HOTARARE Nr.
1005 din 2 august 2006
privind suplimentarea
bugetului Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului din Fondul
de interventie la dispozitia Guvernului, pentru inlaturarea efectelor
calamitatilor naturale produse de inundatii si alunecari de teren in anul 2006
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 688 din 10 august 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. b) din Legea
bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă suplimentarea bugetului
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de
intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006,
cu suma de 5 milioane lei la capitolul 70.01 „Locuinţe, servicii şi dezvoltare
publică", titlul „Cheltuieli de capital".
(2) Pentru asigurarea fondurilor prevăzute la alin.
(1) se suplimentează Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului cu suma de
5 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului,
prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006.
(3) Fondurile prevăzute la alin. (1) se utilizează
pentru finanţarea Programului de reconstrucţie a caselor de locuit afectate de
calamităţi naturale - inundaţii şi alunecări de teren - în localităţile riverane fluviului Dunărea şi în judeţul
Gorj.
Art. 2. - Ministerul Finanţelor
Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de
credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în
volumul şi structura bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului pe anul 2006.
Art. 3. - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile
legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.
Art. 4. - Cu sumele rămase neutilizate până la data de
10 decembrie 2006, la propunerea ordonatorului principal de credite, se
reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
Radu Mircea Berceanu
p. Ministrul delegat pentru lucrări publice
şi amenajarea teritoriului,
Ioan Andreica,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat