HOTARARE Nr.
1437 din 12 noiembrie 2008
pentru aprobarea Listei
cuprinzand statele terte care impun cerinte similare cu cele prevazute de Legea
nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si
pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor
de terorism
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 778 din 20 noiembrie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se aprobă Lista cuprinzând statele
terţe care impun cerinţe similare cu cele prevăzute de Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările
ulterioare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,
Adriana Luminiţa Popa
ANEXĂ
LISTA
cuprinzând statele terţe1 care impun cerinţe similare
cu cele prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
Ţinând cont de rapoartele de evaluare publice adoptate
de Grupul de acţiune financiară, denumit în continuare FATF (Financial Action Task Force),
organisme regionale de tip FATF (FATF Style regional
bodies - FSRB), Fondul Monetar Internaţional (FMI) sau Banca Mondială, în
conformitate cu recomandările şi Metodologia FATF ce au fost modificate în anul
2003, următoarele ţări sunt considerate ca având sisteme echivalente celor din
Uniunea Europeană de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului:
- Africa de Sud
- Argentina
- Australia
- Brazilia
- Canada
- Elveţia
- Federaţia Rusă
- Hong Kong
- Japonia
- Mexic
- Noua Zeelandă
- Singapore
- Statele Unite ale Americii
- teritoriile de peste mări ale
Franţei (Mayotte, Noua Caledonie, Polinezia Franceză, Saint Pierre şi Miquelon
şi Wallis şi Futuna)
- teritoriile de peste mări ale Olandei (Antilele
Olandeze şi Aruba)
- dependenţele Coroanei Marii Britanii (Jersey,
Guernsey, Insula Man)
1 Lista nu se aplică statelor membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic
European care beneficiază de jure de recunoaştere mutuală prin implementarea Directivei 2005/60/CE.