Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.364 din 12.06.2013

privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 362 din 18 iunie 2013

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Datele de identificare ale imobilului cu nr. M.F.P. 25.980 se modifică potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Se aprobă transmiterea imobilului, prevăzut la art. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora, în vederea amenajării şi folosirii acestuia ca sediu administrativ al Primăriei Oraşului Băile Govora. Articolul 3Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Ministerul Finanţelor Publice îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi va opera modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora

Nr. M.F.P. Codul de clasificaţie Denumirea imobilului Locul unde este situat bunul imobil Persoana juridică de la care se transmite imobilul C.U.I. Persoana juridică la care se transmite imobilul C.U.I. Caracteristicile tehnice ale imobilului
25.980 8.29.06 Imobil cu destinaţie administrativă şi social-culturală Judeţul Vâlcea, oraşul Băile Govora, str. Tudor Vladimirescu nr. 101 Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea CUI 2.54.07.83 În domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea CUI 2.54.18.27 Imobil cu nr. CF 35352; nr. cadastral/ nr. topografic 35352, alcătuit din: - construcţie, în suprafaţă de 227 mp, regim de înălţime D+P; - teren aferent, în suprafaţă de 349 mp Valoarea de inventar: 220,220 lei

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 364/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 364 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu