Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.1347 din 23.12.2010

privind aprobarea nivelurilor impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 263 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile în anul fiscal 2011
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 887 din 29 decembrie 2010

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II alin. (3) din Legea nr. 188/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2007 pentru modificarea alin. (4) şi (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă nivelurile impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 263 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile în anul fiscal 2011, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXĂ1. Nivelurile impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 263 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile în anul fiscal 2011
Autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone
Numărul axelor şi masa totală maximă autorizată Impozitul, în lei, pentru vehiculele angajate exclusiv în operaţiunile de transport intern Impozitul, în lei, pentru vehiculele angajate în operaţiunile de transport intern şi internaţional
Vehicule cu sistem de suspensie pneumatică sau un echivalent recunoscut Vehicule cu alt sistem de suspensie Vehicule cu sistem de suspensie pneumatică sau un echivalent recunoscut Vehicule cu alt sistem de suspensie
I Vehicule cu două axe
1 Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 13 tone 0 133 0 133
2 Masa de cel puţin 13 tone, dar mai mică de 14 tone 133 367 133 367
3 Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 15 tone 367 517 367 517
4 Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 18 tone 517 1.169 517 1.169
5 Masa de cel puţin 18 tone 517 1.169 517 1.169
II Vehicule cu 3 axe
1 Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 17 tone 133 231 133 231
2 Masa de cel puţin 17 tone, dar mai mică de 19 tone 231 474 231 474
3 Masa de cel puţin 19 tone, dar mai mică de 21 tone 474 615 474 615
4 Masa de cel puţin 21 tone, dar mai mică de 23 tone 615 947 615 947
5 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 947 1.472 947 1.472
6 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 26 tone 947 1.472 947 1.472
7 Masa de cel puţin 26 tone 947 1.472 947 1.472
III Vehicule cu 4 axe
1 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 615 623 615 623
2 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 27 tone 623 973 623 973
3 Masa de cel puţin 27 tone, dar mai mică de 29 tone 973 1.545 973 1.545
4 Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone 1.545 2.291 1.545 2.291
5 Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 32 tone 1.545 2.291 1.545 2.291
6 Masa de cel puţin 32 tone 1.545 2.291 1.545 2.291

2. Nivelurile impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 263 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile în anul fiscal 2011

Combinaţii de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone
Numărul axelor şi masa totală maximă autorizată Impozitul, în lei, pentru vehiculele angajate exclusiv în operaţiunile de transport intern Impozitul, în lei, pentru vehiculele angajate în operaţiunile de transport intern şi internaţional
Vehicule cu sistem de suspensie pneumatică sau un echivalent recunoscut Vehicule cu alt sistem de suspensie Vehicule cu sistem de suspensie pneumatică sau un echivalent recunoscut Vehicule cu alt sistem de suspensie
I Vehicule cu 2+1 axe
1 Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 14 tone 0 0 0 0
2 Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 16 tone 0 0 0 0
3 Masa de cel puţin 16 tone, dar mai mică de 18 tone 0 60 0 60
4 Masa de cel puţin 18 tone, dar mai mică de 20 tone 60 137 60 137
5 Masa de cel puţin 20 tone, dar mai mică de 22 tone 137 320 137 320
6 Masa de cel puţin 22 tone, dar mai mică de 23 tone 320 414 320 414
7 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 414 747 414 747
8 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 28 tone 747 1.310 747 1.310
9 Masa de cel puţin 28 tone 747 1.310 747 1.310
II Vehicule cu 2+2 axe
1 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 128 299 128 299
2 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 26 tone 299 491 299 491
3 Masa de cel puţin 26 tone, dar mai mică de 28 tone 491 721 491 721
4 Masa de cel puţin 28 tone, dar mai mică de 29 tone 721 871 721 871
5 Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone 871 1.429 871 1.429
6 Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 33 tone 1.429 1.984 1.429 1.984
7 Masa de cel puţin 33 tone, dar mai mică de 36 tone 1.984 3.012 1.984 3.012
8 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 1.984 3.012 1.984 3.012
9 Masa de cel puţin 38 tone 1.984 3.012 1.984 3.012
III Vehicule cu 2+3 axe
1 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 1.579 2.197 1.579 2.197
2 Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone 2.197 2.986 2.197 2.986
3 Masa de cel puţin 40 tone 2.197 2.986 2.197 2.986
IV Vehicule cu 3+2 axe
1 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 1.395 1.937 1.395 1.937
2 Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone 1.937 2.679 1.937 2.679
3 Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de 44 tone 2.679 3.963 2.679 3.963
4 Masa de cel puţin 44 tone 2.679 3.963 2.679 3.963
V Vehicule cu 3+3 axe
1 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 794 960 794 960
2 Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone 960 1.434 960 1.434
3 Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de 44 tone 1.434 2.283 1.434 2.283
4 Masa de cel puţin 44 tone 1.434 2.283 1.434 2.283

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1347/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1347 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1347/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu