Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.36 din 01.08.2021

privind aprobarea Standardelor pentru activitatea de expertiză psihologică şi a Procedurii de înscriere în Registrul experţilor psihologi
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 838 din 02 septembrie 2021



SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare, şi al art. 75 din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018,Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România hotărăşte: Articolul 1Se aprobă Standardele pentru activitatea de expertiză psihologică, prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Se aprobă Procedura de înscriere în Registrul experţilor psihologi, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare de la data publicării. Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, Ion Dafinoiu Bucureşti, 1 august 2021. Nr. 36. ANEXA Nr. 1STANDARDE pentru activitatea de expertiză psihologică Articolul 1Domeniu de aplicare
(1) Standardele pentru activitatea de expertiză psihologică sintetizează principalele criterii, obligaţii profesionale şi reguli care trebuie respectate de psihologul aflat în rolul de expert care efectuează evaluări şi expertize judiciare şi extrajudiciare.
(2) Prezentele standarde pentru activitatea de expertiză psihologică reprezintă baza pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 75 din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018.
(3) Documentul cuprinde standardele minimale general obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de expertiză psihologică/evaluare judiciară şi extrajudiciară.
Articolul 2Standarde pentru asumarea calităţii de expert
(1) În activitatea de expertiză psihologică/evaluare judiciară, psihologul poate fi desemnat ca expert de organele judiciare sau poate participa ca expert parte/consilier, prin încuviinţarea acestora, la solicitarea părţilor sau a reprezentanţilor lor legali.
(2) În activitatea de expertiză/evaluare extrajudiciară, psihologul efectuează serviciul de expertiză/evaluare la solicitarea unui beneficiar (persoană fizică sau juridică).
(3) Asumarea rolului profesional de expert psiholog în relaţie cu solicitanţii (organe judiciare, avocaţi etc.) şi efectuarea activităţii de expertiză psihologică, conform art. 75 din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018, implică respectarea următoarelor condiţii:1. condiţii privind atestarea şi specializarea: a)exercită profesia prin una din formele legale prevăzute de Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare; b)deţine un atestat de liberă practică în specialitatea în care desfăşoară activitatea de evaluare sau expertiză, treapta de psiholog specialist sau principal;2. condiţii privind competenţa profesională - cunoştinţe, abilităţi, experienţă: a)cunoaşte legislaţia profesiei de psiholog, legislaţia care reglementează activitatea de expertiză judiciară şi extrajudiciară, legislaţia specifică domeniului de activitate şi orice alte acte normative incidente în cazurile în care îşi asumă rolul de psiholog expert; b)deţine nivelul adecvat de cunoştinţe, abilităţi şi experienţă pentru tipul, nivelul şi problematica evaluării/expertizei pe care trebuie să o efectueze; c)este familiarizat cu literatura de specialitate şi cercetările actuale referitoare la problemele asupra cărora urmează să formuleze opinii de specialitate; d)respectă codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică şi cunoaşte recomandările etice privind activitatea de expertiză psihologică în contextele specifice procedurilor judiciare ale unor asociaţii profesionale relevante pentru domeniul expertizei psihologice (Asociaţia Psihologilor Americani, Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Psihologi, Societatea Britanică de Psihologie, Asociaţia Psihologilor din România etc.); e)are atât cunoştinţele generale de psihodiagnostic şi psihometrie şi abilităţile care servesc ca bază pentru cele mai multe utilizări tipice ale instrumentelor de evaluare, cât şi calificările specializate pentru utilizarea competentă şi responsabilă a instrumentelor de evaluare în contextele particulare şi pentru scopurile specifice evaluărilor şi expertizelor judiciare şi extrajudiciare; f)îşi recunoaşte limitele de competenţă şi se asigură că deţine pregătirea ştiinţifică şi experienţa practică pentru a aborda problemele supuse expertizei, utilizând competent metodologia relevantă. În caz contrar, psihologul expert va anunţa solicitantul (instanţă de judecată, poliţie, parchet, avocat etc.), în scris, în termen de 5 zile de la primirea adresei acestuia, că nu deţine pregătirea ştiinţifică şi experienţa practică pentru problema supusă expertizei;3. condiţii privind independenţa, integritatea şi obiectivitatea profesională: a)nu se află în situaţiile de incompatibilitate, conflict de interese, roluri multiple, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislaţia incidentă domeniului evaluării/expertizei, de Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, şi de codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică; b)nu s-a aflat într-un rol terapeutic în raport cu persoana sau persoanele care urmează a fi evaluate, nu a formulat anterior desemnării sale opinii profesionale referitoare la persoanele implicate, nu s-a aflat în alte raporturi profesionale sau administrative cu persoana sau persoanele supuse evaluării sau expertizei psihologice şi nici în una dintre situaţiile de abţinere prevăzute pentru judecători în Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, care se aplică şi experţilor; c)nu se găseşte în alte situaţii care ar putea afecta imparţialitatea, obiectivitatea şi validitatea demersului. În cazul în care psihologul expert se află în situaţie de incompatibilitate, conflict de interese sau roluri multiple sau există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea, obiectivitatea şi validitatea demersului ar putea fi afectate, acesta va formula o cerere de abţinere către solicitant (instanţă de judecată, poliţie, parchet) şi va aştepta răspunsul acestuia. În situaţia în care solicitantul este un cabinet de avocatură sau o persoană fizică, se va transmite refuzul de a efectua lucrarea în scris sau verbal, după caz; d)nu a fost sancţionat în ultimii 3 ani pentru săvârşirea unei abateri disciplinare în specialitatea în care desfăşoară activitatea de expertiză.
Articolul 3Standarde pentru efectuarea evaluării sau expertizei
(1) Efectuarea evaluării sau expertizei dispuse de instanţă sau solicitate de persoane fizice sau juridice implică respectarea următoarelor standarde:1. respect pentru drepturile şi demnitatea persoanelor: a)oferă participanţilor, corect şi complet, informaţiile referitoare la scopul şi obiectivele evaluării, proces, etape, durată, program, costuri, metode, instrumente, tehnici şi abordări utilizate; b)clarifică modul în care vor fi comunicate rezultatele şi limitele confidenţialităţii; c)dacă procedura nu este obligatorie prin dispoziţia organelor judiciare, obţine consimţământul, acordul sau asentimentul persoanelor implicate, al reprezentantului sau reprezentanţilor legali, după caz, în acord cu prevederile codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică; d)înainte de a administra probe psihologice, verifică starea de sănătate a persoanelor ce urmează a fi evaluate pentru a se asigura că acestea nu se află în una dintre situaţiile care ar putea duce la distorsionarea rezultatelor (tratamente medicamentoase, consum de substanţe psihoactive, odihnă insuficientă, boală etc.), nu întâmpină obstacole care le-ar putea împiedica să audă, să vadă (de exemplu, lipsa ochelarilor de vedere) sau să înţeleagă (de exemplu, necunoaşterea sau insuficienta cunoaştere a limbii) şi nu există alţi factori care pot afecta validitatea evaluării (zgomot, lipsa intimităţii, întreruperi etc.);2. integritate şi obiectivitate: a)îşi prezintă onest calificările şi experienţa în domeniul în care urmează să desfăşoare demersul evaluării/expertizei; b)clarifică rolul profesional în relaţia cu fiecare dintre părţile implicate; c)comunică instanţei, părţilor, avocaţilor sau clienţilor orice situaţie care ar putea afecta independenţa, imparţialitatea sau capacitatea sa de a efectua evaluarea sau expertiza; d)atunci când realizează expertize pentru un client persoană fizică sau juridică, psihologul precizează faptul că onorariul este pentru serviciul psihologic de evaluare oferit, neputând condiţiona şi neputând fi condiţionat de rezultatele evaluării, concluziile şi opiniile de specialitate;3. responsabilitate profesională: 3.1. obiective şi proceduri: a)obţine, dacă este cazul, clarificările necesare asupra obiectivelor evaluării/expertizei din partea organelor judiciare sau a beneficiarului; b)respectă structura, etapele, procedurile, metodologia şi termenele de realizare a evaluării/expertizei;3.2. obţinerea datelor şi informaţiilor relevante: a)identifică, obţine şi utilizează corect datele şi informaţiile relevante pentru atingerea obiectivelor, folosind mai multe surse. Este obligatorie studierea documentelor din dosar relevante pentru obiectivele expertizei; b)solicită organelor judiciare, avocaţilor, părţilor implicate sau clienţilor, în funcţie de responsabilităţile ce le revin fiecăruia, punerea la dispoziţie a înscrisurilor, documentelor, probelor audiovideo sau altor informaţii suplimentare necesare pentru realizarea expertizei/evaluării solicitate;3.3. metodologie., instrumente, tehnici, abordări: a)deţine o paletă adecvată de instrumente, metode, tehnici şi abordări cantitative şi calitative pentru fundamentarea ştiinţifică a opiniilor de specialitate sau realizarea intervenţiilor cerute prin obiectivele formulate; b)utilizează o metodologie fundamentată ştiinţific pentru a răspunde la obiectivele expertizei/evaluării, combinând adecvat metodele calitative (observaţie clinică, anamneză, interviu, teste proiective, analiza documentelor, a rapoartelor întocmite de alţi profesionişti, a înregistrărilor audio/video etc.) cu probe şi teste cantitative relevante; c)selectează şi utilizează metode, instrumente sau abordări adecvate pentru obiectivele expertizei/evaluării şi pentru particularităţile persoanei/persoanelor evaluate, considerate relevante conform literaturii de specialitate şi datelor rezultate din cercetările actuale; d)utilizează instrumente, probe, teste psihometrice avizate de Colegiul Psihologilor din România, cu caracteristici psihometrice cunoscute pentru populaţia din care face parte persoana evaluată. Atunci când nu există instrumente care să îndeplinească aceste condiţii, psihologii utilizează metode, tehnici, abordări, instrumente care au o fundamentare ştiinţifică recunoscută de comunitatea profesională internaţională şi precizează limitele rezultatelor şi interpretărilor derivate din absenţa acestor informaţii; e)deţine licenţele de utilizare, a parcurs pregătirea necesară pentru aplicarea testelor şi interpretarea corectă a rezultatelor, are abilităţile şi experienţa necesare utilizării acestor instrumente sau abordări pentru categoria de persoane din care fac parte participanţii; f)este familiarizat cu cercetările privitoare la validitatea, fidelitatea, sensibilitatea, specificitatea şi alte caracteristici relevante ale probelor utilizate; g)pe parcursul evaluării, depune toate eforturile pentru a evita concluziile eronate bazate pe prejudecăţi sau aşteptări dictate de propriile valori, convingeri, atitudini şi biasuri, care pot interfera cu informaţiile acurate obţinute în procesul de evaluare, selectând cu atenţie informaţiile care răspund obiectivelor solicitate şi eliminând informaţiile nerelevante; h)pregăteşte demersurile specifice (se documentează, selectează instrumentele adecvate etc.) fiecărei etape întreprinse în procesul de expertizare psihologică şi păstrează datele, înregistrările, înscrisurile în acord cu legislaţia în vigoare. Desfăşurarea expertizei va fi înregistrată audio şi/sau audiovideo, cu respectarea reglementărilor legale şi a prevederilor codului deontologic.
Articolul 4Standarde pentru redactarea raportului de expertiză
(1) Ca structură generală, raportul de expertiză se deosebeşte de alte rapoarte de evaluare. În comparaţie cu rapoartele de psihologie clinică, raportul de expertiză psihologică se deosebeşte, conform literaturii de specialitate şi recomandărilor Asociaţiei Psihologilor Americani, Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Psihologi, Societăţii Britanice de Psihologie etc., din perspectiva contextului, tipului de date, structurii şi produsului final (Faller & Everson, 2003). Expertizele se realizează, de regulă, în cazuri complexe şi specializate, în care sunt implicate părţi aflate în diferite tipuri de conflicte. Decidenţii sunt nespecialişti în domeniul psihologiei, iar raportul trebuie să le ofere informaţii şi argumente solide, formulate într-un mod accesibil, care să le fie utile în luarea hotărârilor. Având în vedere impactul acestor decizii, rapoartele trebuie să prezinte cu claritate demersul întreprins, procedurile utilizate pentru culegerea datelor, dovezile şi raţionamentele care stau la baza concluziilor. Nu în ultimul rând, aceste rapoarte sunt supuse reexaminărilor şi criticii şi, prin urmare, obiecţiunile la rapoartele de expertiză trebuie anticipate.
(2) În redactarea raportului de expertiză, psihologul respectă următoarele standarde:a)utilizează o structură logică şi uşor de urmărit a raportului de evaluare/expertiză; b)precizează scopul raportului, solicitantul expertizei sau evaluării, data la care s-a primit solicitarea sau dispoziţia organului judiciar, după caz, data la care raportul trebuie depus; c)oferă datele de identificare ale psihologului care efectuează expertiza/evaluarea (specialitatea, treapta de specializare, codul de parafă şi numărul curent din Registrul experţilor psihologi). Oferă informaţiile de identificare ale persoanelor evaluate, datele la care au avut loc şedinţele de evaluare şi durata acestora; d)precizează toate sursele de informaţii utilizate (documente, declaraţii scrise sau verbale ale altor specialişti etc.); e)precizează obiectivele evaluării şi întrebările la care evaluatorul trebuie să răspundă; f)precizează clar, specific şi complet metodologia utilizată, precum şi, atunci când este cazul, dreptul de utilizare a acesteia (licenţa de utilizare). Descrie cu acurateţe rezultatele obţinute de persoanele expertizate la probele aplicate (de exemplu, scoruri la testele psihologice şi/sau interpretarea acestora); g)precizează observaţiile, constatările, rezultatele pe care se fundamentează afirmaţiile din raport, stabileşte conexiunile şi specifică raţionamentele profesionale care leagă datele de concluzii; h)atunci când descrie evenimente, comportamente sau caracteristici ale persoanelor examinate, include, ori de câte ori este posibil, mai multe surse de informaţii. Atribuie informaţiile surselor din sau de la care provin; i)atunci când utilizează informaţii relatate de persoana evaluată, le coroborează cu date provenite din alte surse pentru a formula o opinie. Evită să se bazeze exclusiv pe o singură sursă de informaţii; j)sintetizează informaţiile psihologice relevante din perspectiva obiectivelor şi evită încărcarea raportului cu date nerelevante pentru obiectivele raportului; k)oferă argumente pentru concluzii şi recomandări; l)precizează limitele concluziilor sau opiniilor exprimate, derivate din tipul instrumentelor de evaluare şi caracteristicile psihometrice ale acestora, din gradul şi modul de implicare a persoanelor participante la demers, din gradul de acces la alte surse de informaţii, documente, înscrisuri sau probe necesare fundamentării opiniilor de specialitate sau din orice alţi factori care pot afecta validitatea evaluării. Atunci când accesul la anumite informaţii relevante pentru a răspunde obiectivelor evaluării a fost imposibil sau limitat, precizează demersurile întreprinse pentru obţinerea acestor date şi impactul pe care lipsa acestor informaţii îl are asupra concluziilor; m)dacă este cazul, ia în considerare şi explică datele şi opiniile alternative sau care par contradictorii în raport cu concluziile şi opiniile formulate; n)dacă este cazul, identifică în mod activ factorii care ar fi putut afecta validitatea evaluării şi explicitează în raport modul în care a redus influenţa acestora asupra concluziilor şi opiniilor de specialitate; o)utilizează un limbaj accesibil nespecialiştilor şi evită jargonul; p)acordă atenţie calităţii redactării raportului, corectitudinii exprimării sub raport gramatical şi stilistic, evitând exprimările tendenţioase, peiorative, neglijente sau colocviale şi erorile de tehnoredactare.
Articolul 5Răspunderi şi sancţiuni
(1) Neefectuarea expertizei din cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispoziţiilor legale, a prevederilor codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică sau a standardelor pentru activitatea de expertiză psihologică atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a psihologului vinovat.
(2) Psihologii înscrişi în Registrul experţilor psihologi au obligaţia să notifice Colegiul Psihologilor din România, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, orice schimbare a datelor comunicate la momentul luării în evidenţă. Nerespectarea obligaţiei de notificare atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
(3) În situaţia condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, se dispune din oficiu radierea psihologului din Registrul experţilor psihologi.
Articolul 6Structura raportului de expertiză
(1) Se recomandă ca raportul de expertiză să conţină o parte introductivă, o parte expozitivă şi concluzii.
(2) Partea introductivă a raportului de expertiză cuprinde:a)organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei judiciare sau beneficiarul care a solicitat evaluarea sau expertiza extrajudiciară, dispoziţia organului judiciar, respectiv contractul de prestări servicii psihologice în baza căruia se efectuează evaluarea sau expertiza psihologică; b)data când s-a dispus sau s-a solicitat efectuarea expertizei; c)numele şi prenumele psihologului care întocmeşte expertiza şi calificările acestuia; d)obiectivele evaluării şi întrebările la care specialistul sau expertul urmează să răspundă; e)data sau intervalul de timp în care a fost efectuată expertiza; f)data sau intervalul de timp necesar întocmirii raportului de expertiză; g)sursele de informaţie pe baza cărora expertiza a fost efectuată (dosarul cauzei, date obţinute prin interviuri, instrumente psihodiagnostice, depoziţii, declaraţii, documente medicale, documente şcolare, acte şi înscrisuri emise de organe judiciare sau alte instituţii etc.), interviuri cu alte persoane (membri de familie, personal medical, personal din poliţie, penitenciar etc.), resurse bibliografice utilizate (după caz); h)aducerea la cunoştinţa persoanelor evaluate a drepturilor lor cu privire la participarea la expertiză; i)consemnarea participării experţilor desemnaţi de părţi cu încuviinţarea solicitantului (poliţie, parchet, instanţă de judecată); j)precizarea actelor normative de referinţă pentru cazul respectiv; k)precizarea bibliografiei utilizate.
(3) În partea expozitivă a raportului de expertiză sunt descrise:a)etapele şi procedurile de efectuare a expertizei; b)metodele, instrumentele şi abordările utilizate; c)modul şi măsura în care persoanele implicate au participat la evaluare; d)datele şi informaţiile obţinute, cu relevanţă psihologică pentru obiectivele expertizei.
(4) În concluziile raportului de expertiză se interpretează informaţiile obţinute şi se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare sau de beneficiar, se formulează orice alte precizări sau constatări rezultate din efectuarea expertizei în legătură cu obiectivele acesteia şi se fac recomandări, după caz.
Articolul 7Expertul parte
(1) La efectuarea expertizei pot participa, pe lângă expertul desemnat de organul judiciar, experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de organul judiciar, având calitate de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2) Calitatea de consilier al părţilor presupune ca psihologul expert parte să vegheze la maniera în care se administrează interviurile, testele psihologice etc., să formuleze propriile întrebări şi observaţii către părţile expertizate.
(3) Implicarea în toate aceste activităţi a expertului parte asigură un cadru obiectiv pentru realizarea unui raport propriu în care sunt trecute opinii de specialitate avizate.
(4) În acest sens, se impune respectarea următoarelor cerinţe: a)expertul parte îşi va ghida activitatea după principiul imparţialităţii, acesta nefiind prevăzut în legislaţie pentru a apăra interesele părţii care l-a solicitat şi al cărui onorariu este plătit separat; b)expertul parte nu se găseşte în alte situaţii care ar putea afecta imparţialitatea, obiectivitatea şi validitatea demersului. În cazul în care expertul parte se află în situaţie de incompatibilitate, conflict de interese sau roluri multiple sau există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea, obiectivitatea şi validitatea demersului ar putea fi afectate, acesta se va abţine şi va transmite refuzul de a efectua lucrarea; c)expertul parte este contactat de expertul psiholog desemnat cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de prima întâlnire de evaluare a părţilor pentru care este dispusă expertiza/evaluarea psihologică; d)relaţia dintre experţi trebuie să fie colegială, bazată pe respect şi colaborare; e)o întâlnire preliminară va avea loc între psihologul expert desemnat şi expertul parte pentru a discuta metodologia expertizei/evaluării (interviuri, chestionare/teste psihologice, informaţii colaterale etc.). În cazul în care expertul parte consideră că pentru atingerea obiectivelor expertizei/evaluării ar trebui să se utilizeze şi alte instrumente, va discuta cu psihologul expert posibilitatea integrării acestor instrumente în procedura expertală; f)pe parcursul procedurilor de expertizare/evaluare, psihologul expert desemnat va conduce interviurile, va aplica chestionare/teste psihologice şi va contacta alţi specialişti/ persoane care pot oferi informaţii relevante pentru conţinutul expertizei/evaluării. Toate informaţiile obţinute în cadrul expertizei/evaluării vor fi puse la dispoziţia expertului parte, în copie; g)expertul parte poate asista la toate activităţile de expertizare/evaluare, poate formula întrebări şi observaţii, fără a disturba aceste activităţi. Dacă este cazul, el poate adresa persoanelor evaluate întrebări suplimentare, dar numai la sfârşitul sesiunilor de expertizare/evaluare; h)expertul parte trebuie să consulte documentele din dosar, relevante pentru obiectivele expertizei; i)expertul parte va redacta un raport de expertiză/evaluare, semnat, ştampilat şi timbrat (conform recomandărilor precizate la art. 4), conţinând opiniile de specialitate formulate în raport cu obiectivele definite de solicitantul expertizei, pe care îl va transmite acestuia (poliţie, parchet, instanţă de judecată); j)expertul parte îşi argumentează opiniile de specialitate în mod obiectiv şi independent; k)rolul psihologului expert parte implică şi respectarea cu stricteţe a standardelor etice ale profesiei de psiholog. În acest sens, rolul expertului parte nu este acela de a analiza şi critica conţinutul raportului de expertiză întocmit de expertul psiholog desemnat de organul judiciar. Expertul parte va păstra constant o atitudine colegială, imparţială şi de respect.
ANEXA Nr. 2PROCEDURĂ de înscriere în Registrul experţilor psihologi Articolul 1Înscrierea în Registrul experţilor psihologi implică parcurgerea succesivă a următoarelor etape: a)etapa 1: accesarea website-ului Colegiului Psihologilor din România şi selectarea secţiunii Înregistrare experţi; b)etapa 2: descărcarea şi completarea documentului „Declaraţie pe propria răspundere pentru înscrierea psihologului cu drept de liberă practică în Registrul experţilor psihologi", prezentat în anexa la prezenta procedură; c)etapa 3: completarea tuturor câmpurilor din formularul pentru înscrierea în Registrul experţilor psihologi şi verificarea cu atenţie a datelor de contact menţionate în formular (adresă de e-mail, număr de telefon), astfel încât să fie completate corect aceste informaţii reprezentând datele de contact la care se va trimite automat e-mail de confirmare pentru solicitarea transmisă şi e-mail de validare/invalidare/prezentare completări pentru solicitarea transmisă; d)etapa 4: încărcarea în formularul pentru înscrierea în Registrul experţilor psihologi a „Declaraţiei pe propria răspundere pentru înscrierea psihologului cu drept de liberă practică în Registrul experţilor psihologi", completată, semnată, parafată şi ştampilată; e)etapa 5: transmiterea solicitării pentru înscrierea în Registrul experţilor psihologi, după finalizarea completării formularului şi încărcarea „Declaraţiei pe propria răspundere pentru înscrierea psihologului cu drept de liberă practică în Registrul experţilor psihologi"; f)etapa 6: după expedierea solicitării pentru înscrierea în Registrul experţilor psihologi, se va transmite solicitantului un mesaj de confirmare pe website şi un e-mail pe adresa menţionată de către solicitant în formularul completat. Acest e-mail reprezintă confirmarea înregistrării solicitării, un sumar al solicitării şi transmiterea solicitării pentru verificare şi validare; g)etapa 7: în termen de maximum 10 zile de la transmiterea solicitării se va trimite un e-mail pentru validarea solicitării şi comunicarea acesteia pentru afişarea pe website-ul Colegiului Psihologilor din România, în Registrul experţilor psihologi. Articolul 2În situaţia în care există anumite dificultăţi întâmpinate în procesul de validare (declaraţia pe propria răspundere nu este semnată, parafată, ştampilată, solicitantul figurează ca fiind suspendat în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică, nu este identificată în Registrul formelor de exercitare calitatea de psiholog titular sau psiholog angajat într-o formă de exercitare etc.), se va transmite un e-mail cu solicitarea clarificării situaţiilor semnalate. Articolul 3O solicitare poate obţine unul dintre următoarele statusuri/rezoluţii: a)solicitare validată - se primeşte un e-mail de validare şi solicitantul este înscris în Registrul experţilor psihologi afişat pe website-ul Colegiului Psihologilor din România, secţiunea Registre, în termen de maximum 15 zile de la data transmiterii solicitării; b)solicitare pentru care se impun clarificări - se primeşte un e-mail şi solicitantul trebuie să clarifice aspectele semnalate în e-mail, dacă există această posibilitate. O astfel de rezoluţie, după analizarea răspunsului/documentelor transmis(e) de solicitant sau constatând lipsa transmiterii clarificărilor solicitate, va primi un nou status, respectiv solicitare validată sau solicitare invalidată; c)solicitare invalidată - unul sau mai multe dintre criteriile formale cuprinse în „Declaraţia pe propria răspundere pentru înscrierea psihologului cu drept de liberă practică în Registrul experţilor psihologi" şi menţionate în formularul completat nu respectă prevederile art. 75 din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018, şi/sau prevederile cuprinse în Standardele pentru activitatea de expertiză psihologică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 36/2021. ANEXĂ la procedură DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru înscrierea psihologului cu drept de liberă practică în Registrul experţilor psihologi, în conformitate cu art. 75 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018 Vă informăm că organizaţia profesională Colegiul Psihologilor din România procesează datele dumneavoastră cu caracter personal comunicate în prezenta declaraţie pe propria răspundere offline şi online, în temeiul Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare, al Regulamentului de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018 şi al Standardelor pentru activitatea de expertiză psihologică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 36/2021, acte normative ce reglementează activitatea psihologilor cu drept de liberă practică, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România. Prelucrarea datelor se realizează exclusiv pentru atingerea scopurilor cu care a fost învestit Colegiul Psihologilor din România, ca autoritate de reglementare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. Subsemnatul(a), ........ ........ ........., psiholog cu drept de liberă practică, având codul personal din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România ............., CNP ............... , e-mail ........ ........, telefon .............., deţinând atestat de liberă practică valid, în treapta de specializare psiholog specialist/principal, în următoarea/următoarele specialitate/specialităţi pentru care solicit înscrierea în Registrul experţilor psihologi:  Psihologie clinică  Psihoterapie  Consiliere psihologică  Psihologia muncii şi organizaţională  Psihologie aplicată în servicii  Psihologia transporturilor  Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională  Psihopedagogie specială  Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale  Psihologie judiciară - evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf, şi având competenţă în următorul/următoarele domeniu/domenii specific/specifice: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........... , (Se completează doar în cazul specialităţilor consiliere psihologică şi psihoterapie.), desfăşurându-mi activitatea în cadrul cabinetului individual de psihologie/societăţii civile profesionale de psihologie/cabinetelor asociate: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .......... , având COD RUP partea a II-a (cod formă de exercitare): ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... , în calitatea mea de: a) titularsau b) angajat în cadrul cabinetului individual de psihologie/societăţii civile profesionale de psihologie/cabinetelor asociate menţionat/ă/e anterior, cu contract de muncă nr. ........ .............. din data ........ ............,şi cunoscând sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile articolelor din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: • informaţiile completate în acest formular sunt corecte; • îmi asum respectarea Standardelor pentru activitatea de expertiză psihologică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 36/2021; • dreptul de liberă practică nu îmi este afectat de vreuna dintre cauzele de suspendare prevăzute de art. 18 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare; • nu am fost sancţionat(ă) în ultimii 3 ani pentru săvârşirea unei abateri disciplinare în specialitatea/specialităţile în care desfăşor activitatea de expertiză şi pentru care solicit înscrierea în Registrul experţilor psihologi; • îmi exprim acordul ca organizaţia profesională Colegiul Psihologilor din România să proceseze datele cu caracter personal cuprinse în prezenta declaraţie pe propria răspundere online şi offline exclusiv pentru scopurile reglementate prin legislaţia în vigoare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. NOTĂ: Titularul formei de exercitare a profesiei îşi asumă răspunderea solidar pentru corectitudinea informaţiilor declarate de către angajat. Semnătură şi parafă psiholog titular ........ ................ ................ ............... Semnătură şi parafă psiholog angajat ........ ................ ........ .............. (dacă este cazul) Ştampilă formă de exercitare ........ ................ ..............



SmartCity5

COMENTARII la Legea 36/2021

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 36 din 2021
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 36/2021
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu