Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.85 din 28.04.2017

pentru aprobarea Contractului-cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România UE cofinanţare pentru mediu 2014-2020), semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 361 din 16 mai 2017

SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1Se aprobă Contractul-cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România UE cofinanţare pentru mediu 2014-2020), în valoare de 300 milioane euro, semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016, denumit în continuare Contract de finanţare. Articolul 2(1) În conformitate cu prevederile Contractului de finanţare, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene este desemnat agenţie de implementare (Promotor). În această calitate va asigura, între altele, implementarea Programului operaţional infrastructură mare referitor la axele prioritare menţionate în Contractul de finanţare, furnizarea informaţiilor tehnice şi financiare necesare alocării subproiectelor eligibile, monitorizarea şi raportarea către Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Europeană de Investiţii a stadiului fizic şi financiar al acestora.(2) Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea prevederilor Contractului de finanţare. Articolul 3(1) Tragerile în cadrul împrumutului se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, conform prevederilor Contractului de finanţare.(2) Sumele trase din împrumut se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului, se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale. Articolul 5(1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiţii, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului în raport cu condiţiile concrete de derulare a Contractului de finanţare, amendamente la conţinutul acestuia, care privesc modificarea descrierii tehnice, a procedurii de alocare, diminuarea sumei împrumutului, precum şi alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de Investiţii sau să determine noi condiţionări economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.(2) Amendamentele la Contractul de finanţare, convenite cu Banca Europeană de Investiţii conform alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR NICOLAE-LIVIU DRAGNEA p. PREŞEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA Contractul-cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România UE cofinanţare pentru mediu 2014-2020), semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016 .

SmartCity5

COMENTARII la Legea 85/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 85 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 85/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu