Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.26 din 24.10.2012

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 731 din 29 octombrie 2012



SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 6, ale art. 9 alin. (1) şi ale art. 50 şi 51 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 1 şi 2 din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 81 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012,Plenul Curţii Constituţionale adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Prezenta hotărâre, împreună cu regulamentul prevăzut în anexă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 noiembrie 2012. Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 2 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 11/2002*) de aprobare a anexei nr. 5 „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante de magistraţi-asistenţi“, cu modificările şi completările ulterioare.*) Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 11/2002 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Plenul Curţii Constituţionale în şedinţa din data de 24 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Contrasemnează: Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta Secretar general, Ruxandra Săbăreanu
ANEXĂREGULAMENT privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale În temeiul dispoziţiilor art. 81 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, Plenul Curţii Constituţionale aprobă prezentul regulament. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale. Articolul 2(1) Posturile vacante pot fi scoase la concurs în condiţiile Legii nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale şi ale prezentului regulament.(2) În cazul în care la concursul organizat se prezintă un singur candidat, ocuparea postului se face prin examen. Articolul 3(1) Ocuparea postului vacant de prim-magistrat-asistent se face prin concurs, la care pot participa magistraţii-asistenţi-şefi ai Curţii Constituţionale cu o vechime de cel puţin 2 ani în această funcţie sau magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale care deţin titlul de doctor în drept.(2) Ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent-şef se face prin concurs, la care pot participa magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale cu cel puţin 3 ani vechime în această funcţie sau care deţin titlul de doctor în drept. (3) Ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent se face prin concurs la care pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi au o vechime în magistratură de cel puţin 6 ani sau o vechime în magistratură, în calitate de judecător sau procuror, de cel puţin 4 ani ori deţin titlul de doctor în drept.(4) Ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent stagiar se face prin concurs, la care pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul IIOrganizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale Secţiunea 1Publicitatea concursului Articolul 4(1) Data, locul şi modul de desfăşurare a concursului, tematica, bibliografia, numărul posturilor vacante şi termenul pentru depunerea actelor de înscriere la concurs se aduc la cunoştinţa celor interesaţi prin afişare la sediul Curţii Constituţionale, pe pagina de internet a Curţii Constituţionale şi în presa centrală cu cel puţin 45 de zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate.(2) Anunţul de scoatere la concurs va cuprinde:a)numărul de posturi vacante pentru care se organizează concursul; b)locul, data şi ora desfăşurării probelor de concurs; c)informaţii cu privire la desfăşurarea etapelor concursului; d)condiţiile de participare; e)documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs; f)data până la care se pot depune dosarele de concurs; g)tematica şi bibliografia concursului; h)numărul de telefon şi adresa de poştă electronică la care se pot obţine informaţii suplimentare. Secţiunea a 2-aDosarul de concurs Articolul 5(1) Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar de concurs, care va conţine următoarele documente:a)cerere tipizată pentru înscrierea la concurs adresată preşedintelui Curţii Constituţionale; b)copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; c)copie de pe certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, după caz; d)copie de pe diploma de licenţă sau adeverinţa provizorie şi de pe foaia matricolă a anilor de studii; e)copie de pe diploma de doctor în drept, după caz; f)copia carnetului de muncă şi/sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în specialitate; g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, cu cel mult 3 luni anterior momentului depunerii dosarului de concurs; h)cazierul judiciar; i)curriculum vitae. (2) La depunerea dosarului de concurs, candidaţii trebuie să prezinte şi în original actele depuse în copie, în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.(3) Dosarul de concurs se depune personal sau prin mandatar, cu procură autentificată, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, la sediul Curţii Constituţionale - Biroul resurse umane şi salarizare.(4) Ulterior termenului prevăzut la alin. (3) nu se mai pot depune acte în completare la dosarul de concurs astfel constituit.(5) Personalul de specialitate din cadrul Biroului resurse umane şi salarizare întocmeşte un proces-verbal prin care atestă documentele depuse de fiecare candidat la dosarul de concurs. Procesul-verbal va fi semnat şi de către candidat. Articolul 6Dosarul de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de prim-magistrat-asistent şi magistrat-asistent-şef va cuprinde numai documentele prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) şi e), după caz, din prezentul regulament. Secţiunea a 3-aConstituirea comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor Articolul 7(1) Examinarea candidaţilor se face de către o comisie de concurs formată din 3 judecători ai Curţii Constituţionale, numită prin ordinul preşedintelui Curţii Constituţionale de aprobare a organizării concursului. În cazul concursului pentru posturile de prim-magistrat-asistent şi magistrat-asistent-şef, comisia de concurs este alcătuită din 5 judecători.(2) Pentru probele eliminatorii de limbă străină şi verificare a cunoştinţelor de operare pe calculator, preşedintele Curţii Constituţionale va numi prin acelaşi ordin două subcomisii compuse din specialişti în domeniile respective. Din componenţa acestora pot face parte şi specialişti care nu sunt angajaţi ai Curţii Constituţionale.(3) Prin acelaşi ordin, preşedintele Curţii Constituţionale va numi şi o comisie de soluţionare a contestaţiilor, care va fi compusă din 3 judecători. Articolul 8(1) Comisiile de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor sunt conduse de un preşedinte, desemnat prin ordinul prevăzut la art. 7 alin. (1).(2) Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.(3) Secretar al comisiei de concurs, precum şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor va fi desemnat un magistrat-asistent.(4) Secretarul comisiei de concurs poate fi şi secretar al comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Secţiunea a 4-aAtribuţiile comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor Articolul 9Comisia de concurs are următoarele atribuţii principale: a)verifică dosarele candidaţilor şi stabileşte candidaţii ale căror dosare au fost admise; b)supraveghează activitatea celor două subcomisii de specialitate; c)stabileşte subiectele pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice de specialitate şi pentru proba orală în concordanţă cu tematica şi bibliografia aprobate de Plenul Curţii Constituţionale; d)evaluează şi notează pentru fiecare candidat proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate şi proba orală; e)transmite secretarului comisiei rezultatele concursului în vederea comunicării acestora; f)semnează procesele-verbale întocmite de secretarul comisiei, precum şi raportul cu privire la desfăşurarea concursului; g)prezintă Plenului Curţii Constituţionale raportul cu privire la desfăşurarea concursului. Articolul 10Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale: a)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la selecţia dosarelor; b)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la evaluarea şi notarea probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, precum şi cu privire la baremul acesteia; c)transmite secretarului comisiei rezultatele contestaţiilor în vederea comunicării acestora; d)semnează procesele-verbale întocmite de secretarul comisiei în legătură cu contestaţiile soluţionate. Articolul 11(1) Secretarul comisiei de concurs are următoarele atribuţii principale:a)întocmeşte, redactează şi semnează alături de membrii comisiei de concurs întreaga documentaţie privind activitatea specifică a acesteia, respectiv procesele-verbale prevăzute în prezentul regulament şi raportul cu privire la desfăşurarea concursului; b)asigură comunicarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului; c)îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a concursului. (2) Secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:a)întocmeşte, redactează şi semnează alături de membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor întreaga documentaţie privind activitatea specifică acesteia; b)asigură comunicarea rezultatelor obţinute de candidaţi în urma contestaţiilor formulate; c)îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a concursului. Capitolul IIIDesfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale Secţiunea 1Dispoziţii generale privind desfăşurarea concursului Articolul 12(1) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale constă în următoarele etape succesive:a)selecţia dosarelor de concurs; b)proba practică de operare pe calculator; c)proba scrisă la o limbă străină la alegere dintre engleză, franceză, germană, italiană, rusă şi spaniolă; d)proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate; e)proba orală. (2) Probele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se vor desfăşura înaintea probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate şi sunt eliminatorii.(3) Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.(4) Pentru ocuparea posturilor vacante de prim-magistrat-asistent şi magistrat-asistent-şef nu se organizează probele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c). Secţiunea a 2-aEtapele concursului SUBSECŢIUNEA 1 Selecţia dosarelor de concurs Articolul 13(1) După expirarea termenului prevăzut la art. 5 alin. (3), comisia de concurs va proceda la selecţia dosarelor de concurs.(2) Rezultatele selecţiei dosarelor de concurs se afişează cu menţiunea „admis“ sau „respins“, însoţită de motivul respingerii dosarului, la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia, cu 25 de zile înainte de data desfăşurării probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate.SUBSECŢIUNEA a 2-a Proba practică de operare pe calculator Articolul 14(1) Proba practică de operare pe calculator constă în verificarea cunoştinţelor de tehnoredactare ale candidatului şi se desfăşoară pe baza unui plan de evaluare.(2) Planul de evaluare şi baremul aferent acestuia se stabilesc de subcomisia de specialitate şi se semnează de membrii acesteia.(3) Comisia de concurs aprobă planul de evaluare şi baremul aferent acestuia, încheind un proces-verbal în acest sens.(4) Durata probei practice de operare pe calculator nu poate depăşi o oră.(5) Dispoziţiile art. 18 alin. (1), (2) şi (5) se aplică în mod corespunzător. SUBSECŢIUNEA a 3-a Proba scrisă la o limbă străină Articolul 15(1) Proba scrisă la o limbă străină constă în traducerea în limba română din limba străină aleasă dintre cele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) a unor texte juridice de specialitate şi se desfăşoară pe baza unui plan de evaluare.(2) Planul de evaluare şi baremul aferent acestuia se stabilesc de subcomisia de specialitate şi se semnează de membrii acesteia.(3) Comisia de concurs aprobă planul de evaluare şi baremul aferent acestuia, încheind un proces-verbal în acest sens.(4) Durata probei scrise la o limbă străină nu poate depăşi 3 ore.(5) Dispoziţiile art. 18 şi 19 se aplică în mod corespunzător.SUBSECŢIUNEA a 4-a Proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate Articolul 16(1) Proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate constă în redactarea unei lucrări prin care se verifică cunoştinţele teoretice necesare ocupării postului de magistrat-asistent.(2) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei şi tematicii de concurs. Articolul 17(1) Pentru proba scrisă comisia de concurs va pregăti, în ziua desfăşurării acesteia, un număr de 6 seturi de subiecte. Fiecare dintre aceste seturi va cuprinde câte 3 subiecte. Comisia de concurs va indica pentru fiecare subiect punctajul prevăzut în barem.(2) Comisia de concurs stabileşte baremul pentru fiecare subiect.(3) Seturile de subiecte şi baremele aferente acestora se semnează de toţi membrii comisiei de concurs, aplicându-se ştampila Curţii Constituţionale. Acestea se introduc în plicuri, care se sigilează, se semnează, se ştampilează şi se păstrează de secretarul comisiei de concurs. (4) Durata probei scrise se stabileşte de comisia de concurs în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor şi nu poate depăşi 4 ore. Articolul 18(1) Înainte de începerea probei scrise se face apelul nominal al candidaţilor, în vederea îndeplinirii formalităţilor prealabile. Verificarea identităţii candidaţilor se face numai pe baza actului de identitate prevăzut de lege. Candidaţii care nu sunt prezenţi la efectuarea apelului nominal ori care nu pot face dovada identităţii sunt consideraţi absenţi.(2) După verificarea identităţii candidaţilor, ieşirea din sală a acestora atrage eliminarea din concurs, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care aceştia vor fi însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs sau de persoanele care asigură supravegherea.(3) După îndeplinirea formalităţilor prealabile prevăzute la alin. (1), comisia de concurs prezintă candidaţilor plicurile cuprinzând seturile de subiecte şi invită un candidat să extragă un plic cu subiectele de concurs. Plicul extras va fi desfăcut de acelaşi candidat, care va semna şi procesul-verbal încheiat cu această ocazie. (4) După extragerea plicului, este interzis accesul în sala de concurs a oricărei persoane, cu excepţia membrilor comisiei de concurs sau a persoanelor care asigură secretariatul comisiei de concurs, respectiv supravegherea desfăşurării probei.(5) Baremul se afişează după încheierea probei scrise, la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia. Articolul 19(1) În sala de concurs, pe toată perioada derulării acestuia, inclusiv a formalităţilor prealabile şi a celor ulterioare finalizării probei, candidaţilor nu le este permisă deţinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă.(2) Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin.(1) atrage eliminarea candidatului din proba de concurs. Comisia de concurs, constatând încălcarea acestor dispoziţii, elimină candidatul din sală, înscrie menţiunea „anulat“ pe lucrare şi consemnează cele întâmplate într-un proces-verbal.(3) Lucrările se redactează, sub sancţiunea anulării, doar cu cerneală sau pix de culoare albastră, pe seturi de hârtie conţinând 10 file asigurate de Curtea Constituţională, numerotate şi purtând ştampila acesteia pe fiecare filă. (4) La solicitarea candidaţilor, secretarul comisiei de concurs le va pune la dispoziţie un al doilea set de hârtie.(5) După înscrierea numelui şi a prenumelui în colţul din dreapta sus, prima filă a setului de hârtie se lipeşte în prezenţa secretarului comisiei de concurs, astfel încât datele înscrise să nu poată fi identificate, apoi se semnează de către secretarul comisiei de concurs, aplicându-se, totodată, ştampila Curţii Constituţionale. În situaţia prevăzută de art. 2 alin. (2), nu mai există obligaţia sigilării lucrării.(6) Candidatul are obligaţia de a preda secretarului comisiei de concurs lucrarea scrisă la finalizarea acesteia ori la expirarea timpului alocat probei scrise, semnând borderoul special întocmit în acest sens.(7) După încheierea probei scrise, secretarul comisiei de concurs predă lucrările sigilate preşedintelui comisiei de concurs, în vederea verificării şi notării acestora, întocmind un proces-verbal în acest sens.SUBSECŢIUNEA a 5-a Proba orală Articolul 20(1) Proba orală se susţine, de regulă, într-un termen de maximum 14 zile de la data susţinerii probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate.(2) Proba orală poate fi susţinută de candidaţii care au obţinut la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate cel puţin nota 8.(3) Comisia de concurs stabileşte subiectele pentru proba orală în ziua desfăşurării acesteia.(4) Subiectele pentru proba orală vor fi înscrise pe bilete. Fiecare bilet va cuprinde două subiecte.(5) Subiectele se semnează de toţi membrii comisiei de concurs, aplicându-se ştampila Curţii Constituţionale. Acestea se introduc într-un plic, care se sigilează, se semnează, se ştampilează şi se păstrează de secretarul comisiei de concurs. Articolul 21(1) Cu cel puţin 24 de ore înainte de desfăşurarea probei orale, secretarul comisiei de concurs întocmeşte lista alfabetică a candidaţilor, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte, şi dispune afişarea listei candidaţilor la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia.(2) Accesul candidaţilor în sala de concurs este permis pe baza unui act de identitate.(3) Candidaţii au dreptul să extragă numai un singur bilet.(4) Pentru pregătirea subiectelor, fiecare candidat va beneficia de un timp de gândire de 30 de minute.(5) Înregistrarea probei orale, prin mijloacele tehnice audio, este obligatorie.(6) Înregistrările se păstrează timp de un an, după care se distrug. Secţiunea a 3-aNotarea probelor şi comunicarea rezultatelor Articolul 22(1) Anterior începerii corectării lucrărilor la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, lucrările sigilate în condiţiile art. 19 alin. (5) vor fi numerotate, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 2 alin. (2).(2) Notarea lucrărilor şi centralizarea notelor se fac în termen de maximum 5 zile de la finalizarea probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate.(3) Aprecierea lucrărilor se face prin note de la 1 la 10 de către fiecare membru al comisiei de concurs în parte, pentru fiecare lucrare scrisă, şi se notează în borderoul de notare.(4) Pentru centralizarea notelor, comisia de concurs se întruneşte sub conducerea preşedintelui acesteia.(5) Membrii comisiei de concurs vor proceda, sub semnătură proprie, la trecerea notei acordate potrivit alin. (3) în borderoul centralizator al probei scrise şi pe lucrările scrise.(6) Determinarea notei obţinute la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate se face pe baza mediei aritmetice a notelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs.(7) Preşedintele comisiei de concurs va trece, sub semnătură proprie, nota obţinută potrivit alin. (6) atât în borderoul centralizator al probei scrise, cât şi pe lucrările scrise.(8) Lucrările care prezintă însemnări de natură să conducă la identificarea candidaţilor se anulează şi nu se mai corectează. Menţiunea „anulat“ se înscrie atât pe lucrare, cât şi pe borderoul de notare şi în borderoul centralizator al probei scrise, consemnându-se într-un proces-verbal. Articolul 23(1) În situaţia în care pentru o lucrare se înregistrează diferenţe mai mari de un punct între notele acordate, lucrarea se recorectează de către toţi membrii comisiei de concurs. Procedura recorectării se reia ori de câte ori se constată că există diferenţe mai mari de un punct între notele acordate.(2) Se interzice desigilarea lucrărilor anterior recorectării. Articolul 24(1) Lucrările scrise se desigilează numai după efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 22 alin. (7).(2) Nota obţinută de fiecare dintre candidaţi şi menţiunea „admis“ ori „respins“ se afişează la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia.(3) Sunt declaraţi admişi la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate candidaţii care au obţinut cel puţin nota 8. Articolul 25(1) Proba orală se evaluează cu note de la 1 la 10 de către fiecare membru al comisiei de concurs în parte, pentru fiecare candidat, şi se notează în borderoul de notare.(2) Pentru centralizarea notelor, în termen de 5 zile de la data încheierii probei orale, comisia de concurs se întruneşte sub conducerea preşedintelui acesteia, fiecare membru procedând, sub semnătură proprie, la trecerea notei acordate pe borderoul centralizator al probei orale.(3) Determinarea notei pentru proba orală se face pe baza mediei aritmetice a notelor acordate candidatului de fiecare membru al comisiei de concurs.(4) Preşedintele comisiei de concurs va trece, sub semnătură proprie, nota obţinută potrivit alin. (3) pe borderoul centralizator al probei orale. Articolul 26(1) Dispoziţiile art. 22, 23 şi art. 24 alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în ceea ce priveşte proba practică de operare pe calculator şi proba scrisă la o limbă străină.(2) Rezultatele obţinute la probele prevăzute la alin. (1) se consemnează sub forma „admis“ sau „respins“ şi se afişează la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia.(3) Pentru a fi declarat admis la probele prevăzute la alin. (1), candidatul trebuie să rezolve corect cel puţin 70% din cerinţele subiectelor extrase, astfel cum acestea sunt reflectate în baremele de evaluare. Articolul 27(1) În termenul prevăzut la art. 25 alin. (2), odată cu centralizarea notelor obţinute la proba orală, comisia de concurs va proceda la stabilirea notelor finale.(2) Nota finală se determină ca medie aritmetică între notele obţinute la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate şi la proba orală.(3) Preşedintele comisiei de concurs va trece nota obţinută potrivit alin. (2) în borderoul centralizator al concursului, care va fi semnat de membrii şi de secretarul comisiei de concurs.(4) Pentru ocuparea posturilor de prim-magistrat-asistent, magistrat-asistent-şef, magistrat-asistent şi magistrat-asistent stagiar, nota finală nu poate fi mai mică de 8.(5) La note finale egale are prioritate candidatul care a obţinut nota cea mai mare la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi convocaţi pentru susţinerea unei noi probe orale în urma căreia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător, art. 20 alin. (3)-(5), art. 21 şi art. 25 aplicându-se în mod corespunzător. Articolul 28Comunicarea rezultatelor se face prin afişare la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia, în ziua centralizării notelor. Secţiunea a 4-aSoluţionarea contestaţiilor Articolul 29(1) Candidaţii pot face contestaţie la rezultatul selecţiei dosarelor şi al probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, în termen de cel mult două zile de la data afişării rezultatului acestora, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Contestaţiile se depun la sediul Curţii Constituţionale - Biroul resurse umane şi salarizare.(2) Contestaţiile cu privire la rezultatele selecţiei dosarelor şi la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate se soluţionează de comisia prevăzută la art. 10.(3) În privinţa soluţionării contestaţiilor formulate la proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, dispoziţiile art. 22 alin. (3)-(7), art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.(4) Rezultatul contestaţiilor se afişează la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a acestora.(5) Nu se admit contestaţii cu privire la rezultatele obţinute la probele eliminatorii, şi nici la proba orală. Articolul 30(1) În termen de 24 de ore de la afişare, candidaţii pot face contestaţii la baremul probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, care se soluţionează de comisia prevăzută la art. 10, în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului de contestare.(2) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la baremul probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor teoretice de specialitate, se anulează una sau mai multe cerinţe, punctajul corespunzător acestora se acordă tuturor candidaţilor.(3) Baremul stabilit în urma soluţionării contestaţiilor se afişează la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia. Secţiunea a 5-aValidarea rezultatelor finale ale concursului Articolul 31(1) Secretarul comisiei de concurs, sub îndrumarea membrilor acesteia, întocmeşte, în termen de cel mult 10 zile de la ultima probă susţinută de candidaţi, raportul cu privire la desfăşurarea concursului, care va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele menţiuni:a)prezentarea pe scurt a cadrului legal şi regulamentar al organizării şi desfăşurării concursului; b)prezentarea activităţii comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, după caz, cu privire la desfăşurarea etapelor concursului; c)prezentarea pe scurt a proceselor-verbale întocmite; d)rezultatele obţinute de către candidaţi pe fiecare etapă a concursului; e)tabelul cu rezultatele finale ale concursului; f)propunerea comisiei de concurs de validare sau invalidare, după caz, a concursului. (2) Raportul prevăzut la alin. (1) se semnează de membrii comisiei de concurs şi de secretarul acesteia. Articolul 32(1) Raportul cu privire la desfăşurarea concursului se prezintă Plenului Curţii Constituţionale de către preşedintele comisiei de concurs în vederea validării rezultatului concursului.(2) În termen de 30 de zile de la data susţinerii ultimei probe de concurs, Plenul Curţii Constituţionale, analizând respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 124/2000, Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, şi de prezentul regulament, validează sau invalidează în tot sau în parte, după caz, rezultatele concursului conform art. 4 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012.(3) Rezultatele validate se afişează la sediul Curţii Constituţionale, precum şi pe pagina de internet a acesteia.(4) Candidaţii declaraţi admişi vor fi numiţi în funcţie în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute, în limita posturilor pentru care s-a organizat concursul.(5) În termen de 10 zile de la data validării concursului, preşedintele Curţii Constituţionale numeşte, prin ordin, în funcţia de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-şef, după caz, candidatul declarat admis, potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012.(6) Preşedintele Curţii Constituţionale numeşte, cu respectarea art. 33 din prezentul regulament, prin ordin, în funcţia de magistrat-asistent sau magistrat-asistent stagiar, după caz, candidatul declarat admis, potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012.(7) Repartizarea pe secţii a magistraţilor-asistenţi şi a magistraţilor-asistenţi stagiari se face prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale, fără ca, în acest mod, numărul celor care compun secţia să fie mai mare de zece. Articolul 33(1) Candidatul declarat admis va fi numit în funcţie în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor validate ale concursului.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în urma formulării unei cereri scrise şi temeinic motivate, candidatul declarat admis la concurs poate solicita, în termen de 5 zile de la data afişării rezultatelor validate ale concursului, un termen ulterior, care nu poate depăşi 50 de zile lucrătoare de la aceeaşi dată.(3) În cazul neprezentării în termenul prevăzut la alin. (1) sau (2), după caz, postul neocupat este declarat vacant, urmând să se comunice candidatului care a obţinut nota imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv. Capitolul IVDispoziţii finale Articolul 34(1) La dosarul de personal al candidatului declarat admis vor fi anexate:a)dosarul de concurs al candidatului, în original; b)lucrările redactate potrivit art. 14-16, în original; c)biletul extras la proba orală, în copie conform cu originalul; d)raportul cu privire la desfăşurarea concursului, în copie conform cu originalul; e)hotărârea Plenului Curţii Constituţionale de validare a rezultatelor concursului, în copie conform cu originalul. (2) Toate actele întocmite cu ocazia concursului, înregistrările realizate, precum şi lucrările redactate se păstrează în original, cu distincţiile prevăzute la alin. (1) şi art. 21 alin. (6), într-un dosar al concursului, creat şi ţinut în acest sens de Biroul resurse umane şi salarizare. Articolul 35Pe tot parcursul desfăşurării concursului, Biroul resurse umane şi salarizare, precum şi Biroul statistică şi informatică vor asigura suportul administrativ şi tehnic necesar. Articolul 36Dispoziţiile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător şi în privinţa organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor-asistenţi. Articolul 37Membrii şi secretarul comisiei de concurs, precum şi membrii subcomisiilor de specialitate răspund individual pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor şi baremelor propuse. Articolul 38(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, se va desemna, prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale, o comisie pentru întocmirea tematicii şi a bibliografiei pentru concursul de ocupare a posturilor vacante din cadrul Corpului magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale.(2) Tematica şi bibliografia vor fi aprobate prin hotărâre a Plenului Curţii Constituţionale şi vor fi actualizate anual.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 26/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 26 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 26/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu