrie în termen de 3 ani de la data încheierii contractului.
Regularizarea societăţii	Art. 1.934. - (1) În cazul anulabilităţii societăţii pentru vicierea consimţământului sau incapacitatea unui asociat ÅŸi atunci când regularizarea este posibilă, orice persoană interesată poate să pună în întârziere pe acela care este îndreptăţit să invoce nulitatea, fie pentru a se face regularizarea, fie pentru a exercita acÅ£iunea în anulare în termen de 6 luni de când a fost pus în întârziere, sub sancÅ£iunea decăderii. Despre punerea în întârziere va fi înÅŸtiinÅ£ată ÅŸi societatea.
	(2) Societatea sau orice asociat poate, în termenul prevăzut la alin. (1), să propună instanÅ£ei învestite cu acÅ£iunea în anulare orice măsuri de acoperire a nulităţii, în special prin răscumpărarea drepturilor sociale care aparÅ£in reclamantului. În acest caz, instanÅ£a poate fie să pronunÅ£e nulitatea, fie să declare obligatorii măsurile propuse, dacă acestea din urmă au fost în prealabil adoptate de societate în condiÅ£iile cerute pentru modificările aduse contractului de societate. La adoptarea acestor din urmă măsuri nu se Å£ine seama de votul asociatului reclamant.
	(3) În caz de contestare a valorii drepturilor sociale care revin asociatului, valoarea acestora se determină cu respectarea dispoziÅ£iilor art. 1.901 alin. (3).
Efectele nulităţii	Art. 1.935. - (1) Societatea încetează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost constatată sau, după caz, declarată nulitatea ÅŸi intră în lichidarea patrimoniului social.
	(2) Prin hotărârea judecătorească de declarare sau constatare, după caz, a nulităţii societăţii se vor numi ÅŸi lichidatorii.
	(3) Nici societatea şi nici asociaţii nu se pot prevala de nulitate faţă de terţii de bună-credinţă.

Răspunderea pentru nulitatea societăţii	Art. 1.936. - (1) Dreptul la acÅ£iunea în repararea prejudiciului cauzat prin declararea sau, după caz, constatarea nulităţii societăţii se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreÅŸti de declarare sau constatare a nulităţii.
	(2) DispariÅ£ia cauzei de nulitate sau regularizarea societăţii nu împiedică exercitarea dreptului la acÅ£iune în despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit prin intervenÅ£ia nulităţii. În aceste cazuri, dreptul la acÅ£iune se prescrie în termen de 3 ani din ziua în care nulitatea a fost acoperită.
Pieirea bunurilor subscrise ca aport	Art. 1.937. - (1) Când unul dintre asociaÅ£i a promis să pună în comun proprietatea sau folosinÅ£a unui bun care a pierit ori s-a pierdut înainte ca aportul să fi fost făcut, societatea încetează faţă de toÅ£i asociaÅ£ii, afară de cazul în care societatea poate continua ÅŸi fără asociatul care a subscris bunul ce a pierit ori s-a pierdut.
	(2) Societatea încetează, de asemenea, în toate cazurile, prin pieirea bunului, dacă a fost pusă în comun numai folosinÅ£a acestuia, iar proprietatea a rămas asociatului, afară de cazul în care societatea poate continua ÅŸi fără asociatul care a subscris bunul ce a pierit.
Alte cazuri de încetare	Art. 1.938. - În cazul în care contractul nu prevede altfel, societatea încetează ÅŸi prin:
	a) moartea ori punerea sub interdicţie a uneia dintre persoanele fizice asociate;
	b) încetarea calităţii de subiect de drept a uneia dintre persoanele juridice asociate;
	c) falimentul unui asociat.
Continuarea contractului în cazul morÅ£ii unui asociat	Art. 1.939. - În contractul de societate se poate stipula ca la moartea unui asociat societatea să continue de drept cu moÅŸtenitorii acestuia.
Drepturile moÅŸtenitorilor în cadrul societăţii	Art. 1.940. - Dacă s-a stipulat că, în cazurile prevăzute la art. 1.938, societatea va continua între asociaÅ£ii rămaÅŸi, asociatul ori, după caz, moÅŸtenitorul său nu are drept decât la partea sa ori a autorului său, după situaÅ£ia societăţii, la data când evenimentul s-a produs. El nu participă la drepturile ÅŸi nu este Å£inut de obligaÅ£iile ulterioare decât în măsura în care acestea sunt urmarea necesară a operaÅ£iunilor făcute înaintea acestui eveniment.
§5. Lichidarea societăţii
Numirea ÅŸi revocarea lichidatorului	Art. 1.941. - (1) Lichidarea se face, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de societate sau prin convenÅ£ie ulterioară, de toÅ£i asociaÅ£ii sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate. În caz de neînÅ£elegere, lichidatorul este numit de instanÅ£a judecătorească, la cererea oricăruia dintre asociaÅ£i.
	(2) Lichidatorul numit de asociaţi poate fi revocat de asociaţi cu unanimitate de voturi. El poate fi, de asemenea, revocat pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, de instanţa judecătorească.
	(3) Lichidatorul numit de instanţa judecătorească poate fi revocat numai de către aceasta, la cererea oricărei persoane interesate.
	(4) Pot fi numiÅ£i lichidatori atât persoane fizice, cât ÅŸi persoane juridice, care au statut de practicieni în insolvenţă.
	(5) Când sunt mai mulÅ£i lichidatori, hotărârile lor se iau cu majoritate absolută.
ObligaÅ£iile ÅŸi răspunderea lichidatorilor	Art. 1.942. - ObligaÅ£iile ÅŸi răspunderea lichidatorilor sunt reglementate de dispoziÅ£iile aplicabile administratorilor, în afară de cazul în care prin lege sau prin contractul de societate se dispune altfel.
Inventarul	Art. 1.943. - (1) Administratorii trebuie să predea lichidatorilor bunurile şi documentele sociale şi să prezinte acestora bilanţul ultimului exerciţiu financiar.
	(2) Lichidatorii trebuie să întocmească inventarul bunurilor ÅŸi fondurilor sociale ÅŸi să stabilească activul ÅŸi pasivul patrimoniului social. Inventarul trebuie să fie semnat de administratori ÅŸi lichidatori.
Puterile lichidatorilor	Art. 1.944. - (1) Lichidatorii pot să încheie toate actele necesare lichidării ÅŸi, dacă asociaÅ£ii nu au stipulat altfel, pot să vândă, chiar în bloc, bunurile sociale, să încheie convenÅ£ii arbitrale ÅŸi să facă tranzacÅ£ii.
	(2) Ei reprezintă societatea în justiÅ£ie, în condiÅ£iile prevăzute de lege.
	(3) Lichidatorii nu pot însă să iniÅ£ieze noi operaÅ£iuni, sub sancÅ£iunea de a răspunde personal ÅŸi solidar pentru toate daunele ce ar putea rezulta.

Plata datoriilor sociale	Art. 1.945. - AsociaÅ£ii sau, după caz, lichidatorul sunt Å£inuÅ£i a plăti creditorii societăţii, a consemna sumele necesare pentru plata creanÅ£elor exigibile la o dată ulterioară, contestate sau care nu au fost înfăţiÅŸate de creditori, ÅŸi a înapoia cheltuielile ori avansurile făcute în interesul social de unii asociaÅ£i.
Restituirea aporturilor ÅŸi împărÅ£irea excedentului rămas în urma lichidării	Art. 1.946. - (1) După plata datoriilor sociale, activul rămas este destinat rambursării aporturilor subscrise ÅŸi vărsate de asociaÅ£i, iar eventualul excedent constituie profit net, care va fi repartizat între asociaÅ£i proporÅ£ional cu partea fiecăruia la beneficii, dacă nu s-a prevăzut altfel prin contractul de societate sau prin hotărâre a asociaÅ£ilor, ÅŸi cu aplicarea, dacă este cazul, a prevederilor art. 1.912 alin. (1).
	(2) Bunurile aduse în uzufruct sau în folosinţă se restituie în natură.
	(3) Dacă bunul adus în proprietate se află încă în masa patrimonială, acesta va fi restituit, la cererea asociatului, în natură, cu obligaÅ£ia plăţii unei sulte, dacă este cazul.
	(4) După rambursarea aporturilor băneÅŸti ÅŸi în bunuri, asociatul care a contribuit la patrimoniul social cu aporturi în cunoÅŸtinÅ£e specifice sau prestaÅ£ii are dreptul de a primi, în limita cotei sale de participare la profit, bunurile rezultate din prestaÅ£ia sa, dacă acestea se află încă în patrimoniul societăţii, cu obligaÅ£ia plăţii unei sulte, dacă este cazul.
	(5) Dacă în urma lichidării excedentul rămas constă într-un bun a cărui atribuire către asociaÅ£i este interzisă de lege, lichidatorul va vinde bunul la licitaÅ£ie publică, cu încuviinÅ£area prealabilă a instanÅ£ei competente, iar suma se împarte asociaÅ£ilor, potrivit alin. (1).
Suportarea pasivului	Art. 1.947. - Dacă activul net este neîndestulător pentru înapoierea în întregime a aporturilor ÅŸi pentru plata obligaÅ£iilor sociale, pierderea se suportă de asociaÅ£i potrivit cu contribuÅ£ia acestora stabilită prin contract.
ÎmpărÅ£eala bunurilor sociale	Art. 1.948. - ÎmpărÅ£eala în natură a bunurilor societăţii se face potrivit regulilor privitoare la împărÅ£eala bunurilor proprietate comună.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Asocierea în participaÅ£ie
NoÅ£iune	Art. 1.949. - Contractul de asociere în participaÅ£ie este contractul prin care o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participaÅ£ie la beneficiile ÅŸi pierderile uneia sau mai multor operaÅ£iuni pe care le întreprinde.
Proba	Art. 1.950. - Contractul se probează numai prin înscris.
Personalitatea juridică	Art. 1.951. - Asocierea în participaÅ£ie nu poate dobândi personalitate juridică ÅŸi nu constituie faţă de terÅ£i o persoană distinctă de persoana asociaÅ£ilor. TerÅ£ul nu are niciun drept faţă de asociere ÅŸi nu se obligă decât faţă de asociatul cu care a contractat.
Regimul aporturilor	Art. 1.952. - (1) AsociaÅ£ii rămân proprietarii bunurilor puse la dispoziÅ£ia asociaÅ£iei.
	(2) Ei pot conveni ca bunurile aduse în asociere, precum ÅŸi cele obÅ£inute în urma folosirii acestora să devină proprietate comună.
	(3) Bunurile puse la dispoziÅ£ia asocierii pot trece, în tot sau în parte, în proprietatea unuia dintre asociaÅ£i pentru realizarea obiectului asocierii, în condiÅ£iile convenite prin contract ÅŸi cu respectarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
	(4) AsociaÅ£ii pot stipula redobândirea în natură a bunurilor prevăzute la alin. (3) la încetarea asocierii.
Raporturile dintre asociaÅ£i ÅŸi faţă de terÅ£i	Art. 1.953. - (1) AsociaÅ£ii, chiar acÅ£ionând pe contul asocierii, contractează ÅŸi se angajează în nume propriu faţă de terÅ£i.
	(2) Cu toate acestea, dacă asociaÅ£ii acÅ£ionează în această calitate faţă de terÅ£i sunt Å£inuÅ£i solidar de actele încheiate de oricare dintre ei.
	(3) AsociaÅ£ii exercită toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei, dar terÅ£ul este Å£inut exclusiv faţă de asociatul cu care a contractat, cu excepÅ£ia cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului.
	(4) Orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaţilor faţă de terţi este inopozabilă acestora.
	(5) Orice clauză care stabileşte un nivel minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociaţi este considerată nescrisă.
Forma ÅŸi condiÅ£iile asocierii	Art. 1.954. - Cu excepÅ£ia dispoziÅ£iilor prevăzute la art. 1.949-1.953, convenÅ£ia părÅ£ilor determină forma contractului, întinderea ÅŸi condiÅ£iile asocierii, precum ÅŸi cauzele de dizolvare ÅŸi lichidare a acesteia.

CAPITOLUL VIII
Contractul de transport
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 1.955. - Prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preÅ£ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul ÅŸi locul convenite.
Dovada contractului	Art. 1.956. - Contractul de transport se dovedeşte prin documente de transport, precum scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimaţie de călătorie sau altele asemenea, de la caz la caz.
Modalităţi de transport	Art. 1.957. - (1) Transportul poate fi realizat de unul sau mai mulÅ£i transportatori, în acest din urmă caz putând fi succesiv ori combinat.
	(2) Transportul succesiv este cel efectuat de 2 sau mai mulÅ£i transportatori succesivi care utilizează acelaÅŸi mod de transport, iar transportul combinat este cel în care acelaÅŸi transportator sau aceiaÅŸi transportatori succesivi utilizează moduri de transport diferite.
	(3) Transportatorii care se succedă îÅŸi predau unul altuia bunurile ÅŸi bagajele transportate, până la destinaÅ£ie, fără intervenÅ£ia expeditorului sau a călătorului.
Domeniul de aplicare	Art. 1.958. - (1) DispoziÅ£iile prezentului capitol se aplică tuturor modurilor de transport, în măsura în care nu se dispune altfel prin legi speciale sau nu sunt aplicabile practici statornicite între părÅ£i ori uzanÅ£e.
	(2) Cu excepÅ£ia situaÅ£iei în care este efectuat de un transportator care îÅŸi oferă serviciile publicului în cadrul activităţii sale profesionale, transportul cu titlu gratuit nu este supus dispoziÅ£iilor cuprinse în acest capitol. În acest caz, transportatorul este Å£inut numai de o obligaÅ£ie de prudenţă ÅŸi diligenţă.
	(3) Transportatorul care îÅŸi oferă serviciile publicului trebuie să transporte orice persoană care solicită serviciile sale ÅŸi orice bun al cărui transport este solicitat, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz. Pasagerul, expeditorul ÅŸi destinatarul sunt obligaÅ£i să respecte instrucÅ£iunile transportatorului.
Răspunderea transportatorului	Art. 1.959. - (1) Transportatorul nu poate exclude sau limita răspunderea sa decât în cazurile prevăzute de lege.
	(2) Transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea ajungerii la destinaÅ£ie, cu excepÅ£ia cazului fortuit ÅŸi a forÅ£ei majore.
Substituirea	Art. 1.960. - (1) Dacă transportatorul îÅŸi substituie un alt transportator pentru executarea totală sau parÅ£ială a obligaÅ£iei sale, acesta din urmă este considerat parte în contractul de transport.
	(2) Plata efectuată unuia dintre transportatori este liberatorie în privinÅ£a tuturor transportatorilor care i-au substituit pe alÅ£ii sau au fost substituiÅ£i.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Contractul de transport de bunuri
Documentul de transport	Art. 1.961. - (1) La remiterea bunurilor pentru transport, expeditorul trebuie să predea transportatorului, în afară de documentul de transport, toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscale ÅŸi altele asemenea, necesare efectuării transportului, potrivit legii.
	(2) Documentul de transport este semnat de expeditor ÅŸi trebuie să cuprindă, între altele, menÅ£iuni privind identitatea expeditorului, a transportatorului ÅŸi a destinatarului ÅŸi, după caz, a persoanei care trebuie să plătească transportul. Documentul de transport menÅ£ionează, de asemenea, locul ÅŸi data luării în primire a bunului, punctul de plecare ÅŸi cel de destinaÅ£ie, preÅ£ul ÅŸi termenul transportului, natura, cantitatea, volumul sau masa ÅŸi starea aparentă a bunului la predarea spre transport, caracterul periculos al bunului, dacă este cazul, precum ÅŸi documentele suplimentare care au fost predate ÅŸi însoÅ£esc transportul. PărÅ£ile pot conveni să introducă ÅŸi alte menÅ£iuni în documentul de transport. DispoziÅ£iile legii speciale rămân aplicabile.
	(3) Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciile cauzate de un viciu propriu al bunului sau de orice omisiune, insuficienţă ori inexactitate a menÅ£iunilor din documentul de transport sau, dacă este cazul, din documentele suplimentare. Transportatorul rămâne răspunzător faţă de terÅ£i pentru prejudiciile rezultate dintr-o astfel de cauză, având drept de regres împotriva expeditorului.

Pluralitatea de exemplare. Recipisa de primire	Art. 1.962. - (1) Documentul de transport se întocmeÅŸte în cel puÅ£in 3 exemplare, câte unul pentru transportator ÅŸi expeditor ÅŸi altul care însoÅ£eÅŸte bunul transportat până la destinaÅ£ie.
	(2) În lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să elibereze expeditorului, la cererea acestuia, o recipisă de primire a bunului spre transport, dispoziÅ£iile art. 1.961 alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător. Această prevedere nu se aplică în cazul transportului rutier de mărfuri.
	(3) Documentul de transport sau, în lipsa acestuia, recipisa de primire dovedeÅŸte până la proba contrară luarea în primire a bunului spre transport, natura, cantitatea ÅŸi starea aparentă a acestuia.
Documente de transport individuale	Art. 1.963. - În cazul în care expeditorul predă pentru transport mai multe colete, transportatorul are dreptul să îi solicite acestuia câte un document de transport pentru fiecare colet în parte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Documente de transport negociabile	Art. 1.964. - (1) Documentul de transport nu este negociabil, cu excepÅ£ia cazului în care părÅ£ile sau legea specială dispun astfel.
	(2) În cazul în care este negociabil, documentul de transport la ordin se transmite prin gir, iar cel la purtător prin remitere.
Transmiterea documentelor de transport la ordin sau la purtător	Art. 1.965. - (1) Atunci când documentul de transport este la ordin sau la purtător, proprietatea bunurilor transportate se transferă prin efectul transmiterii acestui document.
	(2) Forma ÅŸi efectele girurilor, anularea ÅŸi înlocuirea documentului de transport sunt supuse dispoziÅ£iilor privitoare la cambie ÅŸi biletul la ordin.
	(3) Ultimul giratar al unui ÅŸir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îÅŸi îndeplineÅŸte obligaÅ£ia rezultând din titlu este eliberat, numai dacă nu a există fraudă sau culpă gravă din partea sa.
Ambalajul	Art. 1.966. - (1) Expeditorul are obligaţia să ambaleze bunurile corespunzător naturii acestora şi modului de transport.
	(2) Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciile cauzate acestuia de ambalajul necorespunzător sau de ambalarea defectuoasă a bunurilor predate spre transport. Transportatorul rămâne răspunzător faţă de terÅ£i pentru pagubele cauzate astfel, cu drept de regres contra expeditorului.
Predarea bunurilor transportatorului	Art. 1.967. - Expeditorul trebuie să predea bunurile la locul ÅŸi în condiÅ£iile convenite prin clauzele contractului sau, în lipsa acestora, potrivit practicilor statornicite între părÅ£i ori uzanÅ£elor, să completeze ÅŸi să predea documentul de transport, fiind răspunzător pentru prejudiciile cauzate prin întârziere.
ObligaÅ£ia de a transporta bunurile	Art. 1.968. - Transportatorul are obligaÅ£ia de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinaÅ£ie.
Termenul de transport	Art. 1.969. - Transportul trebuie efectuat în termenul stabilit de părÅ£i. Dacă termenul în care trebuie făcut transportul nu a fost determinat de părÅ£i, se Å£ine seama de practicile statornicite între părÅ£i, de uzanÅ£ele aplicate la locul de plecare, iar în lipsa acestora, se stabileÅŸte potrivit împrejurărilor.
Suspendarea transportului ÅŸi contraordinul	Art. 1.970. - (1) Expeditorul poate suspenda transportul ÅŸi cere restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât aceleia menÅ£ionate în documentul de transport ori dispune cum va crede de cuviinţă, fiind obligat să plătească transportatorului cheltuielile ÅŸi contravaloarea daunelor care sunt consecinÅ£a imediată a acestui contraordin. DispoziÅ£iile art. 1.971 sunt aplicabile.
	(2) Pentru a exercita dreptul de contraordin trebuie prezentat documentul de transport semnat de transportator sau recipisa de primire, dacă un asemenea document a fost eliberat; modificările ce decurg din contraordin trebuie înscrise în documentul de transport sau pe recipisă sub o nouă semnătură a transportatorului.
	(3) Dreptul la contraordin încetează din momentul în care destinatarul a cerut predarea bunurilor, cu respectarea dispoziÅ£iilor art. 1.976.
	(4) Transportatorul răspunde pentru prejudiciile produse prin executarea contraordinelor date cu încălcarea dispoziÅ£iilor prezentului articol.
Împiedicarea executării transportului. ConsecinÅ£e	Art. 1.971. - (1) În caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucÅ£iuni expeditorului sau, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaÅ£ie, modificând itinerarul. În acest din urmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă, transportatorul are drept la preÅ£ul transportului, la taxele accesorii ÅŸi la cheltuieli, pe ruta efectiv parcursă, precum ÅŸi la modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare a transportului.

	(2) Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, din alte motive, continuarea transportului nu este posibilă, transportatorul va proceda potrivit instrucÅ£iunilor date de expeditor prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, iar în lipsa acestora sau dacă instrucÅ£iunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la cunoÅŸtinÅ£a expeditorului, cerându-i-se instrucÅ£iuni.
	(3) Expeditorul înÅŸtiinÅ£at de ivirea împiedicării poate denunÅ£a contractul plătind transportatorului numai cheltuielile făcute de acesta ÅŸi preÅ£ul transportului în proporÅ£ie cu parcursul efectuat.
Modificări aduse de transportator	Art. 1.972. - (1) Dacă în termen de 5 zile de la trimiterea înÅŸtiinţării prevăzute la art. 1.971 alin. (2) expeditorul nu dă, în condiÅ£iile legii speciale, instrucÅ£iuni ce pot fi executate ÅŸi nici nu îi comunică denunÅ£area contractului, transportatorul poate să păstreze bunul în depozit sau îl poate depozita la un terÅ£. În cazul în care depozitarea nu este posibilă ori bunul se poate altera sau deteriora ori valoarea acestuia nu poate acoperi preÅ£ul transportului, taxele accesorii ÅŸi cheltuielile, transportatorul va valorifica bunul, potrivit dispoziÅ£iilor legii.
	(2) Când bunul a fost vândut, preÅ£ul, după scăderea drepturilor băneÅŸti ale transportatorului, trebuie să fie pus la dispoziÅ£ia expeditorului, iar dacă preÅ£ul este mai mic decât drepturile băneÅŸti ale transportatorului, expeditorul trebuie să plătească diferenÅ£a.
	(3) În cazul în care împiedicarea la transport a încetat înainte de sosirea instrucÅ£iunilor expeditorului, bunul se transmite la destinaÅ£ie, fără a se mai aÅŸtepta aceste instrucÅ£iuni, expeditorul fiind înÅŸtiinÅ£at despre aceasta fără întârziere.
Dreptul de dispoziÅ£ie ulterioară	Art. 1.973. - (1) Expeditorul are dreptul, prin dispoziÅ£ie ulterioară scrisă, să retragă înainte de plecare bunul ce urma să fie transportat, să îl oprească în cursul transportului, să amâne predarea lui către destinatar ori să dispună înapoierea lui la locul de plecare, să schimbe persoana destinatarului ori locul de destinaÅ£ie sau să dispună o altă modificare a condiÅ£iilor de executare a transportului.
	(2) Expeditorul care a dat o dispoziÅ£ie ulterioară este obligat să plătească transportatorului, după caz, preÅ£ul părÅ£ii efectuate din transport, taxele datorate ÅŸi cheltuielile pricinuite prin executarea dispoziÅ£iei ulterioare, precum ÅŸi să îl despăgubească de orice pagubă suferită.
	(3) Expeditorul nu poate da dispoziÅ£ie ulterioară care să aibă ca efect divizarea transportului, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Trecerea dreptului la destinatar	Art. 1.974. - Dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport se stinge de îndată ce destinatarul ÅŸi-a manifestat voinÅ£a de a-ÅŸi valorifica drepturile ce rezultă pentru el din contractul de transport potrivit art. 1.977 sau de îndată ce expeditorul a predat destinatarului duplicatul de pe documentul de transport. Din acel moment, dreptul de a modifica contractul de transport prin dispoziÅ£ie ulterioară trece asupra destinatarului.
Dreptul de refuz al transportatorului	Art. 1.975. - (1) Transportatorul, conformându-se dispoziÅ£iilor legii speciale, poate refuza executarea dispoziÅ£iei ulterioare, înÅŸtiinÅ£ându-l fără întârziere pe cel de la care ea emană, dacă executarea dispoziÅ£iei ar fi de natură să tulbure în mod grav bunul mers al exploatării ori dacă, în cazul schimbării locului de destinaÅ£ie, sporul de taxe ÅŸi cheltuieli nu ar fi garantat de valoarea bunului sau în alt fel. DispoziÅ£iile art. 1.978 sunt aplicabile.
	(2) Transportatorul are obligaÅ£ia de înÅŸtiinÅ£are ÅŸi în cazul în care, la primirea dispoziÅ£iei, executarea acesteia nu mai este posibilă.
ObligaÅ£ia de predare ÅŸi de informare	Art. 1.976. - (1) Transportatorul este obligat să pună bunurile transportate la dispoziÅ£ia destinatarului sau posesorului documentului de transport la ordin ori la purtător, în locul ÅŸi termenele indicate în contract sau, în lipsă, potrivit practicilor statornicite între părÅ£i ori uzanÅ£elor. Posesorul documentului de transport la ordin sau la purtător este obligat să îl remită transportatorului la preluarea bunurilor transportate.
	(2) Predarea bunurilor transportate se face la domiciliul sau sediul destinatarului, dacă din contract, din practicile statornicite între părÅ£i ori conform uzanÅ£elor nu rezultă contrariul.
	(3) Transportatorul îl înÅŸtiinÅ£ează pe destinatar cu privire la sosirea bunurilor ÅŸi la termenul pentru preluarea acestora, dacă predarea nu se face la domiciliul sau sediul acestuia, potrivit alin. (2).

Data dobândirii drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor de către destinatar	Art. 1.977. - Fără a aduce atingere drepturilor expeditorului, destinatarul dobândeÅŸte drepturile ÅŸi obligaÅ£iile decurgând din contractul de transport prin acceptarea acestuia sau a bunurilor transportate.
Preţul şi alte cheltuieli	Art. 1.978. - (1) Preţul transportului şi al serviciilor accesorii prestate de transportator sunt datorate de expeditor şi se plătesc la predarea bunurilor pentru transport, dacă nu se prevede altfel prin contract sau legea specială, după caz.
	(2) Dacă bunurile nu sunt de aceeaÅŸi natură cu cele descrise în documentul de transport sau valoarea lor este superioară, transportatorul are dreptul la preÅ£ul pe care l-ar fi cerut dacă ar fi cunoscut aceste împrejurări, dispoziÅ£iile legii speciale fiind aplicabile.
	(3) Dacă preţul se plăteşte la destinaţie, transportatorul va preda bunurile contra plăţii acestuia de către destinatar.
	(4) Preţul serviciilor accesorii şi al cheltuielilor efectuate pe parcursul transportului este datorat de destinatar, dacă prin contract sau legea specială nu se prevede altfel.
Constatarea stării bunului	Art. 1.979. - (1) La primirea bunurilor transportate, destinatarul are dreptul să ceară să se constate, pe cheltuiala sa, identitatea, cantitatea şi starea bunurilor transportate.
	(2) Dacă se va stabili existenÅ£a unor vicii, cheltuielile făcute sunt în sarcina transportatorului.
	(3) În lipsa convenÅ£iei contrare, viciile vor fi verificate potrivit dispoziÅ£iilor alin. (4) ÅŸi (8).
	(4) În caz de neînÅ£elegere asupra calităţii sau stării unei mărfi, instanÅ£a, la cererea uneia dintre părÅ£i, poate dispune, cu procedura prevăzută de lege pentru ordonanÅ£a preÅŸedinÅ£ială, constatarea stării acesteia de unul sau mai mulÅ£i experÅ£i numiÅ£i din oficiu.
	(5) Prin aceeaÅŸi hotărâre se poate dispune sechestrarea mărfii sau depunerea ei într-un depozit public sau, în lipsă, într-un alt loc ce se va determina.
	(6) Dacă păstrarea mărfii ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea ei pe cheltuiala celui căruia îi aparÅ£ine, în condiÅ£iile care se vor determina prin hotărâre.
	(7) Hotărârea de vânzare va trebui comunicată, înainte de punerea ei în executare, celeilalte părÅ£i sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceÅŸtia se află în localitate; în caz contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.
	(8) Partea care nu s-a prevalat de dispoziÅ£iile alin. (4)-(7) trebuie, în caz de contestaÅ£ie, să stabilească atât identitatea mărfii, cât ÅŸi viciile ei.
Plata sumelor datorate transportatorului	Art. 1.980. - (1) Destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor transportate decât dacă plăteÅŸte transportatorului sumele datorate potrivit contractului ÅŸi eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat, în condiÅ£iile prevăzute la art. 1.978 alin. (3).
	(2) În caz de neînÅ£elegere asupra sumei datorate, destinatarul poate prelua bunurile transportate dacă plăteÅŸte transportatorului suma pe care susÅ£ine că o datorează acestuia din urmă ÅŸi consemnează diferenÅ£a reclamată de transportator la o instituÅ£ie de credit.
Imposibilitatea predării bunurilor	Art. 1.981. - (1) Dacă destinatarul nu este găsit, refuză sau neglijează preluarea bunurilor ori dacă există neînÅ£elegeri privind preluarea bunurilor între mai mulÅ£i destinatari sau din orice motiv, fără culpa sa, transportatorul nu poate preda bunurile transportate, acesta va solicita imediat instrucÅ£iuni expeditorului, care este obligat să i le transmită în maximum 15 zile, sub sancÅ£iunea returnării bunurilor către expeditor, pe cheltuiala acestuia, sau a vânzării lor de către transportator, după caz.
	(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), dacă există urgenţă sau bunurile sunt perisabile, transportatorul va retransmite expeditorului bunurile, pe cheltuiala acestuia, sau le va vinde, potrivit art. 1.726, fără să mai solicite instrucÅ£iuni expeditorului.
	(3) La sfârÅŸitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului pentru primirea instrucÅ£iunilor expeditorului, obligaÅ£iile transportatorului sunt cele de la depozitul gratuit, cu obligaÅ£ia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare ÅŸi depozitare a bunurilor.
	(4) Transportatorul va fi despăgubit de destinatar sau expeditor, după caz, pentru pagubele cauzate de întârzierea destinatarului în preluarea bunurilor transportate.

Garantarea creanÅ£elor transportatorului	Art. 1.982. - (1) Pentru garantarea creanÅ£elor sale izvorâte din contractul de transport, transportatorul se bucură, cu privire la bunul transportat, de drepturile unui creditor gajist cât timp deÅ£ine acel bun.
	(2) Transportatorul poate exercita drepturile prevăzute la alin. (1) şi după predarea către destinatar a bunului transportat, dar numai timp de 24 de ore de la predare şi doar dacă destinatarul mai deţine bunul.
Predarea bunurilor fără încasarea sumelor datorate	Art. 1.983. - (1) Transportatorul care predă bunurile transportate fără a încasa de la destinatar sumele ce i se datorează lui, transportatorilor anteriori sau expeditorului ori fără a pretinde destinatarului consemnarea sumei asupra căreia există neînÅ£elegeri pierde dreptul de regres ÅŸi răspunde faţă de expeditor ÅŸi transportatorii anteriori pentru toate sumele ce li se cuveneau.
	(2) În toate cazurile însă, transportatorul are acÅ£iune împotriva destinatarului, chiar dacă acesta a ridicat bunurile transportate.
Răspunderea transportatorului	Art. 1.984. - Transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totală ori parÅ£ială a bunurilor, prin alterarea ori deteriorarea acestora, survenită pe parcursul transportului, sub rezerva aplicării dispoziÅ£iilor art. 1.959, precum ÅŸi prin întârzierea livrării bunurilor.
Repararea prejudiciului	Art. 1.985. - (1) În caz de pierdere a bunurilor, transportatorul trebuie să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a părÅ£ilor pierdute din bunurile transportate.
	(2) În caz de alterare sau deteriorare a bunurilor, transportatorul va acoperi scăderea lor de valoare.
	(3) Pentru aplicarea alin. (1) ÅŸi (2) se va avea în vedere valoarea bunurilor la locul ÅŸi momentul predării.
Restituirea preÅ£ului ÅŸi a cheltuielilor	Art. 1.986. - În cazul prevăzut la art. 1.985, transportatorul trebuie să restituie, de asemenea, preÅ£ul transportului, al serviciilor accesorii ÅŸi cheltuielile transportului, proporÅ£ional, după caz, cu valoarea bunurilor pierdute sau cu diminuarea valorii cauzate de alterarea ori deteriorarea acestora.
Calcularea cuantumului despăgubirii	Art. 1.987. - În cazul în care valoarea bunului a fost declarată la predare, despăgubirea se calculează în raport cu acea valoare. Cu toate acestea, dacă valoarea reală a bunului de la locul ÅŸi momentul predării este mai mică, despăgubirea se calculează în raport cu această din urmă valoare.
Cazuri speciale	Art. 1.988. - (1) Transportatorul nu este Å£inut să transporte documente, sume de bani în numerar, titluri de valoare, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare.
	(2) Dacă acceptă transportul unor bunuri dintre cele prevăzute la alin. (1), transportatorul trebuie să acopere, în caz de pierdere, deteriorare sau alterare, numai valoarea declarată a acestora. În situaÅ£ia în care s-a declarat o natură diferită a bunurilor ori o valoare mai mare, transportatorul este exonerat de orice răspundere.
Limitarea răspunderii	Art. 1.989. - În toate cazurile, despăgubirea nu poate depăşi cuantumul stabilit prin legea specială.
Agravarea răspunderii	Art. 1.990. - Dacă transportatorul a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, acesta datorează despăgubiri, fără limitările sau exonerarea de răspundere prevăzute la art. 1.987-1.989.
Înlăturarea răspunderii	Art. 1.991. - (1) Transportatorul nu răspunde dacă pierderea totală ori parÅ£ială sau, după caz, alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza:
	a) unor fapte în legătură cu încărcarea sau descărcarea bunului, dacă această operaÅ£iune s-a efectuat de către expeditor sau destinatar;
	b) lipsei ori defectuozităţii ambalajului, dacă după aspectul exterior nu putea fi observată la primirea bunului pentru transport;
	c) expedierii sub o denumire necorespunzătoare, inexactă ori incompletă a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite condiţii, precum şi a nerespectării de către expeditor a măsurilor de siguranţă prevăzute pentru acestea din urmă;
	d) unor evenimente naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacă, potrivit dispoziÅ£iilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;
	e) naturii bunului transportat, dacă aceasta îl expune pierderii sau stricăciunii prin sfărâmare, spargere, ruginire, alterare interioară spontană ÅŸi altele asemenea;
	f) pierderii de greutate, oricare ar fi distanÅ£a parcursă, dacă ÅŸi în măsura în care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor suferă, obiÅŸnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;

	g) pericolului inerent al transportului de animale vii;
	h) faptului că prepusul expeditorului, care însoÅ£eÅŸte bunul în cursul transportului, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura conservarea bunului;
	i) oricărei alte împrejurări prevăzute prin lege specială.
	(2) Dacă se constată că pierderea sau deteriorarea ori alterarea a putut surveni din una dintre cauzele prevăzute la alin. (1), se prezumă că paguba a fost produsă din acea cauză.
	(3) Transportatorul este, de asemenea, exonerat de răspundere, dacă dovedeşte că pierderea totală sau parţială ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza:
	a) unei alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), săvârÅŸită cu intenÅ£ie ori din culpă de către expeditor sau destinatar, ori a instrucÅ£iunilor date de către unul dintre aceÅŸtia;
	b) forţei majore sau faptei unui terţ pentru care transportatorul nu este ţinut să răspundă.
Răspunderea pentru neefectuarea transportului sau pentru întârziere	Art. 1.992. - Transportatorul răspunde ÅŸi pentru paguba cauzată prin neefectuarea transportului sau prin depăşirea termenului de transport.
Răspunderea pentru rambursuri ÅŸi formalităţi vamale	Art. 1.993. - Răspunderea transportatorului pentru încasarea rambursurilor cu care expeditorul a grevat transportul ÅŸi pentru îndeplinirea operaÅ£iunilor vamale este reglementată de dispoziÅ£iile privitoare la mandat.
Cazuri de decădere	Art. 1.994. - (1) În cazul în care cel îndreptăţit primeÅŸte bunurile fără a face rezerve, nu se mai pot formula împotriva transportatorului pretenÅ£iile izvorâte din pierderea parÅ£ială sau alterarea ori deteriorarea bunurilor transportate ori din nerespectarea termenului de transport.
	(2) În cazul în care pierderea parÅ£ială sau alterarea ori deteriorarea nu putea fi descoperită la primirea bunului, cel îndreptăţit poate pretinde transportatorului daune-interese, chiar dacă bunul transportat a fost primit fără rezerve. Daunele-interese pot fi cerute numai dacă cel îndreptăţit a adus la cunoÅŸtinÅ£a transportatorului pieirea sau alterarea ori deteriorarea de îndată ce a descoperit-o, însă nu mai târziu de 5 zile de la primirea bunului, iar pentru bunurile perisabile sau animalele vii, nu mai târziu de 6 ore de la primirea acestora.
	(3) În caz de intenÅ£ie sau culpă gravă a transportatorului, dispoziÅ£iile de mai sus privitoare la stingerea pretenÅ£iilor celui îndreptăţit, precum ÅŸi cele privitoare la termenul de înÅŸtiinÅ£are nu sunt aplicabile.
Clauze de exonerare sau înlăturare a răspunderii	Art. 1.995. - (1) Clauza prin care se înlătură sau restrânge răspunderea stabilită prin lege în sarcina transportatorului se consideră nescrisă.
	(2) Cu toate acestea, expeditorul îÅŸi poate asuma riscul transportului în cazul pagubelor cauzate de ambalaj sau în cazul transporturilor speciale care măresc riscul pierderii sau stricăciunii bunurilor.
Bunurile periculoase	Art. 1.996. - (1) Expeditorul care predă pentru transport bunuri periculoase, fără să informeze transportatorul în prealabil, îl va despăgubi pe acesta pentru orice pagube cauzate de natura periculoasă a transportului.
	(2) În cazul de la alin. (1), expeditorul va acoperi cheltuielile ÅŸi riscurile decurgând din depozitul unor astfel de bunuri.
Răspunderea expeditorului	Art. 1.997. - (1) Expeditorul va despăgubi transportatorul pentru orice pagube cauzate de natura sau viciul bunurilor predate pentru transport.
	(2) Transportatorul rămâne însă răspunzător faţă de terÅ£i pentru pagubele cauzate astfel, cu drept de regres împotriva expeditorului.
Transportatorul care se obligă să transporte pe liniile altuia	Art. 1.998. - Dacă nu s-a convenit altfel, transportatorul care se angajează să transporte bunurile atât pe liniile sale de exploatare, cât ÅŸi pe cele ale altui transportator răspunde pentru transportul efectuat pe celelalte linii numai ca expeditor comisionar.
Răspunderea în transportul succesiv sau combinat	Art. 1.999. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul transportului succesiv sau combinat, acÅ£iunea în răspundere se poate exercita împotriva transportatorului care a încheiat contractul de transport sau împotriva ultimului transportator.

Raporturile dintre transportatorii succesivi	Art. 2.000. - (1) În raporturile dintre ei, fiecare transportator contribuie la despăgubiri proporÅ£ional cu partea ce i se cuvine din preÅ£ul transportului. Dacă însă paguba este produsă cu intenÅ£ie sau din culpa gravă a unuia dintre transportatori, întreaga despăgubire incumbă acestuia.
	(2) Atunci când unul dintre transportatori dovedeÅŸte că faptul păgubitor nu s-a produs pe durata transportului său, acesta nu este Å£inut să contribuie la despăgubire.
	(3) Se prezumă că bunurile au fost predate în stare bună de la un transportator la altul dacă aceÅŸtia nu solicită menÅ£ionarea în documentul de transport a stării în care au fost preluate bunurile.
Reprezentarea în transportul succesiv sau combinat	Art. 2.001. - (1) În transportul succesiv sau combinat, cel din urmă transportator îi reprezintă pe ceilalÅ£i în ceea ce priveÅŸte încasarea sumelor ce li se cuvin în temeiul contractului de transport, precum ÅŸi cu privire la exercitarea drepturilor prevăzute la art. 1.995.
	(2) Transportatorul care nu îÅŸi îndeplineÅŸte obligaÅ£iile prevăzute la alin. (1) răspunde faţă de transportatorii precedenÅ£i pentru sumele ce li se cuvin acestora.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Contractul de transport de persoane ÅŸi bagaje
ConÅ£inutul obligaÅ£iei de a transporta	Art. 2.002. - (1) ObligaÅ£ia de transport al persoanelor cuprinde, în afara operaÅ£iunilor de transport, ÅŸi operaÅ£iunile de îmbarcare ÅŸi debarcare.
	(2) Transportatorul este Å£inut să aducă la timp călătorul, nevătămat ÅŸi în siguranţă, la locul de destinaÅ£ie.
	(3) Transportatorul poate refuza sau accepta transportul în anumite condiÅ£ii, în cazurile prevăzute de legea specială.
	(4) Transportatorul este obligat să aibă asigurare de răspundere civilă, încheiată în condiÅ£iile legii.
ObligaÅ£ii ale părÅ£ilor	Art. 2.003. - (1) În temeiul contractului de transport, transportatorul este obligat faţă de călător:
	a) să pună la dispoziţia acestuia un loc corespunzător legitimaţiei sale de călătorie;
	b) să transporte copiii care călătoresc împreună cu acesta, fără plată sau cu tarif redus, în condiÅ£iile legii speciale;
	c) să transporte fără o altă plată bagajele acestuia, în cantitatea ÅŸi condiÅ£iile prevăzute prin dispoziÅ£iile legii speciale.
	(2) În timpul transportului, călătorul este obligat să se supună măsurilor luate potrivit dispoziÅ£iilor legale de către prepuÅŸii transportatorului.
Răspunderea pentru persoana călătorului	Art. 2.004. - (1) Transportatorul răspunde pentru moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii călătorului.
	(2) El răspunde, de asemenea, pentru daunele directe ÅŸi imediate rezultând din neexecutarea transportului, din executarea lui în alte condiÅ£ii decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia.
	(3) În cazul în care, după împrejurări, din cauza întârzierii executării transportului, contractul nu mai prezintă interes pentru călător, acesta îl poate denunÅ£a, solicitând rambursarea preÅ£ului.
	(4) Transportatorul nu răspunde dacă dovedeÅŸte că paguba a fost cauzată de călător, cu intenÅ£ie sau din culpă gravă. De asemenea, transportatorul nu răspunde nici atunci când dovedeÅŸte că paguba a fost cauzată de starea de sănătate a călătorului, fapta unui terÅ£ pentru care nu este Å£inut să răspundă sau forÅ£a majoră. Cu toate acestea, transportatorul rămâne răspunzător pentru paguba cauzată de mijlocul de transport folosit sau de starea sa de sănătate ori a angajaÅ£ilor lui.
	(5) Este considerată nescrisă orice clauză prin care se înlătură sau se restrânge răspunderea transportatorului pentru prejudiciile prevăzute în prezentul articol.
Răspunderea pentru bagaje şi alte bunuri	Art. 2.005. - (1) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau a altor bunuri ale călătorului, dacă nu se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de viciul acestora, culpa călătorului sau forţa majoră.
	(2) Pentru bagajele de mână sau alte bunuri pe care călătorul le Å£ine cu sine, transportatorul răspunde numai dacă se dovedeÅŸte intenÅ£ia sau culpa acestuia din urmă cu privire la pierderea sau deteriorarea lor.

	(3) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor ori a altor bunuri ale călătorului în limita valorii declarate sau, dacă valoarea nu a fost declarată, în raport cu natura, conÅ£inutul obiÅŸnuit al acestora ÅŸi alte asemenea elemente, după împrejurări.
	(4) În măsura în care nu se prevede altfel prin prezentul articol, dispoziÅ£iile secÅ£iunii a 2-a din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător transportului bagajelor ÅŸi al altor bunuri pe care călătorul le Å£ine cu sine, fără a deosebi după cum acestea au fost sau nu au fost predate transportatorului.
Răspunderea în cadrul transportului succesiv sau combinat	Art. 2.006. - (1) În cadrul transportului succesiv sau combinat, transportatorul pe al cărui parcurs al transportului a intervenit decesul, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii călătorului, pierderea sau deteriorarea bagajelor ori a altor bunuri ale călătorului răspunde pentru prejudiciul astfel cauzat. Cu toate acestea, transportatorul nu răspunde dacă prin contractul de transport s-a stipulat în mod expres că unul dintre transportatori răspunde integral.
	(2) Pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau a altor bunuri ale călătorului ce au fost predate, fiecare dintre transportatori este Å£inut să contribuie la despăgubire, potrivit art. 2.000, care se aplică în mod corespunzător.
	(3) Răspunderea pentru întârzierea sau întreruperea transportului intervine numai dacă, la terminarea întregului parcurs, întârzierea subzistă.
Cedarea drepturilor din contractul de transport	Art. 2.007. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară sau dacă prin lege nu se prevede altfel, călătorul poate ceda drepturile sale ce izvorăsc din contractul de transport înainte de începerea transportului, fără a fi obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze pe transportator.
Înlăturarea răspunderii	Art. 2.008. - DispoziÅ£iile art. 1.991 alin. (3) se aplică ÅŸi transportului de persoane.
CAPITOLUL IX
Contractul de mandat
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii comune
NoÅ£iune	Art. 2.009. - Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părÅ£i, numită mandant.
Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros	Art. 2.010. - (1) Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros.
	(2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraÅ£ia mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanÅ£elor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate.
	(3) Dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia.
Felurile mandatului	Art. 2.011. - Mandatul este cu sau fără reprezentare.
Puterea de reprezentare	Art. 2.012. - (1) Dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit.
	(2) Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numeÅŸte procură.
	(3) DispoziÅ£iile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în mod corespunzător.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Mandatul cu reprezentare
§1. Forma ÅŸi întinderea mandatului
Forma mandatului	Art. 2.013. - (1) Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta ÅŸi din executarea sa de către mandatar.
	(2) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancÅ£iunea aplicabilă actului însuÅŸi. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terÅ£i, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cazul special de acceptare tacită	Art. 2.014. - (1) În absenÅ£a unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat dacă priveÅŸte actele a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta ÅŸi-a oferit serviciile fie în mod public, fie direct mandantului.
	(2) În aplicarea dispoziÅ£iilor alin. (1) se va Å£ine seama, între altele, de prevederile legale, de practicile statornicite între părÅ£i ÅŸi de uzanÅ£e.
Durata mandatului	Art. 2.015. - Dacă părÅ£ile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui.
Întinderea mandatului	Art. 2.016. - (1) Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare ÅŸi de administrare.
	(2) Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacÅ£ii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acÅ£iuni în justiÅ£ie, precum ÅŸi pentru a încheia orice alte acte de dispoziÅ£ie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
	(3) Mandatul se întinde ÅŸi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.
§2. ObligaÅ£iile mandatarului
Executarea mandatului	Art. 2.017. - (1) Mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat.
	(2) Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucÅ£iunile primite, dacă îi este imposibil să îl înÅŸtiinÅ£eze în prealabil pe mandant ÅŸi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. În acest caz, mandatarul este obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării mandatului.
DiligenÅ£a mandatarului	Art. 2.018. - (1) Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este Å£inut să execute mandatul cu diligenÅ£a unui bun proprietar. Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească cu diligenÅ£a pe care o manifestă în propriile afaceri.
	(2) Mandatarul este obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze pe mandant despre împrejurările care au apărut ulterior încheierii mandatului ÅŸi care pot determina revocarea sau modificarea acestuia.
ObligaÅ£ia de a da socoteală	Art. 2.019. - (1) Orice mandatar este Å£inut să dea socoteală despre gestiunea sa ÅŸi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.
	(2) În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori în numele lui se află în deÅ£inerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve.
Dobânzile la sumele datorate	Art. 2.020. - Mandatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuinÅ£ate în folosul său începând din ziua întrebuinţării, iar pentru cele cu care a rămas dator, din ziua în care a fost pus în întârziere.
Răspunderea pentru obligaÅ£iile terÅ£ilor	Art. 2.021. - În lipsa unei convenÅ£ii contrare, mandatarul care ÅŸi-a îndeplinit mandatul nu răspunde faţă de mandant cu privire la executarea obligaÅ£iilor asumate de persoanele cu care a contractat, cu excepÅ£ia cazului în care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.
Pluralitatea de mandatari	Art. 2.022. - (1) În absenÅ£a unei stipulaÅ£ii contrare, mandatul conferit mai multor persoane pentru a lucra împreună nu are efect dacă nu a fost acceptat de către toate aceste persoane.
	(2) Când mai multe persoane au acceptat acelaÅŸi mandat, actele lor îl obligă pe mandant chiar dacă au fost încheiate numai de una dintre ele, afară de cazul când sa stipulat că vor lucra împreună.
	(3) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, mandatarii răspund solidar faţă de mandant dacă s-au obligat să lucreze împreună.
Substituirea făcută de mandatar	Art. 2.023. - (1) Mandatarul este Å£inut să îndeplinească personal mandatul, cu excepÅ£ia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îÅŸi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului.
	(2) Chiar în absenÅ£a unei autorizări exprese, mandatarul îÅŸi poate substitui un terÅ£ dacă:
	a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;

	b) îi este imposibil să îl înÅŸtiinÅ£eze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări;
	c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică.
	(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), mandatarul este obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze de îndată pe mandant cu privire la substituire.
	(4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele persoanei pe care ÅŸi-a substituit-o ca ÅŸi cum le-ar fi îndeplinit el însuÅŸi.
	(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenÅ£a cu care a ales persoana care l-a substituit ÅŸi i-a dat instrucÅ£iunile privind executarea mandatului.
	(6) În toate cazurile, mandantul are acÅ£iune directă împotriva persoanei pe care mandatarul ÅŸi-a substituit-o.
Măsuri de conservare a bunurilor mandantului	Art. 2.024. - (1) Mandatarul va exercita drepturile mandantului faţă de terÅ£i, dacă bunurile primite pentru mandant prezintă semne de deteriorare sau au ajuns cu întârziere.
	(2) În caz de urgenţă, mandatarul poate proceda la vânzarea bunurilor cu diligenÅ£a unui bun proprietar.
	(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) ÅŸi (2) mandatarul trebuie să îl anunÅ£e de îndată pe mandant.
§3. ObligaÅ£iile mandantului
Sumele necesare executării mandatului	Art. 2.025. - (1) În lipsa unei convenÅ£ii contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziÅ£ia mandatarului mijloacele necesare executării mandatului.
	(2) Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor.
Despăgubirea mandatarului	Art. 2.026. - Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.
RemuneraÅ£ia mandatarului	Art. 2.027. - Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraÅ£ia, chiar ÅŸi în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat.
Pluralitatea de mandanÅ£i	Art. 2.028. - Când mandatul a fost dat aceluiaÅŸi mandatar de mai multe persoane pentru o afacere comună, fiecare dintre ele răspunde solidar faţă de mandatar de toate efectele mandatului.
Dreptul de retenÅ£ie al mandatarului	Art. 2.029. - Pentru garantarea tuturor creanÅ£elor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat, mandatarul are un drept de retenÅ£ie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.
§4. Încetarea mandatului
Modurile de încetare	Art. 2.030. - Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri:
	a) revocarea sa de către mandant;
	b) renunţarea mandatarului;
	c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunÅ£are al părÅ£ilor ori al moÅŸtenitorilor acestora.
CondiÅ£iile revocării	Art. 2.031. - (1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat ÅŸi chiar dacă a fost declarat irevocabil.
	(2) Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaÅŸi afacere revocă mandatul iniÅ£ial.
	(3) Mandatul dat în condiÅ£iile prevăzute la art. 2.028 nu poate fi revocat decât cu acordul tuturor mandanÅ£ilor.

Efectele revocării	Art. 2.032. - (1) Mandantul care revocă mandatul rămâne Å£inut să îÅŸi execute obligaÅ£iile faţă de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive.
	(2) Atunci când părÅ£ile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forţă majoră.
Publicitatea revocării procurii autentice notariale	Art. 2.033. - (1) Dacă procura a fost dată în formă autentică notarială, în vederea informării terÅ£ilor, notarul public căruia i se solicită să autentifice revocarea unei asemenea procuri este obligat să transmită, de îndată, revocarea către Registrul naÅ£ional notarial, Å£inut în format electronic, potrivit legii.
	(2) Notarul public care autentifică actul pentru încheierea căruia a fost dată procura are obligaÅ£ia să verifice la Registrul naÅ£ional notarial dacă acea procură a fost revocată.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) sunt aplicabile ÅŸi în cazul autentificărilor realizate de misiunile diplomatice ÅŸi oficiile consulare ale României.
RenunÅ£area mandatarului	Art. 2.034. - (1) Mandatarul poate renunÅ£a oricând la mandat, notificând mandantului renunÅ£area sa.
	(2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde remuneraÅ£ia pentru actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunţării.
	(3) Mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin efectul renunţării, cu excepÅ£ia cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însuÅŸi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.
Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părÅ£i	Art. 2.035. - (1) În caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părÅ£i, moÅŸtenitorii ori reprezentanÅ£ii acesteia au obligaÅ£ia de a informa de îndată cealaltă parte.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), mandatarul sau moÅŸtenitorii ori reprezentanÅ£ii săi sunt obligaÅ£i să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moÅŸtenitorilor săi.
NecunoaÅŸterea cauzei de încetare a mandatului	Art. 2.036. - Tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele mandantului, înainte de a cunoaÅŸte sau de a fi putut cunoaÅŸte cauza de încetare a mandatului este socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.
MenÅ£inerea unor obligaÅ£ii ale mandatarului	Art. 2.037. - La încetarea în orice mod a mandatului, mandatarul este Å£inut să îÅŸi execute obligaÅ£iile prevăzute la art. 2.019 ÅŸi 2.020.
Încetarea mandatului în caz de pluralitate de mandatari	Art. 2.038. - În lipsa unei convenÅ£ii contrare, mandatul dat mai multor mandatari obligaÅ£i să lucreze împreună încetează chiar ÅŸi atunci când cauza încetării îl priveÅŸte numai pe unul dintre ei.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Mandatul fără reprezentare
§1. DispoziÅ£ii generale
NoÅ£iune	Art. 2.039. - (1) Mandatul fără reprezentare este contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părÅ£i, numită mandant, ÅŸi îÅŸi asumă faţă de terÅ£i obligaÅ£iile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terÅ£ii aveau cunoÅŸtinţă despre mandat.
	(2) DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se completează, în mod corespunzător, cu regulile aplicabile mandatului cu reprezentare.
Efectele faţă de terţi	Art. 2.040. - (1) Terţii nu au niciun raport juridic cu mandantul.
	(2) Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanţă născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat propriile sale obligaţii faţă de mandatar.
Bunurile dobândite de mandatar	Art. 2.041. - (1) Mandantul poate revendica bunurile mobile dobândite pe seama sa de către mandatarul care a acÅ£ionat în nume propriu, cu excepÅ£ia bunurilor dobândite de terÅ£i prin efectul posesiei de bună-credinţă.
	(2) Dacă bunurile dobândite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat să le transmită mandantului. În caz de refuz, mandantul poate solicita instanÅ£ei de judecată să pronunÅ£e o hotărâre care să Å£ină loc de act de transmitere a bunurilor dobândite.
	(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică prin asemănare şi bunurilor mobile supuse unor formalităţi de publicitate.

Creditorii mandatarului	Art. 2.042. - Creditorii mandatarului nu pot urmări bunurile dobândite de acesta în nume propriu, dar pe seama mandantului, dacă mandatul fără reprezentare are dată certă ÅŸi aceasta este anterioară luării oricărei măsuri asigurătorii sau de executare.
§2. Contractul de comision
NoÅ£iune	Art. 2.043. - Contractul de comision este mandatul care are ca obiect achiziÅ£ionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului ÅŸi în numele comisionarului, care acÅ£ionează cu titlu profesional, în schimbul unei remuneraÅ£ii numită comision.
Proba contractului	Art. 2.044. - (1) Contractul de comision se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată.
	(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
Obligaţiile terţului contractant	Art. 2.045. - Terţul contractant este ţinut direct faţă de comisionar pentru obligaţiile sale.
Cedarea acÅ£iunilor	Art. 2.046. - (1) În caz de neexecutare a obligaÅ£iilor de către terÅ£, comitentul poate exercita acÅ£iunile decurgând din contractul cu terÅ£ul, subrogându-se, la cerere, în drepturile comisionarului.
	(2) În acest scop, la cererea comitentului, comisionarul are obligaÅ£ia să îi cedeze acestuia de îndată acÅ£iunile contra terÅ£ului, printr-un act de cesiune sub semnătură privată, fără nicio contraprestaÅ£ie din partea comitentului.
	(3) Comisionarul răspunde pentru daunele cauzate comitentului, prin refuzul sau întârzierea cedării acÅ£iunilor împotriva terÅ£ului.
Vânzarea pe credit	Art. 2.047. - (1) Comisionarul care vinde pe credit, fără autorizarea comitentului, răspunde personal, fiind Å£inut, la cererea comitentului, să plătească de îndată creditele acordate împreună cu dobânzile ÅŸi alte foloase ce ar rezulta.
	(2) În acest caz, comisionarul este obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze de îndată pe comitent, arătându-i persoana cumpărătorului ÅŸi termenul acordat; în caz contrar, se presupune că operaÅ£iunile s-au făcut pe bani gata, proba contrară nefiind admisă.
InstrucÅ£iunile comitentului	Art. 2.048. - (1) Comisionarul are obligaÅ£ia să respecte întocmai instrucÅ£iunile exprese primite de la comitent.
	(2) Cu toate acestea, comisionarul se poate îndepărta de la instrucÅ£iunile primite de la comitent numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiÅ£ii:
	a) nu este suficient timp pentru a se obÅ£ine autorizarea sa prealabilă în raport cu natura afacerii;
	b) se poate considera în mod rezonabil că acesta, cunoscând împrejurările schimbate, ÅŸi-ar fi dat autorizarea; ÅŸi
	c) îndepărtarea de la instrucÅ£iuni nu schimbă fundamental natura ÅŸi scopul sau condiÅ£iile economice ale împuternicirii primite.
	(3) În cazul prevăzut la alin. (2) comisionarul are obligaÅ£ia să îl înÅŸtiinÅ£eze pe comitent de îndată ce este posibil.
	(4) În afara cazului prevăzut la alin. (2), orice operaÅ£iune a comisionarului, cu încălcarea sau depăşirea puterilor primite, rămâne în sarcina sa, dacă nu este ratificată de comitent; de asemenea, comisionarul poate fi obligat ÅŸi la plata de daune-interese.
Comisionul	Art. 2.049. - (1) Comitentul nu poate refuza plata comisionului atunci când terÅ£ul execută întocmai contractul încheiat de comisionar cu respectarea împuternicirii primite.
	(2) Dacă nu s-a stipulat altfel, comisionul se datorează chiar dacă terţul nu execută obligaţia sa ori invocă excepţia de neexecutare a contractului.
	(3) Dacă împuternicirea pentru vânzarea unui imobil s-a dat exclusiv unui comisionar, comisionul rămâne datorat de proprietar chiar dacă vânzarea s-a făcut direct de către acesta sau prin intermediul unui terÅ£.
	(4) Dacă părţile nu au stabilit cuantumul comisionului, acesta se determină potrivit prevederilor art. 2.010 alin. (2).

Vânzarea de titluri de credit ÅŸi alte bunuri cotate	Art. 2.050. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, când împuternicirea priveÅŸte vânzarea sau cumpărarea unor titluri de credit circulând în comerÅ£ sau a altor mărfuri cotate pe pieÅ£e reglementate, comisionarul poate să procure comitentului la preÅ£ul cerut, ca vânzător, bunurile pe care era împuternicit să le cumpere sau să reÅ£ină pentru sine la preÅ£ul curent, în calitate de cumpărător, bunurile pe care trebuia să le vândă în contul comitentului.
	(2) Comisionarul care se comportă el însuÅŸi ca vânzător sau cumpărător are dreptul la comision.
	(3) Dacă în cazurile mai sus menÅ£ionate comisionarul, după îndeplinirea însărcinării sale, nu face cunoscută comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul să considere că vânzarea sau cumpărarea s-a făcut în contul său ÅŸi să ceară de la comisionar executarea contractului.
Revocarea comisionului	Art. 2.051. - (1) Comitentul poate revoca împuternicirea dată comisionarului până în momentul în care acesta a încheiat actul cu terÅ£ul.
	(2) În acest caz, comisionarul are dreptul la o parte din comision, care se determină Å£inând cont de diligenÅ£ele depuse ÅŸi de cheltuielile efectuate cu privire la îndeplinirea împuternicirii până în momentul revocării.
Răspunderea comisionarului	Art. 2.052. - (1) Comisionarul nu răspunde faţă de comitent în cazul în care terÅ£ul nu îÅŸi execută obligaÅ£iile decurgând din act.
	(2) Cu toate acestea, el îÅŸi poate lua expres obligaÅ£ia de a garanta pe comitent de executarea obligaÅ£iilor terÅ£ului. În acest caz, în lipsă de stipulaÅ£ie contrară, comitentul va plăti comisionarului un comision special „pentru garanÅ£ie“ sau „pentru credit“ ori un alt asemenea comision stabilit prin convenÅ£ia lor sau, în lipsă, de către instanţă, care va Å£ine cont de împrejurări ÅŸi de valoarea obligaÅ£iei garantate.
Dreptul de retenÅ£ie aparÅ£inând comisionarului	Art. 2.053. - (1) Pentru creanÅ£ele sale asupra comitentului, comisionarul are un drept de retenÅ£ie asupra bunurilor acestuia, aflate în detenÅ£ia sa.
	(2) Comisionarul va avea preferinţă faţă de vânzătorul neplătit.
§3. Contractul de consignaÅ£ie
NoÅ£iune	Art. 2.054. - (1) Contractul de consignaÅ£ie este o varietate a contractului de comision care are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop.
	(2) Contractul de consignaÅ£ie este guvernat de regulile prezentei secÅ£iuni, de legea specială, precum ÅŸi de dispoziÅ£iile privitoare la contractul de comision ÅŸi de mandat, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prezentei secÅ£iuni.
Proba	Art. 2.055. - Contractul de consignaÅ£ie se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
PreÅ£ul vânzării	Art. 2.056. - (1) PreÅ£ul la care bunul urmează să fie vândut este cel stabilit de părÅ£ile contractului de consignaÅ£ie sau, în lipsă, preÅ£ul curent al mărfurilor de pe piaÅ£a relevantă, de la momentul vânzării.
	(2) Consignantul poate modifica unilateral preÅ£ul de vânzare stabilit, iar consignatarul va fi Å£inut de această modificare de la momentul la care i-a fost adusă la cunoÅŸtinţă în scris.
	(3) În lipsă de dispoziÅ£ii contrare ale contractului sau ale instrucÅ£iunilor scrise ale consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament sau cec barat ÅŸi numai la preÅ£urile curente ale mărfurilor, potrivit alin. (1).
Remiterea, inspectarea, controlul ÅŸi reluarea bunurilor	Art. 2.057. - (1) Consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea contractului, păstrând dreptul de a inspecta ÅŸi controla starea acestora pe toată durata contractului.
	(2) Consignantul dispune de bunurile încredinÅ£ate consignatarului, pe toată durata contractului. El le poate relua oricând, chiar în cazul în care contractul a fost încheiat pe durată determinată.
	(3) În cazul prevăzut la alin. (2), consignantul va da consignatarului un termen rezonabil de preaviz pentru pregătirea predării bunurilor.
	(4) În cazul deschiderii procedurii insolvenÅ£ei în privinÅ£a consignantului, bunurile intră în averea acestuia, iar în cazul deschiderii procedurii insolvenÅ£ei în privinÅ£a consignatarului, bunurile nu intră în averea acestuia ÅŸi vor fi restituite imediat consignantului.

RemuneraÅ£ia consignatarului	Art. 2.058. - (1) Contractul de consignaÅ£ie este prezumat cu titlu oneros, iar remuneraÅ£ia la care are dreptul consignatarul se stabileÅŸte prin contract sau, în lipsă, ca diferenÅ£a dintre preÅ£ul de vânzare stabilit de consignant ÅŸi preÅ£ul efectiv al vânzării.
	(2) Dacă vânzarea s-a făcut la preÅ£ul curent, remuneraÅ£ia se va stabili de către instanţă, potrivit cu dificultatea vânzării, diligenÅ£ele consignatarului ÅŸi remuneraÅ£iile practicate pe piaÅ£a relevantă pentru operaÅ£iuni similare.
Cheltuielile de conservare, vânzare a bunurilor ÅŸi executare a contractului	Art. 2.059. - (1) Consignantul va acoperi consignatarului cheltuielile de conservare ÅŸi vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel.
	(2) În cazul în care consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia consignatarului, precum ÅŸi în cazul în care contractul de consignaÅ£ie nu se poate executa, fără vreo culpă din partea consignatarului, acesta are dreptul să îi fie acoperite toate cheltuielile făcute pentru executarea contractului.
	(3) Consignantul va fi Å£inut de plata cheltuielilor de întreÅ£inere ÅŸi de depozitare a bunurilor, ori de câte ori va ignora obligaÅ£ia sa de a relua bunurile.
	(4) Dacă potrivit împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat de consignant în caz de încetare a contractului prin renunÅ£area consignatarului, acesta rămâne Å£inut de obligaÅ£iile sale de păstrare a bunurilor, asigurare ÅŸi întreÅ£inere a acestora până când acestea sunt reluate de consignant. Acesta are obligaÅ£ia să întreprindă toate diligenÅ£ele necesare reluării bunurilor imediat după încetarea contractului, sub sancÅ£iunea acoperirii cheltuielilor de conservare, depozitare ÅŸi întreÅ£inere.
Primirea, păstrarea ÅŸi asigurarea bunurilor	Art. 2.060. - (1) Consignatarul va primi ÅŸi va păstra bunurile ca un bun proprietar ÅŸi le va remite cumpărătorului sau consignantului, după caz, în starea în care le-a primit spre vânzare.
	(2) Consignatarul va asigura bunurile la valoarea stabilită de părÅ£ile contractului de consignaÅ£ie sau, în lipsă, la valoarea de circulaÅ£ie de la data primirii lor în consignaÅ£ie. El va fi Å£inut faţă de consignant pentru deteriorarea sau pieirea bunurilor din cauze de forţă majoră ori fapta unui terÅ£, dacă acestea nu au fost asigurate la primirea lor în consignaÅ£ie ori asigurarea a expirat ÅŸi nu a fost reînnoită ori societatea de asigurări nu a fost agreată de consignant. Consignatarul este obligat să plătească cu regularitate primele de asigurare.
	(3) Consignantul va putea asigura bunurile pe cheltuiala consignatarului, dacă acesta omite să o facă.
	(4) Asigurările sunt contractate de drept în favoarea consignantului, cu condiÅ£ia ca acesta să notifice asigurătorului contractul de consignaÅ£ie înainte de plata despăgubirilor.
Vânzarea pe credit	Art. 2.061. - (1) În cazul în care consignatarul primeÅŸte autorizarea să vândă pe credit, în condiÅ£iile în care părÅ£ile nu convin altfel, atunci el poate acorda cumpărătorului un termen pentru plata preÅ£ului de maximum 90 de zile ÅŸi exclusiv pe bază de cambii acceptate sau bilete la ordin.
	(2) Dacă nu se prevede altfel prin contract, consignatarul este solidar răspunzător cu cumpărătorul faţă de consignant pentru plata preÅ£ului mărfurilor vândute pe credit.
Dreptul de retenÅ£ie	Art. 2.062. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, consignatarul nu are un drept de retenÅ£ie asupra bunurilor primite în consignaÅ£ie ÅŸi a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanÅ£ele sale asupra acestuia.
	(2) ObligaÅ£iile consignatarului privind întreÅ£inerea bunurilor rămân valabile în caz de exercitare a dreptului de retenÅ£ie, dar cheltuielile de depozitare incumbă consignantului, dacă exercitarea dreptului de retenÅ£ie a fost întemeiată.
Încetarea contractului	Art. 2.063. - Contractul de consignaÅ£ie încetează prin revocarea sa de către consignant, renunÅ£area consignatarului, din cauzele indicate în contract, moartea, dizolvarea, falimentul, interdicÅ£ia sau radierea consignantului ori a consignatarului.
§4. Contractul de expediÅ£ie
NoÅ£iune	Art. 2.064. - Contractul de expediÅ£ie este o varietate a contractului de comision prin care expeditorul se obligă să încheie, în nume propriu ÅŸi în contul comitentului, un contract de transport ÅŸi să îndeplinească operaÅ£iunile accesorii.
Revocarea	Art. 2.065. - Până la încheierea contractului de transport, comitentul poate revoca ordinul de expediÅ£ie, plătind expeditorului cheltuielile ÅŸi o compensaÅ£ie pentru diligenÅ£ele desfăşurate până la comunicarea revocării ordinului de expediÅ£ie.

Contraordinul	Art. 2.066. - Din momentul încheierii contractului de transport, expeditorul este obligat să exercite, la cererea comitentului, dreptul la contraordin aplicabil contractului de transport.
ObligaÅ£iile expeditorului	Art. 2.067. - (1) În alegerea traseului, mijloacelor ÅŸi modalităţilor de transport al mărfii expeditorul va respecta instrucÅ£iunile comitentului, iar dacă nu există asemenea instrucÅ£iuni, va acÅ£iona în interesul comitentului.
	(2) În cazul în care expeditorul îÅŸi asumă ÅŸi obligaÅ£ia de predare a bunurilor la locul de destinaÅ£ie, se prezumă că această obligaÅ£ie nu este asumată faţă de destinatar.
	(3) Expeditorul nu are obligaÅ£ia de a asigura bunurile decât dacă aceasta a fost stipulată în contract sau rezultă din uzanÅ£e.
	(4) Premiile, bonificaÅ£iile ÅŸi reducerile tarifelor, obÅ£inute de expeditor, aparÅ£in de drept comitentului, dacă nu se prevede altfel în contract.
Răspunderea expeditorului	Art. 2.068. - (1) Expeditorul răspunde de întârzierea transportului, de pieirea, pierderea, sustragerea sau stricăciunea bunurilor în caz de neglijenţă în executarea expedierii, în special în ceea ce priveÅŸte preluarea ÅŸi păstrarea bunurilor, alegerea transportatorului ori a expeditorilor intermediari.
	(2) Atunci când, fără motive temeinice, se abate de la modul de transport indicat de comitent, expeditorul răspunde de întârzierea transportului, pieirea, pierderea, sustragerea sau stricăciunea bunurilor, cauzată de cazul fortuit, dacă el nu dovedeÅŸte că aceasta s-ar fi produs chiar dacă s-ar fi conformat instrucÅ£iunilor primite.
Drepturile expeditorului	Art. 2.069. - (1) Expeditorul are dreptul la comisionul prevăzut în contract sau, în lipsă, stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanÅ£elor sau, dacă acestea nu există, de către instanţă în funcÅ£ie de dificultatea operaÅ£iunii ÅŸi de diligenÅ£ele expeditorului.
	(2) Contravaloarea prestaÅ£iilor accesorii ÅŸi cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc efectuarea acestora, dacă părÅ£ile nu au convenit anticipat o sumă globală pentru comision, prestaÅ£ii accesorii ÅŸi cheltuieli care se efectuează.
Expeditorul transportator	Art. 2.070. - Expeditorul care ia asupra sa obligaÅ£ia executării transportului, cu mijloace proprii sau ale altuia, în tot sau în parte, are drepturile ÅŸi obligaÅ£iile transportatorului.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 2.071. - Dreptul la acÅ£iune izvorând din contractul de expediÅ£ie se prescrie în termen de un an socotit din ziua predării bunurilor la locul de destinaÅ£ie sau din ziua în care ar fi trebuit să se facă predarea lor, cu excepÅ£ia dreptului la acÅ£iunea referitoare la transporturile care încep sau se termină în afara Europei, care se prescrie în termen de 18 luni.
CAPITOLUL X
Contractul de agenţie
NoÅ£iune	Art. 2.072. - (1) Prin contractul de agenÅ£ie comitentul îl împuterniceÅŸte în mod statornic pe agent fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât ÅŸi să încheie contracte, în numele ÅŸi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraÅ£ii, în una sau în mai multe regiuni determinate.
	(2) Agentul este un intermediar independent care acÅ£ionează cu titlu profesional. El nu poate fi în acelaÅŸi timp prepusul comitentului.
Domeniul de aplicare	Art. 2.073. - (1) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică activităţii persoanelor care:
	a) acÅ£ionează ca intermediar în cadrul burselor de valori ÅŸi al pieÅ£elor reglementate de mărfuri ÅŸi instrumente financiare derivate;
	b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;
	c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.
	(2) Nu constituie agent, în înÅ£elesul prezentului capitol, persoana care:
	a) are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de reprezentare a acesteia;
	b) este asociat ori acÅ£ionar ÅŸi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte pe ceilalÅ£i asociaÅ£i sau acÅ£ionari;
	c) are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.

Exclusivitatea	Art. 2.074. - (1) Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimţământul comitentului, în regiunea determinată prin contractul de agenÅ£ie, contracte privind bunuri ÅŸi servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenÅ£ie.
	(2) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, agentul poate reprezenta mai mulÅ£i comitenÅ£i, iar comitentul poate să contracteze cu mai mulÅ£i agenÅ£i, în aceeaÅŸi regiune ÅŸi pentru acelaÅŸi tip de contracte.
	(3) Agentul poate reprezenta mai mulÅ£i comitenÅ£i concurenÅ£i, pentru aceeaÅŸi regiune ÅŸi pentru acelaÅŸi tip de contracte, numai dacă se stipulează expres în acest sens.
Clauza de neconcurenţă	Art. 2.075. - (1) În sensul prezentului capitol, prin clauză de neconcurenţă se înÅ£elege acea stipulaÅ£ie contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada contractului de agenÅ£ie sau ulterior încetării sale.
	(2) Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
	(3) Clauza de neconcurenţă se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru grupul de persoane ÅŸi regiunea geografică la care se referă contractul de agenÅ£ie ÅŸi doar pentru bunurile ÅŸi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze ÅŸi să încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă este considerată nescrisă.
	(4) Restrângerea activităţii prin clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de 2 ani de la data încetării contractului de agenÅ£ie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de 2 ani, acesta se va reduce de drept la termenul maxim din prezentul alineat.
Vânzarea pe credit	Art. 2.076. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, agentul nu poate vinde pe credit ÅŸi nu poate acorda reduceri sau amânări de plată pentru creanÅ£ele comitentului.
ReclamaÅ£iile privind bunurile	Art. 2.077. - (1) Agentul poate primi reclamaÅ£ii privind viciile bunurilor vândute sau serviciilor prestate de comitent, fiind obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze de îndată pe acesta.
	(2) La rândul său, agentul poate lua orice măsuri asigurătorii în interesul comitentului, precum ÅŸi orice alte măsuri necesare pentru conservarea drepturilor acestuia din urmă.
Forma contractului	Art. 2.078. - (1) Contractul de agenÅ£ie se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
	(2) Oricare parte are dreptul să obÅ£ină de la cealaltă parte, la cerere, un document scris semnat, cuprinzând conÅ£inutul contractului de agenÅ£ie, inclusiv modificările acestuia. PărÅ£ile nu pot renunÅ£a la acest drept.
ObligaÅ£iile agentului	Art. 2.079. - (1) Agentul trebuie să îndeplinească, personal sau prin prepuÅŸii săi, obligaÅ£iile ce decurg din împuternicirea care îi este dată, cu bună-credinţă ÅŸi loialitate.
	(2) În mod special, agentul este obligat:
	a) să îi procure ÅŸi să îi comunice comitentului informaÅ£iile care l-ar putea interesa pe acesta privitoare la regiunile stabilite în contract, precum ÅŸi să comunice toate celelalte informaÅ£ii necesare de care dispune;
	b) să depună diligenÅ£ele necesare pentru negocierea ÅŸi, dacă este cazul, încheierea contractelor pentru care este împuternicit, în condiÅ£ii cât mai avantajoase pentru comitent;
	c) să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent;
	d) să Å£ină în registrele sale evidenÅ£e separate pentru contractele care îl privesc pe fiecare comitent;
	e) să depoziteze bunurile sau eÅŸantioanele într-o modalitate care să asigure identificarea lor.
	(3) Substituirea agentului în tot sau în parte este supusă regulilor aplicabile în materia contractului de mandat.
	(4) Agentul care se află în imposibilitate de a continua executarea obligaÅ£iilor ce îi revin trebuie să îl înÅŸtiinÅ£eze de îndată pe comitent, sub sancÅ£iunea plăţii de daune-interese.
ObligaÅ£iile comitentului	Art. 2.080. - (1) În raporturile sale cu agentul, comitentul trebuie să acÅ£ioneze cu loialitate ÅŸi cu bună-credinţă.

	(2) În mod special, comitentul este obligat:
	a) să pună la dispoziÅ£ie agentului, în timp util ÅŸi într-o cantitate corespunzătoare, mostre, cataloage, tarife ÅŸi orice altă documentaÅ£ie, necesare agentului pentru executarea împuternicirii sale;
	b) să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie;
	c) să îl înÅŸtiinÅ£eze pe agent, într-un termen rezonabil, atunci când anticipează că volumul contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care agentul s-ar fi putut aÅŸtepta în mod normal;
	d) să plătească agentului remuneraÅ£ia în condiÅ£iile ÅŸi la termenele stabilite în contract sau prevăzute de lege.
	(3) De asemenea, comitentul trebuie să îl informeze pe agent într-un termen rezonabil cu privire la acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau, după caz, încheiat de agent.
RenunÅ£area comitentului la încheierea contractelor sau actelor de comerÅ£ negociate	Art. 2.081. - În cazul în care agentul a fost împuternicit doar să negocieze, iar comitentul nu comunică în termen rezonabil acordul său pentru încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se consideră că a renunÅ£at la încheierea acestuia.
RemuneraÅ£ia agentului	Art. 2.082. - (1) Agentul are dreptul la o remuneraÅ£ie pentru toate contractele încheiate ca efect al intervenÅ£iei sale.
	(2) RemuneraÅ£ia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerÅ£, ori la valoarea acestora, când se numeÅŸte comision.
	(3) În lipsa unei stipulaÅ£ii exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o remuneraÅ£ie stabilită potrivit uzanÅ£elor aplicabile fie în locul în care agentul îÅŸi desfăşoară activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenÅ£ie.
	(4) Dacă nu există astfel de uzanÅ£e, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraÅ£ie rezonabilă, în funcÅ£ie de toate aspectele referitoare la contractele încheiate.
	(5) DispoziÅ£iile art. 2.083-2.087 sunt aplicabile numai în măsura în care agentul este remunerat total sau parÅ£ial cu un comision.
CondiÅ£iile comisionului	Art. 2.083. - Agentul este îndreptăţit la comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenÅ£ie, dacă acestea sunt încheiate:
	a) ca urmare a intervenţiei sale;
	b) fără intervenţia agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta pentru contracte sau acte de comerţ similare;
	c) cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate, pentru care agentul a primit împuternicire exclusivă.
Remunerarea după încetarea contractului	Art. 2.084. - (1) Agentul este îndreptăţit la comision pentru un contract încheiat ulterior încetării contractului de agenÅ£ie, dacă:
	a) acesta a fost încheiat în principal datorită intervenÅ£iei agentului pe durata contractului de agenÅ£ie ÅŸi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de agenÅ£ie;
	b) comanda emisă de terÅ£ a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării contractului de agenÅ£ie, în cazurile prevăzute de dispoziÅ£iile art. 2.083.
	(2) Agentul nu are dreptul la comisionul prevăzut la art. 2.083, dacă acesta este datorat agentului precedent potrivit alin. (1), cu excepÅ£ia cazului în care rezultă din circumstanÅ£e că este echitabil ca agenÅ£ii să împartă acel comision.
Dreptul la comision	Art. 2.085. - (1) Dacă părÅ£ile nu convin altfel, dreptul la comision se naÅŸte la data la care este îndeplinită una dintre condiÅ£iile următoare:
	a) comitentul şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană;
	b) comitentul ar fi trebuit să îÅŸi execute obligaÅ£iile contractuale potrivit convenÅ£iei sale cu terÅ£ul;
	c) terţul şi-a executat obligaţiile contractuale.
	(2) Comisionul se plăteÅŸte cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru care se datorează.

Dreptul la comision în cazul contractelor neexecutate	Art. 2.086. - (1) Comisionul se datorează ÅŸi pentru contractele încheiate, dar la a căror executare părÅ£ile acestora au renunÅ£at, dacă agentul ÅŸi-a îndeplinit obligaÅ£iile.
	(2) Atunci când contractul încheiat nu se execută de către părÅ£i ca urmare a unor circumstanÅ£e imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se reduce proporÅ£ional cu neexecutarea, după caz.
	(3) În caz de executare parÅ£ială din partea terÅ£ului, agentul este îndreptăţit doar la plata unei părÅ£i din comisionul stipulat, proporÅ£ional cu executarea contractului încheiat între comitent ÅŸi terÅ£.
	(4) În ipotezele prevăzute la alin. (2) ÅŸi (3) comisioanele primite vor fi rambursate, după caz, în tot sau în parte.
Calculul valorii comisionului	Art. 2.087. - (1) La sfârÅŸitul fiecărui trimestru comitentul trebuie să trimită agentului copiile de pe facturile care au fost expediate terÅ£ilor, precum ÅŸi descrierea calculului valorii comisionului.
	(2) La cererea agentului, comitentul îi va comunica de îndată informaÅ£iile necesare calculării comisionului, inclusiv extrasele relevante din registrele sale contabile.
	(3) Clauza prin care se derogă de la prevederile alin. (1) ÅŸi (2) în defavoarea agentului se consideră nescrisă.
Durata contractului	Art. 2.088. - Contractul de agenÅ£ie încheiat pe durată determinată, care continuă să fie executat de părÅ£i după expirarea termenului, se consideră prelungit pe durată nedeterminată.
Denunţarea unilaterală	Art. 2.089. - (1) Contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu.
	(2) Dispoziţiile alin.(1) sunt aplicabile şi contractului de agenţie pe durată determinată care prevede o clauză expresă privind posibilitatea denunţării unilaterale anticipate.
	(3) În primul an de contract termenul de preaviz trebuie să aibă o durată de cel puÅ£in o lună.
	(4) În cazul în care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de preaviz se măreÅŸte cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata termenului de preaviz să depăşească 6 luni.
	(5) Dacă părÅ£ile convin termene de preaviz mai lungi decât cele prevăzute la alin. (3) ÅŸi (4), prin contractul de agenÅ£ie nu se pot stabili în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina comitentului.
	(6) Dacă părÅ£ile nu convin altfel, termenul de preaviz expiră la sfârÅŸitul unei luni calendaristice.
	(7) DispoziÅ£iile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător ÅŸi contractului pe durată determinată care este prelungit pe durată nedeterminată potrivit dispoziÅ£iilor art. 2.088. În acest caz, la calculul termenului de preaviz se va Å£ine seama de întreaga perioadă a contractului, cuprinzând atât durata determinată, cât ÅŸi perioada în care acesta se consideră încheiat pe durată nedeterminată.
DenunÅ£area unilaterală în cazuri speciale	Art. 2.090. - (1) În toate cazurile, contractul de agenÅ£ie poate fi denunÅ£at fără preaviz de oricare dintre părÅ£i, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte părÅ£i, atunci când circumstanÅ£e excepÅ£ionale, altele decât forÅ£a majoră ori cazul fortuit, fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent ÅŸi agent.
	(2) În ipoteza prevăzută la alin. (1) contractul încetează la data primirii notificării scrise prin care acesta a fost denunÅ£at.
IndemnizaÅ£iile în caz de încetare a contractului	Art. 2.091. - (1) La încetarea contractului de agenÅ£ie agentul are dreptul să primească de la comitent o indemnizaÅ£ie, în măsura în care:
	a) i-a procurat noi clienÅ£i comitentului sau a sporit semnificativ volumul operaÅ£iunilor cu clienÅ£ii existenÅ£i, iar comitentul obÅ£ine încă foloase substanÅ£iale din operaÅ£iunile cu aceÅŸti clienÅ£i; ÅŸi
	b) plata acestei indemnizaÅ£ii este echitabilă, având în vedere circumstanÅ£ele concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească în urma operaÅ£iunilor încheiate de comitent cu clienÅ£ii prevăzuÅ£i la lit. a), precum ÅŸi posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza existenÅ£ei în contractul de agenÅ£ie a unei clauze de neconcurenţă.

	(2) Valoarea indemnizaÅ£iei nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului unei remuneraÅ£ii anuale, calculată pe baza mediei anuale a remuneraÅ£iilor încasate de agent pe parcursul ultimilor 5 ani de contract. Dacă durata contractului nu însumează 5 ani, remuneraÅ£ia anuală este calculată pe baza mediei remuneraÅ£iilor încasate în cursul perioadei respective.
	(3) Acordarea indemnizaÅ£iei prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere dreptului agentului de a cere despăgubiri, în condiÅ£iile legii.
	(4) În cazul în care contractul de agenÅ£ie încetează ca urmare a decesului agentului, dispoziÅ£iile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător.
	(5) Dreptul la indemnizaÅ£ia prevăzută la alin. (1) sau, după caz, la alin. (4) se stinge dacă agentul ori, după caz, moÅŸtenitorul acestuia nu îl pune în întârziere pe comitent, cu privire la pretenÅ£iile sale, într-un termen de un an de la data încetării contractului de agenÅ£ie.
ExcepÅ£ii	Art. 2.092. - Agentul nu are dreptul la indemnizaÅ£ia prevăzută la art. 2.091 în următoarele situaÅ£ii:
	a) comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a obligaÅ£iilor sale;
	b) agentul denunţă unilateral contractul, cu excepÅ£ia cazului în care această denunÅ£are este motivată de circumstanÅ£e precum vârsta, infirmitatea ori boala agentului, în considerarea cărora, în mod rezonabil, nu i se poate cere acestuia continuarea activităţilor;
	c) în cazul cesiunii contractului de agenÅ£ie prin înlocuirea agentului cu un terÅ£;
	d) dacă nu se convine altfel de către părÅ£ile contractului de agenÅ£ie, în cazul novaÅ£iei acestui contract prin înlocuirea agentului cu un terÅ£.
Ineficacitatea clauzei de neconcurenţă	Art. 2.093. - (1) Comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenţă atunci când contractul de agenÅ£ie încetează în următoarele situaÅ£ii:
	a) fără a fi aplicabile prevederile art. 2.090, comitentul denunţă unilateral contractul de agenÅ£ie cu nerespectarea termenului de preaviz, legal sau convenÅ£ional, ÅŸi fără a exista un motiv grav pentru care nu respectă preavizul, pe care comitentul să îl fi comunicat de îndată agentului;
	b) contractul de agenţie este reziliat ca urmare a culpei comitentului.
	(2) La cererea agentului instanÅ£a poate, Å£inând seama ÅŸi de interesele legitime ale comitentului, să înlăture sau să limiteze efectele clauzei de neconcurenţă, atunci când consecinÅ£ele prejudiciabile ale acesteia pentru agent sunt grave ÅŸi vădit inechitabile.
DispoziÅ£iile imperative	Art. 2.094. - Nu se poate deroga în defavoarea intereselor agentului de la prevederile art. 2.079, 2.080, 2.084, 2.085, art. 2.086 alin. (1), (2) ÅŸi (4), art. 2.091 ÅŸi 2.092. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
Alte dispoziÅ£ii aplicabile	Art. 2.095. - (1) DispoziÅ£iile prezentului capitol se completează cu prevederile referitoare la contractul de comision, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile.
	(2) Dacă agentul are ÅŸi puterea de a-l reprezenta pe comitent la încheierea contractelor, dispoziÅ£iile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele privind contractul de mandat cu reprezentare.
CAPITOLUL XI
Contractul de intermediere
NoÅ£iune	Art. 2.096. - (1) Intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un terÅ£, în vederea încheierii unui contract.
	(2) Intermediarul nu este prepusul părÅ£ilor intermediate ÅŸi este independent faţă de acestea în executarea obligaÅ£iilor sale.
Remunerarea intermediarului	Art. 2.097. - (1) Intermediarul are dreptul la o remuneraÅ£ie din partea clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale.
	(2) În lipsa convenÅ£iei părÅ£ilor sau a unor prevederi legale speciale, intermediarul are dreptul la o remuneraÅ£ie în conformitate cu practicile anterioare statornicite între părÅ£i sau cu uzanÅ£ele existente între profesioniÅŸti pentru astfel de contracte.
Restituirea cheltuielilor	Art. 2.098. - Intermediarul este îndreptăţit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru intermediere, dacă se stipulează expres în contract.

RemuneraÅ£ia în cazul pluralităţii de intermediari	Art. 2.099. - (1) În cazul în care intermedierea a fost realizată de mai mulÅ£i intermediari, fiecare are dreptul la o cotă egală din remuneraÅ£ia stabilită global, dacă prin contract nu s-a stipulat altfel.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari rezultă din contracte de intermediere separate, cât ÅŸi în cazul în care rezultă din acelaÅŸi contract de intermediere.
ObligaÅ£ia de informare	Art. 2.100. - Intermediarul este obligat să comunice terÅ£ului toate informaÅ£iile cu privire la avantajele ÅŸi oportunitatea încheierii contractului intermediat, cu condiÅ£ia să nu prejudicieze în mod culpabil interesele clientului.
Comunicarea încheierii contractului intermediat	Art. 2.101. - (1) Clientul are obligaÅ£ia să comunice intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii acestuia, sub sancÅ£iunea dublării remuneraÅ£iei, dacă prin contract nu se prevede altfel.
	(2) De asemenea, în cazul în care remuneraÅ£ia se stabileÅŸte în funcÅ£ie de valoarea contractului intermediat sau alte elemente esenÅ£iale ale acestuia, clientul este obligat să le comunice în condiÅ£iile indicate la alin. (1).
Reprezentarea părÅ£ilor intermediate	Art. 2.102. - Intermediarul poate reprezenta părÅ£ile intermediate la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens.
CAPITOLUL XII
Contractul de depozit
SECÅ¢IUNEA 1
Reguli comune privind contractul de depozit
§1. DispoziÅ£ii generale
NoÅ£iune	Art. 2.103. - (1) Depozitul este contractul prin care depozitarul primeÅŸte de la deponent un bun mobil, cu obligaÅ£ia de a-l păstra pentru o perioadă de timp ÅŸi de a-l restitui în natură.
	(2) Remiterea bunului este o condiÅ£ie pentru încheierea valabilă a contractului de depozit, cu excepÅ£ia cazului când depozitarul deÅ£ine deja bunul cu alt titlu.
Proba	Art. 2.104. - Pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit trebuie încheiat în scris.
Delimitarea	Art. 2.105. - (1) Când sunt remise fonduri băneÅŸti sau alte asemenea bunuri fungibile ÅŸi consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeÅŸte ÅŸi nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor.
	(2) În această situaÅ£ie se aplică, în mod corespunzător, regulile de la împrumutul de consumaÅ£ie, cu excepÅ£ia cazului în care intenÅ£ia principală a părÅ£ilor a fost aceea ca bunurile să fie păstrate în interesul celui care le predă. ExistenÅ£a acestei intenÅ£ii se prezumă atunci când părÅ£ile au convenit că restituirea se poate cere anterior expirării termenului pentru care bunurile au fost primite.
RemuneraÅ£ia depozitarului	Art. 2.106. - (1) Depozitul este cu titlu gratuit, dacă din convenÅ£ia părÅ£ilor sau din uzanÅ£e ori din alte împrejurări, precum profesia depozitarului, nu rezultă că trebuie să fie plătită o remuneraÅ£ie.
	(2) Când cuantumul remuneraÅ£iei nu este stabilit prin contract, instanÅ£a judecătorească îl va stabili în raport cu valoarea serviciilor prestate.
§2. ObligaÅ£iile depozitarului
DiligenÅ£a depozitarului	Art. 2.107. - (1) Dacă nu s-a convenit altfel, depozitarul răspunde numai în cazul în care nu a depus diligenÅ£a dovedită pentru păstrarea propriilor sale bunuri.
	(2) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, atunci când depozitarul este remunerat sau este un profesionist ori i s-a permis să se folosească de bunul depozitat, el are obligaÅ£ia de a păstra bunul cu prudenţă ÅŸi diligenţă.
Folosirea bunului	Art. 2.108. - Depozitarul nu se poate servi de bunul încredinÅ£at lui fără învoirea expresă sau prezumată a deponentului.
Răspunderea depozitarului incapabil	Art. 2.109. - Dacă depozitarul este minor sau pus sub interdicÅ£ie, deponentul poate cere restituirea bunului remis atât timp cât acesta se află în mâinile depozitarului incapabil. În cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, deponentul are dreptul de a cere să i se plătească o sumă de bani egală cu valoarea bunului, dar numai până la concurenÅ£a sumei cu care s-a îmbogăţit depozitarul.

Dovada proprietăţii	Art. 2.110. - Dacă nu se prevede altfel prin lege, depozitarul nu poate solicita deponentului să facă dovada că este proprietar al bunului depozitat. Această dovadă nu poate fi cerută nici persoanei desemnate de către deponent în vederea restituirii bunului.
Modul de executare	Art. 2.111. - Depozitarul este obligat să schimbe locul ÅŸi felul păstrării stabilite prin contract, dacă această schimbare este necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricăciune ÅŸi este atât de urgentă încât consimţământul deponentului nu ar putea fi aÅŸteptat.
ÎncredinÅ£area bunului	Art. 2.112. - Depozitarul nu poate încredinÅ£a altuia păstrarea bunului, fără consimţământul deponentului, cu excepÅ£ia cazului în care este silit de împrejurări să procedeze astfel.
ÎncredinÅ£area bunului către subdepozitar	Art. 2.113. - (1) Depozitarul îndreptăţit să încredinÅ£eze unei alte persoane păstrarea bunului răspunde numai pentru alegerea acesteia sau pentru instrucÅ£iunile pe care i le-a dat, cu condiÅ£ia să fi adus de îndată la cunoÅŸtinÅ£a deponentului locul depozitului ÅŸi numele persoanei care a primit bunul.
	(2) În caz contrar, depozitarul răspunde pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie.
	(3) În toate cazurile, subdepozitarul răspunde faţă de deponent pentru fapta sa.
Răspunderea	Art. 2.114. - Depozitarul care, fără a avea acest drept, a schimbat locul sau felul păstrării ori s-a folosit de bunul depozitat sau l-a încredinÅ£at unei terÅ£e persoane răspunde ÅŸi pentru caz fortuit, cu excepÅ£ia situaÅ£iei în care dovedeÅŸte că bunul ar fi pierit chiar ÅŸi dacă nu ÅŸi-ar fi depăşit drepturile.
DenunÅ£area depozitului	Art. 2.115. - (1) Deponentul poate să solicite oricând restituirea bunului depozitat, chiar înăuntrul termenului convenit. El este însă obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut în considerarea acestui termen.
	(2) Atunci când depozitarul a emis un înscris care face dovada depozitului ori care conferă deÅ£inătorului său dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris.
	(3) Depozitarul îl poate constrânge pe deponent să reia bunul, dacă există motive grave pentru aceasta, chiar înaintea expirării termenului convenit.
	(4) În cazul în care nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricând bunul, dar poate fi obligat la plata de despăgubiri, dacă restituirea este intempestivă sau are loc inoportun.
Restituirea bunului	Art. 2.116. - (1) Dacă nu s-a convenit altfel, restituirea bunului primit trebuie să se facă la locul unde acesta trebuia păstrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt în sarcina deponentului. TotuÅŸi, atunci când depozitarul, fără să se fi aflat în ipoteza avută în vedere la art. 2.111, a schimbat unilateral locul păstrării bunului, deponentul poate cere depozitarului fie să aducă bunul în acel loc în vederea restituirii, fie să suporte diferenÅ£a dintre cheltuielile prilejuite de restituire ÅŸi acelea care s-ar fi făcut în lipsa acestei schimbări.
	(2) Bunul se restituie în starea în care acesta se află la momentul restituirii. Deteriorarea ce nu a fost pricinuită de fapta depozitarului rămâne în sarcina deponentului.
	(3) În caz de neexecutare culpabilă a obligaÅ£iei de restituire, dacă bunul nu poate fi recuperat în natură de către deponent, depozitarul are obligaÅ£ia de a plăti despăgubiri, al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data la care a fost încheiat contractul.
Restituirea către moÅŸtenitorul deponentului	Art. 2.117. - (1) În caz de deces al deponentului, bunul se restituie moÅŸtenitorului, la cererea acestuia, chiar dacă prin contract fusese desemnată o altă persoană în acest scop. Atunci când există mai mulÅ£i moÅŸtenitori, restituirea făcută unuia sau unora dintre aceÅŸtia nu le conferă alte drepturi decât cele rezultate din aplicarea prevederilor legale referitoare la moÅŸtenire.
	(2) Aceste reguli se aplică în mod corespunzător atunci când deponentul este persoană juridică.
Restituirea fructelor ÅŸi plata dobânzilor	Art. 2.118. - (1) Depozitarul este obligat să restituie fructele bunului, dacă le-a perceput.
	(2) Depozitarul nu datorează dobândă pentru fondurile băneÅŸti depozitate decât din ziua în care a fost pus în întârziere să le restituie.

Pluralitatea de deponenÅ£i sau de depozitari	Art. 2.119. - (1) Când există mai mulÅ£i deponenÅ£i, iar obligaÅ£ia este indivizibilă sau solidară între aceÅŸtia, depozitarul este liberat prin restituirea bunului oricăruia dintre ei, dacă nu s-a stabilit altfel prin contractul de depozit.
	(2) Dacă sunt mai mulÅ£i depozitari, obligaÅ£ia de restituire revine aceluia sau acelora în deÅ£inerea cărora se află bunul, cu notificarea către ceilalÅ£i depozitari a efectuării restituirii.
Cazurile de nerestituire a bunului	Art. 2.120. - (1) Depozitarul este apărat de obligaÅ£ia de a restitui bunul, dacă acesta i-a fost cerut de către proprietar sau de o altă persoană îndreptăţită ori dacă a fost rechiziÅ£ionat de autoritatea publică sau dacă i-a fost în alt mod ridicat potrivit legii ori a pierit prin caz fortuit.
	(2) Atunci când în locul bunului care i-a fost ridicat sau care a pierit depozitarul a primit o sumă de bani sau un alt bun, el este obligat să le predea deponentului.
	(3) Dacă depozitarul descoperă că bunul depozitat fusese furat ori pierdut, precum ÅŸi pe adevăratul proprietar al bunului, el trebuie să îl informeze pe acesta din urmă despre depozitul ce i s-a făcut ÅŸi să îl someze să îÅŸi exercite drepturile într-un termen determinat ÅŸi îndestulător, fără încălcarea dispoziÅ£iilor penale aplicabile. Numai după expirarea acelui termen depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului către deponent. În această perioadă, depozitarul este îndreptăţit să primească aceeaÅŸi remuneraÅ£ie ca ÅŸi în cursul depozitului. Chiar ÅŸi atunci când contractul de depozit fusese încheiat cu titlu gratuit, deponentul datorează, pentru această perioadă, remuneraÅ£ie, al cărei cuantum se stabileÅŸte potrivit art. 2.106 alin. (2).
	(4) În toate cazurile, depozitarul este Å£inut, sub sancÅ£iunea obligării la plata de despăgubiri, să denunÅ£e deponentului procesul care i-a fost intentat de revendicant, intervenirea rechiziÅ£iei sau a altei măsuri de ridicare ori faptul care îl împiedică să restituie bunul.
ObligaÅ£ia moÅŸtenitorului depozitarului	Art. 2.121. - Dacă moÅŸtenitorul depozitarului a vândut cu bună-credinţă bunul, fără să fi ÅŸtiut că este depozitat, el este Å£inut să înapoieze numai preÅ£ul primit sau să cedeze deponentului acÅ£iunea sa împotriva cumpărătorului, dacă preÅ£ul nu i-a fost plătit.
§3. ObligaÅ£iile deponentului
Cheltuielile şi despăgubirile	Art. 2.122. - (1) Deponentul este obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru păstrarea bunului.
	(2) Deponentul trebuie, de asemenea, să îl despăgubească pe depozitar pentru toate pierderile suferite ca urmare a depozitării bunului, cu excepÅ£ia cazului în care depozitarul a primit bunul cunoscând sau trebuind să cunoască natura sa periculoasă.
Plata remuneraţiei	Art. 2.123. - (1) Dacă nu s-a convenit altfel, plata remuneraţiei către depozitar se face la data restituirii bunului.
	(2) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, dacă restituirea are loc înainte de termen, depozitarul nu are dreptul decât la partea din remuneraÅ£ie convenită, corespunzătoare timpului cât a păstrat bunul.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Depozitul necesar
NoÅ£iune	Art. 2.124. - (1) Dacă bunul a fost încredinÅ£at unei persoane sub constrângerea unei întâmplări neprevăzute, care făcea cu neputinţă alegerea persoanei depozitarului ÅŸi întocmirea unui înscris constatator al contractului, depozitul este necesar.
	(2) Depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, oricare ar fi valoarea lui.
ObligaÅ£ia de acceptare	Art. 2.125. - Depozitarul nu poate refuza primirea bunului decât în cazul în care are un motiv serios pentru aceasta.
Regim juridic	Art. 2.126. - (1) Cu excepÅ£ia dispoziÅ£iilor cuprinse în prezenta secÅ£iune, depozitul necesar este guvernat de regulile comune privind contractul de depozit.
	(2) Depozitarul răspunde, în caz de pieire a lucrului, conform regulilor aplicabile depozitului neremunerat.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Depozitul hotelier
Răspunderea pentru bunurile aduse în hotel	Art. 2.127. - (1) Persoana care oferă publicului servicii de cazare, denumită hotelier, este răspunzătoare, potrivit regulilor privitoare la răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel.

	(2) Sunt considerate ca fiind aduse în hotel:
	a) bunurile aflate în hotel pe perioada cazării clientului;
	b) bunurile aflate în afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îÅŸi asumă obligaÅ£ia de supraveghere pe perioada cazării clientului;
	c) bunurile aflate în hotel sau în afara acestuia, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îÅŸi asumă obligaÅ£ia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.
	(3) Hotelierul răspunde ÅŸi pentru vehiculele clienÅ£ilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum ÅŸi pentru bunurile care, în mod obiÅŸnuit, se găsesc în acestea.
	(4) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, dispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni nu se aplică în cazul animalelor de companie.
Răspunderea limitată	Art. 2.128. - Răspunderea hotelierului este limitată până la concurenÅ£a unei valori de o sută de ori mai mare decât preÅ£ul pentru o zi afiÅŸat pentru camera oferită spre închiriere clientului.
Răspunderea nelimitată	Art. 2.129. - Răspunderea hotelierului este nelimitată:
	a) dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;
	b) dacă bunurile au fost încredinÅ£ate spre păstrare hotelierului;
	c) dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească.
Lipsa răspunderii	Art. 2.130. - Hotelierul nu răspunde atunci când deteriorarea, distrugerea ori furtul bunurilor clientului este cauzată:
	a) de client, de persoana care îl însoÅ£eÅŸte sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;
	b) de un caz de forţă majoră;
	c) de natura bunului.
ObligaÅ£ii ale hotelierului	Art. 2.131. - (1) Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare aparÅ£inând clienÅ£ilor săi.
	(2) Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decât în cazul în care, Å£inând seama de importanÅ£a ÅŸi condiÅ£iile de exploatare ale hotelului, acestea sunt excesiv de valoroase ori sunt incomode sau periculoase.
	(3) Hotelierul poate să examineze bunurile care îi sunt predate spre depozitare ÅŸi să ceară depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.
Cazul special	Art. 2.132. - Hotelierul care pune la dispoziÅ£ia clienÅ£ilor săi, în camerele de hotel, o casă de valori nu este presupus a fi primit în depozit bunurile care vor fi depuse de clienÅ£ii săi în casa de valori. În acest caz, sunt aplicabile dispoziÅ£iile art. 2.128.
Dovada	Art. 2.133. - Dovada introducerii bunurilor în hotel poate fi făcută prin martori, indiferent de valoarea acestor bunuri.
Decăderea din dreptul la repararea prejudiciului	Art. 2.134. - (1) Clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuÅŸi ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:
	a) în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul nu a înÅŸtiinÅ£at administraÅ£ia hotelului;
	b) nu a exercitat dreptul la acÅ£iunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu sunt aplicabile în privinÅ£a bunurilor prevăzute la art. 2.129 lit. b) ÅŸi c).
Dreptul de retenÅ£ie	Art. 2.135. - În cazul neplăţii de către client a preÅ£ului camerei ÅŸi a serviciilor hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenÅ£ie asupra bunurilor aduse de client, cu excepÅ£ia documentelor ÅŸi a efectelor personale fără valoare comercială.
Valorificarea bunurilor	Art. 2.136. - Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora ÅŸi-a exercitat dreptul de retenÅ£ie, potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă în materia urmăririi silite mobiliare.

Localuri asimilate hotelurilor	Art. 2.137. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni se aplică în mod corespunzător ÅŸi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit ÅŸi altele asemănătoare.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Sechestrul convenţional
NoÅ£iune	Art. 2.138. - Sechestrul convenÅ£ional este depozitul prin care două sau mai multe persoane încredinÅ£ează unui terÅ£, denumit administrator-sechestru, unul sau mai multe bunuri mobile ori imobile în privinÅ£a cărora există o contestaÅ£ie sau incertitudine juridică, cu obligaÅ£ia pentru acesta de a le păstra ÅŸi a le restitui celui recunoscut ca titular al dreptului.
ObligaÅ£iile, drepturile ÅŸi puterile administratorului- sechestru	Art. 2.139. - ObligaÅ£iile, drepturile ÅŸi puterile administratorului-sechestru sunt determinate prin convenÅ£ia părÅ£ilor, iar în lipsă se aplică regulile prezentei secÅ£iuni.
Conservarea ÅŸi înstrăinarea obiectului sechestrului	Art. 2.140. - (1) Administratorul-sechestru este Å£inut să păzească ÅŸi să conserve obiectul sechestrului cu diligenÅ£a unui depozitar.
	(2) Dacă natura bunului o cere, administratorul-sechestru este Å£inut să îndeplinească acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile în mod corespunzător.
	(3) Cu autorizarea instanÅ£ei judecătoreÅŸti, administratorul-sechestru poate să înstrăineze bunul, în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, pentru un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară.
Liberarea administratorului-sechestru	Art. 2.141. - (1) Administratorul-sechestru trebuie să predea bunul celui desemnat de instanţa judecătorească sau, după caz, celui indicat prin acordul tuturor părţilor care l-au numit.
	(2) Până la finalizarea contestaÅ£iei sau până la încetarea stării de incertitudine juridică, administratorul-sechestru nu va putea fi liberat decât prin acordul tuturor părÅ£ilor care l-au numit sau, pentru motive temeinice, prin hotărâre judecătorească.
Remuneraţia, cheltuielile şi despăgubirile	Art. 2.142. - (1) Dacă nu s-a convenit altfel, administratorul-sechestru are dreptul la o remuneraţie.
	(2) Chiar ÅŸi în cazul sechestrului cu titlu gratuit, administratorul-sechestru are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor făcute pentru conservarea ÅŸi administrarea bunului sechestrat, precum ÅŸi la plata despăgubirilor pentru pierderile suferite în legătură cu acesta.
Sechestrul judiciar	Art. 2.143. - Sechestrul poate fi dispus de instanţa de judecată, cu aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă şi, după caz, a dispoziţiilor prezentei secţiuni.
CAPITOLUL XIII
Contractul de împrumut
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Felurile împrumutului	Art. 2.144. - Împrumutul este de două feluri: împrumutul de folosinţă, numit ÅŸi comodat, ÅŸi împrumutul de consumaÅ£ie.
Promisiunea de împrumut	Art. 2.145. - Atunci când bunul se află în deÅ£inerea beneficiarului, iar promitentul refuză să încheie contractul, instanÅ£a, la cererea celeilalte părÅ£i, poate să pronunÅ£e o hotărâre care să Å£ină loc de contract, dacă cerinÅ£ele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Împrumutul de folosinţă
NoÅ£iune	Art. 2.146. - Împrumutul de folosinţă este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părÅ£i, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaÅ£ia de a-l restitui după un anumit timp.
Calitatea de comodant	Art. 2.147. - Dacă nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant.

ObligaÅ£ia comodatarului	Art. 2.148. - (1) Comodatarul este Å£inut să păzească ÅŸi să conserve bunul împrumutat cu prudenÅ£a ÅŸi diligenÅ£a unui bun proprietar.
	(2) Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinaÅ£ia acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terÅ£ să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului.
Pieirea sau deteriorarea bunului	Art. 2.149. - (1) Comodatarul nu răspunde pentru pierderea ori deteriorarea bunului rezultată numai din folosinÅ£a în scopul căreia bunul i-a fost împrumutat.
	(2) Dacă însă comodatarul foloseÅŸte bunul cu altă destinaÅ£ie decât aceea pentru care i-a fost împrumutat sau dacă prelungeÅŸte folosinÅ£a după scadenÅ£a restituirii, comodatarul răspunde de pieirea sau deteriorarea bunului, chiar dacă aceasta se datorează unei forÅ£e majore, afară de cazul când dovedeÅŸte că bunul ar fi pierit ori sar fi deteriorat oricum din cauza acelei forÅ£e majore.
Posibilitatea salvării bunului	Art. 2.150. - Comodatarul răspunde pentru pieirea bunului împrumutat când aceasta este cauzată de forÅ£a majoră de care comodatarul l-ar fi putut feri întrebuinÅ£ând un bun propriu sau când, neputând salva decât unul dintre cele două bunuri, l-a preferat pe al său.
Cheltuielile făcute cu bunul	Art. 2.151. - (1) Comodatarul suportă cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul.
	(2) Cu toate acestea, comodatarul are dreptul să îi fie rambursate cheltuielile pentru lucrările necesare asupra bunului care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, atunci când comodantul, înÅŸtiinÅ£at în prealabil, nu s-a opus efectuării lor ori când, din cauza urgenÅ£ei lucrărilor, acesta nu a putut fi înÅŸtiinÅ£at în timp util.
Răspunderea comodantului pentru vicii ascunse	Art. 2.152. - Comodantul care, la data încheierii contractului, cunoÅŸtea viciile ascunse ale bunului împrumutat ÅŸi care nu l-a prevenit pe comodatar despre acestea este Å£inut să repare prejudiciul suferit din această cauză de comodatar.
Dreptul de retenÅ£ie	Art. 2.153. - În niciun caz, comodatarul nu poate invoca dreptul de retenÅ£ie pentru obligaÅ£iile ce s-ar naÅŸte în sarcina comodantului.
Pluralitatea de comodatari	Art. 2.154. - Dacă mai multe persoane au împrumutat împreună acelaÅŸi bun, ele răspund solidar faţă de comodant.
Restituirea bunului	Art. 2.155. - (1) Comodatarul este obligat sa înapoieze bunul la împlinirea termenului convenit sau, în lipsă de termen, după ce s-a folosit de bun potrivit convenÅ£iei.
	(2) Dacă termenul nu este convenit ÅŸi fie contractul nu prevede întrebuinÅ£area pentru care s-a împrumutat bunul, fie întrebuinÅ£area are un caracter permanent, comodatarul este obligat să înapoieze bunul la cererea comodantului.
Restituirea anticipată	Art. 2.156. - Comodantul poate cere restituirea bunului înainte de momentul prevăzut la art. 2.155 alin. (1) atunci când are el însuÅŸi o nevoie urgentă ÅŸi neprevăzută de bun, atunci când comodatarul decedează sau atunci când acesta îÅŸi încalcă obligaÅ£iile.
Titlul executoriu	Art. 2.157. - (1) În ceea ce priveÅŸte obligaÅ£ia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiÅ£iile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.
	(2) Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinÅ£area pentru care s-a împrumutat bunul ori întrebuinÅ£area prevăzută are un caracter permanent.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Împrumutul de consumaÅ£ie
§1. DispoziÅ£ii comune
NoÅ£iune. Capacitate	Art. 2.158. - (1) Împrumutul de consumaÅ£ie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile ÅŸi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaÅŸi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaÅŸi natură ÅŸi calitate.
	(2) Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispoziÅ£iile legale privind instituÅ£iile de credit ÅŸi instituÅ£iile financiare nebancare.

Natura împrumutului	Art. 2.159. - (1) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, împrumutul se prezumă a fi cu titlu gratuit.
	(2) Până la proba contrară, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros.
Transferul proprietăţii ÅŸi al riscurilor	Art. 2.160. - Prin încheierea valabilă a contractului, împrumutatul devine proprietarul bunului ÅŸi suportă riscul pieirii acestuia.
Termenul de restituire stabilit de părÅ£i	Art. 2.161. - Termenul de restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părÅ£i, iar dacă împrumutul este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului.
Termenul de restituire stabilit de instanţă	Art. 2.162. - (1) Dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanţă, Å£inându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligaÅ£iei ÅŸi a bunurilor împrumutate, de situaÅ£ia părÅ£ilor ÅŸi de orice altă împrejurare relevantă.
	(2) Dacă însă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanÅ£a, constatând că împrumutatul le deÅ£ine sau le putea obÅ£ine între timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni.
	(3) Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială.
PrescripÅ£ia	Art. 2.163. - În cazul prevăzut la art. 2.162 alin. (1), cererea este supusă prescripÅ£iei, care începe să curgă de la data încheierii contractului.
Restituirea împrumutului	Art. 2.164. - (1) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, împrumutatul este Å£inut să restituie aceeaÅŸi cantitate ÅŸi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creÅŸterea sau scăderea preÅ£ului acestora.
	(2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este Å£inut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaÅ£ia valorii acesteia, dacă părÅ£ile nu au convenit altfel.
	(3) Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeaÅŸi natură, calitate ÅŸi în aceeaÅŸi cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data ÅŸi locul unde restituirea trebuia să fie făcută.
Titlul executoriu	Art. 2.165. - DispoziÅ£iile art. 2.157 alin. (1) se aplică în mod corespunzător ÅŸi împrumutului de consumaÅ£ie.
Răspunderea pentru vicii	Art. 2.166. - (1) Împrumutătorul este Å£inut, întocmai ca ÅŸi comodantul, să repare prejudiciul cauzat de viciile bunului împrumutat.
	(2) În cazul împrumutului cu titlu oneros, împrumutătorul este răspunzător de prejudiciul suferit de împrumutat din cauza viciilor bunurilor împrumutate, aplicânduse în mod corespunzător regulile referitoare la garanÅ£ia vânzătorului.
§2. Împrumutul cu dobândă
Domeniul de aplicare	Art. 2.167. - DispoziÅ£iile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naÅŸte ÅŸi o obligaÅ£ie de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea ÅŸi executarea acelei obligaÅ£ii.
Modalităţi ale dobânzii	Art. 2.168. - Dobânda se poate stabili în bani ori în alte prestaÅ£ii sub orice titlu sau denumire la care împrumutatul se obligă ca echivalent al folosinÅ£ei capitalului.
Curgerea dobânzii	Art. 2.169. - Suma de bani împrumutată este purtătoare de dobândă din ziua în care a fost remisă împrumutatului.
Plata anticipată a dobânzii	Art. 2.170. - Plata anticipată a dobânzii nu se poate efectua decât pe cel mult 6 luni. Dacă rata dobânzii este determinabilă, eventualele surplusuri sau deficite sunt supuse compensării de la o rată la alta, pe toată durata împrumutului, cu excepÅ£ia ultimei rate care rămâne întotdeauna câÅŸtigată în întregime de împrumutător.
CAPITOLUL XIV
Contractul de cont curent
NoÅ£iune	Art. 2.171. - (1) Contractul de cont curent este acela prin care părÅ£ile, denumite curentiÅŸti, se obligă să înscrie într-un cont creanÅ£ele decurgând din remiteri reciproce, considerându-le neexigibile ÅŸi indisponibile până la închiderea contului.
	(2) Soldul creditor al contului la încheierea sa constituie o creanţă exigibilă. Dacă plata acestuia nu este cerută, soldul constituie prima remitere dintr-un nou cont ÅŸi contractul este considerat reînnoit pe durată nedeterminată.
Creditele excluse	Art. 2.172. - (1) CreanÅ£ele care nu pot face obiectul compensaÅ£iei nu pot face obiectul unui cont curent ÅŸi nu se vor înscrie în acesta sau, dacă sunt înscrise, înscrierea se consideră nescrisă.

	(2) În cazul contractului încheiat între profesioniÅŸti, se vor înscrie în cont exclusiv creanÅ£ele derivând din exerciÅ£iul activităţii profesionale, dacă nu se prevede expres contrariul.
Efectele principale	Art. 2.173. - Prin contractul de cont curent, proprietatea remiterilor se transferă primitorului, prin înregistrarea acestora în cont. ObligaÅ£iile născute din remiterile anterioare se novează ÅŸi creanÅ£ele reciproce se compensează până la concurenÅ£a debitului ÅŸi creditului, sub rezerva plăţii soldului creditor. Dobânzile curg pentru fiecare sumă de la data înscrierii în cont până la încheierea contului ÅŸi se socotesc pe zile, dacă părÅ£ile nu convin altfel.
Drepturile la plata comisioanelor ÅŸi la restituirea cheltuielilor	Art. 2.174. - Drepturile la plata comisioanelor ÅŸi la restituirea cheltuielilor pentru operaÅ£iunile înscrise în cont sunt la rândul lor incluse în cont, dacă nu se prevede expres contrariul.
AcÅ£iunile ÅŸi excepÅ£iile referitoare la acte ÅŸi operaÅ£iunile trecute în cont	Art. 2.175. - (1) Înscrierea unei creanÅ£e în cont curent nu împiedică exerciÅ£iul acÅ£iunilor ÅŸi excepÅ£iilor referitoare la validitatea actelor sau operaÅ£iunilor care au dat loc remiterilor.
	(2) Dacă un act sau o operaÅ£iune este nulă, anulată, reziliată sau rezolvită, înscrierea remiterilor efectuate în temeiul acestora este stornată.
GaranÅ£iile creanÅ£elor înscrise în cont	Art. 2.176. - (1) GaranÅ£iile reale sau personale aferente creanÅ£elor înscrise în cont rămân în fiinţă ÅŸi vor fi exercitate asupra soldului creditor la încheierea contului, în limita creditului garantat.
	(2) Dacă o creanţă garantată de un fideiusor sau de un coobligat a fost înscrisă în cont, acesta rămâne obligat conform contractului de fideiusiune pentru cuantumul datoriei garantate, faţă de curentistul care, la închiderea contului, are un sold creditor.
Înscrierea unui titlu de credit	Art. 2.177. - Înscrierea în cont a unui titlu de credit este prezumată făcută sub rezerva încasării, dacă nu se prevede expres contrariul.
Înscrierea unei creanÅ£e sub rezerva încasării	Art. 2.178. - (1) În caz de cesiune de creanţă înscrisă în cont, înscrierea este făcută pe riscul cesionarului, dacă din voinÅ£a părÅ£ilor nu rezultă altfel sau dacă nu este făcută cu rezerva expresă privind încasarea acesteia.
	(2) Dacă creanÅ£a nu a fost plătită, curentistul cesionar poate fie să restituie creanÅ£a cedentului, stornând partida din cont, fie să îÅŸi valorifice drepturile împotriva debitorului. Curentistul cedent poate storna creanÅ£a în tot sau în parte, chiar ÅŸi după executarea infructuoasă a debitorului, în proporÅ£ia creanÅ£ei rămase neacoperită prin executare.
Încheierea contului	Art. 2.179. - (1) Încheierea contului curent ÅŸi lichidarea soldului se fac la scadenÅ£a prevăzută în contract sau la momentul încetării contractului de cont curent. PărÅ£ile pot decide termene intermediare de încheiere a contului, iar în acest caz soldul creditor se înscrie ca prima partidă în noul cont.
	(2) Soldul creditor constituie o creanţă lichidă ÅŸi exigibilă la care se va calcula dobânda convenÅ£ională de la data încheierii contului, dacă nu este trecută într-un cont nou. Dacă soldul nu este trecut într-un cont nou, se va calcula, în lipsă de stipulaÅ£ie contrară, dobânda legală, de la data încheierii contului.
Aprobarea contului	Art. 2.180. - (1) Extrasul sau raportul de cont trimis de un curentist celuilalt se prezumă aprobat, dacă nu este contestat de acesta din urmă în termenul prevăzut în contract sau, în lipsa unui termen, într-un termen rezonabil după practicile dintre părÅ£i sau potrivit uzanÅ£elor locului. În lipsa unor astfel de practici sau uzanÅ£e, se va Å£ine seama de natura operaÅ£iunilor ÅŸi situaÅ£ia părÅ£ilor.
	(2) Aprobarea contului nu exclude dreptul de a contesta ulterior contul pentru erori de înregistrare sau de calcul, pentru omisiuni sau dublă înregistrare, în termen de o lună de la data aprobării extrasului sau raportului de cont ori de la încheierea contului, sub sancÅ£iunea decăderii. Contestarea contului se face prin scrisoare recomandată trimisă celeilalte părÅ£i în termenul de o lună.
Executarea ÅŸi poprirea	Art. 2.181. - (1) Numai soldul creditor rezultat la încheierea contului curent poate fi supus executării sau popririi pornite contra unuia dintre curentiÅŸti.
	(2) Creditorii oricăruia dintre curentiÅŸti pot solicita instanÅ£ei să dispună, pe cale de ordonanţă preÅŸedinÅ£ială, încheierea înainte de termen a contului curent, pentru executarea sau poprirea soldului rezultat în favoarea curentistului debitor.

Termenul de prescripÅ£ie	Art. 2.182. - Dreptul la acÅ£iune pentru rectificarea erorilor de calcul, făcute cu ocazia stabilirii soldului, a omisiunilor, a înscrierilor duble ÅŸi altora asemenea se va prescrie în termen de un an de la data comunicării extrasului de cont curent.
Încetarea contractului de cont curent	Art. 2.183. - (1) Contractul de cont curent încetează de drept la expirarea termenului convenit expres de părÅ£i în cuprinsul contractului sau ulterior, prin convenÅ£ie separată încheiată în formă scrisă.
	(2) În cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată, fiecare parte poate declara încetarea acestuia la încheierea contului, înÅŸtiinÅ£ând-o pe cealaltă parte cu 15 zile înainte. Dacă părÅ£ile nu au convenit altfel, contractul de cont curent pe durată nedeterminată se consideră că are ca termen intermediar de încheiere a contului ultima zi a fiecărei luni.
	(3) În caz de incapacitate, insolvenţă sau moarte, oricare dintre curentiÅŸti, reprezentantul incapabilului sau moÅŸtenitorul poate denunÅ£a contractul înÅŸtiinÅ£ând cealaltă parte cu 15 zile înainte.
CAPITOLUL XV
Contul bancar curent ÅŸi alte contracte bancare
SECÅ¢IUNEA 1
Contul bancar curent
Dreptul de a dispune de soldul creditor	Art. 2.184. - În cazul în care depozitul bancar, creditul sau orice altă operaÅ£iune bancară se realizează prin contul curent, titularul contului poate să dispună în orice moment de soldul creditor al contului, cu respectarea termenului de preaviz, dacă acesta a fost convenit de părÅ£i.
Compensarea reciprocă a soldurilor	Art. 2.185. - În cazul în care între instituÅ£ia de credit ÅŸi client există mai multe raporturi juridice sau mai multe conturi, chiar ÅŸi în monede diferite, soldurile active ÅŸi pasive se compensează reciproc, afară de cazul în care părÅ£ile au convenit altfel.
Cotitularii unui cont curent	Art. 2.186. - În cazul în care un cont curent are mai mulÅ£i titulari ÅŸi s-a convenit că fiecare dintre aceÅŸtia are dreptul să dispună singur efectuarea de operaÅ£iuni în cont, cotitularii sunt consideraÅ£i creditori sau debitori în solidar pentru soldul contului.
Contul curent indiviz	Art. 2.187. - (1) În cazul în care titularul contului decedează, până la efectuarea partajului, moÅŸtenitorii sunt consideraÅ£i titulari coindivizari ai contului, pentru efectuarea operaÅ£iunilor în cont fiind necesar consimţământul tuturor coindivizarilor.
	(2) Creditorul personal al unuia dintre comoştenitori nu poate urmări silit prin poprire soldul creditor al contului indiviz. El poate doar să ceară partajul.
	(3) Comoştenitorii sunt ţinuţi divizibil faţă de instituţia de credit pentru soldul debitor al contului, dacă prin lege sau prin convenţie nu se stabileşte altfel.
	(4) DispoziÅ£iile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător ÅŸi în alte cazuri de indiviziune între titularii contului curent, dacă prin lege nu se prevede altfel.
DenunÅ£area unilaterală	Art. 2.188. - În cazul în care contractul de cont bancar curent este încheiat pe durată nedeterminată, oricare dintre părÅ£i poate să denunÅ£e contractul de cont curent, cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, dacă din contract sau din uzanÅ£e nu rezultă un alt termen, sub sancÅ£iunea de daune-interese.
Executarea împuternicirilor primite	Art. 2.189. - (1) InstituÅ£ia de credit este Å£inută, potrivit dispoziÅ£iilor prevăzute în materia contractului de mandat, pentru executarea împuternicirilor primite de la client.
	(2) Dacă împuternicirea primită trebuie executată pe o piaţă unde nu există sucursale ale instituÅ£iei de credit, aceasta poate să împuternicească la rândul ei o filială a sa, o instituÅ£ie de credit corespondentă sau o altă instituÅ£ie de credit ori o altă entitate agreată de titularul de cont ÅŸi instituÅ£ia de credit.
Termenul de prescripÅ£ie	Art. 2.190. - (1) Dreptul la acÅ£iunea în restituirea soldului creditor rezultat la închiderea contului curent se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii contului curent.
	(2) În cazul în care contul curent a fost închis din iniÅ£iativa instituÅ£iei de credit, termenul de prescripÅ£ie se calculează de la data la care titularul sau, după caz, fiecare cotitular al contului a fost notificat în acest sens prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoÅŸtinÅ£a instituÅ£iei de credit.

SECÅ¢IUNEA a 2-a
Depozitul bancar
Depozitul de fonduri	Art. 2.191. - (1) Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituÅ£ie de credit, aceasta dobândeÅŸte proprietatea asupra sumelor de bani depuse ÅŸi este obligată să restituie aceeaÅŸi cantitate monetară, de aceeaÅŸi specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părÅ£i ori, în lipsă, de uzanÅ£e.
	(2) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, depunerile ÅŸi retragerile se efectuează la sediul unităţii operative a instituÅ£iei de credit unde a fost constituit depozitul.
	(3) InstituÅ£ia de credit este obligată să asigure, în mod gratuit, informarea clientului cu privire la operaÅ£iunile efectuate în conturile sale. În cazul în care clientul nu solicită altfel, această informare se realizează lunar, în condiÅ£iile ÅŸi în modalităţile convenite de părÅ£i. DispoziÅ£iile art. 2.180 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Depozitul de titluri	Art. 2.192. - (1) Prin constituirea unui depozit de titluri, instituÅ£ia de credit este împuternicită cu administrarea acestora. În lipsă de dispoziÅ£ii speciale, prevederile art. 792-857 sunt aplicabile în mod corespunzător.
	(2) InstituÅ£ia de credit are dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate pentru operaÅ£iunile necesare, precum ÅŸi la o remuneraÅ£ie, în măsura stabilită prin convenÅ£ie sau prin uzanÅ£e.
	(3) Este considerată nescrisă orice clauză prin care instituÅ£ia de credit este exonerată de răspundere pentru neexecutarea obligaÅ£iilor care îi revin în administrarea titlurilor cu prudenţă ÅŸi diligenţă.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Facilitatea de credit
Noţiune	Art. 2.193. - Facilitatea de credit este contractul prin care o instituţie de credit, o instituţie financiară nebancară sau orice altă entitate autorizată prin lege specială, denumită finanţator, se obligă să ţină la dispoziţia clientului o sumă de bani pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată.
Utilizarea creditului	Art. 2.194. - Dacă părÅ£ile nu au stipulat altfel, clientul poate să utilizeze creditul în mai multe tranÅŸe, potrivit uzanÅ£elor, ÅŸi poate, prin rambursări succesive, să reînnoiască suma disponibilă.
DenunÅ£area unilaterală	Art. 2.195. - (1) În lipsa unei clauze contrare, finanÅ£atorul nu poate să denunÅ£e contractul înainte de împlinirea termenului decât pentru motive temeinice, dacă acestea privesc beneficiarul facilităţii de credit.
	(2) DenunÅ£area unilaterală stinge de îndată dreptul clientului de a utiliza creditul, iar finanÅ£atorul trebuie să acorde un termen de cel puÅ£in 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate ÅŸi a accesoriilor acestora.
	(3) Dacă facilitatea de credit s-a încheiat pe durată nedeterminată, fiecare dintre părÅ£i poate să denunÅ£e contractul, cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, dacă din contract sau din uzanÅ£e nu rezultă altfel.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Închirierea casetelor de valori
ObligaÅ£ia prestatorului	Art. 2.196. - În executarea contractului de închiriere a casetei de valori, instituÅ£ia de credit sau o altă entitate care prestează în condiÅ£iile legii astfel de servicii, denumită prestator, răspunde faţă de client pentru asigurarea unei încăperi adecvate ÅŸi sigure, precum ÅŸi pentru integritatea casetei.
Deschiderea casetei de valori	Art. 2.197. - (1) În cazul în care caseta este închiriată mai multor persoane, oricare dintre acestea poate cere deschiderea casetei, dacă nu s-a stipulat altfel prin contract.
	(2) În caz de deces al clientului sau al unuia dintre clienÅ£ii care foloseau aceeaÅŸi casetă, prestatorul, odată ce a fost înÅŸtiinÅ£at, nu poate să consimtă la deschiderea casetei decât cu acordul tuturor celor îndreptăţiÅ£i sau, în lipsă, în condiÅ£iile stabilite de instanÅ£a de judecată.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (2) se aplică în mod corespunzător ÅŸi în cazul încetării sau reorganizării persoanei juridice. În acest caz poate solicita deschiderea casetei de valori administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Deschiderea forÅ£ată a casetei de valori	Art. 2.198. - (1) La împlinirea termenului prevăzut în contract, după expirarea unei perioade de 3 luni de la notificarea adresată clientului, prestatorul poate cere instanÅ£ei de judecată, pe cale de ordonanţă preÅŸedinÅ£ială, autorizarea de a deschide caseta de valori. Notificarea clientului se poate face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoÅŸtinÅ£a instituÅ£iei de credit.
	(2) Deschiderea casetei de valori se face în prezenÅ£a unui notar public ÅŸi, după caz, cu respectarea măsurilor de prudenţă stabilite de instanţă.
	(3) InstanÅ£a de judecată poate, de asemenea, să dispună măsuri de conservare a obiectelor descoperite, precum ÅŸi vânzarea acestora în măsura necesară acoperirii chiriei ÅŸi cheltuielilor efectuate de prestator, precum ÅŸi, dacă este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia.
CAPITOLUL XVI
Contractul de asigurare
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii comune
NoÅ£iune	Art. 2.199. - (1) Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaÅ£ie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terÅ£ului păgubit.
	(2) Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia ÅŸi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.
Forma ÅŸi dovada	Art. 2.200. - (1) Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit ÅŸi nu există posibilitatea obÅ£inerii unui duplicat, existenÅ£a ÅŸi conÅ£inutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
	(2) Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliÅ£a de asigurare sau certificatul de asigurare emis ÅŸi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă ÅŸi semnată de brokerul de asigurare.
	(3) Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate ÅŸi certificate prin mijloace electronice.
Poliţa de asigurare	Art. 2.201. - (1) Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin:
	a) numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract;
	b) obiectul asigurării;
	c) riscurile ce se asigură;
	d) momentul începerii ÅŸi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
	e) primele de asigurare;
	f) sumele asigurate.
	(2) Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă poliÅ£a de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Categoriile de poliţe de asigurare	Art. 2.202. - Poliţa de asigurare poate fi, după caz, nominativă, la ordin sau la purtător.
InformaÅ£iile privind riscul	Art. 2.203. - (1) Persoana care contractează asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum ÅŸi să declare, la data încheierii contractului, orice informaÅ£ii sau împrejurări pe care le cunoaÅŸte ÅŸi care, de asemenea, sunt esenÅ£iale pentru evaluarea riscului.
	(2) Dacă împrejurările esenÅ£iale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului modificarea survenită. AceeaÅŸi obligaÅ£ie îi revine ÅŸi contractantului asigurării care a luat cunoÅŸtinţă de modificarea survenită.

DeclaraÅ£iile inexacte sau reticenÅ£a privind riscul	Art. 2.204. - (1) În afară de cauzele generale de nulitate, contractul de asigurare este nul în caz de declaraÅ£ie inexactă sau de reticenţă făcută cu rea-credinţă de către asigurat ori contractantul asigurării cu privire la împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de către asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu îÅŸi dea consimţământul ori să nu îl dea în aceleaÅŸi condiÅ£ii, chiar dacă declaraÅ£ia sau reticenÅ£a nu a avut influenţă asupra producerii riscului asigurat. Primele plătite rămân dobândite asigurătorului, care, de asemenea, poate cere ÅŸi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoÅŸtinţă de cauza de nulitate.
	(2) DeclaraÅ£ia inexactă sau reticenÅ£a din partea asiguratului ori a contractantului asigurării a cărui rea-credinţă nu a putut fi stabilită nu atrage nulitatea asigurării. În cazul în care constatarea declaraÅ£iei inexacte sau a reticenÅ£ei are loc anterior producerii riscului asigurat, asigurătorul are dreptul fie de a menÅ£ine contractul solicitând majorarea primei, fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la notificarea primită de asigurat, restituindu-i acestuia din urmă partea din primele plătite aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcÅ£ionează. Atunci când constatarea declaraÅ£iei inexacte sau a reticenÅ£ei are loc ulterior producerii riscului asigurat, indemnizaÅ£ia se reduce în raport cu proporÅ£ia dintre nivelul primelor plătite ÅŸi nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite.
Lipsa riscului asigurat	Art. 2.205. - (1) Contractul de asigurare se desfiinÅ£ează de drept în cazul în care, înainte ca obligaÅ£ia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum ÅŸi dacă, după ce obligaÅ£ia menÅ£ionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă. Atunci când asiguratul sau contractantul asigurării a plătit, fie ÅŸi parÅ£ial, prima de asigurare, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporÅ£ional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.
	(2) DiferenÅ£a dintre prima plătită ÅŸi cea calculată conform alin. (1) se restituie asiguratului sau contractantului asigurării numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.
Plata primelor de asigurare	Art. 2.206. - (1) Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în contract.
	(2) PărÅ£ile pot conveni ca plata primelor de asigurare să se facă integral ori în rate. Dacă nu s-a convenit altfel, plata se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciÅ£ilor acestuia.
	(3) Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului.
	(4) Dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.
	(5) Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinÅ£a consecinÅ£elor neplăţii primelor la termenul de plată pentru cazul prevăzut la alin. (4) ÅŸi să prevadă aceste consecinÅ£e în contractul de asigurare.
	(6) Asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârÅŸitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaÅ£ie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.
Comunicarea producerii riscului asigurat	Art. 2.207. - (1) Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
	(2) În caz de neîndeplinire a obligaÅ£iei prevăzute la alin. (1), asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaÅ£iei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat ÅŸi întinderea pagubei.
	(3) Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face ÅŸi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaÅ£ia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
Plata indemnizaÅ£iei de asigurare	Art. 2.208. - (1) În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaÅ£ia de asigurare în condiÅ£iile prevăzute în contract. Atunci când există neînÅ£elegere asupra cuantumului indemnizaÅ£iei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluÅ£ionării neînÅ£elegerii prin bună învoială sau de către instanÅ£a judecătorească.
	(2) În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri ÅŸi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaÅ£ie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenÅ£ie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.

	(3) În cazul în care părÅ£ile convin, dispoziÅ£iile alin. (2) se aplică ÅŸi atunci când riscul asigurat a fost produs de către:
	a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc ÅŸi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării;
	b) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.
Denunţarea unilaterală a contractului	Art. 2.209. - Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.
Subrogarea asigurătorului	Art. 2.210. - (1) În limitele indemnizaÅ£iei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepÅ£ia asigurărilor de persoane.
	(2) Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1).
	(3) Asigurătorul poate renunÅ£a, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).
Opozabilitatea contractului	Art. 2.211. - Asigurătorul poate opune titularului sau deÅ£inătorului documentului de asigurare ori terÅ£ului sau beneficiarului asigurării care invocă drepturi ce decurg din acest document toate apărările întemeiate pe contractul încheiat iniÅ£ial.
Cesiunea asigurării	Art. 2.212. - (1) Asigurătorul poate cesiona contractul de asigurare numai cu acordul scris al asiguratului.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu sunt aplicabile cesiunilor de portofolii între asigurători, în condiÅ£iile reglementărilor speciale.
Domeniul de aplicare	Art. 2.213. - Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Asigurarea de bunuri
NoÅ£iune	Art. 2.214. - În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite.
Interesul asigurării	Art. 2.215. - Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
Prevenirea producerii riscului asigurat	Art. 2.216. - (1) Asiguratul este obligat să întreÅ£ină bunul asigurat în condiÅ£ii corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.
	(2) Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreÅ£inut, în condiÅ£iile stabilite prin contract.
	(3) În cazurile prevăzute în contract, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia pe seama asigurătorului ÅŸi în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor.
Despăgubirea	Art. 2.217. - (1) Despăgubirea se stabileÅŸte în funcÅ£ie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei ÅŸi nici suma asigurată.
	(2) PărÅ£ile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franÅŸiză, în privinÅ£a căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.
Asigurarea parÅ£ială	Art. 2.218. - În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului ÅŸi dacă părÅ£ile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract ÅŸi valoarea bunului.
Asigurarea multiplă	Art. 2.219. - (1) Asiguratul trebuie să declare existenÅ£a tuturor asigurărilor referitoare la acelaÅŸi bun, această obligaÅ£ie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât ÅŸi pe parcursul executării acestora.
	(2) Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaÅŸi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporÅ£ional cu suma asigurată ÅŸi până la concurenÅ£a acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.
Înstrăinarea bunului asigurat	Art. 2.220. - (1) Dacă nu s-a convenit altfel, înstrăinarea bunului asigurat nu determină încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între asigurător ÅŸi dobânditor.

	(2) Asiguratul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită ÅŸi dobânditorului existenÅ£a contractului de asigurare rămâne obligat să plătească primele care devin scadente ulterior datei înstrăinării.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Asigurările de credite şi garanţii şi asigurările de pierderi financiare
Asigurările de credite ÅŸi garanÅ£ii	Art. 2.221. - (1) Asigurările de credite ÅŸi garanÅ£ii pot avea ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata preÅ£ului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, de garanÅ£ii directe sau indirecte, precum ÅŸi altele asemenea, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
	(2) Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite ÅŸi garanÅ£ii să se acopere riscul ca un debitor al asiguratului să nu plătească un credit care i s-a acordat, asigurătorul nu poate condiÅ£iona plata indemnizaÅ£iei de asigurare de declanÅŸarea de către asigurat împotriva acelui debitor a procedurilor de reparare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită.
Asigurările de pierderi financiare	Art. 2.222. - Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaÅ£ia pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare trebuie să acopere paguba efectivă ÅŸi beneficiul nerealizat, incluzându-se ÅŸi cheltuielile generale, precum ÅŸi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Asigurarea de răspundere civilă
NoÅ£iune	Art. 2.223. - (1) În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terÅ£ele persoane prejudiciate ÅŸi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
	(2) Prin contractul de asigurare părÅ£ile pot conveni să cuprindă în asigurare ÅŸi răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării.
Drepturile terÅ£elor persoane păgubite	Art. 2.224. - (1) Drepturile terÅ£elor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
	(2) Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaÅ£iilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Stabilirea despăgubirii	Art. 2.225. - Dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabileÅŸte prin convenÅ£ie încheiată între asigurat, terÅ£a persoană prejudiciată ÅŸi asigurător sau, în caz de neînÅ£elegere, prin hotărâre judecătorească.
Plata despăgubirii	Art. 2.226. - (1) Asigurătorul plăteÅŸte despăgubirea direct terÅ£ei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
	(2) Creditorii asiguratului nu pot urmări despăgubirea prevăzută la alin. (1).
	(3) Despăgubirea se plăteÅŸte asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeÅŸte că a despăgubit-o pe terÅ£a persoană prejudiciată.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Asigurarea de persoane
NoÅ£iune	Art. 2.227. - Prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaÅ£ia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parÅ£ială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Riscul privind o altă persoană	Art. 2.228. - Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimÅ£ită în scris de acea persoană.
RenunÅ£area la contract	Art. 2.229. - (1) Asiguratul care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual poate să renunÅ£e la contract fără preaviz în termen de cel mult 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător. RenunÅ£area produce efect retroactiv.
	(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile contractelor care au o durată de 6 luni sau mai mică.

Beneficiarul indemnizaÅ£iei	Art. 2.230. - IndemnizaÅ£ia de asigurare se plăteÅŸte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. În cazul decesului asiguratului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar, indemnizaÅ£ia de asigurare intră în masa succesorală, revenind moÅŸtenitorilor asiguratului.
Desemnarea beneficiarului	Art. 2.231. - (1) Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraÅ£ia scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau, cu acordul asiguratului, de către contractantul asigurării ori prin testamentul întocmit de asigurat.
	(2) Înlocuirea sau revocarea beneficiarului asigurării se poate face oricând în cursul executării contractului, în modurile prevăzute la alin. (1).
Pluralitatea de beneficiari	Art. 2.232. - Atunci când sunt mai mulÅ£i beneficiari desemnaÅ£i, indemnizaÅ£ia de asigurare se împarte în mod egal între aceÅŸtia, dacă nu s-a stipulat altfel.
Producerea cu intenţie a riscului asigurat	Art. 2.233. - (1) Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare dacă:
	a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare;
	b) riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat.
	(2) Atunci când un beneficiar al asigurării a produs intenÅ£ionat riscul asigurat, indemnizaÅ£ia de asigurare se plăteÅŸte celorlalÅ£i beneficiari desemnaÅ£i sau, în lipsa acestora, asiguratului.
	(3) În cazul în care riscul asigurat constă în decesul asiguratului, iar un beneficiar al asigurării l-a produs intenÅ£ionat, indemnizaÅ£ia de asigurare se plăteÅŸte celorlalÅ£i beneficiari desemnaÅ£i sau, în lipsa acestora, moÅŸtenitorilor asiguratului.
Rezerva de prime	Art. 2.234. - (1) În asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menÅ£ine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l denunÅ£a, solicitând restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.
	(2) Orice altă plată, indiferent de forma sub care este făcută de asigurător, diferită de indemnizaÅ£ia de asigurare sau de suma reprezentând restituirea rezervei în condiÅ£iile alin. (1), nu poate fi efectuată mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare.
Repunerea în vigoare a asigurării	Art. 2.235. - Asiguratul sau contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, poate să ceară repunerea în vigoare a asigurării la care se constituie rezerva tehnică, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare.
Dreptul la indemnizaÅ£ie	Art. 2.236. - (1) IndemnizaÅ£ia de asigurare este datorată independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum ÅŸi de sumele primite de la alÅ£i asigurători în temeiul altor contracte de asigurare.
	(2) Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarilor asigurării sau moştenitorilor asiguratului, după caz.
PrescripÅ£ia	Art. 2.237. - Drepturile asiguraÅ£ilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaÅ£ii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripÅ£iei.
ObligaÅ£ia de informare	Art. 2.238. - Asigurătorii ÅŸi împuterniciÅ£ii lor au obligaÅ£ia de a pune la dispoziÅ£ia asiguraÅ£ilor sau contractanÅ£ilor asigurării informaÅ£ii în legătură cu contractele de asigurare atât înaintea încheierii, cât ÅŸi pe durata executării acestora. Aceste informaÅ£ii trebuie să fie prezentate în scris, în limba română, să fie redactate într-o formă clară ÅŸi să cuprindă cel puÅ£in următoarele elemente:
	a) clauzele opţionale sau suplimentare şi beneficiile rezultate din valorificarea rezervelor tehnice;
	b) momentul începerii ÅŸi cel al încetării contractului, inclusiv modalităţile de încetare a acestuia;
	c) modalităţile şi termenele de plată a primelor de asigurare;
	d) elementele de calcul al indemnizaÅ£iilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a sumelor asigurate reduse, precum ÅŸi a nivelului până la care acestea sunt garantate;
	e) modalitatea de plată a indemnizaţiilor de asigurare;
	f) legea aplicabilă contractului de asigurare;

	g) alte elemente stabilite prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă intră, potrivit legii, supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
SECÅ¢IUNEA a 6-a
Coasigurarea, reasigurarea ÅŸi retrocesiunea
Coasigurarea	Art. 2.239. - (1) Coasigurarea este operaÅ£iunea prin care 2 sau mai mulÅ£i asigurători acoperă acelaÅŸi risc, fiecare asumându-ÅŸi o cotă-parte din acesta.
	(2) Fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract.
Reasigurarea	Art. 2.240. - (1) Reasigurarea este operaÅ£iunea de asigurare a unui asigurător, în calitate de reasigurat, de către un alt asigurător, în calitate de reasigurător.
	(2) Prin reasigurare:
	a) reasigurătorul primeÅŸte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaÅ£iilor preluate, la suportarea indemnizaÅ£iilor pe care reasiguratul le plăteÅŸte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;
	b) reasiguratul cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaÅ£iilor preluate, la suportarea indemnizaÅ£iilor pe care reasiguratul le plăteÅŸte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării.
	(3) Reasigurarea nu stinge obligaÅ£iile asigurătorului ÅŸi nu stabileÅŸte niciun raport juridic între asigurat ÅŸi reasigurător.
Retrocesiunea	Art. 2.241. - Prin operaÅ£iunea de retrocesiune reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat.
CAPITOLUL XVII
Contractul de rentă viageră
NoÅ£iune	Art. 2.242. - (1) Prin contractul de rentă viageră o parte, numită debirentier, se obligă să efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestaÅ£ii periodice, constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile.
	(2) Renta viageră se constituie pe durata vieţii credirentierului dacă părţile nu au stipulat constituirea acesteia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate.
Modurile de constituire	Art. 2.243. - (1) Renta viageră poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, sau cu titlu gratuit ÅŸi este supusă, sub rezerva dispoziÅ£iilor capitolului de faţă, regulilor proprii ale actului juridic de constituire.
	(2) Atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terÅ£, chiar dacă acesta o primeÅŸte cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donaÅ£ie.
Constituirea pe durata vieÅ£ii mai multor persoane	Art. 2.244. - Renta viageră poate fi constituită pe durata vieÅ£ii mai multor persoane, urmând ca, în acest caz, în lipsă de stipulaÅ£ie contrară, obligaÅ£ia de plată a rentei să înceteze la data la care decedează ultima dintre aceste persoane.
Constituirea în favoarea mai multor persoane	Art. 2.245. - Dacă nu s-a convenit altfel, obligaÅ£ia de plată a rentei viagere este indivizibilă în privinÅ£a credirentierilor.
Constituirea pe durata vieÅ£ii unui terÅ£ deja decedat	Art. 2.246. - Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o rentă constituită pe durata vieÅ£ii unui terÅ£ care era decedat în ziua încheierii contractului.
Constituirea pe durata vieÅ£ii unei persoane afectate de o boală letală	Art. 2.247. - Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieÅ£ii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.
Plata ratelor de rentă	Art. 2.248. - (1) În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, ratele de rentă se plătesc trimestrial în avans ÅŸi indexate în funcÅ£ie de rata inflaÅ£iei.
	(2) Atunci când credirentierul decedează înainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei plătite aferente perioadei în care creditorul nu a mai fost în viaţă.
GaranÅ£ia legală	Art. 2.249. - (1) Pentru garantarea obligaÅ£iei de plată a rentei constituite cu titlu oneros, prevederile art. 1.723 se aplică în mod corespunzător.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), în vederea înscrierii ipotecii legale nu este necesară declararea valorii creanÅ£ei garantate.

Executarea silită a ratelor	Art. 2.250. - (1) În caz de neîndeplinire a obligaÅ£iei de plată a ratelor scadente, credirentierul poate cere sechestrul ÅŸi vânzarea bunurilor debirentierului, până la concurenÅ£a unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.
	(2) Această sumă se stabileÅŸte, în condiÅ£iile legii, pe baza unei expertize întocmite în conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viaţă, Å£inându-se seama, printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta ÅŸi de starea acestuia. Cheltuielile expertizei sunt suportate de debirentier.
	(3) După ce a fost obÅ£inută în urma vânzării bunurilor debirentierului, suma se consemnează la o instituÅ£ie de credit ÅŸi va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului ÅŸi scadenÅ£elor convenite prin contractul de rentă viageră.
	(4) Dacă debirentierul intră în lichidare, credirentierul îÅŸi poate realiza dreptul la rentă înscriind în tabloul creditorilor o creanţă al cărei cuantum se determină potrivit alin. (2).
RezoluÅ£iunea contractului la cererea credirentierului	Art. 2.251. - (1) Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluÅ£iunea contractului dacă debirentierul nu depune garanÅ£ia promisă în vederea executării obligaÅ£iei sale ori o diminuează.
	(2) Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către debirentier.
	(3) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, rezoluÅ£iunea nu conferă debirentierului dreptul de a obÅ£ine restituirea ratelor de rentă deja plătite.
Irevocabilitatea contractului	Art. 2.252. - (1) Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului ÅŸi renunÅ£ând la restituirea ratelor plătite.
	(2) Debirentierul este Å£inut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieÅ£ii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia.
Insesizabilitatea rentei	Art. 2.253. - Numai renta viageră cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract. Chiar ÅŸi în acest caz, stipulaÅ£ia nu îÅŸi produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea întreÅ£inerii. DispoziÅ£iile art. 2.257 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL XVIII
Contractul de întreÅ£inere
NoÅ£iune	Art. 2.254. - (1) Prin contractul de întreÅ£inere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părÅ£i sau al unui anumit terÅ£ prestaÅ£iile necesare întreÅ£inerii ÅŸi îngrijirii pentru o anumită durată.
	(2) Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreÅ£inerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreÅ£inerea se datorează pentru toată durata vieÅ£ii creditorului întreÅ£inerii.
Forma contractului	Art. 2.255. - Contractul de întreÅ£inere se încheie în formă autentică, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
Aplicarea regulilor de la renta viageră	Art. 2.256. - (1) DispoziÅ£iile art. 2.243-2.247, art. 2.249, art. 2.251 alin. (1) ÅŸi art. 2.252 se aplică în mod corespunzător ÅŸi contractului de întreÅ£inere.
	(2) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, obligaÅ£ia de întreÅ£inere este indivizibilă atât în privinÅ£a creditorilor, cât ÅŸi în privinÅ£a debitorilor.
Întinderea obligaÅ£iei de întreÅ£inere	Art. 2.257. - (1) Debitorul întreÅ£inerii datorează creditorului prestaÅ£ii stabilite în mod echitabil Å£inându-se seama de valoarea capitalului ÅŸi de condiÅ£ia socială anterioară a creditorului.
	(2) Debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, precum ÅŸi folosinÅ£a unei locuinÅ£e corespunzătoare. ÎntreÅ£inerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile ÅŸi cheltuielile necesare în caz de boală.
	(3) În cazul în care întreÅ£inerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedează în cursul duratei contractului, debitorul are obligaÅ£ia să îl înmormânteze.
	(4) ÎntreÅ£inerea continuă a fi datorată în aceeaÅŸi măsură chiar dacă, în cursul executării contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parÅ£ial ori ÅŸia diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreÅ£inerii nu este Å£inut să răspundă.
	(5) Clauza prin care creditorul întreÅ£inerii se obligă la prestarea unor servicii este considerată nescrisă.

Caracterul incesibil ÅŸi insesizabil al întreÅ£inerii	Art. 2.258. - Drepturile creditorului întreÅ£inerii nu pot fi cedate sau supuse urmăririi.
ProtecÅ£ia creditorilor părÅ£ilor	Art. 2.259. - Caracterul personal al contractului de întreÅ£inere nu poate fi invocat de părÅ£i pentru a se opune acÅ£iunii în revocarea contractului sau acÅ£iunii oblice introduse pentru executarea sa.
Cazul special de revocare	Art. 2.260. - (1) Contractul de întreÅ£inere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreÅ£inerii le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele necesare îndeplinirii obligaÅ£iei de a asigura alimentele.
	(2) Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu există fraudă din partea debitorului întreÅ£inerii ÅŸi indiferent de momentul încheierii contractului de întreÅ£inere.
	(3) În loc să dispună revocarea contractului, instanÅ£a de judecată poate, chiar ÅŸi din oficiu, însă numai cu acordul debitorului întreÅ£inerii, să îl oblige pe acesta să asigure alimente persoanelor faţă de care creditorul are o astfel de obligaÅ£ie legală, fără ca în acest mod să fie diminuate prestaÅ£iile datorate creditorului întreÅ£inerii.
Înlocuirea întreÅ£inerii prin rentă	Art. 2.261. - (1) Dacă prestarea sau primirea în natură a întreÅ£inerii nu mai poate continua din motive obiective sau dacă debitorul întreÅ£inerii decedează ÅŸi nu intervine o înÅ£elegere între părÅ£i, instanÅ£a judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părÅ£i, fie ÅŸi numai temporar, întreÅ£inerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare.
	(2) Atunci când prestarea sau primirea în natură a întreÅ£inerii nu mai poate continua din culpa uneia dintre părÅ£i, instanÅ£a va majora sau, după caz, diminua cuantumul sumei de bani care înlocuieÅŸte prestaÅ£ia de întreÅ£inere.
Regulile aplicabile în cazul înlocuirii întreÅ£inerii prin rentă	Art. 2.262. - (1) În toate cazurile în care întreÅ£inerea a fost înlocuită potrivit prevederilor art. 2.261 devin aplicabile dispoziÅ£iile care reglementează contractul de rentă viageră.
	(2) Cu toate acestea, dacă prin contractul de întreÅ£inere nu s-a convenit altfel, obligaÅ£ia de plată a rentei rămâne indivizibilă între debitori.
Încetarea contractului de întreÅ£inere	Art. 2.263. - (1) Contractul de întreÅ£inere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepÅ£ia cazului în care creditorul întreÅ£inerii decedează mai devreme.
	(2) Atunci când comportamentul celeilalte părÅ£i face imposibilă executarea contractului în condiÅ£ii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluÅ£iunea.
	(3) În cazul prevăzut la alin. (2), precum ÅŸi atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligaÅ£iei de întreÅ£inere, rezoluÅ£iunea nu poate fi pronunÅ£ată decât de instanţă, dispoziÅ£iile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
	(4) Dacă rezoluÅ£iunea a fost cerută pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), oferta de întreÅ£inere făcută de debitorul pârât după introducerea acÅ£iunii nu poate împiedica rezoluÅ£iunea contractului.
	(5) În cazul în care rezoluÅ£iunea se pronunţă pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), debitorul în culpă nu poate obÅ£ine restituirea prestaÅ£iilor de întreÅ£inere deja executate.
	(6) Dreptul la acÅ£iunea în rezoluÅ£iune se transmite moÅŸtenitorilor.
	(7) RezoluÅ£iunea contractului de întreÅ£inere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la art. 2.261 alin. (1).
CAPITOLUL XIX
Jocul ÅŸi pariul
Lipsa dreptului la acţiune	Art. 2.264. - (1) Pentru plata unei datorii născute dintr-un contract de joc sau de pariu nu există drept la acţiune.
	(2) Cel care pierde nu poate să ceară restituirea plăţii făcute de bunăvoie. Cu toate acestea, se poate cere restituirea în caz de fraudă sau dacă acela care a plătit era lipsit de capacitate de exerciÅ£iu ori avea capacitate de exerciÅ£iu restrânsă.
	(3) Datoriile născute din contractul de joc sau de pariu nu pot constitui obiect de tranzacţie, recunoaştere de datorie, compensaţie, novaţie, remitere de datorie cu sarcină ori alte asemenea acte juridice.
CompetiÅ£iile sportive	Art. 2.265. - (1) DispoziÅ£iile art. 2.264 nu se aplică pariurilor făcute între persoanele care iau ele însele parte la curse, la jocuri de îndemânare sau la orice fel de jocuri sportive.
	(2) Cu toate acestea, dacă suma pariului este excesivă, instanţa poate să respingă acţiunea sau, după caz, să reducă suma.
	(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), intermediarii legal autorizaÅ£i să adune mize de la persoane care nu iau parte la joc nu pot invoca dispoziÅ£iile art. 2.264 alin. (1) ÅŸi (3).

Jocurile ÅŸi pariurile autorizate	Art. 2.266. - Jocurile ÅŸi pariurile dau loc la acÅ£iune în justiÅ£ie numai când au fost permise de autoritatea competentă.
CAPITOLUL XX
Tranzacţia
NoÅ£iune	Art. 2.267. - (1) TranzacÅ£ia este contractul prin care părÅ£ile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
	(2) Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.
Domeniul de aplicare	Art. 2.268. - (1) Nu se poate tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a persoanelor şi nici cu privire la drepturi de care părţile nu pot să dispună potrivit legii.
	(2) Se poate însă tranzacÅ£iona asupra acÅ£iunii civile derivând din săvârÅŸirea unei infracÅ£iuni.
Indivizibilitatea tranzacÅ£iei	Art. 2.269. - TranzacÅ£ia este indivizibilă în ceea ce priveÅŸte obiectul său. În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, ea nu poate fi desfiinÅ£ată în parte.
Întinderea tranzacÅ£iei	Art. 2.270. - (1) TranzacÅ£ia se mărgineÅŸte numai la obiectul ei; renunÅ£area făcută la toate drepturile, acÅ£iunile ÅŸi pretenÅ£iile nu se întinde decât asupra cauzei cu privire la care s-a făcut tranzacÅ£ia.
	(2) TranzacÅ£ia nu priveÅŸte decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părÅ£ile ÅŸi-au manifestat intenÅ£ia prin expresii generale sau speciale, fie că intenÅ£ia lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacÅ£iei.
Capacitatea de exerciÅ£iu	Art. 2.271. - Pentru a tranzacÅ£iona, părÅ£ile trebuie să aibă deplina capacitate de a dispune de drepturile care formează obiectul contractului. Cei care nu au această capacitate pot tranzacÅ£iona numai în condiÅ£iile prevăzute de lege.
CondiÅ£iile de formă	Art. 2.272. - Pentru a putea fi dovedită, tranzacÅ£ia trebuie să fie încheiată în scris.
Cauzele de nulitate	Art. 2.273. - (1) Tranzacţia poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca orice alt contract.
	(2) Cu toate acestea, ea nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînÅ£elegerii părÅ£ilor ÅŸi nici pentru leziune.
TranzacÅ£ia asupra unui act nul	Art. 2.274. - (1) Este nulă tranzacÅ£ia încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, în afară de cazul în care părÅ£ile au tranzacÅ£ionat expres asupra nulităţii.
	(2) În cazul în care tranzacÅ£ia s-a încheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea tranzacÅ£iei poate fi cerută doar de partea care la data încheierii tranzacÅ£iei nu cunoÅŸtea cauza de anulabilitate.
Înscrisurile false	Art. 2.275. - Este, de asemenea, nulă tranzacÅ£ia încheiată pe baza unor înscrisuri dovedite ulterior ca fiind false.
Înscrisurile necunoscute	Art. 2.276. - (1) Descoperirea ulterioară de înscrisuri necunoscute părÅ£ilor ÅŸi care ar fi putut influenÅ£a conÅ£inutul tranzacÅ£iei nu reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, cu excepÅ£ia cazului în care înscrisurile au fost ascunse de către una dintre părÅ£i sau, cu ÅŸtiinÅ£a ei, de către un terÅ£.
	(2) TranzacÅ£ia este nulă dacă din înscrisurile descoperite rezultă că părÅ£ile sau numai una dintre ele nu aveau niciun drept asupra căruia să poată tranzacÅ£iona.
TranzacÅ£ia asupra unui proces terminat	Art. 2.277. - TranzacÅ£ia asupra unui proces este anulabilă la cererea părÅ£ii care nu a cunoscut că litigiul fusese soluÅ£ionat printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
TranzacÅ£ia constatată prin hotărâre judecătorească	Art. 2.278. - (1) TranzacÅ£ia care, punând capăt unui proces început, este constatată printr-o hotărâre judecătorească poate fi desfiinÅ£ată prin acÅ£iune în nulitate sau acÅ£iune în rezoluÅ£iune ori reziliere, precum orice alt contract. Ea poate fi, de asemenea, atacată cu acÅ£iune revocatorie sau cu acÅ£iunea în declararea simulaÅ£iei.
	(2) Hotărârea prin care s-a desfiinÅ£at tranzacÅ£ia în cazurile prevăzute la alin. (1) face ca hotărârea judecătorească prin care tranzacÅ£ia fusese constatată să fie lipsită de orice efect.
TITLUL X Garanţiile personale CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Tipurile de garanţii personale	Art. 2.279. - Garanţiile personale sunt fideiusiunea, garanţiile autonome, precum şi alte garanţii anume prevăzute de lege.

CAPITOLUL II Fideiusiunea SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
NoÅ£iune	Art. 2.280. - Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaÅ£ional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraÅ£ii, obligaÅ£ia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.
Fideiusiunea obligatorie	Art. 2.281. - Fideiusiunea poate fi impusă de lege sau dispusă de instanţa judecătorească.
Forma fideiusiunii	Art. 2.282. - Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
Consimţământul debitorului principal	Art. 2.283. - Fideiusiunea poate fi contractată fără ÅŸtiinÅ£a ÅŸi chiar împotriva voinÅ£ei debitorului principal.
Beneficiarul fideiusiunii	Art. 2.284. - Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligaţia unui alt fideiusor.
CondiÅ£iile pentru a deveni fideiusor	Art. 2.285. - (1) Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are ÅŸi menÅ£ine în România bunuri suficiente pentru a satisface creanÅ£a ÅŸi care domiciliază în România. Dacă vreuna dintre aceste condiÅ£ii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor.
	(2) Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.
Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare	Art. 2.286. - Debitorul care este Å£inut să constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanÅ£ie, considerată suficientă.
Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii	Art. 2.287. - Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanÅ£iei oferite în locul fideiusiunii sunt soluÅ£ionate de instanţă, pe cale de ordonanţă preÅŸedinÅ£ială.
ObligaÅ£ia principală	Art. 2.288. - (1) Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaÅ£ie valabilă.
	(2) Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaÅ£ii naturale, precum ÅŸi cele de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoÅŸtea aceste împrejurări.
	(3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau condiţională.
Limitele fideiusiunii	Art. 2.289. - (1) Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată.
	(2) Fideiusiunea care depăşeÅŸte ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractată în condiÅ£ii mai oneroase nu este valabilă decât în limita obligaÅ£iei principale.
Întinderea fideiusiunii	Art. 2.290. - (1) În lipsa unei stipulaÅ£ii contrare, fideiusiunea unei obligaÅ£ii principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar ÅŸi la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului ÅŸi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.
	(2) Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată ÅŸi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înÅŸtiinÅ£at din timp.
Fideiusiunea parÅ£ială	Art. 2.291. - Fideiusiunea poate fi contractată pentru o parte din obligaÅ£ia principală sau în condiÅ£ii mai puÅ£in oneroase.
Fideiusiunea asimilată	Art. 2.292. - În cazul în care o parte se angajează faţă de o altă parte să acorde un împrumut unui terÅ£, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligaÅ£iei de restituire a împrumutului.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Efectele fideiusiunii
§1. Efectele fideiusiunii între creditor ÅŸi fideiusor
ObligaÅ£ia fideiusorului	Art. 2.293. - Fideiusorul nu este Å£inut să îndeplinească obligaÅ£ia debitorului decât dacă acesta nu o execută.
Beneficiul de discuÅ£iune	Art. 2.294. - (1) Fideiusorul convenÅ£ional sau legal are facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunÅ£at la acest beneficiu în mod expres.
	(2) Fideiusorul judiciar nu poate cere urmărirea bunurilor debitorului principal sau ale vreunui alt fideiusor.

Invocarea beneficiului de discuÅ£iune	Art. 2.295. - (1) Fideiusorul care se prevalează de beneficiul de discuÅ£iune trebuie să îl invoce înainte de judecarea fondului procesului, să indice creditorului bunurile urmăribile ale debitorului principal ÅŸi să avanseze acestuia sumele necesare urmăririi bunurilor.
	(2) Creditorul care întârzie urmărirea răspunde faţă de fideiusor, până la concurenÅ£a valorii bunurilor indicate, pentru insolvabilitatea debitorului principal survenită după indicarea de către fideiusor a bunurilor urmăribile ale debitorului principal.
ExcepÅ£iile invocate de fideiusor	Art. 2.296. - Fideiusorul, chiar solidar, poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, afară de cele care îi sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse prin angajamentul asumat de fideiusor.
Pluralitatea de fideiusori	Art. 2.297. - Atunci când mai multe persoane s-au constituit fideiusori ai aceluiaÅŸi debitor pentru aceeaÅŸi datorie, fiecare dintre ele este obligată la întreaga datorie ÅŸi va putea fi urmărită ca atare, însă cel urmărit poate invoca beneficiul de diviziune, dacă nu a renunÅ£at în mod expres la acesta.
Beneficiul de diviziune	Art. 2.298. - (1) Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate cere creditorului să îÅŸi dividă mai întâi acÅ£iunea ÅŸi să o reducă la partea fiecăruia.
	(2) Dacă vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci când unul dintre ei a obÅ£inut diviziunea, acesta din urmă rămâne obligat proporÅ£ional pentru această insolvabilitate. El nu răspunde însă pentru insolvabilitatea survenită după diviziune.
Divizarea acÅ£iunii de către creditor	Art. 2.299. - Dacă însă creditorul însuÅŸi a divizat acÅ£iunea sa, el nu mai poate reveni asupra diviziunii, chiar dacă înainte de data la care a făcut această diviziune ar fi existat fideiusori insolvabili.
Fideiusiunea solidară	Art. 2.300. - Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuÅ£iune ÅŸi de diviziune.
Prorogarea termenului şi decăderea din termen	Art. 2.301. - Fideiusorul nu este liberat prin simpla prelungire a termenului acordat de creditor debitorului principal. Tot astfel, decăderea din termen a debitorului principal produce efecte cu privire la fideiusor.
Informarea fideiusorului	Art. 2.302. - Creditorul este ţinut să ofere fideiusorului, la cererea acestuia, orice informaţie utilă asupra conţinutului şi modalităţilor obligaţiei principale şi asupra stadiului executării acesteia.
Renunţarea anticipată	Art. 2.303. - Fideiusorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare şi la beneficiul excepţiei subrogaţiei.
Fideiusiunea dată unui fideiusor	Art. 2.304. - Cel care a dat fideiusiune fideiusorului debitorului principal nu este obligat faţă de creditor decât în cazul când debitorul principal ÅŸi toÅ£i fideiusorii săi sunt insolvabili ori sunt liberaÅ£i prin efectul unor excepÅ£ii personale debitorului principal sau fideiusorilor săi.
§2. Efectele fideiusiunii între debitor ÅŸi fideiusor
Subrogarea fideiusorului	Art. 2.305. - Fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului.
Întinderea dreptului de regres	Art. 2.306. - (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, ÅŸi anume capitalul, dobânzile ÅŸi cheltuielile, precum ÅŸi daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi.
	(2) Fideiusorul care s-a obligat fără consimţământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea ce debitorul ar fi fost Å£inut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plăţii, care sunt în sarcina debitorului.
Regresul contra debitorului incapabil	Art. 2.307. - Atunci când debitorul principal se liberează de obligaÅ£ie invocând incapacitatea sa, fideiusorul are regres împotriva debitorului principal numai în limita îmbogăţirii acestuia.
Regresul contra mai multor debitori principali	Art. 2.308. - Când pentru aceeaÅŸi datorie sunt mai mulÅ£i debitori principali care sau obligat solidar, fideiusorul care a garantat pentru toÅ£i are împotriva oricăruia dintre ei acÅ£iune în restituire pentru tot ceea ce a plătit.
Limitele regresului	Art. 2.309. - Dacă s-a obligat împotriva voinÅ£ei debitorului principal, fideiusorul care a plătit nu are decât drepturile prevăzute la art. 2.305.
Pierderea dreptului de regres	Art. 2.310. - (1) Fideiusorul care a plătit o datorie nu are acÅ£iune împotriva debitorului principal care a plătit ulterior aceeaÅŸi datorie fără ca fideiusorul să îl fi înÅŸtiinÅ£at cu privire la plata făcută.

	(2) Fideiusorul care a plătit fără a-l înÅŸtiinÅ£a pe debitorul principal nu are acÅ£iune împotriva acestuia dacă, la momentul plăţii, debitorul avea mijloacele pentru a declara stinsă datoria. În aceleaÅŸi împrejurări, fideiusorul nu are acÅ£iune împotriva debitorului decât pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat să le plătească, în măsura în care putea opune creditorului mijloace de apărare pentru a obÅ£ine reducerea datoriei.
	(3) În toate cazurile, fideiusorul păstrează dreptul de a cere creditorului restituirea, în tot sau în parte, a plăţii făcute.
ÎnÅŸtiinÅ£area fideiusorului	Art. 2.311. - (1) Debitorul care cunoaÅŸte existenÅ£a fideiusiunii este obligat să îl înÅŸtiinÅ£eze de îndată pe fideiusor când plăteÅŸte creditorului.
	(2) Dacă o asemenea înÅŸtiinÅ£are nu a fost făcută, fideiusorul care plăteÅŸte creditorului fără să ÅŸtie că acesta a fost plătit are acÅ£iune în restituire ÅŸi împotriva debitorului.
Regresul anticipat	Art. 2.312. - (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiÅ£ie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanÅ£ie într-un anumit termen care a expirat.
	(2) Această regulă se aplică ÅŸi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimţământul fideiusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat.
§3. Efectele fideiusiunii între mai mulÅ£i fideiusori
Regresul contra celorlalÅ£i fideiusori	Art. 2.313. - (1) Când mai multe persoane au dat fideiusiune aceluiaÅŸi debitor ÅŸi pentru aceeaÅŸi datorie, fideiusorul care a plătit datoria are regres împotriva celorlalÅ£i fideiusori pentru partea fiecăruia.
	(2) Această acÅ£iune nu poate fi introdusă decât în cazurile în care fideiusorul putea, înainte de a plăti, să se îndrepte împotriva debitorului.
	(3) Dacă unul dintre fideiusori este insolvabil, partea ce revine acestuia se divide proporÅ£ional între ceilalÅ£i fideiusori ÅŸi cel care a plătit.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Încetarea fideiusiunii
Confuziunea	Art. 2.314. - Confuziunea calităţilor de debitor principal ÅŸi fideiusor, când devin moÅŸtenitori unul faţă de celălalt, nu stinge acÅ£iunea creditorului nici împotriva debitorului principal, nici împotriva aceluia care a dat fideiusiune pentru fideiusor.
Liberarea fideiusorului prin fapta creditorului	Art. 2.315. - Dacă, urmare a faptei creditorului, subrogaÅ£ia nu ar profita fideiusorului, acesta din urmă este liberat în limita sumei pe care nu ar putea să o recupereze de la debitor.
Liberarea fideiusorului pentru obligaÅ£iile viitoare sau nedeterminate	Art. 2.316. - (1) Atunci când este dată în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate sau pentru o perioadă nedeterminată, fideiusiunea poate înceta după 3 ani, prin notificarea făcută debitorului, creditorului ÅŸi celorlalÅ£i fideiusori, dacă, între timp, creanÅ£a nu a devenit exigibilă.
	(2) Această regulă nu se aplică în cazul fideiusiunii judiciare.
Stingerea obligaÅ£iei principale prin darea în plată	Art. 2.317. - Atunci când creditorul a primit de bunăvoie un imobil sau un bun drept plată a datoriei principale, fideiusorul rămâne liberat chiar ÅŸi atunci când creditorul este ulterior evins de acel bun.
Urmărirea debitorului principal	Art. 2.318. - (1) Fideiusorul rămâne Å£inut ÅŸi după împlinirea termenului obligaÅ£iei principale, în cazul în care creditorul a introdus acÅ£iune împotriva debitorului principal în termen de 6 luni de la scadenţă ÅŸi a continuat-o cu diligenţă.
	(2) Prevederile alin. (1) se aplică ÅŸi în cazul în care fideiusorul a limitat în mod expres fideiusiunea la termenul obligaÅ£iei principale. În acest caz, fideiusorul este Å£inut doar dacă acÅ£iunea împotriva debitorului principal este introdusă în termen de două luni de la scadenţă.
Decesul fideiusorului	Art. 2.319. - Fideiusiunea încetează prin decesul fideiusorului, chiar dacă există stipulaÅ£ie contrară.
Cazul special	Art. 2.320. - (1) Fideiusiunea constituită în considerarea unei anumite funcÅ£ii deÅ£inute de debitorul principal se stinge la încetarea acestei funcÅ£ii.
	(2) Cu toate acestea, fideiusorul rămâne Å£inut pentru toate datoriile existente la încetarea fideiusiunii, chiar dacă acestea sunt supuse unei condiÅ£ii sau unui termen.

CAPITOLUL III
Garanţiile autonome
Scrisoarea de garanÅ£ie	Art. 2.321. - (1) Scrisoarea de garanÅ£ie este angajamentul irevocabil ÅŸi necondiÅ£ionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaÅ£ional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terÅ£e persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.
	(2) Angajamentul astfel asumat se execută la prima şi simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel.
	(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului excepÅ£iile întemeiate pe raportul obligaÅ£ional preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garanÅ£ie ÅŸi nu poate fi Å£inut să plătească în caz de abuz sau de fraudă vădită.
	(4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres împotriva ordonatorului scrisorii de garanÅ£ie.
	(5) În lipsa unei convenÅ£ii contrare, scrisoarea de garanÅ£ie nu este transmisibilă odată cu transmiterea drepturilor ÅŸi/sau obligaÅ£iilor din raportul obligaÅ£ional preexistent.
	(6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata în cadrul scrisorii de garanÅ£ie, dacă în textul acesteia s-a prevăzut în mod expres.
	(7) Dacă în textul scrisorii de garanÅ£ie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei ÅŸi îÅŸi încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garanÅ£ie.
Scrisoarea de confort	Art. 2.322. - (1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil ÅŸi autonom prin care emitentul îÅŸi asumă o obligaÅ£ie de a face sau de a nu face, în scopul susÅ£inerii unei alte persoane, denumită debitor, în vederea executării obligaÅ£iilor acesteia faţă de un creditor al său. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio apărare sau excepÅ£ie derivând din raportul obligaÅ£ional dintre creditor ÅŸi debitor.
	(2) În cazul în care debitorul nu îÅŸi execută obligaÅ£ia, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese faţă de creditor ÅŸi numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu ÅŸi-a îndeplinit obligaÅ£ia asumată prin scrisoarea de confort.
	(3) Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenÅ£ii faţă de creditor are drept de regres împotriva debitorului.
TITLUL XI
Privilegiile şi garanţiile reale
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Domeniul de aplicare	Art. 2.323. - Prezentul titlu reglementează privilegiile, precum ÅŸi garanÅ£iile reale destinate să asigure îndeplinirea unei obligaÅ£ii patrimoniale.
Garanţia comună a creditorilor	Art. 2.324. - (1) Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.
	(2) Nu pot face obiectul garanţiei prevăzute la alin. (1) bunurile insesizabile.
	(3) Creditorii ale căror creanÅ£e s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanÅ£elor, pot fi urmărite ÅŸi celelalte bunuri ale debitorului.
	(4) Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciÅ£iului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanÅ£e s-au născut în legătură cu profesia respectivă. AceÅŸti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului.
Limitarea drepturilor creditorului	Art. 2.325. - Debitorul ÅŸi creditorul pot conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate.
Egalitatea creditorilor	Art. 2.326. - (1) PreÅ£ul bunurilor debitorului se împarte între creditori proporÅ£ional cu valoarea creanÅ£ei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenÅ£ii cu privire la ordinea îndestulării lor.
	(2) Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei.
Cauzele de preferinţă	Art. 2.327. - Cauzele de preferinţă sunt privilegiile, ipotecile şi gajul.

PreferinÅ£a acordată statului	Art. 2.328. - PreferinÅ£a acordată statului ÅŸi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanÅ£ele lor se reglementează prin legi speciale. O asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terÅ£i.
Clauzele de insesizabilitate	Art. 2.329. - (1) CondiÅ£iile cerute pentru validitatea clauzelor de inalienabilitate se aplică în mod corespunzător clauzelor prin care se stipulează insesizabilitatea unui bun.
	(2) Toate bunurile care sunt, potrivit legii, inalienabile sunt insesizabile.
	(3) Pentru a fi opozabile terÅ£ilor, clauzele de insesizabilitate trebuie înscrise în registrele de publicitate mobiliară sau, după caz, imobiliară.
Strămutarea garanţiei	Art. 2.330. - (1) Dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după caz, suma datorată cu titlu de despăgubire este afectată la plata creanţelor privilegiate sau ipotecare, după rangul lor.
	(2) Sunt afectate plăţii aceloraÅŸi creanÅ£e sumele datorate în temeiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau cu titlu de despăgubire pentru îngrădiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege.
Procedura strămutării garanÅ£iei	Art. 2.331. - (1) Sumele datorate cu titlu de indemnizaÅ£ie de asigurare sau despăgubirea se consemnează într-un cont bancar distinct purtător de dobânzi pe numele asiguratului, al celui prejudiciat sau, după caz, al expropriatului ÅŸi la dispoziÅ£ia creditorilor care ÅŸi-au înscris garanÅ£ia în registrele de publicitate.
	(2) Debitorul nu poate dispune de aceste sume până la stingerea tuturor creanÅ£elor garantate decât cu acordul tuturor creditorilor ipotecari ori privilegiaÅ£i. El are însă dreptul să perceapă dobânzile.
	(3) În lipsa acordului părÅ£ilor, creditorii îÅŸi pot satisface creanÅ£ele numai potrivit dispoziÅ£iilor legale privitoare la executarea ipotecilor.
OpÅ£iunea asigurătorului	Art. 2.332. - (1) Prin contractul de asigurare, asigurătorul poate să îÅŸi rezerve dreptul de a repara, reface sau înlocui bunul asigurat.
	(2) Asigurătorul va notifica intenÅ£ia de a exercita acest drept creditorilor care ÅŸi-au înscris garanÅ£ia în registrele de publicitate, în termen de 30 de zile de la data la care a cunoscut producerea evenimentului asigurat.
	(3) Titularii creanÅ£elor garantate pot cere plata indemnizaÅ£iei de asigurare în termen de 30 de zile de la data primirii notificării.
CAPITOLUL II
Privilegiile
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii comune
NoÅ£iune	Art. 2.333. - (1) Privilegiul este preferinÅ£a acordată de lege unui creditor în considerarea creanÅ£ei sale.
	(2) Privilegiul este indivizibil.
Opozabilitatea privilegiilor	Art. 2.334. - Privilegiile sunt opozabile terÅ£ilor fără să fie necesară înscrierea lor în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Prioritatea creanÅ£elor privilegiate faţă de celelalte creanÅ£e	Art. 2.335. - Creditorul privilegiat este preferat celorlalÅ£i creditori, chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise mai înainte.
Rangul privilegiilor între ele	Art. 2.336. - (1) Rangul privilegiilor se stabileÅŸte prin lege.
	(2) Privilegiile reglementate în prezentul capitol sunt preferate privilegiilor create, fără indicarea rangului, prin legi speciale.
Stingerea privilegiilor	Art. 2.337. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiile se sting odată cu obligaţia garantată.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Privilegiile generale ÅŸi privilegiile speciale
Privilegiile generale	Art. 2.338. - Privilegiile asupra tuturor bunurilor mobile ÅŸi imobile ale debitorului se stabilesc ÅŸi se exercită în condiÅ£iile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Privilegiile speciale	Art. 2.339. - (1) Creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile sunt următoarele:
	a) creanÅ£a vânzătorului neplătit pentru preÅ£ul bunului mobil vândut unei persoane fizice este privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepÅ£ia cazului în care cumpărătorul dobândeÅŸte bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
	b) creanÅ£a celui care exercită un drept de retenÅ£ie este privilegiată cu privire la bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenÅ£ie, atât timp cât acest drept subzistă.
	(2) În caz de concurs, privilegiile se exercită în ordinea prevăzută la alin. (1). Orice stipulaÅ£ie contrară se consideră nescrisă.

Stingerea privilegiului special	Art. 2.340. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiul special se stinge prin înstrăinarea, transformarea sau pieirea bunului. DispoziÅ£iile art. 2.337 rămân aplicabile.
Strămutarea privilegiului vânzătorului	Art. 2.341. - Atunci când cumpărătorul vinde la rândul său bunul, privilegiul menÅ£ionat la art. 2.339 alin. (1) lit. a) se exercită asupra bunului revândut, chiar dacă preÅ£ul celei de-a doua vânzări este încă neplătit de cel de-al doilea cumpărător, cu preferinţă faţă de privilegiul de care s-ar bucura primul cumpărător.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Concursul privilegiilor între ele ÅŸi concursul dintre privilegii ÅŸi ipoteci
Concursul cauzelor de preferinţă	Art. 2.342. - (1) În caz de concurs între privilegii sau între acestea ÅŸi ipoteci, creanÅ£ele se satisfac în ordinea următoare:
	1. creanţele privilegiate asupra unor bunuri mobile, prevăzute la art. 2.339;
	2. creanţele garantate cu ipotecă sau gaj.
	(2) Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci mobiliare perfecte dacă îÅŸi înscrie privilegiul la arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. Tot astfel, creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare dacă îÅŸi înscrie privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă.
CAPITOLUL III
Ipoteca
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
§1. DispoziÅ£ii comune
Noţiune	Art. 2.343. - Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii.
Caracterele juridice	Art. 2.344. - Ipoteca este, prin natura ei, accesorie ÅŸi indivizibilă. Ea subzistă cât timp există obligaÅ£ia pe care o garantează ÅŸi poartă în întregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele ÅŸi asupra fiecărei părÅ£i din acestea, chiar ÅŸi în cazurile în care proprietatea este divizibilă sau obligaÅ£iile sunt divizibile.
Drepturile creditorului ipotecar	Art. 2.345. - (1) Dreptul de ipotecă se menÅ£ine asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece.
	(2) Creditorul ipotecar are dreptul de a-ÅŸi satisface creanÅ£a, în condiÅ£iile legii, înaintea creditorilor chirografari, precum ÅŸi înaintea creditorilor de rang inferior.
Opozabilitatea ipotecii	Art. 2.346. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, ipoteca nu este opozabilă terÅ£ilor decât din ziua înscrierii sale în registrele de publicitate.
OperaÅ£iunile asimilate	Art. 2.347. - (1) Contractele care au ca efect conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligaÅ£ii, oricare ar fi numărul, natura sau denumirea lor, nu sunt opozabile terÅ£ilor care au dobândit drepturi cu privire la acel bun decât dacă sunt înscrise în registrele de publicitate, potrivit regulilor stabilite pentru ipoteci.
	(2) Sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezervă a proprietăţii, pactele de răscumpărare ori cesiunile de creanţă încheiate în scop de garanÅ£ie.
	(3) DispoziÅ£iile prezentului capitol privind ordinea de preferinţă ÅŸi executarea ipotecilor se aplică în mod corespunzător contractelor prevăzute la alin. (1).
Excepţiile	Art. 2.348. - Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică cesiunii drepturilor succesorale şi cesiunii drepturilor de proprietate intelectuală.
Izvoarele ipotecii	Art. 2.349. - (1) Ipoteca poate fi instituită numai în condiÅ£iile legii ÅŸi cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege.
	(2) Ipoteca poate fi convenţională sau legală.
§2. Obiectul ÅŸi întinderea ipotecii
Obiectul ipotecii	Art. 2.350. - (1) Ipoteca poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale.
	(2) Ea poate greva bunuri determinate ori determinabile sau universalităţi de bunuri.

Bunurile inalienabile sau insesizabile	Art. 2.351. - (1) Bunurile inalienabile sau insesizabile nu pot fi ipotecate.
	(2) Ipotecarea bunurilor inalienabile sau insesizabile va fi valabilă ca ipotecă asupra unui bun viitor, în situaÅ£iile în care bunul în cauză este afectat de o inalienabilitate sau insesizabilitate convenÅ£ională.
Ipoteca nudei proprietăţi	Art. 2.352. - Ipoteca nudei proprietăţi se extinde asupra proprietăţii depline la stingerea dezmembrămintelor.
Ipoteca unei cote-părÅ£i indivize	Art. 2.353. - (1) Dacă în urma partajului sau a unui alt act constitutiv ori translativ de drepturi constituitorul păstrează vreun drept asupra unei părÅ£i materiale din bun, ipoteca ce fusese constituită asupra unei cote-părÅ£i indivize din dreptul asupra bunului se strămută de drept asupra părÅ£ii respective din bun, însă numai în limita valorii cotei-părÅ£i indivize.
	(2) În caz contrar, ipoteca se strămută de drept asupra sumelor cuvenite constituitorului. DispoziÅ£iile art. 2.331 se aplică în mod corespunzător.
Întinderea creanÅ£ei ipotecare	Art. 2.354. - Ipoteca garantează cu acelaÅŸi rang capitalul, dobânzile, comisioanele, penalităţile ÅŸi cheltuielile rezonabile făcute cu recuperarea sau conservarea bunului.
Extinderea ipotecii prin accesiune	Art. 2.355. - (1) Ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat.
	(2) Ipoteca mobiliară se menÅ£ine asupra bunului rezultat din transformarea bunului grevat ÅŸi se strămută asupra celui creat prin contopirea sau unirea bunului grevat cu alte bunuri. Cel care dobândeÅŸte prin accesiune bunul astfel creat este Å£inut de ipotecă.
Bunurile mobile accesorii unui imobil	Art. 2.356. - (1) Bunurile mobile care, fără a-şi pierde individualitatea, devin accesorii ale unui imobil pot fi ipotecate fie odată cu imobilul, fie separat.
	(2) Ipoteca mobiliară continuă să greveze bunul chiar ÅŸi după ce acesta devine accesoriul unui imobil. Ipoteca mobiliară se stinge însă cu privire la materialele de construcÅ£ie sau alte asemenea bunuri încorporate într-o construcÅ£ie sau într-o altă amelioraÅ£iune a unui teren.
Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri	Art. 2.357. - (1) Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri se întinde asupra tuturor bunurilor cuprinse în aceasta.
	(2) Ipoteca se menÅ£ine asupra universalităţii de bunuri, chiar ÅŸi atunci când bunurile cuprinse în aceasta au pierit, dacă debitorul le înlocuieÅŸte într-un interval rezonabil, Å£inând cont de cantitatea ÅŸi natura bunurilor.
Cesiunea ipotecii	Art. 2.358. - (1) Dreptul de ipotecă sau rangul acesteia poate fi cedat separat de creanÅ£a pe care o garantează numai atunci când suma pentru care este constituită ipoteca este determinată în actul constitutiv.
	(2) În cazul prevăzut la alin. (1), cesiunea se face prin act încheiat în formă scrisă între creditorul ipotecar cedent ÅŸi creditorul cesionar, cu înÅŸtiinÅ£area debitorului.
	(3) DispoziÅ£iile în materie de carte funciară sau, după caz, cele care privesc opozabilitatea faţă de terÅ£i a ipotecii mobiliare rămân aplicabile.
Garanţiile asupra navelor şi aeronavelor	Art. 2.359. - Garanţiile reale asupra navelor şi aeronavelor se reglementează prin legi speciale.
§3. Efectele ipotecii faţă de terÅ£i
Dreptul de urmărire al creditorului ipotecar	Art. 2.360. - Creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece, fără a Å£ine seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale.
Efectele ipotecii faţă de dobânditorul bunului	Art. 2.361. - (1) Cel care dobândeÅŸte un bun ipotecat răspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare. Dobânditorul bunului ipotecat se bucură ÅŸi, după caz, este Å£inut de toate termenele de plată de care beneficiază sau este Å£inut ÅŸi debitorul obligaÅ£iei ipotecare.
	(2) Dacă dobânditorul bunului ipotecat nu stinge creanÅ£a ipotecară, creditorul poate începe urmărirea silită asupra bunului, în condiÅ£iile legii.
Drepturile reale anterioare ale terÅ£ului dobânditor	Art. 2.362. - Atunci când creditorul ipotecar urmăreÅŸte ÅŸi vinde bunul dobândit de un terÅ£ de la cel care a constituit ipoteca, drepturile reale principale pe care terÅ£ul le avea asupra bunului anterior dobândirii proprietăţii renasc cu rangul lor originar de drept sau, după caz, prin reînscriere în cartea funciară.
Regresul dobânditorului care a plătit datoria	Art. 2.363. - TerÅ£ul dobânditor care a plătit datoria ipotecară sau care a suportat executarea se poate întoarce împotriva celui de la care a primit bunul pentru a fi despăgubit, în condiÅ£iile dreptului comun.
Conservarea acÅ£iunii personale	Art. 2.364. - DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni nu exclud dreptul creditorului ipotecar de a-l urmări pe cel Å£inut personal pentru plata creanÅ£ei ori de a urmări produsele bunului ipotecat atunci când legea o permite.

§4. Ipotecile convenÅ£ionale
Dreptul de a ipoteca	Art. 2.365. - Ipoteca convenţională poate fi constituită numai de titularul dreptului ce urmează a fi ipotecat şi care are capacitatea de a dispune de acesta.
Constituitorul ipotecii	Art. 2.366. - Ipoteca convenţională poate fi constituită de debitorul obligaţiei garantate sau de un terţ.
Ipoteca unui drept anulabil sau condiÅ£ional	Art. 2.367. - Cel ce are asupra bunului un drept anulabil ori afectat de o condiÅ£ie nu poate consimÅ£i decât o ipotecă supusă aceleiaÅŸi nulităţi sau condiÅ£ii.
Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri	Art. 2.368. - Ipoteca convenÅ£ională asupra unei universalităţi de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, corporale sau incorporale nu poate fi consimÅ£ită decât cu privire la bunurile afectate activităţii unei întreprinderi.
ObligaÅ£iile garantate	Art. 2.369. - Ipoteca convenÅ£ională poate garanta îndeplinirea obligaÅ£iilor de orice fel.
ObligaÅ£iile viitoare sau eventuale	Art. 2.370. - Atunci când garantează îndeplinirea unei obligaÅ£ii viitoare, ipoteca dobândeÅŸte rang din momentul înscrierii în registrele de publicitate.
GaranÅ£ia constituită în avans	Art. 2.371. - (1) În cazul în care este constituită pentru a garanta plata unei sume de bani, ipoteca este valabilă, chiar dacă, la momentul constituirii, debitorul nu a primit sau a primit doar în parte prestaÅ£ia în considerarea căreia a constituit ipoteca.
	(2) Dacă însă creditorul refuză să dea sumele pe care s-a angajat să le pună la dispoziÅ£ie ÅŸi în considerarea cărora ipoteca a fost constituită, debitorul poate obÅ£ine reducerea sau desfiinÅ£area ipotecii, pe cheltuiala creditorului, plătindu-i acestuia sumele atunci datorate. Creditorul datorează însă daune-interese.
ConÅ£inutul contractului de ipotecă	Art. 2.372. - (1) Ipoteca convenÅ£ională nu este valabilă decât dacă suma pentru care este constituită se poate determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă.
	(2) Sub sancţiunea nulităţii, contractul de ipotecă trebuie să identifice constituitorul şi creditorul ipotecar, să arate cauza obligaţiei garantate şi să facă o descriere suficient de precisă a bunului ipotecat.
	(3) StipulaÅ£ia potrivit căreia ipoteca poartă asupra tuturor bunurilor debitorului sau asupra tuturor bunurilor prezente ÅŸi viitoare ale acestuia nu constituie o descriere suficient de precisă în sensul alin. (2).
Drepturile constituitorului	Art. 2.373. - Cel care a constituit ipoteca este liber să folosească, să administreze ÅŸi să dispună de bunul grevat, însă cu îndatorirea de a nu vătăma drepturile creditorului ipotecar.
Îndatoririle celui care a constituit ipoteca	Art. 2.374. - Constituitorul nu poate distruge ori deteriora bunul grevat ÅŸi nici nu îi poate diminua în mod substanÅ£ial valoarea decât dacă această distrugere, deteriorare ori diminuare a valorii survine în cursul unei utilizări normale a bunului sau în caz de necesitate.
Daunele-interese	Art. 2.375. - Creditorul poate cere, în limita creanÅ£ei sale ipotecare, daune-interese pentru prejudiciile suferite prin distrugerea, deteriorarea ori diminuarea valorii bunului grevat, chiar ÅŸi atunci când creanÅ£a sa nu este lichidă ori exigibilă. Daunele-interese plătite astfel creditorului se impută asupra creanÅ£ei ipotecare.
Clauza de inalienabilitate	Art. 2.376. - Actele de dispoziÅ£ie asupra bunului ipotecat sunt valabile chiar dacă dobânditorul bunului cunoaÅŸte stipulaÅ£ia din contractul de ipotecă ce interzice transferul sau declară că acest transfer este echivalent cu neîndeplinirea obligaÅ£iei garantate.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Ipoteca imobiliară
§1. Constituirea ipotecii imobiliare
Înscrierea în cartea funciară	Art. 2.377. - (1) Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin înscriere în cartea funciară.
	(2) Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri nu grevează bunurile imobile cuprinse în aceasta decât din momentul înscrierii ipotecii în cartea funciară cu privire la fiecare dintre imobile.
Forma contractului	Art. 2.378. - (1) Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică de către notarul public, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
	(2) Ipoteca asupra bunurilor unei persoane juridice poate fi consimÅ£ită în virtutea puterilor conferite în urma deliberărilor sau a împuternicirilor întocmite sub semnătură privată, în conformitate cu regulile din actul constitutiv privitoare la reprezentare.
Obiectul ipotecii imobiliare	Art. 2.379. - (1) Se pot ipoteca:
	a) imobilele cu accesoriile lor;
	b) uzufructul acestor imobile ÅŸi accesoriile;
	c) cotele-părţi din dreptul asupra imobilelor;
	d) dreptul de superficie.

	(2) Ipoteca ce poartă asupra chiriilor sau arenzilor prezente ÅŸi viitoare produse de un imobil, precum ÅŸi asupra indemnizaÅ£iilor plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi se supune regulilor publicităţii imobiliare.
Ipoteca asupra unei construcÅ£ii viitoare	Art. 2.380. - Ipoteca asupra unor construcÅ£ii viitoare nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condiÅ£iile legii.
Înscrierea ipotecii	Art. 2.381. - Ipoteca se poate înscrie fie numai asupra unui imobil în întregul său, fie numai asupra cotei-părÅ£i din dreptul asupra imobilului.
Extinderea ipotecii asupra amelioraÅ£iunilor	Art. 2.382. - Ipoteca se întinde, fără nicio altă formalitate, asupra construcÅ£iilor, îmbunătăţirilor ÅŸi accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii.
Extinderea ipotecii asupra fructelor imobilului	Art. 2.383. - (1) Ipoteca se extinde asupra fructelor naturale ÅŸi industriale ale imobilului ipotecat produse după notarea începerii urmăririi silite sau, după caz, după notarea deschiderii procedurii insolvenÅ£ei.
	(2) Dreptul de ipotecă se extinde de la aceeaÅŸi dată ÅŸi asupra chiriilor ÅŸi arenzilor imobilului dat în locaÅ£iune. Acest drept este opozabil locatarilor numai din momentul comunicării notării începerii urmăririi silite, respectiv al comunicării notării deschiderii procedurii insolvenÅ£ei, în afară de cazul în care acestea au fost cunoscute pe altă cale.
	(3) Actele încheiate de proprietar cu privire la veniturile neajunse la scadenţă sau urmărirea acestora de alÅ£i creditori nu sunt opozabile creditorului ipotecar după notarea începerii urmăririi silite, cu excepÅ£ia cazului în care aceste acte au fost notate în cartea funciară înainte de notarea începerii urmăririi silite.
§2. Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile părÅ£ilor
Clauzele de inalienabilitate	Art. 2.384. - (1) Actele de dispoziÅ£ie asupra imobilului ipotecat sunt valabile chiar dacă cel care a dobândit bunul cunoaÅŸte stipulaÅ£ia din contractul de ipotecă ce interzice asemenea acte sau declară că încheierea lor este echivalentă cu neîndeplinirea obligaÅ£iei.
	(2) Clauzele care impun debitorului plata anticipată şi imediată la cerere a obligaţiei garantate sau plata vreunei alte obligaţii prin faptul constituirii unei alte garanţii asupra aceluiaşi bun se consideră nescrise.
Antihreza	Art. 2.385. - Clauza prin care creditorul ipotecar este autorizat ca, până la data începerii executării, să posede imobilul ipotecat sau să îÅŸi însuÅŸească fructele ori veniturile acestuia se consideră nescrisă.
§3. Ipotecile legale
CreanÅ£ele care beneficiază de ipotecă legală	Art. 2.386. - În afara altor cazuri prevăzute de lege, beneficiază de ipotecă legală:
	1. vânzătorul, asupra bunului imobil vândut, pentru preÅ£ul datorat; această dispoziÅ£ie se aplică ÅŸi în cazul schimbului cu sultă sau al dării în plată cu sultă în folosul celui care înstrăinează, pentru plata sultei datorate;
	2. promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca obiect un imobil înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor plătite în contul acestuia;
	3. cel care a împrumutat o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil, asupra imobilului astfel dobândit, pentru restituirea împrumutului;
	4. cel care a înstrăinat un imobil în schimbul întreÅ£inerii, asupra imobilului înstrăinat, pentru plata rentei în bani corespunzătoare întreÅ£inerii neexecutate; dreptul de proprietate al debitorului întreÅ£inerii nu se va înscrie în cartea funciară decât odată cu această ipotecă, dispoziÅ£iile art. 2.249 aplicându-se în mod corespunzător;
	5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a preÅ£ului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului ori pentru garantarea creanÅ£ei rezultând din evicÅ£iune, asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului Å£inut de o atare obligaÅ£ie;
	6. arhitecÅ£ii ÅŸi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să reconstruiască sau să repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însă numai în limita sporului de valoare realizat;
	7. legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din moÅŸtenire cuvenite celui obligat la executarea legatului, pentru plata acestuia.

SECÅ¢IUNEA a 3-a
Ipoteca mobiliară
§1. DispoziÅ£ii generale
I. Constituirea ipotecii
Constituirea ÅŸi eficacitatea ipotecii	Art. 2.387. - Ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă, însă ea produce efecte de la data la care obligaÅ£ia garantată ia naÅŸtere, iar constituitorul dobândeÅŸte drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate.
Forma contractului de ipotecă	Art. 2.388. - Contractul prin care se constituie o ipotecă mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancÅ£iunea nulităţii absolute.
Obiectul ipotecii mobiliare	Art. 2.389. - Se pot ipoteca:
	a) creanÅ£e băneÅŸti născute din contractul de vânzare, contractul de locaÅ£iune sau orice alt act încheiat cu privire la un bun, cele rezultate dintr-un contract de asigurare, cele născute în considerarea asumării unei obligaÅ£ii sau a constituirii unei garanÅ£ii, a folosirii unei cărÅ£i de credit ori de debit ori a câÅŸtigării unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate în condiÅ£iile legii;
	b) creanţe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;
	c) conturi bancare;
	d) acţiuni şi părţi sociale, valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
	e) drepturi de proprietate intelectuală şi orice alte bunuri incorporale;
	f) petrolul, gazul natural şi celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;
	g) efectivele de animale;
	h) recoltele care urmează a fi culese;
	i) pădurile care urmează a fi tăiate;
	j) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locaÅ£iune, care sunt deÅ£inute în vederea vânzării, închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări de servicii, care sunt furnizate în temeiul unui contract de prestări de servicii, precum ÅŸi materia primă ÅŸi materialele destinate a fi consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricaÅ£ie ÅŸi produsele finite;
	k) echipamentele, instalaÅ£iile ÅŸi orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării unei întreprinderi;
	l) orice alte bunuri mobile, corporale sau incorporale.
Ipoteca instrumentelor financiare	Art. 2.390. - (1) Ipoteca asupra instrumentelor financiare se constituie conform regulilor pieţei pe care acestea sunt tranzacţionate.
	(2) Ipoteca asupra acţiunilor sau părţilor sociale ale unei societăţi comerciale se constituie potrivit regulilor stabilite prin lege specială.
Descrierea bunului ipotecat	Art. 2.391. - (1) Contractul de ipotecă trebuie să cuprindă o descriere suficient de precisă a bunului grevat.
	(2) Descrierea este suficient de precisă, chiar dacă bunul nu este individualizat, în măsura în care permite în mod rezonabil identificarea acestuia.
	(3) Descrierea se poate face prin întocmirea unei liste a bunurilor mobile ipotecate, prin determinarea categoriei din care acestea fac parte, prin indicarea cantităţii, prin stabilirea unei formule de determinare ÅŸi prin orice altă modalitate care permite în mod rezonabil identificarea bunului mobil ipotecat.
	(4) Atunci când ipoteca poartă asupra unei universalităţi, contractul trebuie să descrie natura ÅŸi conÅ£inutul acesteia.
	(5) StipulaÅ£ia potrivit căreia ipoteca grevează toate bunurile mobile sau toate bunurile mobile prezente ÅŸi viitoare ale constituitorului nu constituie o descriere suficient de precisă în sensul alin. (1).
	(6) Dacă ipoteca poartă asupra unui cont bancar, acesta trebuie individualizat în mod distinct în contractul de ipotecă.
Extinderea ipotecii asupra produselor	Art. 2.392. - (1) Ipoteca se extinde asupra fructelor ÅŸi productelor bunului mobil ipotecat, precum ÅŸi asupra tuturor bunurilor primite de constituitor în urma unui act de administrare ori de dispoziÅ£ie încheiat cu privire la bunul mobil ipotecat.
	(2) Se consideră, de asemenea, a fi un produs al bunului mobil ipotecat orice bun care îl înlocuieÅŸte sau în care trece valoarea acestuia.

Înstrăinarea bunului ipotecat	Art. 2.393. - (1) Cel care achiziÅ£ionează un bun în cursul obiÅŸnuit al activităţii unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de acelaÅŸi fel dobândeÅŸte bunul liber de ipotecile constituite de înstrăinător, chiar dacă ipoteca este perfectă, iar dobânditorul cunoaÅŸte existenÅ£a acesteia.
	(2) În acest caz, ipoteca se strămută asupra preÅ£ului sau altor bunuri rezultate din înstrăinarea bunului ipotecat.
II. Drepturile şi obligaţiile părţilor
Dreptul de inspecÅ£ie	Art. 2.394. - Creditorul ipotecar are dreptul să inspecteze bunul ipotecat. El este însă dator să nu stânjenească activitatea celui care deÅ£ine bunul ipotecat.
Dreptul de a culege fructele bunului ipotecat	Art. 2.395. - StipulaÅ£ia prin care creditorul ipotecar îÅŸi rezervă dreptul să îÅŸi însuÅŸească produsele bunului ipotecat în contul creanÅ£ei nu este valabilă decât dacă stabileÅŸte în mod detaliat condiÅ£iile ÅŸi proporÅ£ia în care urmează a se reduce creanÅ£a garantată în urma exercitării acestui drept.
Exigibilitatea anticipată	Art. 2.396. - (1) Creditorul ipotecar are dreptul să considere exigibilă creanÅ£a garantată ÅŸi să execute ipoteca în cazul în care constată lipsa unei întreÅ£ineri corespunzătoare a bunului ipotecat sau alte fapte, imputabile debitorului, de natură să facă dificilă sau imposibilă executarea ipotecii, astfel cum aceste fapte sunt determinate prin contractul de ipotecă.
	(2) Creditorul poate să exercite dreptul prevăzut la alin. (1) numai dacă are temeiuri rezonabile să creadă că bunul ipotecat este pe cale de a fi pus în pericol sau că există posibilitatea ca executarea obligaÅ£iei să fie împiedicată.
	(3) Clauzele care impun debitorului plata anticipată şi imediată la cerere a obligaţiei garantate sau plata vreunei alte obligaţii prin faptul constituirii unei alte garanţii asupra aceluiaşi bun se consideră nescrise.
Declaraţiile privitoare la ipotecă	Art. 2.397. - (1) Constituitorul are dreptul să adreseze creditorului ipotecar o cerere scrisă prin care să solicite acestuia:
	a) să emită o declaraţie cu privire la valoarea rămasă din creanţa garantată prin ipotecă;
	b) să confirme ori, după caz, să rectifice lista bunurilor care, în opinia debitorului, fac obiectul ipotecii;
	c) să confirme ori, după caz, să rectifice valoarea creanÅ£ei care, în opinia debitorului, mai este garantată prin ipotecă la o anumită dată.
	(2) Creditorul este obligat să comunice debitorului, în termen de 15 zile de la primirea cererii prevăzute la alin. (1), după caz:
	a) o declaraţie scrisă prin care indică suma rămasă a fi garantată prin ipotecă;
	b) confirmarea sau rectificarea declaraţiei debitorului privitoare la bunurile grevate şi la suma rămasă;
	c) o declaraÅ£ie potrivit căreia nu mai este titularul ipotecii, indicând totodată numele ÅŸi adresa succesorului său în drepturi.
	(3) Debitorul are dreptul să obÅ£ină în mod gratuit o asemenea declaraÅ£ie la fiecare 6 luni.
	(4) Creditorul poate să ceară debitorului rambursarea costurilor rezonabile ocazionate de emiterea declaraţiei unei solicitări suplimentare faţă de cea prevăzută la alin. (3).
§2. Ipotecile asupra creanÅ£elor
I. Dispoziţii comune
Obiectul ipotecii	Art. 2.398. - Ipoteca poate să aibă ca obiect fie una sau mai multe creanţe, fie o universalitate de creanţe.
Întinderea ipotecii asupra unei universalităţi de creanÅ£e	Art. 2.399. - Ipoteca asupra unei universalităţi de creanÅ£e nu cuprinde creanÅ£ele născute din înstrăinarea bunurilor debitorului ca urmare a exercitării drepturilor unui terÅ£ ÅŸi nici creanÅ£ele născute din contractele de asigurare încheiate de debitor cu privire la bunurile sale.
Notificarea debitorului creanÅ£ei ipotecate	Art. 2.400. - (1) Creditorul ipotecar nu poate cere plata decât după ce comunică în scris debitorului acesteia existenÅ£a ipotecii, creanÅ£a ipotecată, suma datorată, locul ÅŸi modalitatea de plată.
	(2) Acceptarea ipotecii de către debitorul creanţei ipotecate, făcută prin act scris, produce aceleaşi efecte.
Plata creanÅ£ei grevate de ipotecă	Art. 2.401. - (1) Debitorul nu se poate libera decât plătind creditorului ipotecar în modul indicat în comunicare.

	(2) Cu toate acestea, debitorul creanÅ£ei afectate de ipotecă poate plăti constituitorului dacă creditorul ipotecar nu îi comunică dovada ipotecii în termen de 15 zile de la data la care i s-a solicitat în scris acest lucru.
	(3) Dovada ipotecii se poate face fie cu copia certificată de pe contractul de ipotecă, fie cu o copie a avizului de ipotecă.
Ipoteca unei creanÅ£e garantate cu ipotecă	Art. 2.402. - Ipoteca ce poartă asupra unei creanÅ£e care este garantată, la rândul său, cu o ipotecă mobiliară sau imobiliară trebuie înscrisă în arhivă. De asemenea, creditorul în favoarea căruia s-a ipotecat creanÅ£a trebuie să remită debitorului acestei creanÅ£e o copie a avizului de ipotecă.
II. Drepturile şi obligaţiile părţilor
AcÅ£iunile împotriva debitorului creanÅ£ei grevate	Art. 2.403. - Atât constituitorul ipotecii, cât ÅŸi creditorul ipotecar pot intenta acÅ£iuni împotriva debitorului creanÅ£ei care face obiectul ipotecii, însă cu îndatorirea de a-l introduce pe celălalt în cauză.
Drepturile creditorului ipotecar	Art. 2.404. - Creditorul ipotecar poate percepe, la scadenÅ£a creanÅ£ei ipotecate, capitalul, dobânzile ÅŸi celelalte sume pe care aceasta le produce ÅŸi eliberează debitorului creanÅ£ei afectate de ipotecă chitanţă pentru sumele primite. O copie de pe această chitanţă va fi trimisă constituitorului ipotecii.
Imputarea sumelor percepute	Art. 2.405. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, creditorul impută sumele percepute asupra creanÅ£ei sale, chiar neajunsă la scadenţă, potrivit regulilor stabilite pentru imputaÅ£ia plăţilor.
Perceperea sumelor de cel care a constituit ipoteca	Art. 2.406. - (1) Prin actul constitutiv al ipotecii, creditorul ipotecar poate încuviinÅ£a celui care a constituit ipoteca să perceapă, la scadenţă, capitalul, dobânzile ÅŸi celelalte sume cuvenite în temeiul creanÅ£ei ipotecate.
	(2) Creditorul ipotecar poate retrage oricând această încuviinÅ£are, cu îndatorirea de a-i notifica în scris pe cel care a constituit ipoteca ÅŸi pe debitorul creanÅ£ei ipotecate.
Urmărirea sumelor neplătite	Art. 2.407. - Creditorul ipotecar nu este Å£inut el însuÅŸi să recupereze în justiÅ£ie sumele neplătite de debitorul creanÅ£ei ipotecate. El este însă dator să îl informeze de îndată pe cel care a constituit ipoteca cu privire la orice nereguli la plata sumelor datorate de către debitorul creanÅ£ei ipotecate.
Remiterea diferenÅ£ei	Art. 2.408. - Creditorul ipotecar este obligat să remită debitorului său sumele încasate care depăşesc cuantumul capitalului creanÅ£ei ipotecate, al dobânzilor ÅŸi al cheltuielilor. Orice stipulaÅ£ie contrară se consideră nescrisă.
§3. Perfectarea ipotecilor mobiliare
Ipotecile mobiliare perfecte	Art. 2.409. - (1) Ipoteca este perfectă atunci când produce efecte potrivit dispoziÅ£iilor art. 2.387, iar formalităţile cerute de lege pentru publicitatea sa au fost îndeplinite.
	(2) Publicitatea ipotecilor mobiliare se asigură prin înscrierea acestora în arhivă, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(3) Ipoteca perfectă este opozabilă celorlalÅ£i creditori ai constituitorului, celor care dobândesc ulterior drepturi asupra bunului ipotecat, precum ÅŸi tuturor celorlalte persoane.
Publicitatea ipotecii asupra conturilor	Art. 2.410. - (1) Publicitatea ipotecii asupra conturilor deschise la o instituÅ£ie de credit se realizează prin înscrierea ipotecii la arhivă sau poate fi satisfăcută prin controlul asupra contului.
	(2) Un creditor ipotecar dobândeÅŸte controlul asupra unui cont dacă:
	a) creditorul ipotecar este chiar instituţia de credit la care este deschis contul;
	b) constituitorul, instituÅ£ia de credit ÅŸi creditorul ipotecar convin în scris că instituÅ£ia de credit, fără a solicita consimţământul constituitorului ipotecii, va urma instrucÅ£iunile prin care creditorul dispune de sumele aflate în cont; sau
	c) creditorul ipotecar devine titular al contului.
	(3) Creditorul ipotecar care îndeplineÅŸte condiÅ£iile prevăzute la alin. (2) are controlul asupra contului chiar dacă cel care a constituit ipoteca păstrează dreptul de a dispune de sumele aflate în cont.
Publicitatea ipotecii asupra instrumentelor financiare	Art. 2.411. - Publicitatea ipotecii asupra instrumentelor financiare care, potrivit regulilor pieÅ£ei pe care sunt tranzacÅ£ionate, pot fi transferate prin simpla înregistrare în registrele care o deservesc se realizează potrivit regulilor aplicabile acelei pieÅ£e.
Conservarea rangului ipotecii	Art. 2.412. - (1) În cazul în care descrierea bunului grevat care a fost înscrisă iniÅ£ial la arhivă nu acoperă tipul de produse rezultate, ipoteca nu îÅŸi păstrează rangul asupra acestor produse decât dacă creditorul înscrie la arhivă un aviz modificator în termen de 15 zile de la data la care constituitorul ipotecii a obÅ£inut acele produse.

	(2) Atunci când produsele bunului ipotecat sunt sume de bani a căror origine poate fi stabilită, ipoteca îÅŸi conservă rangul asupra acestora, fără să fie necesară înscrierea unui aviz modificator.
§4. Înscrierea ipotecilor mobiliare
Arhiva Electronică de GaranÅ£ii Reale Mobiliare	Art. 2.413. - (1) Înregistrarea operaÅ£iunilor privind ipotecile mobiliare, a operaÅ£iunilor asimilate acestora, precum ÅŸi a altor drepturi prevăzute de lege se efectuează numai în Arhiva Electronică de GaranÅ£ii Reale Mobiliare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(2) Organizarea şi funcţionarea arhivei se reglementează prin lege specială.
Validitatea ipotecii	Art. 2.414. - Înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate.
Efectul înscrierii	Art. 2.415. - Creditorul care înscrie o ipotecă asupra unui bun este prezumat că are cunoÅŸtinţă despre existenÅ£a tuturor ipotecilor care au fost înscrise mai înainte cu privire la acelaÅŸi bun. Dovada contrară nu este admisibilă.
NeconcordanÅ£e între aviz ÅŸi contractul de ipotecă	Art. 2.416. - Dacă există neconcordanÅ£e între informaÅ£iile cuprinse în formularul de aviz ÅŸi cele cuprinse în contractul de ipotecă, în raporturile dintre terÅ£i ÅŸi în cele dintre părÅ£i ÅŸi terÅ£i prevalează informaÅ£iile cuprinse în formularul de aviz.
Notificarea înscrierii	Art. 2.417. - Creditorul ipotecar este obligat să comunice constituitorului o copie de pe avizul de ipotecă în cel mult 24 de ore de la înscrierea acesteia.
Domiciliul părÅ£ilor	Art. 2.418. - (1) În realizarea drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor părÅ£ilor unui contract de ipotecă faţă de terÅ£i, se consideră că acestea au domiciliul indicat în avizul de ipotecă. Toate comunicările transmise potrivit contractului de ipotecă la adresa menÅ£ionată în formularul de aviz sunt valabile ÅŸi produc efecte.
	(2) Partea care îÅŸi schimbă domiciliul trebuie să comunice schimbarea celeilalte părÅ£i ÅŸi să o înscrie la arhivă.
ObligaÅ£ia de radiere	Art. 2.419. - În cel mult 10 zile de la data la care obligaÅ£ia garantată a fost plătită, creditorul ipotecar este obligat să ceară operatorului arhivei radierea ipotecii. Creditorul ipotecar care omite să solicite radierea ipotecii răspunde pentru prejudiciile directe sau indirecte aduse debitorului ÅŸi constituitorului ipotecii. În acest caz, valoarea daunelor-interese ce urmează a fi plătite nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 500 euro.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Concursul între creditorii ipotecari
Concursul ipotecilor mobiliare	Art. 2.420. - (1) Rangul ipotecilor perfecte se determină potrivit ordinii înscrierii sau perfectării ipotecilor, cu excepÅ£iile prevăzute de lege.
	(2) Ipoteca perfectă este întotdeauna preferată ipotecilor care nu au fost perfectate.
Concursul ipotecilor imobiliare	Art. 2.421. - Rangul ipotecilor imobiliare este determinat de ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară.
Concursul ipotecilor mobiliare cu ipotecile imobiliare	Art. 2.422. - Atunci când acelaÅŸi bun este grevat atât de ipoteci mobiliare, cât ÅŸi de ipoteci imobiliare, sunt preferaÅ£i creditorii a căror ipotecă a fost anterior făcută publică în registrele de publicitate aferente. Cu toate acestea, ipoteca imobiliară înscrisă în aceeaÅŸi zi cu o ipotecă mobiliară va fi preferată acesteia din urmă.
Concursul dintre ipotecile înscrise ÅŸi gaj	Art. 2.423. - Creditorul a cărui ipotecă este înscrisă în arhivă este preferat creditorului gajist, chiar dacă acesta a obÅ£inut detenÅ£ia bunului ipotecat anterior înscrierii ipotecii.
Concursul dintre ipotecile generale ÅŸi ipotecile speciale	Art. 2.424. - Între o ipotecă asupra unei universalităţi de bunuri mobile ÅŸi o ipotecă asupra unor bunuri mobile determinate are prioritate aceea dintre ele care a fost înscrisă sau perfectată mai întâi.
Ipotecile mobiliare privilegiate	Art. 2.425. - (1) Ipoteca constituită în favoarea vânzătorului unui bun sau a creditorului care a acordat împrumut pentru cumpărarea bunului are prioritate asupra unei ipoteci anterioare, dacă, înainte ca debitorul să obÅ£ină posesia bunului ipotecat, avizul a fost înscris la arhivă, iar vânzătorul sau, după caz, creditorul îl înÅŸtiinÅ£ează în scris pe creditorul ipotecar anterior despre vânzare ÅŸi despre înscrierea ipotecii.
	(2) Ipoteca asupra recoltei sau asupra produselor ce se vor obÅ£ine prin valorificarea acesteia, constituită în scopul obÅ£inerii sumelor necesare pentru a produce recolta, precum ÅŸi ipoteca constituită în perioada de creÅŸtere a plantelor ori în cursul unei perioade de 6 luni înainte de recoltare sunt preferate din momentul înscrierii lor în arhivă oricărei alte ipoteci.

	(3) Ipoteca asupra efectivelor de animale sau asupra produselor acestora, constituită în scopul asigurării fondurilor care să îi permită celui care a constituit ipoteca să achiziÅ£ioneze nutreÅ£uri, medicamente sau hormoni, necesare pentru hrana ori tratarea animalelor, are prioritate asupra oricărei alte ipoteci constituite asupra aceluiaÅŸi bun ori asupra produselor lui, alta decât ipoteca vânzătorului de nutreÅ£uri, medicamente sau hormoni.
Ipoteca asupra conturilor	Art. 2.426. - Ipoteca creditorului care are controlul unui cont este preferată ipotecii unui creditor care nu are controlul asupra acestuia.
Cesiunea ipotecii. Schimbarea rangului	Art. 2.427. - (1) Creditorul ipotecar poate ceda unui creditor chirografar ipoteca creanÅ£ei sale ipotecare. De asemenea, creditorii ipotecari pot conveni schimbarea rangului ipotecilor lor, sub condiÅ£ia notării în registrul de publicitate respectiv.
	(2) Dacă între ipotecile al căror rang se schimbă se găsesc ÅŸi alte garanÅ£ii sau drepturi ai căror titulari n-au consimÅ£it la schimb, convenÅ£ia nu le poate fi opusă decât în măsura în care le era opozabilă garanÅ£ia al cărei rang a fost cedat.
	(3) În toate cazurile, cesiunea rangului se face în limita creanÅ£ei ipotecare al cărei rang a fost cedat, iar schimbul rangului se face în limita creanÅ£ei ipotecare care are rangul preferat.
	(4) Dacă bunul ipotecat este vândut la licitaÅ£ie, creditorul care a dobândit rangul unei creanÅ£e sub condiÅ£ie va putea renunÅ£a la beneficiul schimbării de rang, creanÅ£a ipotecară condiÅ£ională reluându-ÅŸi rangul cedat.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Stingerea ipotecilor
Stingerea ipotecilor	Art. 2.428. - (1) Ipoteca imobiliară se stinge prin radierea din cartea funciară sau prin pieirea totală a bunului.
	(2) Ipoteca mobiliară se stinge, iar ipoteca imobiliară se poate radia pentru una dintre următoarele cauze:
	a) stingerea obligaţiei principale prin oricare dintre modurile prevăzute de lege;
	b) neîndeplinirea evenimentului de care depinde naÅŸterea obligaÅ£iei garantate ori îndeplinirea evenimentului de care depinde stingerea acesteia;
	c) neîndeplinirea evenimentului de care depinde naÅŸterea ipotecii ori îndeplinirea evenimentului de care depinde stingerea acesteia;
	d) dobândirea de către creditor a bunului grevat;
	e) renunţarea expresă sau tacită a creditorului la ipotecă;
	f) în orice alte cazuri prevăzute de lege.
	(3) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) ÅŸi b), ipoteca nu se stinge dacă părÅ£ile convin ca ea să fie folosită pentru garantarea unei alte obligaÅ£ii determinate ori determinabile, fără a se vătăma însă drepturile dobândite anterior de alte persoane.
CAPITOLUL IV
Executarea ipotecii
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Executarea ipotecilor	Art. 2.429. - În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaÅ£ia sa, creditorul poate urmări bunul ipotecat, potrivit dispoziÅ£iilor prezentului capitol.
CondiÅ£iile executării	Art. 2.430. - Executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu ÅŸi pentru o creanţă certă, lichidă ÅŸi exigibilă.
Titlurile executorii	Art. 2.431. - Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiÅ£iile legii, titluri executorii.
Alte căi de realizare a creanţei	Art. 2.432. - Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc nicio atingere dreptului creditorului de a-şi realiza creanţa pe calea unei acţiuni personale sau de a solicita luarea oricăror măsuri necesare pentru executarea ipotecii, potrivit Codului de procedură civilă.
InterdicÅ£ia pactului comisoriu	Art. 2.433. - Orice clauză potrivit căreia, pentru a garanta executarea obligaÅ£iei debitorului său, creditorul îÅŸi rezervă dreptul să devină proprietarul irevocabil al bunului sau să dispună de acesta fără formalităţile impuse de lege se consideră nescrisă.
DiscuÅ£iunea bunurilor mobile	Art. 2.434. - Un creditor ipotecar de rang inferior poate să se opună la urmărirea bunului mobil care îi este anume ipotecat, dacă au mai rămas bunuri mobile suficiente ipotecate în favoarea creditorului de rang superior pentru aceeaÅŸi datorie, ÅŸi poate să ceară discuÅ£iunea prealabilă cu respectarea formalităţilor reglementate la art. 2.295. Dacă cererea este admisă, urmărirea bunului ipotecat este suspendată.

SECÅ¢IUNEA a 2-a
Executarea ipotecii mobiliare
§1. Executarea ipotecii asupra bunurilor mobile corporale
I. Deposedarea debitorului
Drepturile creditorului	Art. 2.435. - În caz de neexecutare, creditorul are dreptul, la alegerea sa:
	a) să vândă bunul ipotecat în condiÅ£iile art. 2.445-2.459;
	b) să îÅŸi însuÅŸească bunul pentru a stinge creanÅ£a ipotecară în condiÅ£iile art. 2.460-2.463;
	c) să preia bunul în scop de administrare în condiÅ£iile art. 2.468-2.473.
Urmărirea accesoriilor unui imobil	Art. 2.436. - Atunci când ipoteca poartă asupra unor bunuri mobile accesorii ale unui imobil, creditorul ipotecar se poate prevala, în privinÅ£a acestora, de drepturile recunoscute în prezenta secÅ£iune, afară de cazul în care a început urmărirea potrivit regulilor stabilite pentru executarea ipotecilor imobiliare.
Separarea accesoriilor unui imobil	Art. 2.437. - (1) Atunci când titularul unei ipoteci constituite asupra unui bun mobil accesoriu al unui imobil este preferat titularilor altor drepturi reale asupra bunului imobil respectiv, el poate, în caz de neexecutare din partea debitorului, să separe cele două bunuri.
	(2) În acest caz, creditorul ipotecar este obligat să îi despăgubească pe titularii de drepturi reale asupra imobilului, cu excepÅ£ia constituitorului, pentru cheltuielile necesare reparării stricăciunilor cauzate de separarea celor două bunuri.
	(3) Creditorul nu este obligat la despăgubiri pentru scăderea valorii bunului imobil ca urmare a înlăturării bunului ipotecat ori a necesităţii de a-l înlocui.
	(4) Cei îndreptăţiÅ£i la despăgubire pot refuza separarea bunurilor cât timp creditorul ipotecar nu oferă o garanÅ£ie suficientă pentru plata despăgubirilor.
	(5) DispoziÅ£iile prezentului articol nu se aplică materialelor obiÅŸnuite de construcÅ£ie care sunt încorporate într-o construcÅ£ie.
Dreptul de a prelua bunurile	Art. 2.438. - Creditorul ipotecar are dreptul:
	a) să preia bunurile ipotecate, cu toate accesoriile acestora;
	b) fără a le deplasa, să ia măsurile necesare pentru ca echipamentele şi alte asemenea bunuri să nu mai poată fi folosite şi să dispună ulterior de acestea conform dispoziţiilor art. 2.447.
Preluarea bunului	Art. 2.439. - Creditorul poate prelua bunul ipotecat prin mijloace proprii sau cu ajutorul unui organ de executare.
Preluarea bunului prin mijloace proprii	Art. 2.440. - (1) Atunci când contractul de ipotecă mobiliară o permite în mod expres, creditorul poate prelua bunul mobil, precum ÅŸi titlurile ÅŸi înscrisurile care constată dreptul de proprietate al constituitorului asupra bunului, prin mijloace proprii, după o prealabilă notificare prin intermediul executorului judecătoresc.
	(2) Creditorul nu poate însă tulbura liniÅŸtea ÅŸi ordinea publică ori recurge, în mod direct sau indirect, la constrângere, chiar dacă fapta sa nu ar constitui o infracÅ£iune. Orice stipulaÅ£ie care limitează această obligaÅ£ie se consideră nescrisă.
Remiterea bunului ipotecat	Art. 2.441. - (1) Cel care deÅ£ine bunul mobil este dator să îl predea creditorului ipotecar, care urmăreÅŸte bunul potrivit procedurii prevăzute în prezentul capitol. Acesta poate însă refuza predarea, în cazul în care creditorul nu face dovada dreptului său de a prelua bunul.
	(2) Cu excepÅ£ia creditorului ipotecar de rang superior care a pornit, la rândul său, executarea, niciun alt creditor nu îi poate cere creditorului care a preluat bunul să i-l remită.
Preluarea silită a bunului	Art. 2.442. - (1) Creditorul poate solicita concursul executorului judecătoresc pentru a prelua bunul.
	(2) Cererea creditorului va fi însoÅ£ită de o copie de pe contractul de garanÅ£ie, de o descriere a bunului ce urmează a fi preluat ÅŸi, dacă este cazul, de o copie certificată de pe înscrierea ipotecii la arhivă.
	(3) La solicitarea executorului judecătoresc, agenţii forţei publice sunt obligaţi să acorde tot sprijinul pentru preluarea bunului.
ObligaÅ£iile executorului judecătoresc	Art. 2.443. - (1) În termen de 48 de ore de la primirea cererii, executorul judecătoresc se deplasează la locul unde se află bunul ipotecat, îl ridică ÅŸi îl predă de îndată creditorului.

	(2) Executorul judecătoresc întocmeÅŸte un proces-verbal, în două exemplare, dintre care unul se păstrează la dosarul de executare, iar celălalt se comunică debitorului în condiÅ£iile Codului de procedură civilă.
	(3) Creditorul avansează cheltuielile şi suportă riscurile transportului şi depozitării bunului.
	(4) În cazul în care este necesar să se recurgă la constrângere, executorul judecătoresc este obligat să revină în cursul aceleiaÅŸi zile, însoÅ£it de agenÅ£i ai forÅ£ei publice, pentru a prelua bunul afectat garanÅ£iei. Nu este necesară prezentarea unei hotărâri judecătoreÅŸti sau a altui act provenind de la autorităţile administrative.
Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile creditorului	Art. 2.444. - Creditorul care deÅ£ine bunul ipotecat are drepturile ÅŸi obligaÅ£iile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă, dispoziÅ£iile art. 795-799 aplicându-se în mod corespunzător.
II. Vânzarea bunului ipotecat
Vânzarea bunurilor ipotecate	Art. 2.445. - (1) Creditorul ipotecar poate cere instanÅ£ei de executare încuviinÅ£area executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de încuviinÅ£are se vor depune documente care atestă existenÅ£a creanÅ£ei ipotecare ÅŸi a ipotecii mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. InstanÅ£a va analiza existenÅ£a creanÅ£ei ÅŸi a ipotecii legal perfectate ÅŸi va încuviinÅ£a vânzarea, cu citarea părÅ£ilor interesate.
	(2) Creditorul ipotecar poate vinde bunurile mobile ipotecate în starea în care se găsesc sau după luarea unor măsuri comercial rezonabile pentru valorificarea acestora.
	(3) Creditorul poate vinde bunurile mobile ipotecate prin licitaÅ£ie publică ori prin negociere directă, prin unul sau mai multe contracte, în bloc ori separat, în orice moment sau loc, în condiÅ£ii comerciale rezonabile.
	(4) Părţile pot conveni, prin contractul de ipotecă, modul de valorificare a bunurilor grevate.
	(5) În toate cazurile, vânzarea trebuie realizată într-o manieră comercial rezonabilă în ceea ce priveÅŸte metoda, momentul, locul, condiÅ£iile ÅŸi toate celelalte aspecte ale acesteia.
Vânzarea comercial rezonabilă	Art. 2.446. - (1) Vânzarea bunurilor este comercial rezonabilă dacă are loc:
	a) în modul în care se dispune în mod obiÅŸnuit de bunuri de acelaÅŸi fel pe o piaţă organizată;
	b) la preÅ£ul stabilit pe o piaţă organizată ÅŸi valabil în momentul vânzării;
	c) în conformitate cu practicile comerciale rezonabile urmate de cei care vând în mod obiÅŸnuit bunuri de acelaÅŸi fel;
	d) în conformitate cu regulile stabilite prin contractul de ipotecă, atunci când nu există o piaţă organizată pentru bunul ipotecat sau dacă nu există practici comerciale standardizate.
	(2) În condiÅ£iile prevăzute la alin. (1), simplul fapt că se putea obÅ£ine un preÅ£ mai mare dacă vânzarea ar fi avut loc în alt moment sau printr-o altă metodă decât cea aleasă de creditor nu face ca vânzarea să nu fie considerată comercial rezonabilă.
Vânzarea bunului aflat în posesia debitorului	Art. 2.447. - (1) Creditorul poate vinde bunul ipotecat, chiar dacă acesta se află în posesia debitorului.
	(2) Cumpărătorul are dreptul de a intra în posesia bunului, în condiÅ£iile art. 2.435-2.444.
Cumpărarea de către creditor	Art. 2.448. - (1) Un creditor ipotecar nu poate cumpăra bunul decât:
	a) în cadrul unei licitaÅ£ii publice;
	b) prin vânzare directă, însă numai dacă bunuri de acelaÅŸi fel sunt vândute în mod obiÅŸnuit pe o piaţă reglementată.
	(2) În aceste cazuri, creditorul poate depune creanÅ£a în contul preÅ£ului.
Notificarea vânzării	Art. 2.449. - (1) Dacă doreÅŸte să vândă bunul după procedura reglementată în prezenta secÅ£iune, creditorul este Å£inut să comunice persoanelor prevăzute la art. 2.450 o notificare de executare ÅŸi să înscrie un aviz de executare la arhivă.
	(2) Atât comunicarea notificării, cât ÅŸi înscrierea avizului de executare trebuie realizate cu cel puÅ£in 15 zile înainte de data stabilită pentru vânzare.
	(3) Nerespectarea acestor formalităţi atrage nulitatea vânzării.
	(4) DispoziÅ£iile acestui articol nu se aplică atunci când bunurile care fac obiectul urmăririi sunt supuse pieirii, deteriorării ori devalorizării rapide ori sunt vândute în mod obiÅŸnuit pe o piaţă organizată.

Destinatarii notificării	Art. 2.450. - Creditorul trebuie să adreseze notificarea:
	a) debitorului obligaţiei garantate prin ipotecă, fideiusorilor şi codebitorilor solidari ai acestuia;
	b) constituitorului sau, după caz, succesorilor în drepturi ai acestuia;
	c) tuturor creditorilor ipotecari ale căror ipoteci au devenit opozabile prin înscrierea în arhivă a unui aviz care identifică bunul grevat ÅŸi care, la data notificării, este înscris pe numele debitorului;
	d) tuturor persoanelor de la care a primit notificarea existenţei unui drept sau a unei pretenţii cu privire la bunul ipotecat, precum şi celor de la care bunul a fost ridicat ori la care acesta se află, dacă sunt cunoscuţi;
	e) tuturor creditorilor ipotecari ÅŸi privilegiaÅ£i a căror garanÅ£ie a devenit opozabilă pe altă cale, în temeiul legii, dacă creditorul ipotecar cunoaÅŸte identitatea ÅŸi adresa acestora.
ConÅ£inutul notificării	Art. 2.451. - Notificarea vânzării trebuie să indice în mod clar:
	a) constituitorul ÅŸi creditorul ipotecar;
	b) bunurile care fac obiectul urmăririi;
	c) suma pentru care se porneşte urmărirea;
	d) metoda prin care se va realiza valorificarea bunului;
	e) data, ora ÅŸi locul la care va avea loc licitaÅ£ia publică, precum ÅŸi preÅ£ul de pornire a licitaÅ£iei ori, după caz, data ÅŸi ora cu începere de la care creditorul va dispune de bun.
OpoziÅ£ia la executare	Art. 2.452. - (1) În termen de 15 zile de la comunicarea notificării sau, după caz, de la înscrierea avizului de executare în arhivă, cei interesaÅ£i sau vătămaÅ£i prin executare pot formula opoziÅ£ie la executare.
	(2) OpoziÅ£ia suspendă de drept procedura de vânzare până la soluÅ£ionarea definitivă a cauzei. Creditorul ipotecar care nu a preluat încă bunul va putea să o facă ÅŸi pe perioada judecării opoziÅ£iei.
	(3) InstanÅ£a va soluÅ£iona opoziÅ£ia în termen de 5 zile. Hotărârea instanÅ£ei poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul respingerii opoziÅ£iei, apelul nu îl opreÅŸte pe creditor să treacă la valorificarea bunului. Apelul se soluÅ£ionează de urgenţă potrivit regulilor de la ordonanÅ£a preÅŸedinÅ£ială.
	(4) InstanÅ£a poate dispune încetarea executării pornite de creditor, dacă debitorul a plătit, precum ÅŸi restituirea bunului de către creditor. Dacă instanÅ£a constată că vânzarea ar urma să se facă cu încălcarea dispoziÅ£iilor prezentei secÅ£iuni, va stabili condiÅ£iile ÅŸi regulile corespunzătoare ÅŸi va încuviinÅ£a valorificarea bunului.
Plata creanÅ£ei ipotecare	Art. 2.453. - În orice moment până la vânzarea bunului de către creditor, debitorul ÅŸi orice persoană interesată pot executa obligaÅ£ia, plătind totodată cheltuielile rezonabile făcute pentru preluarea ÅŸi vânzarea bunului. În acest caz, creditorul este obligat să accepte plata, să înceteze imediat orice măsură de executare silită ÅŸi să restituie bunul debitorului.
PreferinÅ£a la executare	Art. 2.454. - (1) Creditorul ipotecar de rang superior este preferat creditorilor de rang inferior în ceea ce priveÅŸte exerciÅ£iul dreptului de a executa ipoteca ÅŸi poate, cât timp bunul nu a fost vândut, să continue executarea începută sau să pornească o nouă executare.
	(2) Acesta poate fi însă Å£inut să restituie cheltuielile făcute de un creditor de rang inferior dacă, fiind notificat cu privire la executarea ipotecii, omite să invoce prioritatea drepturilor sale într-un termen rezonabil.
Dobândirea lucrului de către cumpărător	Art. 2.455. - (1) Vânzarea bunului în cadrul procedurii reglementate în prezentul capitol:
	a) transferă cumpărătorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului;
	b) stinge ipoteca în virtutea căreia vânzarea a avut loc;
	c) stinge toate celelalte ipoteci şi privilegii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
	(2) Titlurile sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate al constituitorului asupra bunului, contractul de ipotecă, împreună cu menÅ£iunea stingerii garanÅ£iei la arhivă fac dovada dreptului de proprietate al dobânditorului.
ObligaÅ£ia personală a debitorului	Art. 2.456. - Debitorul rămâne obligat personal pentru partea din creanţă care nu este acoperită de preÅ£ul obÅ£inut din vânzare.
Vânzarea bunului care nu aparÅ£ine debitorului	Art. 2.457. - (1) Creditorul trebuie să restituie proprietarului fie lucrul, fie preÅ£ul vânzării, îndată ce a aflat că debitorul nu este proprietarul bunului ipotecat.

	(2) În cazul în care creditorul nu cunoaÅŸte această împrejurare până la distribuirea preÅ£ului, el este exonerat de orice răspundere, dacă a restituit debitorului ceea ce rămâne din vânzarea bunului.
LocaÅ£iunea bunului după vânzare	Art. 2.458. - (1) Se poate conveni ca, după vânzare, constituitorul să folosească bunul în calitate de locatar.
	(2) Dreptul constituitorului va fi opozabil oricărui dobânditor al bunului dacă a fost înscris la arhivă sau dacă a fost cunoscut de acesta pe altă cale.
Distribuirea sumelor realizate	Art. 2.459. - (1) După deducerea cheltuielilor rezonabile făcute de creditor cu preluarea, conservarea, luarea măsurilor pentru valorificarea bunului ÅŸi cu vânzarea, creditorul distribuie sumele de bani realizate din executare creditorilor privilegiaÅ£i ÅŸi ipotecari, potrivit ordinii de preferinţă, chiar dacă aceÅŸtia ar avea creanÅ£e afectate de termen suspensiv sau de condiÅ£ie rezolutorie. Cu privire la aceste sume, creditorul are drepturile ÅŸi obligaÅ£iile unui administrator al bunurilor altuia împuternicit cu administrarea simplă, dispoziÅ£iile art. 795-799 aplicându-se în mod corespunzător.
	(2) Suma rămasă disponibilă se predă debitorului în termen de 3 zile de la primirea sumelor rezultate din valorificarea bunului. Dacă plata nu poate avea loc, suma va fi depusă într-un cont bancar, urmând ca debitorul să fie înÅŸtiinÅ£at despre aceasta de către creditor.
	(3) Creditorul va întocmi de îndată un proces-verbal despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare. Acesta se va comunica imediat debitorului, constituitorului ÅŸi celorlalÅ£i creditori privilegiaÅ£i ÅŸi ipotecari ÅŸi se va înscrie la arhivă.
	(4) Orice înÅ£elegere dintre creditor ÅŸi debitor prin care se stabileÅŸte o altă destinaÅ£ie a sumelor rezultate din executare se consideră nescrisă.
III. Preluarea bunului ipotecat în contul creanÅ£ei
Preluarea bunului ipotecat în contul creanÅ£ei	Art. 2.460. - (1) Creditorul îÅŸi poate însuÅŸi bunul ipotecat pentru stingerea creanÅ£ei, dacă prin lege nu se prevede altfel, constituitorul consimte la aceasta, iar persoanele prevăzute la art. 2.450 nu se opun.
	(2) Consimţământul constituitorului la preluarea bunului de către creditor în contul creanÅ£ei trebuie să fie exprimat în scris ÅŸi să fie ulterior neexecutării.
Notificarea ofertei de preluare în contul creanÅ£ei	Art. 2.461. - Creditorul care doreÅŸte să preia bunul ipotecat pentru stingerea creanÅ£ei sale va înscrie în arhivă un aviz de preluare în contul creanÅ£ei ÅŸi va notifica această ofertă persoanelor prevăzute la art. 2.450.
Opunerea la preluarea în contul creanÅ£ei	Art. 2.462. - (1) Opunerea la preluarea bunului în contul creanÅ£ei făcută de persoanele prevăzute la art. 2.450 produce efecte numai dacă este comunicată creditorului în termen de 15 zile de la notificare.
	(2) DispoziÅ£iile art. 2.452 se aplică în mod corespunzător.
Efectele preluării în contul creanÅ£ei	Art. 2.463. - (1) Preluarea bunului de către creditor în contul creanÅ£ei:
	a) stinge creanţa ipotecară;
	b) transferă creditorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului;
	c) stinge toate ipotecile ÅŸi privilegiile de rang inferior.
	(2) Contractul de ipotecă împreună cu notificarea de preluare în contul creanÅ£ei Å£in loc de titlu de proprietate.
§2. Executarea ipotecii asupra titlurilor reprezentative
Ipoteca asupra titlurilor reprezentative	Art. 2.464. - (1) Când ipoteca are ca obiect titluri reprezentative privind bunuri mobile, inclusiv recipise de depozit ÅŸi warante, creditorul are dreptul să vândă bunurile ÅŸi să distribuie preÅ£ul, potrivit prevederilor prezentei secÅ£iuni.
	(2) Cel ce are o ipotecă asupra unor titluri de valoare negociabile are dreptul de a executa ipoteca împotriva giranÅ£ilor ÅŸi avaliÅŸtilor.
§3. Executarea ipotecii asupra creanÅ£elor
Ipoteca asupra creanÅ£elor	Art. 2.465. - (1) Ipoteca unei creanÅ£e conferă creditorului, atunci când condiÅ£iile pentru a porni executarea silită sunt întrunite, dreptul de a prelua titlul de creanţă, de a cere ÅŸi de a obÅ£ine plata sau, la alegerea sa, de a vinde creanÅ£a ÅŸi de a-ÅŸi însuÅŸi preÅ£ul, toate acestea în limita sumei garantate.
	(2) Cu privire la vânzarea avută în vedere la alin. (1), dispoziÅ£iile privitoare la cesiunea de creanţă se aplică în mod corespunzător.
Ipoteca asupra conturilor	Art. 2.466. - (1) Atunci când ipoteca ce poartă asupra unui cont este perfectată conform dispoziÅ£iilor art. 2.410 alin. (2) lit. a), creditorul poate compensa soldul creditor al contului cu creanÅ£a ipotecară.

	(2) Atunci când ipoteca ce poartă asupra unui cont este perfectată conform dispoziÅ£iilor art. 2.410 alin. (2) lit. b) sau c), creditorul ipotecar poate ordona instituÅ£iei de credit eliberarea soldului contului în beneficiul său.
Conduita creditorului	Art. 2.467. - În toate cazurile, creditorul trebuie să acÅ£ioneze într-o manieră comercial rezonabilă.
§4. Preluarea bunului în vederea administrării
CondiÅ£iile	Art. 2.468. - (1) Creditorul care are o ipotecă asupra bunurilor unei întreprinderi poate prelua bunurile ipotecate în vederea administrării dacă notifică hotărârea sa persoanelor prevăzute la art. 2.450 ÅŸi înscrie la arhivă un aviz de executare, dispoziÅ£iile art. 2.449-2.451 aplicându-se în mod corespunzător.
	(2) Preluarea bunurilor se face temporar, cel mult până la satisfacerea creanÅ£ei pentru care s-a constituit garanÅ£ia.
Administratorul	Art. 2.469. - Poate fi administrator creditorul sau o altă persoană desemnată de creditor sau, după caz, de către instanţă.
ObligaÅ£iile administratorului	Art. 2.470. - Creditorul sau cel căruia i-a fost încredinÅ£ată administrarea bunurilor are calitatea de administrator al bunului altuia însărcinat cu administrarea deplină, dispoziÅ£iile art. 800 ÅŸi 801 aplicându-se în mod corespunzător.
Conservarea drepturilor locatarului	Art. 2.471. - Preluarea bunului în deplină administrare nu poate aduce atingere drepturilor dobândite anterior de locatar.
Încetarea administrării	Art. 2.472. - Administrarea bunului încetează în cazul în care creditorul ÅŸi-a acoperit creanÅ£a, inclusiv despăgubirile ÅŸi cheltuielile privind executarea, în cazul în care a făcut o notificare prin care alege altă modalitate de executare, precum ÅŸi în alte cazuri prevăzute de lege. Declararea falimentului persoanei împotriva căreia se execută garanÅ£ia nu duce la încetarea administrării.
ObligaÅ£iile creditorului la încetarea administrării	Art. 2.473. - (1) La încetarea administrării, creditorul este obligat să dea socoteală ÅŸi, dacă nu a optat pentru o altă modalitate de executare, să restituie bunurile celui împotriva căruia s-a făcut executarea.
	(2) Creditorul care ÅŸi-a acoperit astfel creanÅ£a, despăgubirile ÅŸi cheltuielile cu executarea este obligat să predea persoanei împotriva căreia s-a executat garanÅ£ia ÅŸi surplusul de bunuri obÅ£inut prin administrare.
§5. SancÅ£iuni
Încălcarea regulilor privitoare la preluarea bunului	Art. 2.474. - (1) Creditorul care încalcă regulile de preluare a bunului ipotecat răspunde pentru pagubele pricinuite.
	(2) El este, de asemenea, obligat să restituie bunurile ÅŸi să plătească persoanei împotriva căreia a pornit urmărirea o treime din valoarea acestor bunuri.
Încălcarea regulilor privitoare la executarea ipotecii	Art. 2.475. - (1) Creditorul care încalcă regulile stabilite de prezenta secÅ£iune pentru valorificarea bunului ipotecat răspunde pentru prejudiciile cauzate.
	(2) Creditorul este, de asemenea, dator să plătească persoanei împotriva căreia a pornit urmărirea o treime din valoarea bunurilor supuse urmăririi la momentul vânzării.
	(3) Dacă diferenÅ£a dintre valoarea bunului ipotecat ÅŸi preÅ£ul realizat prin urmărirea silită este mai mare decât suma prevăzută la alin. (2), creditorul este obligat să plătească această diferenţă.
	(4) Plătind aceste sume, creditorul poate reÅ£ine preÅ£ul vânzării. El pierde însă partea din creanÅ£a ipotecară care a rămas neacoperită după urmărirea bunului.
Stabilirea valorii bunului	Art. 2.476. - (1) Pentru a stabili valoarea bunului în cazul prevăzut la art. 2.475 alin. (3), creditorul ÅŸi constituitorul vor desemna câte un expert evaluator.
	(2) Dacă diferenţa dintre valorile astfel stabilite este mai mică de o cincime, valoarea bunului se consideră a fi media aritmetică a celor două valori.
	(3) Dacă diferenţa este mai mare de o cincime, evaluatorii vor desemna un al treilea expert. Valoarea bunului se consideră a fi media aritmetică a celor mai apropiate două evaluări.
Încălcarea regulilor privitoare la distribuirea preÅ£ului	Art. 2.477. -Creditorul care încalcă regulile stabilite de prezenta secÅ£iune pentru distribuirea preÅ£ului răspunde pentru prejudiciile cauzate celorlalÅ£i creditori potrivit dreptului comun.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Executarea ipotecilor imobiliare
DiscuÅ£iunea bunurilor ipotecate	Art. 2.478. - Creditorul nu poate urmări în acelaÅŸi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanÅ£ei sale.

Regulile aplicabile	Art. 2.479. - Urmărirea silită se face cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
CAPITOLUL V
Gajul
SECÅ¢IUNEA 1
Constituirea gajului
Obiectul gajului	Art. 2.480. - Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată.
Constituirea gajului	Art. 2.481. - (1) Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanÅ£ei.
	(2) Gajul asupra titlurilor negociabile se constituie, în cazul titlurilor nominative sau la purtător, prin remiterea acestora, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora, în scop de garanÅ£ie.
Publicitatea gajului	Art. 2.482. - (1) Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă.
	(2) Publicitatea gajului asupra sumelor de bani se realizează numai prin deţinerea acestora.
	(3) Gajul asupra titlurilor negociabile este perfectat prin remiterea sau, după caz, prin andosarea titlurilor.
DeÅ£inerea bunului de către creditor	Art. 2.483. - DeÅ£inerea bunului de către creditorul gajist trebuie să fie publică ÅŸi neechivocă. Atunci când faţă de terÅ£i se creează aparenÅ£a că debitorul deÅ£ine bunul, gajul nu poate fi opus acestora.
DeÅ£inerea prin intermediul unui terÅ£	Art. 2.484. - Creditorul poate, cu acordul debitorului său, să exercite detenÅ£ia prin intermediul unui terÅ£, însă deÅ£inerea exercitată de acesta nu asigură opozabilitatea gajului decât din momentul în care a primit înscrisul constatator al gajului.
Conservarea gajului	Art. 2.485. - (1) Gajul există numai atât timp cât creditorul deÅ£ine bunul gajat sau, după caz, cât timp este valabilă andosarea titlului la ordin.
	(2) Cu toate acestea, gajul nu se stinge atunci când:
	a) creditorul nu mai deţine bunul, fără voia sa, prin fapta altei persoane;
	b) creditorul a remis temporar bunul debitorului sau unui terţ pentru a-l evalua, repara, transforma sau ameliora;
	c) creditorul a remis bunul unui alt creditor al debitorului său în cadrul unei proceduri de urmărire silită.
Restituirea bunului către creditor	Art. 2.486. - Sub rezerva regulilor privitoare la dobândirea proprietăţii bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă, creditorul gajist poate să ceară restituirea bunului de la cel care îl deÅ£ine, cu excepÅ£ia cazului în care bunul a fost preluat de un creditor ipotecar cu rang superior sau preluarea a intervenit în cadrul procedurii de executare silită.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile creditorului gajist
Drepturile ÅŸi obligaÅ£iile creditorului gajist	Art. 2.487. - Creditorul gajist are drepturile ÅŸi obligaÅ£iile unui administrator al bunului altuia însărcinat cu administrarea simplă. DispoziÅ£iile art. 795-799 se aplică în mod corespunzător.
Fructele bunului gajat	Art. 2.488. - În lipsă de stipulaÅ£ie contrară, creditorul predă debitorului fructele naturale ÅŸi industriale. El impută fructele civile mai întâi asupra cheltuielilor făcute, apoi asupra dobânzilor ÅŸi, la urmă, asupra capitalului.
Răscumpărarea titlurilor participative	Art. 2.489. - În cazul răscumpărării acÅ£iunilor sau a altor titluri participative la capitalul social al unei societăţi comerciale, creditorul este îndreptăţit să impute preÅ£ul plătit potrivit regulilor prevăzute la art. 2.488.
Pieirea bunului	Art. 2.490. - Creditorul nu răspunde pentru pieirea bunului atunci când aceasta se datorează forÅ£ei majore, vechimii ori folosirii normale ÅŸi autorizate a bunului.
Cheltuielile de conservare	Art. 2.491. - Debitorul este ţinut să restituie creditorului cheltuielile făcute cu conservarea bunului.
Restituirea bunului către debitor	Art. 2.492. - (1) Debitorul nu poate cere restituirea bunului decât după ce a executat obligaÅ£ia, cu excepÅ£ia cazului în care creditorul foloseÅŸte ori conservă bunul în mod abuziv.

	(2) Gajul se stinge atunci când creditorul este obligat să restituie bunul în temeiul unei hotărâri judecătoreÅŸti pronunÅ£ate în condiÅ£iile alin. (1).
Indivizibilitatea gajului	Art. 2.493. - (1) Gajul poartă asupra tuturor bunurilor grevate până la stingerea integrală a obligaÅ£iei garantate.
	(2) MoÅŸtenitorul debitorului, plătind partea din datorie care îi revine, nu poate cere partea sa din bunul grevat cât timp obligaÅ£ia nu este stinsă în întregime.
	(3) MoÅŸtenitorul creditorului gajist, primind partea din creanţă care îi revine, nu poate remite bunul grevat în dauna celorlalÅ£i moÅŸtenitori care nu au fost plătiÅ£i.
Aplicarea regulilor privitoare la ipotecă	Art. 2.494. - DispoziÅ£iile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea ÅŸi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VI
Dreptul de retenţie
NoÅ£iune	Art. 2.495. - (1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reÅ£ină cât timp creditorul nu îÅŸi execută obligaÅ£ia sa izvorâtă din acelaÅŸi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeÅŸte pentru cheltuielile necesare ÅŸi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
	(2) Prin lege se pot stabili ÅŸi alte situaÅ£ii în care o persoană poate exercita un drept de retenÅ£ie.
Excepţii	Art. 2.496. - (1) Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat dacă deţinerea bunului provine dintr-o faptă ilicită, este abuzivă ori nelegală sau dacă bunul nu este susceptibil de urmărire silită.
	(2) Dreptul de retenÅ£ie nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă decât în cazurile anume prevăzute de lege.
Îndatoririle celui care exercită dreptul de retenÅ£ie	Art. 2.497. - Cel care exercită un drept de retenÅ£ie are drepturile ÅŸi obligaÅ£iile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă, dispoziÅ£iile art. 795-799 aplicându-se în mod corespunzător.
Opozabilitatea dreptului de retenÅ£ie	Art. 2.498. - (1) Dreptul de retenÅ£ie este opozabil terÅ£ilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate.
	(2) Cu toate acestea, cel care exercită un drept de retenÅ£ie nu se poate opune urmăririi silite pornite de un alt creditor, însă are dreptul de a participa la distribuirea preÅ£ului bunului, în condiÅ£iile legii.
Stingerea dreptului de retenÅ£ie	Art. 2.499. - (1) Dreptul de retenÅ£ie încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanÅ£ie suficientă.
	(2) Deposedarea involuntară de bun nu stinge dreptul de retenÅ£ie. Cel care exercită acest drept poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescripÅ£iei extinctive a acÅ£iunii principale ÅŸi dobândirii bunurilor mobile de către posesorul de bună-credinţă.
CARTEA a VI-a
Despre prescripÅ£ia extinctivă, decădere ÅŸi calculul termenelor*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii a VI-a sunt cuprinse în art. 201-205 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I
Prescripţia extinctivă
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Obiectul prescripÅ£iei extinctive	Art. 2.500. - (1) Dreptul material la acÅ£iune, denumit în continuare drept la acÅ£iune, se stinge prin prescripÅ£ie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
	(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acÅ£iune se înÅ£elege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forÅ£ei publice, să execute o anumită prestaÅ£ie, să respecte o anumită situaÅ£ie juridică sau să suporte orice altă sancÅ£iune civilă, după caz.
Prescriptibilitatea dreptului la acÅ£iune	Art. 2.501. - (1) Drepturile la acÅ£iune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripÅ£iei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
	(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescripÅ£iei extinctive ÅŸi alte drepturi la acÅ£iune, indiferent de obiectul lor.

Imprescriptibilitatea dreptului la acÅ£iune. Cazuri	Art. 2.502. - (1) Dreptul la acÅ£iune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum ÅŸi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciÅ£iul său nu poate fi limitat în timp.
	(2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:
	1. acÅ£iunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepÅ£ia cazului în care prin lege se dispune altfel;
	2. acÅ£iunea în constatarea existenÅ£ei sau inexistenÅ£ei unui drept;
	3. acÅ£iunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic;
	4. acÅ£iunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moÅŸtenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiÅ£ia acceptării moÅŸtenirii în termenul prevăzut de lege.
PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune privind drepturile accesorii	Art. 2.503. - (1) Odată cu stingerea dreptului la acÅ£iune privind un drept principal, se stinge ÅŸi dreptul la acÅ£iune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
	(2) În cazul în care un debitor este obligat la prestaÅ£ii succesive, dreptul la acÅ£iune cu privire la fiecare dintre aceste prestaÅ£ii se stinge printr-o prescripÅ£ie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaÅ£iile datorate.
	(3) DispoziÅ£iile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazul în care prestaÅ£iile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenÅ£ie, un tot unitar.
PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune privind creanÅ£a garantată	Art. 2.504. - (1) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune privind creanÅ£a principală nu atrage ÅŸi stingerea dreptului la acÅ£iunea ipotecară. În acest din urmă caz, creditorul ipotecar va putea urmări, în condiÅ£iile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu se aplică prescripÅ£iei dreptului la acÅ£iune pentru plata dobânzilor ÅŸi a altor accesorii ale creanÅ£ei ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi acoperite după împlinirea prescripÅ£iei din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.
CompensaÅ£ia ÅŸi dreptul de retenÅ£ie	Art. 2.505. - PrescripÅ£ia nu împiedică stingerea prin compensaÅ£ie a creanÅ£elor reciproce ÅŸi nici exercitarea dreptului de retenÅ£ie, dacă dreptul la acÅ£iune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenÅ£ie, după caz.
Efectele prescripÅ£iei împlinite	Art. 2.506. - (1) PrescripÅ£ia nu operează de plin drept.
	(2) După împlinirea termenului de prescripÅ£ie, cel obligat poate să refuze executarea prestaÅ£iei.
	(3) Cel care a executat de bunăvoie obligaÅ£ia după ce termenul de prescripÅ£ie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaÅ£iei, chiar dacă la data executării nu ÅŸtia că termenul prescripÅ£iei era împlinit.
	(4) RecunoaÅŸterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum ÅŸi constituirea de garanÅ£ii în folosul titularului dreptului a cărui acÅ£iune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ÅŸtia că termenul de prescripÅ£ie era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunÅ£area la prescripÅ£ie.
RenunÅ£area la prescripÅ£ie	Art. 2.507. - Nu se poate renunÅ£a la prescripÅ£ie cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunÅ£a la prescripÅ£ia împlinită, precum ÅŸi la beneficiul termenului scurs pentru prescripÅ£ia începută ÅŸi neîmplinită.
Felurile renunţării la prescripţie	Art. 2.508. - (1) Renunţarea la prescripţie este expresă sau tacită.
	(2) RenunÅ£area tacită trebuie să fie neîndoielnică. Ea poate rezulta numai din manifestări neechivoce.
Persoanele care nu pot renunÅ£a la prescripÅ£ie	Art. 2.509. - Cel lipsit de capacitatea de a înstrăina sau, după caz, de a se obliga nu poate renunÅ£a la prescripÅ£ie.
Efectele renunţării la prescripÅ£ie	Art. 2.510. - (1) După renunÅ£are, începe să curgă o nouă prescripÅ£ie de acelaÅŸi fel.
	(2) Dacă partea îndreptăţită renunţă la beneficiul termenului scurs până la acea dată, sunt aplicabile dispoziÅ£iile privind întreruperea prescripÅ£iei prin recunoaÅŸterea dreptului.
Întinderea renunţării la prescripÅ£ie	Art. 2.511. - RenunÅ£area îÅŸi produce efecte numai în privinÅ£a celui care a făcut-o. Ea nu poate fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligaÅ£ii indivizibile sau împotriva fideiusorilor.
Invocarea prescripÅ£iei de partea interesată	Art. 2.512. - (1) PrescripÅ£ia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, ÅŸi fără a fi Å£inut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă.
	(2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu.

	(3) DispoziÅ£iile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripÅ£iei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale.
Momentul până la care se poate invoca prescripÅ£ia	Art. 2.513. - PrescripÅ£ia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părÅ£ile sunt legal citate.
Invocarea prescripţiei de către alte persoane	Art. 2.514. - Codebitorii unei obligaţii solidare sau indivizibile şi fideiusorii pot invoca prescripţia, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunţat la ea. Tot astfel o pot face creditorii celui interesat, precum şi orice altă persoană interesată.
Regulile aplicabile prescripţiei extinctive	Art. 2.515. - (1) Prescripţia extinctivă este reglementată prin lege.
	(2) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
	(3) Cu toate acestea, în limitele ÅŸi condiÅ£iile prevăzute de lege, părÅ£ile care au capacitatea deplină de exerciÅ£iu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripÅ£ie sau să modifice cursul prescripÅ£iei prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.
	(4) Termenele de prescripÅ£ie pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părÅ£ilor, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an ÅŸi nici mai mare de 10 ani, cu excepÅ£ia termenelor de prescripÅ£ie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.
	(5) DispoziÅ£iile alin. (3) ÅŸi (4) nu se aplică în cazul drepturilor la acÅ£iune de care părÅ£ile nu pot să dispună ÅŸi nici acÅ£iunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare ÅŸi cele supuse legislaÅ£iei privind protecÅ£ia consumatorului.
	(6) Orice convenţie sau clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Domeniul de aplicare	Art. 2.516. - (1) DispoziÅ£iile prezentului titlu constituie dreptul comun în materia prescripÅ£iei extinctive.
	(2) PrescripÅ£ia dreptului de a obÅ£ine executarea silită a unei hotărâri judecătoreÅŸti sau arbitrale ori a altui titlu executoriu este supusă dispoziÅ£iilor Codului de procedură civilă, afară de cazul în care acestea din urmă ar fi neîndestulătoare.
CAPITOLUL II
Termenul prescripţiei extinctive
Termenul general de 3 ani	Art. 2.517. - Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
Termenul de prescripÅ£ie de 10 ani. Cazuri	Art. 2.518. - Se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acÅ£iune privitor la:
	1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie;
	2. repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-ÅŸi exprima voinÅ£a;
	3. repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.
Termenul de prescripÅ£ie de 2 ani	Art. 2.519. - (1) Dreptul la acÅ£iune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani.
	(2) De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acÅ£iune privitor la plata remuneraÅ£iei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.
Termenul de prescripÅ£ie de un an. Cazuri	Art. 2.520. - (1) Se prescrie în termen de un an dreptul la acÅ£iune în cazul:
	1. profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;
	2. profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
	3. medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente;
	4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute ÅŸi a furniturilor livrate;
	5. meÅŸteÅŸugarilor ÅŸi artizanilor, pentru plata muncii lor;
	6. avocaÅ£ilor, împotriva clienÅ£ilor, pentru plata onorariilor ÅŸi cheltuielilor. Termenul de prescripÅ£ie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părÅ£ilor ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripÅ£ie este de 3 ani de la data ultimei prestaÅ£ii efectuate;

	7. notarilor publici ÅŸi executorilor judecătoreÅŸti, în ceea ce priveÅŸte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcÅ£iei lor. Termenul prescripÅ£iei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;
	8. inginerilor, arhitecÅ£ilor, geodezilor, contabililor ÅŸi altor liber-profesioniÅŸti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripÅ£iei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.
	(2) În toate cazurile, continuarea lecÅ£iilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe prescripÅ£ia pentru sumele scadente.
Termenul de prescripÅ£ie de un an. Alte cazuri	Art. 2.521. - (1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an ÅŸi dreptul la acÅ£iune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc.
	(2) De asemenea, dacă prin lege nu se dispune altfel, se prescrie prin împlinirea unui termen de un an ÅŸi dreptul la acÅ£iunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.
	(3) În cazul prevăzut la alin. (2), termenul de prescripÅ£ie este de 3 ani, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz, combinat, cu acelaÅŸi mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite.
Repunerea în termenul de prescripÅ£ie	Art. 2.522. - (1) Cel care, din motive temeinice, nu ÅŸi-a exercitat în termen dreptul la acÅ£iune supus prescripÅ£iei poate cere organului de jurisdicÅ£ie competent repunerea în termen ÅŸi judecarea cauzei.
	(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea ÅŸi-a exercitat dreptul la acÅ£iune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripÅ£ie.
CAPITOLUL III
Cursul prescripţiei extinctive
SECÅ¢IUNEA 1
Începutul prescripÅ£iei extinctive
Regula generală	Art. 2.523. - PrescripÅ£ia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acÅ£iune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naÅŸterea lui.
Dreptul la acÅ£iunea în executarea obligaÅ£iilor de a da sau de a face	Art. 2.524. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligaÅ£iilor contractuale de a da sau de a face prescripÅ£ia începe să curgă de la data când obligaÅ£ia devine exigibilă ÅŸi debitorul trebuia astfel s-o execute.
	(2) În cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripÅ£ia începe să curgă de la împlinirea termenului sau, după caz, de la data renunţării la beneficiul termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.
	(3) Dacă dreptul este afectat de o condiÅ£ie suspensivă, prescripÅ£ia începe să curgă de la data când s-a îndeplinit condiÅ£ia.
Dreptul la acÅ£iunea în restituirea prestaÅ£iilor	Art. 2.525. - PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune în restituirea prestaÅ£iilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desfiinÅ£at pentru rezoluÅ£iune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desfiinÅ£at actul ori, după caz, de la data la care declaraÅ£ia de rezoluÅ£iune sau reziliere a devenit irevocabilă.
Dreptul la acÅ£iunea în executarea prestaÅ£iilor succesive	Art. 2.526. - Când este vorba de prestaÅ£ii succesive, prescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune începe să curgă de la data la care fiecare prestaÅ£ie devine exigibilă, iar dacă prestaÅ£iile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaÅ£ie devine exigibilă.
Dreptul la acÅ£iunea în materia asigurărilor	Art. 2.527. - În cazul asigurării contractuale, prescripÅ£ia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părÅ£i pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizaÅ£iei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.
Dreptul la acÅ£iunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită	Art. 2.528. - (1) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât ÅŸi pe cel care răspunde de ea.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi în cazul acÅ£iunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri.
Dreptul la acÅ£iunea în anularea actului juridic	Art. 2.529. - (1) PrescripÅ£ia dreptului la acÅ£iunea în anularea unui act juridic începe să curgă:
	a) în caz de violenţă, din ziua când aceasta a încetat;

	b) în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
	c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îi încuviinÅ£eze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.
	(2) În cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană, prescripÅ£ia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terÅ£ul a cunoscut existenÅ£a cauzei de nulitate.
Dreptul la acÅ£iunea în răspundere pentru vicii aparente	Art. 2.530. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune izvorât din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrări, cu vicii aparente, în cazurile în care legea sau contractul obligă la garanÅ£ie ÅŸi pentru asemenea vicii, începe să curgă de la data predării sau recepÅ£iei finale a bunului ori a lucrării sau, după caz, de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) se aplică ÅŸi în cazul lipsei calităţilor convenite ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fără cunoÅŸtinÅ£e speciale, printr-o verificare normală.
Dreptul la acÅ£iunea în răspundere pentru vicii ascunse	Art. 2.531. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripÅ£ia dreptului la acÅ£iune pentru viciile ascunse începe să curgă:
	a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcÅ£ie, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepÅ£iei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripÅ£ia va începe să curgă de la data descoperirii;
	b) în cazul unei construcÅ£ii, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepÅ£iei finale a construcÅ£iei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripÅ£ia va începe să curgă de la data descoperirii.
	(2) Pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin. (1) sunt de o lună, în cazul prevăzut la lit. a), respectiv de 3 luni, în cazul prevăzut la lit. b).
	(3) DispoziÅ£iile alin. (1) ÅŸi (2) se aplică ÅŸi în cazul lipsei calităţilor convenite ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite, fără cunoÅŸtinÅ£e speciale, printr-o verificare normală.
	(4) Termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanÅ£ie înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.
	(5) Prin dispoziÅ£iile prezentului articol nu se aduce însă nicio atingere termenelor de garanÅ£ie speciale, legale sau convenÅ£ionale.
	(6) DispoziÅ£iile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi în cazul produselor pentru care s-a prevăzut un termen de valabilitate, ca ÅŸi în cazul bunurilor sau lucrărilor pentru care există un termen de garanÅ£ie pentru buna funcÅ£ionare.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Suspendarea prescripţiei extinctive
Cazurile generale de suspendare a prescripÅ£iei	Art. 2.532. - PrescripÅ£ia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:
	1. între soÅ£i, cât timp durează căsătoria ÅŸi nu sunt separaÅ£i în fapt;
	2. între părinÅ£i, tutore sau curator ÅŸi cei lipsiÅ£i de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă ori între curatori ÅŸi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea ÅŸi socotelile nu au fost date ÅŸi aprobate;
	3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreÅŸti sau al unui act juridic, administrează bunurile altora ÅŸi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat ÅŸi socotelile nu au fost date ÅŸi aprobate;
	4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciÅ£iu sau cu capacitate de exerciÅ£iu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziÅ£ie legală contrară;
	5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenÅ£a datoriei sau exigibilitatea acesteia;
	6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînÅ£elegerilor dintre părÅ£i, însă numai dacă acestea au fost Å£inute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripÅ£ie;

	7. în cazul în care cel îndreptăţit la acÅ£iune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaÅ£ia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut ÅŸi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanÅŸarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;
	8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forÅ£ele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere ÅŸi persoanele civile care se găsesc în forÅ£ele armate pentru raÅ£iuni de serviciu impuse de necesităţile războiului;
	9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripÅ£ia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forÅ£a majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripÅ£iei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripÅ£ie;
	10. în alte cazuri prevăzute de lege.
Suspendarea prescripÅ£iei în materie succesorală	Art. 2.533. - (1) PrescripÅ£ia nu curge contra creditorilor defunctului în privinÅ£a creanÅ£elor pe care aceÅŸtia le au asupra moÅŸtenirii cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
	(2) Ea nu curge nici contra moÅŸtenitorilor defunctului cât timp aceÅŸtia nu au acceptat moÅŸtenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
	(3) PrescripÅ£ia nu curge, de asemenea, contra moÅŸtenitorilor, în privinÅ£a creanÅ£elor pe care aceÅŸtia le au asupra moÅŸtenirii, de la data acceptării moÅŸtenirii ÅŸi până la data lichidării ei.
Efectele suspendării prescripÅ£iei	Art. 2.534. - (1) De la data când cauza de suspendare a încetat, prescripÅ£ia îÅŸi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului ÅŸi timpul scurs înainte de suspendare.
	(2) PrescripÅ£ia nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepÅ£ia prescripÅ£iilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.
Beneficiul suspendării prescripÅ£iei	Art. 2.535. - Suspendarea prescripÅ£iei poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Extinderea efectului suspensiv	Art. 2.536. - Suspendarea prescripÅ£iei faţă de debitorul principal ori faţă de fideiusor produce efecte în privinÅ£a amândurora.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Întreruperea prescripÅ£iei extinctive
Cazurile de întrerupere a prescripÅ£iei	Art. 2.537. - PrescripÅ£ia se întrerupe:
	1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaÅŸterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acÅ£iune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripÅ£ia;
	2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanÅ£ei la masa credală în cadrul procedurii insolvenÅ£ei, prin depunerea cererii de intervenÅ£ie în cadrul urmăririi silite pornite de alÅ£i creditori ori prin invocarea, pe cale de excepÅ£ie, a dreptului a cărui acÅ£iune se prescrie;
	3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faÅ£a instanÅ£ei de judecată până la începerea cercetării judecătoreÅŸti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripÅ£iei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
	4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripÅ£ia este pus în întârziere;
	5. în alte cazuri prevăzute de lege.
Recunoaşterea dreptului	Art. 2.538. - (1) Recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită.
	(2) Când recunoaÅŸterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenÅ£a dreptului celui împotriva căruia curge prescripÅ£ia. Constituie acte de recunoaÅŸtere tacită plata parÅ£ială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată ÅŸi altele asemenea.

	(3) Poate invoca recunoaÅŸterea tacită ÅŸi cel îndreptăţit la restituirea unei prestaÅ£ii făcute în executarea unui act juridic ce a fost desfiinÅ£at pentru nulitate, rezoluÅ£iune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desfiinÅ£at, nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acÅ£iune reală ori personală.
Cererea de chemare în judecată sau de arbitrare	Art. 2.539. - (1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 ÅŸi 3, prescripÅ£ia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicÅ£ie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.
	(2) PrescripÅ£ia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenÅ£ie în procedura insolvenÅ£ei sau a urmăririi silite a renunÅ£at la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printro hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripÅ£ia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiÅ£ia însă ca noua cerere să fie admisă.
	(3) PrescripÅ£ia nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală ÅŸi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripÅ£ie a dreptului de a obÅ£ine executarea silită. În acest caz însă, dacă dreptul de a obÅ£ine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepÅ£ia autorităţii de lucru judecat.
	(4) DispoziÅ£iile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, ÅŸi atunci când prescripÅ£ia a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepÅ£ie, a dreptului a cărui acÅ£iune se prescrie.
Punerea în întârziere	Art. 2.540. - PrescripÅ£ia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripÅ£ia numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
Efectele întreruperii prescripÅ£iei	Art. 2.541. - (1) Întreruperea ÅŸterge prescripÅ£ia începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.
	(2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripÅ£ie.
	(3) Dacă întreruperea prescripÅ£iei a avut loc prin recunoaÅŸterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripÅ£ie de acelaÅŸi fel.
	(4) În cazul în care prescripÅ£ia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripÅ£ie a dreptului de a obÅ£ine executarea silită nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acÅ£iunii nu a rămas definitivă.
	(5) Dacă întreruperea rezultă din intervenÅ£ia făcută în procedura insolvenÅ£ei sau a urmăririi silite, prescripÅ£ia va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanÅ£ei rămase neacoperite.
	(6) În cazul în care prescripÅ£ia a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanÅ£ei de clasare, a ordonanÅ£ei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunÅ£area hotărârii definitive a instanÅ£ei penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripÅ£ia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanÅ£ei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea.
Beneficiul întreruperii prescripÅ£iei	Art. 2.542. - (1) Efectele întreruperii prescripÅ£iei profită celui de la care emană actul întreruptiv ÅŸi nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
	(2) Dacă prescripÅ£ia a fost întreruptă prin recunoaÅŸterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs ÅŸi nu pot fi opuse decât autorului recunoaÅŸterii.
Extinderea efectului întreruptiv	Art. 2.543. - Întreruperea prescripÅ£iei împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privinÅ£a amândurora.
CAPITOLUL IV
Împlinirea prescripÅ£iei
Calculul prescripÅ£iei	Art. 2.544. - Cursul prescripÅ£iei se calculează potrivit regulilor stabilite în titlul III din prezenta carte, luându-se în considerare, dacă este cazul, ÅŸi cazurile de suspendare sau de întrerupere prevăzute de lege.

TITLUL II
Regimul general al termenelor de decădere
Instituirea termenului de decădere	Art. 2.545. - (1) Prin lege sau prin voinÅ£a părÅ£ilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârÅŸirea unor acte unilaterale.
	(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiÅ£iile legii, a săvârÅŸirii lor.
Limita stabilirii termenelor de decădere	Art. 2.546. - Este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabileÅŸte un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârÅŸirea actului de către partea interesată.
Aplicarea regulilor de la prescripÅ£ie	Art. 2.547. - Dacă din lege sau din convenÅ£ia părÅ£ilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripÅ£ie.
Regimul termenelor de decădere	Art. 2.548. - (1) Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării ÅŸi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.
	(2) Cu toate acestea, forÅ£a majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului, iar dacă termenul a început să curgă, el se suspendă, dispoziÅ£iile art. 2.534 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de decădere nu se socoteÅŸte însă împlinit decât după 5 zile de la data când suspendarea a încetat.
	(3) De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acÅ£iuni în justiÅ£ie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziÅ£iile privitoare la întreruperea prescripÅ£iei fiind aplicabile în mod corespunzător.
RenunÅ£area la beneficiul decăderii	Art. 2.549. - (1) Când termenul de decădere a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispoziÅ£ie legală care ocroteÅŸte un interes privat, cel în favoarea căruia a fost stipulat ori instituit poate să renunÅ£e, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. Dacă renunÅ£area intervine înainte de împlinirea termenului, sunt aplicabile regulile privitoare la întreruperea prescripÅ£iei prin recunoaÅŸterea dreptului.
	(2) PărÅ£ile nu pot însă renunÅ£a, nici anticipat ÅŸi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică ÅŸi nici nu le pot modifica, micÅŸorându-le sau mărindu-le, după caz.
Invocarea decăderii	Art. 2.550. - (1) Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condiÅ£iile art. 2.513.
	(2) Organul de jurisdicÅ£ie este obligat să invoce ÅŸi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuÅ£ie, cu excepÅ£ia cazului când acesta priveÅŸte un drept de care părÅ£ile pot dispune în mod liber.
TITLUL III
Calculul termenelor
Regulile aplicabile	Art. 2.551. - Durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu.
Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani	Art. 2.552. - (1) Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineÅŸte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.
	(2) Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineÅŸte în ultima zi a acestei luni.
	(3) Mijlocul lunii se socoteÅŸte a cincisprezecea zi.
	(4) Dacă termenul este stabilit pe o lună ÅŸi jumătate sau pe mai multe luni ÅŸi jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârÅŸitul termenului.
Termenul stabilit pe zile	Art. 2.553. - (1) Când termenul se stabileÅŸte pe zile, nu se ia în calcul prima ÅŸi ultima zi a termenului.
	(2) Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile.
	(3) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru. DispoziÅ£iile art. 2.556 rămân aplicabile.
Prorogarea termenului	Art. 2.554. - Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârÅŸitul primei zile lucrătoare care îi urmează.
Termenul stabilit pe ore	Art. 2.555. - Când termenul se stabileÅŸte pe ore, nu se iau în calcul prima ÅŸi ultima oră a termenului.
PrezumÅ£ia efectuării în termen a actelor	Art. 2.556. - Actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului poÅŸtal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obiÅŸnuit activitatea la acel oficiu.

CARTEA a VII-a
DispoziÅ£ii de drept internaÅ£ional privat*)*) DispoziÅ£iile tranzitorii ÅŸi de punere în aplicare a cărÅ£ii a VII-a sunt cuprinse în art. 207 ÅŸi 208 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I
Dispoziţii generale
Obiectul reglementării	Art. 2.557. - (1) Prezenta carte cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat.
	(2) În înÅ£elesul prezentei cărÅ£i, raporturile de drept internaÅ£ional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum ÅŸi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
	(3) DispoziÅ£iile prezentei cărÅ£i sunt aplicabile în măsura în care convenÅ£iile internaÅ£ionale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispoziÅ£iile din legile speciale nu stabilesc o altă reglementare.
Calificarea	Art. 2.558. - (1) Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituÅ£ii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română.
	(2) În caz de retrimitere, calificarea se face după legea străină care a retrimis la legea română.
	(3) Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde acestea se află sau, după caz, sunt situate.
	(4) Dacă legea română nu cunoaÅŸte o instituÅ£ie juridică străină sau o cunoaÅŸte sub o altă denumire ori cu un alt conÅ£inut, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină.
	(5) Cu toate acestea, când părÅ£ile au determinat ele însele înÅ£elesul noÅ£iunilor dintrun act juridic, calificarea acestor noÅ£iuni se face după voinÅ£a părÅ£ilor.
Retrimiterea	Art. 2.559. - (1) Legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu excepţia unor dispoziţii contrare.
	(2) Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel.
	(3) Prin excepÅ£ie de la prevederile alin. (1), legea străină nu cuprinde ÅŸi normele ei conflictuale în cazul în care părÅ£ile au ales legea străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice ÅŸi obligaÅ£iilor extracontractuale, precum ÅŸi în alte cazuri speciale prevăzute de convenÅ£iile internaÅ£ionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.
Sistemele plurilegislative	Art. 2.560. - Dacă legea străină aparÅ£ine unui stat în care coexistă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină dispoziÅ£iile legale aplicabile, iar în lipsă, se aplică sistemul legislativ din cadrul acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul juridic.
Reciprocitatea	Art. 2.561. - (1) Aplicarea legii străine este independentă de condiţia reciprocităţii.
	(2) DispoziÅ£iile speciale prin care se cere condiÅ£ia reciprocităţii în anumite materii rămân aplicabile. Îndeplinirea condiÅ£iei reciprocităţii de fapt este prezumată până la dovada contrară care se stabileÅŸte de Ministerul JustiÅ£iei, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Conţinutul legii străine	Art. 2.562. - (1) Conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt mod adecvat.
	(2) Partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conţinutului ei.
	(3) În cazul imposibilităţii de a stabili, într-un termen rezonabil, conÅ£inutul legii străine, se aplică legea română.
Interpretarea ÅŸi aplicarea legii străine	Art. 2.563. - Legea străină se interpretează ÅŸi se aplică potrivit regulilor de interpretare ÅŸi aplicare existente în sistemul de drept căruia îi aparÅ£ine.
Înlăturarea aplicării legii străine	Art. 2.564. - (1) Aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă ordinea publică de drept internaÅ£ional privat român sau dacă legea străină respectivă a devenit competentă prin fraudarea legii române. În cazul înlăturării aplicării legii străine, se aplică legea română.
	(2) Aplicarea legii străine încalcă ordinea publică de drept internaÅ£ional privat român în măsura în care ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român ori ale dreptului Uniunii Europene ÅŸi cu drepturile fundamentale ale omului.

Înlăturarea excepÅ£ională a legii aplicabile	Art. 2.565. - (1) În mod excepÅ£ional, aplicarea legii determinate potrivit prezentei cărÅ£i poate fi înlăturată dacă, datorită circumstanÅ£elor cauzei, raportul juridic are o legătură foarte îndepărtată cu această lege. În acest caz, se aplică legea cu care raportul juridic prezintă cele mai strânse legături.
	(2) DispoziÅ£iile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul legilor privind starea civilă sau capacitatea persoanei, precum ÅŸi atunci când părÅ£ile au ales legea aplicabilă.
Normele de aplicaÅ£ie imediată	Art. 2.566. - (1) DispoziÅ£iile imperative prevăzute de legea română pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică în mod prioritar. În acest caz, nu sunt incidente prevederile prezentei cărÅ£i privind determinarea legii aplicabile.
	(2) Pot fi aplicate direct ÅŸi dispoziÅ£iile imperative prevăzute de legea altui stat pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate, dacă raportul juridic prezintă strânse legături cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale părÅ£ilor o impun. În acest caz, vor fi avute în vedere obiectul ÅŸi scopul acestor dispoziÅ£ii, precum ÅŸi consecinÅ£ele care decurg din aplicarea sau neaplicarea lor.
RecunoaÅŸterea drepturilor câÅŸtigate	Art. 2.567. - Drepturile câÅŸtigate în Å£ară străină sunt respectate în România, cu excepÅ£ia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaÅ£ional privat român.
Legea naţională	Art. 2.568. - (1) Legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică sau, după caz, legea statului a cărui naţionalitate o are persoana juridică.
	(2) Dacă persoana are mai multe cetăţenii, se aplică legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are ÅŸi de care este cel mai strâns legată, în special prin reÅŸedinÅ£a sa obiÅŸnuită.
	(3) În cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie, trimiterea la legea naÅ£ională este înÅ£eleasă ca fiind făcută la legea statului unde are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită.
	(4) Prevederile alin. (3) sunt aplicabile ÅŸi în cazul refugiaÅ£ilor, potrivit dispoziÅ£iilor speciale ÅŸi convenÅ£iilor internaÅ£ionale la care România este parte.
Determinarea ÅŸi proba cetăţeniei	Art. 2.569. - Determinarea ÅŸi proba cetăţeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă.
Determinarea ÅŸi proba reÅŸedinÅ£ei obiÅŸnuite	Art. 2.570. - (1) În sensul prezentei cărÅ£i, reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită a persoanei fizice este în statul în care persoana îÅŸi are locuinÅ£a principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare. ReÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită a unei persoane fizice acÅ£ionând în exerciÅ£iul activităţii sale profesionale este locul unde această persoană are stabilimentul său principal.
	(2) Pentru determinarea locuinÅ£ei principale vor fi avute în vedere acele circumstanÅ£e personale ÅŸi profesionale care indică legături durabile cu statul respectiv sau intenÅ£ia de a stabili asemenea legături.
	(3) ReÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită a persoanei juridice este în statul în care aceasta îÅŸi are stabilimentul principal.
	(4) Stabilimentul principal al unei persoane juridice este locul unde aceasta şi-a stabilit administraţia centrală.
	(5) Dovada reşedinţei obişnuite se poate face cu orice mijloace de probă.
Naţionalitatea persoanei juridice	Art. 2.571. - (1) Persoana juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.
	(2) Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naÅ£ionalitatea persoanei juridice este sediul real.
	(3) Prin sediu real se înÅ£elege locul unde se află centrul principal de conducere ÅŸi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acÅ£ionari sau asociaÅ£i din alte state.
	(4) Cu toate acestea, dacă dreptul străin astfel determinat retrimite la dreptul statului în conformitate cu care a fost constituită persoana juridică, este aplicabil dreptul acestui din urmă stat.
TITLUL II
Conflicte de legi
CAPITOLUL I
Persoane
SECÅ¢IUNEA 1
Persoana fizică
Legea aplicabilă stării civile ÅŸi capacităţii	Art. 2.572. - (1) Starea civilă ÅŸi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naÅ£ională, dacă prin dispoziÅ£ii speciale nu se prevede altfel.
	(2) Incapacităţile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic.

Începutul ÅŸi încetarea personalităţii	Art. 2.573. - Începutul ÅŸi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naÅ£ională a fiecărei persoane.
Declararea judecătorească a morÅ£ii	Art. 2.574. - Declararea morÅ£ii, stabilirea decesului ÅŸi a datei prezumate a morÅ£ii, precum ÅŸi prezumÅ£ia că cel dispărut este în viaţă sunt cârmuite de ultima lege naÅ£ională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română.
Dobândirea majoratului	Art. 2.575. - Schimbarea legii naÅ£ionale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la momentul dobândirii.
Numele	Art. 2.576. - (1) Numele persoanei este cârmuit de legea sa naÅ£ională.
	(2) Cu toate acestea, stabilirea numelui copilului la naÅŸtere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinÅ£ii, cât ÅŸi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut ÅŸi locuieÅŸte de la naÅŸtere.
	(3) Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârÅŸite în România, este asigurată potrivit legii române.
Drepturile inerente fiinţei umane	Art. 2.577. - Existenţa şi conţinutul drepturilor inerente fiinţei umane sunt supuse legii naţionale a persoanei fizice.
Legea aplicabilă ocrotirii majorului	Art. 2.578. - (1) Măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exerciÅ£iu sunt supuse legii statului unde aceasta îÅŸi are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită la data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de ocrotire.
	(2) În mod excepÅ£ional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat, cu care situaÅ£ia juridică prezintă cele mai strânse legături.
	(3) Legea prevăzută la alin. (1) guvernează ÅŸi existenÅ£a, întinderea, modificarea ÅŸi stingerea puterii de reprezentare încredinÅ£ate de persoana cu capacitate deplină de exerciÅ£iu, pentru situaÅ£ia în care nu se va putea îngriji de interesele sale. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi:
	a) legea naţională;
	b) legea unei reşedinţe obişnuite anterioare;
	c) legea statului unde sunt situate bunurile, în ceea ce priveÅŸte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri.
	(4) Măsurile ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori bunurile sale sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă ÅŸi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.
Ocrotirea terÅ£ilor	Art. 2.579. - (1) Persoana care, potrivit legii naÅ£ionale, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exerciÅ£iu restrânsă nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care, de bună-credinţă la momentul încheierii actului ÅŸi conform legii locului unde actul a fost încheiat, a considerat-o ca fiind deplin capabilă. Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, moÅŸtenire ÅŸi la drepturi reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului încheierii actului.
	(2) De asemenea, lipsa calităţii de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terÅ£ului care cu bună-credinţă s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenÅ£i ÅŸi pe teritoriul aceluiaÅŸi stat.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Persoana juridică
Legea aplicabilă statutului organic	Art. 2.580. - (1) Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naÅ£ională.
	(2) Statutul organic al sucursalei înfiinÅ£ate de către persoana juridică într-o altă Å£ară este supus legii naÅ£ionale a acesteia.
	(3) Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu ÅŸi-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabilă persoanei juridice care a înfiinÅ£at-o.
Domeniul de aplicare a legii naÅ£ionale	Art. 2.581. - Legea statutului organic al persoanei juridice cârmuieÅŸte îndeosebi:
	a) capacitatea acesteia;
	b) modul de dobândire ÅŸi de pierdere a calităţii de asociat;
	c) drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de asociat;
	d) modul de alegere, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere ale persoanei juridice;
	e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;
	f) răspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi;
	g) modificarea actelor constitutive;
	h) dizolvarea ÅŸi lichidarea persoanei juridice.

RecunoaÅŸterea persoanelor juridice străine	Art. 2.582. - (1) Persoanele juridice străine cu scop lucrativ, valabil constituite în statul a cărui naÅ£ionalitate o au, sunt recunoscute de plin drept în România.
	(2) Persoanele juridice străine fără scop lucrativ pot fi recunoscute în România, pe baza aprobării prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiÅ£ia reciprocităţii, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naÅ£ionalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale ÅŸi economice din România.
	(3) Hotărârea de recunoaÅŸtere se publică în Monitorul Oficial al României ÅŸi întrun ziar central ÅŸi este supusă apelului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicări.
	(4) Apelul poate fi exercitat de orice persoană interesată pentru neîndeplinirea oricăreia dintre condiÅ£iile prevăzute la alin. (2).
Efectele recunoaÅŸterii persoanelor juridice străine	Art. 2.583. - (1) O persoană juridică străină care este recunoscută beneficiază de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe care statul care face recunoaÅŸterea le refuză prin dispoziÅ£iile sale legale.
	(2) Persoana juridică străină recunoscută în România îÅŸi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării în condiÅ£iile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activităţilor economice, sociale, culturale sau de altă natură.
Legea aplicabilă fuziunii persoanelor juridice	Art. 2.584. - Fuziunea unor persoane juridice de naÅ£ionalităţi diferite poate fi realizată dacă sunt îndeplinite cumulativ condiÅ£iile prevăzute de legile naÅ£ionale aplicabile statutului lor organic.
CAPITOLUL II
Familia
SECÅ¢IUNEA 1
Căsătoria
§1. Încheierea căsătoriei
Legea aplicabilă promisiunii de căsătorie	Art. 2.585. - (1) CondiÅ£iile de fond cerute pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea naÅ£ională a fiecăruia dintre viitorii soÅ£i la data încheierii promisiunii.
	(2) Efectele promisiunii de căsătorie, precum ÅŸi consecinÅ£ele încălcării ei sunt guvernate de una dintre următoarele legi, în ordine:
	a) legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi la data promisiunii de căsătorie;
	b) legea naÅ£ională comună a viitorilor soÅ£i, când aceÅŸtia nu au reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită în acelaÅŸi stat;
	c) legea română, în lipsa legii naÅ£ionale comune.
Legea aplicabilă condiÅ£iilor de fond ale căsătoriei	Art. 2.586. - (1) CondiÅ£iile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea naÅ£ională a fiecăruia dintre viitorii soÅ£i la momentul celebrării căsătoriei.
	(2) Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soÅ£i este cetăţean român ÅŸi căsătoria se încheie pe teritoriul României.
Legea aplicabilă formalităţilor căsătoriei	Art. 2.587. - (1) Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează.
	(2) Căsătoria care se încheie în faÅ£a agentului diplomatic sau a funcÅ£ionarului consular al României în statul în care acesta este acreditat este supusă formalităţilor prevăzute de legea română.
Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei	Art. 2.588. - (1) Legea care reglementează cerinÅ£ele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei ÅŸi efectelor acestei nulităţi.
	(2) Nulitatea unei căsătorii încheiate în străinătate cu încălcarea condiÅ£iilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sancÅ£iunea nulităţii este prevăzută ÅŸi în legea română.
§2. Efectele căsătoriei
Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei	Art. 2.589. - (1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reÅŸedinÅ£ei obiÅŸnuite comune a soÅ£ilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune a soÅ£ilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.

	(2) Legea determinată potrivit alin. (1) se aplică atât efectelor personale, cât ÅŸi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează ÅŸi de la care soÅ£ii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceÅŸtia.
	(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.
Legea aplicabilă regimului matrimonial	Art. 2.590. - (1) Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soţi.
	(2) Ei pot alege:
	a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îÅŸi are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită la data alegerii;
	b) legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii;
	c) legea statului unde îÅŸi stabilesc prima reÅŸedinţă obiÅŸnuită comună după celebrarea căsătoriei.
ConvenÅ£ia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial	Art. 2.591. - (1) ConvenÅ£ia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei.
	(2) CondiÅ£iile de formă ale convenÅ£iei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de legea aleasă pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului încheierii convenÅ£iei de alegere. În toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă ÅŸi constatată printr-un înscris semnat ÅŸi datat de soÅ£i sau să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenÅ£ii matrimoniale. Când legea română este aplicabilă, trebuie respectate exigenÅ£ele de formă stabilite de aceasta pentru validitatea convenÅ£iei matrimoniale.
	(3) SoÅ£ii pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial, cu respectarea condiÅ£iilor prevăzute la alin. (2). Legea nouă produce efecte numai pentru viitor, dacă soÅ£ii nu au dispus altfel, ÅŸi nu poate prejudicia, în niciun caz, drepturile terÅ£ilor.
Determinarea obiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial	Art. 2.592. - Dacă soţii nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei.
Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial	Art. 2.593. - (1) Legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează:
	a) condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile, cu excepţia capacităţii;
	b) admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu excepţia capacităţii;
	c) limitele alegerii regimului matrimonial;
	d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele acestei schimbări;
	e) conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor, precum şi regimul datoriilor soţilor;
	f) încetarea ÅŸi lichidarea regimului matrimonial, precum ÅŸi regulile privind împărÅ£eala bunurilor comune.
	(2) Cu toate acestea, formarea loturilor, precum ÅŸi atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului.
Legea aplicabilă condiÅ£iilor de formă ale convenÅ£iei matrimoniale	Art. 2.594. - CondiÅ£iile de formă cerute pentru încheierea convenÅ£iei matrimoniale sunt cele prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial sau cele prevăzute de legea locului unde aceasta se încheie.
Ocrotirea terţilor	Art. 2.595. - (1) Măsurile de publicitate şi opozabilitatea regimului matrimonial faţă de terţi sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial.
	(2) Cu toate acestea, atunci când la data naÅŸterii raportului juridic dintre un soÅ£ ÅŸi un terÅ£ aceÅŸtia aveau reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită pe teritoriul aceluiaÅŸi stat, este aplicabilă legea acestui stat, cu excepÅ£ia următoarelor cazuri:
	a) au fost îndeplinite condiÅ£iile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial;
	b) terţul cunoştea, la data naşterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorat cu imprudenţă din partea sa;
	c) au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Schimbarea reÅŸedinÅ£ei obiÅŸnuite sau a cetăţeniei	Art. 2.596. - (1) Legea reÅŸedinÅ£ei obiÅŸnuite comune sau legea cetăţeniei comune a soÅ£ilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îÅŸi schimbă, după caz, reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită sau cetăţenia.
	(2) Dacă ambii soÅ£i îÅŸi schimbă reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită sau, după caz, cetăţenia, legea comună a noii reÅŸedinÅ£e obiÅŸnuite sau a noii cetăţenii se aplică regimului matrimonial numai pentru viitor, dacă soÅ£ii nu au convenit altfel, ÅŸi, în niciun caz, nu poate prejudicia drepturile terÅ£ilor.

	(3) Cu toate acestea, dacă soÅ£ii au ales legea aplicabilă regimului matrimonial, ea rămâne aceeaÅŸi, chiar dacă soÅ£ii îÅŸi schimbă reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită sau cetăţenia.
§3. Desfacerea căsătoriei
Alegerea legii aplicabile divorţului	Art. 2.597. - Soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:
	a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
	b) legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
	c) legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi;
	d) legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani;
	e) legea română.
Data convenÅ£iei de alegere a legii aplicabile	Art. 2.598. - (1) ConvenÅ£ia de alegere a legii aplicabile divorÅ£ului se poate încheia sau modifica cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunÅ£e divorÅ£ul.
	(2) Cu toate acestea, instanÅ£a judecătorească poate să ia act de acordul soÅ£ilor cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părÅ£ile au fost legal citate.
Forma convenÅ£iei de alegere a legii aplicabile	Art. 2.599. - ConvenÅ£ia de alegere a legii aplicabile divorÅ£ului trebuie încheiată în scris, semnată ÅŸi datată de soÅ£i.
Legea aplicabilă divorÅ£ului	Art. 2.600. - (1) În lipsa alegerii legii de către soÅ£i, legea aplicabilă divorÅ£ului este:
	a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ;
	b) în lipsa reÅŸedinÅ£ei obiÅŸnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soÅ£ii au avut ultima reÅŸedinţă obiÅŸnuită comună, dacă cel puÅ£in unul dintre soÅ£i mai are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorÅ£;
	c) în lipsa reÅŸedinÅ£ei obiÅŸnuite a unuia din soÅ£i pe teritoriul statului unde aceÅŸtia au avut ultima reÅŸedinţă obiÅŸnuită comună, legea cetăţeniei comune a soÅ£ilor la data introducerii cererii de divorÅ£;
	d) în lipsa cetăţeniei comune a soÅ£ilor, legea ultimei cetăţenii comune a soÅ£ilor, dacă cel puÅ£in unul dintre ei a păstrat această cetăţenie la data introducerii cererii de divorÅ£;
	e) legea română, în toate celelalte cazuri.
	(2) Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorÅ£ul ori îl admite în condiÅ£ii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soÅ£i este, la data cererii de divorÅ£, cetăţean român sau are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită în România.
	(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile ÅŸi în cazul în care divorÅ£ul este cârmuit de legea aleasă de soÅ£i.
RecunoaÅŸterea divorÅ£ului prin denunÅ£are unilaterală	Art. 2.601. - Actul întocmit în străinătate prin care se constată voinÅ£a unilaterală a bărbatului de a desface căsătoria, fără ca legea străină aplicabilă să recunoască femeii un drept egal, nu poate fi recunoscut în România, cu excepÅ£ia situaÅ£iei când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiÅ£ii:
	a) actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condiÅ£iilor de fond ÅŸi de formă prevăzute de legea străină aplicabilă;
	b) femeia a acceptat în mod liber ÅŸi neechivoc această modalitate de desfacere a căsătoriei;
	c) nu există niciun alt motiv de refuz al recunoaÅŸterii pe teritoriul României a hotărârii prin care s-a încuviinÅ£at desfacerea căsătoriei în această modalitate.
Legea aplicabilă separaÅ£iei de corp	Art. 2.602. - Legea care cârmuieÅŸte divorÅ£ul se aplică în mod corespunzător ÅŸi separaÅ£iei de corp.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Filiaţia
§1. FiliaÅ£ia copilului din căsătorie
Legea aplicabilă	Art. 2.603. - (1) FiliaÅ£ia copilului din căsătorie se stabileÅŸte potrivit legii care, la data când s-a născut, cârmuieÅŸte efectele generale ale căsătoriei părinÅ£ilor săi.
	(2) Dacă, înainte de naÅŸterea copilului, căsătoria părinÅ£ilor a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele.
	(3) Legea arătată se aplică, de asemenea, tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie, precum ÅŸi dobândirii numelui de către copil.

Legitimarea copilului	Art. 2.604. - În cazul în care părinÅ£ii sunt în drept să procedeze la legitimarea prin căsătorie subsecventă a copilului născut anterior, condiÅ£iile cerute în acest scop sunt cele prevăzute de legea care se aplică efectelor generale ale căsătoriei.
§2. FiliaÅ£ia copilului din afara căsătoriei
Legea aplicabilă	Art. 2.605. - (1) FiliaÅ£ia copilului din afara căsătoriei se stabileÅŸte potrivit legii naÅ£ionale a copilului de la data naÅŸterii. Dacă copilul are mai multe cetăţenii, altele decât cea română, se aplică legea cetăţeniei care îi este cea mai favorabilă.
	(2) Legea prevăzută la alin. (1) se aplică îndeosebi recunoaÅŸterii filiaÅ£iei ÅŸi efectelor ei, precum ÅŸi contestării recunoaÅŸterii filiaÅ£iei.
Răspunderea tatălui	Art. 2.606. - Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii şi pentru cele prilejuite de naşterea copilului este supus legii naţionale a mamei.
§3. AdopÅ£ia
Legea aplicabilă condiÅ£iilor de fond	Art. 2.607. - (1) CondiÅ£iile de fond cerute pentru încheierea adopÅ£iei sunt stabilite de legea naÅ£ională a adoptatorului ÅŸi a celui ce urmează să fie adoptat. AceÅŸtia trebuie să îndeplinească ÅŸi condiÅ£iile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naÅ£ionale arătate.
	(2) CondiÅ£iile de fond cerute soÅ£ilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieÅŸte efectele generale ale căsătoriei lor. AceeaÅŸi lege se aplică ÅŸi dacă unul dintre soÅ£i adoptă copilul celuilalt.
Legea aplicabilă efectelor adopÅ£iei	Art. 2.608. - Efectele adopÅ£iei, precum ÅŸi relaÅ£iile dintre adoptator ÅŸi adoptat sunt guvernate de legea naÅ£ională a adoptatorului, iar în cazul în care ambii soÅ£i sunt adoptatori, se aplică legea care guvernează efectele generale ale căsătoriei. AceeaÅŸi lege cârmuieÅŸte ÅŸi desfacerea adopÅ£iei.
Legea aplicabilă formei adopÅ£iei	Art. 2.609. - Forma adopÅ£iei este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie.
Legea aplicabilă nulităţii adopţiei	Art. 2.610. - Nulitatea adopţiei este supusă, pentru condiţiile de fond, legilor aplicabile condiţiilor de fond, iar pentru nerespectarea condiţiilor de formă, legii aplicabile formei adopţiei.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Autoritatea părintească. Protecţia copiilor
Legea aplicabilă	Art. 2.611. - Legea aplicabilă se stabileÅŸte potrivit ConvenÅ£iei privind competenÅ£a, legea aplicabilă, recunoaÅŸterea, executarea ÅŸi cooperarea cu privire la răspunderea părintească ÅŸi măsurile privind protecÅ£ia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
ObligaÅ£ia de întreÅ£inere
Legea aplicabilă	Art. 2.612. - Legea aplicabilă obligaÅ£iei de întreÅ£inere se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.
CAPITOLUL III
Bunurile
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Legea aplicabilă bunurilor	Art. 2.613. - (1) Posesia, dreptul de proprietate ÅŸi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanÅ£ii reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află, afară numai dacă prin dispoziÅ£ii speciale se prevede altfel.
	(2) Platformele ÅŸi alte instalaÅ£ii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate, în înÅ£elesul prezentului capitol, ca bunuri imobile.
Legea aplicabilă patrimoniului de afectaÅ£iune	Art. 2.614. - Legea aplicabilă unei mase patrimoniale afectate unei destinaÅ£ii speciale, profesionale sau de altă natură, este legea statului cu care această masă patrimonială are cele mai strânse legături.
Legea aplicabilă revendicării bunurilor mobile	Art. 2.615. - (1) Revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal este supusă, la alegerea proprietarului originar, fie legii statului pe teritoriul căruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului, fie legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la momentul revendicării.

	(2) Cu toate acestea, dacă legea statului pe teritoriul căruia bunul se afla la momentul furtului sau exportului nu cuprinde dispoziţii privind protecţia terţului posesor de bună-credinţă, acesta poate invoca protecţia pe care i-o conferă legea statului pe teritoriul căruia bunul se află la momentul revendicării.
	(3) Prevederile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi bunurilor furate sau exportate ilegal din patrimonial cultural naţional al unui stat.
Legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare	Art. 2.616. - (1) Uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.
	(2) În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlineÅŸte durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, dacă sunt reunite, cu începere de la data deplasării bunului în acel stat, toate condiÅ£iile cerute de menÅ£ionata lege.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Bunurile mobile corporale
Legea aplicabilă	Art. 2.617. - Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care ÅŸi-a schimbat aÅŸezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, a modificat sau a stins dreptul respectiv.
Legea aplicabilă bunului aflat în curs de transport	Art. 2.618. - Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, afară numai dacă:
	a) părţile interesate au ales, prin acordul lor, o altă lege, care devine astfel aplicabilă;
	b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asigurătorii sau ca urmare a unei vânzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reaÅŸezat temporar;
	c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus legii sale naÅ£ionale.
Rezerva dreptului de proprietate	Art. 2.619. - CondiÅ£iile ÅŸi efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite, dacă părÅ£ile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.
SECÅ¢IUNEA a 3-a
Mijloacele de transport
Legea aplicabilă	Art. 2.620. - (1) Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:
	a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei;
	b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare ÅŸi rutiere din patrimoniul ei.
	(2) Legea menţionată la alin. (1) se aplică deopotrivă:
	a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică;
	b) creanÅ£elor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenÅ£a tehnică, întreÅ£inerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
Domeniul de aplicare	Art. 2.621. - Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei cârmuieÅŸte îndeosebi:
	a) puterile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei sau aeronavei;
	b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părţile nu au ales o altă lege;
	c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru faptele ÅŸi actele comandantului ÅŸi echipajului;
	d) drepturile reale şi de garanţie asupra navei sau aeronavei, precum şi formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit şi se sting asemenea drepturi.
SECÅ¢IUNEA a 4-a
Titlurile de valoare
Legea aplicabilă titlurilor de valoare	Art. 2.622. - (1) Emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, nominative sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.

	(2) Condiţiile şi efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele menţionate la alin. (1) sunt supuse:
	a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât priveÅŸte titlul nominativ;
	b) legii locului de plată a titlului la ordin;
	c) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum ÅŸi dintre aceÅŸtia ÅŸi terÅ£ele persoane.
Legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii	Art. 2.623. - (1) Legea menÅ£ionată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabileÅŸte dacă acesta întruneÅŸte condiÅ£iile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determină potrivit legii statului în care îÅŸi are sediul întreprinderea emitentă.
	(2) Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alin. (1), cârmuieÅŸte drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.
SECÅ¢IUNEA a 5-a
Bunurile incorporale
Legea aplicabilă operelor de creaÅ£ie intelectuală	Art. 2.624. - (1) NaÅŸterea, conÅ£inutul ÅŸi stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creaÅ£ie intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoÅŸtinÅ£a publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.
	(2) Operele de creaţie intelectuală nedivulgate sunt supuse legii naţionale a autorului.
Legea aplicabilă dreptului de proprietate industrială	Art. 2.625. - NaÅŸterea, conÅ£inutul ÅŸi stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit ori de înregistrare.
SECÅ¢IUNEA a 6-a
Formele de publicitate
Legea aplicabilă	Art. 2.626. - (1) Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri sunt supuse legii aplicabile la data ÅŸi locul unde se îndeplinesc, afară numai dacă prin dispoziÅ£ii speciale se prevede altfel.
	(2) Formele de publicitate, precum ÅŸi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde acesta se găseÅŸte situat, chiar dacă temeiul juridic al naÅŸterii, transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanÅ£iei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.
SECÅ¢IUNEA a 7-a
Ipotecile mobiliare
Aplicarea legii locului unde se află bunul	Art. 2.627. - CondiÅ£iile de validitate, publicitatea ÅŸi efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară.
Aplicarea legii locului unde se află debitorul	Art. 2.628. - (1) Prin excepÅ£ie de la prevederile art. 2.627, se aplică legea locului unde se află debitorul, în cazul:
	a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinaÅ£iei sale, este utilizat în mai multe state, dacă prin dispoziÅ£ii speciale nu se prevede altfel;
	b) unui bun mobil incorporal;
	c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului. Cu toate acestea, în cazul acÅ£iunilor, părÅ£ilor sociale ÅŸi obligaÅ£iunilor se aplică legea statutului organic al emitentului, cu excepÅ£ia cazului în care aceste titluri de valoare sunt tranzacÅ£ionate pe o piaţă organizată, caz în care se aplică legea statului în care funcÅ£ionează piaÅ£a respectivă.
	(2) Se consideră că debitorul se află în statul în care acesta are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită sau, după caz, sediul social la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară.
Legea aplicabilă în cazul resurselor naturale	Art. 2.629. - CondiÅ£iile de validitate, publicitatea ÅŸi efectele ipotecii asupra resurselor minerale, petrolului sau gazelor ori asupra unei creanÅ£e rezultate din vânzarea acestora la sursă, care se naÅŸte de la data extragerii bunurilor sau de la data la care sumele obÅ£inute din vânzare sunt virate în cont, sunt supuse legii locului unde se află exploatarea.

SituaÅ£iile speciale privind legea aplicabilă publicităţii ipotecii mobiliare	Art. 2.630. - (1) Ipoteca înregistrată potrivit legii locului unde se află bunul îÅŸi conservă rangul de prioritate în alt stat, dacă au fost îndeplinite ÅŸi formele de publicitate prevăzute de legea acestui stat:
	a) înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii aplicabile la data constituirii ipotecii;
	b) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul respectiv sau în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt.
	(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător ÅŸi în cazul în care ipoteca a fost înregistrată potrivit legii locului unde se află debitorul. Termenele prevăzute la alin. (1) lit. b) se calculează, după caz, de la data la care debitorul îÅŸi stabileÅŸte reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită ori, după caz, sediul social în statul respectiv sau de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt.
	(3) Cu toate acestea, ipoteca mobiliară nu va fi opozabilă terÅ£ului care a dobândit cu titlu oneros un drept asupra bunului fără să fi cunoscut existenÅ£a ipotecii mobiliare ÅŸi mai înainte ca aceasta să fi devenit opozabilă potrivit alin. (1) ÅŸi (2).
Lipsa publicităţii în străinătate	Art. 2.631. - (1) Dacă legea străină care reglementează rangul ipotecii mobiliare nu prevede formalităţi de publicitate ÅŸi bunul nu este în posesia creditorului, ipoteca mobiliară are rang inferior:
	a) ipotecii asupra unei creanÅ£e constând într-o sumă de bani plătibilă în România; b) ipotecii asupra unui bun mobil corporal, care a fost constituită atunci când bunul se afla în România, sau asupra unui titlu negociabil.
	(2) Cu toate acestea, ipoteca mobiliară îÅŸi conservă rangul de prioritate, dacă este înregistrată, potrivit legii române, înaintea constituirii ipotecii menÅ£ionate la alin. (1) lit. a) sau b).
Legea aplicabilă operaÅ£iunilor asimilate ipotecilor mobiliare	Art. 2.632. - (1) DispoziÅ£iile prezentei secÅ£iuni referitoare la publicitate ÅŸi efectele acesteia sunt aplicabile, în mod corespunzător, Å£inând seama de natura bunurilor mobile, ÅŸi operaÅ£iunilor asimilate, potrivit legii, ipotecii mobiliare.
	(2) Pentru determinarea legii aplicabile se ia în considerare data încheierii operaÅ£iunii asimilate ipotecii mobiliare.
CAPITOLUL IV
MoÅŸtenirea
Legea aplicabilă	Art. 2.633. - Moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită.
Alegerea legii aplicabile	Art. 2.634. - (1) O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moÅŸtenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetăţenie o are.
	(2) ExistenÅ£a ÅŸi validitatea consimţământului exprimat prin declaraÅ£ia de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a cârmui moÅŸtenirea.
	(3) DeclaraÅ£ia de alegere a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce priveÅŸte forma, condiÅ£iile unei dispoziÅ£ii pentru cauză de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de către testator a unei asemenea desemnări a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce priveÅŸte forma, condiÅ£iile de modificare sau de revocare a unei dispoziÅ£ii pentru cauză de moarte.
Legea aplicabilă formei testamentului	Art. 2.635. - Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiÅ£iile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:
	a) legea naţională a testatorului;
	b) legea reşedinţei obişnuite a acestuia;
	c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
	d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
	e) legea instanÅ£ei sau a organului care îndeplineÅŸte procedura de transmitere a bunurilor moÅŸtenite.
Domeniul de aplicare a legii moÅŸtenirii. Succesiunea vacantă	Art. 2.636. - (1) Legea aplicabilă moÅŸtenirii stabileÅŸte îndeosebi:
	a) momentul ÅŸi locul deschiderii moÅŸtenirii;
	b) persoanele cu vocaţie de a moşteni;
	c) calităţile cerute pentru a moşteni;
	d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
	e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
	f) întinderea obligaÅ£iei moÅŸtenitorilor de a suporta pasivul;

	g) condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare, precum şi incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;
	h) partajul succesoral.
	(2) În cazul în care, conform legii aplicabile moÅŸtenirii, succesiunea este vacantă, bunurile situate sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul dispoziÅ£iilor legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante.
CAPITOLUL V
Actul juridic
Legea aplicabilă condiţiilor de fond	Art. 2.637. - (1) Condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său.
	(2) Alegerea legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanÅ£e.
	(3) Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic.
	(4) ÎnÅ£elegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior încheierii actului. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuÅŸi:
	a) să infirme validitatea formei acestuia; sau
	b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terÅ£i.
Legea aplicabilă în lipsa alegerii	Art. 2.638. - (1) În lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.
	(2) Se consideră că există atari legături cu legea statului în care debitorul prestaÅ£iei caracteristice sau, după caz, autorul actului are, la data încheierii actului, după caz, reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită, fondul de comerÅ£ sau sediul social.
Legea aplicabilă condiÅ£iilor de formă	Art. 2.639. - (1) CondiÅ£iile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuieÅŸte fondul.
	(2) Actul se consideră totuÅŸi valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplineÅŸte condiÅ£iile prevăzute de una dintre legile următoare:
	a) legea locului unde a fost întocmit;
	b) legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit;
	c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.
	(3) În cazul în care legea aplicabilă condiÅ£iilor de fond ale actului juridic impune, sub sancÅ£iunea nulităţii, o anumită formă solemnă, nicio altă lege dintre cele menÅ£ionate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerinţă, indiferent de locul întocmirii actului.
CAPITOLUL VI
Obligaţiile
Legea aplicabilă obligaţiilor contractuale	Art. 2.640. - (1) Legea aplicabilă obligaţiilor contractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.
	(2) În materiile care nu intră sub incidenÅ£a reglementărilor Uniunii Europene sunt aplicabile dispoziÅ£iile prezentului cod privind legea aplicabilă actului juridic, dacă nu se prevede altfel prin convenÅ£ii internaÅ£ionale sau prin dispoziÅ£ii speciale.
Legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale	Art. 2.641. - (1) Legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.
	(2) În materiile care nu intră sub incidenÅ£a reglementărilor Uniunii Europene se aplică legea care cârmuieÅŸte fondul raportului juridic preexistent între părÅ£i, dacă nu se prevede altfel prin convenÅ£ii internaÅ£ionale sau prin dispoziÅ£ii speciale.
Răspunderea pentru atingeri aduse personalităţii	Art. 2.642. - (1) PretenÅ£iile de reparaÅ£ii întemeiate pe o atingere adusă vieÅ£ii private sau personalităţii, inclusiv prin mass-media sau orice alt mijloc public de informare, sunt cârmuite, la alegerea persoanei lezate, de:
	a) legea statului reşedinţei sale obişnuite;
	b) legea statului în care s-a produs rezultatul păgubitor;
	c) legea statului în care autorul daunei îÅŸi are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită ori sediul social.
	(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) ÅŸi b) se cere ÅŸi condiÅ£ia ca autorul daunei să fi trebuit în mod rezonabil să se aÅŸtepte ca efectele atingerii aduse personalităţii să se producă în unul dintre acele două state.

	(3) Dreptul la replică împotriva atingerilor aduse personalităţii este supus legii statului în care a apărut publicaÅ£ia sau de unde s-a difuzat emisiunea.
Stingerea obligaţiilor	Art. 2.643. - (1) Delegaţia şi novaţia sunt supuse legii aplicabile obligaţiei care le formează obiectul.
	(2) Compensaţia este supusă legii aplicabile creanţei căreia i se opune stingerea, parţială sau totală, prin compensaţie.
Pluralitatea de debitori	Art. 2.644. - Creditorul care îÅŸi valorifică drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei.
Dreptul de regres	Art. 2.645. - (1) Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor există numai dacă legile aplicabile ambelor datorii îl admit.
	(2) Condiţiile de exercitare a regresului sunt determinate de legea aplicabilă datoriei pe care codebitorul o are faţă de creditorul urmăritor.
	(3) Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat şi debitorul plătitor sunt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urmă.
	(4) Dreptul unei instituţii publice de a exercita regresul este stabilit de legea aplicabilă statutului său organic. Admisibilitatea şi exerciţiul regresului sunt guvernate de dispoziţiile alin. (2) şi (3).
Moneda de plată	Art. 2.646. - (1) Moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o.
	(2) Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sunt determinate de legea aplicabilă datoriei.
	(3) Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce anume monedă urmează ca ea să fie făcută, afară numai dacă, în raporturile de drept internaÅ£ional privat născute din contract, părÅ£ile au convenit o altă monedă de plată.
CAPITOLUL VII
Cambia, biletul la ordin ÅŸi cecul
SECÅ¢IUNEA 1
Dispoziţii generale
Legea aplicabilă capacităţii	Art. 2.647. - Persoana care, potrivit legii sale naÅ£ionale, este lipsită de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec se obligă totuÅŸi valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor.
Legea aplicabilă condiÅ£iilor de formă	Art. 2.648. - (1) Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec este supus condiÅ£iilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, îndeplinirea condiÅ£iilor de formă prevăzute de legea locului plăţii este suficientă.
	(2) Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii prevăzute la alin. (1), dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior.
Legea aplicabilă acÅ£iunii în regres	Art. 2.649. - Termenele stabilite pentru exercitarea acÅ£iunii în regres sunt determinate, faţă de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat naÅŸtere.
Legea aplicabilă protestului	Art. 2.650. - Forma ÅŸi termenele de protest, cât ÅŸi condiÅ£iile de formă ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie, bilet la ordin sau cec sunt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar.
SECÅ¢IUNEA a 2-a
Cambia ÅŸi biletul la ordin
Legea aplicabilă efectelor obligaţiilor	Art. 2.651. - (1) Efectele obligaţiilor acceptantului unei cambii şi semnatarului unui bilet la ordin sunt supuse legii locului unde aceste titluri sunt plătibile.
	(2) Efectele pe care le produc semnăturile celorlalţi obligaţi prin cambie sau prin bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date semnăturile.
Legea aplicabilă dobândirii creanÅ£ei	Art. 2.652. - Legea locului unde titlul a fost constituit stabileÅŸte dacă posesorul cambiei dobândeÅŸte creanÅ£a care a dat loc emisiunii titlului.
Legea aplicabilă acceptării	Art. 2.653. - Legea statului unde este plătibilă cambia stabileÅŸte dacă acceptarea poate fi restrânsă la o parte din sumă, precum ÅŸi dacă posesorul titlului este sau nu este obligat să primească o plată parÅ£ială.
Legea aplicabilă în caz de pierdere sau furt	Art. 2.654. - Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt plătibile determină măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.

SECÅ¢IUNEA a 3-a
Cecul
Legea aplicabilă	Art. 2.655. - Legea statului unde cecul este plătibil determină persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.
Nulitatea cecului	Art. 2.656. - În cazul în care, potrivit legii aplicabile, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptăţite, obligaÅ£iile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale căror legi nu cuprind o asemenea restricÅ£ie, sunt valabile.
Legea aplicabilă efectelor obligaţiilor	Art. 2.657. - Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligaţiile ce decurg din cec determină efectele acestor obligaţii.
Domeniul de aplicare	Art. 2.658. - Legea statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi:
	a) dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum şi efectele postdatării;
	b) termenul de prezentare;
	c) dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat şi care sunt efectele produse de aceste menţiuni;
	d) dacă posesorul poate cere şi dacă este obligat să primească o plată parţială;
	e) dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza „plătibil în cont“ ori o expresie echivalentă ÅŸi care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;
	f) dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului şi care este natura lor;
	g) dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziţie la plata acestuia;
	h) măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
	i) dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva giranÅ£ilor, trăgătorului ÅŸi celorlalÅ£i obligaÅ£i.
CAPITOLUL VIII
Fiducia
Alegerea legii aplicabile	Art. 2.659. - (1) Fiducia este supusă legii alese de constituitor.
	(2) Dispoziţiile art. 2.637 sunt aplicabile.
Determinarea obiectivă a legii aplicabile	Art. 2.660. - În lipsa alegerii legii aplicabile, precum ÅŸi în cazul în care legea aleasă nu cunoaÅŸte instituÅ£ia fiduciei, se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strânse legături. În acest scop, se Å£ine seama îndeosebi de:
	a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;
	b) locul situării bunurilor fiduciare;
	c) locul unde fiduciarul îÅŸi are reÅŸedinÅ£a obiÅŸnuită sau, după caz, sediul social;
	d) scopul fiduciei şi locul unde acesta urmează să se realizeze.
Domeniul de aplicare	Art. 2.661. - Legea determinată potrivit art. 2.659 ÅŸi 2.660 este aplicabilă condiÅ£iilor de validitate, interpretării ÅŸi efectelor fiduciei, precum ÅŸi administrării ei. Această lege determină în special:
	a) desemnarea, renunÅ£area ÅŸi înlocuirea fiduciarului, condiÅ£iile speciale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi desemnată fiduciar, precum ÅŸi transmiterea puterilor fiduciarului;
	b) drepturile şi obligaţiile dintre fiduciari;
	c) dreptul fiduciarului de a delega în tot sau în parte executarea obligaÅ£iilor sale sau exercitarea puterilor care îi revin;
	d) puterile fiduciarului de a administra ÅŸi de a dispune de bunurile din masa patrimonială fiduciară, de a constitui garanÅ£ii ÅŸi de a dobândi alte bunuri;
	e) puterile fiduciarului de a face investiţii şi plasamente;
	f) îngrădirile cu privire la durata fiduciei, precum ÅŸi cele cu privire la puterile fiduciarului de a constitui rezerve din veniturile rezultate din administrarea bunurilor;
	g) raporturile dintre fiduciar şi beneficiar, inclusiv răspunderea personală a fiduciarului faţă de beneficiar;
	h) modificarea sau încetarea fiduciei;
	i) repartizarea bunurilor ce alcătuiesc masa patrimonială fiduciară;
	j) obligaţia fiduciarului de a da socoteală de modul cum a fost administrată masa patrimonială fiduciară.
SituaÅ£iile speciale	Art. 2.662. - Un element al fiduciei, susceptibil de a fi izolat, în special administrarea acestuia, poate fi supus unei legi distincte.

CAPITOLUL IX
Prescripţia extinctivă
Legea aplicabilă	Art. 2.663. - PrescripÅ£ia extinctivă a dreptului la acÅ£iune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuÅŸi.
Dispoziţii finale
Data intrării în vigoare	Art. 2.664. - (1) Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.*) *) În temeiul art. 220 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, Codul civil intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011. (2) În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului civil.

NOTÄ‚:Reproducem mai jos dispoziÅ£iile art. 211-214, 216-218 ÅŸi 220-230 din cap. X „DispoziÅ£ii finale“ din Legea nr. 71/2011, care nu sunt toate încorporate în forma republicată a Legii nr. 287/2009 ÅŸi care se aplică în continuare ca dispoziÅ£ii proprii ale Legii nr. 71/2011: Articolul 211În sensul Codului civil, precum ÅŸi al legislaÅ£iei civile în vigoare, prin expresiile alienaÅ£ie mintală sau debilitate mintală se înÅ£elege o boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetenÅ£a psihică a persoanei de a acÅ£iona critic ÅŸi predictiv privind consecinÅ£ele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor ÅŸi obligaÅ£iilor civile. Articolul 212
(1) Cu excepÅ£ia art. 535 din Codul civil, în cuprinsul Codului civil termenul «necorporal» se înlocuieÅŸte cu termenul «incorporal».
(2) În cuprinsul art. 44, art. 144 alin. (3), art. 146 alin. (4), art. 172, art. 211 alin. (2), art. 316 alin. (2), art. 386 alin. (1), art. 689 alin. (3), art. 990 alin. (1) ÅŸi art. 991 din Codul civil, expresia «lovite de nulitate relativă» se înlocuieÅŸte cu termenul «anulabile».
(3) În cuprinsul art. 215 alin. (1), art. 299, 300, art. 347 alin. (1), art. 1.064 alin. (2), art. 1.248 alin. (4), art. 1.251 ÅŸi 1.252 din Codul civil, expresia «lovit/lovită de nulitate relativă» se înlocuieÅŸte cu termenul «anulabil/anulabilă», după caz.
(4) În cuprinsul Codului civil, precum ÅŸi în cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare, sintagmele «persoane juridice fără/cu scop patrimonial», «fără scop patrimonial» ÅŸi «cu scop patrimonial» se înlocuiesc cu sintagmele «persoane juridice fără/cu scop lucrativ», «fără scop lucrativ» ÅŸi, respectiv, «cu scop lucrativ».
(5) În cuprinsul Codului civil, termenul «comunitar»/«comunitare» se înlocuieÅŸte cu termenul «Uniunii Europene».
(6) În cuprinsul Codului civil, termenul «bancă» ÅŸi expresiile «instituÅ£ie bancară» ÅŸi «societate bancară» se înlocuiesc cu expresia «instituÅ£ie de credit».
(7) În cuprinsul art. 1.186 alin. (2), art. 1.191 alin. (1), art. 1.196 alin. (2), art. 1.200 alin. (2), art. 1.240 alin. (2), art. 1.266 alin. (2), art. 1.494 alin. (1), art. 1.495 alin. (1) ÅŸi art. 2.014 alin. (2) din Codul civil, expresia «practicile stabilite între părÅ£i» se înlocuieÅŸte cu expresia «practicile statornicite între părÅ£i».
(8) În tot cuprinsul OrdonanÅ£ei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări ÅŸi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, expresia «societate civilă profesională» se înlocuieÅŸte cu expresia «societate profesională». Articolul 213La data intrării în vigoare a Codului civil, termenii ÅŸi expresiile din legislaÅ£ia civilă ÅŸi comercială în vigoare se înlocuiesc cu termenii ÅŸi expresiile corespondente din Codul civil. Articolul 214
(1) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va îndeplini procedurile constituÅ£ionale necesare adoptării următoarelor proiecte de acte normative:a)proiectul privind reproducerea umană asistată medical cu terÅ£ donator; b)proiectul pentru modificarea ÅŸi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare; c)proiectul pentru modificarea ÅŸi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, în vederea reglementării tratamentului fiscal al fiduciei; d)proiectul privind organizarea ÅŸi funcÅ£ionarea Arhivei Electronice de GaranÅ£ii Reale Mobiliare; e)proiectele oricăror alte acte normative a căror adoptare este necesară în vederea intrării în vigoare sau a aplicării Codului civil.
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (1) lit. c) ÅŸi d), Guvernul va adopta, prin hotărâre, norme referitoare la înregistrarea contractului de fiducie ÅŸi a modificărilor sale la organele competente prevăzute la art. 780 alin. (1) ÅŸi (2) din Codul civil, precum ÅŸi norme referitoare la avizul de fiducie ÅŸi la înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de GaranÅ£ii Reale Mobiliare.
(3) În termenul prevăzut la alin. (1) se aprobă, prin ordin al ministrului justiÅ£iei, normele metodologice privind organizarea ÅŸi funcÅ£ionarea Registrului naÅ£ional notarial al regimurilor matrimoniale, precum ÅŸi procedura de înscriere ÅŸi consultare a acestuia......... ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ Articolul 216În termen de 4 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Banca NaÅ£ională a României ÅŸi Comisia NaÅ£ională a Valorilor Mobiliare vor emite norme comune referitoare la plasamentele prezumate a fi sigure, conform art. 831 din Codul civil. Articolul 217În vederea aplicării dispoziÅ£iilor art. 2.323-2.479 din Codul civil, în termen de 4 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Comisia NaÅ£ională a Valorilor Mobiliare va modifica dispoziÅ£iile titlului VI cap. 3 secÅ£iunea a 3-a din Codul S.C. Depozitarul Central S.A., aprobat prin Decizia nr. 1.407 din 20 iunie 2006, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, în sensul de a permite transferul instrumentelor financiare ipotecate ÅŸi constituirea unor ipoteci de rang subsecvent fără acordul constituitorului ipotecii de rang preferat. Decizia Comisiei NaÅ£ionale a Valorilor Mobiliare, având ca anexă Codul S.C. Depozitarul Central S.A., se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 218În termen de 4 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, legile, inclusiv Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, precum ÅŸi ordonanÅ£ele de urgenţă ale Guvernului ÅŸi ordonanÅ£ele Guvernului modificate ÅŸi/sau completate prin prezenta lege vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ Articolul 220
(1) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
(2) Actele normative prevăzute la art. 214 ÅŸi 216-218 intră în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil. Articolul 221Prezenta lege intră în vigoare la data prevăzută la art. 220 alin. (1), cu excepÅ£ia art. 214, 216-218, 224, art. 225 alin. (1) ÅŸi (2), art. 226 ÅŸi 228, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 222Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea din cuprinsul Codului civil la hotărârea definitivă se va înÅ£elege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă. Articolul 223Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele ÅŸi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluÅ£ionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluÅ£ionează de către instanÅ£ele legal învestite, în conformitate cu dispoziÅ£iile legale, materiale ÅŸi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. Articolul 224
(1) Până la intrarea în vigoare a Codului civil, SecÅ£ia civilă ÅŸi de proprietate intelectuală ÅŸi SecÅ£ia comercială ale Înaltei CurÅ£i de CasaÅ£ie ÅŸi JustiÅ£ie se reorganizează ca SecÅ£ia I civilă ÅŸi SecÅ£ia a II-a civilă.
(2) DispoziÅ£iile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător. Articolul 225
(1) SecÅ£iile comerciale existente la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul tribunalelor ÅŸi curÅ£ilor de apel se vor reorganiza ca secÅ£ii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secÅ£iile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanÅ£ei.
(2) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) îÅŸi va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil.
(3) Cauzele civile ÅŸi comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluÅ£ionate de aceleaÅŸi complete de judecată, cu respectarea principiului continuităţii. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanÅ£a de trimitere. Articolul 226
(1) Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanÅ£ei, în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinÅ£a, în cadrul secÅ£iilor civile, complete specializate pentru soluÅ£ionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:a)cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv ÅŸi mandat ad hoc; b)cererile în materia societăţilor comerciale ÅŸi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum ÅŸi în materia registrului comerÅ£ului; c)cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenÅ£ei; d)cererile privind titlurile de valoare ÅŸi alte instrumente financiare.
(2) La înfiinÅ£area completelor specializate potrivit alin. (1) se va Å£ine seama de următoarele criterii:a)asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secÅ£iei; b)specializarea judecătorilor ÅŸi necesitatea valorificării experienÅ£ei profesionale a acestora; c)respectarea principiului repartizării aleatorii.
(3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) îÅŸi va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil. Articolul 227Dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competenÅ£a tribunalelor comerciale ori, după caz, de competenÅ£a secÅ£iilor comerciale ale tribunalelor sau curÅ£ilor de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competenÅ£a de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secÅ£iilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secÅ£iilor civile reorganizate conform art. 225. Articolul 228
(1) Până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale ArgeÅŸ, Cluj ÅŸi MureÅŸ se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secÅ£ii civile în cadrul tribunalelor ArgeÅŸ, Cluj ÅŸi MureÅŸ, în condiÅ£iile art. 226.
(2) La stabilirea cauzelor de competenţa tribunalelor specializate sau, după caz, a secţiilor civile reorganizate potrivit alin. (1) se va ţine seama de numărul şi natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora, precum şi de volumul de activitate al instanţei. Articolul 229
(1) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară.
(2) Până la reglementarea prin lege a organizării ÅŸi funcÅ£ionării instanÅ£ei de tutelă:a)atribuÅ£iile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanÅ£ele, secÅ£iile sau, după caz, completele specializate pentru minori ÅŸi familie; b)raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepÅ£ia anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcÅ£ia generală de asistenţă socială ÅŸi protecÅ£ia copilului; c)autorităţile ÅŸi instituÅ£iile cu atribuÅ£ii în domeniul protecÅ£iei drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite atribuÅ£iile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepÅ£ia celor date în competenÅ£a instanÅ£ei de tutelă.
(3) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), în vederea îndeplinirii atribuÅ£iilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, instanÅ£a de tutelă poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea autorităţii tutelare.
(4) Cererile în curs de soluÅ£ionare la data intrării în vigoare a Codului civil rămân să fie soluÅ£ionate de instanÅ£ele judecătoreÅŸti sau, după caz, de autorităţile administrative competente potrivit legii în vigoare la data sesizării lor. Articolul 230La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: a)Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 (supl.) din 12 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 13 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 14 ianuarie 1865, nr. 11 (supl.) din 16 ianuarie 1865, nr. 13 (supl.) din 19 ianuarie 1865, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, cu excepÅ£ia dispoziÅ£iilor art. 1.169-1.206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; b)Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oricare contracte ÅŸi pentru adaosul unui alineat la art. 1.089 din Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879; c)Codicele de comerÅ£ din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepÅ£ia dispoziÅ£iilor art. 46-55, 57, 58 ÅŸi 907-935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniÅŸti, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, precum ÅŸi a cărÅ£ii a II-a «Despre comerÅ£ul maritim ÅŸi despre navigaÅ£ie», care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim; d)Decretul nr. 2.142/1930 pentru promulgarea Legii privind funcÅ£ionarea cărÅ£ilor funduare centrale pentru căile ferate ÅŸi canaluri nr. 148/1930, publicat în Monitorul Oficial nr. 127 din 12 iunie 1930; e)Legea nr. 178/1934 privind reglementarea contractului de consignaÅ£ie, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 30 iulie 1934; f)art. 17 ÅŸi art. 19-28 din Legea nr. 153/1937 privind magazinele generale ÅŸi warantarea mărfurilor ÅŸi cerealelor (Dockuri ÅŸi silozuri), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 7 aprilie 1937; g)Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziÅ£iunilor privitoare la cărÅ£ile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare; h)Codul civil Carol al II-lea, republicat în Monitorul Oficial nr. 206 din 6 septembrie 1940, cu modificările ulterioare; i)Codul comercial Carol al II-lea, republicat în Monitorul Oficial nr. 194 din 23 august 1940, cu modificÄ