LEGE Nr. 288
din 29 octombrie 2007
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 749 din 5 noiembrie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Legea nr.
4/1953 - Codul familiei, republicată în Buletinul
Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi completările ulterioare,
se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 4 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 4. - Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta
de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu
încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază
teritorială îşi are domiciliul.
Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în
imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este
suficientă.
Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată
încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii
care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti."
2. Articolul 54 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 54. - Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie
tatăl copilului.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de
oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de
moştenitori.
Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva
copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.
Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului
mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor
lui.
Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie,
acţiunea va putea fi pornită de tutore.
Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care
nu formulează ea însăşi acţiunea."
3. Articolul 55 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 55. -Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se
prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei,
termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii
copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului
său.
Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile
legii.
4. La articolul 60,
alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 60. - Acţiunea în stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la
naşterea copilului."
5. La articolul 60,
după alineatul 3 se introduce un nou alineat, alineatul 4, cu următorul
cuprins:
„Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul
vieţii acestuia."
Art. II. - Dispoziţiile
prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea
în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în
cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea
este în curs de judecată.
Art. III. - Legea nr.
4/1953 - Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie
1956, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi
completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se
textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia
României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU