Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.950 din 26.09.2012

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 678 din 28 septembrie 2012



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 3, 6 şi 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 3 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)şomerii înregistraţi, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; 2. La articolul 3 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e) , cu următorul cuprins: e)persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, ale căror venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, se află sub 400 lei/lună. 3. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3) , cu următorul cuprins:(3) Încadrarea în una dintre categoriile de persoane cele mai defavorizate prevăzute la alin. (1) se verifică de către autorităţile responsabile cu distribuirea ajutoarelor alimentare, în baza unuia din următoarele documente, după caz:a)dispoziţia scrisă a primarului sau mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru categoria de persoane prevăzută la alin. (1) lit. a); b)carnet de şomer sau mandat poştal pentru plata drepturilor pentru şomerii indemnizaţi şi adeverinţă prin care se atestă calitatea de şomer aflat în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru şomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pentru categoria de persoane prevăzută la alin. (1) lit. b); c)decizia de pensie sau mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru categoria de persoane prevăzută la alin. (1) lit. c); d)certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, pentru categoria de persoane prevăzută la alin. (1) lit. d); e)mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru categoria de persoane prevăzută la alin. (1) lit. e). 4. La articolul (4), alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură face plăţi către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe bază de documente justificative pentru efectuarea următoarelor cheltuieli: depozitare, gestionare, manipulare şi transportul produselor de la depozitul judeţean la primării, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, în limita a 4% fără TVA din valoarea produselor alimentare distribuite către persoanele cele mai defavorizate. Valoarea contabilă a produselor de intervenţie şi a celor mobilizate de pe piaţa Uniunii Europene, puse la dispoziţie, este cea specificată în regulamentul anual al planului adoptat de Comisia Uniunii Europene. 5. La articolul 9 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)distribuirea produselor alimentare către beneficiari cu mai puţin de o lună înainte de expirarea termenului de valabilitate. 6. La articolul 9 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e) , cu următorul cuprins: e)neafişarea la depozite şi punctele de distribuţie a mijlocului de publicitate «AJUTOR AL UNIUNII EUROPENE», însoţit de emblema UE. 7. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91 , cu următorul cuprins: Articolul 91 În cazul constatării neregulii prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. e), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reţine consiliului judeţean, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti 10% din valoarea sumei prevăzute la art. 4 alin. (3). 8. În anexă, la articolul 1, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)coordonează colectarea, de la instituţiile aflate în subordine, a datelor personale ale beneficiarilor definiţi la art. 3 alin. (1) lit. b), c) şi e) din hotărâre, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi asigură transmiterea acestora către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti; 9. În anexă, la articolul 1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d) , cu următorul cuprins: d)eliberează, prin agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, adeverinţa prevăzută la art. 3 alin. (3) lit. b) din hotărâre. 10. În anexă, articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 5Autorităţile administraţiei publice locale, respectiv consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii: a)întocmesc listele nominale cu persoanele beneficiare definite la art. 3 alin. (1) lit. a) şi d) din hotărâre; b)centralizează listele şi comunică numărul total de beneficiari din judeţ sau din municipiul Bucureşti către APIA, ca bază pentru alocarea cantităţii de ajutoare proporţional cu ponderea acestora în total beneficiari pe ţară; c)identifică şi comunică în fiecare an, la APIA, depozitele autorizate conform prevederilor legale în vigoare ce vor fi utilizate pentru depozitarea produselor alimentare care fac obiectul planului; d)recepţionează produsele alimentare în baza graficelor de livrări stabilite de APIA cu operatorii economici; e)depozitează şi ţin evidenţa gestiunii legată de operaţiunile prevăzute la art. 4 alin. (3) din hotărâre; f)distribuie din depozite produsele alimentare către primării sau, după caz, direct către persoanele defavorizate. Transmit operativ la APIA lista primăriilor şi cantităţile repartizate pentru distribuţie prin acestea, rămânând responsabile direct faţă de APIA în ceea ce priveşte recepţia şi distribuirea produselor alimentare. Distribuirea se face pe baza listelor nominale cu persoanele defavorizate, întocmite conform art. 3 din hotărâre, completate cu datele de identificare, cantitatea primită, data şi semnătura persoanelor defavorizate beneficiare; g)întocmesc şi păstrează cel puţin 3 ani documentele de evidenţă a operaţiunilor de preluare, transport şi distribuţie. Termenul curge de la sfârşitul anului întocmirii acestora; h)asigură ordinea şi buna desfăşurare a activităţilor la locul de distribuire a ajutoarelor alimentare; i)decid, în cazul în care există modificări ale numărului de persoane defavorizate faţă de lista finală transmisă la APIA, asupra cantităţilor ce vor fi distribuite beneficiarilor în cadrul judeţului sau al municipiului Bucureşti, pornind de la cantitatea totală alocată de APIA, potrivit art. 4 lit. d); j)transmit pentru fiecare lună de derulare a planului sau pentru mai multe luni succesive, până pe data de 25 a lunii următoare perioadei la care se referă, cererea de rambursare privind cheltuielile prevăzute la art. 4 alin. (3) din hotărâre; k)trimit la APIA, până la data de 1 mai următoare anului de implementare, un raport anual asupra punerii în aplicare a planului; l)încheie anual cu APIA un acord de cooperare privind derularea planului. Prevederile acestui acord vor fi reluate în mod adecvat în acordurile de cooperare pe care fiecare consiliu judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti le va face cu primăriile participante la derularea planului; m)asigură existenţa la punctele de distribuţie a produselor alimentare a unui/unor mijloc/metode de publicitate purtând inscripţia «AJUTOR AL UNIUNII EUROPENE» însoţită de emblema UE, respectând culorile standardizate conform anexei II la Regulamentul (UE) nr. 807/2010 al Comisiei din 14 septembrie 2010 de stabilire a normelor de punere în aplicare pentru livrarea de produse alimentare din stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate din Uniune. 11. În anexă, după articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 6 , cu următorul cuprins: Articolul 6În situaţia în care recepţia, distribuţia şi gestionarea produselor alimentare se realizează de primării, atunci acestea au următoarele atribuţii: a)recepţionează şi gestionează produsele alimentare în baza graficelor de livrări stabilite de consiliile judeţene; b)distribuie ajutoarele alimentare în baza listelor de distribuţie, justificând cantităţile distribuite pe persoană prin înscrierea cantităţii din fiecare tip de produs în listele de distribuţie şi existenţa semnăturii beneficiarului; c)transmite consiliului judeţean originalul documentelor de distribuţie în vederea întocmirii raportului final; d)păstrează cel puţin 3 ani copia documentelor de evidenţă a operaţiunilor de preluare şi distribuţie. Termenul curge de la sfârşitul anului întocmirii acestora; e)asigură, prin intermediul consiliului judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, existenţa la punctele de distribuţie a produselor alimentare a unui/unor mijloc/metode de publicitate purtând inscripţia «AJUTOR AL UNIUNII EUROPENE» însoţită de emblema UE, respectând culorile standardizate conform anexei II la Regulamentul (UE) nr. 807/2010. 12. În cuprinsul hotărârii, trimiterile la Regulamentul (CEE) nr. 3.149/1992 al Comisiei din 29 octombrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a furnizării de alimente din stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate din Comunitate, care este abrogat, se înţeleg ca trimiteri la Regulamentul (UE) nr. 807/2010 al Comisiei din 14 septembrie 2010 de stabilire a normelor de punere în aplicare pentru livrarea de produse alimentare din stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate din Uniune, cu modificările şi completările ulterioare, şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa IV la acest regulament. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin p. Ministrul afacerilor europene, Răzvan Cotovelea, secretar de stat Ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa Ministrul delegat pentru administraţie, Radu Stroe Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 950/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 950 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu