Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.60 din 01.03.2018

privind modificarea descrierii tehnice şi transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 204 din 06 martie 2018

SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea privind protejarea monumentelor istorice nr. 422/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 864, 867 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă modificarea descrierii tehnice, ca urmare a executării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară, în condiţiile legii, şi transmiterea imobilului având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflat în domeniul public al statului şi administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Articolul 2Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3La anexa nr. 4 - Lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" la Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, numărul curent 349 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Nr. crt. Denumirea imobilului şi adresa Teren - m2 - Temei legal
„349 Imobil, Str. Batiştei nr. 13, sectorul 2, Bucureşti 1.723,00 H.G. nr. 60/2018"

Articolul 4 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUVASILICA-VIORICA DĂNCILĂContrasemnează:Secretarul general al Guvernului,Ioana-Andreea LambruMinistrul justiţiei,Tudorel ToaderMinistrul finanţelor publice,Eugen Orlando TeodoroviciMinistrul culturii şi identităţii naţionale,George Vladimir IvaşcuANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărui descriere tehnică se modifică şi care se transmite în domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"

Adresa imobilului care se transmite Nr. MFP Cod clasificaţie Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Valoare de inventar a imobilului Caracteristicile tehnice ale imobilului care se transmite
Bucureşti, Str. Batiştei nr. 13, sectorul 2 156267 8.29.09 Domeniul public al statului, din administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie C.I.F. nr. 4340587 Domeniul privat al statului, în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" C.U.I. RO 2351555 Teren în suprafaţă de 1.723,00 mp - valoarea de inventar - 13.581.572 lei Clădiri şi împrejmuiri - Valoarea de inventar - 1.921.571,73 lei Imobil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Nr. CF 228661 Suprafaţă construită la sol: 714 mp; corp C1 compus din: subsol - suprafaţă totală de 337,05 mp; parter - suprafaţă totală de 558,22 mp; etaj - suprafaţă totală de 437,99 mp Suprafaţă totală 1.333,26 mp; Material construcţie: beton Nu are lift. Suprafaţa construită la sol: 197 mp; construcţie C2 compusă din: subsol - suprafaţă totală de 135,71 mp parter - suprafaţă totală de 104,52 mp Suprafaţă totală 240,23 mp; Material construcţie: beton Nu are lift. Suprafaţă totală corp C1 + construcţie C2 - 1.573,49 mp Suprafaţă construită la sol: 10 mp; garaj - suprafaţă construită la sol 10 mp; Material construcţie: beton Folosinţă: ghena de gunoi Teren - suprafaţă - 1.723,00 mp

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 60/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 60 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 17 2019
    O zi buna Aveți nevoie de un împrumut pentru fiecare scop? Te afli într-o problemă financiară? Bridge Finance este garantat în furnizarea de servicii financiare clienților cu o dobândă favorabilă. Împrumuturile noastre sunt ușoare și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem asorta orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați imediat prin (adrianbay0008@gmail.com)
ANONIM a comentat Hotărârea 1355 2001
    GENUINE BANK GUARANTEE (BG) AND STANDBY LETTER OF CREDIT (SBLC) FOR BUY/LEASE AT THE BEST RATES AVAILABLE We offer certified and verifiable bank instruments via Swift Transmission from a genuine provider capable of taking up time bound transactions. FOR LEASING OF BG/SBLC MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M LEASING FEE = 4%+2% FOR PURCHASE OF FRESH CUT BG/SBLC PRICE = 32%+2% MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M Our BG/SBLC Financing can help you get your project funded, loan financing by providing you with yearly. RWA ready to close leasing with any interested client in few banking days Name : Scott james Email : Inquiry.securedfunding@gmail.com Skype: Inquiry.securedfunding@gmail.com
ANONIM a comentat Decizia 221 2000
    Locuiesc în SUA Florida și sunt azi o femeie fericită? Mi-am spus sinelui că orice creditor împrumutat care mi-ar putea schimba Viața și familia, mă voi referi la orice persoană care le caută împrumut. Dacă aveți nevoie de împrumut și sunteți 100% sigur că veți plăti împrumutul, contactați-le și vă rugăm să le spuneți că doamna Sandra v-a trimis la ei. sabinhelps@gmail.com
ANONIM a comentat Ordin 37 2016
    Obținerea unui împrumut legitim au fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditului necorespunzător și a garanțiilor sunt ceva de care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legitim. Însă MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria creditelor. MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditat de consiliul organizației de creditare pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali cu o dobândă de 3%. Ni s-a oferit privilegiul de a răspunde nevoilor dvs. financiare. Problema creditului nu ar trebui să te împiedice să obții împrumutul de care ai nevoie. Serviciile noastre includ următoarele: - * Împrumuturi pentru investitori *Consolidarea datoriilor * Ipoteca a doua * Împrumuturi de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Fără securitate socială și fără cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne anunțați exact ce doriți și cu siguranță vom face ca visul dvs. să devină realitate. MIDLAND CREDIT FIRM spune DA atunci când băncile dvs. spun NU. În sfârșit, finanțăm o firmă de împrumuturi la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru detalii suplimentare despre cumpărarea unui împrumut de la noi: Răspundeți imediat la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Nume companie: MIDLAND CREDIT HOME Email companie midland.credit2@gmail.com ID companie NMLS: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com Motto: Investiția pentru generații.
ANONIM a comentat OUG 1 2013
    Dragi solicitanți de împrumuturi Aveți dificultăți financiare? Vrei să începi propria ta afacere? Această companie de împrumut a fost înființată organizații pentru drepturile omului din întreaga lume cu scopul exclusiv de a ajuta săracii și persoanele cu dificultăți financiare din viață. Dacă doriți să solicitați un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma necesară: Durata împrumutului: Numar de mobil: Mulțumesc și binecuvântează Dumnezeu ÎNCREDERE Elena

ANONIM a comentat Ordin 5049 2019

ANONIM a comentat Legea 224 2017
    Hi everyone. My name is Wanetta Zabrina Yedda i am from Brașov i saw people testified about this company called Patricia Kingsman loan company and it is a good thing i was also a victim of scam 3 times until i found this company called Patricia Kingsman loan company God bear me witness this company is real and legit i am a single mother of 3 kids and i work in 2 places to earn more money for me and my kids this company helped me after in explained to them the company told me not to worry that i was going to receive my loan safely i was afraid cause i was cheated before i thought the same thing was also going to happen to me but i said to my self God knows best. The company told me it was 8 hours to receive loan and i thought about it 8 hours to quick i said okay the loan amount i was looking for was 350,000.00 Euro and after i did all the company asked me to do and i sent my required information i received my loan in 8 hours time as stated. When i received my loan i said to my self God is the one who made me found this company and i have already introduced this company to 1 of my friend who also needs help so anyone here or anywhere you see this post if you need a real loan this is the only company that can help without any doubt of fail i am happy everyday because of this company and God i pray God make Mrs Patricia Kingsman last in this world so she can continue to help people in need. I contacted this company via mail which is patriciakingsman.loans2016@gmail.com. Thanks to anyone who reads my message and post.
ANONIM a comentat Legea 224 2017
    Salut tuturor sau oricui mă numesc Vlad Toma. Sunt din București România am auzit despre această companie numită Patricia Kingsman că ajută oameni cu împrumuturi din întreaga lume. Am fost căutat cândva un împrumut online și am fost înșelat de 2 companii care a fost fals și după acel moment nu am crezut niciodată că o companie de împrumut bună ar putea veni de pe internet, am crezut că toate sunt o fraudă până când am găsit această companie numită compania de împrumut Patricia Kingsman am găsit oameni care au depus mărturie despre această companie și am fost surprins de ce am făcut nu găsiți această companie la timp. Nu am crezut niciodată ce au spus oamenii despre companie până când nu am depus cererea și i-am încercat suma pe care o căutam era mare și era pentru o proprietate imobiliară suma împrumutului a fost de 10,5 milioane de euro și așa am aplicat și doamna Patricia Kingsman a vorbit pentru mine, dar având în vedere că împrumutul meu a fost mare, a fost nevoie de doar 15 ore pentru a primi creditul meu, mi-au spus că serviciul de împrumut este de 8 ore pentru a primi împrumut. Singurul lucru pe care mi-a spus să-l fac a fost să depun taxa de transfer bancar pe care banca urma să o folosească pentru a-mi transfera împrumutul în contul meu bancar atunci când mi-a spus că odată mi-a fost teamă că este o înșelătorie, dar am spus să mă dau o încercare am depus taxa de transfer, care a fost declarată și asta a fost depus în total în mai puțin de 15 ore am primit un mesaj de la banca mea că suma de bani care a fost de 10,5 milioane de euro a fost creditată în contul meu bancar și totul despre banii detaliile și de la cine a venit au fost, iată, a fost Patricia Kingsman care m-a ajutat când am văzut-o prima dată, am fost surprinsă, nu am crezut niciodată ochii, dar era adevărat. Așa că mi-am spus mie, de la alți oameni că compania a ajutat să depună mărturie despre faptele bune, mă las să fac din cauza mea că nu este ușor să văd o companie de împrumut legitim online în zilele noastre, astfel încât oricine de oriunde are nevoie de un împrumut online fără să fie înșelat să solicite de la această companie pentru că numai asta te pot ajuta, am confirmat-o și este adevărat că sunt atât de fericit și știu că această companie va face și mai mulți oameni mai fericiți decât mine. Puteți contacta această companie prin e-mail sau Whatsapp, dar am folosit Whatsapp pentru că a fost mai rapid adresa de mail a companiei este patriciakingsman.loans2016@gmail.com, iar Whatsapp este +1 (575) 655-0066. Mulțumesc tuturor salutărilor lui Vlad Toma din București România.
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu