HOTARARE Nr.
1262 din 8 decembrie 2010
privind trecerea din
domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unei constructii
aflate in administrarea Ministerului Administratiei si Internelor in vederea
scoaterii din functiune si casarii si pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotararea
Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al
bunurilor din domeniul public al statului
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 853 din 20 decembrie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările
ulterioare, al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru
reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a
activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, al art.
21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr.
81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul
instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului
nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din
domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar a
imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, înregistrat la poziţia cu nr. M.F.P.
34.385, reevaluat conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea
şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice,
aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă trecerea din domeniul public al
statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii situate în
localitatea Tecuci, str. Gheorghe Petraşcu nr. 50, judeţul Galaţi, aflată în
administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, având datele de
identificare prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3. - Trecerea în domeniul privat al statului a
construcţiei prevăzute la art. 2 se va face în vederea scoaterii din funcţiune
şi casării acesteia, în condiţiile legii.
Art. 4. - După scoaterea din funcţiune şi casarea
construcţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod
corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu
Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei
nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului
centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXA Nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului a cărui valoare contabilă se modifică
ca urmare a reevaluării
Nr. MFP
|
Denumirea imobilului
|
Persoana juridică ce administrează
imobilul
|
Adresa imobilului
|
Valoarea contabilă actualizată
|
34.385
|
45-40
|
Ministerul Administraţiei şi Internelor -
Unitatea Militară 0527 Galaţi
|
Localitatea Tecuci, str. Gheorghe Petraşcu nr. 50, judeţul Galaţi
|
26.100.587,99
|
ANEXA Nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE
a construcţiei aflate în administrarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor care trece din
domeniul public al statului n domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acesteia
Adresa imobilului
|
Persoana juridică ce administrează
imobilul
|
Caracteristicile tehnice
|
Numărul de înregistrare al imobilului depus la M.F.P.
|
Localitatea Tecuci, str. Gheorghe
Petraşcu nr. 50, judeţul
Galaţi
|
Ministerul Administraţiei şi Internelor - Unitatea Militară 0527 Galaţi
|
Pavilion 45-40-34
Suprafaţa construită = 429,00 m2
Suprafaţa desfăşurată = 429,00 m2
Valoarea contabilă - 204.204,00 lei
|
34.385 (parţial)
|