Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 258 din 19 iulie 2007

privind practica elevilor si studentilor

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 493 din 24 iulie 2007



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Practica este activitatea desfăşurată de elevi şi studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.

Art. 2. - Practicantul este elevul sau studentul care desfăşoară activităţi practice pentru consolidarea cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte.

Art. 3. - (1) Organizatoul de practică este unitatea sau instituţia de învăţământ preuniversitar, respectiv universitar, care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative.

(2) Partenerul de practică este o societate comercială, o instituţie centrală ori locală sau orice altă persoană juridică ce desfăşoară o activitate în corelaţie cu specializările cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi care poate participa la procesul de instruire practică a studenţilor şi elevilor.

CAPITOLUL II

Elemente organizatorice

Art. 4. - (1) Practica elevilor şi studenţilor se organizează şi se desfăşoară pe baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei convenţii, după caz, încheiată între organizator şi partenerul de practică.

(2) Unităţile şi instituţiile de învăţământ pot fi organizatoare de practică atât pentru elevii şi studenţii proprii, cât şi pentru cei care provin de la alte unităţi şi instituţii de învăţământ.

Art. 5. - Activitatea de practică se poate desfăşura cu program săptămânal sau cumulat, la sfârşit de semestru sau de an de studii, în conformitate cu planul de învăţământ.

Art. 6. - Practica se desfăşoară pe baza unei/unui programe analitice/portofoliu de practică, întocmită/întocmit de instituţia de învăţământ a practicantului.

Art. 7. - Durata practicii este cea cuprinsă în planul de învăţământ.

Art. 8. - Formele de evaluare, de notare şi creditele acordate pentru activitatea de practică sunt cuprinse în planul de învăţământ.

Art. 9. - Activitatea de practică inclusă în planul de învăţământ este obligatorie şi constituie condiţie de promovare.

CAPITOLUL III

Obligaţiile părţilor

SECŢIUNEA 1

Partenerul de practică

Art. 10. - Partenerul de practică are următoarele obligaţii generale:

a) să deţină o dotare corespunzătoare - logistică, tehnică şi tehnologică - necesară valorificării cunoştinţelor teoretice primite de practicant în cadrul procesului de instruire;

b)  să aibă specialişti cu studii medii şi superioare care să coordoneze şi să participe la evaluarea desfăşurării practicii elevilor şi studenţilor;

c)  să desfăşoare programul de activitate astfel încât să permită realizarea activităţii de practică a elevilor şi studenţilor în condiţii normale, fără a se depăşi ora 20,00.

Art. 11. - Pe perioada de practică, partenerul de practică împreună cu reprezentantul unităţii sau al instituţiei de învăţământ urmăresc şi înregistrează prezenţa la activitate a practicantului şi semnalează eventualele abateri unităţii sau instituţiei de învăţământ.

Art. 12. - Partenerul de practică desemnează persoanele care se ocupă de îndrumarea şi urmărirea activităţii de practică a elevilor şi studenţilor.

Art. 13. - Partenerul de practică trebuie să îl ajute pe practicant să îşi urmărească programa analitică/portofoliul de practică, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare.

Art. 14. - Partenerul de practică este obligat să instruiască practicantul cu privire la normele de protecţie a muncii şi de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le va desfăşura.

Art. 15. - (1) La sfârşitul activităţii de practică, în conformitate cu programa analitică/portofoliul de practică, organizatorul împreună cu partenerul de practică efectuează o evaluare a cunoştinţelor practicantului şi îi acordă un calificativ.

(2) Evaluarea şi notarea finală se realizează la unitatea sau instituţia de învăţământ a practicantului.

Art. 16. - Evaluarea capacităţii partenerului de practică din punct de vedere logistic, tehnic, tehnologic şi organizatoric este realizată de unitatea sau de instituţia de învăţământ de unde provin elevii sau studenţii practicanţi.

SECŢIUNEA a 2-a

Practicantul

Art. 17. - Practicanţii au obligaţia de a desfăşura activităţi conform programei analitice/portofoliului de practică, respectând durata şi perioada impuse de unitatea sau de instituţia de învăţământ de unde provin.

Art. 18. - Practicanţii au obligaţia să respecte regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică şi normele de protecţie a muncii şi de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţii desfăşurate.

Art. 19. - Prezenţa la practică este obligatorie. In caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează, respectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică.

Art. 20. - Practicantul participă activ la activităţile desfăşurate de partenerul de practică, doar dacă acestea sunt în interesul specializării, al dezvoltării cunoaşterii, dar numai după efectuarea de către acesta a instructajelor de protecţie a muncii şi de apărare împotriva incendiilor, specifice acelor activităţi.

CAPITOLUL IV

Drepturile părţilor

Art. 21. - Pe perioada de practică, partenerul de practică îl poate angaja pe practicant, conform legislaţiei în vigoare, pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, prin negocierea remuneraţiei.

Art. 22. - Pentru practicanţii angajaţi, partenerul de practică efectuează evaluarea cunoştinţelor, respectând conţinutul programei analitice/portofoliului de practică.

Art. 23. - Organizatorii de practică, unităţi şi instituţii de învăţământ, beneficiază de o subvenţie financiară suplimentară, echivalentă cu 5% din alocaţia anuală pentru fiecare elev sau student. Sumele sunt utilizate exclusiv pentru organizarea şi desfăşurarea practicii.

Art. 24. - Unităţile şi instituţiile de învăţământ alocă partenerului de practică suma aferentă activităţii de practică pentru fiecare elev sau student, pe bază de contract.

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

Art. 25. -Activitatea de practică a elevilor şi studenţilor este finanţată de la bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru specializările care au practica prevăzută în planurile de învăţământ, ca activitate obligatorie.

Art. 26. - (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului alocă sumele aferente pentru hrana şi transportul elevilor şi studenţilor care efectuează practică, în sistem cumulat, în alte localităţi decât cele în care îşi au sediile unităţile sau instituţiile de învăţământ de la care provin.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse în bugetul unităţilor şi al instituţiilor de învăţământ, ca organizatori de practică.

Art. 27. - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului alocă sumele necesare numai unităţilor şi instituţiilor de învăţământ care înregistrează cheltuieli cu organizarea şi desfăşurarea activităţilor de practică.

Art. 28. - Toate sumele prevăzute la art. 26 şi 27 se centralizează în bugetul anual al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Art. 29. - Prevederile prezentei legi se aplică începând cu semestrul al II-lea al anului şcolar/universitar 2007-2008.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU


SmartCity5

COMENTARII la Legea 258/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 258 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 258/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu