Hotărârea Nr.458 din 04.05.2011privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman şi transmiterea acestora în domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea din judeţul Teleorman ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 366 din 25 mai 2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată de Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 (1) Se actualizează valoarea de inventar a imobilelor având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă transmiterea imobilelor prevăzute la alin. (1) din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman în domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea. Articolul 2
(1) Consiliul Local al Comunei Vedea are obligaţia de a menţine destinaţia imobilelor preluate în administrare, prevăzute în anexă, pentru desfăşurarea activităţilor de turism pentru tineret şi pentru organizarea de tabere şcolare.
(2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va verifica şi va controla periodic, prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, modul de folosire a imobilelor transmise Consiliului Local al Comunei Vedea, în conformitate cu destinaţia acestora.
(3) În situaţia în care în urma controlului se constată că imobilele transmise potrivit art. 1 nu sunt folosite în conformitate cu destinaţia acestora, imobilele respective revin de drept în domeniul public al statului. Articolul 3
(1) Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de inventar de la data transmiterii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Preluarea imobilelor se face cu respectarea situaţiei juridice a acestora, existentă la data transferului dreptului de administrare.
(3) Consiliul Local al Comunei Vedea are obligaţia de a moderniza şi de a întreţine imobilele preluate în administrare şi de a respecta standardele de calitate privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice acestora.
(4) La transmiterea imobilelor se vor preda mijloacele fixe şi obiectele de inventar din dotarea acestora.
(5) Odată cu preluarea imobilelor, Consiliul Local al Comunei Vedea va prelua şi activul şi pasivul acestora, conform balanţei de verificare întocmite la data predării imobilelor.
(6) În termen de 30 de zile de la preluarea imobilelor se va proceda la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea comunei Vedea şi a dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Comunei Vedea. Articolul 4La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va efectua modificarea în mod corespunzător a anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu p. Ministrul administraţiei şi internelor, Gheorghe Emacu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman în domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea din judeţul Teleorman Centrul de agrement „Coşoteni“
Nr. M.F. |
Codul de clasificare |
Locul unde este situat imobilul |
Valoarea de inventar (în lei) |
Denumirea imobilului |
Persoana juridică de la care se transmite imobilul |
Persoana juridică la care se transmite imobilul |
Caracteristicile tehnice ale imobilului |
Anul dobândirii imobilului |
Baza legală a dobândirii |
39.103 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
578,92 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Casuţă ciupercă - lemn |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.104 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
24.210,14 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Casuţă C1+C2 - lemn 2 buc. |
1982 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.105 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
156.335,4 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Căsuţe camping - lemn 27 buc. |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
Nr. M.F. |
Codul de clasificare |
Locul unde este situat imobilul |
Valoarea de inventar (în lei) |
Denumirea imobilului |
Persoana juridică de la care se transmite imobilul |
Persoana juridică la care se transmite imobilul |
Caracteristicile tehnice ale imobilului |
Anul dobândirii imobilului |
Baza legală a dobândirii |
39.106 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
12.536,97 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Clădire adm. - cărămidă, acoperiş tablă |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.107 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
8.767,6 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Clădire bucătărie - cărămidă, plăci azbociment |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.108 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
17.066 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Clădire club - lemn + acoperiş tablă |
1982 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.109 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
21.767,42 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Clădire comanda- ment - lemn + acoperiş tablă |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
Nr. M.F. |
Codul de clasificare |
Locul unde este situat imobilul |
Valoarea de inventar (în lei) |
Denumirea imobilului |
Persoana juridică de la care se transmite imobilul |
Persoana juridică la care se transmite imobilul |
Caracteristicile tehnice ale imobilului |
Anul dobândirii imobilului |
Baza legală a dobândirii |
|
|
|
|
|
pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
|
|
|
|
39.110 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
19.633,25 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Grup sanitar - cărămidă |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.111 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
6.877,36 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Sală mese - lemn |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
39.112 |
8.29.06 |
Judeţul Teleorman, satul Coşoteni |
578,86 |
Tabăra Coşoteni |
Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman |
În domeniul public al comunei Vedea şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Vedea |
Spălător cu 6 cabine - metal |
1972 |
Protocol nr. 163 din 3 august 1999 741/03-JUL-03 |
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 458/2011
|