Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 142 din 10 iulie 2008

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 525 din 11 iulie 2008

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. -In temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2008, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2008, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I. Finanţe publice şi economie:

1.  rectificarea bugetului de stat pe anul 2008, aprobat prin Legea nr. 388/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

2.  rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, aprobat prin Legea nr. 387/2007;

3.   modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe, pentru precizarea destinaţiei sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor;

4.  modificarea şi completarea Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional;

5. alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PHARE, în concordanţă cu prevederile memorandumurilor de finanţare;

6.  modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 249/2007, cu completările ulterioare;

7.  modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzâtor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

8.  aprobarea plăţii costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA);

9.  reglementări privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie;

10. acordarea unui ajutor de stat individual, având ca obiectiv dezvoltarea regională, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene din data de 30 aprilie 2008.

II.  Construcţii:

1.   stabilirea de măsuri excepţionale pentru eliminarea pericolului de prăbuşire a unor construcţii existente care prezintă pericol public;

2.  modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;

3.  modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.

III. Agricultură şi mediu:

1.  modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 123/1995, cu modificările şi completările ulterioare;

2.  modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările ulterioare;

3.  reglementări privind regimul de import al îngrăşămintelor şi al mostrelor de îngrăşăminte;

4. măsuri privind construirea de drumuri forestiere necesare accesibilizării fondului forestier naţional, cu finanţare din fonduri extrabugetare;

5.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

6.  modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

7. reglementarea unor aspecte financiare privind recuperarea creanţelor generate de derularea fondurilor europene pentru agricultură;

8.  gestionarea contribuţiilor şi altor taxe colectate în cadrul aplicării politicii comune agricole şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene pentru agricultură, precum şi din sistemul resurselor proprii tradiţionale ale Comunităţii Europene;

9. măsuri privind reorganizarea Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie;

10.  reglementări privind Registrul agricol.

IV. Cultură:

1. instituirea regimului specific de protejare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei;

2. reglementarea regimului juridic al monumentelor de for public.

V. Administraţie publică:

1.  modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006;

2. stabilirea cadrului general privind regimul echipamentelor protejate TEMPEST şi al tehnologiei aferente;

3.  modificarea şi'completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate, cu modificările ulterioare;

4.  reglementarea contravenţiilor în legătură cu interesele financiare ale Comunităţii Europene;

5.  modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare.

VI. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege

Art. 2. -In conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2008. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

SmartCity5

COMENTARII la Legea 142/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 142 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu