Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 467 din 13 octombrie 2009

privind stabilirea costului mediu lunar de întretinere în centrele rezidentiale pentru persoane cu handicap, precum si a nivelului contributiei lunare de întretinere datorate de adultii cu handicap asistati în centre sau de sustinatorii acestora

ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 708 din 21 octombrie 2009



Văzând referatele Serviciului metodologie, standardizare şi acreditare din cadrul Direcţiei de integrare europeană, înregistrate cu nr. 10.165 din 2 iulie 2008,

având în vedere prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emite următorul ordin:

Art. 1. - Costul mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap se stabileşte anual de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, la nivelul cheltuielilor medii lunare ale anului precedent, şi cuprinde cheltuielile de personal şi cheltuielile cu bunuri şi servicii.

Art. 2. - Se stabileşte costul mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap în valoare de 2.059 lei.

Art. 3. - Nivelul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora se stabileşte anual de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, la nivelul cheltuielilor medii lunare ale anului precedent, şi cuprinde cheltuielile de hrană, întreţinere şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament.

Art. 4. - Se stabileşte nivelul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora la suma de 602 lei.

Art. 5. - Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 619/2008 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,

Dima Toader


COMENTARII la Ordinul 467/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 467 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania