Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 82 din 8 aprilie 2008

pentru ratificarea Acordului realizat prin schimbul de scrisori efectuat la Paris la 26 ianuarie 2006, respectiv la 3 iulie 2006, privind participarea Romaniei in calitate de membru cu drepturi depline la Comitetul Otelului din cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE)

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 307 din 18 aprilie 2008

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se ratifică Acordul realizat prin schimbul de scrisori efectuat la Paris la 26 ianuarie 2006, respectiv la 3 iulie 2006, privind participarea României în calitate de membru cu drepturi depline la Comitetul Oţelului din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VALER DORNEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

RADU MIRCEA BERCEANU

Ambasada României în Franţa

Nr. 1.903

Paris, 3 iulie 2006

Domnule secretar general*),

Am onoarea să confirm primirea scrisorii datate 26 ianuarie, cu următorul conţinut:

„Am onoarea, în virtutea mandatului care mi-a fost încredinţat de către Consiliul Organizaţiei, să invit România să participe la lucrările Comitetului Oţelului, în conformitate cu condiţiile indicate mai jos:

Comitetul Oţelului funcţionează pe baza dispoziţiilor aplicabile ale Convenţiei referitoare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică şi ale Hotărârii Consiliului referitoare la crearea unui comitet al oţelului [C(78)171 (Final)], aşa cum a fost amendat. România este invitată să participe la lucrările Comitetului Oţelului pe picior de egalitate cu ţările membre ale OCDE, astfel:

i) acceptând să coopereze la activităţile realizate de Comitetul Oţelului pentru îndeplinirea mandatului acestuia, în special să informeze ceilalţi participanţi şi să furnizeze Comitetului informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale şi să contribuie într-o măsură adecvată la finanţarea activităţilor Comitetului; şi

ii) acceptând liniile directoare multilaterale care figurează în paragraful 6 din anexa la Hotărârea Consiliului C(78)171 (Final).

Valoarea contribuţiei României la cheltuielile Comitetului va fi calculată în conformitate cu regulile Organizaţiei, având în vedere rezoluţia Consiliului referitoare la redevenţele pentru ţările care au statut de observator permanent şi participanţii cu statut complet nemembri la lucrările organismelor subsidiare ale OCDE [C(96)223(REV1)] şi modificările pertinente.

Dacă guvernul dumneavoastră este de acord cu cele de mai sus, propun ca textul prezentei scrisori şi acela al răspunsului dumneavoastră afirmativ să constituie un acord între Organizaţie şi Guvernul României, care va intra în vigoare la data la care Guvernul României va informa Organizaţia despre îndeplinirea formalităţilor constituţionale necesare intrării sale în vigoare. Acest acord va putea fi întrerupt, de una sau de cealaltă dintre părţi, printr-un preaviz scris, în 12 luni."

M. Jose Angel Guma Treviho,

secretar general

Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică

Am onoarea să vă confirm că propunerile care figurează în scrisoarea dumneavoastră au întrunit acordul Guvernului României. Scrisoarea dumneavoastră împreună cu prezenta scrisoare constituie deci acordul dintre Guvernul României şi Organizaţie asupra participării României la Comitetul Oţelului, acord care va intra în vigoare conform condiţiilor prevăzute în scrisoarea dumneavoastră.

Vă rog să acceptaţi, domnule secretar general, asigurarea foarte înaltei mele consideraţii.

Sabin Pop

*) Traducere.

OECD -OCDE

Paris, 26 ianuarie 2006

Domnule ambasador*),

In virtutea mandatului care mi-a fost încredinţat de către Consiliul Organizaţiei, am onoarea să invit România să participe la lucrările Comitetului Oţelului, în condiţiile indicate mai jos:

Comitetul Oţelului funcţionează pe baza dispoziţiilor aplicabile ale Convenţiei referitoare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică şi ale Hotărârii Consiliului referitoare la crearea unui comitet al oţelului [C(78)171 (Final)], aşa cum a fost amendat. România este invitată să participe la lucrările Comitetul Oţelului pe picior de egalitate cu ţările membre ale OCDE, astfel:

• acceptând să coopereze la activităţile realizate de Comitetul Oţelului pentru îndeplinirea mandatului acestuia, în special să informeze ceilalţi participanţi şi să furnizeze Comitetului informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale şi să contribuie într-o măsură adecvată la finanţarea activităţilor Comitetului; şi

acceptând liniile directoare multilaterale care figurează în paragraful 6 din anexa la Hotărârea Consiliului C(78)171 (Final).

Valoarea contribuţiei României la cheltuielile Comitetului va fi calculată în conformitate cu regulile Organizaţiei, având în vedere rezoluţia Consiliului referitoare la redeventele pentru ţările care au statut de observator permanent şi participanţii cu statut complet nemembri la lucrările organismelor subsidiare ale OCDE [C(96)223(REV1)] şi modificările pertinente.

Dacă guvernul dumneavoastră este de acord cu cele de mai sus, propun ca textul prezentei scrisori şi acela al răspunsului dumneavoastră afirmativ să constituie un acord între Organizaţie şi Guvernul României, care va intra în vigoare la data la care Guvernul României va informa Organizaţia despre îndeplinirea formalităţilor constituţionale necesare intrării sale în vigoare. Acest acord va putea fi întrerupt, de una sau de cealaltă dintre părţi, printr-un preaviz scris, în 12 luni.

Vă rog să primiţi, domnule ambasador, expresia înaltei mele consideraţii.

Donald J. Johnston

*) Traducere.

SmartCity5

COMENTARII la Legea 82/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 82 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu