Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.165 din 10.07.2017

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, pentru completarea art. 51 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi pentru reglementarea statutului dobânzilor încasate de gestionari din plasarea în depozite bancare sau titluri de stat a sumelor rămase la dispoziţia acestora după închiderea schemelor de garantare finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, respectiv Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, şi încheierea convenţiilor cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 544 din 11 iulie 2017

SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22 din 16 martie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, pentru completarea art. 51 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi pentru reglementarea statutului dobânzilor încasate de gestionari din plasarea în depozite bancare sau titluri de stat a sumelor rămase la dispoziţia acestora după închiderea schemelor de garantare finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, respectiv Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, şi încheierea convenţiilor cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul I punctul 4 articolul 2, litera b3) se modifică şi va avea următorul cuprins: b3) achiziţie de teren cu destinaţie agricolă - cumpărarea de teren cu destinaţie agricolă, cu excepţia terenurilor aflate în proprietatea privată a statului şi administrate de Agenţia Domeniilor Statului, în vederea exploatării, de către persoanele fizice sau juridice care deţin în folosinţă sau proprietate, în condiţiile legii, o exploataţie agricolă sau de acvacultură, conform declaraţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, până la atingerea unui plafon cumulat de maximum 750 ha în proprietate; 2. La articolul I, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 91, cu următorul cuprins: 91. La articolul 4, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:d1) prin excepţie de la prevederile lit. d), pentru beneficiarii care contractează credite pentru sectorul de reproducţie la suine, schema de ajutor de stat se va aplica pentru comisioanele de garantare de peste 1%; 3. La articolul I punctul 10 articolul 4, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e)schema prevăzută la lit. d) şi d1) nu se aplică în cazul garanţiilor acordate beneficiarilor PNDR 2014-2020 şi POPAM 2014-2020 pentru obiectivele de investiţii finanţate prin aceste programe. Până la aprobarea schemei de ajutor de stat se aplică prevederile lit. c); Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 165/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 165 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 165/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu