LEGE Nr. 388
din 19 octombrie 2006
pentru ratificarea
Acordului-cadru de imprumut dintre Romania si Banca de Dezvoltare a Consiliului
Europei, destinat finantarii proiectului „Initiativa Copiii Strazii",
semnat la Bucuresti la 22 noiembrie 2005 si la Paris la 5 decembrie 2005
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 898 din 6 noiembrie 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - Se ratifică Acordul-cadru de împrumut dintre
România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanţării
proiectului „Iniţiativa Copiii Străzii", semnat la Bucureşti la 22
noiembrie 2005 şi la Paris la 5 decembrie 2005, în valoare de 3,3 milioane
euro, denumit în continuare acord-cadru de împrumut.
Art. 2. - (1) Aplicarea acordului-cadru de împrumut va
fi realizată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, ca
beneficiar al împrumutului, şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, ca agenţie de implementare.
(2) Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului un acord de împrumut
subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în
aplicarea acordului-cadru de împrumut.
Art. 3. - Contribuţia României la finanţarea
proiectului „Iniţiativa Copiii Străzii", incluzând taxele şi impozitele
aferente proiectului, va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, şi de la bugetele
locale.
Art. 4. - Fondurile în lei necesare rambursării
împrumutului, achitării dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente
împrumutului se vor asigura din sume alocate anual cu această destinaţie de la
bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.
Art. 5. - (1) Se autorizează Guvernul României ca, prin
Ministerul Finanţelor Publice, de comun acord cu Banca de Dezvoltare a
Consiliului Europei, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în
raport cu condiţiile concrete de derulare a acordului-cadru de împrumut,
amendamente la conţinutul acestuia, care privesc modificări în descrierea
lucrărilor, structura costurilor, modificări de termene, precum şi orice alte
modificări care nu sunt de natură să majoreze obligaţiile financiare ale
României faţă de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei sau să determine noi
condiţionări economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.
(2) Amendamentele la acordul-cadru de împrumut,
convenite cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
potrivit alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ