LEGE Nr. 283
din 7 noiembrie 2008
pentru aprobarea contului
general anual de executie a bugetului de stat, a contului anual de executie a
bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si a contului
general anual al datoriei publice, aferente anului 2006
ACT EMIS DE: PARLAMENTUL
ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 857 din 19 decembrie 2008
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - (1) Se aprobă contul general anual de execuţie
a bugetului de stat aferent anului 2006, cuprinzând venituri în sumă de
40.698,1 milioane lei, cheltuieli în sumă de 51.235,6 milioane lei şi un
deficit în sumă de 10.537,5 milioane lei.
(2) Structura contului general anual de execuţie a
bugetului de stat este prevăzută în anexele nr. 1-11.
Art. 2. - (1) Se aprobă contul anual de execuţie a
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferent
anului 2006, cuprinzând venituri în sumă de 10.757,2 milioane lei, cheltuieli
în sumă de 10.170,5 milioane lei, care nu includ Fondul de rezervă în sumă de
101,3 milioane lei, şi un excedent în sumă de 485,4 milioane lei.
(2) Structura contului anual de execuţie a bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate este prevăzută în anexa
nr. 12.
Art. 3. - (1) Se aprobă contul general anual al
datoriei publice a statului aferent anului 2006, care cuprinde datoria publică
în valoare de 63.340,7 milioane lei şi prezintă următoarea structură:
1. datoria publică guvernamentală în valoare de
59.868,4 milioane lei, din care:
a) datoria publică guvernamentală internă directă a
statului în sumă de 24.230,9 milioane lei, potrivit anexei nr. 13.I, şi
garanţiile emise în numele şi contul statului pentru împrumuturi interne, în
sumă de 1.596,4 milioane lei, din care: garanţiile emise în numele şi contul
statului pentru împrumuturi interne contractate în lei, în sumă de 221,9
milioane lei, potrivit anexei nr. 14.I.1, garanţiile pentru împrumuturi interne
contractate în valută, în sumă de 7,1 milioane lei, echivalent a 2,1 milioane
euro, potrivit anexei nr. 14.I.2, şi garanţiile interne acordate în baza
legilor speciale, în sumă de 1.367,4 milioane lei, potrivit anexei nr. 14.I.3;
b) datoria publică guvernamentală externă directă a
statului, în sumă de 6.381,8 milioane euro, echivalent a 21.581,3 milioane lei,
potrivit anexei nr. 13.II, şi garanţiile emise în numele şi contul statului
pentru împrumuturi externe, în sumă de 3.684,5 milioane euro, echivalent a
12.459,8 milioane lei, potrivit anexei nr. 14.II;
2. datoria publică locală în valoare de 3.472,3 milioane lei, din care:
a) datoria publică locală internă directă în sumă de
1.434,6 milioane lei, potrivit anexei nr. 15.I, şi garanţiile emise în numele
şi contul autorităţilor administraţiei publice locale pentru împrumuturi
interne în sumă de 108,1 milioane lei, potrivit anexei
nr. 16.I;
b) datoria publică locală externă directă a statului în
sumă de 518,8 milioane euro, echivalenta 1.754,4 milioane lei, potrivit anexei
nr. 15.II, şi garanţiile emise în numele şi contul statului pentru împrumuturi
externe în sumă de 51,8 milioane euro, echivalent a 175,2 milioane lei,
potrivit anexei nr. 16.II.
(2) Structura contului general anual al datoriei
publice a statului este prevăzută în anexele nr. 13-16.
Art. 4. - Anexele nr. 1-16*) fac parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin.
(2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
*) Anexele nr. 1-16 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la
Centrul de vânzări şi informare al Regiei Autonome „Monitorul Oficial",
Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.