Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.109 din 08.03.2017

rivind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Sanatoriului de Nevroze Predeal, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 179 din 13 martie 2017



SmartCity1

Având în vedere art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a unor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Sanatoriului de Nevroze Predeal, potrivit datelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Ministerul Sănătăţii îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi va opera, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, modificările corespunzătoare în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Ministrul sănătăţii, Florian-Dorel Bodog Ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor din domeniul public al statului aflate în administrarea Sanatoriului de Nevroze Predeal, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii, ale căror valori de inventar se actualizează

Nr. M.F.P. Cod de clasificare Denumirea bunului care face obiectul actului normativ Datele de identificare a imobilului Valoarea de inventar (lei)
Descriere tehnică Adresa
1 2 3 4 5 6
Administrator: Sanatoriul de Nevroze Predeal (CUI 4580431)
143801 8.28.13 Gheretă poartă Pereţi din zidărie, învelitoare ţiglă, sobă cu gaz metan, suprafaţă 5,70 mp România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 3.033
143804 8.28.13 Gheretă poartă Pereţi din zidărie cărămidă, şarpantă din lemn, învelitoare din ţiglă, încălzire sobă cu gaz metan, suprafaţă 5,70 mp România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 3.152
143807 8.28.10 Centrală termică pavilion II Structură din zidărie portantă, planşeu suport lemn cu tablă, învelitoare tablă, suprafaţă 63 mp România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 36.421
1 2 3 4 5 6
143809 8.25.01 Pavilion III Pereţi din zidărie cu planşeu din beton, acoperiş din tablă, pardoseli din parchet, grupuri sanitare, încălzire centrală, centrală termică proprie cu gaz metan, demisol + P + E, suprafaţă 1.000 mp România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 1.710.482
143814 8.25.01 Împrejmuire panouri plasă Împrejmuire panouri plasă de sârmă montate pe rame de oţel fixate pe stâlpi din oţel profilat şi beton, lungime 260 m România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 17.114
143815 8.25.01 Împrejmuire sârmă ghimpată Împrejmuire sârmă ghimpată pe stâlpi din lemn, lungime 260 m România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 2.625
143816 8.28.10 Cablaj iluminat exterior Traseu poartă - pavilion I, bloc social, locuinţă de serviciu, pavilion IV inst. pe stâlpi metalici lungime 710 m România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 7.917
143817 8.28.10 Instalaţie interioară de gaz metan Tronson I pavilion I - pavilion III bloc social (locuinţe serviciu) Pavilion IV clădire administraţie, locuinţe de serviciu, depozit materiale, ateliere garaj proprietatea lui D. Anghelescu, lungime 560 m Tronson II regulator magistrala transport gaz metan Pavilion II lungime 455 m tronson III, regulator magistrală transport gaz metan locuinţe serviciu, grajd animale, aeriană, lungime 870 m România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 64.382
143818 8.25.01 Drum asfaltat Permite accesul în pavilion I amenajat în incinta unităţii pentru circulaţia autovehiculelor, cu fundaţie de balast şi îmbrăcăminte de asfalt turnat cu o lungime de 274 m România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 32.318
143822 8.28.10 Drenaj platformă În perimetrul pavilionului I România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 14.663
143823 8.28.10 Bazin apă Sursa apă PSI lac PSI pavilion II suprafaţă 1.000 mp România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 81.307
143824 8.28.10 Bazin apă Sursa apa PSI lac PSI pavilion I şi pavilion III, suprafaţă 3.000 mp România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 76.619
143825 8.28.10 Staţie epurare ape menajere 15 l/s construită din beton armat compartimentată în etaje de decantare şi filtre biologice România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 22.710
143826 8.28.10 Staţie clorinare apă Construcţie din zidărie planşeu beton postament beton, încălzire cu sobă cu gaz metan România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 7.064
143827 8.28.10 Staţie tratare apă În incinta centralei termice pavilion II România, judeţul Braşov, oraşul Predeal, str. Valea Râşnoavei nr. 8 13.045



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 109/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 109 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu