HOTARARE Nr. 770 din 29 octombrie 1998
pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.239/1996 privind
infiintarea, organizarea si functionarea Federatiei Sportului Scolar si
Universitar
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 450 din 25 noiembrie 1998
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Hotararea Guvernului nr. 1.239/1996 privind infiintarea, organizarea si
functionarea Federatiei Sportului Scolar si Universitar, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 306 din 25 noiembrie 1996, se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) Se aproba infiintarea Federatiei Sportului Scolar si Universitar, cu
sediul in Bucuresti, str. G-ral Berthelot nr. 28 - 30, sectorul 1, unitate
autonoma cu personalitate juridica care functioneaza pe langa Ministerul
Educatiei Nationale."
2. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Scopul Federatiei Sportului Scolar si Universitar il constituie
transpunerea in practica, in domeniul sportului scolar si universitar, a
strategiei generale privind organizarea si dezvoltarea sportului in
Romania."
3. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) Federatia Sportului Scolar si Universitar se finanteaza din venituri
extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului
Educatiei Nationale la cap. <<Invatamant>>.
(2) In anul 1998 cheltuielile Federatiei Sportului Scolar si Universitar se
asigura integral de la bugetul de stat, din fondurile aprobate Ministerului
Educatiei Nationale la cap. <<Invatamant>>".
4. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
(1) Structura organizatorica si statul de functii al Federatiei Sportului
Scolar si Universitar se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(2) Numarul maxim de posturi al Federatiei Sportului Scolar si Universitar
este de 7 si se incadreaza in numarul maxim de posturi aprobat Ministerului
Educatiei Nationale pentru unitatile de invatamant.
(3) Salarizarea personalului se face in conformitate cu anexele nr. VII/1
si VIII/2 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de
baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa
functii de demnitate publica, cu modificarile si completarile ulterioare."
5. Articolul 6 se abroga.
6. Statutul privind organizarea si functionarea Federatiei Sportului Scolar
si Universitar, cuprins in anexa la hotarare, va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
Federatia Sportului Scolar si Universitar este unitate autonoma cu
personalitate juridica, care functioneaza pe langa Ministerul Educatiei
Nationale.
Art. 2
Obiectul de activitate al Federatiei Sportului Scolar si Universitar il
constituie:
a) initierea si organizarea de programe si actiuni de atragere a elevilor
si studentilor la practicarea sportului;
b) elaborarea, in colaborare cu federatiile sportive nationale, a
calendarului competitiilor interne si internationale pentru elevi si studenti;
c) sprijinirea participarii unitatilor sportive scolare si universitare la
campionatele nationale de copii, juniori, tineret si de seniori, organizate de
federatiile sportive nationale;
d) organizarea de tabere si de cantonamente de pregatire sportiva pentru
elevii si studentii cuprinsi in activitatea interna sau de reprezentare
internationala;
e) asigurarea, cu sprijinul federatiilor sportive nationale, a selectiei si
pregatirii formatiilor sportive reprezentative ale elevilor si studentilor care
participa la competitiile internationale;
f) dezvoltarea relatiilor de colaborare internationala in domeniul
sportului scolar si universitar, afilierea la Federatia Internationala a
Sportului Scolar si la Federatia Internationala a Sportului Universitar;
g) coordonarea si indrumarea activitatii tuturor unitatilor scolare si
universitare, urmarind cresterea contributiei acestora in cadrul sistemului
sportiv de performanta din tara noastra si la reprezentarea internationala de
prestigiu a sportului romanesc;
h) colaborarea cu Comitetul Olimpic Roman, federatiile sportive nationale
si cu alti factori care pot contribui la sustinerea activitatii sportive
scolare si universitare;
i) promovarea intereselor sportului scolar si universitar in relatiile cu
institutiile publice, cu persoane juridice sau fizice din tara si din
strainatate;
j) transferul si acordarea drepturilor corespunzatoare sportivilor si antrenorilor
de la unitatile sportive scolare sau universitare la alte unitati sportive.
Acestea se vor face in conformitate cu regulamentul si cu grila de transfer
elaborate de federatiile sportive nationale, dar numai cu aprobarea unitatilor
sportive scolare sau universitare de unde acestia pleaca si cu avizul
Federatiei Sportului Scolar si Universitar;
k) elaborarea regulamentelor de organizare si functionare proprii si
emiterea unor instructiuni si norme de aplicare;
l) coordonarea, din punct de vedere metodologic si stiintific, a unitatilor
sportive scolare si universitare;
m) dezvoltarea bazei materiale a sportului scolar si universitar;
n) organizarea altor actiuni compatibile cu obiectul sau de activitate.
Art. 3
Adunarea generala a Federatiei Sportului Scolar si Universitar este organul
suprem de conducere si este alcatuita din reprezentantii unitatilor sportive
scolare si universitare, ai inspectoratelor scolare judetene, respectiv al
municipiului Bucuresti, ai institutiilor de invatamant superior de stat, ai
Ministerului Educatiei Nationale, ai Ministerului Tineretului si Sportului si
ai Comitetului Olimpic Roman.
Adunarea generala se convoaca din 4 in 4 ani.
Art. 4
Modul de desemnare si de reprezentare a membrilor adunarii generale a
Federatiei Sportului Scolar si Universitar, vizarea ordinii de zi, desfasurarea
dezbaterilor, precum si a procedeelor de adoptare a hotararilor se stabilesc
prin regulament elaborat de Biroul federal.
Regulamentul va fi aprobat de prima adunare generala.
Art. 5
Biroul federal conduce activitatea Federatiei Sportului Scolar si
Universitar intre doua adunari generale.
Biroul federal este compus din 9 membri desemnati de adunarea generala,
respectiv:
- un presedinte;
- un vicepresedinte;
- un secretar general;
- un reprezentant al Ministerului Educatiei Nationale;
- un reprezentant al Ministerului Tineretului si Sportului;
- un reprezentant al Comitetului Olimpic Roman;
- un reprezentant al inspectoratelor scolare;
- doi reprezentanti ai Federatiei Sportului Scolar si Universitar."
Art. 2
Anexa nr. 2 - Institutiile si unitatile care functioneaza in coordonarea
sau subordonarea Ministerului Educatiei Nationale - la Hotararea Guvernului nr.
690/1997 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei Nationale,
cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza la lit. A.a) cu
punctul IX^5 cu urmatorul cuprins:
"IX^5 Federatia Sportului Venituri extrabugetare si
Scolar si Universitar alocatii de la bugetul de
stat."
Art. 3
Hotararea Guvernului nr. 1.239/1996 privind infiintarea, organizarea si
functionarea Federatiei Sportului Scolar si Universitar, cu modificarile si
completarile dispuse prin prezenta hotarare, va fi republicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se articolelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneaza:
p. Ministrul educatiei nationale,
Mihai Korka,
secretar de stat
Ministrul tineretului si sportului,
Crin Antonescu
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul muncii
si protectiei sociale,
Alexandru Athanasiu