E-mail:
Parola:
     
 Nu ai cont? Inregistreaza-te
 Ai uitat parola? Click aici
alerte legex
Coduri postale şi prefixe telefonice naţionale şi internaţionale
Legături cu alte acte
Cele mai căutate legi
Ultimele acte citite
Sisteme de securitate
Registrul Agricol Integrat - www.registrulagricolintegrat.ro

Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.312 din 04.12.2015

privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 920 din 11 decembrie 2015



SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Titlul IDomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţi Articolul 1(1) Prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a)instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române; b)instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012; c)societăţi financiare holding, societăţi financiare holding mixte şi societăţi financiare holding cu activitate mixtă, persoane juridice române; d)societăţi financiare holding-mamă din România, societăţi financiare holding-mamă din Uniunea Europeană, societăţi financiare holding mixte-mamă din România, societăţi financiare holding mixte-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române; e)sucursale stabilite pe teritoriul României ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii din state terţe. (2) În exercitarea competenţelor sale decurgând din prezenta lege în relaţie cu o entitate prevăzută la alin. (1), Banca Naţională a României are în vedere natura activităţii desfăşurate, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic şi gradul de interconectare al acesteia cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, extinderea şi complexitatea activităţii acesteia, calitatea de membră a unui sistem instituţional de protecţie care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau a altor sisteme de sprijin reciproc prevăzute la art. 113 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi măsura în care entitatea furnizează servicii sau activităţi de investiţii astfel cum acestea sunt definite potrivit prevederilor legislaţiei privind piaţa de capital ce transpun art. 4 alin. (1) pct. 2 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE.(3) În exercitarea competenţelor sale decurgând din prezenta lege în relaţie cu o entitate prevăzută la alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere natura activităţii desfăşurate, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic şi gradul de interconectare al acesteia cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, extinderea şi complexitatea activităţii acesteia, calitatea de membră a unui sistem instituţional de protecţie sau a altor sisteme de sprijin reciproc prevăzute la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi măsura în care entităţile menţionate la alin. (1) lit. a) sau e), aflate în sfera de competenţă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, furnizează servicii sau activităţi de investiţii prevăzute la alin. (2). Articolul 2(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. rezoluţie - aplicarea unui instrument de rezoluţie pentru scopul atingerii unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluţiei prevăzute la art. 178; 2. instituţie de credit - instituţia de credit definită la art. 4 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fără a include entităţile prevăzute la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 alin. (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE; 3. firmă de investiţii - o firmă de investiţii astfel cum este definită la art. 4 alin. (1) pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, supusă unei cerinţe de capital iniţial reprezentând echivalentul în lei a 730.000 euro sau prevăzută de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 28 alin. (2) din Directiva 2013/36/UE; 4. sistem instituţional de protecţie - aranjamentul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 5. obiectivele rezoluţiei - obiectivele prevăzute la art. 178; 6. autoritate de rezoluţie - autoritatea desemnată de un stat membru ca autoritatea împuternicită să aplice instrumente de rezoluţie şi să exercite competenţe de rezoluţie; 7. instrument de rezoluţie - un instrument prevăzut la art. 216; 8. competenţă de rezoluţie - o competenţă prevăzută la art. 383-422; 9. autoritate competentă - autoritatea competentă conform definiţiei de la art. 4 alin. (1) pct. 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv Banca Centrală Europeană în exercitarea competenţelor specifice conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuţii specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce priveşte politicile legate de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit; 10. ministere competente - ministerele de finanţe sau alte ministere din statele membre, responsabile pentru deciziile economice, financiare şi bugetare la nivel naţional în conformitate cu competenţele naţionale, desemnate de statele membre pentru exercitarea funcţiilor ministerului competent potrivit legislaţiei naţionale a statelor membre care transpune prevederile art. 3 alin. (5) din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului; 11. instituţie - o instituţie de credit sau o firmă de investiţii; 12. organ de conducere al unei instituţii de credit - organul sau organele de administrare şi de conducere ale unei instituţii de credit stabilite potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, în conformitate cu legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 3 alin. (1) pct. 7 din Directiva 2013/36/UE, împuternicit/ împuternicite să stabilească strategia, obiectivele şi orientarea generală a instituţiei de credit, care supraveghează şi monitorizează procesul decizional de conducere şi care include/includ persoanele care conduc în mod efectiv activitatea instituţiei de credit;13. conducere superioară - persoanele fizice care exercită funcţii de conducere în cadrul unei instituţii şi care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă a instituţiei şi răspund de modul de îndeplinire a acesteia faţă de organul de conducere, potrivit legislaţiei naţionale, ori, după caz, conducerea superioară conform legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 3 alin. (1) pct. 9 din Directiva 2013/36/UE; 14. grup - o întreprindere-mamă şi filialele acesteia; 15. grup transfrontalier - un grup format din entităţi stabilite în mai multe state membre; 16. sprijin financiar public extraordinar - ajutorul de stat în înţelesul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau orice alt sprijin financiar public acordat la nivel supranaţional, care, dacă ar fi fost acordat la nivel naţional ar fi constituit ajutor de stat, destinat păstrării sau restabilirii viabilităţii, lichidităţii sau solvabilităţii unei instituţii, unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau unui grup din care acestea fac parte; 17. asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă - furnizarea de lichiditate de către banca centrală din bani ai băncii centrale sau orice altă formă de asistenţă care poate conduce la creşterea volumului de bani ai băncii centrale, unei instituţii financiare solvabile sau unui grup de instituţii financiare solvabile, care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, fără ca o astfel de operaţiune să fie parte componentă a politicii monetare; 18. criză sistemică - o perturbare a sistemului financiar care poate să conducă la consecinţe negative grave pentru piaţa internă şi economia reală şi care poate fi generată de oricare dintre tipurile de intermediari financiari, pieţe şi infrastructuri, întrucât oricare dintre aceştia poate fi de importanţă sistemică într-o anumită măsură; 19. entitate din grup - o persoană juridică care face parte dintr-un grup; 20. plan de redresare - un plan elaborat şi actualizat de o instituţie în conformitate cu art. 13-19; 21. plan de redresare a grupului - un plan elaborat şi actualizat în conformitate cu art. 27-35; 22. sucursală semnificativă - o sucursală ce poate fi considerată semnificativă potrivit prevederilor art. 1731, 2101 şi 2102 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, potrivit legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 51 alin. (1) din Directiva 2013/36/UE; 23. funcţii critice - activităţi, servicii sau operaţiuni a căror întrerupere poate conduce, în unul sau mai multe state membre, la perturbări în furnizarea unor servicii esenţiale pentru economia reală sau la perturbarea stabilităţii financiare date fiind dimensiunea, cota de piaţă, interconexiunile interne şi externe, complexitatea instituţiei sau grupului sau derularea de către instituţie sau grup de activităţi transfrontaliere; are relevanţă în special capacitatea de substituire a acestor activităţi, servicii sau operaţiuni; 24. linii de activitate de bază - liniile de activitate şi serviciile asociate care reprezintă importante surse de venit, de profit sau de valoare a francizei pentru o instituţie sau pentru grupul de care aparţine; 25. condiţii de declanşare a procedurii de rezoluţie - condiţiile prevăzute la art. 180 alin. (1); 26. acţiune de rezoluţie - decizia de a supune o instituţie sau o entitate la care se face referire la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) rezoluţiei în conformitate cu art. 180-182 sau art. 183-187, aplicarea unui instrument de rezoluţie sau exercitarea uneia sau mai multor competenţe de rezoluţie; 27. plan de rezoluţie - un plan întocmit pentru o instituţie în conformitate cu art. 49-56; 28. rezoluţia grupului - oricare dintre următoarele: a)adoptarea unei acţiuni de rezoluţie la nivelul întreprinderii-mamă sau al unei instituţii care face obiectul supravegherii consolidate; b)coordonarea aplicării instrumentelor de rezoluţie şi a exercitării competenţelor de rezoluţie de către autorităţile de rezoluţie în raport cu entităţile din grup care îndeplinesc condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie;29. plan de rezoluţie a grupului - un plan de rezoluţie întocmit pentru un grup în conformitate cu art. 58-83; 30. autoritate de rezoluţie la nivel de grup - autoritatea de rezoluţie din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant; 31. schemă de rezoluţie a grupului - planul întocmit pentru scopuri legate de rezoluţia grupului în conformitate cu art. 473-497; 32. colegiu de rezoluţie - colegiul instituit în conformitate cu art. 458-463 în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute la art. 458; 33. procedură de insolvenţă - procedura de insolvenţă colectivă care implică ridicarea parţială sau integrală a dreptului de administrare a unui debitor şi numirea unui lichidator sau a unui administrator, aplicabilă în mod normal instituţiilor în temeiul dreptului intern şi care este fie specifică instituţiilor în cauză, fie aplicabilă în general oricărei persoane fizice ori juridice; în România cadrul legal al procedurii de insolvenţă este reglementat de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice;34. instrumente de datorie în sensul art. 383 alin. (1) lit. g) şi j) - obligaţiuni şi alte forme de datorii transferabile, instrumente care creează sau recunosc o datorie şi instrumente care dau dreptul de a achiziţiona instrumente de datorie; 35. cerinţe privind fondurile proprii - cerinţele prevăzute la art. 92-98 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 36. colegiu de supraveghere - colegiul instituit la iniţiativa supraveghetorului consolidant, cu scopul de a facilita coordonarea activităţilor de supraveghere şi fundamentarea de decizii comune cu privire la cerinţele prudenţiale specifice unei instituţii şi schimbul de informaţii în cadrul colegiului, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional şi a dreptului Uniunii Europene şi pentru a asigura, atunci când este cazul, o coordonare şi o colaborare adecvată cu autorităţile competente relevante din state terţe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor relevante din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, colegiul instituit potrivit legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 116 din Directiva 2013/36/UE;37. cadrul UE privind ajutorul de stat - cadrul legal instituit prin art. 107, 108 şi 109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, regulamente şi alte acte ale Uniunii Europene, inclusiv ghiduri, comunicări şi înştiinţări efectuate sau adoptate în temeiul art. 108 alin. (4) sau al art. 109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; 38. lichidare - valorificarea activelor unei instituţii sau ale unei entităţi la care se face referire la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); 39. instrument de separare a activelor - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei către un vehicul de administrare a activelor în conformitate cu art. 268-280; 40. vehicul de administrare a activelor - persoana juridică care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 269; 41. instrument de recapitalizare internă - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor unei instituţii supuse rezoluţiei în conformitate cu art. 281-284; 42. instrument de vânzare a afacerii - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă acţiuni sau alte instrumente de proprietate, emise de o instituţie supusă rezoluţiei, sau active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei către un cumpărător care nu este instituţie-punte, conform art. 223-235; 43. instituţie-punte - o persoană juridică ce îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 240; 44. instrumentul instituţiei-punte - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă acţiuni sau alte instrumente de proprietate, emise de o instituţie supusă rezoluţiei, sau active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei către o instituţie-punte, conform art. 239-250; 45. instrumente de proprietate - acţiuni şi alte instrumente de capital care conferă drept de proprietate, instrumente care sunt convertibile în sau dau dreptul de a achiziţiona acţiuni sau alte instrumente de capital şi instrumente reprezentând interese în acţiuni sau în alte instrumente de capital care conferă drepturi de proprietate; 46. acţionari - deţinători de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate; 47. competenţă de transfer - competenţa de a transfera acţiuni, alte instrumente de proprietate, instrumente de datorie, active, drepturi sau obligaţii sau orice combinaţie a acestora, de la o instituţie supusă rezoluţiei către un destinatar, potrivit art. 383 alin. (1) lit. c) sau d); 48. contraparte centrală - contraparte centrală în sensul prevăzut la art. 2 pct. (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii; 49. instrument financiar derivat - instrumentul prevăzut la art. 2 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012; 50. competenţă de reducere a valorii sau de conversie - competenţa specificată la art. 359 şi art. 383 alin. (1) lit. e)-i); 51. obligaţie garantată - datorie pentru care dreptul creditorului la plată sau la altă formă de executare a obligaţiei este asigurat printr-un privilegiu, gaj ori alt contract de garanţie reală sau prin orice alt mijloc de garantare, indiferent de forma juridică în care se constituie garanţia, inclusiv datorii care rezultă din tranzacţii repo sau din alte contracte de garanţie cu transfer de proprietate; 52. sumă agregată - suma totală cu care autoritatea de rezoluţie a determinat că trebuie reduse sau convertite datoriile eligibile, conform art. 311; 53. instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază - instrumentele de capital care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (1)-(4), art. 29 alin. (1)-(5) sau art. 31 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 54. instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar - instrumentele de capital care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 52 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 55. instrumente de fonduri proprii de nivel 2 - instrumentele de capital sau împrumuturi subordonate care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 56. datorii eligibile - datoriile şi instrumentele de capital ale unei instituţii sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care nu se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, care nu sunt excluse din sfera aplicării instrumentului de recapitalizare internă conform art. 286; 57. schemă de garantare a depozitelor - schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României potrivit dispoziţiilor legislaţiei privind schemele de garantare a depozitelor ori, după caz, schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul altui stat membru în conformitate cu legislaţia naţională care transpune prevederile art. 4 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor; 58. instrumente de capital relevante potrivit prevederilor art. 281-382 - instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2; 59. rată de conversie - factorul care determină numărul de acţiuni sau alte instrumente de proprietate în care o datorie dintro anumită clasă va fi transformată, cu referinţă fie la un singur instrument din clasa în discuţie, fie la o unitate valorică specificată dintr-o creanţă; 60. creditor afectat - un creditor a cărui creanţă este legată de un element de datorie redus sau convertit în acţiuni sau alte instrumente de proprietate, ca urmare a exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie în contextul instrumentului de recapitalizare internă; 61. acţionar afectat - un deţinător de instrumente de proprietate ale cărui instrumente au fost anulate în urma aplicării măsurilor prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. h); 62. autoritate responsabilă cu determinarea - autoritatea din România desemnată potrivit art. 373-374, care are atribuţii în realizarea determinărilor prevăzute la art. 360, respectiv autoritatea dintr-un alt stat membru desemnată potrivit legislaţiei naţionale a acestuia care transpune art. 61 din Directiva 2014/59/UE, şi care este responsabilă cu determinarea de la art. 59. alin. (3) din Directiva 2014/59/UE; 63. instituţie-mamă relevantă - o instituţie-mamă dintr-un stat membru, o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate financiară holding cu activitate mixtă, o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, asupra căreia se aplică instrumentul de recapitalizare internă; 64. destinatar - o entitate căreia îi sunt transferate acţiuni, alte instrumente de proprietate, instrumente de datorie, active, drepturi sau alte obligaţii sau orice combinaţie a acestora, de la o instituţie supusă rezoluţiei; 65. zi lucrătoare - orice zi, alta decât sâmbăta, duminica sau o altă zi în care este sărbătoare legală în statul membru relevant; 66. drept de încetare - dreptul de a denunţa un contract, dreptul de a accelera executarea, de a stinge ori de a compensa obligaţii sau dreptul care rezultă din orice clauză cu efect similar în baza căreia se pot suspenda, modifica sau stinge obligaţii ale uneia dintre părţile la contract sau dintr-o clauză care împiedică naşterea unei obligaţii în temeiul contractului, obligaţie care ar fi existat în absenţa acesteia; 67. instituţie supusă rezoluţiei - o instituţie, o instituţie financiară, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate financiară holding cu activitate mixtă, o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, asupra căreia se aplică acţiuni de rezoluţie; 68. filială din Uniune - o instituţie stabilită într-un stat membru care este filială a unei instituţii sau întreprinderi-mamă dintr-un stat terţ; 69. întreprindere-mamă din Uniunea Europeană - o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană; 70. instituţie dintr-un stat terţ - o entitate cu sediul într-un stat terţ care, dacă ar fi fost stabilită într-un stat membru, ar fi fost o instituţie; 71. întreprindere-mamă dintr-un stat terţ - o instituţie-mamă, o societate financiară holding-mamă, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat terţ; 72. proceduri de rezoluţie dintr-un stat terţ - proceduri stabilite de legislaţia unui stat terţ cu scopul de a gestiona situaţia unei instituţii sau întreprinderi-mamă dintr-un stat terţ, aflate în dificultate majoră, care sunt comparabile, din punctul de vedere al obiectivelor şi rezultatelor anticipate, cu acţiunile de rezoluţie din Directiva 2014/59/UE; 73. sucursală în Uniune - o sucursală, stabilită într-un stat membru, a unei instituţii dintr-un stat terţ; 74. sucursală în România - o sucursală stabilită în România a unei instituţii dintr-un stat terţ; 75. autoritate relevantă dintr-un stat terţ - autoritatea dintrun stat terţ cu competenţe similare celor exercitate potrivit Directivei 2014/59/UE de autoritatea de rezoluţie sau autoritatea competentă; 76. mecanism de finanţare a grupului - mecanismul sau mecanismele de finanţare ale statului membru în care este autoritatea de rezoluţie a grupului; 77. tranzacţie back-to-back - o tranzacţie între două entităţi din grup efectuată cu scopul de a transfera, total sau parţial, riscul generat de o altă tranzacţie efectuată de una dintre entităţile respective cu o terţă parte; 78. garanţie intragrup - un contract prin care o entitate din grup garantează obligaţiile unei alte entităţi din grup faţă de o terţă parte; 79. obligaţiune garantată - obligaţiunea care respectă criteriile prevăzute la art. 85 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, ori, după caz, instrumentul prevăzut în legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 52 alin. (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM);80. contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate - contractul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, prevăzut de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanţie financiară;81. acord de compensare - orice înţelegere sau clauză potrivit căreia mai multe creanţe sau obligaţii pot fi transformate într-o singură creanţă netă, inclusiv acordurile de compensare cu exigibilitate imediată potrivit cărora, la producerea unui eveniment determinat (oricum şi oriunde ar fi definit acesta), obligaţiile părţilor devin imediat exigibile sau sunt stinse şi sunt, în oricare dintre cazuri, transformate sau înlocuite de o singură creanţă netă; sunt asimilate acordului de compensare expresiile: „clauze de compensare cu exigibilitate imediată" definite la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, prevăzute de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) pct. (i) din Directiva 2002/47/CE, şi „compensările", astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, prevăzute de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 lit. k) din Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare;82. acord de compensare reciprocă - orice înţelegere sau clauză prin care două sau mai multe creanţe sau obligaţii existente între instituţia supusă rezoluţiei şi o contrapartidă se sting reciproc; 83. contracte financiare - cel puţin următoarele contracte şi acorduri: a)contracte pe titluri de valoare, inclusiv contracte de cumpărare, vânzare sau împrumut de titluri de valoare, grupuri sau indici de titluri de valoare ori opţiuni pe un titlu de valoare, grup sau indice de titluri de valoare ori tranzacţii repo sau reverse repo implicând orice astfel de titluri de valoare, grupuri sau indici de titluri de valoare; b)contracte pe mărfuri, inclusiv contracte de cumpărare, vânzare sau împrumut de mărfuri, grupuri sau indici de mărfuri pentru livrări viitoare ori opţiuni pe o marfă, un grup sau un indice de mărfuri ori tranzacţii repo sau reverse repo implicând orice astfel de mărfuri, grupuri sau indici de mărfuri; c)contractele futures şi forward, inclusiv contractele (altele decât cele pe mărfuri) privind cumpărarea, vânzarea sau transferul de mărfuri sau bunuri de orice natură, de servicii, drepturi sau interese contra unui anumit preţ, la un anumit moment în viitor; d)contracte swap, inclusiv swapuri şi opţiuni pe rata dobânzii; acorduri pe cursul valutar la vedere sau de alt tip pe piaţa valutară; swapuri pe valută, pe indici ai acţiunilor sau pe acţiuni, pe indici ai datoriei sau pe datorii, pe indici ai mărfurilor sau pe mărfuri, condiţii meteorologice; emisii sau inflaţie ori swapuri pe randamentul total, pe marja de credit sau swapuri pe riscul de credit sau orice acord sau tranzacţie similară care face obiectul unor tranzacţionări repetate pe pieţele swapurilor sau ale instrumentelor financiare derivate; e)acorduri de împrumut interbancar în cazul cărora împrumutul se acordă pe o perioadă de maximum trei luni; f)acorduri-cadru referitoare la toate tipurile de contracte sau acorduri prevăzute la lit. a)-e);84. măsură de prevenire a crizelor - exercitarea competenţelor pentru înlăturarea directă a deficienţelor sau a obstacolelor din calea posibilităţii de redresare conform art. 25, exercitarea competenţelor pentru înlăturarea directă a deficienţelor sau a obstacolelor din calea posibilităţii de soluţionare conform art. 92-98 sau art. 99-116, aplicarea măsurilor de intervenţie timpurie potrivit art. 149-151, numirea unui administrator temporar conform art. 153-161 sau exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie conform art. 358-367; 85. măsură de gestionare a crizelor - o acţiune de rezoluţie sau numirea unui administrator special conform art. 194-200 ori a unei persoane conform art. 331 sau 420; 86. capacitate de redresare - capacitatea unei instituţii de a-şi restabili poziţia financiară după o deteriorare semnificativă a acesteia; 87. investitor - orice persoană care a încredinţat fonduri băneşti sau instrumente financiare unei firme de investiţii, în scopul prestării de servicii de investiţii financiare, ori, după caz, investitorul în înţelesul legislaţiei altui stat membru care transpune art. 1 pct. 4 din Directiva 97/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori; 88. autoritate naţională macroprudenţială desemnată - autoritate însărcinată cu realizarea politicii macroprudenţiale la care se referă Recomandarea B1 din Recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic nr. ESRB/2011/3 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale; 89. microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii - întreprinderi care respectă criteriul referitor la cifra de afaceri anuală netă prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, microîntreprinderile şi întreprinderile micii şi mijlocii aşa cum sunt acestea încadrate în alte state membre potrivit criteriului referitor la cifra de afaceri prevăzut la art. 2 alin. (1) din anexa la Recomandarea Comisiei 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii;90. piaţă reglementată - piaţa astfel cum este definită potrivit prevederilor legislaţiei privind piaţa de capital ce transpun art. 4 alin. (1) pct. 21 din Directiva 2014/65/UE; 91. structură care exercită funcţia de rezoluţie - organizare structurală din cadrul Băncii Naţionale a României, incluzând structuri de guvernanţă şi linii de raportare distincte, care asigură îndeplinirea atribuţiilor de rezoluţie ale Băncii Naţionale a României conform prezentei legi; 92. structură care exercită funcţia de supraveghere - organizare structurală din cadrul Băncii Naţionale a României, incluzând structuri de guvernanţă şi linii de raportare distincte, care asigură îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere ale Băncii Naţionale a României, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi prezentei legi. (2) În aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile:a)instituţie financiară, filială, întreprindere-mamă, bază consolidată, societate financiară holding, societate financiară holding mixtă, societate holding cu activitate mixtă, societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, sucursală, supraveghetor consolidant, fonduri proprii, instituţie-mamă dintr-un stat membru, instituţie-mamă din Uniunea Europeană au înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 575/2013; b)deponent, depozit eligibil şi depozit acoperit au înţelesul prevăzut de legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor ori, după caz, de legislaţia altui stat membru care transpune Directiva 2014/49/UE; c)organ de conducere al unei firme de investiţii reprezintă organul de administrare şi de conducere al unei firme de investiţii stabilit potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, în conformitate cu legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 3 alin. (1) pct. 7 din Directiva 2013/36/UE, împuternicit să stabilească strategia, obiectivele şi orientarea generală a firmei de investiţii, care supraveghează şi monitorizează procesul decizional de conducere şi care include persoanele care conduc în mod efectiv activitatea firmei de investiţii.Articolul 3(1) Banca Naţională a României este autoritatea de rezoluţie pentru:a)instituţiile de credit, persoane juridice române; b)sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state terţe; c)entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care fac parte dintr-un grup supus supravegherii pe bază consolidată, a cărui societate-mamă este o instituţie de credit sau care, în cazul în care societatea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, include şi o instituţie de credit. (2) Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea de rezoluţie pentru:a)firmele de investiţii, persoane juridice române; b)sucursalele din România ale firmelor de investiţii din state terţe; c)entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care fac parte dintr-un grup supus supravegherii pe bază consolidată, a cărui societate-mamă este o firmă de investiţii sau care, în cazul în care societatea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, nu include şi o instituţie de credit. (3) Banca Naţională a României informează Autoritatea bancară europeană, înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, cu privire la autorităţile de rezoluţie desemnate potrivit alin. (1) şi (2), precum şi cu privire la funcţiile şi responsabilităţile ce revin fiecăreia şi notifică acesteia şi Comisiei Europene motivele segregării responsabilităţilor de rezoluţia la nivel naţional. (4) Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare în vederea exercitării competenţelor ce le revin potrivit prezentei legi. Articolul 4(1) Banca Naţională a României este autoritate competentă potrivit art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi autoritate de rezoluţie potrivit art. 3 din prezenta lege, sens în care:a)asigură, în cadrul organizării sale interne, independenţa operaţională şi evitarea conflictului de interese între structura care exercită funcţia de rezoluţie potrivit prezentei legi şi structura care exercită funcţia de supraveghere conform Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi prezentei legi, precum şi între structura care exercită funcţia de rezoluţie şi structurile care exercită alte funcţii conform statutului sau altor dispoziţii legale; b)se asigură că dispune de resursele şi capacitatea operaţională necesare, inclusiv de personal cu experienţă, pentru a aplica acţiunile de rezoluţie şi că este în măsură să îşi exercite competenţele cu rapiditatea şi flexibilitatea necesare în vederea atingerii obiectivelor rezoluţiei; c)stabileşte pentru personalul implicat în exercitarea funcţiei de rezoluţie, în temeiul prezentei legi, linii distincte de raportare şi separare structurală faţă de personalul ce exercită sarcini de supraveghere în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prezentei legi ori faţă de personalul implicat în exercitarea altor funcţii ale Băncii Naţionale a României; d)adoptă şi publică, pentru scopul prezentului articol, acele norme interne relevante necesare, inclusiv cele privind secretul profesional şi schimbul de informaţii între structurile responsabile cu diferitele funcţii exercitate potrivit legii; e)stabileşte proceduri pentru ca structurile şi persoanele care exercită, în numele Băncii Naţionale a României, funcţia de supraveghere şi, respectiv, pe cea de rezoluţie, să coopereze îndeaproape la pregătirea, planificarea şi aplicarea deciziilor de rezoluţie; f)are în vedere orientările şi recomandările emise de către Autoritatea bancară europeană în domeniul redresării şi rezoluţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate competentă potrivit art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi autoritate de rezoluţie potrivit art. 3 alin. (2), sens în care:a)asigură, în cadrul organizării sale interne, independenţa operaţională şi evitarea conflictului de interese între structura care exercită funcţia de rezoluţie potrivit prezentei legi şi structura care exercită funcţia de supraveghere, conform Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi prezentei legi, precum şi între structura care exercită funcţia de rezoluţie şi structurile care exercită alte funcţii conform statutului sau altor dispoziţii legale; b)se asigură că dispune de resursele şi capacitatea operaţională necesare, inclusiv de personal cu experienţă, pentru a aplica acţiunile de rezoluţie şi că este în măsură să îşi exercite competenţele cu rapiditatea şi flexibilitatea necesare în vederea atingerii obiectivelor rezoluţiei; c)stabileşte pentru personalul implicat în exercitarea funcţiei de rezoluţie în temeiul prezentei legi linii distincte de raportare şi separare structurală faţă de personalul ce exercită sarcini de supraveghere, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013, al Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prezentei legi, sau faţă de personalul implicat în exercitarea altor funcţii ale Autorităţii de Supraveghere Financiară; d)adoptă şi publică, pentru scopul prezentului articol, acele norme interne relevante necesare, inclusiv cele privind secretul profesional şi schimbul de informaţii între structurile responsabile cu diferitele funcţii exercitate potrivit legii; e)stabileşte proceduri pentru ca structurile şi persoanele care exercită, în numele Autorităţii de Supraveghere Financiară, funcţia de supraveghere şi, respectiv, pe cea de rezoluţie să coopereze îndeaproape la pregătirea, planificarea şi aplicarea deciziilor de rezoluţie. Articolul 5Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este autoritatea de contact pentru asigurarea cooperării şi coordonării cu autorităţile relevante din celelalte state membre şi informează Autoritatea bancară europeană în acest sens. Articolul 6(1) Ministerul Finanţelor Publice este responsabil cu exercitarea în România a funcţiilor ministerului competent potrivit prezentei legi.(2) Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autorităţi de rezoluţie, informează Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, în legătură cu toate deciziile adoptate în temeiul prezentei legi, iar, în cazul acelor decizii care au impact fiscal direct sau implicaţii sistemice, obţin aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, înainte de implementarea deciziei, potrivit protocolului încheiat între aceste autorităţi, potrivit prevederilor prezentei legi. Articolul 7(1) Deciziile adoptate de Banca Naţională a României sau, după caz, de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în baza prezentei legi iau în considerare impactul potenţial asupra tuturor statelor membre în care instituţia de credit, firma de investiţii sau grupul îşi desfăşoară activitatea, astfel încât să fie reduse la minimum efectele negative socioeconomice şi asupra stabilităţii financiare în statele membre respective.(2) Instrumentele de rezoluţie ocrotesc interesul public de apărare a stabilităţii financiare şi se aplică atunci când sunt necesare pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei, respectiv când instituţia nu poate fi lichidată în conformitate cu procedura obişnuită de insolvenţă, deoarece acest lucru ar putea destabiliza sistemul financiar. Articolul 8Dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce priveşte regimul răspunderii autorităţii de rezoluţie, a personalului său şi a oricărei persoane care acţionează conform legii sub controlul acestei autorităţi pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege.Titlul IIPregătirea Capitolul IPlanificarea redresării şi a rezoluţiei SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale Articolul 9(1) Instituţiile de credit care deţin o pondere importantă în sistemul financiar naţional elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu art. 13-48 şi fac obiectul unor planuri de rezoluţie individuale în conformitate cu art. 49-84.(2) În aplicarea prevederilor prezentului articol se consideră că o instituţie de credit are o pondere importantă în sistemul financiar naţional dacă îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:a)valoarea totală a activelor sale depăşeşte 30 miliarde euro; b)ponderea activelor totale în produsul intern brut al României depăşeşte 20%, cu excepţia cazului în care valoarea activelor totale este sub 5 miliarde euro. Articolul 10(1) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 13-84, având în vedere elementele prevăzute la art. 1 alin. (2), precum şi evaluarea impactului pe care situaţia de dificultate majoră a unei instituţii de credit şi lichidarea sa ulterioară prin procedurile de insolvenţă l-ar putea avea asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii, asupra condiţiilor de finanţare şi asupra economiei per ansamblu, precum şi potenţialele efecte negative semnificative generate de situaţia de dificultate majoră a instituţiei de credit, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă şi autoritate de rezoluţie, poate stabili cerinţe simplificate privind planul de redresare şi planul de rezoluţie al respectivei entităţi, în ceea ce priveşte: a)conţinutul şi detaliile planurilor de redresare şi de rezoluţie prevăzute la art. 13-84; b)data până la care primele planuri de redresare şi de rezoluţie vor fi elaborate şi frecvenţa de actualizare a acestor planuri, care poate fi mai mică decât cea prevăzută la art. 14, 33, 54 şi 66; c)conţinutul şi nivelul de detaliere a informaţiilor solicitate instituţiilor de credit, în conformitate cu art. 17 alin. (1) lit. a) şi b), art. 57 alin. (1), art. 60 şi secţiunile A şi B din anexa care face parte integrantă din prezenta lege; d)nivelul de detaliere a informaţiilor necesare evaluării posibilităţii de soluţionare prevăzute la art. 85-91 şi în secţiunea C din anexă. (2) Evaluarea de la alin. (1) se va realiza de către Banca Naţională a României, dacă este cazul, după consultarea cu autoritatea naţională macroprudenţială desemnată din România.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă şi, după caz, de autoritate de rezoluţie, poate impune în orice moment unei instituţii de credit căreia i-au fost aplicate cerinţe simplificate, potrivit alin. (1), trecerea la aplicarea integrală a cerinţelor prevăzute la art. 13-84, cu stabilirea şi comunicarea termenului de conformare a instituţiei de credit la noile cerinţe.(4) Aplicarea cerinţelor simplificate, prevăzute la alin. (1), nu afectează competenţele Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă şi, după caz, de autoritate de rezoluţie, de a dispune măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor. Articolul 11(1) Cu respectarea dispoziţiilor art. 9 şi ale alin. (2) al prezentului articol, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă sau, după caz, de autoritate de rezoluţie, poate excepta următoarele categorii de entităţi:a)cooperativele de credit dintr-o reţea cooperatistă de credit ce beneficiază potrivit legislaţiei naţionale de exceptare de la aplicarea unor cerinţe prudenţiale în conformitate cu art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de la aplicarea cerinţelor prevăzute la art. 13-48 şi, după caz, art. 49-84; b)instituţii care sunt membre ale unui sistem instituţional de protecţie, de la aplicarea cerinţelor prevăzute la art. 13-48. (2) În cazul prevăzut la alin. (1):a)cerinţele prevăzute la art. 13-48 şi, după caz, art. 49- 84 se aplică la nivel consolidat reţelei formate din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate la aceasta care respectă condiţiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; b)sistemul instituţional de protecţie va respecta cerinţele prevăzute la art. 13-48, în cooperare cu fiecare dintre instituţiile care beneficiază de exceptare. (3) În aplicarea cerinţelor art. 13-48 entităţilor prevăzute la alin. (1), în cazul unei reţele cooperatiste de credit orice trimitere la un grup se consideră a fi făcută la casa centrală împreună cu cooperativele de credit afiliate acesteia în înţelesul art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi cu filialele acestora, iar orice trimitere la întreprinderi-mamă sau la instituţii de credit care fac obiectul supravegherii consolidate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi făcută la casa centrală.Articolul 12Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie şi autoritate competentă, comunică Autorităţii bancare europene modul de aplicare a art. 9, art. 10 alin. (1) şi art. 11. Secţiunea a 2-aPlanificarea redresării 2.1. Dispoziţii generale privind planurile de redresare Articolul 13(1) Fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate, potrivit art. 176, 181 şi 192 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE, elaborează şi menţine un plan de redresare care prevede măsuri ce trebuie luate de entitate pentru restabilirea poziţiei sale financiare în cazul deteriorării semnificative a acesteia. (2) Planurile de redresare sunt considerate parte integrantă a cadrului formal de administrare a activităţii instituit de instituţia de credit potrivit art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 14Instituţiile de credit actualizează planurile de redresare cel puţin anual sau, la solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, cu o frecvenţă mai mare şi, în orice caz, după orice modificare a structurii organizatorice sau juridice, ori a activităţii sau situaţiei financiare a instituţiei de credit care ar putea avea impact semnificativ asupra planurilor de redresare sau ar impune modificarea acestora. Articolul 15La elaborarea planurilor de redresare, instituţiile de credit nu trebuie să se bazeze în niciun fel pe accesul la sprijin financiar public extraordinar. Articolul 16Instituţiile de credit includ în planul de redresare, dacă este cazul, o analiză a situaţiilor în care pot solicita, în condiţiile prevăzute în plan, accesul la facilităţile oferite de banca centrală şi identifică activele care pot fi calificate drept garanţii reale. Articolul 17(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor din art. 9-84, planurile de redresare trebuie să includă:a)informaţiile prevăzute în secţiunea A din anexă; b)măsuri ce pot fi luate de către instituţia de credit atunci când sunt întrunite condiţiile pentru intervenţia timpurie prevăzute de art. 149-151; c)condiţii şi proceduri adecvate pentru a garanta aplicarea măsurilor de redresare în timp util, precum şi o gamă largă de opţiuni de redresare. (2) Planurile de redresare trebuie să fie elaborate luând în considerare o serie de scenarii de criză financiară şi macroeconomică majoră, relevante pentru caracteristicile specifice ale instituţiei de credit, inclusiv evenimente sistemice, scenarii de criză specifice persoanelor juridice considerate individual, precum şi grupurilor în ansamblul lor. Articolul 18Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate solicita unei instituţii de credit să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare la care este parte. Articolul 19Organul de conducere al instituţiei de credit evaluează şi aprobă planul de redresare înainte de transmiterea acestuia către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă. Articolul 20(1) Instituţiile de credit supuse obligaţiei de întocmire a planurilor de redresare în temeiul art. 13, 27 şi 29 trebuie să transmită planurile de redresare Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, pentru a fi evaluate.(2) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze de o manieră satisfăcătoare pentru Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, că planurile de redresare îndeplinesc criteriile de la art. 21. Articolul 21În termen de şase luni de la primirea planului de redresare, după consultarea autorităţilor competente din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative ale instituţiei de credit, în situaţia în care planul de redresare este relevant pentru respectiva sucursală, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, analizează planul de redresare şi evaluează în ce măsură acesta respectă cerinţele prevăzute la art. 13-19 şi următoarele criterii: a)punerea în aplicare a aranjamentelor propuse în planul de redresare este, în mod rezonabil, probabil să asigure păstrarea sau restabilirea viabilităţii şi poziţiei financiare a instituţiei de credit sau, după caz, a grupului, ţinând cont de măsurile premergătoare pe care entitatea le-a întreprins sau a planificat să le întreprindă; b)implementarea planului şi a opţiunilor de redresare identificate în acesta este, în mod rezonabil, probabil să fie realizată rapid şi eficient în situaţii de criză financiară, cu evitarea la maximum a efectelor negative semnificative asupra sistemului financiar, inclusiv în scenarii în care şi alte instituţii ar trebui să implementeze planuri de redresare în aceeaşi perioadă. Articolul 22La evaluarea caracterului adecvat al planului de redresare potrivit art. 21, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, ia în considerare gradul în care structura de capital şi de finanţare a instituţiei de credit corespunde complexităţii structurii organizatorice şi profilului de risc al acesteia. Articolul 23(1) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere transmite planul de redresare structurii care exercită funcţia de rezoluţie.(2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie evaluează planul de redresare în scopul identificării acelor măsuri pe care acesta le conţine, ce pot avea impact negativ asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei de credit, şi poate face recomandări referitoare la aceste aspecte structurii care exercită funcţia de supraveghere. Articolul 24(1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, apreciază că planul de redresare prezintă deficienţe majore sau că există obstacole semnificative în calea implementării planului, aceasta comunică instituţiei de credit şi, dacă este cazul, întreprinderii-mamă din grup rezultatul evaluării şi solicită instituţiei de credit prezentarea, în termen de două luni de la comunicare, a unui plan revizuit care să conţină soluţii pentru înlăturarea deficienţelor sau depăşirea obstacolelor.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate prelungi cu o lună termenul prevăzut la alin. (1), la solicitarea instituţiei de credit.(3) Înainte de a solicita unei instituţii de credit să depună un plan de redresare revizuit potrivit alin. (1), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, solicită opinia instituţiei de credit referitoare la o astfel de cerinţă.(4) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, apreciază că deficienţele şi obstacolele nu au fost soluţionate în mod corespunzător prin planul revizuit, aceasta poate impune instituţiei de credit modificări punctuale asupra planului. Articolul 25(1) În cazul în care instituţia de credit nu prezintă un plan de redresare revizuit sau Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, stabileşte că planul de redresare revizuit nu rezolvă problema deficienţelor sau obstacolelor potenţiale identificate în cadrul evaluării iniţiale şi că nici nu este posibilă rezolvarea prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, Banca Naţională a României solicită instituţiei de credit să identifice, într-o perioadă rezonabilă, modificări pe care le poate aduce activităţii sale economice pentru a înlătura respectivele deficienţe sau depăşi respectivele obstacole din calea implementării planului de redresare.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, stabileşte durata perioadei prevăzute la alin. (1), de la caz la caz, în funcţie de situaţia entităţii şi natura deficienţelor identificate.(3) În cazul în care instituţia de credit nu identifică, în termenul stabilit de Banca Naţională a României potrivit alin. (2), modificări pe care le poate aduce activităţii sale economice sau în cazul în care Banca Naţională a României estimează că acţiunile propuse de instituţia de credit nu ar soluţiona în mod adecvat deficienţele sau obstacolele, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate impune instituţiei de credit una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la alin. (4) şi/sau orice altă măsură pe care o consideră necesară şi proporţională, ţinând cont de gravitatea deficienţelor sau amplitudinea obstacolelor şi de efectul măsurilor respective asupra activităţii instituţiei de credit.(4) Fără a aduce atingere art. 226 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate impune instituţiei de credit una sau mai multe din următoarele măsuri:a)reducerea profilului de risc al instituţiei de credit, inclusiv reducerea riscului de lichiditate; b)aplicarea de măsuri de recapitalizare promptă; c)revizuirea strategiei şi structurii instituţiei de credit; d)modificarea strategiei de finanţare, pentru îmbunătăţirea rezistenţei la şoc a liniilor de activitate de bază şi a funcţiilor critice; e)modificarea structurii de administrare a instituţiei de credit. Articolul 26(1) Măsurile impuse instituţiilor de credit de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, conform art. 25 alin. (4), trebuie să fie proporţionale cu gravitatea deficienţelor şi amplitudinea obstacolelor supuse remedierii.(2) Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, însoţită de motivarea acesteia, se comunică în scris instituţiei de credit şi poate fi contestată în condiţiile prevăzute la art. 275-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.2.2. Planuri de redresare la nivel de grup Articolul 27(1) Întreprinderile-mamă din Uniunea Europeană care au sediul în România şi pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant elaborează şi transmit Băncii Naţionale a României un plan de redresare a grupului în ansamblul său.(2) Întreprinderea-mamă asigură că în planul de redresare a grupului sunt specificate măsurile a căror aplicare poate fi impusă la nivelul întreprinderii-mamă înseşi şi la nivelul fiecărei filiale în parte. (3) Întreprinderea-mamă actualizează planurile de redresare cu respectarea dispoziţiilor art. 14. Articolul 28Prevederile art. 27 se aplică în mod corespunzător şi întreprinderilor-mamă din Uniunea Europeană care au sediul în România şi pentru care supraveghetor consolidant este o autoritate competentă dintr-un alt stat membru. Articolul 29În cazul în care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant pentru întreprinderile-mamă din Uniunea Europeană care nu au sediul în România, Banca Naţională a României poate solicita autorităţii competente din statul membru în care întreprinderea-mamă îşi are sediul să îi ceară acesteia elaborarea şi transmiterea către Banca Naţională a României a unui plan de redresare a grupului, cu îndeplinirea cerinţelor art. 27 alin. (2) şi (3). Articolul 30În cazurile prevăzute la art. 41-47, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană supravegheate de alt supraveghetor consolidant, să elaboreze şi să îi transmită planuri de redresare individuale. Articolul 31(1) Cu respectarea cerinţelor de păstrare a confidenţialităţii prevăzute în prezenta lege, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, transmite planurile de redresare a grupului:a)autorităţilor competente relevante prevăzute la art. 184 şi 1851 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;b)autorităţilor competente din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care planul de redresare este relevant pentru respectivele sucursale; c)celorlalte autorităţi de rezoluţie ale filialelor.(2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere transmite planurile de redresare a grupului structurii care exercită funcţia de rezoluţie. Articolul 32(1) La elaborarea planului de redresare a grupului, întreprinderea-mamă urmăreşte stabilizarea în situaţii de criză a grupului în ansamblu sau a oricărei instituţii din grup, astfel încât să soluţioneze sau să elimine cauzele perturbărilor şi să restabilească poziţia financiară a grupului sau a instituţiei în cauză, ţinând seama în acelaşi timp de poziţia financiară a altor entităţi ale grupului.(2) Întreprinderea-mamă include în planul de redresare a grupului aranjamente menite să asigure coordonarea şi consecvenţa măsurilor care se întreprind la nivelul întreprinderii-mamă, la nivelul entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d), precum şi a celor care se iau la nivelul filialelor şi, dacă este cazul, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul sucursalelor semnificative.Articolul 33Planul de redresare a grupului şi orice plan de redresare individual elaborat de o filială trebuie să includă elementele prevăzute la art. 13-19, inclusiv o gamă de opţiuni de redresare care identifică măsurile ce pot fi întreprinse pe fiecare scenariu de criză prevăzut la art. 17 alin. (2) şi, dacă este cazul, aranjamentele privind sprijinul financiar intragrup, adoptate potrivit acordului privind sprijinul financiar intragrup, încheiat potrivit prevederilor art. 117-148. Articolul 34Întreprinderea-mamă identifică în planul de redresare a grupului, pentru fiecare scenariu de criză, eventualele obstacole în calea punerii în aplicare a măsurilor de redresare în cadrul grupului, inclusiv la nivelul fiecărei entităţi, şi eventualele obstacole majore de natură juridică sau practică aflate în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării de datorii ori restituirii de active în cadrul grupului. Articolul 35Organul de conducere al întreprinderii-mamă ce elaborează planul de redresare al grupului în temeiul art. 27, 28 sau 29, după caz, evaluează şi aprobă planul de redresare a grupului înainte de transmiterea acestuia către Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, sau, după caz, supraveghetorului consolidant din alt stat membru. 2.3. Evaluarea planurilor de redresare a grupului Articolul 36(1) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, împreună cu autorităţile competente ale filialelor, în urma unei consultări cu autorităţile competente prevăzute la art. 1851 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi împreună cu autorităţile competente ale sucursalelor semnificative, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursalele semnificative, examinează planul şi evaluează măsura în care acesta îndeplineşte cerinţele şi criteriile prevăzute la art. 20-35. (2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se efectuează conform procedurii stabilite la art. 20 - 26 şi dispoziţiilor art. 37-40 şi ţine seama de impactul potenţial al măsurilor de redresare asupra stabilităţii financiare în toate statele membre în care grupul operează. Articolul 37(1) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, depune toate diligenţele pentru a adopta o decizie comună împreună cu autorităţile competente ale filialelor, într-un termen de patru luni de la data transmiterii planului de redresare a grupului, în conformitate cu prevederile art. 31, cu privire la:a)examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului; b)necesitatea elaborării unor planuri de redresare pe bază individuală pentru instituţiile care fac parte din grup; c)aplicarea măsurilor prevăzute la art. 24 şi 25. (2) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita Autorităţii bancare europene acordarea de asistenţă potrivit art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în vederea ajungerii la o decizie comună, în sensul prevederilor alin. (1). Articolul 38(1) În absenţa unei decizii comune luate în termenul de patru luni prevăzut la art. 37 alin. (1), de către autorităţile competente, cu privire la examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului sau cu privire la orice măsuri pe care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană trebuie să le ia potrivit art. 24 şi 25, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie, ţinând cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de patru luni prevăzut, şi notifică decizia întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană şi celorlalte autorităţi competente ale filialelor.
(2) Dacă, în termenul de patru luni, oricare dintre autorităţile competente prevăzute la art. 37 se adresează Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 în legătură cu evaluarea planurilor de redresare şi cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a), b) şi d), Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(3) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(4) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, ţine cont la adoptarea propriei decizii de decizia Autorităţii bancare europene exprimată în termen de o lună.(5) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu se mai poate adresa Autorităţii bancare europene în legătură cu evaluarea planurilor de redresare şi cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a), b) şi d).(6) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant.
Articolul 39Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, împreună cu autorităţile competente care nu s-au adresat Autorităţii bancare europene potrivit art. 38 alin. (2) poate ajunge la o decizie comună cu privire la un plan de redresare la nivel de grup, care vizează entităţile din grup aflate sub jurisdicţia respectivelor autorităţi. Articolul 40Decizia comună prevăzută la art. 37 şi 39 sau decizia adoptată în absenţa deciziei comune, prevăzută la art. 38, este recunoscută ca definitivă şi este aplicată de autorităţile competente din statele membre vizate. 2.4. Planuri de redresare la nivel de grup în situaţia în care Banca Naţională a României este autoritate competentă la nivel individual Articolul 41(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, împreună cu supraveghetorul consolidant, în urma unei consultări cu autorităţile competente prevăzute la art. 1851 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi împreună cu autorităţile competente ale sucursalelor semnificative, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursalele semnificative, analizează planul de redresare a grupului transmis de supraveghetorul consolidant şi evaluează măsura în care acesta îndeplineşte cerinţele şi criteriile prevăzute la art. 20-35 din perspectiva instituţiilor de credit supravegheate de aceasta. (2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) ţine seama de potenţialul impact al măsurilor de redresare asupra stabilităţii financiare din România. Articolul 42Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, depune toate diligenţele pentru adoptarea, într-un termen de patru luni de la data trimiterii planului de redresare a grupului de către supraveghetorul consolidant, a deciziei comune similare celei prevăzute la art. 37, sens în care poate solicita Autorităţii bancare europene acordarea de asistenţă în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 43În absenţa unei decizii comune a autorităţilor competente în termenul de patru luni prevăzut la art. 42 cu privire la necesitatea elaborării planului de redresare individual pentru instituţiile de credit aflate sub jurisdicţia autorităţilor competente respective sau cu privire la aplicarea, la nivel de filială, a măsurilor prevăzute la art. 24 şi 25, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie. Articolul 44(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 42, oricare dintre autorităţile competente implicate potrivit aceluiaşi articol se adresează Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 în legătură cu evaluarea planurilor de redresare şi cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a), b) şi d), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene exprimată în termen de o lună.(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu se mai poate adresa Autorităţii bancare europene în legătură cu evaluarea planurilor de redresare şi cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a), b) şi d).(5) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual. Articolul 45Dacă Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu s-a adresat Autorităţii bancare europene într-un mod similar celui prevăzut la art. 44, aceasta poate ajunge, împreună cu celelalte autorităţi competente care nu s-au adresat Autorităţii bancare europene, la o decizie comună cu privire la un plan de redresare la nivel de grup care vizează entităţile din grup aflate sub jurisdicţia sa. Articolul 46Decizia comună prevăzută la art. 42 şi 45 sau decizia adoptată în absenţa deciziei comune, prevăzută la art. 43, este recunoscută ca definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Articolul 47Banca Naţională a României, în cazul unei sucursale semnificative din România, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursala respectivă, cooperează cu supraveghetorul consolidant şi cu celelalte autorităţi competente implicate, în procesul de analiză şi de evaluare a planului de redresare a grupului transmis de supraveghetorul consolidant. 2.5. Indicatorii planului de redresare Articolul 48(1) În aplicarea prevederilor art. 13-47, instituţiile de credit stabilesc şi includ în planurile de redresare o serie de indicatori calitativi sau cantitativi legaţi de poziţia financiară a instituţiei de credit, care pot fi monitorizaţi cu uşurinţă şi care precizează momentele la care trebuie întreprinse măsurile prevăzute în plan.(2) Instituţiile de credit stabilesc indicatorii astfel încât să demonstreze Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, că dispun de aranjamente adecvate pentru monitorizarea periodică a indicatorilor. (3) Indicatorii de la alin. (1) sunt agreaţi de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, atunci când evaluează planurile de redresare în conformitate cu art. 20-26 şi art. 41-47.(4) Fără a aduce atingere alin. (1), dacă organul de conducere al instituţiei de credit consideră că acest lucru este adecvat în condiţiile date, o instituţie de credit poate să ia măsuri pe baza planului său de redresare chiar dacă indicatorul relevant nu a fost atins sau să nu ia astfel de măsuri chiar dacă indicatorul relevant este atins.(5) Decizia de a lua sau nu o măsură prevăzută în planul de redresare este notificată fără întârziere Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual. Secţiunea a 3-aPlanificarea rezoluţiei 3.1. Dispoziţii generale privind planurile de rezoluţie Articolul 49(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, elaborează un plan de rezoluţie pentru fiecare instituţie de credit persoană juridică română, care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate, în conformitate cu prevederile art. 176, 181 şi 192 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE. Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie elaborează planul de rezoluţie după consultarea structurii care exercită funcţia de supraveghere. (2) Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie se consultă şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative ale instituţiei de credit, în situaţia în care planul de rezoluţie este relevant pentru respectivele sucursale.(3) Planul de rezoluţie prevede acţiunile de rezoluţie pe care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, le poate întreprinde atunci când instituţia de credit îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, comunică informaţiile prevăzute la art. 55 lit. a) instituţiei de credit în cauză. Articolul 50Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, identifică în planul de rezoluţie obstacolele majore în calea posibilităţii de soluţionare, în sensul art. 85 alin. (3), a entităţii şi, dacă este necesar şi proporţional, măsurile relevante pentru eliminarea obstacolelor, în conformitate cu art. 85-116. Articolul 51(1) La elaborarea planului de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, trebuie să ia în considerare scenarii relevante, inclusiv posibilitatea ca situaţia de dificultate majoră a instituţiei de credit să se datoreze unor circumstanţe individuale sau să survină pe fondul unei instabilităţi financiare extinse sau al unor evenimente sistemice.(2) La elaborarea planului de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu trebuie să prezume oricare dintre următoarele:a)sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia utilizării mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu art. 531-535; b)asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale; c)asigurarea de lichiditate din partea băncii centrale oferită cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate nonstandard. Articolul 52Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, include în planul de rezoluţie o analiză a modalităţii şi momentului în care instituţia de credit poate solicita, în condiţiile prevăzute în plan, accesul la facilităţile oferite de banca centrală şi identifică activele care pot fi calificate drept garanţii reale. Articolul 53La solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, instituţia de credit furnizează asistenţă la elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie. Articolul 54(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, reevaluează şi, dacă este cazul, actualizează planurile de rezoluţie cel puţin anual şi după orice modificare semnificativă a structurii organizatorice sau juridice, a activităţii sau a poziţiei financiare a instituţiei de credit care ar putea avea, în opinia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, un impact semnificativ asupra eficacităţii planurilor de rezoluţie sau care ar impune o modificare a acestora. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), instituţiile de credit informează prompt Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor. Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere informează prompt structura care exercită funcţia de rezoluţie asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor. Articolul 55Fără a aduce atingere art. 9-12, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, prevede în planul de rezoluţie opţiuni de aplicare a instrumentelor de rezoluţie şi de exercitare a competenţelor de rezoluţie prevăzute la art. 177-456 şi include următoarele elemente pentru care stabileşte valori concrete atunci când, în opinia sa, este adecvat şi posibil: a)un rezumat al principalelor elemente ale planului; b)un rezumat al modificărilor importante survenite în cadrul instituţiei de credit de la ultima actualizare a planului de rezoluţie; c)o prezentare a modalităţii în care funcţiile critice şi liniile de activitate de bază ar putea fi separate de alte funcţii, fundamentată din punct de vedere juridic şi economic, pentru asigurarea continuităţii acestora în caz de dificultate majoră a instituţiei de credit; d)o estimare a calendarului punerii în aplicare a fiecărui aspect important al planului; e)o descriere detaliată a evaluării posibilităţii de soluţionare a entităţii, în sensul art. 85 alin. (3), efectuată conform art. 50 şi art. 85-87; f)o descriere a oricăror măsuri necesare conform prevederilor art. 92-98 pentru a aborda sau a înlătura obstacolele din calea posibilităţii de soluţionare, în sensul art. 85 alin. (3), identificate în urma evaluării efectuate conform art. 85-87; g)o descriere a procedurii de stabilire a valorii şi posibilităţii de vânzare a funcţiilor critice, a liniilor de activitate de bază şi a activelor instituţiei de credit; h)o descriere detaliată a măsurilor destinate asigurării faptului că informaţiile solicitate conform art. 57 sunt actualizate şi puse la dispoziţia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în orice moment; i)prezentarea modului în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, consideră ca ar putea fi finanţate opţiunile de rezoluţie, fără ca instituţia de credit să recurgă la sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia utilizării mecanismelor de finanţare instituite conform art. 531-535, ori la asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale ori la asigurarea de lichiditate din partea băncii centrale oferită cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate nonstandard; j)o descriere detaliată a diferitelor strategii de rezoluţie care ar putea fi aplicate în funcţie de scenariile posibile şi termenele aplicabile; k)o descriere a relaţiilor de interdependenţă critice; l)o descriere a opţiunilor care ar permite menţinerea accesului la serviciile de plăţi şi de compensare şi la alte infrastructuri, precum şi o evaluare a portabilităţii poziţiilor clienţilor; m)o analiză a impactului planului asupra angajaţilor instituţiei de credit, inclusiv o evaluare a oricăror costuri asociate şi o descriere a procedurilor de consultare în cursul procesului de rezoluţie a personalului, a organizaţiei patronale şi a organizaţiei angajaţilor, după caz; n)un plan de comunicare cu mass-media şi cu publicul; o)cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile necesare în temeiul art. 296 şi termenul în care trebuie să se ajungă la acest nivel, dacă este cazul; p)cerinţa minimă de fonduri proprii şi instrumente contractuale de recapitalizare internă, în temeiul art. 296, şi, după caz, termenul în care trebuie să se ajungă la acest nivel; q)o descriere a operaţiunilor şi a sistemelor esenţiale pentru a menţine funcţionarea continuă a proceselor operaţionale ale instituţiei de credit; r)după caz, orice opinie exprimată de instituţia de credit cu privire la planul de rezoluţie. Articolul 56(1) Fără a aduce atingere art. 18, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din jurisdicţia sa să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare la care acestea sunt parte şi poate stabili termenul în care trebuie realizate evidenţele respective, care se comunică acestora.(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi diferit în funcţie de tipurile de contracte financiare definite la art. 2 pct. 83, aceleaşi termene fiind aplicate tuturor instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d), aflate în jurisdicţia sa. Articolul 57(1) La solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, fiecare instituţie de credit persoană juridică română:a)cooperează la elaborarea planului de rezoluţie atât cât este necesar, conform solicitării autorităţii de rezoluţie; b)furnizează toate informaţiile necesare elaborării şi punerii în aplicare a planului de rezoluţie, inclusiv informaţiile şi analizele prevăzute în secţiunea B a anexei. (2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere cooperează cu structura care exercită funcţia de rezoluţie, pentru a verifica în ce măsură informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt deja disponibile. Banca Naţională a României se asigură că, în situaţia în care aceste informaţii sunt disponibile, structura care exercită funcţia de supraveghere le transmite structurii care exercită funcţia de rezoluţie.3.2. Planificarea rezoluţiei la nivel de grup Articolul 58 (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor din grup şi în urma consultării cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile unde sunt sucursale semnificative, în măsura în care planul este relevant pentru acestea, elaborează planuri de rezoluţie a grupului.(2) Planul de rezoluţie a grupului este destinat rezoluţiei grupului în ansamblul său, fie prin rezoluţie la nivelul întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România, fie prin separare şi rezoluţie a filialelor, şi cuprinde măsurile necesare pentru rezoluţia:a)întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România; b)filialelor ce fac parte din grup şi au sediul în Uniunea Europeană; c)entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d); d)filialelor ce fac parte din grup şi au sediul în afara Uniunii Europene, cu respectarea dispoziţiilor art. 512-529. Articolul 59În cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivelul unui grup a cărui întreprindere-mamă din Uniunea Europeană nu are sediul în România, Banca Naţională a României cooperează strâns cu autoritatea de rezoluţie din statul membru în care întreprinderea-mamă îşi are sediul în vederea elaborării planurilor de rezoluţie a grupului. Articolul 60Planul de rezoluţie a grupului se elaborează pe baza informaţiilor furnizate conform art. 57. Articolul 61(1) Planul de rezoluţie la nivel de grup va avea în vedere următoarele:a)stabilirea acţiunilor de rezoluţie care urmează a fi întreprinse în relaţie cu entităţile din grup, prin intermediul acţiunilor de rezoluţie luate cu privire la entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d), la întreprinderea-mamă şi la instituţiile-filiale, şi prin intermediul unor acţiuni de rezoluţie coordonate referitoare la instituţiile-filiale, potrivit scenariilor prevăzute la art. 51; b)examinarea măsurii în care instrumentele şi competenţele de rezoluţie pot fi aplicate, respectiv exercitate în mod coordonat în cazul entităţilor din grup cu sediul în Uniunea Europeană, inclusiv a măsurilor vizând facilitarea achiziţionării de către o terţă parte a grupului ca întreg, a unor linii de activitate separate sau a unor activităţi realizate fie de mai multe entităţi din grup, fie doar de unele dintre acestea, şi identificarea eventualelor obstacole din calea unei rezoluţii coordonate; c)identificarea, în cazul în care grupul include entităţi constituite în state terţe, a modalităţilor adecvate de cooperare şi de coordonare cu autorităţile relevante ale respectivelor state terţe şi a implicaţiilor pentru rezoluţia la nivelul Uniunii Europene; d)identificarea măsurilor necesare, inclusiv separarea din punct de vedere juridic şi economic a anumitor funcţii sau linii de activitate, pentru a facilita rezoluţia grupului, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie; e)stabilirea oricăror măsuri suplimentare, care nu sunt prevăzute în prezenta lege şi pe care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, intenţionează să le aplice pentru rezoluţia grupului; f)identificarea modului în care ar putea fi finanţate acţiunile de rezoluţie a grupului şi, în cazurile în care este necesară utilizarea mecanismelor de finanţare, definirea principiilor de partajare a responsabilităţii pentru respectiva finanţare între sursele de finanţare din diferite state membre. Planul nu trebuie să se bazeze pe sprijin financiar public extraordinar, în afara utilizării mecanismelor de finanţare instituite conform art. 531-535 şi, după caz, a mecanismelor de finanţare instituite de alte state membre potrivit art. 100 din Directiva 2014/59/UE ori pe asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale ori pe asigurarea de lichiditate din partea băncii centrale oferită cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate nonstandard. (2) Principiile pe baza cărora este elaborat planul au în vedere partajarea responsabilităţii pe baza unor criterii obiective şi echilibrate, luând în considerare prevederile art. 560 şi impactul asupra stabilităţii financiare în toate statele membre implicate. Articolul 62Evaluarea posibilităţii de soluţionare a grupului potrivit art. 88-91 se realizează concomitent cu elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie a grupului conform art. 58-61 şi art. 63, incluzând în plan o descriere detaliată a evaluării realizate. Articolul 63Planul de rezoluţie a grupului nu trebuie să aibă un impact disproporţionat asupra niciunui stat membru în care operează grupul. Articolul 64 (1) Întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România transmite Băncii Naţionale României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup orice informaţii solicitate de aceasta conform art. 57, referitoare la respectiva întreprindere-mamă din Uniunea Europeană, şi, dacă este necesar, la fiecare dintre entităţile din grup, inclusiv cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d).(2) Întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România elaborează şi transmite către autoritatea de rezoluţie la nivel de grup, inclusiv în situaţiile în care aceasta este o autoritate de rezoluţie dintr-un alt stat membru, informaţiile solicitate conform art. 57, referitoare la întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, şi, dacă este necesar, la fiecare dintre entităţile care fac parte din grup, inclusiv cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d).(3) În cazul întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană care nu are sediul în România, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, solicită autorităţii de rezoluţie din statul membru în care întreprinderea-mamă îşi are sediul transmiterea către Banca Naţională a României a informaţiilor similare celor prevăzute de art. 57, referitoare la respectiva întreprinderea-mamă, şi, dacă este necesar, la fiecare dintre entităţile care fac parte din grup, inclusiv cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d).(4) Cu respectarea cerinţelor de păstrare a confidenţialităţii prevăzute de prezenta lege, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, transmite informaţiile prevăzute la alin. (1) către:a)Autoritatea bancară europeană; b)autorităţile de rezoluţie ale filialelor; c)autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile unde sunt sucursale semnificative, în măsura în care planul de rezoluţie este relevant pentru sucursalele semnificative; d)autorităţile competente relevante prevăzute la art. 184 şi 1851 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;e)autorităţile de rezoluţie din statele membre în care îşi au sediul entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) din Directiva 2014/59/UE.(5) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, transmite Autorităţii bancare europene toate informaţiile relevante pentru rolul său referitor la planurile de rezoluţie a grupului, iar autorităţilor prevăzute la alin. (4) lit. b)-d) cel puţin toate informaţiile relevante pentru filiala sau sucursala semnificativă din jurisdicţia fiecărei autorităţi.(6) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate transmite informaţiile referitoare la filiale din state terţe numai cu consimţământul autorităţii de supraveghere sau al autorităţii de rezoluţie relevante din respectivul stat terţ. Articolul 65(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, împreună cu autorităţile de rezoluţie prevăzute la art. 64 alin. (4), după consultarea cu autorităţile competente relevante, inclusiv cu autorităţile competente din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative, elaborează şi actualizează în cadrul colegiilor de rezoluţie planul de rezoluţie a grupului.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate, cu respectarea cerinţelor de păstrare a confidenţialităţii prevăzute de art. 527-529, să implice în elaborarea şi actualizarea planurilor de rezoluţie a grupului autorităţi de rezoluţie din state terţe în care sunt situate filiale sau societăţi financiare holding din grup ori sucursale semnificative, în sensul art. 2101 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 66Planul de rezoluţie a grupului este revizuit şi, după caz, actualizat cel puţin o dată pe an, precum şi după orice modificare a structurii juridice sau organizatorice, a activităţii sau a poziţiei financiare a grupului, inclusiv a oricărei entităţi din grup, care ar putea avea, în opinia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup şi a celorlalte autorităţi implicate, un impact semnificativ asupra planului sau ar impune modificarea sa. Articolul 67Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, adoptă împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor, printr-o decizie comună, planul de rezoluţie a grupului, în termen de patru luni de la transmiterea către acestea a informaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (4). Banca Naţională a României poate solicita sprijinul Autorităţii bancare europene pentru adoptarea unei decizii comune. Articolul 68În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termenul de patru luni prevăzut la art. 67, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, adoptă propria decizie cu privire la planul de rezoluţie a grupului, solid argumentată şi ţinând cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi de rezoluţie, şi notifică decizia adoptată întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană. Articolul 69(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 67, oricare dintre celelalte autorităţi de rezoluţie se adresează Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(2) Perioada de patru luni este considerată perioadă de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, ţine cont la adoptarea propriei decizii de decizia Autorităţii bancare europene, exprimată în termen de o lună.(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, nu se mai poate adresa Autorităţii bancare europene în vederea ajungerii la un acord cu privire la planul de rezoluţie la nivel de grup.(5) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup. Articolul 70Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate ajunge la o decizie comună referitoare la un plan de rezoluţie la nivel de grup care vizează entităţile din grup aflate sub jurisdicţia sa, împreună cu autorităţile de rezoluţie care nu s-au adresat Autorităţii bancare europene în acest sens, potrivit art. 69 alin. (1). Articolul 71Decizia comună prevăzută la art. 67 şi 70 sau decizia adoptată în absenţa deciziei comune, prevăzută la art. 68, este recunoscută ca definitivă şi este aplicată de celelalte autorităţi de rezoluţie vizate. Articolul 72Dacă sunt luate decizii comune în temeiul art. 67 şi 70 şi dacă o autoritate de rezoluţie consideră că motivul dezacordului privind planul de rezoluţie a grupului, în privinţa căruia s-a solicitat asistenţă Autorităţii bancare europene, afectează responsabilităţile fiscale ale statului membru respectiv, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, în urma notificării primite de la autoritatea de rezoluţie în cauză, informează Autoritatea bancară europeană asupra acestei situaţii şi reevaluează planul de rezoluţie a grupului, inclusiv cerinţele minime privind fondurile proprii şi datorii eligibile. Articolul 73Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, transmite autorităţilor competente relevante planul de rezoluţie al grupului, precum şi orice modificări aduse acestuia. 3.3. Planificarea rezoluţiei la nivel de grup în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 74(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, elaborează, împreună cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu celelalte autorităţi de rezoluţie implicate, planuri de rezoluţie a grupului, în urma consultării cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile unde sunt sucursale semnificative, în măsura în care planul este relevant pentru acestea.(2) Prevederile art. 58 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Articolul 75În cazul unei sucursale semnificative din România, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, cooperează cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu celelalte autorităţi de rezoluţie implicate, în vederea elaborării planurilor de rezoluţie a grupului, în măsura în care planul este relevant pentru respectiva sucursală. Articolul 76Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, participă la elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie a grupului în cadrul colegiilor de rezoluţie. Articolul 77Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, adoptă împreună cu celelalte autorităţi din colegiul de rezoluţie, printr-o decizie comună, planul de rezoluţie a grupului, în termen de patru luni de la transmiterea către acestea, de către autoritatea de rezoluţie la nivel de grup, a informaţiilor furnizate de întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, în mod similar celor prevăzute la art. 64 alin. (4). Banca Naţională a României poate solicita sprijinul Autorităţii bancare europene pentru adoptarea unei decizii comune. Articolul 78(1) În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termenul de patru luni prevăzut la art. 77, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, ia propria decizie şi elaborează şi actualizează un plan de rezoluţie pentru entităţile aflate în jurisdicţia sa.(2) Decizia trebuie să fie temeinic motivată, să prezinte motivele dezacordului cu planul de rezoluţie a grupului propus şi să ia în considerare opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi competente şi ale celorlalte autorităţi de rezoluţie.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, notifică decizia sa celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie. Articolul 79(1) Cu respectarea prevederilor art. 82, dacă în termenul de patru luni prevăzut la art. 77, oricare dintre autorităţile de rezoluţie implicate se adresează Autorităţii bancare europene pentru acordarea de asistenţă, în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene exprimată în termen de o lună.(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, nu se mai poate adresa Autorităţii bancare europene.(5) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual. Articolul 80Dacă Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, nu s-a adresat Autorităţii bancare europene într-un mod similar celui prevăzut la art. 79, aceasta poate ajunge la o decizie comună cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu autorităţile de rezoluţie care nu s-au adresat Autorităţii bancare europene conform art. 79, cu privire la un plan de rezoluţie la nivel de grup care vizează entităţile din grup aflate sub jurisdicţia sa. Articolul 81Decizia comună prevăzută la art. 77 şi 80 sau decizia adoptată în absenţa deciziei comune, prevăzută la art. 78, este recunoscută ca definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Articolul 82În cazul în care este solicitat sprijinul Autorităţii bancare europene în vederea ajungerii la un acord în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.093/2010, cu privire la luarea unei decizii comune privind planurile de rezoluţie la nivel de grup, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, analizează dacă aspectul care face obiectul dezacordului poate afecta în orice mod responsabilităţile fiscale ale României. Articolul 83În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, consideră că motivul dezacordului privind planurile de rezoluţie a grupului, în privinţa căruia s-a solicitat asistenţă Autorităţii bancare europene, afectează responsabilităţile fiscale ale României, aceasta informează Autoritatea bancară europeană asupra acestei situaţii şi solicită autorităţii de rezoluţie la nivel de grup reevaluarea planului de rezoluţie a grupului, inclusiv a cerinţelor minime privind fondurile proprii şi datorii eligibile. Articolul 84Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, transmite autorităţilor competente relevante planul de rezoluţie, precum şi orice modificări aduse acestuia. Capitolul IIPosibilitatea de soluţionare Secţiunea 1Dispoziţii generale privind posibilitatea de soluţionare a unei instituţii de credit Articolul 85(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, după consultarea autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care îşi au sediul sucursale semnificative, în măsura în care posibilitatea de soluţionare este relevantă pentru sucursalele semnificative, evaluează măsura în care soluţionarea unei instituţii de credit ce nu face parte dintr-un grup este posibilă, în sensul alin. (3), fără să se bazeze pe oricare dintre următoarele:a)sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu art. 531-535; b)asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale; c)asigurarea de lichiditate din partea băncii centrale oferită cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate nonstandard. (2) Banca Naţională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea, de către structura care exercită funcţia de rezoluţie, a structurii care exercită funcţia de supraveghere.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, consideră că soluţionarea unei instituţii de credit este posibilă dacă este fezabil şi credibil, în opinia acesteia, fie să lichideze instituţia de credit prin procedura de insolvenţă, fie să remedieze situaţia instituţiei de credit prin aplicarea de instrumente de rezoluţie şi exercitarea de competenţe de rezoluţie, cu evitarea pe cât posibil a oricăror efecte negative semnificative asupra sistemului financiar naţional, al altor state membre sau al Uniunii Europene, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, şi cu scopul asigurării continuităţii funcţiilor critice ale instituţiei de credit.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, notifică Autoritatea bancară europeană în timp util ori de câte ori consideră că soluţionarea unei instituţii de credit nu este posibilă. Articolul 86Pentru a evalua posibilitatea de soluţionare prevăzută la art. 85, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, examinează cel puţin elementele prevăzute în secţiunea C din anexă. Articolul 87Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, evaluează posibilitatea de soluţionare în temeiul art. 85 şi 86 concomitent şi în scopul elaborării şi actualizării planului de rezoluţie în conformitate cu art. 49-56. Secţiunea a 2-aPosibilitatea de soluţionare a unui grup 2.1. Evaluarea posibilităţii de soluţionare a unui grup în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup Articolul 88(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor, după consultarea autorităţilor competente ale filialelor şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care îşi au sediul sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative respective, evaluează măsura în care soluţionarea grupului este posibilă, în sensul alin. (3), fără să se prezume oricare dintre următoarele: a)sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu prevederile art. 531-535 şi, după caz, a mecanismelor de finanţare instituite de alte state membre în conformitate cu prevederile art. 100 din Directiva 2014/59/UE; b)asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale; c)asigurarea de lichiditate din partea băncii centrale oferită cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate nonstandard. (2) Banca Naţională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea structurii care exercită funcţia de supraveghere.(3) Se consideră că soluţionarea unui grup este posibilă dacă autorităţile de rezoluţie consideră că este fezabil şi credibil fie să lichideze entităţi din grup prin procedura de insolvenţă, fie să remedieze situaţia aplicând entităţilor din grup instrumente şi competenţe de rezoluţie, cu evitarea, pe cât posibil, a efectelor negative considerate de către autorităţile de rezoluţie ca fiind semnificative asupra sistemelor financiare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup, ale altor state membre sau al Uniunii Europene, inclusiv în situaţii de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, şi cu scopul asigurării continuităţii funcţiilor critice îndeplinite de entităţile din grup, în cazul în care acestea pot fi uşor separate în timp util sau pe alte căi.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, notifică Autoritatea bancară europeană în timp util ori de câte ori consideră că soluţionarea unui grup nu este posibilă.(5) Evaluarea posibilităţii de soluţionare a unui grup este analizată în cadrul colegiilor de rezoluţie prevăzute la art. 458-463. Articolul 89Pentru evaluarea posibilităţii de soluţionare a grupului prevăzute la art. 88, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, examinează cel puţin elementele prevăzute în secţiunea C din anexă. Articolul 90(1) Evaluarea posibilităţii de soluţionare a grupului în temeiul art. 88 şi 89 se realizează concomitent şi în scopul elaborării şi actualizării planului de rezoluţie a grupului în conformitate cu prevederile art. 58-63.(2) Evaluarea se realizează în cadrul procedurii decizionale prevăzute la art. 64-72.2.2. Posibilitatea de soluţionare a unui grup în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 91(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, împreună cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu autorităţile de rezoluţie ale celorlalte filiale, după consultarea supraveghetorului consolidant, autorităţilor competente ale celorlalte filiale şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care îşi au sediul sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative respective, evaluează, în mod similar celor prevăzute la art. 88-90, măsura în care soluţionarea unui grup este posibilă.(2) Banca Naţională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează de către structura care exercită funcţia de rezoluţie după consultarea structurii care exercită funcţia de supraveghere. Secţiunea a 3-aCompetenţa de a aborda sau de a înlătura obstacole din calea posibilităţilor de soluţionare 3.1. Dispoziţii generale Articolul 92 (1) Dacă în urma evaluării posibilităţii de soluţionare a instituţiei de credit, efectuată în conformitate cu prevederile art. 85-91, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, apreciază că există obstacole semnificative în calea posibilităţii de soluţionare a instituţiei de credit, va notifica aceste constatări în scris instituţiei de credit şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative.(2) Banca Naţională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea structurii care exercită funcţia de supraveghere şi, în situaţia în care structura care exercită funcţia de rezoluţie constată existenţa unor obstacole semnificative în calea posibilităţii de soluţionare a instituţiei de credit, va notifica aceste constatări în scris structurii care exercită funcţia de supraveghere. Articolul 93Cerinţa ca Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, să elaboreze planul de rezoluţie şi cea potrivit căreia autorităţile de rezoluţie relevante urmăresc să ajungă la o decizie comună cu privire la planul de rezoluţie a grupului prevăzute la art. 49 şi, respectiv, la art. 67 şi 77 se suspendă ca urmare a notificării prevăzute la art. 92, până când măsurile de reducere sau de înlăturare a obstacolelor semnificative din calea posibilităţii de soluţionare au fost acceptate de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, potrivit art. 94 sau au fost decise de aceasta în temeiul art. 95. Articolul 94(1) În termen de patru luni de la data primirii notificării în conformitate cu prevederile art. 92, instituţia de credit transmite Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, propuneri de măsuri având ca scop gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative precizate în notificare.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, evaluează eficacitatea măsurilor propuse pentru gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.(3) Banca Naţională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (2) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcţia de rezoluţie a structurii care exercită funcţia de supraveghere. Articolul 95(1) Dacă Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, apreciază că măsurile propuse de instituţia de credit în conformitate cu prevederile art. 94 nu asigură reducerea sau înlăturarea obstacolelor în cauză, va impune acesteia, fie prin intermediul structurii care exercită funcţia de rezoluţie, fie prin intermediul structurii care, exercită funcţia de supraveghere, măsuri alternative cu acelaşi scop şi va notifica respectivele măsuri în scris instituţiei de credit, care, în termen de o lună de la primirea notificării, propune un plan de conformare la acestea.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, însoţeşte notificarea măsurilor alternative de argumentele pentru care măsurile propuse de instituţia de credit nu sunt considerate eficace pentru înlăturarea obstacolelor din calea posibilităţii de soluţionare şi de prezentarea modului în care măsurile alternative propuse sunt proporţionale pentru îndepărtarea acestor obstacole. (3) La stabilirea măsurilor alternative, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ţine cont de ameninţarea pentru stabilitatea financiară reprezentată de aceste obstacole în calea soluţionării şi de efectul măsurilor asupra activităţii instituţiei de credit, stabilităţii acesteia şi a capacităţii sale de a contribui la economie. Articolul 96În sensul art. 95, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate lua oricare dintre următoarele măsuri: a)să solicite instituţiei de credit revizuirea oricăror acorduri de finanţare intragrup sau examinarea motivelor pentru absenţa acestora, încheierea unor contracte de servicii - fie intragrup, fie cu părţi terţe - vizând asigurarea desfăşurării funcţiilor critice ale instituţiei de credit; b)să solicite instituţiei de credit limitarea expunerilor sale individuale şi agregate maxime; c)să impună cerinţe suplimentare de informare specifice sau periodice, relevante pentru procedura de rezoluţie; d)să solicite instituţiei de credit renunţarea la anumite active; e)să solicite instituţiei de credit limitarea sau încetarea anumitor activităţi derulate sau propuse; f)să limiteze sau să împiedice crearea de noi linii de activitate, dezvoltarea celor existente, vânzarea de produse noi sau vânzarea produselor existente; g)să solicite modificări în structura juridică sau operaţională a instituţiei de credit sau a oricărei entităţi din grup, fie în mod direct, fie în mod indirect sub controlul instituţiei de credit, respectiv al entităţii, pentru a reduce complexitatea şi a garanta astfel posibilitatea separării, din punct de vedere juridic şi operaţional, a funcţiilor critice de alte funcţii la aplicarea instrumentelor de rezoluţie; h)să solicite instituţiei de credit sau întreprinderii-mamă înfiinţarea unei societăţi financiare holding-mamă în România sau a unei societăţi financiare holding-mamă în Uniunea Europeană; i)să solicite instituţiei de credit sau entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) să emită datorii eligibile pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la art. 296-310; j)să solicite instituţiei de credit sau entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) să adopte alte măsuri pentru a îndeplini cerinţa minimă pentru fondurile proprii şi datoriile eligibile potrivit art. 296-310, inclusiv să încerce să renegocieze orice datorie eligibilă şi orice instrument suplimentar de nivel 1 sau instrument de nivel 2 pe care l-a emis, pentru a se asigura că orice decizie a Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, de a reduce valoarea sau a converti datoria ori instrumentul în cauză poate fi aplicată potrivit legislaţiei din jurisdicţia care îl reglementează; k)în cazul în care instituţia de credit este filială a unei societăţi financiare holding cu activitate mixtă, poate solicita societăţii financiare holding cu activitate mixtă înfiinţarea unei societăţi financiare holding separate pentru a controla instituţia de credit, dacă acest aranjament este necesar pentru a facilita rezoluţia instituţiei de credit şi pentru a evita eventualele efecte negative ale aplicării instrumentelor de rezoluţie şi competenţelor prevăzute la art. 177-456 asupra părţii nefinanciare a grupului. Articolul 97Decizia luată conform art. 92 sau 95 trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: a)să fie susţinută de o expunere a motivelor care au stat la baza evaluării sau a constatării în cauză; b)să indice modul în care respectiva evaluare sau constatare respectă cerinţa privind aplicarea proporţională prevăzută la art. 95; c)să poată fi contestată cu respectarea prevederilor art. 274-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 98(1) Anterior identificării oricăreia dintre măsurile la care se face referire la art. 95, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, după consultarea, dacă este cazul, a autorităţii naţionale macroprudenţiale desemnate din România, ia în considerare, în mod corespunzător, efectul potenţial al măsurilor respective asupra instituţiei de credit respective, asupra pieţei interne de servicii financiare, asupra stabilităţii financiare din alte state membre şi din Uniunea Europeană în ansamblu.(2) Banca Naţională a României se asigură că activitatea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcţia de rezoluţie a structurii care exercită funcţia de supraveghere.3.2. Competenţa de a aborda sau de a înlătura obstacole din calea posibilităţilor de soluţionare în cazul unui grup, în situaţia în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup Articolul 99Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor, după consultarea cu colegiul de supraveghere şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursalele semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative, analizează evaluarea prevăzută la art. 88-90 în cadrul colegiului de rezoluţie şi iau toate măsurile rezonabile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la aplicarea măsurilor identificate conform art. 95 asupra instituţiilor care fac parte din grup. Articolul 100(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, împreună cu Autoritatea bancară europeană, conform art. 25 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, întocmesc şi prezintă un raport întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană şi autorităţilor de rezoluţie ale filialelor pentru a fi transmis filialelor, precum şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative.(2) Banca Naţională a României se asigură că raportul prevăzut la alin. (1) este întocmit cu consultarea de către structura care exercită funcţia de rezoluţie a structurii care exercită funcţia de supraveghere.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, consultă anterior definitivării raportului celelalte autorităţi competente relevante. Raportul include o analiză a obstacolelor considerate de Banca Naţională a României ca fiind semnificative în aplicarea eficace a instrumentelor de rezoluţie şi a exercitării competenţelor de rezoluţie în raport cu grupul.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, se asigură de includerea în cadrul raportului a impactului măsurilor asupra modelului economic al instituţiei de credit şi recomandarea de măsuri proporţionale şi specifice care, în opinia acesteia, sunt necesare sau adecvate pentru a îndepărta aceste obstacole. Articolul 101(1) În termen de patru luni de la data primirii raportului, întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România poate prezenta observaţii şi poate propune Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, măsuri alternative de eliminare a obstacolelor identificate în raport.(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicate şi în situaţia în care autoritatea de rezoluţie la nivel de grup este o autoritate din alt stat membru. Articolul 102(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, comunică Autorităţii bancare europene, autorităţilor de rezoluţie ale filialelor şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative, măsurile propuse de întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană.(2) Banca Naţională a României se asigură că măsurile prevăzute la alin. (1) sunt comunicate de către structura care exercită funcţia de rezoluţie structurii care exercită funcţia de supraveghere.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi autorităţile de rezoluţie ale filialelor, după consultarea cu autorităţile competente şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, depun toate diligenţele pentru a ajunge la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluţie referitoare la identificarea obstacolelor pe care aceste autorităţi le consideră ca fiind majore şi, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România şi a măsurilor impuse de autorităţi în vederea reducerii sau eliminării obstacolelor, ţinând cont de impactul potenţial al măsurilor în toate statele membre în care grupul operează. Articolul 103Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi autorităţile de rezoluţie a filialelor iau decizia comună în termen de patru luni de la data prezentării raportului potrivit art. 100 sau la expirarea termenului de patru luni de la transmiterea de observaţii de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, după cum data încheierii oricăruia dintre aceste termene survine mai întâi. Decizia trebuie să fie motivată şi formalizată într-un document care va fi transmis de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană. Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate solicita asistenţa Autorităţii bancare europene, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 104În absenţa unei decizii comune, în termenul prevăzut la art. 103, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, adoptă propria decizie privind măsurile adecvate care trebuie luate conform art. 95 la nivelul grupului. Articolul 105(1) Decizia trebuie să fie temeinic motivată şi să ţină seama de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi de rezoluţie.(2) Decizia de la alin. (1) este transmisă de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană. Articolul 106(1) Dacă în termenul de patru luni prevăzut la art. 103 oricare dintre autorităţile de rezoluţie a solicitat opinia Autorităţii bancare europene cu privire la măsurile adecvate care trebuie luate conform art. 96 lit. g), h) sau k) la nivelul grupului conform art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene exprimată în termen de o lună.(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, nu mai poate solicita opinia Autorităţii bancare europene.(5) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup. Articolul 107Decizia comună prevăzută la art. 103 sau decizia adoptată în absenţa unei decizii comune conform art. 104 este recunoscută ca definitivă şi este aplicată de autorităţile de rezoluţie vizate. 3.3. Competenţa de a aborda sau de a înlătura obstacole din calea posibilităţilor de soluţionare în cazul unui grup, în situaţia în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 108Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, împreună cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup, după consultarea cu colegiul de supraveghere şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursalele semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative, analizează evaluarea prevăzută la art. 91 în cadrul colegiului de rezoluţie şi iau toate măsurile rezonabile pentru a ajunge la o decizie comună cu celelalte autorităţi cu privire la aplicarea măsurilor identificate conform art. 95 asupra instituţiilor de credit care fac parte din grup şi sunt supravegheate de aceasta. Articolul 109În cazul unei sucursale semnificative din România, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, cooperează cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu celelalte autorităţi de rezoluţie implicate, în analiza evaluării prevăzute la art. 91 în cadrul colegiului de rezoluţie, în măsura în care este relevant pentru sucursala respectivă. Articolul 110Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, transmite instituţiilor de credit din grup aflate în jurisdicţia sa raportul primit de la autoritatea de rezoluţie a grupului, care l-a întocmit în mod similar celor prevăzute la art. 100. Articolul 111Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, şi autoritatea de rezoluţie la nivel de grup, după consultarea cu autorităţile competente şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, depun toate diligenţele pentru a ajunge la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluţie referitoare la identificarea obstacolelor pe care aceste autorităţi le consideră ca fiind majore şi, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România şi a măsurilor impuse de autorităţi în vederea reducerii sau eliminării obstacolelor, ţinând cont de impactul potenţial al măsurilor în toate statele membre în care grupul operează. Articolul 112Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual şi/sau în calitate de autoritate de rezoluţie în cazul unei sucursale semnificative, după caz, cooperează cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu celelalte autorităţi de rezoluţie implicate, în vederea ajungerii la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluţie referitoare la identificarea obstacolelor pe care aceste autorităţi le consideră ca fiind majore şi, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană şi a măsurilor impuse de autorităţi în vederea reducerii sau eliminării obstacolelor, ţinând cont de impactul potenţial al măsurilor în toate statele membre în care grupul operează. Articolul 113Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, depune toate diligenţele pentru a se adopta o decizie comună potrivit art. 111, respectiv art. 112, într-un termen de 4 luni, calculat potrivit art. 103. În acest sens, aceasta poate solicita asistenţa Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 114(1) În absenţa unei decizii comune în termenul prevăzut la art. 113, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, ia propria decizie privind măsurile adecvate care urmează să fie aplicate de filială la nivel individual conform art. 95. Decizia trebuie să fie temeinic motivată şi să ţină cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi de rezoluţie.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, transmite decizia filialei vizate şi autorităţii de rezoluţie la nivel de grup. Articolul 115(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 113, oricare dintre autorităţile de rezoluţie solicită opinia Autorităţii bancare europene cu privire la măsurile adecvate care trebuie luate conform art. 95, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(2) Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene exprimată în termen de o lună.(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, nu mai poate solicita opinia Autorităţii bancare europene în legătură cu măsurile adecvate care trebuie luate conform art. 96 lit. g), h) sau k).(5) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual. Articolul 116Decizia comună prevăzută la art. 113 sau decizia adoptată în absenţa unei decizii comune prevăzută la art. 114 este recunoscută ca definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Capitolul IIISprijin financiar intragrup Secţiunea 1Încheierea acordurilor de sprijin financiar intragrup Articolul 117(1) Dacă sunt respectate condiţiile prevăzute la art. 117-148, o instituţie-mamă din România, o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d), persoană juridică română, şi filiale ale acesteia din România, din alte state membre sau din state terţe care au calitatea de instituţie sau instituţie financiară şi care sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată în cadrul Uniunii Europene pot încheia acorduri intragrup privind acordarea de sprijin financiar oricărei părţi la acord care îndeplineşte condiţiile de intervenţie timpurie conform art. 149-151.(2) Instituţiile şi instituţiile financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unor instituţii-mamă sau ale unor entităţi similare celor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) din alte state membre, care sunt supuse supravegherii pe bază consolidată în cadrul Uniunii Europene, pot participa în cadrul acordurilor intragrup încheiate în cadrul grupului în condiţiile prevăzute la alin. (1). Articolul 118Prevederile art. 117-148 nu se aplică acordurilor financiare intragrup, inclusiv acordurilor de finanţare şi derulării acordurilor de finanţare centralizate, destinate situaţiilor în care niciuna dintre părţile la respectivele acorduri nu îndeplineşte condiţiile de intervenţie timpurie. Articolul 119(1) Existenţa unui acord de sprijin financiar intragrup nu constituie o condiţie prealabilă pentru ca o instituţie de credit să poată furniza sprijin financiar intragrup unei entităţi din grup care întâmpină dificultăţi financiare, dacă instituţia de credit decide astfel, cu luarea în considerare a situaţiei specifice a entităţii şi a politicilor grupului, în cazul în care aceasta nu reprezintă un risc pentru întregul grup.(2) Existenţa unui acord de sprijin financiar intragrup nu constituie o condiţie prealabilă pentru ca entităţile prevăzute la art. 117 să funcţioneze pe teritoriul României. Articolul 120(1) Prevederile din legislaţia naţională, ce constituie un impediment legal pentru tranzacţiile privind furnizarea de sprijin financiar intragrup derulate potrivit dispoziţiilor art. 117-148, nu se aplică.(2) Dispoziţiile art. 117-148 nu aduc atingere prevederilor care stabilesc limite ale tranzacţiilor intragrup potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, reglementărilor date în aplicarea acestuia ori potrivit legislaţiei altui stat membru care pune în aplicare opţiunile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau transpune Directiva 2013/36/UE ori a prevederilor care impun separarea, din motive de stabilitate financiară, a unor părţi dintr-un grup sau a activităţilor desfăşurate în cadrul unui grup. Articolul 121(1) Acordul de sprijin financiar intragrup poate acoperi una sau mai multe filiale ale grupului şi poate prevedea sprijin financiar din partea întreprinderii-mamă către filiale, din partea filialelor către întreprinderea-mamă, între filialele din grup care sunt parte la acord sau orice altă combinaţie între părţi ale acordului.(2) Sprijinul financiar prevăzut de acord poate fi sub formă de credit, furnizare de garanţii personale, furnizare de active pentru a fi utilizate drept garanţii reale sau orice combinaţie între aceste forme de sprijin financiar, în cadrul uneia sau mai multor tranzacţii, inclusiv între beneficiarul sprijinului şi o terţă parte.(3) În cazul în care, în conformitate cu termenii acordului de sprijin financiar intragrup, o entitate din grup se angajează să acorde sprijin financiar unei alte entităţi din grup, acest din urmă acord poate include o clauză de reciprocitate, prin care entitatea din grup care primeşte sprijinul se angajează să acorde sprijin financiar entităţii din grup care acordă sprijinul. Articolul 122Acordul de sprijin financiar intragrup trebuie să respecte următoarele cerinţe: a)fiecare parte decide în mod liber cu privire la încheierea acordului; b)acordul cuprinde principiile pentru determinarea contraprestaţiei datorate pentru orice tranzacţie efectuată în temeiul acordului; c)contraprestaţia se stabileşte în momentul furnizării sprijinului financiar; d)la încheierea acordului şi la determinarea contraprestaţiei aferente furnizării sprijinului financiar, fiecare parte acţionează potrivit propriilor interese, care pot ţine seama de eventualele beneficii directe sau indirecte pe care le poate obţine în urma furnizării sprijinului financiar; e)fiecare parte care acordă sprijin financiar are acces la toate informaţiile relevante de la părţile care primesc sprijin financiar, înainte de stabilirea contraprestaţiei aferente furnizării acestuia şi înainte de a lua orice decizie privind furnizarea acestuia; f)contraprestaţia aferentă furnizării sprijinului financiar poate ţine seama de informaţiile pe care partea furnizoare de sprijin financiar le deţine în virtutea faptului că aparţine aceluiaşi grup ca partea beneficiară a sprijinului financiar şi care nu sunt disponibile pentru piaţă; g)la calcularea contraprestaţiei aferente furnizării sprijinului financiar nu trebuie să existe obligaţia de a se ţine seama de eventualele efecte temporare anticipate asupra preţurilor de pe piaţă ca urmare a unor evenimente externe grupului. Articolul 123(1) Acordul de sprijin financiar intragrup poate fi încheiat numai dacă, la momentul elaborării proiectului de acord, autorităţile competente relevante estimează că niciuna dintre instituţiile de credit din grup nu îndeplineşte condiţiile de intervenţie timpurie.(2) În vederea încheierii acordului de sprijin financiar intragrup, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, informează supraveghetorul consolidant dacă instituţiile de credit din grup aflate în supravegherea sa îndeplinesc sau nu condiţiile de intervenţie timpurie. Articolul 124Toate drepturile, creanţele sau acţiunile decurgând din acordul de sprijin financiar intragrup pot fi exercitate numai de către părţile la acord. Articolul 125(1) Entităţile din grup, persoane juridice române, care pot intra într-un acord de sprijin financiar intragrup în conformitate cu prevederile art. 117-124, fac public faptul că au încheiat sau nu au încheiat un astfel de acord.(2) Entităţile din grup prevăzute la alin. (1) care sunt parte a unui acord de sprijin financiar intragrup trebuie să facă publică descrierea condiţiilor generale ale acordului, denumirile entităţilor din grup care sunt parte la acesta şi să actualizeze aceste informaţii cel puţin o dată pe an.(3) Prevederile art. 431-434 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt aplicabile în mod corespunzător. Secţiunea a 2-aAutorizarea proiectului de acord de sprijin financiar intragrup în cazul în care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant Articolul 126(1) Instituţia-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, solicită Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, autorizarea pentru orice proiect de acord de sprijin financiar intragrup propus în temeiul art. 117-124.(2) Cererea de autorizare trebuie să conţină textul proiectului de acord şi să indice entităţile din grup care intenţionează să fie parte la acord. Articolul 127Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, transmite fără întârziere cererea autorităţilor competente ale filialelor care intenţionează să fie parte la acord pentru a ajunge la o decizie comună cu acestea. Articolul 128În conformitate cu procedura prevăzută la art. 130 şi 131, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, acordă autorizaţia numai dacă termenii acordului propus respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar intragrup prevăzute la art. 137. Articolul 129Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, respinge cererea de autorizare în cazul în care, din analiza derulată, rezultă că proiectul de acord de sprijin financiar intragrup nu respectă condiţiile prevăzute la art. 137. Articolul 130(1) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va depune toate diligenţele pentru a adopta, împreună cu autorităţile competente relevante, în termen de patru luni de la data primirii cererii de autorizare, o decizie comună cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la art. 137, luând în considerare impactul potenţial, inclusiv orice consecinţe de ordin fiscal, al aplicării acordului în toate statele membre în care funcţionează grupul.(2) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică în scris solicitantului decizia comună, însoţită de fundamentarea acesteia.(3) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita Autorităţii bancare europene asistenţă pentru adoptarea unei decizii comune de către autorităţile competente, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 131(1) În cazul în care autorităţile competente nu ajung la o decizie comună în termenul de patru luni prevăzut la art. 130 alin. (1), Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie în legătură cu cererea de autorizare, pe care o transmite celorlalte autorităţi competente şi instituţiei de credit solicitante. (2) Decizia trebuie să fie formalizată într-un document, să fie fundamentată şi să ţină cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de patru luni. Articolul 132(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 130 alin. (1), oricare dintre autorităţile competente implicate solicită opinia Autorităţii bancare europene conform art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulament (UE) nr. 1.093/2010. (3) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene exprimată în termen de o lună.(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu mai poate solicita opinia Autorităţii bancare europene în legătură cu cererea de autorizare a ajutorului financiar intragrup. Secţiunea a 3-aAutorizarea proiectului de acord de sprijin financiar intragrup în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate competentă la nivel individual Articolul 133(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, depune toate diligenţele pentru adoptarea unei decizii comune cu celelalte autorităţi competente relevante, în termen de patru luni de la data primirii cererii de autorizare de către supraveghetorul consolidant, cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la art. 137, luând în considerare impactul potenţial, inclusiv orice consecinţe de ordin fiscal, ale aplicării acordului în România.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita Autorităţii bancare europene să acorde asistenţă pentru adoptarea unei decizii comune de către autorităţile competente, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 134(1) În termenul de patru luni prevăzut la art. 133 alin. (1), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita opinia Autorităţii bancare europene conform art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu mai poate solicita opinia Autorităţii bancare europene în legătură cu cererea de autorizare a ajutorului financiar intragrup. Secţiunea a 4-aAprobarea de către acţionari a proiectului de acord Articolul 135(1) Orice proiect de acord care a fost autorizat de către supraveghetorul consolidant este supus aprobării acţionarilor fiecărei entităţi din grup care intenţionează să fie parte la acord.(2) Acordul este valabil doar pentru entităţile din grup ai căror acţionari au aprobat acordul şi au autorizat organul de conducere al respectivei entităţi din grup să decidă acordarea şi/sau primirea de sprijin financiar în conformitate cu termenii acordului şi cu condiţiile stabilite la art. 117-148. Acordul nu mai este valabil dacă acţionarii revocă autorizarea. Articolul 136Organul de conducere al entităţii din România, parte la un acord de sprijin financiar la nivel de grup, prezintă acţionarilor în fiecare an un raport privind executarea acordului şi punerea în aplicare a oricărei decizii luate în temeiul acestuia. Secţiunea a 5-aAcordarea sprijinului financiar intragrup Articolul 137Sprijinul financiar poate fi acordat de o entitate din grup, persoană juridică română, în conformitate cu prevederile art. 117-124, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a)există, în opinia entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar, o perspectivă rezonabilă că sprijinul acordat va contribui în mod semnificativ la soluţionarea dificultăţilor financiare ale entităţii din grup beneficiare; b)furnizarea de sprijin financiar are ca obiectiv menţinerea sau refacerea stabilităţii financiare a grupului în ansamblul său sau a oricărei entităţi din grup şi este în interesul entităţii din grup care furnizează sprijinul; c)sprijinul financiar este oferit în termenii prevăzuţi la art. 122, inclusiv în ceea ce priveşte contraprestaţia; d)pe baza informaţiilor aflate la dispoziţia organului de conducere a entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar la momentul luării deciziei de acordare a sprijinului financiar există o perspectivă rezonabilă ca entitatea din grup beneficiară să achite contraprestaţia sprijinului acordat şi, în cazul în care sprijinul este acordat sub formă de împrumut, ca entitatea din grup beneficiară să îl ramburseze. În cazul în care sprijinul este acordat sub forma unei garanţii personale sau a unei alte forme de garantare, condiţia referitoare la perspectiva rambursării se aplică în relaţie cu datoria ce ar rezulta în sarcina beneficiarului în cazul executării garanţiei; e)furnizarea sprijinului financiar nu compromite lichiditatea sau solvabilitatea entităţii din grup care furnizează sprijinul; f)furnizarea sprijinului financiar nu reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare a României; g)entitatea din grup care furnizează sprijinul îndeplineşte la data acordării sprijinului cerinţele referitoare la capital şi lichiditate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, precum şi cerinţele de fonduri proprii suplimentare dispuse de Banca Naţională a României potrivit art. 226 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, iarfurnizarea sprijinului financiar nu duce la încălcarea de către entitatea din grup a acestor cerinţe, cu excepţia cazului în care obţine o aprobare în acest sens de la Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă; h)entitatea din grup care furnizează sprijinul îndeplineşte la data acordării sprijinului cerinţele referitoare la expuneri mari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, iar furnizarea sprijinului financiar nu duce la încălcarea de către entitatea din grup a acestor cerinţe, cu excepţia cazului în care obţine o aprobare în acest sens de la Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă;i)furnizarea sprijinului financiar nu ar submina posibilitatea de soluţionare a entităţii din grup care furnizează sprijinul. Articolul 138Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere remite acordurile de sprijin financiar intragrup pe care le-a autorizat şi orice modificări ale acestora structurii care exercită funcţia de rezoluţie, precum şi celorlalte autorităţi de rezoluţie relevante. Articolul 139(1) Decizia de a furniza sprijin financiar intragrup în conformitate cu acordul este luată de organul de conducere al entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar.(2) Această decizie trebuie să fie motivată şi să indice scopul pentru care se propune sprijinul financiar, respectiv modul în care furnizarea sprijinului financiar este conformă cu condiţiile stabilite la art. 137. (3) Decizia de a accepta sprijinul financiar intragrup pe baza acordului este luată de organul de conducere al entităţii din grup care primeşte sprijin financiar. Articolul 140 (1) Înainte de a acorda sprijin conform unui acord de sprijin financiar intragrup, organul de conducere al entităţii din grup, persoană juridică română, care intenţionează să acorde sprijinul financiar şi care este supusă supravegherii Băncii Naţionale a României la nivel individual sau consolidat, trebuie să notifice:a)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă; b)supraveghetorul consolidant, dacă este autoritate distinctă de autorităţile prevăzute la lit. a) şi c), după caz; c)autoritatea competentă a entităţii beneficiare a sprijinului financiar, dacă este autoritate distinctă de autorităţile prevăzute la lit. a) şi b); d)Autoritatea bancară europeană. (2) Notificarea trebuie să conţină decizia motivată a organului de conducere, conform art. 139, precum şi detalii cu privire la sprijinul financiar propus, inclusiv o copie a acordului de sprijin financiar intragrup. Secţiunea a 6-aAprobarea acordării sprijinului financiar intragrup de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entităţii care furnizează sprijinul Articolul 141(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entităţii din grup care furnizează sprijin financiar, evaluează dacă au fost îndeplinite condiţiile pentru acordarea de sprijin financiar intragrup prevăzute la art. 137 şi, în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii unei notificări complete de la entitatea care acordă sprijin financiar, aprobă acordarea sau, în cazul în care constată că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 137, interzice sau limitează sprijinul financiar.(2) Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, privind interzicerea sau limitarea sprijinului financiar trebuie să fie motivată. Articolul 142Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entităţii care furnizează sprijin financiar, comunică fără întârziere decizia privind aprobarea, interzicerea sau limitarea sprijinului financiar către: a)supraveghetorul consolidant, dacă este diferit; b)autoritatea competentă a entităţii din grup care beneficiază de sprijinul financiar; şi c)Autoritatea bancară europeană. Articolul 143În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entităţii care furnizează sprijin financiar, nu interzice sau nu limitează sprijinul financiar în termenul prevăzut la art. 141 sau a fost de acord cu acel sprijin înainte de sfârşitul acelei perioade, sprijinul financiar poate fi acordat în conformitate cu condiţiile prezentate acesteia. Articolul 144Instituţia de credit, persoană juridică română, care furnizează sprijin financiar şi care este supusă supravegherii Băncii Naţionale a României la nivel individual şi/sau consolidat transmite decizia organului de conducere cu privire la furnizarea sprijinului financiar: a)Băncii Naţionale a României; b)supraveghetorului consolidant, dacă este autoritate distinctă de autorităţile prevăzute la lit. a) şi c), după caz; c)autorităţii competente a entităţii din grup care beneficiază de sprijinul financiar, dacă este autoritate distinctă de autorităţile prevăzute la lit. a) şi b); d)Autorităţii bancare europene. Secţiunea a 7-aCompetenţele Băncii Naţionale României, în calitate de supraveghetor consolidant sau de autoritate competentă la nivel individual a entităţii beneficiare Articolul 145Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică prompt celorlalţi membri ai colegiului de supraveghere şi membrilor colegiului de rezoluţie decizia privind aprobarea, interzicerea sau limitarea sprijinului financiar, adoptată de autoritatea competentă a entităţii care furnizează sprijinul. Articolul 146În cazul în care are obiecţii privind decizia de interzicere sau de limitare a sprijinului financiar luată de autoritatea competentă a entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant sau de autoritate competentă la nivel individual a entităţii din grup beneficiare a sprijinului financiar, poate sesiza Autoritatea bancară europeană şi poate solicita asistenţa acesteia conform art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în termen de două zile de la primirea deciziei autorităţii competente a entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar. Articolul 147Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică prompt celorlalţi membri ai colegiului de supraveghere şi membrilor colegiului de rezoluţie decizia organului de conducere al instituţiei de credit care furnizează sprijinul financiar. Articolul 148În cazul în care autoritatea competentă a entităţii din grup care ar furniza sprijin financiar intragrup interzice sau limitează furnizarea de sprijin financiar intragrup, iar planul de redresare la nivel de grup prevede furnizarea de sprijin financiar intragrup potrivit art. 33, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entităţii din grup care ar fi beneficiat de sprijinul financiar, poate solicita supraveghetorului consolidant să reevalueze planul de redresare la nivel de grup potrivit art. 41-47 sau, dacă planul de redresare este întocmit la nivel individual, să solicite entităţii din grup care ar fi beneficiat de sprijinul financiar intragrup să prezinte un plan de redresare revizuit. Titlul IIIIntervenţie timpurie Capitolul IMăsuri de intervenţie timpurie Articolul 149(1) În cazul în care o instituţie de credit încalcă sau, din cauza, printre altele, unei deteriorări rapide a situaţiei financiare este susceptibilă de a încălca, în viitorul apropiat, cerinţele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi de reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea acestora, de dispoziţiile privind piaţa de capital ce transpun titlul II din Directiva 2014/65/UE sau de oricare dintre art. 3-7, art. 14-17, art. 24, 25 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, fără a aduce atingere măsurilor prevăzute la art. 226 şi art. 2301 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, poate lua, după caz, cel puţin următoarele măsuri:a)să solicite organului de conducere al instituţiei de credit să implementeze unul sau mai multe aranjamente sau măsuri stabilite în planul de redresare sau, în conformitate cu art. 14, să actualizeze un astfel de plan de redresare atunci când circumstanţele care au condus la intervenţia timpurie diferă de ipotezele stabilite în planul iniţial de redresare şi să implementeze unul sau mai multe dintre aranjamentele sau măsurile stabilite în planul actualizat într-un anumit interval de timp, pentru a se asigura că nu mai există condiţiile menţionate în partea introductivă a prezentului articol; b)să solicite organului de conducere al instituţiei de credit să examineze situaţia, să identifice măsurile vizând soluţionarea oricăror probleme constatate şi să elaboreze un program de acţiune pentru soluţionarea acelor probleme şi a unui calendar de implementare a acestuia; c)să solicite organului de conducere al instituţiei de credit convocarea unei adunări generale a acţionarilor instituţiei de credit sau, în cazul în care organul de conducere nu reuşeşte să respecte această cerinţă, să convoace în mod direct adunarea respectivă şi, în ambele cazuri, să stabilească ordinea de zi şi să solicite ca anumite decizii să fie avute în vedere pentru a fi adoptate de către acţionari; d)să solicite înlocuirea unuia sau a mai multor membri ai organului de conducere sau ai conducerii superioare a instituţiei de credit, în cazul în care aceste persoane se dovedesc necorespunzătoare pentru exercitarea atribuţiilor lor în sensul art. 13, 14, 38, 71, 107 şi 108 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau al prevederilor legislaţiei privind piaţa de capital ce transpun art. 9 din Directiva 2014/65/UE; e)să solicite organului de conducere al instituţiei de credit să elaboreze un plan de negociere a restructurării datoriilor cu o parte sau cu toţi creditorii instituţiei de credit, în conformitate cu planul de redresare, după caz; f)să solicite efectuarea de modificări în strategia de afaceri a instituţiei de credit; g)să solicite efectuarea de modificări în structura juridică sau în structura operaţională a instituţiei de credit; şi h)să obţină, inclusiv prin inspecţii la faţa locului, şi să furnizeze Băncii Naţionale României în calitate de autoritate de rezoluţie toate informaţiile necesare pentru actualizarea planului de rezoluţie şi pentru pregătirea unei posibile rezoluţii a instituţiei de credit, precum şi pentru efectuarea unei evaluări a activelor şi pasivelor instituţiei de credit în conformitate cu prevederile art. 201-213.(2) În sensul alin. (1), deteriorarea rapidă a situaţiei financiare a unei instituţii de credit include o deteriorare a situaţiei lichidităţii, o creştere a nivelului de îndatorare, a creditelor neperformante sau a concentrării expunerilor, evaluată pe baza unui set de indicatori, care poate include cerinţa de fonduri proprii a instituţiei de credit plus 1,5 puncte procentuale. Articolul 150Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere notifică, fără întârziere, structura care exercită funcţia de rezoluţie cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 149 alin. (1) şi (2) în legătură cu o instituţie de credit. Competenţele Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, includ şi competenţa de a solicita instituţiei de credit să contacteze cumpărători potenţiali pentru a pregăti rezoluţia instituţiei de credit, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 237 şi a prevederilor referitoare la confidenţialitate prevăzute la art. 448-452. Articolul 151Pentru fiecare din măsurile prevăzute la art. 149 alin. (1), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, stabileşte un termen corespunzător pentru finalizare care să îi permită acesteia evaluarea eficacităţii măsurii. Capitolul IIÎnlocuirea conducerii superioare şi a organului de conducere Articolul 152În cazul deteriorării semnificative a situaţiei financiare a unei instituţii de credit sau atunci când se produc încălcări grave ale legislaţiei, reglementărilor sau actelor constitutive ale instituţiei de credit ori grave nereguli administrative şi dacă alte măsuri luate în conformitate cu art. 149-151 nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate solicita înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere al instituţiei de credit, în ansamblul său, sau a unor membri ai acestuia. Desemnarea noii conduceri superioare sau a noului organ de conducere este efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu dreptul Uniunii Europene şi face obiectul aprobării Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă.Capitolul IIIDesemnarea administratorului temporar Articolul 153(1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, consideră că înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere, astfel cum este prevăzută la art. 152, este insuficientă pentru remedierea situaţiei, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate desemna unul sau mai mulţi administratori temporari ai instituţiei de credit, printre care poate fi şi Fondul de garantare a depozitelor bancare constituit potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, poate desemna orice administrator temporar, proporţional circumstanţelor date, fie pentru a înlocui temporar organul de conducere al instituţiei de credit, fie pentru a conlucra temporar cu organul de conducere al instituţiei de credit şi specifică acest lucru în decizia sa la momentul desemnării.(3) În cazul în care Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, desemnează un administrator temporar pentru a conlucra cu organul de conducere al instituţiei de credit, aceasta specifică, de asemenea, la momentul desemnării, rolul, atribuţiile şi competenţele administratorului temporar, precum şi orice cerinţe, pentru organul de conducere al instituţiei de credit, de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obţine acordul acestuia înainte de a lua anumite decizii sau de a întreprinde anumite acţiuni.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, face publică pe site-ul său oficial desemnarea oricărui administrator temporar, cu excepţia cazului în care administratorul temporar nu deţine competenţa de a reprezenta instituţia de credit. La numirea administratorului temporar, Banca Naţională a României are în vedere ca acesta să deţină calificările, cunoştinţele şi capacitatea necesare pentru exercitarea funcţiilor sale şi să nu se afle în conflict de interese. Articolul 154(1) Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, atribuie administratorului temporar, la momentul desemnării acestuia, competenţele care îi revin, în funcţie de circumstanţele date. Competenţele pot include unele dintre sau toate competenţele organului de conducere al instituţiei de credit în conformitate cu actele constitutive ale instituţiei de credit şi cu legislaţia naţională aplicabilă, inclusiv competenţa de a exercita unele dintre sau toate funcţiile administrative ale organului de conducere al instituţiei de credit. Competenţele administratorului temporar respectă, în relaţie cu instituţia de credit, prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Remuneraţia administratorului temporar, după caz, a administratorilor temporari se suportă de către instituţia de credit şi este stabilită de Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, ţinând seama de politica de remunerare a instituţiei de credit, elaborată cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, nivelul total al acestor remuneraţii neputând depăşi nivelul cumulat al remuneraţiilor acordate membrilor organului de conducere a instituţiei de credit, pe o perioadă echivalentă de timp. Articolul 155Rolul şi funcţiile administratorului temporar sunt stabilite de Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, la momentul desemnării acestuia şi pot include evaluarea poziţiei financiare a instituţiei de credit, conducerea activităţii sau a unei părţi a activităţii instituţiei de credit în vederea menţinerii sau restabilirii poziţiei financiare a instituţiei de credit şi adoptarea de măsuri în vederea restabilirii conducerii sănătoase şi prudente a activităţii instituţiei de credit. Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, specifică, la momentul desemnării administratorului temporar, eventualele limite ale rolului şi funcţiilor acestuia. Articolul 156Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, deţine competenţa exclusivă de a desemna, de a înlocui şi, după caz, de a revoca orice administrator temporar. Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate înlocui un administrator temporar în orice moment şi din orice motiv. Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, poate modifica în orice moment termenii mandatului conferit administratorului temporar, potrivit dispoziţiilor art. 153-161. Articolul 157(1) Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, poate solicita ca anumite acte ale unui administrator temporar să facă obiectul aprobării sale prealabile. Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, stabileşte orice astfel de cerinţe la momentul desemnării unui administrator temporar sau la momentul oricărei modificări a termenilor mandatului conferit unui administrator temporar.(2) Administratorul temporar poate exercita, în orice situaţie, competenţa de a convoca adunarea generală a acţionarilor instituţiei de credit şi de a stabili ordinea de zi a acestei adunări numai cu aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale României, în calitate de autoritate competentă. Articolul 158Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, poate solicita administratorului temporar să întocmească rapoarte privind poziţia financiară a instituţiei de credit şi actele întreprinse pe parcursul mandatului său, la intervale stabilite de aceasta, precum şi la sfârşitul mandatului administratorului temporar. Articolul 159Perioada de desemnare a unui administrator temporar nu trebuie să depăşească un an. Această perioadă poate fi reînnoită în mod excepţional în cazul în care condiţiile privind desemnarea administratorului temporar continuă să fie îndeplinite. Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, este responsabilă pentru a determina în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile pentru menţinerea unui administrator temporar şi pentru a justifica o astfel de decizie în faţa acţionarilor. Articolul 160Desemnarea unui administrator temporar în conformitate cu dispoziţiile art. 153-161 se face prin derogare de la dispoziţiile privind desemnarea şi revocarea administratorilor, cuprinse în titlul III cap. IV secţiunea a III-a din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completărileulterioare. Desemnarea potrivit art. 153-161 nu aduce atingere altor drepturi ale acţionarilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de dreptul Uniunii Europene în materia societăţilor comerciale.Articolul 161Dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 312/2004 sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce priveşte regimul răspunderii administratorului temporar pentru exercitarea atribuţiilor conferite în conformitate cu art. 155.Capitolul IVCoordonarea măsurilor de intervenţie timpurie şi desemnarea administratorului temporar în cazul grupurilor pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant Articolul 162În situaţia în care condiţiile de impunere a măsurilor prevăzute la art. 149-151 sau de desemnare a unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 sunt îndeplinite în legătură cu o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, aceasta trebuie să notifice Autoritatea bancară europeană şi să se consulte cu celelalte autorităţi competente din cadrul colegiului de supraveghere. Articolul 163În urma acestei notificări şi consultări, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, decide dacă să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 sau să desemneze un administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 în raport cu întreprinderea-mamă relevantă din Uniunea Europeană, ţinând seama de impactul măsurilor respective asupra entităţilor din grup situate în alte state membre. Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, notifică decizia celorlalte autorităţi competente din cadrul colegiului de supraveghere şi Autorităţii bancare europene. Articolul 164La primirea unei cereri de consultare din partea unei autorităţi competente responsabile pentru supravegherea la nivel individual în legătură cu impunerea de măsuri prevăzute la art. 149-151 sau cu desemnarea unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 asupra unei filiale pentru a cărei întreprindere-mamă din Uniunea Europeană Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate evalua impactul probabil al impunerii măsurilor prevăzute la art. 149-151 sau al desemnării unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 asupra instituţiei în cauză, asupra grupului sau asupra entităţilor din grup situate în alte state membre. Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică evaluarea respectivă autorităţii competente în cauză în termen de trei zile de la primirea cererii de consultare. Articolul 165(1) În cazul în care mai multe autorităţi competente intenţionează, fiecare în parte, să desemneze câte un administrator temporar sau să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituţii din cadrul aceluiaşi grup, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, trebuie să evalueze împreună cu celelalte autorităţi competente relevante în ce măsură desemnarea aceluiaşi administrator temporar pentru toate entităţile în cauză sau coordonarea aplicării oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituţii ar fi mai adecvată pentru a facilita găsirea unor soluţii pentru restabilirea poziţiei financiare a instituţiilor în cauză. Evaluarea trebuie să ia forma unei decizii comune a Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, şi a celorlalte autorităţi competente relevante. Decizia comună trebuie să fie luată în termen de cinci zile de la data notificării prevăzute la art. 162. Decizia comună este formalizată într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază şi care este transmis de către Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant.(2) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita asistenţa Autorităţii bancare europene în conformitate cu art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) În absenţa unei decizii comune în termenul de cinci zile, prevăzut la alin. (1), Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, şi autorităţile competente ale filialelor pot lua decizii individuale privind desemnarea unui administrator temporar în instituţiile pentru care au responsabilităţi şi privind aplicarea oricăreia din măsurile prevăzute la art. 149-151. Articolul 166În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu este de acord cu decizia notificată în conformitate cu prevederile art. 164 sau în absenţa unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 165, aceasta poate sesiza Autoritatea bancară europeană în conformitate cu prevederile art. 167. Articolul 167În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, intenţionează să aplice una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a) în ceea ce priveşte lit. d), j), k), s) din secţiunea A din anexă, la art. 149 alin. (1) lit. e) sau lit. g), aceasta poate solicita asistenţa Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în vederea ajungerii la un acord cu privire la numirea administratorului temporar. Articolul 168(1) Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, trebuie să fie motivată. Această decizie trebuie să ţină cont de opiniile şi rezervele exprimate de celelalte autorităţi competente pe parcursul perioadei de consultare prevăzute la art. 162 sau la art. 164 ori pe parcursul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 165, precum şi de impactul potenţial al deciziei asupra stabilităţii financiare din statele membre vizate. Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, este transmisă de către aceasta întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant.(2) În situaţiile prevăzute la art. 167, în care, înainte de sfârşitul perioadei de consultare prevăzute la art. 162 şi 164 sau la finalul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 165, oricare dintre autorităţile competente în cauză a adus problema în atenţia Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(3) Perioada de cinci zile se consideră a fi perioadă de conciliere în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.(4) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene, exprimată în termen de trei zile.(5) Problema nu poate fi adusă în atenţia Autorităţii bancare europene după expirarea perioadei de cinci zile sau după ce sa ajuns la o decizie comună. Articolul 169În absenţa unei decizii din partea Autorităţii bancare europene în termen de trei zile se aplică deciziile individuale luate în conformitate cu prevederile art. 162, 164 sau cu prevederile art. 165 alin. (3). Capitolul VCoordonarea măsurilor de intervenţie timpurie şi desemnarea administratorului temporar în cazul grupurilor pentru care Banca Naţională a României este autoritate competentă la nivel individual Articolul 170Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, membră a colegiului relevant de supraveghere, colaborează cu supraveghetorul consolidant şi cu celelalte autorităţi competente din cadrul colegiului de supraveghere atunci când condiţiile de impunere a cerinţelor prevăzute la art. 149-151 sau de desemnare a unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 sunt îndeplinite în legătură cu o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană. Articolul 171(1) În situaţia în care condiţiile de impunere a măsurilor prevăzute la art. 149-151 sau de desemnare a unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 sunt îndeplinite în legătură cu o filială a unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, pentru care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, intenţionează să ia o măsură în conformitate cu prevederile respective, aceasta trebuie să notifice Autoritatea bancară europeană şi să se consulte cu supraveghetorul consolidant.(2) În urma notificării prevăzute la alin. (1) şi consultării, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, decide dacă să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 sau să desemneze un administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161. La luarea acestei decizii Banca Naţională a României trebuie să ia în considerare, în mod corespunzător, orice evaluare realizată de supraveghetorul consolidant. Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, trebuie să notifice decizia supraveghetorului consolidant celorlalte autorităţi competente din cadrul colegiului de supraveghere şi Autorităţii bancare europene. Articolul 172 (1) În cazul în care mai multe autorităţi competente intenţionează, fiecare în parte, să desemneze câte un administrator temporar sau să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituţii din cadrul aceluiaşi grup, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, evaluează împreună cu supraveghetorul consolidant şi cu celelalte autorităţi competente relevante în ce măsură desemnarea aceluiaşi administrator temporar pentru toate entităţile în cauză sau coordonarea aplicării oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituţii ar fi mai corespunzătoare pentru a facilita găsirea unor soluţii pentru restabilirea poziţiei financiare a instituţiilor în cauză. Evaluarea trebuie să ia forma unei decizii comune a supraveghetorului consolidant, a Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, şi a celorlalte autorităţi competente relevante. Decizia comună trebuie să fie luată în termen de cinci zile de la data notificării prevăzute la art. 171. Decizia comună este formalizată într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita asistenţă Autorităţii bancare europene, în vederea ajungerii la un acord în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.(3) În absenţa unei decizii comune în termenul de cinci zile prevăzut la alin. (1), supraveghetorul consolidant, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, şi celelalte autorităţi competente ale filialelor pot lua decizii individuale privind desemnarea unui administrator temporar în instituţiile pentru care au responsabilităţi şi privind aplicarea oricăreia din cele prevăzute la art. 149-151. Articolul 173În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu este de acord cu decizia notificată în mod similar celor prevăzute la art. 162 sau în absenţa unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 172, aceasta poate aduce problema în atenţia Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 174. Articolul 174Atunci când Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, intenţionează să aplice una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a) în ceea ce priveşte lit. d), j), k) şi s) din secţiunea A din anexă, la art. 149 alin. (1) lit. e) sau lit. g), aceasta poate solicita asistenţă Autorităţii bancare europene pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu privire la numirea administratorului temporar. Articolul 175(1) Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, trebuie să fie motivată. Această decizie trebuie să ţină cont de opiniile şi rezervele exprimate de celelalte autorităţi competente şi de supraveghetorul consolidant pe parcursul perioadei de consultare prevăzute la art. 170 sau la art. 171 ori pe parcursul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 172, precum şi de impactul potenţial al deciziei asupra stabilităţii financiare din statele membre vizate. Decizia este transmisă de către Banca Naţională a României filialelor întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care este responsabilă cu supravegherea la nivel individual.(2) În situaţiile prevăzute la art. 174, în care, înainte de sfârşitul perioadei de consultare prevăzute la art. 170 şi 171 sau la finalul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 172 alin. (1), oricare dintre autorităţile competente relevante a adus problema în atenţia Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(3) Perioada de cinci zile se consideră a fi perioadă de conciliere în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene, exprimată în termen de trei zile.(5) Problema nu poate fi adusă în atenţia Autorităţii bancare europene după expirarea perioadei de cinci zile sau după ce sa ajuns la o decizie comună. Articolul 176În absenţa unei decizii din partea Autorităţii bancare europene în termen de trei zile se aplică deciziile individuale luate în conformitate cu prevederile art. 170, art. 171 sau cu art. 172 alin. (3). Titlul IVRezoluţia Capitolul IObiective, condiţii şi principii generale Secţiunea 1Obiective Articolul 177În situaţia în care aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, are în vedere obiectivele rezoluţiei şi alege acele instrumente şi competenţe care permit realizarea în cel mai înalt grad a obiectivelor considerate de aceasta ca fiind relevante pentru fiecare situaţie în parte. Articolul 178 (1) Obiectivele rezoluţiei prevăzute la art. 177 sunt următoarele:a)asigurarea continuităţii funcţiilor critice; b)evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv asupra infrastructurilor pieţei, şi prin menţinerea disciplinei pe piaţă; c)protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenţei de sprijin financiar public extraordinar; d)protejarea deponenţilor care intră sub incidenţa legislaţiei privind garantarea depozitelor şi a investitorilor care intră sub incidenţa dispoziţiilor privind compensarea acestora potrivit legislaţiei privind piaţa de capital; e)protejarea fondurilor şi activelor clienţilor. (2) În situaţia în care urmăreşte obiectivele prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, încearcă să reducă la minimum costul rezoluţiei şi să evite distrugerea de valoare, în măsura în care realizarea obiectivelor rezoluţiei nu este afectată. Articolul 179Dacă nu se dispune altfel în cuprinsul prezentei legi, obiectivele rezoluţiei au o importanţă egală, iar Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, trebuie să le aplice în mod echilibrat, în funcţie de natura şi de circumstanţele proprii fiecărui caz. Secţiunea a 2-aCondiţii de declanşare a procedurii de rezoluţie Articolul 180(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, întreprinde o acţiune de rezoluţie cu privire la o instituţie de credit numai în cazul în care consideră că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:a)s-a determinat de către Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, că instituţia de credit intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră. În acest sens, structura care exercită funcţia de supraveghere se consultă cu structura care exercită funcţia de rezoluţie; b)având în vedere orizontul de timp şi alte circumstanţe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia starea de dificultate majoră ar putea fi împiedicată, într-o perioadă rezonabilă, prin măsuri alternative ale sectorului privat, inclusiv măsuri luate de către un sistem instituţional de protecţie, sau prin măsuri de supraveghere, inclusiv măsuri de intervenţie timpurie sau măsuri de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante, în conformitate cu prevederile art. 359, luate în legătură cu instituţia de credit în cauză; c)acţiunea de rezoluţie este necesară din perspectiva interesului public în sensul art. 182. (2) Adoptarea prealabilă a unei măsuri de intervenţie timpurie în conformitate cu prevederile art. 149-151 nu constituie o condiţie pentru întreprinderea unei acţiuni de rezoluţie. Articolul 181(1) În sensul art. 180 alin. (1) lit. a), se consideră că o instituţie de credit intră sau este susceptibilă de a intra întro stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile următoare:a)instituţia de credit încalcă cerinţele care stau la baza menţinerii autorizaţiei sau există elemente obiective, pe baza cărora Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate determina că instituţia de credit va încălca aceste cerinţe în viitorul apropiat, într-o măsură care ar justifica retragerea autorizaţiei, inclusiv, dar fără a se limita la cazul în care instituţia de credit a suportat sau este susceptibilă de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate sau o parte semnificativă din fondurile proprii; b)activele instituţiei de credit sunt inferioare datoriilor sau există elemente obiective, pe baza cărora Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate determina că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat; c)instituţia de credit se află în imposibilitatea de a-şi achita datoriile sau alte obligaţii la scadenţă ori există elemente obiective, pe baza cărora Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate determina că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat; d)este necesar un sprijin financiar public extraordinar. (2) Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d) nu se consideră îndeplinită în situaţiile în care, pentru a evita sau a remedia o perturbare gravă a economiei şi pentru a menţine stabilitatea financiară, sprijinul financiar public extraordinar îmbracă oricare dintre următoarele forme: a)o garanţie de stat pentru asigurarea accesului la facilităţile de lichiditate oferite de banca centrală în conformitate cu condiţiile acesteia; b)o garanţie de stat pentru obligaţii nou-emise; sau c)un aport de fonduri proprii sau achiziţionarea de instrumente de capital la preţuri şi în condiţii care nu conferă un avantaj instituţiei de credit, în cazul în care, la momentul acordării sprijinului public, nu există nici circumstanţele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c), nici circumstanţele menţionate la art. 360. (3) În fiecare din cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a), b) şi c), măsurile de garantare sau măsurile echivalente acestora prevăzute la aceste litere se limitează la instituţiile de credit solvabile şi sunt condiţionate de aprobarea finală în temeiul cadrului UE privind ajutorul de stat. Măsurile respective au caracter temporar şi preventiv, sunt proporţionale în raport cu remedierea consecinţelor pe care le are perturbarea gravă şi nu sunt utilizate pentru a compensa pierderile pe care instituţia de credit le-a suportat sau este susceptibilă de a le suporta în viitorul apropiat.(4) Măsurile de sprijin prevăzute la alin. (2) lit. c) se limitează la aportul necesar pentru a soluţiona deficitul de capital a cărui existenţă a fost stabilită în cadrul simulării situaţiilor de criză la nivel naţional, la nivelul Uniunii Europene sau la nivelul Mecanismului unic de supraveghere, prin evaluări ale calităţii activelor sau prin exerciţii echivalente desfăşurate de către Banca Centrală Europeană, Autoritatea bancară europeană sau de către autorităţile naţionale, după caz, confirmate de către Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă. Articolul 182În sensul art. 180 alin. (1) lit. c), o acţiune de rezoluţie este considerată de interes public dacă este necesară pentru a atinge, respectiv este proporţională în raport cu unul sau mai multe obiective ale rezoluţiei prevăzute la art. 177-179, iar lichidarea instituţiei de credit conform procedurii de insolvenţă care este aplicabilă instituţiilor de credit nu ar permite atingerea obiectivelor rezoluţiei în aceeaşi măsură. Articolul 183Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate întreprinde acţiuni de rezoluţie în legătură cu o instituţie financiară menţionată la art. 1 alin. (1) lit. b), atunci când condiţiile prevăzute la art. 180 alin. (1) sunt îndeplinite atât în ceea ce priveşte instituţia financiară, cât şi în ceea ce priveşte întreprinderea-mamă care face obiectul supravegherii consolidate. Articolul 184Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate întreprinde o acţiune de rezoluţie în legătură cu o entitate menţionată la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d), atunci când condiţiile prevăzute la art. 180 alin. (1) sunt îndeplinite atât în ceea ce priveşte entitatea menţionată la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d), cât şi în ceea ce priveşte una sau mai multe instituţii-filiale sau, în cazul în care filiala nu este stabilită în Uniunea Europeană, autoritatea din statul terţ a stabilit că aceasta îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie în conformitate cu legislaţia statului terţ respectiv. Articolul 185(1) În cazul în care instituţiile-filiale ale unei societăţi holding cu activitate mixtă sunt deţinute, direct sau indirect, de către o societate financiară holding intermediară, acţiunile de rezoluţie vizând rezoluţia grupului se întreprind, în raport cu societatea financiară holding intermediară, de către Banca Naţională a României, atunci când aceasta îndeplineşte calitatea de autoritate de rezoluţie a societăţii financiare holding intermediare respective. (2) Banca Naţională a României nu întreprinde acţiuni de rezoluţie vizând rezoluţia grupului în raport cu societatea holding cu activitate mixtă.

Articolul 186Cu respectarea dispoziţiilor art. 185, în pofida faptului că o entitate menţionată la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) nu îndeplineşte condiţiile stabilite la art. 180 alin. (1), Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate întreprinde acţiuni de rezoluţie cu privire la acea entitate atunci când una sau mai multe dintre instituţiile-filiale îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 180 alin. (1), art. 181 şi 182 sau, după caz, în legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 32 alin. (1), (4) şi (5) din Directiva 2014/59/UE, iar activele, datoriile şi capitalurile proprii ale acestora sunt de aşa natură încât starea de dificultate majoră în care se află ameninţă o instituţie sau grupul în ansamblul său, sau legislaţia în materie de insolvenţă a statului membru impune ca grupurile să fie tratate în ansamblu, iar acţiunile de rezoluţie întreprinse cu privire la entitatea menţionată la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) sunt necesare pentru rezoluţia unor asemenea instituţii-filiale sau pentru rezoluţia grupului în ansamblul său. Articolul 187(1) În vederea întreprinderii de către o autoritate de rezoluţie a unei acţiuni de rezoluţie în legătură cu următoarele societăţi din alte state membre: societate financiară holding, societate financiară holding mixtă, societate financiară holding cu activitate mixtă, societate financiară holding-mamă respectiv societate financiară holding mixtă-mamă, precum şi următoarele societăţi din Uniunea Europeană, persoane juridice străine: societate financiară holding-mamă, societate financiară holding mixtă-mamă, atunci când evaluează îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 180 alin. (1) în ceea ce priveşte o instituţie de credit-filială, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie şi autoritatea de rezoluţie respectivă, printr-un acord comun, pot să nu ia în considerare niciun transfer intragrup de capital sau pierderi între entităţi, inclusiv exercitarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie. (2) În aplicarea prevederilor art. 184 şi 186, atunci când are loc evaluarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 180 alin. (1) sau, după caz, în legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 32 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE în ceea ce priveşte o instituţie-filială, autoritatea de rezoluţie a acesteia şi Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie a entităţii menţionate la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d), printr-un acord comun, pot să nu ia în considerare niciun transfer intragrup de capital sau pierderi între entităţi, inclusiv exercitarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie. Secţiunea a 3-aPrincipii generale ale rezoluţiei Articolul 188În aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi, respectiv, în exercitarea competenţelor de rezoluţie, sunt aplicabile următoarele principii: a)acţionarii instituţiei supuse rezoluţiei sunt primii care suportă pierderile; b)creditorii instituţiei supuse rezoluţiei suportă pierderi ulterior acţionarilor, în conformitate cu ordinea priorităţii creanţelor acestora din cadrul procedurii de insolvenţă, cu excepţia cazului în care în prezenta lege se prevede în mod expres altfel; c)organul de conducere şi conducerea superioară ale instituţiei supuse rezoluţiei sunt înlocuite, cu excepţia cazurilor în care păstrarea integrală sau parţială a organului de conducere sau a conducerii superioare, în funcţie de circumstanţe, este considerată necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei; d)organul de conducere şi conducerea superioară ale instituţiei supuse rezoluţiei oferă întreaga asistenţă necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei; e)persoanele fizice şi juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a instituţiei supuse rezoluţiei sunt trase la răspundere potrivit legii civile sau penale; f)fără a aduce atingere altor dispoziţii din prezenta lege, creditorii din aceeaşi categorie sunt trataţi în mod egal; g)niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) ar fi fost lichidată prin intermediul procedurii de insolvenţă conform mecanismelor de siguranţă prevăzute la art. 423-427; h)depozitele acoperite sunt protejate în întregime; şi i)acţiunile de rezoluţie se întreprind cu respectarea mecanismelor de siguranţă din prezenta lege. Articolul 189În cazul în care o instituţie de credit este o entitate dintr-un grup, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie, fără a aduce atingere prevederilor art. 177-179, într-un mod care reduce la minimum impactul asupra altor entităţi din grup şi asupra grupului în ansamblu, precum şi efectele negative asupra stabilităţii financiare în Uniunea Europeană şi, în particular, în statele sale membre în care grupul îşi desfăşoară activitatea. Articolul 190(1) Aplicarea de instrumente de rezoluţie şi exercitarea de competenţe de rezoluţie de către Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, se realizează, după caz, cu respectarea cadrului UE privind ajutorul de stat.(2) Este interzisă finanţarea sau acordarea de garanţii de către Banca Naţională a României, în cazul aplicării instrumentelor de rezoluţie.(3) Autoritatea de rezoluţie nu este ţinută responsabilă pentru eventuala întârziere în aplicarea măsurilor de rezoluţie, cauzată de derularea procedurii de notificare şi obţinere a aprobării Comisiei Europene privind ajutorul de stat. Articolul 191În cazul în care unei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) i se aplică unul dintre instrumentele de rezoluţie, respectiv vânzarea afacerii, instituţiapunte sau separarea activelor, nu se aplică prevederile legale în materia protecţiei drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia, instituţia de credit sau entitatea respectivă fiind considerată ca făcând obiectul procedurii de faliment în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.Articolul 192În situaţia în care aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, informează şi se consultă cu reprezentanţii angajaţilor instituţiei supuse rezoluţiei, dacă este cazul. Articolul 193Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie fără a aduce atingere, dacă este cazul, practicilor cu privire la reprezentarea angajaţilor în organele de conducere ale întreprinderilor. Capitolul IIAdministratorul special Articolul 194Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate desemna un administrator special care să înlocuiască organul de conducere al instituţiei supuse rezoluţiei, caz în care face publică numirea acestuia pe site-ul său oficial. Administratorul special trebuie să deţină calificările, cunoştinţele şi capacitatea necesare îndeplinirii funcţiilor sale. Fondul de garantare a depozitelor bancare poate fi numit administrator special. Articolul 195Administratorul special dispune de toate competenţele adunării generale a acţionarilor şi ale organului de conducere al instituţiei respective. Cu toate acestea, administratorul special nu poate exercita aceste competenţe decât sub controlul Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie. Articolul 196Administratorul special are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei prevăzute la art. 177-179 şi pentru a implementa acţiunile de rezoluţie în conformitate cu decizia Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie. După caz, această obligaţie are prioritate faţă de orice altă obligaţie de conducere rezultând din alte acte normative sau din actele constitutive ale instituţiei la care a fost desemnat administrator special, dacă acestea sunt incompatibile. Măsurile în cauză pot include o majorare a capitalului, reorganizarea structurii acţionariatului instituţiei respective sau preluarea controlului acesteia de către instituţii solide din punct de vedere financiar şi organizaţional, în conformitate cu instrumentele de rezoluţie prevăzute la art. 214-357. Articolul 197Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate stabili restricţii în ceea ce priveşte modul de a acţiona al administratorului special sau poate solicita ca anumite acte ale administratorului special să facă obiectul aprobării sale prealabile. Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate înlocui administratorul special în orice moment. Articolul 198Administratorul special are obligaţia să întocmească şi să prezinte Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, la intervale regulate stabilite de aceasta, precum şi la începutul şi la sfârşitul mandatului său, rapoarte privind situaţia economică şi financiară a instituţiei la care a fost desemnat administrator special şi acţiunile întreprinse cu ocazia exercitării atribuţiilor sale. Articolul 199(1) Mandatul unui administrator special nu poate depăşi un an. Mandatul poate fi reînnoit cu perioade de maximum un an, în cazuri excepţionale, dacă Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, consideră că sunt în continuare îndeplinite condiţiile de numire a unui administrator special. (2) Dispoziţiile art. 154 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Articolul 200În cazul în care mai multe autorităţi de rezoluţie, printre care şi Banca Naţională a României, intenţionează, fiecare în parte, să desemneze un administrator special pentru o entitate dintr-un grup, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, evaluează împreună cu celelalte autorităţi în ce măsură desemnarea aceluiaşi administrator special pentru toate entităţile în cauză ar fi mai oportună pentru a facilita găsirea unor soluţii de redresare a solidităţii financiare a entităţilor în cauză. Capitolul IIIEvaluare Articolul 201Înainte de a întreprinde vreo acţiune de rezoluţie sau de a exercita competenţa de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante, în legătură cu o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, se asigură că o persoană independentă de orice autoritate publică, inclusiv de Banca Naţională a României şi de respectiva instituţie de credit sau entitate, efectuează o evaluare corectă, prudentă şi realistă a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale instituţiei de credit sau entităţii respective. Cu respectarea prevederilor art. 213 şi ale art. 453-455, în cazul în care sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de prezentul articol şi de art. 202-212, evaluarea se consideră a fi definitivă. Articolul 202Dacă o evaluare independentă în conformitate cu prevederile art. 201 nu este posibilă, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate efectua o evaluare provizorie a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale respectivei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), în conformitate cu prevederile art. 209. Articolul 203Obiectivul evaluării este acela de a determina valoarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale instituţiei de credit sau entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) care îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie prevăzute la art. 180-187. Articolul 204Scopurile evaluării sunt: a)să sprijine evaluarea modului în care sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie sau condiţiile de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante; b)în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie, să contribuie la fundamentarea deciziei privind acţiunea de rezoluţie adecvată de întreprins în legătură cu instituţia de credit sau cu entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); c)în cazul exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante, să contribuie la fundamentarea deciziei privind măsura în care sunt anulate sau diluate acţiunile sau alte instrumente de proprietate, precum şi măsura în care are loc reducerea valorii sau a conversiei instrumentelor de capital relevante; d)în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, să contribuie la fundamentarea deciziei privind măsura în care are loc reducerea valorii sau a conversiei datoriilor eligibile; e)în cazul aplicării instrumentului instituţiei-punte sau instrumentului de separare a activelor, să contribuie la fundamentarea deciziei privind activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile sau alte instrumente de proprietate care urmează să fie transferate şi a deciziei privind valoarea oricăror contraprestaţii ce trebuie plătite instituţiei supuse rezoluţiei sau, după caz, proprietarilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate; f)în cazul în care se aplică instrumentul de vânzare a afacerii, să contribuie la fundamentarea deciziei privind activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile sau alte instrumente de proprietate care urmează să fie transferate şi să furnizeze informaţii care să permită Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, să determine care sunt condiţiile comerciale în sensul art. 223-235; g)în toate situaţiile, să asigure că orice pierderi privind activele instituţiei de credit sau entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sunt recunoscute în întregime în momentul aplicării instrumentelor de rezoluţie sau al exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante. Articolul 205Fără a aduce atingere, după caz, cadrului UE privind ajutorul de stat, evaluarea se bazează pe estimări prudente, inclusiv în ceea ce priveşte ratele de nerambursare şi mărimea pierderilor. Evaluarea nu se bazează pe nicio potenţială furnizare viitoare de sprijin financiar public extraordinar sau asigurare de lichiditate în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale sau orice formă de asigurare de lichiditate din partea băncii centrale oferită cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate non-standard instituţiei de credit sau entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din momentul în care se întreprinde acţiunea de rezoluţie sau în care se exercită competenţa de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante. În plus, evaluarea ţine seama de faptul că, în cazul aplicării oricărui instrument de rezoluţie: a)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, acţionând potrivit prevederilor art. 536 şi 537, pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat de la instituţia supusă rezoluţiei, în conformitate cu prevederile art. 220; b)Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, poate percepe dobânzi sau taxe în legătură cu orice împrumuturi sau garanţii furnizate instituţiei supuse rezoluţiei, în conformitate cu prevederile art. 536 şi 537. Articolul 206Evaluarea trebuie să fie însoţită de următoarele informaţii, care trebuie să figureze în registrele şi evidenţele contabile ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d): a)un bilanţ actualizat şi un raport privind poziţia financiară a instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); b)o analiză şi o estimare a valorii contabile a activelor; c)o listă a soldurilor datoriilor din bilanţ şi ale obligaţiilor din afara bilanţului care figurează în registrele şi evidenţele contabile ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), cu indicarea respectivelor creanţe şi ranguri de prioritate, conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţa. Articolul 207După caz, în vederea sprijinirii fundamentării deciziilor prevăzute la art. 204 lit. e) şi f), informaţiile de la art. 206 lit. b) pot fi însoţite de o analiză şi de o estimare a valorii activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) pe baza valorii de piaţă. Articolul 208(1) Evaluarea indică repartizarea creditorilor pe categorii în funcţie de rangurile de prioritate conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţa şi furnizează o estimare a tratamentului de care ar fi putut beneficia fiecare dintre categoriile de acţionari şi de creditori dacă instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) ar fi fost lichidată conform procedurilor de insolvenţă.(2) Această estimare nu afectează aplicarea principiului potrivit căruia „niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat" în conformitate cu prevederile art. 424-426. Articolul 209(1) În cazul în care, din motive legate de urgenţa situaţiei, nu este posibilă respectarea cerinţelor prevăzute la art. 206 şi 208 sau se aplică art. 202, este efectuată o evaluare provizorie. Evaluarea provizorie respectă cerinţele prevăzute la art. 203 şi, pe cât este posibil în mod rezonabil, având în vedere situaţia dată, cerinţele de la art. 201, 206 şi 208. (2) Evaluarea provizorie prevăzută la alin. (1) include şi o rezervă pentru pierderi suplimentare, justificată în mod adecvat. Articolul 210(1) O evaluare care nu respectă toate cerinţele prevăzute la art. 201-213 este considerată provizorie până la momentul în care o persoană independentă efectuează o evaluare care respectă pe deplin toate cerinţele prevăzute la art. 201-213. Această evaluare definitivă ex-post se efectuează cât mai curând posibil. Ea este distinctă de evaluarea prevăzută la art. 424-426, indiferent dacă este efectuată simultan cu aceasta sau de către aceeaşi persoană independentă. (2) Evaluarea definitivă ex-post se realizează în următoarele scopuri:a)să asigure că orice pierderi privind activele instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sunt recunoscute în întregime în evidenţele contabile; b)să contribuie la fundamentarea deciziei de a reajusta creanţele creditorilor sau de a majora valoarea contraprestaţiilor plătite, în conformitate cu prevederile art. 211. Articolul 211În situaţia în care prin evaluarea definitivă expost se estimează că valoarea activului net al instituţiei de credit sau al entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) este mai mare decât valoarea activului net, estimată potrivit evaluării provizorii, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, are posibilitatea: a)să îşi exercite competenţa de a majora valoarea creanţelor creditorilor sau a proprietarilor de instrumente de capital relevante care au fost reduse în cadrul instrumentului de recapitalizare internă; b)să solicite instituţiei-punte sau vehiculului de administrare a activelor să efectueze o plată suplimentară de contraprestaţii aferente activelor, drepturilor sau obligaţiilor către instituţia supusă rezoluţiei sau, după caz, aferente acţiunilor sau instrumentelor de proprietate către proprietarii acţiunilor sau instrumentelor de proprietate. Articolul 212Fără a aduce atingere prevederilor art. 201, evaluarea provizorie efectuată în conformitate cu prevederile art. 209 şi 210 constituie temei pentru ca Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, să întreprindă acţiuni de rezoluţie, inclusiv să preia controlul unei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care intră într-o stare de dificultate majoră, sau să îşi exercite competenţa de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante. Articolul 213Evaluarea face parte integrantă din decizia de aplicare a unui instrument de rezoluţie sau de exercitare a unei competenţe de rezoluţie sau din decizia de exercitare a competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante. Evaluarea în sine nu poate fi contestată separat, dar poate fi contestată împreună cu decizia luată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453-455. Capitolul IVInstrumente de rezoluţie Secţiunea 1Principii generale Articolul 214Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să aplice instrumentele de rezoluţie instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care îndeplinesc condiţiile aplicabile de declanşare a procedurii de rezoluţie. Articolul 215În cazul în care Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, decide să aplice un instrument de rezoluţie unei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), iar acţiunea de rezoluţie respectivă ar duce la suportarea unor pierderi de către creditori sau la conversia creanţelor acestora, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, îşi exercită competenţa de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante în conformitate cu prevederile art. 358-367 imediat înainte sau odată cu aplicarea instrumentului de rezoluţie. Articolul 216Instrumentele de rezoluţie prevăzute la art. 214 sunt următoarele: a)vânzarea afacerii; b)instituţia-punte; c)separarea activelor; d)recapitalizarea internă. Articolul 217Cu respectarea prevederilor art. 218, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentele de rezoluţie individual sau în orice combinaţie. Articolul 218Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentul de separare a activelor numai împreună cu un alt instrument de rezoluţie. Articolul 219În situaţia în care sunt utilizate doar instrumentele de rezoluţie prevăzute la art. 216 lit. a) sau b), iar ele sunt utilizate pentru a transfera doar parţial active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei, instituţia de credit reziduală sau entitatea reziduală prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) de la care au fost transferate activele, drepturile sau obligaţiile este lichidată, conform procedurii de insolvenţă. Lichidarea se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situaţie în care instituţia de credit reziduală sau entitatea reziduală prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) trebuie să furnizeze servicii sau sprijin în conformitate cu prevederile art. 388-390, pentru a permite destinatarului să-şi desfăşoare activităţile sau să presteze serviciile aferente elementelor transferate, precum şi orice alt motiv care face necesară continuarea activităţii instituţiei de credit reziduale sau a entităţii reziduale prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei sau respectarea principiilor prevăzute la art. 188-193. Articolul 220(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, acţionând potrivit prevederilor art. 536 şi 537, pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluţie, cu exercitarea competenţelor de rezoluţie sau cu utilizarea instrumentelor publice de stabilizare financiară, în una sau mai multe dintre următoarele modalităţi: a)ca deducere din orice contraprestaţii plătite de destinatar instituţiei supuse rezoluţiei sau, după caz, proprietarilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate; b)de la instituţia supusă rezoluţiei, în calitate de creditor preferenţial; c)din orice încasări rezultate în urma încetării funcţionării instituţiei-punte sau a vehiculului de administrare a activelor, în calitate de creditor preferenţial. (2) În caz de faliment, creanţa Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, respectiv a Fondului de garantare a depozitelor bancare, rezultată din cheltuielile prevăzute la alin. (1), are rangul creanţelor izvorâte din raporturi de muncă. Articolul 221În situaţia extraordinară a unei crize sistemice, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate căuta finanţare din surse alternative prin utilizarea instrumentelor publice de stabilizare financiară prevăzute la art. 352-357, în situaţia în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)acţionarii şi deţinătorii de alte instrumente de proprietate, precum şi deţinătorii de instrumente de capital relevante şi de alte instrumente de datorie eligibile au contribuit, prin reducerea valorii acestor instrumente, prin conversie sau prin alte modalităţi, la absorbţia pierderilor şi recapitalizarea instituţiei supuse rezoluţiei, cu cel puţin 8% din totalul datoriilor şi al capitalurilor proprii ale instituţiei respective, contribuţie evaluată, la momentul întreprinderii acţiunii de rezoluţie, în conformitate cu evaluarea prevăzută la art. 201-213; b)obţinerea aprobării prealabile şi a celei finale prevăzute de cadrul UE privind ajutorul de stat. Articolul 222(1) Dispoziţiile Legii nr. 85/2014 referitoare la anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor nu se aplică transferurilor de active, drepturi sau obligaţii de la o instituţie supusă rezoluţiei către o altă entitate, efectuate în virtutea aplicării unui instrument de rezoluţie, a exercitării unei competenţe de rezoluţie sau a utilizării unui instrument public de stabilizare financiară. (2) Dispoziţiile art. 38, art. 113 lit. f) şi g), art. 116, art. 15324, art. 204 alin. (1), (4) şi (5), art. 208 alin. (3)-(5), art. 212 alin. (1), art. 215 alin. (1), art. 216 şi 2161, art. 2201, art. 239, 241-249, 250-2511 şi 2513-25119 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul utilizării instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie prevăzute la art. 177-456.Secţiunea a 2-aInstrumentul de vânzare a afacerii Articolul 223(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să transfere către un cumpărător care nu este o instituţie-punte:a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate emise de o instituţie supusă rezoluţiei; b)oricare dintre activele, drepturile sau obligaţiile unei instituţii supuse rezoluţiei sau totalitatea acestora. (2) Cu respectarea prevederilor art. 230, 231 şi art. 453-455, transferul menţionat la alin. (1) are loc fără a obţine acordul acţionarilor instituţiei supuse rezoluţiei sau al oricărei părţi terţe, alta decât cumpărătorul, şi nu este supus niciunei cerinţe procedurale prevăzute de legislaţia aplicabilă în materie de societăţi sau de legislaţia pieţei de capital, în afara celor prevăzute la art. 236-238, prevederile art. 384 fiind aplicabile. Articolul 224Un transfer efectuat în conformitate cu prevederile art. 223 trebuie să se realizeze în condiţii comerciale, în funcţie de circumstanţele existente, şi în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat. Articolul 225În sensul art. 224, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, ia toate măsurile rezonabile pentru realizarea unui transfer în condiţii comerciale care sunt conforme evaluării efectuate potrivit art. 201-213, având în vedere circumstanţele situaţiei. Articolul 226Cu respectarea prevederilor art. 220, orice contraprestaţie se plăteşte de cumpărător în favoarea: a)proprietarilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate, în cazul în care vânzarea afacerii s-a efectuat prin transferarea către cumpărător a acţiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de instituţia supusă rezoluţiei, de la deţinătorii respectivelor acţiuni sau instrumente; b)instituţiei supuse rezoluţiei, în cazul în care vânzarea către cumpărător a afacerii s-a efectuat prin transferarea unora sau a tuturor activelor, drepturilor sau obligaţiilor instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 227În situaţia în care aplică instrumentul de vânzare a afacerii, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita competenţa de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acţiuni ori de alte instrumente de proprietate emise de o instituţie supusă rezoluţiei sau, după caz, de active, drepturi sau obligaţii ale instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 228După aplicarea instrumentului de vânzare a afacerii, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita, cu aprobarea cumpărătorului, competenţele de transfer în ceea ce priveşte activele, drepturile ori obligaţiile transferate cumpărătorului, în vederea transferării activelor, drepturilor sau obligaţiilor înapoi la instituţia supusă rezoluţiei, ori a acţiunilor sau altor instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar instituţia supusă rezoluţiei sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligaţii, acţiuni sau alte instrumente de proprietate. Articolul 229Cumpărătorul trebuie să îndeplinească condiţiile legale de desfăşurare a activităţilor pe care le dobândeşte prin transfer în situaţia în care transferul este efectuat în conformitate cu prevederile art. 223. În situaţia în care Banca Naţională a României este autoritatea competentă a cumpărătorului, aceasta evaluează o eventuală cerere de autorizare în acest sens, împreună cu transferul, în timp util. Articolul 230Prin derogare de la prevederile art. 25, 26, 261, 27, 29 şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care pot afecta desfăşurarea în timp util a procedurii referitoare la evaluarea achiziţiilor de deţineri calificate, în cazul în care un transfer de acţiuni sau alte instrumente de proprietate, ce are loc în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a afacerii, ar duce la achiziţionarea sau majorarea unei deţineri calificate întro instituţie de credit, de tipul celei căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din actul normativ menţionat, BancaNaţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă a acelei instituţii de credit, efectuează evaluarea necesară astfel încât să permită aplicarea promptă a instrumentului de vânzare a afacerii şi să faciliteze atingerea de către acţiunea de rezoluţie a obiectivelor relevante ale rezoluţiei. Articolul 231(1) În cazul în care structura care exercită funcţia de supraveghere nu a finalizat evaluarea achiziţiei deţinerii calificate prevăzute la art. 230, de la data transferului de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate, aferent aplicării instrumentului de vânzare a afacerii de către structura care exercită funcţia de rezoluţie, se aplică următoarele dispoziţii:a)respectivul transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător are efect juridic imediat; b)în cursul perioadei de evaluare a achiziţiei şi în cursul oricărei perioade în care s-a solicitat cesionarea acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate, potrivit alin. (2) lit. b), drepturile de vot ale cumpărătorului sunt suspendate şi îi revin doar Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, care nu are nicio obligaţie de a exercita respectivele drepturi de vot şi nicio răspundere pentru exercitarea sau neexercitarea acestora; c)în cursul perioadei de evaluare a achiziţiei şi în cursul oricărei perioade în care s-a solicitat cesionarea acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate, potrivit alin. (2) lit. b), sancţiunile şi măsurile sancţionatoare pentru încălcarea cerinţelor privind notificarea achiziţiei, respectiv a cedării unei deţineri calificate, prevăzute la art. 229 alin. (1) lit. b)-d) şi f) şi alin. (2) lit. a) şi c), la art. 2291 lit. a) şi b) şi la art. 234 alin. (4)-(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în cazul respectivului transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate;d)Banca Naţională a României se asigură că, imediat după finalizarea evaluării achiziţiei, structura care exercită funcţia de supraveghere notifică în scris cumpărătorului şi structurii care exercită funcţia de rezoluţie decizia privind aprobarea achiziţiei sau, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, decizia de a se opune achiziţiei; e)în cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, aprobă achiziţia, drepturile de vot aferente acţiunilor sau altor instrumente de proprietate care au făcut obiectul transferului către cumpărător se consideră acordate în întregime acestuia, imediat după primirea de către cumpărător şi de către structura care exercită funcţia de rezoluţie, a notificării deciziei de aprobare; f)în cazul în care Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, se opune achiziţiei, se aplică prevederile alin. (2).(2) Pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) sunt aplicabile următoarele dispoziţii:a)drepturile de vot aferente respectivelor acţiuni sau altor instrumente de proprietate sunt pe deplin valabile şi se exercită în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b); b)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate cere cumpărătorului să cesioneze respectivele acţiuni sau alte instrumente de proprietate într-un termen stabilit de aceasta, după ce a luat în considerare condiţiile de piaţă prevalente; şi c)în cazul în care cumpărătorul nu finalizează respectiva cesionare în termenul stabilit potrivit lit. b), atunci Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, poate impune cumpărătorului sancţiunile şi măsurile sancţionatoare pentru încălcarea cerinţelor privind notificarea achiziţiei, respectiv a cedării unei deţineri calificate, prevăzute la art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi f) şi alin. (2) lit. a) şi c), la art. 2291 lit. a) şi b) şi la art. 234 alin. (4)-(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare; Banca Naţională a României se asigură că respectivele sancţiuni şi/sau măsuri sancţionatoare sunt impuse cu acordul structurii care exercită funcţia de rezoluţie. Articolul 232Transferurile efectuate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a afacerii fac obiectul mecanismelor de siguranţă prevăzute la art. 423-436. Articolul 233În scopul exercitării dreptului de a presta servicii în mod direct sau de a înfiinţa o sucursală într-un alt stat membru potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau legislaţiei privind piaţa de capital, cumpărătorul este considerat continuatorul de drept al instituţiei supuse rezoluţiei şi poate exercita în continuare orice astfel de drepturi exercitate de instituţia supusă rezoluţiei aferente activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate.Articolul 234(1) Dacă instituţia supusă rezoluţiei este membru la sistemele de plăţi, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor, cumpărătorul poate continua să exercite drepturile instituţiei supuse rezoluţiei decurgând din calitatea de membru şi drepturile de acces ale acesteia la sistemele, bursele ori schemele respective.(2) Prevederile alin. (1) nu înlătură cerinţa ca respectivul cumpărător să îndeplinească criteriile privind calitatea de membru şi criteriile de participare, în funcţie de care se poate lua parte la astfel de sisteme, burse şi scheme.(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), următoarele dispoziţii sunt aplicabile:a)sistemele, bursele şi schemele prevăzute la alin. (1) nu pot refuza accesul pe motiv că respectivul cumpărător nu dispune de un rating din partea unei agenţii de rating de credit sau că ratingul respectiv nu este proporţional cu nivelurile de rating impuse pentru a beneficia de acces la sistemele prevăzute la alin. (1); b)în cazul în care cumpărătorul nu îndeplineşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plăţi, compensare sau decontare, la o bursă de valori, la o schemă de compensare pentru investitori sau la o schemă de garantare a depozitelor, drepturile prevăzute la alin. (1) se exercită de către cumpărător numai pentru o perioadă de timp care poate fi stabilită de Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de maximum 24 de luni de la data transferului şi care poate fi prelungită cu perioade de maximum 12 luni, la solicitarea cumpărătorului adresată aceleiaşi autorităţi. Articolul 235Fără a aduce atingere prevederilor art. 423-436, acţionarii sau creditorii instituţiei supuse rezoluţiei şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau obligaţii nu sunt transferate nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate ori în legătură cu acestea. Articolul 236Cu respectarea prevederilor art. 238, în situaţia în care aplică unei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) instrumentul de vânzare a afacerii, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, scoate pe piaţă sau ia măsuri în sensul scoaterii pe piaţă a activelor, drepturilor, obligaţiilor, acţiunilor sau altor instrumente de proprietate pe care intenţionează să le transfere. Grupuri de drepturi, active şi obligaţii pot fi scoase pe piaţă separat. Articolul 237(1) Fără a aduce atingere cadrului UE privind ajutorul de stat, dacă acesta este aplicabil, scoaterea pe piaţă prevăzută la art. 236 se efectuează în conformitate cu următoarele principii:a)trebuie să fie cât se poate de transparentă şi trebuie să nu prezinte în mod semnificativ eronat, activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile sau alte instrumente de proprietate pe care Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, intenţionează să le transfere, având în vedere circumstanţele şi în special necesitatea de a menţine stabilitatea financiară; b)nu trebuie să favorizeze sau să discrimineze nejustificat niciun potenţial cumpărător; c)trebuie să fie liberă de orice conflict de interese; d)nu trebuie să confere niciun avantaj necuvenit vreunui cumpărător potenţial; e)trebuie să ţină seama de necesitatea ca acţiunea de rezoluţie să se desfăşoare cu rapiditate; f)scopul trebuie să fie maximizarea, pe cât posibil, a preţului de vânzare al acţiunilor sau al altor instrumente de proprietate, al activelor, drepturilor sau obligaţiilor în cauză. (2) Cu respectarea principiului prevăzut la alin. (1) lit. b), celelalte principii prevăzute la alin. (1), precum şi cel prevăzut la alin. (3) nu aduc atingere dreptului Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de a contacta în mod individual potenţiali cumpărători.(3) Orice publicare a scoaterii pe piaţă a unei instituţii de credit sau a unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), în mod normal necesară în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piaţă (regulamentul privind abuzul de piaţă) şi de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE şi 2004/72/CE ale Comisiei, poate fi amânată în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) sau (5) din acelaşi regulament. Articolul 238Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentul de vânzare a afacerii fără respectarea cerinţei privind scoaterea pe piaţă prevăzută la art. 236, în cazul în care stabileşte faptul că respectarea cerinţelor de la art. 237 ar putea submina unul sau mai multe dintre obiectivele rezoluţiei şi mai ales dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, consideră că starea de dificultate majoră în care se află sau este posibil să se afle instituţia supusă rezoluţiei ar crea sau ar înrăutăţi o ameninţare deja gravă la adresa stabilităţii financiare; şi b)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, consideră că respectarea cerinţelor de la art. 237 ar putea submina eficacitatea instrumentului de vânzare a afacerii în ceea ce priveşte eliminarea ameninţării la adresa stabilităţii financiare sau atingerea obiectivului rezoluţiei prevăzut la art. 178 alin. (1) lit. b). Secţiunea a 3-aInstrumentul instituţiei-punte 3.1. Dispoziţii generale Articolul 239(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să transfere către o instituţie-punte:a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate emise de una sau de mai multe instituţii supuse rezoluţiei; b)oricare dintre activele, drepturile sau obligaţiile uneia sau ale mai multor instituţii supuse rezoluţiei sau totalitatea acestora. (2) Cu respectarea prevederilor art. 453-455, transferul menţionat la alin. (1) poate avea loc fără a obţine acordul acţionarilor instituţiilor supuse rezoluţiei sau al oricărei părţi terţe, alta decât instituţia-punte, şi nu este supus niciunei cerinţe procedurale prevăzute de legislaţia aplicabilă în materie de societăţi sau de legislaţia pieţei de capital, prevederile art. 384 fiind aplicabile. Articolul 240(1) Instituţia-punte este o persoană juridică ce îndeplineşte cumulativ cerinţele următoare: a)capitalul social este deţinut în totalitate sau parţial de una sau mai multe autorităţi publice şi instituţia-punte este controlată de Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, în sensul celor prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. b) şi, în particular, având în vedere dispoziţiile art. 251 alin. (1). Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, poate fi acţionar al instituţiei-punte; b)este creată în scopul de a primi şi a deţine unele sau toate acţiunile sau alte instrumente de proprietate emise de o instituţie supusă rezoluţiei ori unele sau toate activele, drepturile şi obligaţiile uneia sau mai multor instituţii supuse rezoluţiei, în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d). (2) Aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în scopul prevăzut la art. 282 lit. b) nu trebuie să aducă atingere capacităţii Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de a exercita controlul asupra instituţiei-punte. Articolul 241În situaţia în care aplică instrumentul instituţiei-punte, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, se asigură că valoarea totală a obligaţiilor transferate instituţiei-punte nu depăşeşte valoarea totală a drepturilor şi activelor transferate de la instituţia supusă rezoluţiei sau furnizate din alte surse. Articolul 242Cu respectarea prevederilor art. 220, orice contraprestaţie se plăteşte de instituţia-punte în favoarea: a)proprietarilor acţiunilor sau instrumentelor de proprietate, în cazul în care transferul către instituţia-punte s-a efectuat prin transferarea acţiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de instituţia supusă rezoluţiei, de la deţinătorii respectivelor acţiuni sau instrumente la instituţia-punte; b)instituţiei supuse rezoluţiei, în cazul în care transferul către instituţia-punte s-a efectuat prin transferarea unora sau a tuturor activelor, drepturilor sau obligaţiilor instituţiei supuse rezoluţiei la instituţia-punte. Articolul 243În situaţia în care aplică instrumentul instituţiei-punte, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita competenţa de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate emise de o instituţie supusă rezoluţiei sau, după caz, de active, drepturi sau obligaţii ale instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 244În urma aplicării instrumentului instituţiei-punte, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate: a)transfera înapoi drepturile, activele sau obligaţiile de la instituţia-punte la instituţia supusă rezoluţiei ori acţiunile sau alte instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar instituţia supusă rezoluţiei sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligaţii ori acţiuni sau alte instrumente de proprietate, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 245; b)transfera acţiuni sau alte instrumente de proprietate ori active, drepturi sau obligaţii de la instituţia-punte către o terţă parte. Articolul 245(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate transfera înapoi acţiuni sau alte instrumente de proprietate ori active, drepturi sau obligaţii de la instituţia-punte, în una dintre următoarele situaţii:a)în situaţia în care posibilitatea ca respectivele acţiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligaţii să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului instituţiei-punte, în baza căreia s-a efectuat transferul; b)în situaţia în care respectivele acţiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligaţii nu îndeplinesc condiţiile de transfer sau nu se încadrează în categoria acţiunilor sau altor instrumente de proprietate, activelor, drepturilor sau obligaţiilor specificate în cadrul deciziei prevăzute la lit. a). (2) Un astfel de transfer înapoi se poate efectua în orice moment şi respectă orice alte condiţii stipulate în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului instituţiei-punte, pentru scopul realizării transferului în cauză. Articolul 246Transferurile între instituţia supusă rezoluţiei sau proprietarii iniţiali ai acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate pe de o parte şi instituţia-punte pe de alta trebuie să facă obiectul mecanismelor de siguranţă prevăzute la art. 423-436. Articolul 247(1) În scopul exercitării dreptului de a presta servicii în mod direct sau de a înfiinţa o sucursală într-un alt stat membru potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau legislaţiei privind piaţa de capital, instituţia-punte este considerată continuatoarea de drept a instituţiei supuse rezoluţiei şi poate exercita în continuare orice astfel de drepturi exercitate de instituţia supusă rezoluţiei aferente activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate. (2) În alte scopuri, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a stabili ca o instituţie-punte să fie considerată drept o continuatoare a instituţiei supuse rezoluţiei şi să poată continua să exercite toate drepturile exercitate de instituţia supusă rezoluţiei aferente activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate. Articolul 248(1) Dacă instituţia supusă rezoluţiei este membru la sistemele de plăţi, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor, instituţia-punte poate continua să exercite drepturile instituţiei supuse rezoluţiei decurgând din calitatea de membru şi drepturile de acces ale acesteia la sistemele, bursele ori schemele respective.(2) Prevederile alin. (1) nu înlătură cerinţa ca instituţia-punte să îndeplinească criteriile privind calitatea de membru şi criteriile de participare, în funcţie de care se poate lua parte la astfel de sisteme, burse şi scheme.(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), următoarele dispoziţii sunt aplicabile:a)sistemele, bursele şi schemele prevăzute la alin. (1) nu pot refuza accesul pe motiv că instituţia-punte nu dispune de un rating din partea unei agenţii de rating de credit sau că ratingul respectiv nu este proporţional cu nivelurile de rating impuse pentru a beneficia de acces la sistemele prevăzute la alin. (1); b)în cazul în care instituţia-punte nu îndeplineşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plăţi, compensare sau decontare, la o bursă de valori, la o schemă de compensare pentru investitori sau la o schemă de garantare a depozitelor, drepturile prevăzute la alin. (1) se exercită de către instituţia-punte numai pentru o perioadă de timp care poate fi stabilită de Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de maximum 24 de luni de la data transferului şi care poate fi prelungită cu perioade de maximum 12 luni, la solicitarea instituţiei-punte adresată aceleiaşi autorităţi. Articolul 249Fără a aduce atingere prevederilor art. 423-436, acţionarii sau creditorii instituţiei supuse rezoluţiei şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau obligaţii nu sunt transferate instituţiei-punte nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate instituţiei-punte, organului de conducere sau conducerii superioare ale acesteia ori în legătură cu acestea. Articolul 250Obiectivele instituţiei-punte nu implică nicio obligaţie sau responsabilitate a acesteia faţă de acţionarii sau creditorii instituţiei supuse rezoluţiei, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu răspunde faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele săvârşite şi omisiunile înregistrate în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică intenţia sau neglijenţa gravă potrivit legii, care afectează în mod direct drepturile acţionarilor sau creditorilor. Articolul 251(1) Funcţionarea unei instituţii-punte respectă următoarele cerinţe:a)conţinutul documentelor privind constituirea instituţiei-punte este aprobat de Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie; b)în funcţie de structura acţionariatului instituţiei-punte, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, numeşte sau aprobă, după caz, organul de conducere al instituţiei-punte; c)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aprobă remuneraţiile membrilor organului de conducere şi le stabileşte responsabilităţile; d)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aprobă strategia şi profilul de risc ale instituţiei-punte, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 149 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;e)instituţia-punte este autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea acesteia sau cu legislaţia privind piaţa de capital, dacă această cerinţă este aplicabilă, şi deţine autorizaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţilor sau furnizarea serviciilor aferente elementelor preluate în urma unui transfer efectuat conform prevederilor art. 383 şi 384;f)instituţia-punte respectă, dacă prevederile sunt aplicabile, dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea acestora, precum şi cele ale legislaţiei privind piaţa de capital şi, dacă este cazul, face obiectul unei supravegheri în conformitate cu aceleaşi dispoziţii; g)instituţia-punte funcţionează în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat, iar Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate prevedea, în mod corespunzător, restricţii asupra activităţii sale.(2) În cazul în care este necesar pentru a îndeplini obiectivele rezoluţiei, instituţia-punte poate fi constituită şi autorizată fără ca aceasta să respecte, pentru o perioadă scurtă de timp, la începutul funcţionării sale, cerinţele cuprinse în actele normative prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f). În acest sens, structura din cadrul Băncii Naţionale a României care exercită funcţia de rezoluţie transmite o cerere structurii care exercită funcţia de supraveghere. Dacă decide să acorde o astfel de autorizaţie, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, indică intervalul în care instituţia-punte este scutită de respectarea cerinţelor respectivelor prevederi legale. Articolul 252Cu respectarea oricăror restricţii aplicate în conformitate cu normele Uniunii Europene sau cele naţionale în materie de concurenţă, conducerea instituţiei-punte gestionează instituţia-punte în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a activelor, drepturilor sau obligaţiilor sale către unul sau mai mulţi cumpărători din sectorul privat, în situaţia în care condiţiile sunt prielnice, în opinia Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, şi în termenul specificat la art. 255 sau 256, după caz. Articolul 253Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, decide că o instituţie-punte nu mai reprezintă o instituţie-punte în conformitate cu prevederile art. 240 ca urmare a apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii: a)fuzionarea instituţiei-punte cu o altă entitate; b)instituţia-punte nu mai respectă cerinţele art. 240; c)vânzarea în întregime sau aproape în întregime a activelor, drepturilor sau obligaţiilor instituţiei-punte către o terţă parte; d)expirarea perioadei specificate la art. 255 sau, după caz, la art. 256; e)activele instituţiei-punte sunt complet lichidate, iar obligaţiile sale sunt achitate integral. Articolul 254(1) În situaţia în care Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, intenţionează să vândă instituţia-punte sau activele, drepturile ori obligaţiile acesteia, aceasta se asigură că instituţia-punte sau activele, drepturile ori obligaţiile relevante sunt puse în vânzare în mod deschis şi transparent şi nu sunt prezentate eronat, în mod semnificativ, iar în cadrul vânzării nu este favorizat sau discriminat nejustificat niciun potenţial cumpărător.(2) Orice astfel de vânzări trebuie efectuate în condiţii comerciale, având în vedere circumstanţele, şi în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat. Articolul 255În cazul în care nu este aplicabilă niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 253 lit. a)-c) sau e), Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, ia măsuri pentru încetarea funcţionării instituţiei-punte, cât mai curând posibil, potrivit propriei aprecieri, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care a fost efectuat ultimul transfer de la o instituţie supusă rezoluţiei, în virtutea aplicării instrumentului instituţiei-punte. Articolul 256Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate prelungi perioada prevăzută la art. 255 cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an, în situaţia în care o astfel de prelungire: a)vine în sprijinul realizării uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 253 lit. a)-c) sau e); sau b)este necesară pentru a asigura continuitatea unor servicii bancare şi/sau financiare esenţiale. Articolul 257Toate deciziile Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de a prelungi perioada prevăzută la art. 255 se motivează şi cuprind o evaluare detaliată a situaţiei care justifică prelungirea, inclusiv a condiţiilor şi perspectivelor pieţei. Articolul 258(1) În cazul în care funcţionarea unei instituţii-punte încetează în situaţiile prevăzute la art. 253 lit. c) sau d), instituţia-punte este lichidată în conformitate cu procedura de insolvenţă.(2) Cu respectarea prevederilor art. 220, toate încasările rezultate ca urmare a încetării funcţionării instituţiei-punte revin acţionarilor instituţiei-punte. Articolul 259În cazul în care o instituţie-punte este utilizată cu scopul de a transfera activele, drepturile sau obligaţiile aparţinând mai multor instituţii supuse rezoluţiei, obligaţia prevăzută la art. 258 se referă la activele, drepturile sau obligaţiile transferate de la fiecare dintre aceste instituţii supuse rezoluţiei, şi nu la instituţia-punte în sine. 3.2. Alte dispoziţii privind constituirea şi funcţionarea unei instituţii-punte Articolul 260Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate autoriza o instituţie de credit punte cu un capital social stabilit sub nivelul prevăzut la art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 1 milion de euro. În aplicarea prevederilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională aRomâniei notifică, în acest caz, autorizarea instituţiei de creditpunte şi Comisiei Europene, împreună cu motivarea nivelului stabilit pentru capitalul social. Articolul 261Îndeplinirea de către acţionarii instituţiei de credit-punte, autorităţi publice şi/sau Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, a criteriilor prevăzute la art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, este prezumată.Articolul 262Prin derogare de la art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, se pronunţă cu privire la autorizarea instituţiei de credit-punte în cel mai scurt timp posibil de la transmiterea de către structura care exercită funcţia de rezoluţie a documentaţiei la care se face referire la art. 264 şi având în vedere decizia sa, în calitate de autoritate de rezoluţie, privind aprobarea elementelor referitoare la funcţionarea instituţiei-punte prevăzute la art. 251 alin. (1) lit. a)-d).Articolul 263(1) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o instituţie-punte autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se poate constitui ca societate pe acţiuni cu acţionar unic. (2) Dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică instituţiei-punte autorizate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 264Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări condiţiile şi documentaţia în baza căreia se autorizează instituţia de credit-punte în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 265(1) Înmatricularea instituţiei-punte în registrul comerţului se face în regim de urgenţă, doar în baza actului constitutiv şi, după caz, a autorizaţiei emise de Banca Naţională României, în calitate de autoritate competentă, în termen de 24 de ore de la depunerea acestora la oficiul registrului comerţului în a cărui circumscripţie se află sediul instituţieipunte.(2) În termen de maximum 30 de zile de la înmatriculare sunt depuse şi celelalte documente prevăzute de lege pentru înmatricularea unei societăţi.(3) Nerespectarea prevederilor alin. (2) de către instituţiapunte se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 266Începerea desfăşurării activităţii de către instituţia-punte autorizată în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, are loc în prima zi lucrătoare ce urmează datei înmatriculării instituţiei-punte în registrul comerţului.Articolul 267(1) În cazul în care vânzarea instituţiei-punte autorizate în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin vânzarea acţiunilor, de la momentul vânzării acestora, instituţia de credit care a funcţionat ca instituţie-punte trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de aceeaşi ordonanţă de urgenţă şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru funcţionarea unei instituţii de credit. În aplicarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, capitalul iniţial minim ce trebuie avut în vedere este cel prevăzut pentru categoria corespunzătoare din cele enumerate la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, căreia îi aparţine instituţia de credit în cauză. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) valabilitatea autorizaţiei instituţiei de credit care a funcţionat ca instituţie-punte nu încetează de drept, autorizaţia respectivă producând în continuare efecte, pe o perioadă nedeterminată. Secţiunea a 4-aInstrumentul de separare a activelor Articolul 268(1) Pentru ca instrumentul de separare a activelor să fie eficace, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să transfere activele, drepturile sau obligaţiile unei instituţii supuse rezoluţiei sau ale unei instituţii-punte, către unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor.(2) Cu respectarea prevederilor art. 453-455, transferul prevăzut la alin. (1) poate avea loc fără a obţine acordul acţionarilor instituţiilor supuse rezoluţiei sau al oricărei părţi terţe, alta decât instituţia-punte, şi nu este supus niciunei cerinţe procedurale prevăzute de legislaţia aplicabilă în materie de societăţi sau de legislaţia pieţei de capital, prevederile art. 384 fiind aplicabile. Articolul 269În sensul instrumentului de separare a activelor, un vehicul de administrare a activelor este o persoană juridică ce îndeplineşte cumulativ cerinţele de mai jos: a)capitalul social este deţinut în totalitate sau parţial de una sau mai multe autorităţi publice şi vehiculul de administrare a activelor este controlat de Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, în sensul celor prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. b) şi, în particular, având în vedere dispoziţiile art. 271. Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, poate fi acţionar al vehiculului de administrare a activelor; b)a fost creată în scopul de a primi, parţial sau integral, activele, drepturile şi obligaţiile uneia sau ale mai multor instituţii supuse rezoluţiei sau ale unei instituţii-punte. Articolul 270Vehiculul de administrare a activelor gestionează activele care îi sunt transferate cu scopul de a maximiza valoarea acestora prin intermediul unei eventuale vânzări sau prin lichidarea lor ordonată. Articolul 271Funcţionarea unui vehicul de administrare a activelor respectă următoarele prevederi: a)conţinutul documentelor privind constituirea vehiculului de administrare a activelor este aprobat de Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie; b)în funcţie de structura acţionariatului vehiculului de administrare a activelor, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, numeşte sau aprobă organul de conducere al vehiculului de administrare a activelor; c)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aprobă remuneraţiile membrilor organului de conducere şi le stabileşte responsabilităţile; d)Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aprobă strategia şi profilul de risc ale vehiculului de administrare a activelor. Articolul 272Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita competenţa prevăzută la art. 268 de a transfera active, drepturi sau obligaţii numai în cazul în care: a)situaţia de pe piaţa specifică a acelor active este de aşa natură încât lichidarea lor în cadrul procedurii de insolvenţă ar putea avea un efect negativ asupra uneia sau mai multor pieţe financiare; b)un astfel de transfer este necesar pentru a asigura buna funcţionare a instituţiei supuse rezoluţiei sau a instituţiei-punte; sau c)un astfel de transfer este necesar pentru a maximiza încasările rezultate din lichidare. Articolul 273În situaţia în care aplică instrumentul de separare a activelor, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, stabileşte contraprestaţia în schimbul căreia sunt transferate activele, drepturile şi obligaţiile către vehiculul de administrare a activelor în conformitate cu principiile stabilite la art. 201-213 şi în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat. Prevederile prezentului articol nu împiedică respectiva contraprestaţie să aibă o valoare nominală sau negativă. Articolul 274Cu respectarea prevederilor art. 220, orice contraprestaţie aferentă activelor, drepturilor sau obligaţiilor dobândite în mod direct de la instituţia supusă rezoluţiei, se plăteşte de vehiculul de administrare a activelor în favoarea instituţiei supuse rezoluţiei. Contraprestaţia poate fi plătită prin instrumente de datorie emise de vehiculul de administrare a activelor. Articolul 275În cazul în care s-a aplicat instrumentul instituţiei-punte, un vehicul de administrare a activelor poate, după aplicarea instrumentului instituţiei-punte, să dobândească active, drepturi sau obligaţii de la instituţia-punte. Articolul 276(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate transfera active, drepturi sau obligaţii de la instituţia supusă rezoluţiei la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor în mai multe rânduri şi poate transfera înapoi active, drepturi sau obligaţii de la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor la instituţia supusă rezoluţiei, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 277.(2) Instituţia supusă rezoluţiei are obligaţia de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligaţii. Articolul 277(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate transfera înapoi drepturi, active sau obligaţii, de la vehiculul de administrare a activelor la instituţia supusă rezoluţiei, într-una dintre următoarele situaţii:a)în situaţia în care posibilitatea ca respectivele drepturi, active sau obligaţii să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului de separare a activelor, în baza căreia s-a efectuat transferul; b)în situaţia în care respectivele drepturi, active sau obligaţii nu îndeplinesc condiţiile de transfer sau nu se încadrează în categoria drepturilor, activelor sau obligaţiilor specificate în cadrul deciziei prevăzute la lit. a). (2) În oricare dintre cazurile prevăzute la alin. (1), transferul înapoi se poate efectua în orice moment şi respectă orice alte condiţii stipulate în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului de separare a activelor, pentru scopul realizării transferului în cauză. Articolul 278Transferurile între instituţia supusă rezoluţiei şi vehiculul de administrare a activelor trebuie să facă obiectul mecanismelor de siguranţă privind transferurile parţiale de proprietate specificate la art. 423-436. Articolul 279Fără a aduce atingere prevederilor art. 423-436, acţionarii sau creditorii instituţiei supuse rezoluţiei şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau obligaţii nu sunt transferate vehiculului de administrare a activelor nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate vehiculului de administrare a activelor, organului de conducere sau conducerii superioare ale acestuia, ori în legătură cu acestea. Articolul 280Obiectivele vehiculului de administrare a activelor nu implică nicio obligaţie sau responsabilitate a acestuia faţă de acţionarii sau creditorii instituţiei supuse rezoluţiei, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu răspunde faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele săvârşite şi omisiunile înregistrate în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică intenţia sau neglijenţa gravă potrivit legii, care afectează în mod direct drepturile acţionarilor sau creditorilor. Secţiunea a 5-aInstrumentul de recapitalizare internă 5.1. Obiectivul şi domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă Articolul 281Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, dispune de competenţele de rezoluţie prevăzute la art. 383, în vederea aplicării instrumentului de recapitalizare internă. Articolul 282Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentul de recapitalizare internă în vederea îndeplinirii obiectivelor rezoluţiei prevăzute la art. 178, în conformitate cu principiile rezoluţiei prevăzute la art. 188 pentru oricare din următoarele scopuri: a)recapitalizarea unei instituţii de credit sau a unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), atunci când sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie, întro măsură suficientă pentru a restabili capacitatea acesteia de a se conforma condiţiilor de autorizare şi de a continua să-şi desfăşoare activităţile pentru care este autorizată în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care condiţiile de autorizare se aplică entităţii, şi pentru a menţine un nivel suficient de încredere a pieţei în instituţia de credit sau entitatea respectivă;b)conversia în titluri de capital sau reducerea valorii principalului creanţelor sau al instrumentelor de datorie care sunt transferate către o instituţie-punte, în vederea realizării unui aport de capital la respectiva instituţie-punte sau în cadrul instrumentului de vânzare a afacerii sau al instrumentului de separare a activelor. Articolul 283(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentul de recapitalizare internă în scopul prevăzut la art. 282 lit. a), numai dacă, în opinia sa, există o perspectivă rezonabilă potrivit căreia aplicarea acestui instrument, împreună cu alte măsuri relevante, inclusiv măsuri puse în aplicare în conformitate cu planul de reorganizare a activităţii prevăzut la art. 332 va avea drept rezultat realizarea obiectivelor relevante ale rezoluţiei, precum şi restabilirea viabilităţii pe termen lung şi a solidităţii financiare a instituţiei de credit sau a entităţii în cauză.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate aplica oricare dintre instrumentele de rezoluţie prevăzute la art. 216 lit. a)-c) şi instrumentul de recapitalizare internă prevăzut la art. 282 lit. b), în cazul în care condiţiile prevăzute la art. 283 alin. (1) nu sunt îndeplinite. Articolul 284Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentul de recapitalizare internă tuturor instituţiilor de credit sau entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), respectând, în fiecare caz, forma juridică a instituţiei de credit sau a entităţii în cauză, sau poate schimba forma juridică a acestora, dacă o altă formă juridică este permisă de lege. Articolul 285Instrumentul de recapitalizare internă poate fi aplicat de Banca Naţională a României, în calitate de autoritatea de rezoluţie, tuturor datoriilor unei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care nu sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui instrument în conformitate cu prevederile art. 286 sau 287. Articolul 286(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu exercită competenţele de reducere a valorii sau de conversie în cazul următoarelor datorii, fie că sunt reglementate de legea română sau a altui stat membru, fie de legea unui stat terţ:a)depozitele acoperite; b)obligaţiile garantate, inclusiv obligaţiunile garantate şi datoriile sub forma unor instrumente financiare utilizate în scopul acoperirii riscurilor, care constituie o parte integrantă a portofoliului suport şi care, în temeiul dreptului intern, sunt garantate în mod asemănător cu obligaţiunile garantate; c)orice datorie care rezultă în virtutea deţinerii, de către instituţia de credit sau de către entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a unor active sau lichidităţi aparţinând clienţilor, inclusiv active sau lichidităţi aparţinând clienţilor, deţinute în numele unui OPCVM, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, sau a unui FIA din România, aşa cum este definit la art. 3 pct. 20 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca respectivul client să fie protejat în baza legislaţiei aplicabile privind insolvenţa;d)orice datorie care rezultă în virtutea existenţei unei relaţii fiduciare între instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), în calitate de fiduciar, şi o altă persoană, în calitate de beneficiar, cu condiţia ca respectivul beneficiar să fie protejat în baza legislaţiei civile sau a celei privind insolvenţa; e)datorii faţă de instituţii, excluzând entităţile care fac parte din acelaşi grup, cu o scadenţă iniţială mai mică de şapte zile; f)datorii cu o scadenţă reziduală mai mică de şapte zile faţă de sistemele sau operatorii de sisteme, desemnaţi în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau faţă de participanţii la astfel de sisteme şi care rezultă din participarea la un astfel de sistem; g)o datorie faţă de oricare dintre entităţile prevăzute la alin. (2).(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. g), categoriile de entităţi sunt următoarele:a)un angajat, în ceea ce priveşte salariile, beneficiile de tipul pensiilor sau alte forme de remuneraţie fixă acumulate, cu excepţia componentei variabile a remuneraţiei care nu este reglementată printr-un contract colectiv de muncă; b)creditori comerciali, cu scopul de a obţine sau nu profit, în ceea ce priveşte furnizarea către instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) de mărfuri sau servicii care sunt cruciale pentru desfăşurarea zilnică a activităţilor sale, incluzând servicii informatice, servicii de utilităţi, precum şi închirierea, întreţinerea şi reparaţiile spaţiilor de lucru; c)autorităţi fiscale şi de asigurări sociale, cu condiţia ca datoriile respective să fie considerate creanţe privilegiate în baza legii aplicabile; d)scheme de garantare a depozitelor pentru datorii care decurg din contribuţiile datorate în conformitate cu legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor. (3) Prevederile alin. (2) lit. a) nu se aplică componentei variabile a remuneraţiei personalului care expune instituţia de credit unor riscuri semnificative, aşa cum este identificat potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (22) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Toate activele garantate incluse într-un portofoliu suport pentru obligaţiuni garantate rămân neafectate, segregate şi cu fonduri suficiente.(5) Nici cerinţa prevăzută la alin. (4) şi nici prevederile alin. (1) lit. b) nu împiedică Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, să îşi exercite, după caz, respectivele competenţe în legătură cu orice parte a unei obligaţii garantate sau a unei datorii, pentru care s-a depus o garanţie reală, care depăşeşte valoarea activelor, a gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale care o acoperă.(6) Prevederile alin. (1) lit. a) nu împiedică Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, să îşi exercite, după caz, respectivele competenţe în legătură cu orice parte a unui depozit care depăşeşte nivelul de garantare prevăzut de legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor. (7) Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind expunerile mari din cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 din cadrul reglementărilor în materie emise de Banca Naţională a României, pentru a se asigura posibilităţi de soluţionare a instituţiilor de credit şi a grupurilor, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, limitează, în conformitate cu prevederile art. 96 lit. b) din prezenta lege, măsura în care alte instituţii deţin datorii eligibile pentru aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, cu excepţia datoriilor care sunt deţinute la entităţi care fac parte din acelaşi grup. Articolul 287(1) În situaţii excepţionale, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate exclude, integral sau parţial, anumite datorii de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie, în cazurile în care apreciază că:a)aplicarea instrumentului de recapitalizare internă respectivei datorii nu este posibilă într-un termen rezonabil, în pofida eforturilor depuse cu bună-credinţă de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie; b)excluderea este strict necesară şi este proporţională pentru a obţine continuitatea funcţiilor critice şi a liniilor de activitate esenţiale într-un mod care să menţină capacitatea instituţiei supuse rezoluţiei de a continua operaţiunile, serviciile şi tranzacţiile-cheie; c)excluderea este strict necesară şi proporţională pentru evitarea declanşării unei contaminări la scară largă, în special în ceea ce priveşte depozitele eligibile deţinute de persoane fizice şi de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, care ar perturba grav funcţionarea pieţelor financiare, inclusiv a infrastructurilor pieţei financiare, într-un mod care ar putea determina o perturbare gravă a economiei României, a unui alt stat membru sau a Uniunii Europene; sau d)aplicarea instrumentului de recapitalizare internă respectivelor datorii ar provoca o pierdere de valoare care ar face ca pierderile suportate de alţi creditori să fie mai mari decât în cazul în care respectivele datorii ar fi fost excluse de la recapitalizarea internă. (2) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, decide să excludă, integral sau parţial, o datorie eligibilă sau o categorie de datorii eligibile în temeiul alin. (1), nivelul reducerii valorii sau conversiei aplicate altor datorii eligibile poate fi crescut pentru a ţine seama de excluderile respective, cu condiţia ca nivelul reducerii valorii sau conversiei aplicate altor datorii eligibile să respecte principiul prevăzut la art. 188 lit. g). Articolul 288În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, decide să excludă, integral sau parţial, o datorie eligibilă sau o categorie de datorii eligibile cu respectarea art. 285-295, iar pierderile care ar fi fost suportate de datoriile respective nu au fost transferate complet altor creditori, fondul de rezoluţie bancară poate contribui cu un aport în beneficiul instituţiei supuse rezoluţiei pentru atingerea unuia sau ambelor dintre următoarele scopuri: a)de a acoperi orice pierderi care nu au fost absorbite de datoriile eligibile şi de a restabili la zero valoarea activului net al instituţiei supuse rezoluţiei în conformitate cu prevederile art. 311 lit. a); b)de a achiziţiona acţiuni sau alte instrumente de proprietate sau de capital în instituţia supusă rezoluţiei, pentru a recapitaliza instituţia de credit respectivă, în conformitate cu prevederile art. 311 lit. b). Articolul 289Fondul de rezoluţie bancară poate contribui cu un aport conform art. 288 doar dacă: a)acţionarii şi deţinătorii de alte instrumente de proprietate, precum şi deţinătorii de instrumente de capital relevante şi de alte instrumente de datorie eligibile au contribuit, prin reducerea valorii acestor instrumente, prin conversie sau prin alte modalităţi, la absorbţia pierderilor şi recapitalizarea instituţiei supuse rezoluţiei, cu cel puţin 8% din totalul datoriilor şi al capitalurilor proprii ale instituţiei respective, contribuţie evaluată, la momentul întreprinderii acţiunii de rezoluţie, în conformitate cu evaluarea prevăzută la art. 201-213; şi b)contribuţia fondului de rezoluţie bancară nu depăşeşte 5% din totalul datoriilor şi al capitalurilor proprii ale instituţiei supuse rezoluţiei, cuantificată, la momentul iniţierii acţiunii de rezoluţie, potrivit evaluării prevăzute la art. 201-213. Articolul 290Contribuţia fondului de rezoluţie bancară prevăzut la art. 288 poate fi finanţată prin: a)suma aflată la dispoziţia fondului de rezoluţie bancară care a fost atrasă prin contribuţii de la instituţii de credit şi sucursale ale acestora din Uniune, în conformitate cu prevederile art. 533 şi art. 542-545; b)suma care poate fi atrasă prin contribuţii extraordinare în conformitate cu prevederile art. 546-548 într-un interval de trei ani; şi c)în cazul în care sumele prevăzute la lit. a) şi b) sunt insuficiente, sume atrase din surse de finanţare alternative în conformitate cu prevederile art. 549. Articolul 291(1) În circumstanţe extraordinare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate urmări să obţină finanţare suplimentară din surse de finanţare alternative după ce: a)a fost atinsă limita de 5% prevăzută la art. 289 lit. b); şi b)toate datoriile negarantate şi neprivilegiate, altele decât depozitele eligibile, au fost reduse sau convertite integral. (2) Ca alternativă sau în mod suplimentar, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de la alin. (1), fondul de rezoluţie bancară poate face o contribuţie din resursele care au fost atrase prin contribuţii anuale în conformitate cu prevederile art. 533 şi art. 542-545 şi care nu au fost încă utilizate. Articolul 292Prin exceptare de la prevederile art. 289 lit. a), fondul de rezoluţie bancară poate, de asemenea, să facă o contribuţie potrivit art. 288, în următoarele condiţii: a)contribuţia la absorbţia pierderilor şi recapitalizare prevăzută la art. 289 lit. a) are o valoare de cel puţin 20% din activele ponderate la risc ale instituţiei de credit în cauză; b)fondul de rezoluţie bancară are la dispoziţie, prin intermediul contribuţiilor anuale (excluzând contribuţiile către schema de garantare a depozitelor) percepute în conformitate cu prevederile art. 533 şi art. 542-545, o sumă cel puţin egală cu 3% din depozitele acoperite ale tuturor instituţiilor de credit autorizate pe teritoriul României; şi c)instituţia de credit în cauză deţine active în valoare de mai puţin de 900 miliarde euro, determinată pe bază consolidată. Articolul 293Atunci când îşi exercită competenţele de excludere prevăzute la art. 287, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, acordă atenţia cuvenită: a)principiului conform căruia pierderile ar trebui să fie suportate în primul rând de acţionari şi, în al doilea rând, în general, de către creditorii instituţiei supuse rezoluţiei, în ordinea de preferinţă; b)nivelului capacităţii de absorbţie a pierderilor de care ar mai dispune instituţia supusă rezoluţiei în cazul excluderii unei datorii sau a unei categorii de datorii; şi c)necesităţii de a păstra resurse corespunzătoare pentru finanţarea rezoluţiei. Articolul 294Excluderile prevăzute la art. 287 pot fi aplicate fie pentru a exclude complet o datorie de la reducerea valorii, fie pentru a limita nivelul reducerii valorii aplicate respectivei datorii. Articolul 295(1) Înainte de a exercita opţiunea de a exclude o datorie în temeiul art. 287, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, transmite o notificare în acest sens Comisiei Europene.(2) Excluderea care ar necesita o contribuţie a fondului de rezoluţie bancară sau dintr-o sursă de finanţare alternativă, în temeiul art. 288-292, poate fi realizată de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, cu acordul Comisiei Europene.5.2. Cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile Articolul 296(1) Instituţiile de credit îndeplinesc în permanenţă o cerinţă minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile.(2) Cerinţa minimă se calculează ca suma fondurilor proprii şi a datoriilor eligibile, exprimată ca procentaj din totalul datoriilor şi al fondurilor proprii ale instituţiei de credit. (3) În sensul alin. (2), datoriile care provin din instrumente financiare derivate sunt incluse în datoriile totale pe baza faptului că drepturile la compensare ale contrapărţii sunt recunoscute pe deplin. Articolul 297Prin exceptare de la prevederile art. 296, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, exceptează băncile de credit ipotecar de la obligaţia de a îndeplini, în orice moment, o cerinţă minimă de fonduri proprii şi de datorii eligibile, dacă: a)aceste instituţii de credit vor fi lichidate prin aplicarea procedurii de insolvenţă sau prin alte tipuri de proceduri puse în aplicare în conformitate cu prevederile art. 223-235, art. 239-250, precum şi ale art. 268-280; şi b)procedurile naţionale de insolvenţă sau celelalte tipuri de proceduri prevăzute la lit. a) asigură suportarea pierderilor de către creditorii acestor instituţii de credit, inclusiv deţinătorii de obligaţiuni garantate, după caz, într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluţiei. Articolul 298(1) Datoriile eligibile sunt incluse în suma fondurilor proprii şi a datoriilor eligibile prevăzută la art. 296 numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii:a)instrumentul este emis şi plătit integral; b)datoria nu este faţă de instituţia de credit însăşi, nu este garantată şi nu face obiectul unei garanţii acordate de aceasta; c)achiziţionarea instrumentului nu a fost finanţată, direct sau indirect, de instituţia de credit; d)datoria are o scadenţă reziduală de cel puţin un an; e)datoria nu decurge dintr-un instrument financiar derivat; f)datoria nu decurge dintr-un depozit care beneficiază de preferinţă în conformitate cu legislaţia privind insolvenţa. (2) În sensul alin. (1) lit. d), atunci când o datorie conferă proprietarului său un drept de rambursare anticipată, scadenţa datoriei este reprezentată de prima dată la care se naşte acest drept. Articolul 299Atunci când o datorie este reglementată de legislaţia unui stat terţ, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita instituţiei de credit să demonstreze că orice decizie a acesteia sau a altei autorităţi de rezoluţie de a reduce sau converti valoarea datoriei respective va putea fi aplicată, potrivit legislaţiei statului terţ în cauză, ţinând seama de termenii contractuali care reglementează datoria, de acordurile internaţionale privind recunoaşterea procedurilor de rezoluţie şi de alte aspecte relevante. În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu este convinsă că orice decizie luată va putea fi aplicată potrivit legislaţiei ţării terţe respective, datoria nu este inclusă în calculul cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile. Articolul 300Banca Naţională a României se asigură că cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile a fiecărei instituţii de credit în conformitate cu prevederile art. 296 este determinată de către structura care exercită funcţia de rezoluţie, în urma consultării cu structura care exercită funcţia de supraveghere, pe baza cel puţin a următoarelor criterii: a)necesitatea de a asigura faptul că soluţionarea instituţiei de credit este posibilă, în sensul art. 85 alin. (3), prin aplicarea instrumentelor de rezoluţie inclusiv, după caz, a instrumentului de recapitalizare internă, într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluţiei; b)necesitatea de a asigura, după caz, că instituţia de credit deţine suficiente datorii eligibile pentru a garanta că, în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, pierderile pot fi absorbite, iar rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale instituţiei de credit poate fi readusă la un nivel care să îi permită să respecte în continuare condiţiile care au stat la baza autorizării şi să desfăşoare activităţile pentru care a fost autorizată în temeiul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi să menţină în continuare un grad suficient de încredere a pieţei în respectiva instituţie de credit sau entitate;c)necesitatea de a asigura că, dacă potrivit planului de rezoluţie se anticipează că anumite clase de datorii eligibile ar putea fi excluse de la recapitalizarea internă în temeiul art. 287 sau că anumite clase de datorii eligibile ar putea fi transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parţial, instituţia de credit deţine suficiente alte datorii eligibile pentru a garanta că pierderile ar putea fi absorbite şi că rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale instituţiei de credit ar putea fi readusă la un nivel necesar pentru a-i permite să respecte în continuare condiţiile care au stat la baza autorizării şi să desfăşoare activităţile pentru care a fost autorizată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;d)dimensiunea, modelul economic, modelul de finanţare şi profilul de risc ale instituţiei de credit; e)măsura în care schema de garantare a depozitelor ar putea contribui la finanţarea rezoluţiei în conformitate cu prevederile art. 565-568; f)măsura în care situaţia de dificultate majoră în care se află instituţia de credit ar avea efecte negative asupra stabilităţii financiare, inclusiv din cauza contagiunii rezultate de pe urma interconectării sale cu alte instituţii sau cu restul sistemului financiar. Articolul 301(1) Instituţiile de credit respectă cerinţele minime prevăzute la art. 296-310 pe bază individuală.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate decide să aplice cerinţa minimă prevăzută la art. 296-310 în cazul unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d).(3) În vederea luării deciziei potrivit prevederilor alin. (2), Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie se consultă cu structura care exercită funcţia de supraveghere. Articolul 302(1) În plus faţă de cele prevăzute la art. 301, întreprinderile-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române, respectă cerinţele minime prevăzute la art. 296-310 pe bază consolidată.(2) Cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile la nivelul consolidat a unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană este determinată de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, în conformitate cu prevederile art. 303, cel puţin pe baza criteriilor stabilite la art. 300 şi luând în considerare dacă soluţionarea filialelor grupului din ţările terţe este posibil a se realiza în mod separat potrivit planului de rezoluţie.(3) Banca Naţională a României se asigură că decizia prevăzută la alin. (2) este luată în urma consultării dintre structura care exercită funcţia de rezoluţie şi structura care exercită funcţia de supraveghere. Articolul 303(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, trebuie să depună toate diligenţele pentru a ajunge la o decizie comună cu autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filiale la nivel individual, în ceea ce priveşte nivelul cerinţei minime aplicate la nivel consolidat, în termen de 4 luni de la data la care Banca Naţională a României comunică autorităţilor de rezoluţie la nivelul filialelor propunerea referitoare la nivelul cerinţei respective.(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care Banca Naţională a României este doar autoritate de rezoluţie responsabilă pentru filiale la nivel individual.(3) Decizia comună este pe deplin motivată şi este pusă la dispoziţia întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup. (4) În absenţa unei decizii comune în termenul de patru luni, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, ia o decizie privind cerinţa minimă la nivel consolidat, după verificarea atentă a evaluării filialelor, efectuată de autorităţile de rezoluţie relevante.(5) Dacă în termenul de patru luni oricare dintre autorităţile de rezoluţie implicate supune cazul spre soluţionare Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu modificările ulterioare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie care poate fi luată de Autoritatea bancară europeană în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(6) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene, exprimată în termen de o lună.(7) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup.(8) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, efectuează evaluarea filialelor, persoane juridice române, pe baza căreia autoritatea de rezoluţie la nivel de grup ia o decizie în mod similar celei prevăzute la alin. (4) privind cerinţa minimă consolidată. (9) În termenul de patru luni pentru adoptarea deciziei privind stabilirea nivelului cerinţei minime aplicate la nivel consolidat, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, poate supune cazul spre soluţionare Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu modificările ulterioare.(10) Perioada de patru luni se consideră a reprezenta etapa de conciliere în sensul aceluiaşi regulament.(11) Problema nu poate fi adusă în atenţia Autorităţii bancare europene după expirarea perioadei de patru luni sau după ce sa ajuns la o decizie comună.(12) Decizia comună prevăzută la alin. (1) şi (2) şi decizia adoptată în absenţa deciziei comune de către autoritatea de rezoluţie la nivel de grup au caracter obligatoriu pentru autorităţile de rezoluţie din statele membre implicate. (13) Decizia comună şi orice decizie luată în absenţa unei decizii comune sunt revizuite şi, după caz, actualizate periodic. Articolul 304(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, determină cerinţele minime care urmează să fie aplicate la nivel individual filialelor, persoane juridice române, din grupul unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană. Cerinţele minime respective se stabilesc la un nivel corespunzător pentru filială, ţinând seama de următoarele:a)criteriile prevăzute la art. 300, în special dimensiunea, modelul economic şi profilul de risc ale filialei, inclusiv fondurile sale proprii; şi b)cerinţa consolidată care a fost stabilită la nivel de grup în conformitate cu prevederile art. 303. (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, trebuie să depună toate diligenţele necesare pentru a ajunge la o decizie comună cu autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi cu celelalte autorităţi e rezoluţie responsabile la nivel individual pentru filialele din grup, în ceea ce priveşte nivelul cerinţei minime care urmează să fie aplicată fiecărei filiale la nivel individual.(3) Decizia comună este luată în termen de 4 luni de la data la care Banca Naţională a României comunică autorităţii de rezoluţie la nivel de grup propunerea privind nivelul cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile la nivel individual.(4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup, caz în care termenul de 4 luni prevăzut la alin. (3) curge de la data la care autorităţile de rezoluţie la nivel individual comunică Băncii Naţionale a României propunerile privind nivelul cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile care urmează să fie aplicată fiecărei filiale la nivel individual.(5) Decizia comună este pe deplin motivată şi este pusă la dispoziţia filialelor şi a instituţiei-mamă din Uniunea Europeană de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, respectiv în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, după caz. (6) În absenţa unei astfel de decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termen de patru luni, decizia este luată de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, ţinând seama în mod corespunzător de punctele de vedere şi rezervele exprimate de autoritatea de rezoluţie la nivel de grup. (7) În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termenul de patru luni, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, îşi poate exprima puncte de vedere, respectiv rezerve, cu privire la determinarea cerinţei minime care urmează să fie aplicată filialelor de către autorităţile de rezoluţie. (8) În termenul de patru luni, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate aduce problema în atenţia Autorităţii bancare europene, în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu modificările ulterioare.(9) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, nu aduce în atenţia Autorităţii bancare europene respectiva problemă în vederea medierii, dacă nivelul cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile stabilit de autoritatea de rezoluţie la nivel individual se încadrează în limita unui punct procentual faţă de nivelul stabilit la nivel consolidat, în conformitate cu prevederile art. 303.(10) Dacă, până la finalul perioadei de patru luni, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup aduce problema în atenţia Autorităţii bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu modificările ulterioare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi regulament.(11) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorităţii bancare europene, exprimată în termen de o lună.(12) În absenţa unei decizii a Autorităţii bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual.(13) Perioada de patru luni prevăzută la alin. (8) şi (10) se consideră a reprezenta etapă de conciliere în sensul aceluiaşi regulament.(14) Problema nu poate fi adusă în atenţia Autorităţii bancare europene după expirarea perioadei de patru luni prevăzute la alin. (8) sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.(15) Deciziile comune luate potrivit alin. (2) şi (3) şi orice decizie luată de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, în absenţa unei decizii comune, au caracter obligatoriu pentru autorităţile de rezoluţie implicate.(16) Decizia comună şi orice decizie luată în absenţa unei decizii comune sunt revizuite şi, după caz, actualizate periodic. Articolul 305Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate excepta în întregime o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, de la aplicarea cerinţei minime la nivel individual, în cazul în care: a)instituţia-mamă din Uniunea Europeană respectă, pe bază consolidată, cerinţa minimă stabilită la art. 302; şi b)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă responsabilă cu supravegherea instituţiei-mamă din Uniunea Europeană, a exceptat în întregime instituţia-mamă respectivă de la aplicarea cerinţelor de capital la nivel individual, potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Articolul 306Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, poate excepta în întregime o filială de la aplicarea prevederilor art. 301, în cazul în care: a)filiala şi întreprinderea-mamă a acesteia fac obiectul autorizării şi supravegherii de către autorităţi competente din România; b)filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituţiei care este întreprinderea-mamă; c)instituţia de cel mai înalt nivel în cadrul grupului, situată în România, în cazul în care este diferită de întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, respectă, pe bază subconsolidată, cerinţa minimă stabilită în conformitate cu prevederile art. 301; d)nu există niciun impediment semnificativ, practic sau legal, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor către filială de către întreprinderea sa mamă; e)fie întreprinderea-mamă îndeplineşte cerinţele autorităţii competente privind administrarea prudentă a filialei şi a declarat, cu consimţământul autorităţii competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile la nivelul filialei sunt neglijabile; f)procedurile de evaluare, măsurare şi control al riscului aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala; g)întreprinderea-mamă deţine mai mult de 50% din drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei; şi h)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, a exceptat în întregime respectiva filială de la aplicarea cerinţelor individuale de capital, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Articolul 307Deciziile luate în conformitate cu prevederile art. 296-310 pot prevedea ca cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile să fie respectată parţial la nivel consolidat sau individual, prin instrumente contractuale de recapitalizare internă. Articolul 308Pentru a se califica drept instrument contractual de recapitalizare internă în temeiul art. 307 trebuie să se demonstreze Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, faptul că instrumentul: a)conţine o clauză contractuală care prevede faptul că, în cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, decide să aplice instituţiei de credit respective instrumentul de recapitalizare internă, valoarea acestuia este redusă sau convertită în măsura necesară, înainte ca valoarea altor datorii eligibile să fie redusă sau convertită; şi b)face obiectul unui acord, al unui angajament sau al unei dispoziţii de subordonare cu caracter obligatoriu, potrivit cărora, în eventualitatea unor proceduri de insolvenţă, instrumentul este de rang inferior altor datorii eligibile şi nu poate fi rambursat decât după lichidarea altor datorii eligibile datorate la momentul respectiv. Articolul 309Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie, în colaborare cu structura care exercită funcţia de supraveghere, solicită şi verifică respectarea de către instituţiile de credit a cerinţelor minime privind fondurile proprii şi datoriile eligibile prevăzute la art. 296 şi, după caz, a cerinţelor prevăzute la art. 307 şi ia toate deciziile prevăzute la art. 296-310, în paralel cu elaborarea şi actualizarea planurilor de rezoluţie. Articolul 310Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie, în colaborare cu structura care exercită funcţia de supraveghere, informează Autoritatea bancară europeană cu privire la cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile şi, după caz, cu privire la cerinţa prevăzută la art. 307, stabilite pentru fiecare instituţie de credit aflată sub jurisdicţia acesteia. 5.3. Punerea în aplicare a instrumentului de recapitalizare internă Articolul 311Atunci când aplică instrumentul de recapitalizare internă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, stabileşte, pe baza unei evaluări care respectă prevederile art. 201-213, suma agregată a următoarelor: a)după caz, valoarea cu care trebuie reduse datoriile eligibile pentru a se asigura faptul că valoarea activului net al instituţiei supuse rezoluţiei este egală cu zero; şi b)după caz, valoarea în care datoriile eligibile trebuie convertite în acţiuni sau în alte tipuri de instrumente de capital pentru a restabili rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază a instituţiei supuse rezoluţiei sau a instituţiei-punte. Articolul 312(1) Evaluarea prevăzută la art. 311 stabileşte valoarea cu care trebuie reduse sau convertite datoriile eligibile pentru a restabili rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale instituţiei supuse rezoluţiei sau, după caz, pentru a asigura rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază pentru instituţia-punte, ţinând seama de orice contribuţie la capital din partea fondului de rezoluţie bancară în temeiul art. 536 alin. (1) lit. d), pentru a menţine o încredere suficientă a pieţei în instituţia supusă rezoluţiei sau în instituţia-punte şi pentru a-i permite acesteia, pe o perioadă de cel puţin un an, să respecte condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care a fost autorizată în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau cu legislaţia privind piaţa de capital. (2) Atunci când Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, intenţionează să folosească instrumentul de separare a activelor prevăzut la art. 268-280, valoarea cu care trebuie reduse datoriile eligibile va ţine seama de o estimare prudentă a necesarului de capital al vehiculului de administrare a activelor, după caz. Articolul 313Atunci când capitalul a fost redus în conformitate cu prevederile art. 358-382, iar recapitalizarea internă a fost aplicată în temeiul art. 282 şi se constată că nivelul reducerii valorii aplicate pe baza evaluării preliminare prevăzute la art. 201-213 este superior celui necesar, luând în considerare evaluarea definitivă realizată în conformitate cu prevederile art. 210, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate aplica un mecanism de majorare a valorii creanţelor creditorilor şi, ulterior, ale acţionarilor, până la nivelul necesar. Articolul 314Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, instituie şi menţine mecanisme care asigură faptul că procesul de verificare şi evaluare se bazează pe informaţii cât mai actualizate şi mai cuprinzătoare posibil referitoare la activele, datoriile şi capitalurile proprii ale instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 315(1) Atunci când aplică instrumentul de recapitalizare internă, potrivit art. 282, ori reducerea valorii sau conversia instrumentelor de capital, potrivit art. 358-367, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ia, în ceea ce îi priveşte pe acţionari şi pe deţinătorii altor instrumente de proprietate, cel puţin una dintre următoarele măsuri:a)anularea acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate existente sau transferarea acestora creditorilor care au făcut obiectul unei măsuri de recapitalizare internă; b)dacă instituţia supusă rezoluţiei înregistrează o valoare netă pozitivă conform evaluării efectuate în temeiul art. 201-213, diluarea cotei de capital deţinute de acţionarii existenţi şi deţinătorii altor instrumente de proprietate, ca urmare a conversiei în acţiuni şi alte instrumente de proprietate a instrumentelor de capital relevante, emise de instituţia de credit, în temeiul competenţei prevăzute la art. 359, sau a datoriilor eligibile emise de instituţia supusă rezoluţiei, în temeiul competenţei prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. f). (2) Conversia efectuată potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se realizează la o rată de conversie care diluează semnificativ deţinerile existente de acţiuni sau alte instrumente de proprietate. Articolul 316Măsurile prevăzute la art. 315 se aplică, de asemenea, cu privire la acţionarii şi deţinătorii altor instrumente de proprietate ale căror acţiuni sau alte instrumente de proprietate au fost emise sau acordate în următoarele circumstanţe: a)ca urmare a conversiei unor instrumente de datorie în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate, în conformitate cu clauzele contractuale ale instrumentelor de datorie iniţiale, efectuată cu ocazia producerii unui eveniment care a precedat sau care a avut loc în acelaşi timp cu evaluarea realizată de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, potrivit căreia instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) îndeplinea condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie; sau b)ca urmare a conversiei instrumentelor de capital relevante în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu prevederile art. 368-372. Articolul 317La stabilirea măsurilor de întreprins în conformitate cu prevederile art. 315, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are în vedere: a)evaluarea efectuată în conformitate cu prevederile art. 201-213; b)cuantumul cu care aceasta a evaluat că elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază trebuie să fie reduse şi cu care instrumentele de capital relevante trebuie să fie reduse sau convertite în temeiul art. 368; şi c)suma agregată determinată de aceasta în temeiul art. 311-314. Articolul 318Prin derogare de la prevederile referitoare la notificarea şi evaluarea achiziţiilor de deţineri calificate într-o instituţie de credit, cuprinse la art. 7 alin. (1) pct. 11-13, art. 25 alin. (1) şi (3)-(10), art. 26 şi 261, art. 27, art. 31 alin. (1) şi art. 147 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la obligaţia de informare/comunicare prevăzută la art. 29 şi art. 31 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în cazul în caremaplicarea instrumentului de recapitalizare internă sau conversia instrumentelor de capital ar conduce la achiziţionarea sau majorarea unei deţineri calificate într-o instituţie de credit, de tipul celor prevăzute la art. 25 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, efectuează evaluarea necesară în temeiul prevederilor respective în timp util, astfel încât să nu se întârzie aplicarea instrumentului de recapitalizare internă ori a conversiei instrumentelor de capital sau să nu împiedice acţiunea de rezoluţie să îşi atingă obiectivele relevante privind rezoluţia. Articolul 319În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă a unei instituţii de credit, nu a finalizat evaluarea necesară în temeiul art. 318 la data aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital, dispoziţiile art. 231 se aplică oricărei achiziţii sau majorări a unei deţineri calificate de către un achizitor, rezultată în urma aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital. Articolul 320La aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, exercită competenţele de reducere a valorii sau de conversie, cu respectarea oricăror excluderi prevăzute la art. 286 şi 287 şi cu respectarea următoarelor cerinţe: a)valoarea elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază este redusă în conformitate cu prevederile art. 368 lit. a); b)numai dacă reducerea totală a valorii, efectuată în temeiul lit. a), este inferioară valorii totale a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c), Banca Naţională a României reduce valoarea principalului instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, în măsura în care este necesar şi în limitele capacităţii acestora; c)numai dacă reducerea totală a valorii, efectuată în temeiul lit. a) şi b), este inferioară valorii totale a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c), Banca Naţională a României reduce valoarea principalului instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2, în măsura în care este necesar şi în limitele capacităţii acestora; d)numai dacă reducerea totală a valorii acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate şi a instrumentelor de capital relevante, efectuată în temeiul lit. a), b) şi c), este inferioară valorii totale a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c), Banca Naţională a României reduce, în măsura în care este necesar, valoarea principalului datoriilor subordonate care nu reprezintă instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2, în conformitate cu ierarhia creanţelor din procedura de insolvenţă, împreună cu reducerea valorii prevăzută la lit. a)-c), pentru a obţine valoarea totală a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c); e)numai dacă reducerea totală a valorii acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate şi a instrumentelor de capital relevante, precum şi a datoriilor eligibile, efectuată în temeiul lit. a), b), c) şi d), este inferioară valorii totale a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c), Banca Naţională a României reduce, în măsura în care este necesar, valoarea principalului sau suma de plată datorată, aferentă datoriilor eligibile rămase în conformitate cu ierarhia creanţelor în procedurile de insolvenţă, inclusiv a ierarhiei depozitelor prevăzute la art. 234 din Legea nr. 85/2014, cu respectarea prevederilor art. 285-295, împreună cu reducerea valorii prevăzută la lit. a), b), c) şi d), pentru a obţine valoarea totală a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c).Articolul 321(1) La aplicarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, alocă pierderile reprezentate de valoarea totală a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c) în mod egal între acţiuni sau alte instrumente de proprietate şi datoriile eligibile de acelaşi rang, prin reducerea în mod egal a valorii principalului sau a sumei de plată datorate, aferentă acţiunilor sau altor instrumente de proprietate şi datoriilor eligibile respective, proporţional cu valoarea acestora, cu excepţia cazului în care o repartiţie diferită a pierderilor între datoriile de acelaşi rang este permisă potrivit prevederilor art. 287.(2) Prevederile alin. (1) nu împiedică acordarea unui tratament mai favorabil datoriilor care au fost excluse de la recapitalizarea internă în conformitate cu prevederile art. 286 şi 287, în comparaţie cu datoriile eligibile care au acelaşi rang de prioritate în cadrul unei proceduri de insolvenţă. Articolul 322Înainte de a aplica reducerea valorii sau conversia menţionată la art. 320 lit. e), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, converteşte sau reduce valoarea principalului instrumentelor prevăzute la art. 320 lit. b)-d), atunci când aceste instrumente conţin următoarele clauze şi nu au fost deja convertite: a)clauze care prevăd reducerea valorii principalului instrumentului, în caz de producere a oricărui eveniment care afectează situaţia financiară, solvabilitatea sau fondurile proprii ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); b)clauze care prevăd conversia instrumentelor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate, în caz de producere a unui astfel de eveniment. Articolul 323În cazul în care valoarea principalului unui instrument a fost redusă, dar nu în totalitate, în conformitate cu tipul de clauze prevăzute la art. 322 lit. a), înainte de aplicarea recapitalizării interne în conformitate cu prevederile art. 320, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, exercită competenţele de reducere a valorii sau de conversie în ceea ce priveşte valoarea reziduală a principalului în cauză, în conformitate cu prevederile art. 320. Articolul 324Atunci când decide dacă valoarea datoriilor trebuie redusă sau convertită în titluri de capital, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu converteşte o categorie de datorii dacă pentru o altă categorie de datorii, care este subordonată primei, pentru cea mai mare parte nu s-a realizat conversia în titluri de capital sau nu s-a redus valoarea, cu excepţia cazului în care acest lucru este permis potrivit art. 286 şi 287. Articolul 325Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, aplică competenţele de reducere a valorii şi de conversie a datoriilor care provin din instrumente financiare derivate, cu respectarea prevederilor art. 326-328. Articolul 326(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, îşi exercită competenţele de reducere a valorii şi de conversie în raport cu o datorie care decurge dintrun instrument financiar derivat numai în momentul lichidării sau după lichidarea instrumentelor financiare derivate.(2) La intrarea în procedura de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să înceteze şi să lichideze, în acest scop, orice contract aferent unui instrument financiar derivat.(3) În cazul în care o datorie care decurge dintr-un instrument financiar derivat a fost exclusă de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în temeiul art. 287, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu este obligată să înceteze contractul aferent instrumentului financiar derivat sau să îl lichideze. Articolul 327În cazul în care tranzacţiile cu instrumente financiare derivate fac obiectul unui acord de compensare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, sau o persoană independentă stabileşte, ca parte a evaluării desfăşurate în conformitate cu prevederile art. 201-213, datoria ce rezultă din respectivele tranzacţii pe o bază netă, în conformitate cu dispoziţiile acordului în cauză. Articolul 328Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, stabileşte cuantumul datoriilor care provin din instrumente financiare derivate pe baza: a)unor metodologii adecvate pentru determinarea valorii categoriilor de instrumente financiare derivate, inclusiv a tranzacţiilor care fac obiectul unor acorduri de compensare; b)unor principii de stabilire a momentului exact la care trebuie determinată valoarea unei poziţii pe instrumente financiare derivate; şi c)unor metodologii adecvate pentru compararea pierderii de valoare care ar rezulta din lichidarea şi utilizarea instrumentelor financiare derivate pentru recapitalizarea internă, cu valoarea pierderilor care ar fi suportate de instrumentele financiare derivate într-o recapitalizare internă. Articolul 329(1) Atunci când îşi exercită competenţele prevăzute la art. 360 şi la art. 383 alin. (1) lit. f), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate aplica rate de conversie diferite pentru diferite categorii de instrumente de capital şi datorii, în conformitate cu cel puţin unul dintre principiile prevăzute la alin. (2) şi (3).(2) Rata de conversie trebuie să reprezinte, pentru creditorul afectat, o despăgubire adecvată pentru orice pierdere suportată ca urmare a exercitării competenţelor de reducere a valorii sau de conversie. (3) Atunci când sunt aplicate rate de conversie diferite în conformitate cu prevederile alin. (1), rata de conversie aplicabilă datoriilor considerate cu rang prioritar în temeiul prevederilor legale privind insolvenţa trebuie să fie mai mare decât cea aplicabilă datoriilor subordonate. Articolul 330Aplicarea de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, a instrumentului de recapitalizare internă pentru a recapitaliza o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), în conformitate cu prevederile art. 282 lit. a), este însoţită de măsuri pentru asigurarea, elaborarea şi punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a activităţii pentru instituţia sau entitatea respectivă, în conformitate cu prevederile art. 332-340. Articolul 331Măsurile prevăzute la art. 330 pot include numirea de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, a uneia sau mai multor persoane numite în conformitate cu prevederile art. 420 cu obiectivul de a elabora şi pune în aplicare planul de reorganizare a activităţii prevăzut la art. 332-340. Articolul 332(1) În termen de o lună de la aplicarea, în conformitate cu prevederile art. 282 lit. a), a instrumentului de recapitalizare internă în legătură cu o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), organul de conducere, respectiv persoana sau persoanele desemnate în temeiul art. 420 elaborează şi prezintă Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, un plan de reorganizare a activităţii care satisface cerinţele prevăzute la art. 334.(2) În cazul în care este aplicabil cadrul UE privind ajutorul de stat, acest plan trebuie să fie compatibil cu planul de restructurare pe care instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) este obligată să-l prezinte Comisiei Europene în temeiul respectivului cadru. (3) Atunci când instrumentul de recapitalizare internă prevăzut la art. 282 lit. a) este aplicat pentru două sau mai multe entităţi din grup, planul de reorganizare a activităţii este elaborat de instituţia de credit-mamă din Uniunea Europeană, vizează toate instituţiile din cadrul grupului, în conformitate cu procedura specificată în cadrul art. 27-40, şi este prezentat Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup.(4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, comunică planul prevăzut la alin. (1) celorlalte autorităţi de rezoluţie implicate şi Autorităţii bancare europene. Articolul 333(1) În situaţii considerate de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ca fiind excepţionale şi dacă acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei, aceasta poate prelungi perioada menţionată la art. 332 alin. (1) până la maximum două luni începând cu data aplicării instrumentului de recapitalizare internă. (2) Atunci când cadrul UE privind ajutoarele de stat prevede notificarea planului de reorganizare a activităţii, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate prelungi perioada prevăzută la art. 332 alin. (1) fie până la maximum două luni începând cu data aplicării instrumentului de recapitalizare internă, fie până la data-limită stabilită de cadrul UE privind ajutoarele de stat, oricare dintre situaţii intervine prima. Articolul 334(1) Planul de reorganizare a activităţii stabileşte măsuri care vizează restabilirea viabilităţii pe termen lung a instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau a unor părţi ale activităţii acestora, într-un termen rezonabil. Aceste măsuri se bazează pe ipoteze realiste cu privire la condiţiile economice şi financiare de pe piaţă, în care va funcţiona instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d).(2) Planul de reorganizare a activităţii ia în considerare cel puţin situaţia actuală şi perspectivele de viitor ale pieţelor financiare, reflectând ipotezele cele mai optimiste, precum şi pe cele mai pesimiste, inclusiv o combinaţie de evenimente care să permită identificarea principalelor puncte vulnerabile ale instituţiei de credit. Ipotezele trebuie să fie comparate cu valori de referinţă adecvate la nivel de sector.
(3) Planul de reorganizare a activităţii include cel puţin următoarele elemente:a)o descriere detaliată a factorilor şi problemelor care au condus la situaţia în care instituţia de credit sau una dintre entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) intră sau este susceptibilă de a intra într-o situaţie de dificultate majoră şi circumstanţele care au condus la dificultăţile cu care se confruntă aceasta; b)o descriere a măsurilor care urmează să fie adoptate, vizând restabilirea viabilităţii pe termen lung a instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); c)un calendar de punere în aplicare a măsurilor respective.
Articolul 335Măsurile menite să restabilească viabilitatea pe termen lung a unei instituţii de credit sau a unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) pot include: a)reorganizarea activităţilor instituţiei de credit sau entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); b)schimbări ale sistemelor operaţionale şi ale infrastructurii din cadrul instituţiei de credit; c)retragerea din activităţile producătoare de pierderi; d)restructurarea activităţilor existente care pot fi făcute competitive; e)vânzarea de active sau de linii de activitate. Articolul 336(1) În termen de o lună de la data depunerii planului de reorganizare a activităţii, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, evaluează probabilitatea ca planul, în cazul în care este pus în aplicare, să restabilească viabilitatea pe termen lung a instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d).(2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie realizează evaluarea prevăzută la alin. (1) de comun acord cu structura care exercită funcţia de supraveghere.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, aprobă planul de reorganizare a activităţii, în cazul în care structura care exercită funcţia de rezoluţie împreună cu structura care exercită funcţia de supraveghere ajung la concluzia că planul va atinge obiectivul prevăzut la alin. (1). Articolul 337(1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu este convinsă că planul va atinge obiectivul prevăzut la art. 336, aceasta notifică preocupările sale organului de conducere sau persoanei/persoanelor desemnate în temeiul art. 420 şi solicită modificarea planului întrun mod care să răspundă acestor preocupări.(2) Banca Naţională a României se asigură că notificarea preocupărilor prevăzute la alin. (1) se realizează de structura care exercită funcţia de rezoluţie, de comun acord cu structura care exercită funcţia de supraveghere. Articolul 338(1) În termen de două săptămâni de la data primirii notificării prevăzute la art. 337, organul de conducere, respectiv persoana sau persoanele desemnate în temeiul art. 420 prezintă Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, pentru aprobare, un plan modificat.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, evaluează, cu respectarea prevederilor art. 336 alin. (2), planul modificat şi comunică organului de conducere, respectiv persoanei sau persoanelor desemnate în temeiul art. 420, în termen de o săptămână de la data primirii acestuia, în ce măsură planul, astfel modificat, răspunde preocupărilor notificate sau sunt necesare modificări suplimentare. Articolul 339Organul de conducere, respectiv persoana sau persoanele desemnate în temeiul art. 420 pun în aplicare planul de reorganizare agreat potrivit art. 336 şi transmit un raport Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, cel puţin la fiecare şase luni în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planului. Articolul 340(1) Organul de conducere, respectiv persoana sau persoanele desemnate în temeiul art. 420 revizuiesc planul dacă, în opinia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, acest lucru este necesar în vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la art. 334 alin. (1) şi (2) şi prezintă orice astfel de revizuire Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în vederea aprobării.(2) La exprimarea opiniei potrivit alin. (1), Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie a obţinut acordul prealabil al structurii care exercită funcţia de supraveghere. 5.4. Alte dispoziţii privind instrumentul de recapitalizare internă Articolul 341În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, exercită una dintre competenţele prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. e)-i) şi art. 359, reducerea valorii principalului sau a sumei de plată datorate, conversia sau anularea produce imediat efecte şi devine obligatorie pentru instituţia supusă rezoluţiei şi pentru creditorii afectaţi şi acţionarii acesteia. Articolul 342Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, deţine competenţa de a îndeplini sau de a solicita îndeplinirea tuturor sarcinilor administrative şi procedurale necesare pentru a da efect exercitării uneia dintre competenţele prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. e)-i) şi art. 359, inclusiv: a)modificarea tuturor registrelor relevante; b)delistarea sau retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor, a altor instrumente de proprietate sau a instrumentelor de datorie; c)listarea sau admiterea la tranzacţionare a noilor acţiuni sau a altor instrumente de proprietate; d)listarea din nou sau readmiterea la tranzacţionare a oricăror instrumente de datorie care au fost reduse, fără a fi necesară emiterea unui prospect în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1),
art. 192 alin. (2) sau art. 211 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 343În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, reduce integral valoarea principalului unei datorii sau suma de plată datorată în legătură cu această datorie, prin intermediul competenţei prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. e), datoria respectivă şi orice alte obligaţii sau creanţe conexe care nu sunt exigibile, după caz, la momentul exercitării competenţei sunt considerate ca fiind achitate în totalitate sau stinse, după caz, şi nu sunt opozabile nici instituţiei supuse rezoluţiei în cadrul vreunei proceduri ulterioare, nici oricărei entităţi care îi succedă acesteia, în cadrul vreunei proceduri ulterioare de lichidare. Articolul 344În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, reduce parţial valoarea principalului unei datorii sau suma de plată datorată în legătură cu această datorie, prin intermediul competenţei prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. e): a)datoria este diminuată cu valoarea redusă; b)instrumentul sau acordul relevant care a dat naştere datoriei iniţiale continuă să se aplice în raport cu valoarea reziduală a datoriei sau cu suma de plată datorată aferentă acesteia, cu respectarea oricărei modificări a cuantumului dobânzii de plată pentru a ţine cont de reducerea valorii principalului, precum şi cu respectarea oricărei altei modificări ulterioare a clauzelor pe care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ar putea să o facă în virtutea competenţei prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. j). Articolul 345Fără a aduce atingere art. 383 alin. (1) lit. i), instituţiile de credit şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) trebuie să deţină în permanenţă o cantitate suficientă de capital social autorizat sau alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, astfel încât, în cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi-ar exercita competenţele prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. e) şi f) în legătură cu respectiva instituţie de credit sau entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau oricare dintre filialele sale, instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) nu este împiedicată să emită suficiente acţiuni sau alte instrumente de proprietate noi pentru a garanta o posibilă conversie eficace a datoriilor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate. Articolul 346În contextul elaborării şi actualizării planului de rezoluţie al unei instituţii de credit sau al unui grup, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, evaluează oportunitatea impunerii asupra instituţiei de credit sau entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) a obligaţiei prevăzute la art. 345, ţinând cont în special de acţiunile de rezoluţie prevăzute în acel plan. Dacă planul de rezoluţie prevede posibilitatea aplicării instrumentului de recapitalizare internă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, verifică în ce măsură capitalul social autorizat sau alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt suficiente pentru a acoperi valoarea totală a sumelor prevăzute la art. 317 lit. b) şi c). Articolul 347Documentele constitutive sau statutul instituţiei de credit, inclusiv drepturile de preempţiune ale acţionarilor sau obligaţia de a obţine aprobarea acţionarilor pentru o majorare de capital, nu împiedică din punct de vedere procedural conversia datoriilor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate. Articolul 348Prevederile art. 345-347 nu aduc atingere modificărilor aduse cadrului legislativ naţional, prevăzute la art. 632, şi nici dispoziţiilor art. 222 alin. (2). Articolul 349Instituţiile de credit şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) includ în prevederile contractuale o clauză în virtutea căreia creditorul sau partea la acordul ce guvernează o datorie acceptă ca aceasta să poată face obiectul exercitării competenţelor de reducere a valorii şi de conversie şi este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată datorate, de conversie sau de anulare, ce poate fi impusă de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în exercitarea competenţelor sale, cu condiţia ca o astfel de datorie: a)să nu fie exclusă în temeiul art. 286; b)să nu fie un depozit prevăzut la art. 234 din Legea nr. 85/2014;c)să fie reglementată de legislaţia unui stat terţ; şi d)să fie emisă sau contractată după data de la care se aplică prevederile referitoare la recapitalizarea internă. Articolul 350(1) Prevederile art. 349 nu se aplică în cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, stabileşte că datoriile sau instrumentele prevăzute la articolul respectiv pot face obiectul competenţelor de reducere a valorii şi de conversie exercitate de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în conformitate cu legislaţia ţării terţe sau cu un acord încheiat cu ţara terţă respectivă care are caracter obligatoriu.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) să-i furnizeze o opinie juridică privind caracterul executoriu şi eficacitatea clauzei prevăzute la art. 349. Articolul 351Dacă o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) nu include în prevederile contractuale aplicabile unei datorii relevante o clauză de tipul celei prevăzute la art. 349, această neîndeplinire a obligaţiilor nu împiedică Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, să-şi exercite competenţele de reducere a valorii sau de conversie în legătură cu datoria respectivă. Capitolul VInstrumente publice de stabilizare financiară Articolul 352(1) În vederea participării la rezoluţia unei instituţii de credit sau a unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), inclusiv intervenind direct în vederea evitării lichidării acesteia, cu scopul de a îndeplini obiectivele rezoluţiei stabilite la art. 178 în legătură cu România sau cu Uniunea Europeană în ansamblul său, se poate acorda sprijin financiar public extraordinar prin intermediul unor instrumente suplimentare de stabilizare financiară, în conformitate cu prevederile art. 221, 353 şi cu cadrul UE privind ajutorul de stat. Astfel de măsuri se iau sub conducerea Ministerului Finanţelor Publice în calitate de minister competent în strânsă cooperare cu Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, dispune de competenţele de rezoluţie prevăzute la art. 383-422. Prevederile art. 391-397, art. 400-405, art. 443-447, precum şi ale art. 630 sunt aplicabile în scopul asigurării eficacităţii instrumentelor publice de stabilizare financiară. Articolul 353Instrumentele publice de stabilizare financiară se utilizează în ultimă instanţă, în urma evaluării şi valorificării la maximum a altor instrumente de rezoluţie, menţinând, în acelaşi timp, stabilitatea financiară, potrivit deciziei Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, după consultarea cu Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie. Articolul 354Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, aplică instrumentele publice de stabilizare financiară doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de la art. 180 alin. (1), precum şi una dintre următoarele condiţii: a)Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, determină că aplicarea instrumentelor de rezoluţie nu ar fi suficientă pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare. Banca Naţională a României se asigură că analiza în cauză are în vedere şi competenţele sale de bancă centrală şi de autoritate competentă; b)Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, determină că aplicarea instrumentelor de rezoluţie nu ar fi suficientă pentru protejarea interesului public, în cazul în care instituţiei de credit i-a fost deja acordat anterior un aport extraordinar de lichiditate din partea Băncii Naţionale a României, în calitate de bancă centrală; c)în ceea ce priveşte instrumentul de trecere temporară în proprietatea privată a statului, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, determină că aplicarea instrumentelor de rezoluţie nu ar fi suficientă pentru protejarea interesului public, în cazul în care instituţiei de credit i-a fost deja acordat anterior un aport public de capital prin intermediul instrumentului de sprijin financiar prin aport de capital. Această decizie se ia după consultarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă şi de rezoluţie. Articolul 355Instrumentele de stabilizare financiară sunt următoarele: a)instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital prevăzut la art. 356; b)instrumentul de trecere temporară în proprietatea privată a statului prevăzut la art. 357. Articolul 356 (1) Cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, poate să participe la recapitalizarea unei instituţii de credit sau a unei entităţi menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), prin aport de capital în schimbul următoarelor instrumente, cu respectarea cerinţelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare:a)instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază; b)instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2. (2) Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, trebuie să asigure, în măsura în care cota-parte de capital pe care o deţine într-o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) o permite, administrarea în mod profesionist şi pe baze comerciale a respectivelor instituţii de credit sau entităţi care fac obiectul instrumentului de sprijin financiar prin aport public de capital în conformitate cu prevederile prezentului articol. (3) În cazul în care instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital este implementat în conformitate cu prevederile prezentului articol, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, trebuie să asigure transferarea capitalului deţinut la instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) în sectorul privat imediat ce circumstanţele comerciale şi financiare o permit. Articolul 357(1) O instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) poate fi trecută temporar în proprietatea privată a statului. (2) În aplicarea alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, poate face unul sau mai multe ordine de transfer în care beneficiarul transferului este:a)o entitate desemnată de ministerul competent; sau b)o societate pe acţiuni deţinută în întregime de stat. (3) Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, trebuie să asigure că instituţiile de credit sau entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care fac obiectul instrumentului de trecere temporară în proprietate publică în conformitate cu prevederile prezentului articol, sunt administrate în mod profesionist şi pe baze comerciale şi redevin private imediat ce circumstanţele comerciale şi financiare o permit. Capitolul VIReducerea valorii instrumentelor de capital Secţiunea 1Reducerea valorii sau conversia instrumentelor de capital Articolul 358Competenţa de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante poate fi exercitată fie: a)independent de acţiunea de rezoluţie; sau b)împreună cu o acţiune de rezoluţie, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie prevăzute la art. 180-187. Articolul 359Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a reduce sau de a converti instrumente de capital relevante în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate ale instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d). Articolul 360Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, îşi exercită competenţa de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu dispoziţiile art. 368-372 fără întârziere, în ceea ce priveşte instrumentele de capital relevante emise de către o instituţie de credit sau entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), atunci când este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: a)dacă s-a determinat faptul că toate condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie prevăzute la art. 180-187 au fost îndeplinite înainte de efectuarea unei acţiuni de rezoluţie; b)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, determină că, dacă respectiva competenţă nu este exercitată în ceea ce priveşte instrumentele de capital relevante, instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) va înceta să mai fie viabilă; c)în cazul instrumentelor de capital relevante emise de o filială, persoană juridică română, atunci când aceste instrumente de capital sunt luate în calcul în scopul respectării cerinţelor de fonduri proprii la nivel individual şi consolidat, dacă Banca Naţională a României nu are calitatea de supraveghetor consolidant, autoritatea responsabilă cu determinarea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, determină împreună, prin decizie comună, în conformitate cu prevederile art. 506 şi 507, faptul că, în caz de neexercitare a competenţei de reducere a valorii sau de conversie în privinţa acestor instrumente, grupul nu va mai fi viabil; d)în cazul instrumentelor de capital relevante emise de o filială a unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, atunci când aceste instrumente de capital sunt luate în calcul în scopul respectării cerinţelor de fonduri proprii la nivel individual şi consolidat, iar Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, autoritatea responsabilă cu determinarea din statul membru de origine al filialei şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, determină împreună, prin decizie comună, în conformitate cu prevederile art. 500 şi 501, faptul că, în caz de neexercitare a competenţei de reducere a valorii sau de conversie în privinţa acestor instrumente, grupul nu va mai fi viabil; e)în cazul instrumentelor de capital relevante emise la nivelul întreprinderii-mamă, dacă Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, atunci când aceste instrumente de capital sunt luate în calcul în scopul respectării cerinţelor de fonduri proprii ale întreprinderii-mamă la nivel individual sau la nivel consolidat, iar Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, determină că, în caz de neexercitare a competenţei de reducere a valorii sau de conversie în privinţa acestor instrumente, grupul nu va mai fi viabil; f)instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) solicită sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia oricăreia dintre situaţiile prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. c). Articolul 361În sensul art. 360, se consideră că o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau un grup nu mai sunt viabile numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a)instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau grupul intră sau este susceptibilă/susceptibil de a intra într-o situaţie de dificultate majoră; b)având în vedere orizontul de timp şi alte circumstanţe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia intrarea într-o situaţie de dificultate majoră a instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau a grupului ar putea fi împiedicată în timp util prin vreo măsură, fie ea o măsură alternativă a sectorului privat sau o măsură de supraveghere, inclusiv o măsură de intervenţie timpurie, în afara unei măsuri de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital, luată individual sau în combinaţie cu o acţiune de rezoluţie. Articolul 362În sensul art. 361 lit. a), se consideră că o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) intră sau este susceptibilă de a intra într-o situaţie de dificultate majoră în cazul în care cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la art. 181 este îndeplinită. Articolul 363În sensul art. 361 lit. a), se consideră că un grup intră sau este susceptibil de a intra într-o situaţie de dificultate majoră dacă grupul respectiv încalcă cerinţele prudenţiale la nivel consolidat sau există elemente obiective care susţin concluzia că grupul respectiv va încălca în viitorul apropiat cerinţele prudenţiale la nivel consolidat, într-o măsură care ar justifica acţiunea din partea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, inclusiv, dar fără a se limita la considerentul că grupul a suportat sau este susceptibil de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate fondurile proprii sau o parte semnificativă a acestora. Articolul 364Un instrument de capital relevant emis de o filială, persoană juridică română, nu este redus într-o măsură mai mare sau convertit în condiţii mai dezavantajoase, în temeiul art. 360 lit. c) şi d), decât cele în care au fost reduse sau convertite instrumentele de capital de rang egal la nivelul întreprinderii-mamă. Articolul 365Banca Naţională a României se asigură că, în situaţia în care o determinare prevăzută la art. 360 este realizată, structura care exercită funcţia de supraveghere informează imediat structura care exercită funcţia de rezoluţie. Articolul 366În vederea realizării determinărilor prevăzute la art. 360 lit. c) şi d) în legătură cu o filială, persoană juridică română, care emite instrumente de capital relevante, luate în calcul în scopul îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii la nivel individual şi consolidat, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, respectă cerinţele de notificare şi de consultare prevăzute la art. 375-382. Articolul 367(1) Înainte de a-şi exercita competenţa de a reduce sau converti instrumentele de capital, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, se asigură de efectuarea unei evaluări a activelor, a datoriilor şi a capitalurilor proprii ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), în conformitate cu prevederile art. 201-213.(2) În sensul alin. (1), evaluarea stă la baza calculării reducerii valorii care urmează să fie aplicată instrumentelor de capital relevante în scopul de a absorbi pierderile şi a nivelului conversiei care urmează să fie aplicată instrumentelor de capital relevante în scopul recapitalizării instituţiei de credit sau entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d). Articolul 368Atunci când acţionează potrivit dispoziţiilor art. 358-367, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, exercită competenţa de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu ordinea de prioritate a creanţelor din procedura de insolvenţă, în aşa fel încât ea să producă următoarele rezultate: a)elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază se reduc în primul rând, corespunzător valorii pierderilor şi în limitele capacităţii lor de absorbţie, iar Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ia una sau ambele măsuri specificate la art. 315 cu privire la deţinătorii instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază; b)valoarea principalului instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar este redusă şi/sau convertită în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în limita necesară pentru a atinge obiectivele rezoluţiei stabilite la art. 177-179 sau în limita valorii instrumentelor de capital relevante, oricare dintre aceste limite este mai mică; c)valoarea principalului instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 este redusă şi/sau convertită în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în limita necesară pentru a atinge obiectivele rezoluţiei stabilite la art. 177-179 sau în limita valorii instrumentelor de capital relevante, oricare dintre aceste limite este mai mică. Articolul 369(1) Atunci când valoarea principalului instrumentelor de capital relevante este redusă:a)reducerea valorii respectivului instrument este permanentă, cu respectarea oricărei majorări în conformitate cu mecanismul de rambursare prevăzut la art. 313; b)faţă de titularul instrumentului de capital relevant nu subzistă nicio datorie în limita sau în legătură cu valoarea cu care instrumentul a fost redus, cu excepţia oricăror datorii ajunse deja la scadenţă şi a oricăror despăgubiri datorate, ce pot apărea ca urmare a contestării în instanţă a legalităţii exercitării competenţei de reducere a valorii; c)nicio despăgubire nu este plătită deţinătorilor de instrumente de capital relevante, în afara celor prevăzute la art. 370. (2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) nu împiedică emiterea de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază către un titular de instrumente de capital relevante, în conformitate cu prevederile art. 370. Articolul 370Pentru a efectua, în temeiul art. 368 lit. b), o conversie a instrumentelor de capital relevante, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) să emită instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru deţinătorii instrumentelor de capital relevante. Instrumentele de capital relevante pot fi convertite numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)respectivele instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt emise de către instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) ori de către o întreprindere-mamă a respectivei instituţii de credit sau a respectivei entităţi, cu acordul Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie a instituţiei de credit sau a entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) ori, după caz, a întreprinderii-mamă; b)respectivele instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt emise anterior oricărei emisiuni de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate efectuate de către instituţia de credit sau entitatea respectivă, prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), în vederea unui aport de capital din partea statului sau a unei entităţi guvernamentale; c)respectivele instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt atribuite şi transferate fără întârziere, după exercitarea competenţei de conversie; d)rata de conversie care determină numărul de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care sunt emise pentru fiecare instrument de capital relevant respectă principiile prevăzute la art. 329 şi toate ghidurile în materie elaborate de Autoritatea bancară europeană. Articolul 371În scopul furnizării de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu prevederile art. 370, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) să aibă în permanenţă o autorizaţie prealabilă necesară emiterii numărului relevant de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Articolul 372În cazul în care o instituţie de credit îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie, iar Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, decide să aplice instituţiei de credit un instrument de rezoluţie, înainte de aplicarea respectivului instrument, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, trebuie să se conformeze cerinţelor prevăzute la art. 360. Secţiunea a 2-aAutoritatea responsabilă cu determinarea Articolul 373În cazul în care instrumentele de capital relevante sunt luate în calcul în scopul îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii la nivel individual, în conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, este autoritatea responsabilă cu determinările prevăzute la art. 360, pentru instituţiile de credit sau entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), autorizate în România, în conformitate cu prevederile cap. II şi III din titlul I al părţii I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 374În cazul în care instrumentele de capital relevante sunt emise de o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), reprezentând o filială, persoană juridică română, şi sunt luate în calcul în vederea îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii la nivel individual şi la nivel consolidat: a)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, este responsabilă cu determinarea prevăzută la art. 360 lit. b); b)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, este responsabilă cu efectuarea, împreună cu autoritatea responsabilă cu determinarea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant, a determinării comune, sub forma unei decizii comune, prevăzute la art. 360 lit. c) şi d). Secţiunea a 3-aAplicarea la nivel consolidat a procesului de determinare Articolul 375Înainte de a realiza una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. b), c), d), e) sau f) în legătură cu o filială, persoană juridică română, care emite instrumente de capital relevante luate în calcul în vederea îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii la nivel individual şi la nivel consolidat, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, respectă următoarele cerinţe: a)în cazul în care intenţionează să realizeze una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. b), c), d), e) sau f), notifică fără întârziere supraveghetorul consolidant, daca acesta este diferit de Banca Naţională a României, precum şi autoritatea responsabilă cu determinarea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant, dacă aceasta este diferită de respectivul supraveghetor consolidant; b)în cazul în care intenţionează să realizeze una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. c) şi d), notifică fără întârziere autorităţile competente responsabile cu supravegherea fiecărei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE din alte state membre, care a emis instrumentele de capital relevante în raport cu care ar trebui exercitată competenţa de reducere a valorii sau de conversie, în cazul în care respectiva determinare ar fi realizată, precum şi, dacă aceste autorităţi sunt diferite, autorităţile responsabile cu determinarea din respectivele state, inclusiv cea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant. Articolul 376Atunci când se realizează o determinare prevăzută la art. 360 lit. c), d), e) sau f) în cazul unei instituţii de credit sau al unui grup cu activitate transfrontalieră, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, ţine seama de impactul potenţial al rezoluţiei în toate statele membre în care îşi desfăşoară activitatea instituţia de credit sau grupul. Articolul 377Notificarea transmisă de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, în conformitate cu prevederile art. 375 trebuie însoţită de o explicaţie a motivelor pentru care aceasta are în vedere realizarea determinării în cauză. Articolul 378În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, efectuează o notificare în conformitate cu prevederile art. 375, după consultarea cu autorităţile notificate, trebuie să examineze următoarele aspecte: a)existenţa unei eventuale măsuri alternative, care ar putea fi aplicată în locul exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu prevederile art. 360; b)în cazul în care o astfel de măsură alternativă există, cât de fezabilă ar fi aplicarea sa; c)în cazul în care aplicarea unei astfel de măsuri alternative ar fi fezabilă, care sunt perspectivele reale ca această măsură să adreseze, în opinia sa, într-un interval de timp corespunzător, acele circumstanţe care altminteri ar necesita efectuarea uneia dintre determinările prevăzute la art. 360. Articolul 379În sensul art. 378, prin măsuri alternative se înţelege măsurile de intervenţie timpurie prevăzute la art. 149-151, măsurile prevăzute la art. 226 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau un transfer de fonduri ori de capital de la întreprinderea-mamă.Articolul 380În cazul în care, în conformitate cu prevederile art. 378, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, după consultarea autorităţilor notificate, estimează că una sau mai multe măsuri alternative sunt disponibile, că aplicarea lor este fezabilă şi că ele ar permite obţinerea rezultatului prevăzut la art. 378 lit. c), aceasta trebuie să asigure aplicarea acestor măsuri. Articolul 381În cazul în care, în situaţia prevăzută la art. 375 lit. a) şi în conformitate cu prevederile art. 378, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, după consultarea autorităţilor notificate, estimează că nu există măsuri alternative care ar permite obţinerea rezultatului prevăzut la art. 378 lit. c), aceasta decide în ce măsură este oportună realizarea unei determinări prevăzute la art. 360, pe care o va avea în vedere. Articolul 382(1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, decide să realizeze o determinare în temeiul art. 360 lit. c) şi d), aceasta trimite imediat o notificare autorităţilor responsabile cu determinarea din statele membre în care sunt situate filialele afectate, iar determinarea ia forma unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 506 şi 507. În absenţa unei decizii comune, nu poate fi realizată nicio determinare în temeiul art. 360 lit. c) şi d).(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie pentru filialele afectate, persoane juridice române, pune în aplicare cu promptitudine decizia de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital, adoptată cu respectarea prevederilor art. 375-382 sau în mod similar celor prevăzute de respectivele articole, ţinând cont în mod corespunzător de caracterul urgent al situaţiei. Capitolul VIICompetenţe de rezoluţie Secţiunea 1Competenţe generale Articolul 383(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, aplică instrumentele de rezoluţie instituţiilor de credit şi entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d), care îndeplinesc condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie. În acest sens, Banca Naţională a României are următoarele competenţe de rezoluţie, pe care le poate exercita în mod individual sau în orice combinaţie:a)de a solicita oricărei persoane de a prezenta orice fel de informaţie necesară pentru luarea unei decizii privind adoptarea unei acţiuni de rezoluţie şi pentru pregătirea respectivei măsuri, inclusiv actualizări şi completări ale informaţiilor furnizate în cadrul planurilor de rezoluţie, precum şi informaţii care urmează să fie furnizate prin intermediul inspecţiilor la faţa locului; b)de a prelua controlul asupra unei instituţii supuse rezoluţiei şi, în consecinţă, de a exercita toate drepturile şi competenţele conferite acţionarilor, altor proprietari şi organului de conducere al instituţiei supuse rezoluţiei; c)de a transfera acţiunile sau alte instrumente de proprietate emise de o instituţie supusă rezoluţiei; d)de a transfera către o altă entitate, cu acordul acesteia, drepturile, activele sau obligaţiile instituţiei supuse rezoluţiei; e)de a reduce, chiar şi în totalitate, valoarea principalului sau suma rămasă de plată aferentă datoriilor eligibile ale unei instituţii supuse rezoluţiei; f)de a converti datoriile eligibile ale instituţiei supuse rezoluţiei în acţiuni comune sau în alte instrumente de proprietate ale instituţiei respective sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), ale instituţiei-mamă sau ale unei instituţii-punte către care sunt transferate activele, drepturile sau obligaţiile instituţiei respective sau ale entităţii respective; g)de a anula instrumentele de datorie emise de o instituţie supusă rezoluţiei, cu excepţia obligaţiilor garantate prevăzute la art. 286; h)de a reduce, chiar şi în totalitate, valoarea nominală a acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate ale unei instituţii supuse rezoluţiei şi de a anula astfel de acţiuni sau alte instrumente de proprietate; i)de a solicita unei instituţii supuse rezoluţiei sau unei instituţii-mamă relevante de a emite noi acţiuni, alte instrumente de proprietate sau alte instrumente de capital, inclusiv a unor acţiuni preferenţiale şi a unor instrumente contingente de capital convertibile; j)de a modifica sau ajusta scadenţa instrumentelor de datorie şi a altor datorii eligibile emise de o instituţie supusă rezoluţiei sau de a modifica valoarea dobânzilor de plătit aferente instrumentelor respective şi altor datorii eligibile sau data la care dobânda devine exigibilă, inclusiv prin suspendarea temporară a plăţilor, cu excepţia obligaţiilor garantate care fac obiectul prevederilor art. 286; k)de a lichida şi înceta contractele financiare sau contractele aferente instrumentelor financiare derivate în scopul aplicării prevederilor art. 325-328; l)de a înlocui organul de conducere şi conducerea superioară ale unei instituţii supuse rezoluţiei. (2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie adresează o solicitare către structura care exercită funcţia de supraveghere de a evalua achizitorul unei participaţii calificate în timp util, prin derogare de la termenele stabilite la art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 384(1) În procesul de aplicare a instrumentelor de rezoluţie şi de exercitare a competenţelor de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu este supusă niciuneia dintre următoarele cerinţe, care în mod obişnuit s-ar aplica în virtutea legii, a unui contract ori în alt mod:a)cerinţelor referitoare la obţinerea aprobării sau acordului oricărei persoane publice sau private, inclusiv al acţionarilor sau al creditorilor instituţiei supuse rezoluţiei, fără a aduce atingere prevederilor art. 6 alin. (2); b)fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute la art. 437-440 şi art. 443-447 sau oricăror altor cerinţe de notificare potrivit cadrului UE privind ajutorul de stat, cerinţelor procedurale de a notifica o persoană anume, anterior exercitării competenţei relevante, inclusiv cerinţei de a publica orice notificare sau prospect sau de a depune ori de a înregistra orice document la oricare altă autoritate. (2) În sensul alin. (1), în special exercitarea competenţelor prevăzute la art. 383 nu este supusă niciunei restricţii cu privire la transferul de instrumente financiare, drepturi, active sau obligaţii şi niciunei cerinţe privind obţinerea unui acord pentru realizarea unui astfel de transfer, care, altfel, ar fi aplicabile.(3) Orice transfer de acţiuni sau alte instrumente de proprietate, instrumente financiare, drepturi, active sau obligaţii, inclusiv cu privire la orice garanţii sau accesorii ale acestora, se realizează prin efectul deciziei Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi, după caz, a oricărui act subsecvent de punere în aplicare a acesteia, iar orice formalitate de înregistrare într-un registru imobiliar, registru comercial ori alt registru public se realizează în baza acestei decizii şi, după caz, a oricărui act subsecvent de punere în aplicare. Secţiunea a 2-aCompetenţe auxiliare Articolul 385(1) În exercitarea competenţelor de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de:a)a dispune, fără a aduce atingere prevederilor art. 432, că transferul se efectuează liber de orice obligaţie sau degrevat de orice sarcină asupra instrumentelor financiare, drepturilor, activelor sau obligaţiilor transferate; în acest sens, orice drept de despăgubire prevăzut de prezenta lege nu se consideră a fi obligaţie sau grevare cu sarcini, prezenta dispoziţie fiind opozabilă inclusiv registrelor publice, precum cele administrate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Depozitarul Central sau Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, precum şi de autorităţile fiscale; b)a revoca drepturile de a achiziţiona alte acţiuni sau alte instrumente de proprietate la instituţia supusă rezoluţiei; c)a adresa o solicitare Autorităţii de Supraveghere Financiară sau autorităţii relevante dintr-un alt stat membru de a întrerupe sau de a suspenda admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau cotarea oficială a instrumentelor financiare potrivit prevederilor legislaţiei privind piaţa de capital; d)a lua măsuri astfel încât destinatarul să fie tratat în acelaşi mod în care este tratată instituţia supusă rezoluţiei în legătură cu orice drepturi sau obligaţii ale instituţiei supuse rezoluţiei ori acţiuni întreprinse de aceasta, inclusiv, fără a aduce atingere prevederilor art. 223-235 şi art. 239-250, în legătură cu eventuale drepturi sau obligaţii referitoare la participarea la infrastructura pieţei; e)a solicita instituţiei supuse rezoluţiei sau destinatarului să furnizeze celeilalte părţi informaţii şi asistenţă; şi f)a elimina sau modifica clauzele unui contract la care instituţia supusă rezoluţiei este parte sau de a substitui instituţia supusă rezoluţiei cu un destinatar, în calitate de parte contractantă. (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, întreprinde acţiunile prevăzute la alin. (1) în situaţia în care consideră că acestea sunt adecvate pentru asigurarea unei acţiuni de rezoluţie eficace sau pentru atingerea unuia sau mai multor obiective ale rezoluţiei. Articolul 386 (1) În exercitarea unei competenţe de rezoluţie, Banca Naţională a României are competenţa de a pune în practică mecanisme necesare asigurării continuităţii activităţii, în vederea asigurării eficacităţii acţiunii de rezoluţie şi, atunci când este necesar, a capacităţii destinatarului de a putea desfăşura activitatea care i-a fost transferată.(2) Mecanismele de asigurare a continuităţii activităţii prevăzute la alin. (1) includ, în special:a)asigurarea continuităţii contractelor încheiate de instituţia supusă rezoluţiei, astfel încât destinatarul să îşi asume drepturile şi obligaţiile instituţiei supuse rezoluţiei referitoare la orice instrument financiar, drept, activ sau obligaţie transferate şi să se substituie instituţiei supuse rezoluţiei, în mod explicit sau implicit, în toate documentele contractuale relevante; b)substituirea instituţiei supuse rezoluţiei cu destinatarul, în cadrul oricărei proceduri judiciare referitoare la orice instrument financiar, drept, activ sau obligaţie transferate. Articolul 387Prevederile art. 385 alin. (1) lit. d) şi art. 386 alin. (2) lit. b) nu aduc atingere următoarelor drepturi: a)dreptului angajaţilor instituţiei supuse rezoluţiei de încetare a contractelor de muncă; b)cu respectarea prevederilor art. 406-419, niciunui drept al unei părţi la un contract de a-şi exercita drepturile contractuale, inclusiv dreptul de încetare, atunci când clauzele contractuale o permit, în virtutea unui act sau a unei omisiuni, fie a instituţiei supuse rezoluţiei, anterior transferului în cauză, fie a destinatarului, ulterior respectivului transfer. Secţiunea a 3-aAlte competenţe 3.1. Competenţa de a solicita furnizarea de servicii şi facilităţi Articolul 388 (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a impune unei instituţii supuse rezoluţiei sau oricăreia dintre entităţile din grupul instituţiei respective furnizarea oricăror servicii sau facilităţi necesare pentru a permite destinatarului administrarea eficace a activităţilor care i-au fost transferate.(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile inclusiv în situaţia în care respectiva instituţie supusă rezoluţiei sau entitatea din grup în cauză a intrat într-o procedură de insolvenţă potrivit legislaţiei în materie aplicabile.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a dispune executarea de către entităţile din grup, stabilite în România, a obligaţiilor impuse, similar celor prevăzute la alin. (1), de autorităţile de rezoluţie din alte state membre.(4) Prevederile alin. (3) se aplică, în mod corespunzător, şi în situaţia în care faţă de entitatea din grup stabilită în România sa deschis o procedură de insolvenţă potrivit legislaţiei în materie aplicabile. Articolul 389Serviciile şi facilităţile prevăzute la art. 388 se limitează la servicii şi facilităţi operaţionale şi nu includ niciun fel de sprijin financiar. Articolul 390Serviciile şi facilităţile prevăzute la art. 388 trebuie să fie furnizate: a)în conformitate cu termenii contractuali deja agreaţi, inclusiv din punctul de vedere al duratei contractului, în situaţia în care respectivele servicii şi facilităţi au fost furnizate instituţiei supuse rezoluţiei potrivit unui contract încheiat în perioada imediat anterioară aplicării acţiunii de rezoluţie; b)în condiţii rezonabile, în situaţia în care nu există un contract sau contractul a expirat.3.2. Competenţa de a pune în aplicare măsuri de gestionare a crizelor sau măsuri de prevenire a crizelor luate de alte state membre Articolul 391(1) În situaţia în care un transfer de acţiuni, de alte instrumente de proprietate sau de active, drepturi sau obligaţii, dispus de o autoritate de rezoluţie dintr-un alt stat membru, include fie active situate în România, fie drepturi sau obligaţii guvernate de legea română, transferul produce efecte şi în România sau în conformitate cu legea română. (2) În situaţia în care un transfer de acţiuni, de alte instrumente de proprietate sau de active, drepturi sau obligaţii, dispus de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, include fie active situate în alt stat membru, fie drepturi sau obligaţii guvernate de legea respectivului stat membru, transferul produce efecte şi în acel stat membru sau în conformitate cu legea acelui stat membru. Articolul 392Autorităţile naţionale din România acordă asistenţa necesară în mod rezonabil autorităţilor de rezoluţie din alte state membre care au efectuat sau intenţionează să efectueze transferul pentru a se asigura că acţiunile sau alte instrumente de proprietate sau activele, drepturile sau obligaţiile sunt transferate destinatarului în conformitate cu orice cerinţe aplicabile ale legislaţiei naţionale. Articolul 393Acţionarii, creditorii şi părţile terţe afectate de transferul acţiunilor, altor instrumente de proprietate, activelor, drepturilor sau obligaţiilor prevăzute la art. 391 alin. (1) nu au dreptul de a împiedica, de a contesta sau de a anula transferul acestora în temeiul niciunei dispoziţii ale legii române, când aceasta este legea aplicabilă activelor situate în România, acţiunilor, altor instrumente de proprietate, drepturilor sau obligaţiilor. Articolul 394În situaţia în care autoritatea de rezoluţie din alt stat membru exercită, în legătură cu o instituţie supusă rezoluţiei din acel stat membru, competenţa de reducere a valorii sau de conversie, inclusiv în privinţa unor instrumente de capital potrivit prevederilor din legislaţia naţională a acelui stat membru care asigură transpunerea art. 59 din Directiva 2014/59/UE, iar datoriile eligibile sau instrumentele de capital relevante ale instituţiei respective includ instrumente sau datorii guvernate de legea română ori datorii faţă de creditori situaţi în România, reducerea valorii principalului acelor datorii sau instrumente ori conversia datoriilor sau instrumentelor produce efecte pe teritoriul României sau, după caz, faţă de creditorii situaţi în România, în conformitate cu decizia autorităţii de rezoluţie din acel stat membru. Articolul 395Creditorii afectaţi de exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie prevăzute la art. 394 nu au dreptul de a contesta reducerea valorii sau, după caz, conversia principalului instrumentului sau a datoriei în temeiul niciunei dispoziţii a legislaţiei naţionale aplicabile. Articolul 396Dacă măsurile de gestionare a crizelor sau măsurile de prevenire a crizelor sunt luate de o autoritate de rezoluţie dintr-un alt stat membru, următoarele aspecte sunt guvernate de legea acelui stat membru: a)dreptul acţionarilor, creditorilor şi al părţilor terţe de a contesta în instanţă, potrivit prevederilor din legislaţia naţională a acelui stat membru care asigură transpunerea art. 85 din Directiva 2014/59/UE, transferul acţiunilor, altor instrumente de proprietate sau activelor, drepturilor şi obligaţiilor prevăzute la art. 391 alin. (1); b)dreptul creditorilor de a contesta în instanţă, potrivit prevederilor din legislaţia naţională a acelui stat membru care asigură transpunerea art. 85 din Directiva 2014/59/UE, reducerea valorii principalului sau conversia unui instrument ori a unei obligaţii prevăzute la art. 394; c)mecanismele de siguranţă referitoare la transferurile parţiale ale activelor, drepturilor sau obligaţiilor prevăzute la art. 391 alin. (1). Articolul 397Dacă măsurile de gestionare a crizelor sau măsurile de prevenire a crizelor sunt luate de Banca Naţională a României, aspectele prevăzute la art. 396 sunt guvernate de legea română, fiind aplicabile prevederile art. 453-455 şi ale art. 423-436. 3.3. Competenţa referitoare la activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile şi alte instrumente de proprietate situate în state terţe Articolul 398În situaţia în care o acţiune de rezoluţie implică luarea de măsuri cu privire la activele situate într-un stat terţ sau cu privire la acţiuni, alte instrumente de proprietate, drepturi sau obligaţii guvernate de legea unui stat terţ, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita ca: a)administratorul, lichidatorul sau orice altă persoană care exercită controlul asupra instituţiei supuse rezoluţiei şi destinatarul să fie obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că transferul, reducerea valorii, conversia sau măsura respectivă produc efecte; b)administratorul, lichidatorul sau orice altă persoană care exercită controlul asupra instituţiei supuse rezoluţiei să aibă obligaţia de a deţine acţiunile, alte instrumente de proprietate, activele sau drepturile sau de a achita datoriile în numele destinatarului, până la momentul la care transferul, reducerea valorii, conversia sau măsura respectivă produc efecte; c)cheltuielile rezonabile ale destinatarului, efectuate în mod justificat, asociate aplicării oricărei măsuri necesare în conformitate cu prevederile lit. a) şi b), să fie acoperite prin oricare dintre metodele prevăzute la art. 220. Articolul 399(1) În situaţia în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, consideră că, în ciuda tuturor măsurilor necesare luate de administrator, lichidator sau orice altă persoană în conformitate cu prevederile art. 398 lit. a), este foarte puţin probabil ca transferul, conversia sau măsura respectivă să îşi producă efectele în raport cu anumite active localizate într-un stat terţ sau cu anumite acţiuni, alte instrumente de proprietate, drepturi ori obligaţii care sunt supuse legii unui stat terţ, Banca Naţională a României nu continuă efectuarea transferului, reducerii valorii, conversiei sau măsurii respective.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul în care a fost ordonat transferul, reducerea valorii, conversia sau măsura respectivă, ordinul în cauză este nul în privinţa activelor, acţiunilor, instrumentelor de proprietate, drepturilor sau obligaţiilor din statele terţe respective.3.4. Excluderea anumitor termeni contractuali în cazul intervenţiei timpurii şi al rezoluţiei
Articolul 400(1) O măsură de prevenire a crizelor sau o măsură de gestionare a crizelor, luată în cazul unei entităţi în conformitate cu prezenta lege, inclusiv producerea oricărui eveniment direct legat de aplicarea unei asemenea măsuri, nu trebuie considerată în sine, în baza unui contract încheiat de entitatea în cauză, drept cauză care determină executarea garanţiei în sensul
art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori drept procedură de insolvenţă în sensul art. 2 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca obligaţiile contractuale esenţiale, inclusiv plata şi obligaţiile de livrare, precum şi furnizarea de garanţii reale, să fie îndeplinite în continuare. (2) O măsură de prevenire a crizelor sau o măsură de gestionare a crizelor nu trebuie considerată în sine a fi o cauză care determină executarea garanţiei sau procedură de insolvenţă în cadrul unui contract încheiat de:a)o filială, persoană juridică română, ale cărei obligaţii contractuale sunt garantate sau susţinute în alt mod de întreprinderea-mamă sau de oricare altă entitate din grup; sau b)orice entitate din grup care include clauze de tip „cross-default". Articolul 401În cazul în care procedurile de rezoluţie din state terţe sunt recunoscute în conformitate cu prevederile art. 513-518 sau în cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, decide astfel, aceste proceduri constituie o măsură de gestionare a crizelor în sensul art. 400-405. Articolul 402Cu condiţia ca obligaţiile contractuale esenţiale, inclusiv plata şi obligaţiile de livrare, precum şi furnizarea de garanţii reale, să fie îndeplinite în continuare, o măsură de prevenire a crizelor sau o măsură de gestionare a crizelor, inclusiv producerea oricărui eveniment direct legat de aplicarea unei astfel de măsuri, nu conferă în sine niciunei persoane posibilitatea: a)de a exercita vreun drept de încetare, de suspendare, de modificare, de compensare sau de compensare reciprocă, inclusiv legat de contracte încheiate de către o filială, persoană juridică română, ale cărei obligaţii contractuale sunt garantate sau susţinute în alt mod de o entitate din grup sau încheiate de către orice entitate din grup care includ clauze de tip „cross-default"; b)de a intra în posesia oricăror elemente de patrimoniu ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau ale oricărei entităţi din grup în legătură cu un contract care include clauze de tip „cross-default", de a-şi exercita controlul asupra acestora sau de a executa vreo garanţie în ceea ce le priveşte; c)de a aduce atingere drepturilor contractuale ale instituţiei de credit sau ale entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau ale oricărei entităţi din grup în legătură cu un contract care include clauze de tip „cross-default". Articolul 403Prevederile art. 400-402 şi ale art. 404 nu aduc atingere dreptului unei persoane de a întreprinde una dintre acţiunile prevăzute la art. 402, atunci când acest drept se naşte în urma unui eveniment, altul decât măsura de prevenire a crizelor, măsura de gestionare a crizelor sau producerea vreunui eveniment legat direct de aplicarea unei astfel de măsuri. Articolul 404Competenţele de suspendare sau limitare în condiţiile prevăzute la art. 406-409, art. 410-412 sau art. 413-419 nu constituie nerespectare a unei obligaţii contractuale în sensul art. 400 şi 401. Articolul 405Dispoziţiile art. 400-404 sunt considerate norme de aplicare imediată în sensul art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I). 3.5. Competenţa de a suspenda anumite obligaţii Articolul 406(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a impune suspendarea oricărei obligaţii de plată sau de livrare care rezultă din orice contract la care instituţia supusă rezoluţiei este parte, inclusiv a celor decurgând din creanţe accesorii ori sancţiuni aferente acestor contracte, începând de la data publicării notificării de suspendare, în conformitate cu prevederile art. 446, până la ora 24,00, ora oficială a României, a zilei lucrătoare următoare celei de publicare.(2) În cazul în care o obligaţie de plată sau de livrare devine scadentă pe perioada suspendării, respectiva obligaţie devine exigibilă imediat după expirarea perioadei de suspendare. Articolul 407În situaţia în care obligaţiile de plată sau de livrare ale instituţiei supuse rezoluţiei sunt suspendate potrivit prevederilor art. 406 alin. (1), obligaţiile de plată sau de livrare ale contrapărţilor instituţiei respective în conformitate cu acelaşi contract se suspendă în acelaşi interval de timp. Articolul 408Nicio decizie de suspendare luată potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) nu se aplică: a)depozitelor eligibile; b)obligaţiilor de plată şi de livrare datorate sistemelor sau operatorilor de sisteme desemnaţi în sensul art. 13 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, contrapărţilor centrale şi băncilor centrale;c)creanţelor eligibile pentru compensare potrivit dispoziţiilor privind compensarea investitorilor, cuprinse în legislaţia privind piaţa de capital. Articolul 409În aplicarea prevederilor art. 406-408, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, trebuie să aibă în vedere impactul exercitării respectivei competenţe asupra bunei funcţionări a pieţelor financiare. 3.6. Competenţa de a limita executarea garanţiilor reale Articolul 410(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a impune creditorilor garantaţi restricţii în ceea ce priveşte executarea garanţiilor reale deţinute în legătură cu activele unei instituţii supuse rezoluţiei, începând de la data publicării avizului de restricţionare în conformitate cu prevederile art. 446 până la ora 24,00, ora oficială a României, a zilei lucrătoare următoare celei de publicare.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu impune măsura indicată la alin. (1) în cazul garanţiilor reale deţinute de sisteme sau operatori de sisteme desemnaţi în sensul art. 13 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, contrapărţi centrale şi bănci centrale, în legătură cu activele gajate sau furnizate cu titlu de marjă sau de garanţie reală de către instituţia supusă rezoluţiei.Articolul 411În situaţiile prevăzute la art. 435 şi 436, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, se asigură că toate restricţiile impuse în conformitate cu prevederile art. 410 alin. (1) sunt aplicate în mod consecvent tuturor entităţilor din grup care fac obiectul unei acţiuni de rezoluţie. Articolul 412În aplicarea prevederilor art. 410 şi 411, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are în vedere impactul aplicării respectivei măsuri asupra bunei funcţionări a pieţelor financiare. 3.7. Competenţa de suspendare temporară a drepturilor de încetare Articolul 413Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate dispune suspendarea drepturilor de încetare ale oricărei părţi la un contract cu o instituţie supusă rezoluţiei, începând de la data publicării notificării de suspendare, în conformitate cu prevederile art. 446, până la ora 24,00, ora oficială a României, a zilei lucrătoare următoare celei de publicare, cu condiţia ca obligaţiile de plată şi de livrare, precum şi furnizarea de garanţii reale să fie îndeplinite în continuare. Articolul 414(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate dispune suspendarea drepturilor de încetare ale oricărei părţi care are un contract cu o filială, persoană juridică română, a unei instituţii supuse rezoluţiei, atunci când:a)obligaţiile contractuale sunt garantate sau susţinute în alt mod de instituţia supusă rezoluţiei; b)drepturile contractuale de încetare se întemeiază exclusiv pe procedurile de insolvenţă sau pe starea financiară a instituţiei supuse rezoluţiei; şi c)toate activele şi datoriile filialei, care fac obiectul contractului, au fost sau pot fi transferate destinatarului şi însuşite de acesta, în situaţia în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, a exercitat sau poate exercita competenţa de transfer în cazul instituţiei supuse rezoluţiei; d)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, furnizează, prin orice alt mijloc, o protecţie adecvată pentru respectivele obligaţii, în situaţia în care Banca Naţională a României, în această calitate, a exercitat sau poate exercita competenţa de transfer în cazul instituţiei supuse rezoluţiei. (2) Suspendarea prevăzută la alin. (1) îşi produce efectele începând cu data publicării notificării de suspendare, în temeiul art. 446, până la ora 24,00 a zilei lucrătoare următoare celei de publicare în statul membru în care este stabilită filiala instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 415Nicio suspendare impusă în conformitate cu prevederile art. 413 sau 414 nu se aplică sistemelor sau operatorilor de sisteme desemnaţi în sensul art. 13 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, contrapărţilor centrale sau băncilor centrale.Articolul 416O parte contractuală poate exercita dreptul de încetare în baza unui contract înainte de terminarea perioadei prevăzute la art. 413 sau 414, dacă partea în cauză primeşte o notificare din partea Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de aducere la cunoştinţă a faptului că drepturile şi obligaţiile care fac obiectul contractului nu sunt: a)transferate unei alte entităţi; sau b)supuse reducerii valorii sau conversiei ca urmare a aplicării instrumentului de recapitalizare internă în conformitate cu prevederile art. 282 lit. a). Articolul 417În situaţia în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, impune suspendarea drepturilor de încetare potrivit prevederilor art. 413 sau 414 şi nu a fost dată nicio notificare în conformitate cu prevederile art. 416, respectivele drepturi pot fi exercitate la expirarea perioadei de suspendare, în conformitate cu prevederile art. 400-405, după cum urmează: a)dacă drepturile şi obligaţiile contractuale au fost transferate unei alte entităţi, o contraparte poate exercita drepturile de încetare în conformitate cu clauzele contractului numai în cazul continuării sau producerii ulterioare de către entitatea destinatară a unui eveniment determinat care dă dreptul la încetare potrivit contractului; b)dacă instituţia supusă rezoluţiei îşi păstrează drepturile şi obligaţiile contractuale, iar Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu a aplicat instituţiei respective instrumentul de recapitalizare internă în conformitate cu prevederile art. 282 lit. a), o contraparte poate exercita dreptul de încetare, în conformitate cu clauzele respectivului contract la expirarea suspendării prevăzute la art. 413. Articolul 418În exercitarea competenţelor prevăzute la art. 413-417, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are în vedere impactul aplicării respectivei măsuri asupra bunei funcţionări a pieţelor financiare. Articolul 419(1) Banca Naţională a României poate solicita unei instituţii de credit sau unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare, fie în calitate de autoritate competentă, fie în calitate de autoritate de rezoluţie.(2) La solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă sau în calitate de autoritate de rezoluţie, registrele centrale de tranzacţii pun la dispoziţia acesteia informaţiile necesare pentru a-i permite îndeplinirea responsabilităţilor şi mandatelor în conformitate cu prevederile art. 81 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare.3.8. Exercitarea competenţelor de rezoluţie Articolul 420(1) În procesul de aplicare a unei acţiuni de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este competentă să exercite controlul asupra instituţiei supuse rezoluţiei, în vederea:a)asigurării funcţionării şi desfăşurării tuturor activităţilor şi serviciilor derulate de către instituţia supusă rezoluţiei, dispunând de toate competenţele acţionarilor săi şi ale organului său de conducere; şi b)gestionării şi cedării activelor şi patrimoniului instituţiei supuse rezoluţiei. (2) Controlul prevăzut la alin. (1) poate fi exercitat în mod direct de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, sau indirect de către o persoană sau un grup de persoane numite de către Banca Naţională a României.(3) Pe parcursul perioadei de rezoluţie, drepturile de vot conferite de deţinerea acţiunilor sau altor instrumente de proprietate ale instituţiei supuse rezoluţiei nu pot fi exercitate. Articolul 421Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate dispune aplicarea unei acţiuni de rezoluţie prin hotărâre, fără a fi necesară exercitarea controlului asupra instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 422Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, decide de la caz la caz asupra oportunităţii aplicării unei acţiuni de rezoluţie prin intermediul mijloacelor specificate la art. 420 sau 421, luând în considerare obiectivele rezoluţiei şi principiile generale care o reglementează, circumstanţele specifice instituţiei supuse rezoluţiei şi necesitatea de a facilita rezoluţia eficace a grupurilor transfrontaliere. Capitolul VIIIMecanisme de siguranţă Articolul 423În situaţia aplicării de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, a unuia sau mai multor instrumente de rezoluţie şi, în special, pentru aplicarea prevederilor art. 427, aceasta are în vedere următoarele: a)în cazul în care au fost transferate numai anumite părţi din drepturile, activele şi obligaţiile instituţiei supuse rezoluţiei, acţionarii şi creditorii ale căror creanţe nu au fost transferate primesc ca despăgubire pentru creanţele lor cel puţin o sumă egală cu cea pe care ar fi primit-o dacă instituţia supusă rezoluţiei ar fi fost lichidată prin procedura de insolvenţă la momentul luării deciziei prevăzute la art. 442, cu excepţia cazului în care se aplică prevederile lit. b); b)în cazul în care aplică instrumentul de recapitalizare internă, acţionarii şi creditorii ale căror creanţe au fost reduse sau convertite în titluri de capital nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituţia supusă rezoluţiei ar fi fost lichidată prin procedura de insolvenţă imediat la momentul luării deciziei prevăzute la art. 442. Articolul 424(1) În vederea evaluării tratamentului de care ar fi beneficiat acţionarii şi creditorii în cazul în care instituţia supusă rezoluţiei ar fi urmat o procedură de insolvenţă, pentru scopurile prevederilor art. 423, dar fără a se limita la acestea, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, asigură efectuarea unei evaluări de către o persoană independentă, cât mai curând posibil, după ce acţiunea sau acţiunile de rezoluţie au fost aplicate.(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie diferită faţă de evaluarea efectuată potrivit prevederilor art. 201-213. Articolul 425Evaluarea prevăzută la art. 424 trebuie să stabilească: a)tratamentul pe care acţionarii şi creditorii sau schemele relevante de garantare a depozitelor l-ar fi primit în cazul în care instituţia supusă rezoluţiei, în legătură cu care o acţiune sau mai multe acţiuni de rezoluţie au fost luate, ar fi intrat în procedură de insolvenţă la momentul luării deciziei prevăzute la art. 442; b)tratamentul efectiv de care au beneficiat acţionarii şi creditorii, în cadrul rezoluţiei instituţiei supuse rezoluţiei; şi c)existenţa unei eventuale diferenţe între tratamentul prevăzut la lit. a) şi cel prevăzut la lit. b). Articolul 426Pe lângă aspectele prevăzute la art. 425, evaluarea prevăzută la art. 424 trebuie: a)să ia în considerare ipoteza conform căreia instituţia supusă rezoluţiei, în raport cu care o acţiune sau mai multe acţiuni de rezoluţie au fost luate, ar fi intrat în procedura de insolvenţă la momentul luării deciziei prevăzute la art. 442; b)să ia în considerare ipoteza conform căreia acţiunea sau acţiunile de rezoluţie nu ar fi fost luate; c)să nu ia în considerare acordarea de sprijin financiar public extraordinar instituţiei supuse rezoluţiei. Articolul 427În situaţia în care evaluarea efectuată potrivit prevederilor art. 424-426 stabileşte că, în contextul rezoluţiei, oricare dintre acţionarii sau creditorii prevăzuţi la art. 423 sau schema de garantare a depozitelor utilizată în conformitate cu prevederile art. 565 au acumulat pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituţia ar fi fost lichidată prin procedura de insolvenţă, atunci aceştia au dreptul la plata diferenţei din fondul de rezoluţie bancară. Articolul 428Protecţia prevăzută la art. 429 alin. (1) se aplică în cazurile în care: a)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, transferă o parte, dar nu totalitatea activelor, drepturilor sau obligaţiilor unei instituţii supuse rezoluţiei către o altă entitate sau, în exercitarea instrumentului de rezoluţie, de la o instituţie-punte sau vehicul de administrare a activelor către o altă persoană; b)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, exercită competenţele prevăzute la art. 385 alin. (1) lit. f). Articolul 429(1) În cadrul rezoluţiei, următoarele contracte şi contrapărţile la aceste contracte beneficiază de protecţie adecvată, potrivit prevederilor art. 430-436, cu aplicarea limitărilor prevăzute în cadrul art. 400-419:a)contracte de garanţie reală, în virtutea cărora o persoană dispune, cu titlu de garanţie, de un drept real sau potenţial în legătură cu activele sau drepturile care fac obiectul unui transfer, indiferent dacă acest drept este garantat prin active sau prin drepturi specifice ori printr-o garanţie constituită asupra unei universalităţi de bunuri (floating charge) sau printr-un acord similar; b)contracte de garanţie financiară cu transfer de proprietate, prin intermediul cărora garanţiile reale care colateralizează sau acoperă executarea anumitor obligaţii specifice sunt furnizate printr-un transfer deplin de drepturi de proprietate asupra activelor, efectuat de furnizorul garanţiei reale către beneficiarul garanţiei reale, cu condiţia ca beneficiarul să restituie aceste active în cazul în care respectivele obligaţii specifice sunt executate; c)acorduri de compensare reciprocă, prin care două sau mai multe creanţe sau obligaţii datorate între instituţia supusă rezoluţiei şi o contraparte pot face obiectul unei compensări reciproce; d)acorduri de compensare; e)obligaţiuni garantate; f)mecanisme de finanţare structurate, inclusiv securitizările şi instrumentele utilizate în scopul acoperirii riscurilor, care constituie o parte integrantă a portofoliului-suport şi care, în temeiul legislaţiei interne în materie, sunt garantate într-un mod asemănător cu obligaţiunile garantate, care implică acordarea de garanţii mobiliare şi deţinerea acestora de către una dintre părţile la acord ori un administrator fiduciar, un agent sau o persoană agreată. (2) Cerinţa prevăzută la alin. (1) se aplică indiferent de numărul părţilor implicate în respectivele acorduri şi de posibilitatea ca aceste acorduri:a)să fie create prin contract, fiducie sau prin alte mijloace ori să decurgă în mod automat din aplicarea legii; b)să decurgă sau să fie reglementate în întregime sau parţial de legea altui stat membru sau a altui stat terţ. Articolul 430(1) Contractele de garanţie financiară cu transfer de proprietate, acordurile de compensare reciprocă şi acordurile de compensare beneficiază de protecţie adecvată pentru a împiedica transferul unor părţi, dar nu a totalităţii drepturilor şi obligaţiilor care fac obiectul unui astfel de contract sau acord, între instituţia supusă rezoluţiei şi o altă persoană, precum şi modificarea sau încetarea acestor drepturi şi obligaţii protejate prin intermediul unor astfel de contracte sau acorduri, în virtutea exercitării de către Banca Naţională a României a competenţelor auxiliare.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), drepturile şi obligaţiile sunt considerate ca fiind protejate prin intermediul unui astfel de contract sau acord în cazul în care părţile au dreptul la compensarea sau compensarea reciprocă a acestor drepturi şi obligaţii. Articolul 431Prin excepţie de la prevederile art. 430, atunci când este necesară asigurarea disponibilităţii depozitelor acoperite, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate: a)să transfere depozitele acoperite care fac parte din acordurile prevăzute la art. 430 fără a transfera alte active, drepturi sau obligaţii care fac parte din aceleaşi acorduri; şi b)să transfere, să modifice, să rezilieze sau să lichideze acele active, drepturi sau obligaţii, fără a transfera depozitele acoperite. Articolul 432(1) Obligaţiile garantate printr-un contract de garanţie reală beneficiază de o protecţie adecvată pentru a împiedica:a)transferul activelor cu care este garantată obligaţia, cu excepţia cazului în care obligaţia respectivă, precum şi dreptul aferent acesteia sunt transferate; b)transferul unei obligaţii garantate, cu excepţia cazului în care este transferat şi dreptul de a beneficia de garanţia reală aferentă obligaţiei; c)transferul dreptului de a beneficia de garanţia reală, cu excepţia cazului în care obligaţia garantată pentru care este constituită garanţia reală este de asemenea transferată; sau d)modificarea sau încetarea unui contract de garanţie reală, în virtutea exercitării de către Banca Naţională a României a competenţelor auxiliare, dacă respectiva modificare sau încetare are ca rezultat încetarea garantării obligaţiei. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru a asigura disponibilitatea depozitelor acoperite, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate impune:a)transferul depozitelor acoperite care fac parte din contractele prevăzute la alin. (1), fără a transfera alte active, drepturi sau obligaţii care fac parte din acelaşi contract; şi b)transferul, modificarea, rezilierea sau lichidarea acelor active, drepturi sau obligaţii, fără a transfera depozitele acoperite. Articolul 433Mecanismele de finanţare structurată, inclusiv mecanismele prevăzute la art. 429 alin. (1) lit. e) şi f), beneficiază de o protecţie adecvată pentru a împiedica: a)transferul unor părţi, dar nu a totalităţii activelor, drepturilor şi obligaţiilor care reprezintă o parte a mecanismului de finanţare structurată, inclusiv a mecanismelor prevăzute la art. 429 alin. (1) lit. e) şi f), la care instituţia supusă rezoluţiei este parte; b)modificarea sau rezilierea ori lichidarea, în virtutea exercitării de către Banca Naţională a României a competenţelor auxiliare, a activelor, drepturilor şi obligaţiilor care reprezintă o parte a mecanismului de finanţare structurată, inclusiv a mecanismelor prevăzute la art. 429 alin. (1) lit. e) şi f), la care instituţia supusă rezoluţiei este parte. Articolul 434Prin excepţie de la prevederile art. 433, pentru a asigura disponibilitatea depozitelor acoperite, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate impune: a)transferul depozitelor acoperite care fac parte din mecanismele prevăzute la art. 433, fără a transfera alte active, drepturi sau obligaţii care fac parte din cadrul aceluiaşi mecanism; b)transferul, modificarea, rezilierea sau lichidarea acelor active, drepturi sau obligaţii, fără a transfera depozitele acoperite. Articolul 435Aplicarea unui instrument de rezoluţie nu trebuie să afecteze sistemele reglementate de Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici funcţionarea acestora, atunci când Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie:a)transferă doar o parte, dar nu totalitatea activelor, drepturilor sau obligaţiilor unei instituţii supuse rezoluţiei către o altă entitate; sau b)exercită competenţele prevăzute la art. 385-387 de eliminare sau modificare a clauzelor unui contract la care instituţia supusă rezoluţiei este parte sau de înlocuire a instituţiei supuse rezoluţiei cu un destinatar, ca parte contractantă. Articolul 436Niciun transfer, nicio eliminare sau modificare a clauzelor prevăzute la art. 435 nu trebuie să ducă la revocarea unui ordin de transfer, cu încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate să modifice sau să înlăture caracterul executoriu al ordinelor de transfer şi al compensării aşa cum este prevăzut la art. 3 şi 5 din acelaşi act normativ şi nu poate să împiedice utilizarea de fonduri, titluri de valoare sau facilităţi de credit ori protecţia garanţiilor suplimentare, în conformitate cu prevederile art. 4, respectiv cu prevederile art. 9 şi 10 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Capitolul IXObligaţii procedurale Secţiunea 1Cerinţe de notificare Articolul 437Organul de conducere al instituţiei de credit sau al unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) informează Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, în cazul în care consideră că instituţia de credit sau entitatea respectivă intră sau este susceptibilă de a intra în dificultate majoră, în sensul art. 181. Articolul 438Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere informează structura care exercită funcţia de rezoluţie în legătură cu orice notificare primită în temeiul art. 437 şi cu orice măsură de prevenire a crizelor sau orice măsură prevăzută la art. 226 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe care o impune unei instituţii de credit sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d).Articolul 439(1) În situaţia în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă sau autoritate de rezoluţie, după caz, constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) şi b) în ceea ce priveşte o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), comunică această constatare fără întârziere, după caz:a)autorităţii de rezoluţie a instituţiei supuse rezoluţiei; b)autorităţii competente a instituţiei supuse rezoluţiei; c)autorităţii competente din statul membru în care se află sucursala instituţiei supuse rezoluţiei; d)autorităţii de rezoluţie din statul membru în care se află sucursala instituţiei supuse rezoluţiei; e)schemei de garantate a depozitelor la care este afiliată instituţia de credit pentru a-i permite exercitarea funcţiilor acesteia; f)Fondului de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, pentru a permite exercitarea funcţiilor acesteia; g)autorităţii de rezoluţie a grupului, dacă este cazul; h)Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de minister competent; i)supraveghetorului consolidant, dacă instituţia supusă rezoluţiei face obiectul supravegherii pe bază consolidată; j)Comitetului European pentru Risc Sistemic şi autorităţii naţionale macroprudenţiale desemnate din România. (2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de supraveghere sau de rezoluţie, după caz, transmite constatarea prevăzută la alin. (1) şi structurii care exercită funcţia de bancă centrală. Articolul 440În cazul în care transmiterea informaţiilor potrivit art. 439 alin. (1) lit. e) şi f) nu garantează nivelul adecvat de confidenţialitate, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă sau de autoritate de rezoluţie, după caz, utilizează mijloace de comunicare alternative, care să permită îndeplinirea cerinţei de comunicare prevăzute la art. 439 alin. (1), asigurând totodată nivelul adecvat de confidenţialitate. Secţiunea a 2-aDecizia şi obligaţiile procedurale ale autorităţii de rezoluţie Articolul 441Banca Naţională a României se asigură că, la primirea unei comunicări din partea structurii care exercită funcţia de supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 439, structura care exercită funcţia de rezoluţie stabileşte, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) şi art. 183-187, măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de la articolul respectiv în legătură cu instituţia de credit sau cu entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) în cauză. Articolul 442Decizia privind aplicarea sau nu a acţiunilor de rezoluţie în raport cu o instituţie de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) conţine următoarele informaţii: a)motivele deciziei şi modul de evaluare a îndeplinirii sau nu a condiţiilor de declanşare a procedurii de rezoluţie; b)acţiunea pe care autoritatea de rezoluţie a instituţiilor de credit intenţionează să o întreprindă, inclusiv, dacă este cazul, decizia de a retrage autorizaţia, de a impune lichidarea, numirea unui administrator sau orice altă măsură prevăzută de procedura de insolvenţă. Articolul 443Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie a instituţiilor de credit, se conformează cerinţelor prevăzute la art. 444-446, în legătură cu orice acţiune de rezoluţie, imediat ce acest lucru devine în mod rezonabil posibil. Articolul 444(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, notifică acţiunea de rezoluţie instituţiei supuse rezoluţiei şi, după caz:a)autorităţii competente a instituţiei supuse rezoluţiei; b)autorităţii competente din statul membru în care se află sucursala instituţiei supuse rezoluţiei; c)schemei de garantare a depozitelor la care este afiliată instituţia supusă rezoluţiei; d)Fondului de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară; e)autorităţii de rezoluţie la nivel de grup, dacă este cazul; f)Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de minister competent; g)supraveghetorului consolidant, dacă este cazul; h)autorităţii naţionale macroprudenţiale desemnate din România şi Comitetului European pentru Risc Sistemic; i)Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene, Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale (AEAPO) şi Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei, şi Autorităţii bancare europene; j)în cazul în care instituţia supusă rezoluţiei este o instituţie definită în termenii art. 2 alin. (2) din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, operatorilor de sisteme din care face parte respectiva instituţie. (2) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie notifică acţiunea prevăzută la alin. (1) şi structurii care exercită funcţia de bancă centrală. Articolul 445Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, transmite, împreună cu notificarea prevăzută la art. 444, copii ale oricărei decizii prin intermediul căreia sunt exercitate competenţele relevante şi precizează data de la care acţiunile de rezoluţie produc efecte. Articolul 446Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, publică sau asigură publicarea deciziei privind aplicarea unei acţiuni de rezoluţie, fie a unei informări care sumarizează efectele acţiunii de rezoluţie, în special efectele asupra clienţilor de retail şi, dacă este cazul, condiţiile şi perioada de suspendare sau limitare prevăzută la art. 406-419, prin următoarele mijloace: a)pe site-ul său oficial; b)pe site-ul oficial al Autorităţii bancare europene; c)pe site-ul oficial al instituţiei supuse rezoluţiei; d)în cazurile în care acţiunile, alte instrumente de proprietate sau instrumentele de datorie ale instituţiei supuse rezoluţiei sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, mijloacele utilizate pentru publicarea informaţiilor reglementate referitoare la instituţia supusă rezoluţiei, în conformitate cu prevederile naţionale şi prevederile din legislaţia altor state membre care transpun art. 21 alin. (1) din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE. Articolul 447În cazul în care acţiunile, instrumentele de proprietate sau instrumentele de datorie ale instituţiei de credit nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, se asigură că documentele care atestă existenţa deciziei prevăzute la art. 446 sunt trimise acţionarilor şi creditorilor instituţiei supuse rezoluţiei înregistraţi în registrele sau bazele de date ale instituţiei supuse rezoluţiei disponibile Băncii Naţionale României, în calitate de autoritate de rezoluţie. Secţiunea a 3-aConfidenţialitate Articolul 448Următoarele persoane şi autorităţi sunt supuse obligaţiei de păstrare a secretului profesional în ceea ce priveşte informaţiile gestionate potrivit prezentei legi: a)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, autoritate competentă şi bancă centrală; b)Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent; c)administratorii speciali sau administratorii temporari desemnaţi în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi; d)cumpărătorii potenţiali, cei contactaţi de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, şi cei ofertaţi de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, indiferent dacă acest contact sau această ofertare a avut loc sau nu în cadrul pregătirii în vederea utilizării instrumentului de vânzare a afacerii sau dacă ofertarea respectivă a condus sau nu la o achiziţie; e)auditorii, contabilii, consilierii juridici şi profesionali, evaluatorii şi alţi experţi angajaţi direct sau indirect de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie sau de autoritate competentă, de Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, sau de cumpărătorii potenţiali prevăzuţi la lit. d); f)organele care administrează schema de compensare a investitorilor; g)Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitate de administrator al sistemului de garantare a depozitelor şi al mecanismului de finanţare a rezoluţiei; h)alte autorităţi implicate în procesul de rezoluţie; i)instituţia-punte sau vehiculul de administrare a activelor implicate; j)orice altă persoană care furnizează sau a furnizat servicii direct sau indirect, permanent sau ocazional entităţilor prevăzute la lit. a)-i); k)conducerea superioară, membrii organului de conducere şi angajaţii entităţilor prevăzute la lit. a)-i) înaintea, în timpul şi după numirea acestora. Articolul 449Pentru a asigura respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea confidenţialităţii prevăzute la art. 448 şi 450, entităţile prevăzute la art. 448 lit. a), b) şi f)-i) elaborează şi aplică norme interne în acest sens, inclusiv norme pentru a asigura caracterul secret al informaţiilor şi furnizarea de informaţii între persoanele implicate direct în procesul de rezoluţie. Articolul 450(1) Fără a aduce atingere caracterului general al cerinţelor prevăzute la art. 448, persoanelor prevăzute la articolul respectiv li se interzice dezvăluirea informaţiilor confidenţiale primite în exerciţiul activităţilor lor profesionale sau de la Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă sau autoritate de rezoluţie, în legătură cu atribuţiile acestora potrivit prezentei legi, către orice persoană sau autoritate, cu următoarele excepţii:a)dezvăluirea se face în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit acestei legi; b)se furnizează informaţii sub formă generală sau în formă agregată, astfel încât instituţiile de credit sau entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) să nu poată fi identificate; c)există consimţământul expres şi prealabil al autorităţii, al instituţiei sau al entităţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) care a furnizat informaţiile respective. (2) Persoanele prevăzute la art. 448 evaluează efectele pe care dezvăluirea informaţiilor confidenţiale le-ar putea avea asupra interesului public în ceea ce priveşte politica financiară, monetară şi economică, precum şi asupra intereselor comerciale ale persoanelor fizice şi juridice şi asupra scopului inspecţiilor, asupra anchetelor şi misiunilor de audit.(3) Procedura de evaluare a efectelor dezvăluirii informaţiilor confidenţiale cuprinde o evaluare specifică a efectelor oricărei dezvăluiri a conţinutului şi detaliilor planului de redresare şi rezoluţie prevăzute la art. 13-19, art. 27-35, art. 49-63, art. 74 şi 75 şi a rezultatului evaluărilor realizate în conformitate cu art. 20-26, art. 36-47 şi art. 85-87. (4) Persoanele sau entităţile prevăzute la art. 448 fac obiectul răspunderii civile în cazul încălcării art. 448-452. Articolul 451(1) Prevederile art. 448-452 nu împiedică:a)angajaţii şi experţii entităţilor prevăzute la art. 448 lit. a)-h) să facă schimb de informaţii între ei în cadrul fiecărei entităţi în parte; b)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie şi autoritate competentă, inclusiv angajaţii şi experţii acesteia, să facă schimb de informaţii între ei, precum şi cu alte autorităţi de rezoluţie sau autorităţi competente din Uniunea Europeană, cu ministere competente, cu bănci centrale, cu sisteme de garantare a depozitelor, cu schemele de compensare a investitorilor, cu autorităţi responsabile cu procedura de insolvenţă, cu autorităţi responsabile cu asigurarea stabilităţii sistemului financiar prin reglementări macroprudenţiale, persoane care efectuează auditul statutar, cu Autoritatea bancară europeană sau, cu respectarea prevederilor art. 527-529, cu autorităţi din ţări terţe care îndeplinesc funcţii echivalente cu cele ale Băncii Naţionale României, în calitate de autoritate de rezoluţie, sau, cu condiţia respectării stricte a cerinţelor de confidenţialitate, cu un potenţial cumpărător, în scopul planificării sau al aplicării unei acţiuni de rezoluţie. (2) Fără a aduce atingere oricăror altor prevederi ale art. 448-452, este permis schimbul de informaţii:a)cu orice altă persoană, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea strictă a confidenţialităţii, atunci când este necesar în vederea planificării sau aplicării unei acţiuni de rezoluţie; b)cu comisiile de anchetă ale Parlamentului României, Curtea de Conturi a României şi cu alte entităţi din România cu atribuţii de anchetare, în condiţii corespunzătoare; c)cu autorităţile naţionale responsabile cu supravegherea sistemelor de plăţi, autorităţile responsabile implicate în procedura de insolvenţă, autorităţile de supraveghere a altor entităţi din sectorul financiar, autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor financiare şi a întreprinderilor de asigurare, precum şi cu personalul cu sarcini de verificare la faţa locului care acţionează în numele acestora, cu autorităţile care au responsabilitatea de a menţine stabilitatea sistemului financiar în statele membre prin utilizarea regulilor macroprudenţiale, autorităţile responsabile cu protejarea stabilităţii sistemului financiar, precum şi persoanele responsabile cu realizarea auditului statutar. Articolul 452Dispoziţiile art. 448-451 nu aduc atingere prevederilor legislaţiei în materie penală privind divulgarea informaţiilor în cadrul procedurii judiciare în dosare penale sau civile. Capitolul XDreptul la contestare şi excluderea altor măsuri Articolul 453Deciziile Băncii Naţionale a României de luare a unei măsuri de prevenire a crizelor sau de exercitare a unei competenţe din cele prevăzute de prezenta lege, alta decât cea referitoare la măsurile de gestionare a crizelor, pot fi contestate potrivit prevederilor art. 275-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 454(1) Orice persoană afectată de o decizie a Băncii Naţionale a României de luare a unei măsuri de gestionare a crizelor poate contesta decizia potrivit prevederilor art. 275-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(2) În cazul utilizării căilor de contestare în instanţă, procedura judiciară se va desfăşura cu celeritate. Instanţele, ca bază a propriei aprecieri, utilizează evaluările economice complexe ale situaţiilor de fapt, realizate de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie. Articolul 455(1) Contestarea, potrivit art. 454, a unei decizii a Băncii Naţionale a României, adoptate în calitate de autoritate de rezoluţie, nu implică suspendarea de drept a efectelor deciziei contestate, care este executorie imediat.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), suspendarea efectelor deciziei Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este prezumată, până la proba contrară, a fi împotriva interesului public.(3) Atunci când acest lucru este necesar pentru a proteja interesul unor părţi terţe care, acţionând cu bună-credinţă, au cumpărat acţiuni ori alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei, în temeiul utilizării instrumentelor de rezoluţie sau al exercitării competenţelor de rezoluţie de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în cazul anulării deciziei prevăzute la alin. (1) se menţin toate efectele produse în baza acesteia şi a oricărui act sau oricărei operaţiuni subsecvente de punere în aplicare a deciziei anulate. În acest caz, măsurile reparatorii ce pot fi dispuse în legătură cu o decizie sau măsură prejudiciabilă a Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, se limitează la acordarea de compensaţii de către aceasta pentru pierderile suferite de reclamant ca urmare a deciziei sau a măsurii respective, dacă aceste pierderi nu sunt acoperite din fondul de rezoluţie bancară în conformitate cu prevederile art. 427. Articolul 456Fără a aduce atingere restricţiilor privind executarea garanţiilor reale impuse în temeiul art. 410-412, atunci când este necesar în vederea aplicării eficiente a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie, Banca Naţională a României poate solicita instanţei să suspende, pentru o perioadă adecvată în raport cu obiectivul urmărit, orice acţiune sau procedură judiciară la care este sau devine parte o instituţie de credit supuse rezoluţiei. Titlul VRezoluţia grupurilor transfrontaliere Capitolul IPrincipii generale referitoare la procesul decizional care implică mai multe state membre Articolul 457Atunci când iau decizii sau măsuri, în temeiul prezentei legi, care pot avea un impact în unul sau mai multe state membre, autorităţile din România implicate în rezoluţia grupurilor transfrontaliere au în vedere următoarele principii generale: a)necesitatea imperativă a eficacităţii procesului decizional şi a păstrării costurilor rezoluţiei la un nivel cât mai scăzut posibil, la momentul întreprinderii acţiunilor de rezoluţie; b)deciziile sunt luate şi acţiunile sunt întreprinse în timp util şi în regim de urgenţă, atunci când este necesar; c)Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, autoritate competentă şi bancă centrală, şi alte autorităţi cooperează pentru a se asigura că deciziile sunt luate şi acţiunile sunt întreprinse într-o manieră coordonată şi eficientă; d)rolul şi responsabilităţile autorităţilor din România implicate în rezoluţia grupurilor transfrontaliere trebuie clar definite; e)autorităţile respective acordă o atenţie corespunzătoare intereselor statelor membre în care sunt stabilite întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, în special din perspectiva impactului oricărei decizii, acţiuni sau lipsei unei acţiuni proprii asupra stabilităţii financiare, resurselor fiscale, fondului de rezoluţie, schemei de garantare a depozitelor sau schemei de compensare pentru investitori din statele membre respective; f)autorităţile respective acordă o atenţie corespunzătoare intereselor fiecărui stat membru în care este stabilită o filială, în special din perspectiva impactului oricărei decizii, acţiuni sau lipsei unei acţiuni proprii asupra stabilităţii financiare, resurselor fiscale, fondului de rezoluţie, schemei de garantare a depozitelor sau schemei de compensare pentru investitori din statele membre respective; g)autorităţile respective acordă o atenţie corespunzătoare intereselor fiecărui stat membru în care sunt situate sucursale semnificative, în special din perspectiva impactului oricărei decizii, acţiuni sau lipsei unei acţiuni proprii asupra stabilităţii financiare a statelor membre respective; h)autorităţile respective acordă o atenţie corespunzătoare obiectivelor privind asigurarea unui echilibru între interesele diferitelor state membre implicate şi evitarea prejudicierii inechitabile ori a protejării inechitabile a intereselor anumitor state membre, inclusiv evitarea alocării inechitabile între statele membre a sarcinii suportate; i)orice obligaţie prevăzută de prezenta lege de a consulta o autoritate înainte de luarea oricărei decizii sau întreprinderea oricărei acţiuni implică cel puţin obligaţia de a consulta autoritatea respectivă cu privire la acele elemente ale deciziei sau acţiunii propuse care au sau este probabil că vor avea un efect asupra întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană, a filialei sau a sucursalei relevante pentru autorităţile în cauză, precum şi un impact asupra stabilităţii statului membru respectiv în care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, filiala sau sucursala este stabilită sau situată; j)atunci când întreprinde acţiuni de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ţine seama şi urmează planurile de rezoluţie prevăzute la art. 64-72 şi la art. 76-83, cu excepţia cazului în care consideră, având în vedere circumstanţele specifice, că obiectivele rezoluţiei vor fi îndeplinite mai eficace prin întreprinderea de acţiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluţie; k)necesitatea transparenţei, ori de câte ori există probabilitatea ca o decizie sau acţiune propusă să aibă implicaţii asupra stabilităţii financiare, resurselor fiscale, fondului de rezoluţie, schemei de garantare a depozitelor sau schemei de compensare pentru investitori din oricare stat membru relevant; şi l)recunoaşterea rolului determinant pe care coordonarea şi cooperarea îl au în atingerea unui rezultat care să reducă costul global al rezoluţiei. Capitolul IIColegii de rezoluţie Articolul 458(1) Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, stabileşte colegii de rezoluţie pentru a îndeplini sarcinile prevăzute la art. 58-72, art. 88-90, art. 99-107, art. 296-310, art. 473-485, art. 498-504 şi, acolo unde este cazul, pentru a asigura cooperarea şi coordonarea cu autorităţile de rezoluţie din state terţe.(2) Colegiile de rezoluţie asigură Băncii Naţionale a României, în oricare din calităţile sale de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, autoritate de rezoluţie la nivel individual şi, acolo unde este cazul, autoritate competentă şi supraveghetor consolidant, şi celorlalte autorităţi din colegiu un cadru pentru îndeplinirea următoarelor sarcini:a)schimbul de informaţii care prezintă interes din punctul de vedere al elaborării planurilor de rezoluţie a grupurilor, al aplicării în cazul grupurilor a competenţelor de pregătire şi prevenire, precum şi al rezoluţiei grupurilor; b)elaborarea planurilor de rezoluţie a grupurilor în conformitate cu prevederile art. 58-72 şi 74-83; c)evaluarea posibilităţilor de soluţionare a grupurilor în conformitate cu prevederile art. 88-91; d)exercitarea competenţelor de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităţilor de soluţionare a grupurilor în conformitate cu prevederile art. 99-116; e)luarea deciziei cu privire la necesitatea de a institui o schemă de rezoluţie a grupului prevăzută la art. 473-497 sau la art. 498-510; f)obţinerea acordului privind schema de rezoluţie a grupului propusă în conformitate cu prevederile art. 473-497 sau la art. 498-510; g)coordonarea comunicării publice a strategiilor şi schemelor de rezoluţie a grupului; h)coordonarea utilizării mecanismelor de finanţare prevăzute în titlul VII; i)stabilirea cerinţelor minime pentru grupuri, la nivel consolidat şi la nivel de filială, în temeiul art. 296-310. (3) Colegiile de rezoluţie pot fi utilizate drept forum de discuţii pentru orice aspect legat de rezoluţia grupurilor transfrontaliere. Articolul 459Membrii unui colegiu de rezoluţie, din care face parte şi Banca Naţională a României în oricare din calităţile sale de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, autoritate de rezoluţie la nivel individual, autoritate competentă sau supraveghetor consolidant, după caz, sunt următorii: a)autoritatea de rezoluţie la nivel de grup; b)autorităţile de rezoluţie din fiecare stat membru în care este stabilită o filială inclusă în supravegherea pe bază consolidată; c)autorităţile de rezoluţie din statele membre în care este stabilită întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituţii din grup, care este o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. d) din Directiva 2014/59/UE; d)autorităţile de rezoluţie din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative; e)supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente din statele membre în care autoritatea de rezoluţie este membră a colegiului de rezoluţie. În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru nu este banca centrală a acestuia, autoritatea competentă poate decide să fie însoţită de un reprezentant al băncii centrale a respectivului stat membru; f)ministerele competente, în cazul în care autorităţile de rezoluţie care sunt membre ale colegiului de rezoluţie nu sunt ministerele competente; g)autoritatea care este responsabilă pentru schema de garantare a depozitelor a unui stat membru, în cazul în care autoritatea de rezoluţie din statul membru respectiv este membră a unui colegiu de rezoluţie; h)Autoritatea bancară europeană, în conformitate cu prevederile art. 461. Articolul 460Autorităţile de rezoluţie din state terţe, în cazul în care o întreprindere-mamă sau o instituţie stabilită în Uniunea Europeană are în statul respectiv o instituţie-filială sau o sucursală care ar fi fost considerată ca fiind semnificativă dacă ar fi fost situată în Uniunea Europeană, pot, la cerere, să fie invitate să participe în calitate de observatori în cadrul colegiului de rezoluţie, cu condiţia ca acestea să facă obiectul unor cerinţe de confidenţialitate echivalente, în opinia autorităţii de rezoluţie la nivel de grup, cu cele prevăzute la art. 527-529. Articolul 461Pentru a contribui la promovarea şi monitorizarea unei funcţionări eficiente, eficace şi coerente a colegiilor de rezoluţie în acord cu standardele internaţionale, Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, invită Autoritatea bancară europeană să participe la şedinţele colegiului de rezoluţie. În cadrul procedurii de votare, ce are loc în colegiul de rezoluţie, Autoritatea bancară europeană nu are niciun drept de vot. Articolul 462(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, prezidează colegiul de rezoluţie. În această calitate, Banca Naţională a României:a)stabileşte aranjamente şi proceduri scrise pentru funcţionarea colegiului de rezoluţie, în urma consultării cu ceilalţi membri ai colegiului de rezoluţie; b)coordonează toate activităţile colegiului de rezoluţie; c)convoacă şi prezidează toate reuniunile colegiului de rezoluţie şi informează pe deplin şi anticipat pe toţi membrii acestuia în legătură cu organizarea reuniunilor colegiului de rezoluţie, principalele aspecte care urmează a fi discutate şi elementele ce vor fi luate în considerare; d)notifică membrii colegiului de rezoluţie cu privire la orice reuniuni planificate, astfel încât aceştia să poată solicita să participe la ele; e)decide care dintre membri şi dintre observatori sunt invitaţi să participe la anumite reuniuni ale colegiului de rezoluţie, în funcţie de interesele specifice, ţinând seama de relevanţa subiectului care urmează să fie discutat pentru acei membri şi observatori şi în special de impactul potenţial asupra stabilităţii financiare a statelor membre în cauză; f)informează, în timp util, toţi membrii colegiului în legătură cu deciziile şi rezultatele acestor reuniuni. (2) Membrii care participă la colegiul de rezoluţie cooperează strâns.(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e), Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, are dreptul să participe la reuniunile colegiului de rezoluţie ori de câte ori sunt înscrise pe ordinea de zi puncte care fac obiectul adoptării unor decizii comune sau care se referă la o entitate din grup situată în România. Articolul 463Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, nu este obligată să instituie un colegiu de rezoluţie în cazul în care alte grupuri sau colegii exercită aceleaşi funcţii şi îndeplinesc aceleaşi sarcini cu cele prevăzute la art. 458-462 şi respectă toate condiţiile şi procedurile, inclusiv pe cele care vizează componenţa şi participarea la colegiile de rezoluţie, stabilite la art. 458-462 şi la art. 469-472. În acest caz, toate trimiterile la colegii de rezoluţie din prezenta lege sunt de asemenea înţelese ca trimiteri la acele alte grupuri sau colegii. Capitolul IIIColegii de rezoluţie europene Articolul 464În cazul în care o instituţie dintr-un stat terţ sau o întreprindere-mamă dintr-un stat terţ deţine filiale în Uniune stabilite în două sau mai multe state membre, printre care şi România, sau două sau mai multe sucursale în Uniune situate în România şi în cel puţin încă un alt stat membru, care sunt considerate semnificative, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, împreună cu autorităţile de rezoluţie din România şi din statele membre în care sunt stabilite respectivele filiale din Uniune sau în care sunt situate respectivele sucursale semnificative, instituie un colegiu de rezoluţie european. Articolul 465Colegiul de rezoluţie european va îndeplini funcţiile şi sarcinile prevăzute la art. 458-463 în ceea ce priveşte instituţiile-filiale şi, în măsura în care aceste sarcini sunt relevante, în ceea ce priveşte sucursalele. Articolul 466(1) În cazul în care filialele din Uniune sunt deţinute de o societate financiară holding stabilită în Uniunea Europeană sau în cazul în care sucursalele semnificative sunt ale unei astfel de societăţi financiare holding în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, potrivit legislaţiei altui stat membru care transpune art. 127 alin. (3) al treilea subparagraf din Directiva 2013/36/UE, colegiul de rezoluţie european este prezidat de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în cazul în care aceasta are şi calitatea de supraveghetor consolidant, în sensul supravegherii consolidate prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cazul în care nu se aplică prevederile alin. (1), membrii colegiului de rezoluţie european nominalizează şi aleg de comun acord preşedintele. Articolul 467Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi celelalte autorităţi implicate din România pot renunţa, alături de autorităţi din alte state membre, pe baza unui acord reciproc al tuturor părţilor relevante, la cerinţa de a înfiinţa un colegiu de rezoluţie european dacă alte grupuri sau colegii, inclusiv colegiul de rezoluţie înfiinţat în temeiul art. 458-463, exercită aceleaşi funcţii şi îndeplinesc aceleaşi sarcini cu cele prevăzute la art. 464-468 şi respectă toate condiţiile şi procedurile, inclusiv pe cele care vizează componenţa şi participarea la colegiile de rezoluţie europene, stabilite la art. 464-468 şi la art. 469- 472. În acest caz, toate trimiterile la colegii de rezoluţie europene din prezenta lege trebuie de asemenea înţelese ca trimiteri la aceste alte grupuri sau colegii. Articolul 468Cu excepţia situaţiilor în care colegiile de rezoluţie europene funcţionează potrivit prevederilor art. 466 şi 467, acestea funcţionează de regulă în conformitate cu prevederile art. 458-463. Capitolul IVSchimbul de informaţii Articolul 469(1) În conformitate cu prevederile art. 448-452, Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie şi de autoritate competentă, furnizează, la cerere, celorlalte autorităţi de rezoluţie şi autorităţi competente toate informaţiile relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor lor similare celor stabilite în prezenta lege şi poate solicita, la rândul său, de la acestea informaţii de aceeaşi natură. (2) În sensul alin. (1), Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie şi structura care exercită funcţia de supraveghere îşi furnizează una alteia, la cerere, toate informaţiile relevante pentru îndeplinirea sarcinilor lor, care decurg din prezenta lege. Articolul 470Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, coordonează fluxul tuturor informaţiilor relevante între autorităţile de rezoluţie şi furnizează, în special, autorităţilor de rezoluţie din alte state membre toate informaţiile relevante, în timp util, în vederea facilitării îndeplinirii sarcinilor prevăzute la art. 458 alin. (2) lit. b)-i), precum şi de legislaţia naţională a statelor membre care transpune prevederile art. 88 alin. (1) lit. b)-i) din Directiva 2014/59/UE. Articolul 471(1) În cazul în care Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie, primeşte o cerere de informaţii, care au fost furnizate de o autoritate de rezoluţie dintrun stat terţ, Banca Naţională a României solicită acordul respectivei autorităţi de rezoluţie din statul terţ cu privire la transmiterea acestor informaţii, cu excepţia cazului în care respectiva autoritate de rezoluţie din statul terţ şi-a dat deja acordul cu privire la transmiterea acestor informaţii. (2) Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu este obligată să transmită informaţii furnizate de o autoritate de rezoluţie dintr-un stat terţ dacă autoritatea de rezoluţie din statul terţ nu şi-a dat acordul cu privire la transmiterea mai departe a acestora. Articolul 472Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie, furnizează informaţiile Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, atunci când acestea se referă la o decizie sau o chestiune care impune notificarea, consultarea sau acordul Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, sau care ar putea avea implicaţii asupra fondurilor publice. Capitolul VRezoluţia grupului care implică o filială a acestuia atunci când Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup Articolul 473Atunci când o autoritate de rezoluţie decide că o instituţie sau oricare dintre entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE care este filială într-un grup, pentru care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup, întruneşte condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, respectiv de supraveghetor consolidant, şi membrii colegiului de rezoluţie constituit pentru grupul în cauză sunt notificaţi fără întârziere de către respectiva autoritate de rezoluţie cu privire la următoarele informaţii: a)decizia potrivit căreia instituţia sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE întruneşte condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187; b)acţiunile de rezoluţie sau măsurile de insolvenţă pe care aceasta le consideră adecvate pentru instituţia în cauză sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE. Articolul 474La primirea unei notificări în conformitate cu prevederile art. 473, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, după consultarea cu ceilalţi membri ai colegiului de rezoluţie relevant, evaluează impactul potenţial al acţiunilor de rezoluţie ori al altor măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) asupra grupului şi asupra entităţilor din grup din alte state membre, precum şi, în special, probabilitatea ca acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri să conducă la îndeplinirea condiţiilor de rezoluţie în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru. Articolul 475Dacă, după consultarea celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, estimează că acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) nu ar spori probabilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, aceasta comunică autorităţii de rezoluţie responsabile pentru instituţia respectivă sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE că poate întreprinde acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b). Articolul 476Dacă, după consultarea celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, estimează că acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) ar spori probabilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, aceasta propune o schemă de rezoluţie a grupului şi o prezintă colegiului de rezoluţie în termen de maximum 24 de ore de la primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 473. Perioada de 24 de ore poate fi extinsă cu acordul autorităţii de rezoluţie care a trimis notificarea prevăzută la art. 473. Articolul 477Dacă Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, nu dispune de această evaluare în termen de 24 de ore sau într-o perioadă mai lungă de timp care a fost convenită, după primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 473, autoritatea de rezoluţie care a trimis notificarea respectivă poate întreprinde acţiuni de rezoluţie sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b). Articolul 478Schema de rezoluţie a grupului prevăzută la art. 476 trebuie: a)să ţină seama şi să urmeze planurile de rezoluţie prevăzute la art. 64-72, cu excepţia cazului în care autorităţile de rezoluţie, printre care şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, consideră, având în vedere circumstanţele cazului, că obiectivele rezoluţiei vor fi obţinute mai eficace prin întreprinderea de acţiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluţie; b)să descrie acţiunile de rezoluţie care ar trebui întreprinse de autorităţile de rezoluţie relevante în legătură cu întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană sau cu anumite entităţi din grup în scopul de a îndeplini obiectivele rezoluţiei şi principiile prevăzute la art. 177-179 şi art. 188-193; c)să precizeze modul în care trebuie coordonate aceste acţiuni de rezoluţie; d)să stabilească un plan de finanţare care să ţină cont de planul de rezoluţie a grupului, de principiile de partajare a responsabilităţii stabilite în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) lit. f) şi de mutualizare astfel cum este prevăzut la art. 556-560. Articolul 479(1) În conformitate cu prevederile art. 480, schema de rezoluţie a grupului ia forma unei decizii comune a Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi a autorităţilor de rezoluţie responsabile de filialele care fac obiectul acestei scheme.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate solicita Autorităţii bancare europene să acorde asistenţă autorităţilor de rezoluţie implicate, pentru obţinerea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 480În cazul în care oricare dintre celelalte autorităţi de rezoluţie nu este de acord cu schema de rezoluţie a grupului propusă de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acţiuni de rezoluţie independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituţie sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE, Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi celorlalte autorităţi de rezoluţie care fac obiectul schemei de rezoluţie la nivel de grup le sunt prezentate de către respectiva autoritate de rezoluţie în detaliu motivele dezacordului sau motivele abaterii de la schema de rezoluţie, sunt notificate şi sunt informate de către respectiva autoritate de rezoluţie cu privire la acţiunile sau măsurile pe care aceasta le va întreprinde. Articolul 481Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi celelalte autorităţi de rezoluţie care nu şi-au exprimat dezacordul în temeiul art. 480, pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluţie a grupului care vizează entităţile din grup aflate în statul lor membru. Articolul 482Decizia comună prevăzută la art. 479 sau 481 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Articolul 483Autorităţile din România implicate în rezoluţie întreprind toate acţiunile prevăzute la art. 473-485 fără întârziere şi ţinând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situaţiei. Articolul 484În situaţiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluţie a grupului, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluţie cu celelalte autorităţi de rezoluţie, care întreprind acţiuni de rezoluţie în legătură cu orice entitate relevantă din grup în vederea realizării unei strategii de rezoluţie coordonate pentru toate entităţile din grup care intră sau sunt susceptibile de a intra în dificultate majoră. Articolul 485Membrii colegiului de rezoluţie, printre care şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, sunt informaţi periodic şi pe deplin de către autorităţile de rezoluţie, care întreprind orice acţiune de rezoluţie în legătură cu orice entitate relevantă din grup, cu privire la acţiunile sau măsurile respective şi la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea acestora. Capitolul VIRezoluţia grupului care implică o filială a acestuia pentru care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 486Atunci când Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, decide că o instituţie de credit sau oricare dintre entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) care este filială într-un grup întruneşte condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, aceasta notifică fără întârziere autorităţii de rezoluţie la nivel de grup, dacă este vorba de o autoritate distinctă, supraveghetorului consolidant şi membrilor colegiului de rezoluţie constituit pentru grupul în cauză, următoarele informaţii: a)decizia potrivit căreia instituţia de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) întruneşte condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187; b)acţiunile de rezoluţie sau măsurile de insolvenţă pe care aceasta le consideră adecvate pentru instituţia de credit în cauză sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d). Articolul 487După ce autoritatea de rezoluţie la nivel de grup evaluează impactul potenţial al acţiunilor de rezoluţie ori al altor măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) asupra grupului şi asupra entităţilor din grup din alte state membre, în special, probabilitatea ca acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri să conducă la îndeplinirea condiţiilor de rezoluţie în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, şi dacă, după consultarea celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup estimează că acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) nu ar spori probabilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie responsabilă pentru instituţia de credit respectivă sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) poate întreprinde acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b). Articolul 488Dacă, după consultarea celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup estimează că acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) ar spori probabilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup propune o schemă de rezoluţie a grupului şi o prezintă colegiului de rezoluţie în termen de maximum 24 de ore de la primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 486. Perioada de 24 de ore poate fi extinsă cu acordul Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, care a trimis notificarea prevăzută la art. 486. Articolul 489În absenţa unei evaluări din partea autorităţii de rezoluţie la nivel de grup în termen de 24 de ore sau o perioadă mai lungă de timp care a fost convenită, după primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 486, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, care a trimis notificarea respectivă, poate întreprinde acţiuni de rezoluţie sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b). Articolul 490Schema de rezoluţie a grupului prevăzută la art. 488 trebuie să fie elaborată astfel încât aceasta: a)să ţină seama şi să urmeze planurile de rezoluţie prevăzute la art. 76-83, cu excepţia cazului în care autorităţile de rezoluţie, printre care şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, consideră, având în vedere circumstanţele cazului, că obiectivele rezoluţiei vor fi obţinute mai eficace prin întreprinderea de acţiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluţie; b)să descrie acţiunile de rezoluţie care ar trebui întreprinse de autorităţile de rezoluţie relevante în legătură cu întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană sau cu anumite entităţi din grup în scopul de a îndeplini obiectivele rezoluţiei şi principiile prevăzute la art. 177-179 şi art. 188-193; c)să precizeze modul în care trebuie coordonate aceste acţiuni de rezoluţie; d)să stabilească un plan de finanţare care să ţină cont de planul de rezoluţie a grupului, de principiile de partajare a responsabilităţii stabilite în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) lit. f) şi de mutualizare astfel cum este prevăzut la art. 561-564. Articolul 491(1) În conformitate cu prevederile art. 492, schema de rezoluţie a grupului ia forma unei decizii comune a autorităţii de rezoluţie la nivel de grup şi a Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, şi a celorlalte autorităţi de rezoluţie responsabile de filialele care fac obiectul acestei scheme. (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, poate solicita Autorităţii bancare europene să acorde asistenţă autorităţilor de rezoluţie implicate, pentru obţinerea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 492În cazul în care oricare din celelalte autorităţi de rezoluţie, inclusiv, după caz, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, nu este de acord cu schema de rezoluţie a grupului propusă de autoritatea de rezoluţie la nivel de grup sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acţiuni de rezoluţie independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituţie sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), aceasta prezintă în detaliu motivele dezacordului sau motivele abaterii de la schema de rezoluţie, le notifică autorităţii de rezoluţie a grupului şi celorlalte autorităţi de rezoluţie care fac obiectul schemei de rezoluţie la nivel de grup şi informează aceste autorităţi cu privire la acţiunile sau măsurile pe care le va lua. Atunci când prezintă motivele dezacordului său, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, ţine seama de planurile de rezoluţie prevăzute la art. 76-83, de impactul potenţial asupra stabilităţii financiare din statele membre în cauză, precum şi de efectul potenţial al acţiunilor sau măsurilor asupra altor părţi ale grupului. Articolul 493Autorităţile de rezoluţie care nu şi-au exprimat dezacordul în temeiul art. 492, inclusiv, după caz, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluţie a grupului care vizează entităţile din grup aflate în statul lor membru. Articolul 494Decizia comună prevăzută la art. 491 sau 493 ori decizia adoptată în absenţa deciziei comune prevăzute la art. 492 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Articolul 495Autorităţile din România implicate în rezoluţie întreprind toate acţiunile prevăzute la art. 486-497 fără întârziere şi ţinând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situaţiei. Articolul 496În situaţiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluţie a grupului, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluţie cu celelalte autorităţi de rezoluţie, care întreprind acţiuni de rezoluţie în legătură cu entităţile relevante din grup, în vederea realizării unei strategii de rezoluţie coordonate pentru toate entităţile din grup care intră sau sunt susceptibile de a intra în dificultate majoră. Articolul 497Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, informează periodic şi pe deplin membrii colegiului de rezoluţie cu privire la acţiunile sau măsurile luate în raport cu orice entitate din grup şi la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea acestora. Capitolul VIIRezoluţia grupului în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup Articolul 498(1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, decide că o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană pentru care este responsabilă întruneşte condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, aceasta notifică fără întârziere informaţiile prevăzute de art. 473 supraveghetorului consolidant, dacă acesta este o autoritate distinctă, precum şi celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie al grupului în cauză.(2) Acţiunile de rezoluţie sau măsurile de insolvenţă luate pentru scopurile art. 473 lit. b) pot include implementarea unei scheme de rezoluţie a grupului întocmite în conformitate cu prevederile art. 478 în oricare dintre următoarele situaţii:a)acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri la nivelul întreprinderii-mamă, notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b), fac probabilă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru; b)acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri luate numai la nivelul întreprinderii-mamă nu sunt suficiente pentru stabilizarea situaţiei sau nu asigură, probabil, un rezultat optim; c)una sau mai multe filiale îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, conform concluziei autorităţilor de rezoluţie responsabile pentru filialele respective; sau d)acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri luate la nivelul grupului avantajează filialele din grup în aşa fel încât o schemă de rezoluţie a grupului devine adecvată. Articolul 499(1) În cazul în care acţiunile propuse de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, în temeiul art. 498 nu includ o schemă de rezoluţie a grupului, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, ia propria decizie după consultarea membrilor colegiului de rezoluţie.(2) Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, ia în considerare şi urmează planurile de rezoluţie prevăzute la art. 64-72, cu excepţia cazului în care autorităţile de rezoluţie consideră, ţinând seama de circumstanţele cazului, că obiectivele rezoluţiei vor fi realizate într-un mod mai eficace prin întreprinderea unor acţiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluţie. (3) Decizia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, ia totodată în considerare stabilitatea financiară din statele membre în cauză. Articolul 500(1) În cazul în care acţiunile propuse de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, în temeiul art. 498 includ o schemă de rezoluţie a grupului, respectiva schemă de rezoluţie ia forma unei decizii comune a Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi a autorităţilor de rezoluţie responsabile pentru filialele care fac obiectul schemei de rezoluţie a grupului.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, poate solicita Autorităţii bancare europene să acorde asistenţă autorităţilor de rezoluţie implicate în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 501În cazul în care oricare dintre autorităţile de rezoluţie nu este de acord cu schema de rezoluţie la nivel de grup propusă de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acţiuni de rezoluţie independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituţie sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi celorlalte autorităţi de rezoluţie care fac obiectul schemei de rezoluţie la nivel de grup le sunt prezentate de către respectiva autoritate de rezoluţie în detaliu motivele dezacordului sau motivele de abatere de la schema de rezoluţie a grupului, sunt notificate şi sunt informate de către respectiva autoritate de rezoluţie cu privire la acţiunile sau măsurile pe care intenţionează să le ia. Articolul 502Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, şi celelalte autorităţi de rezoluţie care nu şi-au exprimat dezacordul faţă de schema de rezoluţie a grupului în temeiul art. 501 pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluţie a grupului care se referă la entităţile din grup aflate în statul lor membru. Articolul 503Decizia comună prevăzută la art. 500 sau 502 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Articolul 504(1) Autorităţile din România implicate în rezoluţie întreprind toate acţiunile prevăzute la art. 498-504 fără întârziere şi ţinând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situaţiei.(2) În situaţiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluţie a grupului şi autorităţile de rezoluţie întreprind acţiuni de rezoluţie în legătură cu orice entitate relevantă din grup, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluţie în vederea realizării unei strategii de rezoluţie coordonate pentru toate entităţile din grup afectate.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, care întreprinde acţiuni de rezoluţie în legătură cu o entitate relevantă din grup, informează periodic şi pe deplin membrii colegiului de rezoluţie cu privire la acţiunile sau măsurile respective şi la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea lor. Capitolul VIIIRezoluţia grupului în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 505Acţiunile de rezoluţie sau măsurile de insolvenţă luate pentru scopurile art. 486 lit. b) pot include implementarea unei scheme de rezoluţie a grupului întocmite în conformitate cu prevederile art. 490 în oricare dintre următoarele situaţii: a)acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri la nivelul întreprinderii-mamă, notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b), fac probabilă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru; b)acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri luate numai la nivelul întreprinderii-mamă nu sunt suficiente pentru stabilizarea situaţiei sau nu asigură, probabil, un rezultat optim; c)una sau mai multe filiale îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187, conform concluziei autorităţilor de rezoluţie responsabile pentru filialele respective; sau d)acţiunile de rezoluţie sau alte măsuri luate la nivelul grupului avantajează filialele din grup în aşa fel încât o schemă de rezoluţie a grupului devine adecvată. Articolul 506(1) În cazul în care acţiunile propuse de autoritatea de rezoluţie la nivel de grup, în temeiul art. 505 includ o schemă de rezoluţie a grupului, respectiva schemă de rezoluţie ia forma unei decizii comune a autorităţii de rezoluţie la nivel de grup, a Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie la nivel individual, şi a celorlalte autorităţi de rezoluţie responsabile pentru filialele care fac obiectul schemei de rezoluţie a grupului. (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, poate solicita Autorităţii bancare europene să acorde asistenţă autorităţilor de rezoluţie implicate, pentru obţinerea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 507În cazul în care oricare dintre celelalte autorităţi de rezoluţie, inclusiv, după caz, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, nu este de acord cu schema de rezoluţie a grupului propusă de către autoritatea de rezoluţie la nivel de grup sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acţiuni de rezoluţie independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituţie sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din prezenta lege sau la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE, aceasta prezintă în detaliu motivele dezacordului sau motivele de abatere de la schema de rezoluţie a grupului, le notifică autorităţii de rezoluţie a grupului şi celorlalte autorităţi de rezoluţie care fac obiectul schemei de rezoluţie la nivel de grup şi informează aceste autorităţi cu privire la acţiunile sau măsurile pe care intenţionează să le ia. Atunci când prezintă motivele dezacordului său, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, ţine seama de planurile de rezoluţie la care se face referire la art. 76-83, de impactul potenţial asupra stabilităţii financiare din statele membre în cauză, precum şi de efectul potenţial al acţiunilor sau măsurilor asupra altor părţi ale grupului. Articolul 508Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, împreună cu celelalte autorităţile de rezoluţie care nu şi-au exprimat dezacordul faţă de schema de rezoluţie a grupului în temeiul art. 507 pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluţie a grupului care se referă la entităţile din grup aflate în respectivele state membre. Articolul 509Decizia comună prevăzută la art. 506 sau 508 ori deciziile adoptate în absenţa deciziei comune prevăzute la art. 507 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă şi este aplicată în mod corespunzător. Articolul 510(1) Autorităţile din România implicate în rezoluţie întreprind toate acţiunile prevăzute la art. 505-510 fără întârziere şi ţinând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situaţiei.(2) În situaţiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluţie a grupului şi autorităţile de rezoluţie întreprind acţiuni de rezoluţie în legătură cu entităţile relevante din grup, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluţie în vederea realizării unei strategii de rezoluţie coordonate pentru toate entităţile din grup afectate.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, care întreprinde acţiuni de rezoluţie în raport cu orice entitate relevantă din grup informează periodic şi pe deplin membrii colegiului de rezoluţie cu privire la acţiunile sau măsurile întreprinse în legătură cu entităţile relevante din grup şi la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea acestora. Articolul 511Prezentul titlu se aplică în mod corespunzător în relaţia dintre Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Titlul VIRelaţii cu state terţe Capitolul IAcorduri cu state terţe Articolul 512 (1) România poate încheia acorduri bilaterale cu un stat terţ până la data intrării în vigoare a unui acord încheiat la nivelul Uniunii Europene cu statul terţ respectiv, potrivit art. 93 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE, în măsura în care aceste acorduri bilaterale sunt conforme cu prezentul titlu.(2) Acordurile bilaterale prevăzute la alin. (1) se referă la modalităţile de cooperare dintre Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi autorităţile relevante din statul terţ, printre altele, cu scopul de a face schimb de informaţii privitoare la planificarea redresării şi rezoluţiei în ceea ce priveşte instituţiile de credit, instituţiile financiare, întreprinderilemamă şi instituţiile din statul terţ respectiv.(3) Acordurile prevăzute la alin. (1) urmăresc să asigure în special instituirea unor procese şi mecanisme de cooperare între Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi autorităţile relevante din statul terţ în vederea îndeplinirii unora sau a tuturor sarcinilor şi exercitarea unora sau a tuturor competenţelor următoare:a)elaborarea de planuri de rezoluţie în conformitate cu prevederile art. 49-83 şi cu cerinţe similare impuse de legislaţia statului terţ respectiv; b)evaluarea posibilităţilor de soluţionare ale acestor instituţii şi grupuri în conformitate cu prevederile art. 85-91 şi cu cerinţe similare impuse de legislaţia statului terţ respectiv; c)aplicarea competenţelor de abordare sau înlăturare a obstacolelor din calea posibilităţilor de soluţionare în conformitate cu prevederile art. 92-116 şi a oricăror altor competenţe similare prevăzute de legislaţia statului terţ respectiv; d)aplicarea măsurilor de intervenţie timpurie în conformitate cu prevederile art. 149-151 şi a oricăror altor competenţe similare prevăzute de legislaţia statului terţ respectiv; e)aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie, precum şi a unor competenţe similare care pot fi exercitate de către autorităţile relevante din statul terţ respectiv. Capitolul IIRecunoaşterea şi punerea în aplicare a procedurilor de rezoluţie din state terţe Articolul 513Dispoziţiile art. 514-518 se aplică în legătură cu procedurile de rezoluţie din state terţe cu condiţia absenţei şi, respectiv, până la momentul în care intră în vigoare un acord internaţional prevăzut la art. 93 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE cu statul terţ relevant. Prevederile art. 514-518 se aplică şi ulterior datei intrării în vigoare a unui acord internaţional prevăzut la art. 93 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE cu statul terţ relevant, în măsura în care recunoaşterea şi punerea în aplicare a procedurilor de rezoluţie din statul terţ nu sunt reglementate prin acordul respectiv. Articolul 514(1) Banca Naţională a României poate participa, în cadrul unui colegiu de rezoluţie european instituit în condiţiile prevăzute la art. 464-468, la adoptarea unei decizii comune cu privire la oportunitatea recunoaşterii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 519, a procedurilor de rezoluţie dintr-un stat terţ în legătură cu o instituţie sau o întreprindere-mamă din statul terţ, care: a)are filiale stabilite în Uniunea Europeană sau sucursale situate în Uniunea Europeană şi considerate semnificative de două sau mai multe state membre; sau b)deţine active, drepturi sau obligaţii situate în două sau mai multe state membre sau care sunt reglementate de dreptul statelor membre respective. (2) În cazul în care se adoptă decizia comună privind recunoaşterea procedurilor de rezoluţie dintr-un stat terţ, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, face demersuri pentru punerea în aplicare a procedurilor de rezoluţie recunoscute din statul terţ prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor relevante din prezenta lege. Articolul 515(1) În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie participante la colegiul de rezoluţie european sau dacă nu există un colegiu de rezoluţie european, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ia propria decizie cu privire la oportunitatea recunoaşterii şi a punerii în aplicare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 519, a procedurilor de rezoluţie dintr-un stat terţ în legătură cu o instituţie sau o întreprindere-mamă din statul terţ.(2) Decizia trebuie să ţină seama în mod corespunzător de interesele fiecărui stat membru în care îşi desfăşoară activitatea o instituţie sau o întreprindere-mamă dintr-un stat terţ şi în special de impactul potenţial al recunoaşterii şi al punerii în aplicare a procedurilor de rezoluţie din statul terţ asupra celorlalte părţi ale grupului şi stabilităţii financiare din statele membre respective. Articolul 516Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este abilitată, cel puţin: a)să-şi exercite competenţele de rezoluţie în legătură cu activele unei instituţii de credit sau întreprinderi-mamă dintr-un stat terţ care sunt situate în România sau care sunt reglementate de legislaţia din România, precum şi în legătură cu drepturile sau obligaţiile unei instituţii de credit dintr-un stat terţ care sunt înregistrate în România, de sucursala din Uniune sau care sunt reglementate de legislaţia din România ori pentru care există creanţe care pot fi executate în România privind astfel de drepturi sau obligaţii; b)perfectarea transferului de acţiuni sau instrumente de proprietate, într-o filială din Uniune stabilită în România, inclusiv solicitând unei alte persoane să întreprindă acţiuni pentru perfectarea acestui transfer; c)exercitarea competenţelor prevăzute la art. 406-409, art. 410-412 sau art. 413-419 în legătură cu drepturile oricărei părţi dintr-un contract cu o entitate prevăzută la art. 514, atunci când aceste competenţe sunt necesare pentru a pune în aplicare proceduri de rezoluţie din state terţe; şi d)să facă neexercitabil orice drept contractual de a înceta, stinge sau accelera contracte ori de a aduce atingere drepturilor contractuale ale entităţilor prevăzute la art. 514 şi ale altor entităţi din grup, în cazul în care un astfel de drept decurge din acţiunile de rezoluţie întreprinse cu privire la instituţia de credit dintr-un stat terţ, întreprinderea-mamă a entităţilor respective sau la alte entităţi din grup, fie de autoritatea de rezoluţie din statul terţ, fie în temeiul cerinţelor legale sau de reglementare privind mecanismele de rezoluţie din statul respectiv, cu condiţia să fie în continuare îndeplinite obligaţiile contractuale esenţiale, inclusiv obligaţiile de plată şi de livrare şi furnizarea de garanţii reale. Articolul 517Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate întreprinde, atunci când este necesar în interesul public, acţiuni de rezoluţie cu privire la o întreprindere-mamă din România în cazul în care autoritatea relevantă din statul terţ stabileşte că o instituţie care este înregistrată în statul terţ respectiv îndeplineşte condiţiile pentru declanşarea procedurii de rezoluţie în conformitate cu legislaţia statului terţ respectiv. În acest scop, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să utilizeze orice competenţe în materie de rezoluţie cu privire la respectiva întreprindere-mamă din România, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 400-405. Articolul 518Recunoaşterea şi punerea în aplicare a procedurilor de rezoluţie din state terţe nu aduc atingere procedurilor de insolvenţă derulate în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile, după caz, în conformitate cu prezenta lege. Capitolul IIIDreptul de a refuza recunoaşterea sau punerea în aplicare a procedurilor de rezoluţie din state terţe Articolul 519După consultarea altor autorităţi de rezoluţie, în cazul în care s-a instituit un colegiu de rezoluţie european în condiţiile prevăzute la art. 464-468, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate refuza recunoaşterea sau punerea în aplicare a procedurilor de rezoluţie din state terţe prevăzute de art. 514, în cazul în care consideră: a)că procedurile de rezoluţie din statul terţ ar avea un efect negativ asupra stabilităţii financiare din România sau că procedurile respective ar avea un efect negativ asupra stabilităţii financiare a unui alt stat membru; b)că pentru realizarea unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluţiei este necesară întreprinderea unei acţiuni de rezoluţie independente în conformitate cu prevederile art. 520-522 în legătură cu o sucursală în România; c)că creditorii, inclusiv, în special, deponenţii localizaţi sau care trebuie despăgubiţi într-un stat membru, nu ar beneficia de acelaşi tratament precum cel al creditorilor din statul terţ şi deponenţii cu drepturi legale similare conform procedurii de rezoluţie din statul terţ de origine; d)că, după consultarea cu Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, recunoaşterea sau punerea în aplicare a procedurii de rezoluţie din statul terţ ar avea implicaţii fiscale semnificative pentru România; sau e)că efectele unei astfel de recunoaşteri sau puneri în aplicare ar contraveni legislaţiei naţionale aplicabile. Capitolul IVRezoluţia sucursalelor în România ale instituţiilor de credit din state terţe Articolul 520(1) Banca Naţională României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, deţine competenţele necesare pentru a acţiona în legătură cu o sucursală în România a unei instituţii de credit dintr-un stat terţ care nu face obiectul vreunei proceduri de rezoluţie din statul terţ sau care face obiectul unei proceduri din acel stat şi se aplică una dintre situaţiile prevăzute la art. 519.(2) Dispoziţiile art. 400-405 se aplică în cazul exercitării unor astfel competenţe. Articolul 521Banca Naţională României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este abilitată să exercite competenţele prevăzute la art. 520 în cazul în care aceasta consideră că întreprinderea unei acţiuni este necesară în interesul public şi dacă cel puţin una dintre următoarele condiţii este îndeplinită: a)sucursala situată în România nu mai îndeplineşte sau este probabil să nu mai îndeplinească condiţiile impuse de legislaţia naţională aplicabilă pentru autorizare şi funcţionare în România şi nu există nicio perspectivă potrivit căreia vreo măsură a sectorului privat ori vreo măsură de supraveghere sau vreo măsură întreprinsă de statul terţ relevant ar putea restabili conformarea sucursalei sau preveni intrarea sa în situaţia de dificultate majoră, într-un interval de timp considerat de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, ca fiind rezonabil; b)instituţia de credit din statul terţ este, în opinia Băncii Naţionale României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, incapabilă, reticentă sau pasibilă de a se afla în incapacitate să îşi achite obligaţiile faţă de creditorii din Uniunea Europeană, ori obligaţiile create sau înregistrate prin sucursala sa, pe măsură ce acestea devin exigibile, iar Banca Naţională României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, consideră că nicio procedură de rezoluţie sau de insolvenţă din statul terţ nu a fost sau nu va fi declanşată în legătură cu respectiva instituţie de credit din statul terţ într-un interval de timp rezonabil; c)autoritatea relevantă din statul terţ a iniţiat o procedură de rezoluţie în legătură cu instituţia de credit din statul terţ sau a notificat Băncii Naţionale României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, intenţia sa de a iniţia o astfel de procedură. Articolul 522În cazul în care Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, întreprinde o acţiune independentă în legătură cu o sucursală în România a unei instituţii de credit dintr-un stat terţ, aceasta are în vedere obiectivele rezoluţiei şi întreprinde acţiunea în conformitate cu următoarele principii şi cerinţe, în măsura în care acestea sunt relevante: a)principiile stabilite la art. 188-193; b)cerinţele referitoare la aplicarea instrumentelor de rezoluţie prevăzute la art. 201-213. Capitolul VCooperarea cu autorităţile din state terţe Articolul 523Dispoziţiile art. 524-526 se aplică în ceea ce priveşte cooperarea cu statele terţe în absenţa şi, respectiv, până la momentul în care intră în vigoare acordul internaţional prevăzut la art. 93 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE cu statul terţ relevant. Dispoziţiile art. 524-526 se aplică şi ulterior intrării în vigoare a unui acord internaţional, prevăzut la art. 93 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE cu statul terţ relevant, în măsura în care aspectele care fac obiectul prevederilor art. 524-526 nu sunt reglementate prin acordul respectiv. Articolul 524(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, sau, după caz, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, încheie acorduri de cooperare neobligatorii în conformitate cu acordul-cadru încheiat de Autoritatea bancară europeană cu autorităţile relevante din statele terţe prevăzute la art. 97 alin. (2) din Directiva 2014/59/UE.(2) Dispoziţiile art. 523-526 nu împiedică România sau Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale cu state terţe, în conformitate cu prevederile art. 33 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Articolul 525Acordurile de cooperare încheiate între Banca Naţională României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie şi autorităţile de rezoluţie ale statelor terţe în conformitate cu prevederile art. 523-526 pot include dispoziţii privind următoarele aspecte: a)schimbul de informaţii necesar pentru pregătirea şi actualizarea planurilor de rezoluţie; b)consultarea şi cooperarea pentru elaborarea planurilor de rezoluţie, inclusiv a principiilor privind exercitarea competenţelor prevăzute la art. 513-518 şi art. 520-522 şi a unor competenţe similare prevăzute de legislaţia statelor terţe relevante; c)schimbul de informaţii necesare pentru aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie şi a unor competenţe similare prevăzute de legislaţia statelor terţe relevante; d)avertizări timpurii adresate părţilor la acordul de cooperare sau consultarea acestora înainte de întreprinderea oricărei acţiuni importante în temeiul prezentei legi sau al legislaţiei statelor terţe relevante în legătură cu instituţia de credit sau grupul care face obiectul acordului; e)coordonarea comunicărilor publice în cazul întreprinderii unor acţiuni comune de rezoluţie; f)procedurile şi aranjamentele privind schimbul de informaţii şi cooperarea în conformitate cu prevederile lit. a)-e), inclusiv, după caz, prin instituirea şi funcţionarea unor grupuri de gestionare a crizelor. Articolul 526Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie sau de autoritate competentă, notifică Autoritatea bancară europeană în legătură cu toate acordurile de cooperare încheiate de aceasta în respectivele calităţi în conformitate cu prevederile art. 523-525. Capitolul VISchimbul de informaţii confidenţiale Articolul 527Banca Naţională României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie şi/sau de autoritate competentă şi Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, fac schimb de informaţii confidenţiale, care includ şi planuri de redresare, cu autorităţile relevante din statele terţe numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)autorităţile din statele terţe respective fac obiectul unor cerinţe şi standarde în materie de secret profesional care sunt considerate a fi, în opinia tuturor autorităţilor implicate, cel puţin echivalente cu cele impuse la art. 448-452. În măsura în care schimbul de informaţii se referă la date cu caracter personal, procesarea şi transmiterea unor astfel de date către autorităţile statelor terţe sunt reglementate de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi de legislaţia Uniunii Europene în materie;b)informaţiile sunt necesare pentru îndeplinirea de către autorităţile relevante din statele terţe a funcţiilor de rezoluţie prevăzute de dreptul intern al acestora care sunt comparabile cu cele prevăzute în prezenta lege şi, în conformitate cu dispoziţiile lit. a), informaţiile nu sunt utilizate în niciun alt scop. Articolul 528În cazul în care informaţiile confidenţiale provin de la un alt stat membru, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie şi/sau de autoritate competentă, şi Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent, nu divulgă aceste informaţii autorităţilor relevante din statele terţe decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)autoritatea relevantă a statului membru din care provin informaţiile este de acord cu această divulgare; b)informaţiile sunt divulgate doar în scopurile permise de către autoritatea prevăzută la lit. a). Articolul 529În aplicarea prevederilor art. 527-528, informaţiile sunt considerate confidenţiale dacă ele fac obiectul cerinţelor de confidenţialitate în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene. Titlul VIIMecanismele de finanţare a rezoluţiei Capitolul IDispoziţii generale Articolul 530Fondul de rezoluţie bancară stabilit conform art. 531-535, mecanismele de finanţare a rezoluţiei din alte state membre, mecanismul de acordare de împrumuturi reciproce între fondul de rezoluţie bancară pe de o parte şi mecanisme de finanţare a rezoluţiei din alte state membre pe de altă parte, prevăzute la art. 550-555, precum şi mecanismul de participare a fondului de rezoluţie bancară şi a celorlalte mecanisme de finanţare a rezoluţiei din alte state membre la finanţarea rezoluţiei la nivelul grupului potrivit art. 556-564 fac parte din sistemul de mecanisme de finanţare a rezoluţiei care urmează să fie înfiinţat la nivel european. Articolul 531În vederea asigurării aplicării eficace a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie de către Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie se constituie fondul de rezoluţie bancară, ale cărui resurse se utilizează conform obiectivelor rezoluţiei şi principiilor prevăzute la art. 177-179 şi art. 188-193. Articolul 532Resursele fondului de rezoluţie bancară sunt administrate de către Fondul de garantare a depozitelor bancare potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană referitoare la fondul de rezoluţie. Articolul 533(1) Fondul de rezoluţie bancară se constituie prin preluarea resurselor fondului de restructurare bancară reglementat prin titlul II din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îşi încetează astfel existenţa, şi se alimentează, în vederea asigurării unor resurse adecvate, din următoarele surse financiare:a)contribuţii anuale conform prevederilor art. 542-545, în vederea atingerii nivelului-ţintă prevăzut la art. 538-540; b)contribuţii extraordinare, conform prevederilor art. 546-548, în cazul în care contribuţiile prevăzute la lit. a) sunt insuficiente în opinia Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi c)împrumuturi şi alte forme de sprijin prevăzute la art. 549.(2) Nivelul contribuţiilor anuale şi extraordinare ale instituţiilor de credit la fondul de rezoluţie bancară se stabileşte de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi şi ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană referitoare la fondul de rezoluţie.(3) Instituţiile de credit plătesc Fondului de garantare a depozitelor contribuţiile prevăzute la alin. (2) în termenele comunicate de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie. (4) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate stabili ca un procent de maximum 30% din totalul contribuţiilor anuale ale instituţiilor de credit, colectate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, să poată fi sub formă de angajamente de plată irevocabile, garantate în întregime prin active cu grad scăzut de risc, negrevate de sarcini în favoarea unor terţi, emise în favoarea Fondului de garantare a depozitelor bancare şi destinate exclusiv utilizării în scopurile prevăzute la art. 536. (5) Contribuţiile anuale şi extraordinare ale instituţiilor de credit la fondul de rezoluţie bancară sunt recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal. Articolul 534(1) Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, are obligaţia să investească resursele financiare disponibile ale fondului de rezoluţie bancară în active cu grad scăzut de risc, într-o manieră suficient de diversificată.(2) Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie bancară, trebuie să stabilească strategia privind investirea resurselor fondului de rezoluţie bancară şi să o revizuiască periodic, cu frecvenţă cel puţin anuală.(3) Strategia privind investirea resurselor fondului de rezoluţie bancară are ca obiective principale minimizarea riscului şi lichiditatea plasamentelor, iar ca obiectiv complementar randamentul acestora. Criteriile de selectare a plasamentelor vor fi cuantificate şi ierarhizate în funcţie de aceste trei obiective.(4) În aplicarea prevederilor art. 530-555, expresia „active cu grad scăzut de risc" are înţelesul prevăzut de legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor. Articolul 535Resursele fondului de rezoluţie bancară se utilizează potrivit deciziei Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi numai pentru scopurile prevăzute la art. 536. Articolul 536(1) Utilizarea resurselor fondului de rezoluţie bancară se decide de Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie pentru acoperirea necesităţilor legate de aplicarea eficace a instrumentelor de rezoluţie, astfel:a)pentru garantarea activelor sau obligaţiilor instituţiei supuse rezoluţiei, ale filialelor sale, ale unei instituţii-punte sau ale unui vehicul de administrare a activelor; b)pentru a acorda împrumuturi instituţiei supuse rezoluţiei, filialelor sale, unei instituţii-punte sau unui vehicul de administrare a activelor; c)pentru achiziţia de active ale instituţiei supuse rezoluţiei; d)pentru a furniza finanţarea necesară unei instituţii-punte ori unui vehicul de administrare a activelor; e)pentru a plăti despăgubiri acţionarilor sau creditorilor conform art. 427; f)pentru a furniza finanţare instituţiei supuse rezoluţiei în locul reducerii valorii sau conversiei datoriilor anumitor creditori, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, iar autoritatea de rezoluţie a instituţiilor de credit decide să excludă anumiţi creditori din aria de aplicare a recapitalizării interne, conform art. 287-292; g)pentru a acorda împrumuturi altor mecanisme de finanţare, în mod voluntar, conform art. 551-554; h)pentru rambursarea împrumuturilor contractate şi a costurilor asociate acestora; i)pentru orice combinaţie a măsurilor prevăzute la lit. a)-h). (2) Resursele fondului de rezoluţie bancară pot fi utilizate pentru luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) şi în relaţia cu un eventual achizitor, în cadrul instrumentului de vânzare a afacerii. Articolul 537Resursele fondului de rezoluţie bancară nu pot fi utilizate în mod direct pentru a absorbi pierderile unei instituţii de credit sau ale unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau pentru recapitalizarea acestora. În cazul în care utilizarea resurselor fondului de rezoluţie bancară în scopurile prevăzute la art. 536 are ca efect indirect transferarea către acest mecanism de finanţare a unei părţi din pierderile unei instituţii de credit sau ale unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), se aplică principiile care reglementează utilizarea resurselor fondului de rezoluţie bancară prevăzute la art. 285-295. Articolul 538 (1) Nivelul-ţintă pentru resursele financiare disponibile ale fondului de rezoluţie bancară este 1% din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituţiilor de credit autorizate pe teritoriul României.(2) Nivelul prevăzut la alin. (1) trebuie atins pentru prima dată cel târziu la 31 decembrie 2024. Articolul 539 (1) În aplicarea prevederilor art. 538, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, stabileşte nivelul contribuţiilor anuale ale instituţiilor de credit la fondul de rezoluţie bancară astfel încât acestea să fie repartizate cât mai uniform posibil în timp, dar ţinându-se seama în mod corespunzător de faza ciclului economic şi de impactul pe care contribuţiile prociclice îl pot avea asupra poziţiei financiare a instituţiilor de credit care contribuie. (2) Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie poate prelungi termenul prevăzut la art. 538 alin. (2) până la care trebuie atins nivelul-ţintă, cu maximum 4 ani, dacă se fac plăţi din fondul de rezoluţie bancară care cumulate depăşesc 0,5% din depozitele acoperite ale tuturor instituţiilor de credit autorizate pe teritoriul României. Articolul 540(1) Ulterior termenului prevăzut la art. 538, după atingerea nivelului-ţintă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate decide suspendarea plăţii contribuţiilor anuale, urmând ca aceasta să fie reluată atunci când nivelul resurselor financiare disponibile scade sub nivelul-ţintă, cel puţin până la restabilirea acestuia. Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate decide ca plata contribuţiilor să fie reluată şi anterior acestui moment.(2) După atingerea nivelului-ţintă pentru prima dată, dacă resursele financiare disponibile scad la mai puţin de două treimi din nivelul-ţintă, contribuţiile anuale se stabilesc la un nivel care să permită atingerea nivelului-ţintă în termen de şase ani.(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, stabileşte nivelul contribuţiei anuale pentru situaţiile vizate de prezentul articol, ţinând cont de faza ciclului economic şi de impactul pe care contribuţiile prociclice îl pot avea asupra instituţiilor de credit care contribuie. Articolul 541În aplicarea prevederilor art. 530-568, referirea la instituţii de credit include sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state terţe. Articolul 542(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, determină contribuţia anuală a fiecărei instituţii de credit potrivit ponderii valorii datoriilor instituţiei de credit, excluzând fondurile proprii, şi deducând depozitele acoperite ale acesteia în valoarea agregată a datoriilor tuturor instituţiilor de credit autorizate pe teritoriul României, excluzând fondurile proprii agregate, şi deducând depozitele acoperite agregate ale acestora.(2) Contribuţiile determinate potrivit alin. (1) sunt ajustate de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în funcţie de profilul de risc al fiecărei instituţii de credit şi comunicate Fondului de garantare a depozitelor bancare, în calitate de administrator al fondului de rezoluţie, în scopul colectării acestora. Articolul 543(1) Pentru determinarea contribuţiei anuale, fiecare instituţie de credit transmite informaţiile necesare Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, potrivit formatului solicitat.(2) Dacă o instituţie de credit nu plăteşte contribuţiile potrivit art. 530-568, Fondul de garantare a depozitelor bancare va notifica de îndată acest lucru Băncii Naţionale României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în vederea luării măsurilor necesare.(3) În cazul prevăzut la alin. (2), Banca Naţională a României poate debita contul curent al instituţiei de credit în cauză cu sumele datorate.(4) Aplicarea de sancţiuni unei instituţii de credit pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 530-568 nu conduce la exceptarea instituţiei de credit de la plata obligaţiilor corespunzătoare pentru exerciţiul financiar în cursul căruia i sau aplicat aceste sancţiuni. Articolul 544Resursele financiare colectate în baza art. 542-545 pot fi utilizate exclusiv pentru scopurile prevăzute la art. 536. Veniturile din investirea resurselor fondului de rezoluţie bancară pot fi utilizate potrivit legislaţiei care reglementează funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor bancare. Articolul 545Cu respectarea prevederilor art. 214-235, art. 239-280 sumele primite de la instituţia supusă rezoluţiei sau de la instituţia-punte, dobânzile şi alte venituri generate de investiţii, precum şi toate celelalte venituri obţinute din administrarea fondului de rezoluţie bancară sunt afectate alimentării fondului de rezoluţie bancară. Articolul 546(1) În cazul în care resursele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea fondului de rezoluţie bancară, fiecare instituţie de credit plăteşte o contribuţie extraordinară, stabilită de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, cu respectarea dispoziţiilor art. 542.(2) Contribuţiile extraordinare nu pot fi mai mari decât triplul contribuţiilor anuale stabilite conform art. 542-545. Articolul 547Dispoziţiile art. 543-545 sunt aplicabile la stabilirea contribuţiilor extraordinare. Articolul 548(1) Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie a instituţiilor de credit poate amâna, integral sau parţial, obligaţia unei instituţii de credit de a plăti contribuţia extraordinară la fondul de rezoluţie bancară în cazul în care plata contribuţiei ar periclita lichiditatea sau solvabilitatea instituţiei de credit. O astfel de amânare nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de şase luni, dar poate fi reînnoită la cererea instituţiei de credit.(2) Contribuţiile extraordinare a căror plată este amânată în temeiul prezentului articol trebuie plătite atunci când aceasta nu mai periclitează lichiditatea sau solvabilitatea instituţiei de credit. Articolul 549Fondul de garantare a depozitelor bancare este abilitat să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituţii de credit, instituţii financiare sau alte părţi terţe, în cazul în care sumele colectate conform art. 542-545 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea fondului de rezoluţie bancară, iar contribuţiile extraordinare prevăzute la art. 546-548 nu sunt imediat accesibile sau suficiente. Articolul 550Fondul de garantare a depozitelor bancare este abilitat să contracteze împrumuturi de la mecanisme de finanţare a rezoluţiei de pe teritoriul Uniunii Europene, în cazurile în care: a)sumele colectate conform art. 542-545 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea fondului de rezoluţie bancară; b)contribuţiile extraordinare prevăzute la art. 546-548 nu sunt imediat accesibile; şi c)mecanismele de finanţare alternative prevăzute la art. 549 nu sunt imediat accesibile în condiţii rezonabile. Articolul 551Fondul de garantare a depozitelor bancare este abilitat să acorde împrumuturi, din resursele fondului de rezoluţie bancară, altor mecanisme de finanţare de pe teritoriul Uniunii Europene, în situaţia în care pentru respectivele mecanisme de finanţare sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 550 şi sunt respectate dispoziţiile art. 536 şi 537. Articolul 552La primirea unei solicitări în temeiul art. 551, Fondul de garantare a depozitelor bancare formulează în regim de urgenţă o propunere de decizie în legătură cu aceasta pe care o transmite, însoţită de fundamentarea aferentă, Băncii Naţionale României, în calitate de autoritate de rezoluţie şi Ministerului Finanţelor Publice în calitate de minister competent. Decizia cu privire la acordarea unui împrumut trebuie să fie luată în consens de respectivele autorităţi. Articolul 553(1) Rata dobânzii, perioada de rambursare, alţi termeni şi condiţii ale împrumutului se stabilesc de comun acord de către Fondul de garantare a depozitelor bancare şi celelalte mecanisme de finanţare participante la împrumut.(2) Împrumuturile fiecărui mecanism de finanţare participant trebuie să aibă aceeaşi rată a dobânzii, aceeaşi perioadă de rambursare, aceiaşi termeni şi aceleaşi condiţii, cu excepţia cazului în care mecanismele de finanţare participante convin, în unanimitate, să procedeze altfel. Articolul 554Suma acordată ca împrumut din resursele fondului de rezoluţie bancară se determină potrivit proporţiei valorii depozitelor acoperite de Fondul de garantare a depozitelor bancare în suma agregată a depozitelor acoperite din statele membre ale mecanismelor de finanţare a rezoluţiei participante. Aceste cote de participare pot fi modificate cu acordul tuturor mecanismelor de finanţare participante. Articolul 555Împrumutul acordat, în temeiul art. 551-554, unui mecanism de finanţare a rezoluţiei dintr-un alt stat membru se tratează ca activ al fondului de rezoluţie bancară şi se ia în considerare la determinarea nivelului-ţintă de finanţare. Capitolul IIFinanţarea rezoluţiei la nivelul grupului pentru care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel de grup Articolul 556În cazul rezoluţiei unui grup conform art. 473-497 sau art. 498-511 fondul de rezoluţie bancară contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului conform art. 557-564. Articolul 557(1) În aplicarea prevederilor art. 556, Banca Naţională României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, după consultarea cu autorităţile de rezoluţie ale instituţiilor care fac parte din grup, propune, dacă este necesar înainte de luarea oricăror acţiuni de rezoluţie, un plan de finanţare ca element component al schemei de rezoluţie a grupului prevăzute la art. 473-511.(2) Planul de finanţare se stabileşte conform procedurii decizionale prevăzute la art. 473-511. Articolul 558Planul de finanţare include: a)o evaluare conform art. 201-213 cu privire la entităţile din grup afectate; b)pierderile care urmează să fie recunoscute de fiecare entitate din grup afectată la momentul punerii în aplicare a instrumentelor de rezoluţie; c)pentru fiecare entitate din grup afectată, pierderile care ar urma să fie suferite de fiecare categorie de acţionari şi creditori; d)eventuala contribuţie pe care ar trebui să o aducă schemele de garantare a depozitelor conform art. 565; e)contribuţia totală a mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, scopul şi forma contribuţiei; f)baza pentru calcularea sumei cu care fiecare mecanism de finanţare al statelor membre în care sunt situate entităţi afectate din grup trebuie să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului pentru constituirea contribuţiei totale prevăzute la lit. e); g)suma cu care mecanismele naţionale de finanţare ale fiecărei entităţi afectate din grup trebuie să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului, precum şi forma respectivelor contribuţii; h)valoarea împrumuturilor pe care mecanismele de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup afectate le vor contracta de la instituţii de credit, instituţii financiare şi alte părţi terţe, în temeiul art. 549; i)un calendar al utilizării mecanismelor de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup afectate, calendar care ar trebui să poată fi extins dacă este necesar. Articolul 559Baza de calcul pentru repartizarea contribuţiei prevăzute la art. 558 lit. e) este conformă cu art. 560 şi cu principiile specificate în planul de rezoluţie a grupului, conform art. 61 alin. (1) lit. f), cu excepţia cazului în care, în planul de finanţare, se convine să se procedeze altfel. Articolul 560Dacă nu se convine altfel în planul de finanţare, baza pentru calcularea contribuţiei fiecărui mecanism naţional de finanţare ia în considerare, cu precădere, următoarele: a)proporţia din activele ponderate în funcţie de risc ale grupului care este deţinută de instituţiile şi de entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Directiva 2014/59/UE stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; b)proporţia din activele grupului care este deţinută de instituţiile şi de entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Directiva 2014/59/UE stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; c)proporţia din totalul pierderilor care au făcut necesară rezoluţia grupului care are drept sursă entităţi din grup aflate sub supravegherea autorităţilor competente din statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; şi d)proporţia din resursele mecanismelor de finanţare a grupului care este preconizată, conform planului de finanţare, să fie utilizată în beneficiul direct al entităţilor din grup stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei. Capitolul IIIFinanţarea rezoluţiei grupului pentru care Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 561Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, încheie acorduri cu autorităţile de rezoluţie din statele membre în care îşi au sediul instituţii aflate în acelaşi grup cu instituţii de credit cu sediul în România, prin care se stabilesc procedurile care să permită fondului de rezoluţie bancară să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului, fără a aduce atingere art. 557. Articolul 562Fondul de garantare a depozitelor bancare, atunci când este desemnat administrator al mecanismului de finanţare a grupului, poate, în condiţiile prevăzute la art. 549, să contracteze împrumuturi sau alte forme de suport de la instituţii de credit, instituţii financiare şi alte părţi terţe. Articolul 563Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitate de administrator al mecanismului de finanţare naţional care trebuie să participe la mecanismul de finanţare a grupului, poate garanta orice împrumut contractat de mecanismele de finanţare a grupului conform art. 562. Articolul 564Orice profituri generate de folosirea mecanismelor de finanţare ale grupului sunt afectate fondului de rezoluţie bancară, proporţional cu contribuţia acestuia la mecanismul de finanţare a rezoluţiei grupului stabilită conform art. 557. Articolul 565(1) Atunci când Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, adoptă o acţiune de rezoluţie care asigură în continuare accesul deponenţilor la propriile lor depozite, schema de garantare a depozitelor la care instituţia de credit este membră participă la finanţarea rezoluţiei astfel:a)în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, cu suma cu care s-ar fi redus depozitele acoperite pentru a absorbi pierderile instituţiei de credit în temeiul art. 311 lit. a), dacă depozitele acoperite ar fi fost incluse în aria de aplicare a recapitalizării interne, iar valoarea lor ar fi fost redusă în aceeaşi măsură ca şi creditorii cu acelaşi rang de prioritate potrivit legislaţiei în domeniul insolvenţei; sau b)în cazul aplicării unuia sau mai multor instrumente de rezoluţie, altele decât instrumentul de recapitalizare internă, cu suma reprezentând valoarea pierderilor pe care deponenţii care beneficiază de garantare le-ar fi suferit dacă aceştia ar fi înregistrat pierderi proporţionale cu pierderile înregistrate de creditorii cu acelaşi rang de prioritate potrivit legislaţiei în domeniul insolvenţei. (2) În toate cazurile, suma cu care trebuie să participe schema de garantare a depozitelor nu poate fi mai mare decât oricare dintre următoarele:a)valoarea totală a pierderilor ce ar fi fost suportate de schema de garantare a depozitelor în cazul în care instituţia de credit ar fi fost lichidată prin procedura de insolvenţă; b)50% din nivelul-ţintă al schemei de garantare a depozitelor, prevăzut de legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor. (3) În cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, schema de garantare a depozitelor nu poate contribui la costurile de majorare a capitalului instituţiei de credit sau cele de constituire a capitalului instituţiei-punte în temeiul art. 311 lit. b).(4) Dacă, ca urmare a unei evaluări efectuate în temeiul art. 424-426, se stabileşte că schema de garantare a depozitelor a contribuit la finanţarea rezoluţiei mai mult decât pierderea netă ce ar fi suportat-o în cazul în care instituţia de credit ar fi fost lichidată prin procedura de insolvenţă, schema de garantare a depozitelor este îndreptăţită să recupereze diferenţa din fondul de rezoluţie bancară, în conformitate cu prevederile art. 427. Articolul 566Stabilirea sumei cu care schema de garantare a depozitelor participă la finanţarea rezoluţiei conform prevederilor art. 565 se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 201-213. Articolul 567Contribuţia schemei de garantare a depozitelor în sensul art. 565 trebuie vărsată în numerar. Articolul 568În cazul depozitelor eligibile la o instituţie supusă rezoluţiei transferate unei alte entităţi prin instrumentul de vânzare a afacerii sau prin instrumentul instituţiei-punte, deponenţii nu au nicio creanţă, în temeiul legislaţiei privind schemele de garantare a depozitelor, faţă de schema de garantare a depozitelor în legătură cu orice parte a depozitelor acestora care nu este transferată de la instituţia supusă rezoluţiei, cu condiţia ca valoarea fondurilor transferate să fie cel puţin egală cu plafonul de acoperire prevăzut de legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor. Titlul VIIISancţiuni administrative şi măsuri sancţionatoare Articolul 569(1) În exercitarea funcţiilor sale, Banca Naţională a României este competentă să aplice sancţiuni administrative şi măsuri sancţionatoare prevăzute la art. 571 în cazul încălcării dispoziţiilor prezentei legi.(2) Banca Naţională a României are competenţa de a colecta toate informaţiile necesare şi de a efectua toate cercetările necesare pentru exercitarea funcţiilor sale.(3) Competenţa prevăzută la alin. (2) include:a)competenţa de a solicita furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României, la intervale regulate şi în formatele specificate; b)competenţa de a efectua toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României, în legătură cu orice persoană fizică sau juridică prevăzută la alin. (4), având domiciliul sau sediul social în România; c)competenţa de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile persoanelor juridice menţionate la alin. (4) şi la sediul oricărei altei entităţi incluse în supravegherea consolidată pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, cu condiţia notificării prealabile a autorităţilor competente implicate. (4) În sensul prevederilor alin. (3) lit. a) sunt supuse obligaţiei de furnizare a informaţiilor:a)instituţiile de credit, persoane juridice române, şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); b)persoanele fizice care aparţin persoanelor juridice menţionate la lit. a); c)terţele persoane către care persoanele juridice menţionate la lit. a) au externalizat anumite funcţii operaţionale sau activităţi. (5) Competenţa prevăzută la alin. (3) lit. b) include dreptul:a)de a solicita prezentarea de documente; b)de a examina evidenţele şi registrele persoanelor menţionate la alin. (4) şi de a ridica fotocopii sau extrase ale acestor evidenţe şi registre; c)de a obţine explicaţii scrise sau verbale de la orice persoană prevăzută la alin. (4) sau de la reprezentanţii ori personalul acesteia; d)de a intervieva orice altă persoană, cu consimţământul acesteia, în scopul colectării de informaţii referitoare la obiectul unei cercetări. (6) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă şi de autoritate de rezoluţie, îşi exercită competenţele de aplicare a sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare, potrivit prevederilor prezentei legi, în oricare dintre următoarele modalităţi:a)în mod direct; b)în colaborare cu alte autorităţi; c)prin delegarea competenţelor sale către alte autorităţi, cu păstrarea responsabilităţii pentru competenţele delegate; d)prin sesizarea autorităţilor judiciare competente. (7) Banca Naţională a României se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie şi structura care exercită funcţia de supraveghere cooperează în mod strâns între ele, pentru a asigura că aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare produc efectele urmărite.(8) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie şi de autoritate competentă, cooperează în mod strâns cu celelalte autorităţi de rezoluţie şi autorităţi competente pentru a se asigura că aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare produc efectele urmărite şi în cazurile cu caracter transfrontalier. Articolul 570 (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a aplica sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 571, în cazul în care constată producerea următoarelor fapte, fără a se limita la acestea: a)nerespectarea de către instituţia de credit a deciziei Băncii Naţionale a României, adoptate în calitate de autoritate de rezoluţie, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3), de trecere de la cerinţele simplificate la aplicarea integrală a cerinţelor prevăzute la art. 13-48 şi art. 49-84, precum şi a termenului de conformare; b)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiei de acordare de asistenţă Băncii Naţionale a României la elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie, prevăzute la art. 53; c)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiei de informare a Băncii Naţionale a României asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o modificare a planurilor, prevăzute la art. 54 alin. (2); d)nerespectarea de către instituţia de credit, respectiv de către entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a obligaţiei de păstrare şi/sau de furnizare a evidenţelor contractelor financiare încheiate de acestea, prevăzute la art. 56 alin. (1); e)nerespectarea de către instituţia de credit, respectiv de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, a obligaţiilor de cooperare şi furnizare a tuturor informaţiilor necesare pentru elaborarea planurilor de rezoluţie, inclusiv a informaţiilor şi analizelor prevăzute în secţiunea B din anexă, prevăzute la art. 57 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) şi (2); f)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiilor privind transmiterea propunerilor de măsuri având ca scop gestionarea sau înlăturarea obstacolelor, prevăzute la art. 94 alin. (1), respectiv a planului de conformare la măsurile alternative impuse de Banca Naţională a României, prevăzute la art. 95 alin. (1); g)nerespectarea oricăreia dintre măsurile dispuse de Banca Naţională a României potrivit prevederilor art. 96, de către destinatarii acestora; h)nerespectarea de către instituţia de credit a solicitării de contactare a potenţialilor cumpărători sau a condiţiilor de contactare a potenţialilor cumpărători, potrivit prevederilor art. 150; i)nerespectarea de către instituţia de credit a cerinţei de a demonstra că orice decizie a autorităţii de rezoluţie de a reduce sau converti valoarea unei datorii reglementate de legislaţia unui stat terţ putea fi aplicată, prevăzute la art. 299; j)nerespectarea de către instituţia de credit, respectiv de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, a cerinţelor minime prevăzute la art. 301 alin. (1) şi art. 302 alin. (1); k)nerespectarea de către organul de conducere al instituţiei de credit ori al unei entităţi menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) a obligaţiilor privind elaborarea, prezentarea, modificarea, punerea în aplicare sau revizuirea planului de reorganizare, prevăzute la art. 332, 334, 335, 338 alin. (1), 339 şi 340 alin. (1); l)nerespectarea de către instituţia de credit, respectiv de către entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a obligaţiilor referitoare la emiterea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, prevăzute la art. 370, sau de deţinere a unei autorizaţii prealabile în acest scop, prevăzute la art. 371; m)nerespectarea de către instituţia supusă rezoluţiei a obligaţiei de furnizare a informaţiilor şi asistenţei, prevăzute la art. 385 alin. (1) lit. e); n)nerespectarea de către instituţia supusă rezoluţiei sau de către entităţile din grupul instituţiei respective a obligaţiei de furnizare a serviciilor şi facilităţilor necesare, prevăzute la art. 388; o)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiilor de raportare şi /sau de plată a contribuţiei prevăzute la art. 543; p)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiilor de plată a contribuţiei anuale sau extraordinare, potrivit art. 546.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, are competenţa de a aplica sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 571, în următoarele situaţii:a)nerespectarea de către instituţia de credit a deciziei Băncii Naţionale a României, adoptate în calitate de autoritate competentă, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2), de trecere de la cerinţele simplificate la aplicarea integrală a cerinţelor prevăzute la art. 13-48 şi art. 49-84, precum şi a termenului de conformare; b)nerespectarea de către instituţia de credit, respectiv de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, a obligaţiilor privind elaborarea, menţinerea, actualizarea, modificarea şi transmiterea planurilor de redresare, prevăzute la art. 13-20, art. 25 alin. (4), art. 27, art. 32-35; c)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiei de păstrare a evidenţelor contractelor financiare în care instituţia de credit este parte, prevăzute la art. 18; d)nerespectarea de către instituţia de credit a obligaţiei de stabilire şi includere în planurile de redresare a indicatorilor pentru monitorizare, prevăzute la art. 48 alin. (1)-(4); e)nerespectarea de către organul de conducere al instituţiei de credit a obligaţiei de a notifica decizia de a lua sau nu o măsură prevăzută în planul de redresare, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5); f)nerespectarea de către entităţile din grup, persoane juridice române, respectiv de către organele de conducere ale acestora a obligaţiilor incidente în cazul încheierii unui acord de sprijin financiar intragrup, în cazul acordării sprijinului financiar, precum şi a obligaţiilor de transparenţă privind participarea întrun acord de sprijin financiar, prevăzute la art. 122, 123, 126,136, 137, 140 şi 144; g)nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României potrivit prevederilor art. 149, de către destinatarii acestora; h)nerespectarea de către instituţia de credit a solicitării formulate de Banca Naţională a României conform art. 152, de înlocuire a conducerii superioare sau a organului de conducere al instituţiei de credit, în ansamblul său, ori a unor membri ai acestuia; i)nerespectarea de către organul de conducere al instituţiei de credit a obligaţiei de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obţine acordul acestuia înainte de a lua anumite decizii sau de a întreprinde anumite acţiuni, prevăzute la art. 153; j)nerespectarea de către organul de conducere al instituţiei de credit, respectiv al unei entităţi menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a obligaţiei de notificare cu privire la faptul că instituţia de credit, respectiv entitatea menţionată la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), intră sau este susceptibilă de a intra în stare de dificultate majoră, prevăzute la art. 437. (3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă şi/sau de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a aplica sancţiunile administrative şi/sau măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 571 pentru încălcări ale dispoziţiilor prezentei legi şi ale actelor de directă aplicare adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta lege, în măsura în care respectivele încălcări nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2). Articolul 571(1) Sancţiunile administrative care pot fi aplicate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la art. 570 sunt: a)avertisment scris; b)avertisment public prin care se indică persoana fizică, instituţia de credit, instituţia financiară, întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, sau altă persoană juridică responsabilă şi fapta săvârşită; c)amendă aplicabilă persoanelor juridice, până la 10% din valoarea totală anuală netă a cifrei de afaceri realizată în exerciţiul financiar precedent; în cazul în care persoana juridică are calitatea de filială a unei întreprinderi-mamă, cifra de afaceri relevantă este cea rezultată din situaţiile financiare consolidate ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang, în exerciţiul financiar precedent; d)amendă aplicabilă persoanelor fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane euro la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru data de 2 iulie 2014; e)amendă până la de două ori valoarea beneficiului obţinut în urma săvârşirii faptei, dacă acesta poate fi determinat. (2) Măsurile sancţionatoare care pot fi aplicate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la art. 570 sunt:a)ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice şi de abţinere de la repetarea acesteia; b)interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o instituţie de credit sau în entităţile menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) de către orice membru al organului de conducere sau al conducerii superioare a instituţiei de credit în cauză ori ale entităţii menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d). (3) Măsurile sancţionatoare prevăzute la alin. (2) pot fi aplicate concomitent cu dispunerea de sancţiuni administrative sau independent de acestea.(4) Persoanele fizice care au calitatea de membri ai organelor de conducere sau ai conducerii superioare a instituţiilor de credit, persoane juridice române, precum şi a entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sunt responsabile de ducerea la îndeplinire de către acestea a tuturor cerinţelor prevăzute de prezenta lege şi de reglementările emise în domeniul de aplicare a acesteia, conform competenţelor şi atribuţiilor lor prevăzute de legislaţia aplicabilă şi de reglementările interne ale respectivelor persoane juridice. În acest sens, pentru faptele prevăzute la art. 570, sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi aplicate persoanei juridice şi/sau persoanelor fizice care au calitatea de membri ai organelor de conducere sau ai conducerii superioare cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător competenţele şi atribuţiile decurgând din funcţiile încredinţate. Articolul 572(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, publică, de îndată, pe site-ul său oficial, sancţiunile administrative aplicate potrivit prevederilor art. 571 care nu au fost contestate în condiţiile prevăzute de art. 275-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele în privinţa cărora contestaţiile au fost respinse în mod definitiv, precum şi informaţii privind tipul şi natura încălcării săvârşite şi identitatea persoanei fizice sau juridice sancţionate, după ce aceasta a fost informată cu privire la aplicarea sancţiunii. (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, publică sancţiunile administrative, fără a indica identitatea persoanelor fizice sau juridice sancţionate, în oricare dintre următoarele circumstanţe:a)în situaţia în care sancţiunea este aplicată unei persoane fizice şi, în urma unei evaluări anterioare obligatorii a proporţionalităţii publicării datelor cu caracter personal, se dovedeşte că publicarea respectivă este disproporţionată în raport cu fapta sancţionată; b)în situaţia în care publicarea ar pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o cercetare penală în curs de desfăşurare; c)în situaţia în care publicarea ar cauza, în măsura în care se poate determina acest lucru, un prejudiciu disproporţionat instituţiilor de credit sau entităţilor menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) ori persoanelor fizice implicate. (3) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, preconizează că circumstanţele prevăzute la alin. (2) vor înceta într-un termen rezonabil, aceasta poate amâna publicarea sancţiunilor administrative, fără a indica identitatea persoanelor fizice sau juridice sancţionate, până la încetarea circumstanţelor.(4) Informaţiile publicate potrivit alin. (1) sau (2) sunt păstrate de Banca Naţională a României pe site-ul său oficial de internet pentru o perioadă de cel puţin 5 ani. Datele cu caracter personal sunt păstrate doar cât timp este necesar, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 573(1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţiei sau, după caz, de autoritate competentă, informează Autoritatea bancară europeană, în scopul realizării schimbului de informaţii cu autorităţile de rezoluţie, respectiv cu autorităţile competente, din alte state membre, cu privire la toate sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare aplicate potrivit art. 571, precum şi cu privire la stadiul procedurilor de contestare şi rezultatul acestora, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional prevăzute la art. 448-451. Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie poate consulta baza de date centralizată la nivelul Uniunii Europene a sancţiunilor, administrată de Autoritatea bancară europeană, care poate fi accesată şi consultată numai de autorităţile de rezoluţie din statele membre. Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate consulta baza de date centralizată la nivelul Uniunii Europene a sancţiunilor, administrată de Autoritatea bancară europeană, care poate fi accesată şi consultată numai de autorităţile competente din statele membre.(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, după caz, informează Autoritatea bancară europeană cu privire la sancţiunile administrative pe care le publică în modalitatea şi cu periodicitatea indicate de Autoritatea bancară europeană. Articolul 574(1) Sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare aplicate potrivit art. 571 trebuie să fie eficace şi proporţionale cu faptele constate şi să fie de natură a avea un efect descurajant.(2) La stabilirea tipului sancţiunii administrative sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă şi de autoritate de rezoluţie, are în vedere toate circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii faptei, pe care le consideră relevante, inclusiv următoarele aspecte, după caz:a)gravitatea şi durata faptei; b)gradul de vinovăţie a persoanei fizice sau juridice responsabile; c)soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile; d)cuantumul profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate; e)prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate; f)gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă şi de autoritate de rezoluţie; g)încălcările săvârşite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă; h)orice consecinţe potenţial sistemice ale faptei săvârşite. Articolul 575(1) Constatarea faptelor descrise în prezentul titlu se face de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de instituţia de credit, persoană juridică română, sau, după caz, de entităţile menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii Naţionale a României ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediile acestora.(2) Actele prin care sunt dispuse sancţiuni administrative şi/sau măsuri sancţionatoare potrivit prezentului titlu se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia măsurii sancţionatoare prevăzute la art. 571 alin. (2) lit. b) a cărei aplicare este de competenţa consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. În cazul aplicării sancţiunii administrative şi/sau măsurii sancţionatoare, actul trebuie să cuprindă cel puţin elementele de identificare a persoanei vinovate, descrierea faptei şi a circumstanţelor acesteia, temeiul de drept al aplicării sancţiunii administrative şi/sau măsurii sancţionatoare şi sancţiunea administrativă şi/sau măsura sancţionatoare aplicată.(3) Actele prin care sunt dipuse sancţiuni administrative şi/sau măsuri sancţionatoare potrivit prezentului titlu pot fi contestate în condiţiile prevăzute la art. 275-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare prevăzute la art. 571 se prescrie în termen de un an de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.(5) Amenzile încasate ca urmare a aplicării sancţiunilor administrative de către Banca Naţională a României, conform prevederilor prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.(6) Aplicarea sancţiunilor administrative şi/sau a măsurilor sancţionatoare potrivit prezentei legi nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz. Titlul IXDispoziţii aplicabile firmelor de investiţii Capitolul IDispoziţii generale Articolul 576(1) Următoarele dispoziţii ale prezentei legi se aplică în mod corespunzător firmelor de investiţii prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) în condiţiile prevăzute la:a)art. 8-259 şi art. 268-529; b)art. 618-628; c)art. 633-635 şi art. 638; d)secţiunile A, B şi C din anexă. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), se au în vedere următoarele:a)orice referire la o instituţie de credit, persoană juridică română, la o instituţie de credit-mamă din România sau la o instituţie de credit-mamă din Uniunea Europeană se consideră a fi făcută corespunzător la o firmă de investiţii menţionată la art. 1 alin. (1) lit. a), la o firmă de investiţii-mamă din România şi, respectiv, la o firmă de investiţii-mamă din Uniunea Europeană; b)orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută corespunzător la Autoritatea de Supraveghere Financiară; c)orice referire la Fondul de Garantare a Depozitelor se consideră a fi făcută corespunzător la Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar orice referire la fondul de rezoluţie bancară se consideră a fi făcută corespunzător la fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii; d)orice referire la art. 453 şi art. 454 alin. (1), trimiterile la prevederile art. 275-277 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi făcute la art. 213 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/201, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî aprobarea constituirii unei firme de investiţii instituţie-punte, autorizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu un capital social stabilit sub nivelul prevăzut la art. 7 alin. (8) din Legea nr. 297/2004, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 125.000 euro. (4) Îndeplinirea de către acţionarii firmei de investiţii instituţie-punte autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţi publice, a criteriilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia este prezumată. (5) La constituirea unei firme de investiţii instituţie-punte autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările emise în aplicarea acesteia, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, numeşte persoanele care asigură conducerea structurilor care pot expune respectiva firmă de investiţii instituţie-punte unor riscuri semnificative. (6) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o firmă de investiţii instituţie-punte, autorizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se poate constitui ca societate pe acţiuni cu acţionar unic. (7) Dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 111 alin. (2) lit. b1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică firmei de investiţii instituţie-punte autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia. (8) Autoritatea de Supraveghere Financiară stabileşte prin reglementări condiţiile şi documentaţia în baza căreia se autorizează constituirea firmei de investiţii instituţie-punte în conformitate cu Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi conţinutul hotărârii privind constituirea unei astfel de instituţii-punte. (9) Înmatricularea firmei de investiţii instituţie-punte în registrul comerţului se face în regim de urgenţă, doar în baza actului constitutiv şi, după caz, a autorizaţiei de constituire, în termen de 24 de ore de la depunerea documentelor la oficiul registrului comerţului în a cărui circumscripţie se află sediul instituţiei-punte.(10) În termen de maximum 30 de zile de la înmatriculare, sunt depuse şi celelalte documente prevăzute de lege pentru înmatricularea unei societăţi.(11) Nerespectarea prevederilor alin. (10) de către firma de investiţii instituţie-punte se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (12) Începerea desfăşurării activităţii de către firma de investiţii instituţie-punte autorizată în conformitate cu Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, are loc în prima zi lucrătoare ce urmează datei înmatriculării firmei de investiţii instituţie-punte în registrul comerţului. (13) În cazul în care vânzarea firmei de investiţii instituţie-punte autorizate în conformitate cu Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin vânzarea acţiunilor, de la momentul vânzării acestora, firma de investiţii care a funcţionat ca instituţie-punte trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, precum şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru funcţionarea unei firme de investiţii. (14) În situaţia prevăzută la alin. (13), valabilitatea autorizaţiei firmei de investiţii care a funcţionat ca instituţie-punte nu încetează de drept, autorizaţia respectivă producând în continuare efecte, pe o perioadă nedeterminată. Capitolul IIFondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii Secţiunea 1Dispoziţii generale Articolul 577Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii, stabilit conform art. 578-582, mecanismele de finanţare a rezoluţiei din alte state membre, mecanismul de acordare de împrumuturi reciproce între fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii pe de o parte şi mecanisme de finanţare a rezoluţiei din alte state membre pe de altă parte, prevăzut la art. 594-599, precum şi mecanismul de participare a fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii şi a celorlalte mecanisme de finanţare a rezoluţiei din alte state membre la finanţarea rezoluţiei la nivelul grupului potrivit art. 600-610 fac parte din sistemul de mecanisme de finanţare a rezoluţiei care urmează să fie înfiinţat la nivel european. Articolul 578În vederea asigurării aplicării eficace a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de autoritate de rezoluţie pentru firmele de investiţii prevăzute la art. 1 alin. (1), se constituie fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii, ale cărui resurse se utilizează conform obiectivelor rezoluţiei şi principiilor prevăzute la art. 177-179 şi art. 188-193. Articolul 579Resursele fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii sunt administrate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană referitoare la fondul de rezoluţie. Articolul 580În scopul exercitării funcţiilor ce îi revin, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate emite reglementări secundare în aplicarea prevederilor prezentei legi. Articolul 581(1) Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii se alimentează, în vederea asigurării unor resurse adecvate, din următoarele surse financiare:a)contribuţii anuale conform prevederilor art. 586-589, în vederea atingerii nivelului-ţintă prevăzut la art. 538; b)contribuţii extraordinare, conform prevederilor art. 590-592, în cazul în care contribuţiile prevăzute la lit. a) sunt insuficiente în opinia Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi c)împrumuturi şi alte forme de sprijin prevăzute la art. 593. (2) Nivelul contribuţiilor anuale şi extraordinare ale firmelor de investiţii la fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii se stabileşte de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi şi ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană referitoare la fondul de rezoluţie.(3) Firmele de investiţii plătesc Autorităţii de Supraveghere Financiară contribuţiile prevăzute la alin. (2) în termenele comunicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie.(4) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, are obligaţia să investească resursele financiare disponibile ale fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii în active cu grad scăzut de risc, într-o manieră suficient de diversificată.(5) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, trebuie să stabilească strategia privind investirea resurselor fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii şi să o revizuiască periodic, cu frecvenţă cel puţin anuală.(6) Strategia privind investirea resurselor fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii are ca obiective principale minimizarea riscului şi lichiditatea plasamentelor, iar ca obiectiv complementar randamentul acestora. Criteriile de selectare a plasamentelor vor fi cuantificate şi ierarhizate în funcţie de aceste trei obiective.(7) În aplicarea prevederilor art. 577-599, se consideră active cu grad scăzut de risc elementele care se încadrează în prima sau a doua categorie menţionate în tabelul 1 din art. 336 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau orice active care sunt considerate la fel de sigure şi de lichide de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, şi sunt prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.(8) Contribuţiile anuale şi extraordinare ale firmelor de investiţii la fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii sunt recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal. Articolul 582Resursele fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii se utilizează potrivit deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi numai pentru scopurile prevăzute la art. 583. Articolul 583(1) Utilizarea resurselor fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii se decide de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, pentru acoperirea necesităţilor legate de aplicarea eficace a instrumentelor de rezoluţie, astfel:a)pentru garantarea activelor sau obligaţiilor firmei de investiţii supusă rezoluţiei, ale filialelor sale, ale unei firme de investiţii-punte sau ale unui vehicul de administrare a activelor; b)pentru a acorda împrumuturi firmei de investiţii supusă rezoluţiei, filialelor sale, unei firme de investiţii-punte sau unui vehicul de administrare a activelor; c)pentru achiziţia de active ale firmei de investiţii supuse rezoluţiei; d)pentru a furniza finanţarea necesară unei firme de investiţii-punte ori unui vehicul de administrare a activelor; e)pentru a plăti despăgubiri acţionarilor sau creditorilor conform art. 427; f)pentru a furniza finanţare firmei de investiţii supusă rezoluţiei în locul reducerii valorii sau conversiei datoriilor anumitor creditori, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, iar autoritatea de rezoluţie a firmelor de investiţii decide să excludă anumiţi creditori din aria de aplicare a recapitalizării interne, conform art. 287-292; g)pentru a acorda împrumuturi altor mecanisme de finanţare, în mod voluntar, conform art. 594-599; h)pentru rambursarea împrumuturilor contractate şi a costurilor asociate acestora; i)pentru orice combinaţie a măsurilor prevăzute la lit. a)-h). (2) Resursele fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii pot fi utilizate pentru luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) şi în relaţia cu un eventual achizitor, în cadrul instrumentului de vânzare a afacerii. Articolul 584Resursele fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii nu pot fi utilizate în mod direct pentru a absorbi pierderile unei firme de investiţii sau ale unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau pentru recapitalizarea acestora. În cazul în care utilizarea resurselor fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii în scopurile prevăzute la art. 583 are ca efect indirect transferarea către acest mecanism de finanţare a unei părţi din pierderile unei firme de investiţii sau ale unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), se aplică principiile care reglementează utilizarea resurselor fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii prevăzute la art. 285-295. Articolul 585În aplicarea prevederilor art. 577-610, referirea la firme de investiţii include şi sucursalele din România ale firmelor de investiţii din state terţe. Articolul 586(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, determină contribuţia anuală la fondul de rezoluţie pentru fiecare firmă de investiţii potrivit raportului între valoarea pasivelor sale (cu excepţia fondurilor proprii) minus depozitele acoperite, şi valoarea pasivelor agregate (cu excepţia fondurilor proprii), minus depozitele acoperite, ale instituţiilor autorizate pe teritoriul României.(2) Contribuţiile determinate potrivit alin. (1) sunt ajustate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, în funcţie de profilul de risc al fiecărei firme de investiţii. Articolul 587(1) Pentru determinarea contribuţiei anuale, fiecare firmă de investiţii raportează Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termenul prevăzut de reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru transmiterea situaţiilor financiare anuale, valoarea pasivelor, excluzând fondurile proprii, şi mai puţin depozitele acoperite, potrivit modelului stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie.(2) În cazul în care o firmă de investiţii nu plăteşte contribuţiile potrivit art. 577-610 la solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate debita contul curent al firmei de investiţii în cauză cu sumele datorate. (3) Aplicarea de sancţiuni unei firme de investiţii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 577-610 nu conduce la exceptarea firmei de investiţii de la plata obligaţiilor corespunzătoare pentru exerciţiul financiar în cursul căruia i sau aplicat aceste sancţiuni. Articolul 588Resursele financiare colectate potrivit art. 586, 587 şi 589 pot fi utilizate exclusiv pentru scopurile prevăzute la art. 583. Articolul 589Cu respectarea prevederilor art. 214-235 şi ale art. 239-280 sumele primite de la firma de investiţii supusă rezoluţiei sau de la firma de investiţii-punte, dobânzile şi alte venituri generate de investiţii, precum şi toate celelalte venituri sunt afectate alimentării fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii. Articolul 590(1) În cazul în care resursele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, fiecare firmă de investiţii plăteşte, la solicitarea fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, o contribuţie extraordinară, stabilită potrivit art. 586.(2) Contribuţiile extraordinare nu pot fi mai mari decât triplul contribuţiilor anuale stabilite conform art. 586-589. Articolul 591Dispoziţiile art. 587-589 sunt aplicabile la stabilirea contribuţiilor extraordinare. Articolul 592(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie privind firmele de investiţii, poate amâna, integral sau parţial, obligaţia unei firme de investiţii de a plăti contribuţia extraordinară la fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii în cazul în care plata contribuţiei ar periclita lichiditatea sau solvabilitatea firmei de investiţii respective. O astfel de amânare nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 6 luni, dar poate fi reînnoită la cererea firmei de investiţii.(2) Contribuţiile extraordinare a căror plată este amânată în temeiul prezentului articol trebuie plătite atunci când aceasta nu mai periclitează lichiditatea sau solvabilitatea firmei de investiţii. Articolul 593Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii este abilitat să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la firme de investiţii, instituţii financiare sau alte părţi terţe, în cazul în care sumele colectate conform art. 586-589 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, iar contribuţiile extraordinare prevăzute la art. 590-592 nu sunt imediat accesibile sau suficiente. Articolul 594Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii este abilitat să contracteze împrumuturi de la mecanisme de finanţare a rezoluţiei de pe teritoriul Uniunii Europene, în cazurile în care: a)sumele colectate conform art. 586-589 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii; b)contribuţiile extraordinare prevăzute la art. 590-592 nu sunt imediat accesibile; şi c)mecanismele de finanţare alternative prevăzute la art. 593 nu sunt imediat accesibile în condiţii rezonabile. Articolul 595Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii este abilitat să acorde împrumuturi din resursele sale altor mecanisme de finanţare de pe teritoriul Uniunii Europene, în situaţia în care pentru respectivele mecanisme de finanţare sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 594 şi sunt respectate dispoziţiile art. 583 şi 584. Articolul 596La primirea unei solicitări potrivit prevederilor art. 594, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de administrator al fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, formulează în regim de urgenţă o propunere de decizie în legătură cu aceasta pe care o transmite, însoţită de fundamentarea aferentă, către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de minister competent. Decizia cu privire la acordarea unui împrumut trebuie să fie luată în consens de respectivele autorităţi. Articolul 597(1) Rata dobânzii, perioada de rambursare, alţi termeni şi condiţii ale împrumutului se stabilesc de comun acord de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi celelalte mecanisme de finanţare participante la împrumut.(2) Împrumuturile fiecărui mecanism de finanţare participant trebuie să aibă aceeaşi rată a dobânzii, aceeaşi perioadă de rambursare, aceiaşi termeni şi aceleaşi condiţii, cu excepţia cazului în care mecanismele de finanţare participante convin, în unanimitate, să procedeze altfel. Articolul 598Suma acordată ca împrumut din resursele fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii se determină pe baza raportului dintre valoarea depozitelor acoperite din România şi suma agregată a depozitelor acoperite din statele membre ale mecanismelor de finanţare a rezoluţiei participante. Aceste cote de participare pot fi modificate cu acordul tuturor mecanismelor de finanţare participante. Articolul 599Împrumutul acordat, în temeiul art. 594-598, unui mecanism de finanţare a rezoluţiei dintr-un alt stat membru, se tratează ca activ al fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii şi se ia în considerare la determinarea nivelului-ţintă de finanţare. Secţiunea a 2-aFinanţarea rezoluţiei la nivelul grupului pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate de rezoluţie la nivel de grup Articolul 600În cazul rezoluţiei unui grup conform art. 473-497 sau art. 498-511, fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului conform art. 601-610. Articolul 601(1) În aplicarea prevederilor art. 600, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel de grup, după consultarea cu autorităţile de rezoluţie ale instituţiilor care fac parte din grup, propune, dacă este necesar înainte de luarea oricăror acţiuni de rezoluţie, un plan de finanţare ca element component al schemei de rezoluţie a grupului prevăzute la art. 473-511.(2) Planul de finanţare se stabileşte conform procedurii decizionale prevăzute la art. 473-511. Articolul 602Planul de finanţare include: a)o evaluare conform art. 201-213 cu privire la entităţile din grup afectate; b)pierderile care urmează să fie recunoscute de fiecare entitate din grup afectată la momentul punerii în aplicare a instrumentelor de rezoluţie; c)pentru fiecare entitate din grup afectată, pierderile care ar urma să fie suferite de fiecare categorie de acţionari şi creditori; d)contribuţia totală a mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, scopul şi forma contribuţiei; e)baza pentru calcularea sumei cu care fiecare mecanism de finanţare al statelor membre în care sunt situate entităţi afectate din grup trebuie să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului pentru constituirea contribuţiei totale prevăzute la lit. d); f)suma cu care mecanismele naţionale de finanţare ale fiecărei entităţi afectate din grup trebuie să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului, precum şi forma respectivelor contribuţii; g)valoarea împrumuturilor pe care mecanismele de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup afectate le vor contracta de la instituţii de credit, instituţii financiare şi alte părţi terţe, în temeiul art. 593; h)un calendar al utilizării mecanismelor de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup afectate, calendar care ar trebui să poată fi extins dacă este necesar. Articolul 603Baza de calcul pentru repartizarea contribuţiei prevăzute la art. 602 lit. d), este conformă cu prevederile art. 604 şi cu principiile specificate în planul de rezoluţie a grupului, conform art. 61 alin. (1) lit. f), cu excepţia cazului în care, în planul de finanţare, se convine să se procedeze altfel. Articolul 604Dacă nu se convine altfel în planul de finanţare, baza pentru calcularea contribuţiei fiecărui mecanism naţional de finanţare ia în considerare, cu precădere, următoarele: a)proporţia din activele ponderate în funcţie de risc ale grupului care este deţinută de instituţiile şi de entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Directiva 2014/59/UE stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; b)proporţia din activele grupului care este deţinută de instituţiile şi de entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Directiva 2014/59/UE stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; c)proporţia din totalul pierderilor care au făcut necesară rezoluţia grupului care are drept sursă entităţi din grup aflate sub supravegherea autorităţilor competente din statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; şi d)proporţia din resursele mecanismelor de finanţare a grupului care este preconizată, conform planului de finanţare, să fie utilizată în beneficiul direct al entităţilor din grup stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei. Secţiunea a 3-aFinanţarea rezoluţiei grupului pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate de rezoluţie la nivel individual Articolul 605Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie la nivel individual, încheie acorduri cu autorităţile de rezoluţie din statele membre în care îşi au sediul instituţii aflate în acelaşi grup cu firmele de investiţii cu sediul în România, prin care se stabilesc procedurile care să permită fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului, fără a aduce atingere art. 601. Articolul 606Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii, atunci când este desemnat administrator al mecanismului de finanţare a grupului poate, în condiţiile prevăzute la art. 593, să contracteze împrumuturi sau alte forme de suport de la instituţii de credit, instituţii financiare şi alte părţi terţe. Articolul 607Fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii care trebuie să participe la mecanismul de finanţare a grupului poate garanta orice împrumut contractat de mecanismele de finanţare a grupului conform art. 606. Articolul 608Orice profituri generate de folosirea mecanismelor de finanţare ale grupului sunt afectate fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii, proporţional cu contribuţia acestuia la mecanismul de finanţare a rezoluţiei grupului stabilită conform art. 601. Articolul 609Stabilirea sumei cu care fondul de rezoluţie pentru firmele de investiţii participă la finanţarea rezoluţiei grupului se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 201-213. Articolul 610Contribuţia fondului de rezoluţie pentru firmele de investiţii trebuie vărsată în numerar. Capitolul IIISancţiuni administrative şi măsuri sancţionatoare Articolul 611(1) În exercitarea funcţiilor sale, Autoritatea de Supraveghere Financiară este competentă să aplice sancţiuni administrative şi măsuri sancţionatoare prevăzute la art. 613 în cazul încălcării dispoziţiilor prezentei legi.(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară are competenţa de a colecta toate informaţiile necesare şi de a efectua toate cercetările necesare pentru exercitarea funcţiilor sale.(3) Competenţa prevăzută la alin. (2) include:a)competenţa de a solicita furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Autorităţii de Supraveghere Financiară, la intervale regulate şi în formatele specificate; b)competenţa de a efectua toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Autorităţii de Supraveghere Financiară, în legătură cu orice persoană fizică sau juridică prevăzută la alin. (4), având domiciliul sau sediul social în România; c)competenţa de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile persoanelor juridice menţionate la alin. (4) şi la sediul oricărei altei entităţi incluse în supravegherea consolidată pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară este supraveghetor consolidant, cu condiţia notificării prealabile a autorităţilor competente implicate. (4) În sensul prevederilor alin. (3) lit. a), sunt supuse obligaţiei de furnizare a informaţiilor:a)firmele de investiţii, persoane juridice române, şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d); b)persoanele fizice care aparţin persoanelor juridice prevăzute la lit. a); c)terţele persoane către care persoanele juridice prevăzute la lit. a) au externalizat anumite funcţii operaţionale sau activităţi. (5) Competenţa prevăzută la alin. (3) lit. b) include dreptul:a)de a solicita prezentarea de documente; b)de a examina evidenţele şi registrele persoanelor menţionate la alin. (4) şi de a ridica fotocopii sau extrase ale acestor evidenţe şi registre; c)de a obţine explicaţii scrise sau verbale de la orice persoană prevăzută la alin. (4) sau de la reprezentanţii ori personalul acesteia, cu acordul persoanelor respective; d)de a intervieva orice altă persoană, cu consimţământul acesteia, în scopul colectării de informaţii referitoare la obiectul unei cercetări. (6) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi de autoritate de rezoluţie, îşi exercită competenţele de aplicare a sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare, potrivit prevederilor prezentei legi, în oricare dintre următoarele modalităţi:a)în mod direct; b)în colaborare cu alte autorităţi; c)prin delegarea competenţelor sale către alte autorităţi, cu păstrarea responsabilităţii pentru competenţele delegate; d)prin sesizarea autorităţilor judiciare abilitate. (7) Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că structura care exercită funcţia de rezoluţie şi structura care exercită funcţia de supraveghere cooperează în mod strâns între ele, pentru a se asigura că aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare produce efectele urmărite. (8) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie şi de autoritate competentă, cooperează în mod strâns cu celelalte autorităţi de rezoluţie şi autorităţi competente pentru a se asigura că aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare produce efectele urmărite şi în cazurile cu caracter transfrontalier. Articolul 612(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a aplica sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 613, în cazul în care constată producerea următoarelor fapte, fără a se limita la acestea:a)nerespectarea de către firma de investiţii a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară, adoptate în calitate de autoritate de rezoluţie, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3), de trecere de la cerinţele simplificate la aplicarea integrală a cerinţelor prevăzute la art. 13-48 şi art. 49-84, precum şi a termenului de conformare; b)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiei de acordare de asistenţă Autorităţii de Supraveghere Financiară la elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie, prevăzute la art. 53; c)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiei de informare a Autorităţii de Supraveghere Financiară asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o modificare a planurilor, prevăzute la art. 54 alin. (2); d)nerespectarea de către firma de investiţii, respectiv de către entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a obligaţiei de păstrare şi/sau de furnizare a evidenţelor contractelor financiare încheiate de acestea, prevăzute la art. 56 alin. (1); e)nerespectarea de către firma de investiţii, respectiv de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, a obligaţiilor de cooperare şi furnizare a tuturor informaţiilor necesare pentru elaborarea planurilor de rezoluţie, inclusiv a informaţiilor şi analizelor prevăzute în secţiunea B din anexă, prevăzute la art. 57 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) şi (2); f)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiilor privind transmiterea propunerilor de măsuri având ca scop gestionarea sau înlăturarea obstacolelor, prevăzute la art. 94 alin. (1), respectiv a planului de conformare la măsurile alternative impuse Autoritatea de Supraveghere Financiară, prevăzute la art. 95 alin. (1); g)nerespectarea oricăreia dintre măsurile dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară potrivit prevederilor art. 96, de către destinatarii acestora; h)nerespectarea de către firma de investiţii a solicitării de contactare a potenţialilor cumpărători sau a condiţiilor de contactare a potenţialilor cumpărători, potrivit prevederilor art. 150; i)nerespectarea de către firma de investiţii a cerinţei de a demonstra că orice decizie a autorităţii de rezoluţie de a reduce sau converti valoarea unei datorii reglementate de legislaţia unui stat terţ putea fi aplicată, prevăzute la art. 299; j)nerespectarea de către firma de investiţii, respectiv de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, a cerinţelor minime prevăzute la art. 301 alin. (1) şi art. 302 alin. (1); k)nerespectarea de către organul de conducere al firmei de investiţii ori al unei entităţi menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) a obligaţiilor privind elaborarea, prezentarea, modificarea, punerea în aplicare sau revizuirea planului de reorganizare, prevăzute la art. 332, 334, 335, art. 338 alin. (1), art. 339 şi art. 340 alin. (1); l)nerespectarea de către firma de investiţii, respectiv de către entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), a obligaţiilor referitoare la emiterea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, prevăzute la art. 370 sau de deţinere a unei autorizaţii prealabile în acest scop, prevăzute la art. 371; m)nerespectarea de către instituţia supusă rezoluţiei a obligaţiei de furnizare a informaţiilor şi asistenţei, prevăzute la art. 385 alin. (1) lit. e); n)nerespectarea de către instituţia supusă rezoluţiei sau de către entităţile din grupul instituţiei respective a obligaţiei de furnizare a serviciilor şi facilităţilor necesare, prevăzute la art. 388; o)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiilor de raportare şi/sau de plată a contribuţiei prevăzute la art. 587; p)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiilor de plată a contribuţiei anuale sau extraordinare, potrivit art. 590. (2) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, are competenţa de a aplica sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 613, în următoarele situaţii:a)nerespectarea de către firma de investiţii a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară, adoptate în calitate de autoritate competentă, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2), de trecere de la cerinţele simplificate la aplicarea integrală a cerinţelor prevăzute la art. 13-48 şi art. 49-84, precum şi a termenului de conformare; b)nerespectarea de către firma de investiţii, respectiv de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, a obligaţiilor privind elaborarea, menţinerea, actualizarea, modificarea şi transmiterea planurilor de redresare, prevăzute la art. 13-20, art. 25 alin. (4), art. 27, art. 32-35; c)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiei de păstrare a evidenţelor contractelor financiare în care firma de investiţii este parte, prevăzute la art. 18; d)nerespectarea de către firma de investiţii a obligaţiei de stabilire şi includere în planurile de redresare a indicatorilor pentru monitorizare, prevăzute la art. 48 alin. (1)-(4); e)nerespectarea de către organul de conducere al firmei de investiţii a obligaţiei de a notifica decizia de a lua sau nu o măsură prevăzută în planul de redresare, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5); f)nerespectarea de către entităţile din grup, persoane juridice române, respectiv de către organele de conducere ale acestora a obligaţiilor incidente în cazul încheierii unui acord de sprijin financiar intragrup, în cazul acordării sprijinului financiar, precum şi a obligaţiilor de transparenţă privind participarea întrun acord de sprijin financiar, prevăzute la art. 122, 123, 126, 136, 137, 140 şi 144; g)nerespectarea măsurilor dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară potrivit prevederilor art. 149, de către destinatarii acestora; h)nerespectarea de către firma de investiţii a solicitării formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară conform art. 152, de înlocuire a conducerii superioare sau a organului de conducere al firmei de investiţii, în ansamblul său sau a unor membri ai acestuia; i)nerespectarea de către organul de conducere al firmei de investiţii a obligaţiei de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obţine acordul acestuia înainte de a lua anumite decizii sau de a întreprinde anumite acţiuni, prevăzute la art. 153; j)nerespectarea de către organul de conducere al firmei de investiţii, respectiv al unei entităţi menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) a obligaţiei de notificare cu privire la faptul că firma de investiţii, respectiv entitatea menţionată la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) intră sau este susceptibilă de a intra în stare de dificultate majoră, prevăzute la art. 437. (3) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi/sau de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a aplica sancţiunile administrative şi/sau măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 613 pentru încălcări ale dispoziţiilor prezentei legi şi ale actelor de directă aplicare adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta lege, în măsura în care respectivele încălcări nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2). Articolul 613(1) Sancţiunile administrative care pot fi aplicate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la art. 612 sunt: a)avertisment; b)avertisment scris comunicat public, prin care se indică persoana fizică, firma de investiţii, instituţia financiară, întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară este supraveghetor consolidant, sau altă persoană juridică responsabilă şi fapta săvârşită; c)amendă aplicabilă persoanelor juridice, până la 10% din valoarea totală anuală netă a cifrei de afaceri realizată în exerciţiul financiar precedent; în cazul în care persoana juridică are calitatea de filială a unei întreprinderi-mamă, cifra de afaceri relevantă este cea rezultată din situaţiile financiare consolidate ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang, în exerciţiul financiar precedent; d)amendă aplicabilă persoanelor fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane euro la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru data de 2 iulie 2014; e)amendă până la de două ori valoarea beneficiului obţinut în urma săvârşirii faptei, dacă acesta poate fi determinat. (2) Măsurile sancţionatoare care pot fi aplicate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la art. 612 sunt:a)ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice şi de abţinere de la repetarea acestuia; b)interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o firmă de investiţii sau în entităţile menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) de către orice membru al organului de conducere sau al conducerii superioare a firmei de investiţii în cauză ori ale entităţii menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d). (3) Măsurile sancţionatoare prevăzute la alin. (2) pot fi aplicate concomitent cu dispunerea de sancţiuni administrative sau independent de acestea.(4) Persoanele fizice care au calitatea de membri ai organelor de conducere sau ai conducerii superioare a firmelor de investiţii, persoane juridice române, precum şi a entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sunt responsabile de ducerea la îndeplinire de către acestea a tuturor cerinţelor prevăzute de prezenta lege şi de reglementările emise în domeniul de aplicare a acesteia, conform competenţelor şi atribuţiilor lor prevăzute de legislaţia aplicabilă şi de reglementările interne ale respectivelor persoane juridice. În acest sens, pentru faptele prevăzute la art. 612, sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi aplicate persoanei juridice şi/sau persoanelor fizice care au calitatea de membri ai organelor de conducere sau ai conducerii superioare cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător competenţele şi atribuţiile decurgând din funcţiile încredinţate. Articolul 614(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, publică de îndată pe pagina sa oficială de internet, sancţiunile administrative aplicate potrivit prevederilor art. 613 care nu au fost contestate în condiţiile prevăzute la art. 213 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele în privinţa cărora contestaţiile au fost respinse în mod definitiv, precum şi informaţii privind tipul şi natura încălcării săvârşite şi identitatea persoanei fizice sau juridice sancţionate, după ce aceasta a fost informată cu privire la aplicarea sancţiunii. (2) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, publică sancţiunile administrative, fără a indica identitatea persoanelor fizice sau juridice sancţionate, în oricare dintre următoarele circumstanţe:a)în situaţia în care sancţiunea este aplicată unei persoane fizice şi, în urma unei evaluări anterioare obligatorii a proporţionalităţii publicării datelor cu caracter personal, se dovedeşte că publicarea respectivă este disproporţionată în raport cu fapta sancţionată; b)în situaţia în care publicarea ar pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o cercetare penală în curs de desfăşurare; c)în situaţia în care publicarea ar cauza, în măsura în care se poate determina acest lucru, un prejudiciu disproporţionat firmelor de investiţii sau entităţilor menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) ori persoanelor fizice implicate. (3) În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, preconizează că circumstanţele prevăzute la alin. (2) vor înceta într-un termen rezonabil, aceasta poate amâna publicarea sancţiunilor administrative, fără a indica identitatea persoanelor fizice sau juridice sancţionate, până la încetarea circumstanţelor.(4) Informaţiile publicate potrivit alin. (1) sau (2) sunt păstrate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pe pagina sa oficială de internet pentru o perioadă de cel puţin 5 ani. Datele cu caracter personal sunt păstrate doar cât timp este necesar, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 615(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, informează Autoritatea bancară europeană, în scopul realizării schimbului de informaţii cu autorităţile de rezoluţie, respectiv cu autorităţile competente, din alte state membre, cu privire la toate sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare aplicate potrivit art. 613, precum şi cu privire la stadiul procedurilor de contestare şi rezultatul acestora, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional prevăzute la art. 448-451. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate consulta baza de date centralizată la nivelul Uniunii Europene a sancţiunilor, administrată de Autoritatea bancară europeană, care poate fi accesată şi consultată numai de autorităţile de rezoluţie din statele membre. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate consulta baza de date centralizată la nivelul Uniunii Europene a sancţiunilor, administrată de Autoritatea bancară europeană, care poate fi accesată şi consultată numai de autorităţile competente din statele membre. (2) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie sau, după caz, de autoritate competentă, informează Autoritatea bancară europeană cu privire la sancţiunile administrative pe care le publică în modalitatea şi cu periodicitatea indicate de Autoritatea bancară europeană. Articolul 616(1) Sancţiunile administrative şi măsurile sancţionatoare aplicate potrivit art. 613 trebuie să fie eficace şi proporţionale cu faptele constatate şi să fie de natură a avea un efect descurajant.(2) La stabilirea tipului sancţiunii administrative sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi de autoritate de rezoluţie, are în vedere toate circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii faptei, pe care le consideră relevante, inclusiv următoarele aspecte, după caz:a)gravitatea şi durata faptei; b)gradul de vinovăţie a persoanei fizice sau juridice responsabile; c)soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile; d)cuantumul profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate; e)prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate; f)gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi de autoritate de rezoluţie; g)încălcările săvârşite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă; h)orice consecinţe potenţial sistemice ale faptei săvârşite. Articolul 617(1) Constatarea faptelor descrise în prezentul titlu se face de către personalul Autorităţii de Supraveghere Financiară, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de firma de investiţii, persoană juridică română, sau, după caz, de entităţile menţionate la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) potrivit legii sau la solicitarea expresă a Autorităţii de Supraveghere Financiară ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediile acestora.(2) Actele prin care sunt dispuse sancţiuni administrative şi/sau măsuri sancţionatoare potrivit prezentului titlu se emit de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară. În cazul aplicării sancţiunii administrative şi/sau măsurii sancţionatoare, actul trebuie să cuprindă cel puţin elementele de identificare ale persoanei vinovate, descrierea faptei şi a circumstanţelor acesteia, temeiul de drept al aplicării sancţiunii administrative şi/sau măsurii sancţionatoare şi sancţiunea administrativă şi/sau măsura sancţionatoare aplicată.(3) Actele prin care sunt dispuse sancţiuni administrative şi/sau măsuri sancţionatoare potrivit prezentului titlu pot fi contestate în condiţiile prevăzute la art. 213 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare prevăzute la art. 613 se prescrie în termen de un an de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.(5) Amenzile încasate ca urmare a aplicării sancţiunilor administrative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform prevederilor prezentei legi, se fac venituri la bugetul de stat în cotă de 50%, diferenţa constituindu-se venit la bugetul Autorităţii de Supraveghere Financiară.(6) Aplicarea sancţiunilor administrative şi/sau a măsurilor sancţionatoare potrivit prezentei legi nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz. Titlul XDispoziţii privind aplicarea transfrontalieră a procedurilor de rezoluţie cu privire la sucursale Capitolul ISucursale stabilite în alte state membre ale instituţiilor de credit, persoane juridice române Articolul 618(1) Banca Naţională a României este singura autoritate împuternicită să decidă cu privire la aplicarea uneia sau mai multor instrumente de rezoluţie şi la exercitarea competenţelor de rezoluţie cu privire la instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv la sucursalele acestora stabilite în alte state membre. (2) Decizia Băncii Naţionale a României adoptată potrivit alin. (1) se aplică fără alte formalităţi şi produce efecte pe teritoriul Uniunii Europene de la data la care se aplică şi produce efecte pe teritoriul României. (3) Aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie potrivit alin. (1) sunt guvernate de legea română. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), legea care guvernează anumite drepturi şi contracte este determinată potrivit prevederilor art. 266-274 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.Articolul 619(1) În cazul adoptării unei decizii potrivit art. 618, cu privire la aplicarea unor instrumente de rezoluţie şi la exercitarea unor competenţe de rezoluţie, care pot afecta drepturile terţilor din statul membru gazdă, Banca Naţională a României ia măsuri pentru publicarea unui extras din decizia respectivă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prin transmiterea acestuia, de îndată, prin mijloacele cele mai adecvate, către Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Uniunii Europene, precum şi în două ziare de circulaţie naţională pe teritoriul fiecărui stat membru gazdă. (2) Extrasul din decizia Băncii Naţionale a României trebuie să specifice, în limba oficială a fiecărui stat membru gazdă, după caz, în limbile oficiale ale acestuia, în special obiectul şi temeiul legal ale deciziei luate, termenul de exercitare a căilor de contestare prevăzute la art. 453-456, indicând cu precizie şi claritate data expirării acestui termen, şi autoritatea/instanţa de judecată la care decizia poate fi contestată, cu indicarea adresei acestora. (3) Neîndeplinirea formalităţilor de publicare prevăzute la alin. (1) şi (2) nu împiedică aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie, inclusiv în ceea ce priveşte producerea de efecte faţă de creditori. Articolul 620Deosebit de îndeplinirea formalităţilor de publicare prevăzute la art. 619, Banca Naţională a României asigură notificarea deciziei adoptate potrivit art. 618, în condiţiile şi modalităţile prevăzute la art. 443-447. Articolul 621(1) Pentru scopurile prezentului titlu, administratorul special desemnat de Banca Naţională a României pentru implementarea acţiunilor de rezoluţie dispuse prin decizia sa, poate acţiona pe teritoriul statelor membre gazdă în baza unei copii certificate de pe decizia Băncii Naţionale a României sau în baza unui certificat emis de aceasta, însoţite eventual de o traducere în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale respectivelor state membre gazdă, fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalităţi. (2) Administratorul special este abilitat să exercite pe teritoriul statelor membre gazdă toate competenţele care îi revin potrivit legii române. Acesta poate să numească alte persoane care să îl sprijine sau, după caz, să îl reprezinte pe teritoriul acestor state, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor instituţiei de credit din statul membru gazdă pe parcursul derulării acţiunilor de rezoluţie. (3) În exercitarea competenţelor sale, administratorul special trebuie să respecte legislaţia statului membru pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor instituţiei de credit din statul membru respectiv. Administratorul special nu are dreptul de a utiliza forţa şi nici dreptul de a soluţiona litigii ori dispute. Articolul 622(1) Dacă consideră necesar, Banca Naţională a României, inclusiv prin administratorul special, poate solicita înregistrarea deciziei Băncii Naţionale a României în registrul imobiliar, registrul comerţului sau în orice alt registru public ţinut în statele membre gazdă. Dacă statul membru gazdă prevede obligativitatea unei asemenea formalităţi, Banca Naţională a României, inclusiv prin administratorul special, trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura înregistrarea. (2) Cheltuielile de înregistrare sunt considerate cheltuieli ale procedurii. Articolul 623Dispoziţiile art. 618-622 se aplică în mod corespunzător şi instituţiilor financiare, societăţilor şi întreprinderilor-mamă, persoane juridice române, prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c), în cazul în care Banca Naţională a României decide cu privire la aplicarea unor instrumente de rezoluţie şi la exercitarea unor competenţe de rezoluţie potrivit prezentei legi. Capitolul IISucursale stabilite în state terţe ale instituţiilor de credit, persoane juridice române Articolul 624Aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie în privinţa sucursalelor stabilite în state terţe ale instituţiilor de credit, persoane juridice române, după caz, ale entităţilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c), se realizează în conformitate cu prevederile art. 512-529. Capitolul IIISucursale stabilite în România ale entităţilor din alte state membre Articolul 625Aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie cu privire la instituţiile de credit din alte state membre, respectiv la instituţiile financiare, societăţile şi întreprinderile-mamă din alte state membre, din categoria celor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d), se realizează de către autorităţile de rezoluţie din statul membru de origine, inclusiv în ceea ce priveşte sucursalele acestora stabilite pe teritoriul României, prevederile art. 320 şi ale art. 321 din Legea nr. 85/2014 fiind aplicabile în mod corespunzător.Articolul 626Dacă în ceea ce priveşte o instituţie de credit din alt stat membru, care are sucursale stabilite în România, Banca Naţională a României consideră necesară aplicarea unor instrumente de rezoluţie şi exercitarea de competenţe de rezoluţie pe teritoriul României, informează în acest sens autoritatea competentă din statul membru de origine. Capitolul IVSucursale stabilite în România ale entităţilor din state terţe Articolul 627Aplicarea procedurilor de rezoluţie în privinţa sucursalelor stabilite în România ale unei instituţii de credit dintrun stat terţ ori ale unei întreprinderi-mamă dintr-un stat terţ se realizează în conformitate cu prevederile art. 512-529. Articolul 628(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 627, în cazul în care Banca Naţională a României decide aplicarea unor instrumente de rezoluţie şi exercitarea de competenţe de rezoluţie cu privire la o sucursală din România a unei instituţii de credit dintr-un stat terţ, care are deschise sucursale cel puţin într-un alt stat membru, Banca Naţională a României înainte de adoptarea deciziei, informează, fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autorităţile competente ale celorlalte state membre gazdă în care instituţia de credit desfăşoară activitate, cu privire la decizia respectivă şi la efectele pe care aceasta le implică.
(2) Dacă, din considerente de interes public sau din orice alte considerente întemeiate, adoptarea deciziei nu poate fi întârziată, Banca Naţională a României realizează informarea prevăzută la alin. (1) imediat după adoptarea deciziei.
(3) Banca Naţională a României depune diligenţe pentru coordonarea acţiunilor întreprinse potrivit alin. (1).
Titlul XIDispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative Capitolul IDispoziţii privind modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitaluluiArticolul 629Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (1), litera e) se abrogă. 2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4(1) Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013. 3. La articolul 5, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Prin noţiunea de public se înţelege orice persoană fizică, persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică ce nu are cunoştinţele şi experienţa necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate. Nu intră în categoria de public: statul, autorităţile administraţiei publice centrale, regionale şi locale, agenţiile guvernamentale, băncile centrale, instituţiile de credit, instituţiile financiare, alte instituţii similare. 4. La articolul 7 alineatul (1), punctul 302 se abrogă. 5. La articolul 7 alineatul (1), punctul 303 se modifică şi va avea următorul cuprins: 303. măsuri de reorganizare - măsurile prevăzute la art. 320 alin. (3)-(31) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă;6. La articolul 7, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (13), cu următorul cuprins: (13) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile: rezoluţie, autoritate de rezoluţie şi drept de încetare au înţelesul prevăzut de legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. 7. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 181, cu următorul cuprins: Articolul 181 (1) Instituţiilor de credit autorizate de Banca Naţională a României le este interzis să atragă depozite dacă nu participă la o schemă de garantare a depozitelor recunoscută oficial pe teritoriul României potrivit legislaţiei în domeniu. Ele sunt obligate să participe la schema de garantare pentru depozitele pe care le acceptă, inclusiv pentru cele atrase de sucursalele acestora din străinătate.(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), instituţiile de credit persoane juridice române nu participă la schema de garantare a depozitelor menţionată la alin. (1) pentru depozitele atrase de sucursalele lor din state terţe care impun obligaţia participării la o schemă de garantare a depozitelor din respectivul stat terţ. 8. Articolul 241 se abrogă. 9. La articolul 87, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 87(1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 85, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate lua, în situaţii de urgenţă, până la dispunerea de către Banca Naţională a României a măsurilor corespunzătoare, potrivit art. 85 alin. (1), sau până la aplicarea unor măsuri de reorganizare, măsuri preventive necesare protejării împotriva instabilităţii financiare care ar ameninţa grav interesele colective ale deponenţilor, ale investitorilor şi ale celorlalţi clienţi, de pe teritoriul statului membru respectiv, ai instituţiei de credit, persoană juridică română, care îşi desfăşoară activitatea în statul membru gazdă. Asupra acestor măsuri Banca Naţională a României este informată în cel mai scurt timp. 10. La articolul 93 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins: a1) între instituţii de credit şi firme de investiţii; 11. La articolul 94, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 94La evaluarea unei operaţiuni de fuziune sau de divizare se au în vedere, după caz, fără a fi limitative, următoarele: 12. La articolul 94, după litera d) se introduc trei noi litere, literele e), f) şi g), cu următorul cuprins: e)existenţa acordului autorităţii competente din statul membru în situaţia înfiinţării de sucursale în România ale instituţiilor de credit din statele membre ca rezultat al fuziunii sau al divizării cu instituţii de credit, persoane juridice române; f)îndeplinirea condiţiilor pentru autorizarea sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe care se înfiinţează ca rezultat al fuziunii sau al divizării cu instituţii de credit, persoane juridice române; g)existenţa unui acord de cooperare între Banca Naţională a României şi autoritatea competentă din statul terţ a instituţiei de credit implicate în operaţiunea de fuziune/divizare. 13. Articolul 95 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 95(1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, care se înfiinţează ca rezultat al fuziunii sau al divizării, precum şi instituţiile de credit, persoane juridice române, care continuă să existe în urma unei asemenea operaţiuni, trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, şi de reglementările emise în aplicarea acestora.(2) Instituţiile de credit, persoane juridice române, şi sucursalele instituţiilor de credit din state terţe, care se înfiinţează ca rezultat al fuziunii sau al divizării, trebuie să obţină autorizaţie din partea Băncii Naţionale a României. 14. După articolul 95 se introduce un nou articol, articolul 951, cu următorul cuprins: Articolul 951 Banca Naţională a României respinge o cerere de aprobare prealabilă a unei fuziuni sau divizări dacă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, şi de reglementările emise în aplicarea acestora. 15. Articolul 96 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 96Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător oricărei operaţiuni care presupune un transfer total sau semnificativ de patrimoniu de la, respectiv către o instituţie de credit, persoană juridică română, indiferent de modalitatea în care se realizează o astfel de operaţiune, dacă aceasta este hotărâtă de organele statutare ale instituţiilor de credit implicate în operaţiune. 16. La articolul 103, alineatele (2) şi (3) se abrogă. 17. Articolele 1641 şi 1642 se abrogă . 18. La articolul 226 alineatul (3), litera i) se abrogă. 19. La articolul 226 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)instituţia de credit nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 24, art. 148 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau cele prevăzute la art. 393 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare; 20. La articolul 226 alineatul (6), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)cadrul de administrare, procesele şi mecanismele instituţiei de credit, prevăzute la art. 24, art. 106-1081, art. 1521, art. 162, art. 165-1666 din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în reglementările emise în aplicarea acesteia; 21. Articolul 2261 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2261 Dispoziţiile art. 226 nu aduc atingere prerogativelor Băncii Naţionale a României de a aplica sancţiunile şi/sau măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 229. 22. Articolul 227 se abrogă. 23. La articolul 228, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În cazul nerespectării interdicţiei prevăzute la art. 181, Banca Naţională a României poate aplica măsura sancţionatoare prevăzută la art. 229 alin. (2) lit. b). 24. La articolul 230, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 230(1) În cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de credit, persoană juridică română, nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acţionariatului unei instituţii de credit sau exercită o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituţiei de credit, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situaţii. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancţiuni care pot fi aplicate instituţiei de credit ori persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a acesteia, Banca Naţională a României poate dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii respectivi. 25. La articolul 2301 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)Banca Naţională a României nu a dispus între timp, în privinţa instituţiei de credit, aplicarea unor instrumente de rezoluţie, potrivit legislaţiei în domeniu, ori a unor măsuri de lichidare, conform prevederilor cuprinse în cap. VIII din prezentul titlu. 26. La articolul 233, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Actele cu privire la o instituţie de credit, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni şi măsuri sancţionatoare potrivit prezentului capitol, se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia retragerii aprobării acordate persoanelor prevăzute la art. 108 alin. (1), a retragerii autorizaţiei instituţiei de credit şi a suspendării exercitării dreptului de vot al acţionarilor/membrilor instituţiei de credit, a căror aplicare este de competenţa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. 27. La articolul 233, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În cazul aplicării sancţiunii şi/sau măsurii sancţionatoare, actul trebuie să cuprindă cel puţin elementele de identificare a persoanei vinovate, descrierea faptei şi a circumstanţelor acesteia, temeiul de drept al aplicării sancţiunii administrative şi/sau măsurii sancţionatoare şi sancţiunea administrativă şi/sau măsura sancţionatoare aplicată. 28. La titlul III capitolul VIII, secţiunile 1, a 2-a şi a 21-a, cuprinzând articolele 237-24041, se abrogă. 29. La articolul 267, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Dreptul, înregistrat într-un registru public şi opozabil terţilor, în temeiul căruia poate fi obţinut un drept real în sensul alin. (1), este considerat un drept real. 30. La articolul 269, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) În cazul acordurilor de compensare (netting), legea aplicabilă este legea care guvernează contractul, dacă nu se aduce atingere prevederilor referitoare la excluderea anumitor termeni contractuali în cazul intervenţiei timpurii şi a rezoluţiei şi la competenţele autorităţii de rezoluţie de suspendare temporară a drepturilor de încetare, cuprinse în legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. 31. La articolul 271, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Contractele de report şi contractele care stau la baza tranzacţiilor desfăşurate pe o piaţă reglementată sunt guvernate de legea aplicabilă contractelor respective, dacă nu sunt încălcate dispoziţiile alin. (1) şi dacă nu se aduce atingere prevederilor referitoare la excluderea anumitor termeni contractuali în cazul intervenţiei timpurii şi a rezoluţiei şi la competenţele autorităţii de rezoluţie de suspendare temporară a drepturilor de încetare, cuprinse în legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. 32. Articolul 350 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 350Dacă, potrivit prevederilor art. 338 alin. (1), se derogă de la aplicarea art. 11 şi 17, atunci dispoziţiile cuprinse în cap. VI din titlul I al părţii I sunt aplicabile numai la nivelul ansamblului constituit din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate. 33. La articolul 351, alineatele (31) şi (32) se abrogă. 34. După articolul 351 se introduce un nou articol, articolul 3511, cu următorul cuprins: Articolul 3511 Prevederile art. 181 se aplică în mod corespunzător şi în cazul organizaţiilor cooperatiste de credit, participarea la schema de garantare a depozitelor realizânduse în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul garantării depozitelor în sistemul bancar. 35. La articolul 384, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 384(1) Dacă, potrivit prevederilor art. 338 alin. (1), se derogă de la aplicarea art. 11 şi 17, atunci dispoziţiile art. 24, art. 106, art. 108 şi 1081, art. 1261 şi 1262, art. 1521 şi art. 1664-1666 se aplică numai la nivelul ansamblului constituit din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate. 36. Articolele 396-398 se abrogă . 37. Articolul 410 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 410Desfăşurarea, fără drept, de activităţi dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1), precum şi începerea desfăşurării activităţilor specifice unei instituţii de credit fără a obţine autorizaţia potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani. 38. La articolul 420, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:(4) Banca Naţională a României are în vedere ghidurile şi recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană, în conformitate cu art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, şi emite, după caz, reglementări, instrucţiuni şi/sau precizări prin care stabileşte regimul aplicării respectivelor ghiduri şi recomandări şi le adaptează, dacă este cazul, condiţiilor specifice sistemului bancar din România.(5) Instituţiile de credit au în vedere respectarea ghidurilor şi recomandărilor emise de Autoritatea Bancară Europeană, potrivit reglementărilor, instrucţiunilor şi/sau precizărilor pe care le emite, după caz, Banca Naţională a României potrivit alin. (1). Capitolul IIDispoziţii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţăArticolul 630Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 5, punctul 3 se abrogă. 2. La articolul 5, după primul alineat se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) În scopul aplicării prevederilor art. 1961, art. 1963 şi ale art. 204-214, 216-230 şi 232-241, termenii şi sintagmele grup, entitate din grup, firmă de investiţii, rezoluţie, autoritate de rezoluţie, instituţie supusă rezoluţiei, condiţii de declanşare a procedurii de rezoluţie, acţiune de rezoluţie, instrumente de rezoluţie, competenţe de rezoluţie, instrument public de stabilizare financiară, instrumente de capital, destinatar, administrator special au înţelesul prevăzut de legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. 3. După articolul 196 se introduc trei noi articole , articolele 1961-1963, cu următorul cuprins: Articolul 1961 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 195, dacă membrul grupului faţă de care a fost introdusă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei este o persoană juridică din categoria celor care pot fi supuse rezoluţiei în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi dacă grupul cuprinde cel puţin o instituţie de credit, fără a se aduce atingere măsurii pe care Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, intenţionează să o ia în conformitate cu această legislaţie, deschiderea procedurii de insolvenţă poate fi dispusă numai cu acordul Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi în cazul în care persoana juridică în cauză este o instituţie supusă rezoluţiei sau cu privire la aceasta s-a determinat că sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie, o procedură de insolvenţă potrivit prezentei legi poate fi deschisă numai pe baza unei cereri introduse de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie. (2) În scopul prevederilor alin. (1), judecătorul-sindic notifică, de îndată, Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în legătură cu orice cerere de deschidere a unei proceduri de insolvenţă faţă de o persoană juridică prevăzută la alin. (1), indiferent dacă aceasta este o instituţie supusă rezoluţiei sau dacă a fost făcută publică o decizie în conformitate cu prevederile legislaţiei privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.(3) Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă poate fi admisă numai dacă s-a făcut notificarea prevăzută la alin. (2) şi fie Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în urma primirii notificării, a comunicat judecătorului-sindic faptul că nu intenţionează să întreprindă o acţiune de rezoluţie faţă de persoana juridică în cauză, fie a expirat un termen de 7 zile de la data primirii notificării. Articolul 1962 (1) Dacă împotriva unei persoane juridice, membră a unui grup care cuprinde cel puţin o instituţie de credit, se dispune deschiderea procedurii de insolvenţă, următoarele dispoziţii speciale sunt aplicabile:a)dispoziţiile prezentei legi referitoare la anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor nu se aplică transferurilor de active, drepturi sau obligaţii de la instituţia supusă rezoluţiei aflată în stare de insolvenţă către o altă entitate, efectuate în virtutea aplicării unui instrument de rezoluţie, a exercitării unei competenţe de rezoluţie sau a utilizării unui instrument public de stabilizare financiară, în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii; b)la solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, adresată judecătorului-sindic, persoana juridică aflată în stare de insolvenţă trebuie să asigure, dacă este cazul, furnizarea serviciilor sau facilităţilor necesare, în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi cu solicitarea formulată; c)în caz de lichidare a persoanei juridice aflate în stare de insolvenţă, aceasta se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situaţie în care aceasta trebuie să furnizeze servicii sau sprijin în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, pentru a permite destinatarului să îşi desfăşoare activităţile sau să presteze serviciile aferente elementelor transferate, precum şi orice alt motiv care face necesară continuarea activităţii persoanei juridice respective pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei sau respectarea principiilor rezoluţiei prevăzute de legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii; d)la solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, adresată judecătorului-sindic, administratorul judiciar, după caz, lichidatorul judiciar trebuie să asigure întreprinderea tuturor demersurilor necesare în legătură cu măsurile dispuse de aceasta în calitate de autoritate de rezoluţie, cu privire la activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile şi alte instrumente de proprietate situate în state terţe ale instituţiei supuse rezoluţiei aflate în stare de insolvenţă, în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii; e)administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, administratorul judiciar, desemnat potrivit prezentei legi, poate fi numit administrator special potrivit legislaţiei privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) şi c), serviciile şi facilităţile care trebuie să fie furnizate:a)se limitează la servicii şi facilităţi operaţionale şi nu includ niciun sprijin financiar; b)se acordă în conformitate cu termenii contractuali deja agreaţi, inclusiv din punctul de vedere al duratei contractului, în situaţia în care respectivele servicii şi facilităţi au fost furnizate instituţiei supuse rezoluţiei potrivit