Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.835 din 17.08.2011

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea stabilirii unor măsuri organizatorice pentru îndeplinirea de către România a obligaţiei de raportare către Comisia Europeană, prevăzută la art. 17 alin. (1) din Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 594 din 23 august 2011



SmartCity1


Având în vedere prevederile art. 17 din Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IHotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 13 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 , după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 71, cu următorul cuprins: 71. comunică Comisiei Europene rapoartele prevăzute la art. 17 din Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport, pe baza rapoartelor elaborate de către fiecare dintre autorităţile şi instituţiile publice prevăzute în anexa nr. 5, în conformitate cu formularul de raportare şi indicaţiile de completare prevăzute în anexa nr. 6. 2. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 17Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 3. După anexa nr. 4 se introduc două noi anexe, anexele nr. 5 şi 6, având conţinutul prevăzut în anexele nr. 1 şi 2. Articolul II(1) În vederea îndeplinirii obligaţiei de raportare către Comisia Europeană, prevăzută la art. 17 alin. (1) din Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport, denumită în continuare Directiva STI, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Direcţia generală afaceri europene şi relaţii internaţionale, transmite Comisiei Europene până cel mai târziu la data de 27 august 2011 un raport centralizat privind activităţile şi proiectele naţionale cu privire la domeniile prioritare prevăzute la art. 2 din Directiva STI şi a căror sferă de aplicare este menţionată în anexa I la Directiva STI.(2) Raportul centralizat se întocmeşte de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Direcţia generală infrastructură, transport multimodal şi participarea sectorului privat, cu respectarea orientărilor pentru raportare care vor fi adoptate de Comisia Europeană în baza art. 17 alin. (2) din Directiva STI, pe baza rapoartelor elaborate şi transmise de către fiecare dintre autorităţile şi instituţiile publice prevăzute în anexa nr. 1, denumite în continuare autorităţi responsabile. Articolul IIIAutorităţile responsabile vor duce la îndeplinire prevederile art. II alin. (2) până cel târziu la data de 23 august 2011. Articolul IVÎn sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile utilizate în textul acesteia au semnificaţiile prevăzute la art. 4 din Directiva STI. Articolul VAnexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Valerian Vreme Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea p. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Iulia Adriana Oana Badea, secretar de stat Ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 76/2009) LISTA autorităţilor responsabile potrivit art. II alin. (2) din hotărâre a)Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii b)Ministerul Administraţiei şi Internelor c)Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale d)Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului e)Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului f)Ministerul Mediului şi Pădurilor g)Ministerul Sănătăţii h)Ministerul Apărării Naţionale i)Serviciul de Telecomunicaţii Speciale j)Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 76/2009) Formular de raportare şi indicaţii de completare

A. Autoritatea responsabilă ...
B. Domeniul prioritar ...
C. Prezentare de ansamblu ...
D. Informaţii privind activităţi şi proiecte relevante Activitatea/Proiectul nr. ... Denumirea activităţii/proiectului ...
Structura care implementează activitatea/proiectul (denumirea şi coordonatele de contact: adresa, numele persoanei de contact, funcţia, adresa de e-mail, numărul de telefon) ...
Participanţi la activitate/în proiect, cu indicarea liderului (dacă este cazul) ...
Beneficiarul activităţii/proiectului ...
Descrierea sumară a activităţii/proiectului ...
Durata activităţii/proiectului, cu indicarea datei de începere a acesteia/acestuia ...
Obiectivele activităţii/proiectului ...
Etape de implementare (dacă este cazul) ...
Rezultate obţinute/urmărite ...
Resurse ...
Stadiu (cu indicarea unor cifre, dacă este posibil, pentru a se putea ulterior analiza progresul) ...
Observaţii ...

Indicaţii de completare a formularului de raportare: A. Rubrica „Autoritatea responsabilă“ se completează cu denumirea autorităţii/instituţiei şi coordonatele de contact ale acesteia. B. Rubrica „Domeniul prioritar“ se completează cu cele 4 domenii prioritare: – „Domeniul prioritar I: Utilizarea optimă a datelor rutiere, din trafic şi de călătorie“; – „Domeniul prioritar II: Continuitatea serviciilor sistemelor de transport inteligente (STI) de management al traficului şi al mărfurilor“; – „Domeniul prioritar III: Aplicaţiile STI pentru siguranţa şi securitatea rutieră“; – „Domeniul prioritar IV: Asigurarea legăturii vehiculului cu infrastructura de transport“.Formularul de raportare se completează obligatoriu separat, pentru fiecare dintre cele 4 domenii prioritare, indiferent dacă există sau nu există activităţi şi proiecte aferente domeniului prioritar respectiv. C. Rubrica „Prezentare de ansamblu“ se completează astfel: – o prezentare de ansamblu cu privire la activităţile şi proiectele naţionale aferente fiecărui domeniu prioritar; – dacă se consideră relevant, prezentarea de ansamblu se extinde şi la activităţi şi/sau proiecte de la nivel regional şi/sau local, precum şi la activităţi ale sectorului privat (în cazul în care sunt disponibile şi pot fi furnizate astfel de informaţii); – în cazul în care pentru unul sau mai multe dintre cele 4 domenii prioritare nu există activităţi şi/sau proiecte aferente care să fie raportate, rubrica „Prezentare de ansamblu“ se completează obligatoriu cu menţiunea: „Nu există activităţi şi/sau proiecte relevante aferente acestui domeniu prioritar.“D. Rubrica „Informaţii privind activităţi şi proiecte relevante“ se completează cu datele solicitate, după caz şi dacă se consideră relevant, pentru fiecare activitate relevantă/proiect relevant.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 835/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 835 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu