INSTRUCTIUNI    din 14 aprilie 2004

privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, acordurilor de cooperare pe orizontala

ACT EMIS DE: CONSILIUL CONCURENTEI

PUBLICATE IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 437 din 17 mai 2004

    In temeiul art. 28 alin. (1) si (3) din Legea concurentei nr. 21/1996,

    Consiliul Concurentei adopta prezentele instructiuni.

    CAP. 1
    INTRODUCERE

    1.1. Obiectul instructiunilor
    1. Prezentele instructiuni stabilesc principiile evaluarii acordurilor de cooperare pe orizontala sub incidenta art. 5 din Legea Concurentei nr. 21/1996, numita in continuare lege. Cooperarea este de tip "orizontal" daca acordul sau practica concertata se realizeaza intre agenti economici care opereaza la acelasi nivel pe piata. In majoritatea situatiilor, cooperarea orizontala are ca finalitate cooperarea dintre agentii economici concurenti. Aceasta cooperare acopera domenii cum ar fi: cercetarea si dezvoltarea, productia, achizitiile sau comercializarea.
    2. Acordurile de cooperare pe orizontala pot crea probleme privind concurenta pe pietele afectate. Este cazul acordurilor prin care partile convin sa fixeze preturile ori volumul productiei, sa-si imparta pietele sau clientii, sau cazul acordurilor care confera partilor posibilitatea de a-si mentine sau majora puterea pe piata, cu efecte negative asupra preturilor, volumului productiei, inovatiei, diversificarii produselor si calitatii acestora.
    3. Pe de alta parte, cooperarea pe orizontala poate duce la beneficii economice substantiale. Agentii economici reactioneaza la presiunea concurentiala din ce in ce mai mare, la efectele globalizarii pietelor, la progresele tehnologice rapide si, in general, la natura din ce in ce mai dinamica a pietelor. Cooperarea poate fi un instrument pentru impartirea riscurilor, reducerea costurilor, utilizarea in comun a know-how-ului si aplicarea mai rapida a inovatiei. Pentru intreprinderile mici si mijlocii cooperarea reprezinta un important mijloc de adaptare la evolutia pietei.
    4. Consiliul Concurentei, recunoscand beneficiile economice care se pot crea prin cooperare, trebuie sa fie sigur ca este mentinuta concurenta efectiva pe piata. Art. 5 alin. (2) din lege stabileste cadrul legal al unei evaluari complexe, luand in considerare atat efectele anticoncurentiale, cat si beneficiile economice.
    5. Pietele in schimbare au generat o gama si o utilizare din ce in ce mai diversificate ale cooperarii orizontale. Este nevoie de orientari mai complete si actualizate pentru a se imbunatati claritatea si transparenta in acest domeniu, cu privire la aplicabilitatea art. 5 din Legea concurentei. In scopul unei abordari cu accent pe evaluarea economica, pentru asigurarea unei protectii mai eficiente a concurentei si pentru o mai mare siguranta juridica a agentilor economici, s-a impus adoptarea de catre Consiliul Concurentei a unor noi regulamente privind exceptarea categoriilor de acorduri de cercetare-dezvoltare si de specializare, cu abrogarea corespunzatoare a vechilor regulamente.
    6. Obiectul prezentelor instructiuni este de a oferi un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de cooperare orizontala, inclusiv a celor doua categorii de acorduri de cercetare-dezvoltare si de specializare, care fac obiectul noilor regulamente adoptate de Consiliul Concurentei. Acest cadru se bazeaza, in primul rand, pe criteriile folosite la analiza contextului economic al unui acord de cooperare. Criteriile economice (cum ar fi puterea pe piata a partilor si alti factori referitori la structura pietei) alcatuiesc un element cheie al evaluarii impactului pe care il poate genera cooperarea asupra pietei. Avand in vedere marea varietate a tipurilor si combinatiilor de cooperari orizontale, precum si diversitatea conditiilor de piata in care opereaza, este imposibil sa se ofere raspunsuri specifice la toate situatiile posibile.

    1.2. Domeniul de aplicare a instructiunilor
    7. Prezentele instructiuni se refera la intelegerile sau practicile concertate, numite in continuare "acorduri", care se realizeaza intre doi sau mai multi agenti economici care opereaza la acelasi nivel pe piata, de exemplu la acelasi nivel al productiei sau al distributiei. Termenul "concurenti", in sensul prezentelor instructiuni, cuprinde atat concurentii reali, cat si concurentii potentiali. Un agent economic este considerat concurent real, fie daca actioneaza pe aceeasi piata relevanta, fie daca, in lipsa acordului, are capacitatea sa-si modifice rapid productia pentru a intra pe piata relevanta, fara costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor pe aceasta piata, adica, daca exista substituibilitate imediata din punct de vedere al furnizorului. Acelasi tip de rationament poate duce la gruparea diverselor zone geografice. Cand substituibilitatea, din punct de vedere al furnizorului, poate atrage dupa sine necesitatea adaptarii semnificative a activelor corporale si necorporale existente, efectuarea de investitii suplimentare, luarea de decizii strategice sau intarzierea adoptarii lor, agentul economic nu va fi considerat concurent real, ci un concurent potential. Un agent economic este considerat concurent potential daca exista dovezi ca, in lipsa acordului, agentul economic respectiv ar putea face investitiile suplimentare necesare, astfel incat sa patrunda pe piata relevanta ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor pe aceasta piata.
    Prezentele instructiuni se refera numai la acele tipuri de cooperari care determina cresterea eficientei, adica la acordurile de cercetare-dezvoltare, de productie, de achizitii, de comercializare, privind standardele si acordurile de mediu.
    8. Acordurile incheiate intre agentii economici care opereaza la nivele diferite pe lantul de productie sau de distributie, adica acordurile verticale, nu sunt incluse, in principiu, in prezentele instructiuni, fiind cuprinse in Instructiunile privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 in cazul intelegerilor verticale. In cazul in care acordurile verticale, cum sunt acordurile de distributie, se incheie intre concurenti, efectele lor asupra pietei si posibilele probleme de concurenta pot fi asemanatoare cu cele ale acordurilor orizontale. Prin urmare, acordurile trebuie evaluate conform principiilor descrise in prezentele instructiuni. Aceasta nu exclude aplicarea suplimentara a Instructiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 in cazul intelegerilor verticale, pentru a se evalua restrictiile verticale incluse in aceste acorduri.
    9. Acordurile pot combina diverse etape de cooperare, ca de exemplu, activitatea de cercetare-dezvoltare combinata cu aplicarea rezultatelor acesteia. Daca nu cad sub incidenta Regulamentului Consiliului Concurentei privind autorizarea concentrarilor economice, acordurile orizontale sunt evaluate conform prevederilor prezentelor instructiuni. In functie de obiectivele urmarite prin cooperare se stabileste capitolul corespunzator din prezentele instructiuni care se aplica acordului respectiv. La stabilirea obiectivelor, se iau in considerare mai ales doi factori: in primul rand, punctul de plecare al cooperarii si, in al doilea rand, gradul de integrare a diferitelor functii care se combina. Cooperarea care presupune cercetare-dezvoltare in comun, precum si aplicarea in comun a rezultatelor este cuprinsa, la capitolul "Acorduri de cercetare-dezvoltare", deoarece productia in comun va avea loc numai daca cercetarea-dezvoltarea in comun a reusit. Aceasta implica faptul ca rezultatele cercetarii-dezvoltarii in comun sunt decisive pentru productie. Prin urmare, acordul de cercetare-dezvoltare poate fi considerat ca fiind punctul de plecare al cooperarii. Evaluarea se va schimba daca acordul a prevazut o integrare deplina in domeniul productiei si doar o integrare partiala a unor activitati de cercetare-dezvoltare. In acest caz, posibilele efecte anticoncurentiale si beneficiile economice ale cooperarii se vor lega in mare masura de productia in comun, iar acordul va fi examinat in conformitate cu principiile stabilite la capitolul "Acordurile de productie". Intelegerile mai complexe, cum ar fi aliantele strategice, care combina in diverse moduri o serie de domenii si instrumente diferite de cooperare, nu fac obiectul prezentelor instructiuni. Evaluarea fiecarui domeniu de cooperare din cadrul unui acord se poate realiza cu ajutorul capitolului corespunzator din instructiuni, iar intelegerile complexe vor fi analizate si in integralitatea lor.
    10. Criteriile stabilite in prezentele instructiuni se aplica la cooperarea privind bunurile si serviciile, numite colectiv "produse". Operatiile care intra sub incidenta Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice emis de catre Consiliul Concurentei nu sunt analizate prin prisma principiilor continute in prezentele instructiuni.
    11. Evaluarea conform art. 5, asa cum este descrisa in prezentele instructiuni, nu va prejudicia posibila aplicare paralela a art. 6 din lege la acordurile de cooperare orizontala.

    1.3. Principiile de baza ale evaluarii in baza art. 5 din lege
    1.3.1. Art. 5 alin. (1) din lege
    12. Art. 5 alin. (1) se aplica intelegerilor de cooperare pe orizontala si pe verticala, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, numite in continuare "restrictionari ale concurentei", pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia.
    13. In unele cazuri, natura cooperarii indica de la inceput aplicabilitatea art. 5 alin. (1). Este cazul acordurilor care, prin obiect, urmaresc restrictionarea concurentei prin intermediul fixarii preturilor, limitarii productiei sau impartirii pietelor ori clientilor. Aceste acorduri sunt considerate ca avand efecte negative asupra concurentei pe piata si, ca urmare, nu este necesar sa se examineze efectele lor reale asupra concurentei si a pietei pentru a se stabili daca se incadreaza la art. 5 alin. (1).
    14. Multe acorduri de cooperare orizontala nu au ca obiect o restrictionare a concurentei. In acest caz, este necesara analizarea efectelor acordului. Pentru aceasta analiza, nu este suficient ca acordul sa limiteze concurenta dintre parti. Concurenta de pe intreaga piata trebuie sa fie afectata in asemenea masura incat sa existe premizele unor efecte negative asupra pietei din punctul de vedere al preturilor, productiei, inovatiei sau diversitatii ori calitatii bunurilor si serviciilor.
    15. Faptul ca un acord poate provoca astfel de efecte negative depinde de contextul economic, tinandu-se cont atat de natura acordului, cat si de puterea combinata de pe piata a partilor, care determina - impreuna cu alti factori structurali - capacitatea acordului de cooperare de a afecta concurenta intr-o masura semnificativa.
    1.3.1.1. Natura acordului
    16. Natura unui acord se refera la factori cum ar fi domeniul si obiectivul cooperarii, relatia concurentiala dintre parti si gradul in care isi combina activitatile.
    17. Este mica probabilitatea ca anumite tipuri de acorduri, de exemplu majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare sau cooperarea in vederea fixarii standardelor sau a imbunatatirii conditiilor de mediu, sa cuprinda restrictionari cu privire la preturi si productie. Daca aceste tipuri de acorduri au totusi efecte negative, aceste efecte se refera la inovatie sau la varietatea produselor. Uneori, ele pot duce la inchiderea pietei.
    18. Alte tipuri de cooperare cum ar fi acordurile de productie sau de achizitii provoaca in mod tipic un anumit grad de combinare a costurilor totale. Daca acest grad este semnificativ, partile isi pot coordona mai usor atat preturile pe piata, cat si productia. Costurile in comun pot fi semnificative numai in anumite conditii. In primul rand, domeniul de cooperare, de exemplu, productie si achizitii, trebuie sa reprezinte un procent ridicat din costurile totale pe o piata data. In al doilea rand, partile trebuie sa-si combine in mare masura activitatile in domeniul lor de cooperare. Este, de exemplu, cazul in care partile produc sau achizitioneaza in comun un produs intermediar important sau un procent insemnat din totalul vanzarilor lor de un anumit produs finit.
    19. Datorita naturii lor, unele categorii de acorduri nu se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil in cazul cooperarii care nu presupune coordonarea comportamentului concurential al partilor pe piata, cum ar fi:
    a) cooperarea intre parti neconcurente;
    b) cooperarea intre agenti economici concurenti care nu-si pot realiza in mod independent proiectul sau activitatea la care se refera cooperarea;
    c) cooperarea privind o activitate care nu influenteaza parametrii relevanti ai concurentei.
    Aceste categorii de cooperari se incadreaza la art. 5 alin. (1) daca implica agenti economici cu o putere pe piata semnificativa si care pot genera probleme de inchidere a pietei pentru terte parti.
    20. O alta categorie de acorduri care poate fi incadrata de la inceput la art. 5 alin. (1) din lege este cea a acordurilor de cooperare care au ca obiect restrictionarea concurentei prin fixarea preturilor, limitarea productiei sau impartirea pietelor ori a clientilor. Aceste restrictionari sunt considerate deosebit de daunatoare, pentru ca afecteaza direct rezultatul procesului concurential. Fixarea preturilor si limitarea productiei conduc direct la preturi mai ridicate pentru clienti sau la oferte sub cantitatea ceruta. Impartirea pietelor ori a clientilor reduce posibilitatea de alegere a clientilor si genereaza cresterea preturilor sau scaderea productiei. Se poate presupune deci ca aceste restrictionari au efecte negative asupra pietei. Prin urmare, ele sunt interzise indiferent de cifrele de afaceri si cotele de piata ale partilor, fara sa beneficieze, conform prevederilor art. 8 din lege, de exceptarea pe criteriul "de minimis".
    21. Acordurile care nu apartin categoriilor mentionate mai sus necesita analize ulterioare pentru a se decide daca se incadreaza la art. 5 alin. (1). Analiza poate cuprinde criterii legate de piata cum ar fi pozitia pe piata a partilor sau alti factori structurali.
    1.3.1.2. Puterea pe piata si structura pietei
    22. Punctul de plecare al analizei este pozitia partilor pe pietele afectate de cooperare. Aceasta permite sa se stabileasca daca partile isi vor pastra, vor dobandi sau isi vor majora puterea pe piata prin cooperare, adica masura in care pot produce efecte negative pe piata in ceea ce priveste preturile, productia, inovatia sau varietatea ori calitatea produselor sau serviciilor. Pentru a se efectua aceasta analiza, trebuie definite pietele relevante, folosind metodologia din Instructiunile cu privire la definirea pietei relevante, in scopul stabilirii partii substantiale de piata. Daca partile au impreuna o cota de piata combinata mica si probabilitatea aparitiei vreunui efect restrictiv al cooperarii este si ea redusa, nu este nevoie, in mod normal, de analize mai profunde. In cazul in care una din cele doua parti ale unui acord are o cota de piata nesemnificativa si nu poseda resurse importante, chiar si o cota de piata combinata mare nu poate fi considerata ca indicand un efect restrictiv asupra concurentei pe piata. Daca exista mai mult de doua parti, cota cumulata a tuturor concurentilor aflati in cooperare trebuie sa fie semnificativ mai mare decat cota celui mai mare concurent participant.
    23. Pe langa pozitia pe piata a partilor si cotele lor de piata cumulate, un alt factor care poate fi luat in considerare la evaluarea impactului cooperarii asupra concurentei este concentrarea pietei, adica pozitia si numarul concurentilor de pe piata. Se poate folosi ca indicator Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI), care reprezinta suma patratelor cotelor de piata separate ale tuturor concurentilor. La un HHI sub 1000, concentrarea pietei poate fi considerata redusa, intre 1000 si 1800 este medie, iar peste 1800 este mare. Indicele HHI obtinut dupa cooperare este important pentru evaluarea posibilelor efecte de piata ale unei cooperari. Un alt posibil indicator ar fi indicele de concentrare a marilor firme, care aduna patratele cotelor de piata individuale ale principalilor concurenti.
    24. In functie de pozitia pe piata a partilor si de concentrarea pietei, pot fi luati in considerare si alti factori cum ar fi stabilitatea in timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata si probabilitatea intrarii pe piata, puterea cumparatorilor/furnizorilor comparativ cu cea a partilor sau natura produselor (de ex. omogenitate, maturitate). Daca, din punct de vedere al inovatiei, exista probabilitatea unui impact asupra concurentei, care nu poate fi masurat corespunzator pe baza pietelor existente, pot fi luati in considerare factori specifici de analiza a acestor efecte.

    1.3.2. Art. 5 alin. (2) din lege
    25. Acordurile care se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege pot fi exceptate daca sunt indeplinite cumulativ conditiile de la art. 5 alin. (2) din lege.
    1.3.2.1. Beneficii economice
    26. O conditie importanta pentru exceptare este ca acordul sa contribuie la imbunatatirea productiei sau distributiei produselor, ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Deoarece aceste beneficii sunt legate de eficienta statica sau dinamica, ele pot fi numite "beneficii economice". Beneficiile economice pot prevala asupra efectelor restrictive privind concurenta. De exemplu, o cooperare poate permite agentilor economici sa ofere bunuri si servicii de o calitate superioara, la preturi mai mici, sau sa lanseze mai repede inovatii. Majoritatea cresterilor de eficienta sunt determinate de combinarea si integrarea diverselor capacitati sau resurse. Partile trebuie sa demonstreze ca majorarea eficientei va fi probabil generata de cooperare si ca aceasta nu poate fi realizata prin mijloace mai putin restrictive. Declaratiile de crestere a eficientei trebuie sa fie fundamentate. Speculatiile sau declaratiile cu caracter general privitoare la reducerea costurilor nu sunt suficiente.
    27. Consiliul Concurentei nu ia in considerare reducerile de costuri, ca urmare a reducerii productiei, partajarii pietei sau a simplei exercitari a puterii pe piata.
    1.3.2.2. Beneficii pentru consumatori
    28. Beneficiile economice trebuie sa apara nu doar la partile din acord, ci si la consumatori. In general, transmiterea beneficiilor catre consumatori va depinde de intensitatea concurentei pe piata relevanta. Presiunile concurentiale vor asigura, de regula, transferul reducerilor de costuri catre consumatori, prin intermediul scaderii preturilor sau prin stimularea agentilor economici de a introduce produse noi pe piata, cat mai repede posibil. Prin urmare, daca pe piata se mentine o concurenta suficienta pentru a motiva partile din acord, procesul concurential va garanta de regula, transferul catre consumatori a unei cote importante din beneficiile economice.
    1.3.2.3. Indispensabilitatea
    29. Restrangerea concurentei trebuie sa fie necesara pentru realizarea beneficiilor economice. Daca exista mijloace mai putin restrictive prin care se obtin beneficii similare, cresterea declarata a eficientei nu poate fi folosita pentru a motiva restrictionari ale concurentei. Caracterul indispensabil al unor astfel de restrictionari depinde de conditiile pietei si de durata acordului. De exemplu, acordurile de exclusivitate pot rezolva problema "pasagerului clandestin", in sensul ca pot proteja un participant la acord impotriva practicii unor cumparatori care, dupa ce obtin de la un agent economic toate informatiile necesare deciziei de a cumpara un anumit produs, cumpara produsul respectiv de la un concurent al acestuia care, desi nu a facut cheltuieli cu promovarea produsului, nu ofera reduceri de pret substantiale. Astfel, cel din urma obtine profituri fara efort. De aceea, acordurile de exclusivitate pot fi acceptate. In unele imprejurari insa, aceste acorduri nu sunt necesare si pot amplifica efectul restrictiv.
    1.3.2.4. Mentinerea concurentei
    30. Criteriul eliminarii concurentei pentru o parte substantiala a pietei produselor este legat de problema dominantei. Daca un agent economic este intr-o pozitie dominanta sau care poate deveni dominanta, ca o consecinta a acordului orizontal, acordul in cauza produce efecte anticoncurentiale in sensul art. 5 alin. (1) din lege si nu poate fi, in principiu, exceptat.

    1.3.3. Art. 5 alin. (3) din lege
    31. In conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din lege, beneficiul exceptarii prevazut la alin. (2) al aceluiasi articol, se acorda prin decizie a Consiliului Concurentei, pentru cazuri individuale de intelegeri, decizii luate de asociatii de agenti economici sau practici concertate, si se stabileste prin regulamente ale Consiliului Concurentei, pentru cazurile de exceptare pe categorii de intelegeri, decizii ale asociatiilor de agenti economici sau practici concertate.
    32. Prezentele instructiuni cuprind modul de abordare si procedura care trebuie urmata de catre agentii economici, in toate cazurile de intelegeri de cooperare pe orizontala, indiferent daca intelegerea reprezinta un caz individual sau poate fi considerata a se incadra intr-o categorie exceptata.
    33. Cele mai frecvente forme de acorduri in domeniul productiei/specializarii pana la un prag al cotei de piata de 20%, iar in domeniul cercetarii-dezvoltarii, pana la un prag de 25% sunt exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, in conformitate cu prevederile Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 si, respectiv, ale Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, daca acordurile - considerate a se incadra in categoriile exceptate - indeplinesc conditiile pentru aplicarea exceptarii categoriei si nu contin restrictionari grave, "clauze negre", care sa faca inaplicabila exceptarea respectivei categorii. Daca exista una sau mai multe asemenea restrictionari, beneficiul exceptarii categoriei se pierde pentru intregul acord.
    34. Pentru exceptarile individuale ale acordurilor de cooperare pe orizontala, inclusiv ale acordurilor de specializare si de cercetare-dezvoltare, care nu se incadreaza in conditiile de exceptare prevazute in cele doua regulamente mai sus mentionate, agentii economici vor proceda in conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3), alin. (6) si alin. (7) din lege, cu prevederile Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale, cu prevederile Regulamentului privind forma, continutul si alte detalii referitoare la notificarile prevazute in Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 privind practicile anticoncurentiale si cu prevederile Regulamentului privind stabilirea si perceperea tarifelor pentru procedurile si serviciile prevazute de Legea concurentei nr. 21/1996 si de regulamentele emise in aplicarea acesteia. Analiza incadrarii acestor acorduri in prevederile art. 5 din lege se va face in conformitate cu prevederile prezentelor instructiuni.

    CAP. 2
    ACORDURILE DE CERCETARE-DEZVOLTARE

    2.1. Definitie
    35. Acordurile de cercetare-dezvoltare pot fi diferite, ca forma si domeniu afectat. Ele pot acoperi o gama larga de tipuri, incepand cu subcontractarea anumitor activitati de cercetare-dezvoltare, pana la imbunatatirea in comun a tehnologiilor existente sau la cooperarea in domeniul cercetarii-dezvoltarii si comercializarii de produse complet noi. Intelegerile pot lua forma unui acord de cooperare sau a unei societati in comun de cooperare. Acest capitol are in vedere toate formele de acorduri de cercetare-dezvoltare, inclusiv acordurile legate de acestea, referitoare la producerea sau comercializarea rezultatelor cercetarii-dezvoltarii, cu conditia ca obiectul principal al cooperarii sa fie cercetarea-dezvoltarea. Sunt exceptate fuziunile si societatile in comun concentrative, care intra sub incidenta Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de catre Consiliul Concurentei.
    36. Cooperarea in domeniul cercetarii-dezvoltarii poate reduce paralelismele privind costurile, precum si costurile inutile, generand un schimb de idei si de experienta semnificativ si avand drept rezultat dezvoltarea mai rapida a produselor si tehnologiilor. Ca regula generala, cooperarea in domeniul cercetarii-dezvoltarii tinde catre globalizarea acestei activitati.
    37. Intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) alcatuiesc o categorie dinamica si eterogena, care se confrunta cu numeroase provocari, inclusiv cererea crescanda din partea marilor companii pentru care, adeseori, acestea lucreaza ca subcontractanti. In sectoarele in care activitatea de cercetare-dezvoltare este intensa, IMM-urile aflate in dezvoltare rapida, adeseori numite "intreprinderi incepatoare", au printre obiective, si pe acela de a intra in topul firmelor active pe segmentele de piata care se dezvolta rapid. Pentru a face fata acestor provocari si pentru a ramane competitive, IMM-urile trebuie sa aiba, in mod constant, activitate de inovatie. Prin cooperarea in domeniul cercetarii-dezvoltarii se ofera posibilitatea cresterii volumului acestei activitati, efectuata de catre IMM-uri, astfel incat acestea sa poata concura efectiv cu agentii economici mai puternici de pe piata.
    38. In anumite circumstante acordurile de cercetare-dezvoltare pot crea, totusi, probleme de concurenta cum ar fi efectele restrictive asupra preturilor, productiei, inovatiei, diversitatii sau calitatii produselor.

    2.2. Piete relevante
    39. Cheia definirii pietei relevante, cand se evalueaza efectele unui acord de cercetare-dezvoltare, este identificarea acelor produse, tehnologii sau eforturi, in directia cercetarii-dezvoltarii, care vor actiona ca o constrangere de competitivitate asupra partilor. La un capat al spectrului de situatii posibile, inovatia poate duce la realizarea unui produs sau a unei tehnologii, care sa concureze pe o piata existenta a produselor sau a tehnologiilor. Este cazul cercetarii-dezvoltarii indreptate catre micile imbunatatiri sau diversificari, cum ar fi noi modele ale unui anumit produs. In acest caz, efectele posibile privesc piata produselor existente. La celalalt capat, inovatia poate avea drept rezultat un produs complet nou, care isi creeaza propria piata (de exemplu spectrul de actiune al unui vaccin nou in cazul unei boli anterior incurabile). In acest caz, pietele existente sunt relevante numai daca sunt intr-un fel legate de inovatia respectiva. Totusi, majoritatea cazurilor privesc probabil situatii intre cele doua extreme, de exemplu situatii in care efortul de inovare poate crea produse sau tehnologii care, pe parcurs, le inlocuiesc pe cele existente (de exemplu CD-urile care au inlocuit placile de pick-up). O analiza atenta a acestor situatii poate necesita acoperirea atat a pietelor existente, cat si a impactului acordului asupra inovatiei.

    Pietele existente
    (a) Pietele produselor
    40. In cazul in care cooperarea se refera la cercetarea-dezvoltarea pentru imbunatatirea produselor existente, aceste produse existente, inclusiv substitutele apropiate, formeaza piata relevanta vizata de cooperare. Acest fapt rezulta din prevederile Instructiunilor privind definirea pietei relevante, in vederea stabilirii partii substantiale de piata. Daca eforturile in directia cercetarii-dezvoltarii au drept scop modificarea semnificativa a unui produs existent sau chiar realizarea unui produs nou care sa-l inlocuiasca pe cel existent, substituirea cu produsul existent poate fi imperfecta sau poate necesita mult timp. In consecinta, produsele vechi si cele potential inlocuitoare nu ar putea apartine aceleiasi piete relevante. Poate fi vizata totusi piata pentru produsele existente daca exista probabilitatea ca unirea eforturilor de cercetare-dezvoltare sa duca la coordonarea comportamentului partilor, ca furnizori ai produselor existente. Exploatarea puterii pe piata existenta este totusi posibila numai daca partile luate impreuna au o pozitie puternica atat in ceea ce priveste piata produselor existente, cat si capacitatea de a efectua activitati de cercetare-dezvoltare.
    41. Daca cercetarea-dezvoltarea se refera la o componenta importanta a produsului finit, nu numai piata pentru aceasta componenta poate fi relevanta pentru evaluare, dar si piata existenta pentru produsul finit. De exemplu, daca producatorii de automobile coopereaza unii cu altii in domeniul cercetarii-dezvoltarii pentru un nou tip de motor, piata automobilelor poate fi afectata de aceasta cooperare in cercetare-dezvoltare. Piata pentru produsele finite este totusi relevanta pentru evaluare, numai daca componenta vizata de cercetare-dezvoltare reprezinta un element cheie, din punct de vedere economic si tehnic, al acestor produse finite si daca partile din acordul de cercetare-dezvoltare sunt concurenti importanti pentru produsele finite.

    (b) Pietele tehnologiilor
    42. Cooperarea in cercetare-dezvoltare poate viza nu numai produsele, dar si tehnologiile. Daca drepturile de proprietate intelectuala sunt comercializate separat de produsele respective, piata relevanta a tehnologiilor trebuie si ea definita. Pietele tehnologiilor constau din proprietatea intelectuala acordata prin licenta si substitutele sale apropiate, de exemplu alte tehnologii pe care clientii le pot folosi ca inlocuitori.
    43. Metodologia de definire a pietelor tehnologiilor urmeaza aceleasi principii ca si definirea pietei produselor. Pornind de la tehnologia comercializata de catre parti, este nevoie sa se identifice acele tehnologii catre care se pot indrepta clientii, ca reactie la o crestere usoara, dar permanenta, a preturilor pe piata relevanta. Dupa identificarea acestor tehnologii, se pot calcula cotele de piata, impartind venitul obtinut de parti din licentiere, la venitul total din licentiere al tuturor vanzatorilor de tehnologii substituibile.
    44. Pozitia partilor pe piata tehnologiilor existente este un criteriu relevant de evaluare atunci cand cooperarea in cercetare-dezvoltare priveste imbunatatirea semnificativa a tehnologiilor existente sau realizarea unei tehnologii noi, care poate inlocui tehnologia existenta. Cota de piata a partilor poate fi totusi luata ca punct de plecare pentru aceasta analiza. Pe piata tehnologiilor, trebuie pus un accent deosebit pe concurenta potentiala. Daca agentii economici, care nu isi licentiaza in mod curent tehnologiile, pot intra pe piata tehnologiilor, acestia ar putea restrange capacitatea partilor de a creste pretul tehnologiilor lor.

    Concurenta in domeniul inovatiei (eforturi de cercetare-dezvoltare)
    45. Cooperarea in cercetare-dezvoltare poate sa nu afecteze doar concurenta pe pietele existente, dar si concurenta in domeniul inovatiei. Este cazul in care cooperarea priveste dezvoltarea unor produse/tehnologii noi care pot, fie sa le inlocuiasca, candva, pe cele existente - daca sunt in curs de aparitie, fie sa urmareasca o utilizare noua care nu va duce la inlocuirea produselor existente, ci va crea o cerere complet noua.
    In aceste situatii, efectele asupra concurentei in domeniul inovatiei sunt importante, dar, in unele cazuri, nu pot fi suficient evaluate prin analiza concurentei actuale sau potentiale pe piata produselor sau tehnologiilor existente. In functie de natura procesului de inovatie, specific fiecarui sector industrial, se pot distinge doua situatii.
    46. In prima situatie, care se regaseste, de exemplu, in industria farmaceutica, procesul inovarii este structurat de asemenea maniera, incat este posibila identificarea timpurie a polilor cercetarii-dezvoltarii. Polii cercetarii-dezvoltarii sunt eforturile de cercetare-dezvoltare, indreptate catre un produs sau o tehnologie noua, si substitutele pentru acea cercetare-dezvoltare, adica situatia in care cercetarea-dezvoltarea are drept scop realizarea de produse sau tehnologii substituibile celor realizate prin cooperare si care beneficiaza de acces comparabil la resurse, precum si de un grafic de timp similar. In acest caz, se poate analiza daca, dupa acord, au mai ramas suficienti poli de cercetare-dezvoltare. Punctul de plecare al analizei este activitatea de cercetare-dezvoltare a partilor. Apoi, trebuie identificati polii credibili de cercetare-dezvoltare, aflati in concurenta. Pentru a evalua credibilitatea polilor concurenti, trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte: natura, domeniul si dimensiunea altor posibile eforturi de cercetare-dezvoltare, accesul lor la resursele financiare si umane, know-how/patente sau alte active specializate, precum si viteza acestora de actiune si capacitatea lor de a exploata posibilele rezultate. Un pol de cercetare-dezvoltare nu este un concurent credibil daca nu poate fi privit ca inlocuitor apropiat al efortului de cercetare-dezvoltare al partilor, din punctul de vedere, de exemplu, al accesului la resurse sau al timpului de reactie.
    47. In cea de a doua situatie, eforturile inovatoare dintr-o ramura industriala nu sunt clar structurate pentru a face posibila identificarea polilor cercetarii-dezvoltarii. In aceasta situatie, Consiliul Concurentei va incerca, doar in cazuri exceptionale, sa evalueze impactul unei anumite cooperari in cercetarea-dezvoltarea privind inovatia si se va limita la evaluarea pietelor produselor/sau tehnologiilor, care sunt legate de cooperarea in cercetarea-dezvoltarea respectiva.

    Calcularea cotelor de piata
    48. Calcularea cotelor de piata, atat pentru exceptarea categoriei, in conformitate cu prevederile Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, cat si pentru evaluarea individuala a acestor acorduri, trebuie sa reflecte distinctia dintre pietele existente si concurenta in domeniul inovatiei. La inceputul cooperarii, punctul de referinta este piata produselor susceptibile de imbunatatire sau inlocuire prin produse in curs de schimbare. Daca acordul de cercetare-dezvoltare are drept scop doar imbunatatirea sau modernizarea produselor existente, aceasta piata cuprinde produsele direct vizate de cercetare-dezvoltare. Cotele de piata pot fi astfel calculate pe baza valorii vanzarilor de produse existente. Daca cercetarea-dezvoltarea are drept scop inlocuirea unui produs existent, noul produs, daca va fi reusit, va deveni un substitut pentru produsele existente. Pentru a evalua pozitia concurentiala a partilor, este si in acest caz posibil sa se calculeze cotele de piata pe baza valorii vanzarilor de produse existente. In consecinta, prevederile regulamentului sus-mentionat isi bazeaza exceptarea, in aceste situatii, pe cota de piata de pe "piata relevanta a produselor care pot fi imbunatatite sau inlocuite de produsele care fac obiectul contractului". Pentru exceptare, aceasta cota de piata nu poate depasi 25% .
    49. Daca cercetarea-dezvoltarea are drept scop punerea la punct a unui produs care va crea o cerere complet noua, cotele de piata bazate pe vanzari nu pot fi calculate. Este posibila doar o analiza a efectelor acordului asupra concurentei in domeniul inovatiei. In consecinta, regulamentul sus-mentionat excepteaza aceste acorduri, indiferent de cota de piata, pentru o perioada de sapte ani dupa introducerea produsului pe piata. Totusi, beneficiul exceptarii categoriei poate fi retras, daca acordul elimina concurenta efectiva in domeniul inovatiei. Dupa perioada de sapte ani, pot fi calculate cotele de piata pe baza vanzarilor, aplicandu-se pragul de cota de piata de 25% .

    2.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
    2.3.1. Natura acordului
    50. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare nu se incadreaza in prevederile art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil in primul rand in cazul acordurilor de cooperare in cercetare-dezvoltare, aflate intr-o etapa mai mult teoretica, foarte indepartata de exploatarea posibilelor rezultate.
    51. De altfel, cooperarea in cercetare-dezvoltare intre parti neconcurente, in general, nu restrictioneaza concurenta. Un acord de cooperare incheiat intre agenti economici neconcurenti poate avea totusi efecte de inchidere a pietei care sa-l incadreze in prevederile art. 5 alin. (1) din lege daca se refera la exclusivitate in exploatarea rezultatelor si daca una din partile la acord detine o cota semnificativa pe piata tehnologiei, fara de care nu se pot exploata rezultatele. Relatia concurentiala dintre parti trebuie analizata in contextul pietelor existente afectate si/sau al inovatiei. Daca partile nu reusesc sa efectueze in mod independent activitatea de cercetare-dezvoltare necesara, nu exista nici o concurenta care sa poata fi restrictionata. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru agentii economici care isi pun laolalta priceperea, tehnologiile si alte resurse. Problema concurentei potentiale trebuie evaluata pe baze realiste. De exemplu, partile nu pot fi definite ca potentiali concurenti pentru simplul motiv ca prin cooperare isi pot permite sa desfasoare activitati de cercetare-dezvoltare. Intrebarea decisiva este daca fiecare parte, separat, are mijloacele necesare, ca active, know-how si alte resurse, pentru realizarea activitatii de cercetare-dezvoltare.
    52. Cooperarea prin subcontractarea activitatii de cercetare-dezvoltare pe care, anterior, agentul economic, care comanda aceasta activitate, o realizeaza cu forte proprii, activitate captiva, se realizeaza de agenti economici specializati, institute de cercetari sau centre universitare, care nu opereaza in sensul exploatarii rezultatelor. In mod tipic, aceste acorduri se combina cu un transfer de know-how si/sau cu o clauza de livrare exclusiva a posibilelor rezultate. Datorita raporturilor de complementaritate in care se afla partile aflate in cooperare, in aceste situatii nu se aplica art. 5 alin. (1) din lege.
    53. Cooperarea in cercetare-dezvoltare, care nu cuprinde exploatarea in comun a posibilelor rezultate prin licentiere, productie si/sau comercializare, rareori se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege. Aceste acorduri de cercetare-dezvoltare "pure" pot sa genereze probleme de concurenta doar daca concurenta efectiva in domeniul inovatiei este semnificativ redusa.
    54. Daca adevaratul obiect al acordului nu este cercetarea-dezvoltarea, ci crearea unui cartel deghizat care sa urmareasca fixarea preturilor, limitarea productiei sau alocarea pietelor, acordul intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Cu toate acestea, un acord de cercetare-dezvoltare, care cuprinde exploatarea in comun a viitoarelor rezultate nu este neaparat restrictiv pentru concurenta.
    55. Acordurile de cercetare-dezvoltare, care nu pot fi evaluate de la bun inceput ca fiind clar nerestrictive, pot intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege si trebuie analizate in contextul lor economic. Acest lucru este valabil pentru cooperarea in cercetare-dezvoltare, stabilita intr-o etapa foarte apropiata de lansarea pe piata si care a fost convenita intre agenti economici concurenti, fie pe pietele produselor/tehnologiilor existente, fie pe pietele inovarii.
    2.3.2. Puterea pe piata si structura pietelor
    56. Cooperarea in cercetare-dezvoltare poate avea efecte negative pe piata in trei privinte: in primul rand, aceasta poate restrictiona inovatia, in al doilea rand poate genera coordonarea comportamentului partilor pe pietele existente si, in al treilea rand, pot aparea probleme de inchidere a pietei, la nivelul exploatarii rezultatelor. Exista probabilitatea aparitiei acestor tipuri de efecte negative pe piete, atunci cand partile din cooperare au o putere semnificativa pe pietele existente si/sau cand concurenta in domeniul inovarii este semnificativ redusa. Fara putere pe piata, nu exista stimulentul coordonarii comportamentului pe pietele existente sau al reducerii ori incetinirii inovatiei. Probleme de inchidere a pietei pot aparea numai in contextul cooperarii, care implica cel putin un agent economic cu putere de piata semnificativa, in ceea ce priveste o tehnologie foarte importanta sau exploatarea exclusiva a rezultatelor.
    57. Nu exista un prag absolut al cotei de piata care sa indice faptul ca un acord de cercetare-dezvoltare creeaza un anumit grad de putere pe piata, incadrandu-se astfel la art. 5 alin. (1). Totusi, acordurile de cercetare-dezvoltare sunt exceptate daca au fost incheiate intre parti cu o cota de piata combinata care nu depaseste 25% si daca indeplinesc celelalte conditii de aplicare a prevederilor Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996. Prin urmare, la majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare, efectele restrictive trebuie analizate numai in cazul in care cota de piata combinata a partilor depaseste 25% .
    58. Acordurile care, datorita unei cote de piata cumulate a partilor care depaseste pragul de 25%, nu sunt exceptate in baza regulamentului sus-mentionat, nu restrictioneaza neaparat concurenta. Totusi, cu cat este mai puternica pozitia combinata a partilor pe pietele existente si/sau cu cat concurenta in domeniul inovatiei este mai restrictionata, cu atat mai probabila este aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, iar evaluarea necesita o analiza mai detaliata.
    59. In cazul in care cercetarea-dezvoltarea are ca obiect imbunatatirea sau modernizarea produselor/tehnologiilor existente, posibilele efecte privesc pietele relevante ale acelor produse/tehnologii existente. Efectele asupra preturilor, productiei si/sau inovatiei sunt totusi posibile numai daca partile impreuna au o pozitie puternica, intrarea pe piata respectiva este dificila si sunt identificabile putine alte activitati de inovare. In plus, daca cercetarea-dezvoltarea priveste numai un input relativ minor al produsului finit, efectele asupra concurentei la produsele finite sunt limitate. In general, trebuie facuta deosebirea intre acordurile de cercetare-dezvoltare pure si cooperarea mai cuprinzatoare, care implica diferite etape de exploatare a rezultatelor, de exemplu licentiere, productie, comercializare. Dupa cum s-a mentionat mai sus, acordurile de cercetare-dezvoltare pure se incadreaza rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil mai ales pentru cercetarea-dezvoltarea indreptata spre imbunatatirea limitata a produselor/tehnologiilor existente. Daca in aceasta situatie cooperarea in cercetare-dezvoltare cuprinde exploatarea in comun numai prin licentiere, sunt putin probabile efectele restrictive precum inchiderea pietei. Daca sunt totusi incluse productia si/sau comercializarea in comun a produselor/tehnologiilor usor imbunatatite, cooperarea trebuie examinata mai indeaproape. In primul rand, aparitia efectelor negative asupra preturilor si productiei pe pietele existente este mai probabila, daca in aceasta situatie sunt implicati concurenti puternici. In al doilea rand, cooperarea se poate apropia mai mult de cazul acordului de productie pentru ca activitatile de cercetare-dezvoltare nu pot forma "de facto" centrul de greutate al unei asemenea colaborari.
    60. In cazul in care cercetarea-dezvoltarea este indreptata catre un produs sau o tehnologie complet noua, care isi creeaza propria piata, efectele asupra pretului si nivelului productiei pe pietele existente sunt putin probabile. Analiza trebuie sa se axeze pe posibilele restrictionari asupra inovarii, privind, de exemplu, calitatea si varietatea viitoarelor produse/tehnologii sau viteza de inovare. Aceste efecte restrictive pot aparea cand doi sau mai multi agenti economici angajati in realizarea unui produs nou incep sa coopereze in etapa in care fiecare, separat, se afla aproape de lansarea produsului. In acest caz, inovatia poate fi restrictionata chiar si de un acord de cercetare-dezvoltare pur. Totusi, in general, cooperarea in cercetare-dezvoltare, privind produsele complet noi este proconcurentiala. Acest principiu nu se modifica semnificativ daca este vorba de exploatarea in comun a rezultatelor, nici chiar daca este vorba de comercializarea in comun. Intr-adevar, aspectul exploatarii in comun a rezultatelor in aceste situatii este relevant numai atunci cand problema inchiderii accesului la tehnologiile de varf este importanta. Aceste probleme nu ar aparea, totusi, daca partile ar acorda licente unei terte parti.
    61. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare se vor situa undeva, intre cele doua situatii prevazute la pct. 61 si 62. Ele pot avea deci efecte asupra inovatiei, precum si repercusiuni asupra pietelor existente. In consecinta, atat piata existenta, cat si efectul asupra inovatiei pot avea relevanta pentru evaluarea cu privire la pozitia combinata a partilor. Se vor avea in vedere: indicele de concentrare, numarul de agenti economici/inovatori si conditiile de intrare pe piata. In unele cazuri, pot aparea atat efecte restrictive asupra pretului/nivelului de productie pe pietele existente, cat si efecte negative asupra inovarii prin incetinirea vitezei de dezvoltare. De exemplu, daca pe piata existenta a unei tehnologii concurentii semnificativi coopereaza pentru a pune la punct o noua tehnologie care intr-o zi poate inlocui produsele existente, aceasta cooperare va avea probabil efecte restrictive, daca partile au o putere de piata semnificativa, ceea ce ar stimula exploatarea ei, si daca au si o pozitie puternica in ce priveste cercetarea-dezvoltarea. Un efect similar poate aparea daca un agent economic important de pe piata existenta coopereaza cu un concurent mult mai mic sau potential, care tocmai se pregateste sa lanseze pe piata un produs/tehnologie noua, care poate periclita pozitia agentului existent.
    62. Acordurile pot iesi din cadrul categoriei exceptate indiferent de puterea pe piata a partilor. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru acordurile care restrictioneaza accesul unei parti la rezultatele activitatii, pentru ca aceste acorduri, de regula, nu promoveaza progresul tehnic si economic printr-o diseminare crescuta a cunostintelor tehnice intre parti. Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 prevede o exceptare specifica de la aceasta regula generala, in cazul centrelor universitare, institutelor de cercetare sau firmelor specializate, care ofera activitatea de cercetare-dezvoltare ca serviciu si care nu actioneaza in vederea exploatarii industriale a rezultatelor cercetarii si dezvoltarii. Acordurile care contin drepturi de acces exclusiv pot indeplini, daca se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege, criteriile de exceptare de la art. 5 alin. (2), mai ales daca drepturile de acces exclusiv sunt indispensabile economic, avand in vedere piata, riscurile si nivelul investitiilor necesare pentru exploatarea rezultatelor cercetarii si dezvoltarii.

    2.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
    2.4.1 Beneficiile economice
    63. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare - cu sau fara exploatarea in comun a rezultatelor - aduc beneficii economice prin economisirea costurilor si prin schimbul eficient de idei si experienta, ceea ce conduce la aparitia de produse si tehnologii imbunatatite sau noi care se realizeaza mai rapid decat de obicei. In aceste conditii, este rezonabil sa se prevada exceptarea acestor acorduri care duc la restrangerea concurentei pana la un prag al cotei de piata sub care se poate presupune, in sensul aplicarii art. 5 alin. (2) din lege, ca, in general, efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare vor prevala asupra oricaror efecte negative asupra concurentei.
    64. Daca se creeaza o putere considerabila pe piata sau daca aceasta creste, ca urmare a cooperarii, partile trebuie sa demonstreze ca exista beneficii semnificative in urma realizarii cooperarii, ca va avea loc o lansare mai rapida a noilor produse/tehnologii sau sa probeze alte dovezi de eficienta.
    2.4.2. Indispensabilitatea
    65. Un acord de cercetare-dezvoltare nu poate fi exceptat daca impune restrictionari care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor scontate. Clauzele specifice, enumerate la art. 7 din Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, vor face de obicei imposibila exceptarea, chiar si in cazul unei evaluari individuale. Acestea pot fi considerate deci un bun indicator al restrictionarilor care nu sunt indispensabile cooperarii.
    2.4.3. Mentinerea concurentei
    66. Nu va fi posibila exceptarea, daca partilor li se ofera posibilitatea eliminarii concurentei pe o parte substantiala a pietei produselor/tehnologiilor respective. Daca, in urma incheierii unui acord de cercetare-dezvoltare, un agent economic este dominant sau devine dominant, fie pe pietele existente, fie in ceea ce priveste inovatia, acordul in cauza produce efecte anticoncurentiale in sensul art. 5 din lege si, in principiu, nu poate fi exceptat. Referitor la inovatie, acest lucru este valabil daca, de exemplu, acordul combina singurii doi poli existenti ai cercetarii.

    Momentul evaluarii acordului si durata exceptarii
    67. Acordurile de cercetare-dezvoltare, care se extind asupra productiei si comercializarii in comun a produselor/tehnologiilor noi, necesita o atentie deosebita in ceea ce priveste momentul efectuarii evaluarii.
    68. La inceputul cooperarii, nu se stie daca aceasta va avea succes si nu se cunosc o serie de factori cum ar fi viitoarea pozitie pe piata a partilor si dezvoltarea viitoare a pietelor produselor si tehnologiilor. In consecinta, evaluarea la momentul realizarii cooperarii se limiteaza la pietele de tehnologii si produse existente si/sau la pietele de inovatie, conform descrierii din prezentul capitol. Daca, pe baza analizei, nu este probabila eliminarea concurentei, acordul de cercetare-dezvoltare poate beneficia de exceptare. Aceasta exceptare va acoperi in mod normal durata etapei de cercetare-dezvoltare plus, in ceea ce priveste producerea si comercializarea in comun a rezultatelor, o etapa suplimentara pentru posibila lansare si introducere pe piata. Motivul pentru care se include aceasta etapa suplimentara de exceptare este acela ca agentii economici, care ajung primii pe piata cu un produs sau o tehnologie noua, vor beneficia initial de segmente mari de piata, iar cercetarea-dezvoltarea realizata cu succes este adeseori rasplatita prin protejarea proprietatii intelectuale. Pozitia puternica pe piata, datorata acestui "avantaj al primului venit", nu poate fi, in mod normal, interpretata ca eliminare a concurentei. Prin urmare, categoria exceptata acopera acordurile de cercetare-dezvoltare pentru o perioada suplimentara de sapte ani, adica dincolo de etapa cercetarii-dezvoltarii, indiferent daca partile obtin in aceasta perioada o cota de piata mare pentru produsele sau tehnologiile noi. Acest lucru este valabil si in situatia evaluarii individuale a cazurilor, care nu se incadreaza la Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, cu conditia indeplinirii criteriilor pentru celelalte aspecte ale acordului, prevazute la art. 5 alin. (2) din lege. Aceasta nu exclude posibilitatea indeplinirii criteriilor de la art. 5 alin. (2) si pe o perioada mai mare de 7 ani, daca se poate demonstra ca acea perioada reprezinta perioada minima necesara pentru a garanta o recuperare adecvata a investitiilor facute.
    69. Daca dupa aceasta perioada se efectueaza o noua evaluare a cooperarii in cercetare-dezvoltare - de exemplu ca urmare a unei reclamatii - analiza trebuie sa se bazeze pe situatia existenta pe piata in momentul respectiv. Exceptarea pe categorii va continua sa se aplice daca, in acel moment, cota partilor pe piata relevanta nu depaseste 25% .

    CAP. 3
    ACORDURILE DE PRODUCTIE (INCLUSIV ACORDURILE DE SPECIALIZARE)

    3.1. Definitie
    70. Acordurile privind productia sunt de mai multe tipuri, in functie de forma si obiectul acestora. Ele pot avea forma productiei in comun in cadrul unei societati in comun, adica a unei societati controlate in comun care activeaza in unul sau mai multe sectoare de productie, sau pot fi acorduri de specializare sau de subcontractare prin care una din parti se angajeaza sa fabrice un anumit produs. Aceste instructiuni nu se ocupa de societatile in comun care fac obiectul Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de catre Consiliul Concurentei.
    71. In general, se disting 3 categorii de acorduri privind productia: acorduri privind productia in comun, prin care partile convin sa fabrice in comun anumite produse, acorduri de specializare, unilaterala sau reciproca, prin care partile convin, unilateral sau reciproc, sa sisteze fabricarea unui produs pe care sa-l cumpere de la cealalta parte, si acorduri de subcontractare, prin care o parte, contractorul, incredinteaza celeilalte parti, subcontractorul, fabricarea unui produs.
    72. Acordurile de subcontractare, incheiate intre agenti economici concurenti fac obiectul acestor instructiuni, iar acordurile de subcontractare, incheiate intre agenti economici neconcurenti, fac obiectul Instructiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996, in cazul intelegerilor verticale.

    3.2. Pietele relevante
    73. Pentru a evalua raporturile concurentiale dintre partile acordului trebuie definite in primul rand piata sau pietele relevante ale produsului si pietele geografice, afectate de cooperare, adica piata sau pietele produsului care face obiectul acordului. In al doilea rand, un acord privind productia mai poate afecta, pe langa piata produsului care face obiectul acordului, si comportamentul concurential al partilor pe pietele riverane acesteia, situate in amonte, in aval sau in vecinatatea lor pe acelasi nivel. Totusi, efectele pe pietele riverane apar doar daca, in urma cooperarii pe o piata, rezulta ca necesara coordonarea comportamentului concurential pe o alta piata, adica atunci cand pietele sunt interdependente si cand partile detin pozitii importante pe pietele riverane.

    3.3. Evaluarea in baza art. 5 alin. (1) din lege
    3.3.1. Natura acordului
    74. Probleme privind concurenta pot aparea mai ales cand partile, care isi coordoneaza comportamentul concurential prin acordurile privind productia, sunt furnizori. Astfel de probleme apar cand partile care coopereaza sunt concurenti actuali sau potentiali pe cel putin una dintre aceste piete relevante, adica pe pietele direct afectate de cooperare si/sau pe pietele riverane, dupa caz.
    75. Faptul ca partile sunt concurente nu determina automat coordonarea comportamentului lor. In plus, cooperarea partilor trebuie in mod normal sa acopere o parte semnificativa a activitatilor lor pentru a inregistra costuri in comun substantiale. Cu cat este mai mare volumul cheltuielilor in comun, cu atat creste potentialul unei limitari a concurentei prin pret, in special in cazul produselor omogene.
    76. Pe langa problemele legate de cooperare, acordurile privind productia pot avea de asemenea efecte negative pentru terte parti, cum ar fi problemele privind inchiderea pietelor pentru acestea. Ele nu sunt cauzate de o relatie concurentiala intre parti, ci de o pozitie puternica pe piata, a cel putin uneia dintre parti, de exemplu pe o piata din amonte pentru un component cheie, care da posibilitatea partilor sa majoreze costurile rivalilor lor pe o piata din aval, in contextul unei relatii mai mult pe verticala sau complementare intre partile cooperante. De aceea, in cazul fabricarii in comun a unui component important sau in cazul acordurilor de subcontractare, trebuie analizata in primul rand posibilitatea inchiderii pietei.
    77. In afara cazului in care apare problema inchiderii pietei, acordurile privind productia incheiate intre parti care nu sunt concurenti nu intra, in mod normal, sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Nu intra sub incidenta art. 5 din lege nici acordurile prin care input-urile sau componentele, care anterior erau fabricate pentru consumul propriu, productia captiva, sunt cumparate de la un tert, in baza unui acord de subcontractare sau specializare unilaterala. Este exceptat cazul in care exista indicii ca agentul economic, care anterior a produs doar pentru consumul propriu, putea intra pe piata vanzarilor de produse finite catre terti, piata productiei necaptive, fara sa inregistreze costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca raspuns la modificarile permanente, dar mici ale preturilor pe pietele cu care are legaturi.
    78. Cooperarea dintre agentii economici, care sunt concurenti pe piete aflate in stransa legatura cu piata pe care are loc cooperarea, nu poate fi apreciata ca fiind anticoncurentiala daca singura posibilitate, justificabila comercial, pentru intrarea pe o noua piata, in scopul lansarii unui nou produs sau serviciu sau pentru realizarea unui anumit proiect, este cooperarea.
    79. Daca partile la acord inregistreaza in comun doar o mica parte din costurile lor totale, este mica probabilitatea de a aparea un efect asupra comportamentului concurential al partilor, in calitate de furnizori. De exemplu, se poate presupune ca exista costuri in comun mici atunci cand doi sau mai multi agenti economici convin sa coopereze printr-o specializare sau fabricare in comun a unui produs intermediar care reprezinta doar o mica parte din cheltuielile de productie pentru fabricarea unui produs finit si, ca urmare, din cheltuielile totale. La fel se pune problema in cazul unui acord de subcontractare dintre concurenti, prin care input-ul cumparat de unul dintre concurenti de la celalalt, reprezinta doar o mica parte din costurile de productie aferente produsului finit. Se poate aprecia, de asemenea, ca exista costuri in comun reduse atunci cand partile fabrica in comun un produs finit, dar intr-o cantitate mica fata de productia lor totala de astfel de produse. Chiar in cazul in care se realizeaza in comun o cantitate semnificativa, cheltuielile in comun pot fi totusi reduse sau moderate daca produsul care face obiectul cooperarii este eterogen si implica un marketing costisitor.
    80. Acordurile de subcontractare dintre concurenti nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, daca se limiteaza la tranzactii ocazionale pe piata produselor finite, fara alte obligatii suplimentare si fara ca acestea sa faca parte dintr-un cadru mai larg de relatii comerciale intre parti.
    81. Acordurile prin care se fixeaza preturile de vanzare ale partilor, se limiteaza productia sau se impart pietele sau grupurile de clienti restrictioneaza concurenta si intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, cu urmatoarele exceptii:
    a) cand partile convin asupra volumului productiei care face obiectul acordului privind productia, de exemplu capacitatea de productie si volumul productiei unei societati in comun sau volumul convenit de achizitii, sau
    b) cand o societate in comun de productie, care realizeaza si distributia produselor sale, fixeaza pretul de vanzare al acestor produse, cu conditia ca fixarea pretului de catre societatea in comun sa fie efectul integrarii diferitelor functii, adica societatea in comun sa fie considerata ca avand functionare deplina, asa cum este definita functionarea deplina in Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice.
    In ambele cazuri, acordul privind productia sau preturile nu va fi evaluat separat, ci in ansamblul efectelor pe care le are pe piata societatii in comun, pentru a determina incidenta cu prevederile art. 5 alin. (1) din lege.
    82. Acordurile privind productia care, pe baza principiilor mentionate, nu pot fi caracterizate in mod clar ca fiind restrictive sau nerestrictive, pot intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege si trebuie analizate pe criterii economice.
    3.3.2. Puterea de piata si structura pietei.
    83. Punctul de plecare in analiza este pozitia partilor pe piata in cauza deoarece, in absenta unei puteri semnificative pe piata, partile la un acord privind productia nu au interes sa-si coordoneze comportamentele concurentiale, in calitate de furnizori. In al doilea rand, nu este afectata concurenta pe o piata, daca partile nu au o putere semnificativa pe acea piata, chiar daca partile si-ar coordona comportamentul.
    84. Acordurile de specializare unilaterala sau reciproca, precum si cele de productie in comun sunt exceptate, daca, pe piata relevanta, cota de piata rezultata din combinarea cotelor de piata ale celor doua parti la acord nu depaseste 20% si daca celelalte conditii pentru aplicarea prevederilor Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 sunt indeplinite. De aceea, efectele de restrictionare ale acordurilor care intra in categoria exceptata trebuie analizate doar in cazul in care cota de piata combinata a partilor depaseste 20% .
    85. Acordurile care nu intra in categoria exceptata necesita o analiza detaliata. Punctul de plecare este pozitia partilor pe piata. Urmeaza, apoi, gradul de concentrare al pietei, numarul de agenti economici de pe piata si celelalte elemente descrise la cap. 1.
    86. De obicei, analiza se refera doar la piata/pietele relevante pe care are loc cooperarea. In anumite circumstante, cum ar fi situatia in care partile detin impreuna o cota de piata importanta pe piata din amonte, din aval sau pe alte piete aflate in stransa legatura cu pietele pe care are loc cooperarea, este necesar sa fie analizate si aceste piete riverane. Aceasta se aplica in special la cooperarile pe pietele din amonte, realizate de agenti economici care detin si pe pietele din aval cote de piata comune, semnificative. In mod similar, daca partile detin, singure, cote de piata importante, ca furnizori sau cumparatori de un anumit input, poate sa fie necesara si analizarea problemelor de inchidere a pietei.

    Pozitia partilor pe piata, gradul de concentrare al pietei, numarul de concurenti si alte elemente de structura.
    87. In cazul in care cota de piata combinata a partilor este mai mare de 20%, trebuie evaluate efectele acordului privind productia pe piata. Pentru aceasta, gradul de concentrare al pietii si cotele de piata sunt elemente esentiale. Cu cat cota de piata combinata a partilor este mai mare, cu atat este mai mare gradul de concentrare pe piata pe care se incheie acordul. Totusi, o cota de piata comuna cu putin peste pragul stabilit prin regulamentul sus-mentionat nu implica intotdeauna un grad mare de concentrare a pietei. De exemplu, o cota de piata comuna cu putin peste 20% poate aparea pe o piata cu un grad moderat al concentrarii, HHI situat sub 1800. Intr-un astfel de caz, este mica probabilitatea unor efecte de restrictionare a concurentei. Totusi, pe o piata cu un grad mai mare de concentrare, o cota comuna mai mare de 20% poate, impreuna cu alte elemente, determina restrictionari ale concurentei (exemplul 1 din anexa la capitolul III). Situatia se schimba, daca piata este foarte dinamica, cu intrari frecvente pe piata si cu o structura care se schimba, de asemenea, frecvent.
    88. In cazul acordurilor, avand ca obiect productia in comun, efectele de retea, adica legaturile existente intre un numar semnificativ de concurenti, pot avea, de asemenea, un rol important. Pe o piata concentrata, crearea unei noi legaturi poate inclina balanta evaluarii si poate face posibila o intelegere anticoncurentiala, chiar in cazul unei cote de piata comune semnificative a partilor, dar in limite moderate (exemplul 2 din anexa la capitolul III).
    89. In anumite circumstante, un acord de cooperare incheiat intre concurenti potentiali poate crea, de asemenea, probleme privind concurenta. Situatia se limiteaza, totusi, la cazurile in care un agent economic puternic pe o piata coopereaza cu un agent economic, a carui intrare pe piata este aproape sigura, de exemplu, cu un furnizor puternic al aceluiasi produs sau serviciu, care actioneaza pe o piata geografica invecinata. Reducerea concurentei potentiale creeaza probleme deosebite daca la momentul respectiv concurenta pe piata este deja mica si se manifesta in special prin teama fata de noile intrari.

    Cooperarea pe pietele din amonte
    90. Fabricarea in comun a unei componente de baza sau a unui alt input pentru realizarea produsului finit al partilor, poate avea efecte negative pe piata, atunci cand apar:
    a) probleme de inchidere a pietei (exemplul 3 din anexa la capitolul III), cu conditia ca partile sa detina o pozitie importanta pe piata relevanta a input-urilor, cand acestea sunt destinate tertilor, si cu conditia ca in cazul unei cresteri mici dar permanente a pretului produsului in cauza, sa nu se schimbe destinatia input-urilor, de la varianta utilizarii pentru consumul propriu la varianta vanzarii lui catre terti;
    b) efecte legate de pietele riverane (exemplul 4 din anexa la capitolul III), cu conditia ca input-ul sa reprezinte un cost cu pondere semnificativa in costurile totale si cu conditia ca partile sa detina o pozitie puternica pe piata din aval a produsului finit.

    Acorduri de subcontractare intre concurenti
    91. Probleme similare pot aparea atunci cand un agent economic comanda unui concurent al sau, in baza unui acord de subcontractare, un component de baza sau un alt input pentru realizarea produsului sau final. Aceasta poate duce la:
    a) probleme de inchidere a pietei, cu conditia ca partile sa detina o pozitie importanta, ca furnizor sau cumparator, pe piata relevanta a input-urilor, care nu sunt destinate consumului propriu. Astfel, acordul de subcontractare ii va impiedica pe ceilalti concurenti sa obtina respectivele input-uri la preturi competitive sau ii va impiedica pe ceilalti furnizori sa livreze input-urile in conditii concurentiale, pentru ca ei vor pierde un numar insemnat de clienti.
    b) efecte legate de pietele riverane (exemplul 4 din anexa la capitolul III), cu conditia ca input-ul sa reprezinte un cost cu pondere semnificativa in costurile totale si cu conditia ca partile sa detina o pozitie puternica pe piata din aval a produsului finit.

    Acorduri de specializare
    92. Acordurile de specializare reciproca, incheiate intre parti care detin impreuna o cota de piata mai mare decat cea stabilita pentru incadrarea in categoria exceptata, intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege si vor fi analizate in detaliu, pentru ca exista probabilitatea impartirii pietei (exemplul 5 din anexa la capitolul III).

    3.4. Evaluarea in baza art. 5 alin. (2) din lege
    3.4.1. Beneficii economice
    93. Se poate admite ca majoritatea acordurilor privind productia genereaza unele beneficii economice sub forma economiilor de scara sau de scop sau, sub forma unor tehnologii de productie imbunatatite, in afara cazului cand aceste acorduri sunt instrumente pentru fixarea preturilor, limitarea productiei sau a distributiei si alocarea clientilor. In aceste conditii, este justificata exceptarea acordurilor, care au ca efect restrictionarea concurentei, ale caror parti detin un segment de piata comun, situat sub o limita, sub care se presupune ca, in general, in aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), efectele pozitive ale acordurilor privind productia prevaleaza asupra oricaror efecte negative asupra concurentei. De aceea, acordurile care privesc specializarile, unilaterale sau reciproce, precum si acordurile care privesc productia in comun sunt categorii exceptate cu conditia sa nu contina clauze care sa le excluda de la exceptare, iar partile la acord sa detina in comun o cota de piata care sa nu depaseasca 20% pe piata relevanta.
    94. Pentru acele acorduri, care nu se incadreaza in conditiile de exceptare, partile trebuie sa demonstreze ca exista efecte pozitive cum ar fi ameliorarea productiei, a distributiei sau de alta natura. Nu pot fi luate in considerare eficientizarile de care beneficiaza doar partile, reducerile de costuri inregistrate prin diminuarea volumului productiei sau impartirea pietelor.
    3.4.2. Indispensabilitatea
    95. Restrictionarile care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor economice descrise mai sus nu vor fi acceptate. De exemplu, partile nu vor fi restrictionate in privinta comportamentului lor concurential, legat de productia care nu face obiectul cooperarii.
    3.4.3. Mentinerea concurentei
    96. Nu va fi posibila nici o exceptare, daca partile actioneaza in scopul eliminarii concurentei pe o parte substantiala a pietei produsului. Atunci cand, ca urmare a punerii in aplicare a acordului privind productia, un agent economic este intr-o pozitie dominanta sau dobandeste o astfel de pozitie, acordul in cauza are efecte anticoncurentiale in sensul prevederilor art. 5 din lege si nu poate fi, in principiu, exceptat. Aceasta analiza se va face pe piata relevanta a produsului, care face obiectul cooperarii si pe pietele riverane, dupa caz.

    CAP. 4
    ACORDURILE DE CUMPARARE

    4.1. Definitie
    97. Prezentul capitol se refera la acordurile care privesc cumpararea in comun a produselor. Cumpararea in comun se poate realiza de catre un agent economic controlat in comun, de catre o companie la care mai multe firme detin un numar mic de actiuni, printr-o intelegere contractuala sau printr-o forma mai putin stransa de cooperare.
    98. Acordurile de cumparare se incheie adeseori de catre IMM-uri pentru a realiza volume si discount-uri similare marilor competitori. Aceste acorduri intre IMM-uri sunt deci, in mod normal, proconcurentiale. Chiar daca se creeaza un nivel mediu de putere pe piata, aceasta situatie poate fi contracarata de economiile de scara, realizate cu conditia ca partile sa isi puna volumele de achizitii laolalta, in mod real.
    99. Achizitiile in comun pot implica acorduri pe orizontala, precum si pe verticala. In aceste cazuri, este necesara o analiza in doua etape. Mai intai, acordurile pe orizontala trebuie evaluate in concordanta cu principiile descrise in prezentele instructiuni. Daca evaluarea duce la concluzia ca o cooperare intre concurenti in domeniul achizitiilor este acceptabila, va fi necesara inca o evaluare pentru a se examina acordurile pe verticala, incheiate cu furnizori sau vanzatori individuali. Aceasta din urma evaluare va respecta regulile din Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, in cazul intelegerilor verticale si din Instructiunile privind aplicarea art. 5 din Legea 21/1996, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, in cazul intelegerilor verticale.
    100. Un exemplu poate fi asociatia formata de un grup de detailisti pentru cumpararea in comun a produselor. Acordurile pe orizontala incheiate intre membrii asociatiei sau deciziile adoptate de catre asociatie trebuie mai intai evaluate ca acorduri pe orizontala, in conformitate cu prezentele instructiuni. Numai daca aceasta evaluare este pozitiva, devine relevanta evaluarea acordurilor pe verticala, incheiate, in consecinta, intre asociatie si membrii individuali sau intre asociatie si furnizori. Acordurile sunt acoperite - in anumite limite - prin Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, in cazul intelegerilor verticale. Acordurile care nu se incadreaza la exceptarea pe verticala a categoriilor nu vor fi considerate ilegale, dar vor necesita examinare individuala.

    4.2. Pietele relevante
    101. Pietele care pot fi afectate de achizitiile in comun sunt doua, si anume: piata la care se refera direct cooperarea, adica piata de achizitii relevanta si pietele de vanzare, adica pietele din aval pe care actioneaza participantii la intelegerea de achizitii in comun, ca vanzatori.
    102. Definirea pietelor de achizitii relevante respecta principiile descrise in Instructiunile cu privire la definirea pietei relevante, in scopul stabilirii partii substantiale de piata, emise de catre Consiliul Concurentei si se bazeaza pe conceptul de substituibilitate in vederea identificarii restrictionarilor concurentiale. Singura diferenta la definirea "pietei de vanzari" este ca substituibilitatea trebuie definita din punctul de vedere al ofertei, nu din punctul de vedere al cererii. Cu alte cuvinte: alternativele la nivelul furnizorilor sunt decisive in identificarea constrangerilor concurentiale asupra cumparatorilor. Acestea pot fi analizate, de exemplu, prin examinarea reactiei furnizorilor la o scadere mica dar de durata a preturilor. Daca se defineste piata, cota de piata poate fi calculata ca fiind procentul pe care il reprezinta achizitiile facute de parti din totalul vanzarilor de produse sau servicii pe piata relevanta (vezi exemplul 1 din anexa la capitolul IV).
    103. Daca partile sunt si concurente pe una sau mai multe piete de vanzare, aceste piete sunt si ele relevante pentru evaluare. Restrictionarile de concurenta pe aceste piete sunt mai probabile, daca partile vor castiga putere pe piata prin coordonarea comportamentului lor si daca partile detin in comun un procent semnificativ din totalul costurilor. Acesta este, de exemplu, cazul detailistilor care sunt activi pe aceeasi piata cu amanuntul relevanta si achizitioneaza impreuna o cantitate semnificativa din produsele pe care, apoi, le ofera spre revanzare. Este de asemenea valabil cand fabricantii si vanzatorii concurenti ai unui produs finit achizitioneaza in comun un procent ridicat din input-urile lor.

    4.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
    4.3.1. Natura acordului
    104. Prin insasi natura lor, acordurile de achizitii comune se incheie intre agentii economici care concureaza pe piata de achizitii. Daca, insa, este vorba de cooperarea intre cumparatori concurenti care nu sunt activi pe aceeasi piata relevanta din aval (ex. detailistii care sunt activi pe piete geografice diferite si care nu pot fi considerati concurenti potentiali in mod realist), art. 5 alin. (1) din lege se aplica foarte rar, cu exceptia situatiei in care partile au o pozitie puternica pe pietele de achizitii, lucru care poate fi folosit pentru a afecta pozitia concurentiala a altor agenti economici pe pietele lor de vanzare.
    105. Acordurile de cumparare se incadreaza prin natura lor la art. 5 alin. (1) din lege, numai daca cooperarea nu priveste in mod real achizitia comuna, ci serveste ca instrument de creare a unui cartel deghizat, care sa urmareasca fixarea preturilor, limitarea nivelului productiei, impartirea pietelor sau alte practici ilegale.
    106. Majoritatea acordurilor de cumparare trebuie analizate in contextul lor juridic si economic. Analiza trebuie sa acopere atat pietele de achizitii, cat si pietele de vanzare.
    4.3.2. Puterea pe piata si structura pietei
    107. Punctul de plecare al analizei este examinarea puterii de cumparare a partilor. Se poate considera ca exista putere de cumparare daca un acord de cumparare reprezinta un procent suficient de mare din volumul total al pietei de achizitii, astfel incat preturile sa poata fi impinse sub nivelul concurentei ori accesul la piata sa fie impiedicat pentru cumparatorii concurenti. Un nivel ridicat al puterii de cumparare asupra furnizorilor de pe piata poate genera ineficiente cum ar fi scaderea calitatii, diminuarea eforturilor de inovare, sau chiar oferta inacceptabila. Principalele preocupari in contextul puterii de cumparare trebuie sa vizeze impiedicarea transmiterii catre consumatorii din aval a preturilor mai scazute si faptul ca acest lucru poate provoca cresteri ale costurilor la concurentii cumparatorului pe pietele de vanzare, pentru ca furnizorii vor incerca sa recupereze reducerile de pret pentru un grup de clienti prin cresterea preturilor la alt grup de clienti sau concurentii vor avea acces mai scazut, la furnizorii eficienti. In consecinta, pietele de achizitii si pietele de vanzare se caracterizeaza prin interdependenta, asa cum se prezinta in continuare:
    Interdependentele dintre pietele de achizitii si pietele de vanzare
    108. Cooperarea dintre cumparatorii concurenti poate restrictiona considerabil concurenta prin crearea unei puteri de cumparare. In timp ce crearea unei puteri de cumparare poate duce la preturi mai mici pentru consumatori, puterea de cumparare nu este totdeauna proconcurentiala si, in anumite conditii, poate chiar sa provoace efecte negative grave asupra concurentei.
    109. In primul rand, costurile mai mici de achizitii care deriva din exercitarea puterii de cumparare nu pot fi considerate proconcurentiale daca cumparatori au impreuna putere pe piata de vanzare. In acest caz, economiile inregistrate la costuri nu se vor transmite la consumatori. Cu cat partile au o putere combinata mai mare pe pietele lor de vanzare, cu atat creste stimulentul ca ele sa-si coordoneze comportamentul ca vanzatori. Acest lucru poate fi facilitat daca partile ajung la un nivel ridicat de partajare a costurilor prin achizitiile in comun. De exemplu, daca un grup de detailisti mari cumpara impreuna un procent ridicat din achizitiile lor, un procent ridicat din totalul costurilor lor va fi comun. Efectele negative ale achizitiilor in comun pot fi deci similare productiei in comun.
    110. In al doilea rand, puterea pe pietele de vanzare poate fi creata sau amplificata prin puterea de cumparare care este folosita pentru a obstructiona concurentii sau pentru a creste costurile rivalilor. Detinerea unei puteri de cumparare semnificative de catre un grup de clienti poate duce la obstructionarea cumparatorilor concurenti prin limitarea accesului lor la furnizorii eficienti. De asemenea aceasta poate sa produca cresteri ale costurilor concurentilor pentru ca furnizorii vor incerca sa-si recupereze reducerile de pret la un grup de consumatori prin cresteri de pret la alt grup de consumatori (de exemplu discriminarea detailistilor de catre furnizori in ceea ce priveste rabatul acordat). Acest lucru este posibil numai daca furnizorii de pe pietele de achizitii au si ei un anume grad de putere pe piata. In ambele cazuri, concurenta pe pietele de vanzare poate fi restransa in continuare prin puterea de cumparare.
    111. In majoritatea cazurilor, probabilitatea existentei unei puteri de piata este mica, atunci cand partile la acord au o cota comuna pe piata de achizitii mai mica de 15% sau o cota comuna pe piata de vanzari, de asemenea, sub 15% . La aceste nivele ale segmentelor de piata este foarte probabil sa fie indeplinite conditiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar in urma analizei cazului. Legea concurentei stabileste, la art. 8, ca prevederile art. 5 nu se aplica in cazul agentilor economici la care cifra de afaceri pentru exercitiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurentiale nu depaseste un plafon stabilit anual de catre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de parti nu depaseste 5% .
    112. O cota de piata situata peste 15% nu indica, in mod automat, ca acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piata, dar implica o analiza mai atenta a impactului acordului de cumparare in comun asupra pietei, care sa cuprinda, intre altele, analiza gradului de concentrare a pietei si posibilele reactii de contracarare ale furnizorilor puternici. Partile trebuie sa demonstreze ca efectele pozitive prevaleaza asupra restrictionarilor concurentei.

    4.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
    4.4.1. Beneficiile economice
    113. Acordurile de cumparare pot aduce beneficii economice, cum ar fi economiile de scara la comenzi si transport, beneficii care pot prevala asupra efectelor restrictive. Daca partile au impreuna o putere de cumparare sau de vanzare semnificativa, problema eficientelor trebuie examinata cu atentie. Economiile inregistrate la costuri, generate de simpla exercitare a puterii si de care nu beneficiaza si consumatorii nu pot fi luate in considerare.
    4.4.2. Indispensabilitatea
    114. Acordurile de cumparare nu pot fi exceptate daca impun restrictii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor sus-mentionate. Obligativitatea de a cumpara exclusiv prin cooperare poate fi, in anumite circumstante, indispensabila pentru realizarea volumului necesar in vederea obtinerii de economii de scara. Aceasta obligativitate trebuie insa evaluata in contextul fiecarui caz in parte.
    4.4.3. Mentinerea concurentei
    115. Exceptarea nu este posibila, daca partilor li se da posibilitatea sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pietei produselor/tehnologiilor respective. Aceasta evaluare trebuie sa acopere pietele de achizitii si de vanzare. Segmentele de piata combinate ale partilor pot fi considerate ca punct de plecare. Trebuie apoi sa se analizeze daca aceste segmente de piata indica o pozitie dominanta si daca exista factori de atenuare, cum ar fi puterea furnizorilor pe pietele de achizitii sau intrarea potentiala pe pietele de vanzare. Daca in urma incheierii unui acord de cumparare, un agent economic este sau devine dominant pe piata de achizitii sau de vanzari, acordul respectiv care produce efecte anticoncurentiale in sensul art. 5 din lege nu poate fi, in principiu, exceptat.

    CAP. 5
    ACORDURILE DE COMERCIALIZARE

    5.1. Definitie
    116. Acordurile la care se refera prezentul capitol au ca obiect cooperarea dintre concurenti in domeniul vanzarii, distributiei, sau promovarii produselor lor. Aceste acorduri pot avea un domeniu foarte variat si larg, depinzand de functiile de marketing care sunt vizate de cooperare. La un capat al spectrului, exista vanzarea in comun care duce la stabilirea in comun a tuturor aspectelor comerciale legate de vanzarea produsului, inclusiv pretul. La celalalt capat, exista acorduri mai limitate care se refera doar la o anumita functie de marketing, cum ar fi distributia, activitatea de service sau activitatea publicitara.
    117. Dintre aceste acorduri mai limitate, cel mai important pare sa fie acordul de distributie. Acest tip de acorduri face, in general, obiectul Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, in cazul intelegerilor verticale si Instructiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, in cazul intelegerilor verticale, exceptand situatia in care partile sunt concurenti reali sau potentiali. In acest caz, regulamentul de mai sus acopera numai acordurile pe verticala nereciproce dintre concurenti, daca (a) cumparatorul, impreuna cu agentii economici legati, are o cifra de afaceri anuala care nu depaseste 100 mld lei, sau (b) furnizorul este un fabricant sau distribuitor de produse, iar cumparatorul este un distribuitor, care nu este si fabricant de produse care concureaza cu produsele contractuale, sau (c) furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri comerciale, in timp ce cumparatorul nu presteaza servicii concurente la nivelul comercial la care achizitioneaza serviciile contractuale. Daca concurentii convin sa-si distribuie produsele pe baza de reciprocitate, exista posibilitatea ca acordurile sa aiba ca obiect sau efect impartirea pietelor intre parti ori sa duca la intelegeri secrete ilegale. Acest lucru este valabil si pentru acordurile nereciproce dintre concurentii care depasesc o anumita marime. Aceste acorduri trebuie in primul rand evaluate conform principiilor expuse mai jos. Daca evaluarea duce la concluzia ca o cooperare intre concurenti in domeniul distributiei este, in principiu, acceptabila, va fi necesara o alta evaluare pentru a se examina restrictionarile pe verticala, incluse in aceste acorduri.
    118. Mai trebuie facuta o distinctie intre acordurile in care partile convin numai asupra comercializarii in comun si acordurile in care comercializarea este in legatura cu o alta cooperare. Se poate da exemplul productiei sau achizitiei in comun. Aceste acorduri vor fi examinate conform evaluarilor pentru tipurile respective de acorduri.

    5.2. Piete relevante
    119. Pentru a evalua raporturile concurentiale dintre partile aflate in cooperare, trebuie mai intai definite pietele de produse si pietele geografice relevante la care se refera direct cooperarea, adica pietele produselor care fac obiectul acordului. In al doilea rand, un acord de comercializare de pe o piata poate afecta si comportamentul concurential al partilor de pe o piata invecinata, strans legata de piata direct vizata de cooperare.

    5.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
    5.3.1. Natura acordului
    120. Acordurile de comercializare la care se refera prezentul capitol intra sub incidenta regulilor de concurenta numai daca partile acordului sunt concurente. Daca, in mod clar, partile nu concureaza intre ele in ce priveste produsele sau serviciile vizate in acord, acordul nu poate crea probleme de concurenta de natura orizontala. Acordul se poate incadra insa la art. 5 alin. (1) din lege daca contine restrictionari pe verticala, cum ar fi restrictionari asupra vanzarilor pasive, mentinerea preturilor la revanzare etc. Acest lucru este valabil si in cazul in care este obiectiv necesara o cooperare in comercializare pentru a permite unei parti sa intre pe o piata pe care nu ar fi putut intra separat, de exemplu din cauza costurilor aferente. O aplicare specifica a acestui principiu o reprezinta intelegerile de tip consortiu, care permite companiilor implicate sa vina cu o oferta credibila pentru proiecte, pe care, in mod individual, nu ar fi putut sa le realizeze sau sa le oferteze. Pentru ca ele nu sunt concurenti potentiali la licitatie, nu apar restrictionari ale concurentei.
    121. Principalele probleme de concurenta in ceea ce priveste acordurile de comercializare dintre concurenti sunt: fixarea preturilor si tarifelor, impartirea pietelor si trucarea licitatiilor. Acordurile limitate doar la vanzarea in comun au de regula ca obiect si efect coordonarea politicii de preturi intre fabricantii concurenti. In acest caz, acordurile nu numai ca elimina concurenta prin pret dintre parti, dar restrang, de asemenea, si volumul produselor livrate de participanti in cadrul sistemului de repartizare a comenzilor. Prin urmare, acordurile restrang concurenta dintre parti in ce priveste oferta si limiteaza optiunile cumparatorilor, intrand astfel sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
    122. Aceasta evaluare nu se modifica daca acordul este neexclusiv. Art. 5 alin. (1) din lege se aplica in continuare chiar daca partile au libertatea de a face vanzari in afara acordului, atata timp cat se presupune ca acordul va duce la o coordonare generala a preturilor practicate de catre parti.
    123. In cazul intelegerilor de comercializare care nu reusesc sa realizeze vanzarea in comun, apar doua probleme majore. Prima este aceea ca o comercializare in comun ofera posibilitatea clara de a face un schimb de informatii comerciale, mai ales in privinta strategiei de comercializare si a stabilirii preturilor. A doua problema este ca, in functie de structura costurilor comercializarii, un input semnificativ pentru costurile finale poate fi suportat in comun de catre parti. In consecinta, concurenta reala prin pret la nivelul vanzarilor finale poate fi astfel limitata. Acordurile de comercializare in comun se incadreaza deci la art. 5 alin. (1) din lege, fie pentru ca permit schimbul de informatii comerciale strategice, fie pentru ca influenteaza o parte semnificativa a costurilor finale ale partilor.
    124. Problema majora legata de intelegerile de distributie dintre concurentii care sunt activi pe piete geografice diferite, este aceea ca pot conduce sau pot fi un instrument de impartire (alocare) a pietelor. In cazul acordurilor de distributie reciproca a produselor (fiecare distribuie produsele celuilalt), partile acordului isi impart pietele sau clientii si elimina concurenta dintre ele. Chestiunea de baza la evaluarea acordurilor de acest tip este daca acordul in cauza este obiectiv necesar partilor pentru a patrunde una pe piata celeilalte. In caz afirmativ, acordul nu creeaza probleme de concurenta cu caracter orizontal. Totusi, acordul de distributie se poate incadra la art. 5 alin. (1) din lege daca contine restrictionari pe verticala, cum ar fi restrictionari asupra vanzarilor pasive, mentinerii preturilor la revanzare etc. Daca acordul nu este obiectiv necesar partilor, pentru a patrunde una pe piata celeilalte, atunci acesta intra sub incidenta interdictiei de la art. 5 alin. (1) din lege. Daca acordul nu este reciproc, riscul impartirii pietei este mai mic. Trebuie totusi sa se analizeze, daca acordul nereciproc constituie baza unei intelegeri mutuale intre doi agenti economici de a nu patrunde unul pe piata celuilalt ori este un mijloc de control al accesului la piata sau al concurentei, din partea intrantilor veniti de pe alte piete.
    5.3.2. Puterea pe piata si structura pietei
    125. In conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din lege, acordurile care implica fixarea preturilor si tarifelor, alocarea pietelor si trucarea licitatiilor se vor incadra intotdeauna la art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de puterea pe piata a partilor.
    126. Acordurile de comercializare dintre concurenti care nu privesc preturi, tarife, partajarea pietelor sau licitatii, fac obiectul art. 5 alin. (1) din lege, daca partile la acord au un anumit nivel de putere pe piata, conform art. 8 alin. (1) din lege. In majoritatea cazurilor, probabilitatea existentei unei puteri de piata este mica atunci cand partile la acord au o cota comuna de piata mai mica de 15% . La acest nivel al cotei comune de piata este foarte probabil sa fie indeplinite conditiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar in urma analizei cazului. Legea concurentei stabileste, la art. 8 alin. (1), ca prevederile art. 5 nu se aplica in cazul agentilor economici la care cifra de afaceri pentru exercitiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate drept practici anticoncurentiale, nu depaseste un plafon stabilit anual de catre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de parti nu depaseste 5% .
    127. O cota de piata situata peste 15% nu indica, in mod automat, ca acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piata, dar implica o analiza mai atenta a impactului acordului de comercializare in comun asupra pietei, care sa cuprinda, in primul rand, evaluarea gradului de concentrare a pietei. Cu cat piata este mai concentrata, cu atat sunt mai utile informatiile privind preturile sau strategiile de marketing, pentru reducerea gradului de incertitudine si cu atat sunt mai motivate partile sa recurga la schimbul de astfel de informatii. Partile trebuie sa demonstreze ca efectele pozitive prevaleaza asupra restrictionarilor concurentei.

    5.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
    5.4.1. Beneficiile economice
    128. Eficientele care trebuie luate in considerare la evaluarea posibilei exceptari a acordului de comercializare in comun, vor depinde de natura activitatii. In general, fixarea preturilor nu se poate justifica decat daca este indispensabila pentru integrarea altor functii de comercializare, iar aceasta integrare va genera eficiente substantiale. Dimensiunea eficientelor obtinute depinde, intre altele, de importanta activitatilor de comercializare in comun pentru structura generala a costurilor produsului respectiv. Distributia in comun este deci tipul de acord care genereaza eficiente semnificative, mai ales pentru fabricantii de bunuri de consum, distribuite pe scara larga si mai putin pentru fabricantii de produse industriale, care sunt cumparate de catre un numar limitat de utilizatori.
    129. Eficientele declarate nu ar trebui sa fie economiile realizate numai ca urmare a eliminarii costurilor inerente, legate de concurenta, ci trebuie sa rezulte din integrarea activitatilor economice. Reducerea costurilor de transport, care este doar rezultatul alocarii clientilor, fara nici o integrare a sistemului logistic, nu poate fi deci considerata o eficienta care sa faca acordul exceptabil.
    130. Beneficiile eficientei declarate trebuie sa fie demonstrate. Un element important in aceasta privinta ar fi contributia semnificativa a ambelor parti la capital, tehnologie si active. Economiile de costuri, realizate prin reducerea suprapunerii resurselor si a facilitatilor utilizate pot fi si ele acceptate. Daca insa, comercializarea in comun nu reprezinta altceva decat o agentie de vanzari care nu face investitii, acordul poate fi un cartel deghizat ilegal si, ca atare, nu indeplineste conditiile art. 5 alin. (2) din lege.
    5.4.2. Indispensabilitatea
    131. Acordul de comercializare nu poate fi exceptat daca impune restrictionari, care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor de mai sus. Asa cum s-a mentionat, chestiunea indispensabilitatii este importanta, in special, in cazul acelor acorduri care implica fixarea preturilor sau impartirea pietelor.
    5.4.3. Mentinerea concurentei
    132. Nu este posibila nici o exceptare daca partile au posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pietei produselor in cauza. La efectuarea acestei evaluari, segmentele de piata combinate ale partilor pot fi considerate un punct de plecare. Apoi, este nevoie sa se analizeze daca aceste segmente de piata indica o pozitie dominanta si daca exista factori de atenuare, cum ar fi potentialul intrarii pe piata. Daca, in urma incheierii unui acord de comercializare, un agent economic este dominant sau devine dominant, acordul care produce efecte anticoncurentiale in sensul art. 5 din lege si nu poate fi, in principiu, exceptat.

    CAP. 6
    ACORDURILE CU PRIVIRE LA STANDARDE

    6.1. Definitie
    133. Acordurile de standardizare au ca obiectiv principal definirea cerintelor tehnice si calitative, cu care trebuie sa fie conforme produsele actuale sau viitoare, procedeele sau metodele de productie. Standardizarea poate lua forme diferite, de la adoptarea standardelor prin consens national de catre organismele europene sau nationale de standardizare recunoscute, consortii si foruri, pana la acorduri intre agenti economici unici. Acordurile de standardizare pot acoperi aspecte diverse, cum ar fi standardizarea diverselor clase sau dimensiuni ale unui produs anume sau specificatiile tehnice de pe pietele unde compatibilitatea si interoperabilitatea cu alte produse ori sisteme este esentiala. Conditiile accesului la o anumita marca de calitate sau ale aprobarii de catre organismul de reglementare pot fi de asemenea considerate standarde.
    134. Standardele referitoare la furnizarea de servicii profesionale, cum ar fi regulile de admitere intr-o profesiune liberala, nu sunt acoperite de prezentul regulament.

    6.2. Piete relevante
    135. Acordurile de standardizare produc efecte pe trei piete posibile, care vor fi definite in conformitate cu Instructiunile cu privire la definitia pietei relevante, in scopul stabilirii partii substantiale de piata, emise de catre Consiliul Concurentei. In primul rand, se produc efecte pe pietele produselor la care se refera standardele. Standardele privitoare la produsele complet noi pot ridica probleme similare cu cele de la acordurile de cercetare-dezvoltare, in ceea ce priveste definirea pietei (vezi sectiunea 2.2, pct. 41). In al doilea rand, se produc efecte pe piata serviciilor pentru stabilirea standardelor, daca exista diferite organisme sau acorduri de stabilire a standardelor. In al treilea rand, se produc efecte, daca este cazul, pe piata distincta pentru testare si certificare.

    6.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
    136. Stabilirea standardelor se poate realiza prin acorduri intre agenti economici privati sau sub egida organismelor publice sau a organismelor insarcinate cu serviciile de interes economic general. Implicarea acestor organisme face obiectul prevederilor de la art. 9 din lege.
    6.3.1. Natura acordului
    137. Daca participarea la stabilirea standardelor este nerestrictionata si transparenta, acordurile de standardizare, conform definitiei de mai sus, care nu stabilesc obligativitatea de conformitate cu standardul respectiv sau care sunt parti ale unui acord mai larg de asigurare a compatibilitatii produselor, nu restrang concurenta. In mod normal, acest lucru este valabil pentru standardele adoptate de catre organisme de standardizare recunoscute, care se bazeaza pe proceduri nediscriminatorii, deschise si transparente.
    138. Nu exista restrictionari apreciabile in cazul standardelor care au o acoperire neglijabila a pietei relevante, cu conditia ca situatia sa nu se schimbe. Nu se regasesc restrictionari apreciabile ale concurentei nici in acordurile care pun laolalta IMM-urile pentru a standardiza formele de acces sau conditiile ofertelor colective, sau acordurile care standardizeaza aspecte cum ar fi caracteristici minore ale produsului, formulare si rapoarte, care au efect nesemnificativ asupra principalilor factori ce afecteaza concurenta pe pietele relevante.
    139. Acordurile care utilizeaza un standard, ca mijloc, intre alte parti ale unui acord restrictiv mai larg, de excludere a concurentilor reali sau potentiali, vor intra intotdeauna sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. De exemplu, un acord prin care o asociatie nationala de producatori fixeaza un standard si exercita presiuni asupra tertelor parti de a nu comercializa produse care nu se conformeaza cu standardul respectiv intra in aceasta categorie.
    140. Acordurile de standardizare pot fi incadrate la art. 5 alin. (1) din lege daca ofera partilor un control comun asupra productiei si/sau inovatiei, restrangand astfel capacitatea lor de a concura in ceea ce priveste caracteristicile produsului si afectand terte parti, precum furnizorii sau cumparatorii de produse standardizate. Evaluarea fiecarui acord trebuie sa ia in considerare natura standardului si efectul probabil asupra pietelor vizate, precum si aria restrictiilor posibile care depasesc obiectivul primar al standardizarii, conform definitiei de mai sus.
    141. Existenta unei restrictionari a concurentei in acordurile de standardizare depinde de masura in care partile isi pastreaza libertatea de a elabora standarde sau produse alternative care nu se conformeaza standardului convenit. Acordurile de standardizare pot restrictiona concurenta daca impiedica partile sa conceapa standarde alternative ori sa comercializeze produse alternative, care nu sunt conforme cu standardul. Acordurile care incredinteaza anumitor organisme dreptul exclusiv de a verifica conformitatea cu standardul depasesc obiectivul primar al definirii standardului si pot restrange concurenta. Acordurile care impun restrictionari asupra marcarii care sa ateste conformitatea cu standardele pot si ele sa restrictioneze concurenta, daca restrictionarile nu sunt impuse prin prevederi de reglementare.
    6.3.2. Puterea pe piata si structura pietei
    142. Segmentele de piata mari, pe care partile le detin pe piata afectata, nu vor constitui neaparat o problema pentru acordurile de standardizare. Eficacitatea lor este adesea proportionala cu segmentul de industrie implicat in stabilirea si/sau aplicarea standardului. Pe de alta parte, standardele care nu sunt accesibile tertelor parti pot discrimina sau impiedica accesul partilor terte, sau pot segmenta pietele in functie de aria geografica de aplicare. Astfel, evaluarea posibilelor restrictionari ale concurentei prevazute in acord se va axa pe analiza de la caz la caz a posibilitatilor de eliminare a barierelor de intrare pe piata.

    6.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
    6.4.1. Beneficiile economice
    143. Consiliul Concurentei abordeaza in general pozitiv acordurile care promoveaza intrepatrunderile economice pe piata sau care incurajeaza dezvoltarea de noi piete si imbunatatirea conditiilor de furnizare. Pentru a materializa aceste beneficii economice, informatiile necesare privind aplicarea standardelor trebuie sa fie disponibile pentru cei care vor sa intre pe piata, iar un procent considerabil al industriei trebuie sa fie implicat in fixarea standardului de o maniera transparenta. Ramane in sarcina partilor sa demonstreze ca restrictionarile de fixare, utilizare sau acces la standard creeaza beneficii economice.
    144. Pentru a se obtine beneficii tehnice sau economice, standardele nu trebuie sa limiteze inovatia. Acest lucru va depinde in principal de durata de viata a produselor la care se refera standardul, in corelare cu etapa de dezvoltare a pietei (crestere rapida, crestere, stagnare ...). Efectele asupra inovarii trebuie analizate de la caz la caz. Partile ar putea fi solicitate sa dovedeasca faptul ca standardizarea colectiva sporeste eficienta pentru consumator, atunci cand un standard nou poate atrage dupa sine uzura morala rapida, nejustificata a produselor existente, fara beneficii suplimentare obiective.
    6.4.2. Indispensabilitatea
    145. Prin natura lor, standardele nu vor cuprinde toate specificatiile sau tehnologiile posibile. In unele cazuri poate fi necesar, in beneficiul consumatorilor sau al economiei in ansamblu, sa existe o singura solutie tehnologica. Acest standard trebuie insa stabilit pe baze nediscriminatorii. In mod ideal, standardele ar trebui sa fie, tehnologic, impartiale. Oricum, trebuie justificata preferinta pentru un standard in defavoarea altuia.
    146. Toti concurentii de pe pietele afectate de acordul de standard ar trebui sa aiba posibilitatea de a se implica in dezbateri. Prin urmare, participarea la stabilirea standardului ar trebui sa fie deschisa tuturor, exceptand situatia in care partile demonstreaza ineficiente importante ca urmare a acestei participari sau in care se preconizeaza proceduri recunoscute pentru reprezentarea intereselor colective, cum este cazul organismelor de standardizare oficiale.
    147. Ca regula generala, trebuie sa se faca o distinctie clara intre stabilirea unui standard si, daca este cazul, cercetarea-dezvoltarea aferenta, exploatarea comerciala a standardului respectiv. Acordurile cu privire la standarde ar trebui sa se refere strict la atingerea obiectivelor lor, fie ca este vorba de compatibilitate tehnica sau de un anumit nivel de calitate. De exemplu, trebuie sa se demonstreze foarte clar de ce este indispensabil pentru aparitia beneficiilor economice ca un acord de diseminare a unui standard, intr-un sector industrial in care un singur concurent ofera o alternativa, sa oblige partile din acord sa boicoteze alternativa.
    6.4.3. Mentinerea concurentei
    148. Adoptarea unui standard privat de catre un grup de firme care detine o pozitie dominanta va duce la crearea unui standard industrial "de facto". Principala preocupare va fi deci ca aceste standarde sa fie cat mai accesibile posibil si sa fie aplicate de o maniera clar nediscriminatorie. Pentru a evita eliminarea concurentei pe pietele relevante, tertele parti trebuie sa aiba acces la standard in conditii corecte, rezonabile si nediscriminatorii.
    149. Daca organizatii sau grupuri de firme private stabilesc ca un standard sau o tehnologie aflata in proprietatea lor devine un standard "de facto", concurenta va fi eliminata in cazul in care tertele parti sunt impiedicate sa aiba acces la acest standard.

    CAP. 7
    ACORDURILE DE MEDIU

    7.1. Definitie
    150. Acordurile de mediu sunt cele prin care partile se angajeaza sa reduca poluarea, asa cum este ea definita in legislatia mediului, sau sa indeplineasca obiective de mediu. Prin urmare, obiectivul stabilit sau masurile convenite trebuie sa fie direct legate de reducerea unui poluant sau a unui tip de deseu, identificate ca facand parte din aceasta legislatie sau obiectiv. Sunt excluse acordurile care genereaza reducerea poluarii ca produs secundar al altor masuri.
    151. Acordurile de mediu pot stabili standarde cu privire la performanta de mediu a produselor, input-uri sau output-uri, sau procedeelor de productie. Daca unele acorduri de mediu pot fi asimilate standardizarii, se vor aplica aceleasi principii de evaluare. Alte categorii posibile cuprind acordurile incheiate intre agenti economici care activeaza la acelasi nivel comercial, prin care partile prevad atingerea in comun a unui obiectiv de mediu, cum ar fi reciclarea anumitor materiale, reducerea noxelor sau imbunatatirea eficientei energetice.
    152. La nivelul sectoarelor industriale se elaboreaza planuri cuprinzatoare pentru respectarea obligatiilor privind colectarea si reciclarea deseurilor. Aceste planuri cuprind de obicei un set complex de intelegeri, unele avand caracter orizontal, iar altele vertical. Daca aceste intelegeri contin restrictii verticale, ele nu vor face obiectul prezentelor instructiuni.

    7.2. Pietele relevante
    153. Efectele trebuie evaluate pe pietele la care se refera acordul, care vor fi definite in conformitate cu Instructiunile privind definitia pietei relevante, in scopul stabilirii partii substantiale de piata, emise de catre Consiliul Concurentei. Daca poluantul nu este un produs, piata relevanta cuprinde piata produsului in care este inglobat poluantul. In ce priveste acordurile de colectare/reciclare, pe langa efectele asupra pietei pe care actioneaza partile ca producatori sau distribuitori, trebuie evaluate si efectele asupra pietei serviciilor de colectare, care acopera potential produsul in cauza.

    7.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
    154. Incheierea unor acorduri de mediu poate fi incurajata sau impusa de catre autoritati, in exercitarea prerogativelor lor publice. Prezentele instructiuni se refera numai la evaluarea care trebuie facuta, cu privire la compatibilitatea acordului cu art. 5 din lege.
    7.3.1. Natura acordului
    155. Unele acorduri de mediu nu se vor incadra in aria de interdictie a art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de segmentul de piata comun al partilor.
    156. Acest lucru se poate intampla daca nu se impune partilor nici o obligatie individuala sau daca acestea se angajeaza, la modul general, sa contribuie la atingerea obiectivului de mediu la nivel sectorial. In acest din urma caz, evaluarea va avea in vedere libertatea partilor in ceea ce priveste mijloacele disponibile, din punct de vedere economic si tehnic, in vederea atingerii obiectivului de mediu convenit. Cu cat mijloacele sunt mai variate, cu atat sunt mai putin considerabile efectele restrictive potentiale.
    157. In acelasi fel, acordurile care stabilesc performanta de mediu a produselor sau procedeelor care nu afecteaza considerabil produsul sau diversitatea produselor pe piata relevanta, sau a caror importanta este marginala in influentarea deciziilor de achizitii, nu se incadreaza la art. 5 alin. (2) din lege. Daca unele produse sunt interzise sau eliminate treptat de pe piata, restrictionarile nu pot fi considerate apreciabile daca au o pondere minora pe piata geografica relevanta.
    158. In sfarsit, acordurile prin care se creeaza o piata noua, ca de exemplu acordurile de reciclare, in general nu vor restrictiona concurenta, cu conditia si atata timp cat partile nu au posibilitatea de a efectua activitatile in mod independent pentru ca nu exista alternative si/sau alti concurenti.
    159. Acordurile de mediu se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege prin natura lor atunci cand obiectivul real al cooperarii nu priveste o problema de mediu, ci serveste ca instrument de creare a unui cartel deghizat, ilegal, prin care se fixeaza preturile, se limiteaza productia sau se impart pietele, si cand cooperarea este un instrument, intre altele cuprinse intr-un acord restrictiv mai larg, care este menit sa excluda concurentii reali sau potentiali.
    7.3.2. Puterea pe piata si structura pietei
    160. Acordurile de mediu care acopera o pondere insemnata a unui sector industrial se vor incadra la art. 5 alin. (1) din lege daca restrang in mod apreciabil capacitatea partilor de a concepe caracteristicile produselor lor sau tehnologia de fabricatie a acestora, conferindu-le astfel o influenta reciproca asupra productiei si vanzarilor. Pe langa restrictionarile impuse partilor, acordul de mediu poate reduce sau afecta substantial nivelul productiei tertelor parti, furnizori sau cumparatori.
    161. De exemplu, acordurile de mediu care pot elimina treptat sau pot afecta semnificativ un procent ridicat al vanzarilor partilor, in legatura cu produsele sau procedeele lor de productie, se vor incadra la art. 5 alin. (1) daca partile detin un procent semnificativ al pietei. Acelasi lucru este valabil in cazul acordurilor prin care partile isi aloca cote individuale de poluare.
    162. In mod asemanator, acordurile prin care partile, care detin cote de piata semnificative, desemneaza un agent economic ca fiind prestatorul exclusiv de servicii de colectare/sau reciclare a produselor lor pot si ele sa restrictioneze concurenta in mod apreciabil, cu conditia existentei altor prestatori reali sau potentiali.

    7.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
    7.4.1. Beneficiile economice
    163. Consiliul Concurentei are o abordare pozitiva a utilizarii acordurilor de mediu, ca instrument de politica pentru realizarea obiectivelor stabilite prin reglementarile specifice, cu conditia ca aceste acorduri sa fie compatibile cu regulile concurentei.
    164. Acordurile de mediu care intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege pot genera beneficii economice care, la nivelul consumatorilor, individuali sau colectivi, prevaleaza asupra efectelor negative asupra concurentei. Pentru indeplinirea acestor conditii, trebuie sa existe beneficii nete din punct de vedere al reducerii presiunii problemelor de mediu care rezulta din acord, in comparatie cu situatia obisnuita in care nu se iau nici un fel de masuri. Cu alte cuvinte, beneficiile economice scontate trebuie sa aiba o pondere mai mare decat costurile.
    165. Aceste costuri cuprind efectele slabirii concurentei, asociate cu costurile de conformitate pentru agentii economici operatori si/sau efectele asupra tertelor parti. Beneficiile ar putea fi evaluate in doua etape. Daca consumatorii, in mod individual, beneficiaza periodic, in urma incheierii acordului, de o rata pozitiva a rentabilitatii nu este nevoie ca beneficiile de mediu cumulate sa fie stabilite in mod obiectiv. In caz contrar, poate fi necesara o analiza cost-beneficiu pentru a evalua daca incadrarea beneficiilor nete pentru consumatori sunt, in general, in limite rezonabile de prognoza.
    7.4.2. Indispensabilitatea
    166. Cu cat eficienta economica a unui acord de mediu este demonstrata mai obiectiv, cu atat mai clar fiecare prestare de serviciu poate fi considerata indispensabila, pentru atingerea obiectivului de mediu, in contextul economic dat.
    167. Evaluarea obiectiva a prestarilor, care, la prima vedere, pot fi considerate ca nefiind strict necesare, trebuie fundamentata printr-o analiza cost-eficienta, care sa indice faptul ca mijloacele alternative de obtinere a beneficiilor de mediu scontate ar fi mai costisitoare din punct de vedere economic si financiar, conform unor previziuni rezonabile. De exemplu, trebuie sa se demonstreze foarte clar ca o taxa unica, perceputa indiferent de costurile individuale ale colectarii deseurilor, este indispensabila pentru buna functionare a unui sistem de colectare la scara industriala.
    7.4.3. Mentinerea concurentei
    168. Indiferent de castigurile de mediu, de castigurile economice si de necesitatea prestarii serviciilor respective, acordul nu trebuie sa elimine concurenta, din punctul de vedere al diferentierii produselor sau procedeelor, al inovatiei tehnologice sau al intrarii pe piata intr-un interval scurt de timp sau, daca este relevant, un interval de timp mediu. De exemplu, in cazul drepturilor exclusive de colectare, acordate agentului de colectare/reciclare care are concurenti potentiali, durata acestor drepturi trebuie sa ia in considerare posibila aparitie a unei alternative pentru operator.

    CAP. 8
    DISPOZITII FINALE

    169. La data intrarii in vigoare a prezentelor Instructiuni, se abroga Instructiunile privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 in cazul acordurilor de cooperare pe orizontala, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 591 bis din 9 august 2002.

    ANEXA 1
    LA CAP. II

                              EXEMPLE

    Exemplul 1

    Situatia: Exista doi agenti economici importanti pe piata existenta a productiei de componente electronice: A cu o cota de 30% din piata si B cu o cota de 30% . Fiecare a facut investitii semnificative in cercetarea-dezvoltarea necesara realizarii de componente electronice miniaturizate si au pus la punct prototipuri. Acum, cei doi convin sa-si puna laolalta eforturile in domeniul cercetarii-dezvoltarii, prin crearea unei societati in comun, pentru a finaliza activitatea de cercetare-dezvoltare si a produce componentele respective, care vor fi revandute firmelor mama, acestea urmand sa le comercializeze separat. Restul pietei este acoperit de firme mici, fara suficiente resurse de realizare a investitiilor necesare.

    Analiza: Componentele electronice miniaturizate, care pot concura cu componentele existente in anumite domenii, reprezinta in esenta o tehnologie noua, iar analiza trebuie sa se refere la polii cercetarii indreptati catre aceasta viitoare piata. Daca societatea in comun va continua sa existe, atunci va exista o singura cale catre tehnologia de fabricatie necesara, iar daca A si B nu infiintau societatea in comun, ele ar fi putut ajunge pe piata in mod individual, cu produse separate. Chiar daca acordul prezinta avantaje in ceea ce priveste crearea mai rapida de tehnologii noi, acesta reduce varietatea si creeaza costuri in comun ale partilor. Mai mult, trebuie luata in considerare posibilitatea partilor de a abuza de pozitia lor puternica pe piata existenta. Deoarece, la nivelul cercetarii-dezvoltarii, agentii economici A si B nu au concurenti pe piata, stimulentul ca acestia sa urmareasca realizarea de noi tehnologii se reduce considerabil. Desi unele din aceste aspecte pot fi remediate, solicitandu-se partilor sa licentieze know-how-ul cel mai important pentru fabricarea de componente miniaturizate tertelor parti in conditii de pret rezonabile, nu pot fi remediate toate problemele si nu se pot indeplini toate conditiile exceptarii.

    Exemplul 2

    Situatia: O mica firma de cercetare, A, care nu detine o unitate proprie de comercializare, a descoperit si brevetat o substanta farmaceutica, pe baza unei tehnologii noi, care va revolutiona tratamentul unei anumite boli. Firma A incheie un acord de cercetare-dezvoltare cu firma B, un mare fabricant al produselor farmaceutice care, pana in acel moment, erau utilizate in tratarea bolii respective. Firma B nu are un program de cercetare-dezvoltare similar. Pentru produsele existente, firma B are o cota de piata de circa 75%, dar brevetele expira in urmatorii cinci ani. Mai exista alti doi poli ai cercetarii, care, utilizand aceeasi noua tehnologie de baza, se afla cam in aceeasi etapa a cercetarii. Firma B va oferi finantare si know-how substantiale in vederea fabricarii produsului si a lansarii ulterioare pe piata. Firmei B i se acorda o licenta de productie si distributie exclusive a produsului rezultat, pe perioada de valabilitate a patentului. Se presupune ca partile vor introduce impreuna produsul pe piata in circa 5 - 7 ani.

    Analiza: Produsul va apartine, probabil, unei piete relevante noi. Partile aduc in aceasta cooperare resurse si facilitati complementare, iar probabilitatea intrarii produsului pe piata creste considerabil. Desi firma B detine o putere considerabila pe piata existenta, aceasta putere va scadea in curand, iar existenta altor poli de cercetare va elimina tendinta de a reduce eforturile de cercetare-dezvoltare. Drepturile de exploatare, pe parcursul perioadei ramase de valabilitate a brevetului, ii vor fi necesare firmei B pentru a face investitiile considerabile de care este nevoie, iar firma A nu are propriile resurse de comercializare. Este deci improbabil ca acordul sa restranga concurenta.

    ANEXA 1
    LA CAP. III

                               EXEMPLE

    Productia in comun

    Urmatoarele doua exemple se refera la cazuri ipotetice, care au generat probleme privind concurenta pe piata relevanta a produselor fabricate in comun, in baza unui acord.

    Exemplul 1

    Situatia: Doi furnizori, A si B, ai unui produs chimic de baza au hotarat sa construiasca o unitate de productie noua, controlata de catre o societate in comun. Aceasta unitate de productie va realiza aproape 50% din volumul productiei lor totale. Produsul X este un produs omogen si nu se poate substitui cu alte produse, adica are piata sa relevanta distincta. Piata este aproape stabila. Partile nu si-au propus sa creasca volumul total al productiei, dar au inchis doua fabrici vechi a caror productie a fost preluata de noua unitate de productie. Atat producatorul A, cat si producatorul B detin cate o cota de piata de 20% . Pe piata mai activeaza inca alti trei furnizori importanti, avand fiecare cate un segment de piata de 10 - 15%, precum si alti cativa furnizori mai mici.

    Analiza: Este foarte probabil ca aceasta societate in comun sa aiba efecte asupra comportamentului concurential al partilor la acord, deoarece prin cooperare ar dobandi o putere de piata considerabila, daca nu chiar o pozitie dominanta. Efectele de restrictionare pe piata pot fi deosebit de periculoase. In aceasta situatie, este foarte putin probabil ca efectele pozitive ale castigurilor in eficienta sa prevaleze asupra efectelor negative de restrictionare, datorita faptului ca nu este de asteptat o crestere a volumului productiei.

    Exemplul 2

    Situatia: Doi furnizori, A si B, infiinteaza, pe aceeasi piata ca in exemplul de mai sus, o societate in comun de productie. Societatea in comun va produce, de asemenea, 50% din volumul total de productie al partilor. Producatorul A si producatorul B detin, fiecare, cate o cota de piata de 15% . Pe piata mai activeaza inca trei agenti economici: Producatorul C, cu o cota de piata de 30%, producatorul D cu o cota de piata de 25% si producatorul E cu o cota de piata de 15% . Producatorul B are deja o unitate de productie in comun cu producatorul E.

    Analiza: In acest caz piata se caracterizeaza printr-un numar foarte mic de producatori si printr-o structura aproape simetrica. Societatea in comun creeaza o legatura suplimentara intre producatori. Cooperarea dintre A si B va duce, "de facto", la majorarea gradului de concentrare a pietei si la adancirea legaturilor dintre E si grupul format de A si B. Este foarte probabil ca aceasta cooperare sa aiba efecte de restrictionare pe piata deloc neglijabile, iar castigurile in eficienta sa nu fie semnificative, ca si in cazul precedent.

    Exemplul 3 se refera, de asemenea, la piata relevanta a unui produs rezultat dintr-o fabricatie in comun, dar demonstreaza ca si alte criterii de evaluare pot fi la fel de importante ca si cota de piata (acest caz se refera la optiunea de a produce cu forte proprii un input - productie captiva - sau de a-l achizitiona de la alt agent economic, prin cooperare - productia necaptiva).

    Exemplul 3

    Situatia: Agentii economici A si B au infiintat o societate in comun de productie, prin restructurarea unitatilor de productie existente, pentru fabricarea produsului intermediar X. Societatea in comun vinde produsul X, exclusiv agentilor economici A si B. Societatea in comun produce 40% din productia de X a agentului economic A si 50% din productia de X a agentului economic B. A si B sunt atat utilizatori captivi ai produsului X, cat si furnizori pe piata necaptiva. Pe piata totala a produsului X, agentul economic A detine o cota de piata de 10%, agentul economic B, 20%, iar societatea in comun 14% . Totusi, pe piata necaptiva, agentul economic A detine o cota de 25%, iar agentul economic B, 35% .

    Analiza: Desi partile la acord detin cote importante pe piata necaptiva, cooperarea nu va putea elimina concurenta efectiva pe piata produsului X, daca trecerea de la productia captiva la cea necaptiva se face cu costuri mici. Cu toate acestea, doar o schimbare rapida va contracara cota de piata foarte mare de 60% . Altfel, aceasta productie in comun va crea probleme de concurenta serioase, care nu vor putea fi contrabalansate de beneficiile economice semnificative obtinute.

    Exemplul 4 se refera la o cooperare in fabricarea unui produs intermediar important, cu efecte pe piata din aval.

    Exemplul 4

    Situatia: Agentii economici A si B vor infiinta o societate in comun pentru fabricarea produsului intermediar X. Ei vor inchide capacitatile lor de productie care fabricau produsul X, urmand sa-si acopere necesarul de produse X, exclusiv de la societatea in comun. Costurile de productie pentru realizarea produsului intermediar X reprezinta 50% din costurile totale pentru realizarea produsului finit Y. Pe piata produsului Y, A si B detin fiecare cate o cota de 20% . Pe piata mai activeaza inca doi furnizori importanti ai produsului Y, fiecare cu o cota de piata de 15%, precum si cativa concurenti mici.

    Analiza: In acest caz, costurile in comun sunt mari; in plus, partile la acord vor dobandi, prin cooperare, o pozitie importanta pe piata. Cazul ridica probleme importante de concurenta, iar analiza si evaluarea sunt similare celor din exemplul 1, desi in acest caz cooperarea are loc pe piata din amonte.

    Specializare reciproca

    Exemplul 5

    Situatia: Atat agentul economic A, cat si agentul economic B produc si livreaza produsele omogene X si Y, apartinand unor piete diferite. Cotele de piata ale agentului economic A sunt urmatoarele: pe piata produsului X, 28%, iar pe piata produsului Y, 10% . Cotele de piata ale agentului economic B sunt urmatoarele: pe piata produsului X, 10%, iar pe piata produsului Y, 30% . Pentru atingerea economiilor de scara, agentii economici au incheiat un acord de specializare reciproca, in baza caruia agentul economic A va produce in viitor doar produsul X, iar agentul economic B va produce in viitor doar produsul Y. Ei au convenit livrarea incrucisata, astfel incat amandoi sa ramana pe piata, ca furnizori. Avand in vedere ca produsele sunt omogene, costurile de distributie sunt mici. Pe piata mai activeaza inca doi furnizori-producatori, avand fiecare cate 15% din piata, restul furnizorilor detinand 5 - 10% din piata.

    Analiza: Avand in vedere ca raman separate doar costurile de distributie, care sunt relativ mici, costurile in comun sunt extrem de ridicate. In consecinta, cota de piata ramasa deschisa concurentei ramane foarte mica. Prin coordonarea comportamentului lor, partile dobandesc, atat pe piata produsului X, cat si pe piata produsului Y, pozitii importante. In plus, se poate aprecia ca, in timp, volumul livrarilor agentului economic A de produse Y si al agentului economic B de produse X se vor diminua. Cazul creeaza probleme serioase de concurenta, care nu pot fi compensate de atingerea economiilor de scara. Scenariul se poate schimba, daca produsele X si Y sunt eterogene, ceea ce determina costuri de marketing si distributie foarte mari (de exemplu 65 - 70% din costurile totale). In plus, daca pentru cresterea vanzarilor, oferta trebuie sa cuprinda gama completa de produse diferentiate, este mica probabilitatea ca una, sau ambele parti la acord, sa nu mai livreze pe piata produsul X si/sau Y. Intr-un astfel de scenariu pot fi indeplinite conditiile de exceptare (cu conditia ca economiile de scara sa fie semnificative), chiar daca cotele de piata sunt mari.

    Acord de subcontractare incheiat intre concurenti

    Exemplul 6

    Situatia: Agentii economici A si B sunt concurenti pe piata produsului finit X. Agentul economic A detine o cota de piata de 15%, iar B o cota de piata de 20% . Amandoi sunt, de asemenea, producatori ai produsului intermediar Y, care este un input pentru realizarea produsului X, dar este utilizat si la realizarea altor produse. Costurile pentru realizarea produsului Y reprezinta 10% din costurile pentru realizarea produsului X. Agentul economic A fabrica produsul Y doar pentru consumul sau propriu, iar agentul economic B il vinde si unor terte parti. Cota agentului economic B pe piata produsului Y este de 10% . Intre A si B se incheie un acord de subcontractare, in baza caruia agentul economic A va cumpara 60% din necesarul sau de produse Y de la B. El va continua sa-si produca 40% din necesarul sau de produse Y, pentru a nu pierde dreptul de utilizare a know-how-ului pentru produsul Y.

    Analiza: Avand in vedere ca agentul economic A fabrica produsul Y doar pentru consumul intern, trebuie, in primul rand, analizata posibilitatea ca acesta sa intre pe piata vanzarilor de produse Y catre terte parti. Daca nu exista aceasta posibilitate, atunci acordul nu restrictioneaza concurenta pe piata produsului Y. Avand in vedere ca, in baza acordului, costurile in comun sunt mici, este, de asemenea, mica probabilitatea sa apara efecte pe pietele riverane pietei produsului X.
    Daca agentul economic A poate fi considerat un potential intrant pe piata vanzarilor produsului Y catre terte parti, va trebui avuta in vedere pozitia agentului economic B pe piata produsului Y. Deoarece cota de piata a agentului economic B este mica, rezultatul analizei nu se va schimba.

    ANEXA 1
    LA CAP. IV

                               EXEMPLE

    Exemplul 1

    Mai multi fabricanti de automobile convin sa cumpere in comun produsul X. Achizitiile lor combinate de produs X reprezinta 15 buc. Toate vanzarile de X catre fabricantii de automobile reprezinta 50 buc. Totusi, X este vandut si fabricantilor de alte produse, in afara de autovehicule. Toate vanzarile de X reprezinta 100 buc. Astfel, cota de piata (de achizitie) a grupului este de 15% .

    Exemplul 2

    Situatia: Doi fabricanti, A si B, decid sa cumpere impreuna componenta X. Acestia sunt concurenti pe piata de vanzare. Impreuna, achizitiile lor de componenta X reprezinta 35% din piata geografica relevanta a componentei X. Exista alti 6 fabricanti (concurentii fabricantilor A si B de pe piata lor de vanzare) care detin restul de 65% din piata de achizitii; unul are 25%, iar ceilalti mult mai putin. Structura ofertei este destul de concentrata, avand 6 furnizori de componenta X, doi cu cate un segment de piata de 30%, iar restul cu segmente intre 10% si 15% (HHI 2300 - 2500). Pe piata vanzarilor, A si B ajung la un segment de piata comun de 35% .

    Analiza: Datorita puterii partilor pe piata de vanzare, beneficiile posibilelor economii de costuri nu pot fi transferate mai departe la consumatorii finali. Mai mult, achizitia in comun va genera probabil o crestere a costurilor concurentilor mai mici ai partilor, pentru ca furnizorii puternici isi recupereaza reducerile de pret pentru acest grup prin cresterea preturilor la clientii mai mici. Rezultatul poate fi cresterea concentrarii pe piata din aval. In plus, cooperarea poate duce la alte concentrari la nivelul furnizorilor, pentru ca cei mici, care poate lucreaza deja aproape sau sub scara optima minima, vor fi falimentati daca nu continua sa-si reduca preturile. Aceasta situatie provoaca probabil o restrangere semnificativa a concurentei care nu poate fi depasita, ca importanta, de castigurile in eficienta din unirea volumului.

    Exemplul 3

    Situatia: 150 de mici detailisti incheie un acord de constituire a unei organizatii mixte de achizitii. Acestia sunt obligati sa cumpere, prin intermediul organizatiei, un volum minim, care reprezinta cca. 50% din totalul costurilor fiecarui detailist. Detailistii pot cumpara, prin intermediul organizatiei, mai mult decat volumul minim si pot face achizitii si in afara cooperarii. Ei au o cota de piata comuna de 20% atat pe piata de achizitii, cat si pe piata de vanzari. A si B sunt cei doi concurenti majori, A detinand un segment de 25% pe fiecare din pietele respective, iar B, 35% . Ceilalti concurenti mai mici au decis sa se constituie si ei intr-un grup de achizitii in comun. Cei 150 de detailisti realizeaza economii de scara prin combinarea unui volum semnificativ si a sarcinilor de achizitii.

    Analiza: Detailistii pot atinge un nivel ridicat al costurilor comune, daca achizitioneaza impreuna un volum mai mare decat cel minim convenit. Impreuna au insa o pozitie medie pe piata achizitiilor si a vanzarilor. In plus, cooperarea genereaza unele economii de scara. Acest tip de cooperare este de regula exceptat.

    Exemplul 4

    Situatia: Doua retele de supermagazine incheie un acord de achizitie in comun a produselor care reprezinta cca. 50% din totalul costurilor lor. Pe pietele de achizitii relevante ale diverselor categorii de produse, partile au segmente intre 20% si 40%, iar pe piata relevanta de vanzari (presupunand ca este implicata o singura piata geografica) ating 40% . Pe pietele de achizitii mai exista alti cinci detailisti importanti, fiecare cu cote intre 10 si 15% . Nu este probabila intrarea pe piata.

    Analiza: Aceasta intelegere de achizitii in comun va avea efect asupra comportamentului concurential al partilor, pentru ca, prin cooperare, acestea vor dobandi o putere pe piata semnificativa. Situatia este valabila mai ales cand intrarea pe piata este slaba. Stimulentul de a-si coordona comportamentul este mai mare cand costurile sunt asemanatoare. Adaosurile comerciale similare ale partilor vor fi un stimulent in plus pentru parti, de a practica aceleasi preturi. Chiar daca eficientele sunt produse prin cooperare, acordul nu va fi exceptat din cauza nivelului ridicat al puterii pe piata.

    Exemplul 5

    Situatia: Micile cooperative incheie un acord de constituire a unei organizatii in comun de achizitii. Ele sunt obligate sa cumpere un volum minim prin intermediul organizatiei. Partile pot cumpara peste volumul minim prin intermediul organizatiei, dar pot achizitiona si in afara cooperarii. Fiecare parte are o cota totala de piata de 5% pe fiecare piata, de achizitii si de vanzare, ceea ce inseamna un segment combinat de 25% . Mai exista inca doi detailisti importanti, fiecare cu cote intre 20 - 25%, precum si o serie de mici detailisti cu cote sub 5% .

    Analiza: Infiintarea organizatiei de achizitii in comun va conferi probabil partilor o pozitie, atat pe piata achizitiilor, cat si pe cea a vanzarilor, care sa le permita sa concureze cu cei doi detailisti majori. De altfel, prezenta acestor doi concurenti cu niveluri similare ale pozitiei pe piata va duce la transmiterea eficientelor acordului catre consumatori. In acest scenariu, acordul se excepteaza.

    ANEXA 1
    LA CAP. V

                               EXEMPLE

    Exemplul 1

    Situatia: 5 mici fabricanti de produse alimentare, fiecare cu un segment de piata de 2% din totalul pietei produselor alimentare, convin asupra urmatoarelor: sa-si combine facilitatile de distributie, sa comercializeze sub aceeasi denumire a marcii si sa-si vanda produsele la acelasi pret. Aceasta presupune investitii semnificative in depozitare, transport, publicitate, forta de marketing si de vanzare. In acest mod, s-a redus semnificativ baza de cost, care reprezinta, de regula, 50% din pretul la care vand, si, totodata, partilor li s-a creat posibilitatea de a oferi un sistem de distributie mai rapid si mai eficient. Clientii producatorilor de bunuri alimentare sunt marile retele de detailisti.
    Piata este dominata de trei grupuri de firme multinationale de produse alimentare, fiecare detinand 20% din piata. Restul pietei este acoperit de mici producatori independenti. Gama de produse a partilor la acord se suprapune in unele domenii semnificative, dar pe nici o piata de produse segmentul lor combinat nu depaseste 15% .

    Analiza: Acordul implica fixarea preturilor si deci intra sub incidenta art. 5 alin. (1), chiar daca partile la acord nu pot fi considerate a avea putere pe piata. Dar integrarea activitatilor de marketing si distributie se dovedeste a crea eficiente semnificative care sunt benefice pentru clienti atat din punctul de vedere al oferirii unui serviciu imbunatatit, cat si al reducerii costurilor. Problema este, deci, daca acordul este exceptabil in temeiul art. 5 alin. (2). Pentru solutionarea acestei probleme, trebuie sa se stabileasca daca fixarea preturilor este indispensabila pentru integrarea celorlalte functii de marketing si pentru atingerea beneficiilor economice. In acest caz, fixarea preturilor poate fi considerata indispensabila, deoarece clientii - marile lanturi de detailisti - nu vor sa opereze cu multe preturi diferite. Fixarea preturilor este de asemenea indispensabila, deoarece scopul - o marca de produse comuna - poate fi atins in mod credibil numai daca sunt standardizate toate aspectele comercializarii, inclusiv pretul. Deoarece partile nu au putere pe piata, iar acordul creeaza eficiente semnificative, acesta este compatibil cu art. 5.

    Exemplul 2

    Situatia: 2 producatori de rulmenti, avand fiecare o cota de piata de 5%, creeaza o societate in comun de vanzari care le va comercializa produsele, va stabili preturile si va repartiza comenzile firmelor mama. Acestea isi rezerva dreptul de a vinde in afara acestei structuri. Livrarile catre clienti continua sa se faca direct, de la fabricile firmelor mama. Partile pretind ca acest lucru va crea eficienta, deoarece forta comuna de vanzare poate prezenta si livra produsele partilor in acelasi timp, la acelasi client, eliminandu-se astfel suprapunerea inutila a eforturilor de vanzare. In plus, societatea in comun va repartiza comenzile fabricii celei mai apropiate, in masura posibilului, reducand deci cheltuielile de transport.

    Analiza: Acordul presupune fixarea preturilor si, astfel, se incadreaza la art. 5 alin. (1), chiar daca partile din acord nu pot fi considerate ca avand putere pe piata. Nu este exceptabil, in sensul art. 5 alin. (2), deoarece eficientele pretinse se refera numai la reduceri de costuri generate de eliminarea concurentei dintre parti.

    Exemplul 3

    Situatia: 2 producatori de bauturi racoritoare activeaza pe doua piete geografice diferite. Fiecare detine o cota de piata de 20% pe piata sa locala. Ei convin sa-si distribuie reciproc produsele pe pietele geografice respective.
    Ambele piete sunt dominate de un mare producator multinational de racoritoare, cu un segment de piata de 50% pe fiecare piata.

    Analiza: Acordul se incadreaza la art. 5 alin. (1), daca partile pot fi considerate concurenti potentiali. Pentru a raspunde la aceasta intrebare, este necesara o analiza a barierelor la intrare pe pietele geografice respective. Daca partile ar fi putut intra una pe piata celeilalte in mod independent, atunci acordul lor ar elimina concurenta dintre ele. Totusi, chiar daca nivelul cotelor de piata ale partilor arata ca detin o oarecare putere pe piata, analiza structurii pietei ilustreaza ca acordul nu elimina concurenta dintre ele. In plus, acordul de distributie reciproca este in beneficiul clientilor, deoarece creste optiunile pe fiecare piata geografica. Acordul ar putea fi deci exceptat, chiar daca s-ar considera ca restrange concurenta.

    ANEXA 1
    LA CAP. VI

                               EXEMPLE

    Exemplul 1

    Situatia: Un numar de fabricanti de videocasete convin sa elaboreze o marca sau un standard de calitate, pentru a indica faptul ca videocaseta indeplineste anumite specificatii tehnice minime. Fabricantii au libertatea de a produce videocasete care nu se conformeaza standardului, iar standardul este disponibil gratuit pentru ceilalti intreprinzatori.

    Analiza: Daca acordul nu restrange concurenta in alt mod, in acest caz art. 5 alin. (1) din lege nu este incalcat deoarece participarea la stabilirea standardului este nerestrictionata si transparenta, iar acordul de standardizare nu prevede obligativitatea respectarii standardului. Daca partile ar fi convenit sa produca doar videocasete conforme cu noul standard, acordul ar fi limitat dezvoltarea tehnica si ar fi impiedicat partile sa vanda produse diversificate, ceea ce ar fi incalcat art. 5 alin. (1) din lege.

    Exemplul 2

    Situatia: Un grup de concurenti activi pe diverse piete, care sunt interdependente, in sensul ca produsele trebuie sa fie compatibile, concurenti care detin peste 80% din pietele relevante, convine sa conceapa in comun un standard nou, care sa fie introdus la concurenta cu alte standarde deja prezente pe piata, aplicate pe scara larga de concurentii lor. Diversele produse conforme cu noul standard nu vor fi compatibile cu standardele existente. Din cauza investitiilor semnificative, necesare convertirii productiei si mentinerii ei in cadrul noului standard, partile convin sa lanseze pe piata un anumit volum de produse, conforme cu noul standard, pentru a crea asa-numita "masa critica" pe piata. Ele convin, de asemenea, sa-si limiteze nivelul productiei individuale, care nu se conformeaza standardului, la nivelul din anul precedent.

    Analiza: Datorita puterii de piata a partilor si restrangerii productiei, acest acord se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege si nu va indeplini conditiile de la alin. (2), decat daca va da posibilitatea accesului nediscriminatoriu si in conditii rezonabile la informatiile tehnice respective al celorlalti furnizori care doresc sa concureze.

    ANEXA 1
    LA CAP. VII

                              EXEMPLU

    Situatia: Aproape toti producatorii si importatorii unui anumit aparat de uz casnic (de exemplu, masini de spalat) convin, cu incurajarea unui organism public, sa nu mai fabrice sau sa importe produse care nu sunt conforme cu anumite criterii de mediu (de exemplu, eficienta energetica). Impreuna, partile detin 90% din piata. Produsele, care vor fi astfel eliminate treptat de pe piata, reprezinta un procent semnificativ din totalul vanzarilor. Ele vor fi inlocuite cu produse care nu ridica probleme de mediu, dar si mai scumpe, in acelasi timp. In plus, acordul reduce in mod indirect nivelul de productie al tertelor parti, (de exemplu, furnizorii de energie electrica, furnizorii de componente inglobate in produsele eliminate treptat).

    Analiza: Acordul confera partilor control asupra productiei si importurilor individuale si priveste un procent apreciabil din vanzarile si nivelul de productie al acestora, reducand, totodata, si nivelul de productie al tertilor. Posibilitatile de alegere ale consumatorilor, care se axeaza partial si pe caracteristicile de mediu ale produsului, se vor reduce, iar preturile, probabil, vor creste. Prin urmare, acordul se incadreaza la art. 5 alin. (1) din lege. Implicarea autoritatii publice este irelevanta pentru aceasta evaluare.
    Pe de alta parte, produsele noi sunt mai avansate tehnic si, reducand o problema de mediu vizata indirect (emisii de la producerea de electricitate), nu creeaza si nu maresc in mod inevitabil o alta problema de mediu (de exemplu, consumul marit de apa, utilizarea detergentilor). Contributia neta la imbunatatirea situatiei de mediu cantareste, pe ansamblu, mai mult decat cresterea costurilor. In plus, cumparatorii individuali ai produselor mai scumpe vor recupera rapid cresterile de cost, deoarece produsele care nu ridica probleme de mediu au costuri de operare mai scazute. Alte alternative la acord se dovedesc a fi mai putin sigure si eficiente in ceea ce priveste realizarea acelorasi beneficii nete. Diversele mijloace tehnice sunt disponibile din punct de vedere economic partilor, in vederea fabricarii produselor care sunt conforme cu caracteristicile de mediu convenite, iar concurenta se va pastra pentru alte caracteristici ale produsului. Prin urmare, conditiile de exceptare in temeiul art. 5 alin. (2) din lege sunt indeplinite.