HOTARARE Nr.
1073 din 23 septembrie 2009
pentru modificarea art. 11
din Hotararea Guvernului nr. 124/1991 privind organizarea si functionarea
Comitetului Olimpic Roman
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 673 din 8 octombrie 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României
adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. -
Articolul 11 din Hotărârea Guvernului nr. 124/1991 privind organizarea şi
funcţionarea Comitetului Olimpic Român, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 199 din 30 august 1995, cu modificările ulterioare, se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 11. - (1) Numărul maxim de posturi finanţate de
la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului este de
77.
(2) Structura organizatorică şi numărul de posturi în
cadrul acesteia se stabilesc de Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi
Sportiv Român, cu încadrarea în numărul maxim de posturi.
(3) Personalul va fi încadrat în baza ordinului
preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român,cu salarii
corespunzătoare funcţiilor şi nivelului stabilit potrivit anexelor nr. lb şi nr.
V/2b la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi
al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de
bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului
salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a
indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum
şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale
personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare."
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul tineretului şi sportului,
Sorina Luminiţa Plăcintă
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea