LEGE Nr
LEGE
Nr. 579 din 14 decembrie 2004
privind autorizarea Ministerului Justitiei de a vinde locuintele de serviciu pe
care le are in administrare
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1210 din 16 decembrie 2004

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Se autorizeaza Ministerul Justitiei sa vanda locuintele de serviciu pe care
le are in administrare la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 2
(1) Pot cumpara o singura locuinta de serviciu titularii contractelor de
inchiriere, daca le detin in baza unui contract valabil incheiat.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) persoanele care au in
proprietate, in aceeasi localitate, ele sau sotul, sotia ori copiii aflati in
intretinere, o locuinta proprietate personala care indeplineste conditiile
minimale prevazute de Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, se excepteaza persoanele
a caror activitate in Ministerul Justitiei a incetat prin demisie sau din
motive imputabile lor, in conditiile prevazute de lege.
Art. 3
(1) Locuintele de serviciu pot fi vandute titularilor de contract de
inchiriere cu plata integrala a valorii locuintei sau in rate. La incheierea
contractelor de vanzare-cumparare cu plata in rate se va achita un avans minim
de 20% din valoarea locuintei, stabilita la data vanzarii.
(2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuintelor se vor esalona
pe o perioada de maximum 20 de ani, cu o dobanda anuala de 8% .
(3) Vanzarea locuintelor de serviciu se efectueaza prin structuri proprii,
abilitate prin ordin al ministrului justitiei.
Art. 4
(1) Pretul de vanzare se stabileste pe baza unui raport de evaluare,
elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.
Evaluatorii vor fi selectati, conform legislatiei in vigoare, de catre
Ministerul Justitiei.
(2) In pretul de vanzare se include si valoarea terenului/cotei-parti de
teren aferent locuintei.
(3) Pretul stabilit potrivit alin. (1) nu poate fi mai mic decat valoarea
contabila a locuintei de serviciu.
(4) Raspunderea privind corectitudinea stabilirii pretului de vanzare
revine exclusiv evaluatorului selectat care a intocmit raportul de evaluare.
Art. 5
Actualii chiriasi isi pot exprima optiunea de a cumpara locuintele de
serviciu, in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
In situatia in care locuintele de serviciu nu sunt cumparate de chiriasi si au
devenit disponibile ca urmare a eliberarii acestora, pot fi vandute prin
licitatie publica, in conditiile legii.
Art. 6
(1) Locuintele cumparate cu plata in rate, in conditiile prezentei legi, nu
pot fi instrainate prin acte intre vii pana la data achitarii integrale a
pretului.
(2) Locuintele dobandite in conditiile prezentei legi nu pot fi
restructurate si nu li se poate schimba destinatia, pana la achitarea integrala
a pretului, fara autorizarea prealabila a Ministerului Justitiei.
(3) Ministerul Justitiei isi garanteaza incasarea pretului prin
constituirea unei ipoteci de rang I asupra locuintei in favoarea sa. Aceasta
operatiune este scutita de taxa de timbru.
Art. 7
(1) In cazul neachitarii la termenele stabilite a ratelor lunare din
valoarea locuintei, cumparatorul va plati o penalitate de 15% pe an din
cuantumul acestor rate.
(2) In caz de neplata a 6 rate scadente de catre cumparatorul locuintei,
unitatea vanzatoare va putea cere executarea silita asupra locuintei si
evacuarea detinatorului, in conditiile legii.
Art. 8
(1) Sumele incasate din vanzarea locuintelor de serviciu se fac venit la
bugetul de stat si vor fi folosite exclusiv pentru construirea si cumpararea de
noi locuinte, conform legii.
(2) Din sumele prevazute la alin. (1) se deduc cheltuielile determinate de
procesul de evaluare a locuintelor de catre persoanele fizice sau juridice
autorizate.
Art. 9
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi,
Ministerul Justitiei va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor
acesteia.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
PRESEDINTELE SENATUI
NICOLAE VACAROIU