Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cabinetul de Avocatură Ion Păun în Dosarul nr. 2.340/102/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 133D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că nu este încălcat art. 16 alin. (1) privind egalitatea legii şi nici art. 56 privind justa aşezare a sarcinilor fiscale din Legea fundamentală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.340/102/2014, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cabinetul de Avocatură Ion Păun, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte de control impozite şi taxe.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile art. 152 alin. (7) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în accepţiunea dată de instanţă sunt neconstituţionale, cât timp exclud de la aplicarea plafonului de scutire de T.V.A. de 65.000 euro sau 220.000 lei, începând cu data de 1 iulie 2012, contribuabilii înregistraţi tardiv în scopuri de T.V.A., faţă de ceilalţi contribuabili, excludere ce se constituie într-o veritabilă sancţiune în sarcina acestora, cu încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) şi (3) din Constituţie. În opinia autorului excepţiei, aplicarea plafonului general de scutire de T.V.A. de 65.000 de euro sau 220.000 lei, prevăzut de art. I din Ordonanţa de urgenţă nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, începând cu data de 1 iulie 2012, prevederi legale cu aplicabilitate imediată, nu trebuie să excludă niciun contribuabil de la aplicarea acestuia, iar, în caz de excludere de la aplicarea noului plafon a vreunui contribuabil, se instituie o discriminare între contribuabili, pe de o parte, iar, pe de altă parte, sarcina fiscală a T.V.A. stabilită pentru autorul excepţiei pentru perioada de după 1 iulie 2012 devine injustă, constituind, în acelaşi timp, o prestaţie nelegală faţă de bugetul de stat, instituindu-se astfel o sancţiune nelegală în sarcina contribuabililor care nu s-au înregistrat în scopuri de T.V.A. în termenul legal. Mai arată că, întrucât dreptul său la aplicarea regimului special de scutire de 65.000 euro în echivalent lei s-a născut ope legis începând cu data de 1 iulie 2012, accepţiunea dată prevederilor art. 152 alin. (7) din Codul fiscal este neconstituţională.6. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că, în examinarea acesteia, trebuie avut în vedere un amănunt esenţial şi anume faptul că petentul a omis să se înregistreze în scopuri de T.V.A. la momentul la care a atins şi a depăşit plafonul de scutire din cursul anului 2011. Se mai arată că solicitarea sa de înscriere ca plătitor de T.V.A. şi, totodată, de a opta pentru aplicarea regimului special de scutire de T.V.A., a intervenit ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2012. În ceea ce priveşte efectele unei asemenea solicitări, arată că trebuie se aibă în vedere că textul criticat vizează exclusiv persoana impozabilă înregistrată în scopuri de T.V.A., doar aceasta aflându-se în ipoteza premisă a celui care poate solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A. prin aplicarea regimului special de scutire. Omisiunea înregistrării în scopuri de T.V.A., deşi există această obligaţie legală, determină diferenţa dintre persoanele care pot beneficia de textul art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 şi cele cărora nu le este aplicabil. Aşadar, nu se poate reţine ipoteza unor situaţii similare cărora li se aplică reguli diferite, pentru a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Contrar susţinerilor recurentului, dreptul său la aplicarea regimului special de scutire de T.V.A., prin raportare la noul plafon prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2012, nu s-a născut ope legis pentru a se discuta de caracterul discriminatoriu al aplicării în timp a textului de lege care prevede noul plafon de scutire, ci este condiţionat de îndeplinirea unor obligaţii legale prestabilite - de a se fi conformat obligaţiei de înscriere ca plătitor de T.V.A., dar şi unei manifestări de voinţă subsecvente - de a solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A. În ceea ce priveşte caracterul injust al sarcinii fiscale, instanţa arată că, în condiţiile în care manifestarea de voinţă a contribuabilului este cea care determină un anumit regim fiscal, nu se poate reţine încălcarea art. 56 din Constituţie.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prin intermediul normei criticate se instituie posibilitatea contribuabililor de a solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A., aceştia urmând a-şi exprima opţiunea în acest sens în interiorul unui anumit termen. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu sau despre o injustă aşezare a sarcinilor fiscale, în măsura în care toţi contribuabilii au aceeaşi posibilitate de a opta pentru aplicarea unui anumit regim fiscal.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 152 alin. (7) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2012, potrivit cărora, „(7) Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 care în cursul anului calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) poate solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, în vederea aplicării regimului special de scutire, cu condiţia ca la data solicitării să nu fi depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs. Solicitarea se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 1561. Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea. Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile şi obligaţiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153. Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidenţă are obligaţia să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 1562, indiferent de perioada fiscală aplicată conform art. 1561, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă, conform prezentului titlu."12. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016 [a se vedea art. 501 şi art. 502 alin. (1) pct. 1 din lege]. Având în vedere, însă, considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează să se analizeze dispoziţiile art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2012, aceasta fiind aplicabilă în cauza dedusă judecăţii, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, precum şi din concluziile scrise depuse de autorul excepţiei.13. În susţinerea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 16, care consacră principiul egalităţii în drepturi, precum şi ale art. 56 alin. (1) şi (2) referitoare la contribuţii financiare.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată, mai întâi, că aceasta a fost ridicată în contextul în care, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, acesta a realizat venituri din profesia de avocat în anul 2011 peste plafonul de scutire de T.V.A. de 35.000 de euro, însă, datorită aplicării cursului B.N.R. din acel an, a omis înregistrarea în scopuri de T.V.A. în termenul legal. Realizând eroarea, s-a adresat Administraţiei Finanţelor Publice Sighişoara pentru stabilirea şi încasarea T.V.A. pentru perioada octombrie 2011 - 1 iulie 2012. Ca urmare a acestui demers, prin Decizia din 28 martie 2013 i s-au stabilit obligaţii de plată a T.V.A. pentru perioada decembrie 2011 şi până la emiterea actului administrativ, fiind stabilite ca bază de impozitare toate veniturile realizate înainte şi după data de 1 iulie 2012. Acţiunea formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă de Tribunalul Mureş, în temeiul prevederilor art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, apreciinduse că aceste prevederi se opun ca reclamantul să beneficieze începând cu data de 1 iulie 2012, de noul plafon de scutire de T.V.A., deoarece veniturile realizate în perioada 1 ianuarie 2011-19 martie 2013 sunt mai mari de 119.000 lei. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, cadru în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003.15. Analizând motivarea excepţiei invocate, Curtea constată că criticile formulate vizează, în realitate, obligaţia contribuabililor de înregistrare în scopuri T.V.A., câtă vreme autorul acesteia susţine că prevederile art. 152 alin. (7) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt neconstituţionale, deoarece exclud de la aplicarea plafonului de scutire T.V.A. de 65.000 euro sau 220.000 lei începând cu data de 1 iulie 2012, contribuabilii înregistraţi tardiv în scopuri de T.V.A. faţă de ceilalţi contribuabili, excludere care, în opinia sa, se constituie într-o veritabilă sancţiune în sarcina acestora, cu încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) şi (3) din Constituţie.16. Or, obligaţia de înregistrare în scopuri de T.V.A. şi regimul juridic al acesteia este stabilită de un alt text din Codul fiscal, respectiv de art. 153, iar nu de art. 152 alin. (7), ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Altfel spus, ceea ce îl nemulţumeşte pe autorul excepţiei este obligaţia legală de înregistrare în scopuri de T.V.A., obligaţie pe care nu a îndeplinito în termenul legal şi a cărei neîndeplinire a determinat, potrivit chiar susţinerilor sale, calcularea obligaţiilor de plată de către autoritatea fiscală şi, în considerarea cuantumului constatat, neîncadrarea în regimul special de scutire în condiţiile art. 152 alin. (7) din Codul fiscal.17. Acest din urmă text, criticat în prezenta cauză, reglementează condiţiile în care se acordă regimul special de scutire persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. (iar nu ipoteza altor categorii de persoane), respectiv dacă, în cursul anului calendaristic precedent, acestea nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) al art. 152 şi dacă nu au depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs. Aşadar, contrar susţinerilor autorului excepţiei, tocmai plasarea în această categorie de contribuabili, adică situaţia juridică diferită în care se află în raport de alte categorii, care au un regim juridic distinct, determină incidenţa textului de lege.18. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 26 aprilie 1996). Principiul egalităţii nu presupune uniformitate de tratament juridic, astfel încât, la situaţii de fapt diferite, legiuitorul este obligat să impună un tratament juridic diferit (Decizia nr. 389 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010). În cauză, tocmai încadrarea în categoria de contribuabili din ipoteza textului determină diferenţa dintre persoanele care pot beneficia de art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 şi cele cărora nu le este aplicabil. Aşadar, nu se poate reţine ipoteza unor situaţii similare cărora li se aplică reguli diferite, pentru a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.19. Din această perspectivă, nu se poate reţine nici susţinerea referitoare la caracterul injust al sarcinii fiscale, câtă vreme manifestarea de voinţă a contribuabilului şi situaţia diferită a acestuia determină regimul fiscal instituit de legiuitor.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cabinetul de Avocatură Ion Păun în Dosarul nr. 2.340/102/2014 al Curţii de Apel Târgu Mure - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Fabian Niculae