Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.35 din 03.02.2016

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 95 din 08 februarie 2016



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.009.200 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2016, pentru sprijinirea unui număr total de 330 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, inundaţii, alunecări de teren, incendii, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Claudia-Ana Costea Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu p. Ministrul finanţelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat ANEXĂ

Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
1 Covaci Cipriana oraşul Ineu, str. Madrid nr. 7, bl. B4, et. 2, ap. 11 Arad 3.000
2 Crăiţar Pavel oraşul Pecica, str. 231 nr. 24 Arad 4.000
3 Toporan Ioan municipiul Arad, str. Cenad nr. 2, bl. 234, ap. 6 Arad 3.000
4 Anca Georgel municipiul Piteşti, Str. Stejarului nr. 4, bl. A27, sc. D, ap. 1 Argeş 3.000
5 Caram Rita comuna Schitu Goleşti, sat Lăzăreşti nr. 191 Argeş 3.000
6 Drăguţoiu Georgel municipiul Piteşti, str. Dr. Carol Davila nr. 11, bl. N5, sc. B, ap. 15 Argeş 1.500
7 Duman Niculina comuna Căldăraru, satul Căldăraru nr. 104 Argeş 3.000
8 Enache Marian Marius municipiul Piteşti, str. Horia, Cloşca şi Crişan nr. 3, bl. B26, sc. A, ap. 14 Argeş 3.000
9 Florea Mădălina Ramona municipiul Piteşti, str. Petru Rareş nr. 4, bl. P28, sc. A, ap. 1 Argeş 2.000
10 Luca Magdalena municipiul Piteşti, bd. Fraţii Goleşti nr. 63, bl. S6, sc. B, ap. 12 Argeş 3.000
11 Miu Mirela municipiul Piteşti, Aleea Dimitrie Cantemir nr. 4, bl. P13, sc. D, ap. 9 Argeş 3.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
12 Nicolescu Camelia municipiul Piteşti, Str. Tineretului nr. 1, bl. 16, sc. D, ap. 2 Argeş 3.000
13 Onică Alina Mihaela comuna Cetăţeni, satul Valea Cetăţuia, Str. Doamnei nr. 53 Argeş 3.000
14 Pătraşcu Maria municipiul Piteşti, Bd. Libertăţii nr. 31, bl. D12, sc. A, ap. 2 Argeş 2.000
15 Patrona Gheorghe municipiul Piteşti, Calea Craiovei, bl. 40bis, sc. B, ap. 12 Argeş 3.000
16 Puiu Mihaela Adriana municipiul Piteşti, str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, bl. M1, sc. B, ap. 14 Argeş 3.000
17 Stanciu Marinela Cateluţa municipiul Piteşti, str. Traian nr. 7, bl. P7, sc. D, ap. 4 Argeş 2.000
18 Toader Maria comuna Ciomăgeşti, satul Ciomăgeşti nr. 32 Argeş 2.000
19 Voicu Nicolae municipiul Piteşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 4, bl. L2, sc. A, ap. 38 Argeş 3.000
20 Aftodor Elena municipiul Oneşti, str. Saturn nr. 2, bl. 2, sc. B, ap. 89 Bacău 3.000
21 Curcan Mariana municipiul Bacău, str. Traian nr. 18 Bacău 3.000
22 Marin Irina comuna Podu Turcului, satul Podu Turcului, str. Nicolae Bălcescu nr. 100 Bacău 4.000
23 Matei Petrea oraşul Slănic Moldova, Str. Nucului nr. 31 Bacău 3.500
24 Rotaru Raisa municipiul Bacău, Str. Electricienilor nr. 6, bl. 6, sc. D, ap. 18 Bacău 3.000
25 Fechete Varvara Doiniţa comuna Spermezeu, satul Sita nr. 74 Bistriţa-Năsăud 5.000
26 Azoiţei Elena municipiul Botoşani, str. Tulbureni nr. 97, ap. 1 Botoşani 4.000
27 Chirnicinăi Maria municipiul Dorohoi, Str. Poştei nr. 28 Botoşani 3.000
28 Ferariu Mariana municipiul Botoşani, str. Cornişa nr. 8, bl. 8, et. 1, ap. 13 Botoşani 2.500
29 Iasciuc Elena municipiul Dorohoi, Aleea Caisului nr. 1, bl. 1, ap. 11 Botoşani 3.500
30 Marcu Mihail Cătălin municipiul Botoşani, aleea Parcul Tineretului nr. 11, sc. C, et. 2, ap. 16 Botoşani 3.000
31 Murariu Maricel municipiul Dorohoi, str. Dumbrava Roşie nr. 140 Botoşani 4.000
32 Oboroceanu Vasile comuna Corni Botoşani 3.000
33 Pînzariu Daniel municipiul Dorohoi, str. Spiru Haret nr. 4, bl. 4, sc. A, ap. 7 Botoşani 3.500
34 Paşcanu Marinica municipiul Botoşani, str. Dubălari nr. 14 Botoşani 2.000
35 Pătrăşcanu Marian satul Balta-Arsă, comuna Corni Botoşani 2.000
36 Reică Petru municipiul Dorohoi, str. Dumbrava Roşie nr. 1, bl. F 17, ap. 6 Botoşani 3.000
37 Rusu Dorina Mihaela municipiul Dorohoi, str. Dealu Mare nr. 5 Botoşani 3.000
38 Sandu Constantin municipiul Dorohoi, aleea Criva nr. 12, bl. I3, ap. 35 Botoşani 3.000
39 Silivăstru Angela municipiul Dorohoi, aleea Criva nr. 3, bl. O9, ap. 5 Botoşani 3.000
40 Tamazlicaru Mihai satul Rânghileşti, comuna Santa-Mare Botoşani 3.000
41 Vieru Mihai municipiul Dorohoi, str. George Enescu nr. 71 B Botoşani 4.000
42 Ghelase Rădiţa comuna Stăncuţa, Str. Mecanizatorilor nr. 297 Brăila 5.000
43 Roman Maria municipiul Brăila, Calea Galaţi nr. 5 Brăila 2.000
44 Rada Emil municipiul Braşov, str. Vârful cu Dor nr. 9, bl. D8, ap. 8 Braşov 12.000
45 Radu Căruntu Claudia comuna Feldioara, satul Rotbav nr. 326 (domiciliul legal) comuna Feldioara, satul Rotbav nr. 137 (domiciliul în fapt) Braşov 1.200
46 Avrămescu Lenuţa municipiul Râmnicu Sărat, str. Banu Mihalcea nr. 4 Buzău 1.500
47 Balea Claudia comuna Luciu, satul Caragele nr. 89 Buzău 2.000
48 Dumitru Petrică comuna Scorţoasa, satul Gura Văii Buzău 1.000
49 Piciu Florica municipiul Râmnicu Sărat, str. Călugăreni nr. 4bis Buzău 500
50 Popescu Tiberiu Eduard municipiul Râmnicu Sărat, Str. Pieţei, bl. 1C, et. 4, ap. 19 Buzău 1.000
51 Trifan Vasile comuna Movila Banului, satul Movila Banului Buzău 3.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
52 Voica Georgeta comuna Săhăteni, satul Găgeni Buzău 3.000
53 Agache Grigore comuna Corbu, satul Luminiţa, Str. Carierei nr. 18 Constanţa 4.000
54 Bădărău Costel comuna Corbu, satul Corbu, str. Vasile Sassu nr. 46A Constanţa 4.000
55 Ciobanu Vasile Ştefan comuna Corbu, satul Corbu, Str. Principală nr. 17 Constanţa 4.000
56 Custură Iuliana Cornelia comuna Tortoman, str. 1 Decembrie nr. 34 Constanţa 2.000
57 Danciu Hritinia comuna Corbu, satul Corbu, Str. Principală nr. 28 Constanţa 6.000
58 Danciu Ioana comuna Corbu, satul Corbu, Str. Frunzelor nr. 10 Constanţa 9.000
59 Dumitrache Constantin Adrian comuna Corbu, satul Corbu, Str. Albatrosului nr. 4 Constanţa 3.000
60 Gîrcel Daniel comuna Corbu, satul Corbu, str. Florea Popa nr. 9 Constanţa 6.000
61 Giuglea Constantin comuna Corbu, satul Corbu, str. Florea Popa nr. 6 Constanţa 6.000
62 Hobu Florina comuna Corbu, satul Corbu, Str. Bisericii nr. 14 Constanţa 6.000
63 Hobu Petre comuna Corbu, satul Corbu, Str. Bisericii nr. 14 Constanţa 3.000
64 Lipovanu Adrian comuna Corbu, satul Corbu, Str. Principală nr. 17B Constanţa 6.000
65 Manole Lucian comuna Corbu, satul Luminiţa, Str. Carierei nr. 16 Constanţa 6.000
66 Marin Gheorghe comuna Corbu, satul Luminiţa, Str. Carierei nr. 20 Constanţa 3.000
67 Mazîlu Cecilia municipiul Medgidia, Str. Silozului Baraca 28, ap. 1 Constanţa 4.500
68 Olaru Gheorghe comuna Corbu, satul Corbu, Str. Principală nr. 19 Constanţa 1.000
69 Pînzariu Cristina comuna Corbu, satul Corbu, Str. Zorilor nr. 4 Constanţa 1.000
70 Popa Niculaie comuna Corbu, satul Corbu, str. Florea Popa nr. 7 Constanţa 1.000
71 Poteleanu Gheorghe comuna Corbu, satul Corbu, str. Vulturul Pleşuv nr. 2 Constanţa 4.000
72 Potolea Domnica comuna Corbu, satul Corbu, Str. Principală nr. 182 Constanţa 1.000
73 Vlădescu Mihaela Lioara comuna Corbu, satul Corbu, Str. Principală nr. 30 Constanţa 1.000
74 Adam Constantina Lucia municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 17 Dâmboviţa 2.000
75 Anghel Mihai comuna Brăneşti, Str. Croitoriei nr. 68 Dâmboviţa 2.500
76 Alexandru Maria comuna Ludeşti nr. 198 Dâmboviţa 600
77 Anghel Elena municipiul Târgovişte, str. Matei Basarab nr. 103 Dâmboviţa 2.000
78 Argint Ionela comuna Ludeşti nr. 315 Dâmboviţa 800
79 Bivolaru Ioana municipiul Târgovişte, calea Bucureşti, bl. N2B, sc. B, ap. 22 Dâmboviţa 10.000
80 Burcea Cezar Petruţ municipiul Târgovişte, aleea Griviţa nr. 2, bl. 3, sc. B, ap. 30 Dâmboviţa 8.000
81 Calomfirescu Marius municipiul Târgovişte, bd. Mircea cel Bătrân nr. 10, bl. H7, et. 3, ap. 9 Dâmboviţa 10.000
82 Copaci Ion comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 97 Dâmboviţa 600
83 Dobre Antonica comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 71 Dâmboviţa 800
84 Dobre Natalia comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 32 Dâmboviţa 800
85 Feraru Eugenia comuna Măneşti, satul Drăgăeşti Pământeni nr. 75 Dâmboviţa 500
86 Ganea Elena comuna Ludeşti, satul Scheiu de Sus Dâmboviţa 800
87 Ghinea Ion comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 130 Dâmboviţa 600
88 Gloabă Sergiu comuna Măneşti, satul Drăgăeşti Pământeni nr. 440 Dâmboviţa 2.500
89 Iancu Marioara oraşul Fieni, Str. Runcului nr. 190 Dâmboviţa 2.700
90 Ilina Gabi Georgiana comuna Ludeşti, satul Miloşari nr. 61 Dâmboviţa 800
91 Ioniţă Cleopatra Alina comuna Tărtăşeşti, satul Tărtăşeşti nr. 722 Dâmboviţa 6.000
92 Lupu Ionica comuna Ludeşti, satul Ludeşti nr. 172 Dâmboviţa 600
93 Mantea Anamaria municipiul Târgovişte, str. Col. Marin Stănescu nr. 2, bl. 13, sc. B, ap. 22 Dâmboviţa 10.000
94 Marcu Carmen comuna Tărtăşeşti, satul Bâldana, Str. Nordului nr. 318 Dâmboviţa 2.500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
95 Marian Gheorghe comuna Pucheni, satul Pucheni nr. 507 Dâmboviţa 5.000
96 Mihăescu Ion comuna Pucheni, satul Pucheni nr. 514 Dâmboviţa 5.000
97 Mira Maria comuna Ludeşti, satul Teleşti nr. 96 Dâmboviţa 600
98 Molfa Gabriela Mădălina comuna Ludeşti, satul Scheiu de Sus Dâmboviţa 800
99 Munteanu Camelia municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 28 Dâmboviţa 10.000
100 Nagomir Marina comuna Ludeşti, satul Ludeşti nr. 2 Dâmboviţa 800
101 Nan Maria Mihaela comuna Ludeşti, satul Scheiu de Jos nr. 441 Dâmboviţa 600
102 Niculescu Marius municipiul Târgovişte, Str. Gimnaziului nr. 11 Dâmboviţa 4.000
103 Niţu Lucica comuna Ludeşti, satul Scheiu de Sus nr. 123 Dâmboviţa 600
104 Oprea Mirabela comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 227 Dâmboviţa 800
105 Paraschiv Mariana comuna Ludeşti, sat Potocelu nr. 117 Dâmboviţa 800
106 Petre Florin municipiul Târgovişte, Calea Bucureşti nr. 38, bl. N3C, ap. 25 Dâmboviţa 3.000
107 Pinţoiu Mihaela comuna Bezdead, satul Bezdead nr. 1.764 Dâmboviţa 12.000
108 Popa Carmen Gabriela oraşul Fieni, str. Lt. Virgil Negoiescu nr. 6, bl. 18, ap. 25 Dâmboviţa 3.000
109 Priboi Mioara comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 125 Dâmboviţa 600
110 Rădoi Ionelia Valentina oraşul Titu, str. I.C. Visarion nr. 21, bl. 12, sc. A, ap. 2 Dâmboviţa 5.000
111 Radu Paulina comuna Măneşti, satul Drăgăeşti Pământeni nr. 439 Dâmboviţa 500
112 Safta Ionela comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 231 Dâmboviţa 600
113 Şerban Daniela comuna Vulcana Pandele, Str. Olimpiei nr. 3 Dâmboviţa 3.000
114 Sizoi Ioana comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 72 Dâmboviţa 600
115 Ştefan Marinela municipiul Târgovişte, Str. Zorilor nr. 25A Dâmboviţa 10.000
116 Ştefănescu Vasile comuna I.L. Caragiale, satul I.L. Caragiale nr. 267 Dâmboviţa 1.000
117 Stoica Sofia comuna Măneşti, satul Drăgăeşti nr. 88 Dâmboviţa 500
118 Tomescu Maria comuna Voineşti, satul Izvoarele Dâmboviţa 2.000
119 Trică Alina Maria comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 203 Dâmboviţa 800
120 Vlada Gabriela Gianina comuna Nucet, satul Cazaci nr. 161 Dâmboviţa 3.000
121 Vlădoiu Maria municipiul Târgovişte, str. Diaconu Coresi nr. 1, bl. 13, sc. F, ap. 104 Dâmboviţa 10.000
122 Zbîrneci Niculina comuna Ludeşti, satul Potocelu nr. 123 Dâmboviţa 800
123 Dascălu Violeta comuna Teslui, str. Câmpia Islaz nr. 30 Dolj 1.000
124 Deaconu Luba comuna Dioşti, Str. Morii nr. 119 Dolj 500
125 Grăjdeanu Ionel comuna Pleniţa, str. 1 Decembrie 1918 nr. 6 Dolj 1.000
126 Guluş Violeta comuna Bratovoeşti nr. 225 Dolj 3.000
127 Liuba Verginica comuna Poiana Mare, Str. Veteranilor nr. 10E Dolj 3.000
128 Lopăţel Florin comuna Bârca, str. Mihai Viteazu nr. 54 Dolj 500
129 Mihăilescu Elena municipiul Craiova, Str. Parângului nr. 14 Dolj 5.000
130 Niţu Doina Iuliana comuna Dioşti, Str. Morii nr. 7 Dolj 2.000
131 Popescu Dorina comuna Băileşti, str. Carpaţi nr. 1, bl. D1, sc. 2, ap. 4 Dolj 3.000
132 Radu Marieta oraşul Filiaşi, Str. Păcii nr. 21 Dolj 600
133 Udrişte Gheorghe Victoraş comuna Băileşti, str. Progresu nr. 126 Dolj 1.500
134 Vasile Ion comuna Robăneşti, satul Golfin, str. Trei Fântâni nr. 26 Dolj 1.000
135 Vîrtosu Ecaterina comuna Bârca, str. Octavian Goga nr. 8 Dolj 500
136 Păun Olga Anişoara municipiul Galaţi, Str. Aviatorilor nr. 2, bl. Z4, sc. 4, et. 1, ap. 62 Galaţi 2.000
137 Boarta Dumitra comuna Buturugeni, satul Pădureni Giurgiu 1.000
138 Boştină Cristina Ionela municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 27/613, sc. B, ap. 19 Giurgiu 1.500
139 Breazu Matei comuna Izvoarele Giurgiu 1.500
140 Buzică Ilie Silviu municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, cămin D, ap. 43 Giurgiu 1.500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
141 Cobzaru Marilena municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, cămin D, ap. 51 Giurgiu 1.500
142 Constantin Elena Mirela municipiul Giurgiu, str. Vlad Ţepeş, bl. MUV5, ap. 18 Giurgiu 1.000
143 Gheondea Florian municipiul Giurgiu, Str. Pietrelor nr. 13 Giurgiu 2.000
144 Gheorghe Virginia comuna Săbăreni, satul Săbăreni, Str. Salcâmilor nr. 20 Giurgiu 2.000
145 Holtea Maria Diana municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, cămin D, ap. 43 Giurgiu 1.000
146 Jiga Daniel Iulian municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 100, sc. A, ap. 8 Giurgiu 2.000
147 Năstase Ionuţ Bogdan municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei nr. 23, ap. 50 Giurgiu 2.000
148 Neacşu Gheorghiţa comuna Clejani Giurgiu 1.000
149 Pădure Mariana municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, bl. Cămin D, ap. 54 Giurgiu 1.000
150 Pană Florenţa municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, cămin D, ap. 50 Giurgiu 2.000
151 Pătuleanu Maria municipiul Giurgiu, str. Bucureşti, bl. 11/2S, sc. A, ap. 26 Giurgiu 2.000
152 Petre Lucia comuna Frăţeşti Giurgiu 1.000
153 Rusu Vironica comuna Călugăreni, satul Hulubeşti Giurgiu 1.000
154 Severin Mihaela comuna Slobozia, Str. Crinului nr. 535 Giurgiu 1.000
155 Stângă Nicoleta municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, cămin D, ap. 53 Giurgiu 1.500
156 Ştefan Aurica comuna Frăţeşti Giurgiu 2.000
157 Stoica Florina municipiul Giurgiu, Str. Sloboziei, bl. Cămin D, ap. 12B Giurgiu 1.000
158 Ţaga Ionuţ Marius municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 106, sc. A, ap. 15 Giurgiu 2.000
159 Florescu Ion Gabriel municipiul Târgu Jiu, str. G-ral Cristian Tell, bl. 5, sc. 2, ap. 11 Gorj 4.000
160 Mihu Matei comuna Peştişani, satul Brădiceni Gorj 500
161 Bălaşa Viorica municipiul Târgu Jiu, bd. Constantin Brâncuşi nr. 18, bl. 18, sc. 1, ap. 11 Gorj 4.000
162 Boboc Maria comuna Cruşeţ, satul Cruşeţ Gorj 1.500
163 Galbenu Aneta comuna Urdari, satul Hotăroasa nr. 165 Gorj 3.000
164 Simion Ofelia Eugenia municipiul Târgu Jiu, str. Meteor nr. 43A Gorj 2.000
165 Voican Felicia Cosmina municipiul Târgu Jiu, Str. Măceşului nr. 4 Gorj 4.000
166 Voinea Dănuţ comuna Cruşeţ, satul Urda de Jos nr. 99 Gorj 2.000
167 Albert Matild comuna Dăneşti nr. 731 Harghita 5.000
168 Lukacs Robert comuna Dăneşti nr. 346 Harghita 5.000
169 Vîntu Sorina municipiul Topliţa, Str. Toamnei nr. 13 Harghita 7.200
170 Bak Maria municipiul Lupeni, Str. Pompierilor nr. 27 Hunedoara 6.000
171 Ban Maria municipiul Hunedoara, bd. Dacia nr. 24, bl. 38, sc. C, et. 4, ap. 40 Hunedoara 4.000
172 Bogdan Nicolae Marius comuna Băiţa, satul Trestia nr. 157 Hunedoara 5.000
173 Cian Felicia comuna Baia de Criş, satul Rişculiţa nr. 111 Hunedoara 3.000
174 Drăgoiu Pascu Florin municipiul Brad, Str. 1 Iunie, bl. C2 bis, sc. 1, et. 4, ap. 28 Hunedoara 2.000
175 Feher Mircea Ionel municipiul Deva, str. Nicolae Bălcescu nr. 46, bl. B, sc. D, ap. 46 Hunedoara 6.000
176 Florea Octavian comuna Hărău, satul Bîrsău nr. 278 Hunedoara 3.000
177 Graur Florica municipiul Lupeni, str. Avram Iancu nr. 21, bl. 21, ap. 5 Hunedoara 1.000
178 Groza Marioara Rodica municipiul Brad, Str. Iazului, bl. 7, sc. 3, ap. 4 Hunedoara 7.000
179 Herbei Magdalina comuna Baia de Criş, satul Rişca nr. 25 Hunedoara 3.000
180 Maschek Adelhaid municipiul Petroşani, Str. Vilelor nr. 14 Hunedoara 3.000
181 Miclea Viorica comuna Criscior, satul Criscior, Str. Teilor nr. 2 Hunedoara 3.000
182 Popa Daria Antonia municipiul Deva, str. Ciprian Porumbescu, bl. 17, sc. C, ap. 1 Hunedoara 1.500
183 Soi Ana oraşul Aninoasa, satul Mărtineşti nr. 51 Hunedoara 5.000
184 Alexandrescu Lilieana comuna Movila Ialomiţa 6.000
185 Anghel Ionela comuna Sineşti, satul Hagieşti, Str. Lalelelor nr. - Ialomiţa 4.000
186 Drezaliu Mădălina municipiul Slobozia, Str. Gării nr. 3, bl. G100, scara A, ap. 19 Ialomiţa 4.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
187 Grigore Elena comuna Maia, Str. Lacului nr. 17 Ialomiţa 4.000
188 Gurlea Gheorghe municipiul Slobozia, str. Decebal, bl. G2, scara A, ap. 6 Ialomiţa 4.000
189 Ioniţă Alexandru comuna Ion Roată, satul Broşteni, şos. Bucureşti-Constanţa nr. 43 Ialomiţa 5.000
190 Panghe Radu comuna Făcăeni, Str. Livezii nr. 40 Ialomiţa 4.000
191 Paraschiv Florentina municipiul Slobozia, Str. Ardealului nr. 3, bl. 3, sc. D, ap. 7 Ialomiţa 4.000
192 Tudorache Costel oraşul Feteşti, str. Alexandru cel Bun nr. 20 Ialomiţa 4.000
193 Alexandru Cecilia municipiul Paşcani, Str. Crinilor nr. 5 Iaşi 5.000
194 Juverdeanu Daniel Costel comuna Ipatele, satul Bîcu Iaşi 10.000
195 Oniche Virginia municipiul Iaşi, str. Prof. Ion Inculeţ nr. 4, bl. 934, sc. B, et. 2, ap. 9 Iaşi 6.500
196 Sbîngu Maria municipiul Iaşi, Şos. Naţională nr. 86, bl. D11, ap. 2 (domiciliul legal), municipiul Iaşi, str. Vasile Lupu nr. 51 (domiciliul în fapt) Iaşi 3.000
197 Alecu Virginia comuna Petrăchioaia, satul Petrăchioaia, Str. Lămâiţei nr. 642B Ilfov 4.000
198 Cîrja Nicolae comuna Mogoşoaia, satul Mogoşoaia, Str. Fortului nr. 45 Ilfov 1.000
199 Covaliu Zina comuna Afumaţi, satul Afumaţi, str. Decebal nr. 1 Ilfov 2.000
200 Dumitrache Mariana comuna Nuci, satul Micşuneştii-Moară, Şos. Primăverii nr. 56 Ilfov 6.000
201 Dumitru Dorina Tatiana comuna Petrăchioaia, satul Petrăchioaia, Str. Lămâiţei nr. 568F Ilfov 4.000
202 Irodia Tudor comuna Găneasa, satul Piteasca, Str. Teiului nr. 19 Ilfov 1.000
203 Matei Nicoleta comuna Glina, satul Glina, Str. Văii nr. 35 Ilfov 2.000
204 Andrieş Maria comuna Doljeşti, satul Buruieneşti Neamţ 3.500
205 Antal Angela comuna Boteşti, satul Nisiporeşti Neamţ 2.000
206 Anton Carmen Laura municipiul Roman, bd. Roman Muşat, bl. 13, ap. 8 Neamţ 5.000
207 Apostol Maria municipiul Roman, str. Matei Millo nr. 27 Neamţ 5.000
208 Atănăsoaei Vasile comuna Piatra Şoimului, satul Neguleşti, Str. Staţiunii nr. 20A Neamţ 4.000
209 Avroean Margareta comuna Ţibucani, satul Ţibucani, Str. Humăriei nr. 441F Neamţ 2.500
210 Bâra Maria comuna Petricani, satul Petricani Neamţ 4.000
211 Bîrjovanu Elena Doina comuna Moldoveni, satul Moldoveni Neamţ 2.000
212 Blaj Tereza comuna Boteşti, satul Nisiporeşti Neamţ 5.000
213 Bouariu Maria comuna Bârgăuani, satul Ghelăieşti Neamţ 5.000
214 Cepreagă Ioan comuna Moldoveni, satul Moldoveni Neamţ 5.000
215 Cozma Ştefan comuna Dobreni, satul Căşăria Neamţ 3.000
216 Diac Ana Maria comuna Săbăoani, satul Săbăoani, Str. Mărţişorului nr. 52 Neamţ 3.000
217 Dîscă Mihaela comuna Săbăoani, satul Săbăoani, Str. Stejarului nr. 96 Neamţ 3.000
218 Duţu Verginia oraşul Târgu-Neamţ, str. B.P. Hasdeu nr. 8 Neamţ 5.000
219 Elenei Alecsandrina municipiul Roman, str. Mihai Viteazu, bl. 2A, ap. 65 Neamţ 2.500
220 Găburoi Neculai comuna Ruginoasa, satul Ruginoasa Neamţ 4.000
221 Grădinaru Iulia municipiul Roman, str. Tudor Vladimirescu, bl. 5, sc. C, et. 2, ap. 62 Neamţ 5.000
222 Gurguţă Daniel Valentin municipiul Roman, Str. Gloriei, bl. 17, sc. A, ap. 50 Neamţ 7.000
223 Ifrim Mariana comuna Bodeşti, satul Bodeşti Neamţ 2.000
224 Iftime Mălin comuna Doljeşti, satul Doljeşti Neamţ 3.000
225 Manea Istinica municipiul Piatra-Neamţ, str. Grigore Ureche nr. 8, bl. G4, sc. A, et. 4, ap. 106 Neamţ 5.000
226 Marele Maria municipiul Roman, str. Aprodu Arbore nr. 62 Neamţ 4.000
227 Michiu Ermina municipiul Roman, Fundătura Păcii, bl. 5, sc. A, ap. 12 Neamţ 3.500
228 Michiu Pavel comuna Horia, satul Horia, Str. Florilor nr. 37 Neamţ 4.000
229 Mîrţ Teodor comuna Sagna, satul Sagna Neamţ 5.000
230 Moisei Aurica Mihaela comuna Moldoveni, satul Moldoveni Neamţ 2.000
231 Mutu Elena comuna Petricani, satul Ţolici Neamţ 4.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
232 Negoiţă Elena comuna Pipirig, satul Stânca Neamţ 2.500
233 Niţu Mariea municipiul Piatra-Neamţ, Aleea Caişilor nr. 12, sc. A, ap. 17 Neamţ 2.000
234 Oancia Gheorghe municipiul Piatra-Neamţ, str. Ana Ipătescu nr. 13, bl. A11, sc. B, ap. 34 Neamţ 1.500
235 Pătruţ Constantin comuna Boteşti, satul Boteşti Neamţ 2.000
236 Popa Maria municipiul Roman, Aleea Revoluţiei, bl. 17, ap. 34 Neamţ 5.000
237 Răzăşu Veta municipiul Piatra-Neamţ, str. Grigore Ureche nr. 8, ap. 4 Neamţ 3.000
238 Scurtu Ştefan municipiul Piatra-Neamţ, Str. Plevnei nr. 3, bl. G10, sc. E, ap. 77 Neamţ 5.000
239 Simina Gheorghe comuna Ruginoasa, satul Ruginoasa Neamţ 3.000
240 Stan Gheorghe Dănuţ comuna Moldoveni, satul Moldoveni Neamţ 3.000
241 Tămăşanu Iacinta comuna Săbăoani, satul Săbăoani, Str. Mărţişorului nr. 52 Neamţ 3.000
242 Zavate Diana comuna Rediu, satul Rediu Neamţ 4.000
243 Boar Florina oraşul Piatra-Olt, satul Piatra, str. Traian nr. 164 Olt 5.000
244 Bujor Anghelina oraşul Piatra-Olt, str. Caragea nr. 4A Olt 6.000
245 Mialtu Luminiţa comuna Brastavăţu, str. A.I. Cuza nr. 79 Olt 3.000
246 Mitrică Nicoleta comuna Perieţi, satul Perieţi Olt 2.000
247 Pătru Luminiţa Narcisa oraşul Piatra-Olt, satul Piatra, Str. Grănicerilor nr. 48 Olt 5.000
248 Roşu Ioana Camelia oraşul Balş, str. Nicolae Bălcescu nr. 154, bl. 32, sc. 1, ap. 3 Olt 3.000
249 Ştefănescu Ileana comuna Drăghiceni, satul Grozăveşti Olt 2.000
250 Marin Mihai municipiul Ploieşti, Str. Crângului nr. 63 Prahova 7.000
251 Minescu Mariana comuna Boldeşti-Grădiştea, satul Grădiştea nr. 103 Prahova 5.000
252 Predescu Viorel comuna Blejoi, satul Ploieştiori nr. 412 Prahova 5.000
253 Vasile Daniel comuna Brebu, satul Pietriceaua nr. 308 Prahova 6.000
254 Şerban Florin Dan comuna Socond, satul Stâna nr. 297 Satu Mare 1.000
255 Dura Dumitru municipiul Sibiu, str. Gheorghe Asachi nr. 47 Sibiu 2.000
256 Ilie Ioan municipiul Sibiu, str. Rahova nr. 28, sc. B, et. 3, ap. 33 Sibiu 3.500
257 Man Adriana municipiul Sibiu, str. Henri Coandă nr. 57, bl. 12, ap. 101 Sibiu 1.500
258 Vişan Aurica oraşul Copşa Mică, str. 1 Decembrie, bl. P10, ap. 25 Sibiu 1.500
259 Burduja Costică municipiul Suceava, str. Ana Ipătescu nr. 8, bl. D, sc. A, ap. 13 Suceava 3.000
260 Buta Elena comuna Capu Câmpului Suceava 3.500
261 Daniliuc Vasile comuna Preuţeşti Suceava 5.000
262 Dominte Mihai municipiul Câmpulung Moldovenesc, str. Mihail Sadoveanu nr. 30 Suceava 7.500
263 Ichim Mariea municipiul Suceava, Str. Luceafărului nr. 3, bl. E53, sc. B, ap. 8 Suceava 8.000
264 Ilie Nicolae comuna Vama, str. Petru Rareş nr. 4 Suceava 5.000
265 Nemiţanu Costel Cătălin comuna Horodniceni, Str. Nucului nr. 244 Suceava 4.500
266 Popescu Gheorghe comuna Horodniceni, Str. Sucevei nr. 171 Suceava 3.300
267 Prichici Doiniţa municipiul Suceava, Str. Păcii nr. 7, bl. 132, sc. C, ap. 14 Suceava 1.000
268 Bidoi Andrei comuna Blejeşti, satul Blejeşti Teleorman 500
269 Bidoi Florin comuna Blejeşti, satul Blejeşti Teleorman 1.000
270 Bidoi Vasile comuna Blejeşti, satul Blejeşti Teleorman 1.000
271 Burcuş Elisabeta comuna Drăgăneşti-Vlaşca Teleorman 1.500
272 Cobzaru Steluţa Roxana municipiul Alexandria, Str. 1 Mai, nr. 107, bl. B8, sc. B, ap. 27 Teleorman 2.500
273 Cochinţu Paraschiv municipiul Turnu Măgurele, Str. Oltului nr. 239 Teleorman 2.000
274 Marin Sevastiţa municipiul Alexandria, str. Alexandru Ghica nr. 148, bl. 102, sc. A, ap. 14 Teleorman 3.000
275 Naidin Anghelica municipiul Turnu Măgurele, Str. Chimiei, bl. G3, sc. 1, ap. 9 Teleorman 2.000
276 Nicolosu Stela comuna Scrioaştea, satul Scrioaştea Teleorman 1.000
277 Poenaru Maria comuna Cervenia, str. Orizont nr. 1 Teleorman 3.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
278 Stocheci Mihai George municipiul Roşiorii de Vede, aleea CFR, bl. 4, sc. B, ap. 1 Teleorman 5.000
279 Uţă Daniel Viliu comuna Blejeşti, satul Blejeşti Teleorman 1.000
280 Capră Ioana comuna Stoileşti, satul Urşi Vâlcea 1.500
281 Cernea Maria comuna Racoviţă, satul Copăceni Vâlcea 2.000
282 Ioniţă Cătălin Marian municipiul Vâlcea, str. Constantin Brâncuşi nr. 4, bl. M3, sc. B, ap. 22 Vâlcea 2.500
283 Samu Pamela municipiul Râmnicu Vâlcea, aleea Nuci nr. 89, bl. 29, ap. 6 Vâlcea 1.000
284 Ştefan Ramona Corina comuna Lungeşti, satul Gănţulei Vâlcea 1.500
285 Stoenescu Simona Nica municipiul Vâlcea, Str. Crinilor nr. 3, bl. R13, sc. A, ap. 5 Vâlcea 2.000
286 Stroescu Anastasia municipiul Vâlcea, Str. Crinilor nr. 2, bl. A6, sc. A, ap. 11 Vâlcea 1.000
287 Dobria Vasile comuna Tulnici, satul Coza Vrancea 7.000
288 Dumitru Mihai comuna Tulnici, satul Coza Vrancea 7.000
289 Gheban Gina comuna Coteşti, satul Budeşti Vrancea 5.000
290 Hopodată Anton municipiul Focşani, str. Ecaterina Varga nr. 60 bis Vrancea 3.000
291 Ion Gheorghe comuna Gura Caliţei, satul Plopu Vrancea 3.500
292 Pricop Savin comuna Tulnici, satul Coza Vrancea 8.000
293 Său Marieta municipiul Focşani, Str. Mare a Unirii, bl. 51, ap. 11 Vrancea 4.000
294 Şchiopu Minodora Maria comuna Gugeşti, satul Oreavu Vrancea 7.000
295 Sfarţ Mariana municipiul Focşani, str. Mărăşeşti nr. - Vrancea 3.000
296 Tudorache Ileana comuna Tulnici, satul Coza Vrancea 7.000
297 Anghelina Vasile bd. Constantin Brâncoveanu nr. 124, bl. 18, sc. 3, et. 3, ap. 55, sectorul 4 Bucureşti 500
298 Bîrcilă Lăcrămioara şos. Fabrica de Glucoză nr. 5, bl. 2, sc. 1, ap. 2, sectorul 2 Bucureşti 1.000
299 Blezniuc Elena Str. Crizantemelor nr. 10, bl. Z6, sc. 1, et. 2, ap. 10, sectorul 5 Bucureşti 2.000
300 Borhan Calipsa str. Sold. Tunsu Petre nr. 11, bl. A, sc. 3, ap. 63, sectorul 5 Bucureşti 1.000
301 Christescu Iuliana Str. Baltagului nr. 5, bl. V81, sc. 1, ap. 1, sectorul 5 Bucureşti 1.000
302 Crăciun Niculina Str. Poştaşului nr. 4, bl. 10, sc. 4, et. 5, ap. 153, sectorul 3 Bucureşti 1.000
303 Damian Mariana Str. Amurgului nr. 22, bl. P3, sc. 2, et. 3, ap. 149, sectorul 5 Bucureşti 2.000
304 Diaconu Vasile str. J.L. Calderon nr. 36, ap. 2, sectorul 2 Bucureşti 1.500
305 Diniţă Constantina Intrarea Bolboci nr. 2, sectorul 5 Bucureşti 1.000
306 Drăghici Ion str. Cap. Ivan Anghelache nr. 3, bl. M30, sc. 2, et. 8, ap. 106, sectorul 5 Bucureşti 3.000
307 Florian Niculae str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 5, sc. 1, et. 4, ap. 68, sectorul 5 Bucureşti 1.500
308 Găitănaru Viorel str. Mândreşti nr. 25, sectorul 5 Bucureşti 3.000
309 Gheorghe Constanţa str. Fărcăşanca nr. 22, bl. Z17, sc. 4, et. 5, ap. 62, sectorul 5 (domiciliul legal), str. Teiuş nr. 120, sectorul 5 (domiciliul în fapt) Bucureşti 1.000
310 Ion Maria str. Cuza Vodă nr. 48, bl. Corp A, ap. 2, sectorul 4 Bucureşti 800
311 Ionescu Ioana aleea Barajul Sadului nr. 5A, bl. M4prim, sc. A, et. 10, ap. 64, sectorul 3 Bucureşti 1.500
312 Joiţa Ioana str. Petre Stanciu nr. 1, sectorul 5 Bucureşti 300
313 Lăcătuş Niculina str. Ion Brezoianu nr. 51, bl. Corp B, et. 7, ap. 33, sectorul 1 Bucureşti 1.000
314 Mihai Tinca str. Dumbrava Nouă nr. 18, bl. M165, sc. A, ap. 13, sectorul 5 Bucureşti 5.000
315 Mihalache Aurelia bd. Pieptănari nr. 80, bl. P8, sc. 1, et. 4, ap. 82, sectorul 5 Bucureşti 800
316 Mihalache Maria str. Lunca Bârzăşti nr. 6, bl. 14, sc. 1, et. 1, ap. 4, sectorul 4 Bucureşti 2.000
317 Mihalache Natalia Splaiul Independenţei nr. 74, sectorul 5 Bucureşti 500
318 Mircea Maria aleea Sălaj nr. 7, bl. Z5, sc. 2, ap. 24, sectorul 5 Bucureşti 2.500
319 Miu Maria Şos. Olteniţei nr. 250, bl. 148 bis, sc. 2, ap. 79, sectorul 4 Bucureşti 1.000
320 Nedelcu Ionela aleea Berevoieşti nr. 3, bl. 53, sc. 2, et. 3, ap. 31, sectorul 3 Bucureşti 4.000
321 Nicolăisa Carmen Monica str. Berechet nr. 4, sectorul 2 Bucureşti 4.000
322 Palada Marieta str. Marcu Armaşu nr. 7, bl. 26, sc. 1, et. 5, ap. 44, sectorul 2 Bucureşti 1.000
323 Paraschivescu Ana str. Pecineaga nr. 9, bl. 26, sc. B, et. 4, ap. 33, sectorul 5 Bucureşti 1.500

Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
324 Pascu Maria şos. Odăi nr. 3-5, bl. OD6, sc. C, et. 3, ap. 46, sectorul 1 Bucureşti 2.000
325 Petre Claudia Cristina Intrarea Părului nr. 30, bl. 59 bis, sc. 2, et. 8, ap. 76, sectorul 3 Bucureşti 1.500
326 Rădulescu Alexandrina str. Lotrioara nr. 7, bl. V32, sc. 1, et. 5, ap. 21, sectorul 3 Bucureşti 3.000
327 Şerban Leonora str. Sold. Tunsu Petre nr. 10, bl. 9, sc. 1, et. 1, ap. 8, sectorul 5 Bucureşti 1.000
328 Simion Nicolae str. Dimitrie Racoviţă nr. 41, ap. 11, sectorul 2 Bucureşti 1.500
329 Stoiciu Tamara str. Gura Ialomiţei nr. 7, bl. 8, sc. 2, et. 1, ap. 52, sectorul 3 Bucureşti 3.000
330 Stroe Lucia Str. Tiparniţei nr. 61, sectorul 5 Bucureşti 2.000
TOTAL 1.009.200


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 35/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 35 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 35/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu