Hotărârea Nr.987 din 10.10.2012privind înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 709 din 17 octombrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor, a bunurilor ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul mediului şi pădurilor, Rovana Plumb Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu
ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi se dau în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor
Nr. crt. |
Administratorul bunurilor |
Codul de clasificare |
Tipul bunului (mobil/ imobil) |
Datele de identificare |
Adresa |
Anul dării în folosinţă |
Valoarea de inventar |
Situaţia juridică |
Denumirea bunului |
Lungimea |
Descrierea tehnică |
Baza legală |
(administrare/ concesiune) |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
1 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.16.10 |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Râul Mic Cugir, obiect II |
L = 1,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Alba |
2007 |
2.008.718 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 794/2004 |
în administrare |
2 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Boşorogu |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Alba |
2010 |
1.480.276 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
3 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Garda Seacă, obiect I |
L = 2,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Alba |
2010 |
2.580.524 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 794/2004 |
în administrare |
4 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Luncşoara |
L = 2,2 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Arad |
2007 |
1.221.120 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
5 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pecineagu Sătic |
L = 2,12 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2006 |
218.204 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
6 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Rotunda Sterescu |
L = 2,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2006 |
1.278.169 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
7 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Râul Doamnei Cernat |
L = 3,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2004 |
3.290.593 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 472/2002 |
în administrare |
8 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Râul Doamnei |
L = 2,3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2003 |
1.752.340 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/2001 |
în administrare |
9 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Vâlsan (Valea Robaia) |
L = 1,52 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2006 |
1.366.269 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
10 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Transfăgărăşan |
L = 0,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2007 |
1.598.083 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
11 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Cârcinov Dobreşti |
L = 1,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2003 |
1.536.111 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
12 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bădeanca |
L = 3,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2003 |
3.704.761 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/1999 |
în administrare |
13 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Râul Târgului Amonte Râuşor |
L = 2,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2003 |
2.572.976 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/1999 |
în administrare |
14 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Râul Târgului Cuca Bătrână |
L = 2,2 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2006 |
2.148.734 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 169/2003 |
în administrare |
15 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Râuşor Râul Târgului |
L = 3,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2006 |
4.479.865 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 420/2003 |
în administrare |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
16 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Râuşor Menghea |
L = 1,2 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2003 |
1.814.544 |
Legea nr. 46/2008, OM nr.113/2001 |
în administrare |
17 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Robaia II |
L = 1,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2009 |
1.526.220 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
18 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bratia |
L = 4,03 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Argeş |
2009 |
2.671.746 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2004 |
în administrare |
19 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Tamaşi, etapa II |
L = 1,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2006 |
1.028.737 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
20 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Plopu Dărmăneşti |
L = 2,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2007 |
542.632 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.345/2005 |
în administrare |
21 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Haloşul Mare |
L = 3,46 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2006 |
1.655.711 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
22 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Grohot |
L = 1,52 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2007 |
973.543 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
23 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Slănicel |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2008 |
869.258 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
24 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Grozea Tulburea |
L = 3,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2008 |
3.263.839 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 944/2007 |
în administrare |
25 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Mihăileasa |
L = 1,12 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2010 |
775.047 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 551/2005 |
în administrare |
26 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Iacob |
L = 1,35 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2010 |
976.318 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
27 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Asăul Mic |
L = 3,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2010 |
980.762 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
28 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazin Covata |
L = 3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2010 |
2.873.222 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.345/2005 |
în administrare |
29 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bolohanu |
L = 1,17 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
655.390 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
30 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Cotumbiţa |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
1.874.544 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
31 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Capra şi Agastin |
L = 1,93 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
1.668.524 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
32 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Boului |
L = 1,20 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
3.178.809 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 732/2007 |
în administrare |
33 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Căputeanu |
L = 1,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
1.256.394 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
34 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Dobru, etapa II |
L = 1,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
1.173.630 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
35 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pufu, etapa II |
L = 0,80 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bacău |
2011 |
520.425 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 157/2008 |
în administrare |
36 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Finişului, obiect I |
L = 2,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bihor |
2007 |
1.508.855 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
37 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Drăganului, obiect I |
L = 1,70 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bihor |
2008 |
2.033.626 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.299/2005 |
în administrare |
38 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Crăiasa, obiect II |
L = 1,45 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bihor |
2008 |
1.180.497 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
39 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Lupului, obiect II |
L = 1,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bihor |
2006 |
1.228.440 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
40 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Băiţa Poiana, obiect I |
L = 2,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bihor |
2006 |
2.003.332 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/2001 |
în administrare |
41 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Aleu |
L = 1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bihor |
2004 |
604.155 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/2001 |
în administrare |
42 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Izvorul Băilor |
L = 1,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Bistriţa-Năsăud |
2009 |
1.245.963 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
43 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Timişul Mare Sec |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Braşov |
2004 |
1.584.340 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
44 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Recea de Jos |
L = 0,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Braşov |
2006 |
346.075 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
45 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Recea de Sus |
L = 0,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Braşov |
2006 |
92.275 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
46 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Tarlung |
L = 2,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Braşov |
2008 |
1.293.146 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
47 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Valea Nehoiului, obiect I |
L = 6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Buzău |
2009 |
974.054 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
48 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Valea Nehoiului, obiect II |
L = 2,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Buzău |
2009 |
772.862 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 682/2005 |
în administrare |
49 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Brebu |
L = 0,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Buzău |
2008 |
666.438 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
50 |
8.30._ |
imobil |
Baraje fixe Plaiul Florilor |
L = 2 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Buzău |
2008 |
827.928 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
51 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bâsca Mare |
L = 2,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Buzău |
2004 |
510.000 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 794/2004 |
în administrare |
52 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Secu |
L = 0,8 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Caraş-Severin |
2005 |
1.178.252 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
53 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Văliug |
L = 1,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Caraş-Severin |
2006 |
2.875.104 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 794/2004 |
în administrare |
54 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Mehadica |
L = 0,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Caraş-Severin |
2009 |
899.594 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
55 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Tarniţa, obiect I |
L = 17,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2007 |
1.930.225 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
56 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Stanciului |
L = 2,13 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2009 |
824.134 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
57 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Someşul Rece (Rişca Mare) |
L = 9,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2007 |
2.264.094 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
58 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Cetăţele |
L = 1,8 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2010 |
2.239.637 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
59 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Cetăţii |
L = 1,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2010 |
1.341.915 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
60 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Dudaie, obiect II |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2011 |
1.507.704 |
Legea nr. 46/2008, Aviz nr. 665/2007 |
în administrare |
61 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Răchitele |
L = 1,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Cluj |
2011 |
2.040.510 |
Legea nr. 46/2008, Aviz nr. 665/2007 |
în administrare |
62 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Malu cu Flori |
L = 2,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Dâmboviţa |
2005 |
688.644 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/2001 |
în administrare |
63 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Runcu-Tuha |
L = 3,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Dâmboviţa |
2007 |
3.794.431 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
64 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Tătarului şi Mircii |
L = 1,15 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Dâmboviţa |
2009 |
1.021.879 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 231/2003 |
în administrare |
65 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Tamaia |
L = 3,50 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Dâmboviţa |
2007 |
3.336.276 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 420/2003 |
în administrare |
66 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Huruba, Pritulelor, Rugăciunii |
L = 0,84 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Harghita |
2005 |
1.796.474 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/2001 |
în administrare |
67 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Noroiului, Strungii, Răchiţi |
L = 1,29 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Harghita |
2010 |
1.376.547 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
68 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Strei |
L = 1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2004 |
2.348.500 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
69 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Râu Bărbat |
L = 2,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2004 |
1.996.600 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
70 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Lăpuşnicul Mare |
L = 3,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2004 |
730.365 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
71 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Dobra-Tarniţa Muncel, obiect I |
L = 2,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2008 |
1.961.012 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 794/2004 |
în administrare |
72 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Dobra, obiect II |
L = 1,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2008 |
1.676.764 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
73 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Jiul de Vest |
L = 2,02 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2008 |
1.386.761 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
74 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi din Bazinul hidrografic Taia |
L = 2,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Hunedoara |
2008 |
1.996.507 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 116/2001 |
în administrare |
75 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Berdu, obiect II |
L = 0,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Maramureş |
2009 |
893.363 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
76 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Vodiţa, Jidostiţa |
L = 1,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mehedinţi |
2007 |
957.036 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/2001 |
în administrare |
77 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Cărbunele, Radoteasa |
L = 2,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mehedinţi |
2008 |
1.758.771 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.344/2005 |
în administrare |
78 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Cernişoara |
L = 1,95 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mehedinţi |
2008 |
1.127.963 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
79 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Scurtu Măneasa |
L = 2,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mehedinţi |
2008 |
2.786.171 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2001 |
în administrare |
80 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Stirbiţa, Ogaşul Sec |
L = 2,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mehedinţi |
2009 |
1.762.202 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.344/2005 |
în administrare |
81 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Gâlcevăţ, obiect 1 |
L = 2,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mehedinţi |
2009 |
769.749 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
82 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Sălard |
L = 3,745 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mureş |
2006 |
2.933.892 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2001 |
în administrare |
83 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Mureşul Superior |
L=4,38 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mureş |
2006 |
3.136.077 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. nr. 420/2003 |
în administrare |
84 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Iod, Pescoasa, Rastolita |
L = 2,52 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mureş |
2007 |
1.513.423 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 794/2004 |
în administrare |
85 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Ilva Mare |
L = 3,8 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mureş |
2008 |
2.378.604 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.300/2005 |
în administrare |
86 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Gudea Mică, Lunca Bradului |
L = 4,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mureş |
2009 |
2.729.404 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.346/2005 |
în administrare |
87 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Valea Hotarului |
L = 2 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Mureş |
2010 |
1.509.191 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
88 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Limbăşel |
L = 4,3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
1.075.400 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 172/2003 |
în administrare |
89 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Voila-Telega |
L = 1,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
1.721.000 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 169/2003 |
în administrare |
90 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Rea |
L = 1,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2008 |
2.476.678 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 1.344/2005 |
în administrare |
91 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bătrâioara aval de barajul 14 B 4 |
L = 0,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
324.766 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
92 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Paltinu-Voila |
L = 5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2006 |
2.158.000 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/1999 |
în administrare |
93 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bâsca fără Cale |
L = 1,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
1.950.000 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 169/2003 |
în administrare |
94 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi ramificaţie Sfânta Ana |
L = 1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
495.196 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 784/2005 |
în administrare |
95 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Fiarelor II |
L = 0,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
446.856 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
96 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Bătrâioara |
L = 0,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2003 |
482.436 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 172/2003 |
în administrare |
97 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Fiarelor |
L = 0,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2007 |
960.000 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
98 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Urlătoarea |
L = 1,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2006 |
2.105.800 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 97/2000 |
în administrare |
99 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Babei |
L = 0,3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2006 |
965.900 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 97/2000 |
în administrare |
100 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Peleşului |
L = 2,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Prahova |
2006 |
1.764.084 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 97/2000 |
în administrare |
101 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Dobra |
L = 2,42 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Sibiu |
2004 |
3.001.156 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
102 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Sălătruc |
L = 1,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Suceava |
2006 |
915.541 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
103 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Sadau |
L = 0,96 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Suceava |
2006 |
1.498.294 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
104 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazin Primataru |
L = 0,6 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Suceava |
2009 |
783.282 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
105 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Luncani |
L = 2,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Timiş |
2006 |
2.935.146 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 112/2004 |
în administrare |
106 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Căciulata, obiect II |
L = 1,13 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vâlcea |
2007 |
978.114 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
107 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Rostea |
L = 1,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vâlcea |
2009 |
841.695 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
108 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Lupului, Călăuzu Mare |
L = 2,29 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vâlcea |
2006 |
1.361.910 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
109 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Sâmnicel |
L = 1,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vâlcea |
2009 |
1.064.684 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
110 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Stoileşti-Ravena 26-101 |
L = 1,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vâlcea |
2008 |
696.055 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
111 |
Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R1590120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Trepteni-Ravena 71 |
L = 0,4 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vâlcea |
2008 |
336.548 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 402/2007 |
în administrare |
112 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Milcovelu |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2006 |
1.942.670 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
113 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Râmna, Târâtu |
L = 1,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2009 |
1.680.872 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 113/1999 |
în administrare |
114 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Milcov Stoichiţa |
L = 5,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2006 |
1.296.753 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 172/2003 |
în administrare |
115 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Fetig |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2006 |
2.111.405 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 499/2001 |
în administrare |
116 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Milcov Bârcu Târâtu |
L = 1,3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2009 |
1.115.507 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
117 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Purcelu |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2006 |
2.362.295 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 420/2003 |
în administrare |
118 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Râmna Superioară |
L = 1,1 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2004 |
1.039.643 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
119 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Bazinul hidrografic Pârâul Motnău |
L = 0,7 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea |
2007 |
708.985 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
120 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Vizantea |
L = 1,3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea (ICAS) |
1994 |
1.468.011 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 97/2000 |
în administrare |
121 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Adânca de Sus |
L = 1,2 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea (ICAS) |
1998 |
789.826 |
Legea nr. 46/2008, OM nr. 137/1996 |
în administrare |
122 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Pârâul Sării |
L = 2,5 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea (ICAS) |
2008 |
1.217.448 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
123 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Valea Rea |
L = 2,3 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea (ICAS) |
2004 |
1.376.855 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 1.076/2004 |
în administrare |
124 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Chilimetea II |
L = 1,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea (ICAS) |
2007 |
1.628.873 |
Legea nr. 46/2008, DCZ nr. 30/2003 |
în administrare |
125 |
8.30._ |
imobil |
Corectare torenţi Peştera |
L = 2,9 km |
lucrări de corectare a torenţilor |
Ţara: România; judeţul: Vrancea (ICAS) |
2007 |
1.213.092 |
Legea nr. 46/2008, Hotărârea Guvernului nr. 1.038/2000 |
în administrare |
|