LEGE Nr. 302
din 6 octombrie 2009
pentru modificarea alin. (3)
al art. 31 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 680 din 9 octombrie 2009
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. -Alineatul (3) al articolului 31 din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la
alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin
decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului."
Art. II. -In procesele şi cererile având ca
obiect stabilirea, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, a măsurilor reparatorii prin echivalent şi/sau a valorii recalculate
a acţiunilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie
şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi
instituţiilor publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile
procesuale ale acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. III. - (1) In termen de 30 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice va
proceda la predarea către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,
pe bază de opis, a fiecărei notificări, însoţită de toată documentaţia depusă
de către persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea
imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod
abuziv şi care nu a fost soluţionată până la data intrării în vigoare a
prezentei legi, precum şi a dosarelor având ca obiect contestarea ordinelor
emise în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) In termen de 60 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor
formulate în temeiul prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celei prevăzute la
alin. (1), vor proceda la predarea către Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Statului a notificărilor şi a documentaţiei primite de la persoanele
fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobile şi alte active în
proprietate la data preluării acestora în mod abuziv şi care nu au fost
soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 10/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod
corespunzător si în cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (1) şi
(2).
Art. IV. - (1) In termen de 120 de zile de la
expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi (2) ale art. III, Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului va soluţiona toate notificările care
sunt însoţite de documentaţie completă ale persoanelor fizice, asociaţi ai
persoanei juridice care deţinea imobile şi alte active în proprietate la data
preluării acestora în mod abuziv şi care nu au fost soluţionate până la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 10/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod
corespunzător si în cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1).
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ